UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL

Specializarea : Inginerie și Management în Alimetație Publică si Agroturism

REFERAT
Disciplina : Bazele marketingului

Student:
Anul:

Timişoara 2021
DIMENSIUNILE PIEȚEI ÎNTREPRINDERII
 Structura pieței
În funcţie de profilul, dimensiunile şi aria de activitate, piaţa întreprinderii se înscrie în
anumite structuri ale pieţei globale reprezentând o subdiviziune a acesteia. În acelaşi timp, piaţa
întreprinderii se compune din diferite segmente, delimitate de anumite criterii. Deci, ea nu are un
caracter omogen nici chiar în cazul întreprinderilor cu un profil relativ limitat de activitate.
Apare astfel evidentă necesitatea cunoaşterii structurii pieţei globale (totale) în care
evoluează întreprinderea. După obiectul tranzacţiilor, care este cel mai important criteriu de
diferenţiere piaţa se subdivide în două mari compartimente:
A. Piaţa bunurilor materiale
B. Piaţa serviciilor
Piaţa bunurilor materiale cuprinde: - piaţa mijloacelor de producţie şi piaţa bunurilor de
consum.
La rândul lor şi acestea se subdivid într-un număr relativ ridicat de pieţe, specifice fiecărui
produs; deci delimitarea se face ajungând la piaţa produsului. Dar nici piaţa unui produs nu este
omogenă fiind alcătuită din anumite segmente de piaţă. Fracţionarea pieţei în astfel de segmente au
la bază particularităţile în formarea şi manifestarea cererii din partea cumpărătorilor în frecvenţa
cererii, în nivelul exigenţelor faţă de calitate şi structura ofertei. În conturarea unor segmente
particulare ale pieţei mai pot interveni şi alte criterii cum ar fi: natura cumpărătorului (persoane
fizice sau juridice), nivelul veniturilor, comportamentul de cumpărare şi altele.
Piaţa serviciilor cuprinde:
- piaţa serviciilor de producţie (cuprind activităţi de reparaţii, asistenţă tehnică, etc)
- piaţa serviciilor de consum  care se adresează populaţiei prin servicii
personale(confecţii, reparaţii de obiecte casnice, servicii turistice, etc).
Şi aceste pieţe se subdivid la rândul lor într-un număr relativ ridicat de pieţe specifice
fiecărui serviciu (piaţa serviciilor).

Aria pieţei (localizarea pieţei)

Între căile de extindere a pieţei se înscrie, pe de-o parte, abordarea de noi zone geografice,
iar pe de altă parte, intensificarea activităţilor în zonele în care operează deja întreprinderea.
Alegerea uneia dintre aceste căi are drept punct de plecare evaluarea dimensiunilor spaţiale ale
pieţei la un moment dat, adică cunoaşterea exactă a spaţiului economico- geografic unde urmează să
se întâlnească cererea şi oferta.
Astfel, după locul unde se desfăşoară relaţiile de vânzare- cumpărare, piaţa poate fi internă
sau externă. Între acestea există deosebiri semnificative, piaţa fiecărei ţări având particularităţile ei.
Pieţele externe alcătuiesc piaţa internaţională. Piaţa poate fi privită şi la nivel mondial, respectiv ca
sumă a tuturor actelor de vânzare-cumpărare efectuate atât în interiorul cât şi în exteriorul graniţelor
naţionale, adică piaţa mondială.
Atât pieţele interne, cât şi cele externe pot fi examinate în structurile ei teritoriale operându-
se de limitări în funcţie de particularităţile pe care le reprezintă într-un spaţiu sau altul.
În cadrul pieţei interne se poate vorbi de existenţa unor pieţe locale, având trăsături specifice
în ceea ce priveşte atât amploarea cât şi structura proceselor de circulaţie a mărfurilor.
 Deosebiri sensibile cunosc relaţiile de vânzare-cumpărare în mediul urban faţă de mediul
rural putându-se vorbi de o piaţă urbană şi de o piaţă rurală, care îşi delimitează în linii mari oferta şi
cererea pieţii interne. În general, distribuţia spaţială a fenomenelor de piaţă e determinată deopotrivă
de repartizarea teritorială a produselor, dar şi a punctelor de consum.
În sfera comerţului internaţional, o serie de zone geografice şi centre urbane şi-au câştigat
un renume mondial ca puncte de întâlnire pentru comerţul cu anumite mărfuri dezvoltându-se tot
aici şi reţeaua de târguri internaţionale, intense activităţi bancare şi licitaţii. În comerţul exterior se
poate vorbi despre o concentrare geografică a exporturilor (importurilor) unei ţări sau unei firme.
Tendinţa de concentrare a activităţilor de piaţă are loc şi în spaţii mai restrânse, respectiv în
perimetrul unor pieţe naţionale sau chiar locale. Cererea de mărfuri se satisface doar parţial în
punctele în care se formează o anumită parte a ei se deplasează în întâmpinarea cererii, adică
“migrează” către zone sau centre cu intensă activitate de piaţă. Ca regulă generală, cererea de
mărfuri “migrează” de la localităţile mici spre localităţi mai mari, oraşul constituind principalul pol
al atracţiei comerciale.
Fenomenul atracţiei exercitate de centrele urbane asupra cumpărătorilor din zonele
învecinate poartă numele de gravitaţie comercială. El evidenţiază forţa de polarizaţie comercială a
oraşului de atragere a populaţiei nerezidenţiale.Această forţă depinde de mai mulţi factori între care:
- dotarea oraşului cu spaţii comerciale
- distanţa care urmează a fi parcursă de consumatori.
Capacitatea pieţei
Ea poate fi exprimată prin intermediul a mai multor indicatori atât valorici cât şi fizici, în
alegerea lor intervenind diferite considerente între care amintim: sursele de informare utilizate,
raportul cerere-ofertă, scopul cercetării, etc.
Principalii indicatori utilizaţi în exprimarea capacităţii pieţei sunt:
a) volumul ofertei
Este un indicator utilizat de regulă pentru situaţiile în care cererea este mai mare decât oferta,
iar numărul furnizorilor
acţionând în cadrul cererii este restrâns. Evaluarea are la bază informaţii obţinute din sursele de
date statistice.
b) volumul cererii
Exprimă într-un mod corespunzător (mai clar) capacitatea efectivă a pieţei. El este indicat în
cazurile în care întreprinderea urmăreşte dimensionarea activităţii sale în raport cu cererea, aceasta
fiind mai ridicată decât oferta.
c) volumul tranzacţiilor de piaţă (volumul vânzărilor)
Reprezintă modalitatea la care se recurge cel mai frecvent pentru exprimarea capacităţii pieţei.
Acest indicator cuantifică dimensiunile pieţei efective (reale), dar el nu arată în ce măsură a rămas
cererea neacoperită cu mărfuri sau oferta fără desfacere.
d) cota de piaţă
Exprimă ponderea deţinută de către o întreprindere sau un produs în cadrul pieţei de referinţă;
iar piaţa de referinţă este acea subdiviziune a pieţei globale în cadrul căreia piaţa întreprinderii sau
piaţa produsului intervin ca elemente componente. Capacitatea pieţei mai poate fi apreciată şi după
numărul de consumatori (utilizatori) ai produsului, respectiv numărul de clienţi ai firmei.