Conceptul de criminalitate economică a apărut timid la începutul secolului al XX-lea,

fiind întărit și îmbunătățit considerabil de-a lungul timpului, devenind un fapt foarte real, la
începutul noului mileniu (secolul XXI), în special în Statele Unite.
În momentul de față nu există o definiție convenită universal a criminalității
economice și financiare. Mai degrabă, în funcție de jurisdicție și context, experții criminologi
au exprimat diverse opinii. Însă, în practică acest concept este asociat cu o varietate de fapte,
precum corupția, furtul, înșelăciunea, delapidarea, falsificarea de date, criminalitatea
cibernetică, spălarea banilor, evaziunea fiscală și alte infracțiuni financiare.
Practica ne permite să distingem două grupuri de infracțiuni, infracțiuni economice în
sensul cel mai larg al cuvântului, care includ infracțiuni împotriva proprietății, adică furt sau
alte forme, și infracțiuni care încalcă interesele societății în scopuri comerciale, și asupra
cărora îmi voi îndrepta cercetarea.
Consider că este necesar să rupem o paradigmă, la care s-a lucrat de către unii autori
din ultimele decenii, aceea cum că dreptul penal economic este ceva nou. Pedeapsa
economică nu este deloc nouă, deoarece există multe astfel de infracțiuni economice,
prevăzute în ʺCodul lui Hammurabiʺ, unul din cele mai vechi legi penale ale omenirii;
precum infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fiind socotite ca foarte primejdioase;
furtului din patrimoniul regal sau al templelor; sau cel care revendică un lucru străin, deşi nu-
i aparţinea1.
Mai târziu, când vorbim despre dreptul penal român, marea majoritate a infracțiunilor
economice clasice sancționate este înșelăciunea, iar alterarea greutăților și a unităților de
măsură, menite să fraudeze clienții comerciali, este infracțiunea care a consacrat fraudă.
Printre primii cercetători care au făcut o clasificare a criminalității economico-
financiare, a fost Willem Adriaan Bonger2, în prima categorie fiind inclus furtul și
infracțiunile asociate; jaful și crima din motive economice (adică infracțiuni economice
comise cu violență sau îndreptate împotriva vieții), în ce-a de-a două categorie; iar
delapidarea, falimentul fraudulos, în categoria a treia. Astfel, Bonger face distincția între
infracțiunile de stradă și infracțiunile economice, primele fiind comise aproape exclusiv de
cei săraci, pe când cele economice sunt comise de către burghezie, comercianți și
antreprenori în legătură cu proprietățile acestora, în vederea maximizării profiturilor, prin
intuiție speculativă și rentabilitate3.
Sociologul Edwin Sutherland a identificat în 1939 pentru prima dată, noțiunea de
criminalitate economică, că un subiect separat de studiu, când a descris crimele comise de
persoane respectabile, cu un statut social ridicat în societate, fiind oameni de afaceri sau
profesioniști, atribuind acestei activități denumirea de ʺcriminalitatea gulerelor albeʺ4.
Odată cu consolidarea procesului de globalizare, răspândirea capitalismului și
antreprenoriatului, precum și încălcările sistematice și profunde ale drepturilor omului,
cauzate de activitățile economice sau utilizarea activităților economice legitime că acoperire a
activităților infracționale organizate, investigarea infracțiunilor din domeniul economico-
financiar s-a intensificat considerabil.
Criminalitatea economică și financiară poate fi caracterizată, dacă ne bazăm pe
conceptele găsite în literatură și practică de specialitate, că o colecție de acte ilegale, numite
infracțiuni, comise de persoane sau grupuri de persoane în scopul de a face, sau de a obține
bani, precum și pentru obținerea de avantaje economice în raport cu alte organizații sau
1
V. Hanga, Mari legiuitori ai lumii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1977, p.74.
2
W. A, Bonger, Criminality and Economic Conditions, Little, Brown and Company, Boston, 1916, p. 545.
3
M. V. Achim, S. N. Borlea, Criminalitatea economico-financiară. Corupția, economică subterană și spălarea
banilor. Cauze, efecte, soluții. Abordări teoretice și practice, Editura ECONOMICA, București, 2019, p. 1.
4
E. H. Sutherland, " White-collar criminality", American Sociological Review, 1940, 1-12.
persoane5, această criminalitate fiind întâlnită, în mod special, în rândul corporațiilor, și
putându-se manifestă într-o varietate mare de moduri.
Criminalitatea economică este un termen larg și complex care implică o serie de
infracțiuni, care își au reglementarea în numeroase acte legislative, așa că trebuie să ne
întrebăm, ce subiecte intră în mod obișnuit sub incidența infracțiunilor economico–financiare.
Doctrina majoritară urmează postulatele profesorului german Klaus Tiedemann, care
definește dreptul penal economic că fiind un set de reguli care protejează ordinea economică
socială6, aici găsind tot felul de infracțiuni care afectează această ordine economică a
societății, lista infracțiunilor care aduc atingere intereselor economice sociale fiind destul de
mare. Astfel criminalitatea economico-financiară poate lua multe forme, putând avea legături
mai mult, sau mai puțin strânse cu următoarele infracțiuni:
 Frauda;
 Evaziunea fiscală;
 Spălarea banilor;
 Criminalitatea organizată;
 Finanțarea terorismului;
 Corupția;
 Furtul proprietății intelectuale;
 Furtul identității;
 Corupția;
 Concurența neloială.

Definiția criminalității economico–financiare este uneori, folosită interschimbabil cu

infracțiunea gulerelor albe, adică o infracțiune comisă de o persoană respectabilă și cu un
statutul social ridicat, în cursul ocupației sale; cu infracțiunile corporative, adică infracțiuni
comise de o corporație sau persoane fizice asociate; cu infracțiunile profesionale ale
corporației, adică infracțiunea comisă prin oportunitate, care apare în cursul desfășurarii
atribuțiilor de serviciu; sau al infracțiunilor economice, infracțiuni legate de fraudă
financiară, spălare de bani și corupție.
Definiția criminalității economico–financiare este largă, nu este foarte clar definită,
acesta fiind un concept în expansiune, totuși, analizând statisticile criminalității economico–
financiare la nivel global, subiectele aflate în prim-planul acestei industrii a criminalității
financiare includ, fraudă pe internet, criminalitatea cibernetică, furtul de identitate,
criminalitatea organizată, terorismul, corupția și luarea de mită.
Pentru a se înțelege conceptul de infracțiune în sfera activităților economice, este
necesar să se definească componentele sale, precum, economia, activitatea și infracțiunea.
Astfel, economia reprezintă acea activitate a oamenilor, care are legătură cu asigurarea
condițiilor materiale ale vieții (producția, distribuția, schimbul și consumul de bunuri
materiale); activitatea este acel tip specific de comportament uman, care vizează cunoașterea
și transformarea lumii din jur. Prin combinarea acestor două concepte, înțelegem semnificația
sintagmei „activitate economică”.
În cele din urmă, prin combinarea conceptului de „activitate economică” cu termenul
de „infracțiune”, ajungem la sintagma „infracțiune în domeniul activității economice”, și
reprezintă acele acte periculoase din punct de vedere social, care încalcă relațiile sociale din
sfera producției, distribuției, schimbului și consumului de bunuri și servicii materiale;
majoritatea infracțiunilor economice fiind comise cumva în domeniu antreprenoriatului.
5
M. V. Achim, S. N. Borlea, Criminalitatea economico-financiară. Corupția, economică subterană și spălarea
banilor. Cauze, efecte, soluții. Abordări teoretice și practice, Editura ECONOMICA, București, 2019, p. 5.
6
L. H. Leigh, ECONOMIC CRIME IN EUROPE, Editura Palgrave Macmillan, Londra, 1980, p. 44-45.
 Cauzele infracțiunilor economico-financiare:
• Revolutia industrială;
• Tranziția de la societatea rurală și tradițională la societatea industrializată;
• Lipsa unor tradiţii democratice în mediul populaţiei (atît economice, cît şi
politice), cultură juridică slabă;
• Competitivitatea extremă în afaceri;
• Monopolizarea excesivă a economiei;
• Dezvoltarea tehnologică și științifică;
• Declinul valorilor etice, morale și spirituale;
• Fericirea materialistă și pofta de bani;
• Nivelul înalt al corupţiei în sistemul organelor puterii şi dirijării de stat;
• Presiunea impozitară exagerată asupra subiecţilor economici, care îi constrînge să
treacă în sectorul tenebru al economiei;
• Atitudinea statelor în ceea ce privește filozofia „laissez fair”7;
• Lipsa protecţiei juridice a majorităţii subiecţilor economici împotriva abuzurilor,
constrîngerilor şi extorcărilor funcţionarilor aparatului de stat de la orice nivel;
• Lipsa unei reacții ostile intense din partea publicului sau organizațiilor.
În acest tip de infracțiuni, intentia criminala nu este pofta, ura, răzbunarea etc. ca in
orice alt act infracțional, ci mai degrabă lăcomia, fapta care are ca rezultat comiterea acestui
tip de infracțiuni fiind în general un act deliberat și intenționat.
De obicei, în aceste tipuri de infracțiuni, victima este în mare parte generala, în
special publicul consumator și chiar dacă nu există vătămări pentru o anumită persoană,
aceasta vătămarea este cauzată societății, care are un impact foarte mare asupra comunitatii.
Reieşind din cele expuse mai sus putem constata că aceasta forma de criminalitate are
următoarele caracteristici:

 cuprinde diverse abuzuri ale subiecţilor gestiunii economice care atentează

asupra procesului de dirijare a economie;
 este realizată în procesul activităţii profesionale a subiecţilor gestiunii
economice;
 cauzează prejudicii materiale, fizice şi morale considerabile societăşii şi
anumitor cetăţeni;
 e constituită din multiple episoade ale infracţiunilor;
 e savîrşită atît de persoane fizice, cît şi juridice;
 crează dificultăţi de identificare atît a criminalului, cît şi a victimelor
infracţiunilor economice;
 se caracterizează prin latență8 înaltă. Adeseori ea e comparată cu un iceberg,
nouă zecimi din masa căruia se află sub apă.
Infracţiunile economice, în comparative cu alte infracţiuni, au un nivel mai înalt de
latenţă, dificultăţile obiective de demonstrare a comiterii infracţiunilor de acest tip constau în
7
Laissez-faire este un termen francez, inventat de omul de afaceri M. Le Gendre in timpul Revoluției
Industriale din Franta secolului al XVIII-lea, ca reacție la insistenta voluntară a guvernului francez de a promova
piata de afaceri, statul fiind văzut mai degraba ca un impediment pentru creșterea și progresul economic. Acest
termen se refera la o filozofie liberală care se opune amestecului guvernului în economie, si se traduce prin
„permite să faci”.
8
Dex- care există, dar nu se manifestă în exterior, putând izbucni oricând.
faptul că, în caz de pornire a cauzei penale, emiterea sentinţei e complicată de un şir de
factori.