Definiția organizației:
Când încercăm să definim teoria și dezvoltarea organizațională trebuie, în primul rând să înțelegem
conceptul de organizație. Există numeroase definiții pentru acest termen, dar în cazul de față ne vom
raporta la organizație ca la un sistem deschis, ce are capacitatea de a se adapta la schimbările survenite
în mediul înconjurător.
Există o serie de elemente comune tuturor organizațiilor:
1. Orice fel de organizație este alcătuită dintr-un grup de oameni cu scopuri și idealuri comune.
2. Acțiunile se desfășoară într-o manieră rațională și sunt, de asemenea coordonate după un tipar
bine conturat.
3. Structura unei organizații descrie funcțiile, activitățiile, obiectivele, ierarhia de autoritate și
responsabilitate specifice organizației respective.
J.-Y. Prax consideră că, pornind de la natura cunoştinţelor, care sunt adânc înrădăcinate în creierul
individului, termenul de „management al cunoştinţelor a devenit un abuz lingvistic. Pot fi gestionate
condiţiile în care sunt create, formalizate, schimbate, validate etc. cunoştinţele, dar nu cunoştinţele
propriu-zise, acestea fiind inseparabile de natura umană.
5.Cultura organizaţiei
Este un concept greu de definit, dar este de remarcat faptul că în literatura de specialitate, nu are o
definiție acceptată în mod unanim.
Pentru a avea o șansă de reușită, orice încercare de a defini cultura unei organizații trebuie să aibă
ca punct de plecare omul, mai exact istoria acestuia, psihologia poporului din care face parte și cultura
națională.
Cultura organizaţiei este produsul oamenilor şi activităţilor lor sociale dar şi a celor materiale şi
spirituale.
Atunci când pătrund într-o organizaţie, indivizii au idei şi sentimente referitoare la propria
persoană, la alţi (colegi, şefi, prieteni) şi, în general, la lume. Ideile şi sentimentele indivizilor sunt, în
acelaşi timp, transmise altora şi îmbogăţite sau înlocuite prin preluarea obiceiurilor şi regulilor deja
existente în organizaţii. Din împletirea acestor idei, sentimente, convingeri, credinţe şi reguli rezultă
cultura organizaţiei. Acest proces care se desfăşoară la nivelul unei organizaţii este, la scară mai mică,
asemănător cu cel care are loc la nivel naţional.
Tetiva-Drăgănescu Denis-Andrei, CRP, Anul I, Grupa 2
Deci, se poate afirma ideea conform căreia cultura oricărei organizaţii „este similară culturii
naţionale: îşi are originea în istorie, mituri, eroii şi simboluri”, în succesele şi dezastrele sistemului social.
7. Funcționarea
Semnifică, în general, procesul realizării activităților specifice ale unei organizații, proces prin care
este exprimată, în primul rând, capacitatea organizației de a colera dinamic resursele umane și
extraumane cu scopul asumat.
Funcţionalitatea are în vedere starea de funcţionare a organizaţiei, calitatea (măsura) realizării
funcţiilor specifice, atât în fiecare moment în parte, cât şi în totalitatea timpului de existenţă a
organizaţiei. Funcţionalitatea este variabilă, ea fiind dependentă de starea “intrărilor” şi a “ieşirilor” şi
de natura proceselor organizaţionale interne. Gradul de funcţionalitate indică starea de “sănătate
organizaţională”. La limită, organizaţiile pot fi “sănătoase” sau “bolnave”.
Funcţiile organizaţiei semnifică grupurile de activităţi omogene prin care aceasta îşi realizează
scopul organizaţional. Acestea sunt:
• funcţia de cercetare-dezvoltare – considerată de unii ca parte integrantă a funcţiei
de marketing;
• funcţia de marketing – incluzând şi partea de comercial;
• funcţia de producţie;
• funcţia financiar-contabilă;
• funcţia de personal.
Rolul fiecăreia în raport cu celelalte funcţii ale organizaţiei dar şi în raport cu organizaţia însăşi a
evoluat de-a lungul timpului, pe măsură ce conceptul de marketing a evoluat de la orientarea către
producţie până la orientarea către client.
Tetiva-Drăgănescu Denis-Andrei, CRP, Anul I, Grupa 2