Uzarea şi influenţa ei asupra duratei de funcţionare a

maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor

Oricât de îngrijit ar fi prelucrate suprafeţele de contact a două piese aflate în

mişcare relativă una faţă de cealaltă, la nivelul acestor suprafeţe apar forţe de frecare.
După cum între suprafeţele în mişcare există sau nu substanţe de ungere, frecarea
poate fi: uscată, semifluidă şi fluidă.
În mod normal, la funcţionarea de regim a maşinilor şi a utilajelor se produce
frecarea fluidă, frecare ce se poate menţine când : între suprafeţe se realizează
deplasări cu viteze mari, suprafeţele sunt supuse unei apăsări mijlocii şi sunt
alimentate în mod continuu cu lubrifianţi.
Frecarea semifluidă poate să apară ca urmare a ungerii defectuoase sau
insuficiente, precum şi la pornirea şi oprirea motorului când, datorită vitezei prea
mici, nu se poate introduce stratul de ulei necesar între cele două suprafeţe în mişcare
relativă.
La staţionarea maşinii, din cauza sarcinii de pe arbore, lubrifiantul este
îndepărtat dintre cele două suprafeţe ale fusului şi ale cuzinetului, contactul făcându-
se direct pe vârful asperităţilor suprafeţelor respective, rămânând o cantitate foarte
mică de lubrifiant în golurile dintre asperităţi. Astfel, la pornire, ungerea va fi
incompletă, semifluidă sau chiar uscată, dacă sistemul tehnic a staţionat o perioadă
îndelungată de timp.

La viteze de rotaţie mici, arborele începe să transporte sub el lubrifiant, care,

având formă de pană şi o oarecare presiune, începe să-l ridice ; în acest caz, ungerea
va fi semifluidă. La creşterea turaţiei, centrul fusului se apropie de cel al cuzinetului,
pentru a coincide cu el la turaţie foarte mare. În acest ultim caz , teoretic, grosimea
peliculei de lubrifiant devine constantă pe întreaga periferie a fusului.
În condiţiile frecării fluide se realizează:
➢ micşorarea uzării suprafeţelor de frecare;
➢ reducerea consumului de energie prin frecare;
➢ mărirea sarcinilor admisibile;
 ➢ mărimea siguranţei în funcţionare;
➢ economie de lubrifianţi.
Procesul de frecare dintre suprafeţele în contact ale pieselor componente ale
maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor are ca efect pierderea de energie manifestată prin
căldura produsă şi uzarea fizică, rezultat al desprinderii de material şi al modificării
stării iniţiale a acestor suprafeţe.
Uzura fizică conduce la modificarea dimensiunilor şi a formei geometrice a
suprafeţelor pieselor în contact. În anumite condiţii de temperatură pot interveni
simultan şi modificări structurale ale straturilor superficiale. Toate acestea
influenţează, direct sau indirect, capacitatea portantă a organelor de maşini, de
exemplu în cazul lagărelor, precizia de lucru a maşinilor, a utilajelor şi instalaţiilor,
cinematica funcţională, făcând totodată să apară forţe dinamice dăunătoare şi o
funcţionare necorespunzătore, ducând în final la scoaterea din uz a maşinii, utilajului
sau instalaţiei.
Uzarea fizică este un proces progresiv care poate şi trebuie să fie combătut
pentru a se evita scoaterea prematură din funcţionare a maşinii, utilajului sau
instalaţiei respective. Rezultatul fenomenului de uzare îl constituie uzura.
Uzarea morală este o consecinţă a deprecierii unei maşini sau utilaj ca urmare
a apariţiei în exploatare a unor maşini şi utilaje de aceeaşi categorie, dar de un tip
mai perfecţionat, cu indici tehnici şi economici superiori celor din dotare. De
asemenea, tot în cadrul uzării morale intră şi deprecierea unor maşini, utilaje sau
instalaţii aflate încă în exploatare, dar ale căror costuri au fost reduse.
Pentru ca uzarea morală să nu manifeste influenţă economică negativă 2este
necesar ca exploatarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor să se efectueze intensiv,
astfel ca amortizarea lor să se realizeze într-un timp cât mai scurt.