Retele de sprijin ale ridicarii planimetrice

3.4.1 Retele de triangulatie

Pentru ca ridicările să se poată încadra într-un ansamblu unitar,este necesar ca măsurările

să se sprijine pe o reţea de puncte unitar determinate. Efectuarea ridicărilor din aproape în
aproape ,fără un schelet de sprijin în prealabil determinat,duce la îngreunarea operaţiilor de
control ,pe teren şi la calcule,la acumularea erorilor şi neomogenitatea rezultatelor.

Pentru a asigura unitatea ridicărilor topografice şi pentru a înlătura paralelismul în ridicări

,s-a legiferat executarea reţelei unice de triangulaţie geodezică pe întregul teritoriu al ţării .Se
numeşte triangulaţie deoarece,pentru a se putea determina poziţiile acestor puncte ,ele sunt
socotite ca fiind vârfurile unor triunghiuri.Aceste triunghiuri vecine ,alcătuiesc în ansamblul
lor,reţeaua de triangulaţie.

Triangulaţia geodezică ,ce formează reţeaua de sprijin a ridicărilor topografice şi

fotogrammetrice este de doua ordine şi anume : de ordin superior şi de ordin inferior .

Triangulaţia geodezică de ordin superior este formată din puncte geodezice de ordin I,II şi
III în al căror calcul se ţine seama de efectul curburii pământului.Principal,ea are desfăşurarea
urmatoare: aproximativ,pe meridiane şi pe paralele ,se desfăşoară lanţuri de triangulaţie ,la
distanta de 150…250 km ,ale căror puncte formează ordinul I primordial . Golurile ce rămân
între lanţurile triunghiurilor de ord. I primordial ,se acoperă cu puncte in aceleaşi condiţii de
densitate formând ord. I complimentar . Lungimea lanţurilor triunghiurilor de ord. I este intre
30…60 km .

Reducerea lanţurilor triangulaţiei de ord. I se face succesiv , prin puncte de ord.II (15…20
km ) şi puncte de ord. III ( 5…10 km )(fig.3.40).

FIG 3.40

Punctele de triangulaţie de ord. I se determină atât pe elipsoidul de referintă (prin coordonate

geografice ) ,cât şi în planul de protecţie adoptat (prin coordonate rectangulare) . Calculul
punctelor de ord.II si III se face de-a dreptul în planul de proiecţie ,pe baza punctelor de ordin I .

Îndesirea reţelelor de ordin superior se face prin puncte de ordin inferior ,IV si V .
Punctele de ordin IV sunt situate la 1,5…3 km ,având densitatea de un punct la 200 ha ,iar
punctele de ord.V sunt situate la 0,5-2 km cu o densitate de un punct la fiecare 50 ha . La
determinarea poziţiei acestor puncte nu se ţine seama de efectul curburii pământului .
 Sunt situaţii când pentru ridicarea în plan a unei suprafeţe de teren ,mai mica de 200 ,
nu există puncte de triangulaţie geodezică (sau sunt insuficiente) pe care să se sprijine ridicarea
topografică. În această situaţie ,se realizează mai întâi o reţea de triangulaţie topografică sau
locală. Şi în acest caz ,punctele formează triunghiuri iar determinarea elementelor triangulaţiei şi
în cele din urmă a coordonatelor punctelor,se face cu ajutorul relaţiilor ce leagă unghiurile de
laturi ,în fiecare triunghi .

3.4.2. Îndesirea punctelor din reţeaua de sprijin prin intersecţii

Punctele din reţeaua de triangulaţie geodezică sau topografică trebuie îndesite pentru a se
realiza o densitate corespunzătoare cerinţelor ridicărilor punctelor de detaliu . Metoda
intersecţiilor constituie o metodă de bază în această operaţie .Coordonatele punctelor de
intersecţie se determină în funcţie de coordonatele punctelor de triangulaţie cunoscute şi de
unghiurile orizontale măsurate pe teren .

După modul cum sunt folosite vizele din punctele cunoscute sau vizele din punctul cunoscut
,intersecţiile sunt de mai multe feluri : înainte (directă),înapoi (indirectă ) şi combinată (laterală).

3.4.2.1. Intersecţia înainte

Constă în determinarea unu punct nou , P , prin staţionarea a minimum două puncte cunoscute
prin coordonatele lor .În general , pentru controlul determinării ,este necesară staţionarea şi a
unui al treilea punct cunoscut . Determinarea unui punct prin intersescţia înainte se face astfel :

În faza de teren ,se staţionează cu teodolitul în punctele cunoscute 1( , ) şi 2 ( , ) şi se

masoară unghiurile orizontale , dintr-o direcţie cunoscută şi direcţiile de determinare
(fig.3.42).
 FIG 3.41

În faza de birou,calculul coordonatelor punctului necunoscut se face în mai multe

etape :

---Calculul orientării direcţiei cunoscute ,din coordonatele punctelor

=arc tg = arc tg
( 3.46)

---Transmiterea orientării dreptelor (direcţiilor)de determinare ,folosindu-se orientarea cunoscută

, şi unghiurile orizontale măsurate pe teren

= + , = + - = -
(3.47)

---Scrierea ecuaţiilor dreptelor de determinare

- = tg ( - )
(3.48)
 - = tg ( - )
(3.49)

Ecuaţiile dreptelor reprezintă sistemul de două ecuaţii cu două necunoscute ,reprezentate de

coordonatele punctului de determinat P .

---Calculul ordonatelor punctului nou ,P,prin rezolvarea sistemului de ecuaţii prin metoda
eliminării . Se scade ecuaţia a doua din prima :

- = tg ( - )- tg ( - )
(3.50)

Sau

- = ( )
(3.51)

de unde rezultă abscisa punctului nou

(3.52)

Introducându-se această valoare în cele două ecuaţii , se obţin formulele de calcul şi constrol a
ordonatei punctului nou .

= + tg ( - ), = + tg ( - ), (3.53)

Egalitatea ordonatei din cele două relaţii reprezintă un control de calcul.Pentru controlul datelor
cunoscute sau măsurate ,se face determinarea punctului şi dintr-un al treilea punct cunoscut,
obţinându-se coordonatele din trei combinaţii (2-1 , 1-3 si 2-3 ) . Ca valori definitive ale
coordonatelor se iau mediile aritmetice. In acest fel ,problema este determinată. Dacă orientarile
au valori apropiate de si tangenta având valori foarte mari , cu variaţii foarte mari la
variaţii mici ale unghiului , duce la o scadere a preciziei de calcul. Pentru eliminarea acestei
situaţii se face inlocuirea tg = , rezultând relaţiile de calcul

(3.54)
 = + ctg ( - ), = + ctg ( - ),

Analiza condiţiilor de determinare a unui punct nou prin metoda intersecţiei înainte a dus la
concluzia că o bună determinare are loc când dreptele de determinare sunt de lungimi egale şi se
intersectează sub un unghi drept .

În tabelul 3.3 se prezintă calculul unui punct nou, prin intersecţie înainte ,din două determinari.

Tabelul 3.3

Nr. Nr. Val.naturală tg sau Orientarea

Pct. Pct. X ctg Y
teren Form.
27 2 5016037,42 -0,388519 5425668,32 * *
42 P 5014925,02 Tg 5426100,
35 1 5014306,17 -0,052973 396*63*08
5426133,29
35 1 5014306,17 -0,052973 5426133,29 396*63*08
42 P 5014925,03 Tg 5426100,
39 2 5014651,96 -2,373021 325*38*97
5426748,51

3.4.2.2 Intersecţia înapoi (retrointersecţia)

Este cunoscută şi sub denumirea de problema hărţii ,problemele Snelliu sau Pothenot. Metoda
constă în staţionarea cu teodolitul în punctual ce trebuie determinat, P , şi vizarea a cel puţin trei
puncte de coordinate cunoscute .Intersecţia dreptelor se face invers decât la intersecţia înainte .
Pentru a avea un control al datelor şi măsurătorilor ,determinarea punctului nou se face
din patru puncte de coordinate cunoscute .

S-au căutat soluţii simple de calcul ,date de Delambre ,Cassini,Collins ,Pothenot. Rezolvări
remarcabile au fost date si de specialiştii români : O. Martinian,Gorodetzki şi Demianov,Emanoil
, etc .

Dispozitivul Martinian. Dispozitivul de calcul al prof.ing.Octav Martinian este cel mai eficient
în privinţa timpului efectuat calculării la birou a coordonatelor punctului nou , prin interseţie
inapoi . În faza de teren , indiferent de metoda de calcul folosită ,se staţioneză cu teodolitul în
punctual de determinat , P , măsurându-se unghiurile orizontale (fig.3.42).

Figura 3.42

Relaţiile folosite la calculul coordonatelor punctului P sunt :

= -r* (3.56)

(3.57)

Unde :

=( ( (3.58)
 =( ( (3.59)

Şi

r= (3.60)

Calculul se conduce într-un formular în care se înscriu datele şi rezultatele pe etape (tabelul
3.4).Ordinea de calcul este : , , ,r, .

Tabelul 3.4

Nr. Nr.
Pct. Pct. X Y ctg
Teren Form.
88 1 5042229,33 5444217,37 0,29045
92 2 5042184,96 5443263,40
96 3 5042790,42 5444004,81 0,323184
99 P 5042271,73 5444225,64 =-321,48; =-941,08

r= =21,691714
Controlul complet care să verifice şi măsurătorile din teren,precum şi identitatea punctelor
cunoscute,se face cu cea de a patra viză.

La folosirea metodei intersecţiei înapoi ,poate să apară situaţii în care ,reyolvarea problemei nu
se poate face.Aceasta corespunde cazului de nedeterminare ,când cele trei puncte cunoscute
formeză împreună cu punctul de determinat un patrulater inscriptibil în care (fig.3.43).Rezultă că
la aplicarea intersecţiei înapoi trebuie evitată situaţia în care , (3.61)
ce duce la nedeterminare.Verificarea se face printr-o construcţie grafică.
FIG: 3.43.

3.4.2.3. Intersecţia combinată

Există numeroase situaţii în care folosirea intersecţiei înainte sau înapoi nu este posibilă
,deoarece fie că nu toate punctele cunoscute sunt staţionabile (turnuri de biserci ,coşuri defum ,
etc),fi că sunt vizibile ,in numărul necesar ,pentru observarea din punctul de determinat.Pentru
determinarea punctului nou se utilizează o combinaţie între intersecţie înainte si cea înapoi,
purtând denumirea de intersecţie combinată.

Metoda foloseşte atât vize din punctele cunoscute către punctul determinat cât si vize de la
punctul nou spre punctele cunoscute
FIG (.3.44)

Calculul unui punct prin intersecţie combinată se face in două etape : in prima se calculeză
orientarile vizelor, iar în a doua se calculează coordonatele punctului nou prin intersectarea
înainte a vizelor orientate.

3.8 sau 3.5 Ridicarea punctelor detaliilor planimetrice

Pe baza reţelei punctelor de treangulaţtie geodezică sau topografică , indesita pana la o densitate
corespunzătoare prin metoda intersecţiilor,se trece la ridicarea tuturor punctelor detaliilor
planimetrice de pe suprafaţa topografică,cu ajutorul metodei drumuirilor combinate cu metode
ajutătoare.Punctele detaliilor planimetrice , denumite puncte caracteristice , vor fi determinate n
plan prin coordonate rectangulare sau prin coordonate polare , be baza elementelor masurate pe
teren .
 3.5.1 Metoda drumuirii planimetrice

Punctele reţelei de triangulaţie sunt completate cu alte puncte cu coordonate cunoscute ,care in
totalitatea lor constituie o reţea omogena de sprijin pentru ridicarea puntelor detaliilor de pe
teren.Determinarea acestor puncte ,pe trasee în apropierea detaliilor de ridicat,se face prin
metoda drumuirii ,cunoscută şi sub denumirea de metoda poligonaţiei.

Metoda drumuirii constă in determinarea poziţiei în plan a punctelor prin măsurarea pe teren a
unghiurilor pe care le fac între ele laturile ce constituie traseul drumuirii,precum si a lungimilor
acestor laturi.

Drumuirile planimetrice sunt denumirile la care lungimile laturilor se măsoară pe cale directă ,
cu panglica de oţel de 50 m .

Drumuirea poate fi folosită ca metodă fundamentală de ridicare pe suprafeţe până la 200 ha , la

teren şes, şi până la 100 ha , pe terenuri accidentate sau cu acoperire.În acest caz ,rdicarea în plan
începe cu efectuarea drumuirii care serveşte ca reţea de sprijin ,doarece in zona respectivă nu
exista punte de treangulaţie.

Ca metodă fundamentală drumuirea poate fi folosită la determinarea unor puncte de sprijin pe

suprafeţe foarte intinse,care echivalează cu punctele de triangulaţtie.Executate in condiţii de
precizie ridicată,in acest caz poartă denumirea de drumuire poligonometrică.Drumuirile
poligonometrice sunt folosite ,cu rezultate din cele mai bune ,la determinarea deplasărilor
orizontale a unor construcţii mari (de exemplu la barajele in arc).

În mod curent drumuirea se foloseşte ca metoda ajutătoare pentru ridicarea în plan a suprafeţei
topografice ,atunci când se sprijină pe punctele reţelei de triangulaţie.

Dupa forma traseului drumuirile se clasifică în doua categorii: drumuiri in circuit închis si
drumuri sprijinite.

a.Drumuirea in circuit închis este linia frântă care porneşte dintr-un punct de coordonate
cunoscute sau în punct ales convenţional cu coordonate arbitrare , si ajunge din nou in punctul de
plecare. (fig .3.45).

b.Drumuirea sprijinită este constituită tot dintr-o linie frântă ,sprijină la capete pe puncte de
coordonate cunoscute ,determinate anterior (fig.3.46).La rândul lor drumuirile sprijinite se împart
după felul punctelor de sprijin în următoarele:

-drumuiri principale(primare) ,care la capete se sprijină pe puncte din reţeaua din treangulţie;

-drumuiri secundare care la unul din capete se sprijină pe un punct de treangulaţie iar la celalalt
capăt pe un punct de drumuire principală;
-drumuire terţiară care se sprijină cu un capăt pe un punct al drumuirii principale iar cu celălalt
pe un punct de drumuire secundară sau cu ambele capete pe puncte de drumuire secundară.

FIG 3.45 si FIG 3.46

Pentru ca punctele drumuirii planimetrice să fie determinate cu precizie corespunzătoare ,trebuie

să respecte următoarele condiţii :

- Punctele drumuirii să fie astfel alese ,încât sa se afle în apropierea punctelor caracteristice
ale detaliilor ce urmeză a fi ridicate; ele trebuie marcate pe teren stabil si acesibil
stationării cu teodolitul cu vizibilitate către punctelor vecine si cu posibilitatea măsurării
directe a distanţelor;
- -traseul drumuirii sa aibă o formă pe cât posibil alungită , să nu depaşească lungimea de
2000m în localiţăţi şi 3000 m în afară;
- Laturile drumuirii să fie de lungimi aproximativ egale,avându-se în vedere,ca lungimea
maximă saa unei laturi este de 250 m iar lungimea minimă de 30 m ;
- -numerotarea punctelor drumuirii se face cu numere de la 100 la 500.
La ridicarea unei suprafeţe de teren,metoda drumuirii planimetrice se combine cu metoda
radierilor sau cu metoda punctelor echerice ,care se folosesc la ridicarea propriu-zisă a
punctelor caracteristice ale detaliilor planimetrice.Pe teren se măsoară atât elementele
necesare determinării poziţiei în plan a punctelor drumuirii cât şi cele necesare
determinării poziţiei punctelor de detalii.La calcule,mai intâai se determină punctele de
drumuire şi apoi ,în funcţie de acestea ,punctele de detalii.
La ridicarea unei suprafeţe de teren prin metoda drumuirii planimetrice se disting doua
faze: de teren si de birou.
Faza de teren cuprinde urmatoarele operaţii :
a. Recunoaşterea terenului ,alegerea traseului şi marcarea punctelor drumuirii.
Recunoaşterea terenului incepe cu parcurgerea limetelor terenului ridicat,făcându-se o
delimitare a zonei suprafeţei.Se continuă cu recunoaşterea în interiorul suprafeţei
,alegându-se poziţia punctelor de drumuire şi marcându-le prin ţăruşi ,buloane sau
borne mici,în funcţie de importanţa punctului sau a locului ridicării (in afara sau
interiorul localitaţii).În afara localitaţilor (extravilan),pentru a fi mai vizibile ,in jurul
punctelor de drumuiri se face un muşuroi de pământ sau se bate alături un ţăruş
martor.Punctele caracteristice ale detaliilor de pe teren nu se marchează.
b. Măsurarea distanţelor.Se efectuează cu ajutorul pangliciide oţel de 50 m ,in ambele
sensuri(dus şi intor),pentru fiecare latură a drumuirii principale.In acest fel,există un
control al măsurării laturilor si posibilitatea obţinerii unor valori mai apropiate de cele
adevărate ,prin luarea valorilor medii . La drumurile secundare şi terţiare ,măsurarea
laturilor pe cale directă se face într-un singur sens(dus),controlul făcându-se prin
măsurarea pe cale optică.
c. Măsurarea unghiurilor oriyontale şi verticale.Măsurarea unghiurilor orizontale si
verticale se face cu ajutorul unui teodolit cu precizie de (tahimetru) . Unghiurile
oriyontale dintre laturile drumuirii ,ca si unghiurile dintre latura din urmă si toate
direcţiile către punctele caracteristice ale detaliilor ,luate dintr-o staţie ,se măsoara
prin metoda simplă sau prin metoda orientarilor citite direct pe teren.Măsurarea se
desfăşoară astel: După aşezarea teodolitului-tahimetru în punctul de staţie ,centrare si
calare ,se vizează punctul din urmă ,făcându-se citirea pe limb apoi se vizează punctul
dinainte ,efectându-se citirea pe limb după care se face inchiderea turului de
orizont.Se dă luneta in poziţia a doua si se repetă operaţia de măsurare,rotirea
aparatului făcându-se in invers.În continuare se revine cu luneta în poziţia întâia şi se
măsoara direcţiile către punctele caracteristice ale detaliilor.
Unghiurile verticale ,de pantă,se măsoară concomitent cu unghiurile orizontale
,vizându-se cu firul reticular orizontal,pe mira sau jalonul ţinut vertical,la o valoare
corespunzatoare înălţimii aparatului din punctul de staţie.
Pe teren,se vor măsura si unghiurile de legătură ,adică unghiurile făcute de directiile
cunoscute din teren cu prima şi respectiv ultima,latură a drumuirii .
Toate datele culese pe teren :distanţe unghiuri orizontale şi verticale ,se trec într-un
fromular tipizat ,împreună cu o schiţa a drumuirii.
Faza de birou . În această fază are loc prelucrarea datelor obţinute în urma
măsurătorilor pe teren ,având ca scop final obţinereacoordonatelor rectangulare ale
punctelor drumuirii ,pe baza cărora se va întocmi planul topografic numit şi plan de
situaţie .
Operaţiile de calcul se desfăşoară în următoarea ordine :

A) Cazul drumuirii sprijinită pe puncte de coordonate cunoscute

Pentru idicarea unei fâşii de teren ,s-a folosit metoda drumuirii planimetrice
sprijinită pe punctele de triangulaţie 35 si 41 (fig3.47) .Pntru orientarea drumuirii
,din pnctele de plecare şi de sosire s-au mai ziyat punctele de triangulaţie 37 si
46.Ca date ale problemei ,sunt coordonatele rectangulare ale celor pantru puncte
de triangulaţie ,cunoscute anticipat ,şi elementele măsurate pe teren :distanţele
înclinate ,unghiurile orizontale şi unghiurile verticale de pantă.
a. Calculul orientărilor de referinţă iniţială si finală ,din coordonatele punctelor
de triangulaţie

=arc tg , =arc tg (3.62)

b. Transmiterea orientării laturilor drumuirii

Operaţia de transmitere a orientării laturilor drumuirii se face folosindu-se
orientarea iniţială de referinţă , , şi unghiurile orizontale , măsurate
pe teren.Cu excepţia primei laturi unde,la orientarea iniţială de referinţă se
adaugă unghiul de referinţă oritontal din prima staţie , , începând cu latura
a doua ,regula de orientare este : la orientarea precedentă se adaugă
pentru a se obţine orientarea inversă ,şi unghiul orizontal din staţia respectivă
:dacă suma depăşeşte sau ,se scade un cerc ,respectiv două cercuri
.Se obţine :
= +
= + + = +
= + + = +
= + + = +
== + + = +
c.Stabilirea erorii de închidere pe orientare şi compensarea orientărilor.
Cele două valori ale orientării de referinţă ,cea calculată din coordonate şi cea
obţinută prin transmitere ,in mode teoretic ar trebui să fie egale.Practic insă
,acest lucru nu se va întâmpla din cauza erorilor de măsurare a unghiurilor
orizontale.Diferenţa algebrică dintre orientarea transmisă şi orientarea
calculată se numeşte eroare de închidere pe orientare .

(3.64)

Eroarea de închidere trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu toleranţa
prevăzută de instrucţiunile tehnice
T= √ (3.65)
Unde n – numărul punctelor de staţie.
Dacă eroarea este admisibilă ,urmează a se corecta operaţia de corectare
,numită compensare ,este necesară pentru a se micşora nepotrivirea unghiulară
dintre cele două valori ale orientării finale de referinţă ,nepotrivire ce provine
din însumarea erorilor de măsurare a unghiurilor orizontale ale drumuirii .
 Crorecţia este egală şi de semn contrar cu eroarea.Se face corecţia unitară si se
repartizează cumulat orientărilor laturilor ,începând cu prima latură .

(3.66)

Orientările compensate vor fi

,
,
, (3.67)
,
= +5* =

d.Reducerea distanţelor înclinate la orizont

Deoarece distanţele înclinate e măsoară pe cale directă ,cu panglica de oţel de

50 m ,iar unghiurile verticale faţă de înălţimea aparatului din punctul de staţie
,deci unghiuri de pantă ,reducerea la orizont se face cu formula cunoscută
= *cos , i=1,2,...,n (3.68)
Distanţele reduse la orizont vor fi exprimate de formulele

= *cos ,
= *cos ,
(3.69)
= *cos ,
= *cos

e.Calculul coordonatelor relative ale punctelor drumuirii

Calculul coordonatelor relative ale punctelor drumuirii se face cu ajutorul
distaţelor reduse la orizont şi a orientărilor compensate ,cu relaţiile cunoscute
,astfel că
,
,
,
 (3.70)

f.Calculul erorilor de închidere pe coordonate şi compensarea coordonatelor

relative .
Proiectându-se laturile drumuirii pe axa absciselor si pe axa ordonatelor ar
trebui ca sumele proiecţiilor pe cele două axe ,de fapt sumele algebrice ale
coordonatelor ,relative,să fie egale cu diferenţele dintre abscisele şi respectiv
,ordonatele ,punctelor de sprijin.
∑ , ∑
(3.71)

Aceste egalităţi nu cor avea loc datorită cumulării erorilor de măsurare a

distanţelor şi unghiurilor .Diferenţele algebrice sunt exprimate de formulele
∑ , ∑ (3.72)

Cu ajutorul erorilor liniare ale drumuirii în direcţia absciselor şi ordonatelor ,

se calculează eroarea totală a drumuirii

√ ,
(3.73)

Eroarea totală nu trebuie să depăşească toleranţele prescrise de instrucţiuni ,astfel că

(3.74)

Mărimile toleranţelor se stabilesc pe baza relaţiilor

T=0,003 √ în localităţi , (3.75)

T=0,0045 √ , în afara localităţilor (3.76)

unde D – lungimea totală a drumuirii ,exprimată în metri .

Se trece la compensarea drumuirii ,operaţie ce constă în corectarea coordonatelor relative

cu cantităţi proporţionale .

Cercetările sunt egale si de semn contrar erorilor

, (3.77)
Corecţiile se repartizează proporţional cu mărimea coordonatelor relative.Se calculează mai întai
corecţiile unitare

∑| |
,

∑| |
(3.78)

Şi în fucţie de acestea ,corecţiile care revin fiecărei coordonate relative .

C = | | , C = | | ,

C = | | , C = | | ,

C = | | , C = | | , (3.79)

C = | | , C = | | ,

Ca verificare a acestor corecţii ,trebuie ca sumele corecţiilor parţiale să fie egale cu corecţiile
totale

∑ , ∑ (3.80)

Coordonatele relative compensate ale punctelor rumuiii vor fi :

, ,

, ,

, ,
(3.81)

Verificarea operaţiei de compensare a coordonatelor relative se face cu relaţiile

∑ ,
∑ , (3.82)

g.Calculul coordonatelor absolute ale punctelor drumuirii .

Se face cu ajutorul coordonatelor absolute ale punctului iniţial de sprijin , 35 , la care se adună
algebric , succesiv şi cumulaţi coordonatele relative compensate .

, ,
 ,

Drumuirea fiind compensată ,coordonatele celui de al doilea punct de sprijin , 41 , astfel

calculate ,din proape în aproape , trebuie să fie egale cu coordonatele lui iniţiale.

În tabelul 3.5 e prezintă un exemplu de calcul şi compensare a unei drumuiri planimetrice

,sprijinită pe puncte de coordonate cunoscute .

B.Cayul drumuirii în circuit închis

Drumuirea în circuit închis este un caz particular al drumuirii sprijinite ,respectiv când
punctul iniţial de sprijin coincide cu punctul final. (fig 3.48).

Operaţiile e calcul sunt asemănătoare u cele efectuate în cazul drumuirii sprijinite ,cu mici
deosebiri .
Tabelul 3.5

Pct Pct. Dista Unghi Ung Orientari Dist. Coord.relative Coord.rela Nr

. Viz nţe orizontal hi Red tive .
staţ . încli verti use pct
ie nate cal la .
oriz. X
Y
26 23 - - - - - 970 750 26
0,0 0,00
0
101 62,4 8.97.54 62,4 +61,82 +8,78 976 750 10
8 +50 4 -5 0 1,7 8,78 1
8.98.04 +61,77 +8,78 7

10 102 59,3 95 40 50 1 304.38.04 59,3 +4,08 - 976 744 10

1 8 90 +1 00 6 0 59,22 5,8 9,54 2
304.39.04 +4,08 -2 5
-
59,24
10 103 98,7 140 62 3 245.00.04 98,6 -74,97 - 969 738 10
2 5 00 35 +1.50 2 -6 64,08 0,8 5,44 3
245.01.54 -75,03 -2 2
-
64,10
10 104 73,9 121 52 2 73,9 -63,93 +37,0 962 742 10
3 7 00 72 166.52.04 1 -5 8 6,8 2,51 4
+2.00 -63,98 -1 4
166.54.04 +37,0
7
10 33 82,4 331 25 10 297.77.54 81,3 -2,81 - 962 734 33
4 0 50 35 +2.50 2 0 81,27 4,0 1,20
297.80.04 -2,81 -4 3
-
81,31
33 36 - 321 47 - 19.25.04
50 +3.04
19.28.08
 ,

,
= = ,

a. Calculul orientării direcţiei de referinţă.

Fiind cunoscute coordonatele punctelor de triangulaţie 7 şi 19 , se calculeză orientarea
, (3.84)
b.Compensarea unghiurilor în poligon
Suma unghiurilor interioare într-un poligon cu n laturi este dată de relaa
∑ (3.85)

Din cauza erorilor de măsurare ,a unghiurilor orizontale ,această relaţie nu va fi

indeplinită . Diferenţa dintre suma unghiurilor măsurate şi suma teoretică ,se numeşte
eroare de închidere pe unghiuri .

=∑ (3.86)

Această eroare trebuie să se incadreze în toleranţă

, T= √ (3.87)
 Prin operaţie de comparare a unghiurilor orizontale ,se realizează închiderea poligonului
.Corecţia va fi egală şi de semn contrar erorii. Se calculează colecţia unitară ,care se repartizează
in mod egal tuturor unghiurilor ,obţinându-se unghiurile compensate .

,
(3.88)

(3.89)

Ca verificare a operaţiilor de compensare ,trebuie ca

∑ (3.90)

c.Transmiterea orientării laturilor drumuirii

Se face transmiterea orientării laturilor folosindu-se orientarea direcţiei de referinţă ,

,unghiul de legătură , , considerat neafectat de eroare şi unghiurile compensate . Regula
este aceiaşi ca în cazul drumuirii sprijinite ,astfel că

,
(3.91)

,
Verificarea operaţiei de transmitere a orientării laturilor drumuirii se face cu relaţia

(3.92)

În continuare , calculul de reducere a distanţelor înclinate la orizont precum şi calculul

coordonatelor relative ,se face ca la drumuirea sprijinită .În cazul drumuirii în circuit închis
,condiţiile pe care trebuie să le indeplinească sumele proiecţiilor laturilor pe cele două axe
(sumele coordonatelor relative ) sunt

∑ , ∑ (3.93)

dar din cauza erorilor de măsurare a distanţelor şi unghiurilor , condiţiile nu vor fi îndeplinite ,
rezultând erorile de închidere oe coordonate .

∑ , ∑ (3.94)

Compensarea coordolor relatve şi calcull coordonatelor absolute se face în acelaşi mod ca la

drumuirea prijinită .

3 .5.1.1. Drumuri în cazuri particulare

În practica ridicărilor topografice ,în afară de drumuirile sprijinite sau de drumuirile în circuit
închis ,în funcţie de condiţiile de teren şi de natura ridicărilor ,se mai întâlnesc drumuiri în cazuri
particulare ,cum ar fi :drumuiri fără viză de orientare într-unul din punctele de sprijin ,drumuiri
fără vize de orientare în ambele puncte de sprijin ,drumuiri cu staţii sărite ,drumuiri cu punct
nodal.Dintre acestea ,drumuirile cu punct nodal sunt cele mai folosite ,în special în zonele în care
reţeaua de sprijin este insuficient de densă şi când ajunge la drumuiri prea lungi .Punctul nodal
este determinat la întretăierea a două sau mai multe drumuri (fig.3.49) iar la calculul
coordonatelor acestui punct se ţine seama de coeficienţii de pondere .
 FIG : 3.49

3.5.2 Metoda radierilor

Metoda radierilor numită şi metoda coordonatelor polare ,este metoda de bază folosită la
determinarea poziţiilor în plan a punctelor caracteristice ale detaliilor planimetrice de pe
suprafaţa pământului .

Ridicarea detaliilor în măsurătorile topografice este operaţia de determinare a poziţiilor

reciproce ale punctelor caracteristice din teren în raport cu reţeaua punctelor de triangulaţie.În
principui,metoda radierilor este o metodă de ridicare ce permite determinarea unui număr mare
de puncte caracteristice ,situate radial faţă de punctul de staţie din care se vizează ,de unde şi
denumirea de metoda radierii ,

În funcţie de mărimea suprafeţei de ridicat şi felul punctelor de staţii din care se vizează
către punctele radiate,metoda radierii poate fi folosită ca metodă fundamentală sau ca metodă
ajutătoare.

Ca metodă fundamentală se foloseşte atunci cândsuprafeţele de ridicat sunt relativ

mici,ridicarea putându-se face dintr-o singură staţie .Se staţionează cu teodolitul tahimetru
aproximativ în mijlocul suprafeţei. (fig.3.50).
 Se măsoara unghiurile dintre o direcţie luată ca referinţă şi direcţiile către punctele
caracteristice ale detaliilor planimetrice.Concomitent ,se măsoara şi distanţele orizontale sau
înclinate de la punctul de staţie până la fiecare punct caracteristic.Măsurarea distanţelor se face
cu panglica de oţel de 50 m . În cazul măsurării distanţelor înclinate trebuie să se măsoare şi
unghiurile verticale .Determinarea poziţiei punctelor caracteristice se face prin coordonatele
polare : unghiul orizontal ( şi distanţa redusă la orizont ( .

Precizia de determinare a punctelor este cu atât mai mare cât distanţele sunt mai mici.În
practică ,se recomandă ca distanţele să nu depăşească 100-150 m .În timpul măsurătorilor pe
teren,se face o schiţă cu punctele caracteristice ale detaliilor ,care va servi la redactarea planului
de situaţie .

Ca metodă ajutătoare ,metoda radierilor se foloseşte în cazul suprafeţelor mari,cu

densitate mare de puncte iar punctele de staţie sunt puncte de drumuire sau puncte ale reţelei de
triangulaţie.Faptul că în majoritatea cazurilor ,punctele caracteristice se determină din punctele
drumuirii ,metoda de ridicare poartă numele de metoda drumuirii combinată cu radieri .

În acest caz ,măsurările efectuate în cazul metodei fundamentale se repetă în

fiecare punct de staţie a drumuirii ( fig.3.51).ca direcţie de referinţă la măsurarea unghiurilor
orizontale ,se ia în fiecare staţie latura din urmă a drumuirii . După ce se măsoară unghiurile
orizontale dintre laturile drumuirii cu ambele poziţii ale lunetei ,se vizează toate punctele de
radiere ,în sens direct, măsurarea unghiurilor orizontale dintre latura din urmă şi direcţiile către
punctele radiate făcându-se cu o singura poziţie a lunetei .Distanţele se măsoară cu panglica de
oţel de 50 m . Când se măsoară distanţele înclinate este obligatorie şi măsurarea unghiurilor
verticale de panta .În fiecare punct de staţie se intocmeşte o schiţă cu punctele măsurate
.Numerotarea punctelor de radiere se face cu numere de la 500 în sus . Elementele măsurate
pentru punctele de radiere se trec în aceeasi formulare ca şi cele pentru punctele drumuirii .

Punctele de radiere a căror poziţie trebuie riguros cunoscute şi care au un caracter de

permanenţă şi stabilitate (case,poduri,drumuri,cai ferate etc) vor fi determinate prin coordonate
rectangulare (X,Y) .Punctele detaliilor care nu au limite precise (lizierea de pădure ,pâraie ,râpi)
vor fi determinate doar prin coordonate polare (

În ceea ce priveşte operaţiile de birou ,mai întâi se calculează punctele de drumuire şi

apoi ,în funcţie de acestea se calculează punctele de radiere . Calculul coordonatelor rectangulare
ale punctelor de radiere se face astfel :

- Se transmite orientarea laturei drumuirii tuturor direcţiilor către punctele de radiere .De
exemplu ,în staţia de drumuire 112 se obţine.

(3.95)

---------------------------------------------

- Se calculează distantele reduse la orizont

 (3.96)

------------------------------------

-Se calculează coordonatele relative

--------------------------------------------------------------------------------------------------- (3.97)

-Se calculează coordonatele absolute ale punctelor de radiere

(3.98)

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Când punctele de radiere se vor determina doar prin coordonate polare în aza de calcul
se face numai reducerea distanţelor a orizont.

3.5.3. Metoda absciselor şi ordonatelor

Această metodă,cunoscuta şi sub denumirea de metoda punctelor echerice ,este folosită la

determinarea poziţiilor în plan a punctelor detaliilor planimetrice,în teritoriile relativ plane şi cu
detalii numeroase.

Prin această metodă,punctele caracteristice se determină prin ordonată , reprezentată de

distanţa de la punctul caracteristic până la un aliniament cunoscut,şi prin abscisă , reprezentată
de depărtarea piciorului perpendicularei din punctul caracteristic până la unul din capetele
aliniamentului de referinţă ( fig.3.52) . Coborârea perpendiculalelor din punctelor caracteristice
pe aliniament se face cu ajutorul echerului topografic . Măsurarea absciselor si ordonatelor se
face cu panglica sau ruleta.
 Fig. 3.52

Şi metoda absciselor si ordonatelor poate fi folosită atât ca metodă fundamentală în cazul

suprafeţelor mici de teren ,când ridicarea se face în raport cu un aliniament luat arbitrar , ca
metodă ajutătoare, împreună cu metoda drumuirii (fig.3.53.).

FIG 3.53

Determinarea punctelor caracteristice ale detaliilor prin această metodă se face astfel :

-Se coboară cu ajutorul echerului topografic,o perpendiculară din punctul caracteristic

,pe aliniamentul cunoscut . De exemplu , din punctul 531 pe aliniamentul determinat de punctele
de drumuire planimetrică 103 si 104 ,în punctul 531’ .

-Ce măsoară cu panglica sau ruleta, lungimea perpendicularei care reprezintă ordonata
punctului precum şi distanţa de la capătul aliniamentului (103) până la piciorul
perpendicularei ( 531’) care reprezintă abscisa punctuliu ( .

Pentru punctele caracteristice importante se calculează si coordonatele absolute.De

exemplu calculul coordonatelor puntului 531, se face astfel :

- Se calculează orientările celor două direcţii perpendiculare

,
(3.99)
 -Deoarece distanţele măsurate sunt orizontale,se face calculul coordonatelor relative

(3.100)
- Se calculează coordonatele absolute ale punctului caracteristic

(3.101)

Schiţa din teren ,cu punctele măsurate , se întocmeşte la scară mare. În afară de
abscisele şi ordonatele punctelor , pe teren se mai măsoară şi alte elemente ( lăţimi ,
lungimi ) care se folosesc la determinarea punctelor pe cale indirectă. Aceste elemente se
trec pe schiţă.

3.5.3.1. Echerul topograpfic

Este un instrument folosit la prelungirea aliniamentelor , la ridicarea sau coborârea

de perpendiculare . Sunt echere topografice cu oglinzi sau prisme .
Echerul cu prisme pentagonale este format din două prisme pentagonale suprapuse
, montate intr-o carcasă prevăzută la partea inferioară cu un baston sau cu un mâner de
care se agaţă un fir cu plumb .Fiecare prismă are două feţe neacoperite şi aşezate
perpendicular una faţă de alta .Mersur ratelor de lumină este arătat in figura 3.54 , fiecare
prismă producând două reflexii totale interioare astfel încat unghiurile dintre razele
emergente cu cele incidente sunt unghiuri drepte , indiferent de unghiurile de incidenţă a
razelor de lumină.
 Coborârea unei perpendiculare dintr-un punct P , pe aliniamentul (fig.3.55)
se face astfel : Se semnalează cele trei puncte prin jaloane , fixate in poziţie
vertical.Operatorul ţinând echerul suspendat ,in poziţie vertical ,se deplasează transversal
faţă de aliniament până va observa unghiurile jaloanelor din cele două prisme , în
prelungire ; în acest moment se va afla pe aliniament . Apoi ,se deplasează de-a lungul
aliniamentului pană când ,privind pe deasupra prismelor ,va vedea jalonul din punctul P î
prelungirea imaginilor jaloanelor din cele două prisme ;acestă situaţie proiecţia firului cu
plumb se va afla la piciorul perpendicularei coborâte din punctual P pe aliniament .
Ridicarea si coborârea de perpendiculare cu ajutorul echerului topografic,se face
cu o precizie satisfăcătoare până la distanţa de cca 100m .

3.5.4. Metoda coordonatelor bipolar

Metoda coordonatelor bipolare se face la determinarea punctelor caracteristice ale

detaliilor planimetrice prin intersecţia unghiulară înainte , fiind indicată când unele
puncte de detaliu sunt mai greu accesibile din care cauză măsurarea distanţelor este
dificilă sau imposibilă.