SĂPTĂMÂNA 1

FIŞA DISCIPLINEI

1. Date despre program

1.1. Instituţia de învăţămînt
1.2. Facultatea
1.3. Departamentul
1.4. Domeniul de studii
1.5. Ciclul de studii
1.6. Programul de studii/
calificarea
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
de Drept şi Ştiinţe Sociale
de Ştiinţe Juridice şi Administrative
Ştiinţe Administrative
Licenţă
Administraţie publică/ consilier administrație publică
-242201, expert adm. publ. – 242202, inspector de spec. în adm. publ. -
242203

2. Date despre disciplină

2.1. Denumirea Logică 2.2. Cod disciplină AP II 8
disciplinei
2.3. Titularul activităţii de curs Căbulea Lucia
2.4. Titularul activităţii de seminar Căbulea Lucia
2.5. Anul de II 2.6. II 2.7. Tipul de E 2.8. Regimul O
studiu Semestrul evaluare disciplinei (O –
(E/C/VP) obligatorie, Op –
opţională, F –
facultativă)

3. Timpul total estimat

3.1. Numar ore pe 4 din care: 3.2. 2 3.3. 2
saptamana curs seminar/laborator
3.4. Total ore din 56 din care: 3.5. 28 3.6. 28
planul de curs seminar/laborator
învăţămînt
Distribuţia fondului de timp ore
Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 14
Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de 14
specialitate şi pe teren
Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 14
Tutoriat -
Examinări 2
Alte activităţi ……. -

3.7 Total ore studiu individual 44

3.9 Total ore pe semestru 100
3.10 Numărul de credite 4

4. Precondiţii (acolo unde este cazul)

4.1. de curriculum -
4.2. de competenţe -
5. Condiţii (acolo unde este cazul)
5.1. de desfăşurare a cursului
5.2. de desfăşurarea a Sală dotată cu tablă
seminarului/laboratorului

6. Competenţe specifice acumulate

Competenţe C1 Utilizarea conceptelor şi principiilor fundamentale de organizare şi
profesionale funcţionare a structurilor administrative pentru inserţia profesională în
instituţii publice şi/sau private
C4 Aplicarea instrumentelor strategice pentru dezvoltarea instituţională
Competenţe -
transversale

7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

7.1 Obiectivul general al
disciplinei
7.2 Obiectivele specifice
Logica matematică introduce şi utilizează forme logice şi
calcule logice în scopul deducerii legilor gândirii corecte şi
aplicării acestora în construirea de raţionamente corecte. Logica
formală este componentă a logicii matematice în care variabilele
logice sunt propoziţii. Logica studiază condiţiile formale ale
gândirii, formele valide ale raţionamentului, ea indică modalităţile
posibile pentru formularea unei concluzii adevărate, pe calea
raţiunii - raţionamentul.
- Însuşirea de către studenţi a noţiunilor fundamentale privind
limbajul, sintaxa şi regulile de formare a propoziţiilor
- La finalul acestui curs studentul trebuie să facă deosebirea între
validitatea argumentării şi corectitudinea concluziei. Dacă una sau
mai multe premise ale unei concluzii sunt false, atunci chiar sub
forma unei argumentări formale valide şi concluzia este falsă. Pe
de altă parte, o concluzie falsă poate în anumite condiţii să ducă la
o afirmaţie corectă. Prin urmare valabilitatea logică a unei
concluzii depinde de felul argumentării şi nu de conţinutul său.
Acest aspect poate fi descris plastic prin expresiile "falsul implică
orice" şi "adevărul este implicat de orice".
- Scopul formativ al cursului este acela de a stabili metode şi
tehnici care ne permit să distingem argumentele bune de
argumentele rele.

8. Conţinuturi
8.1 Curs Metode de Nr. ore Observaţii
predare
1 Limbajul logicii propoziţionale Prelegere, discuţii 2
2. Sintaxa şi regulile de formare Prelegere, discuţii 2
3. Funcţii de adevăr şi tabele de adevăr Prelegere, discuţii 2
4. Tautologii, contradicţii şi contingenţă Prelegere, discuţii 2
5. Consistenţă şi inconsistenţă Prelegere, discuţii 2
6. Echivalenţă logică Prelegere, discuţii 2
7. Validitatea argumentelor Prelegere, discuţii 2
8. Deducţia naturală Prelegere, discuţii 2
9. Forme argumentative valide elementare (reguli Prelegere, discuţii 2
de inferenţă)
10. Forme argumentative valide bicondiţionale Prelegere, discuţii 2
11. Principii şi reguli de derivare Prelegere, discuţii 2
12. Demonstraţia condiţională și indirectă Prelegere, discuţii 2
13. Demonstrarea tautologiilor Prelegere, discuţii 2
14. Consistenţa şi inconsistenţa premiselor Prelegere, discuţii 2
8.2 Bibliografie
1. Căbulea L., Suport de curs – format electronic.
2. Iancu Lucica - Logica formala. Scurta introducere, Editura Tehnică, 2000.
3. Mihai Gheorghe - Metoda logică în drept. Volumul I - Logica formală elementară, Editura All
Beck, 2005.
4. Gheorghiu, Dumitru, Logică generală. Editura Fundaţiei României de Mâine, Bucureşti, 2001
5. Enescu, Gheorghe, Logica simbolică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
8.3 Seminar
1 Limbajul logicii propoziţionale Exerciţii, probleme 2
2. Sintaxa şi regulile de formare Exerciţii, probleme 2
3. Funcţii de adevăr şi tabele de adevăr Exerciţii, probleme 2
4. Tautologii, contradicţii şi contingenţă Exerciţii, probleme 2
5. Consistenţă şi inconsistenţă Exerciţii, probleme 2
6. Echivalenţă logică Exerciţii, probleme 2
7. Validitatea argumentelor Exerciţii, probleme 2
8. Deducţia naturală Exerciţii, probleme 2
9. Forme argumentative valide elementare (reguli Exerciţii, probleme 2
de inferenţă)
10. Forme argumentative valide bicondiţionale Exerciţii, probleme 2
11. Principii şi reguli de derivare Exerciţii, probleme 2
12. Demonstraţia condiţională și indirectă Exerciţii, probleme 2
13. Demonstrarea tautologiilor Exerciţii, probleme 2
14. Consistenţa şi inconsistenţa premiselor Exerciţii, probleme 2
8.4 Bibliografie
1. Iancu Lucica - Logica formala. Scurta introducere, Editura Tehnică, 2000.
2. Mihai Gheorghe - Metoda logică în drept. Volumul I - Logica formală elementară, Editura All
Beck, 2005.
3. Botezatu, Petre, Introducere în logică, Editura “Polirom”, Iaşi, 1997 .
4. Enescu, Gheorghe, Dicţionar de logică, Editura Tehnică, Bucureşti, 2003
5. Gheorghiu, Dumitru, Logică generală. Editura Fundaţiei României de Mâine, Bucureşti, 2001
6. Enescu, Gheorghe, Logica simbolică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.

9. Coroborarea conţinuturilor disciplinei cu aşteptările reprezentanţilor comunităţii

epistemice, asociaţiilor profesionale şi angajatori reprezentativi din domeniul
aferent programului
Conţinutul disciplinei a fost analizat în comisia de monitorizare şi evaluare a programului de
studiu. Din comisie fac parte reprezentanţi ai angajatorilor şi asociaţiilor profesionale din
domeniu. Parcurgerea conținutului disciplinei asigură:
 Elaborarea unei strategii pentru a soluţiona o situaţie deficitară/defectuoasă, de
complexitate medie, din domeniul administraţiei publice, folosind regulile deducției
naturale

10. Evaluare
Tip activitate 10.1 Criterii de 10.2 Metode de 10.3 Pondere din
evaluare evaluare nota finală
10.4 Curs Evaluare finală Test scris 50%
- - -
10.5 Seminar/laborator Verificare pe Test de evaluare 30%
parcurs
Activitate la Participare activă 20%
seminar
10.6 Standard minim de performanţă: Nota 5
 Testul de evaluare pe parcurs cere rezolvarea a 2 probleme: una folosind tabelele de
adevăr și una folosind regulile de bază ale deducției naturale. Standardul minim
presupune cunoașterea funcțiilor de adevăr și a regulilor deducției naturale (tip
implicațional).
 Nota la seminar are o componentă de participare pasivă și una de participare activă la
activitate.
 Examenul scris are 4 probleme:
-1 problemă de demonstrare a unei tautologii folosind tabelele de adevăr,
-1 problemă de verificare a validității unui argument folosind regulile deducției naturale
(de tip implicațional și bicondițional),
-1 problemă de recunoaștere a regulilor folosite având concluzia,
-1 problemă de verificare a validității unui argument folosind demonstrația condițională
sau indirectă;iar standardul minim presupune cunoașterea funcțiilor de adevăr, a
regulilor deducției naturale (tip implicațional și bicondițional) și principiul demonstrației
condiționale sau indirecte.

LOGICA PROPOZIŢIILOR

I. Introducere
Logica propoziţiilor este în primul rând studiul operatorilor logici. Un operator
logic este un cuvânt sau expresie care modifică o propoziţie sau combină propoziţii pentru a
forma propoziţii compuse. Cuvinte ca « şi », « sau », « nu », « dacă…, atunci… », « pentru
că », « necesar » sunt operatori logici. Un operator logic este verifuncţional sau funcţie de
adevăr dacă valorile de adevăr (adevărul sau falsitatea) ale propoziţiilor pe care le formează
prin combinare depind de valorile de adevăr ale simbolurilor propoziţionale care sunt folosite
pentru a obţine acele propoziţii compuse. Operatorii « şi », « sau » şi « nu » sunt
verifuncţionali, pentru că o propoziţie compusă formată din două propoziţii simple prin « şi »
este adevărată dacă ambele propoziţii sunt adevărate, şi falsă dacă cel puţin una este falsă, iar
o propoziţie compusă formată din două propoziţii prin « sau » este adevărată dacă cel puţin o
propoziţie este adevărată şi este falsă dacă ambele propoziţii sunt false, iar negaţia unei
propoziţii este adevărată dacă şi numai dacă propoziţia negată este falsă.  
Logica propoziţională verifuncţională este acea ramură a logicii propoziţionale care se
limitează la studiul operatorilor verifuncţionali. Logica propoziţională verifuncţională clasică
este acea ramură a logicii propoziţionale verifuncţionale pentru care există doar două valori de
adevăr pe care le poate avea o propoziţie : adevăr şi falsitate, iar fiecare propoziţie este fie
adevărată fie falsă, dar nu şi adevărată şi falsă.
Logica propoziţională verifuncţională este cea mai studiată ramură a logicii. Pe lângă
logica propoziţională verifuncţională clasică există şi alte ramuri ale logicii propoziţionale
care studiază operatorii logici, cum este « necesar », care nu sunt verifuncţionali. Există, de
asemenea, logici propoziţionale « non-clasice » în care sunt explorate şi alte posibilităţi :
propoziţii cu alte valori de adevăr decât adevărul şi falsitate, propoziţii care au valori de
adevăr nedeterminate sau nu au valori de adevăr, propoziţii care sunt atât adevărate cât şi
false.

II. Limbajul logicii propoziţionale

Sintaxa şi regulile de formare
Logica propoziţiilor foloseşte de regulă literele mari 'A', 'B', 'C', etc., pentru a
simboliza propoziţii complete. Semnele logice '&', 'v', '→', '↔', şi '~' sunt folosite în locul
operatorilor logici “şi”, “sau”, “dacă…atunci”, “dacă şi numai dacă”, şi “nu”.  
Fie următorul argument:
Bucureşti este capitala României şi are o populaţie de peste un milion de oameni
Prin urmare, Bucureşti are o populaţie de peste un milion de oameni.
Dacă folosim litera “ B “ pentru a simboliza propoziţia « Bucureşti este capitala
României », litera “P” pentru propoziţia “Bucureşti are o populaţie de peste un milion de
oameni”, atunci argumentul se scrie:
P&B
P
Pe lângă literele propoziţionale  ca “B” şi “P”, şi operatori, singurele semne care mai
pot apărea în simbolizarea în limbajul logicii propoziţionale sunt parantezele. Fie propoziţia
compusă:
Bucureşti este cel mai important oraş din România dacă şi numai dacă Bucureşti este
capitala României şi are o populaţie de peste un milion de oameni.
Dacă vom simboliza prin „I“ propoziţia „Bucureşti este cel mai important oraş din
România“, atunci întreaga propoziţie compusă se va simboliza :
  I ↔ (B & P)
Parantezele sunt folosite pentru a grupa propoziţiile 'B' şi 'P', şi pentru a diferenţia
propoziţia anterioară de cea care ar putea fi scrisă astfel:
(I ↔ B) & P
 Această din urmă propoziţie asertează că Bucureşti este cel mai important oraş din
România dacă şi numai dacă este capitala României şi (independent de acest lucru) Bucureşti
are o populaţie de peste un milion de oameni. Chiar dacă diferenţa dintre cele două propoziţii
este mai greu de observat, ea este importantă din punct de vedere logic.
Este util să facem distincţia între limba sau limbajul în care vorbim despre logica
propoziţiilor, adică limba română, şi logica propoziţiilor. Atunci când un limbaj este folosit
pentru a vorbi despre un alt limbaj, primul se numeşte metalimbaj, iar al doilea limbajul
obiect. Aici, limbajul obiect este logica propoziţiilor, iar limba română este metalimbajul.
Următoarea expresie aparţine logicii propoziţiilor şi nu limbii române :
 (I ↔ C) & P
Dar, următoarea expresie aparţine limbii române, adică este numele în limba română a
unei propoziţii a logicii propoziţiilor:
"(I ↔ C) & P"
(Aşa cum, spre exemplu, expresia to see aparţine limbii engleze, dar expresia “to see” este un
nume în limba română pentru un verb în limba engleză.)
În metalimbajul nostru vom folosi anumite variabile pentru expresii arbitrare construite
din simboluri de bază ale logicii propoziţiilor. Vom folosi literele greceşti 'α', 'β', şi aşa mai
departe, pentru expresiile limbajului obiect în construcţia diferitelor forme logice. Spre
exemplu, vom spune că dacă α este o propoziţie a logicii propoziţiilor,  la fel este şi   ~α .  'α'
însuşi nu este un simbol al logicii propoziţiilor, el este un simbol folosit pentru a vorbi despre
simboluri ale logicii propoziţiilor. Vom folosi aşa-numitele colţuri ale lui Quine  ' ' şi ' ', la
nivel metalingvistic pentru a vorbi despre expresiile limbajului obiect. Să presupunem că α
este propoziţia "(I ↔ C)" iar β este propoziţia "(P & C)"; atunci α v β va fi propoziţia
compusă: "(I ↔ C) v (P & C)".

Definiţii utilizate în metalimbajul logicii propoziţiilor

Definiţie: O literă propoziţională sau un simbol propoziţional al logicii propoziţiilor (LP)
este orice literă scrisă sau nu cu un indice. 'A', 'B', 'B2', 'C3' şi 'P14' sunt exemple de litere sau
simboluri propoziţionale.
Definiţie:  Un conectiv sau operator al LP este oricare din semnele:   '~', '&', 'v', '→' şi '↔'.
Definiţie: O formulă bine formată (fbf) a LP este definită recursiv astfel:
1. Orice simbol propoziţional este o formulă fbf.
2. Dacă α este o fbf, atunci şi ~α este o fbf.
3. Dacă α şi β sunt fbf, atunci şi (α & β) este o fbf.
 4. Dacă α şi β sunt fbf, la fel este şi   (α v β) .
5. Dacă α şi β sunt fbf, la fel este şi  (α → β) .
6. Dacă α şi β sunt fbf, la fel este şi  (α ↔ β) .
7. Nici o formulă care nu este construită cu (1)-(6) nu este o fbf.

Spre exemplu, potrivit lui (1) literele propoziţionale 'C', 'P' şi 'M' sunt fbf. Pentru că 'C'
and 'P' sunt fbf, din (3) rezultă că "(C & P)" este o fbf. Pentru că aceasta din urmă este o fbf şi
'M' este o fbf , potrivit lui (6) "(M ↔ (C & P))" este o fbf. Unele paranteze sunt opţionale,
astfel că putem scrie "M ↔ (C & P)" în loc de "(M ↔ (C & P))".  Dar, în expresia M ↔ (C &
P), spre exemplu, parantezele nu sunt opţionale. Noţiunea de fbf este oarecum analoagă
noţiunii de corectitudine din punct de vedere gramatical sau de propoziţie corect construită a
LP. Asta ne ajută, spre exemplu, să facem diferenţa dintre "~(Q v ~R)"care este o fbf, şi
")~Q~v(↔P&", care nu este corectă.

Funcţii de adevăr şi tabele de adevăr

Până acum am descris gramatica limbajului LP. Va trebui să descriem şi semnificaţia
simbolurilor din LP. Singurul aspect relevant în privinţa semnificaţiei operatorilor este funcţia
de adevăr care îi este asociată. Funcţia de adevăr pentru un operator poate fi reprezentată în
forma unui tabel, fiecare linie reprezentând o combinaţie posibilă a valorilor de adevăr pentru
propoziţiile simple cărora se aplică operatorul, şi valorile de adevăr pentru propoziţia
compusă prin folosirea operatorului.
Semnele '&', 'v', '→', '↔', şi '~', corespund funcţiilor de adevăr ale conjuncţiei, disjuncţiei,
implicaţiei materiale, echivalenţei materiale, şi negaţiei. Le vom prezenta pe fiecare.

Conjuncţia: Conjuncţia a două propoziţii α şi β, scrisă în LP ca (α & β) , este adevărată

dacă atât α cât şi β sunt adevărate, şi este falsă dacă fie α este falsă, fie β is falsă fie amândouă
sunt false. Astfel, semnificaţia operatorului '&' poate fi reprezentată prin următorul tabel, care
ne arată valorile de adevăr ale conjuncţiei în funcţie de patru posibilităţi ale valorilor de
adevăr ale celor două simboluri propoziţionale α şi β:
α β (α & β)
1 1 1
1 0 0
0 1 0
0 0 0
 Într-o propoziţie de forma (α & β) , α şi β se numesc conjuncţi, iar întreaga
propoziţie se numeşte conjuncţie. Uneori, în loc de '&' se folosesc simbolurile 'Λ' sau '•' .

Disjuncţia: Disjuncţia a două propoziţii α and β, scrise în LP ca (α v β) , este

adevărată dacă fie α este adevărată fie β este adevărată, fie atât α cât şi β sunt adevărate, şi
este falsă numai dacă atât α cât şi β sunt false. Tabelul de adevăr al disjuncţiei va fi:
α β (α v β)
1 1 1
1 0 1
0 1 1
0 0 0
Uneori cuvântul “sau” folosit pentru a alătura două propoziţii are următoarea
semnificaţie: propoziţia compusă este adevărată când numai una din propoziţiile componente
este adevărată, ca în exemplul: “Fie cumperi un televizor, fie un calculator. Va trebuie să
alegi!” Acesta este sensul exclusiv al folosirii sale. Totuşi, în LP semnul 'v' este folosit în
sensul inclusiv definit mai sus, ca în exemplul: “fie Alexandra a studiat din greu, fie ea este
foarte inteligentă”, ceea ce nu exclude posibilitatea ca Alexandra să fi studiat din greu şi să fie
şi inteligentă.  
Într-o propoziţie de forma (α v β) ,propoziţiile α şi β se numesc disjuncţi, iar întreaga
propoziţie se numeşte disjuncţie.

Implicaţia materială: Este  simbolizată prin '→'. O propoziţie de forma (α → β) ,

este falsă dacă α este adevărată şi β este falsă, şi este adevărată dacă fie α is falsă fie β, sau
ambele. Tabelul de adevăr al implicaţiei materiale este:
α β (α → β)
1 1 1
1 0 0
0 1 1
0 0 1
În limbajul comun implicaţia este uneori exprimată prin “dacă… atunci… “.
Într-o propoziţie de forma (α → β) , α se numeşte antecedent, iar β se numeşte
consecvent, iar întreaga propoziţie (α → β) se numeşte uneori condiţional (material).
 Echivalenţa materială: Este simbolizată în LP prin '↔'. O propoziţie de forma
(α ↔ β) este adevărată  dacă  α şi β sunt fie ambele adevărate fie ambele false, şi este falsă
dacă ele au valori de adevăr diferite. Tabelul de adevăr al echivalenţei materiale este:
α β (α ↔ β)
1 1 1
1 0 0
0 1 0
0 0 1
În limbajul comun propoziţia (α ↔ β) este exprimată uneori prin “… dacă şi numai
dacă…”. Uneori propoziţia compusă (α ↔ β) se mai numeşte şi bicondiţional (material)
Simbolul '≡' este uneori folosit în locul lui '↔'.

Negaţia: Negaţia unei propoziţii α se simbolizează în LP prin ~α . Ea este adevărată

dacă  α este falsă, şi falsă dacă α este adevărată. Spre deosebire de ceilalţi operatori, negaţia se
aplică unei singure propoziţii, simple sau compuse. Tabelul său de adevăr este :
α ~α
1 0
0 1
Cele cinci tabele de adevăr ne dau regulile pentru determinarea valorilor de adevăr a
formulelor bine formate din LP. Aceste reguli sunt uşor de aplicat pentru formule fbf ca"(P &
Q)", date fiind valorile de adevăr ale lui 'P' şi 'Q'. Să presupunem că 'P' este adevărată, şi 'Q'
este falsă; potrivit celei de a doua linie a tabelului conjuncţiei, propoziţia compusă este falsă.
Totuşi, tabelele ne dau şi reguli pentru determinarea valorilor de adevăr ale unor
propoziţii mai complicate.
Fie, spre exemplu, propoziţia compusă "((P & Q) → ~R)", şi să presupunem că 'P'
este adevărat, 'Q' este fals, iar 'R' este de asemenea fals. Pentru a stabili valoarea de adevăr a
acestei propoziţii, vom determina valorile de adevăr ale părţilor sale componente. Aş acum
am văzut, propoziţia "(P & Q)" este falsă. Propoziţia "~R" este adevărată pentru că 'R' este
falsă, iar '~' schimbă valoarea de adevăr a propoziţiei căreia i se aplică.
Acum putem stabili valoarea de adevăr a propoziţiei "((P & Q) → ~R)" prin consultarea
tabelului  pentru operatorul '→'. În cazul nostru, "(P & Q)" este α din tabel, iar "~R" este β, şi
pentru că prima este falsă, iar a doua este adevărată, potrivit liniei a treia din tabel, propoziţia
"((P & Q) → ~R)" este adevărată.
 În aceste exemple, am considerat cazul în care 'P' este adevărată şi 'Q' şi 'R' sunt ambele
false. Există, totuşi, un număr de alte posibilităţi în raport cu posibilele valori de adevăr ale
simbolurilor propoziţionale 'P', 'Q' şi 'R'. Aşa cum arată tabelul de mai jos există opt
posibilităţi:
P Q R
1 1 1
1 1 0
1 0 1
0 1 1
1 0 0
0 1 0
0 0 1
0 0 0
Numărul de posibilităţi ale valorilor de adevăr ale unei propoziţii compuse este egal cu
2n, unde 2 reprezintă numărul valorilor de adevăr posibile, iar n reprezintă numărul de
simboluri propoziţionale simple pe care le conţine propoziţia compusă evaluată. În cazul
propoziţiei "((P & Q) → ~R)", există trei propoziţii simple, 'P', 'Q' and 'R', astfel că numărul
posibilităţilor sau al distribuirilor valorilor de adevăr este de 23, adică 8.
Putem acum să construim tabele de adevăr pentru propoziţii compuse date, cum este
"((P & Q) → ~R)". În astfel de cazuri putem parcurge următorii paşi:
 Construim un tabel cu toate distribuirile valorilor de adevăr ale propoziţiilor simple sau
elementare care sunt fbf, ca în tabelul anterior
 Extindem tabelul scriind propoziţia compusă dată în partea superioară a tabelului, lăsând
spaţii între simboluri
 Trecem sub fiecare simbol valoarea de adevăr, '1' sau '0' din tabelul iniţial
 Completăm coloanele din tabelul extins cu valorile de adevăr corespunzătoare
operatorului sub care vom trece valoarea de adevăr, cu excepţia coloanei corespunzătoare
operatorului principal al propoziţiei
 Completăm coloana corespunzătoare operatorului principal, pe care o evidenţiem grafic.
Astfel, vom obţine tabelul de adevăr al propoziţiei compuse "((P & Q) → ~R)":
P Q R ‫׀‬ (P & Q) ~R ((P & Q) → ~R)
1 1 1 1 0 0
1 1 0 1 1 1
1 0 1 0 0 1
0 1 1 0 0 1
 1 0 0 0 1 1
0 1 0 0 1 1
0 0 1 0 0 1
0 0 0 0 1 1

Tautologii, echivalenţe logice şi validitate

Unele propoziţii compuse au proprietatea de a fi întotdeauna adevărate, indiferent de

distribuirile valorilor de adevăr ale propoziţiilor simple componente, cum este "P v ~P";
această propoziţie este adevărată pentru toate valorile de adevăr ale lui P:

P | ~P P v ~P
1 0 1
0 1 1

De asemenea, propoziţia "R → ((P → Q) v ~(R → Q))" este adevărată pentru toate
valorile de adevăr ale lui 'P', 'Q' şi 'R', aşa cum reiese din tabel :

P Q R ‫׀‬ P→Q R→Q ~(R→Q) (P→Q)v~(R→Q) R →((P → Q) v ~(R → Q))

1 1 1 1 1 0 1 1
1 1 0 1 1 0 1 1
1 0 1 0 0 1 1 1
0 1 1 1 1 0 1 1
1 0 0 0 1 0 0 1
0 1 0 1 1 0 1 1
0 0 1 1 0 1 1 1
0 0 0 1 1 0 1 1

Astfel de propoziţii se numesc tautologii.

Definiţie: O fbf este o tautologie dacă şi numai dacă este adevărată pentru toate
atribuirile de valori de adevăr posibile ale simbolurilor propoziţionale componente.
Tautologiile se mai numesc adevăruri logice sau adevăruri ale logicii, pentru că ele sunt
considerate adevărate doar în virtutea principiilor logicii propoziţionale fără a recurge la nicio
informaţie suplimentară.
Există, de asemenea, propoziţii compuse care sunt false indiferent de valorile de
adevăr ale simbolurilor propoziţionale pe care le conţin, cum este propoziţia "P & ~P", al
cărei tabel de adevăr este:

P | ~P P&~P
1 0 0
0 1 0

Astfel de propoziţii se numesc contradicţii. 

Definiţie: O fbf este o contradicţie dacă şi numai dacă este falsă pentru toate
posibilele atribuiri de valori de adevăr ale simbolurilor propoziţionale componente.
Un alt exemplu de contradicţie este propoziţia: "~(P → Q) & ~(Q → P)". Spre
deosebire de prima propoziţie, aceasta nu este în mod evident contradictorie. Acest lucru se
vede însă din tabelul său de adevăr :
 P Q ‫׀‬ P→Q Q→P ~(P→Q) ~(Q→P) ~(P→Q) & ~(Q→P)
1 1 1 1 0 0 0
1 0 0 1 1 0 0
0 1 1 0 0 1 0
0 0 1 1 0 0 0

Definiţie: O propoziţie care nu este nici tautologie, nici contradicţie se numeşte

propoziţie contingentă. O propoziţie contingentă este adevărată pentru cel puţin o distribuire a
valorilor de adevăr (o linie din tabel), şi este falsă de asemenea, pentru cel puţin o distribuire a
valorilor de adevăr a simbolurilor propoziţionale componente. Un exemplu de propoziţie
contingentă este "(P → Q) & (P → ~Q)", al cărei tabel de adevăr este:

P Q ‫׀‬ P→Q ~Q P→~Q (P→Q) & (P→~Q)

1 1 1 0 0 0
1 0 0 1 1 0
0 1 1 0 1 1
0 0 1 1 1 1

Tabelele de adevăr pot fi folosite şi pentru a stabili relaţiile logice dintre două sau mai
multe propoziţii. Spre exemplu, două propoziţii sunt considerate consistente dacă este posibil
ca ambele să fie adevărate, şi sunt inconsistente atunci când nu pot fi ambele adevărate.
Definiţie: Două fbf sunt consistente dacă şi numai dacă există cel puţin o distribuire
a valorilor de adevăr ale simbolurilor propoziţionale pentru care ambele sunt adevărate.
 Definiţie: Două fbf sunt inconsistente dacă şi numai dacă nu există nicio distribuire
a valorilor de adevăr ale simbolurilor propoziţionale componente pentru care propoziţiile să
fie adevărate.  
Determinarea consistenţei sau inconsistenţei propoziţiilor se face prin combinarea
tabelelor de adevăr ale propoziţiilor.
Spre exemplu, propoziţiile "P v Q" şi "~(P ↔ ~Q)" sunt consistente, aşa cum reiese
din următorul tabel, care combină tabele de adevăr ale celor două propoziţii:

P Q ‫׀‬ PvQ ~Q P ↔ ~Q ~(P ↔ ~Q)

1 1 1 0 0 1
1 0 1 1 1 0
0 1 1 0 1 0
0 0 0 1 0 1

Propoziţiile sunt consistente, pentru că există cel puţin o distribuire a valorilor de

adevăr ale simbolurilor propoziţionale componente (prima linie) pentru care propoziţiile sunt
adevărate.
Dar propoziţiile "(P → Q) & P" şi "~(Q v ~P)" sunt inconsistente, pentru că nu există
nici o distribuire a valorilor de adevăr ale simbolurilor propoziţionale pentru care ele să fie
adevărate (în același timp), aşa cum reiese din tabel:

P Q ‫׀‬ P→Q (P→Q) & P ~P Q v ~P ~(Q v ~P)

1 1 1 1 0 1 0
1 0 0 0 0 0 1
0 1 1 0 1 1 0
 0 0 1 0 1 1 0

O altă relaţie care poate avea loc între două propoziţii este cea de echivalenţă logică,
în care propoziţiile au aceleaşi valori de adevăr pentru toate distribuirile valorilor de adevăr
ale propoziţiilor componente. Spre exemplu, propoziţiile "~P → ~Q" şi "~(Q & ~P)" sunt
echivalente logic:

P Q ‫׀‬ ~P ~Q ~P → ~Q Q & ~P ~(Q & ~P)

1 1 0 0 1 0 1
1 0 0 1 1 0 1
0 1 1 0 0 1 0
0 0 1 1 1 0 1

Definiţie: Două propoziţii sunt logic echivalente dacă şi numai dacă au aceleaşi
valori de adevăr pentru toate distribuirile valorilor de adevăr ale propoziţiilor componente.
  Însă propoziţiile compuse "P v Q" şi "~(P ↔ ~Q)" nu sunt logic echivalente pentru că pentru
două distribuiri ale valorilor de adevăr ale propoziţiilor componente, ele au valori de adevăr
diferite (liniile 2 şi 3 din tabel).
Cel mai important lucru care poate fi făcut cu tabelele de adevăr este stabilirea
validităţii logice a unui argument. Un argument este logic valid dacă are o astfel de formă
logică încât este imposibil să aibă concluzia falsă şi premisele adevărate.
Definiţie: O fbf β este o consecinţă logică a unei mulţimi de fbf α 1, α2, ..., αn, dacă şi
numai dacă nu există nici o distribuire a valorilor de adevăr a simbolurilor propoziţionale
componente pentru care propoziţiile α1, α2, ..., αn să fie adevărate, iar β să nu fie adevărată.
Un argument este logic valid dacă şi numai dacă concluzia sa este o consecinţă logică
a premiselor sale. Dacă un argument a cărui concluzie este β şi a cărui premisă este α este
logic valid, atunci spunem că α implică logic pe β.
Fie, spre exemplu, următorul argument:
P→Q
~Q → P
Q
Putem să testăm validitatea acestui argument construind un tabel în care combinăm
tabelele de adevăr ale celor trei propoziţii:

P Q ‫׀‬ P→Q ~Q ~Q → P Q
1 1 1 0 1 1
1 0 0 1 1 0
0 1 1 0 1 1
0 0 1 1 0 0

Se poate observa atunci că ambele premise sunt adevărate (linia 1 şi linia 3), concluzia
este de asemenea adevărată. Ca urmare, nu există nici o situaţie în care premisele să fie
adevărate iar concluzia să fie falsă. Argumentul este astfel logic valid.
Fie acum argumentul:
P→Q
~Q v ~P
Aşa cum reiese din tabelul de adevăr, pentru una din distribuirile valorilor de adevăr
ale simbolurilor propoziţionale componente (prima linie a tabelului), premisa este adevărată,
iar concluzia este falsă. Prin urmare, argumentul este logic nevalid.
 P Q ‫׀‬ P→Q ~Q ~P ~Q v ~P
1 1 1 0 0 0
1 0 0 1 0 1
0 1 1 0 1 1
0 0 1 1 1 1

Putem testa şi altfel validitatea argumentelor: încercând să facem concluzia falsă

atribuind valori de adevăr simbolurilor componente, şi premisele adevărate, pentru aceleaşi
valori de adevăr ale simbolurilor propoziţionale. Dacă încercarea reuşeşte, atunci argumentul
este nevalid, dacă nu, atunci el este valid.
În cazul argumentului anterior, concluzia poate fi făcută falsă dacă vom considera 'P'
şi 'Q' adevărate. Dar dacă 'P' şi 'Q' sunt adevărate atunci premisa "P → Q" va fi adevărată.
Prin urmare, este posibil ca premisa să fie adevărată, iar concluzia să fie falsă, argumentul
fiind astfel nevalid.
Tabelele de adevăr sunt utile pentru că oferă o procedură eficientă de stabilire a
caracterului tautologic, contradictoriu sau contingent al propoziţiilor, şi pentru determinarea
validităţii argumentelor. Procedura este mecanică şi deşi mărimea tabelelor poate să crească
foarte mult cu creşterea numărului de simboluri propoziţionale, numărul liniilor este
întotdeauna finit şi astfel este posibil în principiu să oferim un răspuns clar. Această
proprietate a logicii propoziţionale se numeşte decidabilitate.

Exerciţii  :

1. Folosiţi tabelele de adevăr pentru a stabili dacă următoarele enunţuri sunt

tautologii, auto-contradictorii sau contingenţe  

1.       P→(P→P)
2.       (Q→Q)→Q
3.       (S→Q) &(S&~R)
4.       [(T→R)→R]→T
5.       (~P→S)↔ ~(S V P)
6.       (P→Q) v (Q→P)
7.       [P→(Q→R)] ↔ [(P→Q)→R]
8.       [T→(M→~S)] & [(M ↔ T)&(M V S)]

Rezolvare:
1. P→(P→P) tautologie

P P (P → P) P→(P→P)
1 1 1 1
0 0 1 1
2. (Q→Q)→Q contingentă

Q Q (Q→Q) (Q→Q)→Q

1 1 1 1
0 0 1 0

3.(S→Q) &(S&~R) contingentă

 S Q R (S→Q) ~R (S&~R (S→Q) &(S&~R)
)
1 1 1 1 0 0 0
1 1 0 1 1 1 1
1 0 1 0 0 0 0
0 1 1 1 0 0 0
1 0 0 0 1 1 0
0 1 0 1 1 0 0
0 0 1 1 0 0 0
0 0 0 1 1 0 0

4. [(T→R)→R]→T Contingentă

T R (T→R) [(T→R)→R] [(T→R)→R]→T

1 1 1 1 1
1 0 0 1 1
0 1 1 1 0
0 0 1 0 1

5. (~P→S)↔ ~(S V P) Contingentă

P S ~P (~P→S) (S V P) ~(S V P) (~P→S)↔ ~(S V P)

1 1 0 1 1 0 0
1 0 0 1 1 0 0
0 1 1 0 1 0 1
0 0 1 0 0 1 0

6. (P→Q) v (Q→P) Tautologie

P Q (P→Q) (Q→P) (P→Q) v (Q→P)

1 1 1 1 1
1 0 0 1 1
0 1 1 0 1
0 0 1 1 1

7.[P→(Q→R)] ↔[(P→Q)→R] contingentă

P Q R (Q→R) [P→(Q→R)] (P→Q) [(P→Q)→R] [P→(Q→R)]↔[(P→Q)→R]

1 1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 0 0 1 0 1
1 0 1 1 1 0 1 1
 0 1 1 1 1 1 1 1
1 0 0 1 1 0 1 1
0 1 0 0 1 1 0 0
0 0 1 1 1 1 1 1
0 0 0 1 1 1 0 0

8. [T→(M→~S)] & [(M ↔ T)&(M v S)] contingentă

T M S ~S (M→~S) [T→(M→~S)] (M↔T) (MvS) [(M ↔ T)&(M v S)] ”&”

1 1 1 0 0 0 1 1 1 0
1 1 0 1 1 1 1 1 1 1
1 0 1 0 1 1 0 1 0 0
0 1 1 0 0 1 0 1 0 0
1 0 0 1 1 1 0 0 0 0
0 1 0 1 1 1 0 1 0 0
0 0 1 0 1 1 1 1 1 1
0 0 0 1 1 1 1 0 0 0

2. Folosiţi tabelele de adevăr pentru stabili dacă următoarele perechi de propoziţii

sunt echivalente logic, contradictorii, consistente sau inconsistente. Mai întâi stabiliţi dacă
perechile de propoziţii sunt echivalente logic sau contradictorii ; apoi, dacă aceste relaţii nu
se aplică, determinaţi dacă ele sunt consistente sau inconsistente.

1.       ~P V Q ;    ~ (P & ~Q)

2.       T & H ;     ~(T v H)
3.       ~Q ↔ R ;   (R & ~Q) v (Q &~R)
4.       S ↔ ~T ; (S & T) v (~T & ~S)
5.       (P→Q)→R ; P→(Q→R)

Rezolvare:

1. ~P v Q ;    ~ (P & ~Q) echivalente logic

P Q ~P ~PvQ ~Q (P&~Q ~(P&~Q)

)
1 1 0 1 0 0 1
1 0 0 0 1 1 0
0 1 1 1 0 0 1
0 0 1 1 1 0 1

2. T & H ;     ~(T v H) consistente

T H T & H  (T v H) ~(T v H)

1 1 1 1 0
 1 0 0 1 0
0 1 0 1 0
0 0 1 0 1

3. ~Q ↔ R ;   (R & ~Q) v (Q &~R) echivalente logic

Q R ~Q ~Q ↔ R (R&~Q) ~R (Q&~R) (R & ~Q)v(Q &~R)

1 1 0 0 0 0 0 0
1 0 0 1 0 1 1 1
0 1 1 1 1 0 0 1
0 0 1 0 0 1 0 0

4. S ↔ ~T ; (S & T) v (~T & ~S) inconsistente

S T ~T  S ↔ ~T  ~S (S & T) (~T & ~S) (S & T) v (~T & ~S)
1 1 0 0 0 1 0 1
1 0 1 1 0 0 0 0
0 1 0 1 1 0 0 0
0 0 1 0 1 0 1 1

5. (P→Q)→R ; P→(Q→R) Consistente

P Q R (P→Q) (P→Q)→R  (Q→R) P→(Q→R)

1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 1 0 0 0
1 0 1 0 1 1 1
0 1 1 1 1 1 1
1 0 0 0 1 1 1
0 1 0 1 0 0 1
0 0 1 1 1 1 1
0 0 0 1 0 1 1

3. Arătaţi că următoarele propoziţii sunt tautologii

~(~P) ↔ P LEGEA DUBLEI NEGAŢII

(P & Q) ↔ (Q & P) COMUTATIVITATEA CONJUNCŢIEI
(P vQ) ↔ (Q v P) COMUTATIVITATEA DISJUNCŢIEI
((P & Q) & R) ↔( P & (Q & R)) ASOCIATIVITATEA CONJUNCŢIEI

((P v Q) vR) ↔ (P v (Q v R)) ASOCIATIVITATEA DISJUNCŢIEI

(~(P v Q)) ↔ ((~P) & (~Q))

LEGILE LUI DEMORGAN
(~(P & Q) )↔ ((~P) v (~Q))
(P& (QvR)) ↔ ((P &Q) v (P & R) )       
DISTRIBUTIVITATEA
(P v (Q & R)) ↔ ((P v Q) & (P v R))
(P & P) ↔ P LEGILE ABSORBŢIEI
(P v P )↔ P

Rezolvare:
Legea dublei negații ~(~P) ↔ P

P ~P ~(~P) ~(~P) ↔ P
1 0 1 1
0 1 0 1
Tautologie

Comutativitatea conjuncției (P & Q) ↔ (Q & P)

P Q (P&Q) (Q&P) (P & Q) ↔ (Q & P)

1 1 1 1 1
1 0 0 0 1
0 1 0 0 1
0 0 0 0 1
Tautologie

Comutativitatea disjuncției (P vQ) ↔ (Q v P)

P Q (P vQ) (Q v P) (P vQ) ↔ (Q v P)

1 1 1 1 1
1 0 1 1 1
0 1 1 1 1
0 0 0 0 1

Tautologie

Asociativitatea conjuncției ((P & Q) & R) ↔( P & (Q & R))

P Q R (P&Q) ((P&Q) &R) (Q&R (P& (Q&R)) ((P&Q) &R)↔(P& (Q&R))

)
1 1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 1 0 0 0 1
1 0 1 0 0 0 0 1
0 1 1 0 0 1 0 1
1 0 0 0 0 0 0 1
0 1 0 0 0 0 0 1
0 0 1 0 0 0 0 1
0 0 0 0 0 0 0 1

Tautologie

Asocitativitatea disjuncției ((P v Q) vR) ↔ (P v (Q v R))

P Q R (PvQ) ((PvQ)vR) (QvR) (Pv(QvR) ((Pv Q)vR)↔(Pv(Qv R))
)
1 1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 1 1 1 1 1
1 0 1 1 1 1 1 1
0 1 1 1 1 1 1 1
1 0 0 1 1 0 1 1
0 1 0 1 1 1 1 1
0 0 1 0 1 1 1 1
0 0 0 0 0 0 0 1
Tautologie

Legile lui DeMorgan (~(P & Q) )↔ ((~P) v (~Q))

P Q (P&Q) ~(P&Q ~P ~Q ((~P)v(~Q) (~(P & Q) )↔ ((~P) v (~Q))

) )
1 1 1 0 0 0 0 1
1 0 0 1 0 1 1 1
0 1 0 1 1 0 1 1
0 0 0 1 1 1 1 1
Tautologie

Legile lui DeMorgan (~(P v Q)) ↔ ((~P) & (~Q))

P Q (P v Q) ~(P v Q) ~P ~Q ((~P) & (~Q)) (~(P v Q) )↔ ((~P) & (~Q))

1 1 1 0 0 0 0 1
1 0 1 0 0 1 0 1
0 1 1 0 1 0 0 1
0 0 0 1 1 1 1 1

Tautologie

Distributivitatea (P& (QvR)) ↔ ((P &Q) v (P & R) ) 

P Q R (QvR) (P&(QvR)) (P&Q) (P&R) ((P &Q)v(P & R))  ”↔”

1 1 1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 1 1 1 0 1 1
1 0 1 1 1 0 1 1 1
0 1 1 1 0 0 0 0 1
1 0 0 0 0 0 0 0 1
0 1 0 1 0 0 0 0 1
0 0 1 1 0 0 0 0 1
0 0 0 0 0 0 0 0 1
Tautologie
Distributivitatea (P v (Q & R)) ↔ ((P v Q) & (P v R))

P Q R (Q&R) (Pv(Q&R)) (PvQ) (PvR) ((PvQ) & (PvR))  ”↔”

1 1 1 1 1 1 1 1 1
1 1 0 0 1 1 1 1 1
1 0 1 0 1 1 1 1 1
0 1 1 1 1 1 1 1 1
1 0 0 0 1 1 1 1 1
0 1 0 0 0 1 0 0 1
0 0 1 0 0 0 1 0 1
0 0 0 0 0 0 0 0 1
Tautologie

Legile absorbției (P & P) ↔ P

P P (P&P) (P & P) ↔ P

1 1 1 1
0 0 0 1
Tautologie

Legile absorbției (P v P )↔ P

P P (P v P) (P v P) ↔ P
1 1 1 1
0 0 0 1