Sunteți pe pagina 1din 13

ICCJ. Decizia nr. 652/2014.

Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 652/2014

Dosar nr. 2953/121/2011

Şedinţa publică din 26 februarie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2011, sub nr. 2953/121/2011 reclamanta SC D.G. SRL Galaţi
prin lichidator M.G. Expert Sprl Galaţi a chemat în judecată pe pârâta SC T.P. SA Galaţi, solicitând ca,
prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie
imobilul din Galaţi.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, la data de 08 iunie 2004, prin sentinţa civilă nr. 145
pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 92/LJ/2004, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei
asupra SC D.G. SRL Galaţi.

În cadrul atribuţiilor conferite de lege, la data de 18 iulie 2005, lichidatorul desemnat a promovat în
temeiul dispoziţiilor art. 60 şi următoarele din Legea nr. 64/1995 (actualmente art. 79 din Legea nr.
85/2004) o acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare 31 ianuarie 2002, autentificat de BNP
Floarea Urs, contract prin care societatea falită a vândut către SC F. SRL, în mod ilicit, în dauna
intereselor creditorilor, imobilul din Galaţi.

Prin sentinţa comercială nr. 267 din 11 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr.
165/121/2005, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie 2002, având ca
obiect imobilul în litigiu. Sentinţa, ulterior confirmată prin Decizia nr. 484/R din 10 iunie 2008 a Curţii de
Apel Galaţi, era definitivă şi executorie încă de la pronunţare.

Ca efect al acestei hotărâri, imobilul menţionat s-a reîntors în patrimoniul SC D.G. SA, aflată în lichidare,
toate actele subsecvente contractului anulat fiind lovite de nulitate.

Urmare acestei situaţii de fapt, imobilul în cauză a întregit masa credală în vederea valorificării acestuia în
interesul creditorilor înscrişi în tablou, în cadrul procedurii de lichidare (imobilul era grevat de o ipotecă
de rang I, în favoarea SC U.Ţ.B. SA).

Reclamanta a susţinut că, deşi informase toate persoanele interesate asupra noii situaţii juridice a
imobilului în cauză, lichidatorul s-a lovit, în demersul său, de reaua credinţă a acestora, manifestată prin
continuarea procedurilor de executare silită derulate, în temeiul unor acte lovite de nulitate.

Astfel, în temeiul unei publicaţii de vânzare din 12 ianuarie 2007 ( prin care s-a vândut la licitaţie imobilul

1 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

proprietatea lui SC F. SRL), lovită de nulitate, se procedează, la două luni după anularea contractului, la
întocmirea actului de adjudecare al imobilului din Galaţi, în data de 09 mai 2008, în favoarea SC T.P. SA,
pentru preţul de 300.000 lei fără T.V.A., şi la cererea SC U.T.B. SA (deşi aceasta a avut calitatea de
intervenient în interes propriu în Dosarul nr. 165/121/2005). Actul de adjudecare, conform dispoziţiilor
art. 516 pct. 8 C. proc. civ., constituie titlul de proprietate.

În justificarea continuării demersurilor, pârâta SC T.P. SA a invocat constant sentinţa civilă nr. 9850 din
21 decembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. 1275/233/2007, prin care s-a dispus
modificarea procesului-verbal de licitaţie din 12 ianuarie 2007, în sensul că se consideră închisă licitaţia
având ca obiect imobilul din Galaţi, având ca adjudecatar pe SC T.P. SA, la preţul de 300.000 lei, fără
T.V.A.

Pârâta consideră, în mod greşit, această hotărâre ca fiind titlu de proprietate care-i conferă dreptul de a
solicita punerea în posesie prin executorul judecătoresc.

Din punctul de vedere al reclamantei, această hotărâre, legală şi temeinică la momentul pronunţării, este
expresia convingerii judecătorului, de la acel moment, în baza probelor administrate. Această convingere a
fost întărită de faptul că la momentul 21 decembrie 2007 contractul de vânzare-cumpărare din 31 ianuarie
2002 era considerat valabil încheiat.

Ulterior, când prin sentinţa comercială nr. 267 din 11 martie 2008 s-a constatat că acest contract este lovit
de nulitate, ca efect al acesteia, toate actele subsecvente încheiate în temeiul contractului anulat au fost la
rândul lor lovite de nulitate, hotărârea din 21 decembrie 2007 devenind lipsită de eficienţă, dat fiind
modificarea elementelor ce au stat la baza pronunţării sale.

Mai mult, dat fiind efectul retroactiv al instituţiei nulităţii în dreptul civil românesc, titularul dreptului de
proprietate asupra imobilului la data emiterii publicaţiei de vânzare (20 decembrie 2006) şi desfăşurării
licitaţiei (12 ianuarie 2007), era SC D.G. SA, societate aflată în insolvenţă din 08 iunie 2004, ori potrivit
dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, fost art. 42 din Legea nr. 64/1995, „ de la data deschiderii
procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului sau bunurilor sale”, prevedere legală care nu a fost respectată de pârâţii din prezenta cauză.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în
subsidiar ca neîntemeiată.

În motivare se arată că la data de 20 decembrie 2006, SC U.T.B. SA - fosta SC B.C. H.V.B.Ţ. SA - prin
Corpul Executorilor bancari, a emis o publicaţie de vânzare, prin care aducea la cunoştinţa publicului
faptul că la 12 ianuarie 2007, ora 10,30, la sediul SC B.C. H.V.B. T. SA, urma să aibă loc vânzarea la
licitaţie a imobilului din Galaţi, proprietatea SC F. SRL.

De la momentul emiterii acestei publicaţii de vânzare şi până în cursul lunii iunie a anului 2008 a ştiut că
imobilul oferit spre vânzare, la licitaţie, de SC H.V.B.Ţ. SA era proprietatea SC F. SRL, această societate
fiind executată de bancă în calitate de debitoare.

Pârâta a adus la cunoştinţa băncii intenţia de a participa la această vânzare la licitaţie, precum şi faptul că
îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, inclusiv cea de plată a garanţiei, în termenul stabilit de aceasta, prin

2 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

adresa din 12 ianuarie 2007.

Cum rezultă şi din cuprinsul procesului-verbal de licitaţie din data de 12 ianuarie 2007, reprezentantul
societăţii SC T.P.E.C. SA a participat la licitaţie alături de alte două persoane, oferind cel mai mare preţ.

Licitaţia a pornit de la un preţ situat mult sub preţul anunţat, respectiv 220.000 lei, iar societatea SC
T.P.E.C. SA a oferit suma de 260.000 lei.

Aceasta deoarece instituţia bancară a „ omis” să aducă la cunoştinţa publicului şi faptul că în legătură cu
bunul pentru care a licitat ar exista un litigiu înregistrat pe rolul instanţelor gălăţene.

La momentul licitaţiei din data de 12 ianuarie 2007, în sala de şedinţă nu s-au vehiculat decât zvonuri cu
caracter general, referitoare la un posibil litigiu în legătură cu imobilul licitat, zvonuri pe care
reprezentanţii băncii nici nu le-au confirmat, nici nu le-au negat.

În tot cazul, niciunul dintre participanţii la licitaţie nu au aflat cu certitudine despre acest litigiu nici că
există, nici ce natură are, nici între cine se poartă, nici vreun alt element.

După prima strigare a preţurilor, ceilalţi doi participanţi la licitaţie şi-au anunţat retragerea.

Reprezentantul băncii i-a informat că instituţia pe care o reprezintă se opune vânzării la un preţ mai mic
decât cel anunţat.

Licitaţia a continuat însă, societatea oferind suma de 250.000 lei fără T.V.A. Banca a propus suma de
300.000 lei, fără T.V.A., sumă cu care reprezentantul societăţii SC T.P.E.C. SA a fost de acord.

În continuare, prin încălcarea gravă a art. 509 alin. (5) C. proc. civ., pârâta a fost informată că „ banca s-a
răzgândit şi că se opune vânzării la un preţ mai mic decât cel anunţat”.

Conform normelor de procedură civilă, bunul trebuia vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă
creditoarea se opunea.

Propunerea unui alt preţ a venit chiar de la bancă şi a fost acceptată de SC T.P.E.C. SA imediat, aspect ce
nu mai dădea posibilitatea primeia să se răzgândească. Licitaţia publică nu putea depăşi acest termen; 12
ianuarie 2007 trebuia să fie ultimul termen la care se licita pentru bunul în discuţie.

Faţă de toată această situaţie, considerându-se vătămată printr-un act de executare, respectiv procesul-
verbal de licitaţie din data de 12 ianuarie 2007 întocmit cu nerespectarea formelor de procedură, pârâta s-a
adresat instanţei de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 9850 din 21 decembrie 2007, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Galaţi a dispus
„anularea în parte a procesului-verbal de licitaţie din data de 12 ianuarie 2007 în sensul că constată închisă
licitaţia din aceeaşi dată având ca adjudecatar pe SC T.P.E.C. SA Galaţi la preţul de 300.000 lei fără
T.V.A., pentru imobilul din Galaţi (…)”.

Susţine că actul de adjudecare emis la 09 mai 2008 de reprezentanţii SC U.T.B. SA nu a fost o emanaţie

3 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

proprie din partea instituţiei bancare, care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 9850/21 decembrie 2007
definitivă şi irevocabilă, să întocmească acest act.

Apreciază că a cere anularea actului întocmit de bancă la ordinul definitiv şi irevocabil al instanţei de
judecată - aşa cum a procedat reclamanta pe calea a două contestaţii la executare întreprinse împotriva SC
T.P.E.C. SA - echivalează cu a cere anularea a însăşi hotărârii judecătoreşti, ceea ce nu este admisibil.

Cum instituţia bancară nu s-a conformat de bună voie dispoziţiilor Hotărârii 9850/2007 a Judecătoriei
Galaţi, pentru a pune în executare dispoziţiile cuprinse în hotărârea Judecătoriei Galaţi, prin care societatea
SC T.P.E.C. SA era declarată adjudecatar al imobilului licitat de SC U.T.B. SA la data de 12 ianuarie
2007, s-a adresat B.E.J. V.D.

A consemnat la dispoziţia băncii suma de bani stabilită prin aceeaşi hotărâre şi a solicitat acesteia să pună
la dispoziţie imobilul adjudecat.

Banca s-a conformat în cele din urmă dispoziţiilor instanţei de judecată, iar Corpul executorilor Bancari ai
SC U.Ţ.B. SA a procedat la întocmirea Actului de Adjudecare din data de 09 mai 2008, care constituie
totodată şi titlul de proprietate al SC T.P.E.C. SA asupra imobilului adjudecat.

Susţine că, în cuprinsul acestui înscris a fost inserată în mod abuziv o clauză potrivit căreia SC T.P.E.C.
SA ar declara că la momentul adjudecării avea cunoştinţă despre situaţia litigioasă a imobilului adjudecat.

Prin sentinţa civilă nr. 1354 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, s-a respins
excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a admis cererea, fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi
posesie reclamantei, imobilul situat în, în suprafaţă de 1.329,9 mp.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Ca efect al contractului de vânzare-cumpărare prin care societatea falită a vândut către SC F. SRL, în mod
ilicit, în dauna intereselor creditorilor, imobilul din Galaţi, acesta se reîntoarce în patrimoniul reclamantei
aflată în lichidare, toate actele subsecvente contractului anulat fiind lovite de nulitate.

Pârâta SC T.P. SA a invocat constant, ca titlu de proprietate care îi conferă dreptul de a solicita punerea în
posesie prin executare silită, sentinţa civilă nr. 9850 din 21 decembrie 2007, pronunţată de Judecătoria
Galaţi în Dosarul nr. 1275/233/2007, prin care s-a considerat închisă licitaţia având ca obiect imobilul din
Galaţi, având ca adjudecatar pe SC T.P. SA, la preţul de 300.000 lei, fără T.V.A.

Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare invocată de pârâtă,


având în vedere motivele invocate în susţinerea acestei excepţii, respectiv faptul că reclamanta nu ar fi
proprietar exclusiv al terenului revendicat.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate exclusivă
asupra imobilului în litigiu prin sentinţa civilă nr. 267 din 11 martie 2008, rămasă irevocabilă prin Decizia
nr. 484 din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, prin care imobilul se întoarce în patrimoniul debitoarei.

Conform art. 480 C. civ. dreptul de proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un

4 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate conferă
titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Din probele administrate în cauză a reieşit faptul
că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.P. SA Galaţi care a criticat soluţia instanţei de fond,
în principal, sub următoarele aspecte:

1. Constatarea nulităţii absolute a actului iniţial de vânzare-cumpărare dintre SC Deltacar SRL şi SC F.


SRL nu atrage şi nulitatea actelor subsecvente în baza cărora, printr-o executare silită a cumpărătoarei SC
F. SRL, apelanta a dobândit dreptul de proprietate. Or, în speţă nu s-a solicitat şi constatarea nulităţii
absolute a acestui act, iar nulitatea nu operează de drept;

2. Hotărârea prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului SC Firogal nu este opozabilă apelantei, care
este un dobânditor de bună credinţă, contrar celor reţinute în motivarea hotărârii de fond;

3. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost greşit soluţionată, în condiţiile în care emiterea actului de
adjudecare a fost ordonată prin sentinţa civilă nr. 9850/2007 a Judecătoriei Galaţi. În mod abuziv, în
cuprinsul acestui act a fost inserată clauza potrivit căreia la momentul adjudecării avea cunoştinţă de
situaţia litigioasă a imobilului, deşi abia după semnarea actului i s-a înmânat o copie a sentinţei comerciale
nr. 267 din 11 martie 2008 şi a primit asigurări că se promovase deja recurs.

4. Acţiunea era inadmisibilă şi pentru faptul că bunul ieşise din patrimoniul reclamantei şi fusese dobândit
de o altă persoană, al cărui drept nu a fost anulat.

Prin Decizia civilă nr. 30/A din 6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost
respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

La 11 martie 2008, ca efect al nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 31 ianuarie


2002, constatată prin sentinţa comercială nr. 267 din 11 martie 2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr.
484/R din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, dreptul de proprietate asupra imobilului s-a reîntors în
patrimoniul vânzătoarei, prin urmare aceasta şi-a dovedit calitatea procesuală activă, contrar celor susţinute
de apelantă.

La rândul ei, dobânditoarea SC F. SRL este executată silit, la cererea creditoarei SC U.Ţ.B. SA. Procedura
este demarată anterior pierderii dreptului de proprietate de către SC F. SA, dar este finalizată ulterior
acestei date, prin emiterea actului de adjudecare din 9 mai 2008.

Din conţinutul procesului verbal de licitaţie din 12 ianuarie 2007 rezultă însă, în mod cert, că
administratorul apelantei SC T.P. SA domnul P.I.O., avea cunoştinţă despre faptul că bunul scos la vânzare
prin licitaţie făcea obiectul unui litigiu comercial aflat pe rolul Judecătoriei Galaţi, motiv pentru care a şi
încercat reducerea preţului de pornire afişat.

Din actul de adjudecare întocmit de Corpul Executorilor Bancari rezultă că adjudecatarul avea cunoştinţă
de situaţia litigioasă a imobilului adjudecat şi a solicitat, pe propria răspundere, punerea în executare a

5 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

sentinţei civile nr. 9850 din 21 decembrie 2007 a Judecătoriei Galaţi, secţia civilă.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că pârâta nu mai poate susţine că este victima creditoarei SC
U.Ţ.B. SA, ce ar fi indus-o permanent în eroare. Dimpotrivă, din actele menţionate rezultă că avea
cunoştinţă de situaţia imobilului şi a cumpărat pe riscul său, în condiţiile în care ceilalţi doi participanţi la
licitaţie s-au retras după ce au luat cunoştinţă despre litigiul existent şi preţul solicitat.

Mai mult, apelanta este cea care a insistat în finalizarea transferului dreptului de proprietate, aşa cum
rezultă din sentinţa civilă nr. 9850 din 21 decembrie 2007 a Judecătoriei Galaţi.

Curtea de apel, a constatat, raportat la situaţia de fapt menţionată, că soluţia Tribunalului este corectă, atât
cu privire la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cât şi cu privire la fondul cauzei.

S-a apreciat că faptul că finalizarea procedurii de licitaţie prin adjudecarea imobilului a fost decisă de o
instanţă judecătorească nu face acţiunea în revendicare inadmisibilă.

Nici promovarea acţiunii în revendicare, fără ca în prealabil să se constate nulitatea titlului pârâtului, nu
reprezintă un fine de neprimire.

Cum reclamanta a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, specifică acţiunii în revendicare
este compararea titlurilor.

Litigiul dintre proprietarul iniţial şi dobânditorul cu titlu oneros al bunului altuia se rezolvă prin analiza
teoriei aparenţei în drept.

În măsura în care operează proprietatea aparentă, terţul dobânditor cu titlu oneros al bunului altuia, deşi a
încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non-dominus, nu mai poate fi evins de proprietarul
iniţial.

În speţă, s-a constatat că nu sunt întrunite toate elementele proprietăţii aparente: actul translativ cu titlu
oneros având ca obiect dreptul de proprietate privată asupra unui imobil determinat, posesia utilă a
transmiţătorului în momentul încheierii actului şi titlul proprietarului aparent (elementele materiale ale
aparenţei) eroarea comună şi invincibilă cu privire la calitatea de proprietar al transmiţătorului (elementul
psihologic al aparenţei) şi nu în ultimul rând buna-credinţă a dobânditorului.

S-a apreciat că efectul achizitiv al proprietăţii aparente nu se întemeiază doar pe reflexul intelectual pe
care situaţia juridică a transmiţătorului îl creează în conştiinţa terţilor, în forma unei erori comune şi
invincibile, ci şi pe ideea de bună-credinţă a dobânditorului, constând în convingerea eronată a acestuia că
transmiţătorul este veritabilul proprietar.

Buna-credinţă a cumpărătorului poate fi constatată numai raportat la demersurile pe care acesta le-a
efectuat prealabil încheierii contractului pentru a afla situaţia juridică a imobilului şi a înlătura astfel orice
echivoc cu privire la diligenţa pe care a depus-o.

În speţă, s-a apreciat ca fiind evident că, la momentul adjudecării, reclamantul avea cunoştinţă de situaţia
litigioasă şi a cumpărat pe riscul său. Simplele asigurări verbale pe care reprezentanţii băncii i le-ar fi

6 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

acordat privind soarta acelui litigiu nu sunt suficiente. Este evident că dobânditorul nu s-a aflat într-o
eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului şi că a avut suficiente
indicii, care să-l determine la verificări suplimentare înainte de a cumpăra. Minime diligenţe l-ar fi ajutat
să afle soluţia din Dosarul nr. 165/121/2005 şi ar fi trebuit să aştepte soluţionarea recursului.

Prin urmare, cel puţin sub aspectul elementelor psihologice ale aparenţei în drept, condiţiile nu erau
îndeplinite, astfel încât apelantul nu se poate prevala de teoria aparenţei în drept.

În aceste condiţii, sentinţa comercială nr. 267 din 11 martie 2008 a Tribunalului Galaţi nu îi este opozabilă
pârâtei şi chiar dacă reclamantul nu a promovat în prealabil o acţiune în nulitatea actelor subsecvente, s-a
apreciat că, în mod corect, Tribunalul a acordat preferinţă titlului proprietarului iniţial.

S-a reţinut că, în situaţia în care pârâtul apreciază că şi SC U.Ţ.B. SA are o culpă în vânzarea la licitaţie a
imobilului se poate îndrepta împotriva acestei instituţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta cu următoarea motivare:

1. Este criticabil raţionamentul potrivit căruia, ca efect al hotărârii de anulare a actului de vânzare-
cumpărare, imobilul menţionat se reîntoarce în patrimoniul SC D. SRL, aflată în lichidare, toate actele
subsecvente contractului fiind lovite de nulitate (quott nullum est, nullum producit effcctum).

Recurenta opune acestor considerente, împrejurarea, neanalizată de instanţe, potrivit căreia, imobilul a fost
executat silit de creditoarea SC U.Ţ.B. SA astfel că nu se poate reîntoarce în patrimoniul falitei. Aceasta
întrucât SC F. SRL a încheiat un contract de credit bancar şi un contract de ipotecă, apoi a fost executată
de instituţia bancară faţă de care avea calitatea de debitoare, în speţă fosta SC H.V.B.T.B. SA - care
instituţie, în vederea recuperării creanţei sale, procedează la executarea imobilului din Galaţi.

Susţine că, în condiţiile în care nu s-a solicitat Tribunalului Galaţi şi anularea actelor subsecvente
contractului, acestea au rămas valide, şi-au produs efectele şi au condus la executarea silită a SC F. SA în
privinţa acestui imobil.

În plus, aşa cum a arătat deja, efectele acestei hotărâri judecătoreşti obţinute de lichidator, având nr. 267
din 11 martie 2008 se rezumă la în mod exclusiv actul de vânzare-cumpărare din 2002.

Or, în speţă, se tinde prin această acţiune la extrapolarea efectelor nulităţii obţinute asupra unor acte care
nu au fost declarate nule, ceea ce este imposibil şi în tot cazul inadmisibil pe calea acţiunii în revendicare.

Instanţa care a dispus anularea acestui act nu a avut în vedere alte acte, precum contractul de credit din
2000 şi actele adiţionale, contractul de ipotecă din 22 decembrie 2000, contractul de novaţiune cu
schimbare de debitor din data de 9 decembrie 2002, cu atât mai puţin Actul de Adjudecare din data de 9
mai 2008.

2. Critică şi aprecierea instanţelor de fond în sensul că „persoanele interesate” şi executorul judecătoresc


ce a procedat la punerea în posesie a acestui imobil au manifestat rea-credinţă.

Întrucât reaua-credinţă se dovedeşte, nici reclamanta, nici instanţa de judecată din oficiu nu au administrat

7 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

probe de natură a răsturna prezumţia de bună-credinţă pe care şi-a întemeiat apărările formulate pe fondul
cauzei.

Prin depoziţia martorului audiat şi-a demonstrat, deşi nu era obligată a face aceasta demonstraţie, buna
credinţă.

Apreciază că, dimpotrivă, Curtea de Apel reţine în motivarea sa o altă situaţie de fapt, potrivit căreia ar fi
în culpă, întrucât în calitate de cumpărător de buna credinţă, a insistat la emiterea titlului de proprietate,
adresându-se justiţiei şi ulterior, Biroului Executorului Judecătoresc V.D.

Deşi în cuprinsul actului de adjudecare a fost inserată în mod abuziv o clauză potrivit căreia recurenta ar
declara că, la momentul adjudecării, avea cunoştinţă despre situaţia litigioasă a imobilului adjudecat, în
realitate nu avea cunoştinţă despre natura litigiului, obiectul acestui litigiu, părţile litigante, amploarea sa,
posibilele consecinţe juridice, aşa cum a dovedit cu depoziţia martorului audiat, pe care instanţa de fond şi
apoi cea de apel, o răstălmăcesc spre a distorsiona realitatea, reţinând că ar fi ştiut ceva despre litigiul în
legătură cu imobilul, dar a riscat insistând să obţină cu anticipaţie un titlu.

Numai după emiterea şi semnarea Actului de Adjudecare, în data de 9 mai 2008 reprezentantului
recurentei i-a fost înmânată o copie a unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa comerciala 267 din 11 martie
2008) din care rezultă faptul că litigiul s-ar fi soluţionat dar nefavorabil pentru bancă şi implicit pentru
recurentă.

Susţine recurenta că a fost dezinformată de reprezentanţii legali ai Uni Credit Ţiriac Bank privind
derularea litigiului în recurs şi i s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu, aflând ulterior faptul
că recursul promovat de SC U.C.Ţ.B. SA a fost anulat ca nemotivat.

Apreciază că lichidatorul avea obligaţia ca, în acţiunea promovată în vederea anulării contractului nr.
175/2002 intervenit între SC D. SRL- şi SC F. SRL să o indice ca actual titular al dreptului de proprietate
asupra imobilului în discuţie, în condiţiile în care hotărârea a devenit definitivă şi irevocabilă, adică aptă să
producă efecte juridice, în data de 10 iunie 2008, iar recurenta a devenit proprietară în baza actului de
adjudecare întocmit de bancă în data de 9 mai 2008, ce a fost ordonat de instanţa de judecată care a
pronunţat hotărârea din 21 decembrie 2007 - definitivă şi irevocabilă în data de 6 ianuarie 2008.

3. Nu a susţinut că Hotărârea nr. 9850 din 21 decembrie 2007 a Judecătoriei Galaţi este titlul de
proprietate. Ceea ce a afirmat este că emiterea titlului său de proprietate - actul de adjudecare din data de
9 mai 2098 - a fost ordonat de puterea judecătorească în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr.
9850/2007 a Judecătoriei Galaţi şi este anterior titlului obţinut de lichidator.

A cere anularea actului întocmit de bancă la ordinul definitiv şi irevocabil al instanţei de judecată, aşa cum
a procedat reclamanta pe calea a două contestaţii la executare şi a acţiunii în revendicare de faţă,
echivalează practic cu lipsirea de efecte a însăşi hotărârii judecătoreşti care l-a ordonat, ceea ce nu este
admisibil, însă nici Tribunalul nici Curtea de Apel nu răspund acestei probleme.

Ocolind teza titlului preferabil, instanţele de judecată nu răspund faptului că a invalida titlul său
echivalează practic cu invalidarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care a ordonat
perfectarea acestui titlu, acordând acţiunii în revendicare promovate în cauză, valenţele unei acţiuni

8 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

întemeiate pe frauda la lege.

4. Apreciază că acţiunea falitei SC D.G. SA nu este o veritabilă revendicare imobiliară, sens în care, încă
de la fond a invocat inadmisibilitatea acţiunii.

Câtă vreme nu e doar posesoarea sau detentoarea imobilului vizat, ci chiar proprietara acestui bun imobil,
şi câtă vreme reclamantul nu poate face dovada actualităţii dreptului pe care pretinde că îl are, apreciază că
acţiunea în revendicare nu era la îndemâna acestuia.

Consideră că aceste critici sunt de ordine publică, întrucât ele vizează atingerea pe care această acţiune în
revendicare şi hotărârile prin care a fost admisă, o aduc normelor de drept care disciplinează instituţia
revendicării imobiliare, normelor de drept referitoare la nulitatea absolută, normelor de drept care
reglementează autoritatea de lucru judecat precum şi celor referitoare la puterea de lucru judecat,
dispoziţiilor legale privitoare la frauda la lege, la abuzul de drepturi procedurale, iar în subsidiar celor
relative la îmbogăţirea fără just temei.

În raport de aceste apărări, invocă dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

5. În subsidiar, arată că, în situaţia în care s-ar ignora valabilitatea actului de adjudecare, se află în situaţia
clasică a unui dobânditor de bună-credinţă cu titlu oneros al dreptului de proprietate asupra unui imobil,
situaţie care constituie una dintre excepţiile veritabile de la principiile nulităţii actului juridic, consacrate
atât în doctrină cât şi în practică.

A cumpărat acest imobil în eroare fiind, eroare indusă chiar de către vânzătoare, în condiţiile descrise mai
sus.

Ca atare, în măsura în care se invocă „resoluto jure dantis, resolvitur jus acipientis”, înţelege să invoce
„principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros”, ca excepţie de la acest
principiu.

Curtea de Apel Galaţi răspunde acestei probleme, făcând o aplicabilitate total greşită teoriei aparentei în
drept.

Susţine că a depus diligenţe maxime dar, din căutările efectuate pe portalul instanţelor de judecată, nu a
reţinut ca SC F. SRL, să fi fost acţionată în instanţă în legătura cu vreun imobil. Abia în ziua în care a fost
emis actul de adjudecare, reprezentanţii băncii i-au înmânat şi sentinţa nr. 267 din 11 martie 2008 a
Tribunalului Galaţi - sentinţa care făcea referire la SC D.G. SRL, societate în legătură cu care nu cunoştea
nimic.

Deci interpretarea greşită, a situaţiei de fapt şi a actelor din dosarul cauzei, al căror înţeles vădit şi lămurit
a fost schimbat, este unul dintre motivele care au condus la pronunţarea celor două soluţii nelegale, motiv
de modificare reglementat prin dispoziţiile ort. 304 alin. (1) pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

6. Un motiv suplimentar de recurs este acela că judecata apelului s-a făcut cu încălcarea normelor
imperative care reglementează competenţa funcţională a secţiei civile, din cadrul Curţii de Apel.

9 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

La Tribunalul Galaţi, cauza a fost declinată în mod succesiv între secţiile instanţei până a fost înregistrată
pe rolul secţiei a II-a civile, fostă comercială, maritimă şi fluvială, care are în competenţă şi lichidările
judiciare, întrucât acţiunea introductivă de instanţă era emanaţia unui lichidator judiciar ce acţiona în
numel falitei SC D.G. SRL. În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I civile, încălcându-se astfel
dispoziţiile legale care reglementează competenţa funcţională, cauza fiind în mod evident de competenţa
secţiei a II-a civile.

În raport de toate aceste împrejurări, de ordin faptic juridic şi procedural, solicită admiterea recursului,
casarea cu trimitere a cauzei la instanţa de fond sau de apel care să pronunţe hotărâri motivate, apte să
constituie obiect al cenzurii sub aspectul legalităţii, într-un eventual recurs.

Intimata SC D.G. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a criticat, în esenţă, admiterea de către instanţele de fond a acţiunii în revendicare formulată de
societatea în insolvenţă, susţinând, în primul rând, că acţiunea este inadmisibilă, pentru că titlul său a fost
emis în baza unei dispoziţii a autorităţii judecătoreşti şi nu a fost anulat într-o procedură judiciară, astfel
că nu poate fi invalidat într-un proces de comparare de titluri în raport cu cel al reclamantei.

Pe fond a susţinut că anularea contractului iniţial nu poate atrage anularea actelor subsecvente, în lipsa unei
hotărâri judecătoreşti care să constate această sancţiune şi că hotărârea de constatare a nulităţii contractului
nu îi este opozabilă. Fiind un dobânditor de bună credinţă, potrivit teoriei aparenţei în drept, titlul său de
proprietate este salvat de la aplicarea principiului nulităţii actelor subsecvente.

Deşi în drept recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., aceasta a enunţat generic
tezele subsumate motivelor de nelegalitate, fără să indice motivul de recurs aferent fiecărei critici.

În ceea ce priveşte necompetenţa funcţională a secţiei civile a Curţii de Apel, aspect încadrabil în disp.art.
304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această excepţie nu a fost invocată în faţa instanţei de apel
până la încheierea dezbaterilor, în condiţiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, susţinerea
sa pentru prima dată în recurs este inadmisibilă, nemaiputând face obiectul unui control judiciar de
legalitate.

Cu privire la celelalte motive de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta nu precizează în ce constă eventuala motivare contradictorie a instanţei de apel sau cărui motiv
de apel instanţa nu a răspuns, însă, din expunerea memoriului de recurs, ar putea fi încadrate în teza
reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat
argumentele apelantei în sensul că bunul nu se putea întoarce în patrimoniul reclamantei, întrucât fusese
executat silit de către creditoarea vânzătoarei şi acela că a invalida titlul său are ca efect implicit
invalidarea hotărârii judecătoreşti care a ordonat emiterea actului de adjudecare.

Această critică nu are suport în considerentele deciziei. Verificând cele susţinute, rezultă că instanţa de
apel a analizat aceste aspecte, apreciind că procedura de executare silită, demarată anterior pierderii
dreptului de proprietate de către SC F. SA, s-a finalizat după anularea, la data de 11 martie 2008, a

10 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

contractului de vânzare cumpărare ce a avut ca efect reîntoarcerea bunului în patrimoniul reclamantei,


astfel că, la data emiterii actului de adjudecare, 9 mai 2008 bunul nu se mai afla în patrimoniul debitorului
executat silit. De asemenea, instanţa de apel a apreciat că finalizarea procedurii de licitaţie prin
adjudecarea imobilului, chiar dacă a fost decisă de o instanţă judecătorească, nu face acţiunea în
revendicare inadmisibilă.

Prin urmare faptul că instanţa de apel nu a reţinut aceste afirmaţii ca fiind pertinente, nu înseamnă că nu s-
a pronunţat asupra lor, pentru a fi incident motivul de recurs invocat.

În ceea ce priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, motiv de recurs prevăzut de art.
304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul pare a se referi la efectele actului de adjudecare, de care instanţele nu
au ţinut seama în procesul de comparare a titlurilor.

Corect instanţa de apel a apreciat că actul de adjudecare poate face obiectul unui proces de comparare de
titluri, fără a se bucura de o forţă juridică superioară altui act juridic civil translativ de proprietate. Faptul
că, în particular, acest act a fost emis în executarea sentinţei civile nr. 9850 din 21 decembrie 2007, care a
constatat finalizată o procedură de vânzare la licitaţie şi a dispus emiterea sa, nu îi conferă preferabilitate
faţă de un alt titlu, mai caracterizat, în condiţiile în care, hotărârea judecătorească a verificat, în limitele
învestirii acelei instanţe, numai respectarea procedurii de vânzare la licitaţie, nu şi alte elemente ce ţin de
fondul dreptului de proprietate sau alte aspecte litigioase între părţi ce nu au făcut obiectul învestirii.

Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi analizate celelalte critici
formulate în memoriul de recurs.

Astfel, referitor la valabilitatea actelor subsecvente contractului de vânzare cumpărare dintre SC D. SA şi


SC F. SA, de care se prevalează recurentul, acesta a indicat ca având o astfel de natură înscrisuri precum
contractul de credit din /2000 şi actele adiţionale, contractul de ipotecă din 22 decembrie 2000, contractul
de novaţiune cu schimbare de debitor din data de 9 decembrie 2002 şi Actul de Adjudecare din data de 9
mai 2008.

Nu intră în sfera noţiunii de act juridic subsecvent decât actele translative de proprietate, prin care se poate
paraliza aplicarea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.

În speţă, în procesul de analiză a efectului pe care constatarea nulităţii absolute a unui act de înstrăinare îl
are asupra altor raporturi juridice având ca obiect bunul în litigiu şi care s-ar opune reîntoarcerii acestuia în
patrimoniul vânzătorului, nu poate fi reţinut, cu caracter translativ de proprietate, decât actul de
adjudecare.

Respectiva formă juridică a actului ce constituie titlul de proprietate al recurentului nu împiedică, însă,
compararea sa, pe calea acţiunii în revendicare, cu cel al reclamantei în vederea identificării titlului
preferabil.

Nici faptul că actul de adjudecare este în vigoare nu paralizează acţiunea în revendicare, în care pot fi
comparate două titluri valabile translative de proprietate.

Prin urmare, corect s-a apreciat ca admisibilă acţiunea în revendicare, fiind formulată de reclamantul care

11 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

pretinde un drept de proprietate asupra imobilului împotriva posesorului, care la rândul său exhibă un titlu
de proprietate.

Aşa cum s-a arătat anterior, faptul că actul de adjudecare a fost emis în baza dispoziţiei unei hotărâri
judecătoreşti nu împiedică evaluarea lui ca act juridic intrat în circuitul civil, pe calea dreptului comun,
condiţia de fond ca bunul să provină de la adevăratul proprietar subzistând şi în acest caz particular.

Cu privire la procesul propriu-zis de comparare a titlurilor, corect a procedat instanţa de apel dând
eficienţă juridică titlului fostului proprietar, în condiţiile în care a reţinut că acesta, de la data de 11 martie
2008, a redobândit dreptul de proprietate asupra bunului, prin anularea vânzării constatată a fi fost făcută
în frauda drepturilor creditorilor vânzătoarei, în detrimentul drepturilor decurgând din actul de adjudecare,
emis pentru recurenta adjudecatară la data de 9 mai 2008, având în vedere că, la data adjudecării, bunul nu
se mai afla în patrimoniul debitorului executat silit.

Calitatea recurentei de terţ dobânditor cu titlu oneros al imobilului, invocată de aceasta pentru a susţine
valabilitatea titlului său, nu prezintă relevanţă decât în ceea ce priveşte înlăturarea sancţiunii nulităţii
actelor subsecvente, însă este nerelevantă în procesul de revendicare, pe calea dreptului comun, al bunului.

De altfel, constatarea instanţelor de fond, relativă la reaua credinţă a adjudecatarului, care şi-a asumat
riscul pierderii bunului, în condiţiile în care, la momentul licitaţiei de vânzare silită cunoştea că, în legătură
cu imobilul, exista un litigiu, chiar dacă, potrivit propriilor susţineri, nu cunoştea natura şi gravitatea
acestuia, nu poate fi înlăturată în recurs, în condiţiile în care acesta a semnat, la momentul adjudecării,
care este şi cel al transferului dreptului de proprietate, clauza de luare la cunoştinţă cu privire la natura
litigioasă a bunului. Adjudecatarul evins are la dispoziţie, în condiţiile procedurale, o acţiune specială în
garanţie pentru evicţiune, în care poate analiza cine suportă riscul pierderii dreptului de proprietate asupra
bunului, împrejurare ce excede însă analizei din prezenta cauză.

Faţă de toate aceste considerente, reţinând legalitatea hotărârii pronunţată de instanţa de apel, din
perspectiva criticilor dezvoltate în recurs, Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 700
lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.P. SA Galaţi împotriva Deciziei civile nr. 30/A din
6 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de
judecată.

12 / 13
ICCJ. Decizia nr. 652/2014. Civil

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2014.

LegeAZ.net

13 / 13

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)

S-ar putea să vă placă și