Ciurea Iulia-Cristina

FABIZ

Grupa 128

Tema 4

Exemplificarea strategiilor de predare in disciplinele economice

Predarea-învăţarea disciplinelor economice este un proces care presupune un volum

considerabil de muncă, atât din partea profesorului, cât şi din partea elevului. În relaţia de predare-
învăţare, profesorul dă şi elevul primeşte, profesorul se cercetează pe sine, pentru a afla cum poate
preda mai bine, şi, în acelaşi timp, cercetează elevul, pentru a afla cum poate acesta învăţa mai bine.
Cum trebuie să fie profesorul şi ce stil de predare trebuie să adopte în clasă? Un economist va răspunde:
„Depinde!”. Depinde de profesor, de ceea ce i se potriveşte lui ca persoană, de stilul său personal.

Nu există un stil potrivit pentru orice profesor, ci există stiluri de predare, diferite de la o
persoană la alta. Dar comun pentru toţi profesorii trebuie să fie dăruirea pentru meserie şi, mai ales,
plăcerea de a preda științe economice.

Profesorul trebuie să cunoască stilurile în care învaţă elevii săi şi să găsească modalităţi de a se
adresa tuturor acestor stiluri. El trebuie să utilizeze metode diverse şi să asigure, ori de câte ori este
cazul, metode de individualizare a învăţării.

O metodă recomandată în predarea orelor de științe economice este simularea. Aceasta este o
metodă de instruire centrată pe elev care îi ajută pe elevi să înţeleagă faptul că şi cele mai abstracte
concepte economice au aplicaţii în realitate. Simularea este considerată o activitate de laborator prin
care profesorul de științe economice demonstrează un anumit concept (McCorkle, Meszaros et al.,
1997). Profesorul nu prezintă conceptele şi nu explică problemele, ci dirijează descoperirea lor prin
discuţii.

Pentru a asigura buna desfăşurarea unei simulări, activităţile trebuie să fie foarte clar descrise,
în majoritatea cazurilor, elevii interpretând roluri din lumea reală: consilieri locali, cumpărători-
consumatori, vânzători-producători, membrii ai legislativului etc. Elevii trebuie să aibă sarcini bine
definite de realizat, respectiv obiective de atins: să obţină profit, să fie realeşi în funcţia respectivă etc.
Pentru a-şi realiza obiectivele, elevii dispun de resurse şi trebuie să adopte decizii privind modul în care
le vor utiliza.

Este posibil ca, în desfăşurarea unei simulări, să intervină şi neînţelegeri, de aceea este necesar
să existe şi momente în care să fie posibilă clarificarea lor şi obţinerea unui feedback de către elevi.

Simulările au un grad mare de atractivitate şi asigură participarea efectivă a elevilor, care sunt
puşi în situaţii asemănătoare celor existente în realitate. Dar această metodă nu este suficientă pentru
ca să se producă învăţarea fiind absolut necesară pentru învăţare și o discuţie despre activitatea
desfăşurată, prin care să se analizeze şi să se explice situaţiile intervenite, factorii care au acţionat,
consecinţele acţiunii acestora. Astfel elevii ajung la explicaţii, la relaţii cauzale, iar prin discuţii profesorul
îşi poate da seama dacă s-au atins obiectivele urmărite.

~1~
 Întrebările cu ajutorul cărora este condusă discuţia de analiză trebuie să orienteze elevii către
identificarea conceptelor economice, interpretarea faptelor cu ajutorul acestor concepte, cântărirea
beneficiilor şi a costurilor şi compararea situaţiei simulate cu cazuri din lumea reală.

Problematizarea este considerată în didactica modernă una dintre cele mai valoroase metode
deoarece orientează gândirea elevilor spre rezolvarea independentă de probleme. Utilizând această
metodă, profesorul pune pe elev în situaţia de a căuta un răspuns pertinent, o 646 soluţie pentru
problema cu care se confruntă. Punctul de pornire îl constituie crearea situaţieiproblemă, care
desemnează o situaţie contradictorie pentru elev, dificilă deoarece se crează un conflict între experienţa
de cunoaştere a elevului şi elementul de noutate cu care se confruntă acesta.

Metoda studiului de caz a fost iniţiată în 1926, în Franţa (în Şcoala de Comerţ). Particularitatea
metodei prezintă o situaţie completă care reclamă soluţionare (= caz) specifică şi imediată, se bazează -
în egală măsură - pe cercetare şi acţiune concretă (deoarece cel care realizează studiul de caz trebuie să
reflecte la toate modalităţile de rezolvare a cazului). Cazul este o situaţie autentică fără rezolvare, o
preocupare deosebit de solicitantă pentru un factor de decizie, o problemă de organizare (nerezolvată),
un proces în derulare, dar pasibil de reconsiderări. Situaţiile de tip caz pot fi de trei feluri - caz descriptiv
- atunci când situaţia este descrisă în amănunt (exact aşa cum se petrece), urmând dezbateri şi rezolvare
(soluţie) în echipă, se rezolvă într-o singură zi, caz evolutiv - se bazează pe descrierea / analiza unui caz
similar care deja a fost rezolvat, documentaţia fiind sursă de inspiraţie, neacceptându-se copierea - acest
caz se rezolvă în câteva zile; caz interactiv in care membrii echipei au sarcini bine definite, încă de la
identificarea cazului, unul ocupându-se de aspectele tehnice, altul de cele organizatorice, altul de cele
financiare, altul de structura deciziei finale; se pot constitui comisii de experţi / arbitri si se rezolvă în
câteva săptămâni.

~2~