Roman realist obiectiv interbelic balzacian Enigma Otiliei de G Calinescu

În galeria romancierilor din epoca interbelică se înscrie şi G. Călinescu, renumit critic şi istoric literar, care
respinge romanul subiectiv, de tip proustian, promovat de Camil Petrescu, fiind adeptul romanului realist-clasic,
obiectiv, scris în manieră balzaciană (modelul său preferat fiind scriitorul francez Honore de Balzac), ilustrat în
anul 1938, cu “Enigma Otiliei”, despre care Nicolae Manolescu afirmă că “este un roman de critic, în care
realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic”.

“Enigma Otiliei”este un roman realist prin observaţia atentă a vieţii sociale, zugrăvirea unor caractere bine
individualizate, gustul pentru detaliu, descrierea Bucureştiului de dinaintea Primului Război Mondial,
naraţiunea la persoana a III-a, narator omniscient, tematică, structura închisă.

Roman citadin, frescă a burgheziei bucureştene, a unei societăţi de tip capitalist, degradată moral, în care doar
banul are valoare, opera lui G. Călinescu propune coordonatele tematice ale realismului balzacian: familia,
căsătoria, parvenirea, eşecul erotic, motivul moştenirii şi al paternitaţii.Totuşi autorul apelează şi la elemente ale
modernităţii, depăşeşte modelul realismului clasic, balzacian, prin spiritul critic, polemic, ludic, parodic. În
plus, caracterul de frescă este completat de caracterul de bildungsroman, deoarece imaginea societăţii constituie
fundalul pe care se proiectează formarea, maturizarea unui tânăr care vine în Capitală pentru a-şi face o carieră
şi care are o experienţă erotică nefericită: Felix Sima. El şi Otilia Mărculescu sunt protagoniştii adolescenţi ai
poveştii de iubire imposibil de împlinit.

Perspectiva narativă: evenimentele sunt relatate în roman la persoana a treia; naratorul este omniscient,
omniprezent, ştie tot despre acţiune şi personaje, se comportă ca un regizor care controlează evoluţia acestora.
Viziunea “dindărăt” presupune un narator obiectiv, detaşat, neimplicat în faptele prezentate.

Totuşi naratorul nu este absent, se află în postura unui estet, spectator şi comentator al comediei umane şi
comunică astfel cu instanţele narative. Naratorul se camuflează în spatele personajului-reflector, Felix Sima,
prin intermediul căruia cititorul străbate străzile  bucureştene, pătrunde în casa lui Giurgiuveanu, ia contact cu
personajele. Unul dintre acestea, Otilia Mărculescu, nu este prezentată din perspectiva unică a naratorului.
Portretul ei este realizat prin tehnici moderne: comportamentul şi reflectarea poliedrică, prin care eroina îşi
dezvăluie mai multe faţete: firea enigmatică, capricioasă, serioasă, blazată, răsfăţată, fiind un personaj atipic.

Tema romanului este balzaciană (istoria moştenirii lui Costache Giurgiuveanu), ca şi motivul paternităţii (cei
doi tineri Felix şi Otilia sunt orfani) şi citadină, în spiritul modernismului lovinescian.

Iniţial, romanul se intitula “Părinţii Otiliei”, în ideea de a reflecta motivul balzacian al paternităţii. Titlul este
schimbat pentru a atrage atenţia asupra misterului eroinei.

Structura operei: Romanul este alcătuit din douăzeci de capitole, fără titluri, este construit pe mai multe
planuri narative, care urmăresc destinele personajelor. Unul dintre planuri surprinde lupta clanului Tulea în
scopul de a obţine averea lui Costache şi de a o înlătura pe Otilia, pupila acestuia, din rândul pretendenţilor la
moştenire. Alt plan prezintă soarta lui Felix Sima, adolescentul orfan, care vine la tutorele său, acelaşi Costache,
să locuiască şi să urmeze Medicina. El se îndrăgosteşte de Otilia, dar povestea lor de iubire este imposibilă. În
plan secundar, este ilustrată viaţa citadină.

Secvenţele narative se succed prin înlănţuire, prin respectarea cronologiei faptelor. Unele secvenţe narative au
caracter scenic (de exemplu, Capitolul I şi al XVIII-lea), prin folosirea dialogului ca mod de expunere
preponderent, a monologului interior (care reflectă gândurile personajelor), prin notarea gesturilor şi
vestimentaţiei.

G. Călinescu realizează, în manieră balzaciană, ample descrieri ale spaţiilor exterioare şi interioare (strada,
camere), ale vestimentaţiei, prin tehnica detaliului, pentru a da impresia unui univers autentic, pentru a
caracteriza personajele în mod indirect.
Incipit şi final: Incipitul romanului precizează coordonatele temporale: “într-o seară de la începutul lui iulie
1909” şi pe cele spaţiale, prin descrierea străzii Antim, din Bucureşti, a arhitecturii caselor, inclusiv a lui
Costache Giurgiuveanu şi a interiorului casei lui. Bătrânul îl întâmpină pe Felix cu replica: “Nu-nu-nu stă
nimeni aici”.

Finalul este închis pentru că aduce rezolvarea conflictului şi se prezintă sub forma unui epilog.

Romanul este construit simetric, circular, deoarece în final, acelaşi personaj, Felix străbate strada Antim, dar
după zece ani, şi, ajuns în faţa casei avarului, îşi reaminteşte cuvintele: “Aici nu stă nimeni!”

Subiectul: Expoziţiunea este realizată în manieră balzaciană, prin fixarea timpului şi spaţiului, prin descrierea
minuţioasă a străzii Antim, a exterioarelor şi apoi a casei lui Giurgiuveanu, dinspre exterior spre interior, totul
este văzut prin ochii lui Felix Sima, personaj-reflector.

De la descrierea caselor, se ajunge la prezentarea fizionomiei şi la gesturile locatarilor, prin tehnica focalizării,
ca modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor.

Strada şi casa lui Giurgiuveanu sugerează contrastul dintre pretenţia de confort şi bun gust şi realitatea care
înfăţişează incultura, zgârcenia, snobismul.

Acţiunea romanului începe cu venirea lui Felix Sima la Bucureşti, de la Iaşi , şi stabilirea lui în casa lui
Costache, tutorele său, care o creşte pe Otilia, fiica sa vitregă, orfană.

Aglae, sora bătrânului, consideră că această fată este un pericol pentru familia ei în problema moştenirii. Felix,
ajuns în casa unchiului său, o cunoaşte pe Otilia şi asistă la o scenă de familie: jocul de table, la care participă
clanul Tulea, Aglae, în primul rând, dar şi un apropiat al gazdei, moşierul Leonida Pascalopol.

Prin intermediul lui Felix, se realizează observaţia atentă a personajelor: portretele fizice, cu detalii vestimentare
şi fiziologice care sugerează trăsături de caracter. Sunt prezentate, în mod direct, starea civilă, statutul în
familie, elementele de biografie.

Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar Otilia se arată protectoare faţă de Felix, care se ataşează
de ea.

Intriga se dezvoltă atât în planul moştenirii lui Costache, cât şi în planul maturizării tânărului Sima.

Lupta pentru averea lui Giurgiuveanu este un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei
banului. Bătrânul avar nu asigură viitorul Otiliei, amână înfierea ei, deşi ţine la ea, de teamă să nu cheltuiască
bani, de teama surorii sale, Aglae.

Tot ce face este să înceapă construirea unei case pentru Otilia, din materiale de la demolări. Dar efortul depus îi
produce o criză de apoplexie, în timpul căreia rudele îi ocupă casa aşteptând să moară. Singurii care se îngrijesc
de soarta lui sunt: Otilia, Felix, Pascalopol.

Moartea lui moş Costache este provocată de rivalul său, Stănică Raţiu, care îi găseşte banii sub saltea şi îi fură.
Prin demersul său, arivistul Stănică susţine intriga romanului, urmărind să dea lovitura vieţii sale, până la
rezolvarea în deznodământ.

Avariţia, lăcomia, parvenitismul sunt aspecte sociale supuse observaţiei şi criticii în romanul realist, în care sunt
înfăţişate şi aspecte ale familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copii, relaţiile dintre soţi.

Căsătoria face parte din preocupările mai multor personaje: Aurica, fata bătrână, este nefericită că nu-şi găseşte
un partener; Titi, fratele ei, are o căsnicie eşuată, Pascalopol se căsătoreşte cu Otilia, în speranţa că va avea un
cămin împlinit, Stănică se însoară cu Olimpia pentru zestrea niciodată primită, apoi renunţă la fata Aglaei, după
ce i-a furat banii lui Costache şi o ia de nevastă pe Georgeta.

Relaţia dintre soţi este afectată de forţa banului. Stănică o abandonează pe Olimpia din momentul în care
aceasta nu mai înseamnă nimic pentru el din punct de vedere financiar.

Cuplul este afectat şi de personalitatea partenerilor: Aglae conduce cu autoritate şi lipsă de afecţiune un mariaj
în care soţul, Simion, brodează, se crede Isus Hristos, îşi pierde minţile, fiind uitat, în cele din urmă, într-un
ospiciu.

Însăşi relaţia dintre Pascalopol şi Otilia se destramă: moşierul mărturiseşte că i-a redat soţiei sale libertatea, iar
ea şi-a găsit un alt partener, un conte argentinian.

Felix, decepţionat de reacţia Otiliei de a-l părăsi în favoarea rivalului său, Leonida, face carieră şi se căsătoreşte
cu o femeie dintr-un cerc influent.

Motivul paternităţii străbate romanul evidenţiind în primul rând, soarta orfanilor Felix şi Otilia, aflaţi sub
protecţia avarului Costache şi în al doilea rând, destinul copiilor Aglaei, pe care aceasta îi sufocă, îi copleşeşte
cu grija şi dragostea ei, anulându-le şansa realizării în plan matrimonial.

Conflictului romanului, de tip exterior, se desfăşoară la nivelul relaţiilor dintre două familii înrudite: Costache
Giurgiuveanu, care deţine o avere considerabilă, râvnită de clanul Tulea, condus de sora sa, Aglae.

Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei, care
pentru tânăr rămâne o imagine a eternului feminin, iar pentru moşier, o enigmă.

Viziunea despre lume a autorului se reflectă în romanul “Enigma Otiliei” în temă, structura simetrică,
circulară, secvenţele descriptive în tehnica balzaciană, preocuparea pentru aspectele morale, tipologii,
modalităţi de caracterizare a personajelor, descrierea spaţiului citadin, mediul familial, problematica
îmbogăţirii.