Capitolul 3

STATUL SI
f
POLITICA

t r C \ ' L. * ' -A J
Cetatea bizantină de la Enisala
(jud. Tulcea, secolele X-XI)
1. Discursul lui Menumorut
în faţa solilor lui Arpad
Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei,
stăpânul vostru, datori îi suntem ca un
prieten unui prieten, în toate care îi sunt
necesare, fiindcă este om străin şi de multe
duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut
bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda nicio­
dată, cât vom trăi. Ne-a părut rău că
ducele Salanus (conducător al bulgarilor
din dreapta Tisei) i-a cedat un foarte mare
teritoriu, fie din dragoste, după cum se
spune, fie de frică, ceea ce se neagă. Noi
însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i
cedăm din pământ, chiar şi cât cuprinde
un pumn, deşi a zis că este dreptul lui. Şi
vor-bele lui nu ne tulbură inima, deşi ne-a/f încep să-şi manifeste interesul pentru Transilvania, sursele menţionează forma-
arătat că descinde din neamul regelui 1 ţjuni politice ale populaţiei româneşti de la nord de Dunăre.'
Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu,
şi chiar dacă pe calea violenţei a răpit
acest teritoriu de la^strămoşul meu, dar ^ secoy uj a| ix-lea, relatează conflictele care i-au opus pe ungurii în expansiune
acum însă, graţie stăpânului meu, împă-/^ $ g r| sşjrjt unor formatiuni politice de dincolo de Tisa. Aceste formaţiuni, de
râtul din Constantmopol, nimeni nu poate
„ ., . _ ,. T. ., , tipul cnezatelor sau voievodatelor, forme de organizare influenţate de cele ale
sa mi-l smulgă din mâinile mele.
Cronica lui Anonymus
Autonomii locale si
/ instituţii
/ centrale
în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)
x ■
întemeierea statelor medievale româneşti
Prim ele fo rm aţiu n i politice
Apariţia primelor formaţiuni politice româneşti se plasează în cadrul unor
evoluţii interne care au făcut posibilă cristalizarea structurilor statale, dar şi al
unui context internaţional favorabil. în centrul şi răsăritul Europei, ultimele
vjnvazii se prelungesc până în secolul al Xlll-lea, iar marile puteri din zonă,
"Imperiul Bizantin, Regatul Ungariei (după anul 1000) şi Regatul Poloniei, îşi
-^împart sferele de influenţă, iar uneori încearcă să-şi impună stăpânirea propriu-zisă
^ asupra spaţiului românesc.
^ Vreme de câteva sute de ani, după retragerea aureliană, sursele istorice nu
au pomenit în spaţiul carpato-dunărean decât diferite populaţii migratoare,
întrucât acestea erau singurele care aveau o organizare politică şi mai ales mili­
tară, pe care documentele o găseau demnă de consemnat. La vremea respec­
tivă, cei care consemnau în scris evenimentele politice (inclusiv militare) sau
inima'
istorice nu se refereau, în general, la aspectele etnice ale populaţiilor menţi­
onate. Chiar atunci când apare ca atare termenul de naţiune, acesta desemnează dintre
condiţ
acea parte din populaţia unei structuri politice calificată să participe la viaţa
/edere
politică a respectivei structuri (indiferent de aspectele etnice ale populaţiei
începu
majoritare sau ale conducătorilor). Naţiunea în sens etnic nu apare mai
XVIII-;
devreme de secolul al XlX-lea. Era aşadar normal, din perspectiva epocilor
naţion
respective, ca populaţiile romanizate şi mai apoi românii din spaţiul carpato-
deoarc
dunăreano-pontic să nu apară în documentele scrise decât în măsura în care fie
intră în relaţie cu actori recunoscuţi ai scenei politice a vremii, fie ajung să-şi tile cu
care a
constituie propriile structuri politice.
şi a un
indirec
Formaţiuni politice în Transilvania oăstra
\ Din secolul al IX-lea însă, în contextul în care ungurii aşezaţi în Pannonia unguri
^ ir
gea, r
Astfel, Cronica notarului anonim (Anonymus) al regelui Ungariei Bela al lll-lea, nimic :
scrjsă probabil prin secolul al Xll-lea, dar oglindind evenimente de la sfârşitul într-.o i
compli
î inclu
' . x , . , , .
apariţi
. . . . .
slavilor, dar devenite specifice populaţiei romaneşti, erau situate in Biharea Comn<
(condusă de Menumorut), în Banat, cu centrul probabil la Cuvin (Glad) şi în şefi ai

Statul şi politica

« 1 ,I .
 Capitolul 3
2. Despre Glad
XLIV. (...) (Arpad) a hotărât să trimită
o armată împotriva ducelui Glad, care
avea stăpânirea de la râul Mureş până la
fortăreaţa Horom, din neamul căruia, după
mult timp, a descins Ohtum (Ahtum), pe care
l-a ucis Sunad. (...) Şi în acest război au
murit doi duci ai cumanilor şi trei cneji ai
bulgarilor şi însuşi Glad, ducele lor, s-a salvat
luând-o la fugă, dar toată armata lui s-a
topit ca ceara de flăcările focului şi a fost dis­
trusă de ascuţişul săbiilor. (...) Văzând aceasta,
Glad, ducele acestora, a trimis soli la ei
pentru a cere pace şi le-a dat castrul de
bunăvoie, împreună cu diferite daruri. (...)
Cronica lui Nestor

Istoria altfel
1 Prezenţa cumană pe teritoriul ro­
mânesc a fost importantă, întrucât
aceştia constituie în zonă, pentru câteva
generaţii, un factor politic şi militar
influent, iar colaborarea lor cu românii
de la nord, dar şi de la sud de Dunăre
a avut de spus un cuvânt în procesul
inima Transilvaniei, având drept centru posibil Dăbâca (Gelu). Gelu este sigurul constituirii statelor medievale româneşti.
dintre aceşti conducători locali numit de Anonymus blach, adică român, în - Colaborarea dintre cumani şi ro­
condiţiile în care populaţia din zonă era departe de a fi omogenă din punct de mâni avea să iasă cu putere în evi­
vedere etnic. Realitatea personajelor şi întâmplărilor pomenite de Anonymus a / denţă în timpul răscoalei antibizan-
început să fie contestată de unii istorici maghiari şi austrieci începând din secolele^' tine a vlahilor şi bulgarilor de la sud
XVIII—XIX, în contextul în care românii din Transilvania cereau drepturi politice şi^ de Dunăre (1185-1186), condusă de
naţionale. Chiar dacă există o doză de fabulaţie în povestea notarului anonim,^ fraţii Petru şi Asan. Lupta împotriva
deoarece nu rareori istoricii medievali simţeau nevoia să-şi înfrumuseţeze poveş-^» împăratului Isaac al ll-lea Angelos a
tile cu elemente dramatice, este dincolo de îndoială faptul că în perioada în fost urmată de constituirea ţaratului
care a scris Anonymus exista conştiinţa unei anteriorităţi a românilor în Transilvania vlaho-bulgar (numit în istoriografie şi
şi a unor formaţiuni politice în stare să opună rezistenţă ungurilod O confirmare al doilea ţarat bulgar). Romanitatea
indirectă a acestor realităţi o aduce Cronica lui Nestor, din secolul al XlUea, care conducătorilor noii formaţiuni politice
păstra amintirea faptului că, la trecerea lor prin Carpaţii Păduroşi, spre Panonia,^ j de la sud de Dunăre este consemnată
ungurii i-au găsit acolo pe români şi pe slavi. , cu claritate în corespondenţa purtată
^vJDin secolul al X-lea datează menţiunile unor formaţiuni politice în Dobro- de loniţă Caloian (fratele mai mic al
gea, reintrată în sferartie dominaţie bizantină. Chiar dacă nu putem spune lui Petru şi Asan) cu papa Inocenţiu
nimic sigur despre etnia unor conducători precum jupan Dimitrie, consemnat al lll-lea, de la care încerca să obţină
într-.o inscripţie de la Mircea Vodă, sau despre jupan Gheorghe, menţionat în recunoaşterea titlului de ţar. Din nevoi
complexul de la Basarabi, probabil că formaţiunile politice pe care le conduceau . ji| .militare şi politice, ţaratul vlaho-bulgar
îi includeau şi pe români. Tot în Dobrogea, în secolul al Xl-lea, în condiţiile & * se orientează spre o consolidare a
apariţiei unor noi valuri de migratori, precum pecenegii, uzii, cumanii, Ana legăturilor cu populaţia cumană de la
Comnena îi pomeneşte pe Tatos, Seslav şi Satza, de origine probabil pecenegă, nord de Dunăre (a cărei stăpânire îi
şefi ai unor formaţiuni politice din care însă puteau face parte şi români. cuprindea şi pe români).

Statul şi politica
Capitolul 3
M a tu riza re a fo rm aţiu n ilo r politice

ecolele XI-XII au fost caracterizate de o tendinţă generală de extindere

' f teritorială şi de amplificare a funcţiilor formaţiunilor existente în spaţiul româ­
nesc, mai ales în interiorul arcului carpatic. E posibil ca în această zonă procesul
de constituire şi de maturizare a formaţiunilor politice să fi fost impulsionat şi
accelerat de confruntarea cu tendinţele expansioniste ale regatului maghiar.
Acestea s-au materializat în cucerirea treptată a Transilvaniei, pe parcursul a
câtorva sute de ani, între secolul al IX şi secolul al Xl-lea.
în Transilvania, regalitatea maghiară îşi impunea autoritatea prin
intermediul nobililor unguri, deţinători de fiefuri, în virtutea relaţiilor vasalice
--.dare îi legau de regele Ungariei. Parte din aceste fiefuri, care se bucurau, la
V rândul lor, de o importantă autonomie faţă de regalitatea magiară, se
Voievodul Gyula se predă
regelui Ungariei constituiseră pe structurile vechilor formaţiuni politice premaghiare, pe care le
(miniatură de epocă) ^ cuceriseră. Astfel, pe la 1(X)3. regele maghiar Ştefan I îl înfrânge cu greu pe
(Şyuja, stăpânitor al fostei ţări a lui Gelu, care avea centrul la Alba-lulia
(Bălgrad). în Banat, în regiunile stăpânite altădată de Glad, domnea Ahtum, cu
I centrul la Morisena, unde întemeiase şi o mănăstire ortodoxă. Rezistenţa din
partea aristdcfaţîe'r maghiare, dornice să-şi păstreze autonomia dobândită, dar
3. Despre Gelu şi a elementului românesc i-a determinat pe regii maghiari să colonizeze alte
neamuri, precum secuii, de origine turcică, stabiliţi în sud-estul Transilvaniei,
Tuhutum, tatăl lui Horea, cum era el
om priceput, după ce a început să afle de saşii (aşezaţi în zonele unde aveau să întemeieze Sibiul, Brâşovur, Sighişoara,
la locuitori despre bunătăţile Ţării Ultrasil- Bistriţa etc.), cavalerii teutoni (care primesc în 1211 Ţara fjârsei, în schimbul
vane, unde stăpânirea o ţinea un oarecare căreia trebuiau ^ă apere frontierele răsăritene ale regatului şi să facă şi
blach Gelu, a început să ofteze, dacă n-ar fi prozelitism catolic în rândul populaţiei-româneşti sau turanice)^
posibil, prin graţia ducelui Arpad, domnul întărirea autorităţii regale maghiare asupra Transilvaniei a fost marcată de
său, să obţină Ţara Ultrasilvană, pentru tendinţa generală de reducere^ a autnnomiilor locale în favoarea unor instituţii
sine şi urmaşii săi. (...) Locuitorii acelui pă­ centrale, chiar dacă procesul nu a fost nici rapid, nici întotdeauna reuşit. Astfel,
mânt sunt cei mai sărmani oameni din regii maghiari impun instituţii inspirate de modelul occidental, dintre care
toată lumea, fiind blachi şi slavi, fiindcă nu comitatele,^ tocmai pentru că ofereau o bază legală de manifestare a
au alte arme, nici arcuri şi săgeţi, şi ducele autonomiei locale, au fost acceptate. Dar încercarea de a organiza Transilvania
lor, Gelu, este cel mai puţin tenace şi nu într-unjarincipat (ceea ce, de altfel, şi ilustra perceperea ei ca o entitate aparte
are în jurul său ostaşi buni şi nu în cadrul regatului), în 1111, a' eşuat. în 1176 se revenea la instituţia voievo­
îndrăzneşte să se împotrivească vitejiei datului, de îndelungată tradiţiejloacă zonele centrale ale Transilvaniei sunt
ungurilor, căci are multe de îndurat de la cuprinse în structura instituţiio\egalităţi maghiare, în regiunile mărginaşe
cumani şi pecenegi.
supravieţuiesc autonomiile româneşti, sub forma ţărilor Bârsei, Amlaşului,
XXVI. (...) Tuhutum s-a pregătit cu
Făgăraşului, Maramureşului,S:u importante funcţii de apărare a graniţelor. în
ostaşii săi şi, după ce şi-a lăsat tovarăşii săi
schimbul serviciilor lor militare şi a fidelităţii faţă de regatul maghiar, acesta le
acolo, a plecat peste păduri, către răsărit,
recunoştea autonomia. Tocmai din astfel de autonomii româneşti tradiţia vrea
contra lui Gelu, ducele blachilor. Iar Gelu,
să fi pornit iniţiativa întemeierii statelor româneşti extracarpatice Moldova şi
ducele ultrasilvan, aflând despre venirea
Ţara Românească.
lui, şi-a strâns armata şi, foarte repede, a
pornit călare în calea lui, pentru a-l opri la
porţile Mezeşului, dar Tuhutum, traversând Formarea statelor medievale
pădurea într-o zi, a sosit la râul Almaş. y
Atunci ambele armate au ajuns faţă în In secolul al Xlll-lea, în vreme ce Transilvania îşi continua existenţa în cadrul
faţă, între ele găsindu-se numai râul. Ducele gâtului maghiar, se conturează din ce în ce mai clar formaţiunile politice ale
Gelu, cu arcaşii săi, voia să-i oprească acolo. .\ j£ ronn^n^or exteriorul arcului carpatic. Astfel, în 1234, o bulă papală men-
Cronica lui Anonymus v “ î'ona existenţa unor elemente de ierarhie bisericească ortodoxă, ceea ce implica
şi o organizare politică.
 Capitolul 3
în secolul al Xlll-lea, întreg spaţiul românesc avea să fie marcat de marea
invazie tătară din 1241, care a distrus şi a dezorganizat totul, în pofida unor
încercări de rezistenţă locale, ce demonstrează că existau deja elemente de
organizare politică. Românii încercaseră, împreună cu secuii, să apere trecăt<*rile
transilvănene, iar în exteriorul Carpaţilor tăţadi-se confruntă cu un aşa-numit
Mişelau, probabil Seneslau, care apare maÎTarziu în documente.
Marea invazie tătară a pulverizat cnezatele şi voievodatele româneşti
preexistente, dar a dezorganizat şi regatul ungar, care, în ultima perioadă, îşi
extinsese dominaţia şi asupra spaţiului extracarpatic. Astfel, presiunea
maghiară asupra spaţiului românesc scade şi sunt create „condiţii favorabile
afirmării politice la sud şi la răsărit de Carpaţi. Dominaţia mongolă instituită în
zonă a permis, pe de o parte, cristalizarea unor instituţii rămase apoi carac­
teristice statelor medievale româneşti (birurile, scutirile, organizarea sistemului
de poştă etc.), iar pe de alta, a făcut apel, în guvernare, la reprezentanţi din
rândul populaţiei româneşti. Aceştia, spre sfârşitul secolului, în condiţiile dimi­
nuării puterii mongolilor, au profitat de situaţia dobândită, în scopul definirii unor
autonomii româneşti care au stat la baza viitoarelor state medievale.
După trecerea primului şoc al invaziei, regalitatea maghiară încearcă să
recâştige terenul pierdut la sud de Carpaţi, aducându-i, în 1247, în Ţara Seve-
rinului, jpe cavalerii ioaniţi. Diploma de privilegii care le este acordată permite
surprinderea tipurilor de formaţiuni teritoriale care existau în zonă. în primul Biserica ortodoxă din Densuş, judeţul
rând, se contura Ţara Severinului (Banatul), creaţie a regalităţii maghiare în Hunedoara (secolul al Xlll-lea)
vederea asigurării controlului asupta zonei. Apoi, existau voievodatele lui
Litovoi, în .Ţara Haţegului şi nordul Olteniei, şi al lui Seneslau, în nord-vestui
Munteniei/în al treilea rând, în câmpia olteană fiinţau cnezatele lui loan şi Farcaş.
Dipjoma oferă şi informaţii asupra stratificării sociale, care este întotdeauna^ 4. Diploma cavalerilor ioaniţi (1247)
legată de apariţia statului, consefnnând diferenţele dintre ţărani şi mai-marii®0
(...) îi dăm şi îi dăruim lui (preceptorul
pământului (rustici, în opoziţie cu majores terrae, sugerează deja existenţa
ospitalierilor) şi, prin dânsul, numitei case,
unor categorii privilegiate). De asemenea, aceste formaţiuni statale, aflate sub întreaga Ţară a Severinului, împreună cu
autoritatea, măcar nominală, a regelui maghiar, .aveau propriile forţe militare, munţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte ce
întrucât se specifica obligaţia lor de a da ajutor armat ioaniţilor. atârnă de ea, precum şi cu cnezatele lui
De la sfârşitul secolului al Xlll-lea, se poate urmări felul în care, pe mai multe loan şi Farcaş, până la râul Olt, afară de
etape, se desfăşoară procesul desprinderii formaţiunilor româneşti de sub auto­ pământul cnezatului voievodului Litovoi,
ritatea maghiară şi al constituirii statelor medievale româneşti. Trebuie să pe care îl lăsăm românilor aşa cum l-au
vedem aceste formaţiuni integrate în sistemul feudo-vasalic de tip apusean, pe stăpânit aceştia şi până acum. (...) Şi mai
care regalitatea maghiară încerca să-l instituie, astfel încât încercările lor de îngăduim ca jumătate din toate veniturile
autonomizare se încadrează în procesul, mai amplu, de fărâmiţare politică şi de şi foloasele ce se vor strânge pe seama
decădere a autorităţii centrale prin care trecea în epocă Ungaria medievală. regelui de la românii care locuiesc în Ţara
Litua - în afară de Ţara Haţegului cu cele
ce ţin de dânsa - să le culeagă sus-zisa
Ţ ara R o m ân ească
casă. Mai voim ca sus-zişii români să ajute
în 1277, încercarea voievodului Litovoi (cel de la 1247 sau un urmaş cu pe sus-zişii fraţi cu mijloacele lor ostăşeşti
acefeşi nume) de a înlătura suzeranitatea maghiară duce la moartea acestuia şi (...). Pe lângă aceasta, am dăruit amin­
la capturarea fratelui său. Bărbat. Acesta se răscumpără, spun documentele, titului preceptor şi prin dânsul casei
ospitalierilor toată Cumania, de la râul Olt
„cu o sumă nu mică de bani", ceea ce ilustrează forţa economică pe care o
şi munţii Transilvaniei, sub aceleaşi înda­
avea formaţiunea politică olteană. Teritoriile recucerite de regele maghiar
toriri ce sunt arătate mai sus cu privire la
rămân totuşi, în virtutea sistemului feudo-vasalic, în stăpânirea voievodului, cu
Tara Severinului.
condiţia ca acesta să-i recunoască suzeranitatea.
 T

Capitolul 3
Mi
O ttd tttn r.K cr uatntr cu cocm i înlăturarea totală a suzeranităţii maghiare asupra teritoriului de la sud de
Carpaţi are loc la cumpăpa secolelor XIII-XIV. Tradiţia păstrată de cronicile mun- Dir
tene vorbeşte de un „descălecat" al lui Negru Vodă, pornit cu ai săi din Ţara
îşi stal
'Făgăraşului pe la 1290. Sâmburele real al tradiţie se leagă de desfiinţarea, de
drum
către regalitatea maghiară, a autonomiei Ţării Făgăraşului la 1291, ceea ce i-a
ceea c
putut determina pe unii dintre fruntaşihromânilor de acolo să treacă la sud de
Evi
Carpaţi. Oraşul Câmpulung, unde s-ar fi aşezat* Negru Vodă, poartă şi el
ilustra
amprehta elementului transilvan, prin coloniştii saşi care îl focuiesc, şi devine
„putei
jarima capitală a Ţării Româneşti şi necropolă do in ească. De asemenea, reali­
aceste
tatea unui descălecat de la nord de Carpaţi pare a fi sugerată chiar de numele
înlătui
de Basarab, de origine cumană, consemnat în documente în Ţara Haţegului.
Ini
_j Mai clar este documentată istoric întemeierea Ţării Româneşti prjn unirea
condu
teritoriilor oltene ale voievodatului lui Litovoi cu cele ale voievodatului argeşean
voieve
al lui Seneslau sub domnia lui Basarab, pe la 1300.. Afirmarea independenţei
pârtiei
faţă de regatul maghiar se făcea în contextul colaborării românilor cu tătarii,
tului".
bulgarii şi sârbii. Factorul de putere reprezentat de regatul maghiar nu putea fi
ţumiri
însă ignorat şi, în 1324, Basarab se recunoştea vasal al regelui Carol Robert de
Anjou, care, la rândul său, îi recunoştea dom niaasupra unei ţări sud-carpatice a auti
unificate (Terra Transalpina). La scurtă vreme însă, regele maghiar considera tă înlătui
Basarab şi-a nesocotit obligaţiile vasalice şi în 1330 era declanşată o campanie Bogd;
împotriva Ţării Româneşti, condusă chiar de Carol Robert de Anjou. Pentru a Munţi
înfrângerea armatei regale maghiare vean:
evita distrugerile războiului, Basarab se oferă se restituie regelui Banatul
de către oastea lui Basarab Pâ
Severinului şi să-i plătească 7 000 de mărci de argint, echivalând cu 74 kg aur.
(Cronica pictată de la Viena)
Suma este un indiciu al forţei economice deţinutâ de voievodatul 'muntean, gurile
care poate fi legată şi de controlul segmentului final al drumului comercial care munţi
5. Despre români lega Europa Centrală şi Marea Neagră prin intermediul gurilor Dunării. Carol centri
Robert refuză oferta, armata maghiară aparent victorioasă se. întoarce spre (1377
(...) După cum am aflat, în episcopatul
cumanilor sunt nişte oameni care se Transilvania, dar într-o trecătoare, nelocalizată cu exactitate, dar intrată în istorie pentri
numesc valahi, care, deşi după nume se sub numele Posada, pe care i l-a dat lorga, românii îi surprind şi îi masacrează Pe
socot creştini, îmbrăţişând diferite rituri şi pe unguri, al căror rege scapă cu greu. Victoria de la 1330 consfinţea indepen­ de va
obiceiuri într-o singură credinţă, săvârşesc denţa Ţării Româneşti şi demonstra forţa noului stat. direcţ
fapte care sunt potrivnice acestui nume. Ulterior, raporturile cu Ungaria au fost reluate în contextul necesităţii de a
Căci, nesocotind biserica romană, primesc duce o luptă comună pentru eliminarea tătarilor din regiune. Acesta este con­ Di
toate tainele bisericeşti nu de la vene­ textul în care Basarab cucereşte sudul Moldovei actuale, ceea ce explică numele
rabilul nostru frate (...), episcopul cumani­ în
de Basarabia extins apoi asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru. Regele
lor, care e diecezan al acelui ţinut, ci de la al căr
ungar interpreta însă jurământul de vasalitate prestat de domnul Ţării
nişte pseudoepiscopi care ţin ritul grecilor, dusă
Româneşti ca o recunoaştere a faptului că acesta ar fi deţinut întreaga ţară
iar unii, atât unguri, cât şi teutoni, împre­ UI
(inclusiv teritoriile nou cucerite de Basarab) ca feudă, de la el.
ună cu alţi drept-credincioşi din regatul (135^
/ în contextul unor astfel de pretenţii maghiare, urmaşul lui Basarab, Nicolae
Ungariei, trec la ei ca să locuiască acolo şi impei
^Alexandru, îşi ia în 1359 titlul de „singur stăpânitor" (samodîrjeţ, autocrat) şi
astfel, alcătuind un singur popor cu său, I
creează mitropolia Ţarii, Româneşti, dependentă de Constantinopol. Erau
pomeniţii vlahi, nesocotindu-l pe acesta, mone
primesc sus-numitele taine spre marea măsuri care respingeau, în acelaşi timp, şi pretenţiile politice, şi încercările de
catolicizare, văzute ca un mijloc de mai bună integrare a voievodatului muntean în
indignare a drept-credincioşilor şi spre o
în sfera de influenţă şi chiar de dominaţie directă maghiară. cărei
mare abatere a credinţei creştine.
După noi confruntări, Vladislav Vlaicu (1364-1377) se recunoaşte din nou oaşal,
Bula papală din 1234 (dată de papa
vasal al regelui Ungariei, de la care primeşte ca feude Severinul şi Făgăraşul, Bătrâ
Grigore al IX-lea către viitorul rege Bela
al IV-lea (1235-1270) inaugurând astfel o îndelungată tradiţie de stăpânire munteană asupra acestor comp
regiuni integrate regatului maghiar. turci:
 Capitolul 3
M oldova

Din secolul al Xlll-lea, teritoriul Moldovei se afla sub dominaţia tătarilor, care
îşi stabiliseră un centru politic la gurile Dunării. Pe aici trecea şi importantul
drum comercial care lega zone din Europa Centrală (Polonia) cu Marea Neagră,
ceea ce a favorizat în mare măsură unificarea economică a acestui spaţiu.
Evoluţia spre cristalizarea unor formaţiuni politice în această zonă este
ilustrată de un document din 133^ al cancelariei papale; acesta vorbea despre
„puternicii acelor locuri" care confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei. Unirea
acestor formaţiuni a -fost favorizată de lupta regalităţii maghiare pentru
înlăturarea dominaţiei tătare şi de succesele lui Basarab.
Iniţiativa regelui maghiar de a apăra hotarele răsăritene ale Ungariei a
condus la crearea unei mărci de apărare în nordul Moldovei, condusă de
voievodul Dragoş din Maramureş, la 1347. Tradiţia istorică a păstrat amintirea
participării românilor de peste Carpaţi la întemeiere în legenda „descăleca­
tului". în realitate, dependenţa lui Dragoş faţă de coroana maghiară şi nemul­ Biserica înălţată de Dragoş la Putna,
judeţul Suceava (secolul al XTV-lea)
ţumirile românilor maramureşeni faţă de politica regelui maghiar de desfiinţare
a autonomiei Maramureşului au condus la o primă încercare, nereuşită, de
înlăturare a dominaţiei ungare, sub conducerea altui voievod din Maramureş, 6. Un neam scitic (pecenegii), prădat zi de
Bogdan. în 1364-1365, în acelaşi timp cu conflictele care aveau loc între zi de sarmaţi (cumani), părăsindu-şi săla­
Muntenia şi Ungaria, suzeranitatea maghiară este înlăturată şi statul moldo­ şele, a coborât la Dunăre. Cum aveau
vean se constituie ca entitate de sine stătătoare. nevoie să se înţeleagă cu cei care locuiesc
Până la sfârşitul secolului al XlV-lea, Moldova se extinde spre sud, înglobând la Dunăre, căzând de acord asupra acestui
lucru, au intrat în tratative cu conducătorii
gurile Dunării, astfel încât Roman I (1392-1394) se putea intitula „domn din
lor, cu Tatos, numit şi Chalis, şi cu Sestlav
munte până la mare". Extinderea teritorială a fost întovărăşită şi de o necesară
şi cu Satza - căci trebuie să amintesc şi
centralizare a instituţiilor statului şi o clarificare religioasă, în vremea lui Petru I
numele celor mai de seamă dintre dânşii
(1377-1392); după ezitări între Roma şi Constantinopol, domnia optează
(...), unul ţinând în stăpânirea sa Dristra,
pentru ortodoxie, punând astfel bazele întemeierii Mitropoliei de la Suceava. ceilalţi Vicina şi celelalte.
Pentru a contracara pretenţiile maghiare, în 1387, Petru I depune jurământ Ana Comnena, Alexiada
de vasalitate regelui Poloniei, Vladislav I lagello, ‘inaugurând âstfel principala
direcţie de politică externă a Moldovei pentru viitoarea perioadă.
Dicţionar...........................
t
D o b ro g ea i /
Cumani - popor asiatic mongol, aflat în
în secolul al XlV-lea se constituia şi la sud de Dunăre un stat independent, secolul al IX-lea între fluviile Ural şi Volga,
al cărui nucleu a fost reprezentat de Ţara Cavarnei, cu centrul la Caliacra, con­ de unde a înaintat treptat până în teritoriul
dusă de Balica (1346-1354). cuprins între fluviul Don şi Carpaţi; au
Ulterior, în urma participării la un război civil în Imperiul Bizantin, Dobrotici stăpânit aceste teritorii, sub numele de
(1354-1386) a primit titlul de „despot", care era acordat rudelor sau aliaţilor Cumania, până după mijlocul secolului al
Imperiului şi care îl plasa, cel puţin formal, în cadrul ierarhiei imperiale. Urmaşul Xlll-lea.
Fief - în dreptul feudal, domeniu deţinut
său, Ivanco (1386-1391), se desprinde din sfera stăpânirii bizantine şi bate
de un vasal care recunoaşte suzeranitatea
monedă proprie, pentru a-şi marca independenţa.
seniorului care i-l încredinţase în schimbul
în condiţiile apropierii Imperiului Otoman de linia Dunării, Dobrogea, al
unor slujbe (consilium et auxilium, sfat şi
cărei conducător dispărea în luptele cu turcii, risca să fie transformată în
ajutor militar).
paşalâc. Acesta este momentul în care domnitorul Tării Româneşti, Mircea cel Vasal - în dreptul feudal, persoană care
Bătrân (1386-1418) intervine şi o ia în stăpânire. Dobrogea avea să rămână în recunoaşte suzeranitatea unui senior de la
componenţa statului muntean până în 1417 sau 1420, când este cucerită de care primeşte în concesiune un teritoriu,
turci şi rămâne sub stăpânire otomană până la 1878. fief, în schimbul anumitor servicii.
Capitolul 3
Dicţionar...........................
loanip (cavaleri) - ordin călugăresc militar •-
al Sfântului loan de Ierusalim, întemeiat în
secolul al Xl-lea pentru a oferi asistenţă
pelerinilor care mergeau la Locurile Sfinte.
Marcă - provincie de graniţă cu rol militar
în cadrul regatelor occidentale.
Suzeranitate - în dreptul feudal, calitate,
putere a suzeranului (seniorul de care
depindeau vasalii); teritoriu asupra căruia
se exercită puterea suzeranului.
Teutoni (cavaleri) - ordin religios şi militar
creat de cruciaţii germani în 1198, cu
recrutare din rândul nobilimii germane;
atinge apogeul în secolul al XlV-lea;
decade datorită Reformei în secolul al
XVI-lea şi este suprimat de Napoleon în
1809.
Turanic (populaţie) - populaţii turcice din
Asia Centrală.
: Istoria altfel
: • în cronicile maghiare medievale se
spune că, în urma aşezării secuilor în re­
giunile răsăritene ale Transilvaniei, aceş­
Evoluţia T ransilvaniei în cad rul regatului m ag h ia r secuie:
din sis
Transilvania fusese organizată ca un voievodat, Cfeea ce sugerează că îşi
corpuî
menţinea o anumită individualitate politico-administrativă în cadrul regatului
regatu
maghiar. Conducerea sa se baza pe colaborarea ^stărilor" sau „naţiunilor"
nobilin
privilegiate: nobilimea (în special maghiară), patriciatul (orăşenii bogaţi - în
congre
special saşi) şi fruntaşii secuilor.
ţării. (
Fruntaşii românilor au făcut iniţial parte dintre stările privilegiate, dar, din
secolul al XlV-lea, ei sunt excluşi treptat din rândul acestora. în 1366, în con­ noaste
textul afirmării independenţei românilor la sud şi est de Carpaţi, ca şi al opţiunii princip
statelor extracarpatice pentru ortodoxie, regele Ludovic I condiţionează calitatea TDu
de nobil de apartenenţa la catolicism. în acest fel, nobilii români care doresc să-şi al XVII
i
păstreze statutul acceptă catolicismul şi treptat se maghiarizează, iar cei care menţir
: rămân credincioşi propriei confesiuni religioase îşi pierd statutuF privilegiat şi Transiî
^decad în rândul ţăranilor. ci de i
Românii îşi păstrează, măcar pentru o vreme- o autonomie relativă şi o Viena
'— Dîr
organizare proprie, sub conducerea cnezilor şi voievozilor în unele zone
anume
mărginaşe ale Transilvaniei, precum Tara Haţegului, Tara Făgăraşului, a Mara­
schimt
mureşului şi în districtele româneşti ca Ţara Zarandului sau Banat. în timp însă,
în contextul acţiunii de centralizare politică şi de restaurare a autorităţii regale naţiun
maghiare, aceste autonomii sunt tot mai restrânse.- între p
în concluzie, în vreme ce la sud şi la răsărit de Carpaţi românii îşi consolidau (inclus
independenţa, în Transilvania se producea evoluţia inversă, aceasta fiind tot Apusu
mai profund integrată în structurile regatului ungar. Această evoluţie Roma,
divergentă este una din principalele cauze pentru care, în condiţiile în care în la întă
perioada medievală, în Europa, se constata o tendinţă destul de răspândită de Şcolii /
unificare teritorială a populaţiilor de acelaşi neam, în spaţiul românesc se men­
ţine diviziunea politică. Pe de altă parte, constituirea statelor medievale

c
tia ar fi preluat de la români scrierea
(cel mai probabil fiind vorba de sistemul româneşti extracarpatice a creat cadrul propice unei dezvoltări economice şi
însemnărilor pe răboj). culturale care a permis, alături de lupta împotriva expansiunii otomane,
carpat
conservarea identităţii poporului român.
institu'
stătătc
Structuri instituţionale torii îi
şef al
ransilvania
de cat
T Integrată politic regatului maghiar, Transilvania cunoaşte o organizare fiind ii
instituţională de tip occidental, care presupune, la nivel local, instituţii de tipul biseric
—>qomitatelor şi scaunelor săseşti şi secuieşti. în comitate existau adunări ale Mitrop
‘^ stărilor privilegiate, adunări ale nobilimii, iar la nivelul voievodatului se adunau lidarea
•sicongregaţii generale ale nobilimii. Acestea discutau şi rezolvau în principal de duf
^ probleme judiciare. Voievodul era reprezentantul regalităţii, dar simpla nu atâ
menţinere a funcţiei sugerează, dacă nu autonomia Transilvaniei în cadrul care st
regatului, măcar conştiinţa unei individualităţi distincte a acesteia. întărire
\ După înfrângerea armatei maghiare în faţa turcilor la Mohacs (1526) şi de pul
prăbuşirea regatului ungar în 1541, Transilvania se organizează ca un principat
autonom sub suzeranitate otomană. Instituţia voievodului dispare treptat, iar din me
Fortificaţiile cetăţii Câlnic congregaţiile nobiliare se transformă îrTadunare ă privilegiaţilor (Dieta), care pe m;
(jud. Alba, secolul al XlU-lea) avea între atribuţii alegerea principelui. Se menţineau autonomiile săseşti şi consta
 Capitolul 3
secuieşti. în ceea ce-i priveşte pe români, aceştia nu mai făceau parte din 1437
din sistemul naţiunilor privilegiate (în sensul naţiunii medievale, ca parte a
i că îşi
corpului politic). Feucîalizarea accentuată a societăţii ardelene în cadrul
gatului
regatului maghiar dusese la maghiarizarea (însoţită de catolicizarea) treptată a
unilor"
nobilimii româneşti, astfel încât românii participă din ce în ce mai rar la
ţ T - în
congregaţiile generale, sfârşind prin a fi înlăturaţi complet din viaţa politică a
ţării. Corolarul religioş al acestei excluderi politice l-a reprezentat nerecu-
Iar, din
în con- noaşterea ortodoxiei între religiile oficial acceptate în voievodat şi ulterior în
jpţiunii principat
îlitatea t)upă inhalarea stăpânirii habsburgice în Transilvania, la sfârşitul secolului
sc să-şi al XVII-lea, organizarea politico-administrativă a principatului este, în linii mari,
ei care menţinută. împăratul prelua şi titlul de principe,, iar conducerea propriu-zisă a
îgiat şi Transilvaniei nu mai era asigurată de Dietă, ale cărei atribuţii au fost restrânse,
ci de un „guberniu", condus de un guvernator militar. Cancelaria aulică de la
/ă şi o Viena coordona conducerea principatului.
Cloşca şi Horea, conducătorii
; zone DiFT punct de vedere religios, secolul âl XVIII-lea aduce un element nou, şi
răsculaţilor de la 1784
Mara- anume Unirea cu Roma, acceptată de o parte a românilor transilvăneni în
p însă, schimbul promisiunilor de a li se conferi drepturi similare cu ale celorlalte
regale naţiuni. Promisiunile din Diploma leopoldină (1701), care îi număra pe uniţi
între privilegiaţi, din punct de vedere politic, indiferent de statutul lor social 7 . Puterea domnitorului
solidau (inclusiv ţăranii), nu au fost niciodată onorate, dar contactele mai susţinute cu Dreptul de a declara război, de a în­
ind tot Apusul, devenite posibile pentru unii dintre preoţii uniţi, trimişi la studii la cheia pace, de a face vreo alianţă, de a
voluţie Roma, au contribuit la redefinirea identităţii româneşti în jurul originii latine şi trimite soli la domnii vecini pentru trebu­
care în la întărirea ideii naţionale române prin intermediul mişcării Supplex-ului şi al rile ţării a fost refuzat domnilor Moldovei.
dită de Şcolii Ardelene. / Din contră, li s-a lăsat libertatea întreagă şi
e men- mai toată puterea pe care o avusese mai
dievale / Ţ ara R o m â n e a scă şi M oldova înainte de a face legi, de a pedepsi pe
mice şi locuitori, de a face boieri ori de a le lua
/'-D u p ă constituirea ca state în secoluLal XlV-lea, în cele două ţări extra- / boieria, de a pune dări, ba chiar de a face
)mane,
carpatice se constată un lent proces de cristalizare instituţională. Principala episcopi şi alte lucruri de acest fel.
instituţie era domnia, asumată de un „mare voievod şi domn", „de sine, Puterea domnului se întinde nu numai
stătător", proprietar, de drept, al întregului teritoriu al ţării şi căruia toţi locui-l peste boierii şi cetăţenii Moldovei, dar şi
torii îi datorau ascultare în calitate de supuşi. Domnul avea atribuţii militare, ca I ceste negustorii turci şi peste alţi oameni
şef al oşf/r//7admtnistrative - numind dregătorii şi, ajutat de sfatul boieresc şi A ic e orice condiţie, câtă vreme se află în
de cancelaşa domnească, luând deciziile necesare conducerii ţării, judiciare - , teritoriul lui. Viaţa şi moartea acestora le
fiind instanţă supremă de judecată. De asemenea, domnul era apărător al are în mâinile lui. Dacă a pedepsit pe un
anizare
bisericii şi colabora din punct de vedere religios cu ierarhia ecleziastică. acuzat cu moartea, cu bătaia, cu exilul ori
le tipul
cu confiscarea averilor, măcar şi pe nedrept
ări ale Mitropoliile celor două ţări extracarpatice au avut un rol important în conso­
şi tiranic, cei interesaţi pot să-l roage şi să-i
idunau lidarea autorităţii domneşti şi a structurilor statale, în general. în primele secole
scrie cărţi de iertare, dar nimeni nu poate
-incipal de după întemeiere, fiscalitatea era relativ redusă, veniturile domniei provenind
să-l contrazică sau încă şi mai puţin să-i
simpla nu atât din impozite (biruri), cât din beneficiile aduse de drumurile comerciale
stea împotrivă la ceea ce domnul a hotă­
cadrul care străbăteau spaţiul românesc. Tendinţa generală, în secolele XV-XVI, era de
rât. Dimpotrivă, dacă va fi vrut să pue în
întărire a autorităţii domnului în raport cu marea boierime şi alte posibile centre libertate pe cineva condamnat la moarte
526) şi de putere (cum au fost oraşele). de toată ţara, nimeni nu poate să se opue
incipat hiatul domnesc avea rolul de a-l consilia pe domn şi era la început compus voinţei lui sau să-l ducă la pedeapsă cu
tat, iar din marii boieri, în calitatea acestora de mari proprietari de pământuri, iar apoi, forţa, dacă este apărat de domn.
), care pe măsura cristalizării instituţionale, din boierii cu dregătorii precizate. Se Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei
seşti şi constată în acest caz o evoluţie similară celei din Occident, unde la început din
Capitolul 3
Domnul Alexandru Moruzi îl primeşte pe
ambasadorul britanic la Curtea Nouă
din Bucureşti (19 iulie 1794)
^motive religioase otomanilor, implicat astfel în relaţiile politico-diplomatice ale
Domnitorul fanariot Nicolae Mavrogheni
obişnuia să se plimbe prin Bucureşti,
într-o trăsură trasă de cerbi
(1789, gravură după un desen
de Paulus Petritsch)
Istoria altfel
Alexandru Ipsilanti a fost domn al
Tării Româneşti (1774-1782,1796-1797)
şi al Moldovei (1786-1788). S-a preo­
cupat de dezvoltarea învăţământului,
reorganizând Academia Românească
de la Sfântul Sava.
consiliul regal făceau parte persoane importante din anturajul regal şi doar în oroduc
timp atribuţiile acestora au fost precizate. De asemenea, boierii care alcătuiau acorda
sfatul se vor transforma treptat, în limbajul documentelor vremii, din boieri ai câştiga
domniei mele, în boieri ai ţării, marcând astfel procesul de cristalizare a Pe '
instituţiilor domniei ca stat. ^ sistem i
Adunările stărilor privilegiate nu au cunoscut însă aceeaşi evQjuJde-cto- măsura
Occident, undelfinTecolut ăfXlV-lea au devenit parteneri ai puterii centrale în innobil,
procesul de luare a deciziilor. Acestea nu au fost convocate cu regularitate, fiind ascensi
rar consultate în probleme fiscale sau administrative. Au avut uneori rolul de a sau fur
sancţiona alegerea unui domn, anumite măsuri de politică externă (legate în Dor
general de cuantumul obligaţiilor băneşti faţă de înalta Poartă) sau de social, i
reorganizare generală a societăţii (reformele lui Constantin Mavrocordat, la însă îni
jumătatea secolului al XVIII-lea). oştirii e
După stabilirea dominaţiei otomane, apar schimbări şi în structura erau a
instituţională a statelor extracarpatice. Domnul, iniţial ales de boieri şi teritorii
confirmat de Poarta otomană, începe, din secolul al XVI-lea şi mai ales din Des
veacul următor, să fie de fapt numit de turci. Din secolul al XVIII-lea, dispare şi se asea
domnia pământeană, în intervalul 1711/1716-1821 domnii fiind aleşi de Poartă deauna
dintre grecii din Fanar. Domnii fanarioţi sunt integraţi în ierarhia administrativă timp is
otomană, domnia într-unul din Principatele Române urmând funoţi^jie mare medie;
dragoman al Porţii (interpret-traducător al limbilor străine, inaccesibile din princip;
militare
Porţii cu marile puteri). DoDift«-^4adpatdorerau asimilaţi unui paşă cu două perioad
tuiuri (cozi de cal, în număr de 1 ,2 sau 3, care marcau rangul generalilor-paşale conflict
turci), responsabili numai în faţa sultanului. în afara garanţiilor de fidelitate, pe făcut ci
căre înalta Poartă le lua în considerare la numirea rîomnîTor, aceasta era epocile
condiţionată sau măcar influenţată de plata unor sume de bani considerabile.
Aceleaşi sume importante~sepiateau şi pentmcoirFirmarea sau prelungirea
domniilor. După aprecieri generale, mai bine de jumătate din veniturile princi­
patelor erau preluate uneori de Poartă numai pentru prelungirea domniilor.
Principala funcţie a statului devine cea fişcală. Concurenţa pentru ocuparea 1. C
tronului, ca şi sporirea continuTa obligaţiilor faţă de Poartă, în condiţiile în care toţi con
comerţul internaţional nu mai aducea beneficiile anterioare, Marea Neagră dea ere
devenind un lac turcesc, au condus la o creştere excesivă a fiscalităţii. Veniturile 7. C
mai mari ale domniei nu au putut fi însă folosite pentru constituîreaTffiui aparat 8. C
de stat modern, aşa cum s-a întâmplat în Occident în perioada modernă, pe cei c
întrucât acestea erau orientate spre Istanbul. O anumită similitudine cu evoluţia 9. I
occidentală se constată în secolul al XVIII-lea, când fanarioţii, în căutare dis­ vânzării
perată de venituri, încearcă o raţionalizare a structurilor sociale şi o eficientizare şi daum
a aparatului administrativ, atât la nivel local, cât şi la nivel central. Printr-o 10.
seamă de reforme, ei încearcă să reglementeze cuantumul şi modalităţile de despre
plată ale contribuţiilor către domnie, să stabilizeze masa de contribuabili 12.
pedepsi
(mereu predispusă la strămutări din pricina instabilităţii fiscale), să definească
săi.
principalele categorii sociale şi raporturile dintre ele sau dintre acestea şi
13.
domnie, să asigure o anumită stabilitate socială (unele măsuri în favoarea regle­
Dumne;
mentării raporturilor între ţărani şi proprietari, limitarea abuzurilor adminis-
conside
trativ-fiscale sau judecătoreşti, preocupări pentru aprovizionarea oraşelor
cu alimentele necesare populaţiei, măsuri protecţioniste pentru a favoriza
 Capitolul 3
ar în producţia locală de vinuri şi rachiuri şi a impulsiona dezvoltarea meşteşugurilor,
uiau acordarea de mici ajutoare scăpătaţilor, orfanilor şi invalizilor, care nu-şi puteau
?r/ ai câştiga existenţa muncind etc.).
re a Pe fondul nevoii permanente de bani a domnilor fanarioţi, s-a generalizat
sistemul venalităţii (al vânzării, chiar în sistem de licitaţie) dregătoriilor. în
- d if t - măsură în care deţinerea unei dregătorii în aparatul domnesc echivala cu
le în înnobilarea' (intrarea în rândul boierilor), venalitatea funcţiilor a favorizat
fiind ascensiunea socială a oamenilor care acumulaseră un anumit capital, bănesc
de a său funciar, dar care priruTaştere nu aparţineau boierimii. ' ~ ~
te în Domnii fanarioţi reformează sau înfiinţează o seamă de instituţii în spaţiul
de social, edilitar sau al învăţământului. Unele dintre vechile instrtufîf~ale ţărrrlntră
t, la însă într-un proces de dezagregare, foarte evident în cazul oştirii. Dispariţia
oştirii e legată în principal de dispariţia funcţiei externe a principatelor, care
tura erau considerate de Poarta Otomană şi de celelalte puteri europene drept
ri şi teritorii autonome în cadrul Imperiului Otoman.
din Deşi, din punctul de vedere al măsurilor pe care le-au iniţiat, domnii fanarioţi
re şi se aseamănă despoţilor luminaţi din restul Europei, acestea nu au avut întot­
artă deauna rezultatele scontate, iar contemporanii lor şi-au trăit adesea propriul
îtivă timp istoric drept o perioadă traumatizantă. Durata scurtă a domniilor (în
nare medie 2,5-3 ani), cele şase războaie între marile putemncâre au fost împiteate Domniţa Elena (fiica domnitorului
din principatele în timpul fanarioţilor (cu toate implicaţiile lor, teatru de operaţii Mihai Şuţu), în costum oriental
; ale militare, ocupaţii militare, pierderi teritoriale etc.), epidemiile de ciumă şi
louă perioadele de foamete, care adesea însoţesc războaiele, fiscalitatea excesivă,
işale conflictele latente sau făţişe dintre marea boierime locală şi domnitorii greci, au
pe făcut ca domniile acestora să fie percepute într-o manieră negativă în raport cu ..Exerciţii.............................
. ^ r,
era epocile istorice anterioare.
1. Formulaţi contextul în care sunt con­
bile.
semnate informaţii despre autonomiile
lirea
locale din spaţiul intracarpatic.
inci-
2. Explicaţi provenienţa surselor istorice
r. 8. Despre domnitor
referitoare la Dobrogea şi interesul
area 1. Domnitorul trebuie să imite pre cât cu putiinţă sfânta natură şi să fie către pentru acest spaţiu.
care toţi compătimitor, nerăzbunător, răbdător, blând, nepărtinitor, necoruptibil, să nu 3. Evaluaţi importanţa factorilor interni şi
agră dea crezământ lesne şi fără cercetare calomniilor (...). externi în constituirea autonomiilor locale
urile 7. Domnitorul în statul său are putere deplină şi discreţionară. în spaţiul românesc în secolele IX—XII.
arat 8. Domnitorul trebuie să oprească pe cei puternici de a vătăma pe cei mici şi 4. Analizaţi sursele 1, 2 şi 3 şi prezentaţi:
rnă, pe cei ce apără pe aceştia. a. cauzele interesului regatului maghiar
uţia 9. Domnitorul trebuie să oprească faptele ilegale şi violente, precum şi pentru regiunea „de dincolo de păduri";
dis­ vânzările silnice sau care se fac de favoare, asemenea şi câştigurile cele nedrepte b. mijloacele, diplomatice şi militare folo­
pare şi daunele. site de cei trei conducători locali în con­
itr-o 10. Domnitorul trebuie să îngrijească pentru pacea generală şi să cerceteze flictul cu regatul maghiar;
! de despre hoţi şi făcători de rele pentru ca să-i pedepsească după cuviinţă. (...) c. rezultatul final al acestor confruntări;
abili 12. Când cineva va merita pedeapsă şi osândă, domnitorul pe acela să-l d. comparaţi cele constatate de voi cu
pedepsească, iar lucrurile lui să nu i le ia, ci să i le lase la urmaşii şi la moştenitorii relatarea făcută de Cronica lui Nestor
ască
săi. despre aceleaşi evenimente.^ Sunt deo­
a şi
13. Domnitorul mai înainte de toate trebuie să-şi păstreze mâinile curate către sebiri? Dacă da, de ce credeţi că există?
igle-
Dumnezeu şi către lege, adică să fie pios şi drept şi să nu aibă osebite 5. Alegeţi una dintre instituţiile medievale
inis-
consideraţiuni pentru nimine. (...)". româneşti şi urmăriţi-i evoluţia până în
elor Mihail Fotino, Manual de legiuiri, 1765 (Ţara Românească) secolul al XVIII-lea. Folosiţi şi sursele 7 şi 8,
iriza precum şi ilustraţiile.