1.

EXAMENUL PACIENTULUI PARODONTOPAT

Însuşirea metodologiei specifice de examinare a PM este necesară pentru stabilirea dg

de îmbolnăvire, a stadiului ei de evoluţie, în vederea elaborării unei strategii de tratament
efficient şi de urmărire în timp rezultatelor. Aceste obiective se obţin prin înscrierea datelor
rezultate din examinare în FO a bolanvului parodontopat..
Întocmirea corectă a FO corespunde următoarelor 3 necesităţi:
 De ordin medical: se vor înscrie date asupra stării de îmbolnăvire,se stabileşte
dg. şi planul de tratament. FO cuprinde toate elementele prin care medicul
acţionează împotriva bolii, pentru restaurarea sănătăţii;
 De ordin ştinţific: FO serveşte ca sursă pentru întocmirea unor lucrări ştiinţifice
cu caracter imediat sau de perspectivă (lucrări de diplomă, comunicări, articole
de specialitate, monografii ştiinţifice etc);
 De ordin medico-legal: datele din FO pot fi invocate pentru corectitudinea
stabilirii dg şi oportunităţii tratamentului, probarea unor stări de agresiune sau
pentru identificarea unei persoane decedate, când lipsesc alte alte elemente de
precizarea identităţii.
Metodologia examinării bolnavului parodontopat cuprinde 3 etape principale:
1. Anamneza – culegera datelor referitoare la boală de la pacient;
2. Examenul clinic obiectiv – se face prin mijloace profesionale corespunzătoare, în
urma căruia se stabileşte un dg prezumtiv sau de certitudine;
3. Examenele complementare – care contb la precizarea dg, a alegerii celor mai
eficiente măsuri terapeutice şi profilactice. (OPT, RX-retroalveolare, RX in diferite
incidenţe, analize medicale).

1. ANAMNEZA

Reprezintă prima etapă a oricărui examen clinic şi reprezintă culegerea datelor despre
şi de la pacient.
Anamneza stabileşte primul contact dintre pacient şi medic şi se poate realiza prin
tehnica interviului, sub forma unui chestionar sau ambele. Cea mai utilizată tehnică este cea a
interviului, prin care medicul are posibilitatea ca printr-o discuţie să examineze modul de
răspuns, de relatare, gradul de instruire al pacientului, alegerea cuvintelor, tonul relatării, logica
expunerii, expresia feţei, atitudinea în general.
De cele mai multe ori, motivaţia prezentării la medic este caracterizată de nelinişte, de
îngrijorare asupra stării de sănătăte parodontală, de teama pierderii dinţilor , chiar în cazul unei
simptomatologii minore. In unele cazuri pacienţii manifestă interes pentru boala lor solicitând
explicaţii despre cauza boalii, despre contagiozitatea bolii faţă de contacţi.
Unii pacienţi se arată sceptici faţă de posibilităţile de tratament, solicitând tratamente
cu medicamente noi, mai eficiente, această atitudine fiind grefată pe un fond psihic uşor
modificat sau influenţată de relatări ale unor cunoştiinţe sau chiar de aprecieri făcute de cadre
medicale din alte specialităţi. Conducerea anamnezei este o etapă foarte importantă care
presupune mult tact şi discernământ din partea clinicianului, dându-i posibilitatea să cunoasca
particularităţile psihice ale pacientului, a gradului său de cooperare, în vederea instituirii unui
program de educaţie privind igiena orală şi a unui tratment adecvat.
Din acest motiv, anamneza poate constitui un element de relaxare pentru pacient sau
dimpotrivă poate manifesta o stare de nelinişte si chiar spaimă.
Pacientul trebuie lăsat să relateze anumite aspecte la începutul anamnezei fără a fi
întrerupt, după care odată câştigată încrederea lui, medicul poate scurta anamneza prin
întrebări punctuale pentru evitarea expunerilor lungi, repetărilor inutile, exagerării privind
suferinţa bolii şi binenţeles pentru evitarea abaterilor de la subiect, care ar produce pierderi de
timp inutile.
Aşadar conducerea anamnezei trebuie să se producă într-o atmosferă caldă, discret
cordială, dar nu familiară. Trebuie evitate mustrările şi deciziile tranşante de genul „nu mai este
nimic de făcut, trebuie practicată extracţia tuturor dinţilor” şamd.
Pentru cazurile grave, când extracţia dinţilor este o terapie obligatorie, trebuie explicat
logic pacientului inutilitatea păstrării lor pe arcadă precum şi pericolul pentru sănătatea
personală dat de menţinerea dinţilor afectaţi de BP şi avantajul restaurărilor protetice pentru o
bună masticaţie şi de ce nu fizionomie.
Datele obţinute prin anamneză:
1. Identitatea – aceste date cuprind numele şi prenumele, adresa, nr. de telefon,
elemente utile pentru convocarea pacientului la tratament, pentru
dispensarizare;
2. Vârsta – în diferitele perioade ale evoluţiei ontogenetice pot apărea forme
clinice de îmbolnăvire caracteristice anumitor grupe de vârstă: la copii şi tineri,
parodontită juvenilă, parodontita de pubertate; la adulţi, PMC profundă, forme
cu progresie rapidă, PMC cu caracter mixt: inflamator şi distrofic, la
parodontopatii de involuţie.
3. Sexul – anumite condiţii fiziologice, pubertatea mai ales la fete, sarcina pot
determina apariţia formelor hipertrofice – hiperplazice de parodontopatii. La
femei, Hfoliculinemia se poate însoţi de Hplazii gingivale.
4. Profesia – anumite categorii profesionale sunt predispuse la îmbolnăviri
parodontale datorită contactului cu pulberi abrazive, gaze toxice, coloranţi,
pulberi fermentescibile, produse zaharoase, suprasolicitări dentare ocluzale
(dulgheri,tâmplari, croitori, cizmari, tapiţeri, lucrători la circ)
5. Motivul prezentării – sângerare gingivală, la periaj, în masticaţie sau spontană
(ca urmare a unei succiuni, legată de autocurăţire);
 Senzaţie de tensiune în oasele maxilare ca o strânsoare
elastică, în special dimineaţa;
 Pioree, halitoză;
 Probleme estetice legate de recesiuni sau migrări dentare,la
unul sau mai mulţi dinţi;
 Tulburări masticatorii legate de mobilitatea dentară
patologică;
 Simptomatologie dată de complicaţiile BP (abcese
parodontale, parestezii, sindrom endo-parodontal);
 Tulburări de fonaţie cauzate de dificultăţile de fonaţie ale
linguodentalelor T,D;
 Hcreşteri gingivale, vizibile şi constante în timp;
 Hestezie la contactul cu alimente reci, fierbinţi acru, dulce;
 Probleme odontale (carii simple şi complicate)
Multe dintre problemele legate de de sănătatea parodontală nu constituie în
mod obligatoriu un motiv de solicitare a îngrijirilor dentare, ele fiind descoperite
în timpul anamnezei şi examenului clinic efectuat pentru cauze extra-
parodontale. Abordarea psihologică a pacientului este primordială în
parodontologie din cauza stringenţelor ce se impun în cursul tratamentului.
6. Tipul masticaţiei şi obiceiurile alimentare – preferinţa pacientului pentru anumite
tipuri de alimente cu consistenţă crescută sau redusă; masticaţie lentă cu
triturarea completă a alimentelor sau grăbită cu ingestia de fragmente mari;
practicarea unei masticaţii robuste stimulative pentru PM, în sensul muşcarii din
 aliment, fruct,etc sau din contra fragmentarea alimentului în prealabil; folosirea
după fiecare masă a clătirii, periajului dentar sau practicarea unei metode de
autocurăţire.
7. Tratamente anterioare sau istoricul afecţiunii – acest istoric are importanţă
pentru practicianîn ceea ce priveşte dg şi investigaţiile. Trebuie insistat asupra
următoarelor aspecte:
 Frecvenţa vizitelor la specialist;
 Eventuale şedinţe de motivare / tratamente parodontale urmate sau
neurmate de şedinţe de menţinere ;
 Extracţii efectuate anterior (cauza);
 Iatrogenii (obturaţii debordante- în exces, tratamente endodontice
incorecte, tratamente ortodontice prost conduse, aparate protetice
necorespunzatoare);
8. Fumatul, consumul de alcool, obiceiuri vicioase: bruxismul, încleştarea dinţilor,
interpoziţia intre dinţi a unor corpi străini (creion, pipă) sunt date utile pentru
conturarea tabloului de circumstanţe etiopatogenice.
9. Antecedentele familiale – similitudinea unei simptomatologii în sânul unei familii
nu este încă, în stadiul actual al cercetărilor, un element fiabil înparodontologie
cu excepţia parodontitei juvenile care se pare că are un caracter familial şi ar fi
transmisă în mod recesiv;
10. Antecedente personale. Tratamente în curs – trebuie înregistrată starea de de
sănătate parodontală a pacientului ca si eventualele afecţiuni care au răsunet la
nivelul parodonţiului, sau pot interfera cu manoperele parodontale. Pentru
operativitate se pot uiliza chestionare tip. Starea generală a bolnavului
parodontopat trebuie cunoscută datorită următoarelor motive:
 Bolile generale modifică reactivitatea locală, individuală a PM;
 Unele b generale se manifestă în cavitatea orală şi la nivelul gingiei prin
leziuni a căror decelarepoate contribui la diagnosticul precoce al bolii
prin examen stomatologic;
 Decelarea unor stări generale de îmbolnăvire: boli de sânge, boli c-vasc,
hepatice, endocrine, alergii impune anumite precauţii şi restrictii în
cadrul tratamentului aplicat în îmbolnăvirea parodontală (evitarea sau
limitarea substanţelor vasoconstrictoare, testarea sensibilităţii la anumite
medicamente, efectuarea unor tratamente sub protecţie de antibiotice:
tratamentul chirurgical de urgenţa, de necesitate în diabet).

EXAMENTUL CLINIC

1. Examenul exooral– se efectueaza rapid şi simultan, atât din norma frontală cât şi din
norma laterală, urmărindu-se:tipul de repiraţie – orală/nazală, simetria facială, DvV a
etajelor faciale şi proporţionalitatea acestora, aspectul tegumentelor, sensibilităti
faciale particulare, tumefacţii, adenopatii.
2. Examenul funcţional – tonus muscular
- Deschiderea cavităţii orale
- Examenul ATM
3. Examenul endooral :
Igiena orală: igiena orală se realizeazăprintr-o rapidă observare a cantitaţii de PB,
tartru, pigmentări, aspectul ţesuturilor, faetor ex ore, etc.
 Cuantificarea stării de igienă orală ca şi necesarul de tratament se fac prin înregistrarea
următorilor indici:
 Indicele de placă PLI sau indicele lui Silness şi Loe, care apreciază
prezenţa sau absenţa plăcii vizibile cu ochiul liber;
 Indicele gingival sau GI: indicele lui Loe şi Silness, care cuantifică
prezenţa inflamaţiei gingivale.
 Indicele CPITN: Community Periodontal Index Treatment Need.
Halitoza - este unghid preţios pentru diagnosticşi poate avea origini numeroase
precum: retenţia alimentară, depozitele de tartru, deshidratarea, cariiproteze neigienizate,
alcoolismul, fumatul. Halitoza poate fi consecinţa numeroaselor pungi parodontale, a unei GUN,
Charon atribuind BP un miros caracteristic de „gudron – uscat”.
Mucoasele şi buzele – se urmăreşte forma, culoarea, prezenţa de plăgi, iritaţiile
datorate obiceiurilor vicioase, eventuale variaţii patologice (lichenul plan, leucoplazii, afte,
neoplasme, hipertrofiile);
Saliva se apreciază calitativ şi cantitativ. La exam clinic calitatea este mai dificil de
contolat, in afara aspectului filant sau eventual vâscos, şi de altfel dificil de corelat cu o
patologie parodontală. Cantitatea de salivă este mai usor de apreciat şi este adeseori
modificată în caz de: leziuni ale glandelor salivare, tulburări nervoase, anumite medicaţii, diabet
zaharat etc;
Examenul dentar urmăreşte:
1. Existenţa cariilor simple (localizare, tip, extindere)şi complicate ca şi a restaurărilor
odontale.
2. Integritatea arcadelor dentare: dinţi absenţi, existenţa migrărilor, incongruenţelor, a
malpoziţiilordentare şi in general orice situaţie susceptibilă de contraveni bunei
desfăsurări a igienei cotidiene, caşi calitatea aparatelor protetice
Problema dinţoilor absenţi este primordială. Care sunt motivele care au dus la extracţie?
Examenul parodontal – apreciază mobilitatea dentară, aspectul gingiei, existenţa
săngerării la sondaj, importanţa pierderii de ataşament.
1. Mobilitatea dentară – în cursul exam. Clinic, mobilitatea dentară se înregistrează
prin mai multe proceduri:inspectarea mobilităţii patologice, testul palpatoriu, testul de percuţie,
testul de solicitare dentară prin presiune. Pentru evitarea unor false aprecieri, ca urmare a
contenţiei naturale date de blocurile de tartru, înainte de evaluarea mobilităţii dentare se face
detartraj. Un grad redus de mobilitate dentară, resimţit numai de medic prin testul palpatoriu, nu
şi de către pacient, caracterizează mobilitatea fiziologică a dinţilor. Mobilitatea dentară vizibilă şi
resimţită de pacient atât de către bolnav cât şi de către medic se apreciază în diferite grade, în
funcţie de amploarea deplasării dintelui.

Gradele de mobilitate dentară se apreciază după cum urmează:

0 = mobilitate fiziologică sau fremitus;
1 = mobilitate perceptibilă cu degetul (0,2 – 1mm în direcţie orizontală);
2 = mobilitate a coroanei mai mare de 1 mm, în orice direcţie în plan orizontal;
3 = mobilitate mai mare de 1mm in orice direcţie orizontală, în plus vertical, miscări de intruzie /
rotaţie.
Trebuie diferenţiată o mobilitate reversibilă de una care creşte ca urmare a evoluţiei BP.
Pe baza valorilor înregistrate se calculează indicele clinic al gradului de mobilitate patologică.
Indicele de mobilitate este un criteriu important ce serveştela stabilirea evoluţiei clinice a
stării parodontale după tratament, putându-se aprecia ameliorarea, agravarea, sau
staţionarea/vindecarea stării clinice.
Mobilograma clinică se realizează prin înregistrarea în dento-parodontogramă, în
casetele speciale, fie prin cifre, fie printr-un sistem scalar. Înregistrarea mobilit dentare,prin
metode clinice este supusa subiectivismului operatorului. De aceea, pentru înregistrarea cât mai
exactă a mobilităţii dentare sau elaborat proceduri instrumentale etalonate riguros, cum ar fi
mobilometrul, periotest – Siemens.
Examenul gingival – permite decelarea eventuală în anu,mite sectoare a unui aspect
gingival diferi faţă de starea de sănătate parodontalaspectul gingival variază destul de puţinîn
funcţie de tipul de patologie parodontală, cu excepţia Gun unde are un aspect caracteristic.
Se va urmări aspectul gingiei – culoarea, cositenţa, forma, textura, volumul, poziţia , cât
şi existenţa sângerării la sondaj şi cantitatea de fluid gingival.
Pentru evaluarea parodonţiului de înveliş se utilizează indicii pentru inflamaţia gingivală,
indicii de sângerare la sondaj, indicii de Hcreştere gingivală.
Evaluarea parodonţiului de susţinere – urmăreşte gradul de afectare al
componentelor parodonţiului de susţinereşi se face prin evaluarea pierderii de ataşament şi a
nivelului osos.
Elementele de apreciere a gravităţiiafectării parodontale sunt: indicii parodontali,
existenţa recesiunilor, pungilor, leziunilor de furcaţie.
Se realizează cu ajutorul sondei parodontale şişi permite o estimare pentru fiecare faţă a
dintelui care va fi înregistrat în ceea ce priveşte forma pungii, nivelul osos, nivelul
ataşamentului. Aceste măsurători nu dau nivelul exact al osului, dar permit situarea şi urmărirea
evoluţiei leziunilor.
Examenul ocluzal – Examenul ocluzal, necesită o analiză riguroasăşi precisăpentru a
observa modificările traumatizante ale ocluziei fiziologice a pacientului, deoarece poate exista o
malocluzie care să fie compatibilă cu starea de sănătate parodontală.
Examenul ocluzal se realizează în mod clasic pentru decelarea prematurităţilor statice şi
interferenţelor în dinamică.Ocluzia patologică se poate exprima în 3 elemente ale ADM :
 La nivelul ATM
 La nivelul dinţilor prin faţetele de abraziune.
 La nivelul osului alveolar prin alveoliză.

Examenul functional al ocluziei

Ocluzia stabilă funcţională trebuie să respecte următoarele criterii :

- Stopuri ocluzale stabile şi simultane pe cât mai mulţi dinţi in poz de IM;
- Ghidaj anterior în acord cu miscările funcţionale ale ATM.
- Dezocluzia tuturor dinţilor cuspidaţi în mişcările pro şi lateropulsive de partea
nelucrătoare;
- Lipsa interferenţelor pe partea lucrătoare indiferent de tipul ghidajului sau de
mîscările extreme ale mandibulei.
Examenul ocluziei urmăreşte investigarea ADM în vederea depistării şi înlăturării
tulburărilor de natură ocluzală. Subiectiv se poate întâlni:
 Dureri de intensitate medie, în cursul masticaţiei , al unor deplasări voluntare
mandibulare sau datorate bruxismului;
 Sensibilitate dentară la stimuli , frecvent la canini şi IL sup;
 Senzaţie de oboseală musculară.
Obiectiv:
 Limitarea deschiderii gurii cauzate de trismus;
 Hipertrofii musculare în special la nivelul m maseter şi temporal cu apariţia
asimetriei faciale;
 Cracmente în ATM cauzată de asincronismul condilian şi meniscal.
 Uneori reducerea DVO
 Deviaţii ale mentonului pe traiectoria de închidere – deschidere a gurii;
 Endooral se urmăresc rapoartele de ocluzie încele 3 planuri: sagital transversal
şi vertical;
 Se evidenţiază faţete de uzură şi compresia acestora
 Palparea ATM poate evidenţia deformări ale p moi insoţite de senzaţii
dureroase;