Vino,te chem!

Trup obosit,pierdut în văpăi,

Suflet sumbru,sătul de trădări,
Inimă frântă,om fără vlagă
Sătul de minciună,de-o lume întreagă.
Unde ești pace?Vino,te chem!
Sătulă de oameni în mrejele-ți m-aștern,
Cuprinde-mi cadavrul rece și șters,
Am obosit din speranțe viața să-mi țes.
Vino,tu,rătăcitoare pace!
Ucide-mi durerea ce de vise mă stoarce,
Lasă-mă să înot în plasa iubirii,
Lasă-mă să trăiesc,să inspir fericire!

Aș...

Aș zbura cu tine de mână

Până pe lună și înapoi,
Aș trăi în deșerturi aride
Împreună să fim amândoi.

Aș sări în gol după tine

Să te ridic în sus, înapoi,
Aș uita de întreaga planetă,
Dar împreună să fim amândoi.

Aș sta la brațul tau o veșnicie

Și încă una te-aș iubi,
Aș împărți totul cu tine
Chiar de iubind voi păgubi.
 Tu nu știi

Aidoma unei luni târzii

Apari în calea mea,
Dar ce păcat că nu mă știi
Și nici iubirea mea.

Te voi cânta în poezii

Și te-oi slăvi mereu,
Tu ești iubirea mea dintâi,
Doar un străin și doar al meu.

În gălăgia ta,liniște

Liniște,câtă gălăgie poți purta pe șalul tău?

Câtă deznădejde și durere tu ascunzi...
Eu te aud,te simt,te vreau mereu
Căci doar prin tine sufletul îmi urlă.

Liniște,adierea ta sugrumă orice țipăt,

Iar lacrima se scurge doar în șoapte
Eu te aud,te simt ,te vreau mereu
Să îmi topesc durerea toată-n noapte.

Mi-a croșetat bunica...

Vântul bate-n geamul învechit și ros de vreme,

Cerul parcă se topește-n fulgi vioi și mari,
Focul cel din gura sobei fâlfâie parcă s-ar teme,
Iar bunica croșetează cu-ale ei andrele tari.
O privesc de lânga vatra ce călduță se simțea,
Neștiind cum trece vremea,ori poate cum eu prin ea
Și i-aș cere o andrică și un fir de lână toarsă,
Să îmi croșetez deseară o hăinuță mai frumoasă,
Dar bunica-și știe treaba,uite haina deja-i gata!
Eu voi fi cea mai fudulă dintre toată gloata.

Nedreptate

Atâtea vorbe pe ascuns,

Atâtea dure și nedrepte,
De parcă toate s-au ascuns
În ale voastre piepte.
Câte minciuni, câte trădări,
Câte inimi frânte?
Topindu-ne ca mici țigări
Cu suflete înfrânte.
Atâțea tind spre evadare,
Atâtora le spun „nebuni”
Urnindu-i înspre condamnare,
Că sunt fideli,iubesc și-s buni.

Mi-e rușine

Mi-e rușine că sunt om

Fără suflet sau sființă,
Mai bine eram un pom
Lipsit în veci de suferință.
Mai bine eram un drum
Să vă port către iubire,
Azi suntem parcă din scrum
Neștiind de pocăire .
Mai bine eram strop de apă
Să vă spăl sufletul de rele
Azi, am uitat cum se iartă,
Icoanele,mâine vom uita de ele.

Către mama

Bună ziua,scumpă mamă!

Îți scriu din depărtări,
Ca să-ți șterg povara albă
Culeasă-n așteptări.
Îmi este dor de tine,
De vorba ta preasfântă!
O lacrimă îmi curge
În inima mea frântă.
Aș vrea să-ți simt suflarea,
În brațe să te strâng,
Iar dorul,cât de mare,
În brațe să îl frâng.
Și-aș vrea să zbor ca pana,
În calea-ți să m-aștern,
Să-ți iau din piept povara
A dorului matern.
O,dorurile-mi toate
S-au contopit în mine.
Ah,scumpa mea măicuță,
Îmi port gândul spre tine.
 Străinul
Străinul cu ochi căprui,
Ultima mea iubire.
Acum este,acum nu-i,
Lăsându-mi inima-n neștire.

Străinul cu buze moi,

Ultima mea fericire.
Demult nu mai suntem noi,
Dar El al meu va fi în nemurire.

În așteptare
Încă pun pe facebook poze pentru tine,
Poate ți-se face dor, și-mi scrii.
Încă te aștept să vii la mine
Cu un buchet de trandafiri vii.
Diminețile fac cafea în două cești,
A ta se răcește- n așteptare.
Oare pe unde mai ești?
De mă lași cu ochi în soare.
Rochia mea încă-ți poartă parfumul
Și-o țin la piept de parc-ai fi aproape.
Încep să cred că-s soră cu nebunul,
Îmbrățișând o rochie în noapte.

Fluturi
Fluturii , cât m-au zăpăcit acești fluturi,
Ce se tot zbânțuie în corpu-mi când te văd.
Și jur,am pe suflet numai bătături
Ce s-au croit din al aripilor prăpăd.