PROLOG

Cu mult timp în urmă,într-o lume făurită din

praf de stele și speranță, o nimfă a apelor
dăduse naștere unei perechi de gemeni, un
prin al soarelui și o moștenitoare a lunii.
Ochii ei de chihlimbar ardeau de durere,iar
părul mai întunecat decât cea mai lungă
noapte din Thralis, își pierdea ușor-ușor din
strălucirea feerică, efemeră...
S-a spus că sângele său auriu s-a transformat
în râuri ce au înconjurat pământul;că și-a
meritat soarta deși a tras cât a putut de firul
vieții,că strigătele acesteia s-au preschimbat
în umbrele ce bântuie pădurile și astăzi,
înnebunind trecătorii.
Nimic însă din toate astea nu era adevărat.
Nimeni, nu știa adevărul;niciunul nu a văzut-o
dându-și duhul spintecată de tăișul unei
lance,cu ochii privind în zare, la membrele
sabatului Lună Nouă,ce-i ascundeau copii:unul
spre răsărit,iar altul la apus, protejați de
mânia lui Zenus ,pe vecie.Sau cel puțin
aceasta le era intenția.
Sufletul zeiței pierdută în uitare,s-a adunat și
s-a așezat,parcă dezamăgit de soarta scrisă în
astre,pe vârful stâncilor asimetrice, ce
înconjurau trupul,uniform.Dupa ore, zile,
veacuri-cerul știe- o vânătoreasă a descoperit
carcasă suptă de viață,din gâtlejul său cu puls
neregulat,reverberând un țipăt prelung.
Țipătul a atras mai mulți localnici.Ceilalți au
strigat și ei,împietriți de groază,nu doar din
cauza măcelului, ci fiindcă pielea ei neagră și
sângele pierdut,prevesteau ceva catastrofal in
Ïlben.Chiar și când timpul s-a dilatat,nopțile au
devenit zile și stelele nori,tremurul a
continuat,hrănindu-se asemenea unei infecții
cu groaza oamenilor.
Propria ființă dispersată în aerul amar de
primăvară, poposi o vreme, asupra pieptului
de odinioară;acum nemișcat.Cu o exclamație
mută și-a înclinat capul ireal într-o parte, și a
privit sfâșiat de jale, în jos la un prezent incert.
Astfel țipetele au continuat,pierzând din
intensitate,dar fiindcă acolo,nestinse.Femeia
cu chip de înger,fusese incinerată neglijent,
din cenușa ei purpurie înălțându-se peste
decenii,un întreg imperiu.
În schimb, în afara unor bârfe,blesteme si
rugăciuni șoptite,evenimentul fu dat uitării;
pentru o perioadă întreaga lume trăind într-
un univers lipsit de griji...Până într-un timp.
Și,in capătul îndepărtat al orașului ,pe un
monument bătut în rubine și giuvaere,de
metal lucios ca sticla, un gargui a tresărit din
somul veșnic,parcă deșteptat de profeție și și-
a ridicat calculat,masivul creștet împodobit în
marmură ciobită...
CAPITOLUL 1
După doi ani de serviciu in slujba rebeliunii
,din umbra Ïlbenului,Emersyn Itzel se
obișnuise cu șoaptele sau cu încercările
aproape imposibile de a-și reprima repulsia în
prezența Frației Semilunii.In orice altă zi ar fi
doborât cu ușurință câțiva aroganți suficient
de naivi ,încât să se ridice în potriva sa...
Ba chiar ar fi putut tăia câteva gâturi, dacă
protocolul și misiunea de acum, nu ar fi fost
mai importante decât niște limbi ascuțite sau
inimi de hârtie,ale clevetitorilor ce-i dădeau
târcoale.
Yamir o strânse ușor,dar ferm de braț,drept
avertisment, în timp ce parcurgeau drumul
rămas până la templul Sabatului,cu pași
grei,încordați.Străbăteau străzile lăturalnice
ale mahalalelor,într-o liniște muta,precum și
poteci abrupte în direcții opuse,pentru a-și
pierde urma.
De parcă ea nu ar știi că ziua asta poate fi
începutul sau sfârșitul lor,iar toată munca
perfecționată cu greutate,ar putea fi atât de
ușor înlăturată dintr-un capriciu.
Intrară pe sub bolta sculptată a metrololei
nesfârșite,pașii și respirațiile lor
regulate,spărgând liniștea apăsătoare.
Era flatant, își dăduse ea cu părerea,chiar dacă
nu știa cu exactitate cum aveau să decurgă
lucrurile.După o vânătoare de adunat
informații prin piețe și cârciumi,să fie chemată
urgent tocmai acum,nu o prea ajuta.
Plecase totuși urechea la informatorii ei, ce o
anunțaseră cu privire la o mică parte din ce
urma,totuși atunci un vânt fantomatic o
împinse de la spate,iar podeaua lustruită,
părea că avea să o înghită.
Spirite blestemate,repetă în gând, grăbindu
de odată. Examină statuile înfățișând zeități în
plin război sau moarte,ce îi flancau,tăcute de
pe holurile slab luminate.
-Haide spune-mi la ce te gândești, o imboldi
Yamir,afișând o expresie nepăsătoare,ce
ascundea o minte tulbure.
Atunci,Emersyn îi studie cu repulsie profilul
conturat de torța pe care el o ținea,chipul
aspru,părul blond și ochii cenușii ,sclipind
obraznic,când ea răspunse cu plictiseală:
-Mă gândesc că nu am chef să mor azi,în timp
ce-și potrivea mai bine mantia azurie,pe cap.
-Vai, cât dramatism!Ce ar fi să te relaxezi
puțin,iar noi doi am putea după,să...
-Ce ar fi să îți ții gura și să mă lași în plata
zeilor!?,răbufni tăios,astfel ultimele grame de
afecțiune pe care bărbatul le afișa ,dispărură.
O,ar fi drăguț să-și pună mai des mintea la
contribuție,contemplă apoi.Sau să îi verse
sângele blestemat de Achonit pe dalele de
piatră. Era sigură că nu ar vrea să aibă parte
de același sfârșit pe care îl primise primul său
tutore, ce-și alesese prost clipa în care să
continue cu avansurile scârboase.Încă își
amintea senzația sângelui său pe furca de
grădină,pe chipul și hainele ei zdrențuite.
El doar mormăi indescifrabil când fata aruncă
o privire glaciară unui servitor în trecere,ce
scăpă tava, acest fapt zmulgându-i un zâmbet.
În cazul unui posibil atac,ar fi putut dezarma
câțiva stelani și vreo patru surori ale Lunii,dar
Kaga,adjunctele și puterile lor,ar fi o pacoste.
Idioți. Erau cu toții niște idioți.
La nivelutile superioare ale clădirii,auzea
sunetele de antrenament și târșâitul
orfanilor,în timpul antrenamentului.Țipetele
ocazionare ori loviturile nemiloase de
bici,acompaniau brutalitatea curentă din
regat.
În timp ce progeniturile ființelor magice ,se
luptau zilnic cu foametea și msi ales pentru
supremație, părinții biologici își vedeau în
continuare de escapadele,balurile și
distracțiile proprii,cele zece sabate ale Naturii
„curățând" greșelile lor.
Momentan avea alte lucruri care o macinau,în
timp ce luau colțul.Oare în sfârșit va fi trimisă
pe câmpul de bătălie din Aluzee?Își încleștă
maxilarul dureros.Era posibil să îi semneze
testamentul la moarte?Dar, de ce să o
convoace tocmai Kaga...Ceva nu se lega aici.
În cele din urmă,se opriră în fața unei fante
imense,desparțită prin perdele roșii de
catifea-la fel de roșii ca sângele de pe cizmele
lui Emersyn-.Însoțitorul intră primul, cu o față
falsă,nevinovată,pe când ea își potoli pe cât
posibil bătăile inimii.Adunând poalele fustelor
ivorii,în straturi generoase și îngenunche
apatic în centrul încăperii.
-Gladius tectumque et nostra gravis,șoptră ei.
-Gladius tectumque et nostra gravis,fillii,
ziseră la unison toate cele opt femei, din
încăperea decorată bogat.
Yamir Nysus o trase în sus,picioarele sale
parcă de plumb, opunând rezistență automat.
-Este vremea să răsăriți,selenilor!dădu Cemille
semnalul,iar tânăra femeie se ridică cu
genunchii tremurânzi,așteptând sentința.
-Emersyn a Apelor Libere,sigur te întrebi de ce
te afli aici,cu precădere,tună vrăjitoarea.
-Ei bine, zi-ne soră...Ce zi comemorăm
astăzi?,o întrebă Cintya, de această dată cu
blândețe.
-Marea Uniune, replică ridicând mareț capul,
de acum descoperit și iluminat în nuanțe
tuciurii de flăcările sălii dispuse în cerc.
Bineînțeles că știa,toată lumea aflase
momentul în care Zenna s-a sacrificat,
purificând solul cu sângele binecuvântat al
acesteia, dând viață unor gemeni morți. Pe
locul acela s-au zidit insuși Nysrene și
Soros,capitalele acestei lumi nenorocite.
-Aici, fată draga vei descoperi fie începutul
celorlate sfârșituri, fie calea spre infinit,
interveni Kaga, cu o privire disprețuitoare.
Șaisprezece gardieni, plus surorile mai
însetate de sânge ca niciodată. Emblemele
purpurii redând o lună cu patru colțuri și
câteva unghiuti diforme.
Simțindu-se buimacă,își atinse mâna stângă
peste multiplele cicatrice ce îi dădeau
curaj.Cel puțin asta trebuiau să facă.
Emersyn auzi ropotul tobelor antice,abia
câteva secunde prețioase mai târziu.Iar din
neant, o lumină aurie se arătă, aducând cu
sine o apariție neașteptată...Oracolul.