Când cumpăna ridică-n zenit pironul clar

Pe chipul nopţii trece un gând pieziş de ură...

Se scutură întreaga ei grea pieptănătură:
O urnă sub risipa vârtejului fugar.

Şi dintr-al lunii rece, fierăstruit pătrar,

Belşug de fire scapă, în iederă obscură,
Pe dâmbul zării unde tânjeşte în armură
Scăpărător de raze, războinicul solar.
https://Versuri.ro/w/nr87

Dar podidit de valul de păr şi flori lactee

Cu lung fior truditul din vraje se deschee,
Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup.

De pletele surpate şi dinţi şi mâini anină

Şi-adânc, la rădăcina fibrosului şurup,
Împlântă-n ţeasta nopţii pumnale de lumină.