FACULTATEA DE DREPT

Răspunderea Preşedintelui României

- referat -
DISCIPLINA:  DREPT ADMINISTRATIV - I

GALAȚI 2017
CUPRINS

2
 INTRODUCERE - CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE
LA INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT
Instituţia şefului de stat este una dintre cele mai vechi instituţii. În statul român,
instituția șefului de stat își are originea în epoca feudală când s-au remarcat din păturile
conducătoare ale societăţii, persoane cu capacitate de conducător.  

De-a lungul anilor instituţia statului a căpătat valenţe remarcabile şi se poate considera

că perioada de vârf a fost cea a regimului absolutist sauregimului nedemocratic. Cu toate
acestea, în ciuda aparenţelor unui regim democratic, ne putem afla în faţa unei acaparări de
putere prin sporirea atribuţiilor ce revin şefului de stat. Însă, există, state în care instituţia
şefului de stat nu are aceleaşi semnificaţii de ordin politic, militar etc..

Principalele denumiri folosite de-a lungul timpului cu privire la instituția statului au

fost: rege, domn, principe domnitor, conducător, Preşedinte, Prezidiul Republicii, Consiliu
Prezidenţial, Consiliu de stat, Regenţa și organ colegial sau a unuia unipersonal, acesta fiind
cel mai adesea întâlnit.

În statele bazate pe principiul separaţiei puterilor, şeful statului, indiferent ce denumire

poartă este încadrat în sfera organelor puterii executive. De aceea se susţine că în aceste state
„Executivul” este bicefal, fiind format din Şeful Statului şi din Guvern.

Sistemul constituţional românesc a consacrat un executiv bicefal compus din

Preşedintele României – șeful statului, pe de-o parte, şi Guvern, condus de primul-ministru,
pe de altă parte. Aşadar, Preşedintele României face parte din puterea executivă şi, în această
calitate, îndeplineşte prerogativele esenţiale ale acestei puteri, având o serie de atribuţii
administrative, dar şi unele cu caracter politic. Într-o formulare generică, în doctrina
românească s-a apreciat că toate atribuţiile Preşedintelui României care nu privesc sarcinile de
reprezentare a statului şi, respectiv, de „mediere între puterile statului, între stat şi societate”
sunt atribuţii din sfera executivului.1

Articolul 80 din Constituţie2, care prevede rolul Preşedintelui în cadrul puterilor

statului, constituie punctul de plecare pentru toate celelalte dispoziţii care vizează instituţia
prezidenţială, prevedere scrisă în spiritul constituţiilor europene adoptate în deceniile trecute.

1
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I şi II, ediţia a 4-a, Bucureşti, editura All Beck, 2005,
vol. I, pag. 313;
2
Potrivit Constituţiei României, republicată, Preşedintele României „reprezintă statul român şi este
garantul independenţei naţionale şi al integrităţii teritoriale a ţării” [art. 80 alin. (1)]. Preşedintele României
veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele
exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate [art. 80 alin. (2)].
3
 ROLUL ȘI FUNCȚIILE PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI
Conform dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituție Preşedintele României reprezintă
statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a
ţării. De asemenea, potrivit prevderilor art. 80 alin. 2 din Constituție, Preşedintele României
veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest
scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi
societate.

Astfel, din analiza acestor prevederi, putem observa că Președintele României are trei
funcții preşedinţiale: funcţia de reprezentare, funcţia de garant și funcția de mediere.

Funcţia de reprezentare reiese din caracterul „reprezentativ” al Preşedintelui

României, în sensul că, acesta fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, are calitatea de a fi purtătorul de cuvânt al poporului român - titularul suveranităţii.
În acest fel, Preşedintele României este un „organ reprezentativ“ - ca şi Parlamentul - întrucât
legitimarea să îşi are izvorul în voinţa nemijlocit exprimată de corpul electoral. Deci,
Președintele României este un organ direct şi plenar reprezentativ. Într-un alt sens, mai
restrâns şi mai potrivit interpretării art. 80 din Constituţie Preşedintele României este
„reprezentantul statului român”, el este împuternicitul statului, îl reprezintă şi acţionează în
numele lui. El este titularul unui „mandat legal”, al cărui conţinut este prestabilit prin
Constituţie, un mandat de durată limitată, care începe o dată cu alegerile electorale şi
validarea acestora şi se stinge normal sau prin voinţa uneia dintre părţi. Este un mandat de
drept constituţional şi în baza acestuia Preşedintele îşi îndeplineşte funcţia sa de reprezentare.

Preşedintele reprezintă statul român atât pe plan național cât şi pe plan internațional. Şi

reprezentarea nu are doar o semnificaţie ceremonială.

Astfel, pe plan internațional, Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele

Românie,aprobăînfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice, acre
ditează şirecheamă reprezentanţii diplomatici ai României, primeşte scrisorile de acreditare al
e reprezentanţilor diplomatici ai altor state (art. 91 din Constituție).

Pe plan național, Preşedintele, ca ales al Naţiunii - prin corpul electoral - participă la

exercitarea suveranităţii naţionale (art. 2 alin.1 din Constituție), asumându-
şi totodată răspunderea pentru independenţă, unitatea şi integritateateritorială a ţării (art. 80
alin.1 din Constituție).

4
 Funcţia de garant are două forme: funcția de garant al independenţei naţionale, al
unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării şi funcția de garant al Constituţiei. 

Principalele mijloace prin care Președintele României îndeplinește funcția de garant

sunt:

a) Preşedintele este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de Preşedinte şi
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;  
b) Președintele declară imobilizarea parţială sau generală a forţelor armate;
c) Președintele instituie starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în
unele localităţi. În calitatea sa de garant al Constituţiei, preşedintele veghează la respectarea
acesteia, deoarece respectarea Constituţiei constituie în acelaşi timp, premisa şi esenţa statului
de drept, precum şi condiţia primordială a drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti. Câteva
mijloace practice de acţiune ce se află la dispoziţia Preşedintelui pentru a-şi putea îndeplini
misiunea sa de a veghea în ceea ce privește respectarea Constituției sunt:
a) Sesizarea Curţii Constituţionale, înainte de promulgarea legii, pentru verificarea
constituţionalităţii ei (art.144, litera "a" din Constituţie);
b) Mesajul adresat Parlamentului, înainte de promulgarea legii, pentru ca aceasta
să procedeze la reexaminarea ei (art.77 alin. 2 din Constituție);
c) Numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, la propunerea Consiliului Superior 
al Magistraturii (art. 33, alin.1 din Constituție).

5
 Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I şi II, ediţia a 4-a, Bucureşti, editura
All Beck, 2005;