Aspecte generale privind extracția ţiţeiului în România

Petroleum, cunoscut și sub denumirea de țiței sau petrol, este un lichid natural,
de culoare gălbuie, realizat dintr-un amestec de hidrocarburi solide și gazoase,
dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide. Țițeiul nerafinat conține mii de
substanțe organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai
importantă pentru industria chimică, precum și producerea carburanților.

Denumirea de “petroleum” vine din latinescul “petra”, care inseamnă piatra și

“oleum”, care inseamnă ulei.

Încă din cele mai vechi timpuri, s-a descoperit că smoala neagră din reziduurile
de petrol a fost folosită în corabia lui Noe pentru a face vasul de lemn rezistent la apă.
De asemenea, bitumul era folosit pentru cimentarea cărămizilor în construcția
Turnului Babilonului și în pavarea străzilor din Mesopotamia.

În mai multe părți ale lumii, cum ar fi în jurul Mării Caspice, în România, în
Birmania și în India, petrolul a fost adesea folosit în iluminat și în scopuri medicale.

Dar dezvoltarea industriilor extractive şi de prelucrare a ţiţeiului a fost

determinată de creşterea preferenţială a consumului de ţiţei, faţă de celelalte energii
primare, întrucât este folosit în:

 Transporturi – întregul sistem de transport al lumii depinde de petrol, care a

revolutionat întregul sistem de transport, fie el rutier, feroviar, nautic sau
aerian. Benzina și motorina sunt astăzi principalele surse de energie pentru
toate tipurile de vehicule.

 Energia industrială – petrolul fiind principal sursă de energie industrial.

Motorina și benzina sunt utilizate în turbinele cu gaz pentru a produce
electricitate
  Încălzire și iluminat - petrolul este folosit în instalațiile de încălzire pentru
magazine, birouri și case. De asemenea, cu ajutorul acestuia se produce și
electricitate pentru uz industrial și casnic.

 Lubrifianti – sunt utili pentru toate tipurile de mașini, în special pentru

mașinile utilizate în transporturi si diferite industrii

 Industria petro-chimică – petrolul este folosit ca materie primă pentru a se

produce diverse îngrășăminte chimice, fibre sintetice, nailon, material plastic,
pesticide, insecticide, coloranti sau chiar vopsele.

România are o istorie de peste 160 de ani în producția și rafinarea țițeiului. A

fost printre primele țări producătoare din lume și unul dintre cei mai mari producători
la începutul secolului XX.

Extracția petrolului din zona judetului Bacău este cunoscută de peste cinci
secole și a fost inițial reprezentată prin exploatări primitive. Apoi, începând cu a doua
jumătate a secolului al XIX-lea exploatarea se facea cu ajutorul unor sonde mecanice,
iar în zilele noastre prin foraje de mare adâncime, de la 150 m până la 1000 m,

Începuturile industriei petroliere în România au loc în bazinul Râul Trotuș,

respectiv pe Valea Tazlăului și în Depresiunea Dărmănești. Mai târziu, perimetrele
petrolifere se lărgesc, cuprinzând spații tot mai mari,

In anul 1861, în România a fost fabricate și folosită, la Poieni, in Târgu Ocna,

județul Bacău, prima sondă cu foraj mecanic, formată dintr-o sapă percutantă cu
prăjini de lemn

Prima sondă comercială din lume apare în satul Lucăcești (Moinești, jud.

Bacău) în jurul secolului XIX, unde apăruseră deja primele distilerii de petrol cu
caracter industrial încă din 1837–1840, urmate fiind de cea de la Moinești (1844).
Acestea sunt primele distilerii din lume, primul pas ca România să aibă prima
rafinărie, la Ploiești.
 La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui
Marin Mehedințeanu, care era și prima de acest fel din România și din lume. Era o
rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație.

Anul 1857 este considerat începutul oficial al industriei petroliere românești,

deoarece România a fost evidențiată ca prima țară din lume, în ceea ce privește trei
evenimente importante:

 Prima țară din lume care a fost înregistrată in statisticile oficialecu o producție
de țiței de 275 tone
 Prima rafinărie petrolieră din lume, construită de frații Mehedințeanu, la
Ploiești
 Orașul București (capitala României) a devenit primul oraș din lume care a
avut iluminat stradal cu kerosen

În anul 1857, România a înregistrat o producţie de circa 257 de tone (conform

publicaţiei The Science of Petroleum). Cu timpul s-au înfiinţat companii petroliere în
domeniu, s-au dezvoltat tehnologii de extracţie şi procesare, cadrul legislativ a
cunoscut o continuă evoluţie (în 1857 apare prima Lege a Minelor), întreaga
infrastructura petrolieră cunoscând o dezvoltare conform cerinţelor economice,
tehnologice şi sociale din diversele etape de dezvoltare a industriei petroliere.

Sectorul de extracţie a cunoscut o evoluţie continuă din punct de vedere al

tehnologiilor folosite şi a cantităţii de ţiţei extrase. Astăzi, ţiţeiul extras se ridică la
valoarea de 6 mil. tone anual.

Înainte de Primul Război Mondial, aproximativ 75% din capitalul investit in

industria petrolieră din România era german, britanic și olandez, în timp ce capitalul
românesc avea o pondere de doar 8%. Printre jucătorii internaționali care au fost atrași
de zăcămintele petroliere din România se remarcă Standard Oil (sucursala Româno-
Americană, înființată în 1904) și Shell (sucursala Astra Română, înființată în 1910)

Industria extractivặ a ţiţeiului poate fi clasificatặ în 4 procese majore :

explorarea, dezvoltarea, producţie şi abandonarea sitului.
 Explorarea sitului este reprezentată de cặutarea în formaţiunile de rocặ a
depozitelor de ţiţei sau gaze naturale,ce implicặ şi prospectarea geofizicặ şi/sau de
foraj şi explorare.

Dezvoltarea sitului are loc dupặ explorarea locului amplasat pe un teren

recuperat din punct de vedere economic şi care implicặ construirea de una sau mai
multe fântâni încặ de la început.

Producţia reprezintă procesul de extracţie a hidrocarburilor şi separare a

amestecului de hidrocarburi solide, lichide, gaze și apặ, eliminarea elementelor
constitutive care nu sunt vandabile şi vânzarea de hidrocarburi lichide şi gaze.

Ţiţeiul este aproape întotdeauna prelucrat la o rafinặrie, gazele naturale pot fi

prelucrate pentru a elimina impuritặţile, fie în domeniu sau la o instalaţie de
prelucrare a gazelor naturale.

În cele din urmặ abandonarea sitului implicặ refacerea sitului în momentul în

care a avut loc o forare recentặ şi îi lipseşte potenţialul de a produce economic
cantitatea de ţiţei şi gaze naturale sau atunci când producţia nu mai este viabilặ din
punct de vedere economic.

1.Explorarea

Depozitele de ţiţei sunt situate aproape exclusiv în rocile sedimentare şi sunt

adesea asociate cu anumite structuri geologice.

Geofizicienii vor cặuta aceste structuri pentru a profita de faptul cặ valurile

seismice se reflectặ diferit în funcție de straturile de piatrặ. Valurile seismice pot fi
generate de o varietate de surse, care pot fi explozivi detonaţi în gặuri forate sub
suprafaţặ pentru uscat si mediul maritim.

Pặmântul rezultat este utilizat de obicei în apropierea zonelor populate, zone

sensibile de mediu şi în apropierea zonelor în care detonặrile nu sunt indicate. În
acest proces, camioanele sunt utilizate pentru a arunca o mare greutate pe suprafeţe,
cum ar fi drumurile pavate.

În locaţiile marine,explozivii sunt mai puţin eficienţi şi au un efect vặtặmặtor

asupra mediului.
 Seismul este creat de un dispozitiv de mare care este golit de aer şi apặ pentru
a crea un vid.Valurile seismice sunt create atunci când apa intrặ în dispozitiv foarte
rapid.

Trebuie subliniat cặ geofizica de teledetecţie nu poate identifica petrolul sau

acumulặrile de gaze direct, aceasta nu poate decât sặ indice potenţialul de rezerve
prin prezenţa sau absenţa anumitor roci caracteristice care pot fi explorate.

2.Dezvoltarea

Pentru exploatarea ţiţeiului sunt necesare două operaţii succesive : forajul

sondelor şi extracţia ţiţeiului. Prin sondă întelegem o gaură cilindrică, săpată în
scoarţa Pământului cu ajutorul unor dispozitive mecanice, caracterizată printr-o
secţiune foarte mică, în comparaţie cu lungimea ei care poate ajunge la aproximativ
15,000 metri. Deschiderea de la suprafaţă se numeşte gura sondei (cu diametrul de
aproximativ 60 cm), iar fundul găurii cilindrice poartă numele de talpă (cu diametrul
minim de 10 cm).

Forajul sondei reprezintă ansamblul operaţiilor care se fac în vederea

obţinerii unei găuri de sondă cum sunt : săparea (forarea) propriu-zisă, care constă
în dislocarea rocilor întalnite,cu ajutorul unui instrument numit sapă sau trepan,
eliminarea detritusului (curăţirea găurii de sfărâmăturile de teren rezultate din
săpare), tubarea găurii (consolidarea pereţilor găurii de sondă prin introducerea
unor burlane de oţel însurubate cap la cap care se fixează prin cimentare),
închiderea apelor, etc. Săparea unei sonde se poate executa umed (eliminarea
detritusului se realizează cu ajutorul noruiului de foraj) folosind sistemul de foraj
percutant(când sapa avansează prin cădere liberă, percuţie sau bătaie pe talpa
sondei) şi rotativ(la care sapa avansează prin apăsare şi rotire continuă ,ca un
burghiu)sau uscat (numai percutant). S-a creat şi o nouă metodă de foraj(de săpare
a sondelor) caracterizată prin folosirea unor motoare (maşini de forţă) care se
introduc în sondă, la talpă şi actionează direct asupra sapei. Motoarele care
actionează direct sapa sunt amplasate imediat deasupra sapei. Ele sunt hidraulice
(ansamblul motor-sapa numindu-se electrobur sau motor electric de fund).
 Fluidele de foraj, reprezintặ o componentặ importantặ în procesul de foraj.
Proprietặţile diferite ale fluidului de foraj pot fi solicitate în funcţie de condiţiile de
foraj. De exemplu, o mai mare densitate a fluidelor poate fi necesarặ în zonele de
înaltặ presiune, precum şi o rezistenţặ mai mare la temperaturặ a lichidului, în
condiţii de înaltặ temperaturặ.

În plus, lichidul rezultat din forarea nặmolurilor conţine bentonitặ, argilặ care
creşte vâscozitatea şi modificặ densitatea lichidului.

Noroiul de foraj poate, de asemenea, conţine aditivi suplimentari care

modificặ proprietặţile lichidului.

Începând cu anul 1990, industria de extracţie a ţiţeiului a dezvoltat mai multe

materiale de bazặ de la care sặ formuleze fluide de foraj de înaltặ performanţặ, fiind
materiale sintetice, dintre care se amintesc: esteri, parafine sintetice, eteri şi altele.

Industria a dezvoltat materiale sintetice pe bazặ de lichide cu aceste non-

materiale sintetice oleaginoase, ca bazặ pentru fluide de foraj pentru a oferi
performanţặ caracteristicilor tradiţionale a lichidelor pe bazặ de ulei bazate pe
motorinặ şi uleiuri minerale, dar cu potenţial mai mic, asigurând o mai mare
securitate a lucrặtorilor datoritặ gradului mic de toxicitate.

Forarea nặmolurilor se face cu mai mulţi aditivi. Urmặtoarea este o listặ cu

cei mai semnificativi aditivi :

-inhibitori de coroziune,cum ar fi oxid de fier,aluminiu,carbonat de

zinc,cromat care protejeazặ conductele şi alte componente acide din compusii
intâlniţi la formare ;

-dispersie,include fier lignosulfonat,desparte granulele solide în particule

mici astfel încât sặ poatặ fi transportate de lichid ;

-floculanţi,în primul rând polimeri acrilici,care suspendặ particulele pentru a

le grupa împreunặ astfel încât sặ poatặ fi îndepặrtate de pe lichid la suprafaţặ ;

-tensioactivi,cum ar fi acizii graşi şi sặpunurile ;

-bioacide,de obicei,amine organice,formaldehide,ucid bacteriile care pot

produce hidrogen sulfurat care este un gaz toxic.
 Când etapa de forare este finalizatặ trebuie parcurşi mai multi paşi înainte de a
începe producţia.În primul rând se efectueazặ o testare pentru a verifica
hidrocarburile,formaţiunile care sunt capabile sặ producặ suficiente hidrocarburi.

3.Producţia

Pricipalele activitặţi de producere a petrolului sunt: aducerea la suprafaţặ a

lichidului, separarea componentelor lichide şi gaze, precum şi eliminarea
impuritặţilor.

Deseori, ţiţeiul şi gazele naturale sunt produse din acelasi rezervor.

a)Producţia primarặ

Recuperarea primarặ este primul stadiu al producţiei de hidrocarburi şi

rezervorul de presiune naturalặ este adesea folosit pentru a recupera uleiul.

Când presiunea naturalặ nu este suficientặ pentru a forţa uleiul sặ iasặ la

suprafaţặ se foloseşte echipamentul de ridicare artificialặ. Acestea includ diferite
tipuri de pompe,valve.

b)Recuperarea secundarặ

Îmbunặtặţeşte recuperarea hidrocarburilor lichide prin represurizarea

rezervoarelor şi restabilirea circulaţiei naturale a apei. De obicei apa, care este
produsặ cu ulei, este reinjectatặ (pot fi folosite si alte surse de apặ). Acest tip de
recuperare secundarặ se numeşte revặrsare.

Injecţia de apặ se foloseşte pentru o mai bunặ recuperare a ţiţeiului şi a gazelor

naturale,este recunoscutặ ca fiind o formặ de reciclare a acestor deşeuri.

c)Recuperarea terţiarặ

O ultimặ metodặ de a scoate ultimele extractibile de ţiţei este recuperarea

terţiarặ. În contrast cu tehnicile de recuperare primarặ şi secundarặ aceastặ
recuperare presupune eliminarea de materiale gặsite anormal în rezervor.

Aceste metode sunt deseori costisitoare şi necesitặ energie.În cele mai multe
cazuri,o substanţặ este injectatặ în rezervor,acumuleazặ petrolul şi gazele naturale şi
este eliminatặ cu produsul.
 d)Separarea ţiţeiului

În cazul în care lichidul este adus la suprafaţặ acesta ar putea conţine un

spectru de substanţe,inclusiv gaze naturale,apặ,nisip,nặmol precum şi orice aditivi
utilizaţi pentru a spori extracţia.

În general,ordinea de separare cu privire la ţiţei este urmặtoarea :separarea

componentelor gazoase,îndepặrtarea solidelor şi apei şi separarea emulsiei apặ-ulei.

Eliminarea de gaze componente este destinat în primul rând pentru a elimina

gazele naturale din lichide,cu toate acetea,contaminanţii gazoşi cum ar fi hidrogen
sulfurat este produs în unele domenii în timpul acestui proces.

Gazele sunt eliminate prin trecerea fluidelor printr-o camera sau două unde
scade presiunea. Puţin câte puţin vor rămâne mai puţine gaze dizolvate în soluţie.

Lichidele si solidele care rămân sunt de obicei un mix de apă, ulei şi nisip.

Separarea fluidelor produc un strat de nisip, un strat de ulei relativ fără apă, un
strat de emulsie precum şi un mic strat de ulei relativ pur.

În cele din urmă, emulsiile sunt rupte prin încălzirea lichidului într-un
încălzitor la o temperatură de 100-160º sau prin tratarea emulsiei prin ruperi chimice.
Ca urmare emulsia ruptă de ulei este aproximativ 98% pură,fiind suficient pentru
depozitare sau transport în rafinării.

e)Condiţionarea gazelor naturale

Gazul natural este condiţionat de procesul de îndepărtare a impurităţilor din

fluxul de gaze naturale astfel încât are un grad ridicat de calitate încât să treacă prin
sistemul de transport. Este de remarcat faptul că condiţionarea nu este întotdeauna
necesară,gazul natural de la unele formaţiuni este suficient de pur încât poate trece
direct în conducte. După cum gazul natural este separat de lichid care s-ar putea să
conţină impurităţi care reprezintă pericole potenţiale sau probleme. Cea mai
semnificativă este acidul sulfuric care poate fi sau nu inclus în sectorul gazelor
naturale. Acidul sulfuric este toxic(şi uneori letal în concentraţii mari) pentru om şi
coroziv pentru conducte ,este de dorit să se îndepărteze cât mai repede în procesul de
condiţionare. O altă preocupare este ridicată de vaporii de apă.La presiuni ridicate
apa reacţionează cu componentele din gaz pentru a forma hidraţi de gaz care sunt
solide şi înfundă ţevi,valve şi manometre.

Întreţinere

Fântânile necesită periodic sesiuni de întrţinere semnificative.În timpul

acestora mai multe sarcini pot fi inteprinse :repararea scurgerilor în ramă sau
tubulatură,înlocuirea de motoare sau alte echipamente,vopsirea şi curăţirea
echipamentelor.Sunt efectuate două proceduri pentru a îmbunătăţi fluxul de lichid şi
anume :eliminarea de săruri acumulate şi parafină,tratarea producţiei ,culegerea de
linii si supape de coroziune pentru prevenirea compuşilor de coroziune.

4.Abandonarea sitului

Producţia poate fi oprită pentru mai multe motive.Dacă este vorba despre o
oprire temporară,se închide interior.În cazul în care închiderea este permanentă este
bine să fie convertit la UIC clasa II injecţie sau este conectată şi abandonată.

Închiderea temporară este o opţiune în cazul în care condiţiile care cauzează

întreruperea producţiei este anticipată a fi pe termen scurt.

Opţiunea finală este renunţarea la priză.Scopul acestei proceduri este de a

preveni migraţia fluidului,care ar putea contamina acviferele sau apa de
suprafaţă.Producătorii de ţiţei şi gaze naturale au reglementări specifice care
reglementează introducerea şi abandonarea puţurilor.

Bibliografie
1. https://www.yourarticlelibrary.com/essay/uses-of-petroleum-6-main-uses-
of-petroleum-discussed/25416
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Petroleum
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Industria_petrolului_%C3%AEn_Rom
%C3%A2nia
4. ROMANIAN ACHIEVEMENTS IN PETROLEUM INDUSTRY Maria
Stoicescu, Eugen Mihail Ionescu
5. Curs INDUSTRIA EXTRACTIVĂ A ŢIŢEIULUI ŞI GAZELOR NATURALE