Cauze economice:

Începutul anilor 1980 aduce Iugoslaviei probleme financiare destul de mari, datoriile lor depasind peste
20 de milioane de dolari. Dorinţa de redresare economică nu a avut nici un efect, astfel că în 1990 s-a
asistat la un colaps economic dominat de devalorizarea monedei, încetarea proiectelor şi programelor
sociale şi creşterea preţurilor.

Cauze politice:

Ca urmare a alegerilor din 1990, politicienii musulmani şi croaţi aflaţi în coaliţia guvernamentală au
susţinut o Bosnie independentă, idee respinsă cu vehemenţă de Partidul Democrat Sârb, care milita
pentru revenirea Bosniei în componenţa unei Serbii Mari. Din această poziţie, era imposibil să se ajungă
la un compromis, creându-se premisele a ceea ce urma să se întâmple. În primăvara anului 1992,
Consiliul Europei şi SUA au recunoscut Bosnia-Herţegovina drept stat independent, fapt care aproape
imediat a declanşat o reacţie furibundă din partea sârbilor.

Cauze etnice:

Lucrurile s-au complicat şi mai mult în momentul când Serbia a început să concureze cu Croaţia privind
disputarea teritoriului bosniac, ambele râvnind „împărţirea Bosniei între Croaţia Mare şi Serbia Mare”.
Populaţia musulmană s-a pomenit în situaţia că trebuia să lupte pe două fronturi, şi împotriva
pretenţiilor sârbe, şi împotriva celor croate, pentru a-şi păstra statul bosniac integru; musulmanii au şi
devenit ţinta principală a atacurilor din ambele părţi şi au suportat consecinţele cele mai groaznice ale
războiului.

Conform datelor recensământului din 1991, din populaţia de 4,35 de milioane de locuitori ai Bosniei-
Herzegovinei, 44% se identificau drept musulmani, 31% sârbi ortodocşi şi 17% croaţi catolici.

Razboiul din Slovenia:

Primul război, cunoscut sub numele de Razboiul de 10 zile din Slovenia a avut la bază intrarea trupelor
iugoslave pe la graniţa Sebiei cu Italia, imediat dupa ce acasta şi-a declarat independenta.Izbucnirea
războiului a dus la eforturi diplomatice ale Comunității Europenepentru a pune capăt crizei. Trei miniștri
de externe ai CE s-au întâlnit cu reprezentanți ai guvernelor din Iugoslavia și Slovenia la Zagreb, în
noaptea de 28 spre 29 iunie, căzând de acord asupra unui plan pentru un armistițiu, care însă nu a fost
pus in aplicare. Razboiul s-a încheiat pe data de 7 iulie 1991 odată cu acordul de la Brioni. (Slovenia isi
castiga independenta)
Razboiul Croat de Independenta:

Al doilea război şi anume Razboiul Croat de Independentă, a constat in atacul primit de guvernul croat
din partea sârbilor începând cu 1991, acesta terminându-se în 1995. Încetarea focului s-a înfaptuit în
1992, dar cu toate acestea, Croaţia a continuat operaţiunile militare până in 1995, participând la razboiul
din Bosnia. Menirea intervenţiei în războiul din Bosnia a fost consolidarea independenţei croate.

A doua triadă a razboaielor cuprinde:

Razboiul din Kosovo desfăşurat între 1998 şi1999 ce a avut la baza incidentele militare dintre sârbi,
iugoslavi şi armata de eliberare din Kosovo(o armată a albanezilor susţinută de NATO), dar si un conflict
între republica federală Iugoslavia şi NATO ce a avut ca scop deplasarea în masă a populatiei din Kosovo.
Au urmat încă două conflicte, primul în sudul Serbiei între 2000 si 2001 ce s-a desfăşurat în zona
Bujanovac şi Medveda, între trupele iugoslave si o organizaţie albaneză ce avea ca principiu anexarea
teritoriilor din sudul Serbiei până în Kosovo. Conflictul nu a fost unul usor de trecut cu vederea mai ales
că în anul 2000 s-au înregistrat în jur de 294 de atacuri ce s-au soldat cu zeci de victime. Ultimul conflict,
desfaşurat în 2001 si anume cel din Macedonia, a izbucnit între macedoneni si minoritatea albaneză,
însă într-un timp realmente scurt, în urma unor negocieri politice şi prin implicarea NATO, atacurile
armate încetând.

Razboiul Bosniac:

Razboiul bosniac, al treilea din prima triada, a debutat în 1992 şi a luat sfârşit în 1995. Acesta a fost sic el
mai sangeros din cele 6 razboaie. În anul 1992, forțele sârbe au desfășurat în regiunile ocupate acțiuni
de eliminare a populației civile musulmane şi croate. Acțiunea de purificare etnică deși nu a avut loc
doar în teritoriile ocupate de către sârbi, au fost practicate pe un teritoriu mult mai vast, pe scară largă
și mediatizat intens astfel că a șocat opinia publică internațională, ingreunand orice revendicări politice
ale sârbilor bosniaci.

Zona locuită predominant de bosniaci (regiunea din jurul orasului Srebrenica) era de importanță
strategică pentru sârbi, deoarece fără ea nu exista integritatea teritorială a noii entități politice
proclamate de aceștia, Republika Srpska sau Republica sârbă din Bosnia și Herțegovina . Astfel, ei au
trecut la epurarea etnică a bosniacilor din teritoriile în care ei erau majoritari.

Potrivit Raportului Final al Comisiei de Experţi ONU, în care au fost evaluate consecinţele războiului din
Bosnia, în acea perioadă au fost readuse în Europa lagărele de concentrare, majoritatea lor – dar nu
toate – fiind înfiinţate de forţele sârbe. Cei care supravieţuiau atacurilor asupra oraşelor şi satelor erau
împărţiţi în două grupuri: unul al femeilor, bărbaţilor în vârstă şi copiilor până la 16 ani; celălalt era
constituit din bărbaţi tineri. Bărbaţii au fost internaţi în lagăre de concentrare, cum ar fi cele de la
Karaterm şi Ormarska, unde masacrele, torturile şi condiţiile vitrege de viaţă micşorau rapid numărul
deţinuţilor.

Cel mai sangeros episod:

Masacrul de la Srebrenica, denumit și genocidul de la Srebrenica,se referă la uciderea în iulie 1995 a

peste 8.000 de musulmanibosniaci, bărbați și băieți, din orașul Srebrenica din Bosnia și Herțegovina și
din împrejurimi, de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului
Ratko Mladić în timpul războiului din Bosnia. O unitate preliminară din Serbia, denumită Scorpionii,
oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991, a participat la masacru. Se bănuiește că au
participat și alți voluntari din străinătate, printre care Garda Voluntară Greacă. Transferul forțat al unui
număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, care a însoțit masacrul, este considerat
de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă a intenției de genocid a
membrilor armatei Republicii Srpska, care l-au orchestrat.

Liderul grupului de voluntari para-militari sârbi, întitulat „Tigrii”, Zelko Raznatovici „Arkan”, a rezumat în
câteva citate de-ale sale, devenite celebre, întreaga filosofie a luptei:„Musulmanii sunt niste câini
turbaţi. Trebuie să-i omori” şi “Aici nu există linie de front; este războiul iadului”.