SĂPTĂMÂNA 3

Forme argumentative valide implicaţionale. Reguli de inferenţă (Continuare)

 (5) O altă formă argumentativă validă este dilema (constructivă şi distructivă).

Dilema constructivă (Dil con) are următoarea formă:

(p→q) &(r→s)
pvr /qvs

transcrisă în logica propoziţiilor prin formula:

(((p→q)&(r→s))&(p v r))→(q v s).

Dilema distructivă (Dil dist) are forma:

(p→q)& (r→s)
~q v ~s / ~p v ~r

transcrisă prin formula:

(((p→q)&(r→s))&(~q v ~s))→(~p v ~r).

Să decidem prin tabelul de adevăr asupra dilemei constructive. Aici, pentru cele patru
variabile, propoziţionale există 16 posibilităţi (distribuiri, combinaţii, circumstanţe) ale
valorilor de adevăr:
Premisa 1 P2 C3
p q r s p→q ”& r→s pvr & q v s ”→”
”
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
2 1 1 1 0 1 0 0 1 0 1 1
3 1 1 0 1 1 1 1 1 1 1 1
4 1 1 0 0 1 1 1 1 1 1 1
5 1 0 1 1 0 0 1 1 0 1 1
6 1 0 1 0 0 0 0 1 0 0 1
7 1 0 0 1 0 0 1 1 0 1 1
 8 1 0 0 0 0 0 1 1 0 0 1
9 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
10 0 1 1 0 1 0 0 1 0 1 1
11 0 1 0 1 1 1 1 0 0 1 1
12 0 1 0 0 1 1 1 0 0 1 1
13 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1
14 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1
15 0 0 0 1 1 1 1 0 0 1 1
16 0 0 0 0 1 1 1 0 0 0 1

Unde: "1", "2", "3" sunt, respectiv, premisa 1 - (p→q) & (r→s) -, premisa 2 - p v r -,
şi concluzia, q v s.
În acelaşi tabel putem scrie mai întâi valorile de adevăr ale premiselor şi concluziei.
Constatăm din tabel că pe liniile în care cele două premise sunt adevărate (liniile 1, 3, 4, 9,
13), concluzia este, de asemenea, adevărată. Prin urmare, forma argumentativă este validă.
                Iar dacă determinăm valorile de adevăr ale conjuncţiilor şi conectorului principal,
care este implicaţia, constatăm că formula:
(((p→q)&(r→s))&(p v r))→(q v s)
simbolizată în tabel prin ”→” este o tautologie. Prin urmare, Dil con este o formă
argumentativă validă.
                Deoarece premisele se leagă numai prin conjuncţie, este uşor să constatăm că
antecedentul unui condiţional (al unei implicaţii) este adevărat atunci când toate premisele
(conjuncţiile) sunt adevărate. Pentru a stabili dacă condiţionalul este o tautologie este suficient
să inspectăm valoarea de adevăr a consecventului din cele cinci linii menţionate (adică liniile
1, 3, 4, 9, 13), deoarece celelalte linii au antecedentul fals şi, conform definiţiei implicaţiei
(propoziţiei condiţionale sau condiţionalului), din fals poate să rezulte orice, adică atât
adevărul, cât şi falsul. În schimb, adevărul antecedentului implică doar adevărul
consecventului. Astfel, dilema constructivă este o formulă tautologică. Unii logicieni iau ca
regulă de inferenţă numai dilema constructivă deoarece, prin regula transpoziţiei sau
contrapoziţiei (pe care o vom analiza ulterior), orice argument care este o instanţă de
substituţie a formei dilemei distructive poate fi uşor convertită într-o instanţă de substituţie a
dilemei constructive.
Fie următorul argument:
(1) Dacă arsenalul nuclear se dezvoltă, atunci creşte riscul unui accident                      
      nuclear; iar dacă creşte armamentul convenţional, atunci se amplifică efectul    
      de seră
 (2) Fie nu creşte riscul unui accident nuclear, fie nu se amplifică efectul de seră
(3) Prin urmare, sau nu creşte arsenalul nuclear sau nu creşte armamentul                                   
nuclear.
 Să simbolizăm propoziţiile argumentului:
A = Creşte arsenalul nuclear
B = Creşte riscul unui accident nuclear
C = Creşte armamentul convenţional
D = Se amplifică efectul de seră
Structura acestei instanţe de substituţie a dilemei distructive este următoarea:
(A→B) & (C→D)
~B v ~D / ~A v ~C
Aici A instanţiază p (sau p este instanţiat de A), B instanţiază q, C instanţiază r şi D
instanţiază s. Prin urmare, forma generală a argumentului va fi:
(p→q) & (r→s)
~q v ~s / ~p v ~r
Aplicând transpoziţia sau contrapoziţia, a cărei formulă este (p→q) ≡ (~q→~p), la prima
premisă a instanţei de substituţie (a dilemei constructive) considerate, obţinem:
(~B→ ~A) & (~D→ ~C)
 ~B v ~D  /  ~A v ~C
Dacă vom considera că ~B instanţiază pe p (sau că ~B este o instanţă a lui p), ~A instanţiază
pe q, ~D instanţiază r, şi ~C instanţiază pe s, atunci vom avea dilema constructivă:
(p→q) & (r→s)
 p v r /qvs

Să considerăm următorul argument, a cărei validitate o vom demonstra folosind şi Dil

con:
(1) Dacă stoicii au dreptate, atunci o viaţă bună este o viaţă trăită conform
datoriei
(2) Însă, dacă hedoniştii au dreptate, atunci o viaţă bună este o viaţă a plăcerilor                        
imediate
(3) O viaţă bună este o viaţă a plăcerilor imediate numai dacă plăcerile nu sunt
niciodată urmate de suferinţă
(4) Însă este fals că plăcerile nu sunt niciodată urmate de suferinţă
(5) Sau stoicii sau hedoniştii au dreptate
(6) Prin urmare, o viaţă bună este o viaţă trăită conform datoriei.

Vom simboliza propoziţiile acestui argument:

S = Stoicii au dreptate
 D = O viaţă bună este o viaţă trăită conform datoriei
H = Hedoniştii au dreptate
P = O viaţă bună este o viaţă a plăcerilor imediate
U = Plăcerile nu sunt niciodată urmate de suferinţă

Demonstraţia argumentului ar putea fi următoarea:

(1) S→D         
(2) H→P         
(3) P→U         
(4) ~U             
(5) S v H          /  D
(6) 1,2 Conj
(S→D)&(H→P)
(7) DvP 6, 5 Dil con
(8) ~P 3, 4  MT
(9) D 7, 8  SD

Demonstraţia validităţii argumentului conţine 8 linii, iar pentru obţinerea concluziei s-

au parcurs 3 paşi. Putem constata că, dacă folosim mai multe reguli de inferenţă, este posibil
să obţinem un număr mai mare de paşi în demonstraţie.
Dacă, în demonstrarea validităţii argumentului considerat, nu folosim dilema
constructivă, ci unele din regulile de inferenţă anterioare, demonstraţia va avea mai mulţi paşi
(linii).

(1) S→D         
(2) H→P         
(3) P→U         
(4) ~U             
(5) S v H          /  D
(6) ~P 3, 4  MT
(7) ~H 2, 6  MT
(8) S 5, 7  SD
(9) D 1, 8  MP

(6)  Altă formă argumentativă validă este absorbţia (Abs):

p→q / p→(p&q)

transcrisă prin formula:

(p→q) → (p→(p&q)).
 Potrivit tabelului de mai jos:

Premisa Concluzia
p q p→q p→(p&q) ”→”
1 1 1 1 1
1 0 0 0 1
0 1 1 1 1
0 0 1 1 1

pe liniile în care premisa este adevărată, concluzia este, de asemenea, adevărată, iar implicaţia
este o tautologie.
Aşadar, inferenţa este validă.

(7)  Simplificarea (Simp), numită de unii logicieni contragerea conjuncţiei, poate

avea una din formele:

p&q /p sau p&q /q

În logica propoziţiilor simplificarea poate fi scrisă (p&q)→p sau (p&q)→q. Analizând

aceste formule, precum şi inferenţele corespunzătoare:

Premisa Concluzia Premisa Concluzia

p q p&q p ”→” p&q q ”→”
1 1 1 1 1 1 1 1
1 0 0 1 1 0 0 1
0 1 0 0 1 0 1 1
0 0 0 0 1 0 0 1

constatăm că cele două formule sunt tautologii, şi, pe de altă parte, că există o singură linie în
care premisa este adevărată şi concluzia este adevărată. Rezultă că simplificarea este o formă
argumentativă validă.

(8)  Următoarea formă argumentativă este conjuncţia (Conj):

p
q / p&q

A cărei formulă este (p&q) → (p&q).

 Premisa 1 Premisa 2 Concluzia
p q P q p&q ”→”
1 1 1 1 1 1 1
2 1 0 1 0 0 1
3 0 1 0 1 0 1
4 0 0 0 0 0 1
Din tabel rezultă că această formulă este tautologică. De asemenea, pe liniile în care
ambele premise sunt adevărate (aici e vorba de linia 1), concluzia este adevărată. Prin urmare,
inferenţa este validă.

(9) Ultima formă validă implicaţională (condiţională), introdusă ca regulă elementară de

inferenţă, este extinderea disjuncţiei (sau adiţia) (Ext disj):

p /pvq

Care poate fi scrisă folosind formula:  p→(p v q).

Premisa Concluzia
p q p pvq         p→(p v q)
1 1 1 1 1 1
2 1 0 1 1 1
3 0 1 0 1 1
4 0 0 0 0 1

Formula este tautologică. De asemenea, constatăm că pe liniile în care premisa este

adevărată (liniile 1 şi 2) concluzia este adevărată.

Următorul argument este o instanţă de substituţie a extinderii disjuncţiei.

Dacă Constantin Brâncoveanu a fost decapitat, atunci Constantin Brâncoveanu a fost
decapitat sau el a fost electrocutat.
Dacă vom simboliza propoziţiile argumentului astfel:
D = Constantin Brâncoveanu a fost
decapitat
E = Constantin Brâncoveanu a fost
electrocutat,
atunci întregul argument va avea forma:
D / D v E (sau, în logica propoziţiilor, D→(D v E)).
 Premisa D este adevărată. Concluzia D v E este şi ea adevărată, deşi puţin cam
improprie. Prin urmare, argumentul este valid.
Fie acum următorul argument:
(1) Dacă Cleanthe acceptă argumentul teleologic, atunci el crede în existenţa lui
Dumnezeu
(2) Dacă el acceptă argumentul teleologic şi crede în existenţa lui Dumnezeu,                                
atunci el crede că legi invariante şi eterne guvernează universul, deşi dacă el
acceptă argumentul bazat pe miracole, atunci el crede în intervenţia divină
(3) Fie el nu crede că legi invariante şi eterne guvernează universul, fie el nu
crede în intervenţia divină
(4) Este fals că el nu acceptă argumentul bazat pe miracole
(5) Prin urmare, el nu acceptă argumentul teleologic.

Să exprimăm prin simboluri propoziţiile acestui argument:

A = Cleanthe acceptă argumentul teleologic
D = Cleanthe crede în existenţa lui Dumnezeu
L = Cleanthe crede că legi invariante şi eterne
guvernează universul
M = Cleanthe acceptă argumentul bazat pe miracole
N = Cleanthe crede în intervenţia divină.

Forma argumentului este următoarea:

(1) A→D                                 
(2) ((A&D)→L)&(M→N)     
(3) ~L v ~N                            
(4) ~~M                                   /   ~A     

Iar demonstraţia validităţii argumentului poate avea forma:

(1) A→D                                
(2) ((A&D)→L)&(M→N)     
(3) ~L v ~N                            
(4) ~~M                                  /  ~A     
(5) ~(A&D) v ~M 2, 3 Dil dist
(6) ~(A&D) 5, 4 SD
(7) A→(A&D) 1  Abs
(8) ~A 7, 6 MT

Pentru o cât mai bună înţelegere a deducţiei naturale, în legătură cu cele nouă reguli de
inferenţă validă este necesar să facem câteva precizări:
 a) Variabilele propoziţionale pot fi substituite prin propoziţii simple sau propoziţii
compuse. Spre exemplu, următoarele argumente sunt instanţe ale formei argumentative sau
regulii de inferenţă modus ponens:
(1) ~A→(B v C)
(2) ~A /BvC
şi
(1) A v B
(2) (A v B)→C /C
Astfel, pentru toate celelalte forme argumentative valide, variabilele propoziţionale p, q, r,
s, ... pot fi substituite atât prin propoziţii simple (atomare) cât şi prin propoziţii compuse
(moleculare).

b) Formele implicaţionale valide se aplică numai liniilor complete.

De exemplu, nu putem trece de la (A&B)→C la A→C folosind, de pildă,
simplificarea, deoarece formula corespunzătoare
((p&q)→r)→(p→r),
nu este o tautologie, iar forma argumentativă
((p&q) →r) / (p→r),
este o formă argumentativă nevalidă. Putem verifica uşor, prin tabelul de adevăr, că formula
(implicaţia) nu este o tautologie, şi că există linii unde toate premisele sunt adevărate, iar
concluzia este falsă:
Premisa Concluzia
p q r (p&q)→r p→r ”→”
1 1 1 1 1 1 1
2 1 1 0 0 0 1
3 1 0 1 1 1 1
4 1 0 0 1 0 0
5 0 1 1 1 1 1
6 0 1 0 1 1 1
7 0 0 1 1 1 1
8 0 0 0 1 1 1

Există o linie (linia 4) unde premisa este adevărată şi concluzia este falsă. Implicaţia
nu este o tautologie, deci argumentul este nevalid. Trebuie să subliniem că orice argument de
această formă este nevalid. Nu putem spune că un argument de această formă este nevalid pe
linia 4, dar este valid pe liniile 1, 3, 5, 6, 7, 8, unde premisa este adevărată, iar concluzia este
şi ea adevărată. Este suficient să avem o singură linie unde toate premisele sunt adevărate şi
concluzia este falsă pentru a afirma categoric că o astfel de formă argumentativă este
nevalidă. O astfel de formă argumentativă nu este o implicaţie logică (tautologică), ci doar o
implicaţie materială (contingenţă).
Putem menţiona numeroase aplicaţii greşite ale celor nouă reguli de inferenţă
implicaţionale sau condiţionale. Spre exemplu, inferenţa:
pvq /p
este nevalidă deoarece „simplificarea” se aplică unei premise conjunctive.
Există un caz interesant în care, deşi extinderea disjuncţiei nu este aplicată unei linii
întregi, ci numai unei părţi a unei linii, inferenţa este totuşi validă. Fie, spre exemplu,
următoarea formă argumentativă:
p→q / p→(q v r)
sau
(p→q)→(p→(q v r)).
Aplicarea extinderii disjuncţiei la p→q este “incorectă”, deoarece r nu este adăugat
întregii linii (p→q), ci doar lui q. Dar, se poate arăta că, deşi regula extinderii disjuncţiei nu
este corect aplicată aici, forma argumentativă este totuşi validă.

Premisa Concluzia
p q r p→q qvr p →  (q v r)       (p→q)→(p→(q v r))
1 1 1 1 1 1 1 1
2 1 1 0 1 1 1 1
3 1 0 1 0 1 1 1
4 1 0 0 0 0 0 1
5 0 1 1 1 1 1 1
6 0 1 0 1 1 1 1
7 0 0 1 1 1 1 1
8 0 0 0 1 0 1 1

Constatăm că pe liniile unde premisa este adevărată (adică liniile 1, 2, 5, 6, 7, 8)

concluzia este, de asemenea, adevărată. Implicaţia (din ultima coloană a tabelului) fiind o
tautologie, ea este o implicaţie logică. Prin urmare, inferenţa corespunzătoare nu este
nevalidă.

Exerciţii

2. În demonstraţiile următoare completaţi spaţiile libere specificând regulile de

inferenţă folosite în derivarea liniilor, precum şi liniile la care se aplică aceste reguli (Hurley):
a)    (1) (~M&~N)→((~M v H)→(K&L))
    (2) ~M&(C→D)
    (3) ~N&(F↔G) / K&~N
(4)  ~M 2 Simp
(5)  ~N 3, Simp
(6)  ~M&~N 4,5 Conj
(7)  (~M v H)→(K&L) 1,6 MP
(8)  ~M v H 4 Ext disj
(9)  K&L 7,8 MP
(10)  K 9 Simp
(11)  K&~N 10,5 Conj

b)    (1) (P v S)→(E→F)
     (2) (P v T)→(G→H)
     (3) (P v U)→(E v G)
     (4) P /  F v H
     (5) P v S 4 Ext disj
     (6) E→F 1,5 MP
     (7) P v T 4 Ext disj
     (8) G→H 2,7 MP
    (9) P v U 4 Ext disj
    (10) E v G 3,9 MP
   (11)(E→F)&(G→H) 6,8 Conj
   (12) F v H 11,10 Dil cons

c)    (1)  (S→Q)&(Q→~S)
    (2) S v Q
    (3) ~Q / P&R
     (4) Q v ~S 1,2 Dil cons
    (5)  ~S 4,3 SD
     (6) Q 2,5 SD
    (7) Q v (P&R) 6 Ext disj
     (8) P&R 7+3 SD

d)    (1) (D→B)&(C→D)
    (2) (B→D)&(E→C)
    (3) B v E /DvB
    (4) D v C 2,3 Dil cons
     (5)B v D 1,4 Dil cons
    (6) B→D 2 Simp
   (7)  D→B 1 Simp
    (8) (B→D)&(D→B) 6,7 Conj
    (9) D v B 8,5 Dil cons
 e)    (1)  (R→H)&(S→I)
    (2) (~H&~L)→(R v S)
     (3)~H&(K→T)
    (4) H v ~L /IvM
     (5) ~H 3 Simp
    (6) ~L 4,5 SD
     (7) ~H&~L 5,6 Conj
    (8) R v S 2,7 MP
    (9) H v I 1,8 Dil Cons
   (10) I 9+5 SD
  (11)  I v M 10 Ext disj

3. Folosiţi modus ponens (MP), modus tollens (MT), silogismul disjunctiv (SD),
silogismul ipotetic (SI), dilema constructivă (Dil con), simplificarea (Simp), conjuncţia
(Conj), extinderea disjuncţiei (Ext disj), pentru a deriva concluziile următoarelor argumente
(Hurley) :

a)(1 (1) ~M→Q

(2 (2) R→~T
(3 (3) ~M v R /  Q v ~T
(4)(1)+(2) Conj, (~M→Q)&( R→~T)
(5)(4)+(3) Dil constr, Q v ~T

(1)b)
E (1) E→(A&C)
(2) A (2) A→(F&E)
(3) E (3) E /  F
(4)(1)+(3) MP, A&C
(5)(4) Simp, A
(6) (2)+(5) MP, F&E
(7) (6) Simp, F

c)   (1) G→(S&T)

   (2) (S v T)→J ?
   (3) G /  J
(4) (1)+(3) MP, S&T
(5) (4) Simp, S
 (6) 5 ext disj SvT
(7) 2+6 MP, J
d)   (1) (L v T)→(B&G)
   (2) L&(K ↔ R) /  L&B
(3)(2) Simp, L
(4) (3) Ext disj, LvT
(5) (1)+(4) MP, B&G
(6) (5) Simp, B
(7) (3)+(6) Conj, L&B

e)   (1) (~F v X) → (P v T)

   (2) F→P
   (3) ~P /  T
(4) (2)+(3) MT, ~F
(5) (4) Ext disj ~F v X
(6) (1)+(5) MP, P v T
(7) (6)+(3) SD, T
f)    (1) (N→B)&(M→C)
   (2) Q→(N v M)
   (3) Q /  B v C
(4) (2)+(3) MP, N v M
(5) (1)+(4) Dil cons, B v C

4. Să se demonstreze validitatea următoarelor argumente folosindu-se regulile de

inferenţă implicaţionale (MP, MT, SD, Simp, Conj, SI, Ext disj, Dil con) (Simco&James).

a) (1)  A&B
(2)  B→C /  C
(3) (1) Simp, B
(4) (2)+(3) MP, C
b) (1)  C→A
(2) 
A→(B&D) /  B
(3)  C
(4) 1+3 MP, A
 (5) 2+4 MP, B&D
(6) 5 Simp, B
c) (1)  A→B
(2)  C&A /  B v D
(3) 2 Simp, A
(4) 1+3 MP, B
(5) 4 Ext disj, B v D
d) (1)(F→G) v H
(2)  ~G
(3)  ~H /  ~F
(4) 1+3 SD, F→G
(5) 4+3 MT, ~F
e) (1)  (A&D)→ ~C
(2)  (RvS)→(A&D)
(3)  ~C→ ~(A&D) /  (RvS)→ ~(A&D)
(4) 1+3 SI, (A&D)→~(A&D);
(5)2+4 SI, (RvS )→~(A&D);

f) (1)  (A v ~C)→B
(2)  A
(3)  (A v ~D)→(R&S) /  (R&S) v B
  (4) 2 Ext disj, A v ~D
(5) 3+4 MP, R&S
(6) 5 Ext disj, (R&S) v B