Sunteți pe pagina 1din 384

FACULTATEA DE CONSTRUCŢII

DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI


UNIVERSITATEA
MECANICA CONSTRUCŢIILOR
“POLITEHNICA”
Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor
TIMIŞOARA
şi Siguranţa Structurilor CEMSIG
Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA
Telefon Fax
Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403917
CEMSIG: ++40.256.403932 ++40.256.403932
e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 426/08.12.2009


CALCULUL ŞI PROIECTAREA ÎMBINĂRILOR
STRUCTURALE DIN OŢEL ÎN CONFORMITATE
CU SR-EN 1993-1-8
Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare

Redactarea a II-a

Timişoara, decembrie 2010


COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect

Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ _____________________

Membri:

Prof. Dr. Ing.Daniel GRECEA _____________________

Conf. Dr. Ing. Adrian CIUTINA _____________________

Drd. Ing. Gelu DANKU _____________________

Drd. Ing. Cristian VULCU _____________________

- I. 2 -
Cuprins
CUPRINS I.3

CAPITOLUL I PREFAŢĂ I.6

CAPITOLUL II SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE II.1

CAPITOLUL III MODELAREA NODURILOR PENTRU ANALIZĂ ŞI CERINŢE


DE PROIECTARE III.1
3.1. GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢII III.2
3.2. CLASIFICAREA ÎMBINĂRILOR ÎN CONFORMITATE CU SR EN 1993-1-8 III.4
3.2.1 INTRODUCERE III.4
3.2.2 CLASIFICAREA NODURILOR DUPĂ RIGIDITATE III.6
3.2.3 CLASIFICAREA NODURILOR DUPĂ REZISTENŢĂ III.7
3.2.4 CLASIFICAREA NODURILOR DUPĂ REZISTENŢĂ ŞI RIGIDITATE III.8
3.3. MODELAREA ÎMBINĂRILOR ÎN CONFORMITATE CU SR EN 1993-1-8 III.9
3.3.1 INTRODUCERE III.9
3.3.2 METODE DE ANALIZĂ PENTRU NODURI III.11
3.3.3 MODELARE ŞI SURSE ALE DEFORMABILITĂŢII ÎN NODURI – MODELAREA SIMPLIFICATĂ
ÎN CONCORDANŢĂ CU EN 1993-1-8, 5.3 III.13
3.3.4 CONCENTRAREA DEFORMABILITĂŢILOR ÎN NODURI III.13

CAPITOLUL IV ÎMBINĂRI SIMPLE IV.1


4.1. INTRODUCERE IV.2
4.2. SCOP, DOMENIU DE APLICARE ŞI SOLUŢII CONSTRUCTIVE IV.3
4.2.1 TIPURI DE STRUCTURI IV.3
4.2.2 TIPURI DE ELEMENTE ÎMBINATE IV.3
4.2.3 TIPURI DE ÎMBINARE IV.3
4.2.4 MĂRCI DE OŢEL IV.3
4.2.5 CONFIGURAŢII DE NOD POSIBILE (ECCS 126, 2009) IV.4
4.2.6 TIPURI DE DISPOZITIVE DE ÎMBINARE (ECCS 126, 2009) IV.6
4.2.7 TIPURI DE ÎMBINĂRI IV.6
4.2.8 GEOMETRIA ŞI ALCĂTUIREA ÎMBINĂRILOR SIMPLE IV.11
4.2.9 CALCULUL ÎMBINĂRILOR CU ŞURUBURI IV.16
4.2.10 CALCULUL ÎMBINĂRILOR SUDATE IV.21
4.2.11 MODELAREA NODURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ IV.26
4.3. ALGORITMI DE CALCUL IV.26
4.3.1 ALGORITMI DE CALCUL PENTRU ÎMBINĂRI CU PLACĂ DE CAPĂT REDUSĂ IV.27
4.3.2 ALGORITMI DE CALCUL PENTRU ÎMBINĂRI CU ECLISĂ IV.33
4.3.3 ALGORITMI DE CALCUL PENTRU ÎMBINĂRI CU CORNIERE IV.42
4.4. EXEMPLE DE CALCUL IV.43
4.4.1 ÎMBINĂRI SIMPLE CU ŞURUBURI IV.43
4.4.2 ÎMBINĂRI SUDATE SIMPLE IV.52
4.4.3 ÎMBINARE CU PLACĂ DE CAPĂT REDUSĂ (ECCS 126, 2009) IV.63
4.4.4 ÎMBINARE PE INIMĂ CU ECLISE (ECCS 126, 2009) IV.71
4.4.5 ÎMBINARE PE INIMĂ CU CORNIERE IV80
4.4.6 ÎMBINĂRI CU BOLŢURI IV.93
4.4.7 ÎMBINARE ARTICULATĂ ÎNTRE STÂLP ŞI FUNDAŢIE (CESTRUCO, 2003) IV.97

CAPITOLUL V ÎMBINĂRI LA ELEMENTE CU SECŢIUNE TUBULARĂ V.1


5.1. INTRODUCERE V.2
5.2. CALCULUL ÎMBINĂRILOR CU SECŢIUNI TUBULARE (EN1993-1-8, 7.2) V.3
5.2.1 GENERALITĂŢI V.3
5.2.2 MODURI DE CEDARE ALE ÎMBINĂRILOR CU SECŢIUNI TUBULARE V.3
5.3. ÎMBINĂRI SUDATE (CIDECT L13, 2009) V.8
5.3.1 ÎMBINĂRI PENTRU ELEMENTE CU SECŢIUNE TUBULARĂ CIRCULARĂ (CHS) V.8
5.3.2 ÎMBINĂRI PENTRU ELEMENTE CU SECŢIUNE TUBULARĂ RECTANGULARĂ (RHS) V.12
5.3.3 ÎMBINĂRI PENTRU ELEMENTE CU SECŢIUNE TUBULARĂ (CHS SAU RHS) ŞI DESCHISE
V.19
5.4. ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI (CIDECT L14, 2009) V.20
5.4.1 INTRODUCERE ÎN CALCULUL ÎMBINĂRILOR CU ŞURUBURI V.20
5.4.2 TIPURI DE ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI V.22

- I. 3 -
5.5. EXEMPLE DE CALCUL V.26
5.5.1 ÎMBINARE SUDATĂ ÎNTRE DOUĂ PROFILE TUBULARE CIRCULARE V.26
5.5.2 ÎMBINARE SUDATĂ ÎNTRE DOUĂ PROFILE TUBULARE RECTANGULARE V.29
5.5.3 ÎMBINARE SUDATĂ ÎNTRE UN PROFIL TUBULAR CIRCULAR ŞI UN PROFIL DESCHIS V.33
5.5.4 ÎMBINARE CU ŞURUBURI ÎNTRE UN PROFIL TUBULAR ŞI UN PROFIL DESCHIS (CIDECT,
2005) V.36

CAPITOLUL VI ÎMBINĂRI CARE PREIAU MOMENT ÎNCOVOIETOR VI.1


6.1. SOLUŢII CONSTRUCTIVE VI.2
6.1.1 ÎMBINĂRI CU PLACĂ DE CAPĂT ŞI ŞURUBURI VI.2
6.1.2 ÎMBINĂRI SUDATE VI.4
6.1.3 ÎMBINĂRI CU CORNIERE VI.5
6.1.4 MODALITĂŢI DE ÎNTĂRIRE A PANOULUI DE INIMĂ AL STÂLPULUI VI.6
6.1.5 NODURILE LA BAZA STÂLPILOR VI.7
6.2. METODA COMPONENTELOR VI.8
6.2.1 PREZENTAREA METODEI VI.8
6.2.2 CARACTERISTICILE COMPONENTELOR VI.10
6.2.3 GRUPAREA COMPONENTELOR VI.11
6.2.4 APLICAREA METODEI COMPONENTELOR ÎN SR-EN 1993-1-8 VI.16
6.2.5 CURBA DE CALCUL MOMENT-ROTIRE A UNEI ÎMBINĂRI VI.19
6.3. ALGORITMI DE CALCUL VI.20
6.3.1 IDENTIFICAREA COMPONENTELOR ACTIVE VI.20
6.3.2 PROCEDURI DE CALCUL A COMPONENTELOR VI.21
6.3.3 CALCULUL ELEMENTELOR T ECHIVALENTE VI.26
6.4. EXEMPLE DE CALCUL VI.33
6.4.1 ÎMBINARE GRINDĂ-STÂLP CU PLACĂ DE CAPĂT EXTINSĂ ŞI ŞURUBURI VI.33
6.4.2 INFLUENŢA VARIAŢIEI DIFERITELOR COMPONENTE ALE UNUI NOD GRINDĂ-STÂLP CU
ŞURUBURI ŞI PLACĂ DE CAPĂT EXTINSĂ VI.62
6.4.3 ÎMBINARE CU ŞURUBURI ŞI PLACĂ DE CAPĂT ŞI RIGIDIZARE ÎN PARTEA EXTINSĂ
VI.66
6.4.4 ÎMBINARE CU PLACĂ DE CAPĂT ŞI ŞURUBURI, CU DOUĂ RÂNDURI DE ŞURUBURI ÎN
PARTEA EXTINSĂ VI.95
6.4.5 ÎMBINARE SUDATĂ GRINDĂ-STÂLP VI.126
6.4.6 ÎMBINARE DE CONTINUITATE A UNEI GRINZI, CU ECLISE ŞI ŞURUBURI SUPUSĂ LA
MOMENT ÎNCOVOIETOR ŞI FORFECARE VI.136
6.4.7 ÎMBINARE DE CONTINUITATE A UNUI STÂLP CU ECLISE ŞI ŞURUBURI, CU MODIFICAREA
SECŢIUNII STÂLPULUI VI.142
6.4.8 PRINDEREA STÂLPULUI LA BAZĂ VI.153

CAPITOLUL VII RECOMANDĂRI DE CALCUL ŞI PROIECTARE PENTRU ÎMBINĂRI


STRUCTURALE ÎN CAZUL SOLICITĂRILOR SEISMICE VII.1
7.1. CERINŢE DE REZISTENŢĂ ŞI DUCTILITATE CONFORM P100-1/2006 ŞI EN1998-1 VII.2
7.2. CAPACITATEA DE ROTIRE A ÎMBINĂRILOR GRINDĂ-STÂLP VII.3
7.2.1 CLASIFICAREA DUPĂ DUCTILITATE VII.3
7.2.2 EVALUAREA CAPACITĂŢII DE ROTIRE VII.4
7.2.3 COMPORTAREA CICLICĂ A ÎMBINĂRILOR VII.6
7.3. SOLUŢII CONSTRUCTIVE VII.9
7.3.1 ÎMBINARE CU ŞURUBURI CU PLACĂ DE CAPĂT EXTINSĂ RIGIDIZATĂ VII.10
7.3.2 ÎMBINARE SUDATĂ CU RIGIDIZĂRI ALE TĂLPILOR GRINZII VII.10
7.3.3 ÎMBINARE CU TĂLPILE GRINZII SUDATE DE PLĂCI DE CONTINUITATE SUDATE DE TALPA
STÂLPULUI ŞI CU ECLISĂ SUDATĂ PRINSĂ CU ŞURUBURI DE INIMA GRINZII VII.11
7.3.4 ÎMBINARE SUDATĂ CU GRINDĂ CU SECŢIUNE REDUSĂ (DOG BONE) VII.11
7.3.5 ÎMBINARE CU ŞURUBURI CU PLACĂ DE CAPĂT ŞI VUTĂ VII.12
7.4. CRITERII DE PRECALIFICARE (AISC 2002 ŞI FEMA 350) VII.13
7.4.1 ÎMBINĂRILE PREDEFINITE INTRODUSE IN NORMA DE CALCUL AISC 2002 VII.13
7.4.2 DETERMINAREA POZIŢIEI ARTICULAŢIILOR PLASTICE VII.14
7.4.3 DETERMINAREA MOMENTULUI PLASTIC IN ARTICULAŢIILE PLASTICE VII.14
7.4.4 DETERMINAREA REZISTENTEI NECESARE IN SECŢIUNILE CRITICE VII.15
7.4.5 CONDIŢII GENERALE VII.15
7.4.6 CALCULUL ÎMBINĂRILOR PREDEFINITE VII.17
7.5. PROIECTARE DUPĂ CRITERII DE PERFORMANŢĂ VII.23

- I. 4 -
CAPITOLUL VIII MODELAREA STRUCTURILOR ŢINÂND SEAMA DE COMPORTAREA
ÎMBINĂRILOR VIII.1
8.1. INTRODUCERE VIII.2
8.2. MODELAREA NODURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALĂ VIII.4

BIBLIOGRAFIE

- I. 5 -
CAPITOLUL I

PREFAŢĂ

- I. 6 -
Norma de proiectare europeană referitoare la îmbinări EN 1993-1-8 este una din
cele mai consistente părţi ale EN 1993. Pe plan european, practic în fiecare ţară a Uniunii
Europene, care este obligată să introducă acestă normă începând cu martie 2010, se
manifestă un interes deosebit pentru elaborarea de astfel de recomandări, deoarece
calculul şi proiectarea îmbinărilor în conformitate cu EN 1993-1-8 este destul de
complicată, greu de aplicat şi în practica curentă de proiectare pot să apară erori de
proiectare sau de interpretare a normei.

Exista manuale sau ghiduri de aplicare pentru această parte a Eurocode-ului 3


publicate încă pe baza versiunilor ENV în majoritatea ţărilor cu activitate semnificativă în
domeniul construcţiilor metalice (Germania, UK, Olanda, Italia, etc.); la nivelul Convenţiei
Europene de construcţii metalice - ECCS s-a elaborat de curând un manual pentru calculul
îmbinărilor simple în conformitate cu EN 1993-1-8.

Tratarea de o manieră comprehensivă a calculului şi proiectării îmbinărilor este


prea amplă pentru a face parte dintr-un volum general dedicat proiectării structurilor în
conformitate cu EN 1993.

Pe plan naţional nu există nimic în domeniu, cu excepţia normativului GP082-03


„Ghid privind proiectarea îmbinărilor ductile la structuri metalice în zone seismice”, şi care
are mai mult un caracter calitativ.

Recomandările de proiectare şi calcul, comentariile şi aplicaţiile vin tocmai în


sprijinul clarificării şi explicitării metodelor de calcul ale îmbinărilor structurale, pentru
norma SREN 1993-1-8 „Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea
îmbinărilor”, adoptată de România după EN 1993-1-8 „Eurocode 3: Design of steel
structures - Part 1-8: Design of joints”.

Recomandările prezente în acest document au o bază documentară care a fost


validată la nivelul Uniunii Europene, şi anume:
• SR EN 1993-1-8:2006, Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea
îmbinărilor
• EN 1998-1: 2003, Eurocode 8 : Design of structures for earthquake resistance, Part 1:
General rules, seismic actions and rules for buildings
• P100-1:2006, Cod de proiectare seismică. Partea I – Prevederi de proiectare pentru clădiri,
2006
• ECCS No. 126, TC10: Structural Connections, European Recommendations for the Design
of Simple Joints in Steel Structures, Eurocode 3, Part 1-8, 2009
• Leonardo Project: CESTRUCO, Questions and Answers to design of Structural Connections
according to Eurocode 3, 2003
• CIDECT Report: 5BP-4/05, Development of a full consistent design approach for bolted and
welded joints in building frames and trusses between steel members made of hollow and/or
open sections, Application of the component method, Volume 1: Practical guidelines, 2005
• CIDECT, Design of Tubular Steel Structures, Lecture 12: Generalities on joint design, 2009
• CIDECT, Design of Tubular Steel Structures, Lecture 13: Welded connections, 2009
• CIDECT, Design of Tubular Steel Structures, Lecture 14: Bolted connections, 2009
• COST C1 Project: Composite steel-concrete joints in frames for buildings: Design
provisions, European Commission, 1999

De asemenea, s-a ţinut cont şi de experienţa americană în domeniu, prin:

- I. 7 -
• ANSI/AISC 341-05, Seismic Provisions for Structural Steel Buildings, 2005
• FEMA-350:2000, Recommended Seismic Design Criteria for New Steel Moment-Frame
Buildings, 2000

Nu în ultimul rând, autorii au contribuit prin experinţa lor, utilizând documentaţie


proprie la care sunt autori sau co-autori:
• Stratan A., 2007, Dinamica structurilor şi inginerie seismică, Editura Orizonturi Universitare,
2007
• Grecea D. M., 2001, Calculul static şi dinamic al structurilor în cadre multietajate
necontravântuite, Editura Orizonturi Universitare, 2001
• Ciutina A., 2007, Comportarea structurilor în cadre compuse din oţel-beton şi a îmbinărilor
acestora, Imprimeria Orizonturi Universitare, 2007

- I. 8 -
CAPITOLUL II

SCOP ŞI DOMENIU DE APLICARE

- II. 1 -
Norma de proiectare europeană referitoare la îmbinări EN 1993-1-8 este una din
cele mai consistente părţi ale EN 1993. Pe plan european, practic în fiecare ţară a Uniunii
Europene, care este obligată să introducă acestă normă începând cu martie 2010, se
manifestă un interes deosebit pentru elaborarea de astfel de recomandări, deoarece
calculul şi proiectarea îmbinărilor în conformitate cu EN 1993-1-8 este destul de
complicată, greu de aplicat şi în practica curentă de proiectare pot să apară erori de
proiectare sau de interpretare a normei.

Exista manuale sau ghiduri de aplicare pentru această parte a Eurocode-ului 3


publicate încă pe baza versiunilor ENV în majoritatea ţărilor cu activitate semnificativă în
domeniul construcţiilor metalice (Germania, UK, Olanda, Italia, etc.); la nivelul Convenţiei
Europene de construcţii metalice - ECCS s-a elaborat de curând un manual pentru calculul
îmbinărilor simple în conformitate cu EN 1993-1-8.

Tratarea de o manieră comprehensivă a calculului şi proiectării îmbinărilor este


prea amplă pentru a face parte dintr-un volum general dedicat proiectării structurilor în
conformitate cu EN 1993.

Pe plan naţional nu există nimic în domeniu, cu excepţia normativului GP082-03


„Ghid privind proiectarea îmbinărilor ductile la structuri metalice în zone seismice”, şi care
are mai mult un caracter calitativ.

Recomandările de proiectare şi calcul, comentariile şi aplicaţiile vin tocmai în


sprijinul clarificării şi explicitării metodelor de calcul ale îmbinărilor structurale, pentru
norma SREN 1993-1-8 „Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea
îmbinărilor”, adoptată de România după EN 1993-1-8 „Eurocode 3: Design of steel
structures - Part 1-8: Design of joints”.

Conceptul de semi-rigiditate şi metoda componentelor sunt concepte complet noi


pentru inginerii români, făcând ca proiectarea şi calculul îmbinărilor în conformitate cu
cerinţele actuale să fie una din problemele cele mai dificile cu care se confruntă inginerul
proiectant.

În proiectare se folosesc programe de calcul care implementează metoda


componentelor (CoP, SteelCon) fără a fi cunoscute bazele teoretice pe baza cărora s-au
realizat aceste programe, cu riscuri foarte mari pentru proiectarea şi utilizarea corectă a
acestor programe de calcul.

Aplicarea P100-1/2006 impune caracterizarea şi verificarea îmbinărilor în termeni


de rigiditate, rezistenţă şi ductilitate, ceea ce nu este posibil decât prin aplicarea metodei
componentelor

Elaborarea lucrării se face pornind de la prevederile EN 1993-1-8, EN 1990, EN


1991 si EN 1998-1 cu eratele/amendamentele si anexele naţionale la acestea.

Se face o prezentare a stadiului actual al reglementarilor tehnice si standardelor


romane si internationale privind calculul, verificarea si proiectarea imbinarilor pentru
structuri metalice solicitate la actiuni statice si dinamice, inclusiv la actiunea seismica. De
asemenea, se vor face comentarii privind metodele curente de calcul al imbinarilor in
conformitate cu STAS 10108/0-78, standarde de produs nationale si europene, EN 1090

- II. 2 -
si reglementari tehnice (C 133-82, GP 016-97, GP 082-2003, NP 042-2000, C 150-99 -
dupa caz si P 100-1/2006).

In lucrare, se descrie domeniul de utilizare a lucrarii, tendintele actuale privind


proiectarea imbinarilor (conceptul de semi-rigiditate, conceptul de componente ce
alcatuiesc nodurile structurale etc.), principiile si cerintele de proiectare care stau la baza
selectarii modului de alcatuire a imbinarilor structurale din otel pentru diferite solicitari.

Pe baza sistemului de evaluare si clasificare consacrat la nivel european


(capacitate de rezistenta, rigiditate si rotire), se vor prezenta variante de modelare a
nodurilor pentru analiza structurala a diferite tipuri de imbinari (simple; care preiau moment
incovoietor; care preiau solicitari complexe din actiunea cutremurului).

De asemenea, se prezintă capitole distincte privind tipuri de imbinari curente,


principii, cerinte de proiectare si reguli de calcul insotite de exemple de aplicare, dupa cum
urmeaza:

- imbinari simple (noduri articulate de tip rigla-stalp pe axa de minima inertie sau rigla
secundara-rigla principala) realizate cu suruburi si cu placa de capat redusa/cu
suruburi sau sudura cu eclisa sau cu corniera pe inima: solutii constructive,
mecanisme de cedare, modele de calcul pentru analiza structurala, cerinte de
proiectare (rezistenta, rigiditate), mijloace de realizare a cerintelor de ductilitate si
capacitate de rotire, relatii de calcul si tabele de proiectare pentru diferite geometrii;

- imbinari care preiau moment incovoietor (noduri de cadru) realizate cu placa de


capat extinsa: solutii constructive, modele de calcul pentru analiza structurala,
componente ale nodurilor, evaluarea capacitatilor de rezistenta, rigiditate si rotire,
criterii de identificare a componentelor slabe, relatii intre proprietatile componentelor
de baza si proprietatile structurale ale nodului, relatii de calcul si tabele de
proiectare pentru diferite geometrii;

- se fac comentarii si recomandari de calcul si proiectare pentru imbinari structurale


supuse solicitarilor seismice: cerinte de rezistenta si ductilitate, capacitati de rotire
pentru imbinari de tip grinda-stalp, solutii constructive pentru realizarea de noduri cu
comportare elastica si rezistenta totala sau noduri cu deformatii/capacitati de rotire
controlate, criterii de precalificare pentru imbinari, proiectare pe baza nivelurilor de
performanta;

- se prezintă aspecte privind modelarea si comportarea structurilor in functie de


modul de alcatuire a nodurilor si de comportare a imbinarilor (structuri
disipative/slab disipative);

- se prezintă scheme logice privind proiectarea imbinarilor structurale din otel pentru
constructii metalice uzuale/deosebite supuse la diferite solicitari statice/dinamice, cu
evidentierea modului de relationare a reglementarilor tehnice/standardelor de
proiectare in domeniu pentru fiecare dintre acestea

- se utilizează notiunile de baza, terminologia, definitiile si simbolurile din EN 1993-1-


8, cu celelalte parti ale EN 1993 si EN 1998-1

- se introduce un subcapitol privind referintele normative

- se introduc comentarii si recomandari de proiectare, care facilitează intelegerea si


utilizarea prevederilor EN 1993-1-8 si EN 1998-1 pentru calculul imbinarilor supuse
solicitarilor din actiuni statice si din actiunea seismica (criterii de clasificare si
- II. 3 -
evaluare, solutii constructive, situatii de proiectare, reguli de modelare structurala
pentru componente/ansamblu de nod, relatii/tabele de calcul/proiectare, programe
de calcul specifice)

- exemplele de aplicare pun la dispozitia proiectantilor scheme de aplicare si


procedee de analiza a imbinarilor pentru cazuri curente/deosebite de proiectare
pentru structuri metalice solicitate la actiuni statice/actiunea seismica

- pentru toate tipurile de imbinari structurale din otel analizate se fac analize
comparative privind modul in care influenteaza acestea comportarea structurala, se
vor prezenta rezultatele obtinute si se vor face consideratii privind
avantajele/dezavantajele utilizarii acestor tipuri de imbinari pentru diferite
configuratii structurale/amplasamente ale constructiilor

- se fac propuneri de completare/revizuire/abrogare a reglementarilor tehnice sau


standardelor nationale, inclusiv anexele nationale la Eurocodurile specifice.

- II. 4 -
CAPITOLUL III

MODELAREA NODURILOR PENTRU ANALIZĂ ŞI CERINŢE DE


PROIECTARE

- III. 1 -
3.1. GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢII
Pentru cazul general al cadrelor metalice, elementele structurale liniare (grinzi şi stâlpi)
sunt solidarizate în noduri prin îmbinări. Poziţionările posibile ale îmbinărilor sunt prezentate în
Figura 3. 1.

1 Configuraţie
unilaterală de nod grindă-
stâlp
2 Configuraţie bilaterală
de nod grindă-stâlp
3 Configuraţie de nod de
continuitate la grindă
4 Configuraţie de nod de
continuitate la stâlp
5 Nod la baza stâlpului

Figura 3. 1: Tipuri de noduri pentru o structură metalică în cadre (SR-EN 1993-1-8, 2006).

Tipul 1 de nod (în T) se întâlneşte în cazul îmbinării unei grinzi cu un stâlp, continuu sau nu
pe nivelul respectiv. Atunci când există o intersecţie între două grinzi şi un singur stâlp (tipul 2), se
formează un nod cruciform sau de interior, cu două îmbinări, câte una de fiecare parte a stâlpului.
În cazul structurilor cu deschideri mari (mai mari de 12-15 m), se pot întâlni şi îmbinări de tip
grindă-grindă sau de continuitate (tip 3). Tipul 4 de îmbinare reprezintă o îmbinare similară dar
pentru continuitatea stâlpilor. Tipul 5 de îmbinare este caracteristică bazei stâlpilor şi are
particularitatea că reazemă pe cuzinetul din beton al fundaţiei.

Din punct de vedere formal se poate face distincţia între nod şi îmbinare, după cum
urmează:
- Îmbinarea este reprezentată de componentele fizice care leagă grinda şi stâlpul şi este
concentrată în locaţia în care se efectuează prinderea propriu-zisă. Este compusă din diverse
componente care formează îmbinarea şi sunt caracteristice acestei tipologii (spre exemplu în cazul
unei îmbinări cu placă de capăt prinsă cu şuruburi, componentele sunt placa de capăt, şuruburile
etc.);
- Nodul este reprezentat de îmbinare, la care se adaugă zona de interacţiune
corespondentă, situată între elementele îmbinate, cum ar fi panoul de inimă al stâlpului. Într-o
îmbinare acesta lucrează preponderent la forfecare, dar pot exista şi efecte locale de întindere sau
compresiune.

Figura 3. 2 ilustrează global această distincţie.

NOTĂ: De multe ori în practică, cei doi termeni sunt folosiţi fără să se facă o
diferenţiere între ei. Situaţia este întâlnită chiar şi în unele texte normative.

- III. 2 -
Figura 3. 2: Definiţia nodului şi a îmbinării.

Există două funcţiuni principale pe care îmbinările dintre grinzile şi stâlpii structurali trebuie
să le îndeplinească: în primul rând, ele trebuie să fie capabile să transfere încărcările gravitaţionale
de la grinda structurală la stâlp, asigurând o bună funcţionalitate structurală. În al doilea rând, ele
trebuie să confere rigiditate şi un transfer bun al eforturilor către stâlpi în cazul încărcărilor laterale
provenite din seisme. O îmbinare trebuie să poată realiza ambele funcţiuni, pentru nivele credibile
de încărcare şi de combinare a încărcărilor, cum ar fi combinarea efectelor gravitaţionale cu cele
provenite din acţiunea seismică.

Sunt recunoscute trei caracteristici principale ca fiind esenţiale pentru a atinge


performanţele cerute în cazul nodurilor rezistente la moment, şi anume rigiditatea (notată cu Sj,ini în
Eurocode 3), rezistenţa la momente încovoietoare (Mj,Rd), şi capacitatea de deformare plastică
(Fu), sau ductilitatea. Toate aceste caracteristici definesc principial performanţele unui nod, şi pot fi
uşor determinate de pe curba caracteristică de răspuns Moment (M) – Rotire (F) (vezi Figura 3. 3).
În cazul acţiunilor seismice, unde momentele din nod îşi pot schimba semnul, aceste caracteristici
pot fi diferite pentru momentele pozitive, respectiv negative.

Mmax

Mj,Rd

Sj,ini

el u
Figura 3. 3: Curba caracteristică de răspuns a unui nod rezistent la moment.

- III. 3 -
Rigiditatea unui nod reprezintă caracteristica acestuia de a se deforma elastic. Ea poate
juca un rol aparte în comportarea structurii şi poate influenţa deformabilitatea acesteia, perioada
proprie de vibraţie şi mecanismul structural de cedare. Rezistenţa nodului reprezintă momentul
capabil de calcul (Mj,Rd) pe care acesta îl poate dezvolta, ţinând cont de toate componentele
îmbinării. Capacitatea de rotire este cel de-al treilea parametru care poate influenţa semnificativ
comportamentul structural şi reprezintă rotirea ultimă înregistrată în cazul unui nod. Există mai
multe definiţii ale rotirii ultime, cea mai utilizată fiind cea reprezentată de rotirea înregistrată în
cazul unei scăderi maxime a momentului cu 20%, înregistrată pe panta descendentă a curbei
caracteristice M-F.

3.2. CLASIFICAREA NODURILOR ÎN


CONFORMITATE CU SR EN 1993-1-8
3.2.1 Introducere

În modul tradiţional de proiectare, nodurile grindă-stâlp au fost considerate ca fiind rigide


sau articulate. Termenul de „articulat” se referea în principal la acele noduri care nu pot prelua
momente încovoietoare. Aşa cum a fost demonstrat de testele experimentale efectuate în anii `90,
multe din nodurile proiectate ca total rezistente şi rigide s-au dovedit a avea un comportament
parţial rezistent şi/sau semirigid. Pe de altă parte, nodurile clasificate ca articulate din punct de
vedere al rezistenţei, au dovedit o anumită capacitate de transfer a momentului încovoietor între
elementele îmbinate.

În general comportamentul real la rotire al nodurilor are caracteristici intermediare între cele
două cazuri limită: rigid / articulat. Considerând răspunsul M-F al unui nod, putem distinge mai
multe cazuri:
- atunci când toate componentele unui nod sunt suficient de rigide (ideal rigide),
comportarea este rigidă şi nu există diferenţe între rotirile de la capetele elementelor
îmbinate (vezi Figura 3. 4a). În acest caz nodul se roteşte ca un corp rigid;
- dacă nodul nu are rigiditate la rotire, atunci elementul îmbinat este considerat articulat în
acel capăt (vezi Figura 3. 4b);
- pentru cazurile intermediare, în care rigiditatea nodurilor nu este infinită dar nici nulă,
rezultă o diferenţă F între rotirile absolute ale elementelor îmbinate (Figura 3. 4c). În acest
caz nodul este semi-rigid.

a) Nod rigid b) nod articulat c) Nod semi-rigid


Figura 3. 4: Tipuri de noduri în funcţie de rigiditatea acestora

- III. 4 -
Pentru modelele de analiză structurală, în cazurile în care nodurile nu sunt rigide sau
articulate, cea mai bună reprezentare este prin intermediul unui resort poziţionat între capetele
elementelor îmbinate (spre exemplu între capătul grinzii şi stâlp) în care rigiditatea la rotire S este
parametrul care asociază momentului Mj al nodului unei rotiri F (rotirea absolută dintre elementele
îmbinate). Dacă rigiditatea S este zero, nodul devine articulat. Dacă rigiditatea este infinită, nodul
este perfect rigid. Pentru cazurile intermediare devine semi-rigid. Reprezentarea acestor cazuri
este făcută în Figura 3. 5, pentru cazul analizei liniar-elastice.

Mj Mj Mj

Ø Ø Ø

a) Nod rigid b) Nod articulat c) Nod semi-rigid


(F = 0) (Mj = 0) (F ≠ 0; Mj ≠ 0)
Figura 3. 5: Modelarea nodurilor pentru analiza elastică

NOTĂ: Prin această procedură este eliminat conceptul de „noduri articulate / noduri
rigide” iar proiectantul este încurajat să considere beneficiile pe care le poate avea un nod
semi-rigid.

Deşi în sine reprezintă cazuri ideale, Eurocode 3 acceptă ca nodurile cu caracteristici


apropiate de cele articulate sau rigide să fie catalogate de drept articulate respectiv rigide.
Clasificarea acestora se face practic prin comparaţia rigidităţii obţinute pentru nod, cu rigiditatea la
încovoiere a grinzii (vezi paragraful următor).

Dacă structura este analizată printr-o analiză elastic-plastică sau rigid-plastică, atunci
trebuie să existe informaţii şi despre rezistenţa la încovoiere a nodului. În principal contează dacă
aceasta este mai mare sau nu decât cea a elementelor îmbinate. Prin aceasta se poate preciza
care va fi ordinea de apariţie a articulaţiilor plastice la încărcări extreme şi formarea mecanismului
de cedare. În funcţie de aceste elemente se va face dimensionarea nodurilor în mod disipativ sau
nedisipativ (spre exemplu prin cerinţele speciale impuse de Eurocode 8). Din acest punct de
vedere putem avea noduri total rezistente sau parţial rezistente.

Termenul de total rezistent se referă la rezistenţa îmbinării, în comparaţie cu cea a


elementului îmbinat. Dacă rezistenţa la încovoiere a nodului este mai mare decât cea a grinzii
îmbinate, atunci îmbinarea este încadrată în categoria nodurilor total rezistente.

În mod normal modul de comportare al nodurilor trebuie luat în considerare în analiza


structurală prin influenţele pe care le pot avea asupra eforturilor interne, ale deformaţiilor
structurale şi asupra mecanismului de cedare. Dacă aceste efecte sunt suficient de mici, acestea

- III. 5 -
pot fi neglijate (nodurile „cvasi-articulate” sau „cvasi-rigide”). Pentru identificarea diferitelor tipuri de
noduri, Eurocode 3-1.8 conţine criterii de clasificare, în funcţie de rigiditate şi rezistenţă.

NOTĂ: Eurocode 3-1.8 permite calcularea caracteristicilor de rigiditate şi rezistenţă a


nodurilor în funcţie de tipologia şi componentele acestora. Clasificarea după rigiditate şi
rezistenţă poate fi făcută doar după calcularea acestor valori.

3.2.2 Clasificarea nodurilor după rigiditate

În funcţie de rigiditatea la rotire a nodului, acesta poate fi clasificat ca rigid, nominal articulat
sau semi-rigid, prin comparaţia rigidităţii iniţiale la rotire Sj,ini cu anumite valori limită care depind de
rigiditatea grinzii care este îmbinată şi de tipul cadrului din care face parte. Modalităţile de
determinare a rigidităţii nodului sunt oferite în Eurocode 3-1.8, 6.3 şi explicate în capitolul 6 al
prezentului document. Clasificarea nodurilor după rigiditate şi valorile limită ale clasificărilor sunt
reprezentate în Figura 3. 6.

Mj

• kb = 8 pentru cadre unde sistemul


de contravântuiri reduce
deplasările orizontale cu cel puţin
80% (în general cadre
contravântuite),
1
• kb = 25 pentru alte cadre cu
condiţia ca la fiecare etaj (în
2 general cadre necontravântuite)
3 Kb/Kc ≥ 0,1‫)٭‬

‫ )٭‬Pentru cadre la care Kb/Kc < 0,1


zona 1 - Rigid, daca Sj,ini > k bEIb/L b îmbinările se clasifică ca semirigide.
zona 2 - Semi-Rigid, daca 0.5 EIb/L b < Sj,ini < k bEIb/L b
zona 3 - Articulat, daca Sj,ini < 0.5 EIb/L b
Kb este valoarea medie a Ib/Lb pentru toate grinzile de la partea superioară a acestui etaj
Kc este valoarea medie a Ic/Lc pentru toţi stâlpii din acest etaj
Ib este momentul de inerţie al ariei unei grinzi
Ic este momentul de inerţie al ariei unui stâlp
Lb este deschiderea grinzii (din ax în axul stâlpului)
Lc este înălţimea de etaj a stâlpului.
Figura 3. 6: Clasificarea nodurilor după rigiditate

Nodurile articulate trebuie să fie capabile să transmită eforturile interne fără o dezvoltare
semnificativă a momentelor încovoietoare care să afecteze elementele structurale îmbinate sau
întreaga structură. Un nod articulat trebuie să preia rotirile rezultate din aplicarea eforturilor
calculate.

Nodurile rigide trebuie să posede suficientă rigiditate la rotire pentru a putea justifica
analiza bazată pe noduri continue.

Nodurile semi-rigide sunt nodurile care nu îndeplinesc criteriile pentru noduri rigide sau
cele articulate. Nodurile semi-rigide oferă un anumit grad de interacţiune al elementelor îmbinate,
în funcţie de caracteristicile componentelor. Nodurile semi-rigide trebuie să fie capabile să
transmită eforturile interne şi momentele rezultate din analizele statice.

- III. 6 -
NOTĂ: În cazul îmbinărilor de la baza stâlpilor rigiditatea nodului este comparată cu
rigiditatea stâlpului, iar valorile raportului de rigiditate – Sj,ini/(EIc/Lc) – propuse pentru
realizarea îmbinărilor este de 30 pentru cadrele necontravântuite, respectiv 12 pentru
cadrele contravântuite (Wald, Jaspart, 1999).

3.2.3 Clasificarea nodurilor după rezistenţă

În funcţie de rezistenţa pe care un nod o poate dezvolta la momente încovoietoare, acesta


poate fi clasificat ca articulat, total rezistent sau parţial rezistent.

Practic, rezistenţa unui nod metalic reprezintă momentul capabil de calcul (Mj,Rd) pe acesta
care îl poate dezvolta, ţinând cont de toate componentele acesteia. Componentele caracteristice
joacă un rol esenţial în proiectarea structurală, iar o dimensionare deficientă a nodurilor poate duce
la cedări structurale premature.

Încadrarea intr-una din categorii rezultă prin compararea simplă a momentului capabil cu
cel al elementelor îmbinate. Conform Eurocode 3 partea 1-8 5.2.3.3, un nod este clasificat ca fiind
cu rezistenţă totală dacă îndeplineşte criteriile din Figura 3. 7.

Pentru nodul superior Mj,Rd Fie Mj,Rd ≥ Mb,pl,Rd


al stâlpului sau Mj,Rd ≥ Mc,pl,Rd

Pentru nodul Fie Mj,Rd ≥ Mb,pl,Rd


intermediar al stâlpului Mj,Rd sau Mj,Rd ≥ 2Mc,pl,Rd

Cu: Mb,pl,Rd - momentul capabil de calcul rezistent plastic al grinzii;


Mc,pl,Rd - momentul capabil de calcul rezistent plastic al stâlpului.
Figura 3. 7: Clasificarea nodurilor după rezistenţă

Practic aceste condiţii conduc la plastificarea celui mai slab element îmbinat înaintea
nodului. Momentul capabil al stâlpului este dublat în cazul nodului intermediar datorită prezenţei a
două elemente de stâlp în nod (ramura superioară respectiv cea inferioară) care doar
plastificându-se împreună pot conduce la un mecanism de nod.

Conform Eurocode 3 partea 1-8 5.2.3.2, un nod reprezintă o articulaţie formală dacă
momentul său de calcul rezistent Mj,Rd nu este mai mare decât 0,25 ori momentul de calcul
rezistent pentru o îmbinare de totală rezistenţă. În plus, el trebuie să posede o capacitate de rotire
suficientă pentru a prelua rotirile rezultate din efectul acţiunilor.

Un nod care nu îndeplineşte criteriile pentru un nod de rezistenţă totală dar nici pe cele de
articulaţie formală reprezintă un nod cu rezistenţă parţială (clauza 5.2.3.4 din Eurocode 3 partea
1-8).

Aceste sistem de clasificare este prezentat în Figura 3. 8 pe diagrama caracteristică M – F.

- III. 7 -
Mj

total rezistente

Mj,Rd

partial rezistente

formal articulate

limitele conditiilor de clasificare


dupa rezistenta
momentul capabil calculat al
nodului (exemplu)
Figura 3. 8: Condiţiile de clasificare în funcţie de rezistenţă

3.2.4 Clasificarea nodurilor după rezistenţă şi rigiditate

În mod normal o caracterizare a nodurilor doar după rezistenţă sau doar după rigiditate
este incompletă. O caracterizare completă trebuie să conţină informaţii despre ambii parametri.
Figurile de mai jos prezintă ca exemplu curbele caracteristice moment-rotire pentru diferite noduri
(aceleaşi în ambele figuri) dar caracterizate în funcţie de cei doi parametri.

total-
M rezistente M Rigid

1 1
4 4
Mcr Mcr
2 2
3 3 Momentul
de calcul
partial- Semi-rigid
rezistente
5 5
0,25 Mcr
6 6 articulate

a) Clasificare după rezistenţă b) Clasificare după rigiditate


Figura 3. 9: Exemple de curbe caracteristice pentru noduri

• În mod evident, nodurile 1,2 şi 4 sunt clasificate ca total rezistente, datorită faptului că
momentul capabil este mai mare decât cel al grinzii. Toate trei sunt rigide, cu menţiunea că
nodul 4 se apropie de o îmbinare semi-rigidă.
• Momentul capabil al nodurilor 3 şi 5 este mai mic decât cel al grinzii îmbinate, iar acestea
pot fi clasificate ca noduri parţial rezistente. Totuşi, dintre acestea nodul 3 este rigid, iar
nodul 5 semi-rigid.
• Nodul 6 reprezintă în mod net unul articulat atât din punctul de vedere al rezistenţei cât şi
din al rigidităţii.

Figura 3. 10 prezintă tipologii aproximative ale nodurilor care conduc la comportamentele


M-Φ din Figura 3. 9:
- îmbinarea sudată 1 conduce de obicei un comportament foarte rigid (rigiditatea panoului
de inimă a stâlpului este cel care dictează în acest caz rigiditatea nodului) şi dacă există plăcuţe pe
tălpile grinzilor o rezistenţă superioară grinzii;
- îmbinările de tip 2, cu profile T pe tălpile grinzii reprezintă o alternativă bună celor sudate,
cu rigidităţi considerabile şi de cele mai multe ori sunt total rezistente;

- III. 8 -
- nodurile cu îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi de tip 3 pot avea diferite caracteristici, în
funcţie de jocul parametrilor interni: grosimea plăcii de capăt, diametrul şuruburilor, prezenţa
diferitelor tipuri de rigidizări, rezistenţa componentelor etc.;
- pentru nodurile de tip 4, cu corniere pe tălpile grinzii, este caracteristică o rigiditate relativ
mică, datorită alunecării şuruburilor în corniere, deşi în final ele pot avea un moment capabil mai
mare decât cel al grinzii (noduri total-rezistente);
- nodurile cu îmbinări cu placă de capăt exactă (de tip 5), sunt aproape întotdeauna de tip
semi-rigid şi parţial rezistent. Datorită faptului că primul şurub întins se găseşte sub talpa întinsă a
grinzii, momentul dezvoltat de acest tip de îmbinare nu este mai mare decât cel al grinzii;
- îmbinările pe inima grinzii cu corniere sau plăcuţe sudate reprezintă soluţii clasice pentru
nodurile articulate (atât pentru momente cât şi pentru rigiditate)

1 2 3 4 5 6

Figura 3. 10: Exemple de tipologii de îmbinări grindă-stâlp


* Notă: Nodurile din figură sunt cu titlu informativ. Comportamentul real al unui nod depinde de
caracteristicile determinate conform prevederilor din SR-EN 1993-1.8.

NOTĂ: Deşi teoretic pot exista noduri total rezistente şi articulate (după rigiditate)
sau articulate (după rezistenţă) şi rigide, în practică acest lucru este foarte greu de realizat.
Tipologiile curente ale nodurilor pot conduce în mod uzual la următoarele tipuri de
caracterizări (prima clasificare este a rezistenţei, a doua a rigidităţii):
- noduri total rezistente şi rigide;
- noduri total rezistente şi semi-rigide;
- noduri parţial rezistente şi rigide;
- noduri parţial rezistente şi semi-rigide;
- noduri articulate şi semi-rigide;
- noduri articulate.

3.3. MODELAREA NODURILOR ÎN


CONFORMITATE CU SR EN 1993-1-8
3.3.1 Introducere

Pentru a putea caracteriza nodurile prin prisma ambelor sisteme de clasificare pentru
modelarea structurală, Eurocode 3 introduce trei concepte noi, şi anume noduri de tip continue,
semi-continue respectiv simple (vezi Tabelul 3. 1):
• Tipul continuu acoperă doar cazul nodurilor total rezistente şi rigide. În cazul nodurilor
continue, rotirea relativă dintre elementele îmbinate este relativ mică, dacă momentul
încovoietor aplicat este mai mic decât momentul rezistent al nodului;
• Tipul de noduri semi-continuu se referă la cazurile nodurilor rigide / parţial rezistente,
semi-rigide / total rezistente şi semi-rigide / parţial rezistente. În acest caz rigiditatea
nodurilor poate influenţa răspunsul structural (distribuţia eforturilor interne şi a deformaţiilor)
şi există posibilitatea ca nodul să cedeze înaintea elementelor îmbinate. În acest caz este
de preferat ca ductilitatea nodului să fie suficientă pentru a permite redistribuirea eforturilor
în structură;

- III. 9 -
• Nodurile simple acoperă cazul nodurilor articulate atât în privinţa rigidităţii cât şi a
momentului transmis. Acest tip de noduri nu pot prelua momente încovoietoare şi pot
asigura doar transferul forţelor tăietoare între elementele îmbinate.

Tabelul 3. 1 Tipuri de modelare a nodurilor.


Rezistenţă
Rigiditate
Total rezistente Parţial rezistente Articulate
Rigid Continue Semi-continue *
Semi-rigid Semi-continue Semi-continue *
Articulat * *
*: Fără semnificaţie
* Notă: Continuitatea se referă la transferul complet al eforturilor de legătură dar în contextul relaţiei moment-
rotire, care caracterizează nodurile structurale care pot prelua şi transmite moment încovoietor, între 2
elemente interconectate în nod spre exemplu. Această continuitate se referă la momentul încovoietor şi la
rotirea corespunzătoare. Un nod semi-continuu transferă doar parţial momentul încovoietor, fiind cazul
îmbinărilor semi-rigide şi/sau parţial rezistente.

Interpretarea care trebuie dată acestor trei concepte depinde primordial de tipul de analiză
care este efectuată:
• în cazul unei analize elastice globale doar proprietatea de rigiditate este semnificativă
pentru modelarea nodurilor structurale;
• în cazul unei analize de tip rigid-plastic, principala caracteristică a nodului este rezistenţa;
• în toate celelalte cazuri, maniera în care nodurile sunt modelate depinde atât de rezistenţă
cât şi de rigiditate.

Posibilităţile de modelare ale nodurilor sunt ilustrate în Tabelul 3. 2.

Tabelul 3. 2 Modelarea nodurilor şi tipurile de analiză.


Tip de analiză
Modelare Analiză rigid- Elastic-perfect plastic sau
Analiză elastică
plastică elasto-plastică
Continuă Rigide Total rezistente Rigide/Total rezistente
Rigide/Parţial rezistente
Semi-continuă Semi-rigide Parţial rezistente Semi-rigide/Total rezistente
Semi-rigide/Parţial rezistente
Simplă Articulate Articulate Articulate

Prin urmare, calculul articulat se bazează pe ipoteza că grinzile sunt simplu rezemate şi
implică o prindere suficient de flexibilă pentru a nu dezvolta momente în noduri. Dacă este folosit
acest concept, nodurile sunt clasificate ca nominal articulate, indiferent de metoda de analiză
globală.

Dacă este adoptat conceptul continuu, tipurile de noduri folosite depind de metoda de
analiză globală. Dacă este folosită analiza elastică, nodul trebuie clasificat în funcţie de rigiditate şi
se vor utiliza îmbinări rigide. Dacă este folosită o metodă plastică, nodurile vor fi clasificate în
funcţie de rezistenţă şi vor fi folosite îmbinări total rezistente. Dacă metoda globală de analiză
folosită este de tip elastic-plastic, atunci nodurile trebuie clasificate atât după rigiditate cât şi după
rezistenţă. Se vor folosi noduri rigide şi total rezistente. Acestea trebuie să fie capabile să preia
momentul încovoietor de calcul, forţa de forfecare şi forţa axială, cu menţinerea rigidităţii globale a
nodului.

Metoda semi-continuă acceptă faptul că cele mai multe din nodurile reale dezvoltă o
valoare intermediară a rigidităţii, iar momentul capabil al nodului este limitat. În cazul în care este

- III. 10 -
folosită analiza elastică, vor fi folosite nodurile semi-rigide. Dacă este folosită analiza globală de tip
rigid-plastic, nodurile sunt clasificate numai în funcţie de rezistenţă.

3.3.2 Metode de analiză pentru noduri

Analiza elastică

Pentru o analiză globală elastică nodurile trebuie clasificate numai în funcţie de rigiditatea
acestora (vezi Eurocode 3 – 1993-1-8, 5.2.2). Se consideră că într-o analiză de tip elastic nu se
ajunge la plastificarea componentelor îmbinării sau a panoului de inimă, prin urmare nodul trebuie
să aibă suficientă rezistenţă pentru a transmite eforturile care acţionează în nod.

Pentru nodurile semi-rigide, în analiza globală este folosită rigiditatea la rotire Sj,
corespunzătoare momentelor Mj,Ed încovoietoare rezultate din analiza elastică. Dacă valoarea
momentului încovoietor Mj,Ed nu este mai mare de 2/3 Mj,Rd , atunci în analiză se poate folosi
valoarea întreagă a rigidităţii nodului, notată cu Sj,ini (vezi Figura 3. 11 a). O valoare a momentului
Mj,Ed mai mare de 2/3 Mj,Rd implică o degradare a rigidităţii nodului (vezi curba caracteristică
moment-rotire a unui nod - Figura 3. 3) şi de aceea, în secţiunea 5.1.2. a Eurocode 3 1-8 este
propusă folosirea unei valori a rigidităţii iniţiale amendată cu coeficientul η (vezi Figura 3. 11 b).
Valoarea coeficientului de modificare a rigidităţii η a fost determinat pe bază experimentală şi este
dat în Tabelul 3. 3 în funcţie de tipul îmbinărilor.

Figura 3. 11: Rigiditatea la rotire folosită în analiza globală elastică (SR-EN 1993-1-8, 2006)

Tabelul 3. 3 Coeficientul η de modificare a rigidităţii.


Alte tipuri de noduri
Tip de îmbinare Noduri grindă-stâlp
(grindă-grindă, grindă-eclise, bazele stâlpilor)
Sudată 2 3
Placă de capăt cu şuruburi 2 3
Corniere pe tălpi şi şuruburi 2 3,5
Placă de bază - 3

Analiza rigid-plastică

În acest caz, clauza 5.2.3. a Eurocode 3-1-8 prevede ca nodurile să fie clasificate numai
după rezistenţă. Prin urmare rigiditatea nodurilor este considerată infinită iar singura caracteristică
importantă este rezistenţa la momente încovoietoare Mj,Rd:
- Pentru noduri care îmbină profile de tip I sau H, valoarea rezistenţei îmbinării se calculează
conform secţiunii 6.2.
- Pentru noduri care îmbină elemente tubulare, rezistenţa nodurilor se calculează confirm
secţiunii 7 din partea 1-8 a Eurocode 3.

- III. 11 -
În plus faţă de aceste prevederi, trebuie verificată ductilitatea la rotire a nodului, rotirea
acestuia trebuind să fie suficientă pentru a putea prelua rotirile rezultate din analiza structurală.
Pentru aceasta, nodurile care îmbină profile de tip I sau H trebuie verificare la cerinţele 6.4 din
Eurocode 3-1-8.

Analiza elastic-plastică

Analiza elastic-plastică implică clasificarea comportării nodului atât după rigiditate (pentru
definirea caracteristicilor elastice) cât şi a rezistenţei (pentru definirea ordinei de apariţie a
articulaţiilor plastice). Pentru calculul elementelor caracteristice sunt folosite următoarele secţiuni
din Eurocode 3 Partea 1-8:
- Pentru nodurile care îmbină profile de tip I sau H, valoarea rezistenţei îmbinării Mj,Rd se
calculează conform secţiunii 6.2, rigiditatea este calculată conform 6.3, iar indicii despre valoarea
ultimă a rotirii nodului este dată în secţiunea 6.4.
- Pentru noduri care îmbină elemente tubulare, elementele caracteristice sunt calculate
conform metodei oferite de secţiunea 7 din partea 1-8 a Eurocode 3.

În cazul analizei globale de tip elastic-plastic, pentru determinarea eforturilor interne ale
elementelor trebuie folosită curba completă de răspuns caracteristică a nodului. Ca simplificare, se
poate adopta o curbă de răspuns moment-rotire biliniară, de genul celei prezentate în Figura 3. 12.
Coeficientul de modificare a rigidităţii η rămâne identic cu cel folosit pentru analiza elastică.

Figura 3. 12: Curba caracteristică biliniară de modelare a caracteristicilor nodurilor

Analiza globală a grinzilor cu zăbrele

Prevederile secţiunii 5.1.5 ale Eurocode 3 1-8 referitoare la analiza globală a grinzilor cu
zăbrele sunt valide numai dacă nodurile structurale verifică prevederile secţiunii 7.

În cazul grinzilor cu zăbrele, se consideră faptul că nodurile de prindere ale elementelor


sunt articulate iar distribuţia forţelor axiale din grinzile cu zăbrele este făcută în această ipoteză.
Problema principală care se pune în cazul grinzilor cu zăbrele este axialitatea forţelor normale. În
cazul în care există excentricităţi, acestea introduc momente secundare în noduri şi elemente.
Preocuparea majoră în acest caz este de a identifica dacă momentele secundare au efect major
asupra eforturilor rezultate din analiza structurală sau pot fi ignorate în analiză.

În cazul în care există excentricităţi care introduc momente secundare în noduri, acestea
pot fi neglijate atât pentru calculul nodurilor cât şi pentru cel al elementelor dacă sunt satisfăcute
următoarele două condiţii:
- geometria nodurilor este în limitele de aplicabilitate (specificate în tabelele 7.1, 7.8, 7.9 sau
7.20 ale Eurocode 3 1-8;

- III. 12 -
- raportul dintre lungimea teoretică şi grosimea elementului în planul zăbrelelor nu este mai
mic decât valoarea minimă corespunzătoare (pentru structurile clădirilor, valoarea minimă
corespunzătoare poate fi acceptată 6 iar valori mai mari se pot aplica pentru alte părţi ale EN
1993).

În schimb, momentele rezultate din încărcările transversale (din plan sau din afara planului)
care sunt aplicate între punctele teoretice ale panourilor, se iau în considerare la calculul barelor
pe care ele sunt aplicate. Cu condiţia satisfacerii condiţiilor prevăzute în 5.1.5(3):
- zăbrelele pot fi considerate ca articulate în tălpi şi deci momentele rezultate din încărcările
transversale aplicate pe barele tălpii nu este necesar să fie distribuite în zăbrele şi invers;
- tălpile pot fi considerate ca grinzi continue simplu rezemate în noduri.

3.3.3 Modelare şi surse ale deformabilităţii în noduri – modelarea simplificată în


concordanţă cu EN 1993-1-8, 5.3

Atunci când se proiectează un nod grindă-stâlp, diferenţierea dintre deformaţia îmbinării şi


cea a panoului de inimă al stâlpului conduce la evaluarea teoretică a ambelor deformaţii. În
practică acest lucru este posibil numai prin utilizarea unor programe de analiză sofisticate care să
fie capabile să modeleze în mod diferit ambele surse de deformabilitate.

Pentru cele mai multe programe de analiză, modelarea nodurilor trebuie să fie simplificată
prin concentrarea surselor de deformabilitate printr-un resort rotaţional dispus la intersecţia axelor
elementelor îmbinate.

Ca alternativă simplificată, un nod marginal poate fi modelat ca o îmbinare unică, în timp ce


un nod intern poate fi modelat ca două noduri separate dar care interacţionează, câte una de
fiecare parte a axului de stâlp. Ca o consecinţă, un nod grindă-stâlp intern are două curbe
caracteristice moment-rotire, câte una în fiecare parte a stâlpului (vezi Figura 3. 13).

1 2 3
1 – nod simplu
2 – nod stânga pentru nodul interior
3 – nod dreapta pentru nodul interior

Nod de faţadă Nod intern


Figura 3. 13: Simplificarea modelării nodurilor (SR-EN 1993-1-8, 2006)

3.3.4 Concentrarea deformabilităţilor în noduri

Pentru a modela un nod astfel încât el să reproducă corect comportarea sa reală, panoul
de inimă solicitat la forfecare şi fiecare din prinderi, trebuie modelate separat, ţinând seama de
momentele şi forţele axiale din fiecare element, care acţionează la marginea panoului de inimă.
Figura 3. 14 prezintă valorile eforturilor interne care acţionează la marginea panoului şi forţele
tăietoare echivalente rezultate din acestea, care se calculează cu formula următoare:

M b1, Ed − M b 2, Ed Vc1, Ed − Vc 2, Ed
Vwp , Ed = − (1)
z 2
unde z este braţul de pârghie al panoului de inimă.

- III. 13 -
a) Valorile eforturilor la marginea panoului de inimă b) Forţele tăietoare echivalente pe panou
Figura 3. 14: Eforturi interne care acţionează pe panoul de inimă şi forţele tăietoare echivalente (SR-EN
1993-1-8, 2006).

NOTĂ: Braţul de pârghie z al îmbinărilor reprezintă distanţa dintre centrul zonei


comprimate şi centrul zonei întinse. Valorile braţului de pârghie z sunt date în Figura 6.15
din Eurocode 3 1-8. Valoarea exactă a lui z pentru nodurile cu placă de capăt şi şuruburi se
calculează conform secţiunii 6.3 a Eurocode 3 1-8.

În practica uzuală de modelare a nodurilor nu se poate face o distincţie între


comportamentul la încovoiere al îmbinărilor şi forfecarea panoului de inimă al stâlpului. Din contră,
pentru o modelare simplificată ambele deformaţii trebuie concentrate într-un singur resort,
poziţionat la intersecţia axelor elementelor îmbinate.

Pentru nodurile marginale, modelarea se face printr-un singur resort. Primul pas este
transformarea curbei de deformabilitate prin forfecare a panoului de inimă a stâlpului într-o curbă
de tip Mb-g, prin intermediul parametrului de transformare b (vezi Figura 3. 15 – b). Acest
parametru (definit în Figura 3. 15 - a) consideră forfecarea panoului de inimă al stâlpului prin
intermediul forţelor de compresiune şi de întindere localizate în tălpile elementelor îmbinate.

Curba generală caracteristică Mj-F a resortului (care reprezintă comportamentul nodului)


este prezentată în Figura 3. 15 – c. Aceasta este obţinută prin însumarea simplă a rotirilor din
îmbinare (Fc) şi din panoul stâlpului (g).

Mb Mb Mb, Mj

Mb,j Mb,j Mb,j

(a) Îmbinare (b) Forfecarea panoului de inimă (c) Resort


Figura 3. 15: Caracteristicile modelului tip resort la încovoiere (CIDECT, 2009).

- III. 14 -
Mb Mb2 Mb1
Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1

Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1

Vwp = β1 Fb1 = β 2 Fb 2
Vwp = β Fb
unde Fb1 = M b1 / z
unde Fb = M b / z
Fb 2 = M b 2 / z
a) configuraţie unilaterală de nod b) configuraţie bilaterală de nod
Figura 3. 16: Definirea parametrului de transformare b (CIDECT, 2009).

Nodurile interne implică existenţa a două grinzi şi în consecinţă a două îmbinări, denumite
generic stânga respectiv dreapta. Derivarea curbelor de deformabilitate corespondente este
efectuată într-o manieră similară cu derivarea curbei caracteristice pentru îmbinarea marginală, dar
în cazul de faţă sunt folosiţi doi parametri de transformare b1 respectiv b2, câte unul pentru fiecare
îmbinare (Figura 3. 16 – b).

NOTĂ: Soluţiile structurale americane se bazează pe grinzi cu înălţime mare şi stâlpi


compacţi, cu tălpi groase şi secţiune mică. Grinzile înalte au un efect benefic asupra
forfecării panoului de inimă al stâlpului datorită faptului că forţele induse de tălpile grinzilor
sunt mai mici în cazul grinzilor mai înalte. Prin urmare, pentru nodurile rigide şi total
rezistente este de preferat să se aleagă soluţia cu grinzi înalte sau vute în zona de îmbinare.

Datorită faptului că valorile parametrilor b pot fi determinate doar după ce sunt cunoscute
eforturile interne, determinarea corectă a acestora nu poate fi făcută decât printr-un proces iterativ
cu eforturile interne rezultate din analiza globală. În aplicaţiile practice, în care un asemenea
proces iterativ nu este acceptabil, sunt stabilite valori conservative ale parametrului b. Aceste
valori trebuie folosite pentru modelarea nodurilor şi pe baza acestei modelări, poate fi efectuată
analiza globală în domeniul de siguranţă în mod neiterativ.

Valorile recomandate (aproximative) ale parametrului b (pentru nodurile interne b1 este


considerat egal cu b2) sunt date în Eurocode 3-1-8 tabelul 5.4. (Tabelul 3. 4 aici).

Tabelul 3. 4 Valori aproximative ale parametrului de transformare β (Tabelul 5.4 cf. SR-EN 1993-1-8).
Valoarea lui
Tipul configuraţiei de nod Acţiune
β
Mb1,Ed
Mb1,Ed

Mb1,Ed β≈1

Mb2,Ed Mb1,Ed Mb1,Ed = Mb2,Ed β = 0 *)


Mb2,Ed Mb1,Ed
Mb1,Ed / Mb2,Ed > 0 β≈1
Mb1,Ed / Mb2,Ed < 0 β≈2
Mb1,Ed + Mb2,Ed = 0 β = 2
*)
În acest caz valoarea lui β este valoarea exactă şi nu reprezintă o aproximaţie

- III. 15 -
Valorile parametrilor b variază de la 0 pentru momente egale pe grinzi care rotesc nodul în sensuri
diferite (care anulează practic efectul de forfecare al panoului – vezi Figura 3. 17- a) la b = 2, în
cazul momentelor egale care rotesc nodul în acelaşi sens (Figura 3. 17- b).

Mb Mb Mb Mb

b=0 b=2
a) Momente încovoietoare echilibrate b) Momente încovoietoare egale şi de sens contrar
Figura 3. 17: Cazuri extreme ale parametrului de transformare b.

Eurocode 3-1-8 oferă de asemenea posibilitatea găsirii unor valori mai exacte pentru parametri de
transformare b1 şi b2, pe baza valorilor momentelor grinzilor Mj,b1,Ed şi Mj,b2,Ed de la intersecţia
liniilor centrelor de greutate ale elementelor îmbinate (în cazul în care acestea sunt cunoscute):

M j ,b 2, Ed
β1 = 1 − ≤2 (2)
M j ,b1, Ed

M j ,b1, Ed
β2 = 1 − ≤2 (3)
M j ,b 2, Ed

Cu: Mj,b1,Ed – momentul încovoietor de la extremitatea grinzii din dreapta


Mj,b2,Ed – momentul încovoietor de la extremitatea grinzii din stânga

- III. 16 -
CAPITOLUL IV

ÎMBINĂRI SIMPLE

- IV. 1 -
4.1. INTRODUCERE
Soluţiile constructive alese pentru îmbinări şi proiectarea acestora depinde, în bună
măsură, de opţiunea inginerului proiectant de metodologia pe care acesta intenţionează să o
aplice la proiectarea structurii. În Eurocode 3 (EN 1993-1–8:2006) se acceptă trei modele pentru
considerarea comportării, cât mai aproape de realitate, în analiza globală a structurilor. Potrivit
acestor modele îmbinările pot fi simple, semi-continue sau continue. Clasificarea îmbinărilor într-
unul din aceste modele se poate face prin calcul şi/sau prin încercări experimentale. Metodele de
analiză structurală permise de normă, în domeniul elastic sau plastic, de ordinal I sau II pot opera,
în funcţie de situaţia specifică, cu oricare din cele trei modele.

În cadrul acestui capitol se vor trata îmbinările modelate ca fiind “simple”. O îmbinare simplă
poate transfera numai forţe, având o capacitate neglijabilă pentru transferul momentelor
încovoietoare; altfel spus, o asemenea îmbinare nu are rigiditate la rotire. În conformitate cu
această definiţie, într-o structură în care elementele structurale sunt legate între ele prin îmbinări
simple, grinzile vor fi simplu rezemate, iar stâlpii se consideră solicitaţi numai la forte axiale,
eventual şi la mici momente încovoietoare datorită excentricităţii îmbinărilor cu grinzile. În realitate,
însă, şi îmbinările considerare “simple” posedă o oarecare rigiditate la rotire, cea ce în practică
face posibilă montarea structurilor fără a se lua, în general, măsuri de contravântuire temporară.
Totodată trebuie subliniat faptul că excentricităţile pe care le prezintă aceste îmbinări generează
momente încovoietoare, chiar dacă sunt cu valori reduse, la nivelul conectorilor (şuruburi, suduri),
care pot aduce solicitări suplimentare ce nu mai pot fi neglijate (vezi exemplele 4.4.4 şi 4.4.5).

Îmbinările simple trebuie să permită rotirea capetelor grinzilor atunci când acestea sunt
considerate simplu rezemate. Libertatea de rotire nu trebuie însă să afecteze capacitatea de
preluare şi transmitere a forţelor tăietoare şi, respectiv, forţelor axiale. Teoretic, o grindă cu
înălţimea secţiunii de 475 mm, având o deschidere de 6 m, se roteşte la capete cu 0,022 radiani
(1,260) sub acţiunea forţei uniform distribuite capabile. În realitate însă, unghiul de rotire este mai
mic deoarece soluţia constructivă pentru rezemări, chiar simplă, limitează libertatea de rotire. În
cazul îmbinării grindă-stâlp, se recomandă evitarea contactului forţat al tălpii grinzii pe talpa
stâlpului, ceea ce este posibil atunci când rezemarea permite rotirea capătului grinzii, întrucât
aceasta ar putea introduce solicitări excesive în îmbinare. Pentru a evita o asemenea situaţie se va
lăsa un spaţiu de minimum 10 mm intre capătul grinzii şi faţa stâlpului.

În unele ţări din Comunitatea Europeană, există deja reglementări de calcul pentru noduri
structurale simple. Din păcate, aceste recomandări nu acoperă toate tipurile de cedare şi dau
uneori reguli de proiectare semnificativ diferite pentru un mod de cedare caracteristic.

În acest capitol, se face referinţă la diferite acte normative sau recomadări de proiectare
cum ar fi:

- EN1993-1-8:2006, Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8:


Proiectarea îmbinărilor;

- ECCS No. 126, TC10: Structural Connections, European Recommendations for the
Design of Simple Joints in Steel Structures, Eurocode 3, Part 1-8, 2009

- BS5950, Partea 1 şi recomandările BCSA-SCI.

Fiecare din aceste documente posedă propriul domeniu de aplicare care favorizează
diferite moduri de cedare, aşa că o comparaţie între ele este destul de dificilă.

- IV. 2 -
În scopul stabilirii unei metode de calcul în acord cu principiile generale de calcul stabilite în
EN1993-1-8, au fost stabilite unele tabele de calcul pentru îmbinări cu placă de capăt redusă şi
eclisă, la Universitatea din Liege şi discutate la mai multe reuniuni ale Comitetului Tehnic 10
”Îmbinări structurale„ al ECCS. Acest capitol conţine toate aceste reguli de proiectare.

4.2. SCOP, DOMENIU DE APLICARE ŞI SOLUŢII


CONSTRUCTIVE
4.2.1 Tipuri de structuri

Nodurile structurale simple sunt întâlnite de obicei la clădiri în cadre din oţel, dar pot fi
folosite şi la alte tipuri de structuri pentru a îmbina elemente din oţel (de exemplu: structuri de
poduri).

4.2.2 Tipuri de elemente îmbinate

Elementele structurale considerate în acest capitol pot fi de următoarele tipuri:

- grinzi cu secţiune I sau H;

- stâlpi cu secţiune I sau H (cu posibilă extindere la secţiuni tubulare RHS şi CHS).

4.2.3 Tipuri de îmbinare

Metodele de calcul sunt stabilite pentru noduri solicitate la încărcări predominant statice
sau quasi-statice. Influenţa efectelor din oboseală este neglijată.

Rezistenţa îmbinării este verificată la solicitări de forfecare şi axiale. Forţele de forfecare


corespund condiţiilor uzuale de încărcare în timpul vieţii structurii; forţele axiale se pot dezvolta
atunci când cadrul este supus la o explozie sau când cedează un stâlp de rezemare (Figura 4.1).

Figura 4.1: Forţe axiale (ECCS 126, 2009)

4.2.4 Mărci de oţel

Acest capitol se aplică mărcilor de oţel S 235, S 275, S 355, S 420 şi S 460.

- IV. 3 -
4.2.5 Configuraţii de nod posibile (ECCS 126, 2009)

Toate configuraţiile de nod posibile, sunt după cum urmează (vezi EN 1993-1-8, paragraf
1.3, Fig. 1.2):

• Configuraţie de nod grindă-stâlp (Figura 4.2):

a) Configuraţie unilaterală de nod

După axa principală După axa secundară

b) Configuraţie bilaterală de nod

După axa principală După axa secundară


Figura 4.2: Configuraţie de nod grindă-stâlp

• Configuraţie de nod grindă-grindă (Figura 4.3):

a) Configuraţie unilaterală de nod

Grindă fără crestătură Grindă cu o crestătură Grindă cu două crestături


rezemată pe inima grinzii rezemată pe inima grinzii rezemată pe inima grinzii

b) Configuraţie bilaterală de nod

Grindă fără crestătură Grindă cu o crestătură Grindă cu două crestături


rezemată pe inima grinzii rezemată pe inima grinzii rezemată pe inima grinzii
Figura 4.3: Configuraţie de nod grindă-grindă

- IV. 4 -
• Configuraţie de nod de continuitate la grindă (Figura 4.4):

Locaţiile posibile pentru astfel de configuraţii de noduri sunt în zonele de moment


încovoietor nul sau apropiat.

Figura 4.4: Configuraţie de nod de continuitate la grindă

• Configuraţie de îmbinare de continuitate la stâlp (Figura 4.5):

Figura 4.5: Configuraţie de îmbinare de continuitate la stâlp

• Configuraţie de nod cu zăbrea (contravântuire) (Figura 4.6):

Figura 4.6: Configuraţie de nod cu zăbrea (contravântuire)

- IV. 5 -
• Configuraţie de nod la baza stâlpului (Figura 4.7):

Column-concrete
Îmbinare
"connection"
stâlp-beton

Concrete-ground
Îmbinare
"connection"
beton-teren

Figura 4.7: Configuraţie de nod la baza stâlpului

4.2.6 Tipuri de dispozitive de îmbinare (ECCS 126, 2009)

4.2.6.1 Şuruburi

Există două categorii de şuruburi: şuruburi normale şi de înaltă rezistenţă. Cea de-a doua
categorie poate fi utilizată pentru şuruburi pretensionate care sunt caracterizate de o rezistenţă de
tip lunecare la forfecare.

Caracteristicile de calcul, geometrice şi mecanice ale şuruburilor sunt date în Tabelul 4.1 şi
respectiv Tabelul 4.2 (conform EN1993-1-8, Paragraf 3.1.1, Tabel 3.1).

Tabelul 4.1 Arii de şuruburi


d (mm) 12 (14) 16 18 20 22 24 27 30 36
2
A (mm ) 113 154 201 254 314 380 452 573 707 1018
As (mm2) 84 115 157 192 245 303 353 459 561 817

Unde d este diametrul nominal al şurubului,


A este aria nominală (brută) a şurubului,
As este aria secţiunii de rezistenţă a filetului şurubului.

Tabelul 4.2 Valori nominale pentru limita de curgere fyb şi rezistenţa la rupere fub a şuruburilor
Clasa şurubului 4.6 5.6 6.8 8.8 10.9
fyb (N/mm2) 240 300 480 640 900
fub (N/mm2) 400 500 600 800 1000

4.2.6.2 Suduri (EN1993-1-8, Cap.4)

EN1993-1-8, Cap. 4 prezintă numeroase tipuri de suduri cum ar fi suduri de colţ, suduri de
colţ în crestături, suduri în adâncime, suduri în găuri umplute şi suduri între feţe rotunjite. La aceste
tipuri de îmbinări sunt folosite în special sudurile de colţ.

4.2.7 Tipuri de îmbinări

În prezent, pentru categoria îmbinărilor simple, sunt utilizate trei tipuri de îmbinări grindă-
stâlp sau grindă-grindă. Acestea sunt:

- IV. 6 -
4.2.7.1 Îmbinări cu placă de capăt redusă (flexibilă)

Soluţia de principiu pentru o îmbinare cu placă de capăt flexibilă, cu prindere pe talpă şi,
respectiv, inima stâlpului se arată în Figura 4.8: Îmbinare cu placă de capăt redusă (flexibilă).
Placa se prinde în fabrică sau atelier, prin sudare cu cordoane de sudură de colţ de capătul grinzii;
îmbinarea de montaj, pe şantier, se realizează cu una sau două rânduri verticale duble de
şuruburi. Înălţimea sa nu depăşeşte înălţimea grinzii. Este o soluţie ieftină, simplu de executat la
fabricaţie, dar ridică dificultăţi la montaj datorită toleranţelor mici dintre gabaritul grinzii şi distanţa
dintre stâlpi. Dacă aceste toleranţe sunt mari este obligatorie introducerea unor plăci de adaus
pentru compensare. Deşi se practică utilizarea unor plăci de capăt extinse pe întreaga înălţime a
grinzii, nu este insă necesar ca placa să fie sudată de tălpile grinzii.

Există însă situaţii în care soluţia cu placă extinsă pe întreaga înălţime a grinzii şi sudată de
tălpile acesteia se practică pentru a stabiliza cadrele în timpul montajului, fără a se mai utiliza
contravântuiri temporare. Pentru a se asigura flexibilitatea îmbinării în acest caz, se contează pe
flexibilitatea plăcii de capăt, care trebuie să fie cât mai subţire, precum şi pe mărirea la maximum a
distanţei dintre şuruburi. Spre exemplu, o placă de 8 mm şi şuruburi situate la o distanţă interax de
90 mm asigură capacitatea de rotire necesară pentru o grindă cu înălţimea de 450 mm; pentru
grinda de 533 mm înălţime, va fi necesară o placă de capăt de 10 mm şi şuruburi distanţate la 140
mm. Verificarea nodului include verificarea inimii grinzii la forfecare şi, respectiv, a sudurii plăcii de
capăt de grindă, care fiind neductilă, trebuie să dispună de suprarezistenţa necesară.

Criteriile de proiectare pentru aceste tipuri de îmbinări sunt următoarele:

1. Capacitatea portantă la forfecare a grupului de şuruburi

Capacitatea portantă a grupului de şuruburi, solicitat la forfecare (presiune pe gaură şi


forfecare în tijă) trebuie să fie mai mare decât reacţiunea de la capătul grinzii. Se verifică
capacitatea la forfecare atât a porţiunii filetate, cât şi a celei nefiletate a tijei şuruburilor.

2. Rezistenţa la forfecare şi compresiune a plăcii de capăt

Rezistenţa la forfecare de o parte a plăcii de capăt, trebuie să fie mai mare decât jumătate
din valoarea reacţiunii transmise de grindă; la fel şi în cazul rezistenţei la compresiune locală.

3. Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii

Capacitatea portantă la forfecare a inimii grinzii trebuie să fie mai mare decât reacţiunea de
la capătul grinzii.

4. Rezistenţa cordoanelor de sudură care prind placa de inima grinzii

Capacitatea portantă a acestor cordoane de sudură trebuie să fie mai mare decât
reacţiunea de la capătul grinzii.

5. Rezistenţa la forfecare şi compresiune locală a inimii stâlpului

Rezistenţa la forfecare locală a inimii stâlpului, în cazul prinderii pe inima stâlpului, trebuie
să fie mai mare decât jumătate din suma reacţiunilor grinzilor, dintr-o parte şi alta a stâlpului.
Rezistenţa la compresiune locală în inima stâlpului trebuie să fie mai mare decât jumătate din
suma reacţiunilor grinzilor, dintr-o parte şi alta a stâlpului, împărţită la numărul rândurilor de
şuruburi cu care se realizează prinderea.

6. Condiţii pentru asigurarea integrităţii structurale

- IV. 7 -
Capacitatea portantă la întindere a plăcii de capăt, a inimii grinzii şi a grupului de şuruburi
trebuie să fie mai mare decât forţa de pretensionare din tiranţi (daca se prevăd).

Placă
de
Supporting
Element de capăt
element Plate Single-vertical
Rând vertical
rezemare
simplu degroup
row bolt şuruburi

Grindă rezemată
Supported beam Fillet
Sudură
deweld
colţ Double-vertical
Rând vertical
dublu
rowde şuruburi
bolt group

Figura 4.8: Îmbinare cu placă de capăt redusă (flexibilă)

4.2.7.2 Îmbinări cu placă (eclisă) de inimă

Această soluţie constructivă, aplicată în Australia şi SUA s-a introdus mai recent în practica
europeană. Funcţia principală a acestui sistem de prindere, prin care inima grinzii se prinde cu
unul sau două rânduri duble de şuruburi de o eclisă dreptunghiulară, prevăzută cu găuri pentru
şuruburi, sudată pe talpa sau inima stâlpului (Figura 4.9: Îmbinare cu placă (eclisă) de inimă), este
de a transfera stâlpului reacţiunea de la capătul grinzii. Este o soluţie simplă, economică şi eficace.
Se poate aplica şi la prinderea grinzilor secundare de grinda principală. Toleranţa largă existentă
între capetele grinzii care se prinde, faţă de stâlpii sau grinzile de care se prinde, permite un
montaj foarte uşor. Debitarea şi găurirea eclisei cu burghiul sau prin ştanţare, respectiv sudarea de
elementul suport sunt operaţiuni care se execută în atelier sau în fabrică.

O problemă a cărei rezolvare a necesitat investigaţii aprofundate a fost aceea de a


determina corect linia de acţiune a forţei tăietoare la joncţiunea dintre grindă şi stâlp. Există două
modele posibile şi anume, forţa tăietoare acţionează la faţa stâlpului sau după axa verticală a
grupului de şuruburi care prind eclisa de inima grinzii. Din acest motiv, momentul încovoietor, care
apare datorită excentricităţii dintre cele doua axe, după care poate fi considerată acţiunea forţei
tăietoare, trebuie considerat împreună cu forţa tăietoare, la verificarea acestei prinderi. Această
metodologie de calcul a fost validată prin încercări experimentale. Totodată, încercările
experimentale au pus în evidenţă faptul că dacă se folosesc eclise lungi acestea au tendinţa de
instabilitate prin răsucire şi încovoiere în afara planului. Sursele flexibilităţii la rotire a îmbinării sunt
deformarea din forfecare a şuruburilor şi găurilor, respectiv încovoierea laterală a eclisei.

Criteriile de proiectare pentru aceste tipuri de îmbinări sunt următoarele:

1. Capacitatea portantă a şuruburilor

Forţa capabilă la presiune pe gaură a şurubului trebuie să fie mai mare decât forţa
rezultantă maximă care acţionează, ca efect cumulat al forţei tăietoare şi momentului încovoietor,
asupra şurubului situat la distanţa maximă de axa grinzii.

2. Rezistenţa guseului la rupere în secţiunea netă

- IV. 8 -
Capacitatea portantă la forfecare a guseului trebuie să fie mai mare decât reacţiunea de la
capătul grinzii. Momentul capabil al guseului în secţiunea netă trebuie să fie mai mare decât
momentul încovoietor produs de reacţiune.

3. Rezistenţa grinzii în secţiunea netă

Se verifică capacitatea portantă la forfecare a grinzii în secţiunea netă, care trebuie să fie
mai mică decât reacţiunea de la capătul grinzii. Pentru gusee lungi se verifică şi capacitatea de
preluare a momentului încovoietor produs datorită excentricităţii.

4. Rezistenţa cordoanelor de sudură

Cordoanele de sudură cu care se prinde guseul de stâlp se prelungesc, în afara guseului,


cu cel puţin 0.8t; unde t este grosimea guseului.

5. Verificarea inimii stâlpului la forfecare locală

Rezistenţa la forfecare locală a inimii stâlpului trebuie să fie mai mare decât jumătate din
valoarea sumei dintre reacţiunile grinzilor, dintr-o parte şi cealaltă a inimii stâlpului.

6. Rezistenţa la flambaj a guseului

Momentul critic al guseului, care îşi poate pierde stabilitatea prin încovoiere laterală cu
răsucire, trebuie să fie mai mare decât momentul încovoietor produs de reacţiune datorită
excentricităţii prinderii.

7. Robusteţea şi integritatea structurii

Rezistenţele la întindere, ale guseului şi a inimii grinzii, vor fi mai mari decât forţa de
pretensionare din tiranţii orizontali (atunci când aceştia se dispun pentru asigurarea structurii la
colaps progresiv ca urmare a unor degradări locale produse de acţiuni accidentale). Rezistenţa la
compresiune locală (presiune pe gaură), a inimii grinzii sau guseului va fi mai mare decât forţa de
pretensionare din tiranţi; inima stâlpului se verifică la întinderea introdusă de tirant (atunci când e
cazul).

Single-vertical
Rând vertical Rând vertical
Double-vertical
simplu
row boltde şuruburi
group dublu
row degroup
bolt şuruburi
Supporting
Element de
element
rezemare

Eclisă
Fin plate

Grindă rezemată
Supported beam

Fillet de colţ
Sudură
weld

Figura 4.9: Îmbinare cu placă (eclisă) de inimă

- IV. 9 -
4.2.7.3 Îmbinări cu corniere de inimă

În Figura 4.10 se arată, în principiu, soluţia de prindere cu şuruburi a grinzii de stâlpul unui
cadru prin intermediul a doua corniere, dispuse de o parte şi de alta a inimii grinzii, asemenea unor
eclise şi trei rânduri verticale simple sau duble de şuruburi (două pe elementul de rezemare şi unul
pe elementul rezemat). Aceasta soluţie constructivă are avantajul că, atunci când există toleranţe
de 2 mm între diametrul şuruburilor şi al găurilor, montajul structurii poate fi realizat cu uşurinţă. De
regulă, se folosesc câte două corniere, dar, pentru îmbinările mai slab solicitate poate fi folosită şi
una singură. Un calcul simplu bazat pe asigurarea condiţiei de echilibru static, poate furniza forţele
de calcul ale unei asemenea îmbinări. Linia de acţiune, în raport cu care se realizează transferul
forţei tăietoare in îmbinare, se consideră conţinută în planul feţei stâlpului. Prin urmare, şuruburile
care se folosesc la prinderea cornierelor de inima grinzii se vor calcula nu numai la acţiunea forţei
tăietoare, ci şi la aceea a momentului încovoietor produs de aceasta ca urmare a excentricităţii.
Şuruburile care fixează cornierele de talpa stâlpului, în schimb, se verifică numai la forţa tăietoare.
În practică, dimensiunile cornierelor se aleg în aşa fel încât acestea să nu constituie componenta
critică a îmbinării; de aceea, criteriul de dimensionare este dat de capacitatea portantă la presiune
pe gaură a inimii grinzii – se presupune că şuruburile se aleg astfel încât forfecarea tijei să fie
evitată întotdeauna, acest tip de cedare fiind neductil. În consecinţă, capacitatea de rotire a acestei
îmbinări este guvernată, în cea mai mare parte, de deformabilitatea cornierelor şi, într-o mai mică
măsură, de alunecările dintre piesele interconectate. Pentru a mări flexibiltatea îmbinării, cornierele
vor avea grosimea minim admisă, iar distanţele dintre şuruburi vor fi cât mai mari posibil.

In cazul prinderii cornierelor de inima stâlpului (îmbinare pe direcţia de inerţie minimă)


poate fi necesar să se decupeze tălpile grinzii pentru a permite montajul; această operaţie însă nu
afectează semnificativ, rezistenţa grinzii la forfecare. La montajul grinzilor, cornierele pot fi deja
asamblate cu acestea.
Rând vertical simplu
Single-vertical
de şuruburi
row bolt group
Supporting
Element de
rezemare
element

Supported
Grindă beam
rezemată

Cornieră de inimă
Web cleat Cornieră de
Web
inimă
cleat

sau împreună sau


OR WITH cu OR

Rând vertical Rând vertical


simplu de
Single-vertical Double-vertical
dublu de şuruburi
şuruburi
row bolt group row bolt group

Rând vertical dublu


Double-vertical
de şuruburi
row bolt group

Figura 4.10: Îmbinare cu corniere de inimă (ECCS 126, 2009)

- IV. 10 -
4.2.8 Geometria şi alcătuirea îmbinărilor simple

4.2.8.1 Simboluri (EN1993-1-8, Paragraf 1.4)

a. Notaţii generale

• Pentru şuruburi:

n Număr total de şuruburi


A Aria nominală brută a şurubului
As Aria netă a şurubului
d Diametrul nominal al şurubului
d0 Diametrul găurii pentru un şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a şurubului
fy,b Rezistenţa de curgere a şurubului

• Pentru suduri:

a Grosimea cordonului de sudură


βw Coeficient de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii (cf. EN1993-1-8,
4.5.3.2(6), Tab. 4.1)

• Pentru elementele de rezemare şi cele rezemate:

t Grosimea plăcii de rezemare (tcf şi tcw pentru talpa respectiv inima stâlpului, tbw
pentru inima grinzii)
tw Grosimea inimii grinzii rezemate
Ab,v Aria brută forfecată a grinzi rezemate
Ab,v,net Aria netă forfecată a grinzii rezemate

fu Rezistenţa la rupere a unui element din oţel (index bw pentru inima grinzii, cf şi cw
pentru talpa respectiv inima stâlpului)
fy Limita de curgere a unui element din oţel (index bw pentru inima grinzii, cf şi cw
pentru talpa respectiv inima stâlpului)

• Coeficienţi de siguranţă:

γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; este egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiune netă la nivelul găurilor de şuruburi,
şuruburilor, sudurilor şi plăcilor supuse la presiune pe gaură; este egal cu 1,25

• Încărcare:

VEd Forţă tăietoare aplicată pe nod

• Rezistenţă:

VRd Rezistenţa la forfecare a nodului


Fv.Rd Rezistenţa de calcul la forfecare

b. Notaţii particulare pentru îmbinări cu placă de capăt redusă

- IV. 11 -
t

tp

p 2' e2S p2' p2 e2S

e1 e1
p1 p1
p1 p1
e1 e1

mp e2 mp e2

Figura 4.11: Notaţii pentru placa de capăt redusă

hp Înălţimea plăcii de capăt


tp Grosimea plăcii de capăt
Av Aria brută forfecată a plăcii de capăt
Avnet Aria netă forfecată a plăcii de capăt
fyp Limita de curgere a plăcii de capăt
n1 Număr de rânduri orizontale
n2 Număr de rânduri verticale
e1 Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia longitudinală
e2 Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
p1 Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
longitudinală
p2 Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
transversală
mp Distanţa dintre coloanele de şuruburi şi baza sudurii care leagă placa de capăt de
inima grinzii (după EN 1993-1-8)

c. Notaţii particulare pentru îmbinări cu eclisă

- IV. 12 -
t t

e1b e1b
e1 e1
p1 p1
a a
gravity
centrul centre
de greutate
p1 p1
of bolt
al grupului de group
şuruburi
p1 p1
e1 e1

e2 e2b e2 p2 e2b
z z

Figura 4.12: Notaţii pentru eclisă

hp Înălţimea eclisei
tp Grosimea eclisei
Av Aria brută forfecată a eclisei
Avnet Aria netă forfecată a eclisei
fyp Limita de curgere a eclisei
n1 Număr de rânduri orizontale
n2 Număr de rânduri verticale
e1 Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia longitudinală
(eclisă)
e2 Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
(eclisă)
e1b Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia longitudinală
(inima grinzii)
e2b Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
(inima grinzii)
p1 Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
longitudinală
p2 Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
transversală
I Momentul de inerţie al grupului de şuruburi

d. Notaţii particulare pentru îmbinări cu corniere

- IV. 13 -
tC

e2bb e2b e2S e22S e1bb


e1S
p1S
p1S
e1S
e1bb
z e2SS

tC

e2bb p2b e2b e2S p2S e1bb


e1S
p1S
p1S
e1S
e22S e1bb
z e2SS

Figura 4.13: Notaţii pentru corniere

Pentru grinda rezemată:

dsb Diametrul nominal al şurubului


d0sb Diametrul găurii unui şurub
nb Număr total de şuruburi
n1b Număr de rânduri orizontale
n2b Număr de rânduri verticale
e1b Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia longitudinală
(cornieră)
e2b Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
(cornieră)
p1b Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
longitudinală
p2b Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
transversală
e2bb Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
(inima grinzii)
e1bb Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia longitudinală
(talpa grinzii)
z Braţul de pârghie
I Momentul de inerţie al grupului de şuruburi

Pentru elementele de rezemare:

ds Diametrul nominal al şurubului


d0s Diametrul găurii unui şurub
ns Număr total de şuruburi
n1s Număr de rânduri orizontale
n2s Număr de rânduri verticale

- IV. 14 -
e1s Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia longitudinală
(cornieră)
e2s Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
(cornieră)
p1s Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
longitudinală
p2s Distanţa dintre centrele dispozitivelor de fixare de pe un rând, pe direcţia
transversală
e2ss Distanţa de la centrul găurii la marginea piesei de prindere pe direcţia transversală
(element de rezemare)
e22s Distanţa longitudinală dintre coloana interioară de şuruburi şi inima grinzii

4.2.8.2 Cerinţe geometrice

Procedeele de calcul pot fi aplicate doar dacă poziţionarea găurilor şuruburilor respectă regulile de
spaţiere dintre găuri sau dintre găuri şi marginile elementelor, conform EN1993-1-8, 3.5, Tab. 3.3 şi Fig. 3.1 (
Tabelul 4.3, Figura 4.14).

Tabelul 4.3 Distanţele minime şi maxime între găuri şi distanţele de la centrul găurii până la marginea piesei
pe direcţia efortului şi perpendicular pe direcţia efortului
Maxime 1) 2) 3)
Structuri executate
Structuri executate din oţeluri conforme EN 10025,
din oţeluri conforme
cu excepţia oţeluri conforme EN 10025-5
Distanţe conform EN 10025-5
Minime
Figurii 3.1 Oţeluri care sunt Oţeluri care nu sunt
supuse condiţiilor supuse condiţiilor
Oţel neprotejat
atmosferice sau altor atmosferice sau altor
influenţe corosive influenţe corosive
Distanţa la centrul
găurii până la Valoarea maximă
1,2d0 4t + 40 mm
marginea piesei pe dintre 8t şi 125 mm
direcţia efortului e1
Distanţa la centrul
găurii până la
Valoarea maximă
marginea piesei 1,2d0 4t + 40 mm
dintre 8t şi 125 mm
perpendicular pe
direcţia efortului e2
Valoarea minimă
Distanţa între găuri Valoarea minimă Valoarea minimă dintre
2,2d0 dintre 14tmin şi
p1 dintre 14t şi 200 mm 14t şi 200 mm
175 mm
Valoarea minimă
Distanţa între găuri Valoarea minimă Valoarea minimă dintre
5) 2,4d0 dintre 14tmin şi
p2 dintre 14t şi 200 mm 14t şi 200 mm
175 mm
1)
Valorile maxime ale distanţelor între dispozitivele de fixare, precum şi ale distanţelor de la dispozitivele de fixare
la marginea pieselor pe direcţia sau perpendicular pe direcţia de transmitere a eforturilor nu se limitează, cu
excepţia următoarelor cazuri:
- la elemente comprimate, pentru a evita voalarea şi a preveni coroziunea elementelor expuse şi;
- la elementele întinse pentru a preveni coroziunea
2)
Rezistenţa la voalare a plăcilor comprimate între dispozitivele de prindere se va calcula conform EN 1993-1-1
folosind o lungime de flambaj de 0,6pi. Nu este necesară verificarea voalării între dispozitivele de fixare dacă p1/t
este mai mică decât 9ε. Distanţa până la capătul piesei nu va depăşi cerinţele de prevenire a voalării impuse
elementelor comprimate în consolă, vezi EN 1993-1-1. Distanţa până la marginea piesei nu este afectată de
această cerinţă.
3)
t este grosimea cea mai mică a elementelor exterioare îmbinate.

Figura 4.14: Simboluri pentru distanţe între dispozitive de fixare

- IV. 15 -
4.2.8.3 Moduri de cedare considerate în Eurocode 3

În modelele de calcul (formulele) cu care se operează în EUROCODE 3 (SR EN 1993),


pentru verificarea elementelor structurale şi a îmbinărilor, valorile de referinţă ale rezistenţelor
materialului şi coeficienţii de siguranţă suntt adecvaţi modurilor de cedare, după cum urmează:
- pentru cedări cu caracter ductil (Modul 0 din Figura 4.15 b), în general aplicabile calculului
de rezistenţă, sunt folosite limita de curgere a oţelului fy şi coeficientul parţial de siguranţă γM0
(valoarea acestuia este 1,0 conform Anexei Naţionale a Eurocode 3). Acest tip de calcul este
caracterizat mai degrabă de intrarea în domeniul plastic a materialului, neasociindu-se cu ruperea
acestuia;
- pentru cedări prin instabilitate (Modul 1 din Figura 4.15 b), sunt folosite limita de curgere a
oţelului fy şi coeficientul parţial de siguranţă γM1 (valoarea acestuia este 1,1 conform Anexei
Naţionale a Eurocode 3). Acest tip de calcul este caracterizat de cedarea unei bare prin flambaj
potrivit modelului de divergenţă a echilibrului, care stă la baza curbelor de flambaj europene,
producându-se de asemenea prin plasticizarea materialului (formarea articulaţiei plastice);
- pentru cedări prin ruperea fragilă a materialului (Modul 2 din Figura 4.15 b), rezistenţa de
referinţă în modelul de calcul este rezistenţa la rupere a materialului fu, iar coeficientul parţial de
siguranţă este γM2 = 1,25.

La verificarea capacităţii portante a elementelor structurale se operează de regulă pentru


verificarea de rezistenţă, cu modul 0, pentru verificări de stabilitate cu modul 1, iar pentru cazul
verificării îmbinării acestora, când se face verificarea mijloacelor de asamblare, şuruburi sau
suduri, care se consideră întotdeauna componente fragile, se operează cu modul 2. În cazul
verificării în secţiunea netă, pentru o bară cu slăbire, solicitată la tracţiune, cedarea în secţiunea
slăbită se face prin ruperea materialului, caz în care se operează de asemenea cu modul 2. Dacă
verificarea aceleiaşi bare se face în secţiunea brută (fără slăbire) avem de a face cu o verificare de
rezistenţă, conform modului 0.

În calculul tradiţional (n.b. conform STAS 10108) verificarea elementelor structurale şi a


îmbinărilor se face considerând exclusiv comportarea lor în domeniul elastic. Prin urmare criteriul
de cedare care este luat în considerare la verificare este cel din Figura 4.15 a), deşi materialul şi
elementele îmbinate prezintă de obicei rezerve importante de rezistenţă.

Moduri de cedare
Cedare fragila Cedare ductila
Rd
Rd cedare
curgere
cedare

deformatie deformatie
a) b)
Modul 0 Modul 1 Modul 2
Deformaţii excesive Cedarea elementului prin Cedarea elementului prin
În general cedarea
datorate curgerii instabilitate rupere după curgere
fragilă este exclusă în
materialului Ex: voalarea elementelor Ex: şurub în aria netă
construcţiile metalice prin
Ex: elemente întinse îmbinate
alegerea materialelor
corespunzătoare Rk ( f y ) Rk ( f y , λ ) Rk ( fu )
Rd = Rd = Rd =
γM0 γ M1 γM2
Figura 4.15: Moduri de cedare ductile şi fragile pentru elemente structurale şi îmbinări

- IV. 16 -
Deşi reprezintă abordări diferite, pentru siguranţă, calculul elementelor îmbinate trebuie să
conţină ambele aspecte, iar utilizarea rezistenţei ultime nu trebuie interpretată ca o proiectare la
cedare datorită următoarelor aspecte:
- formula este afectată de coeficientul parţial de siguranţă γM2 care are o valoare relativ
mare de 1,25;
- rezistenţa ultimă utilizată în calcul este cea minimă, materialul deţinând de obicei rezerve
de rezistenţă peste cea nominală.

NOTĂ: Referitor la ultima remarcă se menţionează că în situaţii particulare se pot observa


”anomalii tehnice”, prin care rezistenţa unui element în secţiunea netă poate fi mai mare decât
rezistenţa aceluiaşi element în secţiunea brută. Se exemplifică cu cazul unei platbenzi găurite
realizate dintr-un oţel moale S235 cu fy = 235 N/mm2, fu = 360 N/mm2, diametrul găurii este de 25mm.
Platbanda este solicitată la întindere conform Figura 4.16 (Ioan, 2010).

2 2-2
NEd NEd=1410kN

300

300
Ø
20
4000

2
Figura 4.16: Platbandă găurită supusă la întindere

Aplicând formulele 6.6 şi 6.7 din SR EN 1993-1-1, paragraf 6.23 se obţine:


6000 × 235 0,9 × 5500 × 360
N pl , Rd = = 1410,0kN ; N u , Rd = = 1425,6kN
1,0 1,25

Capacitatea portantă în secţiunea netă este mai mare cu 1,1% decât cea din secţiunea brută.

Faţă de aceste rezultate se pot face următoarele comentarii:


- î condiţiile în care fu/fy în cazul oţelului considerat este egal cu 1,53, în nici un caz nu se poate
pune problema că rezistenţa barei în secţiunea netă este supraevaluată faţă de realitateprin
faptul că a fost calculată cu fu;
- modelele de calcul din SR EN1993 sunt aplicabile în condiţiile în care fu/fy > 1,10. Spre
exemplu, dacă în locul oţelului S235 s-ar folosiun oţel S355 rezultatele precedente se
modifică după cum urmează N pl , Rd = 2130, 0kN şi Nu , Rd = 2019, 6kN . În fapt, limita de curgere
minimală care se ia din specificaţiile tehnice pentru profilele şi tablele din oţel reprezintă
valoarea minim garantată la oţelurile de construcţii moi, aceasta fiind în general depăşită
semnificativ, caz în care anomalia semnalată nu apare în realitate.
- unele norme, pentru a evita apariţia fie ea şi formală a unei asemenea anomalii care poate
crea unele neînţelegeri, reglementează ca în cazul în care slăbirea în aria netă este sub o
anumită limită, ea să nu se ia în considerare, calculul făcându-se pentru secţiunea brută.
Astfel norma germană DIN 18800conţine anumite corecţii la EN 1993-1-1. Slăbirile secţiunilor
pot fi neglijate dacă Abrut / Anet ≤ 1,2 pentru S235, respectiv 1,1 pentru S355 (DIN 18800; Cretu,
2010);
- exemplul este pentru un oţel ductil (S235), cu fu/fy = 1,53. Dacă se alege un alt oţel, spre
exemplu S355, rezistenţele elementului vor fi: N pl , Rd = 2130, 0kN respectiv Nu , Rd = 2019, 6kN .

4.2.9 Calculul îmbinărilor cu şuruburi

4.2.9.1 Introducere

Îmbinările structurale au rolul de a asigura transferul, total sau parţial, al forţelor de legătură
între elementele pe care le conectează. În acest scop se pot folosi atât îmbinări sudate cât şi cele
realizate cu şuruburi. Îmbinările cu şuruburi au avantajul că se realizează mai uşor, iar atunci când

- IV. 17 -
se folosesc ca îmbinări de montaj, pe şantier, permit mici adaptări dimensionale, în limita
toleranţelor admise. La realizarea unei îmbinări cu şuruburi se pot utiliza pentru prinderea pieselor
de îmbinat, pe lângă şuruburi, elemente adiţionale cum ar fi eclise, flanşe sau plăci de capăt,
corniere de talpă, etc. În toate cazurile şuruburile au rolul de a fixa mecanic piesele interconectate.

Comportarea unei îmbinări cu şuruburi este complexă, starea de tensiune în piesele care
se îmbină, precum şi eforturile ce acţionează în şuruburi, fiind dependente de rigiditatea şuruburilor
şi, respectiv de rigidităţile elementelor adiţionale care participă la transferul forţelor de legătură. Din
acest motiv, comportarea acestor îmbinări nu poate fi reprezentată în mod exact prin modele
teoretice. Modelele de calcul utilizate pentru calculul îmbinărilor cu şuruburi au în general un
caracter semi-empiric, la baza lor stând deopotrivă, încercări experimentale, experienţa acumulată
în decursul timpului şi cunoştinţele teoretice. Un exemplu pentru o asemenea regulă semi-empirică
este dat în clauza 3.6.1(4) din SR-EN1993-1-8: 2006, care precizează că rezistenţa la forfecare a
şuruburilor M12 şi M14 trebuie calculată multiplicând forţa capabilă la forfecare cu coeficientul
0,85.

4.2.9.2 Caracteristicile şuruburilor

Caracteristicile mecanice ale şuruburilor folosite în mod curent în construcţii metalice se


prezintă în Tabelul 4.4. Toate grupele de şuruburi pot fi utilizate pentru realizarea îmbinărilor
solicitate preponderent la acţiuni statice. Pentru îmbinările care lucrează în regim de oboseală se
recomandă şuruburi din grupele 8.8 şi 10.9, întrucât prezintă rezistenţă ridicată la oboseală şi se
caracterizează printr-o deformabilitate redusă.

Tabelul 4.4. Caracteristicile mecanice ale şuruburilor


Grupă şurub 4.6 5.6 6.8 8.8 10.9
fyb, MPa 240 300 480 640 900
fub, MPa 400 500 600 800 1000
oţeluri carbon, oţeluri carbon slab aliate,
materialul de bază
recoapte călite şi revenite

Cea mai slabă secţiune a unui şurub este porţiunea filetată. Rezistenţa unui şurub este de
obicei calculată folosind secţiunea care lucrează la întindere (se mai numeşte secţiune activă),
definită ca medie între diametrul mediu măsurat la fundul filetului, dn şi diametrul mediu dm, aşa
cum se arată în Figura 4.17.

dn + dm
d res = (4.1)
2

Mărimea şuruburilor se defineşte în funcţie de diametrul lor nominal d , lungimea totală a


tijei şi lungimea filetului.
Filet
Thread

dn dres d m d

Figura 4.17: Secţiunea transversală a şurubului şi secţiunea activă [Ballio, Mazzolani, 1983]

- IV. 18 -
4.2.9.3 Comportarea şuruburilor în îmbinare

Capacitatea portantă a îmbinărilor cu şuruburi se determină considerând o distribuţie


simplificată a tensiunilor în zona îmbinării, stabilită pe baza observaţiilor experimentale. În funcţie
de modul în care se transferă forţele de legătură între piesele îmbinate, se disting următoarele
tipuri de îmbinări cu şuruburi (Figura 4.18):
1) îmbinări care lucrează la forfecare, la care deplasarea relativă a pieselor îmbinate
este împiedecată de tija şurubului;
2) îmbinări cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate, care lucrează prin frecare;
piesele care se îmbină sunt strânse între ele ca urmare a forţei de întindere introdusă în şurub
printr-o strângere controlată. Transferul forţelor de legătură se realizează prin efectul de frecare ce
ia naştere între feţele pieselor în contact;
3) îmbinări la care şuruburile lucrează la întindere în tijă.

1) 2) 3)

Punching
Perforare Punching
Perforare
PresiuneBearing
pe gaură Frecare
Friction
Shear
Forfecare
Bearingpe gaură
Presiune

Bearing
Presiune pe gaură
Forfecare
Shear Friction
Frecare
Tension
Intindere

Figura 4.18: Modul de lucru al îmbinărilor cu şuruburi [Trahair et al, 2001]

În practică există situaţii în care şuruburile sunt solicitate la acţiunea combinată a forţelor
de forfecare şi întindere în tijă.

4.2.9.4 Şuruburi solicitate la forfecare

Şuruburile solicitate predominant în regim static sunt cu strângere normală (la cheie).
Strângerea pieselor în îmbinare este suficientă pentru a produce o forţă mică de frecare între feţele
în contact, astfel încât să se asigure capacitatea necesară pentru transferul unor forţe de
intensitate reduse, fără lunecări în îmbinare. Creşterea intensităţii forţelor care solicită îmbinarea
conduce la depăşirea forţelor de frecare şi va antrena lunecarea pieselor până la limita toleranţei
dintre tija şurubului şi gaură. Odată consumată lunecarea pieselor, dacă forţa continuă să crească,
îmbinarea va lucra în domeniul elastic, până în momentul în care se iniţiază deformaţii plastice, fie
în tija şurubului, fie în peretele găurii, în zona de contact dintre acestea. Este posibil ca deformaţiile
plastice să se iniţieze simultan în tijă şi în peretele găurii. Sunt posibile următoarele moduri de
cedare ale îmbinării:
• Forfecarea tijei şurubului
• Cedare prin presiune pe gaură (plasticizare locală asociată cu ovalizarea găurii)
• Ruperea piesei în secţiunea netă

NOTĂ: - Modul de calcul al forţei capabile la presiune pe gaură a şurubului este influenţat în
primul rând de cerinţa de limitare a deformaţiei găurii piesei îmbinate (ovalizare) şi mai puţin de
condiţia de evitare a cedării îmbinării.

- IV. 19 -
- în cazul rezistenţei la presiune pe gaură în găuri ovalizate, dispuse perpendicular pe
direcţia solicitării, se aplică o reducere de 40% faţă de cazul găurilor rotunde cu o toleranţă normală
faţă de diametrul şurubului.

Pentru şuruburi pretensionate forţa de pretensionare de calcul, Fp,Cd, folosită în calcule, se


determină conform:

F p ,Cd = 0 ,7 f ub As / γ M 7 (4.2)

Pentru îmbinările cu un singur plan de forfecare şi un singur rând de şuruburi, şuruburile


sunt prevăzute cu şaibe atât sub piuliţă, cât şi sub capul şurubului. Forţa capabilă la presiune pe
gaură pentru fiecare şurub este limitată la:

Fb ,Rd ≤ 1,5 f u d t / γ M 2 (4.3)

Alte valori de calcul ale rezistenţei la forfecare în tijă şi presiune pe gaură sunt date în SR-
EN1993-1-8: 2006, Tabelul 3.4, respectiv în Clauza 3.10.2 pentru ruperea piesei în secţiunea netă
şi reluate în algoritmii de calcul ale prezentului document. Pentru determinarea capacităţii portante
la rupere în secţiunea netă a piesei se pot lua în considerare două mecanisme de cedare
combinând efectul de presiune pe gaură cu efectul de întindere în piesă, diferenţierea făcându-se
în funcţie de efectul dominant. Modul de cedare depinde de dimensiunile îmbinării şi de raportul
rezistenţelor dintre materialul şuruburilor şi cel al pieselor conectate.

NOTĂ: În general pentru o îmbinare sunt folosite mai multe şuruburi (grupuri de şuruburi)
care preiau eforturile de forfecare. Forţa capabilă a grupurilor de şuruburi poate fi determinată şi ca
suma forţelor capabile la presiune pe gaură Fb,Rd a şuruburilor de fixare individuale, dacă forţa
capabilă la forfecare Fv,Rd a unui şurub individual este mai mare sau egală cu forţa capabilă la
presiune pe gaură Fv,Rd. În caz contrar, forţa capabilă a unui grup de şuruburi trebuie luată egală cu
numărul de şuruburi înmulţită cu cea mai mică forţă capabilă a şuruburilor din grup.

În cazul îmbinărilor lungi la care distanţa Lj dintre centrele şuruburilor de capăt, măsurată
pe direcţia de transmitere a forţei (vezi Figura 4.19), este mai mare de 15d, forţa capabilă la
forfecare Fv,Rd a tuturor dispozitivelor de fixare se reduce prin multiplicare cu un factor de reducere
βLf, determinat prin:

L j − 15d
β Lf = 1 − (βLf ≤ 1,0 şi βLf ≥ 0,75) (4.4)
200 d

Figura 4.19: Îmbinări lungi [SR-EN 1993-1-8]

4.2.9.5 Îmbinări cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate

În cazul unor încărcări alternante, şuruburile de înaltă rezistenţă trebuie strânse la cel puţin
70% din rezistenţa lor la rupere. Conform acestei metode, forţa de legătură între piesele îmbinate
se transferă prin frecarea dintre feţele în contact ale acestora. Clauza 3.4.1 din SR-EN1993-1-8:

- IV. 20 -
2006, prevede trei categorii de îmbinări cu şuruburi pretensionate, şi anume B, C şi E. Forţa
capabilă a unui şurub depinde de coeficientul de frecare dintre suprafeţele în contact µ, şi de forţa
de strângere indusă în şurub Fp.C . În Clauza 3.9 (Tabel 3.7) din normă se dau valori ale factorului
µ, pentru diferite categorii de suprafeţe în contact, variind între 0,2 şi 0,5. Pentru alte tipuri de
suprafeţe decât cele specificate în normă, coeficientul de frecare poate fi obţinut prin încercări
experimentale. Se folosesc şaibe speciale pentru a împiedeca detensionarea şuruburilor: o singură
şaibă în cazul şuruburilor din grupa 8.8, dispusă fie sub capul şurubului fie sub piuliţă, respectiv 2
şaibe pentru şuruburile din grupa 10.9, dispuse sub cap şi sub piuliţă.

Fp,C
µ Fp,C

µ Fp,C
Fp,C
µ Fp,C
Fp,C
µ Fp,C

Fp,C

Figura 4.20: Şurub de înaltă rezistenţă pretensionat într-o îmbinare care lucrează prin frecare, [Kuzmanovic,
Willems, 1983]

Forţa de întindere introdusă în şurub în timpul montajului poate fi controlată folosind una
din următoarele metode:
1) Controlul momentului de strângere aplicat şurubului prin intermediul unei chei
dinamometrice
2) Controlul strângerii prin intermediul unghiului de rotire aplicat piuliţei după
strângerea normală a acesteia; unghiul de rotire depinde de grosimea pachetului de strâns
3) Măsurarea directă a efortului de întindere din şurub
4) Metoda combinată (se combină primele două metode)

Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupa 8.8 sau 10.9 se
determină prin formula:

k z nµ
Fs ,Rd = F p ,C (4.5)
γ M3
ks este un coeficient dat în funcţie de tipul găurilor în care sunt introduse şuruburile (vezi tabelul
3.6 din SR-EN 1993-1-8).
n este numărul suprafeţelor de frecare
µ este coeficientul de frecare obţinut fie prin încercări specifice pentru suprafaţa de frecare sau
conform tabelului 3.7 din SR-EN 1993-1-8. µ depinde de clasa suprafeţei de frecare (A, B, C
sau D).

NOTĂ: Protecţia prin vopsire nu trebuie aplicată pe feţele în contact ale unei îmbinări care
lucrează prin frecare, întrucât reduce coeficientul de frecare, ceea ce are ca efect diminuarea
capacităţii portante a îmbinării.

- IV. 21 -
În conformitate cu prevederea 3.9.2 din SR-EN1993-1-8, forţa de pretensionare din şurub
Fp.Cd nu se reduce atunci când asupra şurubului, ca efect al solicitării îmbinării se aplică o forţă de
întindere Ft concomitent cu forţa de forfecare.

Explicaţia acestui fenomen este următoarea (Leonardo - Cestruco, 2003): Datorită forţei de
pretensionare introdusă în şurub la montaj, piesele în contact şi şurubul se deformează (Figura
4.21 prezintă în mod simplificat schema de lucru a îmbinării). Alungirea şurubului δb depinde de
forţa de pretensionare din şurub Fp şi de contracţia piesei δp. Dacă se aplică o forţă de întindere
asupra şurubului Ft, aceasta se transmite îmbinării după cum urmează: forţa ∆Fb se adaugă forţei
Fp , iar forţa ∆Fj reduce forţa de strângere a plăcilor. Corespunzător relaxării forţei, se reduce
deformaţia δp cu δp,ext (vezi Figura 4.45). Presupunând că raportul de rigiditate dintre secţiunea
şurubului şi secţiunea comprimată a pieselor comprimate este 1/8, rezultă că efortul maxim pe
care îl poate suporta un şurub, înainte de depărtarea pieselor în contact este:

⎛ lp ⎞
Fb = F p ⎜⎜ 1 + ⎟⎟ (4.6)
⎝ 8l b ⎠
în care lp este lungimea pachetului de strâns, iar lb este lungimea şurubului.

∆ Fb
Ft
Pretensionarea
bolt external
Forţa exterioară
şurubului
preload ∆ Fj tensile
de force
întindere
Fb Fp
total din
Forţa totală boltşurub
force
Fj

δ p,ext
δb δp
elongation
Alungirea of the bolt
şurubului plate shortening
Scurtarea plăcii
δ b,ext

Figura 4.21: Modul de comportare al unui şurub pretensionat supus la eforturi de întindere [Leonardo,
Cestruco, 2003]

În general se constată că creşterea pretensionării într-un şurub supus la un efort


suplimentar de întindere nu depăşeşte cu mai mult de 10% forţa iniţială de pretensionare.

NOTĂ: Există mai multe metode de realizare a pretensionării şuruburilor: în general prin
aplicarea unui moment al cheii de strângere, sau prin aplicarea unui unghi de rotire. O sinteză a
procedeelor de realizare a pretensionării este realizată în Dalban et al., 1997.

4.2.9.6 Îmbinări cu bolţuri

Bolţurile sunt şuruburi speciale care preiau forfecarea dintre două sau mai multe plăci, iar
lungimea elementului de conectare (bolţul) este relativ mare (conform SR-EN 1993-1-8 dacă
lungimea bolţului este mai mică decât de 3 ori diametrul său, îmbinarea se poate calcula ca pentru
şuruburi obişnuite).

Îmbinările cu bolţuri, induc în elementul de îmbinare pe lângă eforturi de forfecare, şi


momente încovoietoare. Momentele dintr-un bolţ se calculează pe baza principiului că părţile
îmbinate formează reazeme simple. În general, trebuie considerat că reacţiunile sunt distribuite

- IV. 22 -
egal între bolţ şi elementele îmbinate de-a lungul lungimii în contact pe fiecare parte, aşa cum este
indicat în Figura 4.22.

Figura 4.22: Diagrama de moment încovoietor într-un bolţ (SR-EN 1993-1-8).

Modul de calcul al bolţurilor este sintetizat în tabelul 3.13 al SR-EN 1993-1-8.

4.2.10 Calculul îmbinărilor sudate

Majoritatea îmbinărilor sudate sunt produse în ateliere. Prin proiectare trebuie asigurată
ductilitatea sudurilor. Această cerinţă se poate rezolva prin respectarea unui set de reguli de
proiectare. Pentru îmbinări structurale se foloseşte sudarea cu arc şi adaos de metal, cu mici
excepţii când se foloseşte sudarea prin contact. Când se foloseşte sudarea cu adaos, metalul de
adaos trebuie să fie compatibil cu metalul de bază din punct de vedere al proprietăţilor mecanice.
Grosimea cordonului de sudură va fi de cel puţin 4 mm (reguli speciale trebuie respectate la
sudarea elementelor din oţel cu pereţi subţiri). Sudurile pot fi suduri de colţ, suduri în crestături şi
găuri ovale, suduri cap la cap, suduri prin puncte şi suduri în crestături şi găuri evazate. EN 1993-
1-8 prevede cerinţe pentru lungimea efectivă a unui cordon de sudură de colţ de grosime a, vezi
Figura 4.23.

- IV. 23 -
a a
Figura 4.23: Definirea grosimii sudurii a.

4.2.10.1 Suduri de colţ

Sudurile de colţ se folosesc la asamblarea pieselor a căror feţe supuse îmbinării formează
între ele unghiuri cuprinse între 60° şi 120°. Sunt admise şi unghiuri mai mici de 60° dar în astfel
de cazuri, sudura se consideră sudură cap la cap cu pătrundere parţială. Conform SR-EN 1993-1-
8 sunt acceptate şi sudurile de colţ întrerupte dar ele nu se folosesc în medii corozive.

În calcul, tensiunile interne din sudura de colţ sunt descompuse in componente paralele şi
normale la planul critic al secţiunii cordonului de sudură, vezi Figura 4.24. Se presupune o
distribuţie uniformă a tensiunilor pe secţiunea critică a cordonului de sudură, conducând la
următoarele tensiuni normale şi tangenţiale:
σ⊥ tensiune normală perpendiculară pe secţiunea critică a cordonului de sudură,
σ// tensiune normală paralelă cu axa cordonului de sudură, poate fi neglijată pentru
rezistenţa de calcul a sudurii de colţ,
τ⊥ tensiune tangenţială (în planul critic al cordonului) perpendicular pe axa sudurii,
τ// tensiune tangenţială (în planul critic al cordonului) paralel cu axa sudurii.

σ//
τ⊥
σ⊥
τ//

Figura 4.24: Tensiuni în planul critic al sudurii de colţ.

Rezistenţa sudurii de colţ va fi suficientă dacă următoarele două condiţii sunt satisfăcute
(SR EN 1993-1-8:2006 clauza 4.3.5.2.(6)):

σ ⊥2 + 3(τ ⊥2 + τ ||2 ) ≤
fu
(1) şi
β w ⋅ γ M2
0 .9 f u
(2) σ⊥ ≤
γ M2

Factorul de corelare βw este prezentat în Tabelul 4.1 din SR-EN 1993-1-8.

SR-EN 1993-1-8 include un procedeu simplificat pentru evaluarea rezistenţei de calcul la


forfecare a sudurii de colţ pe unitatea de lungime indiferent de direcţia de încărcare, vezi Figura
4.25.
fu
(3) f vw,d =
3 ⋅ β w ⋅ γ M2

iar rezistenţa sudurii pe unitate de lungime este


(4) Fw ,Rd = a f vw ,d

- IV. 24 -
N⊥ Sd
Fw,Sd
Fw,Rd Fw,Rd

La V⊥ ,Sd
V//,Sd
Figura 4.25: Calculul sudurii de colţ independent de direcţia de încărcare.

NOTĂ: Pentru calculul sudurilor de colţ SR-EN 1993-1-8 oferă două metode, una exactă şi alta
simplificată:
- diferenţa dintre cele două metode este nulă în cazul cordoanelor de sudură paralele cu
fu
forţa, pentru care formula de calcul este f w.Rd = ;
3 β w γ Mw
- pentru o îmbinare sudată cu cordoane de colţ dispuse perpendicular faţă de direcţia de
acţiune a forţei, diferenţele dintre metoda exactă şi cea simplificată sunt semnificative. Tensiunile
σw
din cordonul de sudură se calculează cu relaţiile σ ⊥ = τ ⊥ = şi τ // = 0 . Pentru modelul plan se
2
2 2
⎛ σw ⎞ ⎛σ ⎞ fu fu
obţine ⎜ ⎟ +3⎜ w ⎟ ≤ şi σ w ≤ = f w .end .Rd . Diferenţa între cele două modele
⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ β w γ Mw β w γ Mw 2
este f w .end .Rd / f w .Rd = 3 / 2 = 1,22 .

Atunci când suduri foarte lungi sunt solicitate pe direcţia sudurii, tensiunile din sudură
trebuie să fie mai mici decât cele de la capete, vezi Figura 4.26a. Aceasta rezultă din deformarea
plăcilor îmbinate. Dacă plăcile sunt bine concepute, tensiunile din suduri sunt constante, vezi
Figura 4.26b. Supraîncărcarea poate conduce la cedarea capetelor îmbinării sudate (efect de
fermoar). Rezistenţa sudurilor mai lungi de 150a va fi redusă cu factorul βLw, vezi Figura 4.26 c:

⎛ L ⎞
β Lw = 1,2 − 0 ,2 ⎜⎜ ⎟⎟ (4.7)
⎝ 150 a ⎠

τ// τ// τ// τ //

Lw
a) distribuţie neuniformă a tensiunilor interne b) distribuţie uniformă a tensiunilor interne
βLw
1
0,8
0,6
0,4
0,2
L/a
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
c) factorul de reducere βLw

Figura 4.26: Suduri lungi.

- IV. 25 -
4.2.10.2 Suduri în crestătură

Sudurile în crestătură cuprind sudurile de colţ executate în găuri circulare sau alungite care
se folosesc pentru a transmite forţe tăietoare sau pentru a preveni flambarea sau depărtarea
pieselor suprapuse. Diametrul găurii circulare sau lăţimea găurii alungite, la sudurile în crestătură,
nu trebuie să fie mai mici decât de patru ori grosimea piesei în care este efectuată crestătura.

Capetele găurilor alungite sunt semicirculare, cu excepţia celor care se extind până la
marginea pieselor îmbinate.

Rezistenţa de calcul a sudurilor în crestătură se determină identic cu cea a sudurilor de


colţ.

4.2.10.3 Suduri cap la cap

O sudură cap la cap cu pătrundere totală este definită ca o sudură care asigură
pătrunderea şi topirea completă a materialelor de bază şi de adaus, pe toată grosimea îmbinării. O
sudură cap la cap, cu pătrundere parţială, este definită ca o sudură care asigură o pătrundere în
îmbinare mai mică decât grosimea totală a materialului de bază.

Rezistenţa unei suduri cap la cap cu penetrare parţială va fi determinată intr-un mod similar
cu cel al sudurii de colţ cu penetrare totală. Adâncimea de penetrare va fi determinată prin
încercări. Detalii de noduri care generează tensiuni în cordoanele de sudură datorită sudurii, din
condiţiile de rezemare vor fi evitate pe cât posibil, pentru a reduce posibilitatea de destrămare
lamelară. Acolo unde astfel de detalii nu pot fi evitate, trebuie luate măsuri de protecţie. Distribuţia
eforturilor într-o îmbinare sudată poate fi calculată folosind o metodă elastică sau plastică.

Rezistenţa de calcul a unei a unei îmbinări cap la cap în T, constând dintr-o pereche de
suduri cap la cap bilaterale, cu pătrundere parţială, completate cu suduri în colţ suprapuse, poate fi
determinată ca la o sudură cap la cap cu pătrundere completă, dacă grosimea nominală totală a
ariei de sudură, exclusiv porţiunea nesudată, nu este mai mică decât grosimea t a inimii
ansamblului îmbinării în T, cu condiţia ca porţiunea nesudată să nu fie mai mare decât t/5 sau
3mm.

Rezistenţa de calcul a îmbinărilor cap la cap în T care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus
trebuie determinată folosind metoda pentru sudurile în colţ sau pentru sudurile în colţ cu
pătrundere adâncă, în funcţie de adâncimea pătrunderii. Grosimea sudurii se determină conform
prevederilor pentru sudurile de colţ şi pentru sudurile cap la cap cu pătrundere parţială (vezi
paragraful 4.7.2 din SR-EN 1993-1-8).

t
anom
a nom.1

anom anom c nom


a nom.2

a) suduri de adâncime cu penetrare parţială b) îmbinare T


Figura 4.27: Pătrundere completă efectivă a sudurilor cap la cap în T.

Sudurile de adâncime cu penetrare parţială pot fi calculate ca suduri de colţ cu o grosime


efectivă a egală cu a = anom – 2 mm. , vezi Figura 4.27.

- IV. 26 -
Pentru îmbinările în T (vezi Figura 4.27a) realizate cu suduri de adâncime, rezistenţa totală
este asigurată dacă:

t
a nom .1 + a nom .2 ≥ t ; c nom ≤ şi c nom ≤ 3 mm (4.8)
5

În cazul penetrării parţiale, vezi Figura 4.27b, capacitatea portantă a îmbinării se determină
ca pentru o îmbinare cu cordoane de colţ folosind grosimea efectivă a acestora, după cum
urmează:

a nom .1 + a nom .2 < t ; a1 = a nom .1 − 2 mm şi a 2 = a nom .2 − 2 mm (4.9)

4.2.10.4 Suduri în gaură

Sudurile în gaură pot fi folosite pentru:


- transmiterea forţelor tăietoare;
- prevenirea flambajului sau depărtarea pieselor suprapuse şi
- pentru a asigura asamblarea părţilor componente ale unor bare cu secţiuni compuse,
dar nu pot fi folosite pentru a rezista la forţe de tracţiune exterioare.

Diametrele găurilor circulare sau lăţimile găurilor alungite, la sudurile în gaură, sunt cu cel
puţin 8 mm mai mari decât grosimile pieselor în care sunt efectuate. Capetele găurilor alungite
sunt semicirculare sau au colţuri rotunjite cu o rază cel puţin egală cu grosimea piesei în care sunt
efectuate, exceptând acele capete care se extind până la marginea piesei respective.

Forţa capabilă Fw,Rd a sudurilor în gaură, se calculează cu:

Fw.Rd = f vw,d Aw (4.10)


fvw,d este rezistenţa de calcul la forfecare a sudurilor;
Aw este aria de calcul a sudurii şi (egală cu aria găurii).

4.2.10.5 Suduri între feţe rotunjite

Pentru barele cu secţiune circulară plină, grosimea de calcul a sudurilor din lungul
marginilor rotunjite şi suprafeţe plane cu care acestea sunt în contact, este definită în Figura 4.28.
Grosimea cordonului de sudură în acest caz se calculează identic cu grosimea cordonului de
sudură a sudurilor cu margini răsfrânte în cazul profilelor tubulare dreptunghiulare.

Figura 4.28 Grosimea de calcul a sudurilor realizate în concavitatea dintre feţele rotunjite pentru secţiuni
circulare pline.

4.2.10.6 Lăţimea efectivă a tălpii stâlpului în cazul unei îmbinări sudate grindă stâlp

În cazul unei îmbinări sudate grindă-stâlp în care grinda este solicitată la încovoiere, este
necesar să se verifice sudurile dintre tălpile grinzii şi talpa stâlpului. Datorită faptului că distribuţia
tensiunilor normale induse de momentul încovoietor în tălpile grinzii este neuniformă, în calculul

- IV. 27 -
forţei capabile la întindere a cordonului de sudură dintre talpa grinzii şi talpa stâlpului se foloseşte
lăţimea efectivă a tălpii grinzii.

În conformitate cu Clauza 6.2.6.4.3 din SR-EN1993-1-8 care se referă la talpa nerigidizată


(fără plăci de continuitate) a stâlpului solicitată la încovoiere în cadrul nodului riglă-stâlp,
capacitatea portantă la întindere se calculează cu formula:

t fb f yb ⎛ f yc t fc ⎞
Ft . fc .Rd = (t wc + 2 s + 7 k t fc ) unde k = min ⎜ ; 1⎟ , (4.11)
γ M0 ⎜f t ⎟
⎝ yb fb ⎠
twc este grosimea inimii stâlpului, tfc grosimea tălpii stâlpului, tfb grosimea tălpii grinzii iar s este raza
de racordare dintre talpă şi inimă, rc pentru secţiunea stâlpului;

tfb

rc
beff
twc σ
tfc
Figura 4.29 Lăţimea efectivă a tălpii grinzii pentru o îmbinare grindă-stâlp sudată şi diagrama de tensiuni
normale în talpa grinzii.

În conformitate cu SR-EN 1993-1-8 Capitolul 4.10 lăţimea efectivă beff a cordonului de


sudură cu care se realizează prinderea tălpii grinzii de stâlp este:
⎛ t fc 2 ⎞ ⎛ f yc ⎞
beff = t wc + 2 s + 7 t fc dar limitată la beff = t wc + 2 s +7 ⎜ ⎟⎜ ⎟. (4.12)
⎜ t fb ⎟ ⎜ f yb ⎟
⎝ ⎠⎝ ⎠

Substituind relaţia lui k în formula (


( Ft . fc .Rd = t wc + 2 s + 7 k t fc )t fb f yb
unde
γ M0
⎛ f yc t fc ⎞
k = min ⎜ ; 1⎟ (4.11) a capacităţii portante a tălpii întinse a grinzii se observă că lăţimea
⎜f t ⎟
⎝ yb fb ⎠ ,
efectivă este identică cu lăţimea efectivă a cordonului de sudură.

4.2.11 Modelarea nodurilor pentru analiza globală

Metodologia de calcul şi proiectare a îmbinărilor simple, prezentată pe scurt în


continuare, are la bază prevederile din Eurocode 3, Secţiunea 1.8 (EN-1993-1-8). Deşi, în practică,
în ţări diferite din Europa se aplică, pentru acelaşi tip de îmbinare, soluţii constructive diferite,
tradiţionale, principiile din normă şi metodele de calcul sunt general aplicabile.

- IV. 28 -
4.3. ALGORITMI DE CALCUL PENTRU VERIFICAREA
ÎMBINĂRILOR SIMPLE (ECCS 126, 2009)
Algoritmii de calcul pentru verificarea îmbinărilor simple sunt prezentaţi în continuare sub
forma unor tabele de calcul, astfel încât să poată fi utilizate pentru calcul în pagini EXCEL sau
MATHCAD.

Eforturile din noduri la starea limită ultimă (SLU) vor fi determinate conform principiilor din
EN 1993-1-1. Pentru calculul nodurilor se foloseşte analiza liniar-elastică.

Rezistenţa nodului este determinată pe baza rezistenţelor elementelor de strângere


individuale, sudurilor şi altor componente ale nodului.

4.3.1 Algoritmi de calcul pentru îmbinări cu placă de capăt redusă

4.3.1.1 Cerinţe pentru a asigura aplicarea procedurii

Următoarele condiţii trebuie îndeplinite pentru a putea aplica regulile de calcul din
paragraful următor 4.3.1.2.

(1) h p ≤ db

tp
(2) > φ necesar
he

(3) Dacă elementul de rezemare este o inimă de grindă sau stâlp:

d f yp d f yw
≥ 2,8 sau ≥ 2,8
tp f ub tw f ub

Dacă elementul de rezemare este o talpă de stâlp:

d f yp d f ycf
≥ 2,8 sau ≥ 2,8
tp f ub t cf f ub

f ybw γ M 2
(4) a > 0,4 tbw βw 3
f ubw γ M 0

(βw este dat în Tabelul 4.1, EN1993-1-8, 4.5.3.2(6))

4.3.1.2 Rezistenţa la forţe tăietoare

MOD DE CEDARE VERIFICARE

Şuruburi solicitate la VRd 1 = 0,8 n Fv,Rd

- IV. 29 -
forfecare
α v f ub A
Fv ,Rd =
γ M2

• unde planul de forfecare trece prin porţiunea filetată a


şurubului:

A = As (aria netă la întindere a şurubului)

- pentru clase de şuruburi 4.6, 5.6 şi 8.8:

αv = 0,6

- pentru clase de şuruburi 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9:

αv = 0,5

• unde planul de forfecare trece prin porţiunea nefiletată


a şurubului:

A (aria brută a şurubului)

αv = 0,6

(conform Tabel 3.4 din EN1993-1-8)

Placă de capăt solicitată VRd 2 = n Fb,Rd


la presiune pe gaură
k 1 α b f up d t p
Fb ,Rd =
γ M2

e1 p 1 f
Unde αb = min ( ; 1 − ; ub sau 1,0 )
3 d0 3 d0 4 f up

e2 p
k1 = min ( 2,8 − 1,7 ; 1,4 2 − 1,7 ; 2,5 )
d0 d0

(conform Tabel 3.4 din EN1993-1-8)

Element de rezemare VRd 3 = n Fb,Rd


solicitat la presiune pe
gaură k1 α b f u d t
Fb,Rd =
γ M2

• unde elementul de rezemare este talpa unui stâlp:

- IV. 30 -
t = tcf

fu = fucf

p1 1 f
αb = min ( − ; ub sau 1,0 )
3 d0 4 fu

p2 e
k1 = min ( 1,4 − 1,7 ; 2,8 2s − 1,7 ; 2,5 )
d0 d0

• unde elementul de rezemare este inima unui stâlp:

t = tcw

fu = fucw

p1 1 f
αb = min ( − ; ub sau 1,0 )
3 d0 4 fu

p2
k1 = min ( 1,4 − 1,7 ; 2,5 )
d0

• unde elementul de rezemare este inima unei grinzi:

t = tbw

fu = fubw

p1 1 f
αb = min ( − ; ub sau 1,0 )
3 d0 4 fu

p2
k1 = min ( 1,4 − 1,7 ; 2,5 )
d0

Formulele de mai sus se aplică la nodurile grindă-stâlp îmbinate


după axa principală (îmbinare pe talpa stâlpului), la nodurile
unilaterale îmbinate după axa minimă şi la configuraţii unilaterale de
nod grindă-grindă. În celelalte cazuri, solicitările de presiune pe
gaură rezultă din ambele elemente îmbinate, din stânga şi din
dreapta, cu menţiunea că numărul de şuruburi din îmbinările din
dreapta şi stânga poate fi diferit. Procedura de calcul acoperă astfel
de cazuri fără nici o dificultate specială.

Placă de capăt solicitată 2 hp tp f yp


la forfecare: VRd 4 = (2 secţiuni)
1,27 3 γ M0
Secţiune brută

- IV. 31 -
Placă de capăt solicitată f up
la forfecare: VRd 5 = 2A v.net (2 secţiuni)
3 γ M2
Secţiune netă
cu Av,net = tp ( hp – n1 d0)

Placă de capăt solicitată VRd 6 = 2 Feff,Rd (2 secţiuni)


la forfecare:
Bloc forfecat • dacă hp < 1,36 p22 şi n1 > 1 :

f up A nt 1 A nv
Feff,Rd = Feff , 2,Rd = 0,5 + f yp
γ M2 3 γ M0

• altfel:

f up A nt 1 A nv
Feff,Rd = Feff ,1,Rd = + f yp
γ M2 3 γ M0

cu p22 = p2' pentru n2 = 2

= p2' + p2 pentru n2 = 4

Ant = aria netă supusă la întindere

- pentru un rând vertical de şuruburi (n2 = 2):

d0
Ant = tp ( e2 – )
2

- pentru două rânduri verticale de şuruburi (n2 = 4):

d0
Ant = tp ( p2 + e2 – 3 )
2

Anv = aria netă supusă la forfecare

= tp ( hp – e1 – (n1 – 0,5) d0 )

(vezi paragraf 3.10.2 din EN1993-1-8)

Placă de capăt solicitată • dacă hp ≥ 1,36 p22:


la încovoiere
VRd 7 = ∞

• altfel:

- IV. 32 -
2 Wel f yp
VRd 7 =
(p 22 − t w ) γ M
0

cu p22 = p2' pentru n2 = 2

= p2' + p2 pentru n2 = 4

t p h 2p
Wel =
6

Inima stâlpului solicitată f ybw


la forfecare VRd 8 = t bw h p
γ M0 3

(paragraf 5.4.6 din EN1993-1-8)

Rezistenţa la 8

forfecare a nodului VRd = min VRdi


i =1

NOTĂ:

Rezistenţa la forfecare a nodului poate fi considerată doar dacă cerinţele de calcul din
paragraful precedent (4.3.1.1) sunt îndeplinite.

- IV. 33 -
4.3.1.3 Rezistenţa la forţe de întindere

MOD DE CEDARE VERIFICARE

Şuruburi solicitate la Nu 1 = n Bt,u


întindere
cu: Bt,u = f ub A s / γ Mu

Placă de capăt Nu 2 = min ( Fhp,u,1 ; Fhp,u,2 )


solicitată la încovoiere
(8 n p − 2 e w ) l eff .p.t ,1 m u .p
Fhp,u,1 =
2 m p n p − e w (m p + n p )
2 l eff .p.t , 2 m u .p + n B t .u n p
Fhp,u,2 =
mp + n p

unde np = min ( e2 ; 1,25 mp)


t 2p f up
mu.p =
4
leff.p1 = leff.p2 = hp

(valoare în siguranţă; vezi EN1993-1-8, 6.2.6.5, Tabel 6.6 –


Lungimi efective pentru o placă de capăt, cazul “Rând de
şuruburi in afara tălpii întinse a grinzii” – pentru valori mai
precise; lungimile effective date în Tabel trebuie oricum
multiplicate cu 2, înainte de a fi introduse în cele două expresii
date mai sus)

Element de reazem Nu 3 = Vezi EN 1993-1-8, 6.2.6.4, pentru tălpile stâlpului (cu


solicitat la încovoiere înlocuirea Bt,Rd cu Bt,u şi γM0 cu γMu).

Inima grinzii solicitată Nu 4 = tw hp f ubw / γ Mu


la întindere

Suduri Suprarezistenţa sudurilor este asigurată de recomandările


pentru calculul sudurilor date în Tabelul de proiectare pentru
rezistenţa la forfecare.

Rezistenţa la 4
N u = min N u i
întindere a nodului i =1

- IV. 34 -
4.3.2 Algoritmi de calcul pentru îmbinări cu eclisă

4.3.2.1 Cerinţe pentru a asigura capacitate de rotire suficientă

Următoarele două relaţii trebuie îndeplinite.

(1) hp ≤ db

(2) φ disponibil > φ necesar

unde:
2
⎛ hp ⎞
• dacă z > (z − g h ) 2
+ ⎜⎜ + h e ⎟⎟ :
⎝ 2 ⎠
φ disponibil = " ∞ "

• altfel:
⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
φ disponibil = arcsin⎜
z ⎟ − arctg⎜ z − g h ⎟
⎜ 2 ⎟ ⎜ hp ⎟
⎜ ⎛ hp ⎞ ⎜ + he ⎟

(z − g h ) 2
+ ⎜⎜ + h e ⎟⎟ ⎟
⎟ ⎝ 2 ⎠
⎝ ⎝ 2 ⎠ ⎠

4.3.2.2 Cerinţe pentru a evita cedarea prematură a sudurii

Următoarea condiţie trebuie satisfăcută:

β w f yp γ M 2
a≥ tp
2 f up γ M 0

(βw este dat în Tabelul 4.1, EN1993-1-8, 4.5.3.2(6))

- IV. 35 -
4.3.2.3 Rezistenţa la forţe tăietoare

MODUL DE CEDARE VERIFICĂRI

Şuruburi solicitate Pentru n2 = 1:


la forfecare n Fv,Rd
VRd 1 =
2
⎛ 6z ⎞
1 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ (n + 1) p1 ⎠

Pentru n2 = 2 :
Fv,Rd
VRd 1 =
2 2
⎛ z p2 1 ⎞ ⎛ z p1 ⎞
⎜⎜ + ⎟⎟ + ⎜⎜ ( n 1 − 1 ) ⎟⎟
⎝ 2I n⎠ ⎝ 2I ⎠
unde:
n1 2 1
I = p2 + n1 ( n 12 – 1) p12
2 6

α v f ub A
Fv ,Rd =
γ M2

• unde planul de forfecare trece prin porţiunea filetată a


şurubului:

A = As (aria netă la întindere a şurubului)


- pentru clase de şuruburi 4.6, 5.6 şi 8.8: αv = 0,6
- pentru clase de şuruburi 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9: α v = 0,5

• unde planul de forfecare trece prin porţiunea nefiletată a


şurubului:

A (aria brută a şurubului) αv = 0,6

Conform Tabel 3.4 din EN1993-1-8.

- IV. 36 -
Eclisă solicitată la VRd 2 = 1
presiune pe gaură ⎛ 1 ⎞
2

⎜ +α ⎟ ⎛ β ⎞
2

⎜ n ⎟ +⎜ ⎟
⎜ Fb , ver ,Rd ⎟ ⎜⎝ Fb ,hor ,Rd ⎟

⎜ ⎟
⎝ ⎠

pentru n2 = 1:

- α = 0;
6z
- β= .
p1 n (n + 1)

pentru n2 = 2:
z p2
- α= ;
I 2
z n1 − 1
- β = p1 .
I 2

n1 2 1
cu I = p 2 + n1 ( n 12 – 1) p12
2 6

k 1 α b f up d t p k 1 α b f up d t p
Fb , ver ,Rd = Fb ,hor ,Rd =
γ M2 γ M2

unde: unde:

e1 p1 1 f e2 p2 1 f
αb = min ( ; − ; ub sau 1,0 ) αb = min ( ; − ; ub sau 1,0 )
3 d0 3d 0 4 f up 3d 0 3d 0 4 f up

e1 p1
k1 = min ( 2 ,8 e 2 − 1, 7 ; 1, 4
p2
− 1, 7 ; 2 , 5 ) k1 = min ( 2,8 − 1,7 ; 1, 4 − 1,7 ; 2,5 )
d0 d0 d0 d0

(vezi Tabel 3.4 în EN1993-1-8)

Eclisă solicitată la hptp f yp


forfecare: VRd 3 =
Secţiune brută 1,27 3 γ M0

Eclisă solicitată la f up
forfecare: VRd 4 = A v ,net
Secţiune netă 3 γ M2

cu Av,net = tp ( hp – n1 d0)

- IV. 37 -
Eclisă solicitată la VRd 5 = Feff,2,Rd
forfecare:
Bloc forfecat 0,5 f up A nt 1 A nv
Feff , 2,Rd = + f yp
γ M2 3 γ M0

cu Ant = aria netă solicitată la întindere

- pentru un şir vertical de şuruburi (n2 = 1):


d0
Ant = tp ( e2 – )
2

- pentru două şiruri verticale de şuruburi (n2 = 2):


d0
Ant = tp ( p2 + e2 – 3 )
2

Avt = aria netă solicitată la forfecare


= tp ( hp – e1 – (n1 – 0,5) d0)

(vezi paragraf 3.10.2 în EN1993-1-8)

Eclisă solicitată la • dacă hp ≥ 2,73 z:


încovoiere
VRd 6 = ∞

• altfel:

Wel f yp
VRd 6 =
z γ M0

t p h 2p
cu Wel =
6

Voalarea eclisei Wel f pLT W f


VRd 7 = ≤ el yp dacă z p > t p / 0.15
(formulă derivată z 0.6γ M1 z p γ M 0
din BCSA-SCI, = VRd 6 dacă z p ≤ t p / 0.15
Publicaţia P212,
2002) t p h 2p
unde Wel =
6
fpLT = rezistenţa eclisei la voalare laterală cu torsiune
în funcţie de λLT, zvelteţea adimensională
(redusă) a eclisei, obţinută cu relaţia:
1/ 2
⎛z h ⎞
λ LT = 2.8⎜ p p2 ⎟
⎜ 1 .5 t ⎟
⎝ p ⎠

fpLT se obţine din BS5950-1 Tabel 17, reprodus în


Tabelul 4.5., funcţie de λLT, marca de oţel şi
rezistenţa de calcul.

- IV. 38 -
Inima grinzii 1
VRd 8 =
solicitată la ⎛ 1 ⎞
2

presiune pe gaură ⎜ +α ⎟ ⎛ β ⎞
2

⎜ n ⎟ +⎜ ⎟
⎜ Fb , ver ,Rd ⎟ ⎜⎝ Fb ,hor ,Rd ⎟

⎜ ⎟
⎝ ⎠

pentru n2 = 1:

- α=0;
6z
- β= .
p1 n (n + 1)

pentru n2 = 2:
z p2
- α= ;
I 2
z n1 − 1
- β = p1 .
I 2

n1 2 1
cu I = p 2 + n1 ( n 12 – 1) p12
2 6

k1 α b f ubw d t bw k1 α b f ubw d t bw
Fb , ver , Rd = Fb, hor , Rd =
γM2 γM2

unde: unde:
p 1 f e2b p2 1 f
αb = min ( 1 − ; ub ou 1,0 ) αb = min ( ; − ; ub ou 1,0 )
3d 0 4 f ubw 3d 0 3d 0 4 f ubw

e2b p
p1
k1 = min ( 2 ,8 − 1, 7 ; 1, 4 2 − 1, 7 ; 2 ,5 ) k1 = min ( 1, 4 − 1, 7 ; 2 , 5 )
d0 d0 d0

Inima grinzii f ybw


solicitată la VRd 9 = A b,v (paragraf 5.4.6 în EN1993-1-8)
forfecare: 3 γ M0
Secţiune brută

Inima grinzii
solicitată la f ubw
VRd 10 = A b , v ,net
forfecare: 3 γ M2
Secţiune netă
cu Ab,v,net = Ab,v – n1 d0 tbw

- IV. 39 -
Inima grinzii VRd 11 = Feff,2,Rd
solicitată la
forfecare: 0,5 f ubw A nt 1 A nv
Bloc forfecat Feff , 2,Rd = + f ybw
γ M2 3 γ M0

Cu Ant = aria netă solicitată la întindere

- pentru un şir vertical de şuruburi (n2 = 1):


d0
Ant = tbw ( e2b – )
2

- pentru două şiruri verticale de şuruburi (n2 = 2):


d0
Ant = tbw ( p2 + e2b – 3 )
2

Anv = aria netă solicitată la forfecare


= tbw ( e1b + (n1 – 1 ) p1 – (n1 – 0,5) d0 )

(vezi paragraf 3.10.2 în EN 1993-1-8)

Rezistenţa la 11
forfecare a VRd = min VRdi
nodului i =1

NOTĂ:

Rezistenţa de calcul la forfecare a nodului poate fi luată în considerare doar dacă toate
cerinţele de calcul din secţiunile 4.3.2.1, 4.3.2.2 şi 4.3.2.4 sunt îndeplinite.

- IV. 40 -
Tabelul 4.5: Valori pentru fpl,T (BS5950 Tabel 17)

Marca de oţel şi rezistenţa de calcul (N/mm2)

- IV. 41 -
4.3.2.4 Cerinţe pentru a permite o redistribuţie plastică a eforturilor

Condiţiile de mai jos au fost stabilite pentru o cedare iniţială în afara elementelor fragile (în
general dispozitivele de îmbinare – şuruburi şi suduri), respectiv apariţia deformaţiilor plastice în
componentele ductile ale îmbinării.
Toate relaţiile de mai jos trebuie îndeplinite.

(1) VRd < min( VRd 1 ; VRd 7 )

(2) Pentru n2 = 1 :

Fb,hor,Rd ≤ min ( Fv,Rd ; VRd 7 β) pentru inima grinzii

SAU

Fb,hor,Rd ≤ min ( Fv,Rd ; VRd 7 β) pentru eclisă

Pentru n2 = 2 :
2 2
1 ⎛ α ⎞ ⎛ β ⎞
max ( 1
2
(α 2
+β 2
); 2
) ≤ ⎜
⎜F
⎟ +⎜
⎟ ⎜F


pentru inima grinzii
Fv , Rd VRd 7 ⎝ b , ver , Rd ⎠ ⎝ b , hor , Rd ⎠
SAU
2 2
1 ⎛ α ⎞ ⎛ β ⎞
max ( 1
2
(α 2
+β 2
); 2
) ≤ ⎜
⎜F
⎟ +⎜
⎟ ⎜F


pentru eclisă
Fv , Rd VRd 7 ⎝ b , ver , Rd ⎠ ⎝ b , hor , Rd ⎠
SAU
2 2
VRd 6 ≤ min( Fv,Rd ; VRd 7 )
3 α +β 2 2 3

(3) În plus, dacă VRd = VRd 3, VRd 4, VRd 5, VRd 6, VRd 9, VRd 10 sau VRd 11, trebuie verificată
relaţia de mai jos:

VRd 1 > min ( VRd 2 ; VRd 8 )

- IV. 42 -
4.3.2.5 Rezistenţa la forţe de întindere

MOD DE CEDARE VERIFICARE

Şuruburi solicitate la Nu 1 = n Fv,u


forfecare

cu:

Fv ,u = α v f ub A / γ Mu
• unde planul de forfecare trece prin porţiunea filetată
a şurubului:

A = As (aria netă la întindere a şurubului)


- pentru clase de şuruburi 4.6, 5.6 şi 8.8:
αv = 0,6
- pentru clase de şuruburi 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9:
αv = 0,5

• unde planul de forfecare trece prin porţiunea


nefiletată a şurubului:

A (aria brută a şurubului) αv = 0,6

Nu 2 = n Fb,u, hor
Eclisă solicitată la
presiune pe gaură
cu:
Fb ,u ,hor = k 1 α b f up d t p

unde:
αb = min ( e 2 ; p 2 − 1 ; f ub sau 1,0 )
3d 0 3d 0 4 f up
e1 p1
k1 = min ( 2,8 − 1,7 ; 1, 4 − 1,7 ; 2,5 )
d0 d0

Eclisă solicitată la Nu 3 = 0,9 Anet,p f up /γMu


întindere:
cu: Anet,p = tp hp – d0 n1 tp
Secţiune netă

Inima grinzii solicitată Nu 4 = n Fb,u, hor


la presiune pe gaură

cu: Fb ,u ,hor = k 1 α b f ubw d t bw

unde:

- IV. 43 -
αb = min ( e 2 b ; p 2 − 1 ; f ub sau 1,0 )
3d 0 3d 0 4 f ubw
k1 = min ( 1, 4 p 1 − 1,7 ; 2 ,5 )
d0

Inima grinzii solicitată Nu 5 = 0,9 Anet,bw f ubw / γMu


la întindere:
Secţiune netă cu: Anet,bw = tbw hbw – d0 n1 tbw

Element de reazem Nu 6 =
solicitat la încovoiere
Vezi EN 1993-1-8, 6.2.6.4, pentru tălpile stâlpului (cu
înlocuirea Bt,Rd cu Bt,u, fy cu fu şi γM0 cu γMu).

Suduri Caracterul supra-rezistent al sudurilor este asigurat de


recomandările pentru calculul sudurilor date în Tabelul de
proiectare pentru rezistenţa la forfecare.

8
Rezistenţa la N u = min N u i
întindere a nodului i =1

4.3.3 Algoritmi de calcul pentru îmbinări cu corniere

Pentru proiectarea îmbinărilor cu corniere se folosesc tabelele de proiectare prezentate


explicit mai sus pentru îmbinările cu placă de capăt şi pentru cele cu eclisă.

- IV. 44 -
4.4. EXEMPLE DE CALCUL
4.4.1 Îmbinări simple cu şuruburi

4.4.1.1 Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Tip de îmbinare solicitat preponderent la efort axial.


e1 p1 e1

e2
FEd FEd

p2
e2

0,5 FEd
t1

FEd
t2
t1

0,5 FEd
Figura 4.30 Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate

Acest tip de îmbinare, conform §3.4.1 SR EN 1993-1-8, se încadrează în categoria A – şi


anume îmbinări care lucrează la forfecare.

• Şuruburi:
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul unei găuri pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a oţelului din care este realizat şurubul
fy,b Limita de curgere a oţelului din care este realizat şurubul

• Elementele îmbinate:
ti Grosimea platbandei
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare

• Rezistenţa:
FRd Rezistenţa capabilă a îmbinării

- IV. 45 -
Notaţii specifice îmbinării cu şuruburi

n1 Numărul rândurilor orizontale de şuruburi


n2 Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1 Distanţa longitudinală până la margine
e2 Distanţa transversală până la margine
p1 Distanţa între şuruburi pe direcţie longitudinală
p2 Distanţa între şuruburi pe direcţie transversală

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare cu şuruburi
Platbandă 1 Pl 120 x 12 S235
Platbandă 2 Pl 120 x 20 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate
Şuruburi M20 Gr 8.8

Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 120 x 12 S235
Grosimea t1 = 12 mm
Lăţimea b1 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Platbandă 2 Pl 120 x 20 S235


Grosimea t2 = 20 mm
Lăţimea b2 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Direcţia încărcării (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 30 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 30 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 30 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p2 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2n = 30 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20 Gr 8.8


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 640 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 800 N/mm²

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 350 kN

Rezistenţa capabilă a îmbinării la forţă axială se calculează ca minimul dintre

- IV. 46 -
următoarele componente:
- Forfecare în tija şuruburilor
- Presiune pe gaură
- Întindere în secţiunea netă şi brută a platbandelor

Poziţionarea găurilor pentru şuruburi

1,2 ⋅ d 0 ≤ e1
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e1 = 30mm
1,2 ⋅ d 0 ≤ e2
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e2 = 30mm Tab 3.3
SR EN
2,2 ⋅ d 0 ≤ p1 1993-1-8
2,2 ⋅ 22 = 48,4mm ≤ p1 = 60mm
2,4 ⋅ d 0 ≤ p 2
2,4 ⋅ 22 = 52,8mm ≤ p 2 = 60mm

Rezistenţa la forfecare a unui şurub M20 cu doua planuri de forfecare este:

α v ⋅ A ⋅ fub 0,6 ⋅ 245 ⋅ 800 F 350 Tab 3.4


Fv , Rd = 2 ⋅ = 2⋅ = 188,16kN > F1, Ed = Ed = = 87,5kN SR EN
γM2 1,25 n 4
1993-1-8

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub M20 pe placa de 20 mm grosime este:

k1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t 2 ⋅ f up 2,12 ⋅ 0,45 ⋅ 20 ⋅ 20 ⋅ 360 Tab 3.4


Fb , Rd = = = 109,9kN > F1, Ed = 87,5kN SR EN
γ M2 1,25
1993-1-8
⎛ e1 p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,45; 0,659; 2,22; 1,0) = 0,45

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min ⎜⎜ 2,8 ⋅ 2 − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (2,118; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Forţa capabilă a platbandelor se determină astfel:

Abrut = t2 ⋅ b2 = 20 ⋅ 120 = 2400mm 2


Anet = Abrut − 2 ⋅ d 0 ⋅ t2 = 2400 − 2 ⋅ 22 ⋅ 20 = 1520mm 2
Ariile s-au calculat doar pentru placa de grosime t2=20 mm deoarece grosimea t2<2t1

⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ §6.2.3 SR


N u ,Rd = min ⎜⎜ ; ⎟⎟ EN 1993-
⎝ γ M2 γ M0 ⎠ 1-1
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ ⎛ 0,9 ⋅ 1520 ⋅ 360 2400 ⋅ 235 ⎞
N u ,Rd = min ⎜⎜ ; ⎟⎟ = min⎜ ; ⎟
⎝ γM2 γM0 ⎠ ⎝ 1,25 1,00 ⎠
N u ,Rd = min (394;564) = 394kN < FEd = 350kN Relaţie Satisfăcută

Rezistenţa minimă a îmbinării este:


FRd = min (4 ⋅ Fv , Rd ; 4 ⋅ Fb , Rd ; N u , Rd ) = min (752,64; 439,6; 394) = 394kN > FEd = 350kN

- IV. 47 -
4.4.1.2 Îmbinare scurtă cu şuruburi pretensionate

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Tip de îmbinare solicitat preponderent la efort axial.


e1 p1 e1

e2
FEd FEd

p2
e2
0,5 FEd

t1
FEd

t2
t1
0,5 FEd
Figura 4.31 Îmbinare scurtă cu şuruburi pretensionate

Acest tip de îmbinare, conform §3.4.1 SR EN 1993-1-8, se încadrează în categoria C – şi


anume îmbinări rezistente la lunecare la starea limită ultimă.

• Şuruburi
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul unei găuri pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a oţelului din care este realizat şurubul
fy,b Limita de curgere a oţelului din care este realizat şurubul

• Elementele îmbinate:
ti Grosimea platbandei
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare

• Rezistenţa:
FRd Rezistenţa capabilă a îmbinării

Notaţii specifice îmbinării cu şuruburi

n1 Numărul rândurilor orizontale de şuruburi


n2 Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1 Distanţa longitudinală până la margine

- IV. 48 -
e2 Distanţa transversală până la margine
p1 Distanţa între şuruburi pe direcţie longitudinală
p2 Distanţa între şuruburi pe direcţie transversală

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare cu şuruburi
Platbandă 1 Pl 120 x 12 S235
Platbandă 2 Pl 120 x 20 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare scurtă cu şuruburi pretensionate
Şuruburi M20 Gr 10.9

Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 120 x 12 S235
Grosimea t1 = 12 mm
Lăţimea b1 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Platbandă 2 Pl 120 x 20 S235


Grosimea t2 = 20 mm
Lăţimea b2 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Direcţia încărcării (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 30 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 30 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 30 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p2 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2n = 30 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20 Gr 10.9


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 900 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 1000 N/mm²

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25
γM3 = 1,25

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 350 kN

Conform Tabelului 3.2 din SR EN 1993-1-8, calculul îmbinărilor cu şuruburi pretensionate


se face considerând următoarele componente:
- Fs,Rd Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat
- Fb,Rd Rezistenţa la presiune pe gaură
- Nnet,Rd Rezistenţa la întindere în secţiunea netă a platbandelor

- IV. 49 -
Poziţionarea găurilor pentru şuruburi

1,2 ⋅ d 0 ≤ e1
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e1 = 30mm
1,2 ⋅ d 0 ≤ e2
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e2 = 30mm Tab 3.3
SR EN
2,2 ⋅ d 0 ≤ p1 1993-1-8
2,2 ⋅ 22 = 48,4mm ≤ p1 = 60mm
2,4 ⋅ d 0 ≤ p 2
2,4 ⋅ 22 = 52,8mm ≤ p 2 = 60mm

Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupa 10.9 se


determină astfel:

Se calculează forţa de pretensionare: §3.9.1 SR


F p ,C = 0,7 ⋅ f ub ⋅ As = 0,7 ⋅ 1000 ⋅ 245 = 171,5kN EN 1993-
1-8
ks ⋅ n ⋅ µ 1,0 ⋅ 2 ⋅ 0,5 F 350
Fs , Rd = ⋅ Fp ,C = ⋅ 171,5 = 137,2kN > F1, Ed = Ed = = 87,5kN
γM3 1,25 n 4 §3.9.1 SR
k s = 1,0 EN 1993-
1-8
n = 2 (numărul suprafeţelor de frecare)
µ = 0,5 (corespunzător unei suprafeţe de frecare de clasă A)

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub M20 pe placa de 20 mm grosime este:

k1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t 2 ⋅ f up 2,12 ⋅ 0,45 ⋅ 20 ⋅ 20 ⋅ 360 Tab 3.4


Fb , Rd = = = 109,9kN > F1, Ed = 87,5kN SR EN
γ M2 1,25 1993-1-8
⎛ e1 p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,45; 0,659; 2,22; 1,0) = 0,45

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min ⎜⎜ 2,8 ⋅ 2 − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (2,118; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la întindere în secţiunea netă a platbandelor:

Abrut = t2 ⋅ b2 = 20 ⋅ 120 = 2400mm 2


Anet = Abrut − 2 ⋅ d 0 ⋅ t2 = 2400 − 2 ⋅ 22 ⋅ 20 = 1520mm 2
Ariile s-au calculat doar pentru placa de grosime t2=20 mm deoarece grosimea t2<2t1
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ §6.2.3 SR
N u ,Rd = min ⎜⎜ ; ⎟⎟ EN 1993-
⎝ γ M2 γ M0 ⎠ 1-1
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ ⎛ 0,9 ⋅ 1520 ⋅ 360 2400 ⋅ 235 ⎞
N u ,Rd = min ⎜⎜ ; ⎟⎟ = min⎜ ; ⎟
⎝ γM2 γM0 ⎠ ⎝ 1,25 1,00 ⎠
N u ,Rd = min (394;564) = 394kN < FEd = 350kN Relaţie Satisfăcută

Rezistenţa minimă a îmbinării este:


FRd = min (4 ⋅ Fs ,Rd ; 4 ⋅ Fb ,Rd ; N u ,Rd ) = min (548,8; 439,6; 394) = 394kN > FEd = 350kN

- IV. 50 -
4.4.1.3 Îmbinare lungă cu şuruburi pretensionate

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Tip de îmbinare solicitat preponderent la efort axial.


e1 p1 p1 p1 p1 p1 p1 p1 p1 e1

e2
FEd FEd

p2
e2
0,5 FEd

t1
FEd

t2
t1
0,5 FEd
Figura 4.32 Îmbinare lungă cu şuruburi pretensionate

Acest tip de îmbinare, conform §3.4.1 SR EN 1993-1-8, se încadrează în categoria C – şi


anume îmbinări rezistente la lunecare la starea limită ultimă.

• Şuruburi:
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul unei găuri pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a oţelului din care este realizat şurubul
fy,b Limita de curgere a oţelului din care este realizat şurubul

• Elementele îmbinate:
ti Grosimea platbandei
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare

• Rezistenţa:
FRd Rezistenţa capabilă a îmbinării

Notaţii specifice îmbinării cu şuruburi

n1 Numărul rândurilor orizontale de şuruburi


n2 Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1 Distanţa longitudinală până la margine
e2 Distanţa transversală până la margine
p1 Distanţa între şuruburi pe direcţie longitudinală
p2 Distanţa între şuruburi pe direcţie transversală

- IV. 51 -
Principalele componente ale nodului
Configuraţia Îmbinare cu şuruburi
Platbandă 1 Pl 200 x 16 S235
Platbandă 2 Pl 200 x 30 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare lungă cu şuruburi pretensionate
Şuruburi M20 Gr 10.9

Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 200 x 16 S235
Grosimea t1 = 16 mm
Lăţimea b1 = 200 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Platbandă 2 Pl 200 x 30 S235


Grosimea t2 = 30 mm
Lăţimea b2 = 200 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Direcţia încărcării (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 70 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 70 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =9
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 70 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p2 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2n = 70 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20 Gr 10.9


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 900 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 1000 N/mm²

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25
γM3 = 1,25

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 1200 kN

Conform Tabelului 3.2 din SR EN 1993-1-8, calculul îmbinărilor cu şuruburi pretensionate


se face considerând următoarele componente:
- Fs,Rd Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat
- Fb,Rd Rezistenţa la presiune pe gaură
- Nnet,Rd Rezistenţa la întindere în secţiunea netă a platbandelor

Poziţionarea găurilor pentru şuruburi

1,2 ⋅ d 0 ≤ e1

- IV. 52 -
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e1 = 70mm
Tab 3.3
1,2 ⋅ d 0 ≤ e2
SR EN
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e2 = 70mm 1993-1-8
2,2 ⋅ d 0 ≤ p1
2,2 ⋅ 22 = 48,4mm ≤ p1 = 60mm
2,4 ⋅ d 0 ≤ p 2
2,4 ⋅ 22 = 52,8mm ≤ p 2 = 60mm

Rezistenţa de calcul la lunecare a unui şurub pretensionat din grupa 10.9 se


calculează astfel:

Se determina factorul de reducere a forţei capabile în cazul îmbinărilor lungi.


La îmbinările la care distanţa Lj dintre centrele dispozitivelor de fixare de capăt, măsurată
pe direcţia de transmitere a forţei este mai mare de 15d, forţa capabilă la forfecare Fv,Rd a §3.8 SR
tuturor dispozitivelor de fixare se reduce prin multiplicare cu un factor de reducere βLf, EN 1993-
determinat de: 1-8

L j − 15 ⋅ d 480 − 15 ⋅ 20
β Lf = 1 − = 1− = 0,955
200 ⋅ d 200 ⋅ 20
L j = 8 ⋅ p1 = 480mm > 15 ⋅ d = 300mm

Forţa de pretensionare de calcul este:

F p ,C = 0,7 ⋅ f ub ⋅ As = 0,7 ⋅ 1000 ⋅ 245 = 171,5kN §3.9.1 SR


EN 1993-
Rezistenţa de calcul la lunecare este: 1-8

ks ⋅ n ⋅ µ 1,0 ⋅ 2 ⋅ 0,5
Fs , Rd = ⋅ F p ,C ⋅ β Lf = ⋅ 171,5 ⋅ 0,955 = 131kN > F1, Ed = 66,66kN §3.9.1 SR
γ M3 1,25 EN 1993-
k s = 1,0 1-8
n = 2 (numărul suprafeţelor de frecare)
µ = 0,5 (corespunzător unei suprafeţe de frecare de clasă A)

Forţa ce revine unui şurub este:

FEd 1200
F1, Ed = = = 66,66kN
n 18
n – numărul total de şuruburi

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub M20 pe placa de 20 mm grosime este:

k1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t 2 ⋅ f up Tab 3.4
Fb , Rd = ⋅ β Lf SR EN
γ M2 1993-1-8
2,12 ⋅ 0,45 ⋅ 20 ⋅ 20 ⋅ 360
= ⋅ 0,955 = 104,95kN > F1, Ed = 66,66kN
1,25
⎛ e p 1 f ⎞
α b = min⎜⎜ 1 ; 1 − ; ub ;1,0 ⎟⎟ = min (0,45; 0,659; 2,22; 1,0) = 0,45
⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠

- IV. 53 -
⎛ e ⎞
k1 = min ⎜⎜ 2,8 ⋅ 2 − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (2,118; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la întindere în secţiunea netă a platbandelor:

Abrut = t2 ⋅ b2 = 30 ⋅ 200 = 6000mm 2


Anet = Abrut − 2 ⋅ d 0 ⋅ t2 = 6000 − 2 ⋅ 22 ⋅ 30 = 4680mm 2
Ariile s-au calculat doar pentru placa de grosime t2=30 mm deoarece grosimea t2<2t1
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ §6.2.3 SR
N u ,Rd = min ⎜⎜ ; ⎟ EN 1993-
⎝ γM2 γ M 0 ⎟⎠ 1-1
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ ⎛ 0,9 ⋅ 4680 ⋅ 360 6000 ⋅ 235 ⎞
N u , Rd = min⎜⎜ ; ⎟⎟ = min⎜ ; ⎟
⎝ γM2 γM0 ⎠ ⎝ 1,25 1,00 ⎠
N u , Rd = min (1213;1416) = 1213kN > FEd = 1200kN Relaţie Satisfăcută

Rezistenţa minimă a îmbinării este:


FRd = min (18 ⋅ Fs ,Rd ; 18 ⋅ Fb ,Rd ; N u ,Rd ) = min(2358; 1889,1; 1213) = 1213kN > FEd = 1200kN

- IV. 54 -
o
4.4.1.4 Îmbinare scurtă între un cornier şi guseu folosind şuruburi nepretensionate

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Tip de îmbinare solicitat preponderent la efort axial.


1 1 1

FEd
e2
e2

FEd
t

Figura 4.33 Îmbinare scurtă între un cornier şi guseu cu şuruburi nepretensionate

• Şuruburi:
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul nominal al găurii pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a oţelului din care este realizat şurubul
fy,b Limita de curgere a oţelului din care este realizat şurubul

• Elementele îmbinate:
ti Grosimea platbandei
fu Rezistenţa ultimă oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare

• Rezistenţa:
FRd Rezistenţa capabilă a îmbinării

- IV. 55 -
Notaţii specifice îmbinării cu şuruburi

n1 Numărul rândurilor orizontale de şuruburi


n2 Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1 Distanţa longitudinală până la margine
e2 Distanţa transversală până la margine
p1 Distanţa între şuruburi pe direcţie longitudinală
p2 Distanţa între şuruburi pe direcţie transversală

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare cu şuruburi
Cornieră L 100x100x10 S235
Guseu Pl 170 x 15 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare scurtă cu şuruburi nepretensionate
Şuruburi M20 Gr 8.8

Caracteristici detaliate
Cornieră L 100x100x10 S235
Grosimea aripilor t = 10 mm
Lăţimea aripilor b = 100 mm
Poziţia centrului de greutate b1 = 71,8 mm
Poziţia centrului de greutate b2 = 28,2 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Guseu Pl 170 x 15 S235


Grosimea tg = 15 mm
Lăţimea bg = 170 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Direcţia încărcării (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =1
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 30 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1 = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 30 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 50 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e22 = 50 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20 Gr 8.8


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 640 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 800 N/mm²

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 120 kN

- IV. 56 -
Rezistenţa capabilă a îmbinării la forţă axială se calculează ca minimul dintre
următoarele componente:
- Forfecare în tija şuruburilor
- Presiune pe gaură
- Întindere în secţiunea netă şi brută a platbandelor

Poziţionarea găurilor pentru şuruburi

1,2 ⋅ d 0 ≤ e1
Tab 3.3
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e1 = 30mm SR EN
1,2 ⋅ d 0 ≤ e2 1993-1-8
1,2 ⋅ 22 = 26,4mm ≤ e2 = 50mm
2,2 ⋅ d 0 ≤ p1
2,2 ⋅ 22 = 48,4mm ≤ p1 = 60mm

Notă:
Grosimea guseului s-a ales astfel încât să rezulte o grosime mai mare decât
grosimea aripii cornierei. Pentru situaţia în care de guseu se prind două corniere,
atunci grosimea guseului va fi mai mare decât suma grosimilor celor două aripi ale
cornierelor.

Determinarea eforturilor la care sunt supuse şuruburile:

Datorită excentricităţii dată de poziţia şuruburilor faţă de centrul de greutate al secţiunii


cornierei în care acţionează forţa de întindere, şuruburile sunt solicitate şi de un cuplu de
forţe perpendiculare pe cornieră.

FEd
Efortul axial acţionează
în centrul de greutate al
e

secţiunii cornierei.

Datorită excentricităţii
dată de poziţia
şuruburilor faţă de
FEd centrul de greutate al
secţiunii cornierei,
MEd şuruburile sunt solicitate
şi la un moment
încovoietor.

Astfel, din forţa de


întindere şi momentul
F2,Ed

F1,Ed F1,Ed FEd încovoietor, şuruburile


MEd sunt solicitate de eforturi
F2,Ed

orientate pe cele două


direcţii.

- IV. 57 -
Forţa paralelă cu corniera ce revine unui surub este:
FEd 120
F1, Ed = = = 60kN
n 2

Forţa perpendiculară pe cornieră ce revine unui surub este:


FEd ⋅ e 60 ⋅ 21,8
F2, Ed = = = 21,8kN
p1 60

Forţa rezultantă ce revine unui surub este:


F0, Ed = F1,2Ed + F22,Ed = 60 2 + 21,8 2 = 63,8kN

Rezistenţa la forfecare a unui şurub M20 cu un plan de forfecare este:

α v ⋅ A ⋅ f ub 0,6 ⋅ 245 ⋅ 800 Tab 3.4


Fv , Rd = = = 94,08kN > F0, Ed = 63,8kN SR EN
γM2 1,25 1993-1-8

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub M20 pe aripa de 10 mm grosime este:

k1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t 2 ⋅ f up 2,5 ⋅ 0,45 ⋅ 20 ⋅ 10 ⋅ 360 Tab 3.4


Fb , Rd = = = 64,8kN > F0, Ed = 63.8kN SR EN
γ M2 1,25 1993-1-8
⎛ e1 p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,45; 0,9125; 2,22; 1,0) = 0,45

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 ⋅ 2 − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (4,66; 2,5) = 2,5
⎝ d0 ⎠

Forţa capabilă a cornierei se determină astfel:

Abrut = 1920mm 2
§6.2.3 SR
Anet = Abrut − d 0 ⋅ t = 1920 − 22 ⋅10 = 1700mm 2 EN 1993-
1-1
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞
N u ,Rd = min⎜⎜ ; ⎟
⎝ γM2 γ M 0 ⎟⎠
⎛ 0,9 ⋅ Anet ⋅ f u Abrut ⋅ f y ⎞ ⎛ 0,9 ⋅ 1700 ⋅ 360 1920 ⋅ 235 ⎞
N u , Rd = min⎜⎜ ; ⎟⎟ = min⎜ ; ⎟
⎝ γM2 γ M0 ⎠ ⎝ 1,25 1,00 ⎠
N u , Rd = min (440,6;451,2) = 440,6kN > FEd = 120kN Relaţie Satisfăcută

Rezistenţa minimă a îmbinării este:


FRd = min (2 ⋅ Fv , Rd ; 2 ⋅ Fb , Rd ; N u , Rd ) = min (188,16; 129,6; 440,6) = 129,6kN > FEd = 120kN

Verificare Satisfăcută

- IV. 58 -
4.4.2 Îmbinări sudate simple

4.4.2.1 Îmbinare sudată între cornier şi guseu cu sudură simetrică (cordoane cu grosime
egală) paralelă cu forţa de tracţiune
Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Îmbinare supusă la efort axial. Tendinţa generală în practică este de a utiliza cordoane
de sudură cu lungimi egale.
ss

FEd
b2
b1

a
lsi

FEd
t

Figura 4.34 Îmbinare cu sudură de colţ paralelă cu direcţia forţei

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
lss Lungimea cordonului de sudură superior
lsi Lungimea cordonului de sudură inferior
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementele îmbinate:
t Grosimea guseului
b1 Distanţa de la centrul de greutate al cornierei la talpă
b2 Distanţa de la centrul de greutate al cornierei la faţa exterioară a tălpii
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare sudată
Cornieră L 100x100x10 S235
Guseu Pl 170 x 15 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu sudură de colţ simetrică

- IV. 59 -
Caracteristici detaliate
Corniera L100x100x10 S235
Grosimea t = 10 mm
Lăţimea b = 100 mm
Poziţia centrului de greutate b1 = 71,8 mm
Poziţia centrului de greutate b2 = 28,2 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Guseu Pl 170 x 15 S235


Grosimea t = 15 mm
Lăţimea b2 = 170 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Sudura Sudură de colţ


Grosimea cordonului de sudură a = 7 mm
Lungimea cordonului de sudură superior lss = 120 mm
Lungimea cordonului de sudură inferior lsi = 120 mm

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 240 kN

Forţele ce sunt preluate de cordoanele de sudură se determina prin scrierea


ecuaţiilor de echilibrului, faţă de punctul Oi şi respectiv Os, între momentul produs
de forţa axială ce acţionează in centrul de greutate al cornierei şi momentul dat de
forţa preluată de cordonul de sudură.

Fs,Ed
FEd
b2
b1

Oi

Os
FEd
b2
b1

Fi,Ed

FS , Ed ⋅ (b1 + b2 ) = b1 ⋅ FEd
Fi , Ed ⋅ (b1 + b2 ) = b2 ⋅ FEd

Forţa ce revine cordonului superior este:


b1 71,8
FS , Ed = ⋅ FEd = ⋅ 240 = 172,32kN
b1 + b2 71,8 + 28,2

- IV. 60 -
Forţa ce revine cordonului inferior este:

b2 28,2
Fi , Ed = ⋅ FEd = ⋅ 240 = 67,68kN
b1 + b2 71,8 + 28,2

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ superioare date de forţa FEd sunt:

F S , Ed 172320 N
σ  ,F = = = 205
S , Ed
a ⋅ l ss 7 ⋅120 mm 2

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ superioare date de forţa FEd sunt:

F I , Ed 67680 N
σ  ,F = = = 80,57
I , Ed
a ⋅ l si 7 ⋅ 120 mm 2

Verificarea cordoanelor de sudură:

Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii, conform Tabelului 4.1 SR EN


1993-1-8 pentru oţel S235, este: Tab 4.1
SR EN
1993-1-8
β w = 0,8

Cordonul superior:
N fu 360 N §4.5.3 SR
σ  ,F = 205 ≤ = = 208
EN 1993-
3 ⋅ βw ⋅γ M 2
2
S , Ed
mm 3 ⋅ 0,8 ⋅1,25 mm 2
1-8
Cordonul inferior:
N fu 360 N
σ  ,F = 80,57 ≤ = = 208
3 ⋅ βw ⋅γ M 2
2
I , Ed
mm 3 ⋅ 0,8 ⋅1,25 mm 2
Relaţie Verificată

- IV. 61 -
4.4.2.2 Îmbinare sudată între cornier şi guseu cu suduri ne-simetrice (lungimi diferite ale
cordoanelor de sudură) paralele cu forţa de tracţiune.
Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Exemplul este gândit ca alternativă a celui precedent, în care se încearcă


optimizarea lungimilor inferioare şi superioare ale cordoanelor de sudură pentru
preluarea forţei axiale FEd transmise mai departe guseului.
lss
a

FEd
b2
b1

a
lsi

FEd
t

Figura 4.35 Îmbinare cu sudură de colţ paralelă cu direcţia forţei

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
lss Lungimea cordonului de sudură superior
lsi Lungimea cordonului de sudură inferior
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementele îmbinate:
t Grosimea guseului
b1 Distanţa de la centrul de greutate al cornierei la talpă
b2 Distanţa de la centrul de greutate al cornierei la faţa exterioară a tălpii
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare
MEd Momentul încovoietor ce acţionează asupra îmbinării

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare sudată
Cornieră L 100x100x10 S235

- IV. 62 -
Guseu Pl 170 x 15 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu sudură de colţ simetrică

Caracteristici detaliate
Corniera L100x100x10 S235
Grosimea t = 10 mm
Lăţimea b = 100 mm
Poziţia centrului de greutate b1 = 71,8 mm
Poziţia centrului de greutate b2 = 28,2 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Guseu Pl 170 x 15 S235


Grosimea t = 15 mm
Lăţimea b2 = 170 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Sudura Sudură de colţ


Grosimea cordonului de sudură a = 7 mm
Lungimea cordonului de sudură lss = valoare de determinat
Lungimea cordonului de sudură lsi = valoare de determinat

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 240 kN

Forţele ce sunt preluate de cordoanele de sudură se determina prin scrierea


ecuaţiilor de echilibrului, faţă de punctul Oi şi respectiv Os, între momentul produs
de forţa axială ce acţionează in centrul de greutate al cornierei şi momentul dat de
forţa preluată de cordonul de sudură.

Fs,Ed
FEd
b2
b1

Oi

Os
FEd
b2
b1

Fi,Ed

FS , Ed ⋅ (b1 + b2 ) = b1 ⋅ FEd
Fi , Ed ⋅ (b1 + b2 ) = b2 ⋅ FEd

- IV. 63 -
Determinarea eforturilor ce revin cordoanelor de sudură

Forţa ce revine cordonului superior este:


b1 71,8
FS , Ed = ⋅ FEd = ⋅ 240 = 172,32kN
b1 + b2 71,8 + 28,2

Forţa ce revine cordonului inferior este:


b2 28,2
Fi , Ed = ⋅ FEd = ⋅ 240 = 67,68kN
b1 + b2 71,8 + 28,2

Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii, conform Tabelului 4.1 SR EN


1993-1-8 pentru oţel S235, este:
Tab 4.1
SR EN
β w = 0,8 1993-1-8

Determinarea lungimii minime a cordonului de sudură superior

F S , Ed fu §4.5.3 SR
σ  ,F = ≤ EN 1993-
S , Ed
a ⋅ l ss 3 ⋅ βw ⋅γ M 2
1-8
F S , Ed ⋅ 3 ⋅ β w ⋅ γ M 2 172320 ⋅ 3 ⋅ 0,8 ⋅1,25
l ss = = = 118,4mm
a ⋅ fu 7 ⋅ 360

Determinarea lungimii minime a cordonului de sudură inferior

F I , Ed fu §4.5.3 SR
σ  ,F = ≤ EN 1993-
I , Ed
a ⋅ l si 3 ⋅ βw ⋅γ M 2
1-8
F I , Ed ⋅ 3 ⋅ β w ⋅ γ M 2 67680 ⋅ 3 ⋅ 0,8 ⋅1,25
l si = = = 46,5mm
a ⋅ fu 7 ⋅ 360

Valorile alese ale lungimilor sudurii de şantier, considerând partea de început şi de sfârşit
a cordonului de sudură, sunt:
- lss = 135 mm
- lsi = 60 mm

- IV. 64 -
4.4.2.3 Îmbinare sudată paralel cu forţa de tracţiune
Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Îmbinare sudată tipică solicitată la efort axial şi moment încovoietor.


ls1
a

FEd

MEd

FEd
t2
t1

MEd
Figura 4.36 Îmbinare cu sudură de colţ paralelă cu direcţia forţei

Notă: Cazul este identic cu aplicarea unei forţe excentrice în nod, cu MEd=FEd·e

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
ls Lungimea cordonului de sudură
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementele îmbinate:
t Grosimea platbandelor
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare
MEd Momentul încovoietor ce acţionează asupra îmbinării

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare sudată
Platbandă 1 Pl 170 x 18 S235
Platbandă 2 Pl 120 x 15 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu sudură de colţ paralelă cu direcţia forţei

Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 170 x 18 S235
Grosimea t1 = 18 mm

- IV. 65 -
Lăţimea b1 = 170 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Platbandă 2 Pl 120 x 15 S235


Grosimea t2 = 15 mm
Lăţimea b2 = 120 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Sudura Sudură de colţ


Grosimea cordonului de sudură a = 7 mm
Lungimea cordonului de sudură ls1 = 120 mm

Forţa şi momentul transmis de îmbinare


FEd = 100 kN
MEd = 10 kNm

Rezistenţa capabilă a îmbinării

Rrezistenta de calcul a unei suduri de colţ trebuie să satisfacă următoarele două condiţii:

§4.5.3 SR
σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu
EN 1993-
βw ⋅γ M 2 1-8
fu
σ ⊥ ≤ 0,9 ⋅
γ M2

Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii este:


Tab 4.1
SR EN
β w = 0,8 1993-1-8

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de forţa FEd sunt:

σ⊥ = 0
τ⊥ = 0
F Ed 100000 N
τ  ,F = = = 59,5
Ed
2 ⋅ a ⋅ l s1 2 ⋅ 7 ⋅ 120 mm 2

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de momentul încovoietor MEd


sunt:
σ⊥ = 0 τ⊥ = 0
M Ed
b M Ed 10 ⋅10 6 N
τ  ,M = 1 = = = 99,2
Ed
a ⋅ l s1 a ⋅ l s1 ⋅ b1 7 ⋅120 ⋅120 mm 2

Tensiunea dată de forţă şi moment este:

N
τ  = τ  , F + τ  ,M = 59,5 + 99,2 = 158,7
Ed Ed
mm 2

- IV. 66 -
Verificare

fu 360 N
σ ⊥ = 0 ≤ 0,9 ⋅ = 0,9 ⋅ = 259 §4.5.3 SR
γM2 1,25 mm 2
EN 1993-
σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu 1-8
βw ⋅γ M 2
0 2 + 3 ⋅ (0 2 + 158,7 2 ) = 274
N 360 N
≤ = 360
mm 2
0,8 ⋅ 1,25 mm 2

Relaţiile Verifică

- IV. 67 -
4.4.2.4 Îmbinare sudată perpendiculară pe forţa de tracţiune

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Dispoziţie identică cu cea precedentă, cordonul de sudură este situat doar la capătul
elementului.
a

FEd
ls2

MEd

FEd
t2
t1

Ed
Figura 4.37 Îmbinare cu sudură de colţ perpendiculară forţei

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
ls Lungimea cordonului de sudură
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementele îmbinate:
t Grosimea platbandelor
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare
MEd Momentul încovoietor ce acţionează asupra îmbinării

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare sudată
Platbandă 1 Pl 170 x 15 S235
Platbandă 2 Pl 120 x 15 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu sudură de colţ perpendiculară forţei
Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 170 x 18 S235
Grosimea t1 = 18 mm
Lăţimea b1 = 170 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

- IV. 68 -
Platbandă 2 Pl 120 x 15 S235
Grosimea t2 = 15 mm
Lăţimea b2 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Sudura Sudură de colţ


Grosimea cordonului de sudură a = 7 mm
Lungimea cordonului de sudură ls2 = 120 mm

Forţa şi momentul transmis de îmbinare


FEd = 100 kN
MEd = 1 kNm

Rezistenţa capabilă a îmbinării

Rezistenta de calcul a unei suduri de colţ trebuie să satisfacă următoarele două condiţii:

σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu
§4.5.3 SR
βw ⋅γ M 2 EN 1993-
fu 1-8
σ ⊥ ≤ 0,9 ⋅
γ M2

Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii este:


Tab 4.1
β w = 0,8 SR EN
1993-1-8
Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de forţa FEd se determină prin
scrierea ecuaţiilor de echilibru pe direcţia orizontală şi verticală

σ ⊥ ⋅ cos 45 = τ ⊥ ⋅ sin 45 → σ ⊥ =τ ⊥ (din suma de proiecţii pe verticală)

(σ ⊥ ⋅ sin 45 + τ ⊥ ⋅ cos 45) ⋅ a ⋅ l s 2 = FEd (din suma de proiecţii pe orizontală)


2 2 F
(σ ⊥ ⋅ +τ⊥ ⋅ ) = Ed iar σ ⊥ =τ ⊥
2 2 a ⋅ ls2
2 2 F FEd
σ⊥ ⋅ = Ed → σ ⊥ =τ ⊥ =
2 a ⋅ ls2 a ⋅ ls2 ⋅ 2

- IV. 69 -
FEd 100000 N
σ ⊥,F = = = 84
Ed
a ⋅ l s 2 ⋅ 2 7 ⋅120 ⋅ 2 mm 2
FEd 100000 N
τ ⊥, FEd = = = 84
a ⋅ l s 2 ⋅ 2 7 ⋅120 ⋅ 2 mm 2
τ = 0

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de momentul încovoietor MEd


sunt:

M Ed 1 ⋅ 10 6 120 N
σ ⊥, M Ed = ⋅z = ⋅ = 59,5
I 1008000 2 mm 2
M 2 ⋅ 10 6 120 N
τ ⊥, M Ed = Ed ⋅ z = ⋅ = 59,5
I 1008000 2 mm 2
τ  ,M Ed = 0
a ⋅ l s32 7 ⋅ 120
3

I= = = 1008000mm 4
12 12

Tensiunea dată de forţă şi moment este:

N
σ ⊥ = σ ⊥ , F + σ ⊥, M = 84 + 59,5 = 143,5
Ed Ed
mm 2
N
τ ⊥ = τ ⊥,F + τ ⊥,M = 84 + 59,5 = 143,5
Ed Ed
mm 2
τ = 0

Verificare

σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu
βw ⋅γ M 2
143,5 2 + 3 ⋅ (143,5 2 + 0 2 ) = 287
N 360 N
< = 360
mm 2
0,8 ⋅ 1,25 mm 2 §4.5.3 SR
EN 1993-
fu 1-8
σ ⊥ ≤ 0,9 ⋅
γ M2
N 360 N
σ ⊥ = 143,5 2
< 0,9 ⋅ = 259,2
mm 1,25 mm 2

Relaţiile Verifică

- IV. 70 -
4.4.2.5 Îmbinare sudată pe contur

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Dispoziţie identică cu cea precedentă, cordonul de sudură este situat însă pe contur.
ls1 a
a

FEd
ls2

MEd

FEd
t2
t1

Figura 4.38 Îmbinare cu sudură de colţ pe contur

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
ls Lungimea cordonului de sudură
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementele îmbinate:
t Grosimea platbandelor
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare
MEd Momentul încovoietor ce acţionează asupra îmbinării

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare sudată
Platbandă 1 Pl 170 x 15 S235
Platbandă 2 Pl 120 x 15 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu sudură de colţ pe contur

Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 170 x 18 S235
Grosimea t1 = 18 mm
Lăţimea b1 = 170 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2
Platbandă 2 Pl 120 x 15 S235

- IV. 71 -
Grosimea t2 = 15 mm
Lăţimea b2 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Coeficienţi de siguranţă
γM2 = 1,25

Sudura Sudură de colţ


Grosimea cordonului de sudură a = 7 mm
Lungimea cordonului de sudură ls1 = 120 mm
Lungimea cordonului de sudură ls2 = 120 mm

Forţa şi momentul transmis de îmbinare


FEd = 100 kN
MEd = 10 kNm

Determinarea rezistenţei capabile a îmbinării

Rezistenţa de calcul a unei suduri de colţ trebuie să satisfacă următoarele două condiţii:

σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu §4.5.3 SR
βw ⋅γ M 2 EN 1993-
fu 1-8
σ ⊥ ≤ 0,9 ⋅
γM2

Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii este:


Tab 4.1
β w = 0,8 SR EN
1993-1-8
Calculul sudurii paralele cu direcţia forţei

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de forţa FEd sunt:

σ⊥ = 0
τ⊥ = 0
F Ed 100000 N
τ  ,F = = = 59,5
Ed
2 ⋅ a ⋅ l s1 2 ⋅ 7 ⋅ 120 mm 2

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de momentul încovoietor MEd sunt:

dmin dmax

G MEd
=43
dmax=106,5 mm
dmin=80,3 mm

- IV. 72 -
M Ed d max 10 ⋅ 10 6 106,5 N
σ ⊥ ,M = τ ⊥ ,M = ⋅ ⋅ cos θ = ⋅ ⋅ cos 43 = 37,78
Ed Ed
Ix + Iy 2 14577555 2 mm 2
M Ed d max 10 ⋅ 10 6 106,5 N
τ  ,M = ⋅ ⋅ sin θ = ⋅ ⋅ sin 43 = 35,2
Ed
Ix + Iy 2 14577555 2 mm 2

Suma tensiunilor date de forţă şi moment sunt:


N
σ ⊥ , M = τ ⊥ , M = 37,78
Ed Ed
mm 2
N
τ  = τ  , F + τ  , M = 37,78 + 35,2 = 73
Ed Ed
mm 2

Verificarea tensiunilor:

σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu §4.5.3 SR
βw ⋅γ M 2 EN 1993-
1-8
37,78 2 + 3 ⋅ (37,78 2 + 73 2 ) = 195,5
N 360 N
≤ = 360
mm 2
0,8 ⋅ 1,25 mm 2
fu
σ ⊥ ≤ 0,9 ⋅
γ M2
N f 360 N
σ ⊥ = 37,78 < 0,9 ⋅ u = 0,9 ⋅ = 259,2
mm 2
γ M2 1,25 mm 2
Verificare satisfăcută

Calculul sudurii perpendiculare pe direcţia forţei

Tensiunile de pe aria secţiunii sudurii de colţ date de forţa FEd se determină prin
scrierea ecuaţiilor de echilibru pe direcţia orizontală şi verticală

σ ⊥ ⋅ cos 45 = τ ⊥ ⋅ sin 45 → σ ⊥ =τ ⊥ (din suma de proiecţii pe verticală)

(σ ⊥ ⋅ sin 45 + τ ⊥ ⋅ cos 45) ⋅ a ⋅ l s 2 = FEd (din suma de proiecţii pe orizontală)


2 2 F
(σ ⊥ ⋅ +τ⊥ ⋅ ) = Ed iar σ ⊥ =τ ⊥
2 2 a ⋅ ls2
2 2 F FEd
σ⊥ ⋅ = Ed → σ ⊥ =τ ⊥ =
2 a ⋅ ls2 a ⋅ ls2 ⋅ 2

- IV. 73 -
FEd 100000 N
σ ⊥, F = = = 84
Ed
a ⋅ ls2 ⋅ 2 7 ⋅ 120 ⋅ 2 mm 2
FEd 100000 N
τ ⊥, F = = = 84
Ed
a ⋅ ls2 ⋅ 2 7 ⋅ 120 ⋅ 2 mm 2
τ = 0

Tensiunile din sudura de colţ date de momentul încovoietor MEd sunt:

dmin dmax

=43
G MEd =57
dmax=106,5 mm
dmin=80,3 mm

M Ed d min 10 ⋅ 10 6 80,3 N
σ ⊥,M = ⋅ ⋅ sin γ = ⋅ ⋅ sin 57 = 32,66
Ed
Ix + Iy 2 14577555 2 mm 2
M Ed d min 10 ⋅ 10 6 80,3 N
τ ⊥,M = ⋅ ⋅ sin γ = ⋅ ⋅ sin 57 = 32,66
Ed
Ix + Iy 2 14577555 2 mm 2
M Ed 10 ⋅ 10 6 N
τ  ,M = ⋅ d min ⋅ cos γ = ⋅ 80,3 ⋅ cos 57 = 21,21
Ed
Ix + Iy 14577555 mm 2

Suma tensiunilor date de forţă şi moment sunt:

N
σ ⊥ = σ ⊥, F + σ ⊥,M = 84 + 32,66 = 116,66
Ed Ed
mm 2
N
τ ⊥ = τ ⊥, FEd + τ ⊥,M Ed = 84 + 32,66 = 116,66
mm 2
N
τ  = τ  ,M Ed = 21,21
mm 2

Verificarea tensiunilor:

σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ 2 ) ≤
fu
§4.5.3 SR
βw ⋅γ M 2 EN 1993-
116,66 2 + 3 ⋅ (116,66 2 + 21,212 ) = 265,77
N 360 N 1-8
≤ = 360
mm 2
0,8 ⋅ 1,25 mm 2
fu
σ ⊥ ≤ 0,9 ⋅
γ M2
N f 360 N
σ ⊥ = 116,66 < 0,9 ⋅ u = 0,9 ⋅ = 259,2
mm 2
γM2 1,25 mm 2
Verificare satisfăcută

- IV. 74 -
4.4.2.6 Îmbinare sudată cap la cap înclinată faţa de direcţia forţei

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

FEd FEd

ls
FEd a=t FEd
t

Figura 4.39 Îmbinare cu sudură cap la cap inclinată faţa de direcţia forţei

Notă: S-a ales o sudură cap la cap cu prelucrarea în V a secţiunilor şi penetrare


completă

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
ls Lungimea cordonului de sudură
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementele îmbinate:
t Grosimea platbandelor
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
FEd Forţa axială transmisă de îmbinare

Principalele componente ale îmbinării


Configuraţia Îmbinare sudată
Platbandă 1 Pl 120 x 20 S235
Platbandă 2 Pl 120 x 20 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu sudură cap la cap inclinată

Caracteristici detaliate
Platbandă 1 Pl 120 x 20 S235
Grosimea t1 = 20 mm
Lăţimea b1 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Platbandă 2 Pl 120 x 20 S235


Grosimea t2 = 20 mm

- IV. 75 -
Lăţimea b2 = 120 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm2

Coeficienţi de siguranţă
γM0 = 1,00
γM2 = 1,25

Sudura Sudură cap la cap înclinată


Grosimea cordonului de sudură a = 20 mm
Lungimea cordonului de sudură ls = 140 mm
Unghiul θ = 60o

Forţa transmisă de îmbinare


FEd = 500 kN

Rezistenţa capabilă a îmbinării sudate

Conform 4.7.1 SR EN 1993-1-8, rezistenţa de calcul a sudurilor cap la cap cu pătrundere §4.7.1 SR
completă se ia egală cu rezistenţa de calcul a celei mai slabe piese îmbinate. EN 1993-
1-8

FEd w
FEd

Figura 4.40 Tensiunile normale şi tangenţiale ce se formează în sudura înclinată

Tensiunea normală:

F Ed ⋅ sin θ 500000 ⋅ sin 60 N


σ⊥ = = = 154,6
a ⋅ ls 20 ⋅ 140 mm 2

Tensiunea tangenţială:

F Ed ⋅ cos θ 500000 ⋅ cos 60 N


τ II = = = 89,3
a ⋅ ls 20 ⋅ 140 mm 2

Verificarea tensiunii rezultante:


§4.5.3 SR
fu EN 1993-
σ w = σ + 3 ⋅τ2

2
 ≤
βw ⋅γ M2 1-8
N fu 360 N
σ w = 154,6 2 + 3 ⋅ 89,3 2 = 218,7 ≤ = = 360
mm 2
β w ⋅ γ M 2 0,8 ⋅ 1,25 mm 2
Relaţie Verificată

Verificare platbenzii în secţiunea brută


§6.2.3 SR
A⋅ fy 20 ⋅ 120 ⋅ 235 EN 1993-
FRd = = = 564kN > FEd = 500kN Relaţie Verificată 1-1
γ M0 1,0

- IV. 76 -
4.4.3 Îmbinare cu placă de capăt redusă (ECCS 126, 2009)

Principalele elemente componente ale unei îmbinări cu placă de capăt redusă,


prezentate în Figura 4.41, sunt: placa de capăt, sudura de colţ realizată pe ambele laturi
ale inimii grinzii şi două rânduri verticale simple (Figura 4.41-b) sau duble de şuruburi
(Figura 4.41-c). Placa este sudată pe elementul rezemat (grinda) şi înşurubată pe
elementul de reazem (grindă sau stâlp).
Tipologia se întâlneşte la îmbinările grinzilor secundare, sau principale considerate cu
rezemare articulată pe stâlp. Încărcările preponderente provin din efortul de forfecare şi
eventual din cel axial.

Elementul de
reazem Rand vertical
Placa
simplu de
de capat
suruburi

VEd
Elementul Rand vertical
rezemat Sudura dublu de suruburi
de colt

a) b)
Figura 4.41: Îmbinare cu placă de capăt redusă

4.4.3.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

• Şuruburi:
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul unei găuri pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a unui şurub
fy,b Limita de curgere a unui şurub

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementul rezemat şi de reazem:


t Grosimea plăcii suport (tcf şi tcw pentru talpa şi inima stâlpului, respectiv tbw pentru
inima grinzii rezemate)
Ab,v Aria brută de forfecare a grinzii rezemate
Ab,v,net Aria de forfecare netă a grinzii rezemate
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
VEd Forţa tăietoare aplicată în nod

• Rezistenţa:
VRd Rezistenţa capabilă la tăiere a nodului
Fv,Rd Rezistenţa capabilă de calcul la tăiere
Pentru acest tip de îmbinare se fac următoarele verificări:

- IV. 77 -
- Verificarea condiţiei de rotire şi ductilitate (1)
- Verificarea la forţă tăietoare (2)
- Verificarea la întindere (3)

Notaţii specifice îmbinării cu placă de capăt redusă

tp p2 e2,c

a a

e1 p1 p1 e1
hp
VEd

mp e2

n2 = 2
Figura 4.42: Notaţii specifice îmbinării cu placă de capăt redusă

hp Înălţimea plăcii de capăt


tp Grosimea plăcii de capăt
Av Aria brută de forfecare a plăcii de capăt
Av,net Aria netă de forfecare a plăcii de capăt
fyp Limita de curgere a oţelului

n1 Numărul rândurilor orizontale de şuruburi


n2 Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1 Distanţa longitudinală până la margine
e2 Distanţa transversală până la margine
p1 Distanţa între şuruburi pe direcţie longitudinală
p2 Distanţa între şuruburi pe direcţie transversală
mp Distanţa între şuruburi şi mrginea cordonului de sudură dintre placa de capăt şi
inima grinzii (conform SR EN 1993 – Partea 1.8)

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare între capătul grinzii şi talpa stâlpului
Stâlpul HEA 240 S235
Grinda IPE 330 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare cu placă de capăt
Placa de capăt Pl 210 x 190 x 15 S235

Caracteristici detaliate
Stâlpul HEA 240 S235
Înălţimea secţiunii h = 230 mm
Grosimea inimii tcw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bc = 240 mm
Grosimea tălpii tcf = 12 mm
Raza de curbură r = 21 mm
Aria secţiunii A = 7680 mm2
Momentul de inerţie I = 77630000 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2
Grinda IPE 330 S235

- IV. 78 -
Înălţimea secţiunii h = 330 mm
Grosimea inimii tbw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bb = 160 mm
Grosimea tălpii tbf = 11,5 mm
Raza de curbură r = 18 mm
Aria secţiunii A = 6260 mm2
Momentul de inerţie I = 83560000 mm4
Limita de curgere fyb = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fub = 360 N/mm2

Placa de capăt Pl 210 x 190 x 15 S235


Înălţimea hp = 210 mm
Lăţimea bp = 190 mm
Grosimea tp = 15 mm
Decalajul vertical gv = 65 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Direcţia încărcării (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =3
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 45 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1[1] = 60 mm
Distanţa între rândul 2 şi 3 de şuruburi p1[2] = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 45 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 45 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p2 = 100 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2n = 45 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2c = 70 mm
(corespunzător tălpii stâlpului)

Şuruburi M20 Gr 8.8


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 640 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 800 N/mm²

Sudura
Grosimea cordonului de sudură aw = 5 mm
Lungimea sudurii lw = 210 mm

Coeficienţi de siguranţă
γM0 = 1.00
γM2 = 1.25

Forţa tăietoare aplicată


VEd = 175 kN

(1) Cerinţe de ductilitate şi rotire

Verificarea cerinţei de rotire suficientă


Notă: Cerinţa nu este prezentă în EC3 dar reprezintă condiţia pentru realizarea unei
capacităţi de rotire a îmbinării articulate. Practic se evită contactul tălpii inferioare a grinzii
cu stâlpul, ce ar conduce la dezvoltarea unui moment în îmbinare (European

- IV. 79 -
Recommendations for the Design of Simple Joints in Steel Structures, ECCS 2006).
hp ≤ db
hp = 210 mm
db = h – 2 tbf – 2 r = 330 - 2·11,5 - 2·18 = 271 mm
→ Relaţie verificată
φdisponibil > φnecesar presupunem că cerinţa este îndeplinită

Cerinţe de ductilitate
Notă: Cerinţa de ductilitate se referă la evitarea cedării şuruburilor datorită forţelor de
tracţiune. Această cerinţă nu este prezentă în EC3, însă este tratată în European
Recommendations for the Design of Simple Joints in Steel Structures, ECCS 2006.
d f yp
≥ 2,8
tp f ub
d/tp = 1,333
fyp/fub = 0,293
1,333 > 0,82 → Relaţie verificată

f ybw γ M 2
a ≥ 0,4 ⋅ tbw ⋅ β w ⋅ 3 ⋅ ⋅ = 3,39 mm
f ubw γ M 0
tbw = 7,5 mm
fybw = 235 N/mm2
fubw = 360 N/mm2
βw = 0,8
a = 5 mm → Relaţie verificată

(2) Rezistenţa îmbinării la forfecare

Verificarea forfecării în tija şuruburilor

VRd 1 = n·Fv,Rd = 564,5 kN

n = 6 (numărul total de şuruburi)


Rezistenţa de forfecare a unui şurub, Fv,Rd:
Tab 3.4
Fv,Rd= αv ·A· fub / γM2 = 94,08 kN SR EN
1993-1-8
αv = 0,6
A = 245 mm2
fub = 800 N/mm2
unde A poate fi luată ca şi aria rezistentă a unui şurub As

Rezistenţa la presiune pe gaură în placa de capăt

În mod conservativ §3.7 (1)


VRd 2 = n·Fb,Rd = 842,4 kN SR EN
1993-1-8
Dar în cazul cand Fv,Rd ≥ Fb,Rd, atunci:
VRd 2 = ∑ Fb,Rd

n=6
Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub, Fb,Rd este dată de:

k 1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t p ⋅ f up 2,5 ⋅ 0,65 ⋅ 20 ⋅ 15 ⋅ 360 Tab 3.4


Fb,Rd = = = 140,4 kN SR EN
γ M2 1,25 1993-1-8

- IV. 80 -
d = 20 mm
tp = 15 mm
fup = 360 N/mm²
⎛ e1 p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,68; 0,65; 2,2; 1,0 ) = 0,65

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2 − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min(4,6; 2,5) = 2,5
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la presiune pe gaură în talpa stâlpului

VRd 3 = n·Fb,Rd = 684,3 kN

n=6
Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub, Fb,Rd se calculează cu:
k 1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t cf ⋅ f ucf 2,5 ⋅ 0,66 ⋅ 20 ⋅ 12 ⋅ 360 Tab 3.4
Fb,Rd = = = 114,05 kN SR EN
γ M2 1,25 1993-1-8
d = 20 mm
tp = 12 mm
fup = 360.00 N/mm²
⎛ p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ − ; ;1,0 ⎟⎟ = min (0,66; 2,22; 1,0 ) = 0,66
⎝ 3d 0 4 f uc ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2c − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min(7,2; 2,5) = 2,5
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la forfecare a plăcii de capăt în secţiunea brută

2h p t p f yp 2 ⋅ 200 ⋅15 235 §6.2.6 SR


VRd 4 = = = 640,995 kN EN 1993-
1,27 3γ M 0 1,27 3 ⋅1,0 1-1

Notă: Coeficientul 1,27 ia în considerare reducerea rezistenţei la forfecare, datorită


prezenţei momentului încovoietor ce acţionează transversal pe placa de capăt. Afectarea
rezistenţei la forfecare cu acest coeficient este tratată în Application Of The Component
Method - CIDECT 2005.

Rezistenţa la forfecare a plăcii de capăt în bloc (secţiunea prin găuri)

VRd 6 = 2Veff ,Rd = 2·327 = 654 kN

§3.10.2
Din §3.10.2 EN1993-1-8:
SR EN
1993-1-8
1,36·p2 = 136 mm → hp > 1,36 p2
n1=3 → n1 > 1
f up Ant f yp Anv 360 ⋅ 345 235 ⋅1650
Veff ,Rd = Veff ,1,Rd = + = + = 327kN
γM2 3γ M 0 1,25 3 ⋅1,0

Ant reprezintă aria netă supusă la întindere şi este dată de


⎛ d ⎞ ⎛ 22 ⎞
Ant = t p ⎜ e2 − 0 ⎟ = 15⎜ 45 − ⎟ = 345mm 2
⎝ 2⎠ ⎝ 2 ⎠

- IV. 81 -
Anv reprezintă aria netă supusă la forfecare şi este dată de
Anv = t p (h p − e1 − (n1 − 0,5)d 0 )
= 15 ⋅ (210 − 45 − (3 − 0,5) ⋅ 22) = 1650mm 2

Rezistenţa la încovoiere transversală a plăcii de capăt

VRd 7 = ∞
hp = 210 mm
1,36·p2 = 136 mm → hp > 1,36·p2

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii


§6.2.6 SR
Din §6.2.6 (2) EN1993-1-1: EN 1993-
f yb1 1-1
VRd 8 = Av
3γ M 0
Pentru aria de forfecare Av, paragraful §6.2.6 (3) nu tratează in mod particular cazul unei
plăci rectangulare. Însă, conform cazului (c) din §6.2.6 (3), este rezonabil să se aplice
factorul 0,9 ariei inimii grinzii conectate la placa de capăt. Prin urmare:
Av = 0,9h p t wb1 = 0,9 ⋅ 210 ⋅ 7,5 = 1417,5mm 2
f yb1 235
VRd 8 = 0,9hpt wb1 = 1417,5 = 192kN
3γ M 0 3 ⋅1,0

Rezistenţa îmbinării la forfecare este minimul dintre următoarele componente:


- Forfecare în tija şuruburilor (VRd 1 = 564,5 kN)
- Presiune pe gaură în placa de capăt (VRd 2 = 842,4 kN)
- Presiune pe gaură în talpa stâlpului (VRd 3 = 684,3 kN)
- Forfecare a plăcii de capăt în secţiunea brută (VRd 4 = 641 kN)
- Forfecare a plăcii de capăt în bloc (VRd 5 = 654 kN)
- Încovoierea transversală a plăcii de capăt (VRd 7 = ∞)
- Forfecarea inimii grinzii (VRd 8 = 192)

Rezistenţa nodului la forfecare VRd = 192 kN


Modul de cedare: Forfecare în inima grinzii

Verificarea

Forţa tăietoare de calcul: VSd = 175 kN


Forţa tăietoare capabilă: VRd = 192 kN Relaţie verificată

(3) Rezistenţa îmbinării la întindere

Rezistenţa şuruburilor la întindere

N Rd,u1 = nFt , Rd ,u = 6·160 = 960 kN


Tab 3.4
k 2 f ub As 0,9 ⋅ 800 ⋅ 245 SR EN
Ft , Rd ,u = = = 160kN 1993-1-8
γ M ,u 1,1
n = 6 (numărul total de şuruburi)
k2 = 0,9
γM,u = 1,1

- IV. 82 -
Rezistenţa la încovoiere a plăcii de capăt

NRd,u,2 = min(FRd,u,ep1; FRd,u,ep2) = 595 kN

Conform §6.2 din EN 1993-1-8

Pentru modul 1: FRd ,u ,ep1 = FT ,1,Rd =


(8n p − 2ew )M pl ,1,Rd ,u
= 461 kN
2m p n p − ew (m p + n p )
Tab 6.3
SR EN
2M pl , 2,Rd ,u + n p ∑ Ft ,Rd ,u 1993-1-8
Pentru modul 2: FRd ,u ,ep 2 = FT , 2,Rd = = 595 kN
mp + np

np = min (e2; e2,c; 1,25mp) = min (45; 70; 50,74) = 45

mp =
(p 2 − t w,b1 − 2 ⋅ 0,8a 2
=
) (
100 − 7,5 − 2 ⋅ 0,8 ⋅ 5 ⋅ 2
= 40,6
)
2 2
dw
ew = = 9,25 mm
4
1 h p t p f u , p 1 210 ⋅ 15 ⋅ 360
2 2

M pl ,1,Rd ,u = M pl , 2,Rd ,u = = ⋅ = 3,866kNm


4 γ M ,u 4 1,1
∑Ft,Rd,u = NRd,u,1 = nFt,Rd,u= 960 kN

Pentru modul 3: Reprezintă rezistenţa şuruburilor la întindere

Rezistenţa la încovoiere a tălpii stâlpilui

NRd,u,3 = min(FRd,u,ep1; FRd,u,ep2) = 334 kN

Conform §6.2 din EN 1993-1-8

Pentru modul 1: FRd ,u ,ep1 = FT ,1,Rd =


(8n p − 2ew )M pl ,1,Rd ,u
= 334 kN
2m p n p − ew (m p + n p ) Tab 6.3
2M pl , 2,Rd ,u + n p ∑ Ft ,Rd ,u SR EN
Pentru modul 2: FRd ,u ,ep 2 = FT , 2,Rd = = 591 kN 1993-1-8
mp + np
np = min (e2; e2,c; 1,25mp) = min (45; 70; 45,5) = 45

mp =
(p 2 − t w,b1 − 2 ⋅ 0,8a 2
=
) (
100 − 7,5 − 2 ⋅ 0,8 ⋅ 8,7 ⋅ 2
= 36,4
)
2 2
dw
ew = = 9,25 mm
4
1 h p t p f u , p 1 210 ⋅ 15 ⋅ 360
2 2

M pl ,1,Rd ,u = M pl , 2,Rd ,u = = ⋅ = 2,4742kNm


4 γ M ,u 4 1,1
∑Ft,Rd,u = NRd,u,1 = nFt,Rd,u= 960 kN

Rezistenţa la întindere a inimii grinzii

t w h p f u ,bw 7,5 ⋅ 210 ⋅ 360


N Rd ,u , 4 = = = 453,6kN §6.2.3 SR
γM2 1,25 EN 1993-
1-1
Rezistenţa îmbinării la întindere rezultă ca minimul dintre:
- Şuruburile supuse la întindere (NRd,u,2= 960 kN)
- Încovoierea plăcii de capăt (NRd,u,2 = 595 kN)
- Încovoierea tălpii stâlpilui (NRd,u,3 = 334 kN)

- IV. 83 -
- Întinderea inimii grinzii (NRd,u,4 =453,6 kN)

Rezistenţa nodului la întindere Nu= 334 kN


Modul de cedare: Încovoierea tălpii stâlpuluii

- IV. 84 -
4.4.4 Îmbinare pe inimă cu eclise (ECCS 126, 2009)

Principalele elemente componente ale unei îmbinări pe inimă cu eclise, prezentate în


Figura 4.43, sunt: eclisa, sudura de colţ pe ambele părţi ale eclisei şi un rând vertical
simplu sau dublu de şuruburi. Eclisa este sudată pe un element de reazem care poate fi
o grindă de oţel sau un stâlp, şi înşurubată de inima grinzii rezemate.
Tipologia se întâlneşte la îmbinările grinzilor secundare, sau principale considerate cu
rezemare articulată pe stâlp. Încărcările preponderente provin din efortul de forfecare şi
eventual din cel axial.
Rand vertical Rand vertical
simplu de dublu de suruburi
Elementul de suruburi Elementul de
reazem reazem

Eclisa
VEd VEd

Elementul Elementul
rezemat rezemat
Sudura
de colt
a) b)
Figura 4.43: Îmbinare pe inimă cu eclise

4.4.4.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale.

• Şuruburi:
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul unei găuri pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a unui şurub
fy,b Limita de curgere a unui şurub

• Sudura:
a Grosimea cordonului de sudură
βw Factorul de corelare pentru evaluarea rezistenţei sudurii

• Elementul rezemat şi de reazem:


t Grosimea plăcii suport (tcf şi tcw pentru talpa şi inima stâlpului, respectiv tbw pentru
inima grinzii rezemate)
Ab,v Aria brută de forfecare a grinzii rezemate
Ab,v,net Aria netă de forfecare a grinzii rezemate
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
VEd Forţa tăietoare aplicată în nod

• Rezistenţa:
VRd Rezistenţa capabilă la tăiere a nodului
Fv,Rd Rezistenţa capabilă de calcul la tăiere

- IV. 85 -
Pentru acest tip de îmbinare se fac următoarele verificări:
- Verificarea condiţiei de rotire şi ductilitate (1)
- Verificarea la forţă tăietoare (2)
- Verificarea la întindere (3)

Notaţii specifice îmbinării pe inimă cu eclise


p p

gh gh
gv

gv
a a
e1,b

e1,b
e1 p1 p1 e1

e1 p1 p1 e1
VEd VEd
hp

hp
he

he
e2,b e2 e2,b p2 e2

z n2 = 1 z n2 = 2
Figura 4.44: Notaţii specifice îmbinării pe inimă cu eclise

hp Înălţimea eclisei
tp Grosimea eclisei
Av Aria brută de forfecare a eclisei
Avnet Aria netă de forfecare a eclisei
fyp Limita de curgere a oţelului din care e făcută eclisa
n1 Numărul rândurilor orizontale
n2 Numărul rândurilor verticale
e1 Distanţa longitudinală până la margine
e2 Distanţa transversală până la margine
e1b Distanţa longitudinală până la margine ( corespunzătoare tălpii grinzii)
e2b Distanţa transversală până la margine (corespunzătoare inimii grinzii)
p1 Distanţa între şuruburi pe direcţie longitudinală
p2 Distanţa între şuruburi pe direcţie transversală
I Momentul de inerţie al grupului de şuruburi

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare articulată între grindă şi talpa stâlpului
Stâlpul HEA 240 S235
Grinda IPE 330 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare pe inimă cu eclise
Eclisa 210 x 190 x 15 S235

Caracteristici detaliate
Stâlpul HEA 240 S235
Înălţimea secţiunii h = 230 mm
Grosimea inimii tcw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bc = 240 mm
Grosimea tălpii tcf = 12 mm
Raza de curbură r = 21 mm
Aria secţiunii A = 7680 mm2
Momentul de inerţie I = 77630000 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

- IV. 86 -
Grinda IPE 330 S235
Înălţimea secţiunii h = 330 mm
Grosimea inimii tbw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bb = 160 mm
Grosimea tălpii tbf = 11,5 mm
Raza de curbură r = 18 mm
Aria secţiunii A = 6260 mm2
Momentul de inerţie I = 83560000 mm4
Limita de curgere fyb = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fub = 360 N/mm2

Eclisa Pl 230 x 110 x 10 S 235


Înălţimea hp = 200 mm
Lăţimea bp = 115 mm
Grosime tp = 15 mm
Decalajul vertical gv = 65 mm
Decalajul orizontal gh = 15 mm

Notă: grosimea eclisei se alege astfel încât să fie mai mare edcât grosimea inimii
de grindă îmbinată.

Transferul încărcării pe direcţia verticală (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =3
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 40 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1[1] = 60 mm
Distanţa între rândul 2 şi 3 de şuruburi p1[2] = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 40 mm

Transferul încărcării pe direcţia orizontală (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =1
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 50 mm
Distanţa de la rândul de şuruburi la capătul grinzii e2b = 50 mm
Braţul de pârghie z = 65 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20, Gr 8.8


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 640 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 800 N/mm²

Sudura
Grosimea cordonului de sudură aw = 7 mm
Lungimea sudurii lw = 200 mm

Coeficienţi de siguranţă
γM0 = 1.00
γM2 = 1.25
γMu = 1.10

Forţa tăietoare aplicată


VEd = 100 kN

- IV. 87 -
(1) Cerinţe de ductilitate şi rotire

Verificarea cerinţei de rotire suficientă


Notă: Cerinţa nu este prezentă în EC3 dar reprezintă condiţia pentru realizarea unei
capacităţi de rotire a îmbinării articulate. Practic se evită contactul tălpii inferioare a grinzii
cu stâlpul, ce ar conduce la dezvoltarea unui moment în îmbinare (European
Recommendations for the Design of Simple Joints in Steel Structures, ECCS 2006).
hp ≤ db
hp = 200 mm
db = h – 2 tbf – 2 r = 330 - 2·11,5 - 2·18 = 271 mm
→ Relaţie verificată
φdisponibil > φnecesar presupunem că cerinţa este îndeplinită

Verificarea cerinţei pentru evitarea cedării premature a sudurii


f yp γ M 2 235 1,25
a ≥ 0,4 ⋅ t p ⋅ β w ⋅ 3 ⋅ ⋅ = 0,4 ⋅15 ⋅ 0,8 ⋅ 3 ⋅ ⋅ = 6,78 mm
f up γ M 0 360 1,0
tp = 15 mm
fyp = 235 N/mm2
fup = 360 N/mm2
βw = 0,8

Valoarea aleasă a = 7 mm > 6,78 mm

(2) Rezistenţa îmbinării la forfecare

Verificarea forfecării în tija şuruburilor

n ⋅ Fv ,Rd 3 ⋅ 94,08
VRd 1 = = = 147,92kN
2 2
⎛ 6⋅ z ⎞ ⎛ 6 ⋅ 65 ⎞
1 + ⎜⎜ ⎟⎟ 1 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ (n + 1) ⋅ p1 ⎠ ⎝ (3 + 1) ⋅ 60 ⎠

Notă: Numitorul fracţiei ia în considerare forţele de forfecare adiţionale datorate rotirii


grinzii. Acestea afectează şuruburile extreme ale îmbinării printr-un cuplu de forţe
orizontal.
n =3
Rezistenţa de forfecare a unui şurub, Fv,Rd este:
Tab 3.4
Fv,Rd= αv A fub / γM2 = 94,08 kN
SR EN
1993-1-8
αv = 0,6
A = 245 mm2
fub = 800 N/mm2

unde A poate fi luată ca şi aria rezistentă a unui şurub As.

Verificarea la presiune pe gaură în eclisă

n 3
VRd , 2 = = = 282,3kN
2 2 2 2
⎛ 1 + αn ⎞ ⎛ βn ⎞ ⎛ 1 + 0 ⋅ 3 ⎞ ⎛ 0,54 ⋅ 3 ⎞
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ⎜ ⎟ +⎜ ⎟
⎜F ⎟ ⎜F ⎟ ⎝ 129,6 ⎠ ⎝ 221,7 ⎠
⎝ b, Rd ,ver ⎠ ⎝ b , Rd ,hor ⎠
n =3
α =0

- IV. 88 -
6⋅ z 6 ⋅ 65
β= = = 0.54
p1 ⋅ n ⋅ (n + 1) 60 ⋅ 3 ⋅ (3 + 1)

Rezistenţa la presiune pe gaura a unui şurub, Fb,Rd este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t Tab 3.4
Fb , Rd =
γM2 SR EN
1993-1-8
Prin urmare, rezistenţa verticală la presiune pe gaura a unui şurub, Fb,Rd,ver este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t 2,5 ⋅ 0,6 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅15


Fb , Rd = = = 129,6kN
γM2 1,25
⎛ e1 p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,6; 0,659; 2,22; 1,0 ) = 0,6

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e p ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2 − 1,7;1,4 2 − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (4,66; - ; 2,5) = 2,5
⎝ d0 d0 ⎠

În mod similar, rezistenţa orizontală la presiune pe gaura a unui şurub, Fb,Rd,hor este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t 2,12 ⋅ 0,757 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 15


Fb , Rd = = = 138,6kN
γM2 1,25
⎛ e2 p 2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,75; − ; 2,22; 1,0) = 0,757

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e p ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 1 − 1,7;1,4 1 − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (3,39; 2,12; 2,5) = 2,12
⎝ d0 d0 ⎠

Rezistenţa la forfecare a eclisei în secţiunea brută

Av ⋅ f yp 3000 ⋅ 235
VRd 3 = = = 320kN
1,27 ⋅ 3 ⋅ γ M 0 1,27 ⋅ 3 ⋅1,0 §6.2.6 SR
Av = hptp = 200·15 = 3000 mm² EN 1993-
fyp = 235 N/mm² 1-1

Notă: Coeficientul 1,27 ia în considerare reducerea rezistenţei la forfecare, datorită


prezenţei momentului încovoietor ce acţionează transversal pe eclisă. Afectarea
rezistenţei la forfecare cu acest coeficient este tratată în Application Of The Component
Method - CIDECT 2005.

Rezistenţa la forfecare a eclisei în secţiunea netă

Av ,net ⋅ f up 2010 ⋅ 360


VRd 4 = = = 334,2kN §6.2.6 SR
3 ⋅γ M 2 3 ⋅1,25 EN 1993-
Av,net = (hp – n1 d0 ) tp = (200 – 3·22 )·15 = 2010 mm² 1-1
hp = 200 mm
n1 =3
d0 = 22.00 mm
tp = 15 mm
fup = 360 N/mm2

- IV. 89 -
Rezistenţa la forfecare a eclisei în bloc (secţiunea prin găuri)

VRd,5 = Veff,2,Rd
§3.10.2
0,5 ⋅ f up ⋅ Ant
1 A SR EN
Veff , 2, Rd = +
⋅ f y , p ⋅ nv 1993-1-8
γM2 3 γM0
0,5 ⋅ 360 ⋅ 585 1 1575
= + ⋅ 235 ⋅ = 297,9kN
1,25 3 1,0
unde:
Ant reprezintă aria netă supusă la întindere şi este dată de:
⎛ d ⎞
Ant = t p ⎜ e2 − 0 ⎟ =585 mm2 pentru un singur rând vertical de şuruburi (n2 = 1)
⎝ 2 ⎠
⎛ d ⎞
Ant = t p ⎜ p2 + e2 − 3 0 ⎟ pentru doua rânduri verticale de şuruburi (n2 = 2)
⎝ 2⎠
Anv reprezintă aria netă supusă la forfecare şi este dată de:
(
Anv = t p ⋅ h p − e1 − (n1 − 0,5) ⋅ d 0 = 1575mm2 )
Rezistenţa la încovoiere a eclisei

Dacă hp ≥ 2,73z atunci: VEd


VRd,6 = ∞

hp = 200 mm
2,73z = 177,45 mm MEd
→ Relaţie verificată

Rezistenţa la voalare a eclisei

Wel σ 100000 1013,7


VRd , 7 = ⋅ = = 1559,5kN
z γM0 65 1,0
2
t p hp 15 ⋅ 200 2
Wel = = = 100000mm 3
6 6
2 2
⎛t ⎞ ⎛ 15 ⎞ N
σ = 81⋅ ⎜⎜ p ⎟⎟ ⋅ 235 = 81⋅ ⎜ ⎟ ⋅ 235 = 1013,7
⎝ z ⎠ ⎝ 65 ⎠ mm 2

Rezistenţa la presiune pe gaură în inima grinzii

n 3
VRd ,8 = = = 117,9kN
2 2 2 2
⎛ 1 + αn ⎞ ⎛ βn ⎞ ⎛ 1 + 0 ⋅ 3 ⎞ ⎛ 0,54 ⋅ 3 ⎞
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ⎜ ⎟ +⎜ ⎟
⎜F ⎟ ⎜F ⎟ ⎝ 99,6 ⎠ ⎝ 69,3 ⎠
⎝ b , Rd ,ver ⎠ ⎝ b , Rd ,hor ⎠
n =3
α =0
6⋅ z 6 ⋅ 65
β= = = 0,54
p1 ⋅ n ⋅ (n + 1) 60 ⋅ 3 ⋅ (3 + 1)

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub, Fb,Rd este:

- IV. 90 -
k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t Tab 3.4
Fb , Rd = SR EN
γM2
1993-1-8
Prin urmare, rezistenta verticală la presiune pe gaură a unui singur şurub pe inima grinzii,
Fb,Rd,ver este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u ,b1 ⋅ d ⋅ t w,b1 2,5 ⋅ 0,659 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 7,5


Fb , Rd ,ver = = = 99,6kN
γM2 1,25
⎛ p1 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ − ; ;1,0 ⎟⎟ = min (0,659; 2,22; 1,0 ) =0,659
⎝ 3d 0 4 f u ,b1 ⎠
⎛ e 1,4 p 2 ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2,b − 1,7; − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (4,66; - ; 2,5) = 2,5
⎝ d0 d0 ⎠
În mod similar, rezistenţa orizontală la presiune pe gaură a unui singur şurub pe inima
grinzii, Fb,Rd,hor este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u ,b1 ⋅ d ⋅ t w,b1 2,12 ⋅ 0,757 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 7,5


Fb , Rd ,hor = = = 69,3kN
γM2 1,25
⎛ e2,b p2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟⎟ = min (0,76; - ; 2,22; 1,0) = 0,757
⎝ 3d 0 3d 0 4 f u ,b1 ⎠
⎛ p ⎞
k1 = min⎜⎜1,4 1 − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (2,12; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii în secţiune brută


§6.2.6 SR
f y ,bw 235 EN 1993-
VRd 9 = V pl , Rd = Av ,b ⋅ = 2620 ⋅ = 355kN
3 ⋅γ M 0 3 ⋅ 1,0 1-1

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii în secţiunea netă


§6.2.6 SR
f u ,b1 360 EN 1993-
VRd 10 = Av ,b ,net ⋅ = 2125 ⋅ = 353kN
3 ⋅γ M 2 3 ⋅ 1,25 1-1
Av ,b ,net = Av ,b − n1 ⋅ d 0 ⋅ t w,b1 = 2620 − 3 ⋅ 22 ⋅ 7,5 = 2125mm 2

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii în bloc (secţiunea prin găuri)

VRd 11 = Veff , 2, Rd
§3.10.2
0,5 ⋅ f u ,b1 ⋅ Ant
1 A
Veff , 2, Rd = + ⋅ f y ,b1 ⋅ nv SR EN
γM2 3 γM0 1993-1-8
0,5 ⋅ 360 ⋅ 292 1 2088
= + ⋅ 235 = 325kN
1,25 3 1,0
Ant este aria netă supusă la întindere, si este dată de
⎛ d ⎞
Ant = t w,b1 ⋅ ⎜ e2,b − 0 ⎟ =292 pentru un singur rând vertical de şuruburi (n2 = 1)
⎝ 2 ⎠
⎛ d ⎞
Ant = t w,b 2 ⋅ ⎜ p2 + e2,b − 3 ⋅ 0 ⎟ pentru două rânduri verticale de şuruburi ( n2 = 2)
⎝ 2 ⎠
Anv este aria supusă la forfecare

- IV. 91 -
Anv = t w,b1 ⋅ (e1,b + (n1 − 1) ⋅ p1 − (n1 − 0,5) ⋅ d 0 )
= 7,5 ⋅ (93,5 + (3 − 1) ⋅ 60 − (3 − 0,5) ⋅ 22 ) = 2088mm 2

Rezistenţa îmbinării la forfecare este minimul dintre următoarele componente:


- Forfecare în tija şuruburilor (VRd 1 = 147,92 kN)
- Presiune pe gaură în eclisă (VRd 2 = 282,3 kN)
- Forfecare a eclisei în secţiunea brută (VRd 3 = 320 kN)
- Forfecare a eclisei în secţiunea netă (VRd 4 = 334 kN)
- Forfecare a eclisei în bloc (VRd 5 = 297,9 kN)
- Încovoierea transversală a eclisei (VRd 6 = ∞)
- Voalarea eclisei (VRd 7 = 1559 kN)
- Presiune pe gaură în inima grinzii (VRd 8 =117,9 kN)
- Forfecarea inimii grinzii în secţiunea brută (VRd 9 = 355 kN)
- Forfecarea inimii grinzii în secţiunea netă (VRd 10 = 353 kN)
- Forfecarea inimii grinzii în bloc (VRd 11 = 325 kN)

Rezistenţa la forfecare a nodului VRd = 117,9 kN


Modul de cedare: Presiune pe gaura în inima grinzii.

Verificarea îmbinării la forfecare

Forţa tăietoare de calcul: VEd = 100 kN


Forţa tăietoare capabilă: VRd = 117,9 kN
VRd > VEd Verificare satisfăcută
(3) Rezistenţa îmbinării la întindere

Rezistenţa la forfecare în tija şuruburilor

N Rd ,u ,1 = n ⋅ Fv , Rd ,u = 3 ⋅106,9 = 320,7 kN
α v ⋅ f ub ⋅ A 0,6 ⋅ 800 ⋅ 245 Tab 3.4
Fv , Rd ,u ,1 = = = 94,08kN SR EN
γM2 1,25
1993-1-8
γM,u = 1,1
αv = 0,6 pentru şuruburi grupa 8.8
= 0,5 pentru şuruburi grupa 10.9

Rezistenţa la presiune pe gaură în eclisă

NRd,u,2 = n·Fb,Rd,u,hor = 3·157,5 = 415,95 kN

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui singur şurub, Fb,Rd este calculată cu:
Tab 3.4
k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t SR EN
Fb ,Rd =
γM2 1993-1-8
Prin urmare, rezistenţa orizontală la presiune pe gaură a unui singur şurub asupra eclisei,
Fb,Rd,u,hor este:
k1 ⋅ α b ⋅ f u , p ⋅ d ⋅ t p 2,12 ⋅ 0,757 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 15
Fb ,Rd = = = 138,65kN
γM2 1,25
⎛ e2 p2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,757; - ; 2,22; 1,0 ) = 0,757

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e p ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 1 − 1,7; 1,4 1 − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (3,4; 2,12; 2,5) = 2,1
⎝ d0 d0 ⎠

- IV. 92 -
Rezistenţa la întindere a eclisei în secţiunea brută

t p ⋅ h p ⋅ f up 15 ⋅ 200 ⋅ 360 §6.2.3 SR


Nu3 = = = 864kN EN 1993-
γM2 1,25 1-1

Rezistenţa la întindere a eclisei în secţiunea netă

0,9 ⋅ Anet , p ⋅ f up 0,9 ⋅ 2010 ⋅ 360 §6.2.3 SR


Nu4 = = = 521kN EN 1993-
γM2 1,25
1-1
Anet , p = t p ⋅ h p − d 0 ⋅ n1 ⋅ t p = 15 ⋅ 200 − 22 ⋅ 3 ⋅15 = 2010mm 2

Rezistenţa la presiune pe gaură în inima grinzii

Nu5 = n·Fb,u,hor = 3·69,33 = 207,98 kN

k1 ⋅ α b ⋅ f ubw ⋅ d ⋅ tbw 2,12 ⋅ 0,757 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 7,5 Tab 3.4


Fb ,u ,hor = = = 69,33kN SR EN
γM2 1,25 1993-1-8
⎛ e2,b p2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟⎟ = min(0,757;−; 2,22; 1,0 ) = 0,757
⎝ 3d 0 3d 0 4 f ub1 ⎠
⎛ p ⎞
k1 = min⎜⎜1,4 1 − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (2,12; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la întindere a inimii grinzii în secţiunea brută

tbw ⋅ hbw ⋅ f ubw 7,5 ⋅ 271 ⋅ 360 §6.2.3 SR


Nu6 = = = 585,36kN EN 1993-
γM2 1,25
1-1
Rezistenţa la întindere a inimii grinzii în secţiunea netă

0,9 ⋅ Anet ,bw ⋅ f ubw 0,9 ⋅ 1537 ⋅ 360 §6.2.3 SR


Nu7 = = = 398,39kN
γM2 1,25 EN 1993-
1-1
Anet , p = t bw ⋅ hbw − d 0 ⋅ n1 ⋅ t bw = 7,5 ⋅ 271 − 22 ⋅ 3 ⋅ 7,5 = 1537mm 2

Rezistenţa îmbinării la întindere este minimul dintre următoarele componente:


- Forfecare în tija şuruburilor (NRd,u,1 = 320,7 kN)
- Presiune pe gaură în eclisă (NRd,u,2 = 415,95 kN)
- Întinderea eclisei în secţiunea brută (NRd,u,3 = 864 kN)
- Întindere a eclisei în secţiunea netă (NRd,u,4 = 521 kN)
- Presiune pe gaură în inima grinzii (NRd,u,5 = 207,98 kN)
- Întinderea inimii grinzii în secţiunea brută (NRd,u,6 = 585,36 kN)
- Întinderea inimii grinzii în secţiunea netă (NRd,u,7 = 398,39 kN)

Rezistenţa la întindere a nodului Nu= 207,98 kN


Modul de cedare: Presiune pe gaură în inima grinzii

- IV. 93 -
4.4.5 Îmbinare articulată grindă-stâlp cu prindere cu corniere pe inima grinzii

O îmbinare cu prindere pe inima grinzii cu corniere (vezi Figura 4.45) este alcătuită din
doua corniere şi trei rânduri verticale simple (Figura 4.45-a,c) sau duble (Figura 4.45-b,d)
de şuruburi (doua rânduri amplasate pe stâlp, şi unul pe grindă).

simplu de
Elementul de suruburi
reazem

Elementul
rezemat
Corniera Rand vertical
Corniera simplu de
a) suruburi

CU SAU
SAU

Rand vertical Rand vertical


dublu de suruburi dublu de suruburi
Elementul de
reazem

c) d)

Elementul
rezemat

b)
Figura 4.45: Îmbinare pe inimă cu corniere

Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale.


• Şuruburi:
n Numărul total de şuruburi
A Aria nominală a unui şurub
As Aria rezistentă a unui şurub
d0 Diametrul unei găuri pentru şurub
fu,b Rezistenţa ultimă a unui şurub
fy,b Limita de curgere a unui şurub

• Elementele îmbinate (grinda şi stâlpul):


t Grosimea plăcii suport (tcf şi tcw pentru talpa şi inima stâlpului, respectiv tbw pentru
inima grinzii)
Ab,v Aria brută de forfecare a grinzii rezemate
Ab,v,net Aria de forfecare netă a grinzii rezemate
fu Rezistenţa ultimă a oţelului
fy Limita de curgere a oţelului

• Coeficienţi de siguranţă:
γM0 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiuni din oţel; egal cu 1,0
γM2 Coeficient parţial de siguranţă pentru secţiunea netă, şuruburi, suduri şi plăci
solicitate la presiune pe gaură; egal cu 1,25

• Încărcarea:
VEd Forţa tăietoare aplicată în nod

• Rezistenţa:
VRd Rezistenţa capabilă la tăiere a nodului

- IV. 94 -
Fv,Rd Rezistenţa capabilă de calcul la tăiere

Notaţii specifice îmbinării pe inima grinzii cu corniere

tc

e2s e22s

e2bb e2b

e1bb
e1s p1s p1s e1s

e1bb
z e2ss

Figura 4.46: Notaţii specifice îmbinării pe inima grinzii cu corniere cu un rând de şuruburi

tc

p2b e2b e2s p2s


e2bb
e1bb
e1s p1s p1s e1s

e1bb

e22s

z e2ss

Figura 4.47: Notaţii specifice îmbinării pe inima grinzii cu corniere cu două rânduri de şuruburi

hc Înălţimea cornierei
tc Grosimea cornierei
Av Aria brută de forfecare a cornierei
Avnet Aria netă de forfecare a cornierei

Zona de îmbinare cu elementul rezemat:


dsb Diametrul nominal al tijei şurubului
d0sb Diametrul găurii şurubului
nb Numărul total de şuruburi

- IV. 95 -
n1b Numărul rândurilor orizontale de şuruburi
n2b Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1b Distanţa longitudinală între ultimul rând de şuruburi şi marginea cornierei
e2b Distanţa transversală între ultimul rând de şuruburi şi marginea cornierei
p1b Distanţa longitudinală între două rânduri de şuruburi
p2b Distanţa transversală între două rânduri de şuruburi
e2bb Distanţa transversală între ultimul rând de şuruburi şi marginea inimii grinzii
e1bb Distanţa longitudinală între ultimul rând de şuruburi şi talpa grinzii
z Braţul de pârghie
I Momentul de inerţie al grupului de şuruburi

Zona de îmbinare cu elementul de reazem:


ds Diametrul nominal al tijei şurubului
d0s Diametrul găurii şurubului
ns Numărul total de şuruburi
n1s Numărul rândurilor orizontale de şuruburi
n2s Numărul rândurilor verticale de şuruburi
e1s Distanţa longitudinală între ultimul rând de şuruburi şi marginea cornierei
e2s Distanţa transversală între ultimul rând de şuruburi şi marginea cornierei
p1s Distanţa longitudinală între două rânduri de şuruburi
p2s Distanţa transversală între două rânduri de şuruburi
e2ss Distanţa transversală între ultimul rând de şuruburi şi marginea stâlpului
e22s Distanţa transversală între rândul interior de şuruburi şi inima grinzii

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare unilaterală grindă-stâlp
Stâlpul HEA 240 S235
Grinda IPE 330 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare pe inimă cu corniere
Cornieră L100x100x8 S235

Caracteristici detaliate
Stâlpul HEA 240 S235
Înălţimea secţiunii h = 230 mm
Grosimea inimii tcw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bc = 240 mm
Grosimea tălpii tcf = 12 mm
Raza de curbură r = 21 mm
Aria secţiunii A = 7680 mm2
Momentul de inerţie I = 77630000 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Grinda IPE 330 S235


Înălţimea secţiunii h = 330 mm
Grosimea inimii tbw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bb = 160 mm
Grosimea tălpii tbf = 11,5 mm
Raza de curbură r = 18 mm
Aria secţiunii A = 6260 mm2
Momentul de inerţie I = 83560000 mm4
Limita de curgere fyb = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fub = 360 N/mm2

Notă: grosimea tălpii cornierelor se alege astfel încât să fie mai mare decât
grosimea inimii grinzii

- IV. 96 -
Corniera L100x100x8 S235
Înălţimea hp = 200 mm
Lăţimea bp = 100 mm
Grosimea tp = 8 mm
Decalajul vertical gv = 65 mm

Direcţia încărcării (1) - prinderea pe grindă


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =3
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e1s = 45 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1s = 60 mm
Distanţa între rândul 2 şi 3 de şuruburi p1s = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1s = 45 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2) - prinderea pe grindă


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e2bb = 45 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2b = 45 mm
Braţul de pârghie z = 55 mm

Direcţia încărcării (1) - prinderea pe stâlp


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =3
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e1s = 40 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1s = 60 mm
Distanţa între rândul 2 şi 3 de şuruburi p1s = 60 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1s = 40 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la talpa grinzii e1bb = 40 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2) - prinderea pe stâlp


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la marginea exterioară la rândul de şuruburi e2s = 45 mm
Distanţa de la rândul de şuruburi la margine e2ss = 75 mm
(corespunzător tălpii stâlpului)
Distanţa de la rândul de şuruburi la marginea interioară e2ss = 75 mm

Limita de curgere fyp = 235 N/mm²


Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20, 8.8


Aria rezistentă a unui şurub As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Limita de curgere fyb = 640 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 800 N/mm²

Coeficienţi de siguranţă
γM0 = 1.00
γM2 = 1.25

Forţa tăietoare aplicată


VEd = 100 kN

(1) Cerinţe de ductilitate şi rotire

Verificarea cerinţei de rotire suficientă


Notă: Cerinţa nu este prezentă în EC3 dar reprezintă condiţia pentru realizarea unei
capacităţi de rotire a îmbinării articulate. Practic se evită contactul tălpii inferioare a grinzii
cu stâlpul, ce ar conduce la dezvoltarea unui moment în îmbinare (European

- IV. 97 -
Recommendations for the Design of Simple Joints in Steel Structures, ECCS 2006).
hp ≤ db
hp = 200 mm
db = h – 2 tbf – 2 r = 330 - 2·11,5 - 2·18 = 271 mm
→ Relaţie verificată
φdisponibil > φnecesar presupunem că cerinţa este îndeplinită

Verificarea cerinţei de ductilitate suficientă


Notă: Cerinţa de ductilitate se referă la evitarea cedării şuruburilor datorită forţelor de
tracţiune. Această cerinţă nu este prezentă în EC3, însă este tratată în European
Recommendations for the Design of Simple Joints in Steel Structures, ECCS 2006.

d f yp
≥ 2,8
tp f ub
d/tp = 20/8 = 2,5
fyp/fub = 0,293
2,5 > 1,51
→ Relaţie verificată
f γ
a ≥ 0,4 ⋅ tbw ⋅ β w ⋅ 3 ⋅ ybw ⋅ M 2 presupunem că cerinţa este îndeplinită
f ubw γ M 0
datorită modului de realizare a cornierei şi a racordului dintre aripile cornierei.

(2) Rezistenţa nodului la forfecare

Prinderea pe stâlp

Verificarea forfecării în tija şuruburilor

VRd 1 = 0,8 n Fv,Rd = 451,58 kN Tab 3.4


SR EN
n =6 1993-1-8
Rezistenţa de forfecare a unui şurub, Fv,Rd este dată de:
Fv,Rd= αv A fub / γM2 = 94,08 kN

αv = 0,6
A = 245 mm2
fub = 800 N/mm2

unde A poate fi luată ca şi aria rezistentă a unui şurub As, iar factorul de reducere de 0,8
permite apariţia eforturilor de întindere în şuruburi. §3.7 (1)
SR EN
Verificarea la presiune pe gaură în aripa cornierei 1993-1-8

În mod conservativ:
VRd 2 = n·Fb,Rd = 6·69,8 = 418,8 kN

Dar în cazul cand Fv,Rd ≥ Fb,Rd, (cazul de faţă):


VRd 2 = ∑ Fb,Rd = 418,8 kN

n=6 Tab 3.4


Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub, Fb,Rd este: SR EN
k 1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t p ⋅ f up 1993-1-8
2,5 ⋅ 0,606 ⋅ 20 ⋅ 8 ⋅ 360
Fb,Rd = = = 69,8kN
γ M2 1,25
d = 20 mm

- IV. 98 -
tp = 8 mm
fup = 360.00 N/mm²
⎛ e1s p1s 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min(0,6; 0,66; 2,22; 1,0 ) = 0,6

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2 s − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (4,03; 2,5) = 2,5
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la presiune pe gaură în talpa stâlpului

VRd 3 = n Fb,Rd = 683,3 kN

n=6
Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub, Fb,Rd este: Tab 3.4
SR EN
k 1 ⋅ α b ⋅ d ⋅ t cf ⋅ f ucf 2,5 ⋅ 0,659 ⋅ 20 ⋅ 12 ⋅ 360 1993-1-8
Fb,Rd = = = 113,8kN
γ M2 1,25
⎛ p1s 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ − ; ;1,0 ⎟⎟ = min (0,659; 2,22; 1,0 ) = 0,659
⎝ 3d 0 4 f uc ⎠
⎛ e ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2 ss − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (7,845; 2,5) = 2,5
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la forfecare a cornierei în secţiunea brută §6.2.6 SR


EN 1993-
2 ⋅ hp ⋅ t p f yp 2 ⋅ 200 ⋅ 8 235 1-1
VRd 4 = ⋅ = = 341,8 kN
1,27 3 ⋅γ M 0 1,27 3 ⋅ 1,0

Notă: Coeficientul 1,27 ia în considerare reducerea rezistenţei la forfecare, datorită


prezenţei momentului încovoietor ce acţionează transversal pe placa de capăt. Afectarea
rezistenţei la forfecare cu acest coeficient este tratată în Application Of The Component
Method - CIDECT 2005.

Rezistenţa la forfecare a cornierei în secţiunea netă


§6.2.6 SR
f up 360 EN 1993-
VRd 5 = 2 ⋅ Av ,net ⋅ = 2 ⋅ 1072 = 356,5 kN 1-1
3 ⋅γ M 2 3 ⋅ 1,25
Avnet = t p ⋅ (h p − n1 ⋅ d 0 ) = 8 ⋅ (200 − 3 ⋅ 22 ) = 1072 mm2

Rezistenţa la forfecare a cornierei în bloc (secţiunea prin găuri)

VRd 6 = 2 ⋅ Veff , Rd = 654 kN


Din §3.10.2 EN1993-1-8:
1,36 p2s = 156 mm → hp > 1,36 p2 §3.10.2
n1=3 → n1 > 1 SR EN
f up ⋅ Ant f yp ⋅ Anv 360 ⋅ 272 235 ⋅ 840 1993-1-8
Veff , Rd = Veff ,1, Rd = + = + = 195kN
γM2 3 ⋅γ M 0 1,25 3 ⋅ 1,0

Ant reprezintă aria netă supusă la întindere şi este dată de:

- IV. 99 -
⎛ d ⎞ ⎛ 22 ⎞
Ant = t p ⋅ ⎜ e2 s − 0 ⎟ = 8 ⋅ ⎜ 45 − ⎟ = 272mm 2
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠

Anv reprezintă aria netă supusă la forfecare şi este dată de:


Anv = t p ⋅ (h p − e1s − (n1 − 0,5) ⋅ d 0 ) = 8 ⋅ (200 − 40 − (3 − 0,5) ⋅ 22) = 840mm 2

Rezistenţa la încovoiere a cornierei

În general hp ≥1,36 p3 (i.e. p3 ≤ hp/1,36) prin urmare:


VRd,7 = ∞

Prinderea pe grindă

Verificarea forfecării în tija şuruburilor

n ⋅ Fv ,Rd 6 ⋅ 94,08
VRd 1 = = = 443,86kN
2 2
⎛ 6⋅ z ⎞ ⎛ 6 ⋅ 55 ⎞
1 + ⎜⎜ ⎟⎟ 1 + ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ (n + 1) ⋅ p1s ⎠ ⎝ (6 + 1) ⋅ 60 ⎠

Notă: Numitorul fracţiei ia în considerare forţele de forfecare adiţionale datorate rotirii


grinzii. Acestea afectează şuruburile extreme ale îmbinării printr-un cuplu de forţe
orizontal.

n =6 (3 şuruburi şi 6 secţiuni de forfecare)


Rezistenţa de forfecare a unui şurub, Fv,Rd este: Tab 3.4
Fv,Rd= αv A fub / γM2 = 94,08 kN SR EN
αv = 0,6 1993-1-8
A = 245 mm2
fub = 800 N/mm2

Verificarea la presiune pe gaură în aripa cornierei

n 3
V Rd , 2 = 2 ⋅ = 2⋅ = 212kN
2 2 2 2
⎛ 1 + αn ⎞ ⎛ βn ⎞ ⎛ 1 + 0 ⋅ 3 ⎞ ⎛ 0,54 ⋅ 3 ⎞
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ⎜ ⎟ +⎜ ⎟
⎜F ⎟ ⎜F ⎟ ⎝ 69,12 ⎠ ⎝ 66,6 ⎠
⎝ b , Rd ,ver ⎠ ⎝ b , Rd ,hor ⎠
n =3
α =0
6⋅ z 6 ⋅ 55
β= = = 0,458
p1s ⋅ n ⋅ (n + 1) 60 ⋅ 3 ⋅ (3 + 1)

Rezistenţa la presiune pe gaura a unui şurub, Fb,Rd este dată în Tabelul 3.4 din EN1993-
1-8 ca: Tab 3.4
k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t SR EN
Fb , Rd =
γM2 1993-1-8
Prin urmare, rezistenţa verticală la presiune pe gaură a unui şurub asupra aripii cornierei,
Fb,Rd,ver este:
k1 ⋅ α b ⋅ f u , p ⋅ d ⋅ t p 2,5 ⋅ 0,6 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 8
Fb , Rd ,ver = = = 69,12kN
γM2 1,25

- IV. 100 -
⎛ e1s p1s 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,6; 0,659; 2,22; 1,0 ) = 0,6

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e p ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2b − 1,7;1,4 2 − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (4,03; - ; 2,5) = 2,5
⎝ d0 d0 ⎠
În mod similar, rezistenţa orizontală la presiune pe gaură a unui şurub asupra aripii
cornierei, Fb,Rd,hor este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u , p ⋅ d ⋅ t p 2,12 ⋅ 0,682 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 8


Fb , Rd ,hor = = = 66,6kN
γM2 1,25
⎛ e2b p2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,68; − ; 2,22; 1,0 ) = 0,68

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e p ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 1s − 1,7;1,4 1s − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (5,93; 2,12; 2,5) = 2.12
⎝ d0 d0 ⎠

Rezistenţa la forfecare a aripii cornierelor în secţiunea brută

Av ⋅ f yp 1600 ⋅ 235
VRd 3 = 2 ⋅ = 2⋅ = 341,8kN §6.2.6 SR
1,27 ⋅ 3 ⋅ γ M 0 1,27 ⋅ 3 ⋅1,0 EN 1993-
Av = hptp = 200·8 = 1600 mm² 1-1
fyp = 235 N/mm²

Notă: Coeficientul 1,27 ia în considerare reducerea rezistenţei la forfecare, datorită


prezenţei momentului încovoietor ce acţionează transversal pe eclisă. Afectarea
rezistenţei la forfecare cu acest coeficient este tratată în Application Of The Component
Method - CIDECT 2005.

Rezistenţa la forfecare a aripii cornierelor în secţiunea netă


§6.2.6 SR
Av ,net ⋅ f up 1072 ⋅ 360 EN 1993-
VRd 4 = 2 ⋅ = 2⋅ = 356,5kN 1-1
3 ⋅γ M 2 3 ⋅ 1,25
Av,net = (hp – n1 d0) tp = (200 – 3·22 )·8 =1072 mm²
hp = 200 mm
n1 =3
d0 = 22.00 mm
tp = 8 mm
fup = 360 N/mm2

Rezistenţa la forfecare a aripii cornierelor în bloc

VRd,5 = 2·Veff,2,Rd = 306 kN

0,5 ⋅ f up ⋅ Ant
1 A §3.10.2
Veff , 2, Rd = +
⋅ f y , p ⋅ nv SR EN
γM2 3 γM0 1993-1-8
0,5 ⋅ 360 ⋅ 272 1 840
= + ⋅ 235 ⋅ = 153kN
1,25 3 1,0

unde:
Ant reprezintă aria netă supusă la întindere şi este dată de

- IV. 101 -
⎛ d ⎞
Ant = t p ⎜ e2b − 0 ⎟ =272 mm2 pentru un singur rând vertical de şuruburi (n2 = 1)
⎝ 2⎠
⎛ d ⎞
Ant = t p ⎜ p2 + e2 − 3 0 ⎟ pentru doua rânduri verticale de şuruburi (n2 = 2)
⎝ 2⎠
Anv reprezintă aria netă supusă la forfecare şi este dată de
Anv = t p (h p − e1s − (n1 − 0,5)d 0 ) = 8 ⋅ (200 − 40 − (3 − 0,5)22) = 840mm 2

Rezistenţa la încovoiere a aripii cornierei

Dacă hp ≥ 2,73z atunci:


VRd,6 = ∞
hp = 200 mm
2,73z = 150 mm
→ Relaţie constructivă verificată

Rezistenţa la voalare a aripii cornierei

Wel σ 53333 402,7


VRd , 7 = 2 ⋅ ⋅ = 2⋅ = 781kN
z γM0 55 1,0
2
t p ⋅ hp 8 ⋅ 200 2
Wel = = = 53333mm 3
6 6
2 2
⎛t ⎞ ⎛ 8 ⎞ N
σ = 81⋅ ⎜⎜ p ⎟⎟ ⋅ 235 = 81 ⋅ ⎜ ⎟ ⋅ 235 = 402,7
⎝ z ⎠ ⎝ 55 ⎠ mm 2

Rezistenţa la presiune pe gaură în inima grinzii

n 3
VRd ,8 = = = 124kN
2 2 2 2
⎛1+ α ⋅ n ⎞ ⎛ β ⋅ n ⎞ ⎛ 1 + 0 ⋅ 3 ⎞ ⎛ 0,458 ⋅ 3 ⎞
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ⎜ ⎟ +⎜ ⎟
⎜F ⎟ ⎜F ⎟ ⎝ 99,6 ⎠ ⎝ 62,46 ⎠
⎝ b , Rd , ver ⎠ ⎝ b ,Rd ,hor ⎠
n =3
α =0
6⋅ z 6 ⋅ 55
β= = = 0,458
p1s ⋅ n ⋅ (n + 1) 60 ⋅ 3 ⋅ (3 + 1)

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui şurub, Fb,Rd este: Tab 3.4


k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t SR EN
Fb , Rd = 1993-1-8
γM2
Prin urmare, rezistenta verticală la presiune pe gaură a unui singur şurub pe inima grinzii,
Fb,Rd,ver este:

k1 ⋅ α b ⋅ f u ,b1 ⋅ d ⋅ t w,b1 2,5 ⋅ 0,659 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 7,5


Fb , Rd ,ver = = = 99,6kN
γM2 1,25
⎛ p1s 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ − ; ;1,0 ⎟⎟ = min (0,659; 2,22; 1,0 ) =0,659
⎝ 3d 0 4 f u ,b1 ⎠
⎛ e 1,4 p2 ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 2bb − 1,7; − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (4,03; - ; 2,5) = 2,5
⎝ d0 d0 ⎠

- IV. 102 -
În mod similar, rezistenţa orizontală la presiune pe gaură a unui singur şurub pe inima
grinzii, Fb,Rd,hor este:
k1 ⋅ α b ⋅ f u ,b1 ⋅ d ⋅ t w,b1 2,12 ⋅ 0,682 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 7,5
Fb , Rd ,hor = = = 62,46kN
γM2 1,25
⎛ e2bb p2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟⎟ = min (0,68; - ; 2,22; 1,0 ) = 0,68
⎝ 3d 0 3d 0 4 f u ,b1 ⎠
⎛ p ⎞
k1 = min⎜⎜1,4 1s − 1,7;2,5 ⎟⎟ = min (2,12; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii în secţiune brută

f y ,bw 235 §6.2.6 SR


VRd 9 = V pl , Rd = Av ,b ⋅ = 2620 ⋅ = 355kN EN 1993-
3 ⋅γ M 0 3 ⋅ 1,0 1-1

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii în secţiunea netă


§6.2.6 SR
f u ,b1 360 EN 1993-
VRd 10 = Av ,b ,net ⋅ = 2125 ⋅ = 353kN 1-1
3 ⋅γ M 2 3 ⋅ 1,25
Av ,b ,net = Av ,b − n1 ⋅ d 0 ⋅ t w,b1 = 2620 − 3 ⋅ 22 ⋅ 7,5 = 2125mm 2

Rezistenţa la forfecare a inimii grinzii în bloc (secţiunea prin găuri)

VRd 11 = Veff , 2, Rd
§3.10.2
0,5 ⋅ f u ,b1 ⋅ Ant 1 A 0,5 ⋅ 360 ⋅ 255 1 2175 SR EN
Veff , 2, Rd = + ⋅ f y ,b1 ⋅ nv = + ⋅ 235 = 331,8kN 1993-1-8
γM2 3 γM0 1,25 3 1,0
unde:
Ant este aria netă supusă la întindere, si este dată de
⎛ d ⎞
Ant = t w,b1 ⎜ e2bb − 0 ⎟ =255 pentru un singur rând vertical de şuruburi (n2 = 1)
⎝ 2⎠
⎛ d ⎞
Ant = t w,b 2 ⎜ p 2 + e2,b − 3 0 ⎟ pentru două rânduri verticale de şuruburi ( n2 = 2)
⎝ 2 ⎠
Anv este aria supusă la forfecare
Anv = t w,b1 (e1bb + (n1 − 1) p1s − (n1 − 0,5)d 0 )
= 7,5 ⋅ (105 + (3 − 1) ⋅ 60 − (3 − 0,5) ⋅ 22 ) = 2175mm 2

Rezistenţa îmbinării la forfecare este minimul dintre următoarele componente:


- Forfecare în tija şuruburilor (VRd 1 = 451,58 kN)
- Presiune pe gaură în aripa cornierei (VRd 2 = 418,8 kN)
- Presiune pe gaură în talpa stâlpului (VRd 3 = 683,3 kN)
- Rezistenţa la forfecare a cornierei în secţiunea brută (VRd 4 = 341,8 kN)
- Rezistenţa la forfecare a cornierei în bloc (VRd 5 = 654 kN)
- Rezistenţa la forfecare a cornierei secţiunea netă (VRd 6 = 356,5 kN)
- Rezistenţa la încovoiere transversală a cornierei (VRd 7 = ∞)
- Forfecarea inimii grinzii (VRd 8 = 192)
- Forfecare în tija şuruburilor (VRd 1 = 443,86 kN)
- Presiune pe gaură în aripa cornierei (VRd 2 = 212 kN)
- Forfecare în aripa cornierei în secţiunea brută (VRd 3 = 341,8 kN)

- IV. 103 -
- Forfecare în aripa cornierei în secţiunea netă (VRd 4 = 356,5 kN)
- Forfecare în aripa cornierei în bloc (VRd 5 = 306 kN)
- Încovoierea transversală a aripii cornierei (VRd 6 = ∞)
- Voalarea aripii cornierei (VRd 7 = 781 kN)
- Presiune pe gaură în inima grinzii (VRd 8 =124 kN)
- Forfecarea inimii grinzii în secţiunea brută (VRd 9 = 355 kN)
- Forfecarea inimii grinzii în secţiunea netă (VRd 10 = 353 kN)
- Forfecarea inimii grinzii în bloc (VRd 11 = 331,8 kN)

Rezistenţa îmbinării la forfecare VRd = 124 kN


Modul de cedare: Presiune pe gaură în inima grinzii

Verificarea îmbinării la forfecare:

Forţa tăietoare de calcul: VEd = 100 kN


Forţa tăietoare capabilă: VRd = 124 kN
VRd > V Ed Verificare satisfăcută

(2) Rezistenţa nodului la întindere

Prinderea pe stâlp

Rezistenţa la întindere a şuruburilor

N Rd,u1 = n ⋅ Ft , Rd ,u = 6·160 = 960 kN


k 2 ⋅ f ub ⋅ As 0,9 ⋅ 800 ⋅ 245 Tab 3.4
Ft , Rd ,u = = = 141kN SR EN
γM2 1,25 1993-1-8
n = 6 (numărul total de şuruburi)
k2= 0,9

Rezistenţa la încovoiere a aripii cornierelor

Rezistenţa la încovoiere a aripii cornierelor este:


NRd,u,2 = min(FRd,u,ep1; FRd,u,ep2) = 130,47 kN

Pentru modul 1: FRd ,u ,ep1 = FT ,1, Rd =


(8 ⋅ n p − 2 ⋅ ew )⋅ M pl ,1, Rd ,u
= 130,47 kN
2 ⋅ m p ⋅ n p − ew ⋅ (m p + n p ) Tab 6.3
SR EN
2 ⋅ M pl , 2, Rd ,u + n p ⋅ ∑ Ft , Rd ,u 1993-1-8
Pentru modul 2: FRd ,u ,ep 2 = FT , 2, Rd = = 538 kN
mp + np
Pentru modul 3: Vezi rezistenţa la întindere a şuruburilor
unde:

np = min (e2s; e2ss; 1,25mp) = min (45; 75; 48,8) = 45

mp =
(p 2 − 2 ⋅ t p − t w,b1 − 2 ⋅ 0,8 ⋅ a ⋅ 2 ) = (110 − 2 ⋅ 8 − 7,5 − 2 ⋅ 0,8 ⋅ 3 ⋅ 2 ) = 39,1
2 2
d
ew = w = 9,25 mm
4
1 h p ⋅ t p ⋅ f u , p 1 200 ⋅ 8 ⋅ 360
2 2

M pl ,1, Rd ,u = M pl , 2, Rd ,u = ⋅ = ⋅ = 1,047272kNm
4 γ M ,u 4 1,1
∑Ft,Rd,u = NRd,u,1 = n·Ft,Rd,u= 960 kN

- IV. 104 -
Rezistenţa la întindere în inima grinzii

t w ⋅ h p ⋅ f u ,bw 7,5 ⋅ 200 ⋅ 360 §6.2.3 SR


N Rd ,u ,3 = = = 432kN EN 1993-
γM2 1,25 1-1

Prinderea pe grindă

Rezistenţa la forfecare în tija şuruburilor

N Rd ,u ,1 = n ⋅ Fv , Rd ,u = 6 ⋅ 94,08 = 564,5kN
Tab 3.4
α ⋅ f ⋅ A 0,6 ⋅ 800 ⋅ 245 SR EN
Fv , Rd ,u ,1 = v ub = = 94,08kN
γM2 1,25 1993-1-8
αv = 0,6 pentru şuruburi grupa 8.8
= 0,5 pentru şuruburi grupa 10.9

Rezistenţa la presiune pe gaură în aripa cornierei

NRd,u,2 = n Fb,Rd,u,hor = 6·66,6 = 399,6 kN

Rezistenţa la presiune pe gaură a unui singur şurub, Fb,Rd este: Tab 3.4
k1 ⋅ α b ⋅ f u ⋅ d ⋅ t SR EN
Fb , Rd = 1993-1-8
γ Mu
Prin urmare, rezistenţa orizontală la presiune pe gaură a unui singur şurub asupra aripii
cornierei, Fb,Rd,u,hor este:
k1 ⋅ α b ⋅ f u , p ⋅ d ⋅ t p 2,12 ⋅ 0,682 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 8
Fb , Rd = = = 66,6kN
γM2 1,25
⎛ e2b p 2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟ = min (0,68; - ; 2,22; 1,0 ) = 0,68

⎝ 3d 0 3d 0 4 f up ⎠
⎛ e p ⎞
k1 = min⎜⎜ 2,8 1s − 1,7; 1,4 1s − 1,7; 2,5 ⎟⎟
⎝ d0 d0 ⎠
= min (3,39; 2,12; 2,5) = 2,12

Rezistenţa la întindere in secţiunea brută a aripii cornierei


§6.2.3 SR
t p ⋅ h p ⋅ f up 8 ⋅ 200 ⋅ 360
N u3 = = = 460,8kN EN 1993-
γ M2 1,25 1-1

Rezistenţa la întindere in secţiunea netă a aripii cornierei

0,9 ⋅ Anet , p ⋅ f up §6.2.3 SR


0,9 ⋅ 2144 ⋅ 360
Nu4 = = = 555,7 kN EN 1993-
γM2 1,25 1-1
Anet , p = 2 ⋅ (t p ⋅ h p − d 0 ⋅ n1 ⋅ t p ) = 2 ⋅ (8 ⋅ 200 − 22 ⋅ 3 ⋅ 8) = 2144mm 2

Rezistenţa la presiune pe gaură în inima grinzii

- IV. 105 -
Tab 3.4
Nu5 = n·Fb,u,hor = 3·62,46 = 187,3 kN SR EN
k1 ⋅ α b ⋅ f ubw ⋅ d ⋅ t bw 2,12 ⋅ 0,682 ⋅ 360 ⋅ 20 ⋅ 7,5 1993-1-8
Fb ,u ,hor = = = 62,46kN
γM2 1,25
⎛ e2bb p 2 1 f ub ⎞
α b = min⎜⎜ ; − ; ;1,0 ⎟⎟ = min(0,68;−; 2,22; 1,0 ) = 0,68
⎝ 3d 0 3d 0 4 f ub1 ⎠
⎛ p ⎞
k1 = min⎜⎜1,4 1s − 1,7; 2,5 ⎟⎟ = min (2,12; 2,5) = 2,12
⎝ d0 ⎠

Rezistenţa la întindere în secţiunea brută a inimii grinzii

t bw ⋅ hbw ⋅ f ubw 7,5 ⋅ 271 ⋅ 360


N u6 = = = 585,36kN §6.2.3 SR
γM2 1,25
EN 1993-
1-1
Rezistenţa la întindere în secţiunea netă a inimii grinzii

0,9 ⋅ Anet ,bw ⋅ f ubw 0,9 ⋅ 1537 ⋅ 360


N u7 = = = 398,4kN
γM2 1,25 §6.2.3 SR
EN 1993-
Anet , p = t bw ⋅ hbw − d 0 ⋅ n1 ⋅ t bw = 7,5 ⋅ 271 − 22 ⋅ 3 ⋅ 7,5 = 1537mm 2
1-1

Rezistenţa îmbinării la întindere este minimul dintre următoarele componente:


- Şuruburile supuse la întindere (NRd,u,1= 960 kN)
- Încovoierea aripii cornierelor (NRd,u,2 = 130,47 kN)
- Întinderea inimii grinzii (NRd,u,3 = 432 kN)
- Forfecare în tija şuruburilor (NRd,u,1 = 564,5 kN)
- Presiune pe gaură în aripa cornierei (NRd,u,2 = 399,6 kN)
- Întinderea aripii cornierei în secţiunea brută (NRd,u,3 = 460,8 kN)
- Întinderea aripii cornierei în secţiunea netă (NRd,u,4 = 555,7 kN)
- Presiune pe gaură în inima grinzii (NRd,u,5 = 187,3 kN)
- Întinderea inimii grinzii în secţiunea brută (NRd,u,6 = 585,36 kN)
- Întinderea inimii grinzii în secţiunea netă (NRd,u,7 = 398,4 kN)

Rezistenţa nodului la întindere Nu= 130,47 kN


Modul de cedare: Încovoierea aripii cornierelor

- IV. 106 -
4.4.6 Îmbinări cu bolţuri

4.4.6.1 Condiţii geometrice pentru elemente îmbinate cu bolţuri

Figura 4.48: Exemplu de îmbinare cu bolţ

FEd FEd

0.5 FEd
FEd

0.5 FEd
c

a Tab. 3.9
d0

SR EN
1993-1-8
t

Figura 4.49: Geometria îmbinării cu bolţ

Conform Tabelului 3.9 (SR EN 1993-1-8), condiţiile geometrice ale unei îmbinări cu bolţ
se aplică considerând una din următoarele două situaţii:

- IV. 107 -
Situaţia când se cunoaşte grosimea t

FEd ⋅ γ M 0 2 ⋅ d 0
a≥ + Tab. 3.9
2⋅t ⋅ f y 3
SR EN
FEd ⋅ γ M 0 d 0 1993-1-8
c≥ +
2⋅t ⋅ fy 3

Situaţia când se cunoaşte geometria elementelor

FEd ⋅ γ M 0 Tab. 3.9


t ≥ 0,7 ⋅
fy SR EN
1993-1-8
d 0 ≤ 2,5 ⋅ t

Cunoscând valoarea pentru următoarele elemente, se calculează dimensiunile a si c:


do = 30 mm
t = 15 mm
FEd = 100 kN
FEd,ser = 60 kN
fy = 235 N/mm2

FEd ⋅ γ M 0 2 ⋅ d 0 100000 ⋅1,0 2 ⋅ 30


a≥ + '= + = 34,18 mm Tab. 3.9
2⋅t ⋅ f y 3 2 ⋅15 ⋅ 235 3
SR EN
FEd ⋅ γ M 0 d 0 100000 ⋅ 1,0 30 1993-1-8
c≥ + '= + = 24,18 mm
2⋅t ⋅ fy 3 2 ⋅ 15 ⋅ 235 3

Valorile alese sunt:


a = 35 mm
c = 35 mm

d diametrul bolţului;
d0 diametrul găurii bolţului;
fy cea mai mică rezistenţă de calcul dintre cea a bolţului şi a elementului îmbinat;
fup rezistenţa de rupere la tracţiune a materialului bolţului;
fyp limita de curgere bolţului;
t grosimea elementului îmbinat;
A aria secţiunii transversale a bolţului.
a grosimea eclisei subţiri
b grosimea eclisei groase
c distanţa dintre cele două eclise
FEd,ser valoarea de calcul a forţei transferate în reazem, sub acţiunea combinaţiei de
încărcări la starea limită de exploatare normală.

4.4.6.2 Rezistenţa îmbinării cu bolţ

Rezistenţa la forfecare a tijei bolţului

0,6 ⋅ A ⋅ f ub 0,6 ⋅ 1413 ⋅ 800 Tab 3.10


Fv , Rd = = = 542,592kN ≥ Fv ,Ed = 100kN SR EN
γM2 1,25
1993-1-8
Relaţie verificată
π ⋅d 2
π ⋅ 30 2
A = 2⋅ = 2⋅ = 1413mm 2
4 4

- IV. 108 -
f ub = 800 N / mm 2

Presiune pe gaură în placă


Notă: Se calculează pentru pachetul ce trage într-o singură parte şi care are grosimea
Tab 3.10
cea mai mică.
SR EN
1,5 ⋅ t ⋅ d ⋅ f yp 1,5 ⋅ 15 ⋅ 30 ⋅ 235 1993-1-8
Fb , Rd = = = 158,625kN ≥ Fb ,Ed = 100kN
γM0 1,0
t = 15 mm
d = 30 mm
fyp = 235 N/mm²

Dacă se intenţionează ca bolţul să fie interschimbabil, trebuie să fie satisfăcută şi


următoarea relaţie:
Tab 3.10
0,6 ⋅ t ⋅ d ⋅ f yp 0,6 ⋅15 ⋅ 30 ⋅ 235
Fb , Rd = = = 63,4kN ≥ Fb , Ed ,ser = 60kN SR EN
γ M 6,ser 1,0 1993-1-8
Relaţie verificată

Rezistenţa la încovoiere în tija bolţului

Momentul încovoietor în tija bolţului este:

FEd 100000
M Ed = ⋅ (b + 4 ⋅ c + 2 ⋅ a ) = ⋅ (15 + 4 ⋅ 2,5 + 2 ⋅ 10) = 562500 Nmm §3.13.2
8 8 SR EN
F 60000 1993-1-8
M Ed ,ser = Ed ,ser ⋅ (b + 4 ⋅ c + 2 ⋅ a ) = ⋅ (15 + 4 ⋅ 2,5 + 2 ⋅10) = 337500 Nmm
8 8
FEd = 100 kN §3.13.2
FEd,ser = 60 kN Fig. 3.11
a = 10 mm SR EN
b = 15 mm 1993-1-8
c = 2,5 mm

1,5 ⋅ Wel ⋅ f yb 1,5 ⋅ 2650 ⋅ 640


M Rd = = = 2544000 Nmm ≥ M Ed = 562500 Nmm Tab 3.10
γM0 1,0 SR EN
Relaţie verificată 1993-1-8
π ⋅r 3
Wel = = 2650mm 3
4

Dacă se intenţionează ca bolţul să fie interschimbabil, trebuie să satisfacă şi următoarea


relaţie:

0,8 ⋅Wel ⋅ f yb 0,8 ⋅ 2650 ⋅ 640 Tab 3.10


M Rd ,ser = = = 1356800 Nmm ≥ M Ed ,ser = 337500 Nmm SR EN
γ M 6,ser 1,0
1993-1-8
Relaţie verificată

Rezistenţa combinată la forfecare şi încovoiere a bolţului

2
Tab 3.10
2
⎡ M Ed ⎤ ⎡ Fv , Ed ⎤ SR EN
⎢ ⎥ +⎢ ⎥ ≤1 1993-1-8
⎣ M Rd ⎦ ⎢⎣ Fv , Rd ⎥⎦

- IV. 109 -
2 2
⎡ 562500 ⎤ ⎡ 100000 ⎤
⎢⎣ 2544000 ⎥⎦ + ⎢⎣ 542592 ⎥⎦ = 0,082 ≤ 1
Relaţie verificată

4.4.6.3 Verificare tensiunii de contact pentru cazul bolţurilor interschimbabile

σ h ,Ed ≤ f h ,Rd
§3.13.2
E ⋅ FEd ,ser ⋅ (d 0 − d ) SR EN
σ h ,Ed = 0,591 ⋅ 1993-1-8
d2 ⋅t
210000 ⋅ 60000 ⋅ (31 − 30 )
σ h , Ed = 0,591⋅ = 570 N / mm 2
30 2 ⋅15
2,5 ⋅ f yp
f h , Ed =
γ M 6,ser
2,5 ⋅ 235
f h , Ed = = 587,5 N / mm 2
1,0
σ h , Ed = 570 N / mm 2 < f h , Rd = 587,5 N / mm 2
Relaţie verificată

- IV. 110 -
4.4.7 Îmbinare articulată între stâlp şi fundaţie (După modelul Cestruco, 2003)

4.4.7.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

Ed

VEd a1
tp

a ar
t

br
h

b1
b
Figura 4.50: Îmbinare simplă între stâlp şi fundaţie

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare articulată între stâlp şi fundaţie cu două
şuruburi de ancoraj
Stâlpul HEA 240 S235
Placa de bază P30 x 400 x 400 S235
Blocul fundaţiei 800 x 700 x 700 C30/37

Stâlpul HEA 240 S235


Înălţimea secţiunii hc = 230 mm
Grosimea inimii tcw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bc = 240 mm
Grosimea tălpii tcf = 12 mm
Raza de curbură r = 21 mm
Aria secţiunii A = 7680 mm2
Momentul de inerţie I = 77630000 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Placa de bază P30 x 400 x 400 S235


Grosimea plăcii tp = 30 mm
Lăţimea plăcii a = 400 mm
Lungimea plăcii b = 400 mm
Grosimea stratului de poză t = 30 mm
Distanţa până la marginea blocului ar = 150 mm
Distanţa până la marginea blocului br = 150 mm
Limita de curgere fyc = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm2

Blocul fundaţiei 800 x 700 x 700 C30/37


Lăţimea blocului a1 = 700 mm
Lungimea blocului b1 = 700 mm
Înălţimea blocului h = 800 mm
Rezistenţa caracteristică fck = 30 N/mm2

- IV. 111 -
Coeficienţi de siguranţă
γM0 = 1,15
γC = 1,25

4.4.7.2 Calculul bazei stâlpului

Secţiunea blocului fundaţiei care este utilă transmiterii eforturilor se găseşte prin:

⎛ a + 2 ⋅ a r = 400 + 2 ⋅150 = 700 mm ⎞


⎜ ⎟
⎜ 5 ⋅ a = 5 ⋅ 400 = 2000 mm ⎟
a 1 = min ⎜ ⎟ = 700 mm
a + h = 400 + 800 = 1200 mm
⎜ ⎟
⎜ 5 ⋅ b = 5 ⋅ 700 = 3500 mm ⎟
⎝ 1 ⎠

iar, din condiţii de simetrie b1 = a1. Prin urmare, factorul de concentrare a eforturilor este:
a1 ⋅ b1 700 ⋅ 700
kj = = = 1,75
a ⋅b 400 ⋅ 400

Rezistenţa la presiune a betonului de sub placa de bază se poate calcula astfel:

0,67 ⋅k j ⋅ f ck 0,67 ⋅1,75 ⋅ 30 N §6.2.5


fj = = = 23,45 SR EN
γc 1,5 mm 2 1993-1-8

Calculul la compresiune al betonului se face considerând o placă rigidă cu o lăţime


constantă c, situată împrejurul secţiunii stâlpului care înlocuieşte placa de bază flexibilă:

fy 235 §6.2.5
c =t⋅ = 30 ⋅ = 51,1mm SR EN
3⋅ f j ⋅γ M 0 3 ⋅ 23,45 ⋅1,15 1993-1-8

Aria eficace de transmitere a eforturilor de compresiune (vezi Figura 4.51) este:

Aeff = (bc + 2 ⋅ c) ⋅ (hc + 2 ⋅ c) − (bc + 2 ⋅ c − t w − 2 ⋅ c) ⋅ (hc − 2 ⋅ t f − 2 ⋅ c)


Aeff = (230 + 2 ⋅ 51,1) ⋅ (240 + 2 ⋅ 51,1) − (230 + 2 ⋅ 51,1 − 7,5 − 2 ⋅ 51,1) ⋅ (240 − 2 ⋅12 − 2 ⋅ 51,1) = 77678mm 2
c bc c

c tw
c
tf
c
hc
c

Figura 4.51: Aria efectivă

Rezistenţa de calcul a betonului de sub placa de bază este: §6.2.5


SR EN
N Rd = Aeff ⋅ f j = 77678 ⋅ 23,45 = 1821 ⋅10 3 N 1993-1-8

- IV. 112 -
Buloanele de ancoraj sunt dimensionate din condiţii constructive. §6.2.6.12
SR EN
1993-1-8
HEA 240 400
80 240 80

85
200

115
5

70
P30 - 400x400

400
2O22

115
30 30

200

85
200 200
200 200
3P30 - 40x240 90 220 90
400 400
500

O20
M20 Concrete C30/37
110 110 Steel S235
220

Figura 4.52: Ancorarea stâlpului în fundaţie

Notă:

· Rezistenţa de calcul a stâlpului este mai mică decât cea a bazei stâlpului:
N pl , Rd = A ⋅ f y / γ M 0 = 7680 ⋅ 235 / 1,15 = 1569,4 ⋅ 10 3 N
unde A este aria secţiunii transversale a stâlpuui.

· Plăcuţe adiţionale sunt folosite în timpul execuţiei pentru a asigura nivelul plăcii
de bază (vezi Figura 4.52).

4.4.7.3 Îmbinare semirigidă între stâlp şi fundaţie

Pentru situaţia când forţa tăietoare din stâlp are o valoare semnificativă, aceasta va fi
transmisă fundaţiei prin intermediul buloanelor de ancoraj. În acest caz poate există
necesitatea utilizării a unui număr de patru buloane de ancoraj localizate în partea internă
a tălpilor stâlpului.

Figura 4.53: Îmbinare stâlp-fundaţie semirigidă

Rotirea stâlpului, care pentru situaţia unei îmbinări cu două buloane amplasate pe axa
neutră a secţiunii stâlpului ar fi liberă, în acest caz este parţial împiedicată şi conduce la
apariţia unui moment încovoietor rezistent generat de forţa de întindere din buloane şi
echilibrat de presiunea dintre placa de bază şi beton.

Rezultanta forţelor de compresiune din beton se consideră că acţionează în centrul de

- IV. 113 -
compresiune al ariei triunghiulare din beton.

Notă: datorită faptului că rigiditatea acestui tip de prindere poate fi semnificativă, ea


trebuie calculată şi eventual inclusă în calculul structural (vezi Capitolul 3).

MRd

fc
Ft
b

Figura 4.54: Momentul încovoietor rezultat într-o prindere la baza stâlpului

Calculul momentului capabil se face astfel:

M Rd = min (Ft ; Fc ) ⋅ b

Aeff 77678
Fc = ⋅ fi = ⋅ 23,45 = 910,8kN
2 2

π ⋅ 202
0,9 ⋅ 360 ⋅ 2 ⋅ Tab 3.4
0,9 ⋅ f ub ⋅ As 4
Ft = = = 162,8kN SR EN
γ M ,2 1,25 1993-1-8

M Rd = min (162;910) ⋅ 0,15 = 24,3 kNm

4.4.7.4 Calculul lungimii de ancoraj a buloanelor

În conformitate cu SR EN 1992-1-1, lungimea de ancoraj a buloanelor se poate calcula în


mod simplificat astfel:
§8.4.2.(2)
f bd = 2,25 ⋅η1 ⋅η2 ⋅ f ctd SR EN
1992-1-1
N
f bd = 2,25 ⋅ η1 ⋅η 2 ⋅ f ctd = 2,25 ⋅ 1,0 ⋅ 1,0 ⋅ 2 = 4,5
mm 2

φ σ Sd §8.4.3.(2)
lb , req = ⋅
4 f bd SR EN
1992-1-1

- IV. 114 -
φ σ Sd 20 360 §8.4.4.(2)
lb , req = ⋅ = ⋅ = 400mm SR EN
4 fbd 4 4,5
1992-1-1
lb , eq = α1 ⋅ lb , req

lb , eq = α1 ⋅ lb , req = 1,0 ⋅ 400 = 400mm

- IV. 115 -
CAPITOLUL V

ÎMBINĂRI LA ELEMENTE CU SECŢIUNE TUBULARĂ

- V. 1 -
5.1. INTRODUCERE
Tehnologia de îmbinare joacă un rol important asupra performanţelor structurilor cu secţiuni
tubulare. Trebuie făcută o distincţie între elementele cu secţiune tubulară circulară (CHS) şi
rectangulară (RHS), deoarece comportarea nodurilor, de exemplu comportarea locală a
elementelor, este diferită. Un caz particular este reprezentat de nodurile grindă-stâlp ale clădirilor
cu stâlpi din secţiuni tubulare umplute cu beton (CFHS). În acest caz se pot folosi atât îmbinări
sudate cât şi bulonate. Pentru noduri grindă-stâlp cu elemente cu secţiuni tubulare, cum ar fi grinzi
şi stâlpi din RHS sau stâlp din RHS şi grindă din profile I sau H, este posibilă folosirea tehnologiei
cu şuruburi oarbe. Acest capitol prezintă principalele aspecte ale comportării şi calculului
îmbinărilor de elemente cu secţiuni tubulare, solicitate preponderent static. Aceste îmbinări pot fi
utilizate şi la clădiri din zone seismice, atunci când acţiunile seismice nu sunt considerate
generatoare de fenomene de oboseală. Norma europeană [EN 1993-1-8: 2006] Capitolul 7
furnizează reguli detaliate de aplicare pentru a determina rezistenţele statice ale nodurilor
uniplanare şi multiplanare, la grinzi cu zăbrele realizate din elemente cu secţiuni tubulare circulare,
pătrate sau rectangulare, şi ale nodurilor uniplanare, la grinzi cu zăbrele compuse din combinaţii
de secţiuni tubulare şi secţiuni deschise.

Rezistenţele statice ale nodurilor sunt exprimate ca rezistenţe de calcul maxime axiale
şi/sau momente pentru zăbrele. Regulile de aplicare sunt valabile atât pentru secţiuni laminate
tubulare din EN 10210, cât şi pentru secţiuni tubulare formate la rece din EN 10219, dacă
dimensiunile secţiunilor tubulare respectă cerinţele necesare. Grosimea nominală de perete a
secţiunii tubulare este limitată la minimum 2,5 mm şi nu va fi mai mare decât 25 mm, dacă nu se
iau măsuri speciale care să asigure că proprietăţile grosimii materialului vor fi adecvate. Tipurile de
noduri acoperite de standardul EN 1993-1-8 sunt indicate în Figura 5.1. regulile de aplicare date în
paragraful 7.1.2 al EN 1993-1-8 pot fi utilizate numai în cazul în care toate condiţiile date în
paragraf sunt respectate.

Referinţele bibliografice utilizate sunt:


• SR EN 1993-1-8:2006, Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-8: Proiectarea
îmbinărilor
• Leonardo Project: CESTRUCO, Questions and Answers to design of Structural Connections
according to Eurocode 3, 2003
• CIDECT Report: 5BP-4/05, Development of a full consistent design approach for bolted and
welded joints in building frames and trusses between steel members made of hollow and/or
open sections, Application of the component method, Volume 1: Practical guidelines, 2005
• CIDECT, Design of Tubular Steel Structures, Lecture 12: Generalities on joint design, 2009
• CIDECT, Design of Tubular Steel Structures, Lecture 13: Welded connections, 2009
• CIDECT, Design of Tubular Steel Structures, Lecture 14: Bolted connections, 2009

- V. 2 -
5.2. CALCULUL ÎMBINĂRILOR CU SECŢIUNI
TUBULARE (EN1993-1-8, 7.2)
5.2.1 Generalităţi

Eforturile de calcul axiale, atât zăbrele cât şi în tălpi la starea limită ultimă, nu trebuie să
depăşească rezistenţele de calcul ale elementelor componente determinate în conformitate cu
EN1993-1-1.

Eforturile de calcul axiale în zăbrele, la starea limită ultimă trebuie de asemenea să nu


depăşească rezistenţa de calcul a nodului dată în 7.4, 7.5 sau 7.6.

Tensiunile normale σ0,Ed sau σp,Ed din tălpa unui nod trebuie determinate din:

N 0, Ed M 0, Ed
σ0,Ed = + (5.1)
A0 We (,0

N p , Ed M 0, Ed
σp,Ed = + (5.2)
A0 We (,0

unde:

Np,Ed = N 0, Ed − ∑ N i , Ed cosθ i (5.3)


i >0

5.2.2 Moduri de cedare ale îmbinărilor cu secţiuni tubulare

Rezistenţa de calcul a nodurilor realizate între elemente cu secţiune tubulară şi a nodurilor


realizate între elemente cu secţiune tubulară şi deschisă, trebuie să se bazeze pe unul din
următoarele moduri de cedare:

a) Cedare la faţa tălpii (cedare plastică a feţei tălpii) sau plastificarea tălpii (cedare
plastică a secţiunii tălpii);

b) Cedare a pereţilor laterali ai tălpii (sau cedarea inimii tălpii) prin curgere,
străpungere sau instabilitate (strivire sau voalare a pereţilor laterali ai tălpii) sub efectul
de compresiune al zabrelei;

c) Cedare prin forfecarea tălpii;

d) Cedare la forfecare prin străpungere a peretelui tălpii (iniţierea fisurii conducând la


desprinderea zăbrelei de talpă);

e) Cedare a zăbrelei cu o lăţime efectivă redusă (fisuri în suduri sau în zăbrele);

f) Cedare prin voalare locală a unei zăbrele, sau a unei tălpi, realizate din elemente cu
secţiuni tubulare, în nod.

Expresiile tipărite îngroşat în lista de mai sus reprezintă diferitele moduri de cedare ale
nodurilor structurilor cu zăbrele pentru rezistenţele de calcul date în Tabele 7.4 până la 7.6 din
EN1993-1-8.

- V. 3 -
Figurile Figura 5.2, Figura 5.3 şi Figura 5.4 ilustrează modurile de cedare (a)-(f) pentru
noduri între zăbrele şi elemente de talpă, cu secţiuni circulare tubulare CHS, rectangulare RHS,
respectiv între zăbrele CHS sau RHS şi secţiuni I sau H pentru tălpi.

Nod în K Nod în KT Nod în N

Nod în T Nod în X Nod în Y

Nod în DK Nod în KK

Nod în X Nod în TT

Nod în DY Nod în XX

Figura 5.1: Configuraţii de noduri între elemente cu secţiuni tubulare ale grinzilor cu zăbrele

- V. 4 -
Mod de
Forţă axială Moment încovoietor
cedare

Figura 5.2: Moduri de cedare la nodurile elementelor cu secţiuni circulare tubulare (CHS)

- V. 5 -
Mod de
Forţă axială Moment încovoietor
cedare

Figura 5.3: Moduri de cedare la nodurile elementelor cu secţiuni rectangulare tubulare (RHS)

- V. 6 -
Mod de
Forţă axială Moment încovoietor
cedare

a - -

d - -

Figura 5.4: Moduri de cedare la nodurile elementelor realizate între secţiuni circulare sau rectangulare
tubulare (CHS sau RHS) ale zăbrelelor şi secţiuni I sau H ale tălpilor

- V. 7 -
5.3. ÎMBINĂRI SUDATE (CIDECT L13, 2009)
Chiar dacă îmbinările cu şuruburi la secţiuni tubulare sunt utilizate pentru asamblarea
elementelor prefabricate sau a structurilor spaţiale, cea mai uitilizată metodă pentru a asambla
elemente tubulare este sudarea, mai ales pentru grinzi cu zăbrele (Figura 5.5: Diferite tipuri de
grinzi cu zăbrele).

Figura 5.5: Diferite tipuri de grinzi cu zăbrele

5.3.1 Îmbinări pentru elemente cu secţiune tubulară circulară (CHS)

Sec iunile circulare pot fi îmbinate în moduri diferite:


• Cu conectori speciali prefabricaţi (de ex. Mero);
• Cu piese de capăt care permit îmbinări cu şuruburi;
• Sudate de o placă;
• Sudate direct de elementul continuu (talpă).

Cea mai simplă soluţie este să se taie corespunzător capătul elementelor care trebuie
îmbinate cu talpa şi să se sudeze elementele direct între ele.

5.3.1.1 Modele analitice pentru îmbinări cu secţiuni CHS solicitate axial

Pentru determinarea parametrilor care influenţează comportarea nodurilor, se folosesc trei


modele analitice pentru noduri cu secţiuni tubulare realizate din CHS:
• Model circular;
• Model la forfecare prin străpungere;
• Model de forfecare a tălpii.

- V. 8 -
5.3.1.1.1 Model circular

Nodul este modelat de un tub de lungime efectivă Be, având o geometrie şi caracteristici
mecanice identice cu talpa CHS (Figura 5.6: Model circular pentru solicitări axiale).

Ni ⋅ sinΘi

cd1i ⋅ dt i i
ti
N ⋅ sinΘ Ni ⋅ sinΘi
i i
2 2 ⋅ Be
A A mp
t0 ϕ
B B d0
mp
A A
Be
Ni ⋅ sinΘi
2
cd1ii ⋅ dtii i

d0 − t i
Ni ⋅ sinΘi
Figura 5.6: Model circular pentru solicitări axiale

Efortul Ni din zăbrea poate fi împărţit în două încărcări de 0,5 Ni sinθi perpendicular pe talpă
pe o distan ă (di - ti) = c1 di pe generatoare. Aceste încărcări vor fi transmise tălpii pe o lungime
efectivă Be. Încărcarea 0,5·Ni·sinθi este acum considerată ca o încprcare uniform distribuită liniară
pe lungimea efectivă Be. La cedare, capacitatea plastică mp va fi atinsă în punctele A şi B.

Neglijând influenţa eforturilor axiale şi de forfecare asupra momentului plastic mp pe unitate


de lungime, mp rezultă:

m p = 0, 25 t02 f y 0 (5.4)

Cu d0 – t0 ≈ d0 (neglijând t).

2 m p Be = 0,5 N i sin θ i ( 0,5 d 0 − 0,5 c1 di )

2 Be
d0 t2 f
Ni = ⋅ 0 y0 (5.5)
1 − c1β sin θi

Lungimea efectivă Be a fost determinată experimental şi depinde de raportul β. O valoare


medie este: Be = 2,5 d0 – 3,0 d0.

Acest model furnizează rezultate bune pentru noduri T, Y şi X.Pentru noduri mai complexe
cum ar fi K şi N, trebuie luaţi în considerare alţi parametri cum ar fi distanţa dintre diagonale şi
eforturile axiale.

- V. 9 -
5.3.1.1.2 Model la forfecare prin străpungere

Pentru cedarea prin forfecare cu străpungere, zăbreaua trage în afară secţiunea tălpii.
Cedarea este produsă de componenta din zăbrea perpendiculară pe secţiunea tălpii Ni sinθi.

Rezistenţa la forfecare prin străpungere pentru îmbinări cu un unghi de zăbrea de θi = 90°


poate fi calculat folosind aria efectivă de forfecare prin străpungere π d1 t0 (simplificată ca
perimetrul zăbrelei multiplicat cu grosimea tălpii) şi rezistenţa la forfecare prin străpungere f y 3 .
Astfel:

N i = 0,58 π di t0 f y 0 (5.6)

Pentru unghiuri de zăbrele diferite de θi = 90°, perimetrul îmbinării poate fi idealizat cu o


elipsă.

Deoarece perimetrul unei elipse nu poate fi calculat analitic, raportul dintre perimetrul
elipsei (pentru θi < 90°) şi cerc (pentru θi = 90°) este dat simplificat de (1 + sin θi) / (2 sin θi). Astfel,
criteriul de forfecare prin străpungere este:

1 + sin θi
N i = 0,58 π di t0 f y 0 (5.7)
2 ⋅ sin 2 θi

Figura 5.7: Model la forfecare prin străpungere

5.3.1.1.3 Model de forfecare al tălpii

La nodurile în T, cedarea este guvernată de o combinaţie de cedare locală a secţiunii


transversale datorită eforturilor din zăbrea perpendiculare pe talpă şi cedarea tălpii datorită
forfecării, încovoierii şi dacă e prezentă, încărcarea axială a tălpii.

Nodurile în K cu un raport mare β pot ceda rin forfecare în porţiunea liberă dintre zăbrele.
Modul de cedare este o plasticizare a secţiunii transversale a tălpii datorită forfecării, forţei axiale şi
încovoierii dacă este prezentă.

- V. 10 -
Pentru tălpi compacte, cu o analiză plastică se poate arăta că capacitatea tălpii la forfecare
este dată de:

f y0 2
V pl = Av = A0 0,58 f y 0 (5.8)
3 π

Capaciatea axială a secţiunii tălpii este dată de:

N pl = A0 f y 0 = π ( d 0 − t0 ) t0 f y 0 (5.9)

Dacă momentele încovoietoare sunt mici, trebuie considerată doar interacţiunea dintre
forţele axiale şi de forfecare:

2
⎛ N i ⋅ sinΘi ⎞
N 0,gap ≤ A 0 ⋅ f y0 − A 0 ⋅ f y0 1− ⎜ ⎟⎟ (5.10)
⎜ 0,58 ⋅ f y0 ⋅ A V
⎝ ⎠

Figura 5.8: Model de forfecare a tălpii

5.3.1.2 Evaluarea rezistenţelor pentru îmbinări cu secţiuni CHS

Cu condiţia ca geometria nodului să fie în conformitate cu cea dată în Tabel 5.1, rezistenţa
de calcul a nodurilor realizate prin sudură între elemente cu secţiuni circulare tubulare poate fi
determinată folosind 7.4.2 (Noduri plane) şi 7.4.3 (Noduri spa iale) din EN1993-1-8.

În cazul nodurilor aflate în domeniul de validitate dat în Tabel 5.1, doar cedarea feţei tălpii
şi forfecarea prin străpungere trebuie considerate. Rezistenţa de calcul a unei îmbinări va fi
valoarea minimă pentru aceste două criterii.

Tabel 5.1 Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între elemente cu secţiuni circulare
tubulare (CHS)
0,2 ≤ di / d0 ≤ 1,0
Clasa 2 şi 10 ≤ d 0 / t0 ≤ 50 în general
dar 10 ≤ d 0 / t0 ≤ 40 pentru îmbinări în X
Clasa 2 şi 10 ≤ di / ti ≤ 50
λov ≥ 25%
g ≥ t 1 + t2

- V. 11 -
5.3.2 Îmbinări pentru elemente cu secţiune tubulară rectangulară (RHS)

Cea mai economică şi comună cale pentru a îmbina secţiuni tubulare rectangulare este prin
îmbinare directă fără nici o placă sau guseu; această soluţie furnizează de asemenea cea mai
eficientă cale pentru protecţie şi mentenanţă.

Îmbinările dintre secţiuni tubulare rectangulare pot fi uşor realizate, deoarece elementele
îmbinate trebuie prevăzute doar cu tăieturi de capăt drepte.

Îmbinări sudate RHS:


• Noduri T;
• Noduri Y;
• Noduri X;
• Nod K (cu spaţiu şi suprapunere);
• Nod N (cu spaţiu şi suprapunere);
• Nod KT (cu spaţiu şi suprapunere).

5.3.2.1 Modele analitice pentru îmbinări cu secţiuni RHS solicitate axial

Pentru determinarea parametrilor care influenţează comportarea nodurilor, se folosesc cinci


modele analitice pentru noduri cu sec iuni tubulare realizate din RHS:
• Modelul linilor de plasticizare;
• Modelul de forfecare prin străpungere;
• Modelul lă imii efective a zăbrelei;
• Modelul voalării peretelui de talpă;
• Modelul de forfecare al tălpii.

5.3.2.1.1 Modelul linilor de plasticizare

Principiul metodei liniilor de plasticizare este bazat pe egalitatea dintre energia externă a
efortului N1 pe o deplasare d şi energia internă prin sistemul de articulaţii plastice cu lungimi de linii
plastice li şi unghiuri de rotire ϕi.

N1 sin θi δ = Σli ϕi m p (5.11)

m p = 0, 25 t02 f y 0 (pe unitate de lungime)

Egalând suma cu lucrul mecanic extern se obţine:

2 f y 0 t02 ⎛ 1− β η ⎞
N1 sin θi = ⎜ tan α + + ⎟ (5.12)
1− β ⎝ tan α sin θ i ⎠

Acesta e un minim pentru:

dN1
=0

tan α = 1 − β

Substituţia oferă capacitatea (noduri T, Y şi X):

- V. 12 -
f y 0 t02 ⎛ 2 ⋅η ⎞ 1
N1 = ⎜ + 4 1− β ⎟ (5.13)
1 − β ⎝ sin θ1 ⎠ sin θ1

La acest model, unele simplificări au fost încorporate, de ex. grosimea secţiunii a fost
neglijată (b – 2 t b).

Acelaşi lucru se aplcă şi mărimii sudurilor, care nu au fost încorporate.

Pentru nodurile K transferul încărcării este mai complicat.

Figura 5.9: Model al liniilor de plasticizare pentru noduri T, Y şi X

- V. 13 -
5.3.2.1.2 Modelul de forfecare prin străpungere

Forfecarea prin străpungere este produsă de componenta perpendiculară pe faţa tălpii a


efortului din zăbrea, astfel criteriul de forfecare prin străpungere este dat de:

f y0 ⎛ 2 ⋅ h1 ⎞ 1
N1 = t0 ⎜ + 2bep ⎟ (5.14)
3 ⎝ sin θ1 ⎠ sin θ1

Pentru noduri în K cu spaţiu între diagonale, mărimea spaţiului este extrem de importantă
pentru lungimea forfecării prin străpungere efectivă.

Dacă mărimea spaţiului este aproape de zero şi valoarea lui β este mică către mediu,
porţiunea cu spaţiu este relativ prea rigidizată în comparaţie cu celelalte părţi perimetrale.

Lungimea efectivă redusă pentru forfecare cu străpungere.

f y0 ⎛ h ⎞
N 2 sin θ 2 = t0 ⎜ b2 + 2 c 2 ⎟ (5.15)
3 ⎝ sin θ 2 ⎠

Pentru un spaţiu mare între diagonale, apare o situaţie similară ca şi pentru nodurile T, Y
i X, astfel:

f y0 ⎛ 2 h2 ⎞
N 2 sin θ 2 = t0 ⎜ + 2 bep ⎟ (5.16)
3 ⎝ sin θ 2 ⎠

Pentru un spaţiu unde rigiditatea este aproximativ egală cu cea de partea zăbrelelor,
criteriul de forfecare prin străpungere devine:

f y0 ⎛ 2 h2 ⎞
N 2 sin θ 2 = t0 ⎜ + b2 + bep ⎟ (5.17)
3 ⎝ sin θ 2 ⎠

Neglijând grosimea şi dimensiunile sudurilor, spaţiul trebuie să satisfacă:

0.5 g ≈ 0.5 ( b0 − bi ) sau g b0 ≈ 1 − β

Datorită capacităţii de deformare a materialului, care a fost dovedit experimental, limita


poate fi extinsă la:

0.5 (1 − β ) ≤ g b0 ≤ 1.5 (1 − β ) (5.18)

- V. 14 -
a) sectiune longitudinală b) sectiune transversală

⎛ h ⎞
L eff = 2⎜⎜ 1 + 2b ep ⎟⎟
⎝ sin θ1 ⎠

Figura 5.10: Model de forfecare prin străpungere a tălpii pentru noduri T, Y şi X

c) spatiu foarte mare


Figura 5.11: Model de forfecare prin străpungere a tălpii pentru nod K cu spaţiu între zăbrele

5.3.2.1.3 Modelul lăţimii efective a zăbrelei

Pentru noduri T, Y şi X, criteriul lăţimii efective poate fi dat de (Figura 5.12):

N1 = f y1 t1 ( 2 h 1 +2 be − 4 t1 ) (5.19)

Pentru noduri în K având un perete transversal efectiv întreg a zăbrelei la un spaţiu (Figura
5.13), de exemplu:

- V. 15 -
N 2 = f y 2 t2 ( 2 h2 + b2 + be − 4 t2 ) (5.20)

Noduri T, Y şi X cu un raport mare β, cedează în general prin plasticizarea sau voalarea


peretelui tălpii.

Figura 5.12: Modelul lăţimii efective a zăbrelei pentru noduri T, Y şi X

Figura 5.13: Modelul lăţimii efective a zăbrelei pentru noduri cu zăbrele suprapuse

5.3.2.1.4 Modelul voalării peretelui de talpă

Nodurile T, Y şi X cu un raport β ridicat, cedează în general prin plastificarea sau voalarea


pereţilor tălpii, după cum se arată în Figura 5.14. Modelul utilizat este similar cu acela utilizat

- V. 16 -
pentru îmbinări grindă-stâlp între secţiuni I. Pentru noduri cu β = 1.0 capacitatea poate fi uşor
determinată cu:

⎛ h ⎞ 1
N1 = 2 f y 0 t0 ⎜ 1 + 5 t0 ⎟ (5.21)
⎝ sin θ 1 ⎠ sin θ1

Pentru pereţi zvelţi efortul de curgere fy0 este înlocuit de un efort de voalare fk care depinde
de zvelteţea inimii tălpii h0 / t0.

a) Elevatie b) sectiune transversală

Figura 5.14: Modelul voalării peretelui de talpă

5.3.2.1.5 Modelul de forfecare a tălpii

Acest model este bazat pe formulele de bază pentru calculul plastic.

Efortul de forfecare plastic este dat de:

f y0
V pl = Av (5.22)
3

cu Av = ( 2 h0 + α b0 ) t0

Bazat pe criteriul Huber Hencky-Von Mises, următoarea formulă de interacţiune poate fi


determinată:

N 0, gap ≤ ( A0 − Av ) f y 0 + Av f y 0 1 − (VEd V pl , Rd )
2
(5.23)

- V. 17 -
Figura 5.15: Modelul de forfecare a tălpii

5.3.2.2 Evaluarea rezistenţelor pentru îmbinări cu secţiuni RHS

Respectând condiţia ca geometria nodului să fie în limitele prezentate în Tabel 5.2


Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între elemente cu secţiuni tubulare CHS,
efortul capabil al nodurilor sudate între diagonale cu secţiune tubulară şi tălpi realizate din ţevi
pătrate sau rectangulare se determină conform paragrafelor 7.5.2 (Noduri plane) şi 7.5.3 (Noduri
spaţiale) din EN1993-1-8.

Pentru nodurile care se încadrează în limitele specificate în Tabel 5.1, trebuie considerate
doar criterile de proiectate cuprinse în tabelul corespunzător. Efortul capabil al unei îmbinări este
considerat valoarea mimnimă a tuturor criterilor aplicabile.

Tabel 5.2 Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între elemente cu secţiuni tubulare CHS
sau RHS şi tălpi cu secţiuni RHS
Parametrii nodului [ i = 1 sau 2, j = diagonala pe care are loc suprapunerea ]

Tipul nodului bi /b0 bi /ti şi hi /ti sau di /ti h0 /b0 b0 /t0 Spaţiu liber sau
sau şi şi suprapunere
di /b0 Compresiune Întindere hi /bi h0 /t0 bi /bj
bi /ti
≤ 35 ≤ 35
bi /ti ≤ 35 ≥ 0,5
T, Y sau X bi /b0 ≥ 0,25 şi dar şi –
şi ≤ 2,0
hi /ti Clasa 2
hi /ti ≤ 35 ≤ 35

Spaţiu liber în ≤ 35 g /b0 ≥ 0,5(1 − β)


şi
K bi /b0 ≥ 0,35 dar ≤ 1,5(1 − β) 1)
şi şi
Clasă 2
Spaţiu liber în ≥ 0,1 + 0,01 b0 /t0 şi ca valoare minimă
N Clasa 2 g ≥ t1 + t2

- V. 18 -
Suprapunere
λov ≥ 25%
în K
dar λov ≤ 100% 2)
bi /b0 ≥ 0,25 Clasă 1 Clasa 2
Suprapunere
şi bi /bj ≥ 0,75
în N

Diagonală cu di /b0 ≥ 0,4 Precum în cazul precedent dar folosind di în


di /ti
secţiune Clasă 1 loc de bi
≤ 50
circulară dar ≤ 0,8 şi dj în loc de bj .

1)
Dacă g /b0 > 1,5(1 − β) şi g /b0 > t1 + t2 , nodul va fi luat în considerare ca două noduri separate în T
sau Y.
2)
Este posibilă creşterea suprapunerii pentru a permite sudarea diagonalei suprapuse de talpa.

5.3.3 Îmbinări pentru elemente cu secţiune tubulară (CHS sau RHS) şi deschise

5.3.3.1 Noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune I sau H

Cu condiţia ca geometria nodului să fie în domeniul de validitate specificat în Tabel 5.3,


efortul capabil al nodului se va determina utilizând relaţiile corespunzătoare din Tabelul 7.21 sau
7.22 din EN1993-1-8, paragraf 7.6.

Tabel 5.3 Domeniu de validitate pentru noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu
secţiune I sau H
Parametru nodului [ i = 1 sau 2, j = diagonala pe care are loc suprepunerea ]

Tipul nodului bi /ti şi hi /ti or di /ti


dw /tw hi /bi b0 /tf bi /bj
Compresiune Întindere

Clasa 1
≥ 0,5
X şi Clasa 1 dar –
hi ≤ 2,0
dw ≤ 400 mm şi ≤ 35
ti
hi
≤ 35 bi
T sau Y ti ≤ 35
ti Clasa 2
Nod în K cu bi 1,0 –
spaţiu liber Clasa 2 ≤ 35 di
ti ≤ 50
şi ti
Nod în N cu
spaţiu liber di
dw ≤ 400 mm ≤ 50
Nod în K cu ti
suprapunere ≥ 0,5
dar ≥ 0,75
Nod în N cu ≤ 2,0
suprapunere

- V. 19 -
5.3.3.2 Noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu secţiune U

Cu condiţia ca geometria nodului să fie în domeniul de validitate specificat în Tabel 5.4,


efortul capabil al nodurilor dintre diagonalele cu secţiune tubulară şi tălpi cu secţiune U se va
determina conform Tabelului 7.24 din EN1993-1-8, paragraf 7.7.

Tabel 5.4 Domeniu de validitate pentru noduri sudate între diagonale cu secţiune CHS sau RHS şi tălpi cu
secţiune U
Parametrul nodului [ i = 1 sau 2, j = diagonala pe care are loc suprapunerea ]

Tipul nodului bi /ti şi hi /ti or di /ti Spaţiu liber sau


bi /b0 hi /bi b0 /t0 suprapunere
Compresiune Întindere bi /bj
Clasa 1
≥ 0,4
Nod în K cu 0,5(1-β*) ≤ g/b0* ≤ 1,5(1-β*) 1)
spaţiu liber şi hi
şi ≤ 35 şi
Nod în N cu ti
b0 ≤ hi
spaţiu liber ≤ 35 g ≥ t1 + t2
400 mm ti ≥ 0,5
bi
≤ 35 dar Clasa 2
≥ 0,25 ti ≤ 2,0
bi
Nod în K cu ≤ 35
ti 25% ≤ λov < 100%
suprapunere şi di
≤ 50
Nod în N cu b0 ≤ ti bi/bj ≥ 0,75
di
suprapunere 400 mm ≤ 50
ti
β* = b1/b0*
b0* = b0 - 2 (tw + r0)
1)
Această condiţie se aplică doar când β ≤ 0,85.

5.4. ÎMBINĂRI CU ŞURUBURI (CIDECT L14, 2009)


5.4.1 Introducere în calculul îmbinărilor cu şuruburi

Îmbinând două secţiuni tubulare sau o secţiune tubulară şi un profil deschis sau o placă
direct pe fiecare parte cu şuruburi poate fi dificil, doar dacă îmbinarea nu e situată aproape de
capătul deschis al unui element cu secţiune tubulară. Altfel este necesar să se ia măsuri, cum ar fi
tăierea unei găuri de acces a mâinii în elementul structural cu secţiune tubulară, care să permită
strângerea şuruburilor din interior sau folosind şuruburi perforante sau oarbe. Motivul pentru
această situaţie specială este evident, deoarece secţiunile tubulare oferă acces doar din exterior,
orice acces din interior fiind restricţionat.

Îmbinările cu şuruburi rămân cu toate acestea de dorit în multe cazuri, în ciuda unicei
condiţii de ne-accesibilitate în interiorul secţiunii tubulare. Totuşi, în aceste cazuri, secţiunile
tubulare pot fi îmbinate indirect utilizând talpa sau plăci sudate pe subansamble, metodele
descrise mai sus pot fi utilizate, ceea ce face posibil să se efectueze astfel de îmbinări cu şuruburi
într-o manieră simplă şi economică. Principalele metode de îmbinare cu şuruuri sunt descrise mai
jos.

- V. 20 -
Îmbinările cu şuruburi sunt în general demontabile. Ele sunt preferate pentru îmbinările pe
şantier pentru a evita sudurile pe şantier, care pot produce erori de sudură datorită condiţiilor
ambientale. Sudurile de şantier sunt de asemenea mai scumpe decât îmbinările cu şuruburi.
Totuţi, îmbinările cu şuruburi nu sunt îmbinări speciale cu şuruburi între secţiuni tubulare, deoarece
secţiunile tubulare nu sunt îmbinate direct de şuruburi. De fapt, aceste îmbinări sunt realizate
folosind elemente intermediare din oţel pentru îmbinare, care sunt sudate de elementele tubulare,
îmbinările cu şuruburi fiind proiectate ca unele normale conform EN1993-1-8, Capitol 3. Pentru
acest motiv, calculul îmbinărilor cu secţiuni tubulare nu implică cerinţe specifice.

Următoarele figuri (Figura 5.16, Figura 5.17 şi Figura 5.18) arată diferite exemple de
îmbinări cu şuruburi.

Figura 5.16: Îmbinare de reazem bulonată pentru grindă cu zăbrele

Figura 5.17: Îmbinare bulonată de pană

- V. 21 -
Figura 5.18: Îmbinare bulonată de capăt

5.4.2 Tipuri de îmbinări cu şuruburi

Îmbinările caracteristice cu şuruburi sunt următoarele şi ele se regăsesc în EN1993-1-8 sau


în Manualele CIDECT:

5.4.2.1 Îmbinări cu flanşe

Figura 5.19: Îmbinări cu flanşe

- V. 22 -
5.4.2.2 Îmbinări cu guseu
sudură de-a lungul
profilului RHS cu
lungimea mai mare
decât bi

tăietură
pentru a
facilita
îmbinarea placă de adaos
dacă e necesară

a) îmbinare de forfecare simplă b) îmbinare de forfecare modificată

Figura 5.20: Îmbinări cu guseu

5.4.2.3 Îmbinări semi-rigide (îmbinări grindă-stâlp)

Figura 5.21: Îmbinări de colț din elemente CHS sau RHS pentru cadre portal (CIDECT Design Guide 9,
2004)

talpă

placă de adaos, dacă e


necesară

Figura 5.22: Îmbinări cu plăci cu șuruburi între elemente RHS (CIDECT Design Guide 9)

Sectiunea A - A

Rigidizări Rigidizări, dacă


intermediare RHS sunt necesare

Figura 5.23: Îmbinări continue grindă-stâlp cu șuruburi (CIDECT Design Guide 9)

- V. 23 -
Figura 5.24: Îmbinări cu placă de trecere grindă-stâlp cu șuruburi (CIDECT Design Guide 9)

talpă

placă de adaos, dacă e


necesară

Figura 5.25: Îmbinări cu stâlp continuu grindă-stâlp cu șuruburi (CIDECT Design Guide 9)

5.4.2.4 Îmbinări cu diafragmă transversală

(a) Sectiunea A - A

punct de inflexiune

(b) Vedere laterală şi distribuţia momentelor

Figura 5.26: Îmbinări cu diafragmă continuă cu șuruburi (CIDECT Design Guide 9)

- V. 24 -
5.4.2.5 Îmbinări cu şuruburi oarbe

Figura 5.27: Îmbinări cu Lindapter “HolloFast” (Wardenier 2002)

Figura 5.28: Îmbinări cu șuruburi autofilentante pentru corniere sau plăci de capăt flexibile și RHS (Wardenier
2002)

Etapa 1 Etapa 2
Figura 5.29: Procedeul de autofiletare (Wardenier 2002)

5.4.2.6 Îmbinări cu conectori deşi tip bolţuri.

Figura 5.30: Îmbinare cu conectori deşi tip bolţuri

- V. 25 -
5.5. EXEMPLE DE CALCUL
5.5.1 Îmbinare sudată între două profile tubulare circulare

5.5.1.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale


t1

t2
N
1
N

2
d1 d2

g
d0
1

t0

Figura 5.31: Îmbinare sudată între două profile tubulare circulare

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Nod grindă cu zăbrele în K cu spaţiu liber
Talpa grinzii CHS 244,5x10 S235
Zăbrelele CHS 159x7,1 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare sudată între două profile tubulare circulare

Notaţii
Ni forţa axială transmisă de diagonala
d0 diametrul secţiunii tubulare a tălpii grinzii cu zăbrele
t0 grosimea secţiunii tubulare a tălpii grinzii cu zăbrele
di diametrul secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
ti grosimea secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
g decalajul orizontal dintre diagonalele grinzii cu zăbrele
øi unghiul dintre diagonale şi talpă

Caracteristici detaliate
Talpa grinzii CHS 244,5 x 10 S235
Diametrul d0 = 244,5 mm
Grosimea tubului t0 = 10 mm
Aria secţiunii A = 7357,69 mm²
Limita de curgere fyc = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm²

Diagonala CHS 159 x 7,1 S235


Diametrul d0 = 159 mm
Grosimea tubului t0 = 7,1 mm
Aria secţiunii A = 3383,88 mm²

- V. 26 -
Limita de curgere fyc = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm²
Unghiul øi = 45°

Coeficienţi de siguranţă
γM5 = 1,00

5.5.1.2 Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între zăbrele cu
secţiune CHS şi tălpi cu secţiune CHS

Dacă geometria nodului este în intervalul de valabilitate dat în Tabelul 7.1 din SR EN
1993-1-8, rezistenţa de calcul a nodurilor realizate prin sudură între elemente cu secţiuni
circulare tubulare poate fi determinată conform paragrafelor 7.4.2 şi 7.4.3 din acelaşi
standard.
De asemenea, în cazul nodurilor aflate în domeniul de validitate din Tabelul 7.1 din SR
EN 1993-1-8, numai cedarea feţei tălpii şi forfecarea prin străpungere trebuie
considerate. Rezistenţa de calcul a îmbinării se ia ca valoarea cea mai mică dintre aceste
două criterii.

di 159
0,2 ≤ = = 0,65 ≤ 1,0
d 0 244,5 Tab 7.1
d 244,5 §7.4.1 SR
Clasă 2 10 ≤ 0 = = 24,45 ≤ 50 EN 1993-
t0 10
1-8
d 159
Clasă 2 10 ≤ i = = 22,39 ≤ 50
ti 7,1
g = 23,7 mm ≥ t1 + t 2 = 7,1 + 7,1 = 14,2mm

→ verifică

5.5.1.3 Rezistenţa axială capabilă a nodurilor sudate realizate între zăbrele CHS şi tălpi
CHS (elemente cu secţiuni circulare tubulare)

Tab 7.2
Cedare la faţa tălpii §7.4.2 SR
EN 1993-
k g ⋅ k p ⋅ f y 0 ⋅ t 02 ⎛ 1-8
d ⎞ 1
N1, Rd = ⋅ ⎜⎜1,8 + 10,2 ⋅ 1 ⎟⎟ ⋅
sin θ1 ⎝ d0 ⎠ γ M 5
1,7 ⋅ 0,6 ⋅ 235 ⋅10 2 ⎛ 159 ⎞ 1
= ⋅ ⎜1,8 + 10,2 ⋅ ⎟⋅ = 285,8kN
sin 45 ⎝ 244,5 ⎠ 1,0

Factorii kg şi kp:

⎛ ⎞ ⎛ ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
0,024 ⋅ γ Tab 7.2
0, 2 ⎜ ⎟ 0,024 ⋅12,225
1, 2 1, 2
0, 2 ⎜ ⎟ = 1,7
k g = γ ⋅ ⎜1 + ⎟ = 12,225 ⋅ ⎜1 + §7.4.2 SR
⎛ g ⎞ ⎛ 23,7 ⎞ ⎟ EN 1993-
⎜ 1 + exp⎜ 0,5 ⋅ + 1,33 ⎟ ⎟ ⎜ 1 + exp⎜ 0,5 ⋅ + 1,33 ⎟ ⎟
⎜ ⎜ t0 ⎟⎟ ⎝ ⎝ 10 ⎠⎠ 1-8
⎝ ⎝ ⎠⎠
n p > 0 (compresiune) : k p = 1 − 0,3 ⋅ n p ⋅ (1 + n p ) dar k p ≤ 1,0

- V. 27 -
n p = 0,75 k p = 1 − 0,3 ⋅ 0,75 ⋅ (1 + 0,75) = 0,6
np ≤ 0 (întindere) : k p = 1,0
d0 244,5
γ= = = 12,225
2 ⋅ t0 2 ⋅10
Tab 7.2
§7.4.2 SR
sin θ1 sin 45 EN 1993-
N 2,Rd = ⋅ N1,Rd = ⋅ 285,8 = 285,8kN
sin θ 2 sin 45 1-8

Cedare la forfecare prin străpungere

dacă d i ≤ d 0 − 2 ⋅ t0 :
d i = 159 ≤ d 0 − 2 ⋅ t0 = 244,5 − 2 ⋅10 = 224,5 :
Tab 7.2
f y0 1 + sin θ i 1
N i , Rd = ⋅ t0 ⋅ π ⋅ d i ⋅ ⋅ §7.4.2 SR
3 2 ⋅ sin 2 θ i γ M 5 EN 1993-
235 1 + sin 45 1 1-8
= ⋅10 ⋅ π ⋅159 ⋅ ⋅ = 1156,95kN
3 2 ⋅ sin 2 45 1,0

Rezistenţa nodului

Rezistenţa nodului Ni,Rd = 285,8 kN


Modul de cedare: Cedare la faţa tălpii

- V. 28 -
5.5.2 Îmbinare sudată între două profile tubulare rectangulare

5.5.2.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale


t1

t2

h2
h1

N
1
N

2
b1

b2
g
b0
1

2
t0

h0
Figura 5.32: Îmbinare sudată între două profile tubulare rectangulare

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Nod grindă cu zăbrele în K cu spaţiu liber
Talpa grinzii RHS 250x250x10 S235
Zăbrelele RHS 160x160x8 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare sudată a două profile tubulare rectangulare

Notaţii
Ni forţa axială transmisă de diagonala
b0 lăţimea secţiunii tubulare a tălpii grinzii cu zăbrele
h0 înălţimea secţiunii tubulare a tălpii grinzii cu zăbrele
t0 grosimea secţiunii tubulare a tălpii grinzii cu zăbrele
bi lăţimea secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
hi înălţimea secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
ti grosimea secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
g decalajul orizontal dintre diagonalele grinzii cu zăbrele
øi unghiul dintre diagonale şi talpă

Caracteristici detaliate
Talpa grinzii RHS 250 x 250 x 10 S235
Înălţimea h0 = 250 mm
Lăţimea b0 = 250 mm
Grosimea tubului t0 = 10 mm
Raza de curbură r = 15 mm
Aria secţiunii A = 9257 mm²
Momentul de inerţie I = 92320000 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm²

Diagonala RHS 160 x 160 x 8 S235


Înălţimea hc = 160 mm
Lăţimea bc = 160 mm

- V. 29 -
Grosimea tubului tc = 8 mm
Raza de curbură r = 10 mm
Aria secţiunii A = 4698 mm²
Momentul de inerţie I = 28198228 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm²
Unghiul øi = 45°

Coeficienţi de siguranţă
γM5 = 1,00

5.5.2.2 Domeniu de validitate pentru noduri realizate prin sudură între zăbrele cu
secţiune RHS şi tălpi cu secţiune RHS

Dacă geometria nodului se încadrează în domeniul de validitate dat în Tabelul 7.8 din SR
EN 1993-1-8, rezistenţa de calcul a nodurilor sudate între diagonale cu secţiune tubulară
şi tălpi realizate din ţevi pătrate sau dreptunghiulare se determină conform paragrafelor
7.5.2 şi 7.5.3 din acelaşi standard.
Pentru noduri care se încadrează în domeniul de validitate dat în Tabelul 7.8 din SR EN
1993-1-8, se vor considera doar criteriile de proiectare tratate in tabelul corespunzător
(Tabelul 7.12 în cazul acestui exemplu).

(conform tabelului 7.8 EN 1993 1-8)


Tab 7.8
bi 160
= = 0,64 ≥ 0,35 → verifică §7.5.1 SR
b0 250 EN 1993-
bi 160 b 250 1-8
= = 0,64 ≥ 0,1 + 0,01 ⋅ 0 = 0,1 + 0,01 ⋅ = 0,35
b0 250 t0 10
→ verifică

Diagonala comprimată
bi 160
= = 20 ≤ 35 → verifică
ti 8
hi 160
= = 20 ≤ 35 → verifică
ti 8
Clasă 1 → verifică

Diagonala întinsă
bi 160
= = 20 ≤ 35 → verifică
ti 8
hi 160
= = 20 ≤ 35 → verifică
ti 8

h0 250
0,5 ≤ = = 1,0 ≤ 2,0 → verifică
b0 250
h 160
0,5 ≤ i = = 1,0 ≤ 2,0 → verifică
bi 160

b0 250
= = 25 ≤ 35 → verifică
t0 10

- V. 30 -
h0 250
= = 25 ≤ 35 → verifică
t0 10
Clasă 1 → verifică

g
0,5 ⋅ (1 − β ) ≤ ≤ 1,5 ⋅ (1 − β )
b0
g 23,7
0,5 ⋅ (1 − 0,64) = 0,18 ≤ = = 0,09 ≤ 1,5 ⋅ (1 − 0,64) = 0,54
b0 250
NOK dar se acceptă în această situaţie

b1 + b2 + h1 + h2 160 + 160 + 160 + 160


β= = = 0,64
4 ⋅ b0 4 ⋅ 250
g = 23,7 mm ≥ t1 + t 2 = 8 + 8 = 16mm

(conform tabelului 7.9 EN 1993 1-8) Tab 7.9


b1 + b2 160 + 160 §7.5.2 SR
0,6 ≤ = = 1,0 ≤ 1,3 → verifică EN 1993-
2 ⋅ b1 2 ⋅ 160 1-8
b0 250
= = 25 ≥ 15 → verifică
t0 10

5.5.2.3 Forţa axială capabilă a nodului sudat în K între zăbrelele şi talpa RHS

Cedarea locală a tălpii


Tab 7.12
8,9 ⋅ f y 0 ⋅ t ⋅ γ ⎛ b1 + b2 + h1 + h2 ⎞ 1
2
§7.5.2 SR
N i ,Rd = 0
⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ EN 1993-
sin θ i ⎝ 4 ⋅ b0 ⎠ γ M5 1-8
8,9 ⋅ 235 ⋅ 10 2 ⋅ 12,5 ⎛ 160 + 160 + 160 + 160 ⎞ 1
= ⋅⎜ ⎟⋅ = 669,28kN
sin 45 ⎝ 4 ⋅ 250 ⎠ 1,0
b 250
γ= 0 = = 12,5
2 ⋅ t f 2 ⋅ 10

Forfecarea tălpii
Tab 7.12
f y 0 ⋅ Av 1 235 ⋅ 5850 1 §7.5.2 SR
N i ,Rd = ⋅ = ⋅ = 1122,4kN
3 ⋅ sin θ i γ M 5 3 ⋅ sin 45 1,0 EN 1993-
1-8

Av = (2 ⋅ h0 + α ⋅ b0 ) ⋅ t 0 = (2 ⋅ 250 + 0,34 ⋅ 250) ⋅ 10 = 5850mm 2


1 1
α= = = 0,34
4⋅ g 2
4 ⋅ 23,7 2
1+ 1+
3 ⋅ t 02 3 ⋅ 10 2
2
⎛ V ⎞
( A0 − Av ) ⋅ f y 0 + Av ⋅ f y 0 ⋅ 1 − ⎜ Ed
⎜V


⎝ pl ,Rd ⎠
N 0,Rd =
γ M5

- V. 31 -
2
⎛ ⎞
(9258 − 58,5) ⋅ 235 + 58,5 ⋅ 235 ⋅ 1 − ⎜⎜ VEd ⎟

⎝ V pl ,Rd ⎠
N 0,Rd =
1,0

Cedarea diagonalei
Tab 7.12
f yi ⋅ ti ⋅ (2 ⋅ hi − 4 ⋅ ti + bi + beff ) §7.5.2 SR
N i ,Rd = EN 1993-
γ M5 1-8
235 ⋅ 8 ⋅ (2 ⋅ 160 − 4 ⋅ 8 + 160 + 80 )
= = 992,64kN
1,0

10 f y 0 ⋅ t 0 10 235 ⋅ 10
beff = ⋅ ⋅b = ⋅ ⋅ 160 = 80mm
b0 f yi ⋅ ti i 250 235 ⋅ 8
t0 10

Străpungerea tălpii
Tab 7.12
§7.5.2 SR
f y 0 ⋅ t0
⎛ 2 ⋅ hi ⎞ 1 EN 1993-
N i ,Rd = ⋅ ⎜⎜ + bi + be , p ⎟⎟ ⋅
3 ⋅ sin θ i ⎝ sin θ i ⎠ γM5 1-8
235 ⋅10 ⎛ 2 ⋅160 ⎞ 1
= ⋅⎜ + 160 + 0,64 ⎟ ⋅ = 1176kN
3 ⋅ sin 45 ⎝ sin 45 ⎠ 1,0

10 10
be, p = ⋅ bi = ⋅ 160 = 0,64
b0 ⋅ t 0 250 ⋅ 10

Rezistenţa nodului

Rezistenţa nodului Ni,Rd = 669 kN


Modul de cedare: Cedare la faţa tălpii

- V. 32 -
5.5.3 Îmbinare sudată între un profil tubular circular şi un profil deschis

5.5.3.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale.


t1

t2
N
1
N

2
d1 d2

g
b0
1

2
r tw

h0
tf
Figura 5.33: Îmbinare sudată între un profil tubular circular şi un profil deschis

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Nod grindă cu zăbrele în K cu spaţiu liber
Talpa grinzii IPE 330 S235
Zăbrelele CHS 159x7,1 S235
Tipul de îmbinare Îmbinare sudată între un profil circular şi un profil I

Notaţii
Ni forţa axială transmisă de diagonala
h0 înălţimea secţiunii
tw grosimea inimii
b0 lăţimea tălpii
tf grosimea tălpii
r raza de curbură
di diametrul secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
ti grosimea secţiunii tubulare a diagonalei grinzii cu zăbrele
g decalajul orizontal dintre diagonalele grinzii cu zăbrele
øi unghiul dintre diagonale şi talpă

Caracteristici detaliate
Talpa grinzii IPE 330 S235
Înălţimea secţiunii h0 = 330 mm
Grosimea inimii tw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii b0 = 160 mm
Grosimea tălpii tf = 11,5 mm
Raza de curbură r = 18 mm
Aria secţiunii A = 6260 mm2
Momentul de inerţie I = 83560000 mm4
Limita de curgere fyb = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fub = 360 N/mm2

- V. 33 -
Diagonala CHS 159 x 7,1 S235
Diametrul d0 = 159 mm
Grosimea tubului t0 = 7,1 mm
Aria secţiunii A = 3383,88 mm²
Limita de curgere fyc = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm²
Unghiul øi = 45°

Coeficienţi de siguranţă
γM5 = 1.10

5.5.3.2 Domeniu de valabilitate pentru noduri sudate între zăbrele CHS şi tălpi cu
secţiune I

Cu condiţia ca geometria nodului să fie în domeniul de validitate specificat în Tabelul


7.20 din SR EN 1993-1-8, forţa de calcul a nodului se determină utilizând relaţiile
corespunzătoare din tabelul 7.21 sau tabelul 7.22.
Tab 7.20
§7.6 SR
d w 271
= = 36,133 → clasă 1 → verifică EN 1993-
t w 7,5 1-8
d w = 271mm ≤ 400 mm → verifică

Diagonală comprimată
Clasă 1 → verifică
d i 159
= = 22,39 ≤ 50 → verifică
ti 7,1

Diagonală întinsă
d i 159
= = 22,39 ≤ 50 → verifică
ti 7,1

5.5.3.3 Forţa capabilă a nodurilor sudate între zăbrele CHS şi tălpi cu secţiune I

Stabilitatea inimii tălpii Tab 7.21


§7.6 SR
f y 0 ⋅ t w ⋅ bw EN 1993-
1235 ⋅ 7,5 ⋅ 309,2 1
N i ,Rd = ⋅ = ⋅ = 770,7kN 1-8
sin θ i γ M5 sin 45 1,0
h 159
bw = i + 5 ⋅ (t f + r ) = + 5 ⋅ (11,5 + 18) = 372mm dar
sin θ i sin 45
bw ≤ 2 ⋅ ti + 10 ⋅ (t f + r ) = 2 ⋅ 7,1 + 10 ⋅ (11,5 + 18) = 309,2mm

Cedarea diagonalei Tab 7.21


Cedarea zăbrelei nu se verifică dacă: §7.6 SR
g EN 1993-
≤ 20 − 28 ⋅ β 1-8
tf
β = 1,0 ≤ 1,0 − 0,03 ⋅ γ = 0,79 → nu verifică

- V. 34 -
d1 + d 2 159 + 159
β= = = 0,993
2 ⋅ b0 2 ⋅ 160
b 160
γ= 0 = = 6,95
2 ⋅ t f 2 ⋅ 11,5
d1
0,75 ≤ = 1,0 ≤ 1,33 → verifică
d2
Prin urmare:
2 ⋅ f yi ⋅ ti ⋅ peff 2 ⋅ 235 ⋅ 7,1 ⋅ 124 Tab 7.21
N i , Rd = = = 413,7kN §7.6 SR
γM5 1,0 EN 1993-
f 235 1-8
peff = t w + 2 ⋅ r + 7 ⋅ t f ⋅ y 0 = 7,5 + 2 ⋅ 18 + 7 ⋅ 11,5 ⋅ = 124mm
f yi 235

Forfecarea secţiunii tălpii

f y 0 ⋅ Av 1 235 ⋅ 3080 1
N i , Rd = ⋅ = ⋅ = 591kN
3 ⋅ sin θi γ M 5 3 ⋅ sin 45 1,0
2
⎛ V ⎞
( A0 − Av ) ⋅ f y 0 + Av ⋅ f y 0 ⋅ 1 − ⎜ Ed
⎜V


Tab 7.21
⎝ pl ,Rd ⎠ §7.6 SR
N 0,Rd = EN 1993-
γ M5 1-8

=
(6260 − 3080) ⋅ 235 + 3080 ⋅ 235 ⋅ 1 − 0,9 2
= 1062kN
1,0
Av = A0 − (2 − α ) ⋅ b0 ⋅ t f + (tw + 2 ⋅ r ) ⋅ t f
= 6260 − (2 − 0) ⋅160 ⋅11,5 + (7,5 + 2 ⋅18) ⋅11,5 = 3080mm 2
α =0

Rezistenţa nodului

Rezistenţa nodului Ni,Rd = 413,7 kN


Modul de cedare: Cedare diagonalei

- V. 35 -
5.5.4 Îmbinare cu şuruburi între un profil tubular şi un profil deschis (CIDECT, 2005)

5.5.4.1 Geometria tipului de îmbinare. Simboluri. Notaţii generale

bp tp

af=5
e1

aw=5
p1
hp

IPE 330
e1

e2 p2 e2 Placă sudată
4M20, Gr. 8.8

RHS 250 x 250 x 10

5.34: Îmbinare cu şuruburi între un profil tubular şi un profil deschis

Principalele componente ale nodului


Configuraţia Îmbinare între un profil tubular şi un profil deschis
Stâlpul RHS 250x250x10 S235
Grinda IPE 330 S235
Tipul îmbinării Îmbinare cu placă de capăt şi 4 şuruburi
Placa de capăt 370 x 200 x 15 S235
Şuruburi M20, 8.8

Caracteristici detaliate
Stâlpul RHS 250 x 250 x 10 S235
Înălţimea hc = 250 mm
Lăţimea bc = 250 mm
Grosimea tubului tc = 10 mm
Raza de curbură r = 15 mm
Aria secţiunii A = 9257 mm²
Momentul de inerţie I = 92320000 mm4
Limita de curgere fyc = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fuc = 360 N/mm²

Grinda IPE 330 S235


Înălţimea secţiunii h = 330 mm
Grosimea inimii tbw = 7,5 mm
Lăţimea tălpii bb = 160 mm
Grosimea tălpii tbf = 11,5 mm
Raza de curbură r = 18 mm

- V. 36 -
Aria secţiunii A = 6260 mm2
Momentul de inerţie I = 83560000 mm4
Limita de curgere fyb = 235 N/mm2
Rezistenţa ultimă fub = 360 N/mm2

Placa de capăt 370 x 200 x 15 S235


Înălţimea hp = 370 mm
Lăţimea bp = 200 mm
Grosimea tp = 15 mm

Direcţia încărcării (1)


Numărul rândurilor de şuruburi n1 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e11 = 100 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p1[1] = 170 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e1n = 100 mm

Perpendicular pe direcţia încărcării (2)


Numarul rândurilor de şuruburi n2 =2
Distanţa de la margine la primul rând de şuruburi e21 = 40 mm
Distanţa între rândul 1 şi 2 de şuruburi p2 = 120 mm
Distanţa de la ultimul rând de şuruburi la margine e2n = 40 mm
Limita de curgere fyp = 235 N/mm²
Rezistenţa ultimă fup = 360 N/mm²

Şuruburi M20, Gr. 8.8


Aria rezistentă As = 245 mm
Diametrul tijei şurubului d = 20 mm
Diametrul găurii d0 = 22 mm
Lăţimea maximă d1 = 32,95 mm
(capul şurubului)
Lăţimea minimă d2 = 30 mm
(capul şurubului)
Înălţimea hnut = 13 mm
(capul şurubului)
Limita de curgere fyb = 640 N/mm²
Rezistenţa ultimă fub = 800 N/mm²

Sudura
Grosimea cordonului de sudură aw = af = 5 mm

Coeficienţi de siguranţă
γM0 = 1,00
γM2 = 1,25

5.5.4.2 Rezistenţa elementelor componente ale îmbinării

Talpa grinzii în compresiune

M b , Rd 119009697
FRd ,1 =
(hb − t fb ) (330 − 11,5) = 373,6kN
=

83560000
W pl , y ,b ⋅ f yb ⋅ 235
M b ,Rd = = 165 = 119kNm
γ M0 1,0

- V. 37 -
Întindere în tija şuruburilor

[ ]
FRd , 2 = n ⋅ min Ft , Rd ; B p , Rd = 4 ⋅ min[141,12; 320,37] = 564,5 kN
Tab 3.4
k 2 ⋅ f ub ⋅ As 0,9 ⋅ 800 ⋅ 245 SR EN
Ft , Rd = = 141,12kN
γ M2 1,25 1993-1-8
0,6 ⋅ π ⋅ d m ⋅ t p ⋅ f up 0,6 ⋅ π ⋅ 31,475 ⋅ 15 ⋅ 360
B p ,Rd = = = 320,37kN
γM2 1,25
d + d 2 32,95 + 30
dm = 1 = = 31,475mm
2 2

Încovoierea plăcii de capăt

FRd ,3 = min[FT ,Rd ,1 ; FT ,Rd , 2 ] = min[368,5 ; 214,6 ] = 214,6kN Tab 6.3


(8 ⋅ n − 2ew ) ⋅ M pl ,1,Rd SR EN
FT ,Rd ,1 = 1993-1-8
2m ⋅ n − ew (m + n )

=
(8 ⋅ 39,3 − 2 ⋅ 8,24) ⋅ 4003425 = 368,5kN
2 ⋅ 50,6 ⋅ 39,3 − 8,24 ⋅ (50,6 + 39,3)

mp =
(p 2 − t b ,w − 2 ⋅ 0,8 ⋅ a w ⋅ 2 )
2

=
(
120 − 7,5 − 2 ⋅ 0,8 ⋅ 5 ⋅ 2
= 50,6mm
)
2

np = min(emin; 1,25·dm) = min(40; 1,25·31,475=39,3) = 39,3 mm


d1 32,95
ew = = = 8,24mm
4 4
leff ,1t 2p f u , p
M pl ,1, Rd = 0,25∑
γ M ,0
197,7 ⋅152 ⋅ 360
= 0,25 ⋅ = 4003425 Nmm
1,0

2 M pl , 2, Rd + n ∑ Ft , Rd Tab 6.3
FT , Rd , 2 = SR EN
m+n 1993-1-8
2 ⋅ 4003425 + 40 ⋅ 282240
= = 214,6kN
50,6 + 39,3

leff , 2t 2p f u , p
M pl , 2,Rd = 0,25∑
γ M ,0
197,7 ⋅152 ⋅ 360
= 0,25 ⋅ = 4003425 Nmm
1,0
∑F t , Rd = 2 ⋅ Ft ,Rd = 2 ⋅ 141,12 = 282,24kN

- V. 38 -
Întindere în inima grinzii

beff ,t ,wb ⋅ t wb ⋅ f yb 197,7 ⋅ 7,5 ⋅ 235 §6.2.3 SR


FRd , 4 = = = 348,4kN EN 1993-
γM0 1,0 1-1
beff ,t ,wb = leff ,1 = 197,7 mm

Întinderea tubului pe direcţie transversală: Cedare la faţa tălpii

[ ]
FRd ,5 = min Fpl ,loc ; Fpl , glob = min[135,8; 134,24] = 134,24 kN

Caracteristici geometrice:
c = 0,9 ⋅ d m = 18mm
d m = d = 20mm
b = p2 + 0,9 ⋅ d m = 120 + 18 = 138mm
h − hb + t fb 370 − 330 + 11,5
h = hp − p − e11 = 370 − − 100 = 244,25mm
2 2
L = bc − 1,5 ⋅ r − 2 ⋅ t c = 250 − 1,5 ⋅ 15 − 2 ⋅ 10 = 207,5mm

Mecanism local
⎡ 2 ⎛ 2 ⎞ ⎤
2
t c
bm = L ⎢1 − 0,82 c2 ⎜1 + 1 + 2,8 ⎟ ⎥
⎢ c ⎜⎝ tc ⋅ L ⎟⎠ ⎥
⎣ ⎦
⎡ 10 2 ⎛ 2 ⎞
2

= 207,5 ⋅ ⎢1 − 0,82 ⋅ 2 ⎜1 + 1 + 2,8 ⋅ 18 ⎟ ⎥ = −46,4mm
⎢ 18 ⎜ 10 ⋅ 207 ,5 ⎟ ⎥
⎣ ⎝ ⎠ ⎦
b = 138 mm > bm = -46,4 mm
⎡ π L ⋅ (a + x ) + 2 ⋅ c 1,5 ⋅ c ⋅ x + x 2 ⎤
Fpl ,loc = β ⋅ 4 ⋅ m pl , Rd ⋅ ⎢ + ⎥
⎣⎢ a+x 3 ⋅ tc ⋅ (a + x ) ⎦⎥
⎡ π 207,5 ⋅ (69,5 + 16) + 2 ⋅18 1,5 ⋅18 ⋅16 + 16 2 ⎤
= 1⋅ 4 ⋅ 5875 ⋅ ⎢ + ⎥ = 135,8kN
⎣⎢ 69,5 + 16 3 ⋅10 ⋅ (69,5 + 16 )⎦⎥
b + c 138 + 18
= = 0,75 > 0,5 → β=1
L 207,5
t c2 ⋅ f yc 10 2 ⋅ 235
m pl ,Rd = 0,25 ⋅ = 0,25 ⋅ = 5875 Nmm / mm
γM0 1,0
a = L − b = 207,5 − 138 = 69,5mm

x = − a + a 2 − 1,5 ⋅ a ⋅ c +
3 ⋅ tc
2
[
⋅ π ⋅ L ⋅ (a + x0 ) + 4 ⋅ c ]
= −69,5 + 69,5 2 − 1,5 ⋅ 69,5 ⋅18 +
3 ⋅10
2
[
π 207,5 ⋅ (69,5 + 21) + 4 ⋅18 = 16mm ]
⎡ 2 1

⎛ t ⎞ 3 c ⎛ t ⎞ 3 ⎛ b − bm ⎞
x0 = L ⋅ ⎜ ⎟ + 0,23 ⋅ ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ ⎜⎜
⎢ w c

⎢⎝ L ⎠ L ⎝ L ⎠ ⎥ ⎝ L − bm ⎟⎠
⎣ ⎦

- V. 39 -
⎡ 2 1

3 ⎛ 138 + 46,4 ⎞
⎢⎛ 10 ⎞ 3 18 ⎛ 10 ⎞
= 207,5 ⎜ ⎟ + 0,23 ⋅ ⋅⎜ ⎟ ⎥⎜ ⎟ = 21mm
⎢⎝ 207,5 ⎠ 207,5 ⎝ 207,5 ⎠ ⎥⎝ 207,5 + 46,4 ⎠
⎣ ⎦

Mecanism global

Condiţii de aplicabilitate
h 244,25
0,7 < = = 3,51 < 10 : ok
L − b 207,5 − 138
h 244,25
ρ= = = 3,51
L − b 207,5 − 138

Forţa maximă

Fpl ,loc ⎛ 2⋅b ⎞


Fpl , glob = + m pl , Rd ⋅ ⎜ +π + 2⋅ ρ ⎟
2 ⎝ h ⎠
135800 ⎛ 2 ⋅138 ⎞
= + 5875 ⋅ ⎜ + π + 2 ⋅ 3,51⎟ = 134,24kN
2 ⎝ 244,25 ⎠

Compresiunea tubului pe direcţie transversală: Cedare la faţa tălpii

[ ]
FRd , 6 = min Fpl ,loc ; Fpl , glob = min[347; 582] = 347 kN

Caracteristici geometrice:
h p − hb 370 − 330
c = t fb + 2 ⋅ a w + t p + = 11,5 + 2 ⋅ 5 + 15 + = 53,5mm
2 2
b = b p = 200mm
(h p − hb + t fb ) (370 − 330 + 11,5) − 100 = 244,25mm
h = hp − − e11 = 370 −
2 2
L = bc − 1,5 ⋅ r − 2 ⋅ t c = 250 − 1,5 ⋅15 − 2 ⋅10 = 207,5mm

Mecanism local

⎡ 2 ⎛ 2 ⎞ ⎤
2
t c
bm = L ⋅ ⎢1 − 0,82 ⋅ c2 ⋅ ⎜1 + 1 + 2,8 ⋅ ⎟ ⎥
⎢ c ⎜⎝ t c ⋅ L ⎟⎠ ⎥
⎣ ⎦
⎡ 10 2 ⎛ 2 ⎞ ⎤
2
53 ,5
= 207,5 ⋅ ⎢1 − 0,82 ⋅ ⋅ ⎜1 + 1 + 2,8 ⋅ ⎟ ⎥ = 146,4mm
⎢ 53,5 2 ⎜⎝ 10 ⋅ 207,5 ⎟⎠ ⎥
⎣ ⎦
b = 200 mm > bm = 146,4 mm

⎡ π L ⋅ (a + x ) + 2 ⋅ c 1,5 ⋅ c ⋅ x + x 2 ⎤
Fpl ,loc = β ⋅ 4 ⋅ m pl , Rd ⋅ ⎢ + ⎥
⎣⎢ a+x 3 ⋅ tc ⋅ (a + x ) ⎦⎥
⎡ π 207,5 ⋅ (7,5 + 37,7 ) + 2 ⋅ 53,5 1,5 ⋅ 53,5 ⋅ 37,7 + 37,7 2 ⎤
= 1⋅ 4 ⋅ 5875 ⋅ ⎢ + ⎥ = 347 kN
⎣⎢ 7,5 + 37,7 3 ⋅10 ⋅ (7,5 + 37,7 ) ⎦⎥

- V. 40 -
b + c 200 + 53,5
= = 1,22 > 0,5 → β=1
L 207,5
10 2 ⋅ 235
m pl , Rd = 0,25 ⋅ = 5875 Nmm / mm
1,0
a = L − b = 207,5 − 200 = 7,5mm

x = − a + a 2 − 1,5 ⋅ a ⋅ c +
3 ⋅ tc
2
[
⋅ π ⋅ L ⋅ (a + x0 ) + 4 ⋅ c ]
= −7,5 + 7,52 − 1,5 ⋅ 7,5 ⋅ 53,5 +
3 ⋅10
2
[ ]
⋅ π ⋅ 207,5 ⋅ (7,5 + 28) + 4 ⋅ 7,5 = 37,76

⎡ 2 1

⎛ t ⎞ 3 c ⎛ t ⎞ 3 ⎛ b − bm ⎞
x0 = L ⋅ ⎢⎜ ⎟ + 0,23 ⋅ ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ ⋅ ⎜⎜
w c

⎢⎝ L ⎠ L ⎝ L ⎠ ⎥ ⎝ L − bm ⎟⎠
⎣ ⎦
⎡ 2 1

3 ⎛ 200 − 146,4 ⎞
⎢ ⎛ 10 ⎞ 3 53 , 5 ⎛ 10 ⎞
= 207,5 ⎜ ⎟ + 0,23 ⋅ ⋅⎜ ⎟ ⎥⎜ ⎟ = 28mm
⎢⎝ 207,5 ⎠ 207,5 ⎝ 207,5 ⎠ ⎥⎝ 207,5 − 146,4 ⎠
⎣ ⎦
Mecanism global
Condiţii de aplicabilitate
h 244,25
0,7 < = = 32,5 < 10 : NOK dar se acceptă în această situaţie
L − b 207,5 − 200
h 244,25
ρ= = = 32,5
L − b 207,5 − 200

Forţa maximă
Fpl ,loc ⎛ 2⋅b ⎞
Fpl , glob = + m pl , Rd ⋅ ⎜ +π + 2⋅ ρ ⎟
2 ⎝ h ⎠
347000 ⎛ 2 ⋅ 200 ⎞
= + 5857 ⋅ ⎜ + π + 2 ⋅ 32,5 ⎟ = 582kN
2 ⎝ 244,25 ⎠

Întinderea tubului pe direcţie transversală: Cedare la forfecare prin străpungerea


peretelui tălpii

[ ]
FRd , 7 = min Fpunch , nc ; Fpunch ,cp = min[423; 170,4] = 170,4 kN
Fpunch , nc = 2 ⋅ (b + c ) ⋅ν pl , Rd = 2 ⋅ (138 + 18) ⋅1356 = 423kN
t c ⋅ f yc 10 ⋅ 235 N
ν pl , Rd = = = 1356
3 ⋅γ M 0 3 ⋅1,0 mm
Fpunch ,cp = n ⋅ π ⋅ d m ⋅ν pl , Rd = 2 ⋅ π ⋅ 20 ⋅1356 = 170,4kN

Compresiunea tubului pe direcţie transversală: Cedare la forfecare prin


străpungerea peretelui tălpii

FRd ,8 = Fpunch , nc = 687,5kN


Fpunch , nc = 2 ⋅ (b + c ) ⋅ν pl , Rd = 2 ⋅ (200 + 53,5) ⋅1356 = 687,5kN
tc ⋅ f yc 10 ⋅ 235 N
ν pl , Rd = = = 1356
3γ M 0 3 ⋅γ M 0 mm

- V. 41 -
Rezistenţa nodului

Rezistenţa nodului Ni,Rd = 134,24 kN


Modul de cedare: Întinderea tubului pe direcţie transversală: Cedare la faţa
tălpii

5.5.4.3 Rigiditatea elementelor componente

Compresiunea tălpii grinzii

k1 = ∞

Întinderea şuruburilor

As 245
k 2 = 1,6 ⋅ = 1,6 ⋅ = 14,8mm
Lb 26,5
Lb = 0,5 ⋅ tc + t p + 0,5 ⋅ hnut = 0,5 ⋅10 + 15 + 0,5 ⋅13 = 26,5mm

Încovoierea plăcii de capăt

0,9 ⋅ leff ⋅ t 3p 0,9 ⋅ 197,7 ⋅ 153


k3 = 3
= = 19,7 mm
dm 31,243

Întinderea inimii grinzii

k4 = ∞

Întindere tubului pe direcţie transversală: Cedare la faţa tălpii

Condiţii de aplicabilitate
Lstiff 259,25
10 ≤ = = 25,9 ≤ 50
tc 10
Lstiff = d + r = 244,25 + 15 = 259,25mm
b 138
0,08 ≤ = = 0,53 ≤ 0,75
Lstiff 259,25
c 18
0,05 ≤ = = 0,069 ≤ 0,2
Lstiff 259,25

Rigiditatea
c ⎛ b ⎞⎟
+ ⎜1 − ⋅ tan θ
Lstiff ⎜⎝ Lstiff ⎟⎠
1, 25
tc3 ⎛L ⎞
2

k5 = ⋅ ⎜⎜ stiff

⎟ ⋅
14,4 ⋅ β ⋅ L 2
b
⎝ c⎠⋅ t ⎛ b ⎞
10,4 ⋅ ⎜ k1 − k 2 ⋅ ⎟
stiff

⎛ ⎞
3
⎜ Lstiff ⎟
⎜1 − b ⎟ + ⎝ ⎠
⎜ L ⎟ ⎛ Lstiff ⎞
2
⎝ stiff ⎠
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ t c ⎠

- V. 42 -
18 ⎛ 138 ⎞
1, 25 + ⎜1 − ⎟ ⋅ tan 29,67
10 3
⎛ 259,25 2
⎞ 259,25 ⎝ 259,25 ⎠
= ⎜ ⎟ = 0,4
14,4 ⋅1 ⋅ 259,25 ⎜⎝ 138 ⋅10
2 ⎟
⎠ ⎛ 138 ⎞
3 10,4 ⋅ ⎜1,5 − 1,6 ⋅ ⎟
⎛ 138 ⎞ ⎝ 259,25 ⎠
⎜1 − ⎟ + 2
⎝ 259,2 ⎠ ⎛ 259,25 ⎞
⎜ ⎟
⎝ 10 ⎠
b
= 0,53 ≤ 0,75
Lstiff
b
θ = 35 − 10 ⋅ = 29,67
Lstiff
k1 = 1,5
k 2 = 1,6

Compresiunea tubului pe direcţie transversală: Cedare la faţa tălpii

Condiţii de aplicabilitate
Lstiff 259,25
10 ≤ = = 25,9 ≤ 50
tc 10
Lstiff = 244,25 + 15 = 259,25mm
b 200
0,08 ≤ = = 0,77 ≤ 0,75 NOK dar se acceptă în această situaţie
Lstiff 259,25
c 53,5
0,05 ≤ = = 0,206 ≤ 0,2 NOK dar se acceptă în această situaţie
Lstiff 259,25

Rigiditatea
c⎛ b ⎞⎟
+ ⎜1 − tan θ
Lstiff ⎜⎝ Lstiff ⎟⎠
1, 25
tc3 ⎛L ⎞ 2

k6 = ⎜ ⎟
stiff

14,4 ⋅ β ⋅ L 2 ⎜ b⋅t ⎟ ⎛ b ⎞
stiff ⎝ c⎠ 10,4⎜ k1 − k 2 ⎟
⎛ ⎞
3
⎜ Lstiff ⎟
⎜1 − b ⎟ + ⎝ ⎠
⎜ L ⎟ ⎛ Lstiff ⎞
2
⎝ stiff ⎠
⎜⎜ ⎟⎟
⎝ t c ⎠
53,5 ⎛ 200 ⎞
1, 25 + ⎜1 − ⎟ tan 25,9
103 ⎛ 259,22 ⎞ 259,2 ⎝ 259,2 ⎠
= ⎜ ⎟ = 1,65mm
14,4 ⋅1 ⋅ 259,22 ⎜⎝ 200 ⋅10 ⎟⎠ ⎛ 200 ⎞
3 10,4⎜1,5 − 1,6 ⎟
⎛ 200 ⎞ ⎝ 259,2 ⎠
⎜1 − ⎟ + 2
⎝ 259,2 ⎠ ⎛ 259,2 ⎞
⎜ ⎟
⎝ 10 ⎠
b
= 0,77 ≥ 0,7
Lstiff
b
θ = 49 − 30 ⋅ = 49 − 30 ⋅ 0,77 = 25,9
Lstiff
k1 = 1,5

- V. 43 -
k 2 = 1,6

Întindere tubului pe direcţie transversală: Cedare la forfecare prin străpungerea


peretelui tălpii

k7 = ∞

Compresiunea tubului pe direcţie transversală: Cedare la forfecare prin


străpungerea peretelui tălpii

k8 = ∞

5.5.4.4 Rigiditatea iniţială a nodului

Rigiditatea iniţială

Eh 2 210000 ⋅ 244,252
S jo int,init = 8 = = 3890kNm
1 1 1 1 1 1 1 1 1
∑i =1 ki
+ + + + +
∞ 14,8 19,7 ∞ 0,4 1,65 ∞ ∞
+ +

- V. 44 -
CAPITOLUL VI

ÎMBINĂRI CARE PREIAU MOMENT ÎNCOVOIETOR

- VI. 1 -
6.1. SOLUŢII CONSTRUCTIVE
În general nodurile grindă-stâlp care preiau momente încovoietoare sunt proiectate pe
principiul formării articulaţiei plastice în grindă sau îmbinare, evitându-se plastificarea stâlpului.
Pentru acest scop există mai multe abordări de concepere a unei îmbinări, prin varierea diverselor
componente ale acesteia. Deşi există numeroase soluţii tehnice de îmbinări rezistente la momente
încovoietoare, sunt folosite cu precădere următoarele tipologii care îmbină grinzile de stâlpi,
ambele elemente structurale având secţiuni din profile I sau H:
- îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi;
- îmbinări cu prindere sudată a grinzii de stâlp;
- îmbinări cu corniere.

NOTĂ: Procedurile de calcul ale nodurilor rezistente la momente încovoietoare, în


conformitate cu SR-EN 1993-1-8 sunt valabile pentru eforturi axiale mici de 10% din efortul
capabil axial al grinzii. Pentru valori importante ale forţelor axiale, îmbinările pot fi calculate
prin metode alternative (CESTRUCO, 2003).

6.1.1 Îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi

Caracteristicile îmbinării (momentul capabil şi rigiditatea) depind în acest caz de


componente şi de variaţia acestora. O listă cu principalele componente care pot schimba
comportamentul şi caracteristicile acestui tip de îmbinare este dată mai jos:
- tipul plăcii de capăt folosite: de tip exact, extinsă sau extinsă cu rigidizări. Aceste tipuri
de îmbinare sunt figurate în Figura 6. 1 respectiv Figura 6. 2;
- grosimea plăcii de capăt;
- diametrul şuruburilor;
- rigidizările de compresiune/întindere pe panoul de inimă al stâlpului;
- rigidizarea la forfecare a panoului de inimă al stâlpului.

Placa de capat

Suruburi

Rigidizare
la
forfecare
(daca e
necesar)
GRINDA
Rigidizare intindere /
compresiune (daca e necesar)
STALP

Figura 6. 1: Componentele principale ale unei îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi.

Figura 6. 1 prezintă principalele elemente care compun îmbinarea cu placă de capăt. Placa
de capăt extinsă este folosită de obicei atunci când se doreşte o rezistenţă sporită la momente
încovoietoare, iar rezistenţa nodului să fie apropiată de cea a grinzii metalice. Pentru a ajunge însă
la o rezistenţă a nodului comparabilă cu cea a grinzii, placa de capăt şi şuruburile trebuie să aibă
grosimi respectiv diametre corespunzătoare.

- VI. 2 -
Pentru sporirea rezistenţei se pot folosi rigidizări orizontale pe panoul de inimă al stâlpului,
în dreptul tălpilor grinzii. Acestea preiau eforturile din zonele întinse induse de rândurile de şuruburi
din partea superioară a îmbinării, respectiv eforturile de compresiune provenite din talpa inferioară
a grinzii.

Plăcile de dublare a inimii stâlpului se dispun atunci când nodul are rezistenţa limitată de
forfecarea panoului de inimă al stâlpului. De multe ori aceste plăci conduc la o creştere mai
eficientă a rezistenţei şi rigidităţii nodului decât creşterea grosimii plăcii de capăt sau a grosimii
şuruburilor.

O soluţie de asemenea eficace de creştere a rezistenţei este prin intervenţia în partea


extinsă a plăcii de capăt prin dispunerea unor rigidizări sudate pe placa de capăt şi talpa grinzii
(vezi Figura 6. 2 a). În mod normal rezistenţa la tracţiune a rândului de şuruburi din partea extinsă
este limitată datorită faptului că şuruburile nu sunt rigidizate decât pe o singură direcţie (de către
talpa grinzii), în timp ce şuruburile din rândul imediat inferior sunt dublu rigidizate (de talpa şi inima
grinzii) prin urmare ultimele pot prelua forţe de tracţiune superioare. Prin dispunerea rigidizărilor în
partea extinsă, rezistenţa primului rând de şuruburi va putea fi calculată ca pentru şuruburile dublu
rigidizate.

Forţele de forfecare care trebuie transmise de la grindă la stâlp se transmit prin intermediul
şuruburilor, iar calculul la forfecare se face prin considerarea uneia din situaţiile de mai jos
(Cestruco, 2003):
- prin distribuţia uniformă a eforturilor de forfecare în toate şuruburile, dar efectuând
calculul la acţiunea combinată la tracţiune cu forfecare sau
- prin considerarea distribuţiei eforturilor doar şuruburilor situate în zona comprimată a
îmbinării.

a) îmbinare cu placă de capăt şi rigidizări b) îmbinare cu placă de capăt exactă


Figura 6. 2: Tipuri de îmbinare cu placă de capăt şi şuruburi.

O soluţie foarte simplă de îmbinare este prin placă de capăt exactă (vezi Figura 6. 2 b).
Deşi din această tipologie pot rezulta foarte greu îmbinări total rezistente şi rigide, în multe cazuri
acest tip de îmbinare conduce la rezistenţe suficiente pentru eforturile structurale rezultate. Modul
de îmbinare cu placă de capăt exactă este o alternativă bună în cazul nodurilor simple pentru
echilibrarea momentelor şi a deformaţiilor din mijlocul grinzilor.

Deşi în SR-EN 1993-1-8 nu există limitări pentru grosimile minime şi maxime ale plăcilor de
capăt, conform calculului tradiţional, pentru realizarea unor îmbinări rigide se recomandă ca
grosimea plăcii de capăt să fie calculată în funcţie de efortul capabil al şuruburilor şi conformaţia
geometrică a plăcii de capăt (Mateescu, 1996).

- VI. 3 -
6.1.2 Îmbinări sudate

Îmbinările sudate pe şantier (vezi Figura 6. 3) conferă un grad ridicat de rezistenţă şi


rigiditate. Prin asigurarea unei suduri cu o rezistenţă cel puţin egală cu cea a materialului de bază,
acest tip de îmbinare poate fi considerată de rezistenţă egală cu cea a grinzii îmbinate (cedarea
grinzii devine componenta minimă). Rigiditatea însă este dictată de flexibilitatea panoului de inimă
a stâlpului şi implicit de grosimea acestuia. Şi în acest caz se poate obţine o rigiditate mai mare
prin dispunerea unor plăcuţe de rigidizare a panoului stâlpului la forfecare.

Totuşi, pe lângă aceste avantaje, diverse cutremure (printre care cutremurul de la


Northridge, USA – 1994 şi cel de la Kobe, Japonia, 1995) şi mai apoi numeroasele studii
experimentale efectuate pe acest tip de îmbinări au demonstrat vulnerabilitatea îmbinărilor sudate,
care se manifestă prin cedarea fragilă şi lipsa ductilităţii. Prin urmare, au fost recomandate diverse
tipologii de îmbinare care să îndepărteze articulaţia plastică de sudură. Astfel, tipologiile schiţate în
Figura 6. 4 au ca principal scop formarea articulaţiei plastice în grinda îmbinată şi nu în îmbinare.

Figura 6. 4 a) reprezintă o îmbinare vutată simetric care conduce la avantajul unei îmbinări
simetrice. Probleme pot apărea datorită prezenţei planşeului din beton armat la partea superioară.
Îmbinarea din Figura 6. 4 b) este o îmbinare cu o singură vută, în care evazarea grinzii se produce
doar la partea inferioară. În cazul în care se doreşte o întărire a îmbinării fără creşterea secţiunii
grinzii se poate apela la soluţia din Figura 6. 4 c) în care îmbinarea este întărită de eclisele
orizontale prevăzute deasupra tălpilor grinzii şi sudate pe şantier de acestea.

Sudura

GRINDA

STALP

Figura 6. 3: Îmbinare sudată clasică.

. .

Rigidizare Rigidizare Rigidizare


la la la
forfecare forfecare forfecare
(daca e (daca e (daca e
necesar) necesar) necesar)
GRINDA GRINDA GRINDA

STALP
STALP
Rigidizari
STALP
Rigidizari

a) îmbinare cu vute simetrice b) îmbinare cu vută asimetrică c) îmbinare cu eclise pe tălpile grinzii
Figura 6. 4: Tipologii de îmbinări sudate întărite la prindere.

- VI. 4 -
O altă soluţie de îndepărtare a concentrării deformaţiilor plastice în grindă se poate realiza
prin reducerea secţiunii grinzii ca în Figura 6. 5. Reducerea secţiunii grinzii se face prin
înlăturarea unei porţiuni a tălpii grinzii. În acest mod se forţează apariţia articulaţiei plastice într-o
locaţie specificată, care posedă ductilitate înaltă. Geometria grinzii şi a secţiunii reduse trebuie să
fie proiectată astfel încât capacitatea de rezistenţă la moment încovoietor să fie depăşită mai întâi
în secţiunea redusă şi apoi în secţiunea de la faţa stâlpului.

Reducerea
sectiunii grinzii

GRINDA

STALP

Figura 6. 5: Îmbinare sudată cu reducerea secţiunii grinzii.

6.1.3 Îmbinări cu corniere

Îmbinările cu corniere pe tălpile grinzii şi cea a stâlpului preiau eforturile de întindere şi cele
de compresiune prin intermediul cornierelor prinse cu şuruburi pe talpa grinzii şi cea a stâlpului
(vezi Figura 6. 6). În plus, eforturile de forfecare din grindă pot fi si ele transmise tot prin
intermediul cornierelor prinse între inima grinzii şi talpa stâlpului. Principalele probleme înregistrate
în folosirea acestor tipuri de îmbinări sunt legate de alunecarea şuruburilor în găurile din tălpi şi
corniere şi solicitarea la încovoiere a profilului de cornier.

Figura 6. 6: Îmbinare cu corniere între tălpile grinzii şi talpa stâlpului.

- VI. 5 -
6.1.4 Modalităţi de întărire a panoului de inimă al stâlpului.

Indiferent de tipologia de îmbinare aleasă (cu şuruburi, sudate sau cu corniere), panoul de
inimă al stâlpului poate fi componenta de rezistenţă minimă şi poate induce deformaţii premature
sau exagerate ale nodului. Deşi este o componentă cu ductilitate sporită, în calculul seismic
deformaţia panoului de inimă este limitată la 30% din deformabilitatea nodului (vezi SR-EN 1998,
cap. 6).

În proiectarea curentă există două posibilităţi de îmbunătăţire a capacităţii panoului la


forfecare:
- prin alegerea unei secţiuni de stâlp superioare cu grosime de inimă mai mare sau
- prin sudarea unor plăcuţe suplimentare pe inima stâlpului în regiunea nodului.

Referitor la ultima alternativă, SR-EN 1993-1.8 permite dispunerea unei plăcuţe sau a două
plăcuţe (simetric) pe inima stâlpului (Ref. Secţiunea 6.2.6.1 din SR-EN 1993-1.8 - vezi Figura 6. 7),
astfel încât placa suplimentară pe inimă să se extindă cel puţin până la baza razei de racordare iar
înălţimea acesteia astfel ca placa suplimentară pe inimă să se extindă pe întreaga lăţime efectivă a
inimii din zona întinsă şi comprimată. Aceste valori rezultă din calculul componentelor respective.

- Configuraţie

Figura 6. 7: Modalitatea de dispunere a plăcilor suplimentare pe inima stâlpilor (SR-EN 1993-1.8, 2006).

Cu toate că nu există o limitare în alegerea grosimii plăcuţelor suplimentare de inimă, în


calculul componentei, aria inimii stâlpului este Avc poate fi majorată doar cu aria unei singure
plăcuţe suplimentare cu grosimea egală cu cea a inimii stâlpului bs twc.

Studii efectuate la Universitatea „Politehnica” din Timişoara (Ciutina et al, 2008) au


demonstrat faptul că sporirea rezistenţei este direct proporţională cu aria plăcuţelor suplimentare,
in timp ce ductilitatea nodului rămâne ridicată (atât la încărcări monotone cât şi la încărcări
oligociclice). Figura 6. 8 prezintă sintetic rezultatele obţinute pe noduri pentru diverse modalităţi de
întărire a panoului de inimă a stâlpului. Figura 6. 9 arată ca exemplu modul ductil de deformaţie
ultimă pentru panoul stâlpului (încărcare monotonă) chiar în varianta în care acesta este întărit cu
plăcuţe suplimentare.

Test de referinţă CP-R O singură plăcuţa CP-IP

- VI. 6 -
450

Moment Mcw [kNm]


450

Moment Mcw [kNm]


CP-R-C CP-IP-C
300 300

150 150

0 0
-0.1 -0.05 0 0.05 0.1 -0.1 -0.05 0 0.05 0.1
-150 -150

-300 -300
Distorsion γ [rad] Distorsion γ [rad]
-450 -450

Două plăcuţe largi CP-IIPL Două plăcuţe distanţate CP-IIPD


450 450

Moment Mcw [kNm]


Moment Mcw [kNm]

CP-IIPL-C CP-IIPD-C
300 300

150 150

0 0
-0.1 -0.05 0 0.05 0.1 -0.1 -0.05 0 0.05 0.1
-150 -150

-300 -300
Distorsion γ [rad] Distorsion γ [rad]
-450 -450
Figura 6. 8: Teste şi rezultate (curbe M-γ) pentru panoul de inimă al stâlpului (Ciutina, 2008).

Figura 6. 9: Modul de deformare al panoului de inimă al stâlpului (Ciutina, 2008).

6.1.5 Nodurile la baza stâlpilor

Nodurile de la baza stâlpilor sunt compuse dintr-un element vertical (stâlpul), o placă de
bază şi un ansamblu de ancorare. Bazele stâlpilor pot fi calculate ca plăci de bază nerigidizate sau
rigidizate, dacă se presupune că baza stâlpului trebuie să transmită momente încovoietoare
importante. Baza stâlpului este rezemată de obicei pe un bloc de beton.

SR-EN 1993-1-8 include reguli pentru calculul rezistenţei şi rigidităţii bazei stâlpului.
Metoda de calcul este aplicabilă atât pentru stâlpi cu secţiune deschisă, cât şi pentru stâlpi cu
secţiune închisă. Alte detalii de baze de stâlpi pot fi adoptate, incluzând plăci de bază întărite prin
adăugarea unor elemente metalice şi prin înglobarea părţii inferioare a stâlpului în fundaţia de
beton. Influenţa suportului de beton, care ar putea fi considerabilă în anumite condiţii de teren, nu
este acoperită de SR-EN 1993, însă face referire la regulile specifice în SR-EN 1992.

- VI. 7 -
Buloane de ancoraj
Anchor bolts in supuse la
tension and
întindere şi încovoierea
bending plăcii de bază
of the base plate

Talpa şiflange
Column inimaand
stâlpului
web insolicitate la compresiune
compression
Beton solicitat
Concrete la compresiune
in compression şi încovoierea
and bending
plăcii
of thede
basebază
plate

Buloane de ancoraj
Anchor bolts in shearsolicitate la forfecare

Rigidizări
Optionalopţionale
stiffener
peboth
on ambele
sidespărţi

Figura 6. 10: Îmbinare la baza stâlpului care preia moment încovoietor (CESTRUCO, 2003).

În multe situaţii soluţia prezentată în Figura 6. 10 fără rigidizări poate asigura transferul
momentelor încovoietoare de calcul fundaţiei, deşi tipologia conduce în aproape toate cazurile la
noduri semi-rigide şi parţial rezistente. Pentru a asigura însă o îmbinare rigidă este nevoie de
rigidizarea plăcii de bază ca în Figura 6. 11 b). Rigidizarea plăcii va conduce la preluarea unui efort
mai mare la tracţiune a buloanelor de ancoraj (calculul plăcii de bază la încovoiere se va face ca
pentru un rând de şuruburi situate lângă rigidizări), iar la compresiune placa va avea
deformabilitate mai mică. Totuşi, soluţia b) nu poate fi aplicată pentru preluarea momentelor în
direcţia perpendiculară pe plan. Pentru realizarea unor îmbinări la baza stâlpului care să preia
momentele încovoietoare în ambele planuri se va considera soluţia c) din Figura 6. 11 care este
rigidă pe ambele direcţii principale ale stâlpului.

c) Îmbinări rigide în ambele planuri


a) Soluţie fără rigidizări b) Îmbinări rigide în plan
principale
Figura 6. 11: Modalităţi de rigidizare a bazei stâlpului

6.2. METODA COMPONENTELOR


6.2.1 Prezentarea metodei

Calculul caracteristicilor nodurilor grindă-stâlp prezentat în Eurocode 3 se face pe baza


metodei componentelor. Conform acestui model, fiecare nod este împărţit în trei zone care sunt
solicitate diferit (vezi Figura 6. 12):
- zona solicitată la întindere;

- VI. 8 -
- zona solicitată la compresiune;
- zona solicitată la forfecare.
Zona intinsa

Forfecare

V M

Zona comprimata

Figura 6. 12: Delimitarea zonelor de solicitare într-un nod.

În fiecare zonă de solicitare pot fi identificate câteva surse de deformabilitate care


reprezintă elemente simple (sau „componente”) care contribuie la răspunsul global al nodului. Din
punct de vedere teoretic, această metodologie poate fi aplicată oricărei configuraţii de nod şi tip de
încărcare, cu condiţia ca să existe o caracterizare exactă a fiecărei componente de bază.

În principiu, pentru a putea aplica metoda componentelor la noduri trebuie urmăriţi următorii
trei paşi pentru o anumită tipologie de îmbinare:
- identificarea componentelor active;
- caracterizarea răspunsului fiecărei componente printr-un model de tip resort F-∆
(rezistenţă-deformaţie);
- asamblarea elementelor active într-un model mecanic realizat din resorturi liniare şi
elemente rigide. Prin asamblarea componentelor rezultă un singur element echivalent,
în care caracteristicile F-∆ sunt folosite pentru generarea unei curbe globale M-Φ a
nodului.

Metoda componentelor este ilustrată în Figura 6. 13 pentru cazul particular al unei îmbinări
cu placă de capăt şi şuruburi, cu trei rânduri de şuruburi întinse. Pentru calculul rezistenţei şi a
rigidităţii sunt considerate următoarele componente:
- panoul de inimă al stâlpului la forfecare – cws;
- inima stâlpului la compresiune – cwc;
- elementele de întindere pentru fiecare rând de şuruburi:
o talpa stâlpului la încovoiere – cfb;
o placa de capăt la încovoiere – epb;
o şuruburile la întindere – bt;
o inima stâlpului la întindere – cwt;
o inima grinzii la întindere – bwt – pentru şuruburile nerigidizate.

- VI. 9 -
(cwt,1)(cfb,1)(epb,1)(bt,1)

(cwt,2)(cfb,2)(epb,2)(bt,2)

M (cwt,3) (epb,3) (bwt,3)

(cfb,3) (bt,3)

(cws) (cwc)
M

Figura 6. 13: Metoda componentelor: componentele active şi modelul mecanic adoptat după Eurocode 3
pentru caracterizarea rigidităţii (adaptare după Girao A.M., 2004).

Fiecare componentă este caracterizată de un răspuns neliniar F-D, care este obţinut în
mod analitic sau experimental. Componentele individuale sunt apoi asamblate (prin legare în serie
sau în paralel) pentru a rezulta o singură componentă cu o lege de răspuns M-F.

NOTĂ: (1) Prevederile SR-EN 1993-1-8 nu fac referire în mod explicit la îmbinările
grinzilor cu vute. Metoda componentelor este aplicabilă atât grinzilor cu vute folosite pentru
optimizarea elementelor structurale (cu unghiuri de înclinaţie de aprox. 10%) cât şi pentru
cele care folosesc vute pentru sporirea secţiunii în îmbinare (cu unghiuri de înclinaţie de 30-
40%).
(2) În cazul grinzilor înclinate, eforturile vor fi calculate pe direcţiile principale ale
îmbinării (respectiv paralel sau perpendicular cu prinderea).

6.2.2 Caracteristicile componentelor

Componentele de bază ale îmbinărilor sunt modelate prin intermediul unui resort liniar, cu
caracteristici elastic-plastice. Practic, răspunsul complex al unui resort este simplificat printr-o
relaţie biliniară elastică-perfect plastică, ca în Figura 6. 14. Cele două caracteristici care permit
modelarea comportamentului resortului sunt rigiditatea axială – K respectiv rezistenţa plastică (vezi
Figura 6. 15).

În cazul modelării, caracteristicile componentelor sunt:


- rigiditatea secantă la întindere/compresiune ke/h;
- rezistenţa plastică la întindere/compresiune FRd;
unde ke reprezintă rigiditatea iniţială a componentei iar h este un coeficient de modificare a
rigidităţii.

- VI. 10 -
F

Comportamentul real

FRd
Aproximare elastic-plastica

ke/

Figura 6. 14: Comportamentul real şi comportamentul aproximativ biliniar al unei componente.

Figura 6. 15: Modelarea unei componente supuse la efort axial.

În concordanţă cu modelul adoptat de Eurocode 3 1-8, ecruisarea şi efectele de


neliniaritate geometrică sunt neglijate. În ceea ce priveşte ductilitatea componentei (extinderea
platoului plastic), normativul prezintă doar principii cantitative, în care se pot regăsi doar principii
de bază pentru majoritatea componentelor. Spre exemplu panoul stâlpului la forfecare este
considerat foarte ductil, prin urmare ductilitatea poate fi considerată ca infinită; pe de altă parte
şuruburile la întindere sunt considerate elemente fragile, deci nu prezintă un platou plastic.

6.2.3 Gruparea componentelor

Primul pas în găsirea unor componente unice ale unui nod este identificarea grupurilor de
elemente care sunt legate în serie/paralel. Rigiditatea la translaţie, rezistenţa şi capacitatea de
deformare sunt considerate separat. Pentru fiecare componentă, rigiditatea la translaţie ci este
definită de raportul dintre forţa de deformare şi deformaţia componentei:

Ci=Fi/wi (1)

Coeficienţii de rigiditate k folosiţi în SR-EN 1993-1-8 sunt definiţi prin:

ki=ci/E (2)
unde: E este modulul de elasticitate al materialului considerat.

Dacă nodul este exclusiv metalic, atunci în calculul rigidităţii componentelor, modulul de
elasticitate poate interveni numai în formula finală a rigidităţii. În cazul în care într-o îmbinare sunt
prezente mai multe materiale cu module de elasticitate diferite (spre exemplu în cazul îmbinărilor
compuse oţel-beton), devine mai convenabilă folosirea rigidităţii ci. Totuşi, şi în aceste situaţii se
preferă folosirea unor coeficienţi de echivalenţă, pentru folosirea coeficienţilor de rigiditate.

6.2.3.1 Gruparea liniară

Pentru componentele care acţionează în paralel, rezistenţele şi rigidităţile trebuie adunate.


Cu toate acestea, capacitatea de deformaţie cea mai mică va determina ductilitatea întregului

- VI. 11 -
ansamblu. Acest lucru este ilustrat în diagrama inferioară din Figura 6. 16, urmărind partea
verticală a figurii.

F1,R Componenta 1 F2,R Componenta 2 FR Gruparea in serie


F2,Rd

F1,Rd FRd=F1,Rd
F2,R
rigid

w w 2,R w R =w1,R+w2,R
1,R

F1,R
semi-rigid
F2,R
= FR=F1,R=F2,R

C1,R C2,R CR
C1,Rd C2,Rd CRd
articulat w1,Rd w1,R w2,F1,Rd w2,Rd w2,R w1,Rd+w2,F1,Rd=wRd wR
Grupare in serie wR
Componenta 2
F2,R C1,R C2,R
FR
F2,w1,Rd F2,Rd
w 2,R=w1,R

F2,R

C2,R
C2,Rd
w2,Rd w2,R
Grupare in paralel

=
FR Gruparea in paralel
FR
FRd =F1,Rd+F2,w1,Rd
wR
wR=w1,R

FR

C1,R C2,R

CR
CRd
wRd=w1,Rd
Figura 6. 16: Gruparea liniară a componentelor (figură adaptată după Anderson et al., 1999).

Pentru componentele care sunt legate în serie, spre exemplu un rând de şuruburi (cu
componentele placa de capăt la încovoiere, şuruburile întinse şi talpa stâlpului la încovoiere=,
rigiditatea iniţială se obţine printr-o ecuaţie de reciprocitate, iar rezistenţa este cea a componentei
minime. Capacitatea de deformaţie este cea a componentei minime la care se adună deformaţiile
celorlalte componente corespunzătoare nivelului respectiv de încărcare. Acest comportament este
ilustrat în partea orizontală din Figura 6. 16.

Prin gruparea liniară a regiunilor comprimate sau forfecate rezultă un singur resort
translaţional pentru fiecare grup cu rigiditate, rezistenţă şi capacitate de deformaţie proprie. Tabelul
6. 1 oferă principial rezultantele obţinute prin gruparea în serie şi paralel a componentelor.

Tabelul 6. 1 Rezultantele grupării componentelor în serie şi paralel.


Caracteristică Grupare

- VI. 12 -
În paralel În serie
Rigiditatea iniţială cRd c1,Rd+ c2,Rd 1/(1/c1,Rd+ 1/c2,Rd)
Rezistenţa FRd F1,Rd+ F2,w1,Rd F1,Rd
Capacitatea de deformare wRd w1,Rd w1,Rd+ w2,F1,Rd

În general tensiunile întinse constau din mai multe rânduri de şuruburi. Acestea vor fi
grupate într-un singur resort translaţional prin considerarea comportamentului rotaţional al nodului.

6.2.3.2 Gruparea rotaţională

Pentru gruparea rotaţională a componentelor se consideră în mod simplificat faptul că


centrul de rotire pentru toate rândurile întinse se găseşte în centrul tălpii inferioare a grinzii, deşi
acest lucru este valabil numai pentru îmbinările cu o rigiditate mare a componentelor comprimate.
În acest caz, rigiditatea la rotire Seff,i este determinată pe baza rigidităţii liniare prin:

Seff,i=ceff,izi2 (3)
unde: zi este distanţa de la centrul de rotire la resortul i.

Cerinţa de rotire uniformă care trebuie satisfăcută impune ca relaţia moment-rotire a


sistemului real şi a celui echivalent (vezi Figura 6. 17) să fie egale. O condiţie adiţională este ca
echilibrul forţelor să fie menţinut. Având îndeplinite aceste condiţii, rigidităţile rândurilor întinse pot
fi înlocuite printr-o rigiditate liniară echivalentă ceq situată la distanţa z (braţul de levier echivalent)
deasupra centrului de compresiune.

Figura 6. 17: Gruparea rotaţională a componentelor (figură adaptată după Anderson et al., 1999).

Tabelul 6. 2, Tabelul 6. 3 şi Tabelul 6. 4 arată modul în care se obţin rezistenţa şi


capacitatea de deformaţie a regiunii întinse, în ipoteza în care al doilea rând de şuruburi limitează
capacitatea de deformaţie.

Tabelul 6. 2 Caracteristicile grupării rotaţionale ale rândurilor întinse.


Caracteristică Rânduri i=1,2,3
Rigiditatea iniţială Seff,Lt,iRd = ceff,Lt,i,Rd zi2
Rezistenţa MLt,i,Rd= FLt,i,R zi
Capacitatea de deformare FLt,i,R = wLt,i,R /zi

Tabelul 6. 3 Condiţiile de echilibru ale nodului.

- VI. 13 -
1. CONDIŢIA ΣM = 0 2. CONDIŢIA ΣH = 0
∑Mi
Lt ,i , R = M Lt , R ∑F
i
Lt ,i , R = FLt , R
M M
  Lt ,i , R
 Lt , R
 F FLt ,R
FLt ,i ,R FLt ,R  Lt ,i , R
  
    wLt ,i ,R wLt ,i ,R
wLt ,i ,R wLt ,R  P
 P
∑ φLt ,i , R zi ceff , Lt ,i , R zi = φLt , R z ceq , Lt , R z ( 4 ) ∑ φLt ,i,R zi ceff , Lt ,i,R = φLt , R z ceq, Lt , R ( 5 )
i
i

Din ecuaţiile 4 şi 5 se obţine:

∑c z 2
eff , Lt ,i , R i ∑c z
2
eff , Lt ,i , R i
z= i
respectiv ceq , LT , R = i

∑ci
z
eff , Lt ,i , R i z2

Tabelul 6. 4 Rezultantele grupării rotaţionale a componentelor.


Caracteristică Rânduri i=1,2,3
1
Rigiditatea iniţială ceq , Lt , Rd = ∑ ceff , Lt ,i , R zi2 ⋅
i z2
⎛ ⎞ 1
Rezistenţa FLt , Rd = ⎜ FLt ,2, Rd z2 + ∑ FLt ,i , wLt ,2,Rd , R zi ⎟ ⋅
⎝ i =1,3 ⎠ z
1
Capacitatea de deformare wLt , Rd = wLt ,2, Rd ⋅ ⋅ z
z2

6.2.3.3 Transformarea caracteristicilor

Procedurile descrise anterior de grupare a caracteristicilor redau relaţiile moment-rotire în


punctele S şi L după cum sunt schematizate în Figura 6. 18 a. În aceste modele resoartele
îmbinărilor sunt modelate la frontiera nodului (Figura 6. 18 b). Pentru modelul simplificat din Figura
6. 18 c, modelul echivalent de resorturi pentru forfecare (în panou) şi cele ale îmbinărilor laterale
este localizat în intersecţia C a axelor grinzii şi a stâlpului.

a) Nodul real b) Modelarea exactă a deformaţiilor c) Modelarea convenţională


(prin transformare)
Figura 6. 18: Modelarea nodurilor.

Modul de conversie este ilustrat în Figura 6. 19, iar formulele de transformare în Tabelul 6.
5. Rigiditatea efectivă a regiunii forfecate este transformată într-un resort de încovoiere prin
multiplicarea cu z2. Rigiditatea efectivă liniară pentru zona comprimată şi rigiditatea echivalentă
pentru zona întinsă sunt grupate în paralel. Rigiditatea resortului liniar obţinut este transformată
apoi într-un resort de încovoiere prin multiplicarea cu braţul echivalent z2.

- VI. 14 -
Figura 6. 19: Transformarea caracteristicilor componentelor (figură adaptată după Anderson et al., 1999).

Tabelul 6. 5 Formule de calcul pentru transformarea caracteristicilor componentelor.


Netransformată în S Netransformată în L Transformată din S în C Transformată din L în C
z2 z2 1/ β 1
S S , Rd = S L , Rd = S SC , Rd = S S , Rd S LC , Rd = S L , Rd
RIGIDITATEA

1 1 1 S S
+ 1 − S , Rd 1 − L , Rd
ceff , Rd ceff , Lc , Rd ceff , Lt , Rd S stalp S grinda
z2 z2
Netransfo

1
mată în C
Transfor

S j ,ini = = S j ,ini =
rmată

1 1 1 1 1 1
ceff , S , Rd
+
ceff , Lc , Rd
+
ceff , Lt , Rd
∑c S SC , Rd
+
S LC , Rd
i

REZISTENŢA DE
CALCUL
M j , Rd = ∑zF
r =1−i
r Lt , r , Rd = ∑hF
r =1− i
r Lt , r , Rd

NOTĂ: Este evident că valoarea momentului încovoietor creşte de la faţa stâlpului în


axa acestuia, însă acest lucru conduce la o proiectare mai conservativă. Pe de altă parte,
- VI. 15 -
mutarea centrului de rotire de la faţa în axul stâlpului va conduce la o extra-rotire a nodului,
conducând la o supraestimare a deformaţiei globale a cadrului.

6.2.3.4 Rezistenţa la momente încovoietoare a nodului

Considerând o distribuţie plastică a forţelor de întindere (permisă de Eurocode 3),


rezistenţa la momente încovoietoare este determinată ca suma momentelor individuale ale
rândurilor întinse:

M Rd = ∑ FLt ,i , Rd hi (6)

Pentru echilibrul nodului, suma forţelor de întindere ∑F Lt ,i , Rd trebuie să fie mai mică decât
rezistenţa grupului comprimat FLc,Rd şi decât cea a rezistenţei la forfecare VS,Rd/b. Dacă această
condiţie este îndeplinită pentru rândul i întins, atunci contribuţia tuturor rândurilor inferioare
acestuia la momentul încovoietor se neglijează.

6.2.3.5 Rigiditatea la rotire

În modul normal de modelare a rigidităţii, deformabilitatea panoului de inimă a stâlpului este


reprezentată separat de alte surse de deformaţie. Pentru o configuraţie unilaterală de nod grindă-
stâlp, rigiditatea rotaţională totală poate fi exprimată direct, prin intermediul rigidităţilor liniare de
forfecare, compresiune şi a rigidităţii echivalente de întindere:

1
S j ,ini = z 2 ∑ (7)
ci
unde: ci sunt rigidităţile efective sau echivalente ale regiunii i.

Pentru o configuraţie bilaterală de nod grindă-stâlp, gradul de forfecare al panoului de inimă


al stâlpului este influenţat de raportul momentelor încovoietoare înregistrate în cele două îmbinări
(prin intermediul parametrului b).

6.2.4 Aplicarea metodei componentelor în SR-EN 1993-1-8

6.2.4.1 Rezistenţa la momente încovoietoare

Rezistenţa la încovoiere a nodurilor (sau momentul încovoietor capabil) este derivată din
rezistenţa la tracţiune a componentelor întinse şi este evaluată prin intermediul formulei (vezi
paragraful 6.2.7.2 din SR-EN 1993-1-8):

M j , Rd = ∑ hr Ftr , Rd (8)
r
unde: Ftr,Rd este forţa capabilă de întindere a şurubului pentru rândul r de şuruburi;
hr este distanţa de la centrul de compresiune la rândul r de şuruburi;
r este numărul rândului de şuruburi. Rândul 1 se consideră ca fiind rândul cel mai
îndepărtat de centrul de compresiune.

NOTĂ: Formula de mai sus reprezintă cazul general al unei îmbinări cu placă de
capăt şi mai multe rânduri de şuruburi întinse. Pentru o îmbinare sudată formula se
simplifică, prin considerarea la tracţiune doar a tălpii superioare a grinzii.

- VI. 16 -
Figura 6. 20 ilustrează modul de considerare a rândurilor de şuruburi întinse şi braţele de
pârghie (hr) aferente.

Ft1
Ft2

h1
Ftn M j,Rd

h2
hn
Figura 6. 20: Modul de calcul al momentului capabil pentru un nod cu mai multe rânduri de şuruburi întinse.

Pentru fiecare rând de şuruburi întinse, rezistenţa la tracţiune a rândului de şuruburi


reprezintă rezistenţa minimă a componentelor legate în serie, pe principiul verigii slabe dintr-un
lanţ. Practic, forţa capabilă de întindere Ftr,Rd a rândului r, luată ca pentru un rând de şuruburi
individual, se ia egală cu valoarea cea mai mică a forţei capabile de întindere pentru un rând de
şuruburi individual a următoarelor componente de bază (vezi secţiunea 6.2.7.2 din SR-EN 1993-1-
8):
- inima stâlpului supusă la întindere Ft,wc,Rd (6.2.6.3 din SR-EN 1993-1-8);
- talpa stâlpului supusă la încovoiere Ft,fc,Rd (6.2.6.4 din SR-EN 1993-1-8);
- placa de capăt supusă la încovoiere Ft,ep,Rd (6.2.6.5 din SR-EN 1993-1-8);
- inima grinzii supusă la întindere Ft,wb,Rd (6.2.6.8 din SR-EN 1993-1-8)

F t,fc,Rd
F t,wc,Rd F t,ep,Rd F t,ep,Rd
F t,wb,Rd F t,fc,Rd
F t,wc,Rd F t,wb,Rd

Figura 6. 21: Componentele întinse de un rând de şuruburi.

Figura 6. 21 prezintă locaţia celor patru componente (vedere laterală şi secţiune) pentru un
rând intermediar de şuruburi în cazul unei îmbinări cu placă de capăt.

Dacă se adoptă soluţia de îmbinare cu corniere prinse cu şuruburi pe talpa grinzii şi a


stâlpului, atunci în locul componentei placa de capăt la încovoiere se consideră componenta
corniere de îmbinare a tălpilor solicitate la încovoiere (6.2.6.6 din SR-EN 1993-1-8).

În cazul forţei axiale nule, suma eforturilor de tracţiune trebuie echilibrată de eforturile de
compresiune. Prin urmare, suma rezistenţelor de întindere ∑Ft,rd trebuie să fie inferioară sau cel
mult egală cu rezistenţa minimă la compresiune a următoarelor componente (vezi paragraful
6.2.7.2 din SR-EN 1993-1-8):
- forţa capabilă de compresiune a inimii stâlpului (nerigidizate) Fc,wc,Rd (6.2.6.2 din SR-EN
1993-1-8);

- VI. 17 -
- forţa capabilă de compresiune a tălpii şi inimii grinzii Fc,fb,Rd (6.2.6.7 din SR-EN 1993-1-
8)

O altă limitare a sumei forţelor de întindere se face faţă de rezistenţa la forfecare a panoului
de inimă al stâlpului:

∑Ft,Rd ≤ Vwp,Rd /β (9)

unde: Vwp,Rd forţa plastică capabilă la forfecare a panoului de inimă nerigidizat la forfecare (6.2.6.1
din SR-EN 1993-1-8);
b este parametrul de transformare;

NOTĂ: În cazul în care suma forţelor de tracţiune este mai mare decât rezistenţa la
compresiune, echilibrarea forţelor interne ale nodului se face prin reducerea forţei capabile
a rândurilor inferioare de şuruburi până la egalarea rezistenţei minime a nodului la
compresiune sau forfecare a panoului de stâlp.

6.2.4.2 Determinarea rigidităţii la rotire a nodurilor (6.3 din SR-EN 1993-1-8)

Pentru o îmbinare metalică, rigiditatea iniţială, se determină combinând rigidităţile


individuale ale fiecărei componente. Cu condiţia ca efortul axial să nu depăşească 10% din
rezistenţa plastică a secţiunii transversale, rigiditatea iniţială Sj,ini a curbei caracteristice moment-
rotire a unui nod este găsită prin formula:

Ez 2
S j ,ini = ( 10 )
1
∑i k
i
unde: E este modulul de elasticitate al oţelului;
ki este coeficientul de rigiditate asociat componentei de bază „i” a îmbinării (Tabelul 6.11 din
SR-EN 1993-1-8); iar
z este braţul de levier calculat în funcţie de caracteristicile componentelor supuse la
tracţiune, considerând centrul de compresiune la nivelul tălpii inferioare a grinzii.

Pentru panoul de inimă al stâlpului nerigidizat la forfecare, în cazul unei îmbinări cu


configuraţie unilaterală sau bilaterală cu înălţimi egale ale grinzilor de o parte şi de alta a panoului
de inimă, coeficientul rigidităţii k1 este egal cu:

0,38 Avc
k1 = ( 11 )
βz

Pentru fiecare rând de şuruburi care lucrează la tracţiune, coeficienţii de rigiditate ai


diverselor componente care constituie acest rând pot fi regrupaţi (prin considerarea în serie a
acţiunii lor) astfel încât să se facă uz de un singur coeficient de rigiditate, denumit „efectiv”, pentru
fiecare rând:

1
k eff ,r = ( 12 )
1
∑i k
i ,r

unde: ki,r sunt coeficienţii de rigiditate ale componentelor rândului r în tracţiune.

Pentru fiecare rând de şuruburi solicitate la tracţiune, într-o îmbinare compusă cu rigidizări,
avem următorii coeficienţi de rigiditate care se combină conform formulei 12:

- VI. 18 -
- coeficientul de rigiditate al inimii stâlpului la tracţiune:

0,7beff ,c , wc t wc
k3 = ( 13 )
dc
lăţimea eficace beff,c,wc în acest caz trebuie luată ca valoarea cea mai mică între lăţimile eficace
leff,cp ale tălpii stâlpului în tracţiune, considerate individual sau ca făcând parte din grupuri de
rânduri de şuruburi;

- coeficientul de rigiditate al tălpii stâlpului la încovoiere:

3
0,85leff ,t ,wc t fc
k4 = ( 14 )
m3
- coeficientul de rigiditate al plăcii de capăt la încovoiere:
3
0,85l eff ,ep t p
k5 = ( 15 )
m3
unde: tp este grosimea plăcii de capăt;
- coeficientul de rigiditate al şuruburilor la tracţiune:

k11 = 1,6 As / Lb ( 16 )
unde: As este aria nominală a secţiunii unui şurub iar Ls este lungimea tijei şurubului.

Valoarea lăţimii eficace leff,ep pentru placa de capăt este calculată în mod similar cu cea
pentru leff,t,cp a tălpii stâlpului, dar cu considerarea dimensiunilor omologe ale plăcii de capăt.

În cazul în care într-o îmbinare mai multe rânduri de şuruburi sunt întinse simultan,
rigidităţile efective pentru toate rândurile întinse sunt grupate în paralel astfel încât, în formula
rigidităţii iniţiale, este introdus un singur coeficient de rigiditate echivalent, keq:

k eq =
∑k h r r
( 17 )
z eq
unde: kr este rigiditatea eficace a rândului de şuruburi întins r;
hr este distanţa dintre centrul de compresiune şi rândul de şuruburi întins r.
Braţul de levier echivalent zeq, folosit dealtfel şi în formula 14 în locul lui z, este calculat în funcţie
de braţul de pârghie al componentelor întinse zi prin formula:

∑k z
2
i i
z eq = ( 18 )
∑k z i i

6.2.5 Curba de calcul moment-rotire a unei îmbinări (6.1.2 din SR-EN 1993-1-8)

Pornind de la valorile momentului capabil Mj,Rd şi a rigidităţii iniţiale Sj,ini calculate conform
relaţiilor prezentate anterior, se poate deduce curba moment-rotire a îmbinării, după modelul din
Figura 6. 22.

- VI. 19 -
Figura 6. 22: Determinarea curbei Moment – Rotire a unei îmbinări (SR-EN 1993-1-8, 2006).

Pentru o valoare fixată a momentului Mj,Sd aplicată îmbinării, inferioară sau egală cu
momentul capabil de calcul Mj,Rd, rigiditatea este oferită de:
2
S j = S j ,ini pentru M j , Sd ≤ M j , Rd ( 19 )
3
S j ,ini 2
Sj = pentru M j , Rd < M j , Sd ≤ M j , Rd ( 20 )
µ 3
Ψ
⎛ M j , Sd ⎞
Cu µ = ⎜1,5 ⎟ şi Ψ = 2,7 pentru îmbinări cu şuruburi.
⎜ M ⎟
⎝ j , Rd ⎠

NOTĂ: Pentru calculul nodurilor cu ajutorul metodei componentelor se pot evidenţia


următoarele aspecte:
- rezistenţa îmbinării este dictată de componenta cea mai slabă. Este de preferat ca
această componentă să posede un comportament ductil, pentru a permite redistribuţia
eforturilor în îmbinare. De obicei conectorii (şuruburi sau suduri) au un comportament
casant la cedare şi este de preferat să nu fie componenta de rezistenţă minimă şi să posede
o anumită suprarezistenţă pentru a permite plastificarea componentelor ductile;
- rigiditatea îmbinării reprezintă o sumă ponderată a tuturor componentelor, unele
având o influenţă mai mare (cum ar fi panoul de inimă al stâlpului la forfecare sau
compresiune), altele mai mică;
- capacitatea de rotire a nodului este direct dependentă de ductilitatea
componentelor mai slabe din nod. Pe de altă parte, jocul de deformabilităţi al diferitelor
componente poate genera diferite concentrări de eforturi care în mod normal trebuie evitate
(spre exemplu, o deformabilitate mare a panoului de inimă al stâlpului la forfecare conduce
la o concentrare a tensiunilor în zona cordoanelor de sudură şi la cedări a acestor zone).

6.3. ALGORITMI DE CALCUL


6.3.1 Identificarea componentelor active

Avantajul metodei componentelor aşa cum este prezentată în SR-EN 1993-1-8 este că oferă inginerilor
proiectanţi posibilitatea de a calcula proprietăţile nodurilor, prin descompunerea acestora în diferite
componente. Secţiunea 1-8 oferă formule de calcul pentru noduri grindă-stâlp sudate, cu placă de capăt şi
şuruburi şi noduri cu corniere.

Tabelul 6. 6 prezintă componentele active care trebuie considerate pentru calculul


caracteristicilor nodurilor.

- VI. 20 -
Tabelul 6. 6 Componentele active ale diferitelor tipuri de noduri.
Tip nod Placă de capăt Sudat Cu corniere Baza stâlpului
Componenta Rezist. Rigid. Rezist. Rigid. Rezist. Rigid. Rezist. Rigid.
1. Panoul inimii stâlpului solicitat la
forfecare
X X X X X X
2. Inima stâlpului solicitată la
compresiune transversală
X X X X X X
3. Inima stâlpului solicitată la
întindere transversală
X X X X X X
4. Talpa stâlpului solicitată la
încovoiere
X X X X
5. Placa de capăt solicitată la
încovoiere
X X
6. Talpă de cornier solicitată la
încovoiere
X X
7. Talpa şi inima grinzii sau stâlpului
solicitată la compresiune
X ** X ** X ** X **
8. Inima profilului I solicitată la
întindere
X ** ** **
9. Placa solicitată la întindere sau
compresiune
X **
10. Şuruburi solicitate la întindere * X * X
11. Şuruburi solicitate la forfecare X X
12 Şuruburi solicitate la presiune pe
gaură (pe tălpile grinzii, tălpile X X
stâlpului, placa de capăt sau cornier)
13. Betonul solicitat la compresiune
inclusiv mortarul
X X
14. Placa de bază solicitată la
încovoiere datorită compresiunii
X
15. Placa de bază solicitată la
încovoiere datorită tracţiunii
X X
16. Şurub de ancoraj solicitat la
întindere
X X
17. Şurub de ancoraj solicitat la
forfecare
X
*
Note: Componenta este considerată în cadrul calculului pe element T echivalent
**
Componenta este considerată în deformaţia grinzii sau a stâlpului

6.3.2 Proceduri de calcul a componentelor

Cu excepţia notaţiilor care vor fi definite în acest paragraf, principalele simboluri şi notaţii folosite sunt cele
din paragraful 4.2.8 „Geometria şi alcătuirea îmbinărilor simple”. Procedurile de calcul pentru componentele
listate în Tabelul 6. 6 pentru rezistenţă şi rigiditate sunt detaliate în Tabelul 6. 7.

Tabelul 6. 7 Formule de calcul pentru rezistenţă şi rigiditate.


Componenta Rezistenţa Rigiditatea
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.1
Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
0.9 f y , wc Avc
Vwp , Rd = Pentru un panou nerigidizat
3γ M 0 la forfecare:
Avc este aria de forfecare a secţiunii stâlpului (cf. SR-EN 1993- 0.38 Avc
k1 =
1-1) βz
1. Panoul inimii Dacă se folosesc rigidizări transversale pe panoul de inimă al Pentru un panou rigidizat la
stâlpului solicitat la stâlpului, atunci forfecare:
forfecare 0.9 f y , wc Avc k1 = ∞
Vwp , Rd = + Vwp ,add , Rd , cu
3γ M 0 b - parametrul de
4M pl . fc , Rd 2M pl . fc , Rd + 2M pl .st , Rd transformare conform 5.3(7)
Vwp ,add , Rd = ≤ z este braţul de pârghie în
ds ds funcţie de tipologia nodului,
ds este distanţa dintre axele mediane ale rigidizărilor (vezi figura 6.15 din SR-EN
Mpl,fc,Rd este momentul plastic capabil al tălpii stâlpului faţă de 1993-1-8)
propria axă mediană

- VI. 21 -
Mpl,st,Rd este momentul plastic capabil al unei rigidizări faţă de
propria axă mediană.

Sporirea rezistenţei Placuta


panoului de inimă al suplimentara
stâlpului se poate face
prin plăcuţe suplimentare
sudate pe inima stâlpului.
În acest mod, aria de
forfecare va fi sporită cu
aria plăcuţei, vezi 6.2.6.1
(6)

Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.2

ω k wc beff ,c , wc twc f y , wc ωk ρb t f
Fc , wc , Rd = dar Fc , wc , Rd ≤ wc eff ,c , wc wc y , wc
γM0 γ M1
ω este un factor de reducere care ţine seama de interacţiunea
cu forfecarea din panoul inimii stâlpului (vezi Tabelul 6.4 din
SR-EN 1993-1-8). Valoarea factorului ω depinde în mod direct
de gradul de forfecare al panoului, prin intermediul
2. Inima stâlpului parametrului de transformare b şi de raportul dintre aria
solicitată la antrenată în rezistenţa la compresiune (beff,c,wc twc) şi aria de
compresiune forfecare a stâlpului Avc; Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
transversală beff,c,wc lăţimea efectivă a inimii stâlpului solicitat la Pentru un panou nerigidizat
la compresiune:
compresiune care se calculează cu formulele 6.10-6.12 din
SR-EN 1993-1-8. beff,c,wc reprezintă lăţimea de inimă a stâlpului 0.7beff ,c , wc t wc
k2 =
antrenată de componenta comprimată (talpa grinzii); dc
ρ este un factor de reducere care ia în considerare flambajul Pentru un panou rigidizat la
plăcii: compresiune:
Dacă este necesară sporirea rezistenţei la compresiune a k2 = ∞
inimii stâlpului există două posibilităţi (pot fi prezente şi
dc este înălţimea liberă a
simultan):
inimii stâlpului.
- dispunerea plăcuţelor suplimentare pe panoul de inimă al
stâlpului (ca pentru panoul stâlpului solicitat la forfecare), prin
sudare pe contur. În acest mod este mărită grosimea inimii
stâlpului.
Rigidizare
- dispunerea rigidizărilor
transversale pe stâlp (vezi figura
alăturată). Acestea se dispun în
dreptul tălpii grinzii pentru
îmbinările sudate, respectiv între
şuruburi pentru cazul îmbinărilor
bulonate;

Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.3


Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
3. Inima stâlpului
ωbeff ,t , wc twc f y , wc 0.7beff ,t , wc t wc
solicitată la Fc , wc , Rd = k3 =
întindere γM0 dc
transversală Pentru o îmbinare sudată
ω este un factor de reducere care ţine seama de interacţiunea cu panoul de inimă al
cu forfecarea din panoul inimii stâlpului pe baza valorii beff,t,wc stâlpului rigidizat la
(vezi Tabelul 6.4 din SR-EN 1993-1-8). întindere:
beff,t,wc lăţimea efectivă a inimii stâlpului solicitat la întindere k3 = ∞
care se calculează cu formulele 6.16 din SR-EN 1993-1-8
pentru îmbinările sudate, respectiv calculate conform Notă: pentru îmbinările cu
elementului T echivalent (secţiunea 6.2.6.4 din SR-EN 1993-1- mai multe rânduri de
8) pentru îmbinările cu şuruburi. beff,t,wc reprezintă lăţimea de şuruburi întinse se va
inimă a stâlpului antrenată de componenta întinsă (talpa grinzii considera câte un coeficient
pentru îmbinările sudate respectiv şuruburile întinse); k3 pentru fiecare rând de
Sporirea rezistenţei la întindere a inimii stâlpului se face prin şuruburi întinse.
aceleaşi metode ca în cazul compresiunii transversale a inimii
- VI. 22 -
stâlpului.
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.4
Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
Pentru îmbinările sudate, forţa capabilă Ffc,Rd a tălpii stâlpului
Numai pentru îmbinările cu
nerigidizată supusă la încovoiere, produsă de întinderea sau
şuruburi:
compresiunea din talpa grinzii, se determină cu:
4. Talpa stâlpului beff ,b , fc t fb f y , fb 0.9leff t 3fc
F fc , Rd = k4 =
solicitată la m3
γM0
încovoiere ℓeff este minimul dintre
beff,b,fc este lăţimea efectivă caracteristică tălpilor sudate şi lungimile efective (individual
calculată conform paragrafului 4.10. sau parte a unui grup de
Pentru îmbinările cu placă de capăt şi şuruburi, şi cele cu rânduri de şuruburi).
corniere, rezistenţa de calcul şi modul de cedare al tălpii m distanţa liberă dintre axul
stâlpului supusă la încovoiere transversală, împreună cu şurubului şi inima profilului
şuruburile asociate supuse la întindere, se determină identic (conform Tabelelor 6.4 şi
cu cea pentru talpa elementului T echivalent. 6.5 a SR-EN 1993-1-8).

Notă: pentru îmbinările cu mai multe rânduri de şuruburi Notă: pentru îmbinările cu
întinse calculul pe elementul de tip T echivalent se va face mai multe rânduri de
pentru: şuruburi întinse se va
- fiecare rând individual de şuruburi necesar să reziste la considera câte un coeficient
întindere; k4 pentru fiecare rând de
- fiecare grup de rânduri de şuruburi necesar să reziste la şuruburi întinse.
întindere (fără rigidizări intermediare).
Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
0.9leff t 3p
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.5 k5 =
Rezistenţa de calcul şi modul de cedare al unei plăci de capăt m3
5. Placa de capăt ℓeff este minimul dintre
solicitată la încovoiere, împreună cu şuruburile asociate
solicitată la supuse la întindere, se iau identice cu cele pentru talpa lungimile efective (individual
încovoiere elementului T echivalent. sau parte a unui grup de
Notă: pentru îmbinările cu mai multe rânduri de şuruburi rânduri de şuruburi).
întinse calculul pe elementul de tip T echivalent se va face m distanţa liberă dintre axul
pentru: şurubului şi inima profilului
- fiecare rând individual de şuruburi necesar să reziste la (conform Figurii 6.10 şi 6.11
întindere; a SR-EN 1993-1-8).
- fiecare grup de rânduri de şuruburi necesar să reziste la
întindere (fără rigidizări intermediare). Notă: pentru îmbinările cu
Notă: notaţiile pentru rândul de şuruburi întins extern grinzii, mai multe rânduri de
pentru calculul elementului de tip T echivalent se regăsesc în şuruburi întinse se va
Figura 6.10 a SR-EN 1993-1-8. considera câte un coeficient
k5 pentru fiecare rând de
şuruburi întinse.
6. Talpă de cornier Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.6 Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
solicitată la Rezistenţa de calcul şi modul de cedare al unei corniere 0.9leff t a3
încovoiere
solicitate la încovoiere, împreună cu şuruburile asociate k6 =
supuse la întindere, se iau identice cu cele pentru talpa m3
elementului T echivalent. ℓeff este lungimea efectivă a
Notă: notaţiile caracteristice pentru rândul de şuruburi întinse cornierei din talpa verticală.
pentru calculul elementului de tip T echivalent se regăsesc în m distanţa liberă dintre axul
Figurile 6.12 şi 6.13 din SR-EN 1993-1-8. şurubului şi talpa orizontală,
Notă: numărul rândurilor de şuruburi care prind cornierul de conform Figurii 6.13 a SR-
talpa stâlpului este limitat la 1. EN 1993-1-8.
7. Talpa şi inima Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.7
grinzii sau stâlpului M c , Rd Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
solicitată la Fc , fb , Rd =
h − t fb
compresiune Nu se consideră în
Mc,Rd este momentul încovoietor capabil al secţiunii
considerate. calculul rigidităţii
h-tfb este distanţa dintre axele mediane ale tălpilor profilului k7 = ∞
(considerând momentul capabil egal cu un cuplu de forţe ce
acţionează în axele mediane ale tălpilor)
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.8 Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
8. Inima profilului I beff ,t , wb t wb f y , wb
solicitată la întindere Ft , wb , Rd =
γM0 Nu se consideră în
beff,t,wb este lăţimea efectivă a inimii grinzii solicitate la calculul rigidităţii

- VI. 23 -
întindere. Fiind caracteristică numai îmbinărilor cu şuruburi, se k8 = ∞
ia egală cu lungimea efectivă a unui tronson T echivalent,
reprezentând încovoierea plăcii de capăt, pentru un rând de
şuruburi individual sau a unui grup de şuruburi.
Pentru plăcile întinse Ref. SR-EN1993-1-1 6.2.3
Rezistenţa la întindere Nt,Rd este minimul dintre:
Af y
- Rezistenţa plastică a secţiunii brute N =
pl , Rd
γ M1
0.9 Anet f u
- Rezistenţa ultimă a secţiunii nete N =
9. Placa solicitată u , Rd
γM2
la întindere sau Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
Pentru îmbinări categoria C:
compresiune Anet f y
N net , Rd = Nu se consideră în
γ M1 calculul rigidităţii
k9 = ∞
Pentru plăcile comprimate Ref. SR-EN1993-1-1 6.2.9.3
Af y
N c , Rd = pentru clasele 1,2 şi 3 de secţiune
γ M1
Aeff f y
N c , Rd = pentru clasa 4 de secţiune
γ M1
A (Aeff) este aria (eficace) a secţiunii nete a plăcii.
Ref. SR-EN1993-1-8 3.6.1 Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
Forţa capabilă de întindere este dată de: 1.6 As
k10 =
k2 f ub As Lb
Ft , Rd =
γM2
k2 = 0,63 pentru şuruburi cu cap înecat Lb este lungimea şurubului,
10. Şuruburi k2 = 0,9 pentru celelalte cazuri egală cu lungimea de
solicitate la Forţa capabilă de întindere este dată de: strângere (grosimea totală a
întindere materialului şi a şaibelor),
Rezistenţa de calcul la forfecare prin străpungere: plus jumătate din suma
0.6π d m t p f u dintre înălţimea capului
B p , Rd = şurubului şi înălţimea piuliţei
γM2
Notă: formula este valabilă
Notă: pentru îmbinările cu şuruburi şi placă de capăt sau cu atât pentru şuruburile
corniere, rezistenţa la întindere a şuruburilor este integrată în pretensionate cât şi cele
calculul pe elementul T echivalent nepretensionate.
Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
Pentru şuruburile
nepretensionate:
11. Şuruburi
solicitate la 16nb d 2 f ub
k11 ( sau k17 ) =
forfecare Ed M 16
Ref. SR-EN1993-1-8 3.6
dM16 diametrul nominal
Vezi paragraful 4.3.1.2 al prezentului document pentru un şurub M16
nb numărul de rânduri de
şuruburi la forfecare
Pentru şuruburile
pretensionate:
k11 = ∞
Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
Pentru şuruburile
12 Şuruburi solicitate nepretensionate:
la presiune pe gaură 24nb kb kt df ub
(pe tălpile grinzii,
Ref. SR-EN1993-1-8 3.6 k12 ( sau k18 ) =
E
tălpile stâlpului, placa
Vezi paragraful 4.3.1.2 al prezentului document
de capăt sau cornier)
kb = kb1 dar ≤ kb 2
kb1 = 0.25eb / d + 0.5 dar kb1 ≤ 1.25
kb 2 = 0.25 pb / d + 0.375 dar kb 2 ≤ 1.25

- VI. 24 -
kt = 1.5t j / d M 16 dar kt ≤ 2.5
eb distanţa de la rândul de
şuruburi de la marginea
liberă a plăcii pe direcţia
încărcării
pb distanţa dintre rândurile
de şuruburi pe direcţia
încărcării
tj grosimea componentei
respective
Pentru şuruburile
pretensionate:
k12 = ∞
13. Betonul solicitat Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.9
la compresiune Rezistenţa de calcul a îmbinării între placa de bază şi betonul Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
inclusiv mortarul suport, se determină ţinând seama de proprietăţile materialelor
şi dimensiunile atât a betonului cât şi a mortarului. Betonul Ec beff leff
suport trebuie dimensionat în concordanţă cu prevederile din k13 =
EN 1992. 1.275 E
Rezistenţa la compresiune se determină pe baza beff lăţimea efectivă a tălpii
elementului T echivalent solicitat la compresiune (Ref. elementului T, cf. 6.2.5(3);
leff lungimea efectivă a tălpii
SR-EN1993-1-8 6.2.5) elementului T, cf. 6.2.5(3).

14. Placa de bază


solicitată la Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2
încovoiere datorită
compresiunii Nu se consideră în
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.10 calculul rigidităţii
Rezistenţa la compresiune se determină pe baza elementului
k14 = ∞
T echivalent solicitat la compresiune (Ref. SR-EN1993-1-8
6.2.5)
Notă: acest coeficient este
deja luat în considerare prin
coeficientul k13.

Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2

Cu forţe de pârghie
0.85leff t 3p
15. Placa de bază k15 =
m3
solicitată la Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.11
Fără forţe de pârghie
încovoiere datorită
tracţiunii Rezistenţa de calcul şi modul de cedare a plăcii de bază la 0.425leff t 3p
k15 =
încovoiere sub întindere, împreună cu şuruburile de ancoraj m3
asociate solicitate la întindere Ft,pl,Rd se calculează similar cu
leff lungimea efectivă a tălpii
placa de capăt la încovoiere (Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.5).
elementului T, cf. 6.2.5(3);
m distanţa liberă dintre axul
Practic, rezistenţa de calcul şi modul de cedare al unei plăci de
şurubului şi talpa orizontală,
bază solicitată la încovoiere, se iau identice cu cele pentru
conform Figurii 6.8 a SR-EN
talpa elementului T echivalent.
1993-1-8.
Notă: forţele de pârghie se
pot dezvolta, dacă
8.8m3 As
Lb ≤
meff t 3
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.6.12 Ref. SR-EN1993-1-8 6.3.2

16. Şurub de ancoraj Rezistenţa de calcul a tijelor de ancoraj se ia ca valoarea cea Cu forţe de pârghie
solicitat la întindere mai mică dintre: 1.6 As
- rezistenţa de calcul la întindere a tijei de ancoraj (Ref. SR- k10 =
EN1993-1-8 3.6 şi paragraful 4.3.1.3 din document) şi
Lb
- rezistenţa de calcul la smulgere a tijei din blocul de beton, Fără forţe de pârghie
- VI. 25 -
(Ref. SR-EN1992-1-1). 2.0 As
k10 =
Lb
Lb lungimea tijei de
ancorare, care este egală
cu suma a 8 diametre
nominale de şurub, stratul
de mortar de poză,
grosimea plăcii de bază,
şaiba şi jumătate din
înălţimea piuliţei
Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.2
Forţa capabilă de forfecare Fv,Rd a plăcii de bază a stâlpului:
Fv , Rd = F f , Rd + nFvb , Rd
n este numărul total de tije de ancoraj
17. Şurub de Rezistenţa de calcul la frecare, Ff,Rd, între placa de bază şi
ancoraj solicitat la mortar se determină prin:
forfecare Ff , Rd = C f , d N c , Ed
Cf,d coeficientul de frecare între placa de bază şi stratul de
mortar (=0,20 pentru mortar uzual) Nu se consideră în
Nc,Ed rezistenţa de calcul la compresiune normală a stâlpului. calculul rigidităţii
Rezistenţa de calcul la forfecare Fvb,Rd se ia ca cea mai mică
dintre Fvb,Rd1 şi Fvb,Rd2:
Fvb,Rd1 este presiunea de calcul pe peretele găurii a prezonuluii
de ancorare (Ref. SR-EN1993-1-8 3.6 şi paragraful 4.3.1.2 al
prezentului document)
α b fub As
F2,vb , Rd =
γ Mb
cu α b = 0.44 − 0.0003 f yb

6.3.3 Calculul elementelor T echivalente

6.3.3.1 Element T echivalent solicitat la întindere (Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.4.1)

Un element T echivalent solicitat la întindere poate fi folosit pentru modelarea rezistenţei de


calcul a următoarelor componente de bază prinse prin intermediul şuruburilor:
- talpa stâlpului solicitată la încovoiere;
- placa de capăt solicitată la încovoiere;
- talpă de cornier solicitată la încovoiere;
- placă de bază solicitată la încovoiere datorită efectului de tracţiune.

Rezistenţa componentelor enumerate mai sus pot fi deduse prin intermediul elementului T
echivalent (vezi Figura 6. 23). Elementul echivalent T poate avea trei moduri posibile de cedare a
tălpii (caracteristice unui singur rând de şuruburi sau unui grup de rânduri de şuruburi), după cum
este arătat în Figura 6. 24.

- VI. 26 -
Figura 6. 23: Modelarea tălpii stâlpului şi a plăcii de capăt prin intermediul elementelor T
echivalente(Anderson et al., 1999).

Modul real de cedare al Modul de cedare pe


Diagrama de eforturi Diagrama de momente
componentei elementul T echivalent
a) Modul 1: Plastificarea completă a tălpii

b) Modul 2: Ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii

c) Modul 3: Ruperea şuruburilor în tracţiune

Figura 6. 24: Modul de cedare real al componentelor şi elementul T echivalent (Anderson et al., 1999).

- VI. 27 -
Lungimea efectivă totală Σℓeff a unui element T echivalent din Figura 6. 25, se alege astfel
încât rezistenţa de calcul a tălpii elementului T echivalent să fie egală cu cea a componentei de
bază pe care o reprezintă.

Figura 6. 25: Modul de cedare real al componentelor şi elementul T echivalent (SR-EN 1993-1-8, 2006).

SR-EN 1993-1-8 propune o metodă simplă de calcul a forţei capabile din şuruburi, prin
metoda momentelor de plasticizare a plăcii de capăt respectiv a forţei capabile a şuruburilor la
tracţiune.

Astfel, pentru talpa stâlpului sau placa de capăt la încovoiere, rezistenţa unui anumit rând
de şuruburi la întindere este calculată ca fiind cea mai mică valoare dintre trei tipuri de cedări
posibile:
- modul 1 de cedare, (cedarea prin linii de articulaţii plastice ale tălpii stâlpului sau ale plăcii de
capăt):
4 M pl1, Rd
FT ,1, Rd = ( 21 )
m
Dacă elementul T echivalent are şi plăci de capăt suplimentare, atunci valoarea FT,1,Rd devine:
4 M pl1, Rd + 2M bp , Rd
FT ,1, Rd = ( 22 )
m
SR-EN 1993-1-8 oferă şi posibilitatea unui calcul mai exact, prin intermediul formulelor (metoda
este denumita şi Metoda 2 - alternativă):
(8n − 2ew ) M pl1, Rd
FT ,1, Rd = dacă nu există plăci suplimentare de capăt sau ( 23 )
2mn − ew (m + n)
(8n − 2ew ) M pl1, Rd + 4nM bp , Rd
FT ,1, Rd = dacă există plăci suplimentare de capăt ( 24 )
2mn − ew (m + n)
- modul 2 de cedare, (cedarea plastică combinată a tălpii stâlpului sau plăcii de capăt la
încovoiere, împreună cu cedarea la tracţiune a şuruburilor):
2 M pl 2, Rd + n∑ Ft , Rd
FT ,2, Rd = ( 25 )
m+n
- modul 3 de cedare, care corespunde cedării şuruburilor la tracţiune prin ruperea:
FT ,3, Rd = ∑ Ft , Rd ( 26 )

Formulele de mai sus pentru modului 1 şi modului 2 de cedare sunt specifice cazului în
care este posibilă dezvoltarea efectului de pârghie a elementul T echivalent (verificarea se face
prin limitarea lungimii şurubului sau a tijei de ancorare Lb la o valoare inferioară raportului

- VI. 28 -
8.8m3 As
). În cazul în care nu este posibilă dezvoltarea efectului de pârghie, atunci valoarea
∑ leff ,1t 3f
rezistenţei la tracţiune a rândului respectiv de şuruburi se calculează cu relaţia:
2M pl1, Rd
FT ,1− 2, Rd = ( 27 )
m
În formulele de mai sus:
FT,Rd este forţa capabilă de întindere a tălpii elementului T
Q este forţa de pârghie
Mpl1,Rd momentul plastic de calcul pentru placa de capăt sau talpa stâlpului, relativ la primul mod de

cedare: M pl1, Rd = 0, 25 leff ,1t f 2 f y / γ M 0
Mpl1,Rd momentul plastic de calcul pentru placa de capăt sau talpa stâlpului, relativ la cel de-al

doilea mod de cedare: M pl 2, Rd = 0, 25 leff ,2t f 2 f y / γ M 0
Mbp,Rd momentul plastic de calcul pentru placa de capăt suplimentară relativ la primul mod de

cedare: M bp , Rd = 0, 25 leff ,1tbp 2 f y ,bp / γ M 0
n = emin dar n ≤ 1,25m (vezi Figura 6. 26)
Ft,Rd este forţa capabilă de întindere a unui şurub, a se vedea tabelul 3.4;
ΣFt,Rd este suma forţelor capabile Ft,Rd pentru toate şuruburile din elementul T echivalent;
Σℓeff,1 este valoarea Σℓeff pentru modul 1 de cedare;
Σℓeff,2 este valoarea Σℓeff pentru modul 2 de cedare;
fy,bp este limita de curgere a plăcii suplimentare de capăt;
tbp este grosimea plăcii suplimentare de capăt;
ew = dw / 4;
dw este diametrul şaibei sau lăţimea capului sau piuliţei, după caz.

Figura 6. 26: Definiţii geometrice pentru şuruburi în elementul echivalent T (SR-EN 1993-1-8, 2006).

Figura 6. 27 ilustrează modurile 1, 2 şi 3 de cedare ale elementului T echivalent pentru


îmbinări cu placă de capăt şi şuruburi. Testele experimentale au fost executate în Laboratorul
CEMSIG al Universităţii „Politehnica” din Timişoara cu scopul folosirii oţelurilor cu rezistenţă înaltă
în construcţii.

- VI. 29 -
Figura 6. 27: Moduri de cedare pentru elementul T echivalent înregistrate experimental.

Atunci când se foloseşte metoda elementului T echivalent pentru modelarea unui grup de
rânduri de şuruburi, poate fie necesară divizarea grupului în rânduri de şuruburi şi folosirea unui
element echivalent T pentru a modela separat fiecare rând de şuruburi.
Rândurile de şuruburi se consideră că lucrează singure sau în cadrul unui grup de şuruburi.
Rezistenţa finală a unui rând de şuruburi este cea care conduce la rezistenţa minimă în tracţiune
pentru cazul combinaţiei cele mai defavorabile. Figura 6. 28 ilustrează diferenţa în mecanismul de
cedare pentru un rând individual de şuruburi şi un grup de şuruburi.

a) b)

a) b)
Figura 6. 28: Mecanismul de cedare pentru un rând individual de şuruburi – a) respectiv un grup de rânduri
de şuruburi – b) (Anderson et al., 1999).

Rândurile de şuruburi care pot fi considerate ca acţionând simultan în cadrul unui grup de
şuruburi nu sunt despărţite de rigidizări sau alte elemente transversale. Spre exemplu, pentru
nodul din Figura 6. 29, tabelul din partea dreaptă oferă modul de considerare a elementelor
echivalente de tip T (pe rânduri individuale de şuruburi respectiv grupuri de rânduri de şuruburi)
pentru talpa stâlpului respectiv placa de capăt solicitate la încovoiere.

- VI. 30 -
Rând individual Grup de rânduri Placa de Rând individual Grup de rânduri
Talpa stâlpului
de şuruburi de şuruburi capăt de şuruburi de şuruburi
R1 X R1 X
R1 R2 X R2 X
R2 R3 X R3 X
R4 X R4 X
R3 M
R3+R4 X R2+R3 X
R4 R2+R3 X R3+R4 X
R1+R2 X R2+R3+R4 X
Centrul de compresiune R2+R3+R4 X
R1+R2+R3 X
R1+R2+R3+R4 X
Figura 6. 29: Îmbinare cu placă de capăt şi şuruburi. Modul de considerarea a elementelor echivalente de tip
T pentru rânduri individuale de şuruburi respectiv grupuri de rânduri de şuruburi (exemplu).

NOTĂ: În general identificarea modului de cedare pentru un element T echivalent


poate aduce informaţii importante despre comportamentul nodului:
- dacă pentru rândul 1 de şuruburi este caracteristic modul 1 de cedare pentru placa
de capăt, cornierele sau talpa stâlpului, atunci este puţin probabil ca nodul să fie rigid şi
total rezistent. În schimb, capacitatea de deformare bună pe care o dezvoltă aceste
componente poate asigura o capacitate de rotire bună a nodului;
- modul 3 de cedare prin ruperea şuruburilor în tracţiune reprezintă un mod fragil de
cedare şi prin urmare este de preferat ca acest tip de îmbinare să posede o suprarezistenţă
corespunzătoare faţă de elementele îmbinate (grindă, stâlp);
- modul 2 de cedare reprezintă un compromis destul de bun pentru a avea o
capacitate de rotire bună a nodului şi rezistenţă totală sau apropiată de aceasta.

6.3.3.2 Element T echivalent solicitat la compresiune (Ref. SR-EN1993-1-8 6.2.5)

Elementul T echivalent solicitat la compresiune este folosit pentru modelarea nodurilor


dintre elementele metalice şi beton:
- placa de bază metalică solicitată la încovoiere datorită presiunii asupra fundaţiei,
- betonul şi/sau mortarul de egalizare.

Forţa capabilă la compresiune a tălpii elementului T echivalent, FC,Rd este dată de:
FC,Rd = fjd beff leff ( 28 )

beff este lăţimea efectivă a tălpii elementului T


leff este lungimea efectivă a tălpii elementului T
fjd este rezistenţa de calcul la presiune a nodului

Lăţimea şi lungimea efectivă a tălpii elementului T echivalent solicitat la compresiune


depinde de tipul proiecţiei lungimii fizice a componentei de bază a nodului. Dacă proiecţia lungimii
fizice a componentei de bază a nodului, reprezentată de elementul T, depăşeşte valoarea c pe
fiecare parte, porţiunea proiecţiei suplimentare peste lăţimea c se neglijează (vezi Figura 6. 30)

- VI. 31 -
Figura 6. 30: Aria elementului T echivalent solicitat la compresiune (SR-EN 1993-1-8, 2006).

Lăţimea de rezemare adiţională, c, este calculată cu formula:


fy
c=t ( 29 )
3 f jd γ M 0

t este grosimea tălpii elementului T


fy este limita de curgere a materialului tălpii elementului T

Rezistenţa materialului de rezemare a nodului (beton sau mortar) fjd se determină cu


ajutorul relaţiei:
β j FRdu
f jd = ( 30 )
beff leff

βj este coeficientul materialului nodului din fundaţie. βj=0,67 dacă rezistenţa caracteristică a
mortarului este mai mare de 20% din rezistenţa caracteristică a fundaţiei din beton iar grosimea
mortarului este mai mică de 20% din lăţimea minimă a plăcii de bază.
FRdu este forţa rezistentă concentrată de calcul menţionată în EN 1992. Ac0 este egal cu produsul
beff leff.

- VI. 32 -
6.4. EXEMPLE DE CALCUL
În mod uzual, calculul îmbinărilor în conformitate cu SR EN1993-1-8 este foarte laborios.
Calculul manual necesită foarte mult timp, însă pentru înţelegerea tuturor fenomenelor este
recomandată parcurgerea unor exemple simple.

6.4.1 Îmbinare grindă-stâlp cu placă de capăt extinsă şi şuruburi

6.4.1.1 I. DATE INIŢIALE ÎMBINARE GRINDĂ-STÂLP:

Stâlp: HEB300 S355


Grinda: IPE360 S235
Tipul îmbinării: îmbinare grindă-stâlp cu placă de capăt extinsă şi şuruburi
Placa de capăt: 500x220x20, S235
Şuruburi: M22, grupa10.9

Figura 6. 31: Geometria nodului cu placă de capăt şi şuruburi.

STÂLP HEB300, S355 - valori nominale


Înălţimea secţiunii: h c := 300 mm
Lăţimea secţiunii: bc := 300 mm
Grosimea inimii: twc := 11 mm
Grosimea tălpii: tfc := 19 mm
Raza de racord: rc := 27 mm
2
Aria secţiunii: A c := 14910 mm
4
Moment de inerţie: Iyc := 251700000 mm
Distanţa între razele de racord: dc := 208 mm
N
Limita de curgere a oţelului: f yc := 355
2
mm
N
Rezistenţa ultimă a oţelului: f uc := 510
2
mm
- VI. 33 -
GRINDA IPE360, S235 - valori nominale
Înălţimea secţiunii: hb := 360 mm
Lăţimea secţiunii: bb := 170 mm
Grosimea inimii: twb := 8 mm
Grosimea tălpii: tfb := 12.7 mm
Raza de racord: rb := 18 mm
2
Aria secţiunii: A b := 7270 mm
4
Moment de inerţie: Iyb := 162700000 mm
Distanţa între razele de racord: db := 298.6 mm
N
Limita de curgere a oţelului: f yb := 235
2
mm
N
Rezistenţa ultimă a oţelului: f ub := 360
2
mm
PLACA DE CAPĂT 500x220x20, S235
Lungime: hp := 500 mm
Lăţime: bp := 220 mm
Grosime: tp := 20 mm
N
Limita de curgere a oţelului: f yp := 235
2
mm
N
Rezistenţa ultimă a oţelului: f up := 360
2
mm
Pe direcţia aplicării încărcărilor (1)
Numărul de rânduri orizontale de şuruburi: n1 := 5
Distanţa de la marginea plăcii până la
primul rând de şuruburi: e1 := 35 mm
Distanţa între rândurile de şuruburi: p11 := 100 mm
p12 := 115 mm
Pe direcţia perpendiculară aplicării încărcărilor (2)
Numărul de rânduri verticale de şuruburi: n2 := 2
Distanţa de la marginea plăcii până la
primul rând de şuruburi: e2 := 60 mm
Distanţa între rândurile de şuruburi: p2 := 100 mm

ŞURUBURI M22, gr. 10.9


Numărul total de şuruburi: n := 10
2
Aria brută a şurubului: A b := 380 mm
2
Aria netă a şurubului: A s := 303 mm
Diametrul tijei: d := 22 mm
Diametrul găurii: d0 := 24 mm
Diametrul şaibei: dw := 37 mm
N
Limita de curgere: f ybt := 900
2
mm
- VI. 34 -
N
Rezistenţa ultimă: f ubt := 1000
2
mm
SUDURA
Pe talpă: af := 8 mm
Pe inimă: aw := 6 mm

FACTORI PARŢIALI DE SIGURANŢĂ


γ M0 := 1.0
γ M2 := 1.25
γ Mu := 1.1

II. CALCULUL MOMENTULUI CAPABIL


Momentul capabil al îmbinării se calculează pe baza eforturilor capabile transmise de
şuruburile întinse. Centrul de compresiune se consideră în mijlocul tălpii comprimate
(inferioare) a grinzii. Calculul se efectuează conform metodei componentelor.

Se vor calcula mai intâi rezistenţele pentru fiecare rând de şuruburi.

II.1. Calculul efortului capabil pentru rândul 1 de şuruburi - adiacent unei rigidizări,
din partea extinsă a plăcii de capăt:
Având în vedere că rândul 1 de şuruburi este adiacent rigidizării de pe stâlp şi situat în
partea extinsă a plăcii de capăt, rezistenţa va fi determinată din calculul următoarelor
componente:

1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere


se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
(
⎡ p2 − twc ⎤ )
m := ⎢ ⎥ − 0.8 ⋅rc = 22.9 mm
⎣ 2 ⎦
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8

F t.wc.Rd :=
( )
ω ⋅ beff.t.wc ⋅ twc ⋅ f y.wc
γ M0
SR EN1993-1-8
Calculul beff.t.wc se bazează pe valorile geometrice e şi m şi se conduce conform leff par. 6.2.6.3
pentru talpa stâlpului la încovoiere.
leff.cp := 2π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := 33.85 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 24.799 mm
m2
λ 2 := = 0.202 SR EN1993-1-8
m+e tabel 6.5
rezultă α := 8 (val. aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
( )
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.5
- VI. 35 -
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.4:
1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜ SR EN1993-1-8
A vc
⎝ ⎠ par. 6.2.6.3
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc

F t1.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 5.251 × 10
5
N
γ M0
2. rezistenţa inimii grinzii la întindere - nu există pentru primul rând de şuruburi
3. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.4.2
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
( −
⎡ 2 wc ⎤
p t )
m := ⎢ ⎥ − 0.8 ⋅rc = 22.9 mm
⎣ 2 ⎦
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.5
Valori conforme pentru un rând de şuruburi adiacent unei rigidizări.

factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2


m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := 33.85 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 24.799 mm
m2
λ 2 := = 0.202
m+e
rezultă α := 8 (val. aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
tabel 6.3

(4 ⋅Mpl.1.Rd ) 5
F T1.1.Rd := = 8.052 × 10 N
m
SR EN1993-1-8
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : tabel 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 5.869 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
A s.b := A s tabel 6.3

- VI. 36 -
F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
γ M2 SR EN1993-1-8
tabel 6.3

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5


F T1.2.Rd := = 4.702 × 10 N SR EN1993-1-8
m+n tabel 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T1.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N SR EN1993-1-8
tabel 6.3
Pentru talpa stâlpului la primul rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
(
F t1.cf.Rd := min F T1.1.Rd , FT1.2.Rd , F T1.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N

4. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere


se definesc mărimile: ex := 35 mm
emin := 60 mm
e := 60 mm
w := 100 mm
mx := 35 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 25.949 mm
( )
nx := min emin , 1.25 ⋅ mx = 32.436 mm
calculate conform par.6.2.6.5

leff.cp1.p := 2 ⋅ π ⋅ mx = 163.043 mm
SR EN1993-1-8
leff.cp2.p := π ⋅ mx + w = 181.521 mm tabel 6.6

leff.cp3.p := π ⋅ mx + 2 ⋅ ex = 151.521 mm
( )
leff.cp := min leff.cp1.p , leff.cp2.p , leff.cp3.p = 151.521 mm
leff.nc1.p := 4 ⋅ mx + 1.25 ⋅ ex = 147.546 mm
leff.nc2.p := e + 2 ⋅ mx + 0.625ex = 133.773 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.6
leff.nc3.p := 0.5 ⋅ bp = 110 mm
leff.nc4.p := 0.5 ⋅ w + 2 ⋅ mx + 0.625ex = 123.773 mm
( )
leff.nc := min leff.nc1.p , leff.nc2.p , leff.nc3.p , leff.nc4.p = 110 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 110 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.6
leff.2 := leff.nc = 110 mm
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:


⎛ 2 yp ⎞
f
6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 2.585 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
tabel 6.3

F T1.1.Rd :=
(4 ⋅Mpl.1.Rd ) = 3.985 × 10 N
5
SR EN1993-1-8
mx tabel 6.3
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
⎛ 2 yp ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 2.585 × 10 Nmm
γ M0 SR EN1993-1-8
⎝ ⎠ tabel 6.3

F t.Rd :=
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ As.b ) 5
= 2.182 × 10 N
γ M2 SR EN1993-1-8

- VI. 37 -
⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + nx ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5
tabel 6.3
F T1.2.Rd := = 3.309 × 10 N
mx + nx
SR EN1993-1-8
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor: tabel 6.3
5
F T1.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N SR EN1993-1-8
Pentru placa de capăt la primul rând de şuruburi, rezistenţa minimă este: tabel 6.3

(
F t1.ep.Rd := min F T1.1.Rd , FT1.2.Rd , F T1.3.Rd = 3.309 × 10 ) 5
N

Rezistenţa capabilă a primului rând de şuruburi este:


(
F t1.Rd := min Ft1.wc.Rd , F t1.cf.Rd , Ft1.ep.Rd = 3.309 × 10 ) 5
N

Componenta minimă: placa de capăt la încovoiere - modul 2.

II.2. Calculul efortului capabil pentru rândul 2 de şuruburi - adiacent unei rigidizări
de pe stâlp şi tălpii superioare a grinzii, prin urmare rezistenţa se va determina ca
minimul dintre următoarele componente:
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2 SR EN1993-1-8
tabel 6.5
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := p11 − 35 − 15 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm SR EN1993-1-8

( )
tabel 6.5
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.4:
1
ω 1 := = 0.935
2
b ⋅
⎛ eff.t.wc wc ⎞
t
1 + 1.3 ⋅ ⎜
A vc
⎝ ⎠
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) 5
F t2.wc.Rd := = 5.251 × 10 N
γ M0 SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3

- VI. 38 -
2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2 SR EN1993-1-8
tabel 6.5
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := p11 − 35 − 15 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.5
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
tabel 6.3

(4 ⋅Mpl.1.Rd ) 5
F T2.1.Rd := = 8.052 × 10 N
m SR EN1993-1-8
tabel 6.3
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii :
⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 5.869 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
A s.b := A s tabel 6.3

(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) 5


F t.Rd := = 2.182 × 10 N
γ M2
SR EN1993-1-8

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦


tabel 6.3
5
F T2.2.Rd := = 4.702 × 10 N
m+n
SR EN1993-1-8
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor: tabel 6.3
5
F T2.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
SR EN1993-1-8
Pentru talpa stâlpului la al doilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este: tabel 6.3

(
F t2.cf.Rd := min F T2.1.Rd , FT2.2.Rd , F T2.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N
3.rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere
(
⎡ p2 − twb ⎤ )
m := ⎢ ⎥ − 0.8 ⋅aw ⋅ 2 = 39.212 mm
⎣ 2 ⎦
m2 := p11 − 35 − tfb − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 43.249 mm

- VI. 39 -
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 49.015 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.282
m+e
m2
λ 2 := = 0.311
m+e
rezultă α := 6.5 (valoare aproximativă)
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 246.375 mm
leff.nc := α ⋅ m = 254.877 mm
( )
SR EN1993-1-8
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 246.375 mm tabel 6.6

leff.2 := leff.nc = 254.877 mm


Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:


⎛ 2 yp ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 5.79 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
tabel 6.3

(4 ⋅Mpl.1.Rd ) 5
F T2.1.Rd := = 5.906 × 10 N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii : SR EN1993-1-8
tabel 6.3
⎛ 2 yp ⎞
f
7
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 1.198 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ As.b ) 5
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
F t.Rd := = 2.182 × 10 N
γ M2
SR EN1993-1-8
(
⎣⎡2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅ Σ ⋅Ft.Rd ⎦⎤ = 5.14 × 105 N ) tabel 6.3
F T2.2.Rd :=
m+n SR EN1993-1-8
tabel 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T2.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
Pentru placa de capăt la al doilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
(
F t2.ep.Rd := min F T2.1.Rd , FT2.2.Rd , F T2.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N
4. rezistenţa inimii grinzii la întindere
( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 246.375 mm
f y.wb := f yb
SR EN1993-1-8
f y.wb 5
par. 6.2.6.8
F t2.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 4.632 × 10 N
γ M0
Rezistenţa capabilă a rândului doi de şuruburi este:

(
F t2.Rd := min Ft2.wc.Rd , F t2.cf.Rd , Ft2.ep.Rd , F t2.wb.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N

Componenta minimă: şuruburile la întindere - modul 3.

III.3. Calculul efortului capabil pentru rândul 3 de şuruburi - rând intermediar de


şuruburi (fără rigidizări pe grindă sau pe stâlp), prin urmare rezistenţa rândului de
şuruburi va fi minimul dintre următoarele componente:
- VI. 40 -
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
m := 22.9 mm
e := 100 mm
(
ω ⋅ beff.t.wc ⋅ twc ⋅ f y.wc )
F t.wc.Rd :=
γ M0
SR EN1993-1-8
Calculul beff.t.wc se bazează pe valorile geometrice e şi m şi se conduce conform leff par. 6.2.6.3
pentru talpa stâlpului la încovoiere.
leff.cp := 2π ⋅ m = 143.885 mm
leff.nc := 4 ⋅ m + 1.25 ⋅ e = 216.6 mm
( )
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
SR EN1993-1-8
2
A vc := 4743 mm tabel 6.4

Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3:


1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜
A vc
⎝ ⎠
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc

F t3.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 5.251 × 10
5
N
γ M0 SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3

2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere


se vor defini mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
leff.nc := 4 ⋅ m + 1.25 ⋅ e = 216.6 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.4
leff.2 := leff.nc = 216.6 mm
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠

(4 ⋅Mpl.1.Rd )
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
5
F T3.1.Rd := = 8.052 × 10 N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : SR EN1993-1-8
tabel 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 6.94 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
SR EN1993-1-8
tabel 6.3

- VI. 41 -
F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N SR EN1993-1-8
γ M2
tabel 6.3
⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5
F T3.2.Rd := = 5.118 × 10 N SR EN1993-1-8
m+n tabel 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5 SR EN1993-1-8
F T3.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N tabel 6.3
Pentru talpa stâlpului la încovoiere, la al treilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă
este:
(
F t3.cf.Rd := min F T3.1.Rd , FT3.2.Rd , F T3.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N

3. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere


m := 39.212 mm
e := 60 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 49.015 mm
SR EN1993-1-8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 246.376 mm tabel 6.6

leff.nc := 4 ⋅ m + 1.25 ⋅ e = 231.848 mm


( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 231.848 mm
leff.2 := leff.nc = 231.848 mm
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:


⎛ 2 yp ⎞
f
6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 5.448 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0
⎝ ⎠ tabel 6.3

(4 ⋅Mpl.1.Rd ) 5 SR EN1993-1-8
F T3.1.Rd := = 5.558 × 10
N tabel 6.3
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
⎛ 2 yp ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 5.448 × 10 Nmm
γ M0 SR EN1993-1-8
⎝ ⎠ tabel 6.3

F t.Rd :=
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ As.b ) 5
= 2.182 × 10 N SR EN1993-1-8
γ M2 tabel 6.3

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅ Σ ⋅Ft.Rd ⎤⎦ ( ) 5 SR EN1993-1-8


F T3.2.Rd := = 3.659 × 10 N tabel 6.3
m+n

Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:


5
F T3.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
Pentru placa de capăt la al treilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
(
F t3.ep.Rd := min F T3.1.Rd , FT3.2.Rd , F T3.3.Rd = 3.659 × 10 ) 5
N
4. rezistenţa inimii grinzii solicitată la întindere
( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 231.848 mm
f y.wb := f yb
f y.wb
5
F t3.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 4.359 × 10 N SR EN1993-1-8
γ M0 par. 6.2.6.8

- VI. 42 -
Rezistenţa capabilă a rândului trei de şuruburi este:

(
F t3.Rd := min Ft3.wc.Rd , F t3.cf.Rd , Ft3.ep.Rd , F t3.wb.Rd = 3.659 × 10) 5
N

Componenta minimă: placa de capăt la încovoiere - modul 2.

II.4 Calculul efortului capabil pentru rândul 4 de şuruburi - având în vedere că


acest rând de şuruburi este adiacent rigidizării de pe stâlp şi tălpii grinzii, rezistenţa se
va determina ca minimul dintre următoarele componente:
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
SR EN1993-1-8
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2 tabel 6.5
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := p11 − 35 − 15 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e SR EN1993-1-8
rezultă α := 8 (valoare aproximativă) tabel 6.5

leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
( )
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.4:
1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜
A vc
⎝ ⎠
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) 5
F t4.wc.Rd := = 5.251 × 10 N
γ M0 SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3
2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere
se vor defini mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
SR EN1993-1-8

- VI. 43 -
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm tabel 6.5

factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2


m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333 SR EN1993-1-8
m+e tabel 6.5
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:

⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0 tabel 6.3
⎝ ⎠
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 5 SR EN1993-1-8
F T4.1.Rd := = 8.052 × 10 N tabel 6.3
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii :
⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 5.869 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0
⎝ ⎠ tabel 6.3
A s.b := A s

F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
γ M2

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5


SR EN1993-1-8
tabel 6.3
F T4.2.Rd := = 4.702 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5 SR EN1993-1-8
F T4.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N tabel 6.3

Pentru talpa stâlpului la al patrulea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:


( )
F t4.cf.Rd := min F T4.1.Rd , FT4.2.Rd , F T4.3.Rd = 4.363 × 10
5
N
3. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere
m := 39.212 mm
e := 60 mm
n := min ( e , 1.25 ⋅ m) = 49.015 mm
m2 := p11 − 35 − tfb − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 43.249 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.395
m+e
m2
λ 2 := = 0.436
m+e SR EN1993-1-8
tabel 6.6
rezultă α := 6.5 (valoare aproximativă)
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 246.376 mm

- VI. 44 -
leff.nc := α ⋅ m = 254.878 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 246.376 mm
leff.2 := leff.nc = 254.878 mm
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.
Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:
SR EN1993-1-8
⎛ 2 yp ⎞
f
6 tabel 6.3
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 5.79 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
SR EN1993-1-8
(4 ⋅Mpl.1.Rd ) 5
tabel 6.3
F T4.1.Rd := = 5.906 × 10N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
⎛ 2 yp ⎞
f
7
SR EN1993-1-8
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 1.198 × 10 Nmm tabel 6.3
γ M0
⎝ ⎠
( )
SR EN1993-1-8
0.9 ⋅ f ubt ⋅ As.b tabel 6.3
5
F t.Rd := = 2.182 × 10 N
γ M2

(
⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅ Σ ⋅Ft.Rd ⎤⎦ ) 5
SR EN1993-1-8
F T4.2.Rd := = 5.14 × 10 N tabel 6.3
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5 SR EN1993-1-8
F T4.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N tabel 6.3
Pentru placa de capăt la al patrulea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
( )
F t4.ep.Rd := min F T4.1.Rd , FT4.2.Rd , F T4.3.Rd = 4.363 × 10
5
N

4. rezistenţa inimii grinzii solicitată la întindere


( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 246.376 mm
f y.wb := f yb
f y.wb SR EN1993-1-8
5
F t4.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 4.632 × 10 N par. 6.2.6.8
γ M0
Rezistenţa capabilă a rândului patru de şuruburi este:

( )
F t4.Rd := min Ft4.wc.Rd , F t4.cf.Rd , Ft4.ep.Rd , F t4.wb.Rd = 4.363 × 10
5
N

Componenta minimă: şuruburile la întindere - modul 3.

II.5. Datorită faptului că rândul 1 de şuruburi este în partea extinsă a plăcii de capăt şi
lângă o rigidizare a stâlpului, acesta nu participă în grupările de şuruburi. Grupările
care se vor considera (în funcţie de geometria particulară a îmbinării vor fi:
- R2+R3
- R2+R3+R4
- R3+R4

Calculul efortului capabil pentru gruparea rândurilor de şuruburi 2+3:


1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere:
m := 22.9 mm
e := 100 mm
α := 8

- VI. 45 -
F t.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc )
γ M0
p := 115 mm
leff.cp2 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
leff.nc2 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625e) = 132.4 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
( )
beff.t.wc := min leff.cp2 + leff.cp3 , leff.nc2 + leff.nc3 = 247.4 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3:
1 SR EN1993-1-8
ω 1 := = 0.837 par. 6.2.6.3
2
b ⋅
⎛ eff.t.wc wc ⎞
t
1 + 1.3 ⋅ ⎜
A vc
⎝ ⎠
ω := ω 1 = 0.837
f y.wc := f yc

F t23.wc.Rd :=
(ω ⋅Σ ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 8.085 × 10
5
N
γ M0
2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere:
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
distanţa între cele 2 rânduri de şuruburi este: p := 115 mm
leff.cp2 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm

Σ leff.cp := leff.cp2 + leff.cp3 = 416.942 mm


SR EN1993-1-8
leff.nc2 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm tab. 6.5

leff.nc3 := p = 115 mm
Σ leff.nc := leff.nc2 + leff.nc3 = 247.4 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 247.4 mm
Σ leff.2 := leff.nc = 247.4 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.
SR EN1993-1-8
- VI. 46 -
Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii: tab. 6.3

⎛ 2 yc ⎞
f 6 SR EN1993-1-8
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 7.926 × 10 Nmm tab. 6.3
γ M0
⎝ ⎠
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 6
F T23.1.Rd := = 1.385 × 10 N
m
SR EN1993-1-8
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : tab. 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 7.926 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
A s.b := A s tab. 6.3

F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
γ M2
SR EN1993-1-8
tab. 6.3

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5 SR EN1993-1-8


F T23.2.Rd := = 7.925 × 10 N
m+n tab. 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T23.3.Rd := Σ ⋅ F t.Rd = 8.726 × 10 N
Pentru talpa stâlpului la rândurile de şuruburi 2+3, rezistenţa minimă este:
( )
F t23.cf.Rd := min FT23.1.Rd , FT23.2.Rd , FT23.3.Rd = 7.925 × 10
5
N
3. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere:
m := 39.212 mm
e := 60 mm
α := 6.5
n := min ( e , 1.25 ⋅ m) = 49.015 mm
leff.cp2 := π ⋅ m + p = 238.188 mm
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
Σ leff.cp := leff.cp2 + leff.cp3 = 468.188 mm SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3
leff.nc2 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 196.454 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
Σ leff.nc := leff.nc2 + leff.nc3 = 311.454 mm SR EN1993-1-8

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 311.454 mm
tab. 6.6

Σ leff.2 := leff.nc = 311.454 mm

Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.
SR EN1993-1-8
Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt: tab. 6.3
⎛ 2 yp ⎞
f
6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 7.319 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0
⎝ ⎠ tab. 6.3

(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 5
F T23.1.Rd := = 7.466 × 10 N
m SR EN1993-1-8
tab. 6.3
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
⎛ 2 yp ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 7.319 × 10 Nmm
γ M0 SR EN1993-1-8
⎝ ⎠ tab. 6.3

SR EN1993-1-8

- VI. 47 -
F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
tab. 6.3

γ M2 SR EN1993-1-8
tab. 6.3
⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5
F T23.2.Rd := = 6.507 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T23.3.Rd := Σ ⋅ F t.Rd = 8.726 × 10 N
Pentru placa de capăt la gruparea de şuruburi 2+3, rezistenţa minimă este:
(
F t23.ep.Rd := min FT23.1.Rd , FT23.2.Rd , FT23.3.Rd = 6.507 × 10 ) 5
N
4. rezistenţa inimii grinzii solicitată la întindere SR EN1993-1-8

( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 311.454 mm
par. 6.2.6.8

f y.wb := f yb
f y.wb
5
F t23.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 5.855 × 10 N
γ M0
Rezistenţa capabilă a grupării rândurilor 2+3 de şuruburi este:

( )
F t23.Rd := min F t23.wc.Rd , F t23.cf.Rd , F t23.ep.Rd , F t23.wb.Rd = 5.855 × 10
5
N

Componenta minimă: inima grinzii la întindere.


F t23.Rd < Ft2.Rd + Ft3.Rd (relaţie verificată)

II.6. Calculul efortului capabil pentru gruparea rândurilor de şuruburi 2+3+4:


1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere:
m := 22.9 mm
e := 100 mm SR EN1993-1-8
α := 8 par. 6.2.6.3

F t.wc.Rd :=
(
ω ⋅ beff.t.wc ⋅ twc ⋅ f y.wc )
γ M0
distanţa între 2 rânduri de şuruburi este: p := 115 mm
leff.cp2 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
leff.cp4 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
Σ leff.cp := leff.cp2 + leff.cp3 + leff.cp4 = 603.885 mm
leff.nc2 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
leff.nc4 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm
Σ leff.nc := leff.nc2 + leff.nc3 + leff.nc4 = 379.8 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 379.8 mm
Σ leff.2 := leff.nc = 379.8 mmm

( )
beff.t.wc := min leff.cp2 + leff.cp3 + leff.cp4 , leff.nc2 + leff.nc3 + leff.nc4 = 379.8 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3 (SR EN1993-1-8):

- VI. 48 -
1
ω 1 := = 0.706
2
⎛ beff.t.wc ⋅twc ⎞ SR EN1993-1-8
1 + 1.3 ⋅ ⎜ par. 6.2.6.3
A vc
⎝ ⎠
ω := ω 1 = 0.706
f y.wc := f yc

F t234.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 1.046 × 10
6
N
γ M0
2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere:
se vor defini mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
distanţa între cele 3 rânduri de şuruburi este: p := 115 mm
leff.cp2 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
SR EN1993-1-8
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm tab. 6.5

leff.cp4 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
Σ leff.cp := leff.cp2 + leff.cp3 + leff.cp4 = 603.885 mm
leff.nc2 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
leff.nc4 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm
Σ leff.nc := leff.nc2 + leff.nc3 + leff.nc4 = 379.8 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 379.8 mm
Σ leff.2 := leff.nc = 379.8 mmm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 = 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
SR EN1993-1-8
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor tab. 6.3
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


SR EN1993-1-8
tab. 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f
7
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 1.217 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠

(4 ⋅Mpl.1.Rd )
SR EN1993-1-8
tab. 6.3
6
F T234.1.Rd := = 2.125 × 10 N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : SR EN1993-1-8
tab. 6.3

- VI. 49 -
⎛ 2 yc ⎞
f
7
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 1.217 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0 tab. 6.3
⎝ ⎠
A s.b := A s

F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
γ M2

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 6


F T234.2.Rd := = 1.2 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
6
F T234.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 1.309 × 10 N
Pentru talpa stâlpului la gruparea de şuruburi 2+3+4, rezistenţa minimă este:
( )
F t234.cf.Rd := min F T234.1.Rd , FT234.2.Rd , F T234.3.Rd = 1.2 × 10
6
N
3. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere:
m := 39.212 mm
e := 60 mm SR EN1993-1-8
tab. 6.6
α := 6.5
n := min ( e , 1.25 ⋅ m) = 49.015 mm
leff.cp2 := π ⋅ m + p = 238.188 mm
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
leff.cp4 := π ⋅ m + p = 238.188 mm
Σ leff.cp := leff.cp2 + leff.cp4 + leff.cp3 = 706.376 mm
leff.nc2 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 196.454 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
leff.nc4 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 196.454 mm
Σ leff.nc := leff.nc2 + leff.nc4 + leff.nc3 = 507.908 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 507.908 mm SR EN1993-1-8
tab. 6.3
Σ leff.2 := leff.nc = 507.908 mm
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3. SR EN1993-1-8
tab. 6.3

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:


⎛ 2 yp ⎞
f
7 SR EN1993-1-8
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 1.194 × 10 Nmm tab. 6.3
γ M0
⎝ ⎠
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 6
SR EN1993-1-8
tab. 6.3
F T234.1.Rd := = 1.218 × 10 N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
SR EN1993-1-8
⎛ 2 yp ⎞
f
7 tab. 6.3
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 1.194 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ As.b ) 5
tab. 6.3
F t.Rd := = 2.182 × 10 N
γ M2

(
⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅ Σ ⋅Ft.Rd ⎤⎦ ) 5
F T234.2.Rd := = 9.978 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
6
F T234.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 1.309 × 10 N
Pentru placa de capăt la gruparea de şuruburi 2+3+4, rezistenţa minimă este: SR EN1993-1-8
- VI. 50 -
( ) 5 par. 6.2.6.8
F t234.ep.Rd := min F T234.1.Rd , FT234.2.Rd , F T234.3.Rd = 9.978 × 10 N
4. rezistenţa inimii grinzii solicitată la întindere
( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 507.908 mm
f y.wb := f yb
f y.wb
5
F t234.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 9.549 × 10 N
γ M0

Rezistenţa capabilă a grupării rândurilor 2+3+4 de şuruburi este:

(
F t234.Rd := min Ft234.wc.Rd , F t234.cf.Rd , Ft234.ep.Rd , F t234.wb.Rd = 9.549 × 10 ) 5
N

Componenta minimă: inima grinzii la întindere.

F t234.Rd < F t2.Rd + F t3.Rd + F t4.Rd (relaţie verificată) SR EN1993-1-8


par. 6.2.6.3

II.7. Calculul efortului capabil pentru gruparea rândurilor de şuruburi 3+4:


1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere:
m := 22.9 mm
α := 8
e := 100 mm
(
ω ⋅ beff.t.wc ⋅ twc ⋅ f y.wc )
F t.wc.Rd :=
γ M0
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
leff.cp4 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
Σ leff.cp := leff.cp3 + leff.cp4 = 416.942 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
leff.nc4 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm
Σ leff.nc := leff.nc3 + leff.nc4 = 247.4 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 247.4 mm
Σ leff.2 := leff.nc = 247.4 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul ω rezultă conform tabelului 6.3:
1
ω 1 := = 0.706 SR EN1993-1-8
2 par. 6.2.6.3
b ⋅
⎛ eff.t.wc wc ⎞
t
1 + 1.3 ⋅ ⎜
A vc
⎝ ⎠
ω := ω 1 = 0.706
f y.wc := f yc
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) 6
F t34.wc.Rd := = 1.046 × 10 N
γ M0
2.rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere:
se definesc mărimile:
emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm

- VI. 51 -
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm SR EN1993-1-8
tab. 6.5
rc = 27 mm
α := 8
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
distanţa între cele 2 rânduri de şuruburi este: p := 115 mm
leff.cp4 := π ⋅ m + p = 186.942 mm
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
Σ leff.cp := leff.cp3 + leff.cp4 = 416.942 mm
leff.nc4 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 132.4 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
Σ leff.nc := leff.nc3 + leff.nc4 = 247.4 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 247.4 mm
Σ leff.2 := leff.nc = 247.4 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
SR EN1993-1-8
m2 = 40.949 mm tab. 6.3
m2
λ 2 := = 0.333
m+e SR EN1993-1-8
rezultă α := 8 (valoare aproximativă) tab. 6.3
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.
SR EN1993-1-8
Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii: tab. 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 7.926 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 6 SR EN1993-1-8
F T34.1.Rd := = 1.385 × 10 N tab. 6.3
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : SR EN1993-1-8
tab. 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f
6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 7.926 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
A s.b := A s tab. 6.3

F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
γ M2

⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅( Σ ⋅Ft.Rd )⎤⎦ 5


F T34.2.Rd := = 7.925 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T34.3.Rd := Σ ⋅ F t.Rd = 8.726 × 10 N
Pentru talpa stâlpului la rândurile de şuruburi 3+4, rezistenţa minimă este:
(
F t34.cf.Rd := min FT34.1.Rd , FT34.2.Rd , FT34.3.Rd = 7.925 × 10 ) 5
N SR EN1993-1-8
tab. 6.6
3. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere:
m := 39.212 mm
n := 1.25 ⋅ m = 49.015 mm
e := 60 mm
α := 6.5
leff.cp4 := π ⋅ m + p = 238.188 mm

- VI. 52 -
leff.cp3 := 2 ⋅ p = 230 mm
Σ leff.cp := leff.cp4 + leff.cp3 = 468.188 mm
leff.nc4 := 0.5 ⋅ p + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 196.454 mm
leff.nc3 := p = 115 mm
Σ leff.nc := leff.nc4 + leff.nc3 = 311.454 mm

( )
Σ leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 311.454 mm SR EN1993-1-8
tab. 6.3
Σ leff.2 := leff.nc = 311.454 mm
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
SR EN1993-1-8
de cedare 1, 2, 3. tab. 6.3

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:


⎛ 2 yp ⎞
f
6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 7.319 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0
⎝ ⎠ tab. 6.3

(4 ⋅Mpl.1.Rd ) 5 SR EN1993-1-8
F T34.1.Rd := = 7.466 × 10 N tab. 6.3
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
⎛ 2 yp ⎞
f
6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 7.319 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
F t.Rd :=
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ As.b )
= 2.182 × 10 N
5
γ M2

(
⎡⎣2 ⋅Mpl.2.Rd + n ⋅ Σ ⋅Ft.Rd ⎤⎦ ) 5
F T34.2.Rd := = 6.507 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T34.3.Rd := Σ ⋅ F t.Rd = 8.726 × 10 N
Pentru placa de capăt la gruparea de şuruburi 3+4, rezistenţa minimă este: SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.8
(
F t34.ep.Rd := min FT34.1.Rd , FT34.2.Rd , FT34.3.Rd = 6.507 × 10 ) 5
N
4. rezistenţa inimii grinzii solicitată la întindere
( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 311.454 mm
f y.wb := f yb
f y.wb
5
F t34.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 5.855 × 10 N
γ M0

Rezistenţa capabilă a grupării rândurilor 3+4 de şuruburi este:

( )
F t34.Rd := min F t34.wc.Rd , F t34.cf.Rd , F t34.ep.Rd , F t34.wb.Rd = 5.855 × 10
5
N

Componenta minimă: inima grinzii solicitată la întindere.


F t34.Rd < Ft3.Rd + Ft4.Rd (relaţie verificată)

Considerând doar componentele întinse ale îmbinării, rezultă următoarea distribuţie de


forţe capabile pe rânduri de şuruburi:
5
F t1.Rd = 3.309 × 10 N
5
F t2.Rd = 4.363 × 10 N

- VI. 53 -
5
F t3.Rd = 3.659 × 10 N
5
F t4.Rd = 4.363 × 10 N
Pentru echilibrul nodului, suma forţelor de întindere trebuie să fie echilibrată de:
- Rezistenţa la forfecare a panoului de inimă a stâlpului
F T.Rd ≤ V wp.Rd.tot (a)
- Rezistenţa inimii şi tălpii grinzii solicitate la compresiune
F T.Rd ≤ F c.fb.Rd (b)
- Rezistenţa inimii şi tălpii stâlpului solicitate la compresiune (nu se consideră SR EN1993-1-8
datorită prezenţei rigidizărilor) par. 6.2.6.1
F T.Rd ≤ F c.wc.Rd

II.8 Rezistenţa panoului de inimă a stâlpului la forfecare


2
A vc := 4743 mm
SR EN1993-1-8
0.9 ⋅ f yc ⋅ A vc par. 6.2.6.1
5
V wp.Rd := = 8.749 × 10 N pt. stâlp nerigidizat
3 ⋅ γ M0
Datorită prezenţei rigidizărilor în zona întinsă şi în zona comprimată Vwp,Rd se
majorează cu Vwp,add,Rd:
(
4 ⋅ Mpl.fc.Rd ) (
2 ⋅ Mpl.fc.Rd + 2 ⋅ Mpl.st.Rd )
V wp.add.Rd := dar V wp.add.Rd ≤
ds ds
Dimensiunile rigidizării: 262x144x15, S355
ast := 262 mm
bst := 144 mm
tst := 15 mm
ds := hb − tst = 345 mm distanţa între axele mediane ale rigidizărilor
⎛ b ⋅t 2 ⎞
Wst :=
⎝ st st ⎠ = 5.4 × 103 mm3
6
modulul plastic de rezistenţă al unei rigidizări faţă de axa proprie mediană.

Mpl.st.Rd :=
(
f yc ⋅ Wst ) 6
= 1.917 × 10 Nmm
γ M0
momentul plastic al unei rigidizări
⎛ b ⋅t 2 ⎞
Wfc :=
⎝ c fc ⎠ = 1.805 × 104 mm3
6
modulul plastic de rezistenţă al tălpii stâlpului faţă de axa proprie mediană.
(
f yc ⋅ Wfc ) 6
SR EN1993-1-8
Mpl.fc.Rd := = 6.408 × 10 Nmm par. 6.2.6.1
γ M0
SR EN1993-1-8
momentul plastic al tălpii stâlpului par. 6.2.6.1

V wp.add.Rd1 :=
(
4 ⋅ Mpl.fc.Rd )
= 7.429 × 10 N
4
ds SR EN1993-1-8
(
2 ⋅ Mpl.fc.Rd + 2 ⋅ Mpl.st.Rd )
4
par. 5.3-tab.5.4
V wp.add.Rd2 := = 4.826 × 10 N
ds

asadar V wp.Rd.tot := V wp.Rd + Vwp.add.Rd2 = 9.232 × 105 N

β := 1 stâlp marginal, configuraţie unilaterală a nodului SR EN1993-1-8


par. 6.2.6.7
- VI. 54 -
II.9. Rezistenţa inimii şi tălpii grinzii solicitate la compresiune
3
Wpl.b := 1019000 mm
z := hb − tfb = 347.3 mm
f yb
8
Mc.Rd := Wpl.b ⋅ = 2.395 × 10 Nmm
γ M0
Mc.Rd
5
F c.fb.Rd := = 6.895 × 10 N
z
Distribuţia finală de eforturi în îmbinare
Relaţiile (a) şi (b) sunt satisfăcute numai dacă distribuţia de eforturi în rândurile de
şuruburi este cea de mai jos:
5
F t1.Rd = 3.309 × 10 N
5 5
F t2.Rd = 4.363 × 10 N se reduce la F t2.Rd := 3.58 ⋅ 10 N
5
F t3.Rd = 3.659 × 10 N se reduce la F t3.Rd := 0 N
5
F t4.Rd = 4.363 × 10 N se reduce la F t4.Rd := 0 N
5
F T.Rd := Ft1.Rd + Ft2.Rd + Ft3.Rd + Ft4.Rd = 6.889 × 10 N
Trebuie verificate următoarele condiţii:
Adevarat := 1
Fals := 0
F T.Rd ≤ V wp.Rd.tot = 1
F T.Rd ≤ F c.fb.Rd = 1
F T.Rd ≤ F c.wc.Rd nu se ia în calcul datorită prezenţei rigidizărilor

Momentul plastic al îmbinării se calculează cu relaţia:


Mpl.Rd := F t1.Rd ⋅ h1 + Ft2.Rd ⋅ h2 + F t3.Rd ⋅ h3 + Ft4.Rd ⋅ h4 cu
h1 := 388.65 mm
h2 := 288.65 mm
h3 := 173.65 mm
h4 := 58.65 mm
8
Mpl.Rd := F t1.Rd ⋅ h1 + Ft2.Rd ⋅ h2 + F t3.Rd ⋅ h3 + Ft4.Rd ⋅ h4 = 2.32 × 10 Nmm
Mpl.Rd
Mpl.Rd := = 231.96 kNm
6
10

III. Rigiditatea la rotire


Se determină conform SR EN1993 - 1 - 8, capitolul 6.3.
(E ⋅z2)
Sj :=
1
µ ⋅Σ ⋅
ki
Sj.ini
µ :=
Sj
conform par. 6.3.1(6)

- VI. 55 -
( E ⋅z2)
Sj.ini :=
1
Σ⋅
ki
Având în vedere conformaţia îmbinării (cu placă de capăt şi şuruburi), conform
tabelului 6.10 se vor considera următoarele componente active pentru calculul
rigidităţii: k1 - coeficient de rigiditate pentru panoul de inimă al stâlpului supus la
forfecare
keq - coeficient de rigiditate echivalent pentru rândurile de şuruburi întinse

Notă: Coeficientul k2 pentru inima stâlpului la compresiune nu se consideră datorită


prezenţei rigidizărilor panoului de stâlp.
(0.38 ⋅ Avc )
k 1 := având zeq := 296.149 mm deci,
β ⋅ zeq

k 1 :=
(0.38 ⋅ Avc )
= 6.086 mm
β ⋅ zeq
Pentru o îmbinare grindă-stâlp cu placă de capăt şi şuruburi, se vor considera următorii
coeficienţi de rigiditate pentru fiecare rând de şuruburi întinse: SR EN1993-1-8
inima stâlpului solicitată la întindere par. 6.3.3.1(1)
k3
k4 talpa stâlpului solicitată la încovoiere SR EN1993-1-8
par. 6.3.3.1(4),
k5 placa de capăt solicitată la încovoiere 6.3.3.1(5)

k 10 şuruburi solicitate la întindere


Coeficientul echivalent pentru rândurile de şuruburi întinse se găseşte cu formula:
(
Σ ⋅ k eff.r ⋅ hr )
k eq :=
zeq
k eff.r se determină ca un coeficient de rigiditate eficace pentru fiecare rând de
şuruburi în parte
⎛ Σ ⋅k 2⎞
1 ⎝ eff.r ⋅ hr ⎠
k eff.r := şi zeq :=
Σ⋅
1 (
Σk eff.r ⋅h )
r
k i.r

Pentru rândul 1 de şuruburi:


hr1 := 388.65 mm înălţimea de la centrul de compresiune până la rândul de
şuruburi
1
k eff.r1 := SR EN1993-1-8
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞ tab. 6.11
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r1 ⎠ ⎝ k 4.r1 ⎠ ⎝ k 5.r1 ⎠ ⎝ k 10.r1 ⎠
(
0.7 ⋅ beff.t.wc ⋅ twc )
k 3.r1 :=
dc
beff.t.wc := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa inimii stâlpului la întindere)
(0.7 ⋅beff.t.wc ⋅twc)
k 3.r1 := = 5.327 mm
dc
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r1 :=
⎝ eff fc ⎠ SR EN1993-1-8
3 tab. 6.11
m

- VI. 56 -
leff := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere)
m := 22.9 mm
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r1 :=
⎝ eff fc ⎠
= 73.963 mm
3
m
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r1 :=
⎝ eff p ⎠
3
m
leff := 110 mm (calcul conform cu rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere) SR EN1993-1-8
m := 25.949 mm tab. 6.11

⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r1 :=
⎝ eff p ⎠
= 45.327 cu mx = 25.949 mm
3
mx
⎛ As ⎞
k 10.r1 := 1.6 ⋅ ⎜
⎝ Lb ⎠
Lbeste lungimea de elongaţie a şurubului care este egală cu grosimea de strângere,
plus jumătate din suma înălţimii capului şurubului şi înălţimea piuliţei.
Lb := tp + tfc + 0.5 ⋅ ( 13 + 16) = 53.5 mm
2
A s = 303 mm
⎛ As ⎞
k 10.r1 := 1.6 ⋅ ⎜ = 9.062 mm
⎝ Lb ⎠
Coeficientul de rigiditate efectiv pentru rândul 1 de şuruburi este:
1
k eff.r1 := = 2.997 mm
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r1 ⎠ ⎝ k 4.r1 ⎠ ⎝ k 5.r1 ⎠ ⎝ k 10.r1 ⎠
Pentru rândul 2 de şuruburi:
hr2 := 288.65 mm înălţimea de la centrul de compresiune până la randul de
şuruburi
1
k eff.r2 :=
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r2 ⎠ ⎝ k 4.r2 ⎠ ⎝ k 5.r2 ⎠ ⎝ k 10.r2 ⎠

k 3.r2 :=
(0.7 ⋅beff.t.wc ⋅twc)
dc
beff.t.wc := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa inimii stâlpului la întindere) SR EN1993-1-8
m := 22.9 mm tab. 6.11

k 3.r2 :=
(
0.7 ⋅ beff.t.wc ⋅ twc)= 5.327 mm
dc
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r2 :=
⎝ eff fc ⎠
3
m
leff := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere)
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r2 :=
⎝ eff fc ⎠
= 73.963 mm
3
m
- VI. 57 -
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r2 :=
⎝ eff p ⎠
3
m
leff := 246.375 mm (calcul conform cu rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere)
m := 39.212 mm
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r2 :=
⎝ eff p ⎠
= 29.422 mm
3
m

⎛ As ⎞
k 10.r2 := 1.6 ⋅ ⎜
⎝ Lb ⎠
Lb := tp + tfc + 0.5 ⋅ ( 13 + 16) = 53.5 mm
2
A s = 303 mm

⎛ As ⎞
k 10.r2 := 1.6 ⋅ ⎜ = 9.062 mm
⎝ Lb ⎠
Coeficientul de rigiditate efectiv pentru rândul 2 de şuruburi este:
1
k eff.r2 := = 2.893 mm
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r2 ⎠ ⎝ k 4.r2 ⎠ ⎝ k 5.r2 ⎠ ⎝ k 10.r2 ⎠
Pentru rândul 3 de şuruburi:
hr3 := 173.65 mm înălţimea de la centrul de compresiune până la rândul de
şuruburi
1
k eff.r3 :=
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r3 ⎠ ⎝ k 4.r3 ⎠ ⎝ k 5.r3 ⎠ ⎝ k 10.r3 ⎠ SR EN1993-1-8
tab. 6.11
(0.7 ⋅beff.t.wc ⋅twc)
k 3.r3 :=
dc
beff.t.wc := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa inimii stâlpului la întindere)

k 3.r3 :=
(
0.7 ⋅ beff.t.wc ⋅ twc )
= 5.327 mm
dc

⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r3 :=
⎝ eff fc ⎠
3
m
leff := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere)
m := 22.9 mm
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r3 :=
⎝ eff fc ⎠
= 73.963 mm
3
m

⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r3 :=
⎝ eff p ⎠
3
m

- VI. 58 -
leff := 231.848 mm (calcul conform cu rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere)
m := 39.212 mm
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r3 :=
⎝ eff p ⎠
= 27.687 mm
3
m

⎛ As ⎞
k 10.r3 := 1.6 ⋅ ⎜
⎝ Lb ⎠
Lb := tp + tfc + 0.5 ⋅ ( 13 + 16) = 53.5 mm
2
A s = 303 mm
⎛ As ⎞
k 10.r3 := 1.6 ⋅ ⎜ = 9.062 mm
⎝ Lb ⎠
Coeficientul de rigiditate efectiv pentru rândul 3 de şuruburi este:
1
k eff.r3 := = 2.876 mm
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r3 ⎠ ⎝ k 4.r3 ⎠ ⎝ k 5.r3 ⎠ ⎝ k 10.r3 ⎠
Pentru rândul 4 de şuruburi:
hr4 := 58.65 mm înălţimea de la centrul de compresiune până la rândul de
şuruburi
1
k eff.r4 :=
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r4 ⎠ ⎝ k 4.r4 ⎠ ⎝ k 5.r4 ⎠ ⎝ k 10.r4 ⎠

(0.7 ⋅beff.t.wc ⋅twc)


k 3.r4 :=
dc SR EN1993-1-8
tab. 6.11
beff.t.wc := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa inimii stâlpului la întindere)

k 3.r4 :=
(
0.7 ⋅ beff.t.wc ⋅ twc )
= 5.327 mm
dc

⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r4 :=
⎝ eff fc ⎠
3
m
leff := 143.885 mm (calcul conform cu rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere)
m := 22.9 mm
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 4.r4 :=
⎝ eff fc ⎠
= 73.963 mm
3
m

⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r4 :=
⎝ eff p ⎠
3
m
leff := 246.375 mm (calcul conform cu rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere)
m := 39.212 mm

- VI. 59 -
⎛ 0.9 ⋅l ⋅t 3 ⎞
k 5.r4 :=
⎝ eff p ⎠
= 29.422 mm
3
m

⎛ As ⎞
k 10.r4 := 1.6 ⋅ ⎜
⎝ Lb ⎠
Lb := tp + tfc + 0.5 ⋅ ( 13 + 16) = 53.5 mm
2
A s = 303 mm
⎛ As ⎞
k 10.r4 := 1.6 ⋅ ⎜ = 9.062 mm
⎝ Lb ⎠
Coeficientul de rigiditate efectiv pentru rândul 4 de şuruburi este:
1
k eff.r4 := = 2.893 mm
⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞+⎛ 1 ⎞
⎜k ⎜ ⎜ ⎜
⎝ 3.r4 ⎠ ⎝ k 4.r4 ⎠ ⎝ k 5.r4 ⎠ ⎝ k 10.r4 ⎠
Pe baza coeficienţilor efectivi şi a braţelor de pârghie ale şuruburilor se poate
calcula coeficientul echivalent keq şi braţul de pârghie echivalent al nodului:
⎛k 2 2 2 2⎞
⎝ eff.r1 ⋅ hr1 + k eff.r2 ⋅ hr2 + k eff.r3 ⋅ hr3 + k eff.r4 ⋅ hr4 ⎠
zeq := = 296.149 mm
k ( ⋅h + k
eff.r1 r1 ⋅h + k
eff.r2 r2 ⋅h + k
eff.r3 r3 ⋅h
eff.r4 r4 )
k eq :=
(
k eff.r1 ⋅ hr1 + k eff.r2 ⋅ hr2 + k eff.r3 ⋅ hr3 + k eff.r4 ⋅ hr4 )
= 9.012 mm
zeq
N
E := 210000
2
mm
µ := 1
⎛ E ⋅z 2 ⎞
Sj.ini :=
⎝ eq ⎠ = 6.691 × 10
10 Nmm
⎡⎛ 1 ⎞ + ⎛ 1 ⎞⎤
µ ⋅ ⎢⎜
rad
⎜ ⎥
⎣⎝ k 1 ⎠ ⎝ k eq ⎠⎦

IV. Curba moment-rotire


Mj.Rd := Mpl.Rd = 231.96 kNm
10 Nmm
Sj.ini = 6.691 × 10
rad
Rigiditatea unei îmbinări rezultă din formula:
2.7
Sj.ini ⎛ Mj.Ed ⎞
S := unde µ := ⎜ 1.5 ⋅
µ Mj.Rd ⎠

Pentru un efort de calcul:
Mj.Ed := 180 kNm

Avem
2.7
⎛ Mj.Ed ⎞ Sj.ini
10 Nmm
µ := ⎜ 1.5 ⋅ = 1.507 iar S := = 4.44 × 10
Mj.Rd ⎠ µ rad

- VI. 60 -
Rezultă următoarea curbă M-Φ:

Curba moment-rotire
300000000
Nod rigid
Nod Semirigid
250000000
Curba moment-rotire
Moment incovoietor [Nmm]

200000000

150000000

100000000

50000000

0
0 0.005 0.01 0.015 0.02
Rotirea [rad]

Figura 6. 32: Curba moment-rotire pentru nodul cu îmbinare cu placă de capăt şi şuruburi

- VI. 61 -
6.4.2 Influenţa variaţiei diferitelor componente ale unui nod grindă-stâlp cu şuruburi şi placă
de capăt extinsă

Pornind de la modelul exemplului anterior, cu ajutorul programului SteelCon a fost realizat un


studiu parametric prin comparaţia caracteristicilor de rezistenţă şi rigiditate, variindu-se o serie de
parametri, prin considerarea următoarelor tipologii:
Nod 1: - baza de comparaţie
Nod 2: - fără rigidizări pe inima stâlpului
Nod 3: - cu placă de capăt cu grosimea redusă la 15 mm
Nod 4: - cu placă de capăt cu grosimea mărită la 25 mm
Nod 5: - îmbinare realizată folosind şuruburi M16
Nod 6: - îmbinare realizată folosind şuruburi M24
Nod 7: - s-a adăugat o placă adiţională pe inima stâlpului
Nod 8: - s-au adăugat două plăci adiţionale pe inima stâlpului, câte una pe fiecare parte

Geometria nodului analizat:

Figura 6. 33: Configuraţia nodului analizat

Detaliile constructive şi rezultatele pot fi urmărite sintetic în Tabelul 6. 8

- VI. 62 -
Tabelul 6. 8 Date geometrice, tipologii şi rezultate ale calculului comparativ.

- VI. 63 -
Curbele moment-rotire de mai jos ilustrează variaţia rigidităţii şi a momentului capabil în
funcţie de diferiţii parametri variaţi :

Curba moment-rotire

300000000
Nod rigid
Nod Semirigid
Nod 1- baza comparatiei
Nod 2 - fara rigidizari
250000000
Nod 7 - plus placa supl/inima
Nod 8 - plus 2 placi supl/inima
Moment incovoietor [Nmm]

200000000

150000000

100000000

50000000

0
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03 0.035 0.04
Rotirea [rad]

Figura 6. 34: Influenţa prezenţei diferitelor tipuri de rigidizări

Curba moment-rotire

300000000
Nod rigid
Nod Semirigid
Nod 1- baza comparatiei
250000000 Nod 3- Ep15mm
Nod 4 - Ep25mm
Moment incovoietor [Nmm]

200000000

150000000

100000000

50000000

0
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03 0.035 0.04
Rotirea [rad]

Figura 6. 35: Influenţa grosimii plăcii de capăt

- VI. 64 -
Curba moment-rotire

300000000
Nod rigid
Nod Semirigid
Nod 1- baza comparatiei
250000000 Nod 5 - M16
Nod 6 - M24
Moment incovoietor [Nmm]

200000000

150000000

100000000

50000000

0
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03 0.035 0.04
Rotirea [rad]

Figura 6. 36: Influenţa diametrului şuruburilor

În final se poate observa comparaţia între nodul de bază, cel mai slab şi cel mai tare nod analizat:

Curba moment-rotire

300000000
Nod Semirigid
Nod rigid
Nod 1- baza comparatiei
250000000 Nod 2 - fara rigidizari
Nod 7 - plus placa supl/inima
Moment incovoietor [Nmm]

200000000

150000000

100000000

50000000

0
0 0.005 0.01 0.015 0.02 0.025 0.03 0.035 0.04
Rotirea [rad]

Figura 6. 37: Rezultate extreme pentru aceeaşi tipologie

- VI. 65 -
6.4.3 Îmbinare cu şuruburi şi placă de capăt şi rigidizare în partea extinsă

I. Date iniţiale îmbinare grindă-stâlp:


Stalp: HEB300 S355
Grinda: IPE360 S235
Tipul îmbinării: îmbinare grindă-stâlp cu placa de capăt extinsă rigidizată şi
şuruburi
Placa de capăt: 500x220x20, S235
Şuruburi: M22, grupa10.9

Figura 6. 38: Geometria îmbinării

STÂLP HEB300, S355 - valori nominale


Înălţimea secţiunii: hc := 300 mm
Lăţimea secţiunii: bc := 300 mm
Grosimea inimii: twc := 11 mm
Grosimea tălpii: tfc := 19 mm
Raza de racord: rc := 27 mm
2
Aria secţiunii: Ac := 14910 mm
4
Moment de inerţie: Iyc := 251700000 mm
Distanţa între razele de racord: dc := 208 mm
N
Limita de curgere a oţelului: f yc := 355
2
mm
N
Rezistenţa ultimă a oţelului: f uc := 510
2
mm

GRINDA IPE360, S235 - valori nominale


Înălţimea secţiunii: hb := 360 mm
Lăţimea secţiunii: bb := 170 mm
Grosimea inimii: twb := 8 mm
Grosimea tălpii: tfb := 12.7 mm
Raza de racord: rb := 18 mm

- VI. 66 -
2
Aria secţiunii: Ab := 7270 mm
4
Moment de inerţie: Iyb := 162700000 mm
Distanţa între razele de racord: db := 298.6 mm
N
Limita de curgere a oţelului: f yb := 235
2
mm
N
Rezistenţa ultimă a oţelului: f ub := 360
2
mm
PLACA DE CAPĂT 500x220x20, S235
Lungime: hp := 500 mm
Lăţime: bp := 220 mm
Grosime: tp := 20 mm
N
Limita de curgere a oţelului: f yp := 235
2
mm
N
Rezistenţa ultimă a oţelului: f up := 360
2
mm

Pe direcţia aplicării încărcărilor (1)


Numărul de rânduri orizontale de şuruburi: n1 := 5
Distanţa de la marginea plăcii până la primul
rând de şuruburi: e1 := 35 mm
Distanţa între rândurile de şuruburi: p11 := 100 mm
p12 := 115 mm

Pe direcţia perpendiculară aplicării încărcărilor (2)


Numărul de rânduri verticale de şuruburi: n2 := 2
Distanţa de la marginea plăcii până la
primul rând de şuruburi: e2 := 60 mm
Distanţa între rândurile de şuruburi: p2 := 100 mm
RIGIDIZĂRI 70x75x10, S235

Lăţime: brp := 70 mm
Înălţime: hrp := 75 mm
Grosime: trp := 10 mm
Sudura: arp := 7 mm

ŞURUBURI M22, gr.10.9


Numărul total de şuruburi: n := 10
2
Aria brută a şurubului: Ab := 380 mm
2
Aria netă a şurubului: A s := 303 mm
Diametrul tijei: d := 22 mm
Diametrul găurii: d0 := 24 mm
Diametrul şaibei: dw := 37 mm

- VI. 67 -
N
Limita de curgere: f ybt := 900
2
mm
N
Rezistenţa ultimă: f ubt := 1000
2
mm
SUDURA
Pe talpă: af := 8 mm
Pe inimă: aw := 6 mm

FACTORI PARŢIALI DE SIGURANŢĂ


γ M0 := 1.0
γ M2 := 1.25
γ Mu := 1.1

II. CALCULUL MOMENTULUI CAPABIL

Momentul capabil al îmbinării se calculează pe baza eforturilor capabile transmise de


şuruburile întinse. Centrul de compresiune se consideră în mijlocul tălpii comprimate
(inferioare) a grinzii. Calculul se efectuează conform metodei componentelor.

Notă: Datorită prezenţei rigidizării în zona extinsă a plăcii de capăt, modurile de cedare
ale acestui rând de şuruburi sunt similare cu cele ale unui "rând marginal de şuruburi
adiacent unei rigidizări" pentru talpa stâlpului la încovoiere (vezi tabelul 6.5 din SR
EN1993-1-8). Bineînteles, valorile m, n vor fi derivate din distanţele geometrice ale
plăcii de capăt.
Se vor calcula mai întâi rezistenţele pentru fiecare rând de şuruburi.

II.1. Calculul efortului capabil pentru rândul 1 de şuruburi - adiacent unei rigidizări,
din partea extinsă a plăcii de capăt rigidizate:
Având în vedere că rândul 1 de şuruburi este adiacent rigidizării de pe stâlp şi
situat în partea extinsă a plăcii de capăt rigidizate, rezistenţa va fi din calculul
următoarelor componente:
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
(
⎡ 2 wc ⎤
p − t )
m := ⎢ ⎥ − 0.8 ⋅ rc = 22.9 mm
⎣ 2 ⎦
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8

Calculul beff.t.wc se bazează pe valorile geometrice e şi m şi se conduce conform leff


pentru talpa stâlpului la încovoiere.
( )
SR EN1993-1-8
ω ⋅ beff.t.wc ⋅ twc ⋅ f y.wc par. 6.2.6.3
F t.wc.Rd :=
γ M0
leff.cp := 2π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e SR EN1993-1-8
tabel 6.5

- VI. 68 -
m2 := 33.85 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 24.799 mm
m2
λ 2 := = 0.202
m+e
rezultă α := 8 (val. aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
SR EN1993-1-8
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm tabel 6.5

leff.2 := leff.nc = 183.2 mm


( )
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3:
1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅ twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜
⎝ A vc ⎠
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3

F t1.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 5.251 × 10
5
N
γ M0
2. rezistenţa inimii grinzii la întindere - nu există pentru rândul 1 de şuruburi.
3. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere
se definesc mărimile: emin := 60 mm
SR EN1993-1-8
e := 100 mm par. 6.2.6.4.2

m := ⎢
(
⎡ p2 − twc ⎤ )
⎥ − 0.8 ⋅ rc = 22.9 mm
⎣ 2 ⎦
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm

calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8


SR EN1993-1-8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm tabel 6.5
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := 33.85 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 24.799 mm
m2
λ 2 := = 0.202
m+e
rezultă α := 8 (val. aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


SR EN1993-1-8
tabel 6.3

- VI. 69 -
⎛ 2 yc ⎞
f
6
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
M pl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
F T1.1.Rd :=
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd )
= 8.052 × 10 N
5 SR EN1993-1-8
tabel 6.3
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii :
⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 5.869 × 10 Nmm SR EN1993-1-8
γ M0
⎝ ⎠ tabel 6.3
A s.b := A s

F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
γ M2

⎡⎣2 ⋅ Mpl.2.Rd + n ⋅ ( Σ ⋅ F t.Rd )⎤⎦ 5


F T1.2.Rd := = 4.702 × 10 N
m+n
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T1.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
Pentru talpa stâlpului la primul rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
(
F t1.cf.Rd := min F T1.1.Rd , FT1.2.Rd , F T1.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N
(modul 3 de cedare)
4. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere
se definesc mărimile: e1 := 35 mm
emin := 60 mm
e := 60 mm
w := 100 mm
(
⎡ 2 rp ⎤
p − t )
m := ⎢ ⎥ − 0.8 ⋅arp ⋅ 2 = 37.08 mm
⎣ 2 ⎦ SR EN1993-1-8
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 46.351 mm tabel 6.5

leff1.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 232.983 mm
leff2.cp := π ⋅ m + 2 ⋅ e1 = 186.492 mm
( )
leff.cp := min leff1.cp , leff2.cp = 186.492 mm
leff.nc := e1 + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) mm
factorul α rezultă din figura 6.11 (SR EN1993-1-8), în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.382
m+e
m2 := 35 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 25.949 mm
m2
λ 2 := = 0.267
m+e SR EN1993-1-8
rezultă α := 7.8 (val. aproximativă) tabel 6.5

leff.nc := e1 + α ⋅ m − ( 2 ⋅ m + 0.625 ⋅ e) = 212.566 mm


( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 186.492 mm
leff.2 := leff.nc = 212.566 mm

Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt: SR EN1993-1-8

- VI. 70 -
⎛ 2
f yp ⎞ 6
tabel 6.3
M pl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 4.383 × 10 Nmm
γ M0 SR EN1993-1-8
⎝ ⎠
(4 ⋅Mpl.1.Rd )
tabel 6.3
5
F T1.1.Rd := = 4.728 × 10 N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :
SR EN1993-1-8
⎛ 2 yp ⎞
f 6 tabel 6.3
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 4.995 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8

F t.Rd :=
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ A s.b ) 5
= 2.182 × 10 N
tabel 6.3

γ M2
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
⎡⎣2 ⋅ Mpl.2.Rd + n ⋅ ( Σ ⋅ F t.Rd )⎤⎦ 5
F T1.2.Rd := = 3.621 × 10 N
m+n
SR EN1993-1-8
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor: tabel 6.3
5
F T1.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N

Pentru placa de capăt la primul rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:


(
F t1.ep.Rd := min F T1.1.Rd , FT1.2.Rd , F T1.3.Rd = 3.621 × 10 ) 5
N

Rezistenţa capabilă a primului rând de şuruburi este:

(
Ft1.Rd := min F t1.wc.Rd , F t1.cf.Rd , Ft1.ep.Rd = 3.621 × 10 N ) 5

Componenta minimă: placa de capăt la încovoiere - modul 2.

Notă: Calculul sudurii între placa de capăt şi rigidizare şi dimensionarea rigidizării se


face în mod identic cu calculul unei rigidizări de la baza stâlpului.

II.2. Calculul efortului capabil pentru rândul 2 de şuruburi - este adiacent unei
rigidizări de pe stâlp şi tălpii superioare a grinzii, prin urmare rezistenţa se va determina
ca minimul dintre următoarele componente:
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
se definesc mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm SR EN1993-1-8
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm tabel 6.5

rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11, în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := p11 − 35 − 15 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e SR EN1993-1-8
tabel 6.5
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
SR EN1993-1-8

- VI. 71 -
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm tabel 6.5

( )
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
2
A vc := 4743 mm
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3:
1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅ twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜
⎝ A vc ⎠
SR EN1993-1-8
ω := ω 1 = 0.935 par. 6.2.6.3

f y.wc := f yc

F t2.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 5.251 × 10
5
N
γ M0
2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere
se vor defini mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
SR EN1993-1-8
m := 22.9 mm tabel 6.5
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm

calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8


leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11, în funcţie de λ1 si λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := p11 − 35 − 15 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 40.949 mm SR EN1993-1-8
tabel 6.5
m2
λ 2 := = 0.333
m+e
rezultă α := 8 (valoare aproximativă)
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale
modurilor de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


SR EN1993-1-8
⎛ 2 yc ⎞
f
6 tabel 6.3
M pl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8

F T2.1.Rd :=
(4 ⋅Mpl.1.Rd ) = 8.052 × 10
5
N
tabel 6.3

Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : SR EN1993-1-8


tabel 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 5.869 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
A s.b := A s
SR EN1993-1-8
- VI. 72 -
tabel 6.3

F t.Rd :=
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) = 2.182 × 10
5
N
γ M2
Σ := 2

⎡⎣2 ⋅ Mpl.2.Rd + n ⋅ ( Σ ⋅ F t.Rd )⎤⎦ 5


F T2.2.Rd := = 4.702 × 10 N SR EN1993-1-8
m+n tabel 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T2.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
Pentru talpa stâlpului la al doilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
(
F t2.cf.Rd := min F T2.1.Rd , FT2.2.Rd , F T2.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N
3.rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere
(
⎡ p2 − twb ⎤ )
m := ⎢ ⎥ − 0.8 ⋅aw ⋅ 2 = 39.212 mm
⎣ 2 ⎦
m2 := p11 − 35 − tfb − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 43.249 mm
(
n := min emin , 1.25m = 49.015 mm )
factorul α rezultă din figura 6.11, în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.282
m+e
m2
λ 2 := = 0.311
m+e
rezultă α := 6.5 (valoare aproximativă) SR EN1993-1-8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 246.375 mm tabel 6.6

leff.nc := α ⋅ m = 254.877 mm
(
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 246.375 mm )
leff.2 := leff.nc = 254.877 mm
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.
SR EN1993-1-8
Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt: tabel 6.3

⎛ 2 yp ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 5.79 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
F T2.1.Rd :=
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 5
= 5.906 × 10 N SR EN1993-1-8
m tabel 6.3

Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea plăcii :

⎛ 2 yp ⎞
f 7
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 1.198 × 10 Nmm
γ M0 SR EN1993-1-8
⎝ ⎠ tabel 6.3

F t.Rd :=
(
0.9 ⋅ f ubt ⋅ A s.b )
= 2.182 × 10 N
5
γ M2

⎡⎣2 ⋅ Mpl.2.Rd + n ⋅ Σ ⋅ Ft.Rd ⎤⎦ ( ) 5


F T2.2.Rd := = 5.14 × 10 N SR EN1993-1-8
m+n tabel 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T2.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
SR EN1993-1-8
Pentru placa de capăt la al doilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este: tabel 6.3

- VI. 73 -
( )
F t2.ep.Rd := min F T2.1.Rd , FT2.2.Rd , F T2.3.Rd = 4.363 × 10
5
N
4. rezistenţa inimii grinzii la întindere
( )
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 246.375 mm
f y.wb := f yb
f y.wb 5 SR EN1993-1-8
F t2.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 4.632 × 10 N par. 6.2.6.8
γ M0

Rezistenţa capabilă a rândului doi de şuruburi este:

(
Ft2.Rd := min F t2.wc.Rd , Ft2.cf.Rd , Ft2.ep.Rd , Ft2.wb.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N

Componenta minimă: şuruburile la întindere - modul 3.

II.3. Calculul efortului capabil pentru rândul 3 de şuruburi - este rând intermediar
de şuruburi (fără rigidizări pe grindă sau pe stâlp), prin urmare rezistenţa rândului de
şuruburi va fi minimul dintre următoarele componente:
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
m := 22.9 mm SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3
e := 100 mm
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc )
F t.wc.Rd :=
γ M0
Calculul beff.t.wc se bazează pe valorile geometrice e şi m şi se conduce conform leff
pentru talpa stâlpului la încovoiere.
leff.cp := 2π ⋅ m = 143.885 mm
leff.nc := 4 ⋅ m + 1.25 ⋅ e = 216.6 mm
( )
SR EN1993-1-8
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm tabel 6.4
2
A vc := 4743 mm

Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3:


1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅ twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜
⎝ A vc ⎠
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc

F t3.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 5.251 × 10
5
N
SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.3
γ M0
3. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere
se vor defini mărimile: emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm

SR EN1993-1-8
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8 tabel 6.4
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm

- VI. 74 -
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm
leff.2 := leff.nc = 216.6 mm
Rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a tălpii:


Σ := 1
⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.1 ⋅ tfc ⋅ = 4.61 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
F T3.1.Rd :=
(
4 ⋅ Mpl.1.Rd )
= 8.052 × 10 N
5 SR EN1993-1-8
tabel 6.3
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului însoţită de plastificarea tălpii : SR EN1993-1-8
tabel 6.3
⎛ 2 yc ⎞
f 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ Σ ⋅ leff.2 ⋅ tfc ⋅ = 6.94 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) 5 SR EN1993-1-8
F t.Rd := = 2.182 × 10 N tabel 6.3
γ M2
Σ := 2
⎡⎣2 ⋅ Mpl.2.Rd + n ⋅ ( Σ ⋅ F t.Rd )⎤⎦ 5
F T3.2.Rd := = 5.118 × 10 N
m+n
SR EN1993-1-8
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor: tabel 6.3
5
F T3.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
Pentru talpa stâlpului la încovoiere, la al treilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă
este:
(
F t3.cf.Rd := min F T3.1.Rd , FT3.2.Rd , F T3.3.Rd = 4.363 × 10 ) 5
N
3. rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere
m := 39.212 mm
e := 60 mm
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 49.015 mm
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 246.376 mm
leff.nc := 4 ⋅ m + 1.25 ⋅ e = 231.848 mm
( )
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 231.848 mm
leff.2 := leff.nc = 231.848 mm
SR EN1993-1-8
Rezistenţa plăcii de capăt la încovoiere rezultă din calculul valorii minime ale modurilor tabel 6.6
de cedare 1, 2, 3.

Mod 1 de cedare: plastificarea completă a plăcii de capăt:


⎛ 2 yp ⎞
f 6
Mpl.1.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.1 ⋅ tp ⋅ = 5.448 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8

(
4 ⋅ Mpl.1.Rd ) 5
tabel 6.3

F T3.1.Rd := = 5.558 × 10 N
m
Mod 2 de cedare: ruperea şurubului îsoţită de plastificarea plăcii :
SR EN1993-1-8
tabel 6.3
⎛ 2
f yp ⎞ 6
Mpl.2.Rd := 0.25 ⋅ ⎜ leff.2 ⋅ tp ⋅ = 5.448 × 10 Nmm
γ M0
⎝ ⎠ SR EN1993-1-8
tabel 6.3

- VI. 75 -
(0.9 ⋅f ubt ⋅As.b ) 5
F t.Rd := = 2.182 × 10 N
γ M2

⎡⎣2 ⋅ Mpl.2.Rd + n ⋅ ( Σ ⋅ F t.Rd )⎤⎦ 5


F T3.2.Rd := = 3.659 × 10 N
m+n SR EN1993-1-8
tabel 6.3
Mod 3 de cedare: ruperea şuruburilor:
5
F T3.3.Rd := Σ ⋅ Ft.Rd = 4.363 × 10 N
Pentru placa de capăt la al treilea rând de şuruburi, rezistenţa minimă este:
(
F t3.ep.Rd := min F T3.1.Rd , FT3.2.Rd , F T3.3.Rd = 3.659 × 10 ) 5
N

4. rezistenţa inimii grinzii solicitată la întindere


(
beff.t.wb := min leff.cp , leff.nc = 231.848 ) mm
f y.wb := f yb
f y.wb 5
F t3.wb.Rd := beff.t.wb ⋅ twb ⋅ = 4.359 × 10 N
γ M0 SR EN1993-1-8
par. 6.2.6.8

Rezistenţa capabilă a rândului trei de şuruburi este:

(
Ft3.Rd := min F t3.wc.Rd , Ft3.cf.Rd , Ft3.ep.Rd , Ft3.wb.Rd = 3.659 × 10 ) 5
N

Componenta minimă: placa de capăt la încovoiere - modul 2.

II.4 Calculul efortului capabil pentru rândul 4 de şuruburi - având în vedere că


acest rând de şuruburi este adiacent rigidizării de pe stâlp şi a tălpii grinzii, rezistenţa
se va determina ca minimul dintre următoarele componente:
1. rezistenţa inimii stâlpului la întindere
se definesc mărimile:
emin := 60 mm
e := 100 mm
m := 22.9 mm
(
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm ) SR EN1993-1-8
tabel 6.5
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
factorul α rezultă din figura 6.11, în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186
m+e
m2 := p11 − 35 − 15 − 0.8 ⋅ af ⋅ 2 = 40.949 mm
m2
λ 2 := = 0.333
m+e SR EN1993-1-8
rezultă α := 8 (valoare aproximativă) tabel 6.5
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
(
leff.1 := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm )
leff.2 := leff.nc = 183.2 mm
(
beff.t.wc := min leff.cp , leff.nc = 143.885 mm ) SR EN1993-1-8
tabel 6.5
2
A vc := 4743 mm

- VI. 76 -
Factorul de reducere ω rezultă conform tabelului 6.3:
1
ω 1 := = 0.935
2
⎛ beff.t.wc ⋅ twc ⎞
1 + 1.3 ⋅ ⎜ SR EN1993-1-8
⎝ A vc ⎠ par. 6.2.6.3
ω := ω 1 = 0.935
f y.wc := f yc

F t2.wc.Rd :=
(ω ⋅beff.t.wc ⋅twc⋅f y.wc ) = 5.251 × 10
5
N
γ M0
2. rezistenţa tălpii stâlpului la încovoiere
se vor defini mărimile:
emin := 60 mm
e := 100 mm
SR EN1993-1-8
m := 22.9 mm tabel 6.5
( )
n := min emin , 1.25 ⋅ m = 28.625 mm
rc = 27 mm
calculate conform par.6.2.6.4.1, figura 6.8
leff.cp := 2 ⋅ π ⋅ m = 143.885 mm
leff.nc := α ⋅ m = 183.2 mm
factorul α rezultă din figura 6.11, în funcţie de λ1 şi λ2
m
λ 1 := = 0.186