 Într-o primă aproximație se admite că apa pură este formată din molecule de oxid de

hidrogen, H2O. Dar apa în stare pură nu este propice vieții și nici nu se găsește în
natură. Apa în natură conține numeroase substanțe minerale și organice dizolvate sau în
suspensie.

 Astfel, calitatea apei se determină în funcție de caracteristicile organoleptice, fizice,

chimice, biologice și bacteriologice.
 CARACTERISTICI ORGANOLEPTICE
 Mirosul
 Se datorează substanțelor organice în descompunere sau microorganismelor vii (alge,
protozoare, etc), precum și prezenței unor substanțe chimice provenite din ape uzate
industriale (fenoli, crezoli, etc).
 Gustul
 Se datorează diferitelor tipuri de substanțe dizolvate care se găsesc în cantități mai mari
în apă: sărat (clorură de sodiu sau sulfat de sodiu), amar ( sulfat de magneziu sau
clorură de magneziu), dulceag (sulfat de calciu), acidulat (bioxid de carbon), acru
(bicromat sau clorură de fier).
 CARACTERISTICI FIZICE
 Culoarea
 Se datorează prezenței în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși de
mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.) și se determină prin comparații cu soluții
etalon de clorură de platină și potasiu sau clorură de cobalt; fiecare grad de culoare
(GC) corespunde la 1 mg/l platină.
 Temperatura
 Variază în funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp.
 Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă
între 10 și 13°C; de la această adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru
fiecare 33 - 35 m.
 Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și 27°C.
 Substanțele organice Modificare
 Provin din resturi de plante și animale. Ele pot fi oxidate complet și se exprimă în
miligrame pe litru de manganat de potasiu necesar pentru oxidarea lor.
 Fierul
 Se găsește în special în apele subterane, sub formă de diferiți compuși, mai frecvent
bicarbonat feros. În contact cu aerul, compușii feroși devin ferici, punându-se în evidență
hidroxidul feric. Apa care conține fier în cantități mari este opalescentă, cu gust acru,
astringent, pătează rufele, nu poate fi întrebuințată în industria hârtiei, a celulozei, la
vopsitorii, coloranți, etc.
 Manganul
 Însoțește, de obicei, fierul în apele subterane. Depozitul produs de compușii manganului
are o culoare brună.
 Calciul
 Se găsește în apă sub forma de bicarbonați, sulfați și cloruri. Rolul lui în apa potabilă
este pus în legătură cu iodul, fiind determinant în apariția gușei.
 Magneziul
 Ca și calciul, determină duritatea apei.
 Amoniacul (NH3)
 Pune, de obicei, în evidență contaminarea apelor potabile cu apă provenită din rețeaua
de canalizare, de la closete, etc. Amoniacul poate fi și de natură minerală, provenind de
la minereuri ce conțin azotați.
 Clorul
 Se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai frecvent, de natură minerală.
Prezența în cantități mari a clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat,
amar). Clorul poate fi și de natură organică (urina și fecalele conțin cantități importante
de cloruri).
 Cuprul, plumbul și zincul
 Pot fi întâlniți sub forma de oxizi și indică corodări ale conductelor. În apele de suprafață
pot fi întâlniți în aval de deversări de ape uzate provenind de la industrii extractive și
prelucrătoare. Compușii lor sunt foarte otrăvitori.
 Dioxidul de carbon (CO2)
 În apă poate fi liber (gaz), semilegat (bicarbonați) sau legat (carbonați).
 Prezența dioxidului de carbon liber în cantități mari în apă dă acesteia caracter agresiv
față de oțel, mortar și betoane.
 Hidrogenul sulfurat(H2S)
 Poate fi de natură organică, ca un produs de descompunere, sau minerală, ca un produs
dizolvat în straturile adânci.