Viaţa Sfântului Nectarie

Mare Făcător de Minuni

 Viaţa Sfântului Nectarie Mare Făcător de Minuni

Sfântul s-a născut la 1 octombrie 1846 în Silivria, orăşel din

Tracia, în nordul Greciei. Părinţii săi erau creştini simpli şi
credincioşi şi se numeau Demos şi Vasiliki Kephalas. Sfântul a fost al
cincilea din cei şase copii, şi la Sfântul Botez a fost numit Anastasie.
Familia lui era însă săracă, iar părinţii munceau din greu ca să-şi
crească copiii într-un mod bine plăcut lui Dumnezeu, dându-le
educaţia cuvenită. Tatăl i-a învăţat pe copii importanţa virtuţii
smereniei şi această sămânţă a găsit pământ bun în inima micului
Anastasie.
Anastasie era foarte apropiat de bunica lui, care era o fiinţă plină
de dragoste şi se ruga mult. Ea avea să-l înveţe rugăciuni, în special
rostind împreună Psalmul 50: Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare
mila Ta… Bunica lui se ruga în fiecare zi Maicii Domnului să-l ajute
pe micul Anastasie. Ea spera că Anastasie va putea să înveţe Sfintele
Scripturi şi îi vorbea adesea despre comorile ascunse ale Împărăţiei
Cerurilor.
Cu toate că familia lui era prea săracă pentru a-i putea plăti
studiile, Anastasie îşi dorea foarte tare să înveţe. Când avea 14 ani,
familia sa a hotărât că poate merge la Constantinopol, unde avea să
muncească şi să studieze. Pentru că trebuia să ia un vapor ca să
ajungă acolo, a mers în port şi l-a rugat pe un căpitan de vapor să-l
ducă la Constantinopol. Căpitanul l-a refuzat însă, pentru că băiatul
nu avea destui bani ca să plătească călătoria. Căpitanul a ordonat să
fie pornite motoarele pentru plecare, dar vaporul nu se mişca. Atunci,
căpitanul a încercat toate manevrele, dar vaporul nu s-a mişcat până
ce căpitanul nu s-a hotărât
să-l ia pe tânărul Anastasie. Când băiatul a urcat pe punte, vaporul a
început să meargă cu mare uşurinţă.
Într-o călătorie făcută de Sfântul Nectarie mai târziu, s-a
întâmplat o minune asemănătoare. De data aceasta, vasul era prins
într-o furtună mare şi era gata să se scufunde. Sfântul s-a rugat lui
Dumnezeu pentru ajutor, apoi a luat de la gât crucea ce-i fusese
dăruită de bunica lui, care conţinea o bucăţică din Crucea pe care a
fost răstignit Domnul Iisus Hristos, şi a legat-o de centura lui. Apoi s-
a dus la marginea corăbiei şi a lăsat crucea în apă de 3 ori strigând:
„Linişte! Potoleşte-te!” Imediat vântul s-a oprit şi au fost toţi salvaţi.
După ce a sosit la Constantinopol, Anastasie a fost impresionat
de frumuseţea vechilor biserici creştine, în special de Sfânta Sofia
(cea mai mare biserică ortodoxă din lume), acolo unde au predicat
mari Patriarhi Ortodocşi şi Părinţi ai Bisericii. Acum însă, din
nefericire, oraşul era în mâinile turcilor musulmani şi multe dintre
cele mai frumoase biserici şi mănăstiri fuseseră luate de multă vreme
de la creştinii ortodocşi.
Anastasie şi-a găsit o slujbă lucrând pentru un comerciant, dar
trebuia să muncească multe ore pentru un salariu mic. Pentru că nu
câştiga destul nici măcar pentru a-şi cumpăra cele de trebuinţă, s-a
hotărât într-o zi să-I scrie o scrisoare Mântuitorului. Punându-şi toată
nădejdea în Dumnezeu, a scris: „Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce
plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit
degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus
aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă,
părinţilor, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme
muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ… Acum, ce să
mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt.
Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău,
Anastasie.”
Pe plic a scris: „Pentru Domnul Iisus Hristos din Ceruri”. În
timp ce se ducea la poştă pentru a trimite scrisoarea s-a întâlnit cu
proprietarul unui magazin din apropiere. Acestui om îi era milă de
băiat deoarece îi cunoştea inocenţa, onestitatea şi munca grea pe care
o făcea. El i-a spus lui Anastasie că se duce de asemenea la poştă şi
că poate să trimită şi plicul lui. Mai târziu, când s-a uitat la adresă, a
fost uimit şi s-a hotărât să deschidă plicul. Când a citit scrisoarea, a
fost mişcat şi mai mult spre milă şi s-a hotărât să-i trimită lui
Anastasie toate lucrurile de care băiatul avea nevoie. În felul acesta,
Domnul a răspuns cererii smeritului Anastasie prin bunătatea
vecinului său, acesta fiind tot un dar de la Dumnezeu. Mai târziu,
când comerciantul la care lucra Anastasie l-a văzut cu pantofi noi şi
haine bune, l-a acuzat că le-a furat, dar Anastasie a spus adevărul:
„Mântuitorul meu mi le-a trimis”.
Curând după aceasta, Anastasie şi-a găsit altă slujbă, care îi
permitea să-şi continue studiile. A obţinut un loc de muncă la o
şcoală a unei biserici, unde învăţau copiii din clasele mici. În acelaşi
timp el a putut să continue să înveţe în clasele mai mari. Aşa a
răspuns Dumnezeu rugăciunilor lui pentru a putea să-şi continue
studiile.
La vârsta de 20 de ani, sfântul a părăsit Constantinopolul şi a
mers în insula Hios. Oamenii din Hios erau creştini ortodocşi foarte
râvnitori, iar insula avea mai multe biserici închinate sfinţilor şi
mucenicilor care au trăit acolo. Lui Anastasie i-a fost dat un post de
învăţător într-o şcoală locală. Dorinţa lui Anastasie era să facă tot ce
putea ca să-i ajute pe alţii şi de aceea făcea ore suplimentare şi se
ruga zilnic ca Dumnezeu să-i ajute pe elevii săi în toate lucrurile, dar
mai ales pentru învăţarea adevărurilor credinţei creştin-ortodoxe.
În aceşti ani, sfântul a început să iubească foarte mult viaţa
monahală. Pe insulă existau câteva sfinte mănăstiri. În cele din urmă,
sfântul s-a hotărât să intre în mănăstirea Nea Moni, veche din secolul
al XI-lea, şi a fost primit. Noul vieţuitor îşi îndeplinea conştiincios
toate datoriile şi a început să ducă o viaţă de rugăciune mai adâncă. El
primea sfaturi despre viaţa duhovnicească de la un părinte înţelept
numit Pahomie, pe care mai târziu l-a numit „prieten şi îndrumător în
viaţa duhovnicească”. Pe 7 noiembrie 1876 Anastasie a fost uns
călugăr şi a primit numele de Lazăr. După un an, a fost hirotonit
diacon şi atunci a primit numele de Nectarie.
Părintele Pahomie şi alţii l-au încurajat pe diaconul Nectarie să
meargă la Atena pentru a-şi continua studiile. În Atena şi-a terminat
studiile liceale şi mai târziu a putut să intre la Facultatea de Teologie.
Cu inima şi mintea smerite, el a învăţat bine Sfintele Scripturi şi
scrierile Sfinţilor Părinţi care au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi care
au apărat credinţa creştin-ortodoxă de erezii (învăţături greşite). În
acest timp, el a început să scrie cărţi duhovniceşti şi broşuri.
Când diaconul Nectarie şi-a terminat studiile, Patriarhul
Alexandriei l-a invitat să vină în Egipt, unde erau mulţi greci şi multe
biserici ortodoxe. Sfântul a acceptat această chemare şi la puţin timp
după venirea sa a fost hirotonit preot de Patriarhul Sofronie al IV-lea
în Biserica Patriarhală Sfântul Sava. Acest lucru s-a petrecut în luna
martie a anului 1886, şi în acelaşi an i-au fost încredinţate sarcinile de
predicator şi secretar al Patriarhiei din Alexandria. Sfântul muncea cu
râvnă şi dragoste pentru Dumnezeu iar oamenii au remarcat la el
virtutea smereniei, blândeţii, simplităţii, trezviei şi milei. De aceea el
era foarte iubit de creştinii din Alexandria. După trei ani, sfântul a
fost ales ca Mitropolit al Pentapolei, demnitate care în ordinea
ierarhică stă după aceea de Patriarh al Alexandriei. Deşi se simţea
nevrednic de o asemenea cinste, sfântul a fost hirotonit în Biserica
Sfântul Nicolae din Cairo – în Egipt. După acest eveniment, Sfântul
Nectarie a început să slujească biserica şi pe credincioşi cu şi mai
mare râvnă.
Pentru că sfântul era atât de iubit şi admirat de popor, unii preoţi
din acel loc au devenit invidioşi. Ei au început să răspândească
zvonuri despre el, în special în faţa Patriarhului. A spune lucruri
neadevărate despre o altă persoană, adică a calomnia, este un păcat
foarte mare. Calomnia împotriva sfântului a fost crezută de Patriarh şi
l-a făcut pe acesta să-l demită pe Sfântul Nectarie din demnităţile pe
care le avea în Biserica de acolo. Aceasta i-a adus multă supărare
Sfântului Nectarie, deoarece acum nu mai putea să slujească Bisericii
şi oamenilor pe care îi iubea. Pentru a nu provoca tulburări şi
amărăciune oamenilor, sfântul s-a întors smerit şi liniştit în Grecia.
Uneori e greu de înţeles de ce creştinilor buni li se întâmplă să
sufere. Biserica ne învaţă că Dumnezeu îngăduie acest lucru pentru ca
noi să putem urma exemplul lui Hristos, amintindu-ne că Mântuitorul
a suferit atât de mult pentru noi. De asemenea, Dumnezeu ne
răsplăteşte atunci când suferim greutăţile cu răbdare pentru numele
Lui. Dumnezeu ne trimite harul Său şi astfel ne putem întări
duhovniceşte.
Când s-a întors în Atena, Sfântul Nectarie a întâmpinat şi mai
multe greutăţi datorită vorbelor mincinoase despre el ce ajunseseră şi
în Grecia. Pentru mult timp sfântul nu a putut ocupa nici o funcţie în
Biserică. Asta însemna că el nu putea să predice Evanghelia lui
Hristos, pe care o iubea cu dăruire. Din acest motiv, multă
amărăciune s-a adunat în inima simţitoare a sfântului. În mijlocul
tuturor acestor dificultăţi, sfântul s-a arătat răbdător, rugându-se mai
mult şi crezând că Dumnezeu îi va îndruma paşii. El rămăsese fără
nici o sursă de venit şi mergea des la biroul Ministerului Religiei
pentru a cere de lucru în Biserică. De obicei era trimis înapoi
spunându-i-se că problema va fi rezolvată. Sfântul însă nu s-a
descurajat. El a continuat să scrie cărţi duhovniceşti şi broşuri pentru
învăţătura creştinilor ortodocşi.
În cele din urmă i s-a dat postul de predicator în regiunea Evvia,
o insulă mare la nord de Atena. Acesta era un post înjositor pentru
cineva care fusese Mitropolit, dar Sfântul Nectarie nu s-a gândit în
acest fel. El era bucuros că va avea din nou posibilitatea să le
vorbească oamenilor şi să le împărtăşească iubirea de Dumnezeu.
Din această nouă poziţie el a continuat să întâmpine greutăţi
datorită cuvintelor mincinoase care se răspândiseră până şi în Evvia.
Cu toate acestea, Sfântul Nectarie a ţinut predici pline de
înţelepciune, iubire şi adevărată simţire ortodoxă. Astfel au fost
întoarse multe din inimile ascultătorilor, care au început să-l iubească.
Cât timp a fost predicator la Evvia, sfântul a publicat mai multe cărţi
pe teme ca: revelaţia dumnezeiască, natura sufletului omenesc, Sfânta
Împărtăşanie, slujbele de pomenire pentru adormiţi, sfinţii Bisericii şi
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Între timp, Sfântul Nectarie a început să fie recunoscut ca o
persoană învăţată şi duhovnicească şi a fost numit director al
Seminarului Rizareios din Atena. În această şcoală, tinerii învăţau
religia şi mulţi dintre ei deveneau apoi slujitori ai Bisericii. Înainte de
venirea Sfântului Nectarie, şcoala devenise într-un fel dezordonată,
cu un nivel scăzut al trăirii vieţii creştine. Sfântul a adus pace şi un
înalt nivel de viaţă duhovnicească, făcându-şi datoria cu aceeaşi frică
de Dumnezeu şi smerenie ca întotdeauna. Elevii au început să-l
iubească pe sfânt ca pe un părinte iubitor şi ca pe un exemplu
strălucitor de adevărată virtute. Dacă elevii se comportau rău sau
aveau probleme, Sfântul Nectarie se ruga şi ţinea post special pentru
ei. Din acest motiv elevii se ruşinau şi îşi îndreptau purtarea.
Odată, omul care făcea curăţenie în şcoală, Lucian, s-a
îmbolnăvit şi nu a putut veni la serviciu. Pentru a-l ajuta pe bietul om,
sfântul făcea curăţenie noaptea în locul lui. Şcoala era atât de curată
încât nimeni nu bănuia că omul cu curăţenia nu venea la lucru, aşa
încât nu au angajat pe nimeni în locul lui. În acest mod Sfântul
Nectarie i-a păstrat locul de muncă celui bolnav până când acesta s-a
făcut sănătos, făcând ca director cea mai înjositoare muncă, dovedind
multă smerenie.
Sfântul slujea Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Gheorghe şi
mulţi veneau să asculte predicile sale şi să se folosească de exemplul
lui de smerenie şi evlavie. El dădea ajutoare generoase celor care
aveau nevoie, deseori dându-le şi ultimul ban. Imediat însă, primea
din altă parte mult mai mult. Câteodată, dacă sfântul avea o haină
nouă, o dăruia cuiva şi o purta pe cea veche. Asta a făcut să fie
mustrat pentru că purta haine vechi şi zdrenţăroase.
După mulţi ani în care a slujit lui Dumnezeu în felul acesta,
Sfântul Nectarie a putut din nou să se întoarcă la viaţa monahală
simplă pe care atât o iubise. În anul 1908, la vârsta de 62 de ani, s-a
retras din funcţia de director al Seminarului Rizareios şi a ajutat la
întemeierea Mănăstirii Sfânta Treime în insula Eghina. Aici a slujit ca
duhovnic şi părinte spiritual al maicilor şi a trăit ca un adevărat
monah şi nevoitor. Uneori, în timpul rugăciunii, a fost văzut ridicat
de la pământ. Prin rugăciunile sale aducea ploaie atunci când era
nevoie, tămăduia pe cei bolnavi şi scotea afară demonii. Obişnuia să
le spună maicilor: „Eu construiesc o casă de lumină pentru voi şi
mulţi vor vedea lumina şi vor veni aici la Eghina”. La început maicile
nu ştiau ce vrea să spună sfântul. Mai târziu, după ce au fost făcute
multe minuni prin sfintele sale moaşte şi mulţi oameni au venit să se
roage la mormântul său din Eghina, au înţeles că acea casă de lumină
era chiar sfântul şi viaţa sa dumnezeiască.
În anul 1920, după o viaţă de răbdătoare nevoinţe pentru
dragostea de Dumnezeu, smeritul părinte a fost chemat să se
odihnească în Domnul. După o boală dureroasă, pe care a suportat-o
într-un spital pentru săraci, şi-a dat sufletul sfânt în mâinile lui
Dumnezeu. În momentul morţii sale întreg spitalul a fost umplut cu
bună mireasmă duhovnicească. O haină a Sfântului Nectarie a fost
pusă pe un bolnav de pe un pat vecin, paralizat de mulţi ani şi acest
om a fost vindecat imediat. Astfel a început şirul necurmat al
tămăduirilor ce se fac prin moaştele Sfântului Nectarie şi prin
mijlocirile sale în faţa lui Dumnezeu pe Care Îl iubea cu toată inima
sa.
Moaştele sfântului au fost duse la Mănăstirea Sfânta Treime din
Eghina, unde au rămas până în ziua de astăzi. Sfintele sale moaşte au
rămas neputrezite în primii douăzeci de ani după moartea sa, iar apoi
s-au împărţit la biserici din toată lumea. Un şir continuu de pelerini
evlavioşi şi credincioşi trec pe la racla cu moaştele sale şi primesc
binecuvântări prin mijlocirea sfântului. Creştini ortodocşi din întreaga
lume au fost ajutaţi când s-au rugat acestui minunat sfânt. Mulţi au
fost chiar tămăduiţi de boli incurabile, cum ar fi cancerul, paralizia,
când s-au uns cu untdelemn de la o candelă ce ardea în faţa icoanei
sale sfinţite.
Şi în România Sfântul Nectarie a făcut şi face multe minuni. O
părticică din sfintele sale moaşte se află la Mănăstirea Radu Vodă din
Bucureşti. Pelerinii dau mărturie despre ajutorul pe care l-au primit
prin mijlocirea sfântului.
Cu adevărat, Sfântul Nectarie a devenit unul dintre cei mai iubiţi
sfinţi ai timpurilor noastre. El a trăit aproape de noi în timp şi acum
petrece în veşnicie cinstindu-L şi slăvindu-L pe Dumnezeu în vecii
vecilor.
Sfinte Părinte Nectarie roagă-te pentru noi!
Racla cu moaştele Sfântului Nectarie
Mănăstirea Radu Vodă Bucureşti