CUPRINS

CAPITOLUL 1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI....................1

1.1 REPERE GENERALE............................................................................................................................1
1.2 SCURT ISTORIC AL INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI.....................................................................2
1.3 OBIECTUL DE ACTIVITATE AL INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI........................................................4
1.4 RELAŢII INTERNE ŞI EXTERNE..............................................................................................................6
1.5 MISIUNEA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI.............................................................................10
1.6 AUTONOMIA LOCALĂ......................................................................................................................10
1.7 TUTELA ADMINISTRATIVĂ.................................................................................................................11
CAPITOLUL 2 ETAPELE PROCESULUI DECIZIONAL ÎN CADRUL INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI
13
2.1 DECIZIA ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ...................................................................................................13
2.2 STRUCTURA PROCESULUI DECIZIONAL.................................................................................................13
2.3 ETAPELE PROCESULUI DECIZIONAL......................................................................................................14
2.4 PROCESUL DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR DE MANAGEMENT PUBLIC ÎN CADRUL INSTITUŢIEI PREFECTULUI
JUDEŢULUI IAŞI..........................................................................................................................................16
CAPITOLUL 3 ÎNTOCMIREA DOCUMENTELOR SPECIFICE COMPARTIMENTULUI RELAŢII PUBLICE,
SECRETARIAT, APOSTILĂ......................................................................................................................18
3.1 COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE, SECRETARIAT, APOSTILĂ................................................................18
3.2 CIRCUITUL CERERILOR FORMULATE ÎN BAZA LEGII NR.544/2001............................................................19
3.3 CIRCUITUL CERERILOR PENTRU APOSTILAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE....................................................20
3.4 CIRCUITUL PRIVIND CERERILE DE AUDIENŢĂ..........................................................................................20
3.5 EVIDENŢA REGISTRELOR COMPARTIMENTULUI RELAŢII PUBLICE...............................................................20
CAPITOLUL 4 ELABORAREA ŞI ADOPTAREA/EMITEREA ACTELOR ADMINISTRATIVE...........................21
CAPITOLUL 5 PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV..........................................................22
5.1 CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV................................22
5.2 PERSOANELE CARE POT SESIZA INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV.................................................23
5.3 PROCEDURA DE REZOLVARE A CERERILOR ÎN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV..............................................24
CAPITOLUL 6 GESTIUNEA RESURSELOR UMANE.................................................................................26
6.1 POLITICA DE PERSONAL....................................................................................................................26
6.2 STRUCTURA CARIEREI FUNCŢIONARILOR PUBLICI....................................................................................26
6.3 ORGANIZAREA ŞI DEZVOLTAREA CARIEREI FUNCŢIONARILOR PUBLICI..........................................................27
6.4 EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI.............................................28
CAPITOLUL 7 CHELTUIELILE PUBLICE ALE INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI.........................29
7.1 CONSIDERENTE GENERALE................................................................................................................29
7.2 CHELTUIELILE PUBLICE ŞI CLASIFICAREA ACESTORA.................................................................................30
CONCLUZII............................................................................................................................................33
BIBLIOGRAFIE ŞI WEBOLOGIE...............................................................................................................34
 CAPITOLUL 1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI

1.1 Repere generale

Scurtă prezentare a judeţului Iaşi

Judetul Iasi se află situat în partea de nord-est a României, este

mărginit la vest de râul Moldova şi la est de raul Prut - care constituie
şi graniţa cu Republica Moldova. Cu o suprafaţă de 5 476 Km 2, Iaşiul
este un judeţ mediu ca întindere, reprezentând 2,3% din suprafaţa
ţării. Judeţul are 2 municipii, 3 oraşe şi 92 de comune.

Judeţul Iaşi este parte componentă a Regiunii de Dezvoltare 1 Nord-Est, structură

concepută ca rezultat direct al Programului PHARE "Politica Regională - Analiză şi Dezvoltare"
pentru realizarea unei dezvoltări durabile, în directă concordanţă cu caracteristicile istorice,
culturale şi socio-economice. Legea privind dezvoltarea regională, armonizată cu standardele
europene, prevede crearea unui număr de 8 regiuni de dezvoltare în baza acordului liber
consimţit de asociere al unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul acestora, prin crearea unor
instituţii adecvate, la nivel central şi regional.

Municipiul Iaşi, supranumit “oraşul celor şapte coline", este reşedinţa judeţului Iaşi şi
principalul centru urban din nord-estul României. Iaşiul a fost capitala Moldovei în perioada
1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 şi 1862 şi capitala
României între 1916-1918.

Conform datelor recensământului din anul 2002, Iaşiul număra 320.888 de locuitori şi era
astfel al doilea oraş ca mărime din România. Zona Metropolitană Iaşi, care include 13 localităţi
învecinate, avea o populaţie de aproximativ 400.000 de locuitori.

Iaşi este centrul cultural, economic şi academic al Moldovei. Aici funcţionează

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, una din cele mai prestigioase instituţii academice din
România, precum şi alte patru universităţi publice şi şapte particulare.

1
 1.2 Scurt istoric al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept,

principiul autonomiei locale însuşi fiind unul din acestea în toate ţările democratice. La nivelul
unităţii administrativ teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie, Prefectul este un
reprezentant al statului cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile
administraţiei publice locale, inclusiv ale comunităţilor autonome.

Potrivit Constituţiei României, prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel judeţean.

El are următoarele calităţi:1
1.      reprezentant al Guvernului;
2.     conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale
administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale;
3.     autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea legii de către autorităţile
administraţiei publice locale.

Funcţia prefectului, ca reprezentant al Guvernului, are caracter politic. Aliniatul al 2-lea

din art. 123 precizează că: "Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce
serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale". Alin. 3 al aceluiaşi articol spune că:
“Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.”
1
Art. 123 din Constituţia României

2
 În baza acestor prevederi legale, a luat fiinţă Prefectura jud. Iaşi. Prin H.G.
nr.118/09.03.1992 privind structura şi atribuţiile aparatului tehnic de specialitate al prefecturii,
precum şi finanţarea acestuia, la art.1 s-a prevăzut: “La prefecturi se organizează un aparat
tehnic de specialitate, care asigură realizarea atribuţiilor ce revin, potrivit legii, prefectului şi
comisiei administrative.”

În ordine cronologică, au fost prefecţi ai judeţului Iaşi: Dan Gâlea, Lucian Flaişer, Florin
Vitan, Corneliu Rusu Banu, Nicolae Aposol, Ioan Avarvarei, Spiridon Creţu, Radu Prisacaru,
Nicusor Paduraru, Marius Bodea, Victorel Lupu, Dragomir Sava Tomaseschi.

În anul 2004 a intrat în vigoare Legea nr.340 privind instituţia prefectului. Conform
acesteia, începând cu 1 ianuarie 2006, prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor
funcţionari publici.

În vederea corectării deficienţelor constatate în urma evaluării modului de implementare a

Legii nr.340/2004 de la data adoptării şi până în prezent, cu privire la profesionalizarea funcţiei
prefectului şi rolul prefectului în conducerea serviciilor publice deconcentrate, a fost adoptată
O.U.G. nr.170/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.340/2004 privind instituţia
prefectului.

În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură legătura operativă

dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din
subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia.2

Sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, numit prefectură, se află în Palatul

Administrativ situat în Iaşi, str. Anastasie Panu nr.60.

Instituţia prefectului este situată în zona centrală a oraşului Iaşi, în aşa-numita “casa de
cărămidă”. În aceeaşi clădire îşi are sediul şi Consiliul Judeţean Iaşi, cele două instituţii având
curtea interioară comună şi comunică între ele în interior, atât la demisol, cât şi la etajul 1.

1.3 Obiectul de activitate al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

Instituţia Prefectului este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Constituţiei

României, Legii nr.340/2004 privind Instituţia Prefectului, Legii nr.215/2001 privind
Administraţia publică locală, a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu

2
Hotărârea Guvernului nr. 460 din 05/06/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind
prefectul şi instituţia prefectului

3
modificările ulterioare, Codul Muncii, H.G.1844/28.10.2004 privind Aparatul de specialitate al
prefectului, precum şi alte acte normative.

Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi este o instituţie publică cu personalitate juridică,

patrimoniu şi buget propriu. Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se
exercită în exclusivitate de către prefect. Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile
ale instituţiei prefectului se realizează de către prefect sau de către o altă persoană anume
desemnată prin ordin al acestuia.

Prefectura este reprezentantul Guvernului, în teritoriu, fiind o entitate administrativă

numită. Guvernul numeşte câte un prefect, ca reprezentant al său, în fiecare judeţ. În calitate de
reprezentant al Guvernului, prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale şi a primarilor, a
consiliilor judeţene şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, să se desfăşoare în conformitate cu
prevederile legii.

Prefectul, ca reprezentant al Guvernului, asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea

şi respectarea Constituţiei, a legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a celorlalte acte
normative, precum şi a ordinii publice.

Personalul din cadrul instituţiei Prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari
publici cu statut special şi personal contractual.

Serviciile şi compartimentele în cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi sunt

reprezentate de către:
- Compartimentul Informare, Relaţii Publice, Apostilă ;
- Compartimentul Integrare Europeană;
- Compartimentul Dezvoltare Economică şi Conducerea serviciilor publice deconcentrate;
- Serviciul verificarea legalităţii actelor şi Contencios Administrativ;
- Serviciul Public Comunitar regim administrativ de Conducere şi înmatriculare a
vehiculelor;
- Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi evidenţa paşapoartelor;
- Cabinetul Prefectului şi Corpul de control al Prefectului;
- Serviciul Audit intern;
- Serviciul Financiar-contabil;
- Serviciul Resurse umane;
- Serviciul Administrativ.

4
 Repartizarea pe sevicii şi compartimente este evidenţiată şi de către ”Organigrama
Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi” dar si de Regulamentul de Organizare si Functionare.

Figura nr. 1 Organigrama Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

1.4 Relaţii interne şi externe

A. Relaţii interne din cadrul instituţiei

Între compartimentele Instituţiei Prefectului există o serie de relaţii, precum: relaţii de
cooperare, colaborare, coordonare şi control al activităţii compartimentelor.

5
 Cele mai reprezentative relaţii se stabilesc între compartimentul financiar-contabil şi
celelalte compartimente sau servicii din cadrul instituţiei: compartimentul resurse umane,
compartimentul administrativ, compartimentul audit public intern, compartimentul servicii
publice deconcentrate şi compartimentul informare şi relaţii publice.
Pe lângă aceste compartimente, compartimentul financiar-contabil este în legătură şi cu
prefectul, conducătorul instituţiei, precum şi cu arhiva instituţiei.

Prefect

Compartimentul Compartimentul
Compartimentul Compartimentul
resurse umane audit public intern
resurse umane audit public intern
(1)

(2)
(7)

(6) Arhiva
Arhiva
Serviciul financiar-contabil

(4)
(3)
Compartimentul informare (5)
Compartimentul informare
relaţii publice şi apostilă
relaţii publice şi apostilă

Compartimentul administrativ Serviciile publice deconcentrate

Compartimentul administrativ Serviciile publice deconcentrate

Figura nr.2 Relaţiile interne din cadrul Instituţiei Prefectului

(1) - Serviciul financiar-contabil examinează şi prezintă prefectului proiectele bugetelor

serviciilor publice deconcentrate, transmise de către acestea înainte de a fi propuse
conducătorului instituţiei ierahic superioare serviciului public deconcentrat;
- Totodată, sesizează conducătorului unităţii neregulile constatate în gospodărirea
patrimoniului unităţii, neîncadrarea în creditele aprobate prin buget în conformitate cu Legea
nr.500/2002 şi ia măsuri de intrare în legalitate;
(2) - Serviciul financiar-contabil întocmeşte statele de plată pentru tot personalul unităţii,
pentru chenzină, lichidare, concedii medicale, de odihnă, alte drepturi de personal, pe baza
documentelor legale;

6
 - Compartimentul resurse umane transmite date referitoare la salariati: date de identificare
a salariaţilor, situaţii privind activităţile salariaţilor, date referitoare la concediile de odihnă,
propuneri privind programele de pregătire şi perfecţionare a salariaţilor şi date privind
modificarea numărului de angajaţi;
(3) - Serviciul financiar-contabil transmite date referitoare la plăţile realizate către anumiţi
furnizori şi situaţiile decontărilor zilnice în conformitate cu extrasul de cont;
- Compartimentul administrativ realizează aprovizionarea cu materiale consumabile
necesare funcţionării prefecturii, ţine gestiunea acestor materiale şi asigură distribuirea acestora
pe direcţii, servicii şi compartimente de lucru, implicit Serviciul financiar-contabil;
(4) - Între Serviciul financiar-contabil şi Compartimentul informare şi relaţii publice există o
relaţie de corespondenţă;
(5) - Serviciile publice deconcentrate transmite spre examinare Serviciului financiar-contabil
proiectele bugetelor acestora;
(6) - Serviciul financiar-contabil răspunde pentru verificarea documentelor care stau la baza
întocmirii registrului de casă, apoi le predă la arhivă. La rândul ei, arhiva transmite serviciului
financiar-contabil, după caz, copii ori documente în original.
(7) - Compartimentul audit public intern este obligat să auditeze sistemul contabil şi
fiabilitatea acestuia;

B. Relaţiile externe ale instituţiei

Conform legii care reglemetează obiectul de activitate al instituţiei prefectului 3, art.3 alin.1,
„Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale”.
Între Prefectul Iaşiului, pe de o parte, Consiliul Local şi Primăria Iaşi, precum şi
Consiliul Judeţean şi Preşedintele acestuia, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare,
ci doar de coordonare a activităţii de administraţie. Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de
contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul
în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
Guvernul „limitează puterile” prefectului, pentru a se asigura caracterul unitar al statului;
se urmăreşte o autonomie formală, realizându-se totuşi un control de la centru, pentru a se evita
federalizarea României. Prin numirea unui prefect la nivel de judeţ se urmăreşte înţelegerea cât

3
Hotărârea Guvernului nr. 460 din 05/06/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind
prefectul şi instituţia prefectului

7
mai bine a problemelor comunităţii locale, apropierea de locul unde se nasc necesităţile
cetăţenilor.
În cazul unui stat centralizat nevoile cetăţenilor sunt mai greu auzite, statul ocupându-se în
principal de interese generale (publice), lipsindu-i pe cetaţenii săi de acces la luarea deciziilor
care-i privesc direct sau de rezolvarea intereselor private.

În ceea ce priveşte relaţia cu cetăţenii, aceştia sunt principalii beneficiari ai serviciilor

furnizate de către Instituţia Prefectului judeţului Iaşi, care spre a-şi rezolva problemele se pot
adresa prefectului sau unui subprefect, în funcţie de specificul problemei ivite.
Cererile de audienţă se pot înregistra la compartimentul relaţii publice din cadrul
prefecturii, prin telefon sau pe site-ul instituţiei prefectului. Formularul pentru înscriere poate fi
găsit la secţiunea Formulare.
Totodată, Instituţia Prefectului poate elibera, la solicitarea cetăţenilor, documente din
arhiva instituţiei; punerea la dispoziţia cetăţenilor a unor documente ca urmare a solicitărilor are
la bază Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Instituţia Prefectului asigură prin compartimentul de specialitate, Compartimentul de

informare şi relaţii publice, relaţia cu mass-media şi aplicarea prevederilor legale privind liberul
acces la informaţiile de interes public.
În acest sens, pregăteşte materialele necesare pentru informarea presei, concepe şi
redactează notele de presă, comunicatele de presă, dosarele de presă şi textele eventualelor
declaraţii de presă; menţine o legătură permanentă cu jurnaliştii.

Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi-a propus realizarea unei relaţii de colaborare
permanente cu organizaţiile neguvernamentale, concretizată în:
- Informare/Consultanţă pentru reprezentanţii O.N.G.
- Realizarea de informări prin poşta electronică, transmiterea către O.N.G.-uri a
informaţiilor la zi cu privire la programe europene şi oportunităţi de finanţare şi a oricăror alte
informaţii cu relevanţă pentru sectorul O.N.G.;
- Organizarea de întâlniri/dezbateri cu reprezentanţii O.N.G.;
- Participarea la acţiunile şi proiectele O.N.G.-urilor;
- Realizarea de acorduri de colaborare/parteneriat pentru proiecte şi acţiuni comune.

8
 Trezoreria municipiului Iaşi
Trezoreria municipiului Iaşi

Consiliul Judeţean Iaşi

Primăria Iaşi Consiliul Judeţean Iaşi
Primăria Iaşi

O.N.G. Instituţia Prefectului

O.N.G. Cetăţenii
Cetăţenii
Judeţului Iaşi

Presa
Presa

Serviiciile deconcentrate la nivelul Furnizori:

Serviiciile deconcentrate la nivelul Furnizori:
judeţului Iaşi - RAJAC Iaşi
judeţului Iaşi - RAJAC Iaşi
- Electrica Iaşi
- Electrica Iaşi
- Furnizori de alimente
- Furnizori de alimente
- Furnizori de materii prime
- Furnizori de materii prime
- Romtelecom Iaşi
- Romtelecom Iaşi

Figura nr.3 Relaţiile externe ale Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

1.5 Misiunea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

Misiunea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi este de a garanta aplicarea şi respectarea legii
şi a ordinii publice ca reprezentant al Guvernului pe plan local, prin îndeplinirea atribuţiilor cu
privire la: verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile
administraţiei publice locale, contenciosul administrativ, gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a

9
măsurilor de apărare care nu au caracter militar, realizarea politicilor naţionale şi europene, în
beneficiul comunităţii judeţene.

Viziunea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi este de  a se dezvolta şi moderniza conform
standardelor europene prin eficientizarea activităţilor interne, oferirea unor servicii de calitate şi
prin implicarea în procesul de reformă şi întărire a capacităţii administrative.

Valorile esenţiale pe care le promovează Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, sunt:

Respectarea legalităţii, Transparenţă, Profesionalism, Orientare către rezultate, Orientare către
cetăţean.

Obiectivul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor

oferite se referă la buna funcţionare şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de management al
calităţii în conformitate cu SR EN ISO 9001: 2008.

1.6 Autonomia locală

Autonomia locală, reprezintă un principiu al implementării instituţiei prefectului în

sistemul administraţiei publice.Ideea de autonomie locală atrage după sine descentralizarea
administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.
De aceea, descentralizarea, ca element esenţial al autonomiei locale, nu poate fi concepută,
cel puţin în statele unitare, fără existenţa unui control din partea statului, denumit, tradiţional,
control de tutelă, exercitat în unele ţări de funcţionari sau autorităţi ale administraţiei de stat, iar
în altele de către judecători.

Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept,

principiul autonomiei locale fiind unul dintre acestea. De aici legătura organică care trebuie să
existe între autonomia locală şi lege, dintre interesele locale şi interesele naţionale exprimate
prin lege.
Aşa se explică de ce, în toate ţările democratice, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale
de nivelul cel mai înalt, a fost instituit un reprezentant al statului, al puterii executive, cu rolul de
a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale, organizate pe
baza autonomiei administrative.

După sistemul francez, acest rol, la noi, l-a avut prefectul, situaţie reglementată şi de
Constituţia adoptată în anul 1991, care la art.122, alin.2, prevede: „Prefectul este reprezentantul

10
Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe centrale, din unităţile administrativ-teritoriale”.
Se observă că, pe baza principiului deconcentrării, are loc transferul unor atribuţii ale
autorităţii centrale ca şi a dreptului de tutelă administrativă de la organele centrale ale statului
(Guvernul) la reprezentantul local al acestuia (prefectul). Prefectului i s-au stabilit sarcini de
administraţie generală, cum ar fi coordonarea pe plan local a activităţii serviciilor teritoriale ale
ministerelor, precum şi exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor administrative ale
autorităţilor publice locale.

Principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale au o importanţă

deosebită în configurarea structurii organizatorice şi funcţionale a autorităţilor publice locale,
motiv pentru care ele sunt reglementate la nivel constituţional în felul următor: administraţia
publică din unităţile administrativ – teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe
cel al descentralizării servicilor publice.

1.7 Tutela administrativă

Tutela administrativă este o instituţie a dreptului public în baza căreia autoritatea centrală a
administraţiei publice (Guvernul sau Ministerul de Justiţie) şi reprezentanţii locali ai acesteia
(prefecturile), au dreptul de a controla activitatea autorităţilor administraţiei publice locale,
autonome, descentralizate.
Problema tutelei administrative se pune numai între acele autorităţi administrative între
care nu există subordonare ierarhică între un subiect din sfera puterii executive şi unul din afara
acesteia. Nu poate fi vorba de tutelă administrativă între organele centrale ale puterii executive –
Guvern, ministere – şi cele ce exercită această putere la nivel judeţean sau local – prefect şi
serviciile descentralizate ale ministerelor.

Tutela administrativă constă în dreptul autorităţilor tutelare de a aproba, anula sau

suspenda anumite acte ale autorităţilor descentralizate, pentru motive de legalitate.

Chiar dacă legislaţia actuală a României nu mai prevede, în mod expres, instituţia tutelei
administrative aceasta există şi funcţionează, având unele trăsături specifice care se abat de la
modelul clasic al acestei instituţii.
Pentru ca tutela administrativă să existe, legislaţia actuală ar trebui să cuprindă trei
elemente: o autoritate centrală sau una locală abilitată de aceasta, în baza legii, să exercite tutela;

11
precizarea cazurilor pentru care se exercită controlul; precizarea actelor asupra cărora se exercită
controlul.

Atât dispoziţiile constituţionale, cât şi cele ale Legii administraţiei publice locale
precizează că prefectul controlează numai legalitatea, iar controlul priveşte numai actele
administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene.
Natura controlului efectuat de prefect nu este un control ierarhic, deoarece între prefect, pe
de o parte şi consiliile locale şi judeţene şi primari, pe de altă parte, nu există raporturi de
subordonare.

În ce priveşte tutela administrativă care există şi funcţionează în sistemul administrativ din

România, sunt de reţinut, în legătură cu gradul de descentralizare administrativă, următoarele
aspecte: întrucât controlul de tutelă exercitat de prefect priveşte numai legalitatea actelor
administrative rezultă că este vorba de o descentralizare mare.
Tot cu acelaşi grad poate fi cotată descentralizarea în România şi ca urmare a faptului că
organul de tutelă (prefectul) nu poate anula actele ilegale ale autorităţilor autonome
descentralizate, aceasta făcându-se numai de instanţa de contencios administrativ.

12
 CAPITOLUL 2 ETAPELE PROCESULUI DECIZIONAL ÎN
CADRUL INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI

2.1 Decizia în administraţia publică

Decizia administrativă este o manifestare de voinţă a persoanelor sau organelor

administraţiei, premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care acestea optează pentru o
soluţie, în vederea atingerii unui scop, (obiectiv) sau realizării unei finalităţi4.
Pentru a putea vorbi de proces decizional trebuie avută în vedere şi noţiunea de decizie
administrativă. Procesul decizional cuprinde o multitudine de decizii care în elaborarea lor trec
printr-o serie de etape bine determinate. Procesul decizional este prezent chiar şi atunci când
sunt prestate sarcini sau activităţi mărunte sau atunci când sunt semnate documente oficiale (de
către un ministru, conducător sau preşedinte de stat). Altfel spus, deciziile sunt o componentă de
bază a activităţii zilnice a funcţionarilor publici din zilele noastre, şi cu ajutorul lor se realizează
în mare parte activitatea de administraţie publică.

Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- să fie fundamentată ştiinţific;
- să aibă un caracter realist;
- să intervină în timp util;
- să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior;
- să fie oportună

2.2 Structura procesului decizional

Conţinutul principal al procesului decizional îl reprezintă selectarea unei alternative

dintre cele aflate la dispozitia decidentului. Într-un demers analitic, se pot stabili următoarele
elemente proprii oricărui proces decizional:
a) Obiectivul sau obiectivele deciziei. Obiectul unui proces decizional este reprezentat de
nivelul propus a fi realizat pentru un anumit criteriu.

4
ONOFREI Mihaela, Suport de curs Decizia în Administraţia Publică, an universitar 2009 - 2010, Facultatea de
Economie şi Adminstrarea Afacerilor, Specializarea Administraţie Publică

13
 b) Decidentul (individual sau colectiv). Este cel care selectează una dintre variantele
posibile.
Pentru a putea elabora decizii de calitate, e necesar ca decidentul să îndeplinească un
minim de condiţii:
 să dispună de autoritate în domeniul în care urmează să ia decizii;
 să stie să lucreze cu oamenii;
 să practice un stil managerial adecvat situaţiilor cu care se confruntă organizaţia.
c) Mulţimea variantelor decizionale (alternativele, strategiile). Identificarea şi stabilirea
acestora constituie o etapă de maximă importanţă în fundamentarea deciziei. Omiterea unor
variante posibile sau includerea în lista acestora a unor variante nerealizate pentru organizaţie,
poate afecta de la început calitatea deciziei.
d) Mulţimea criteriilor decizionale. Este reprezentată de punctele de vedere ale
decidentului, cu ajutorul cărora acesta izolează aspecte ale realităţii din organizaţie în cadrul
procesului decizional. Criteriile de decizie se caracterizează prin mai multe niveluri
corespunzătoare diferitelor variante si/sau stări ale condiţiilor obiective.
e) Mulţimea consecinţelor criteriilor de apreciere. Prin analiza fiecărei variante posibile în
raport cu fiecare criteriu de aplicare, se obţine un anumit nivel al criteriului pentru fiecare
variantă.

f) Starea naturii (stări de condiţii obiective). Ea explică ansamblul condiţiilor interne şi

externe ale organizaţiei care sunt influenţate sau influenţează decizia cadrului de conducere.
g) Timpul. Este considerat de cei mai mulţi teoreticieni ca o altă componentă a procesului
decizional, însa, în sensuri diferite: trecerea timpului de la adoptarea până la aplicarea deciziei,
între momentul colectării informaţiilor, al elaborării şi executării deciziei etc.

2.3 Etapele procesului decizional

Elaborarea şi fundamentarea deciziilor reprezintă un proces care presupune mai multe

etape ce grupează activităţi specifice. Conţinutul, numărul şi ordinea etapelor depind de natura
abordării decizionale.
Potrivit celor mai multi dintre specialişti, etapele unui proces decizional sunt următoarele:
a) Identificarea şi definirea problemei
Rolul decidentului în această primă etapă, constă în identificarea problemei decizonale şi
diferenţierea ei de o altă nedecizională.
b) Stabilirea criteriilor şi obiectivelor decizionale

14
 Criteriile de decizie sunt puncte de vedere ale decidentului cu ajutorul cărora punctează
aspecte ale realităţii organizaţionale.
Criteriile de decizie se caracterizează prin mai multe niveluri corespunzătoare. Fiecare
nivel corespunzător unui criteriu de decizie reprezintă tot atâtea obiective posibile. Deci,
obiectivul unui proces decizional, din punctul de vedere al unui criteriu, este tocmai nivelul
propus a fi realizat pentru acel criteriu.
c) Stabilirea variantelor decizionale posibile
În cadrul primei etape, decizionale se constată existenţa mai multor variante. Acestea sunt
cercetate în amănunt în această etapă printr-o „inventariere" a alternativelor posibile.
d) Alegerea variantei optime
Etapa este cunoscută sub denumirea de „decizia propriu-zisă" deoarece, în cadrul ei
anumite consecinţe. Mulţimea consecinţelor este reprezentată de ansamblul rezultatelor
potenţiale ce s-ar obţine potrivit fiecărui criteriu de decizie şi fiecarei stări a condiţiilor obiective
prin aplicarea variantelor decizionale. Determinarea consecinţelor este o activitate de prevedere,
ea influenţând în mare masură alegerea variantei optime.
e) Aplicarea variantei optime.
După ce a fost aleasă linia de acţiune, deci s-a adoptat decizia, urmează redactarea,
transmiterea şi aplicarea acesteia. în aceasta etapă, un rol deosebit revine decidentului, în ceea ce
priveste motivarea şi transmiterea deciziei luate.
f) Evaluarea rezultatelor
Procesul decizional se încheie cu etapa de evaluare a rezultatelor obţinute cu obiectivele
propuse în scopul depistării abaterilor. Etapa are un rol deosebit, retrospectiv, dar mai ales
prospectiv, în sensul că pe baza ei se trag concluzii pentru viitor, pentru un nou ciclu al
procesului managerial, ciclu care trebuie să se desfăşoare la un nivel calitativ superior.

Figura nr. 4 Etapele procesului decizional

15
 2.4 Procesul de fundamentare a deciziilor de management public în
cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

Procesul de fundamentare a deciziilor de management public este complex şi presupune

derularea a 8 etape succesive în care sunt implicate mai multe persoane.5
1. Iniţierea deciziei
Această etapă constă în crearea unui cadru care să determine formularea unei decizii.
Cadrul este construit din iniţiativele decizionale. Iniţiativa decizională poate să aparţină
instituţiei sau autorităţii publice care o emite, dar la fel de bine poate să aparţină şi altor actori.
Instituţia sau autoritatea administrativă emitentă este obligată să adopte decizia numai în
cazul când iniţiativa adoptării aparţine unor instituţii faţă de care aceasta este subordonată.
În alte situaţii, iniţiativa adoptării deciziei de management public şi a celei administrative
intervine dacă se constată existenţa unei nevoi sociale sesizată chiar de cetăţeni, pentru a cărei
satisfacere este necesară doar o decizie de management public sau doar o decizie administrativă.

2. Definirea obiectului decizional şi a modalităţilor de realizare a acestuia

Mai întâi, este necesar să se stabilească în mod precis nevoia socială care trebuie
satisfăcută, modalităţile şi mijloacele necesare pentru satisfacerea acesteia. Prin urmare, este
evidentă determinarea obiectivului de realizat, a scopului, a modalităţilor şi resurselor
corespunzătoare. Pe parcursul procesului se are în vedere gradul de prioritate, adică urgenţa
satisfacerii unei anumite nevoi sociale.

3. Documentarea în vederea formulării deciziei

Adoptarea deciziei de management public presupune un proces complex de culegere a unui
volum mare de informaţii realiste. Cu cât acest proces este mai riguros şi mai detaliat, cu atât va
creşte şi calitatea deciziei. Fundamentarea deciziei trebuie să se bazeze pe o amplă şi aprofundată
documentare.
Documentarea se realizează prin cercetarea unor lucrări ştiinţifice, statistici, rapoarte,
procese-verbale, anchete, legislaţia existentă, etc.

4. Selectarea şi analiza informaţiilor culese

După ce s-a încheiat procesul de culegere a informaţilor urmează două activităţi la fel de
importante: selectarea doar a informaţiilor strict corelate cu obiectivul decizional şi analiza
acestora. Acestea sunt necesare, deoarece nu toate informaţiilor obţinute prezintă aceeaşi

5
Armenia Androniceanu, Noutăţi în managementul public, editura Universitară, Bucureşti, 2005

16
însemnătate şi legătură cu obiectivul decizional. În această fază se folosesc metode şi tehnici
complexe de prelucrare a datelor, de elaborare a variantelor decizionale.

5. Conturarea şi analiza alternativelor decizionale

În această etapă sunt implicaţi, alături de decidenţi şi consultaţi, specialişti în domeniul în
care se încadrează decizia de management public, cea administrativă, respectiv cea de politică
publică. În funcţie de caracterul deciziei se utilizează şi diverse metode şi tehnici pentru
formularea ideilor şi ulterior a variantelor decizionale.
Esenţială în această etapă este conturarea unor soluţii, variante clare bine, fundamentate
pentru problema analizată. Aceste alternative trebuie să fie orientate asupra obiectivelor la
realizarea cărora participă.

6. Adoptarea deciziei
Cunoscut fiind obiectivul decizional, în continuare se trece la alegerea variantei care
corespunde cel mai bine acestuia. Procesul este deosebit de complex şi presupune transmiterea
propunerilor formulate - alternativelor decizionale – în timp util decidenţilor, pentru ca aceştia să
le poată analiza şi să formuleze, fie alte variante, fie puncte de vedere pentru completarea
variantelor rezultate în urma şedinţelor de dezbatere.
Deliberarea se finalizează cu adoptarea deciziei, moment deosebit de important, care
reclamă mult spirit de răspundere din partea decidenţilor.

7. Urmărirea aplicării şi respectării deciziei

Aceasta de face de către persoane specializate sau de reprezentanţii instituţiei publice, care
exercită funcţia de control în cadrul sistemului administraţiei de stat la nivel local. Ele urmăresc
în mod expres modul în care se derulează procesele de aplicare a conţinutului deciziei adoptate.

8. Formularea concluziilor rezultate după aplicarea deciziei

În procesul implementării deciziilor este posibil să se constate că o decizie nu reuşeşte să
ofere cea mai bună rezolvare a problemelor care au generat-o. În aceste situaţii se recurge
frecvent la modificarea sau chiar la anularea deciziei printr-o altă decizie care să corespundă
noilor condiţii. Situaţiile de acest fel atrag însă costuri suplimentare, blocaje pe care sectorul
public le suportă foarte greu.

Şi în cadrul Instituţiei Prefectului aceste etape pot fi utilizate şi parcurse de către secretarul
general, în calitate de manager.
Procesul de luare a deciziei, de cele mai multe ori, nu se face exact aşa „ca la carte”, în
administrţia publică din România, cu respectarea exactă a tuturor etapelor enunţate mai sus. Se

17
întamplă uneori că nici nu există suficient timp de gândire, fiind presaţi de numărul mare de
probleme, deciziile fiind luate din mers.
O metodă eficace  de luare a deciziei este cea prin cooperare. Luarea deciziilor prin
cooperare crează condiţii de dezvoltare a spiritului de echipă, de creşterea responsabilităţii
personale. Caracterul deliberativ al luării deciziilor în colectiv presupune însă o intervenţie
concretă din partea secretarului general, care să vină cu propuneri concrete şi cu clarificări în
planul legalităţii si oportunităţii deciziei luate care să determine pe ceilalţi să accepte discutarea
chestiunilor.
 Luarea deciziilor în colectiv are avantajul utilizării cunoştinţelor şi experienţei mai multor
persoane în scopul elaborării unei decizii complete. Aceasta nu înseamnă o difuzare a autorităţii
managerului, care îşi păstrează rolul de organizator principal al procesului decizional.

CAPITOLUL 3 ÎNTOCMIREA DOCUMENTELOR

SPECIFICE COMPARTIMENTULUI RELAŢII PUBLICE,
SECRETARIAT, APOSTILĂ

3.1 Compartimentul Relaţii publice, Secretariat, Apostilă

Conform Regulametului de organizare şi funcţionare a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

compartimentul Relaţii Publice, Secretariat, Apostilă se subordonează direct subprefectului
judeţului Iaşi, având ca principale atribuţii următoarele6:
a) organizează activitatea de primire a cetăţenilor în audienţă la prefect şi cei doi
subprefecţi;
b) consiliază cetăţenii care se adresează instituţiei prefectului în problemele generale sau
specifice relaţiei cu publicul;
c) asigură secretariatul pentru activitatea de aplicare a apostilei pe actele administrative ce
urmează să producă efecte juridice într-o ţară membră a Convenţiei de la Haga;
d) realizează activităţile de secretariat general ale instituţiei;

6
Conform Regulametului de Organizare şi Funcţionare a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi aprobat prin
Ordonanţa nr. 395 din data de 14/05/2008

18
 e) realizează primirea, înregistrarea şi distribuirea pe compartimente conform repartizării
făcute de către conducerea instituţiei a întregii corespondenţe, precum şi transmiterea
răspunsurilor;
f) asigură primirea, înregistrarea, distribuirea şi urmărirea soluţionării în termenul legal ale
petiţiilor;
g) realizează clasarea, conexarea petiţiilor şi redirecţionarea celor greşit îndreptate;
h) întocmeşte rapoartele semestrial şi anual privind stadiul soluţionării petiţiilor;
i) ţine evidenţa activităţilor instituţiei privitoare la informaţiile de interes public (Legea
nr.544/2001), întocmind raportul anual;
j) asigură punctul de informare-documentare al instituţiei;
k) asigură activitatea de arhivă a instituţiei;
l) comunica celor in drept ordinele prefectului şi hotararile Comisiei judetene de fond
funciar Iasi.
m) asigură programul de permanenţă pentru petenţi, conform H.G. nr.1723/2004,
modificată prin H.G. nr.1487/2005.

3.2 Circuitul cererilor formulate în baza Legii nr.544/2001

1. Cererile se înregistrează în registrul special de către persoana responsabilă cu aplicarea

legii, apoi vor urma regimul corespondenţei.
După înregistrare, corespondenta se triaza si se preda pe baza de condica la cabinetele
prefectului si subprefectilor functie de specificul activitatii.
Fac exceptie actele administrative ale autoritatilor locale supuse controlului care se predau
directorului Directiei Juridice, citatiile care se predau sefului serviciului din cadrul Directiei
Juridice, adresele instantelor de judecata privind exclusiv solicitarile de documentatii de fond
funciar care se predau Compartimentului Informare , Relatii Publice, Secretariat si Apostilă şi
documentatiile depuse in baza prevederilor Legii nr.247/2005 de catre Comisiile locale de fond
funciar care se predau coordonatorului Colectivului de sprijin al Comisiei Judetene de Fond
Funciar Iasi. Predarea – primirea se face pe baza de condici.

2. Persoana responsabilă va urmări respectarea termenelor şi modul de soluţionare a

cererilor de către compartimentele competente în rezolvarea acestora.

19
 3.3 Circuitul cererilor pentru apostilarea actelor administrative

1. Cererile se înregistrează în registrul special, conform programului stabilit.

2. Actele pentru care se cere aplicarea apostilei se prezintă subprefectului nominalizat
pentru aplicarea apostilei sau, în lipsa acestuia, funcţionarului care îl înlocuieşte.
3. Actele semnate se eliberează solicitanţilor conform programului afişat.

3.4 Circuitul privind cererile de audienţă

1. Prefectul şi subprefecţii acordă audienţe potrivit programului de audienţă stabilit.

2. Înscrierea cetăţenilor în audienţă se face prin înregistrarea unei cereri tipizate (la sediu
sau prin poşta electronică) ori telefonic .
3. Numărul maxim de cetăţeni care se pot înscrie în audienţă în zilele stabilite în acest sens
este de 20.
4. Cetăţenii care solicită în scris primirea în audienţă sunt programaţi de către
Compartimentul informare, relaţii publice şi secretariat, în ordinea cronologică a înregistrării
cererii.
5. Persoanele audiate sunt înscrise în registrele de evidenţă care se păstrează la
Compartimentul informare, relaţii publice şi secretariat.
6. Zilnic, la sediul instituţiei un funcţionar public acordă consiliere petenţilor, în limita
atribuţiilor legale ale instituţiei.

3.5 Evidenţa registrelor Compartimentului Relaţii Publice

Registrele compartimentului sunt urmatoarele:

a) registrul unic de evidentă;
b) registrul general de intrare-iesire a corespondenţei, în format electronic, în care se
înregistrează, în ordine, toate documentele care intră şi ies din prefectura, primind numar si data
de înregistrare. Situatia corespondentei se tine si în dosare numerotate si datate;
c) registrul general de intrare a petitiilor, în format electronic, în care se înregistrează, în ordine,
toate petitiile care intră în prefectură, primind număr si dată de înregistrare, precum si
răspunsurile la petiţii. Situaţia petiţiilor se ţine şi în dosare numerotate, şi datate;
d) registrul de audienţe;

20
e) registrul de ordine, în format electronic, emise de prefect, în exercitarea atribuţiilor legate de
activitatea instituţiei prefectului şi în exercitarea atribuţiilor ce decurg din legile proprietătii, în
care acestea se înregistrează şi li se dă număr, în ordine cronologică. Situaţia ordinelor se ţine şi
în dosare numerotate şi datate;
f) registrul de hotarâri ale Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata
asupra terenurilor, în format electronic, în care acestea se înregistreaza şi li se dă numar, în
ordine cronologica. Situatia hotarârilor se tine si în dosare numerotate si datate;
g) registre pentru apostilă;
h) registre de arhivă;
i) registrul privind cererile referitoare la informaţiile de interes public;
j) condici de predare-primire.

CAPITOLUL 4 ELABORAREA ŞI
ADOPTAREA/EMITEREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Actele Prefectului:

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce ii revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau
normativ, în condiţiile legii. Ordinul cu caracter normativ emis de prefect se publică, devenind
executoriu numai după ce a fost adus la cunoştinţa publică, iar ordinul cu caracter individual,
devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.
Din punct de vedere al procedurii de emitere al ordinelor, acestea se clasifică in două
categorii. Ordine care pot fi emise de prefect in exercitarea propriilor atribuţii fără concursul
altor autorităţi (numirea si revocarea din functie a secretarilor comunelor, oraselor si
municipiilor,numirea şi revocarea din funcţie a personalului din aparatul propriu al prefecturii).
În cea de-a doua categorie intră ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic.
Ordinele cu cracter normativ se comunică Ministerului Administraţ iei şi Internelor ,care
poate propune Guvernului anularea ordinelor dacă le consideră nelegale şi netemeinice.
Ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt
emise după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi a
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la

21
nivelul unităţii administrativ-teritoriale.Consultarea pe care prefectul este obligat să o facă, are
valoare de aviz consultativ şi,ca atare, el poate să tină sau sa nu tină cont de punctul de vedere al
serviciului public descentralizat pe care l-a consultat.Prefecţii sunt obligaţi să comunice aceste
ordine conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcencentrat.
Ordinele emise de prefect in calitatea lui de preşedinte al Comitetului judeţean pentru
situaţii de urgentă produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunostinţă şi sunt executorii.
Legea nu prevede unde trebuie publicate,ca in cazul legilor,a hotărârilor şi ordonanţelor
Guvernului.Ca atare,se consideră că publicarea este valabilă nu numai dacă se face în Monitorul
Oficial al judeţului ci şi în oricare publicaţie cu răspândire pe tot teritoriul judeţului.

CAPITOLUL 5 PROCEDURA CONTENCIOSULUI

ADMINISTRATIV

5.1 Consideraţii generale cu privire la procedura contenciosului

administrativ

Sarcina de a asigura aplicarea legilor, de a edita acte normative in scopul executării legilor,
de a asigura funcţionarea seviciilor publice, de a lua măsuri pentru executarea contractelor
administrative, ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora, menţinerea
ordinii publice, revine administraţiei statului.
Tot mai mulţi cetăţeni consideră că, în îndeplinirea acestor sarcini, administraţia lezează
drepturile sau interesele persoanelor. Acestea au însă posibilitatea de a formula o contestaţie
juridică care să fie rezolvată în mod legal de către organele competente.
Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a
dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile
prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Contenciosul administrativ, potrivit prevederilor legale7 constă în activitatea de
soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor
7
Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1154
din 07/12/2004

22
în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a ivit fie din emiterea
sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legi contenciosului administrativ, fie
prin nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la  un drept sau la un interes legitim.

În literatura de specialitate s-a apreciat că instituţia contenciosului administrativ cuprinde

atât procedura desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura plângerii prealabile,
deoarece aceasta din urmă constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii formulate.
Motivul ce detrmină persoana să formuleze acţiunea poate fi:
- neemiterea sau neîncheierea actului administrativ;
- nesoluţionarea în termenul legal a cererii referitoare la un drept sau interes legitim;
- refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

5.2 Persoanele care pot sesiza instanţa de contencios administrativ

1. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes
legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente,
pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
2. Avocatul Poporului, ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale organice, în
baza unei sesizări a unei persoane fizice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau excesul de
putere al autorităţii administrative nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa
competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte, de
drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.
3. Ministerul Public
- atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că
încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei
unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere,
sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul
persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte, de drept, calitatea de reclamant, urmând a
fi citat în această calitate.

23
 - când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui
act administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de contencios
administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente.
4. Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite
instanţei constatarea nulităţii acestuia, in termen de 1 an, calculat de la data emiterii actului, în
situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte
juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se va pronunţa, la cerere, şi asupra legalităţii actelor
civile încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor civile produse.
5. Prefectul poate ataca, în termenele prevăzute la art. 11, în faţa instanţei de contencios
administrativ, actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră
nelegale. Termenul în care se poate introduce acţiunea la instanţa de contencios administrativ
este de 6 luni şi începe să curgă de la data comunicării actului către prefect. În cazul actului
administrativ individual, pentru motive temeinice cererea poate fi introdusă şi peste termenul de
6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data
introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
9. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de
contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă
legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile legii contenciosului administrativ şi ale Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Pentru situaţia privind excesul de putere, concretizat în emiterea unui act administrativ
normativ de către o autoritate publică, instanţa, din oficiu sau la cerere, poate introduce în cauză
organismele sociale cu personalitate juridică interesate.

5.3 Procedura de rezolvare a cererilor în contenciosul administrativ

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ
unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală
măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

Nu este obligatorie procedura prealabilă:

 în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici;
 în cazul cererilor celor vătămaţi prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe;

24
 refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori,
după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, dar şi în cazul excepţiei de
nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, excepţie ridicată în faţa
instanţelor judecătoreşti într-un proces aflat pe rol.

Judecata cererii se face cu citarea părţilor. Instanţa va putea cere autorităţii al cărei act este
atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza
emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
Dacă reclamant este un terţ sau când acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de
Ministerul Public, instanţa va cere autorităţii publice emitente să îi comunice de urgenţă actul
atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări
necesare pentru soluţionarea cauzei.
În cazul în care autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă lucrările
cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu
titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de
întârziere nejustificată.
Suspendarea executarii actului administrativ are ca efect incetarea oricarei forme de
executare, pana la exipirarea duratei suspendarii.
În ipoteza admiterii actiunii de fond, masura suspendarii se prelungeste de drept pana la
solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, chiar daca reclamantul nu a solicitat suspendarea
executarii actului administrativ.
Soluţionând cererea, instanţa poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul
administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un
certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris. Instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra
legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus
judecăţii. Instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate,
dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la
comunicare. În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va
rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei
instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această
instanţă
Împotriva solutiilor definitive si irevocabile pronuntate de instantele de contencios
administrativ se pot exercita caile de atac prevazute de Codul de procedura civilă.

25
 CAPITOLUL 6 GESTIUNEA RESURSELOR UMANE

6.1 Politica de personal

Hotărârea de Guvern nr. 1209/2003 este cea care reglementează organizarea şi dezvoltarea
carierei funcţionarilor publici, prevederile acestei hotărâri se aplică şi în dezvoltarea politicilor
de personal la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.
Astfel, recrutarea funcţionarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcţiilor
publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice.
În mod excepţional, autorităţile sau instituţiile publice pot organiza ori, după caz, pot
solicita organizarea concursului, în condiţiile hotărârii 1209/2003, în situaţia în care funcţiile
publice se vacantează în cursul anului şi nu au fost prevăzute ca funcţii publice vacante în planul
de ocupare a funcţiilor publice. În acest caz, concursul se organizează după promovarea,
transferarea şi redistribuirea funcţionarilor publici, în condiţiile legii.
Prefectul Judeţului Iaşi, în calitate de conducător al aparatului de specialitate, conform cu
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Aparatului de Specialitate al Prefectului are
atribuţii în ceea ce priveşte politica de personal:
- aprobă organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor din cadrul prefecturii;
- avizează calificativele acordate personalului prefecturii în cadrul procedurii anuale de
evaluare a îndeplinirii criteriilor de performanţă;
- aprobă deplasările personalului în străinătate;
- îndrumă şi coordonează programul de pregătire şi formare profesională a
funcţionarilor publici.

6.2 Structura carierei funcţionarilor publici

Structura carierei funcţionarilor publici este formată din categorii, clase şi grade.
Funcţionarii se împart în următoarele categorii:
A. Categoria funcţionarilor publici debutanţi sau definitivi
B. Categoria înalţilor funcţionari publici
Pot face parte din această categorie doar persoanele care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii

26
 - îndeplinesc condiţiile cerute unei persoane pentru ocuparea unei funcţii publice (cetăţenie
română, domiciliul în România,cunoaşterea limbii române,scris şi vorbit, etc)
- au studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă
- au absolvit programe de formare,specializare şi perfecţionare în administraţie publică sau
alte domenii specifice de activitate, în organizarea Institutului Naţional de Administraţie sau de
alte instituţii specializate, sau au obţinut titlul de doctor în specialitatea funcţiei publice
respective
- au promovat concursul pentru ocuparea funcţiei
Numirea sau încetarea raporturilor de serviciu a înalţilor funcţionari publici se face,
pentru funcţiile publice aflate în structura lor, de către Guvern, primul ministru, ministrul
administraţiei publice, ministrul sau conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
C. Categoria funcţionarilor publici de conducere
D. Categoria funcţionarilor publici de execuţie

6.3 Organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici

Ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de de la data naşterii

raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii, constituie
cariera in funcţia publică.
În prezent, cariera funcţionarului public, care cuprinde ansamblul organizatoric şi de
promovare, este reglementată în art.16 alin. 3 din Constituţie, capitolul VI din Legea nr.188/1999
privind Statutul Funcţionarilor Publici, H.G. nr.1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea
carierei funcţionarilor publici.Prevederi referitoare la recrutarea funcţionarilor publici mai
întâlnim şi în alte acte normavtive speciale.
Managementul carerei funcţonarilor publici este guvernat de următoarele principii
a)competenţă
b)competiţia
c)egalitatea de şanse
d)profesionalismul
e)motivarea
f)transparenţa
Managementul carierei în funcţia publică se asigură de Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici, autoritaţile publice, funcţionarul public. Stabilirea posibilităţilor de carieră în funcţia
publică se realizează anual prin Planul de ocupare a funcţiilor publice.

27
 6.4 Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual.

În urma evaluării performanţelor profesionale individuale, functionarului public i se acorda
unul dintre urmatoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfacator", "nesatisfacator".
Calificativele obtinute la evaluarea profesionala sunt avute in vedere la:
a) avansarea in treptele de salarizare;
b) promovarea intr-o functie publica superioara;
c) eliberarea din functia publica.
In cadrul procesului de evaluare a performantelor profesionale ale functionarilor publici se
stabilesc cerintele de formare profesionala a functionarilor publici.
Metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor
publici se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor
Publici, dupa consultarea organizatiilor sindicale ale functionarilor publici, reprezentative la
nivel national.

Evaluarea presupune stabilirea unui raport real intre activitatea funcţinarului public şi
cerinţele funcţiei publice.
Evaluarea se face anual si are drept scop :
a) avansarea în gradele de salarizare;
b) retrogradarea în grade de salarizare;
c) promovarea într-o funcţie publică superioară;
d) eliberarea din funcţia publică;
e) stabilirea cerinţelor de formare profesională a funcţionarilor publici.

28
 CAPITOLUL 7 CHELTUIELILE PUBLICE ALE
INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI

7.1 Considerente generale

Veniturile şi cheltuielile statului, ale unei unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome,

societăţi comerciale, persoane juridice fără scop lucrativ, instituţii publice sau ale unei alte
entităţi pe o perioadă de timp, de obicei un an, se inscriu în documentul care poartă denumirea de
buget.
Asigurarea bunului mers al activităţii administraţiei, presupune cheltuirea în fiecare an a
unor importante sume de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi din alte bugete.
Bugetul trebuie să fie rezultatul unei decizii cu privire la asumarea obligaţiilor referitoare
la:
-stabilirea cu anticipaţie a listei veniturilor şi cheltuielilor bugetare, ceea ce inseamna optarea
pentru anumite venituri şi cheltuieli din mai multe posibile;
-respectarea, pe parcursul execuţiei, a opţiunilor odată stabilite.
Întocmirea unui buget are loc numai dacă acesta se execută. Necesitatea întocmirii
bugetului este legată de caracterul limitat al resurselor şi de cel practic nelimitat al valorilor.
Echilibrul între venituri şi cheltuieli este o stare ideală, de cele mai multe ori cheltuielile
depăşind veniturile. Este firesc ca la întocmirea bugetului să se producă erori în evaluarea atât a
veniturilor, cât şi a cheltuielilor.
Instituţia prefectului are buget propriu, care se elaborează şi se execută în condiţiile legii,
prefectul răspunzând de execuţia bugetului prefecturii. Deasemeni prefectul are obligaţia de a
angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.
Creditele bugetare reprezintă sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi prin alte
bugete. Acestea se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice, programelor,
acţiunilor, obiectivelor şi sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi în alte
reglementări.
Dreptul de a utiliza şi a angaja credite bugetare este acordat prin lege numai conducătorilor
instituţiei publice, care în această calitate, poartă denumirea de ordonatori de credite.

29
 În funcţie de drepturile şi obligaţiile ce le revin în procesul execuţiei bugetare, ordonatorii
de credite se grupeaza în trei categorii:
-ordonatori principali de credite-ministrii,conducatorilor celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor
publice autonome;aceştia repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi
pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare.
-ordonatorii secundari de credite-conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din
subordinea ordonatorilor principali de credite
-ordonatorii terţiari de credite-utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate de către
ordonatorii principali sau secundari de credite.
Prefectul este ordonator terţiar de credite.
Proiectele bugetelor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte
organe ale administratiei publice centrale sunt propuse de către prefect.
Cheltuielile totale aferente bugetului instituţiei prefectului reprezintă limite maxime, care
nu pot fi depăşite.
Activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate
prin buget poarta denumirea de execuţie bugetară. Aceasta este organizată în cadrul
compartimentului financiar-contabil şi se incheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.

7.2 Cheltuielile publice şi clasificarea acestora

Cheltuielile publice prezintă următoarele trăsături:

- reprezintă un consum final sau un avans de produs intern brut ;
- aparţin sectorului public ;
- asigură funcţionarea autorităţilor publice în vederea exercitării de către acestea a funcţiilor
de alocare, distribuire şi stabilizare ;
- volumul şi finalitatea consumului de resurse financiare publice sunt statuate prin lege ;
- exprimă optica şi doctrina politică a forţelor aflate la putere ;
- nivelul şi structura cheltuielile publice depind de gradul de dezvoltare economică al ţării.

Clasificaţia cheltuielilor publice se poate face pe baza criteriilor de conţinut, deja

menţionate, dar şi pe baza unora operaţionale rezultate din practica financiară, în primul rând
bugetară, şi din practica statistică a diferitelor state. În prezent sunt uzuale, de asemenea, criterii
rezultate din practica şi cerinţele unor organisme cu vocaţie internaţională sau mondială.

30
 Principalele criterii de clasificaţie operaţională sunt:
1. Clasificaţia administrativă, bazată pe instituţiile prin care se efectuează cheltuielile
publice: minister, departament, judeţ etc. Motivaţia acestei clasificaţii rezultă din faptul că
asigură o repartizare a cheltuielilor pe o structură existentă, bine ierarhizată şi care permite
identificarea comodă a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor şi a legăturilor lor „pe verticală”.
Dezavantajul rezidă în aceea că structura administrativă suferă modificări relativ dese, ceea ce
îngreunează analizele comparative în dinamică; de pildă, o comună/instituţie este arondată „azi”
unui judeţ/minister, iar „mâine” altuia, astfel încât dinamica cheltuielilor trebuie ajustată în cazul
unei analize a evoluţiilor plurianuale.
2. Clasificaţia economică presupune două grupări:
A. după natura cheltuielii:
a) cheltuieli curente sau de funcţionare, adică acelea care asigură întreţinerea activităţii
instituţiei publice beneficiare, reprezentând consumuri definitive şi care anual trebuie reînoite;
b) cheltuieli de capital, numite şi de investiţii, care au în vedere dezvoltarea şi modernizarea
instituţiei beneficiare;
B. după tipul de cheltuială:
c) cheltuieli privind serviciile publice, care presupun existenţa unei contraprestaţii aferente, ca de
exemplu remunerarea unui serviciu (munca unui funcţionar, o reparaţie efectuată de un
depanator), plata unor furnituri etc.;
d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestaţie; ele reprezintă trecerea unor sume de
bani de la buget la dispoziţia unor:
• persoane fizice (pensionari, studenţi, elevi şomeri etc.), în care caz cheltuielile au caracter
social pentru că au în vedere susţinerea lor ca indivizi făcând parte din categorii sociale
defavorizate sau cu handicap;
• administraţii locale (judeţ, municipiu, oraş, comună), în vederea completării resurselor lor
financiare, în care caz au caracter mixt (şi social şi economic);
• altor persoane juridice (instituţii, întreprinderi ş.a.), sub formă de subvenţii (de costuri, de
export, de restructurare, de redresare financiară etc.), în care caz au caracter economic.
3. Clasificaţia funcţională, care are în vedere structura de activitate: domenii, ramuri,
sectoare, zone, regiuni. Această clasificaţie este favorabilă realizării obiectivelor de politică
economică şi financiară a statului deoarece permite identificarea unor activităţi sau spaţii
geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimulare/descurajare prin pârghiile fiscală,
vamală, a cheltuielilor guvernamentale.
4. Clasificaţia financiară are în vedere momentul în care este efectuată cheltuiala şi
modul în care sunt afectate resursele financiare publice:

31
a) cheltuieli definitive, care se finalizează prin plăţi la scadenţe certe, astfel încât sting angajarea
statului pentru realizarea unui anumit obiectiv; de pildă, plata salariilor angajaţilor unui spital
public sau virarea unei sume în contul unei lucrări de investiţie la o primărie;
b) cheltuieli temporare, reprezentând operaţiuni de trezorerie, reflectate în conturi speciale,
vizând rambursarea unor împrumuturi publice sau regularizarea unor avansuri;
c) cheltuieli virtuale, reprezentând cheltuieli care se pot declanşa numai condiţionat de
producerea unui eveniment/risc; de exemplu: garanţii de stat (statul va suporta cheltuieli numai
în măsura în care cel garantat nu îndeplineşte anumite clauze/condiţii pe care şi le-a asumat faţă
de cel faţă de care statul a garantat); de asemenea, cheltuieli din rezerve (din rezerva bugetară, de
exemplu, se acordă ajutor financiar unor zone calamitate).
5. Clasificaţia ONU, folosită inclusiv de insituţiile sale specializate, poate fi:
a) funcţională, identificând cheltuielile după destinaţia lor:
• servicii publice generale (aparatul şi administraţia celor trei puteri în stat: legislativ, executiv,
jurisdicţional);
• apărare;
• educaţie;
• sănătate (inclusiv cercetare fundamentală);
• securitate socială şi bunăstare (asistenţă, asigurări, protecţie, toate de natură socială);
• acţiuni economice;
• locuinţe şi servicii comunale;
• recreaţie, cultură, religie;
• alte cheltuieli;
b) economică, identificând cheltuielile după implicarea produsului intern brut:
• consum final, formarea brută de capital (investiţii în capital fix, creşterea stocurilor materiale,
achiziţii de terenuri, active necorporale, transferuri de capital).

Repartizarea bugetului pe trimestre pe anul 2010 privind cheltuielile publice de efectuat la

Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi este anexată la sfarşitul acestei lucrări.

32
 CONCLUZII

În ceea ce mă priveşte, perioada de practică efectuată în cadrul Instituţiei Prefectului

Judeţului Iaşi mi-a acordat o şansă pentru a mă documenta, observa, familiariza cu activităţile
curente şi implicarea în rezolvarea efectivă a unor probleme din cadrul compartimentului
Informare, Relaţii Publice, Apostilă.
Stagiul de practică l-am desfăşurat în perioada 21/06/2010 – 02/07/2010 în compartimentul
Informare, Relaţii Publice, Apostilă, din cadrul Direcţiei Integrare Europeană, Cooperare
Internaţională, Dezvoltare Economică Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate.
Cu toate că omul de rând consideră munca funcţionarilor publici ca fiind ineficientă şi
uneori chiar inexinstentă, am constatat că funcţionarii publici din acest compartiment îşi
îndeplinesc atribuţiile conform fişei postului, fiind mereu la dispoziţia cetăţenilor în ceea ce
priveşte activitatea de informare, referitoare la informaţiile de interes public, consilierea
cetăţenilor, înregistrarea diferitelor acte administrative: petiţii, cereri de audienţă la prefect sau
subprefecţi, soluţionarea în termen de maxim 2 ore a cererilor privind apostilarea diferitelor acte.
Activitatea desfăşurată mi-a creat oportunitatea de a mă familiariza cu o parte din
atribuţiile îndeplinite de către ocupanţii postului de consilier, implicându-mă atât prin observare
cât şi participare directă în cadrul biroului Apostilă.
Dintre atribuţiile postului de consilier al biroului Apostilă m-am implicat parţial în
consilierea cetăţenilor care apelau la serviciile acestui birou pentru depunerea de cereri cu privire
la apostilarea unor documente personale. Un exemplar de cerere pentru apostilare este anexat la
sfârşitul acestei lucrări.
Activitatea în care am fost implicat pe parcursul acestor două săptămâni mi-a oferit
posibilitatea de a-mi crea o imagine de ansamblu asupra desfăşurării activităţilor zilnice din
cadrul unei instituţii publice şi asupra responsabilităţilor importante ce le au funcţionarii dintr-o
astfel de instituţie. Toate acestea diferă foarte mult faţă de ceea ce am putea observa din afară, ca
simpli cetăţeni.

33
 BIBLIOGRAFIE ŞI WEBOLOGIE

 IORGOVAN, Antonie, Tratat de drept administrativ, 2 vol. Ed All, Beck, Bucureşti

2005

 ONOFREI., Mihaiela, Decizia în administraţia publică, suport de curs, Iaşi, 2009/2010

 VĂCĂREL, Iulian, Finanţe publice, ediţia a IV-a, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2007

 BĂLAN, Emil, Procedură administrativă, Editura Universitară, Bucureşti, 2005

 VERGINIA, Vedinaş, Drept administrativ, ediţia a IIIa revăzută şi actualizată, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2007

Adrese internet

 www.prefecturaiasi.ro

 www.guv.ro

 www.mai.gov.ro

 www.parlament.ro

 www.anfp.gov.ro

 www.administratie.ro

34