VALORIFICAREA PRACTIC-APLICATIVĂ A

ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE LA
DISCIPLINELE DIN CADRUL ARIILOR
CURRICULARE: LIMBĂ ȘI COMUNICARE,
MATEMATICĂ ȘI ȘTIINȚE ALE NATURII

ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUNCA

PAȘCANI
24.11.2017
 Motto:
,,Să nu-i educăm pe copii pentru lumea de azi. Această
lume nu va mai exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu
ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i
învăţăm să se adapteze.”

Maria Montessori
Încă din primii ani de şcoală, copiii trebuie să înveţe (ca
atitudine generală) şi învăţaţi cum să înveţe (ca
deprindere, de timpuriu, cu munca independentă, cu
diferite tehnici de muncă intelectuală). Activitatea
învăţătorului îşi face simţită prezenţa întotdeauna, fie
chiar şi indirect, legată de îndrumarea activităţii elevilor.
Predarea nu are sens decât în măsura în care determină
un efort corespunzător de învăţare din partea elevilor.
Cheia învăţării este deplina angajare a elevului în actul
învăţării.
Învăţarea este un act personal care cere participare
personală. Problema esenţială de care depinde
producerea învăţării eficiente este cea a implicării, a
angajării celui care învaţă în actul învăţării. Toate
cunoştinţele dobândite trebuie să aibă legătură directă cu
viaţa, pentru că au o utilitate practică. Nouă,
învăţătorilor, ne revine rolul de a organiza activitatea de
învăţare prin acţiuni care leagă cunoştinţele de practică.
 Modalităţile de realizare a caracterului practic-aplicativ
în predarea la clasele pregătitoare și I-IV sunt multiple :
 învăţarea centrată pe elev;

 abordarea stilurilor de predare (vizual, auditiv,

practic/kinetic);
 abordarea conţinuturilor din perspectiva metodelor activ-
participative;
 aplicarea pe scară tot mai largă a jocului didactic;

 predarea integrată (interdisciplinară, pluridisciplinară,

transdisciplinară);
 învăţarea în cooperare;

 desfăşurarea unor lecţii cu ajutorul computerului;

Activităţile practice se impun datorită reperelor
psihologice ale vârstei şcolarului mic: gândire dominată
de concret, surprinde permanenţa, invarianţa, gândire tot
mai flexibilă, peceperea globală a lucrurilor,
descompunerea şi recompunerea reprezentărilor care
sporesc puterea imaginativă, memorie logică şi
voluntară, volumul atenţiei încă redus.
 Pentru ca activităţile practice să fie eficiente trebuie
îndeplinite următoarele condiţii:
 mediu stimulativ şi diversificat;

 interactivitatea;

 solidaritate cu grupul;

 utilizarea de „modele” concrete care să fie nu neapărat

reale, cât credibile şi atractive;
 obiecte care trebuie manipulate şi explorate;

 punct de acces la o noţiune / mod de exersare sau de

expunere a propriei înţelegeri.
VALORIFICAREA PRACTIC-APLICATIVĂ A ACTIVITĂȚILOR
DE ÎNVĂȚARE LA ȘTIINȚE ALE NATURII

Științele naturii, ca disciplină de învățământ, vizează:

 observarea și perceperea lumii în întregul său, cu

componentele, procesele și fenomenele caracteristice;
 învățarea prin înțelegere și aplicare;
 Prin intermediul acestui obiect, școlarul trece din lumea
poveștilor în lumea faptelor reale și a lucrurilor concrete,
începe să cunoască mediul în care trăiește și procesele
din jurul său.
 Aceasta implică transformarea elevului din spectator în
actor al activității științifice. În acest fel se evidențiază
necesitatea pregătirii elevului nu ca pe un cercetător sau
om de știință ci ca pe un cetățean care să utilizeze
demersul științific în vederea înțelegerii și participării
active la viața socială.
 Științele naturii nu trebuie să reprezinte un studiu
abstract a unor discipline departe de interesele de
cunoaștere ale elevilor, ci mai mult un drum spre
cunoaștere. Nu trebuie să-l definească ceea ce el intuiește
sau folosește ci trebuie să-l provoace pe elev să
(re)descopere ce îl înconjoară și ce se întâmplă în jurul
său, pentru a găsi soluții problemelor cărora va trebui să
le facă față.
 Predarea Științelor naturii ridică câteva probleme majore,
cum ar fi:

 baza tehnico- materială;

 necesitatea pregătirii permanente a învățătorului în
cunoașterea metodelor moderne de predare și
experimentare;
 Soluția primei probleme este recurgerea la experimentul
simplu, nesofisticat, utilizând materiale din mediul
familial elevului.

 Pregătirea învățătorilor în abordarea corectă a acestei

materii necesită un efort din punct de vedere al
concepției, structurii și metodelor didactice de aplicare,
cât și a compatibilizării conținutului științific cu
particularitățile de vârstă a celor cărora li se adresează.
 Metode și tehnici de lucru

 În cadrul lecțiilor de științe se pot folosi metode variate

cum ar fi: problematizarea și descoperirea, metode
clasice cu valențe participative (experimentul,
observația și conversația euristică); metode
stimulative, competitive (jocul didactic, concursul, etc.);
vizita sau excursia didactică.
 Metodele active folosite pe parcursul lecțiilor ilustrează
funcția lor instrumentală: elevul însuși realizează
obiectivele, le conștientizează cu finalități proprii.
 Este important ca metodele și tehnicile de lucru:
 să fie alese în funcție de ritmul de învățare și centrate pe
universul copilului;
 să fie centrate pe stimularea structurilor cognitive și
operatorii (documentarea după surse de informații
variate, observarea proprie, exercițiul individual,
experimentul, activități care solicită efortul colectiv – de
echipă, de grup);
 să ofere posibilitatea elevului să intervină nemijlocit în
realizarea unor experimente, să-și îmbogățească singuri,
în mod independent, cunoștințele, stimulând astfel
dorința de a cerceta, de a căuta răspunsuri, de a
colecționa diverse mostre din natură, imagini etc.
 Învățarea trebuie să se dezvolte în mod natural, pornind
de la ceea ce știe, ce cunoaște elevul, către descoperirea
varietății naturii și a fenomenelor pe care le
experimentează. Se va porni de la premisa că ,,elevul se
dezvoltă prin exercițiile pe care le face și nu prin acelea
care se fac în fața lui.”
 Experimentul
 ,,un procedeu de cercetare în știință, care constă în
provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile
cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care
guvernează, observație provocată, experiență.” – Paul
Popescu- Neveanu – Dicționar de Psihologie

 ,,cale fundamentală de predare a Științelor naturii, fiind

considerat un ,,pilon” de susținere a metodelor active;”

 metodă de investigație științifică, dar și metodă de

învățare;”
 Experimentul, ca metodă de explorare a realității are o
deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă elevilor
siritul de observare, investigare, capacitatea de a înțelege
esența obiectelor și fenomenelor, de prelucrare și
interpretare a datelor experimentale, interesul de
cunoaștere etc.
 Rolul învățătorului:
 să organizeze activitatea;
 să stabilească regulile de desfășurare a activităților de grup și a
responsabilităților fiecărui membru al grupului;
 să dirijeze învățarea prin intermediul activităților propuse;
 să precizeze, într-un limbaj simplu, etapele de parcurs, pentru ca
elevii să poată răspunde sarcinilor date;
 să prezinte în fața clasei experimente demonstrative în vederea
explicării sau confirmării unor adevăruri științifice;
 să antreneze elevii în observarea directă a unui experiment
efectuat de învățător;
 să îndrume elevii în executarea individuală a experimentelor;
 să explice științific rezultatele unor experimente;
 să urmărească respectarea regulilor stabilite pentru activitățile de
grup și realizarea sarcinilor ce revin fiecărui membru în cadrul
grupului de lucru;
 să compare rezultatele obținute în activitățile de grup cu cele ale
altor grupuri de lucru;
 să apecieze rezultatele obținute.
 ,,Mi s-a spus și am uitat
Am văzut și am înțeles
Am făcut și am învățat.”
Confucius

Elevul reține diferențiat:

 10% din ceea ce citește;

 20% din ceea ce aude ;

 30% din ceea ce vede;

 50% din ceea ce aude și vede în același timp:

 80% din ceea ce spune:

 90% din ceea ce face și spune în același timp.

 Experimentele se folosesc de obicei integrate, în număr
mai mare sau mai mic, în diferite etape ale lecțiilor.
Acestea pot fi clasificate după mai multe criterii:
 după locul pe care îl ocupă în lecție;

 durata desfășurării;

 în funcție de participarea elevilor;

 de capacitatea umană;

 de locul de învățare în lecții.

 După locul pe care îl ocupă în lecții experimentele pot fi:
 experimente pentru stimularea interesului față de noile
informații, a motivației pentru învățare (se află în
momentul de captare a atenției);
 experimente pentru învățarea noilor informații,
aprofundarea sau extinderea lor (în lecția propriu-zisă) –
experimentele demonstrative- pregătite de învățător înainte
de oră și apoi prezentate clasei în vederea demonstrării,
explicării, confirmării unor adevăruri;
 experimente pentru fixarea cunoștințelor (se introduc pe
parcursul lecției în momentele de feed-back sau de
recapitulare;
 experimente de evaluare.
 În funcție de durata desfășurării, experimentele pot fi:
 experimente imediate a căror desfășurare nu necesită mai
mult timp (experimentul începe, se desfășoară și se
termină în cadrul orei de curs);
 experimente de durată a căror desfășurare se întinde pe
parcursul unei perioade mai lungi de timp (ex. Influecța
factorilor de mediu asupra plantelor – realizarea lui
necesită o observare a modificărilor pe parcursul a
câtorva săptămâni) și care necesită observarea într-o fișă
de observație a modificărilor produse de-a lungul întregii
perioade.
 Din punct de vedere al participării/neparticipării sau
implicării/neimplicării elevilor în efectuarea
experimentelor, acestea se pot desfășura:
 pe grupe (3-4 elevi) – se realizează experimentul într-un
timp scurt, sarcinile fiind împărțite, asigurându-se astfel
participarea tuturor elevilor chiar dacă activitatea lor s-ar
desfășura pe diferite planuri (unii realizează experimentul,
alții desenează, alții scriu observațiile etc,);
 individual – atunci când sunt antrenați în mod egal,
lucrează odată cu învățătorul, fiecare elev lucrează
independent;
 frontal (forma combinată) – efectuat de fiecare dintre elevi,
în același ritm și același timp, pe aceeași temă sub
îndrumarea directă a învățătorului - necesită aparatură
pentru fiecare, dar are un efect instructiv sporit.
Rolul activității de observare
Observarea are o deosebită valoare euristică și
participativă deoarece permite o percepție polimodală, pe
baza a cât mai multor simțuri, detectarea și extragerea
unei informații noi prin eforturi proprii. Prin intermediul
ei se urmărește explicarea, descrierea și interpretarea
unor fenomene printr-o sarcină concretă de învățare,
contribuind totodată la formarea și dezvoltarea unor
calități comportamentale, precum: consecvența, răbdarea,
perseverența, perspicacitatea și imaginația, a gândirii
cauzale, a spiritului de observație și de colaborare
(observație pe grupe).
 Înregistrarea datelor
Elevii trebuie să învețe să-și înregistreze observațiile.
Acestea vor conține câteva puncte importante ca de
exemplu:
 Data

 Tema, titlul experimentului

 Materiale folosite

 Ipostaze de lucru (dacă sunt date anticipat)

 Secvențele, etapele experimentului, investigației

 Rezultatele, observațiile

 Concluziile proprii
 ALTE ACTIVITĂȚI CU CARACTER PRACTIC-APLICATIV

Excursia didactică
 oferă elevilor să observe, să cerceteze și să cunoască în
mod direct o mare varietate de aspecte din natură, de
ordin biologic sau geografic, despre mediul natural și
factorii de mediu, să înțeleagă mai clar legătura dintre
organism și mediu, să colecționeze un bogat material
didactic necesar pentru desfășurarea lucrărilor de
laborator;
 contribuie la educarea și dezvoltarea simțului estetic-
trezește dragostea și interesul pentru natură și dragostea
pentru frumusețile ei;
 ajută la cunoașterea spațiului geografic.
 Vizita didactică

 contribuie la consolidarea unor cunoștințe acumulate, la

lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, îi pot
transforma în prieteni ai unor instituții, muzee, grădini
zoologice, parcuri;
 îi ajută să observe anumite corpuri, fenomene studiate.
 Utilizarea softului educațional și al sistemului AEL

 permite realizarea unor experimente vituale și rezolvarea

unor teste, având ca suport activitățile practice
desfășurate.
 Utilizarea metodei proiectelor (Intel Teach)
 Acest stil de învățare este unul foarte atractiv deoarece derivă
din autenticitatea experiențelor.
 Elevii își asumă rolul și comportamentul celor care activează
într-un anumit domeniu. Fie că realizează o prezentare despre
probleme de mediu, un album foto pentru a ilustra o anumită
temă, un acvariu, o prezentare multimedia, o culegere de
ghicitori sau jocuri didactice, elevii sunt implicați în activități
reale, care au semnificație dincolo de sala de clasă sau școală.
Pentru profesori:
 dezvoltă profesionalismul și colaborarea cu colegii, precum și
posibilitatea de a construi relații cu elevii și părinții acestora.
Pentru profesori și elevi:
 contribuie la consolidarea competențelor digitale – prin
realizarea și utilizarea site-lui de colaborare online
(http://piticidevis.wik.is).
VALORIFICAREA PRACTIC-APLICATIVĂ A ACTIVITĂȚILOR
DE ÎNVĂȚARE LA MATEMATICĂ

 Matematica s-a cristalizat ca ştiinţă deschisă, capabilă de

un progres permanent, de o perpetuă aprofundare,
descoperire şi creare a unor teorii noi. Dezvoltarea rapidă
a ştiinţei, a acumulării în ritm tot mai intens a
informaţiilor, impun dezvoltarea culturii matematice,
care trebuie să-şi facă loc tot mai mult în cultura generală
a unui om. Ca atare, încă din clasele mici se impune
stimularea intelectului, a gândirii logice, a judecăţii
matematice la elevi, încât să devină o disciplină plăcută,
atractivă, convergentă spre dezvoltarea raţionamentului,
creativităţii şi muncii independente.
 Scopul învăţământului matematic nu se reduce la latura
pur informativă, ci vizează cultivarea raţionamentului,
spiritul de receptivitate, formarea gândirii logice,
definirea clară şi precisă a noţiunilor, adaptarea creatoare
la cerinţele vieţii sociale. Toate cunoştinţele dobândite
trebuie să aibă legătură directă cu viaţa, pentru că au o
utilitate practică.
 Mulţi copii întâmpină dificultăţi în învăţarea matematicii
pentru că nu-şi însuşesc la timp aceste noţiuni. Important
este ca învăţătorul să respecte latura practică a
matematicii. Odată cu însuşirea noţiunilor matematice
prin efort intelectual elevul învaţă şi anumite tehnici de
investigare şi rezolvare cu caracter tot mai general.
 Prin modelare, joc didactic, problematizare, învăţarea
prin descoperire elevul este pus în situaţia de a căuta, a
descoperi, de a rezolva situaţii noi, neînvăţate anterior.
Acestea privesc atât activitatea elevului cât şi pe cea a
învăţătorului
 Abilităţile necesare desfăşurării activităţilor practice
sunt: atenţia, manipularea, observarea, comunicarea,
mobilitatea.
 Elevii pot fi conduşi, prin activităţi atent dirijate,
activităţi practice la sesizarea poziţiei unui obiect faţă
de alt obiect şi la aprecierea distanţei dintre ele, folosind
cuvintele: “mai aproape”, “mai departe”, “sus/jos”, “la
dreapta/la stânga” etc.
 Percepţia relaţiilor spaţiale va fi completată cu activităţi
de observare a obiectelor din clasă, a poziţiei unui obiect
faţă de celălalt pentru însuşirea noţiunilor şi
reprezentarea grafică a distanţei, poziţiei dintre obiecte.
Astfel se fac aranjări într-o anumită ordine, exerciţii de
comparări şi diferenţieri ale diferitelor materiale concrete
sau ilustraţii, exerciţii practice cu material didactic, de
sortare, de grupare.
 De exemplu se scot în faţa clasei trei copii, care sunt
aşezaţi în linie cu distanţa potrivită între ei. La semnalul
învăţătoarei, copiii închid ochii, timp în care ascundem
un copil. La semnalul următor copii deschid ochii şi îi
întrebăm : ,,Al câtelea copil s-a ascuns?” Elevii răspund.
Apoi, se vor intui poziţiile spaţiale: în faţa, în spatele,
lângă catedră, sub catedră, pe scaun. Se atrage copiilor
atenţia că cei trei elevi vor ocupa una din aceste poziţii şi
ei trebuie să răspundă în ce poziţie se află colegii lor.
 În etapa operării cu mulţimile de obiecte concrete se
realizează acţiunea nemijlocită cu obiecte concrete din
mediul înconjurător. În acest sens activităţile practice
sunt de un real succes: ,,Formează o mulţime cu 4
elemente şi una cu 3 elemente cu obiecte de pe bancă,,
(fluturi, frunze, creioane etc) ,,Grupează obiectele de pe
bancă având tot atâtea elemente cu mulţimea nou-
formată; Aşază în pereche cu colegul de bancă beţisoare
de diferite culori şi spune câte sunt.
 Pentru a uşura înţelegerea compunerii unui număr, pe
fiecare bancă se vor afla două cartoane de culori diferite.
Elevii lucreză pe perechi, fiecare pereche primeşte 7
fluturaşi, se va cere copiilor să găsească variante de
compunere a numărului 7, aşezând un număr diferit de
fluturaşi pe ambele cartoane. Fiecare pereche adună
posibilităţile găsite, explicând cum a lucrat. Pentru a
cunoaşte toate variantele de compunere a numărului 7, se
vor efectua exerciţii pe tabla magnetică.
 Activităţile practice nu pot lipsi atunci când se învaţă
adunarea şi scăderea numerelor. În etapa concretă, elevii
formează, de exemplu, o mulţime de flori roşii cu 5
elemente şi o mulţime de flori galbene cu 2 elemente.
Reunind cele două mulţimi de flori se formează o
mulţime care are 7 flori. Se repetă acţiunea folosind alte
obiecte, până ce elevii conştientizează că reunind o
mulţime formată din 5 obiecte cu o altă mulţime formată
din obiecte (indiferent ce sunt acestea) se obţine o
mulţime formată din 7 obiecte. În această etapă, acţiunea
elevului vizează număratul sau compunerea unui număr,
date fiind două componente.
 O categorie de probleme folosită, care nu respectă
întocmai structura unei probleme, o constituie
problemele-poezii. Chiar dacă nu solicită intens gândirea
elevilor, sau nu consolidează în mod deosebit
cunoştinţele matematice însuşite anterior, ele au un rol
deosebit în crearea unei atmosfere plăcute, de bună
dispoziţie, de încredere în forţele proprii,de stârnire a
dorinţei de a trece peste orice obstacol, de a participa
activ la rezolvarea problemelor.
Pentru un concurs de Mate
Eu rezolv, zilnic, probleme:
Dacă într-o zi fac şapte
Şi-ncă două pentru teme,
Spune, câte se adună,
În caiet, pe săptămână?
 Încă din clasele pregătitoare și I, elevii învaţă să
recunoască câteva figuri şi corpuri geometrice, mai ales
acelea pe care le întâlnesc şi le utilizează ca material
didactic în numeraţie şi calcul: dreptunghiul, pătratul,
triunghiul, cercul, cubul. Ex. jocuri: individuale şi de
grup, de competiţie, pe baza de reprezentări (desene,
scheme, diagrame), pe baza de scenarii imaginate de
învăţător, create de copii, simulări ale unor situaţii
practice, jocuri matematice pe calculator.
 Referitor la corpuri geometrice în afara recunoaşterii, se
vor face exerciţii de observare a obiectelor ce au aceste
forme şi activităţi practice de construire a acestor forme.
 Alături de procesele intuitive, predarea-învăţarea
presupune acţiuni de măsurare efectivă a figurilor şi
corpurilor geometrice, de comparare a rezultatelor,
decupări de figuri, descompuneri ale figurii sau
desfăşurări şi apoi asamblări ale corpului geometric.
 În clasele I-IV, studiul mărimilor şi al unităţilor de
măsură reprezintă o interfaţă între matematică şi viaţa de
zi cu zi. Înţelegerea măsurării şi a unităţilor de măsură nu
implică întotdeauna introducerea imediată a unităţilor
standard. Învăţătorul trebuie să utilizeze unităţile
nestandard (de exemplu: palma, creion, pasul etc.).
 O altă aplicaţie practică o constituie jocurile didactice.
Jocul matematic este forma de activitate ce trebuie
folosită oră de oră, mai ales la clasele pregătitoare, I şi a
II –a, deoarece acesta are capacitatea de a antrena toţi
elevii clasei, acţionând favorabil şi asupra elevilor care
întâmpină greutăţi în însuşirea cunoştinţelor. Ex. jocuri:
individuale şi de grup, de competiţie, pe baza de
reprezentări (desene, scheme, diagrame), pe baza de
scenarii imaginate de învăţător, create de copii, simulări
ale unor situaţii practice, jocuri matematice pe calculator.
 Astfel, dintre jocurile care vizează şirul numerelor
naturale pe care le folosim la ora de matematică, pot fi
enumerate: ,,Ce numere lipsesc”, „Caută vecinii”,
„Numără mai departe”, ,,Ghiceşte numărul”, „Rebus
matematic ”.
 Pentru consolidarea deprinderilor de calcul, se poate
folosi cu succes jocul: ,,Cine urcă scara mai repede?”
 În zilele noastre, societatea are nevoie de un om cu
gândire creatoare, inventiv, explorator, îndrăzneţ, de
aceea este necesară modernizarea matematicii,
perfecţionarea învăţământului în vederea sporirii
eficienţei sale formative. Dar nu orice perfecţionare,
orice introducere a noului înseamnă modernizare, ci
căutarea de noi mijloace, folosirea celor existente cu
scopul de a mări eficienţa, de a asigura calitatea însuşirii,
de a forma oamenii capabili să stăpânească cunoştinţele
şi deprinderile necesare şi să le poată aplica în viaţă, în
producţie.
VALORIFICAREA PRACTIC-APLICATIVĂ A ACTIVITĂȚILOR
DE ÎNVĂȚARE LA COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

 Limba şi literatura română este una dintre disciplinele la

care caracterul practic- aplicativ se implementează într-o
mare măsură, ţinând cont de bagajul informaţional şi de
strategiile didactice, strategii care pot optimiza procesul
de instruire, dacă se are în vedere faptul că reprezintă
modalităţi complexe de organizare şi conducere a
procesului instructiv-educativ pe baza combinării
mijloacelor de învăţământ şi a formelor de grupare a
elevilor, şi toate în funcţie de personalitatea şi
creativitatea profesorului. Cadrul didactic, ca şi elevii,
acţionează prin intermediul unor metode de predare şi
învăţare. Calitatea muncii lor este în funcţie de aceste
metode; ele constituie o sursă însemnată de creştere a
eficacităţii şi eficienţei învăţământului.
 Aplicându-se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale
în pregătirea elevilor. De asemenea, însuşirea unor
cunoştinţe noi poate deveni mai dificilă sau mai uşoară
pentru unii şi acceaşi elevi, în funcţie de metodele
utilizate. În acelaşi timp, s-a putut constata că exersarea
funcţiilor intelectuale este condiţionată nu numai de
conţinuturile date, ci şi de forma în care acestea sunt
aduse la cunoştinţa copiilor, adică de metodele utilizate.
 Implicarea activă şi interactivă a elevilor cu întregul lor
potenţial intelectual, fizic, afectiv-motivaţional şi
voliţional, cu creativitatea şi productivitatea lor,
reprezintă premisa unei instruiri eficiente, interactive,
care îşi propune ca rezultat, elaborarea de noi structuri
cognitive-intelectuale, acţionale, afective, motivaţionale
şi voliţionale operaţionale. Astfel, activizarea reprezintă
un rezultat al instrucţiei-autoinstrucţiei şi educaţiei-
autoeducaţiei şi, deopotrivă, o premisă a unei instrucţii-
autoinstrucţii şi educaţii-autoeducaţii eficiente, de nivel
superior. Dintr-un participant pasiv şi docil, din obiect al
învăţării, elevul devine subiect activ al unei activităţi
orientate de propriile sale nevoi şi interese educaţionale
şi, în bună măsură, propriul său educator.
 Profesorul este cel care creează mediul educaţional
favorabil, stimulativ şi interesant pentru învăţare în clasă,
iar elevul este cel care aduce ceva din viaţa lui, din afara
şcolii, din ciclul preşcolar sau experienţa lui de viaţă. În
cadrul orelor de limba şi literatura română, se pot folosi o
multitudine de metode care să stârnească interesul
copiilor. Printre acestea se pot utiliza şi metode ale
gândirii critice.
 Elevii citesc cu plăcere orice text dacă li se orientează
atenţia, curiozitatea şi interesul faţă de acesta. De cele
mai multe ori, aceste metode îi solicită pe elevi să
formuleze întrebări referitoare la text, întrebări care să-i
pună în dificultate pe colegii lor în căutarea
răspunsurilor. Nici unii, nici ceilalţi nu ar reuşi să facă
acest lucru, dacă nu ar citi textul cu atenţie. Animaţia îi
cuprinde şi atunci când întrebarea pusă are mai multe
soluţii. Uneori, metodele îi antrenează în citirea pe roluri,
prin dramatizări, prin organizarea şi distribuirea rolurilor
în echipă, precum şi prin folosirea unui vocabular
propriu în replicile lor. Dezbaterea unor probleme care îi
interesează, folosind argumente ”pro” şi “contra”, îi ajută
să decidă dacă acceptă sau nu valorile şi ipotezele din
text.
 Receparea mesajelor şi a informaţiilor se face prin
comunicare elev-elev sau profesor-elev, ceea ce
contribuie la învăţarea de tip activ.
 Dintre metodele gândirii critice se pot enumera
următoarele: ciorchinele, jurnalul dublu, tabelul
conceptelor, cadranele, stiu - vreau să ştiu - învăţ,
brainstorming-ul, scrierea liberă, lectura în perechi, turul
galeriei, cvintetul, pălăriile gânditoare, cubul, interviul în
trei trepte, explozia stelară, copacul ideilor, harta
personajelor etc
 Una din metodele care poate fi folosită în cadrul orelor de limba
şi literatura română este jurnalul dublu. Folosindu-l, elevii pot
observa că un text poate fi redat prin imagini şi invers. De aici
elevul îşi formează deprinderi de a împărţi textul în fragmente,
folosirea unei imagini în locul unui fragment şi invers. Obişnuiţi
cu redarea textului prin benzi desenate, ei constată că un text are
un început (introducerea), o continuare a acestui început
(cuprinsul) şi apoi încheierea textului (sfârşitul), realizând că
textul nu poate fi lipsit de una dintre aceste părţi. Pentru a aplica
această metodă, copiii trebuie să-şi împartă pagina în două părţi,
trasând o linie verticală pe mijloc. În partea stângă se pot nota
citate, fragmente, desene, benzi desenate, iar în partea dreaptă le
vor comenta, vor justifica alegerea făcută, vor scrie ce i-a
determinat să facă această alegere. Pot nota, de asemenea,
impresii, sentimente, păreri, întrebări pe care şi le-au pus atunci
când au făcut alegerea sau dacă le-a fost impusă, pot să-şi spună
părerea pro sau contra în legătură cu cerinţa dată. Această
metodă se poate aplica atât la textele în proză, cât şi la cele în
versuri, pentru că le dă posibilitatea elevilor să exprime prin
cuvintele lor tot ceea ce cred, simt, ştiu, gândesc şi înţeleg
despre text, fragment.
 Cadranele – reprezintă o tehnică ce presupune
extragerea esenţialului dintr-un text analizat, de rezumare
şi sintetizare a unui conţinut informaţional solicitând
implicarea elevilor în înţelegerea acestuia. Această
metodă presupune parcurgerea următorilor paşi:
 împărţirea tablei în 4 părţi egale.
 se propune un criteriu pentru fiecare cadran obţinut.
 se citeşte textul.
 se formulează răspunsuri scurte pentru fiecare cadran.
 se evaluează rezultatele.
Avantajele folosirii acestei metode:
 stimulează atenţia şi gândirea;
 scoate în evidenţă modul propriu de înţelegere;
 conduce spre esenţializare, sintetizare.
 Metoda poate fi folosită în etapele lecţiei dar poate fi şi o
excelentă metodă de evaluare a cunoştinţelor însuşite de
elevi (în cadrul unei lecţii sau al unui capitol). În
evocare: se poate desena cadranul şi se pot trece
obiectivele sub formă de cerinţe; elevii îşi trasează
cadranele şi îşi citesc cerinţele; le putem cere apoi să
citească lecţia cu atenţie pentru a face însemnările în
cadran; În realizarea sensului: colaborează, comunică,
cer sfaturi şi îndrumări cadrului didactic, dezbat şi
realizează obiectivele prevăzute; În reflecţie: se
confruntă rezultatele, se dezbat, se analizează, se fac
aprecieri.
 Elevii devin treptat conştienţi de puterea lor de utilizare a
celor învăţate şi încep să-şi organizeze singuri datele, îşi
formulează cerinţe, îşi stabilesc obiective devenind mai
independenţi în învăţare (exemplu: se poate cere ca temă
realizarea unui cadran cu sarcini „personalizate”, acestea
fiind foarte variate şi cu multiple valenţe funcţionale,
unde elevii îşi stabilesc sarcini diversificate şi de
complexitate crescută).
 Îmbinarea cititului cu scrisul, comunicarea cu desenul în
gândirea critică, fac din activitate un joc în care elevilor
le place să se implice. Este o metodă care place elevilor
şi care le cere orientare în pagină, le formează gustul
estetic, elevii fiind preocupaţi nu numai de ceea ce scriu,
ci şi de felul în care scriu.
 Cvintetul este o poezioară de cinci versuri prin care se
rezumă un conţinut de idei.
Activitatea se poate desfăşura individual, în perechi sau
în echipă.
Structura cvintetului:
 primul vers este un singur cuvânt-cheie (substantiv);
 al doilea vers este format din două adjective care descriu
ceva;
 al treilea vers este format din trei verbe (de obicei la
gerunziu);
 al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă
păreri, sentimente faţă de subiectul în cauză;
 al cincilea vers este un cuvânt care exprimă esenţa
problemei;
Exemplu: „Condeiele lui Vodă”, după Boris Crăciun

Ţăranii
Pricepuţi,viteji,
Muncind, iubind, luptând,
Ţăranii îşi iubesc patria.
Patrioţi.
 Metoda cubului este folosită când se doreşte explorarea
unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective
oferind elevilor posibilitatea dezvoltării competenţelor
complexe şi integratoare.

Etape:
 se realizează un cub care are feţele numerotate de la 1 la
6;
 se anunţă subiectul pus în studiu;

 se împarte clasa în 6 grupe care examinează tema din

perspectiva cerinţei de pe una din feţele cubului;
 Aspecte concrete din desfăşurarea unei lecţii la clasa a III-a.
Disciplina: Limba şi literatura română
Subiectul: „Legenda ghiocelului”, de Eugen Jianu
Completarea „ciorchinelui” - în urma discuţiilor în grup, elevii
realizează ciorchinele, cu gânduri sugerate de cuvântul ghiocel.
Procedeul cubului: activitate pe 6 grupe
 Grupul 1 descrie (formă, culoare) ghiocelul;
 Grupul 2 compară vorbele blânde ale ghiocelului cu exprimarea
dură a Iernii;
 Grupul 3 înlocuieşte cuvintele firav, blânde, s-a supărat, din
enunţurile date, cu altele cu acelaşi înţeles, folosite în text;
 Grupul 4 selectează pronumele personal din ultimul alineat al
textului şi le analizează;
 Grupul 5 argumentează de ce ghiocelul este vestitorul primăverii;
 Grupul 6 argumentează de ce textul are titlul „Legenda
ghiocelului”.
 Interviul în trei trepte
Elevii se organizează în triade (A, B, C), pentru a fi pe
rând, intervievator, intervievat, observator. Interviul va
conţine întrebări de genul:
 Care sunt personajele textului?
 Când se petrece întâmplarea?
 De ce se consideră ghiocelul neînsemnat?
 Cum încearcă Iarna să-l pedepsească pe ghiocel?
 Cine îl ajută pe ghiocel?
 Care este semnificaţia acestei flori ?
Răspunsurile cele mai interesante se comunică întregii
clase.
Explozia stelară este o metodă de stimulare a
creativităţii, o modalitate de relaxare a copiilor care se
bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de
probleme şi noi descoperiri.
Obiectiv: Formularea de întrebări şi realizarea de
conexiuni între ideile descoperite de copii în grup, prin
interacţiune şi individual pentru rezolvarea unei
probleme.precum şi modul de cooperare şi interacţiune.
Exemplu:
Convorbire: Menţinerea sănătăţii
Obiectiv: evidenţierea a cât mai multe soluţii de
menţinere a sănătăţii ca răspuns la întrebările adresate.
 Desfăşurare:
1. Se citeşte o ghicitoare. Se discută iar elevii extrag ideea centrală
„menţinerea sănătăţii” şi se expune pe steaua mare.
2. Cinci copii aleg câte o steluţă pe care este scrisă întrebarea, apoi
fiecare din ei, printr-un joc numărătoare îşi formează grupul
preferenţial: Unu, doi, trei, patru, cinci/Vă grupaţi cu toţii
aici/Împreună vă jucaţi şi învăţaţi/Întrebări vă adresaţi!
3. Se citeşte întrebarea de pe steluţă şi timp de 5 minute, copiii
analizează imaginile, formulează întrebări în concordanţă cu
situaţiile problemă descoperite de grup.
4. După expirarea timpului, elevii revin în semicerc şi adresează
întrebările elaborate în grup celorlalte grupuri care răspund
întrebărilor sau adresează noi întrebări de acelaşi tip, completând
eforturile acestora.
5. Întrebările interesante se scriu pe câte o steluţă care se fixează pe
o imagine sugestivă (poster)
Aplicatie: ,,La cireşe”
Tehnica viselor este o tehnică bazată pe meditaţie în care
copilul îşi lasă imaginaţia să lucreze pentru a exprima
ceea ce a gândit că poate face el în viitor, cum va arăta
locuinţa lui, colegii, şcoala, parcul, apoi compară visul
cu realitatea în vederea obţinerii unor situaţii viabile
pentru viitor.
 Obiectiv: Stimularea imaginaţiei prin crearea de situaţii
comparabile cu cele existente în viaţa reală. În cadrul temei
„Şcoala mea” fiecare elev îşi va imagina cum va arăta şcoala
sa peste 10 ani.
 Grupa 1 – lingviştii: Realizaţi un text în care să descrieţi
şcoala
 Grupa 2 – arhitecţii: Construiţi şcoala cum v-o imaginaţi peste
10 - 20 ani.
 Grupa 3 – naturaliştii: Imaginaţi-vă grădina şi curtea şcolii ca
o oază de relaxare, aer curat.
 Grupa 4 - kinestezicii: Creaţi un program artistic pentru teatrul
de păpuşi al şcolii în viitor.
Activităţi în grupuri Învăţătoarea revine cu o altă sarcină
didactică: „Gândiţi-vă ce poate fi realizat cu adevărat din tot
ceea ce v-aţi imagina”.
Prezentarea rezultatelor Fiecare grup prezintă soluţiile viabile
în funcţie de timpul transpunerii în realitate timp de 5 minute.
 Beneficii:
 Stimulează imaginaţia şi creativitatea

 Impulsionează depăşirea barierelor

 Activează grupurile prin competiţia permanent

 Impune stabilirea unei paralele între lumea reală şi cea

imaginară
 Compararea soluţiilor

 Dezvoltă gândirea creativă

 Stimulează buna dispoziţie

 Metoda Copacul ideilor este o metodă grafică în care
cuvântul - cheie este scris într-un dreptunghi în partea
din mijloc, la baza paginii. De la acest cuvânt - cheie se
ramifică, asemenea crengilor unui copac, toate
cunoştinţele învăţate. În lectura de la clasa a IV-a „Pe
Argeş în jos...”, după Alexandru Vlahuţă, am utilizat
metoda Copacul ideilor. Au conlucrat câte doi şi în
echipă pentru a da răspunsurile adecvate.
 Harta personajelor se referă la analiza însuşirilor şi
relaţiilor dintre personaje.
 Se notează în centrul paginii numele personajului
principal şi în părţile laterale numele personajelor cu care
intră în relaţie. Personajele se unesc prin săgeţi, scriindu-
se pe acestea însuşiri comune şi necomune, citate. Se
poate lucra frontal sau pe echipe.
 Exemplu: În lectura „Ciuboţelele ogarului”, de Călin
Gruia, clasa a IV-a
Diagrama Venn este o metodă grafică care se realizează
cu ajutorul a două elipse suprapuse parţial. În partea
comună sunt redate asemănările dintre personaje, iar în
restul cercurilor sunt evidenţiate deosebirile. Am utilizat
această metodă la clasa a IV-a, după predarea lecţiei
„Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă.
 Metoda pălăriilor gânditoare - este o tehnică
interactivă, de stimulare a creativităţii participanţilor care
se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria
aleasă. Colectivul de elevi este împărţit în 6 grupe a câte
4 elevi. Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor şi se
oferă cazul supus discuţiei pentru ca fiecare să-şi
pregătească ideile. Vor interpreta astfel rolul precis, aşa
cum consideră mai bine. După discuţiile avute în grupe,
liderul prezintă poziţia grupului din care face parte.
Rolurile se pot inversa, participanţii fiind liberi să spună
ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă.
Joc didactic – Pălăriile gânditoare - „Pupăza din tei”
 Pălăria albă - povestitorul
 Prezintă date despre viaţa şi opera lui Ion Creangă.
 Despre ce este vorba în text?
 Care sunt personajele?
Pălăria roşie - psihologul
 Răspundeţi la următoarele întrebări:
 Ce sentimente nutreşte Nică faţă de pupăză?
 Ce v-a plăcut cel mai mult din acest text?
 Cum trebuie să ne comportăm cu păsările din natură?
Pălăria galbenă - optimistul
 Ce a vrut să facă Nică cu pupăza în iarmaroc?
 Încercaţi să fiţi apărătorul lui Nică.
 Ce învăţăm de la fiecare personaj al textului?
 Pălăria albastră - moderatorul
 Prezentaţi alte două întâmplări din copilăria lui Ion
Creangă.
 Adresaţi copiilor trei întrebări să vedeţi dacă au înţeles
textul studiat.
Pălăria verde – gânditorul
 Închipuiţi - vă că sunteţi Nică. Cum v-aţi fi comportat
dacă eraţi în situaţia lui?
 Găsiţi un alt final povestirii.

Pălăria neagră - criticul

 De ce era supărat Nică?

 Prezintă greşelile copilului.

 Ce nu ţi-a plăcut în această poveste?

 Scheletul de recenzie este o modalitate de esenţializare
gradată a conţinutului informaţional a unor texte,
îndeosebi literare, de dimensiuni variate. De asemenea,
este o modalitate de întărire a învăţării prin asocierea
acestor informaţii cu desene, simboluri şi culori induse
de lectură. Este o tehnică relativ simplă de rezumare a
unui conţinut de idei ce presupune abilitatea elevilor
pentru a dobândi un algoritm al realizării unui rezumat.
Metoda cuprinde cerinţe-şablon, dar soluţionarea lor cere
adaptarea elevilor la fiecare text în parte, în funcţie de
conţinuturi.
 La început se lucrează cu toată clasa pentru formarea
deprinderilor de învăţare şi de aplicare a noţiunilor. După
ce şi-au format aceste deprinderi, ideile, părerile vor fi
formulate individual, în perechi sau în grupe.
 Cumătra vulpe
de Otilia Cazimir
- schelet de recenzie -
 • Exprimă într-o propoziţie (enunţ ) despre ce este vorba în text.
……………………………………………………………………………………
 • Într-o expresie semnificativă, spune ce conţine textul.
……………………………………………………………………………………
 • Într-un cuvânt, spune ce conţine textul (esenţa textului).
……………………………………………………………………………………
 • Precizează culoarea pe care o asociem conţinutului textului.
……………………………………………………………………………………
 • Spune cel mai important aspect (idee, gând, imagine) care răzbate din conţinutul
textului./Completează propoziţia: „Cel mai bun/mai interesant lucru din acest text
este...”
……………………………………………………………………………………
 • Găseşte un simbol (desen) pentru textul în cauză.
Metoda MOZAICULUI sau metoda JIGSAW este o
metodă promovată de susţinătorii predării-învăţării în
maniera gândirii critice şi urmăreşte învăţarea prin
colaborare la nivelul unui grup de elevi şi predarea
achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al
grupului „expert”, unui alt grup de elevi.
APLICAŢIE Clasa a IV-a: Genul substantivelor
„Experţii 1”
 Exerciţii de identificare a substantivelor din text,
specificând felul, numărul lor şi ce denumesc ele.
„Experţii 2”
 Exerciţii de trecere a unui substantiv masculin de la
numărul singular la numărul plural,
 Exemple de substantive comune de gen masculin,

 Suportul teoretic referitor la substantivele de gen

masculin,
 Exemple de substantive proprii de gen masculin.
„Experţii 3”
 Exerciţii de trecere a unui substantiv feminin de la nr.
singular la nr. plural,
 Exemple de substantive comune de gen feminin,
 Suportul teoretic referitor la substantivele de gen
feminin,
 Exemple de substantive proprii de gen feminin.
„Experţii 4”
 Exerciţii de trecere a unui substantiv neutru de la nr.
singular la nr. plural,
 Exemple de substantive comune de gen neutru,
 Suportul teoretic referitor la substantivele de gen neutru.
 Elevii se reîntorc la grupele iniţiale, explicând ceea ce au
învăţat fiecare în grupele de experţi. La finalul orei,
învăţătorul pune întrebări suplimentare tuturor elevilor
pentru a se convinge că au înţeles ceea ce le-a fost
„predat” de către colegii lor.
Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea
capacităţii elevilor de a comunica prin întrebări şi
răspunsuri ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine
de la iniţialele cuvintele Răspunde – Aruncă –
Interoghează Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul
lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, înaintea
începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii,
de către profesorul ce asistă la joc a eventualelor lacune
în cunoştinţele cursanților şi a reactualizării ideilor-
ancoră.
 Pot fi sugerate următoarele întrebări:
 Ce ştii despre ............ (o anumită temă)?

 Despre ce ai învăţat în acest curs ?

 Care este importanţa faptului că..?

 Cum justifici faptul că......?

 Care sunt consecinţele faptului ....?

 Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată..?

 Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus...?

 Ce ţi-a părut mai dificil..?

 Ce ţi s-a părut mai interesant..?

 De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce

tocmai ai învăţat?
 Este o metodă de a realiza un feedback rapid, într-un
mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant decât
metodele clasice de evaluare. Elevii sunt încântaţi de
această metodă – joc de constatare reciprocă a rezultatele
obţinute, modalitate care se constituie în acelaşi timp şi
ca o strategie de învăţare ce îmbină cooperarea cu
competiţia. Chiar şi cei mai timizi elevi se simt
încurajaţi şi participă cu plăcere la activitate.
 Un cadru didactic care foloseşte metode activ-participative
trebuie să fie:
 Un sfătuitor – care îşi ajuta elevii în rezolvarea
problemelor, îi motivează şi îşi prezintă propriul punct
de vedere;
 Un animator – care iniţiază metode şi le explică elevilor,
pregăteşte materialele didactice şi prezintă
scopurile învăţării;
 Un observator şi un ascultător – care observă elevii în
timpul activităţii şi îi poate aprecia corect;
 Un participant la învăţare – care nu are impresia că este
perfect şi învaţă toată viaţa;
 Un partener – care poate modifica ‘’scenariul’’ lecţiei,
dacă clasa o cere.
Concluzii:
Profesorul are nevoie de: „competenţă relaţională,
capacitate de a promova relaţii de cooperare şi
competiţie, un stil de lucru cooperant pentru a asigura
unitatea clasei, pentru a obţine un înalt grad de coeziune
al acesteia, pentru a stimula tendinţele centripete în locul
celor centrifuge, pentru a forma conştiinţa comunitară
(de grup) a elevilor de care se ocupă” (Cerghit, 2008, p.
183).
 Bibliografie:
 Berger, Gaston, Omul modern şi educaţia sa, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică,1973;

Cerghit,Ion, Metode de învăţământ ,Iaşi, Editura Polirom, 2006;

 Cosmovici, Andrei, Iacob,Luminiţa- „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi

 Joiţa, Elena, Educaţia cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom,

2002;

 Miron Ion , Radu Ion - „ Didactica modernă” , Ed..Dacia, Cluj, 1995

 Pânişoară, Ion Ovidiu, Comunicarea eficientă; Iaşi, Editura Polirom, 2002;

 Roşu Mihail –„Metodica predării matematicii în ciclul primar”

 Reviste -Învăţământul primar

 www.didactic .ro