3.

TEHNICI DE ARGUMENTARE
3.1RATIONAMENTE
31.1. Definitie si caracterizare
Rationamentul este operaţia logică prin intermediul că reia din propoziţii date numite premise
este derivată o altă propoziţie numită concluzie.
Pentru ca două sau mai multe propoziţii să constituie un raţionament trebuie îndeplinite simultan
urmatoarele conditii:
-unele propozitii sunt date (premisele)
-din premise să rezulte o propoziţie noua numită concluzie
-premisele trebuie să constituie un temei necesar sau suficient pentru derivarea concluziei
-concluzia trebuie sa constituie consecinţa suficientă sau necesară a premiselor, adică să rezulte din
premise.
3.1.2 Tipuri de rationamente
 1. După direcţia de inferenţă :
 - inferenţe deductive - concluzia este la fel de generală sau doar mai puţin generală decâ t premisele
(concluzia nu spune mai mult decâ t premisele)
Ex. (Premisa) Toti elevi clasei a IX studiaza logica si argumentarea
     (Premisa) Radu este elev in clasa a IX
     (Concluzie) Radu studiaza logica si argumentarea
- inferente inductive - concluzia este mai generală decâ t premisele din care a fost obţinută .
Ex. (premisa) Elevul X este bolnav
      (premisa) Elevul Y este bolnav 
      (premisa) Elevul Z este bolnav
      (premisa) Elevii X, Y, Z sunt elevi in clasa a IX-a
      (concluzie) Toti elevii calsei a IX-a sunt bolnavi.
Inferenţele deductive se clasifică astfel:
A. în functie de numarul premselor: 
-inferente deductive imediate (concluzia se obtine dintr-o singura premisa)
Ex. Afara ninge rezulta ca e iarna
              -inferente deductive mediate (concluzia se obtine 2 sau mai multe premise)
Ex. Aceasta carte este un roman.
   Aceasta carte este interesanta.
  Romanul este interesant.
B. în functie de corectitudinea logica:
- inferente deductive valide (din premise adevarate se obtine o concluzie adevarata)
 Ex. Floarea este un trandafir
     Floarea este frumoasa
    Trandafirul este frumos
              - inferente deductive nevalide (inferente ce incalca legile logicii)
Ex. Unii oameni sunt intelectuali rezulta ca unii intelectuali  nu sunt oameni.
Inferentele inductive se clasifica astfel:
a. dupa numarul cazurilor examinate:
- inductie incompltă (premisele redau un numar limitat de cazuri, iar concluzia se refera la toate
cazurile)
            - inductie completă (premisele redau toate cazurle posibile)
b. dupa gradul de probabilitate al concluziei:
-inferente inductive tari (premisele sunt adevarate iar concluzia are o probabilitate ridicata)
Ex. Elevul X a invatat toate subiectele pentru examen, rezulta ca va lua 10 la examen.
               -inferente inductive slabe (premisele sunt adevarate, iar concluzia are o probabilitate scazuta)
Ex. Elevul Y a invatat 5 subiecte pentru examen din 20, rezulta ca va lua  nota 10 la examen.

3.2.INFERENTE IMEDIATE CU PROPOZITII CATEGORICE

3.2.1. Caracterizare generală
Am vă zut în ce raporturi logice se află cele patru propoziţii categorice fundamentale şi ce putem
deduce în legă tură cu va loarea de adevă r a celorlalte propoziţii în cazul în care ştim valoarea de adevă r a
uneia.

1
 Există patru propoziții categorice: SaP, SeP, SiP, SoP. Problema care se pune este ce informații
putem deduce dacă acceptă m ca premisă una dintre aceste propoziții. Am discutat deja despre
argumentele imediate care se pot face pe baza pă tratului logic. Adică știind că una dintre cele patru
propoziții este adevă rată sau falsă ce consecințe se pot deduce în privința adevă rului sau falsită ții
celorlalte propoziții. În lecția de azi vom discuta despre alte două tipuri de argumente imediate care au ca
premisă una dintre propozițiile categorice.

Acum vom merge mai departe în aceastã direcţie, încercâ nd să vedem ce putem deduce dintr-o
propoziţie categorică dacă schimbăm fie locul termenilor, fie cantitatea sau calitatea sa. Raţionamentele
în care avem o premisă şi o concluzie poartă numele de inferenţe imediate. O condiţie fundamentală a
validită ţii acestora este respectarea legii distribuirii termenilor.

3.2.2. DISTRIBUIREA TERMENILOR

Un termen se numește distribuit dacă propoziția în care apare vorbește despre toată extensiunea
termenului și este nedistribuit dacă vorbește doar de o parte a extensiunii termenului.

Dacă luă m în considerare propozițiile categorice, termenii acestor propoziții sunt distribuiți sau
nedistribuiți astfel:

1. În propoziția SaP = „Toți S sunt P” termenul S este distribuit (deoarece propoziția vorbește de întreaga
extensiune, mulțime a lui S), dar termenul P este nedistribuit (deoarece propoziția vorbește doar despre
acei P care sunt S, deci nu vorbește de întreaga extensiune a lui P) De exemplu, dacă avem propoziția
„Toți caii sunt animale” (o propoziție de tipul SaP), atunci în această propoziție se vorbește de toți caii
(deci termenul de „cal” este distribuit), dar propoziția nu vorbește de toate animalele, doar de animalele
care sunt cai (deci termenul de „animal” nu este distribuit). Dacă un termen este distribuit atunci îl vom
nota cu „+” iar dacă este nedistribuit îl vom nota cu „-”. Atunci putem scrie propoziția SaP astfel S⁺aP⁻.

2. În propoziția SeP ( Niciun S nu este P) este distribuit atâ t termenul S, câ t si termenul P. Putem scrie
S⁺eP⁺. Propoziția ne spune că niciun element din extensiunea lui S nu face parte din extensiunea lui P.
Adică, toată mulțimea lui S nu face parte din toată mulțimea lui P. De exemplu dacă spun „Niciun cal nu
este vacă ” (propoziție de tipul SeP) atunci propoziția ne spune că întreaga mulțime a cailor este diferită
de întreaga mulțime a vacilor. Deci în propoziția de mai sus atâ t termenul de „cal,” câ t și acela de „vacă ”
sunt distribuiți.

3. În propozițiile de tipul SiP (Unii S sunt P) atâ t termenul S câ t și termenul P sunt nedistribuiți deci
scriem S⁻iP⁻. Propozițiile de tipul SiP vorbesc despre o parte a extensiunii lui S (despre unii S) și despre o
parte a extensiunii lui P (despre acei P care sunt S). De exemplu, dacă spun „Unii elevi sunt sportivi”
(propoziție de tipul SiP) atunci propoziția vorbește despre unii elevi (deci termenul de „elev” este
nedistribuit) și despre unii sportivi - și anume despre sportivii care sunt elevi (deci termenul de „sportiv”
este nedistribuit)

4. În propozițiile de tipul SoP termenul S este nedistribuit iar termenul P este distribuit, deci putem scrie
S⁻oP⁺. Propoziția vorbește doar despre o parte a extensiunii lui S (despre unii S), dar vorbește despre
întreaga extensiune a lui P. Propoziția SoP ne spune că sunt unii S care nu fac parte din întreaga
extensiune a lui P. De exemplu, dacă avem propoziția „unii elevi nu sunt sportivi” (de tipul SoP), atunci
propoziția vorbește de o parte a elevilor (termenul „elev este nedistribuit), dar vorbește de întreaga
extensiune a sportivilor. Propoziția ne spune că unii elevi nu fac parte din întreaga mulțime a sportivilor,
deci termenul de „sportiv” este distribuit în propoziție. Sintetizâ nd cele de mai sus am putea alcă tui
urmă torul tabel al distribuirii termenilor în propozițiile categorice: S P SaP = Toți S sunt P + (distribuit) -
(nedistribuit) SeP= Niciun S nu este P + (distribuit) + (distribuit) SiP= Unii S sunt P - (nedistribuit) -
(nedistribuit) SoP= Unii S nu sunt P - (nedistribuit) + (distribuit) Este important să cunoaștem câ nd un
termen este distribuit sau nu pentru că în logica termenilor există o lege, numită și legea distribuirii
termenilor, care ne spune că un dacă un termen este distribuit în concluzie, atunci el trebuie să fie
2
distribuit și în premise. Simplu spus, legea distribuirii termenilor ne cere ca dacă concluzia unui argument
vorbește depre o întreagă clasă de elemente (termenul respectiv este distribuit în concluzie), atunci în
premisele care susțin acea concluzie trebuie să vorbească despre întreaga extensiune a respectivului
termen (termenul să fie distribuit și în premise). Dacă formulă m altfel, legea ne mai spune că de la
premise care vorbesc despre o parte a extensiunii unui termen nu putem să ajungem la o concluzie care
să vorbească de întreaga extensiune a termenului respectiv.

LEGEA DISTRIBUIRII TERMENILOR: oricare din cei doi termeni (S şi P) apare distribuit în concluzie, dacă
şi numai dacă a apă rut distribuit şi în premisă ;

TIP S P

SaP + -

SeP + +

SiP - -

SoP - +

„+” semnifică „termen distribuit”

„-” semnifică „termen nedistribuit”

3.2.3. CONVERSIUNEA SI OBVERSIUNEA

Conversiunea

Definiţie: operaţie logică prin care termenii propoziţiei asumată ca premisă îşi schimbă reciproc
funcţiile;
Formulă: SP → PS;
Validitate: LEGEA DISTRIBUIRII TERMENILOR: oricare din cei doi termeni (S şi P) apare distribuit în
concluzie, dacă şi numai dacă a apă rut distribuit şi în premisă ;

Tipuri:

TIP LIMBAJ FORMAL LIMBAJ NATURAL DIAGRAME EULER

CONVERSIUNE SIMPLĂ Niciun S nu este P.→ Niciun P

(+) SeP (+) → (+) PeS (+)
nu este S.

3
 (-) SiP (-) → (-) PiS (-) Unii S sunt P. → Unii P sunt S.

CONVERSIUNE prin
(+) SaP (-) → (-) PiS (-) Toţi S sunt P.→ Unii P sunt S.
ACCIDENT

Unii S nu sunt P. → Unii P nu

CAZUL SoP
sunt S.

EXEMPLE
1) Conversiune simplă SeP - > PeS (conversiune validă)
Nici un copil nu e obraznic.
- prin conversiune simplă devine:
Nici unul din cei obraznici nu este copil.
2) Conversiune simplă SiP - > PiS (conversiune validă)
Unii elevi şterg tabla.
- prin conversiune simplă devine:
Unii din cei care şterg tabla sunt elevi.
3) Conversiune prin accident SaP - > PiS (conversiune validă)
Toţi studenţii cartierului nostru merg la Facultatea de Informatică .
- prin conversiune prin accident devine:
Unii din cei care merg la Facultatea de Informatică sunt studenţii cartierului nostru.
Notă - tipului SaP nu i se aplică o conversiune simplă pentru că s-ar obţine o propoziţie PaS ce nu respectă
legea distribuirii termenilor:
(+) SaP (-) -> (+) PaS (-) (predicatul propoziţiei 2 nu este distribuit şi în propoziţia 1)
- convertit simplu ar fi:
Toţi cei care merg la Facultatea de Informatică sunt studenţii cartierului nostru. (fals deoarece facultatea
poate avea şi elevi din alte cartiere)
4) Cazul SoP - > PoS (mereu nevalid din cauza legii distribuirii termenilor)
Unii copaci nu sunt înalţi.
- prin conversiune simplă devine:
Unii din cei înalţi nu sunt copaci.

Obversiunea

Definiție: operație logică prin care, dintr-o propoziție de forma SP asumată ca premisă , rezultă drept
concluzie o propoziție echivalentă de forma ~(S~P) numită „obversă ”;
Formulă: SP -> ~(S~P);
Tipuri:

FORMULĂ LIMBAJ NATURAL DIAGRAME VENN

4
 SaP →
Toți S sunt P. → Niciun S nu este ~P.
Se~P

SeP →
Niciun S nu este P. → Toţi S sunt ~P.
Sa~P

SiP → So~P Unii S sunt P.→ Unii S nu sunt ~P.

SoP → Si~P Unii S nu sunt P.→ Unii S sunt ~P.

EXEMPLE
1) Din SaP în Se~P
Toţi elevii clasei noastre aşteaptă cu neră bdare ora de logică.
- prin obversiune devine:
Niciun elev al clasei noastre nu nonaşteaptă cu neră bdare ora de logică .
2) Din SeP în Sa~P
La petrecerea mea nici un pahar cu suc nu rămâ ne plin.
- prin obversiune devine:
La petrecerea mea toate paharele cu suc sunt nepline.
3) Din SiP în So~P
Unele elemente din Sistemul Periodic sunt solide.
- prin obversiune devine:
Unele elemente din Sistemul Periodic nu sunt nonsolide.
4) Din SoP în Si~P
Unele probleme de matematică nu sunt complicate.
- prin obversiune devine:
Unele probleme de matematică sunt simple/noncomplicate.

5
 3.3. SILOGISMUL
3.3.1. Definire şi Caracterizare generală
Silogismul este o formă de argumentare logică în care o propoziție (concluzia) este inferată din
alte doua propoziții (premise).
Exemplu:
„Toate mamiferele acvatice sunt cetacee;
toți delfinii sunt mamifere acvatice;
deci toți delfinii sunt cetacee”.
Silogismul reprezintă un raționament deductiv.
În sens larg, prin silogism se înţelege orice fel de inferenţă cu două premise şi o concluzie. În
continuare vom analiza doar silogismul categoric, respectiv acel silogism ale că rui premise şi concluzie
sunt de forma unor propoziţii categorice.
Un exemplu clasic de silogism categoric este urmă torul:
Toţi oamenii sunt muritori (1) OaM – M-P
Toţi grecii sunt oameni (2) GaO – S-M
Toţi grecii sunt muritori (3) GaM – S-P
Observă m că în propoziţiile categorice ale silogismului de mai sus apar trei termeni, S,P şi M,
astfel:
a) „oameni“ (O), denumit în silogisticã termen mediu; apare în ambele premise, dar nu apare în concluzie;
termenul mediu este un termen de legă tură , prin intermediul că ruia se pun în relaţie ceilalţi doi termeni
ai silogismului;
b) „muritori“ (M), denumit termen major; joacă rolul de predicat al concluziei; premisa care îl conţine se
numeşte premisã majoră ;
c) „greci“ (G), denumit termen minor; joacă rolul de subiect al concluziei; premisa care îl conţine se
numeşte premisă minoră . Denumirile de „termen mediu“, „termen major“ şi „termen minor“ apar deja la
cel care a tratat primul despre astfel de raţionamente categorice, şi anume la Aristotel, în lucrarea
,,Analiticile prime”. Ultimii doi termeni mai sunt numiţi şi termeni extremi.
Def. Silogismul este acea inferenţă în care din două propoziţii categorice care au un termen
comun se deduce drept concluzie o altă propoziţie cate gorică, ai cărei termeni sunt termenii
necomuni ai premiselor.
Raţionamentele de tipul silogismului se mai numesc şi inferenţe mediate, spre deosebire de cele
„imediate“, în care aveam doar o premisã şi o concluzie. Aceastã denumire aratã că legă tura dintre
subiectul (S) şi predicatul (P) concluziei este „mediatã “ de un al treilea element, respectiv „termenul
mediu“(M).

3.3.3. Figuri şi moduri silogistice

Modul unui silogism este dat de tipul de propoziţii pe care le conţine. Spre exemplu silogismul:

Toate mamiferele sunt animale

Toate felinele sunt mamifere
Toate felinele sunt animale
care se simbolizează
MaP
SaM
SaP
conţine trei propoziţii universale afirmative (pe care le vom simboliza cu A), deci este un silogism de
modul AAA. De asemenea, modul silogismului :

Nici o figură geometrică cu patru laturi nu este triunghi

Toate triunghiurile dreptunghice sunt triunghiuri
Nici un triunghi dreptunghic nu are patru laturi

care se simbolizează
PeM
6
S a  M
SeP
este  EAE.
Figura unui silogism este dată de poziţia termenilor – major, minor şi mediu – în premise. Figurile silogistice
sunt:
Figura I Figura II Figura III Figura IV
M __ P P __ M M __ P P __ M
S __ M S __ M M __ S M __ S
S __ P S __ P S __ P S __ P

Ordinea premiselor este importantă în determinarea modului sau figurii silogismelor.

O regulă generală este aceea că predicatul concluziei  - termenul major – trebuie să apară în prima
premisă. Un silogism care are premisele astfel ordonate este un silogism în formă standard. Forma unui
silogism este combinaţia dintre mod şi figură . Spre exemplu, silogismele prezentate mai sus au formele
standard AAA-I şi EAE II.
Fiecă rei figuri silogistice îi corespund legi speciale de validitate, ceea ce înseamnă că nu toate silogimele
dintr-o anumită figură sunt valide, ci doar care respectă aceste legi speciale.
Legile speciale ale figurii I sunt:
I.1. Premisa minoră trebuie să fie afirmativă
Demonstraţie: Presupunem că minora este negativă . Atunci concluzia ar trebui să fie şi ea negativă . Dacă
concluzia este negativă , atunci predicatul ar trebui să fie distribuit. Pentru că este distribuit în concluzie,
el ar trebui să fie distribuit şi în majoră . În acest caz, şi majora ar trebui să fie negativă , iar silogismul ar
avea două premise negative, şi astfel ar fi nevalid. Prin urmare, premisa minoră trebuie să fie afirmativă .
I.2. Premisa majoră trebuie să fie universală
Demonstraţie: Din faptul că minora este afirmativă , ceea ce am demonstrat la I.1, rezultă că predicatul
să u, ca predicat de afirmativă ,  care în acest caz este termenul mediu, este nedistribuit. Pentru că
termenul mediu trebuie să fie distribuit cel puţin odată , el va trebui să fie distribuit în majoră . Pentru că
acesta este subiect în majoră rezultă că aceasta va fi universală .
Modurile valide de figura I sunt:
Barbara Celarent Darii Ferio
MaP MeP MaP MeP
SaM SaM SiM SiM
SaP SeP SiP SoP
 
Barbari Celaront
MaP MeP
SaM SaM
SiP SoP

Legile speciale ale figurii II sunt:

II.1. Una din premise trebuie să fie negativă
Demonstraţie: Presupunem că premisele sunt, ambele, afirmative. În acest caz termenul mediu ar fi, ca
predicat de afirmativă , nedistribuit în ambele premise, ceea ce ar face ca silogismele de figura a doua cu
premise afirmative să fie nevalide. Prin urmare, o premisă trebuie să fie negativă .
II.2. Premisa majoră trebuie să fie universală
Demonstraţie: Din faptul că o premisă este negativă rezultă că concluzia este, la râ ndul ei, negativă , şi
astfel va avea predicatul distribuit. Pentru că predicatul este distribuit în concluzie, el va trebui să fie
distribuit şi în premisa majoră , ceea ce va face ca aceasta să fie universală .
Modurile valide de figura II vor fi: Cesare, Camestres, Festino, Baroco, Cesari, Camestrop
7
Legile speciale ale figurii III sunt:
III.1. Premisa minoră trebuie să fie afirmativă
Demonstraţie: Presupunem că minora este negativă . În acest caz şi concluzia va trebui să fie negativă , şi
astfel predicatul va fi distribuit. Fiind distribuit în concluzie, el va trebui să fie distribuit şi în premisa
majoră , ceea ce va face ca aceasta să fie negativă. Vom avea astfel ambele premise negative, şi deci
silogismele de figura a treia ar fi nevalide. Prin urmare, premisa minoră va trebui să fie afirmativă.
III.2. Concluzia trebuie să fie particulară
Demonstraţie: Dacă premisa minoră este afirmativă , atunci prediactul să u va fi nedistribuit. Acesta este
subiectul concluziei, care va trebui să apară nedistribuit şi în concluzie, ceea ce va face ca aceasta să fie
particulară .
Modurile valide de figura III vor fi: Darapti, Disamis, Datisi, Felapton, Bocardo, Ferison.
Legile speciale ale figurii IV sunt:
IV.1. Dacă premisa majoră este afirmativă, atunci minora este universală
Demonstraţie: Dacă premisa majoră este afirmativă , atunci termenul mediu va fi nedistribuit în majoră .
Pentru ca acesta să fie distribuit în minoră va trebui ca aceasta să fie universală.
IV.2. Dacă una din premise este negativă, majora trebuie să fie universală
Demonstraţie: Dacă una din premise este negativă , concluzia va fi şi ea negativă . Şi astfel, predicatul va fi
distribuit în concluzie. El va trebui să fie distribuit şi în premisa majoră , unde este subiect. Prin urmare,
majora va trebui să fie universală . 
Modurile valide de figura IV vor fi: Bramantip, Camenes, Dimaris, Fesapo, Fresison, Camenop.
Reducerea silogismelor
Silogismele din figurile II, III şi IV pot fi reduse la silogisme de figura I, considerată de Aristotel figura
perfectă , celelalte fiind imperfecte. Reducerea se poate face direct sau indirect.
Reducerea directă se face prin conversiune şi transpoziţia (schimbarea locului) premiselor. Tipul de
operaţie este sugerat de numele modurilor. Astfel: (i) consoanele iniţiale – B, C, D, F – indică modul de
figura I la care se reduce un silogism din alte figuri; (ii) consoanele care urmează după vocalele a, e, i, o –
care simbolizează tipurile de propoziţii categorice – indică operaţia care se aplică premisei date, astfel: S
pentru conversiunea simplă , P pentru conversiunea prin accident, M pentru transpoziţia (schimbarea
locului) premiselor, C pentru reducerea indirectă.
Reducerea directă nu se poate aplica tuturor modurilor silogistice. Ea nu se aplică la modurile cu o
premisă particulară negativă. Aceste moduri pot fi reduse prin obversiune şi contrapoziţie. Dar pot fi
reduce şi prin reducere la absurd. De exemplu, modul Bocardo
MoP
MaS
SoP
se poate reduce indirect la Barbara. În felul urmator: (i) Presupunem modul silogistic Bocardo nevalid.
Astfel, consideră m premisele lui adevă rate, iar concluzia, falsă . Dacă din această presupoziţie ajungem la
o contradicţie, atunci rezultă că modul Bocardo este valid. Din faptul că concluzia – SoP - este falsă rezultă
că contradictoria sa – SaP este adevă rată . (ii) Dacă înlocuim MoP cu SaP vom obţine modul valid Barbara
SaP
MaS
MaP
(iii)  Pentru că SaP este adevă rată , MaS este adevă rată , iar silogismul este valid, rezultă că MaP este
adevă rată . (iv) Dar, am presupus că premisele sunt adevă rate, deci MoP este adevă rată . Dacă MoP este
adevă rată , atunci ar trebui ca MaP să fie falsă. Dar, din 4 rezultă MaP este adevă rată . (v) Prin urmare, am
ajuns la o contradicţie, şi astfel, presupoziţia iniţială – că modul silogistic Bocardo este nevalid este falsă .
Prin urmare, Bocardo este valid.

3.3.5. MODURI SILOGISTICE VALIDE (LEGILE GENERALE ALE SILOGISMULUI- EXPLICATII)

Pentru a putea selecta de la inceput cele 24 de moduri silogistice valide se impune a demonstra mai
intai legile generale ale silogismului, adica acele legi logice care exprima cerintele principiilor logice
pentru acest tip de inferenta deductiva.
Primele trei legi generale ale silogismului se refera la termeni.
(1) Intr-un silogism valid exista trei si numal trei termeni
În premisa majora, cuvantul "alb" materializeaza un element al limbajului (,,o parte de vorbire"), iar
in premisa minora reda o insusire care, printre alte obiecte, este caracteristica si zapezii. În structura
acestui exemplu de silogism apar patru termeni in loc de trei. Nerespectarea legii (I) inseamna o incalcare
a principiului identitatii si astfel se explica de ce intr-un astfel de caz inferenta este nevalida.
Alba este adjectiv
8
 Zapada este alba
Zapada este adjectiv
(2) In cel putin una din premise, termenul mediu apare ca termen distribuit, altfel spus, cel
putin una din premise trebuie sa dezvaluie intreaga extensiune a lui M.
Demonstratie: Fie modul ai? - 2 in care nu apare simbolul concluziei si caruia ii
corespunde schema de inferenta din stanga, . din care reiese ca M apare ca
nedistribuit in ambele premise, ca predicat de afirmativa. Prin urmare, atunci
cand termenul mediu apare ca nedistribuit in ambele premise, inferenta este
nevalida, deoarece exista cel putin o situatie in care din premise adevarate ar
rezulta o concluzie falsa

(3) Oricare din termenii extremi apare ca termen distribuit in

concluzie numal daca el a apirut ca termen distribuit si in premisa. Evident, legea (3) reia, in
conditiile. silogismului, legea distribuirii termenilor din cazul conversiunii.

Urmatoarele trei legi generale ale silogismului se referă la calitatea premiselor:

(4) Din doua premise afirmative rezulta cu necesitate o concluzie afirmativa. Conform
principiului noncontradictiei este insa imposibil ca S si P sa fie in acelasi timp si notiuni concordante si
notiuni opuse: din moment ce premisele instituie un raport de concordanta intre S si P, concluzia trebuie
sa exprime acest raport si, ca atare, nu poate fi decat afirmativa.
(5) Cel putin una din premise este afirmativa, altfel spus, dacă ambele premise sunt negative,
silogismul este nevalid.
Demonstratie: sa presupunem ca ambele premise ar fi negative, ceea ce inseamna ca premisele nu
ofera o ratiune suficienta pentru concluzie si deci silogismul este nevalid.
(6) Dintr-o premisa afirmativa si alta negativa rezulta cu necesitate o concluzie negativa.
Demonstratie: Premisa afirmativa exprima un raport de concordanta intre M si termenul extrem pe care
il contine. Cealalta premisa fiind negativa reda un raport de opozitie intre M si celalalt termen extrem.1n
acest fel, premisele instituie un raport de opozitie intre S si P. Pentru a respecta principiul ratiunii
suficiente si pentru a nu incalca principiul noncontradictiei. concluzia trebuie sa exprime explicit acest
raport de opozitie dintre S si P si, ca atare, ea este cu necesitate negativa.
Ultimele doua legi generale ale silogismului se refera la cantitatea premise/or:
(7) Cel putin una din premise este universala, altfel spus, un silogism in care ambele premise
ar fi particulare este nevalid.
(8) Dintr-o premisa universala si alta particulara rezulta cu necesitate o concluzie
particulara.
Legi de structură
1. Silogismul conține trei propoziții, două premise și o concluzie. Cel puțin o premisă este
afirmativă (se poate ară ta că din doua premise negative nu rezultă cu necesitate o concluzie).
2. Silogismul conține trei termeni, numiți după mă rimea relativă a sferei lor: major, mediu, minor.
3. Termenul mediu trebuie să fie distribuit cel puțin într-o premisă pentru a putea face legă tura
intre termenii extremi.
4. Termenii extremi, majorul și minorul, figurează separat în câ te o premisă și impreună în
concluzie.
Structura standard a silogismului
Premisa majoră , conține termenul major sau mediu și predicatul concluziei
Premisa minoră , conține termenul minor sau mediu și subiectul concluziei
Concluzia, conține subiectul si predicatul
Exemplu:
Premisa majoră : Toți oamenii sunt muritori
Premisa minoră : Socrates este om
Concluzie: Socrates este muritor
9
Termenul mediu este "om", subiectul este "Socrates"(termenul minor) iar predicatul este "muritor"
(termenul major).

METODE DE PROBARE A VALIDITATII SILOGlSMELOR

In cazul exemplelor de silogism, inainte insa de a trece la aplicarea unei asemenea metode, sunt
obligatorii aducerea silogismului concret la forma de exprimare standard si, pe aceasta baza, precizarea
schemei de inferenta si a modului care ii corespund.
”Nici un numar divizibil cu 9 nu este prim pentru ca toate nulmerele divizibile cu 18 sunt divizibile si
cu 9, dar nici un numar prim nu este divizibil cu 18”:
PeM Nici un numar prim nu este divizibil cu 18
MaS Toate numerele divizibile cu 18 sunt divizibile cu 9
SeP Nici un numar divizibil cu 9 nu este numar prim

(1) Metoda diagramelor Venn. Pentru aplicarea acestei metode, se

construieste mai intai o diagrama alcatuita din trei cercuri intersectate,
fiecare cerc reprezentand unul din cei trei termeni ai silogismului. Pe
aceasta diagrama, sunt reprezentate grafic, in maniera cunoscuta, exclusiv
premisele; modul silogistic corespunzator este valid daca si numai daca
prin reprezentarea grafica doar a premiselor a rezultat automat
reprezentarea grafica a concluziei.
Diagrama dovedeste ca silogismul dat nu este valid (ii corespunde o
schema de inferenta nevalida, respectiv un mod nevalid de figura a patra).
Iata si un exemplu de mod silogistic valid: aii-1

Pentru a nu intampina dificultati in aplicarea metodei diagramelor Venn, se va

tine
seama de urmatoarele precizari:
(a) Pentru realizarea reprezentarii grafice a unei premise, se iau in
consideratie
numai cercurile care corespund notiunilor prezente in structura acelei premise;
(b) Daca una din premise este o propozitie particulara, aplicarea metodei
Venn
incepe obligatoriu prin reprezentarea grafica a premisei universale;
(c) Daca ambele premise sunt universale, iar concluzia este o particulara, dupa ce a fost realizata
reprezentarea grafica a ambelor premise si inainte de a incerca sa citim concluzia in portiunea de
intersectie a celor trei termeni ramasa nehasurata se inscrie obligatoriu un x pentru a arata ca sfera de
coincidenta a celor trei termeni nu este vida.
Corespunzator schemei de inferenta alaturata ei, diagrama din dreapta este un exemplu de utilizare
a acestei precizari, in cazul modului aai-3. Exista si situatii cand reprezentarea grafica a premiselor are ca
rezultat hasurarea completa a intersectiei dintre M si P. Intr-un astfel de caz, x se inscrie in portiunea
ramasa nehasurata din intersectia lui M cu S aratand astfel ca, in orice caz, sfera de coincidenta dintre M
si S este nevida.

Diagrama de mai, jos, corespunzatoare schemei de inferenta

alaturata ei este o ilustrare, pe exemplul modului eao-4, pentru
aplicarea metodei Venn intr-o astfel de situatie. Din felul in care au fost construite ultimele doua
diagrame rezulta ca, fara respectarea precizarii (c), probarea validitatii modurilor aai-3 si eao-4 n-ar fi
fost posibila prin metoda diagramelor Venn.

10
EXEMPLE
Voi prezenta, în continuare câ teva exemple de silogisme (moduri silogistice) a că ror validitate dorim să o
stabilim prin metoda diagramelor Venn.
Exemplul 1. Modul silogistic eio-2 Diagrama Venn:
Schema de inferenţă : PeM
SiM
SoP

Decizia: silogismul (modul eio-2) este valid.

Exemplul 2. Modul silogistic: ieo-3
Schema de inferenţă : MiP Diagrama Venn:
MeS
SoP

Decizia: silogismul (modul ieo-3) este nevalid.

Exemplul 3. Modul silogistic: aoo-3
Schema de inferenţă : MaP Diagrama Venn:
MoS
SoP

Decizia: silogismul (modul aoo-3) este nevalid

Exemplul 4. Modul silogistic: oao-2
Schema de inferenţă : PoM Diagrama Venn:
SaM
SoP

11
Decizia: silogismul (modul oao-2) este nevalid
Exemplul 5. Modul silogistic: aii-4
Schema de inferenţă : PaM
MiS
SiP

Diagrame Venn: 1.

Diagrame Venn: 2.

Observaţie: pentru a reprezenta grafic premisa minoră a acestui silogism, trebuie să punem un „x” în
porţiunea de intersecţie dintre M şi S, însă această porţiune este formată din două sectoare; întrucâ t „x”-
ul poate fi plasat în oricare din cele două sectoare, putem reprezenta grafic acest lucru în două moduri,
astfel: putem pune „x”-ul pe linia care desparte cele două sectoare (conform diagramei 1), sau îl putem
pune în ambele sectoare, legâ ndu-l printr-o linie.
Decizia: silogismul (modul aii-4) este nevalid, deoarece concluzia silogismului (SiP) nu rezultă cu
necesitate din premise (întrucâ t „x”-ul poate fi plasat în oricare din cele două sectoare, putem citi de pe
diagramă două concluzii: atâ t SiP, câ t şi SoP).

MODELE DE EXERCIȚII REZOLVATE

1. Se dau modurile silogistice aii-3,eao-4, aii-1, eao-2; construiti schema de inferenta corespunzatoare:
ETAPE DE REZOLVARE
I. cifra 1,2,3 sau 4 indica figura silogistica:
aii – 3 inseamna un silogism de figura a 3a: M P
M S
S P
II. aii – cele trei propozitii categorice din silogism(premisa majora, premisa minora si concluzia).
Le vom aseza in figura silogistica identificata la I.
MaP
Mi S
S i P
Aceasta este schema de inferenta corespunzatoare modului silogistic aii-3.
Procedati la fel cu celelalte.

2. Se da argumentul la punctele a,b,c,d,e. Realizati schema de inferenta a fiecarui argument si verificati

validitatea silogismelor prin metoda legilor generale ale silogismului.
ETAPE DE REZOLVARE
I. identificarea cuvintelor/expresiilor care indica locul concluziei (deci, asadar, prin urmare,
in concluzie – arata ca propozitia care urmeaza este concluzia argumentului. Deoarece,
fiindca, pentru ca – arata ca propozitiile care urmeaza sunt premisele)
II. se incepe scrierea propozitiilor una sub alta. Mai intai se scrie concluzia (se lasa doua
randuri libere pentru premise)

12
III. deasupra concluziei scrise se traseaza o linie pe toata lungimea propozitiei care delimiteaza
concluzia de premise
IV. se subliniaza in concluzie termenii (S si P)
V. se cauta in text propozitia care contine termenul S si se scrie imediat deasupra liniei
(este premisa minora care contine subiectul argumentului si termenul mediu)
VI. propozitia care contine predicatul argumentului este premisa majora si se scrie prima.
(contine predicatul si termenul mediu)
VII. se subliniaza si marcheaza cu S,P si M termenii in premise
VIII. se inlocuiesc termenii subliniati cu simbolurile S,P,M si se scriu formele logice ale celor trei
propozitii categorice din argumentul dat
IX. se inlocuiesc si expresiile ”toti…sunt… cu a”, ”nici unul ….nu este….cu e”, ”unii…sunt….cu i” și
”unii…nu sunt…cu o”
X. se obtine schema de inferenta a argumentului
XI. se verifica cele 8 legi generale ale silogismului. Silogismul este valid daca se verifica toate
legile generale ale silogismului. Silogismul este nevalid daca nu se verifica cel putin o lege
generala a silogismului.

13