Sunteți pe pagina 1din 94

Disciplina de Prevenție Oro-Dentară

Facultatea de Medicină Dentară, UMF „Carol Davila” București 2021


Procedurile prevenției primare
1. controlul mecanic şi chimic al P.D.
2. disciplinarea consumului de carbohidraţi
3. fluorizarea structurilor dure dentare
4. sigilarea şanţurilor şi a fosetelor coronare
5. educarea stomatologică a pacienţilor
Fluorizare Rezistență maximă la CD
generală la nivelul structurilor
+ dure dentare, în special la
locală cel al suprafețelor
coronare libere

Efect redus la nivelul fețelor aproximale și


șanțurilor și fosetelor coronare
Motivele realizării sigilării!

Zona șanțurilor și a fosetelor coronare

Statistic – 2/3 din numărul total al CD se


înregistrează la acest nivel
În plus, vulnerabilitatea la CD este de 8x mai mare,
comparativ cu suprafețele dentare netede, chiar dacă
reprezintă doar 12% din totalul suprafețelor coronare
În scop preventiv și de deretentivizare a suprafețelor
ocluzale - SIGILAREA ȘANȚURILOR ȘI A
FOSETELOR CORONARE
Istoric
Practici empirice de protejare – „lăcuire a dinților” la:
azteci
indo-chinezi
În Vietnam – metodă naturală, originală de protejare a dinților
✓ condiționare acidă – consum masiv de citrice
✓ timp de 3 zile – se aplică pe dinți rășini secretate de o insectă
✓ în zilele următoare se aplică pe dinți tanin + săruri de Fe
✓ la final – dinții vor fi acoperiți cu un strat protector, negru
✓ dinți mult mai rezistenți la carie dentară!
Istoric

1895 – WILSON – propune protejarea zonei şanţurilor şi a


fosetelor coronare prin aplicarea anumitor cimenturi

1929 – BÖDECKER – recomandă lărgirea fisurilor


ocluzale prin frezare, în ideea uşurării curăţirii şi
derentivizării acestor zone - „ameloplastie”
Ideea - rapid abandonată, datorită pierderilor importante de
substanţă dentară sănătoasă, chiar mai mult decât în cazul
efectuării în aceste zone a unor mici cavităţi
Alte dezavantaje - timpul consumat de medicul dentist
- durerea suportată de pacient
Istoric

1923, apoi 1936 - HYATT propune realizarea, la nivelul M6ani, a


unor obturaţii mici, care să protejeze şanţurile şi fosetele înainte
de apariţia cariilor dentare - „odontotomie profilactică”
Badijonarea Soz cu diferite soluții, precum:
➢ nitroceluloză – Gore – 1939
➢ azotat de Ag – Miller – 1950
➢ clorură de Zn – Ast – 1950
➢ ferocianură de K

Reținerile practicienilor față de abordările anterioare au fost


apreciabile → în scop preventiv – dispensarizarea pacienților –
prin controale periodice → depistare CD în faze incipiente
Istoric

La sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 – aplicarea unor


materiale plastice, fluide – deretentivizarea șanțurilor și fosetelor
coronare la DT+DP – prin întărire se obține „un sigiliu”, care
permite protejarea dintelui

Au fost aplicate substanțe precum:


❑ Cianoacrilați
❑ Poliuretani
❑ Rășini diacrilice Adeziune superioară
❑ Cimenturi glass ionomer
Istoric

1955 - adeziunea superioară este urmarea contribuţiei aduse de


Dr. MICHAEL BUONOCORE - Eastman Dental Center (New York)
a propus creşterea suprafeţei dentare de retenţie prin
demineralizarea acidă a suprafeţelor coronare
acoperirea lor cu polimetilmetacrilat (PMMA)
Acest concept a devenit eficient după ce au apărut
bisfenol A-glicidil metacrilatul (Bis-GMA)
uretan dimetacrilatul (UDMA)
trietilenglicol dimetacrilatul (TEGDMA)
cu proprietăţi fizice mai bune comparativ cu PMMA
Bisfenol A-glicidil metacrilatul (Bis-GMA) este acum sigilantul ales
Indicațiile sigilării
1. dinţii cuspidaţi - cu şanţuri şi fosete coronare adânci
şi retentive
2. feţele palatinale ale frontalilor maxilari cu un
cingulum proeminent și foramen caecum prezent
3. dinții pacienților care prezintă vulnerabilitate
crescută la CD, indiferent de vârstă
Vom lua în calcul, în acest context:
a. pacienții cărora urmează să li se aplice aparate
ortodontice, în special fixe
Indicațiile sigilării
b. dinții adulților cu xerostomie severă indusă
medicamentos sau, mai ales, post-iradiere în zona cap-gât
c. Post-iradiere – o formă specială de carie dentară – caria
de iradiere – localizată la vârf de cuspid sau la nivelul
marginii incizale a dinților frontali
4. dinții care prezintă carii dentare incipiente, limitate
în smalț, în zona șanțurilor și a fosetelor coronare
5. dinți sigilați anterior, care au pierdut materialul de
sigilare mult mai rapid decât s-a dorit – se reface sigilarea
Momentul optim al sigilării – recomandări:
pentru DT – vârsta de 3-4 ani
pentru DP – vârsta de 6-7 ani – sigilare M1
- între 11-13 ani – sigilare M2+Pm
Regula generală este de a sigila șanțurile și
fosetele coronare în primii 2 ani posteruptiv
(cât mai aproape de momentul erupţiei)
- vulnerabilitatea la carie a dinţilor recent
erupţi este maximă sau, altfel spus, dinţii îşi
continuă şi îşi desăvârşesc procesul de
mineralizare posteruptivă
Sigilarea M1P este obligatorie!

Argument – vulnerabilitatea crescută la CD:


de aprox. 50% în primul an
de 80% în cel de-al doilea an posteruptiv
Contraindicații
1. dintele care prezintă proces carios pe una dintre
feţele aproximale, evaluat radiologic;

2. dintele care prezintă şanţuri şi fosete puţin adânci


şi neretentive, la care nu se înregistrează întreruperi
ale suprafeţei de smalţ la locurile de coalescenţă a
centrelor de creştere, specifice fiecărui dinte în parte;
Contraindicații
3. dintele care prezintă leziuni ocluzale profunde;

4. dintele care prezintă deja obturaţii ocluzale;

5. pacientul cu o igienă orală şi alimentară precare;


6. pacientul necooperant
(ultimele două situaţii nu se referă la pacienţii cu nevoi speciale)
Avantajele metodei
1. nu acţionează invaziv asupra dintelui
2. larg acceptată de pacienţi (nedureroasă!)
3. condiţionarea acidă acţionează în smalţ pe o
profunzime de maximum 30 µm
(nepericulos pentru sănătatea componentelor pulpare)
4. în caz de desprindere sau în zonele demineralizate
acid şi neacoperite cu material de sigilare - remineralizarea
se produce rapid, prin mecanisme naturale, salivare
4ˈ. în cazul desprinderii materialului de sigilare –resigilare
fără probleme
Materiale utilizate
Din sinteza cercetărilor efectuate cu diferite materiale
indicate pentru sigilări – cele mai bune rezultate
rășini compozite – tip bis GMA (bisfenol A-glicidil
metilacrilat)
cimenturi glass ionomer

Inițial – utilizați poliuretanii și cianoacrilații – rezistă


puțin în condițiile cavității orale (maxim 2-3 luni)
au dispărut din uz!
SIGILANT IDEAL - criterii de îndeplinit
1. realizează o adeziune prelungită la nivelul smalţului
2. să fie compatibil cu ţesuturile orale
3. procedura de aplicare să fie simplă
4. să curgă cu ușurință la o vâscozitate redusă, pentru a
umple cele mai mici fisuri
5. să prezinte o solubilitate redusă în condiţiile cavităţii
orale
COMPOZITELE - răşinile diacrilice

Reprezintă principalele materiale


de sigilare utilizate în practică
COMPOZITELE - răşinile diacrilice
GENERAŢII de sigilanţi:
G1 – compozitele polimerizabile cu lumină ultravioletă

G2 – compozitele autopolimerizabile (chimic polimerizabile)

G3 - compozitele foto-polimerizabile prin radiaţie


luminoasă albastră, în spectru vizibil

G4 și G5 – înaintea plasării sigilantului se aplică un agent tip


bonding, folosit ca primer

G6 – utilizează un proces de autodemineralizare


Tipuri de compozite – utilizate la
sigilarea șanțurilor și fosetelor coronare
cu umplutură anorganică

I. După tipul umpluturii fără umplutură anorganică

cu umplutură care eliberează


constant F

cu priză la rece
II. După tipul polimerizării
fotopolimerizabile
transparente
III. După culoare
colorate
Tipuri de compozite

I. După tipul umpluturii


A. – cu umplutură anorganică – microparticule de
sticlă sau de cuarț
Umplutura sigilanții devin mai rezistenți la
abraziune și uzură, dar le crește vâscozitatea

B. – fără umplutură anorganică – nu necesită


adaptare ocluzală

C. – cu umplutură care eliberează constant fluor -


realizează remineralizarea cariilor incipiente
prezente în adâncimea fisurilor sigilate
Tipuri de compozite

Asemenea sigilanţi cu eliberare de fluor prezintă


proprietăţi
antimicrobiene,
anticarioase
prin utilizarea lor se reduce frecvenţa
leziunilor carioase secundare

Studii recente - acest tip de sigilanţi oferă o


retenţie mult mai redusă comparativ cu ceilalţi
Tipuri de compozite

II. După tipul polimerizării


A. – cu priză la rece (autopolimerizabile
sau chimic polimerizabile)

Reprezentate de 2 componente care se amestecă


pentru producerea prizei

avantaj - nu necesită echipamente speciale


dezavantaj – timp de lucru limitat
Tipuri de compozite

II. După tipul polimerizării


B. – fotopolimerizabile

Avantaje timp de lucru practic nelimitat -


întărirea materialului se produce doar după începerea
polimerizării
timp scurt de polimerizare

Dezavantaj preț crescut al lămpii de fotopolimerizare


ochelarilor
de protecție
ecranului
Tipuri de compozite

Acelaşi tip de lampă - şi pentru


fotopolimerizarea compozitelor utilizate la
obturarea cavităţilor, la care se adaugă
recent şi produsele noi - lămpile cu
lumină albastră produsă de diodă (LED)

Lămpile produc o lumină cu lungimea de undă


cuprinsă între 400 - 520 nm, plasată în domeniul vizibil

Cu toate că polimerizarea este produsă de lumina lămpii,


reacţia de polimerizare se prelungeşte
cca 24 h de la iniţierea ei
Tipuri de compozite

Timpul de fotopolimerizare= 20-30 s


sau
în conformitate cu indicaţiile fabricantului

Substanţa care iniţiază procesul de fotopolimerizare


este de regulă o camforchinonă - fotoinițiatorul din
compozite

D.p.d.v. al retenţiei – materialele auto- și


fotopolimerizabile sunt la fel de retentive
Tipuri de compozite

!!!
Expunerea ochiului direct la lumina cu λ=400-500 nm
poate afecta retina - leziuni termice
✓ afectându-se funcţionarea fotoreceptorilor retinieni
✓ creşte predispoziţia pentru producerea cataractei

În acest sens, există sisteme de protecţie a ochilor -


ochelarii şi scuturile de protecţie - care reduc
intensitatea luminii incidente
Tipuri de compozite

III. După culoare transparente


opace sau colorate în alb,
galben, roz, verde, etc.

Pacientul preferă materialele transparente, iar


medicul le preferă pe cele colorate, pentru o
identificare rapidă

Indiferent de culoare, prezintă o bună adeziune


la smalţul acoperit
Rășini compozite –
tehnica de lucru
Reguli de bază

1. dinţii fiecărei hemiarcade sunt sigilaţi separat


2. se lucrează ergonomic, la 4 mâini
- ajutorul asistentei este indispensabil, mai ales pe
durata aplicării materialelor chimic polimerizabile
- se obţine un control mai eficient al umezelii şi se câştigă
timp
Reguli de bază

3. succesul depinde de
- respectarea cerinţelor fiecărei etape de lucru
- menţinerea unui câmp operator perfect uscat,
pe durata etapelor de plasare a sigilantului

4. se respectă indicaţiile fabricantului


Etape de lucru
I. Pregătirea dintelui
II. Izolarea
III. Uscarea suprafeței ocluzale
IV. Condiționarea acidă
V. Aplicarea sigilantului
VI. Adaptarea ocluzală
VII. Menținerea în timp
I. Pregătirea dintelui
Presupune îndepărtarea depozitelor şi a resturilor
organice de la nivelul şanţurilor şi al fosetelor coronare
de sigilat, pentru a favoriza
condiţionarea acidă
penetrarea sigilantului în profunzime

Obligatoriu, tartrul şi coloraţiile locale se îndepărtează


prin
periaj profesional
frecare cu vârful sondei

Etape de lucru
Când apelăm la periaj profesional, folosim perii rotative
şi paste abrazive (pastele - dezavantajul îndepărtării cu
greutate a particulelor abrazive) sau,
mai recomandabil, numai periaj sub jet de apă
Se mai poate apela şi la curăţirea realizată cu jeturi de
particule abrazive sub presiune

În cazul pacienţilor care nu prezintă depozite dentare dure,


se indică
doar perierea personală a zonei
curăţarea profesională cu ajutorul sondei

Etape de lucru - Pregătirea dintelui


II. Izolarea
Pentru o adeziune perfectă, dintele de sigilat trebuie
să rămână perfect izolat pe toată durata sigilării,
deci până la realizarea prizei materialului de sigilare

Cea mai eficientă izolare - diga, indicată mai ales


când ne propunem să sigilăm într-o şedinţă, mai mult
de un singur dinte

Etape de lucru
Izolarea cu diga - indicată şi în cazul
➢ pacienţilor cu salivaţie abundentă
➢ celor cu mobilitate accentuată a limbii
➢ celor cu planşeu bucal ridicat, cazuri în care păstrarea
unei izolări perfecte este dificil de realizat

Diga nu se aplică însă în cazul unui


dinte incomplet erupt

Etape de lucru - Izolarea


În cazul sigilărilor, se poate apela şi la izolarea
absorbantă cu
rulouri
aspirator de salivă
automatom,
în timp ce pacientului i se cere să încline uşor capul spre
partea opusă zonei de sigilat

Etape de lucru - Izolarea


III. Uscarea suprafeței ocluzale
Suprafaţa dentară de sigilat este uscată prin aplicarea
unui jet de aer, pentru cel puţin 10 s
În cazul în care compresorul de aer este cu ungere -
jetul de aer trebuie controlat înaintea utilizării, prin
expunere pe o suprafaţă uscată
oglinda dentară,
un şervet de hârtie,
o zonă curată a mănuşii etc.
evaluarea calității jetului de aer - nu trebuie să
prezinte urme de umezeală sau de ulei
Etape de lucru
IV. Condiționarea acidă

Se indică în vederea obţinerii unor microretentivităţi


în smalţ se creşte suprafaţa de adeziune mecanică
oferită sigilantului

Aplicarea acidului contribuie şi la


✓ decontaminarea suprafeţei de smalţ (acţiune
antimicrobiană)
✓ reducerea tensiunii superficiale a suprafeţelor
dentare de sigilat, prin care se facilitează umectabilitatea

Etape de lucru
În funcţie de produsul folosit, acidul poate fi sub formă
lichidă
gel
semi-gel

Toate formele de prezentare conţin acid fosforic,


la concentraţii cuprinse între 15-50%

Etape de lucru – Condiționarea acidă


Forme de prezentare – avantaje și dezavantaje

Acidul sub formă de soluție


umectabilitate bună
greu de controlat ca suprafață condiționată

Acidul sub formă de gel


ușor de vizualizat
dificil de îndepărtat prin spălare

Etape de lucru – Condiționarea acidă


Timpul de demineralizare acidă a suprafeţelor dentare
- între 15 şi 60 s - în funcţie şi de indicaţiile produsului

De obicei condiţionarea=20-30 s - pentru dT + dP şi


se prelungeşte cu 15 s - în cazul dinţilor fluorizaţi

Soluţiile acide se aplică cu pensule sau bureţi, cu care


frecăm suprafaţa de smalţ după indicaţiile fabricantului
Preparatele sub formă de gel sau semi-gel se aplică cu
pensula sau seringa
Etape de lucru - Condiționarea acidă
cu jet de apă - direcţionat
Condiționare Spălare
acidă fără a contamina suprafaţa
10 sec
demineralizată cu fluid oral
+ substanţe organice, care
influenţează negativ
umectabilitatea suprafeţelor
şi adeziunea sigilanţilor

Etape de lucru - Condiționarea acidă


Uscare 15-20 s
Obiectivarea
Pata albă
unui gravaj după refacerea izolării absorbante cretoasă
acid corect - fără a contamina cu fluid oral
suprafeţele demineralizate

Etape de lucru - Condiționarea acidă


V. Aplicarea sigilantului

Regula este de a respecta instrucţiunile fabricantului


pentru fiecare produs în parte

Se efectuează fără a îngloba bule de aer și fără a


umple în exces șanțurile şi fosetele ocluzale

După aplicare, pentru o mai bună penetrare a fisurilor de


sigilat, este recomandabil să aşteptăm 10 s înainte de a
polimeriza, în cazul compozitelor fotopolimerizabile

Etape de lucru
Urmează fotopolimerizarea - timp de 20–30 s - sau
în conformitate cu indicaţiile fabricantului
Pe durata primelor 10 s de fotopolimerizare, lampa se
plasează la câţiva mm de suprafaţa sigilantului, după
care vârful fibrei de sticlă al lămpii poate veni în contact
cu materialul de întărit
O polimerizare mai îndelungată pare a fi într-o
strânsă legătură cu o mai bună adeziune
În cazul în care stratul anterior polimerizat este
incomplet şi nu a fost contaminat cu salivă adăugare
material de sigilare o nouă fotopolimerizare
Etape de lucru – Aplicarea sigilantului
Într-o singură ședință, cu materialele
compozite fotopolimerizabile putem
realiza sub izolare cu diga, sigilarea
dinţilor unei hemiarcade

Etape de lucru - Aplicarea sigilantului


Când folosim materiale chimic polimerizabile,
putem realiza dintr-o tranşă de material
sigilarea a maximum 2 dinţi, depunerea
materialului făcându-se doar pe durata
perioadei de fluiditate maximă

În acest caz, este nevoie de ajutorul asistentei, care


prepară materialul, în timp ce medicul menţine câmpul
operator uscat
Etape de lucru – Aplicarea sigilantului
VI – Adaptarea ocluzală
Se realizează numai după ce s-a produs priza materialului
şi după ce am încercat desprinderea lui, prin introducerea
sondei la marginea materialului de sigilat
Dacă acesta se desprinde - refacerea sigilării
Dacă materialul de sigilare se desprinde şi a doua oară
- refacerea sigilării se amână pentru cca 1 săptămână,
perioadă necesară remineralizării pe cale naturală a
suprafeţelor demineralizate acid

Etape de lucru
Adaptarea ocluzală începe cu controlul prezenţei
excesului de material în spaţiul interdentar - prin
încercarea de introducere a dental floss-ului
Când există un exces - îndepărtat cu un instrument
manual de detartraj, de genul foaie de mirt

Apoi, cu hârtia de articulaţie, se vor evidenţia


plusurile ocluzale - îndepărtate prin frezare

Etape de lucru - Adaptarea ocluzală


Adaptarea ocluzală se practică numai când
materialul compozit utilizat este cu
umplutură anorganică

Dacă materialul compozit de sigilare este fără


umplutură anorganică - adaptarea ocluzală nu se
efectuează, ci se obţine natural, prin masticaţie şi uzură

Etape de lucru - Adaptarea ocluzală


La sfârşit, se recomandă fluorizarea profesională a
dinţilor sigilaţi - procedeu prin care se obţine
1. remineralizarea structurilor dentare demineralizate
acid şi neacoperite cu material
2. se completează prevenţia la nivelul suprafeţelor
dentare neafectate de sigilare

Etape de lucru - Adaptarea ocluzală


VII. Menținerea în timp

Controlul menţinerii sigilării - la fiecare 6 luni

Deşi materialul de sigilare se poate pierde - de obicei, el


rămâne în profunzimea şanţurilor şi fosetelor, realizând
la acest nivel o prevenire eficientă a cariei dentare

Când considerăm că este necesară refacerea


sigilării - se poate realiza fără reţineri!

Etape de lucru
Studiile realizate asupra menţinerii în timp a
sigilantului arată că cea mai bună retenţie se obţine la
- dinţii recent erupţi,
- M6 ani, comparativ cu M12 ani,
- cei mandibulari, comparativ cu cei maxilari

Dinţii sigilaţi care au pierdut materialul de sigilare


sunt mai rezistenţi la carie ocluzală, comparativ cu cei
care nu au fost sigilaţi

Etape de lucru – Menținerea în timp


Cauzele principale ale pierderii materialului
- imperfecţiunile tehnicii
- stresul masticator

Se consideră de succes sigilarea


care rezistă peste 6–7 ani

Studiile arată că, prin sigilare, se obţine o reducere a


incidenţei cariei ocluzale cu cca 65–80%

Etape de lucru – Menținerea în timp


Condiţii esenţiale pentru o sigilare corectă

a. realizarea unei retenții maxime


b. adâncimea șanțurilor și a fosetelor
coronare
c. curățirea perfectă a suprafeței de
adeziune
d. uscarea perfectă
a. Realizarea unei retenții maxime
La aceasta contribuie demineralizarea acidă, prin care
smalţul este penetrat pe o adâncime de 3-5 µm,
producându-se demineralizarea substanţei anorganice
şi formarea de microcavităţi

Este motivul pentru care se recomandă ca spălarea


suprafeţei condiţionate să se facă imediat după ce a
expirat timpul de acţiune a acidului, evitându-se astfel
precipitarea sărurilor anorganice extrase din smalţ
În situaţii în care suprafaţa de smalţ NU prezintă pata
albă cretoasă sau suprafaţa demineralizată a fost
contaminată cu fluid oral - se recomandă
refacerea demineralizării şi, eventual,
prelungirea timpului de acţiune a acidului

Recomandările sunt de aplicare a substanţelor


demineralizante strict pe suprafeţele de sigilat,
evitându-se categoric contactul acidului cu
ţesuturile gingivale moi, caz în care pot apărea
reacţii inflamatorii blânde

a. Realizarea unei retenții maxime


b. Adâncimea șanțurilor și a fosetelor coronare

Penetrarea sigilanţilor depinde de


❖ forma şi lărgimea fisurilor şi a fosetelor de sigilat
❖ morfologia lor
❖ prezenţa depozitelor moi
Sunt cazuri în care
la nivelul fisurilor nu se realizează coalescenţa
smalţului intercuspidian
fundul fisurii este mai larg, bulbos, comparativ cu
deschiderea ei

la nivelul zonei retentive putem descoperi, de la


peliculă dobândită şi placă dentară până la
resturi alimentare

b. Adâncimea șanțurilor și a fosetelor coronare


Când lăţimea fisurilor ˂ 100 µm şi soluţia acidă
nu poate penetra fizic până în fundul lor –
se recomandă lărgirea acestora cu o freză
diamantată a'fissure sau flacără

b. Adâncimea șanțurilor și a fosetelor coronare


c. Curățirea perfectă a suprafeței de adeziune

Este nevoie de o curăţare completă a fisurilor de sigilat

Regula de bază este ca, înaintea sigilării, să fie


îndepărtate toate depozitele moi şi coloraţiile
dentare. În acest sens, de ce mai multe ori este
necesar numai un periaj personal, urmat de
tratarea şanţurilor şi fisurilor cu produsele acide
De regulă, șanțurile şi fosetele coronare sunt periate
profesional cu perii rotative şi pulberi abrazive –
cel mai recomandabil - pastă de piatră ponce
În ultimul timp, s-au fabricat paste abrazive speciale,
cu sau fără fluor, care nu afectează adeziunea
sigilantului
Se mai poate realiza curăţirea cu aer abraziv sub
presiune (particule de bicarbonat de sodiu proiectate
sub presiune pe suprafeţele dentare),
în timp ce folosirea produselor pe bază de peroxid de
hidrogen, recomandate cândva, prezintă dezavantajul
de a realiza precipitate poluante pe suprafaţa smalţului
c. Curățirea perfectă a suprafeței de adeziune
Uneori, chiar şi după cea mai bună spălare a pastelor
abrazive, se constată că sigilantul nu penetrează
complet fosetele şi fisurile coronare, retenţionându-se
la acest nivel
depozite moi
agenţi de curăţare
bule de aer

c. Curățirea perfectă a suprafeței de adeziune


d. Uscarea perfectă

Materialele de sigilare sunt hidrofobe - necesită,


pentru plasare, suprafeţe dentare perfect curăţate
şi uscate

O asemenea suprafaţă permite materialelor foarte


fluide o bună umectabilitate şi o penetrabilitate
maximă în profunzimea retenţiilor create prin
demineralizare, implicit până în fundul șanțurilor
Sigilarea șanțurilor și a
fosetelor coronare cu
cimenturi glass ionomer
Prin comparație cu rășinile compozite, CIS
prezintă o rezistenţă la uzură mai scăzută, însă
par să permită o retenţie mai bună, chiar chimică,
şi fără a necesita o condiţionare prealabilă a
ţesuturilor acoperite

Însă, prin condiţionarea suprafeţelor dentare cu o


soluţie de acid poliacrilic 10% se obține
reducerea tensiunii superficiale
adaptarea mai bună a sigilantului la suprafeţele de
smalţ
Sigilarea șanțurilor și a fosetelor coronare cu CIS
Chiar dacă se pierd mai repede,
cimenturile rămase în profunzimea
fisurilor şi fosetelor sunt suficiente
pentru o protecţie îndelungată

Sigilarea șanțurilor și a fosetelor coronare cu CIS


Comparativ cu răşinile diacrilice - punctele slabe ale
cimenturilor glass ionomer
rezistenţa la uzură mai mică
vâscozitatea mai mare

Studiile arată că umplerea cu glass ionomer a


fisurilor mai înguste de 200 µm
este dificilă

Sigilarea șanțurilor și a fosetelor coronare cu CIS


Un avantaj al cimenturilor glass ionomer este faptul
că eliberează F o perioadă de timp îndelungată -
mecanism prin care scade susceptibilitatea la carie a
ţesuturilor aflate în contact
FROSS – 1993 - CIS autopolimerizabile prezintă o
eliberare masivă de F, comparativ cu cele
fotopolimerizabile
Într-un studiu efectuat recent - după 3 ani de la
realizare, aproape 90% dintre sigilările efectuate cu
CIS s-au pierdut complet, în timp ce pierderile celor
efectuate cu materiale compozite au fost de doar 10%
Sigilarea șanțurilor și a fosetelor coronare cu CIS
Sigilarea ca metodă
alternativă la terapia clasică
Pentru a respecta principiul profilactic al
economiei de substanţă pe durata efectuării
cavităţilor şi a timpului chirurgical după regulile lui
Black se recomandă efectuarea de combinaţii
între
➢ preparările clasice ale cavităţilor
➢ sigilarea restului şanţurilor şi al fosetelor
neafectate de procesul carios

Sigilarea ca metodă alternativă la terapia clasică


1978 – SIMONSEN - ideea economiei de substanţă – se
aplică în cazul cariilor punctiforme la nivelul
şanţurilor şi fosetelor

Se realizează
1. cavităţi mici cu exereza în totalitate a dentinei
ramolite şi obturarea lor cu materiale compozite,
după regulile terapiei curative
2. sigilarea șanțurilor şi a fosetelor coronare
nepreparate chirurgical

Sigilarea ca metodă alternativă la terapia clasică


1986 - GARCIA – GODOJ - propune

1. exereza dentinei ramolite


2. bază cu cimenturi glass ionomer (CIS)
3. sigilarea întregii suprafeţe conform regulilor sigilării

Sigilarea ca metodă alternativă la terapia clasică


În consecinţă - s-a stabilit că
atunci când avem dubii în
diagnosticarea cariei dentare şi
pentru a preveni evoluţia ei -
este recomandabil să sigilăm

Sigilarea ca metodă alternativă la terapia clasică


Sigilarea argumentată – de JORDAN şi SUZUKI
După 5 ani de studiu pe cca 300 de dinţi cu leziuni
carioase incipiente sigilate - la examen clinic şi
radiologic stoparea evoluţiei proceselor carioase,
în condiţiile în care sigilarea şi-a păstrat integritatea

Chiar şi în cazul sigilării leziunilor carioase evidente,


cu dentină afectată - după 3–5 ani de la sigilare -
✓ reducerea populaţiei microbiene
✓ chiar inactivarea bacteriologică,
✓ inclusiv oprirea în evoluţie a cariilor

Sigilarea ca metodă alternativă la terapia clasică


- ratament estaurator traumatic -
În cazul populaţiilor din regiunile sărace ale
globului şi fără o dotare tehnică adecvată pentru
efectuarea de tratamente dentare clasice -
tehnica ART (Tratament Restaurator Atraumatic) –
aplicarea cimenturilor glass ionomer, cu degetul
înmănuşat, direct în cavitatea carioasă preparată
minim
În ţările subdezvoltate, în care regimul alimentar
modern a pătruns înaintea măsurilor profilactice,
rezultatul a fost o prevalenţă crescută a cariei
dentare, iar singura posibilitate de tratament a fost
extracţia
Se recomandă ca, până în momentul în care este posibil
un tratament corect:
a. leziunile carioase profunde să fie curăţate de dentina
ramolită, cu ajutorul instrumentarului de mână
b. dentina va fi îndepărtată în special de la nivelul
pereţilor laterali ai cavităţii carioase, lăsând spre
camera pulpară un strat de dentină suficient de gros
c. cavitatea va fi condiţionată 10 s, cu o soluţie de acid
poliacrilic, după care cavitatea se spală şi se usucă
d. aplicare CIS autopolimerizabil cu priză rapidă,
direct, cu degetul înmănuşat, şi care va necesita
numai adaptare ocluzală
Tehnica dă bune rezultate în CAZUL:
Cavităţilor de clasa I
Cavităţilor de clasa a III-a
Cavităţilor de clasa a II-a în care NU este necesară
refacerea punctului de contact
Alte aspecte legate de sigilare

1. Studiile comparative efectuate cu privire la durata


de lucru necesară realizării sigilării, pe de o parte, şi
a obturaţiilor cu amalgam, pe de altă parte, au arătat
că:
pentru o sigilare realizare în cca. 6–9ˈ
pentru o obturaţie definitivă realizare în 13–15ˈ
2. În plus, studiile au stabilit că durata de menţinere
în timp
a unei obturaţii de amalgam cca 10 ani la adult și
mai redusă în cazul celei realizate la adolescent
în cazul sigilărilor de succes cca 7 ani, chiar
dacă pierderea materialului de sigilat este 1,3–7% /an

Astfel, constatăm că la nivelul şanţurilor şi al fosetelor


sigilate rămâne suficient material pentru a asigura
profilaxia cariei dentare - sau că, în cel mai rău caz,
putem reface sigilarea

Alte aspecte legate de sigilare


3. Costul sigilării este de 1,6 ori mai redus
comparativ cu cel al unei obturaţii definitive,
preţul fiind şi mai scăzut în cazul în care sigilarea
este efectuată de către igienista dentară

Alte aspecte legate de sigilare


4. Studiindu-se programele de învăţământ ale colegiilor
de profilaxie, DEUBEN constată că doar 77% dintre
acestea includ sigilarea în programa de învăţământ

Studiile efectuate în SUA - doar 6–8% şcolari americani


prezintă sigilări ale fosetelor şi şanţurilor coronare,
chiar dacă A.D.A. susţine efectuarea sigilării ca
metodă de prevenire primară a cariei dentare

Alte aspecte legate de sigilare


În cazul publicului larg - abordarea redusă a sigilării se
poate datora necunoaşterii, în timp ce medicul preferă
efectuarea de tratamente curative clasice, în locul sigilării,
tehnica sigilării obligând la o îndemânare specială

În concluzie - sigilarea este


obligatorie la pacienţii cuprinşi în
grupa cu risc crescut la carie şi la
molarul de 6 ani

Alte aspecte legate de sigilare


LASERUL ÎN PREVENIREA
CARIEI DENTARE
1985 REDUREANU – Laserul reprezintă o emisie
fotonică (luminoasă) la diverse lungimi de undă,
obţinută în urma stimulării (prin radiaţie
electromagnetică) a unui grup de electroni, care trec de
pe un nivel de energie scăzut pe un altul mai ridicat.
Fascicolul prezintă o secţiune mică şi permite o
concentrare (focalizare), la o putere deosebită
În stomatologie - tipuri de laser: cele cu He-Ne, cu Ar,
precum şi cele cu CO2
Laserul, în stomatologie:

vitrificarea smalţului - smalţul suferă o topire


superficială, favorabilă prevenirii cariei dentare, şi se
indică la nivelul şanţurilor şi al fosetelor coronare;
sterilizarea dentinei - se adresează pereţilor
pulpari şi parapulpari ai cavităţilor realizate prin timpul
chirurgical;
sterilizarea deltei apicale, în tratamentul
parodontopatiei apicale;
Laserul în prevenirea cariei dentare
Laserul, în stomatologie:

sterilizarea suprafeţelor radiculare, în chirurgia


parodontală;
incizii sau excizii de ţesuturi moi, în cadrul
chirurgiei pro-protetice;
condiţionarea ţesuturilor periimplantare;
tratamentul tumorilor benigne;
tratamentul accidentelor de erupţie;
cario-detecţie (aparatul KaVo DIAGNOdent)
Laserul în prevenirea cariei dentare
Noile lasere cu dioxid de carbon
transmitere prin fibră optică,
P= 20W, λ=10,6 µm,
nu necesită răcire suplimentară
fascicolul laser poate fi calibrat precis (ca I şi
suprafaţă de acţiune) - acţionează doar la suprafaţa
smalţului, pe care-l topeşte omogenizarea porţiunii
terminale a cristalelor de hidroxiapatită mai
rezistente la atacurile acide sterilizarea adiacentă,
asigurându-se, în acelaşi timp, o mai bună protecţie şi
la nivelul zonelor profunde a şanţurilor şi fosetelor
coronare
Laserul în prevenirea cariei dentare
Noile lasere cu dioxid de carbon
timpul de lucru redus,
absenţa oricăror senzaţii dezagreabile
acceptarea deplină a metodei, chiar şi de către
pacientul copil
însă, chiar şi la ora actuală, preţul de cost al laserelor
rămâne destul de mare, chiar şi pentru clinicile
universitare
obligatoriu – operatorul şi pacientul vor purta
ochelari speciali de protecţie
necesită o pregătire specială a personalului medical
Laserul în prevenirea cariei dentare
Lasere cu dioxid de carbon - accidente

lezarea ireversibilă a componentelor


analizatorului vizual ale celui care manevrează
fascicolul
la anumite lungimi de undă, pot fi afectate
tegumentele pacientului tratat
instrumentarul metalic poate reflecta raza laser,
generând traiectorii nedorite

Laserul în prevenirea cariei dentare

S-ar putea să vă placă și