UNIVERSITATEA “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

SPECIALITATEA:RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

TEMA:Turcii și etapele expansiunii lor în Asia și Europa până în a

doua jumătate a secolului al XVII- lea

Obiect:
Civilizația europeană medievală
Coordonator:
Lect.dr. Epure Violeta- Anca

STUDENT:Elena PASCARI, anI, grupaII

CUPRINS

1
INTRODUCERE_____________________________________________________________________ 3

ORIGINEA IMPERIULUI OTOMAN___________________________________________________ 3

EXPANSIUNEA IMPERIULUI OTOMAN (1299-1453)_____________________________________________4

PERSONALITATEA LUI MEHMED II_________________________________________________________4
PRIMA PERIOADĂ A ASCENSIUNII IMPERIULUI OTOMAN_________________________________________4
A doua perioadă de creștere a Imperiului Otoman.____________________________________________6
(1453-1683)__________________________________________________________________________6
Vârsta de aur a Imperiului Otoman.________________________________________________________7
Cel mai mare Sultan Otoman:Soliman Kanunî, “Magnificul”.___________________________________7
Moștenirea Marelui Sultan_______________________________________________________________9

Bibliografie_________________________________________________________________________10

2
 Introducere

Originea Imperiului Otoman

Locurile de trai al turcilor otomani au fost în Asia nord-estică, de unde au ajuns să se
aseze în Turcia de astăzi. Pe la 540, imperiul stepelor eurasiatice era împărțit în trei stăpâni
turco-mongole:în răsărit, în Monglia până la Marele Zid chinezesc era statul jun-juanilor 1, peste
Turkestan și Iranul oriental stăpâneau heftaliții2, iar în apus în stepele rusești, etnia dominantă
erau hunii3.

Prima atestare a etnonimului „turc” a fost menționarea sau kök türk („turcii albaștri”, la
singular) într-o scrisoare trimisă în 585 de împăratului Chinei lui Isbara, hanul tribului göktürk.
În misiva respectivă, monarhul i se adresează destinatarului cu apelativul „Mare Han Turc”. În
inscripțiile Orhon, datate cam în aceeași perioadă, este folosită varianta „turuk”.

Turcii au fost inițial un grup de triburi din Turkestan, în centrul Asiei. Triburile s-au
despărțit în secolul VI, răspândindu-se in Rusia, China, India și Persia. Unii dintre turci au
renunțat la viața nomadă și au devenit administratori și mercenari. Ei i-au slujit pe abbasizi și pe
famitizi, ajungand în poziții înalte. Turcii dintre care făceau parte selgiucizii, otomanii,
mamelucii, bulgarii și khazarii, au ajuns în scurt timp foarte influenți. Ei și-au unit forțele și cu
mongolii. În perioada islamică, orașele turcesti Samarkand și Buhara au devenit prospere și cu o
cultură înfloritoare.La est de Marea Caspică trăia un grup de turci numit oguzi sau turcomani.
Din 950, s-au desprins selgiucizii care au migrat spre sud și vest. Califul abbasid al Bagdadului
traversa o perioadă dificilă și a cerut ajutor selgiucizilor. Sub conducerea lui Tughril Beg, ei au
invadat Persia și au ocupat Bagdadul în 1055. Califul abbasid l-a numit pe Tughril vice-sultan,
dăruindu-le selgiucizilor Imperiul Abbasid.Selgicizii au ajuns dintr-un simplu trib nomad
conducătorii lumii islamice. În 1063 a ajuns sultan Alp Arslan, nepotul lui Tughril. El a cucerit
Siria și Armenia și a intreprins incursiuni în Anatolia. În 1071 a primit replica împăratului
bizantin. Alp Arslan a angajat mercenari nomazi și turci și a pătruns în Armenia. Cele două
armate s-au întâlnit în Bătălia de la Manzikert. Selgiucizii au invins deoarece s-au prefăcut că au
pierdut bătălia și se retrag. Când bizantinii au pornit în urmărirea lor, selgiucizii s-au întors și au
înfrânt sever armata acestora. L-au prins pe împăratul bizantin și au cerut pentru el răscumparare.

1
Juan- juanii -- avarii de rasă mognolă
2
Heftaliții – mongoli
3
Hunii- poporul care locuia în Attila, de rasă turcă.

3
Victoria de la Manzikert a pus bazele a ceea ce, mai târziu, va fi Imperiul Otoman. Alp Arslan a
fost un stăpân milostiv și a condus bine imperiul. La îndemnul sau, mulți turcomani și selgiucizi
au migrat în Anatolia.Imperiul selgiucid a atins apogeul puterii în timpul lui Malik Șah (1072-
1092), fiul lui Alp Arslan. Acesta a patronat științele și artele și a construit minunate moschei în
capitala sa, Isfahan. Vizirul sau, Nizam al-Mulk, a fost un respectat om politic. Selgiucizii au
cucerit integral Anatolia și au pus bazele formării Sultanatului de Rum, în apropierea
Constantinopolului. La moartea lui Malik șah, Imperiul Selgiucid s-a dezembrat în mai multe
state mici, în secolul XII continuând să existe diverse sultanate selgiucide, mameluce și kurde,
sub supravegherea califului abbasid de la Bagdad.În 1220, regiunea a fost cotropită de mongoli,
care în cele din urmă au ocupat Bagdadul în 1258. Acest fapt i-a făcut pe turci să se extindă spre
vest.

Prima perioadă a istoriei Imperiului Otoman era caracterizatp de expansiunea teritorială

continuă de la un principat Anatolian nord- vestic. Imperiul Otoman a fost o supraputere
imperială, care și-a manifestat dominația în zona mediteraneană și care a existat din 1299 până în
1922. Inițial, a fost un stat islamic sunnit fondat de turcii oghuzi sub conducerea lui Osman I, in
nord-vestul Anatoliei, in 1299.

Expansiunea Imperiului Otoman (1299-1453)

Chiar dacă statul otoman a existat şi mai înainte de domnia lui Osman , acesta este
considerat fondatorul imperiului, cel care i-a dat numele şi a fost primul bei care i-a proclamat
independenţa. El a extins graniţele statului spre cele ale Imperiului Bizantin, în timp ce alte
beilîcuri turceşti se măcinau în lupte interne. În vremea lui Osman I, capitala otomană a fost
mutată la Bursa şi a fost bătută prima monedă, care demonstra forţa economică şi politică a
noului stat independent. În timpul secolelor care au urmat, numele lui a fost mereu pomenit în
urări: "Să fii la fel de bun precum Osman".

Personalitatea lui Mehmed II

Prima perioadă a ascensiunii Imperiului Otoman
Era de propăşire a Imperiului Otoman poate fi împărţită în două perioade caracteristice.
Prima dintre ele era una de creşteri teritoriale şi cuceriri constante, de la cucerirea
Constantinopolelui din 1453 până la moartea lui Soliman Magnificul din 1566.

4
 Povestea unuia din cei mai mari conducatori ,pe care i-a avut Imperiul Otoman ,sultanul
Mehmet al II-lea poreclit Cuceritorul,incepe in anul 1451 d.Chr.A urmat la tron tatalui sau Murat
al II-lea.Era o personalitate deosebita,mare admirator al lui Alexandru Macedon.

Prima lui dorinta a fost cucerirea Constantinopol-ului,capitala a ceea ce mai ramasese din
Imperiul Bizantin.Neintelegerile ce le avea cu emirii din Asia Mica, l-au facut sa mai zaboveaca
si sa-si arate la inceput dorinta de convietuire pasnica cu crestinii. Cand, insa, situatia din
Anatolia s-a limpezit in favoarea sa, Mehmed a inceput sa-s puna in aplicare un plan bine
chibzuit de asediere a celebrului oras.

Trebuia, in primul rind sa impiedice Capitala Bizantului de a mai fi aprovizionata cu

oameni, munitii si alimente de puterile crestine. Dupa ce intervine in Moreea si in Albania,
pentru a impiedica pe despotii bizantini, ca si pe Skanderberg sa vina in ajutorul
Constantinopolului, Mehmed al II-lea purcede la blocada capitalei, prin ridicarea de fortificatii
menite sa sugrume orice interventie care ar sosi pe drumul Bosforului. Dupa ce aceasta fortareata
(Rumeli – Hisar), de pe tarmul european al Bosforului a fost terminata (august 1452), Mehmed al
II-lea se apropia tot mai mult cu trupele sale de imprejurarile Constantinopolului.

La o interventie a lui Constantin al Xl-lea, care vroia sa-si apere compatriotii amenintati
de ieniceri, Mehmed raspunde cu declararea razboiului.In aprilie, Sultanul in fruntea unei
puternice armate era langa zidurile orasului. Constantinopolul nu dispunea decat de citeva mii de
osteni (cel mult 7000 – greci sl straini), pe cind turcii aveau contingente mult superioare. Dintre
apuseni, doar Genova a ajutat efectiv Bizantul,cu un numar de 700 soldati, comandati de
Giustiniani. Puterile crestine au intors capul. Regele Alfons al Neapolului, care avea un mare
ascendent asupra papei, urmarea o politica proprie: recucerirea Constantinopolului pentru a se
reconstitui un nou imperiu latino-grec. Iancu de Hunedoara a pus anumite conditii bazileului.
Venetia era mai interesata sa-si vada adversara,Genoa ,la pamant. Imparatul imperiului Romano-
German, Frederic al III-lea si regii mai indepartati din Occident, ocupati cu treburile lor proprii,
au fost absenti. Astfel ca omparatul bizantin,Constantin al XI-lea Profiregenetul a trebuit sa se
sprijine aproape numai pe propriile sale forte, putine la numar. Otomanii pe langa ca aveau o
oaste inzecita, dispuneau de o putere de foc inedita pentru vremea respectiva, datorita in special
unui tun de o marime neobisnuita, care a izbutit, la sfirsitul asediului, sa darame o portiune din
zidurile de aparare ale orasului. Asaltul final s-a produs in ziua de 29 mai . Turcii, luptind cu

5
indirjire, au izbutit sa patrunda in oras. Imparatul Constantin al Xl-lea a murit ca un viteaz in
mijlocul ostirilor lui, dupa ce bravul genovez, Giustiniani, fusese grav ranit. Au urmat citeva zile
de jafuri cunplite. Sf. Sofia fost luata de turci, ca si alte locasuri si transformate in geamie.
Numarul celor ucisi, dar mai ales robiti, a fost foarte mare. Cucerirea Constatntinopolului nu a
insemnat, insa sfirsitul luptelor. In 1456 Athena este si ea cucerita si Partenonul transformat, in
geamie. Imperiul de Trapezunt cade in 1461. Belgradul a rezistat cu bravura pana in 1456 ,sub
conducerea lui Iancu de Hunedoara(de altfel acesta va si muri in timpul asediului de ciuma ).
Serbia, insa, este cucerita in intregime in 1459 si Bosnia in 1463. Pina la 1500 va veni rindul
Albaniei sl altor teritorii de la Adriatica sa fie cucerite. Vor mai ramine insa citeva insule in
Egeea si Mediterana . Imperiul Bizantin nu va mai exista ca oraganizare politica ,dar va continua
sa dainuiasca sub aspectul sau cultural, spiritual si in deosebi eclesiastic. Patriarhia bizantina va
continua sa existe si sub turci. In 1454, Mehmet Cuceritorul promoveaza ca patriarh, in scaunul
care ramasese vacant, pe primul anti-unionist Ghenadie Schelarios, mare teolog, filosof si literat.
Constantinopolul va ramâne, veacuri de-a rindul centrul spiritual al ortodoxiei post-bizantine,
care a influentat binefacator viata duhovniceasca si culturala a popoarelor ortodoxe din Balcani
si rasaritul Europei. In special Rusia moscovita se face luptatoare pentru drepturile crestinilor in
numele Bizantului, pe care socotea ca-l mosteneste(si mai crede cu tarie si azi). Aceasta mai ales
dupa ce marele cneaz loan al III-lea, s-a casatorit cu fiica despotului Toma Paleologul (Sofia) si
s-a considerat urmas al bazileilor bizantini, imprumutandu-le si stema acestora (vulturul cu doua
capete). S-a stins din viata in 1481 ,realizand ,in cei 30 de ani de domnie,ce nu reusisera
inaintasii lui in peste 100 de ani.Organizarea imperiului si mai ales a armatei a fost desavarsita
sub conducerea lui.Trupele de elita ale ienicerilor nu aveau egal in acel moment fiind foarte
disciplinati si credinciosi cauzei sultanului.La moartea sa statele din vestul Europei au rasuflat
usurate pentru că el era principalul inamic.

A doua perioadă de creștere a Imperiului Otoman.

(1453-1683)
După cucerirea capitalei Imperiului Bizantin, otomanii au pus capăt puterii Serbiei
prinbătălia de la Kosovopolie, victorie care a deschis poarta expansiunii către inima Europei.
Sultanul Selim I (1512–1520) a extins frontierele estice ale imperiului după ce a învins Persia
Safavidă în Bătălia de la Chaldiran şi a pus bazele unei flote a Mării Roşii. Succesorul lui,
Soliman Magnificul, (Soliman I) avea să ducă puterea şi întinderea imperiului şi mai departe.

6
 Vârsta de aur a Imperiului Otoman.
Cel mai mare Sultan Otoman:Soliman Kanunî, “Magnificul”.
În desfîșurarea în timp a Imperiului Otoman, anii de domnie fiind 1520- 1566, constituie
“epoca sultanului Soliman”, care se înscrie pe panta ascensiunii în partea a doua a tabloului
istoriei Imperiului Otoman. Această epocă concentrează la maximum forța și strălucirea
imperiului, după care urmează declinul.

Pe timpul domniei sale, care a durat aproape jumate de secol, Imperiul Otoman, care a
trăit cea mai strălucită perioadă sub raportul cuceririlor și al politicii pe de o parte, al științei ,
culturii și artei, și pe de altă parte, prin legile codificate cu rpivire la treburile juridice și la
pământ sua prin cele nou promulgate, apare ca un tat dintre cele mai civilizate.

Rolul pe care a îneput să-l joace în politica Europei secolului al XVI-lea Imperiul
Otoman, cu o consumată abilitate- după cum reiese din rapoartele ambasadorilor europeni la
Poartă - i-a creat pe drept un cuvânt un loc de conducere în concertul politcii intrnațonale.

La 30 septembrie 1520 Soliman a ocupat tronul otoman, la 1 octombrie a avut loc

înmormântarea sultanului Selim în mausoleul înălțat de fiul său, Soliman, lîngă care acesta a
înălțat geamia ce-i poartă numele pe care l-a dat și cartierului: Sultan Selim.

Apoi a inaugurat politica sa numitp ald-u-ihsan, adica dreptate și binefacere. Deși tânăr,
avea numai 25 de ani, animat d esprijinul justiției, noul padișah a anulat două măsuri socotite
neîntemeiate, neumane, pe care le luase tatăl său. Prima era strămutarea forțată din Egipt la
Instabul 1800 de persoane socotite primejdioase oentru suzeranitatea otomană, printre care erau
savanți și artiști. A doua era interdicția mătăsei de cusut ămpotriva Iranului.

Cea mai mare desoebire între perioada lui Selim si perioada lui Soliman este tocmai
aceasta: agitației și violenșei i-au urmat stabilitatea. În alcătuirea și desăvârșirea imperiului, însă
ambele perioade erau consdierate importante și necesare. Mai ales, după anii îndelungați ai
domniei lui Baiazid al II-lea, cînd moliciunea ducea statul spre declin și anarhie. Succesiunea
celor două perioade a consolidat temeliile statului otoman.

Soliman s-a destins ca mare conducător de oști. În timpul domniei sale, care a durat 45
ani, 11 luni și 7 zile- sultanul turc a condus personal cele mai multe expediții militare, 13 în total
care sunt numite expediții imperial. Ele sunt următoarele:

7
 1. 1521 – cucerirea Belgradului.
2. 1522 – expediția în Rodos.
3. 1526 - expediția de la Mohacs.
4. 1529 – expediția la Viena.
5. 1532 – expediția germane.
6. 1534 – expediția în cele două Irakuri.
7. 1537 - Expediția în Puglia.
8. 1538 – expediția în Moldova.
9. 1541 – expediția numită Istabur, la Buda.
10. 1543 – expediția la Esztergom (Usturgon).
11. 1548 – A doua expediție în Iran.
12. 1553 – expediția la Nahdjevan.
13. 1566 – de la 1 mai la 7 septmbrie, ziua morții lui sultan oliman la Szigetvar.

A 8 expediție personal, sultanul a întreprins-o ămpotriva Moldovei lui Petru Rareș. La 8

iulie 1538 a plecat padișahul din Istambul, ămpreună cu fii săi Mustafa și Selim, ajungând la 17
iulia la Adrianopol, unde a proclamat că merge în Moldova. Armata era colosală, căci Rareș se
dovedise a fi un adversary puternic, prin acțiunile lui anterioare : se dă cifra de 200000, desigur
exagerată, care trebuie redusă cel puțin la jumate.

Moldova plăta încă tribut Portii otomane din 1456. Ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, și
Petru Rareș a plătit o vrmee haraciul, iar apoi a încetat, ceea ce nu i-a plăcut sultanului. Mai mult
ca atât a intrat în tratative secrete cu regele Ferdinand al Austriei.

Domnul Moldovei, Petru Rareș, adunase o oaste de 70 000 oameni și voia să reziste într-
un punct fortificat în zona dinspre Botoșani spre Suceava dar era lipsit de sprijinul boierilor. Cu
atît mai mult ei tirmise soli spre Soliman princ are transmise că vreau ca să vie Soliman perosnal
să-l scoată pe Rareș de pe tron și să puie numească alt domintor. La 31 august armata otomană
au trecut Prutul. La 9 septembrie, Soliman Magnificul a făcut joncțiunea lângă Uaș pazan
‘Târgul Iașilor’ cu hanul Crimeii, care îmoreună cu tătarii au jefuist și ars orașul. La 15
septembrie 1538, boierimea, în furnte cu Mihu, portarul de Suceava, comandantul armatei, și
logofătul Trotușan au tirmi so delegație înainitea Sultnaului predându-I și cheile Sucevei, ale
capitalei. La 15 septembrie Soliman a intrat în Suceava, fără a fi întâmpinat cu rezistență, desi

8
Cetatea de Scaun avea asemenea posibilități. Soliman a convocat divnaul și noul domnitor,
Alexandru, fiul marleui Ștefan al Moldovei dispune urmărirea domnului fugar şi convocarea
Sfatului Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări. În urma acestei expediţii,
Moldova a fost supusă şi Rareş înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când
un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă
a sultanului, nu într-un tratat bilateral. Teritoriile din sud-estul ţării, cu Tighina, au fost incluse în
Imperiul Otoman, în 1538 teritoriul dintre Prut şi Nistru este ocupat, iar Bugeacul colonizat cu
tătari. Din acest moment, sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unei trupe formate din 500 de
ieniceri, menită a-l supraveghea pe domn. După ce sultanul a supus Moldova a pus mâna și pe
tezaurul Moldovei în care se găsea : berbeci de argint, carafe, ibrice, cușme, pahare, perle, vaze
prețioase, cruci, monede, stofe de lux. Tezaurul nu a mai fost returnat niciodată. Ele se păstrează
și astăzi la muzeul Saraiului la Istambul, plus la asta și două săbii ale lui Ștefan cel Mare, ambele
de aur.

Moștenirea Marelui Sultan

La 1 mai 1566, Soliman pleacă în ultima sa campanie militară, generată de oprirea plăţii
tributului de către Austria. Armata otomană asediază oraşul Szigetvar, care cade pe 8 septembrie.
Cu două zile mai devreme, grav bolnav, bătrânul sultan Soliman I a murit în cortul său. Numai
medicul său personal şi Marele Vizir, Sokullu Mehmed Paşa, fuseseră de faţă. Nu se punea
problema succesiunii, Selim fiind singurul moştenitor, însă dacă trupele ar fi aflat de moartea
Marelui Sultan operaţiunile militare s-ar fi oprit în mijlocul campaniei. Marele Vizir Sokullu
Mehmed Paşa şi-a arătat acum priceperea care avea să-l ţină în funcţie sub trei sultani. El a decis
să păstreze secretul privind moartea sultanului şi pune în scenă o adevărată şaradă menită a
menţine moralul ostaşilor. El îi trimite un mesaj lui Selim, prin care îl anunţă de moartea
părintelui său şi, cu ajutorul câtorva apropiaţi de încredere, se comportă în continuare ca şi cum
sultanul ar fi viu. Numai după ce Selim, venit în întâmpinarea cortegiului, a ajuns în tabăra
militară Marele Vizir a anunţat decesul sultanului.Moartea lui Soliman I, după o domnie de
aproape 50 de ani, a fost resimţită ca o mare pierdere în lumea otomană. Pentru occidentali,
Soliman a fost, înainte de toate, un conducător militar plin de succes, de unde şi supranumele de
„Magnificul”, însă contemporanii săi otomani l-au considerat în primul rând un constructor, un
făuritor de legi şi un bun administrator, care a consolidat imperiul.

9
Bibliografie
Cărți de specialitate
1. Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman până la 1656, Editura Științifică și Enciclopedică
București, 1978.
2. Runciman, S. , Căderea Constantinopolului 1453, București, 1991.

Webografie
1. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t
%C4%83lia_pentru_Moldova_(iulie_%E2%80%93_noiembrie_1538) ,
accesat la 10.04.19
2. https://www.dailysabah.com/feature/2018/09/12/the-last-days-of-suleiman-
the-magnificent , accesat la 10.04.19

10