Literatura aservită ideologiei comuniste

Comunismul(1948-1989) este un regim politic totalitar, o ideologie în care statul există și este
atotputernic, sub conducerea unui singur partid. În comunism toate bunurile aparțin societății
și toți membrii au același statut economic și social. Astfel se instaura egalitatea între clase.

Ideologia comunistă se bazează, inițial, pe determinismul social, un concept sociologic care

susține primatul societății asupra individualității. Astfel, individul nu ia deciziile proprii, ci este
constrâns de presiunea societății, el nu este cu adevărat liber să acționeze după cum dorește.
Ca urmare a instaurării comunismului, devine obligatorie educarea populației în favoarea noilor
idei comuniste. În consecință, rolul literaturii este, ca mijloc de propagandă, de a-i face pe
oameni să se supună partidului și conducătorului, dar și de a înjosi tot ce se opune acestei
ideologii.

Prin intermediul cenzurii, comuniștii au preluat controlul asupra literaturii din zilele acelea, s-au
interzis publicați și opere, iar bibliotecile s-au umplut de traduceri din literatura rusă. Totul a
început pe 12 noiembrie 1944, când a fost înfiiințată Asociația Română pentru Strângerea
Legăturilor cu Uniunea Sovietică, unde președintele Secției de literatură și filozofie este Mihail
Sadoveanu. O lună mai târziu apare primul număr al revistei Veac Nou, care devine
instrumentul propagandist al asociației. În 1945 se înființează Universitatea Muncitorească a
PCR, menită să educe poporul în felul în care partidul comunist își dorește. În anul 1946,
cenzura este pusă în practică și literatura română pierde lucrări valoroase, 2538 de cărți sunt,
inițial, interzise, scoase din biblioteci și distruse. Mai apoi, în 1948 este tipărită o listă cu peste
500 de pagini care cuprinde nu mai puțin de 8879 nume de autori și titluri. Printre acești autori,
cărora li se interzice publicarea anumitor creații și distrugerea unora deja făcute publice, se află
foarte mulți scriitori cunoscuți ale căror opere au deschis noi orizonturi cititorilor: Vasile
Alecsandri, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, George Coșbuc, Octavian Goga, Titu
Maiorescu, Costache Negruzzi, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu. De asemenea, numele lui
Tudor Arghezi este eliminat din literatură, odată cu volumul Una sută una poeme, ce este retras
din librării. În 1949, comuniștii nu scapă din vedere nici muzica interpretată de către Maria
Tănase, Maria Lătărețu sau Fănica Luca, pe care o interzic, deoarece foloseau forma „foaie
verde”. În același an se înființează Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, ce avea ca țintă
crearea unor scriitori care să respecte și să se supună stilului comunist, dar este desființată în
1955.

Din punct de vedere al școlii, sunt scoase din uz manuale tipărite până la 1947, iar în 1948 se
tipăresc materiale de propagandă, fără aspect didactic pronunțat, ci care se bazează pe
ideologia vremii. Toate creațiile simboliste, suprarealiste, expresioniste, dadaiste sunt
considerate iraționale și dezumanizate. Scrisul trebuia să fie într-un limbaj popular accesibil,
fără concepții înalte asupra vieții sau intimități poetice. Scopul partidului comunist a fost acela
de a distruge cetățeanul și de a crea „omul nou”, care să se supună oricăror reguli. Partidul
pune stăpânire pe tot ce înseamnă opinie și gândire individuală și decide și cum ar trebui artiștii
să perceapă realitatea. Spre sfârșitul acestei perioade, numită de comuniști „Epoca de aur”,
sunt interzise în televiziune și la radio cuvinte precum frig, foame, moarte, cruce, preot, care
acum sunt folosite zilnic. George Lesnea este unul dintre autorii vremii, care s-a adaptat la
literatura impusă, și scrie cunoscutele versuri închinate Partidului Comunist Român:

„Partidul e-n toate/E-n cele ce sunt/Și-n cele ce mâine vor râde la soare/E-n pruncul din
leagăn/Și-n omul cărunt,/E-n viața ce veșnic nu moare”

Au fost scrise numeroase poezii, în această perioadă, dedicate partidului sau chiar lui Nicolae
Ceaușescu, una dintre cele mai cunoscute fiind „Omul – Ceaușescu” scrisă de Alexandru
Andrițoiu:

„E Omul – Ceauşescu Nicolae –

Iubit ca steagul nostru tricolor,
Ca steagul roşu, limpede văpaie,
În zborul liber către viitor”

Este o poezie simplă, care poate fi înțeleasă de toată lumea și este scrisă exclusiv despre
conducătorul țării, om „iubit ca steagul nostru tricolor”.

Totodată, și Corneliu Vadim Tudor, cunoscut drept om politic al zilelor noastre, a scris poezii
închinate partidului și conducătorului, una dintre ele fiind „Poem de închinare”.

„Avem un bărbat între noi și lumină

ne luăm din luminile ochilor săi
e blând ca amurgul sfințind Bucovina
și aprig ca Oltul vuind printre văi
pământul acesta l-a dat, într-o iarna
așa cum dă iarba dintâi, prevestind
schimbarea la față a firii și-a vechei
suflări românești cu peceți de argint.”

Încă din titlu este prevăzută ideea de idolatrizare a conducătorului, iar eul liric îl vede ca pe un
dumnezeu al românilor, „lumină ne luăm din luminile ochilor săi”. Președintele este văzut ca cel
ce a schimbat țara în bine, un om blând dar și aprig când trebuie.

În altă poezie închinată lui Ceaușescu, scrisă de către Corneliu Vadim Tudor, acesta este
perceput drept un erou național și poporul este mândru ca îl reprezintă.
„Acum, când naţiunea în strai de primăvară
Va celebra prin fapte nucleul ei vital
Ne vom ura din inimi, în zi aniversară:
Trăiască-n veci triada Partid, Popor şi Ţară!
Trăiască Ceauşescu, Erou Naţional!”

Nu a fost neglijată de scriitori nici soția lui Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, căreia i-au fost
închinate câteva poezii, printre care o poezie scrisă de Vadim Tudor în 1984:

„Este fiica prea iubită

A acestui brav popor
De luceferi străjuită
Și de steagul Tricolor

E Elena Ceaușescu
Suflet nobil și vibrant
Mamă bună, om politic
Și prestigios savant”

În concluzie, literatura aservită ideologiei comuniste este total diferită de literatura noastră,
fiecare poezie comunistă este construită pe baza aceleași teme, acestea fiind dedicate
Partidului Român Comunist sau conducătorului și soției acestuia. Operele au fost scrise într-un
limbaj accesibil tuturor, fără concepții de geniu sau aspirații înalte, iar atât creațiile de acest fel,
cât și autorii lor, au fost interzise.