Sunteți pe pagina 1din 5

CAPITOLUL 2.

METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE

LECŢIA Nr. 5: ETAPELE UNEI INVESTIGAŢII SOCIOLOGICE Prof. Mircea Baltac

5. ETAPELE UNEI INVESTIGAŢII SOCIOLOGICE


Cercetarea socială se desfăşoară după un model stadial în care sociologul, în demersul său investigativ, trebuie să parcurgă următoarele
etape:
a. formularea problemei care urmează a fi cercetată;
b. formularea ipotezelor de cercetare;
c. stabilirea grupului de studiu (selectarea eşantionului care urmează a fi cercetat);
d. alegerea metodelor de cercetare şi elaborarea instrumentelor de culegere a datelor;
e. aplicarea instrumentelor şi prelucrarea datelor;
f. analizarea şi interpretarea datelor.
a. Formularea problemei. Oricare cercetare începe prin formularea problemei. O problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată.
Situaţiile în care apar problemele:
1. Atunci când între aşteptările care decurg dintr-un model explicativ teoretic al unui proces social şi datele sau informaţiile pe care le avem
despre fenomenul respectiv se conturează o contradicţie. Exemplu: în perioadele de reformă, aşteptările pot să crească peste nivelul pe care
o realitate politică şi socială pot să-l ofere.
2. Când nu avem informaţii suficiente pentru a construi un model teoretic referitor la modul în care funcţionează un anumit proces sau
fenomen social. Exemplu: în ultimii ani, tot mai mulţi cetăţeni aleg să migreze în alte ţări, precum Italia, Spania etc. Datele administrative ne spun că
din anumite zone pleacă mai mulţi oameni, iar din altele mai puţini. Formularea unei probleme de cercetare în acest caz, ar putea urmări identificarea
cauzelor, modelelor şi mecanismelor care conduc la acest fenomen de migraţie.
b. Formularea ipotezelor. Ipotezele pot fi considerate ca fiind modele de răspuns la problemele de cercetare. Ele trebuie să contureze
o relaţie cauzală şi să fie testabile.
Forma logică a ipotezelor trebuie să fie de tipul: dacă „x”, atunci „y”. Dacă se întâmplă „x”, atunci se întâmplă „y”. Dacă elevii au o atitudine
favorabilă faţă de prof. diriginţi, atunci ei vor participa la multe activităţi extraşcolare.
Testabilitatea se referă la faptul că o ipoteză corect formulată trebuie să poată fi întotdeauna testată. Testarea ipotezelor presupune
capacitatea de a măsura caracteristicile fenomenului. „x” şi „y” se numesc variabile. Variabilele pot fi măsurate cu ajutorul scalelor de măsurare.
Măsurare şi scalare. O caracteristică măsurabilă, specifică unui proces, fenomen sau produs social poartă numele de variabilă. Ea poate
varia, adică poate lua diferite valori. Valorile pot varia într-o manieră discretă, adică pot lua doar anumite valori pe un anumit interval (exemplu,
genul: masculin - feminin), sau pot varia într-un mod continuu, putând lua orice fel de valori (exemplu: o variabilă atitudinală care, pe un interval
de la 1 la 10, poate lua orice valoare.). Aşadar, putem avea variabile discrete şi variabile continue.
1
CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE

LECŢIA Nr. 5: ETAPELE UNEI INVESTIGAŢII SOCIOLOGICE Prof. Mircea Baltac

Scala este compusă din valorile pe care le poate lua o variabilă. Pot fi: scale nominale, scale ordinale, scale de interval şi scale de proporţii.
Scalele nominale sunt scalele care nu presupun nici un fel de relaţii de succesiune, de ordine sau de ierarhie între valorile pe care le poate
lua o variabilă. Exemplu: lista de bunuri pe care le are un cetăţean în propria gospodărie.
Scalele ordinale sunt scalele în care valorile pe care le poate lua o variabilă sunt ordonabile după un anumit criteriu. Exemplu: aprecierea
unei acţiuni întreprinse de guvern: „absolut de acord”, „de acord”, „în dezacord”, „dezacord total”.
Scalele de interval sunt cele care măsoară variabile continue. Faţă de scalele ordinale, ele propun un continuu între două valori polare pe
care le poate lua o variabilă: între un minim şi un maxim. Exemplu: variabila „înălţimea populaţiei” poate lua valori între un minim de 30 cm (înălţimea
unui nou născut) şi 2,6 m (înălţimea maximă a unui adult).
Scalele de proporţii sunt scale de interval în care există un punct natural de pornire a distribuţiei. Exemplu: variabila „vârstă” are un punct
natural de pornire zero ani.
Măsurarea presupune utilizarea unor instrumente pentru a cuantifica valorile unei variabile. Orice măsurare socială, indiferent de
instrumentele folosite, trebuie să întrunească două caracteristici principale: fidelitatea şi validitatea.
Fidelitatea se referă la precizia unei măsurători. Din punct de vedere al unei măsurători sociale, putem avea o scală cu o precizie mică, cu
două valori: „de acord” şi „în dezacord”, sau cu o fidelitate mai mare, cu patru valori: „acord în mare măsură”, „acord”, „dezacord”, dezacord în mare
măsură”.
Validitatea datelor sau corectitudinea măsurătorilor este corelată cu fidelitatea., adică, ne putem întreba dacă tot ceea ce s-a măsurat
corespunde cu ceea ce s-a dorit a fi măsurat.
Stabilirea grupului de lucru. Grupul de lucru este întreaga populaţie care urmează a fi investigată. Exemplu: elevii clasei a XI-a care
urmează a fi chestionaţi cu ajutorul unui chestionar de interviu. Se lucrează foarte rar cu astfel de grupuri mari. Investigarea unor astfel de grupuri
necesită costuri foarte mari şi este foarte greu de observat, de chestionat sau de intervievat astfel de grupuri.
Eşantionarea este o metodă de alegere a unui grup din populaţie numit eşantion şi suspus investigaţiei. Se face după anumite reguli bine
stabilite. O anumită variabilă (exemplu, atitudinea elevilor clasei a XI-a faţă de obiectul matematică) poartă numele de parametru. Această variabilă,
măsurată la nivelul eşantionului se numeşte estimaţie. Exemplu: vârsta medie a populaţiei de elevi din clasa a XI-a este de 17, 2 ani (parametru).
Dacă facem un eşantion de elevi din clasa a XI-a, estimatorul este vârsta medie a elevilor respective.
Intervalul de încredere în care se înscrie valoarea parametrului este dat de limitele estimării. Acest interval se defineşte în sistemul +/- n%,
unde „n” se calculează după formula n = 1 : (√ N. 100), unde N este volumul al eşantionului.

2
CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE

LECŢIA Nr. 6: ALEGEREA METODEI DE CERCETARE Prof. Mircea Baltac

6. ALEGEREA METODEI DE CERCETARE

Alegerea metodei de cercetare şi elaborarea instrumentelor de culegere a datelor se va face după ce a fost stabilit numărul de persoane
care fac parte din eşantion şi după ce s-a calculat gradul de încredere pe care sociologul îl are în rezultatele investigaţiei.

Principalele metode utilizate în cercetarea sociologică sunt:

- ancheta sociologică;
- observaţia;
- experimentul;
- analiza documentelor sociale.

Ancheta sociologică este o metodă foarte răspândită şi este identificată cu cercetarea socială ca atare. Principalele procedee utilizate în
cadrul anchetei sunt chestionarea şi intervievarea.

Chestionarul şi ghidul de interviu sunt liste sau seturi de întrebări care vizează ipotezele pe care cercetătorul intenţionează să le verifice
sau să le testeze. Diferenţa dintre cele două instrumente delimitează două tipuri majore de anchete sociologice:

- ancheta pe bază de chestionar;


- sondajul de opinie.

Ancheta pe bază de chestionar presupune ca sociologul să formuleze nu doar întrebările, ci şi răspunsurile, subiecţii urmând să aleagă între
variantele de răspuns existente, sau să le refuze cu totul. Majoritatea întrebărilor din chestionar sunt întrebări închise, adică sunt întrebări cu variante
prestabilite de răspuns.

Sondajul de opinie este un tip special de anchetă pe bază de chestionar, focalizată pe o problematică limitată. Sunt utilizate chestionare
administrate unor eşantioane reprezentative. Sondajul de opinie este centrat doar pe întrebările care vizează opiniile subiecţilor, încercându-se
estimarea opiniilor cu caracter public.

Opinia este părerea pe care o are cineva în raport cu un fapt sau eveniment. Nu orice opinie a indivizilor sunt opinii publice., ci dor acelea
legate de evenimente de larg interes, asupra cărora se iniţiază o dezbatere publică ce presupune un ridicat nivel de comunicare.

1
CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE

LECŢIA Nr. 6: ALEGEREA METODEI DE CERCETARE Prof. Mircea Baltac

Ancheta pe bază de interviu presupune ca sociologul să pună doar întrebările nu şi variantele de răspuns, lăsând subiecţii să răspundă
absolut liber. Prezintă dezavantajul că răspunsurile subiecţilor sunt mai greu de cuantificat. Grila de interviu foloseşte prioritar întrebări deschise,
adică întrebări la care nu există variante de răspuns.

Observaţia sociologică este o metodă de cercetare preluată din metodele de cercetare specifice ştiinţelor naturii. În funcţie de modul în care
se desfăşoară şi se înregistrează datele, observaţia poate fi:

- observaţia structurată, care presupune cunoaşterea prealabilă a fenomenelor cercetate şi permite utilizarea ca instrument de cercetare
grila de observaţie;
- observaţia nestructurată, utilizată atunci când cercetătorul nu cunoaşte fenomenele care se vor produce în timpul demersului de cercetare
şi nu poate utiliza un instrument prestabilit de înregistrare a informaţiilor.

Un alt criteriu de clasificare a observaţiei este modul de implicare al cercetătorului în cadrul social în care face observaţiile sale. Din acest
punct de vedere, putem vorbi despre:

- observaţia participativă, care presupune participarea directă a sociologului la activităţile grupului, precizându-şi sau nu calitatea de
observator.
- observaţia nonparticipativă, care nu presupune prezenţa cercetătorului la activităţile grupului.

Experimentul este o metodă care derivă direct din observaţie. El presupune stimularea sau determinarea unei reacţii, observarea şi
măsurarea acesteia într-un mediu controlat, fără interferenţe din exterior. Experimentul social presupune condiţii speciale de realizare (laboratoare,
aparatură de înregistrare a informaţiilor), dar poate fi realizat şi în mediul în care subiecţii îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea.

Analiza documentelor sociale este un tip de metodă care ne permite să studiem în ştiinţele sociale atât prezentul, cât şi procesele şi
fenomenele trecute. Documentele pot fi:

- publice;
- oficiale.

Analiza de conţinut reprezintă exprimarea cantitativă a „unităţilor de analiză” (spaţiul sau timpul, cuvintele, temele, personajele, itemul etc.)
pe care le identificăm într-un document.

2
CAPITOLUL 2. METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE

LECŢIA Nr. 7: EXERCIŢII ŞI TEME DE REFLECTIE Prof. Mircea Baltac

7. EXERCIŢII ŞI TEME DE REFLECTIE

1. Formaţi grupe de câte 4 - 5 elevi. Fiecare echipă va alege una dintre următoarele posibile teme de cercetare referitoare la felul
în care văd ei, elevii:

- o şcoală bună;
- un director de şcoală bun;
- un profesor bun;
- un elev bun;
- un tată bun;
- o mamă bună.

Faceţi un raport scris şi prezentaţi rezultatul cercetărilor voastre în faţa clasei.

2. Dacă aţi remarcat în şcoala voastră profesori care pot constitui adevărate modele de urmat, faceţi portretul fiecărei categorii
de profesori şi daţi exemple, după cum urmează:

- profesori buni:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

- profesori fascinanţi:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
1