FUNCȚIONARUL PUBLIC

Cuprins:
1. Introducere
2. Noţiunea de funcţionar public
3. Categorii de funcţionari publici
4. Condiţiile de acces la funcţiile publice din administraţia publică
5. Incompatibilităţi şi conflicte de interese
6. Drepturile funcţionarilor publici
7. Îndatoririle funcţionarilor publici
8.Concluzii
9.Bibliografie
1. Introducere
Tema “Functionarul public” tratează noţiunea de funcţionar public, categorii de funcţionari publici, condiţiile de
acces la funcţiile publice din administraţia
publică, incompatibilităţi şi conflicte de interese, drepturile funcţionarilor publici și îndatoririle
funcţionarilor publici.
Pentru realizarea acestor funcţii ale statului se înfiinţează servicii publice, care, la rândul
lor, sunt înzestrate cu funcţii publice – atribuţii, competenţe şi răspunderi specifice sarcinilor pe care acestea le
realizează în scopul satisfacerii intereselor generale ale societăţii.
Un moment relevant în scurta prezentare a istoricului reglementării funcţiei publice
este adoptarea Constituţiei României din 1991, iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a
Statutului funcţionarului public, prin Legea nr. 188/1999 modificată ulterior.
O discuţie interesantă este legată de determinarea funcţiilor publice şi implicit a
categoriilor de funcţionari publici. Interpretarea art. 40 alin (3) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie, în coroborare
cu prevederile altor articole din Constituţie care fac referire la alte categorii de funcţii publice, ne îndreptăţesc să
considerăm că au calitatea de funcţionari publici nu doar persoanele care ocupă o funcţie publică în autorităţile
sau organele administraţiei publice, ci şi judecătorii Curţii Constituţionale, magistraţii, cadrele active ale
armatei, poliţiştii, personalul didactic (din învăţământul de stat), personalul vamal, personalul silvic.
Categoriilor de funcţionari amintite li se aplică prevederile unor legi speciale, alături, desigur, de dispoziţiile
generale din materie ale Constituţiei şi ale Statutului funcţionarului public.
2. Noţiunea de funcţionar public
În general, în administraţia de stat persoanele care deţin funcţii publice poartă denumirea generică de
funcţionari publici.
Funcţionarul public este o persoană care, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative, este numită
de autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit normelor legii şi investită în mod legal cu atribuţiile
funcţiei sale, prestând în mod permanent o activitate, cu scopul de a asigura funcţionarea continuă a unui
serviciu public.1
Potrivit alin. (1) al art. I din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, modificată şi
republicată2, legea reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi
autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală, denumite în continuare raporturi de
serviciu, iar conform alin. (1) al art. 2 din aceeaşi lege, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală şi locală.
Funcţionarul public, dispune alin. (2) al aceluiaşi articol, este persoana numită, în
condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică.
Pornind de la constanta că persoana fizică ce ocupă, în condiţiile legii, o funcţie publică este funcţionar
public, vom încerca să desprindem câteva elemente care să ne conducă la o definiţie proprie a funcţionarului
public din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală. Astfel:
a) toate serviciile publice ale administraţiei publice - autorităţi şi instituţii publice din
administraţia publică centrală şi locală, regiile autonome de interes public naţional, judeţean ori comunal - sunt
dotate, încă de la înfiinţare, cu funcţii publice, adică cu acele grupări de atribuţii, competenţe şi responsabilităţi,
potrivit legii, pentru realizarea sarcinilor specifice ale fiecărui serviciu public de către persoanele fizice care
ocupă, în condiţiile legii, funcţia publică respectivă;

1
Armstong, M., Managementul Resurselor Umane. Manual de practica, Ed. Codecs, Bucureşti, 2003.
2
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată in M. Of. nr. 600/1999 republicată în M.
Of. nr. 365/2007 modificată prin Legea nr. 284/2010, legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit
din fonduri publice publicată in M. Of. nr. 877/2010.
b) pentru ca o persoană să poată ocupa o funcţie publică este necesar ca aceasta să fie cetăţean român şi să
aibă domiciliul în ţară. In acest sens, art. 16 alin. (3) teza I din Constituţia republicată dispune că funcţiile şi
demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoane care au cetăţenia română şi
domiciliul în ţară. Pe lângă aceste cerinţe ale Constituţiei, prin diferite legi se cer şi alte condiţii, cum ar fi cele
cu privire la vârstă, studii s.a.
c) pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana - fizică - respectivă să aibă vârsta
de cel puţin 18 ani împliniţi, dacă legea specială nu cere o altă vârstă.
d) atât Legea nr. 188/1999, republicată, cât şi alte acte normative impun ca persoana fizică ce
urmează să devină funcţionar public să posede anumite studii - superioare, superioare de scurtă durată, liceale
sau postliceale -, iar unele acte normative cer o anumită pregătire de specialitate, cum ar fi: jurist, economist,
medic, inginer ş.a.
Astfel, de exemplu., art. 330 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala3, cere
ca prefectul să aibă studii superioare de lungă durată, iar alin. (4) al aceluiaşi articol cere ca subprefectul să aibă
studii superioare; art. 83 alin. (i) din aceeaşi lege impune ca secretarul comunelor, oraşelor şi subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor să aibă studii superioare juridice sau administrative, dispunând totodată
că, în mod excepţional, în funcţia de secretar al comunei poate fi numită şi o persoană cu alte studii superioare
sau cu studii liceale atestate prin bacalaureat.
c) învestirea într-o funcţie publică se face pe bază de concurs ori examen;
f) persoana fizică ce ocupă o funcţie publică trebuie să desfăşoare o activitate continuă şi
ritmică, evident cu respectarea programului de lucru al serviciului public respectiv;
g) pentru activitatea depusă, persoana fizică - funcţionarul public - are dreptul ia un salariu, stabilit
potrivit legii, pentru a se întreţine pe el şi familia lui;
h) pe durata ocupării funcţiei publice, persoana fizică are anumite drepturi şi obligaţii;
i) cu excepţia funcţionarilor publici care, potrivit legii, sunt inamovibili, toţi funcţionarii publici se
bucură de stabilitate.
Din elementele menţionate putem trage concluzia că: funcţionarul public este acea persoană fizică ce,
cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire într-o funcţie publică, pentru a desfăşura,
contra unui salariu, o activitate continuă și ritmica într-un serviciu public administrativ. Pe timpul cât deţine
funcţia publică, persoana fizică se bucură de stabilitate şi are anumite drepturi şi ii revin anumite obligaţii.
Definind noţiunea de funcţionar public în alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, se
prevede ca: funcţionând public este persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică.
După cum se poate observa, definiţia dată de legiuitor funcţionarului public se deosebeşte de aceea dată
de unii autori4. Una din deosebiri constă în aceea că, în timp ce autorii au avut în vedere principalele aspecte ale
noţiunii de funcţionar public, respectiv învestirea într-o funcţie publică a unei persoane fizice care întruneşte
condiţiile cerute de lege pentru a fi numită într-o asemenea funcţie publică, ce desfăşoară o activitate continuă şi
ritmică pentru care primeşte un salariu, legiuitorul a redus definiţia funcţionarului public numai la persoana
-fără a preciza că este vorba despre o persoană fizică - numită într-o funcţie publică.
In doctrina juridică interbelică s-a susţinui, într-o opinie, că funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care,
fiind numiţi de autoritatea competenţă şi învestiţi în mod legal cu atributele funcţiei lor, prestează în mod
permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face să funcţioneze un serviciu public.
In schimbul unui salariu plătit periodic5. Intr-o altă opinie s-a menţionat că funcţionarul public este persoana
care, în schimbul unei remuneraţii, îndeplineşte sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu
public depinzând de a autoritate administrativă a stalului, judeţelor sau comunelor.
Din cele două definiţii rezultă că funcţionar public este persoana fizică - cetăţeanul - învestită, în
condiţiile legii, într-o funcţie publică din cadrul unui serviciu public care prestează, în mod permanent, o
anumită activitate pentru care primeşte un salariu - o remuneraţie.
Potrivit alin. (3) al art. 2, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică
exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele:
a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative.
b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau
instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora. Ne îndoim că aceste activităţi — elaborarea de
proiecte şi obţinerea avizelor - se realizează în executarea prerogativelor de putere publică. Aceste activităţi -
elaborarea de proiecte şi obţinerea de avize — sunt operaţiuni tehnico-materiale/operaţiuni administrative care
nu produc efecte juridice prin ele însele.

3
Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala publicată in M. Of. nr. 204/2001 republicată in M. Of.
nr. 123/2007 modificata prin Legea nr. 13/2012 publicata in M. Of. nr. 48/2012.
4
Valentin I. Prisacaru, op. cit., p. 86.
5
Ioan Santai, op. cit., p. 121.
 c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi
statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru
realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice. Reiterăm aprecierea făcută la lit. b).
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice sau juridice de drept public sau privat din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea;
h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei
publice.
În opinia unor autori6, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea
prerogativelor do putere publică, sunt acele atribuţii care se exercită în temeiul legii şi al altor acte normative a
căror nerespectare atrage sancţionarea celor care le încalcă. Aşa fiind, nu putem include între atribuţiile care
implică exercitarea prerogativelor de putere publică pe cefe cuprinse la lit. b) -f) citate mai sus, pentru că unele
din ele sunt operaţiuni tehnico-materiale/acte administrative pregătitoare, care nu produc prin ele însele efecte
juridice, iar altele sunt atribuţii curente ale funcţionarilor publici de execuţie care nu au legătură cu exercitarea
prerogativelor de putere publică.
Astfel, de exemplu, un poliţist, indiferent de grad, care, potrivit legii, constată săvârşirea unei
contravenţii şi prin procesul-verbal de constatare aplică şi sancţiunea, exercită prerogative de putere publică, în
timp ce un consilier juridic dintr-un minister, care elaborează un proiect de act normativ ori proiectul unui aviz
la un proiect de act normativ întocmit de funcţionarii publici de specialitate din alt minister nu exercită
prerogative de putere publică.
Aceste prerogative sunt exercitate de ministrul care îşi însuşeşte proiectul de act normativ şi, după ce îl
semnează, îl înaintează organului competent să-1 adopte. Tot astfel, avizele ale căror proiecte au fost întocmite
de un consilier, sunt semnate de ministru si transmise
ministerului sau altui organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care l-a solicitat. Aşa fiind, se
consideră că atribuţiile îndeplinite de funcţionarii publici, care implică
exercitarea prerogativelor de putere publică, prevăzute la alin. (3) al art. 2, ar trebui revizuite pentru a cuprinde
numai acele atribuţii care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, şi nu aceea de la lit. e)
(gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare) sau cea prevăzută la lit. g) (reprezentarea în faţa
instanţelor judecătoreşti) care se poate realiza de consilierul juridic al autorităţii sau instituţiei publice, parte în
proces.
Conform dispoziţiilor alin. (5) al art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, în sensul legii, totalitatea
funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie
corpul funcţionarilor publici.
In opinia unor autori7, corpul funcţionarilor publici este alcătuit din funcţionarii publici din autorităţile
şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală, din cadrele didactice - menţionate în art. 6 lit. d)
- care sunt chiar mai numeroase decât funcţionarii publici din administraţia publică, din corpul magistraţilor -
prevăzut la lit. c) al aceluiaşi articol, precum şi funcţionarii publici, cu statute speciale, cum se exprimă
legiuitorul în alin. (1) al art. 5 - din:
a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciile diplomatice şi consulare;
e) autoritatea vamală;
f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
g) alte servicii publice stabilite prin lege - între care noi includem şi autorităţile administrative autonome,
cum ar fi: Consiliul Concurenţei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Consiliul Naţional al
Audiovizualului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii ş.a.
Aşa fiind, se consideră că alin. (5) al art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, defineşte conceptul de
corp al funcţionarilor publici din administraţia publică centrală şi locală, pentru că, după cum am arătat, corpul
funcţionarilor publici din ţara noastră cuprinde totalitatea funcţionarilor publici, şi nu numai pe aceia din
autorităţile şi instituţiile publice ale administraţi ei publice centrale şi locale.
3. Categorii de funcţionari publici

6
Preda Mircea, Drept administrativ, partea generală, ediţia a IV-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 231.
7
Trăilescu Anton, op. cit., p. 177. Prisăcaru Valentin, op. cit., p. 197
 Din punctul de vedere al competenţei decizionale, stabilită de lege, funcţionarii publici pot fi grupaţi
astfel:
Funcţionarii de decizie sunt aceia care deţin funcţii publice de conducere în sistemul administraţiei
publice centrale de specialitate, în administraţia publică locală sau în unele compartimente organizatorice ale
acestora, cum ar fi: direcţiile generale, direcţiile, serviciile etc. La aceştia se adaugă reprezentanţii aleşi sau
numiţi care deţin funcţii de conducere: miniştrii, prefectul, primarul în localităţi, precum şi unii conducători ai
compartimentelor organizatorice ale administraţiei publice centrale şi locale care au anumite atribuţii,
competente decizionale şi responsabilităţi.
Funcţionarii care participa la pregătirea deciziilor sunt, de asemenea, stabiliţi de
lege şi îşi desfăşoară activitatea în diferite compartimente organizatorice precum acelea de
studii şi documentare administrativa. O categorie distincta o formează reprezentanţii aleşi. Funcţionarii care
participa la executarea deciziilor administrative sunt titulari de posturi, funcţii publice de execuţie
din instituţiile publice. Principala sarcina a acestora este de a aplica şi/sau de a urmări executarea
deciziilor administrative, astfel încât interesul general şi nevoile persoanelor fizice şi juridice să fie
satisfăcute.
Funcţiile publice - din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală se
clasifica potrivit alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 188/1999, republicată, după cum urmează:
a) funcţii publice generale şi funcţii publice specifice:
b) funcţii publice din clasa 1, funcţii publice din clasa a II-a, funcţii publice din clasa aIII-a.
Funcţiile publice generale, dispune alin. (2) al aceluiaşi articol, reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice - observăm că de data
aceasta legiuitorul nu a mai adăugat sintagma „din administraţia publica centrală şi locală" - în vederea realizării
competenţelor lor generale, iar funcţiile publice specifice, prevede alin. (3) al aceluiaşi articol, reprezintă
ansamblul atribuţiilor ţi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice - facem aceeaşi
constatare ca mai sus - în vederea realizării competenţelor lor specifice8.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 188/1999, republicată, funcţiile publice se împart în trei clase,
definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice, după cum urmează:
a) clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată,
absolvite cu diplomă;
c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale absolvite cu
diplomă.

După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, dispune alin. (1) al art. 9, funcţiile publice se
împart în trei categorii după cum urmează;
a) funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
b) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
c) funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie.
Din textele legale redate, care reglementează clasificarea funcţiilor publice, rezultă şi clasificarea
funcţionarilor publici corespunzător clasificării funcţiilor publice. Astfel, vom avea funcţionari publici care
ocupă funcţii publice generale — cele prevăzute la pct. 1-13 ale
Capitolului 1 din Lista cuprinzând funcţiile publice - şi funcţionari publici care ocupă funcţii
publice specifice, cele prevăzute la pct. 1-6 din Capitolul II ale Anexei la Legea nr. 188/1999, republicată.9
O altă clasificare a funcţionarilor publici pe care o face legiuitorul este aceea pe clase, deoarece
persoana fizică care ocupă o funcţie din cele trei clase - prevăzute la lit. a), b) şi c) ale art. 8 - face parte din clasa
funcţiei publice pe care o ocupă. In sfârşit, cel de-al treilea criteriu de clasificare a funcţionarilor publici îl
constituie categoria funcţiei pe care o ocupă. Din acest punct de vedere deosebim trei categorii de funcţionari
publici - înalţi funcţionari publici, funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie.10
Dar funcţionarii publici se mai clasifică, după cum dispune alin. (I) al art. 10, în
funcţionari publici debutanţi sau definitivi.
Funcţionarii publici de execuţie se clasifică, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1), în:

8
Din Anexa la Legea nr. 188/1999, republicată, intitulată Lista cuprinzând funcţiile publice, rezultă, cu claritate,
că această Listă cuprinde numai funcţiile publice generale şi funcţiile publice specifice din autorităţile şi
instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală.
9
Valentin I. Prisacaru, op. cit., p. 90.
10
Boiana Augusta Berchi, op. cit., p. 45.
 - funcţionari publici de execuţie clasa I: persoanele (fizice) numite în următoarele funcţii publice -
expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor;
- (2) sunt funcţionari publici de execuţie clasa a II-a persoanele numite în funcţia publică de referent de
specialitate;
- (3) sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a persoanele numite în funcţia
publică de referent.
Funcţiile publice de execuţie sunt structurate, potrivit art. 14, pe grade profesionale, după cum
urmează: a) superior ca nivel maxim; b) principal; c) asistent şi d) debutant.
Aceasta este, după cum rezultă din textele legale citate, clasificarea funcţionarilor publici din
autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală.
4.. Condiţiile de acces la funcţiile publice din administraţia publică
Conform art. 50 din Legea nr. 188/1999, republicată, poate ocupa o funcţie publică - poate deveni
funcţionar public care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenie română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris si vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată
pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra
statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals
ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu
exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituita dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani:
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.
Dintre toate condiţiile cerute de lege (art. 30) pe care le-am redat întocmai, ne-a reţinut atenţia aceea de
la lit. g), potrivit căreia persoana fizică îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice. In
opinia unor autori11, această condiţie a legii priveşte pe cei care doresc să ocupe una din funcţiile publice
specifice prevăzute în Anexa legii. In cazul în care legiuitorul a urmărit altceva prin această condiţie, ar trebui să
prevadă clar ce a voit să reglementeze.
5. Incompatibilităţi şi conflicte de interese
După cum susţinea Conf. J. Vermeulen, prin incompatibilitate se înţelege neputinţa funcţionarului
public de a se ocupa de o anumită îndeletnicire în afară de funcţiunea pe care o deţine, iar prof. A. Teodorescu
arăta că legiuitorul a oprit uneori ca funcţionarul să aibă pe lângă funcţiunea lui şi alte ocupaţiuni, creând astfel
o serie de incompatibilitate între funcţiunea publică şi acele ocupaţiuni12.
Incompatibilităţi le sunt, în opinia unor autor13, de două categorii:
a) incompatibilităţi constituţionale şi
b) incompatibilităţi legale.
Deşi, în continuarea textului citat, prof. A. Teodorescu arăta că incompatibilităţile de ordin
constituţional au la bază principiul separaţiunii organelor, care nu voieşte ca un administrator - un funcţionar
public al administraţiei publice, sa fie şi judecător în acelaşi timp sau să fie membru al Corpurilor legiuitoare şi,
în continuare, distinsul profesor arată că, făcând aplicarea acestui principiu, Legea de organizare judecătorească
din decembrie 1925 opreşte pe judecători de a ocupa orice funcţie publică de orice natură. In alte cuvinte,
analizând incompatibilităţile constituţionale, dă exemple de incompatibilităţi legale.
Incompatibilităţile constituţionale, chiar dacă ele privesc, în cea mai mare parte, funcţiile de demnitate
publică, se arătă că, potrivit alin. (2) al art. 71 din Constituţie, calitatea de deputat sau de senator este
incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului;
conform alin. (1) al art. 84, în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu
poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată; art. 105 alin. (1) dispune că funcţia de membru al
Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau
senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată în
cadrul organizaţiilor cu scop comercial. Alte incompatibilităţi, prevede alin. (2), se stabilesc prin lege organică.

11
Valentin I. Prisacaru, op. cit., p. 91.
12
Tofan Dana Apostol, Drept administrativ, Editia a II-a, Vol.I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 134.
13
Santai Ioan, op. cit., p. 87.
 În alin. (3) al art. 125 se dispune că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică
sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior; un text asemănător, dar cu privire la
procurori, cuprinde şi alin. (2) al art. 132.
Conform alin. (4) al art. 140, consilierii de conturi sunt supuşi incompatibili taţilor prevăzute de lege
pentru judecători. Se observă o inconsecvenţă a constituantului, pentru că incompatibilităţile pentru judecători
sunt consacrate, aşa cum am arătat, chiar în Constituţie alin.(3) al art. 125.
Potrivit art. 144, funcţia de judecător la Curtea Constituţională este incompatibilă cu oricare altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.
În sfârşit, deşi în ordinea textelor constituţionale ar fi trebuit să începem cu alin. (2) al art. 58, dar
pentru că textul nu consacră, în mod expres, incompatibilitatea Avocatului Poporului şi a adjuncţilor săi, redăm
textul (aşa cum este el prevăzut în Constituţie) şi anume: „Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini
nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”14. Se observă
că teza a doua a textului a fost introdusă cu prilejul revizuirii, în anul 2003 a Constituţiei din 199115.
Sunt incompatibilităţi legale acele incompatibilităţi care sunt prevăzute în legi. Astfel, potrivit art. 14
din Legea pentru Statutul funcţionarilor publici din 1923, funcţionarii publici nu pot ocupa în acelaşi timp două
funcţiuni. Fac excepţie aceia care sunt anume îngăduiţi prin legea cumulului. Funcţionarii publici, prevedea în
continuare acelaşi articol, nu pot face comerţ; nu pot lua întreprinderi de lucrări; nu pot face arendăşie ş.a..
Dispoziţii legale asemănătoare cuprindea şi art. 14 din Codul funcţionarilor publici din 8 iunie 1940,
precum şi, tot art. 14, din Decretul –Lege pentru Codul funcţionarilor publici din 10 martie 1942. În art. 88 din
Legea nr. 746 din 20 septembrie 1946 se dispunea că este oprit funcţionarilor publici: a) a face comerţ; b) a lua
întreprinderi de lucrări publice sau particulare direct sau indirect; c) a fi în serviciul instituţiilor particulare; d) a
gira afaceri particulare, dacă acestea sunt în legătură cu funcţiunea ce o îndeplineşte; e) a participa la
administraţia sau con-trolul vreunei întreprinderi financiare, industriale sau comerciale sau a le reprezenta, în
afară de cazul când reprezintă administraţia în baza unor dispoziţii legale.
Spre surprinderea noastră, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost
republicată, nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze incompatibilităţi le funcţionarilor publici, aşa cum erau
prevăzute în art. 56 şi 57 din aceeaşi lege, înainte de republicare, în schimb, în Legea nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt cuprinse. In art. 94-98, incompatibilităţi privind funcţionarii publici -
care, de altfel, este şi titlul Secţiunii a 5-a din Capitolul III „Incompatibilităţi", din legea menţionată16.
Astfel, potrivit art. 94 alin. (1), calitatea de funcţionar public este incompatibila cu orice altă funcţie
publică decât aceea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică, iar conform alin. (2) al
aceluiaşi articol, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau
neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; b) în cadrul cabinetului
demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile
legii, pe durata numirii sale; c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop
lucrativ, din sectorul public sau privai, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată; d) în
calitate de membru al unui grup de interes economic.
Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce
priveşte efectuarea unor acte în legătura cu funcţia publica pe care o exercită. Conform art. 45 alin. (I)
lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului,
poliţistului îi este interzis - adică funcţia publică de poliţist este incompatibilă să efectueze, direct sau prin
persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi
comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar17.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 303/2004, funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent
judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior, în condiţiile legii. In art. 7 din aceeaşi lege sunt reglementate interdicţiile privitoare la
magistraţi, de care ne vom ocupa cu alt prilej.

14
Muraru Ion, Avocatul poporului, institutie de tip ambudsman, Editura All Beck, Bucuresti, 2004, p. 98.
15
Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în M.Of. al
României, Partea I, nr. 758/29.10.2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie,
cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare(art. 152 a devenit, în forma republicată,
art. 156).
16
Santai Ioan, op. cit., p. 121.
17
Preda Mircea, op. cit., p. 245.
 Conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicată18, funcţia de consilier de conturi este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, iar potrivit art. 110 alin. (2), funcţia de procuror financiar
este incompatibilă cu oricare din activităţile prevăzute la art. 107 alin. (2), (3) şi (4).
Potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului19, calitatea de membru al
Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere
unor conflicte de interese.

In mai multe articole din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei20
sunt cuprinse reglementări cu privire la incompatibilitatea
unor demnitari şi aleşi locali, precum şi a funcţionarilor publici. Astfel, în alin. (I) al art. 87 se prevede că
funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, preşedinte şi
vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: a) funcţia de consilier local; b) funcţia de prefect
sau subprefect: c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract de muncă, indiferent de durata acestuia;
d) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora, şi e) orice altă
funcţie publică sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a
funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.
Tot astfel, în alin. (1) al art. 88 se dispune că funcţia de consilier local sau consilier judeţean este
incompatibilă, printre altele, cu: a) funcţia de primar sau viceprimar; b) funcţia de prefect sau subprefect; c)
calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local
respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv.
Potrivit alin. (1) al art. 94 din Legea nr. 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu
orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică, iar conform
alin. (2) al aceluiaşi articol, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi,
remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului
în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale; c) în
cadrul regiilor autonome, societăţi comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în
cadrul unor asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată, şi d) în calitate de membru al unui grup de
interes economic. Toate aceste interdicţii sunt, în opinia noastră, incompatibilităţi legale - prevăzute în Legea nr.
161/2003.
6. Drepturile funcţionarilor publici
Funcționarii publici în exercitarea functiei lor trebuie sa indeplineasca o serie de drepturi
si indatoriri.
Aceste drepturi sunt reglementate de Statutul functionarilor publici în capitolul V intitulatgeneric
„Drepturi si indatoriri”.
Astfel, printre drepturile functionarilor publici distingem urmatoarele.
Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat. Este interzisa orice discriminare intre
functionarii publici pe criterii politice, de apartenenta sindicala, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare
sexuala, stare materiala, origine sociala sau de orice alta asemenea natura.21
Functionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in
aplicarea prezentului statut si care il vizeaza in mod direct.
Dreptul de asociere sindicala este garantat functionarilor publici.
Functionarii publici pot, in mod liber, sa infiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite
orice mandat in cadrul acestora.
In situatia in care inaltii functionari publici sau functionarii publici de conducere sunt alesi in organele
de conducere ale organizatiilor sindicale, acestia au obligatia ca in termen de 15 zile de la alegerea in organele
de conducere ale organizatiilor sindicale sa opteze pentru una dintre cele doua functii. In cazul in care
functionarul public opteaza pentru desfasurarea activitatii in functia de conducere in organizatiile sindicale,

18
M. Of., Partea I, nr. 116/16.03.2000.
19
Publicată în M. Of. Partea I. nr. 534/22.07.2002.
20
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice,
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei publicata în M. Of. nr. 279/2003
modificata prin Legea nr. 134/2011 publicata in M. Of. nr. 481/2011.
21
Potrivit art. 28 din Statutul functionarului public.
raporturile de serviciu ale acestuia se suspenda pe o perioada egala cu cea a mandatului in functia de conducere
din organizatia sindicala.
Functionarii publici se pot asocia in organizatii profesionale sau in alte organizatii avand ca scop
protejarea intereselor profesionale.
Functionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, in conditiile legii.
Functionarii publici care se afla in greva nu beneficiaza de salariu si alte drepturi salariale pe durata
grevei.
Pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de
baza; b) sporul pentru vechime in munca; c) suplimentul postului;d) suplimentul corespunzator treptei de
salarizare.
Functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in conditiile legii. Salarizarea
functionarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de
salarizare pentru functionarii publici.22
Functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma in timpul
serviciului o primesc gratuit.
Durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este, de regula, de 8 ore pe zi si de 40 de
ore pe saptamana. Pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice peste
durata normala a timpului de lucru sau in zilele de sarbatori legale ori declarate zile nelucratoare functionarii
publici de executie au dreptul la recuperare sau la plata majorata cu un spor de 100% din salariul de baza.
Numarul orelor platite cu sporul de 100% nu poate depasi 360 intr-un an.
Functionarii publici pot fi alesi sau numiti intr-o functie de demnitate publica, in conditiile legii. Inaltii
functionari publici si functionarii publici de conducere pot fi numiti in functii de demnitate publica numai dupa
incetarea, in conditiile legii, a raporturilor de serviciu. Inaltii functionari publici si functionarii publici de
conducere pot candida pentru functii de demnitate publica numai dupa incetarea, in conditiile legii, a
raporturilor de serviciu. Functionarii publici au dreptul, in conditiile legii, la concediu de odihna, la concedii

medicale si la alte concedii. Functionarul public are dreptul, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala
cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
In perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate si a celor pentru cresterea si ingrijirea
copiilor, raporturile de serviciu nu pot inceta si nu pot fi modificate decat din initiativa functionarului public in
cauza.
Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa asigure functionarilor publici conditii
normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica si psihica. Funcționarii
publici beneficiaza de asistenta medicala, proteze si medicamente, in conditiile legii.
Functionarii publici beneficiaza de pensii, precum si de celelalte drepturi de asigurari
sociale de stat, potrivit legii.
În caz de deces al functionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la pensie de
urmas, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a
functionarului public decedat. In cazul in care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisa din vina autoritatii
sau a institutiei publice in termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita in continuare drepturile
prevazute la alin. (1) pana la emiterea deciziei pentru pensia de urmas23.
Funcționarii publici beneficiaza in exercitarea atributiilor lor de protectia legii. Autoritatea sau
institutia publica este obligata sa asigure protectia functionarului public impotriva amenintarilor, violentelor,
faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima in exercitarea functiei publice sau in legatura cu aceasta. Pentru
garantarea acestui drept, autoritatea sau institutia publica va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
Masurile speciale de protectie pentru functionarii publici cu atributii de control si inspectie, executare silita a
creantelor bugetare, precum si pentru alte categorii de functionari publici care desfasoara activitati cu grad
ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor
Publici sau de catre autoritati si institutii publice, cu avizul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
Autoritatea sau institutia publica este obligata sa il despagubeasca pe functionarul public in situatia in
care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau institutiei publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii
atributiilor de serviciu.
7. Îndatoririle funcţionarilor publici
Printre îndatoririle functionarilor publici distingem dintre cele prezentate mai jos24. Funcționarii publici au
obligatia sa isi indeplineasca cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea indatoririle de serviciu

22
Valentin I. Prisacaru, op. cit., p. 44.
23
Negruţ Vasilica, Dreptul administrativ, Editura Fundaţia Academiei “Danubius” Galaţi, 2006, p. 111.
24
Alistar Victor, Madalina Cocosatu, Ion Popescu, Dragos Dinca, Deontologia functionarului public-note de
curs, Scoala Nationala de Studii Politice, Bucuresti, 2009, p. 43.
si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului
corpului functionarilor publici.
Functionarii publici de conducere sunt obligati sa sprijine propunerile si initiativele motivate ale personalului
din subordine, in vederea imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara
activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor. Functionarii publici au indatorirea de a
respecta normele de conduita profesionala si civica prevazute de lege25.
Functionarilor publici le este interzis sa ocupe functii de conducere in structurile sau organele de
conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizatiilor carora
le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau ale fundatiilor ori asociatiilor care functioneaza
pe langa partidele politice. Inaltilor functionari publici le este interzis sa faca parte din partide politice,
organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau din fundatiile ori asociatiile
care functioneaza pe langa partidele politice. Functionarii publici au obligatia ca, in exercitarea atributiilor ce le
revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu
favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia ii este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor
politice.
Functionarii publici raspund, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe
care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate. Functionarul public este obligat sa se conformeze
dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici. Functionarul public are dreptul sa refuze, in scris si motivat,
indeplinirea dispozitiilor primite de la superiorul ierarhic, daca le considera ilegale. Daca cel care a emis
dispozitia o formuleaza in scris, functionarul public este obligat sa o execute, cu exceptia cazului in care aceasta
este vadit ilegala. Functionarul public are indatorirea sa aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei
care a emis dispozitia astfel de situatii.
Functionarii publici au obligatia sa pastreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum si
confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea
functiei publice, in conditiile legii, cu exceptia informatiilor de interes public. Functionarilor publici le este
interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, in considerarea functiei lor
publice, daruri sau alte avantaje. La numirea intr-o functie publica, precum si la incetarea raportului de serviciu,
functionarii publici sunt obligati sa prezinte, in conditiile legii, conducatorului autoritatii sau institutiei publice
declaratia de avere. Declaratia de avere se actualizeaza anual, potrivit legii.
Functionarii publici au obligatia de a rezolva, in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici,
lucrarile repartizate. Functionarilor publici le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra in
competenta lor sau sa discute direct cu petentii, cu exceptia celor carora le sunt stabilite asemenea atributii,
precum si sa intervina pentru solutionarea acestor cereri.
8.Concluzii
În consecință, funcția publică este un complex de puteri și competențe organizat de lege pentru satisfacerea unui
interes general, în vederea de a fi ocupată în chip temporar, de unul sau mai mulț i titulari, persoane fizice, care
exercitând puterile în limitele competenței, urmărește realizarea scopului, pentru care a fost creată funcția.
Altfel spus, funcția desemnează situația juridică a persoanei fizice, investită legal cu atribuții în
realizarea competenței unei autorități publice, ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care formează
conținutul raportului juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care a investit-o.
Din cele expuse mai sus, se poate concluziona faptul că funcționarul public este persoana desemnată
într-o funcție permanentă, și investită în mod legal cu atribuțiile acesteia, în scopul
realizării competenței autorității publice sau instituției publice, din care face parte acea funcție. Pe timpul cât
funcționarul exercită o funcție publică permanentă, el este supus unui regim
juridic special, care să asigure funcționarea regulată și în bune condiții a autorității publice.
Dar cu toate acestea, funcționarul public se bucură de această situație juridică specială indiferent dacă
îndeplinește funcția în mod permanent sau incidental ori dacă a intrat în cadrele autorității publice în mod
voluntar sau forțat.
De aici se constată că statutul funcționarului public exprimă totalitatea normelor juridice care stabilesc
situația legală a funcționarilor publici și determină drepturile și obligațiile lor generale. Acest statut
reglementează situația legală a majorității funcționarilor publici.

25
Potrivit art. 43 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarului public.
 9. Bibliografie

1. Armstong, M., Managementul Resurselor Umane. Manual de practica, Ed. Codecs, Bucureşti, 2003.
2. Alistar Victor, Madalina Cocosatu, Ion Popescu, Dragos Dinca, Deontologia funcționarului
public-note de curs, Scoala Nationala de Studii Politice, Bucuresti, 2009.
3. Armenia Androniceanu, Management public, Ed. Economica, Bucuresti, 1999
4. Muraru Ion, Avocatul poporului, institutie de tip ambudsman, Editura All Beck, Bucuresti, 2004.
5. Negruţ Vasilica, Dreptul administrativ, Editura Fundaţia Academiei “Danubius” Galaţi, 2006.
6. Preda Mircea, Drept administrativ, partea generală, ediţia a IV-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
7. Prisacaru Valentin I., Functionarii publici, Editura All Beck, Bucuresti, 2004.
8. Santai Ioan, Drept Administrativ şi Ştiinţa Administraţiei, vol.2, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2004.
9. Santai Ioan, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. I, ediţie revizuită pentru uzul studenţilor,
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.
10. Tofan Dana Apostol, Drept administrativ, Editia a II-a, Vol.I, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
11. Trăilescu Anton, Drept administrativ, editia a III-a, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008
​12. Legea nr. 188/1999 privind Statu¬tul funcţionarilor publici, publicată in M. Of. nr. 600/1999
republicată în M. Of. nr. 365/2007 modificată prin Legea nr. 284/2010, legea cadru privind salarizarea
unitara a personalului platit din fonduri publice publicată in M. Of. nr. 877/2010 modificată prin
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.18 din 16 aprilie 2014 pentru reglementarea unor măsuri privind
activitatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru schimbarea
regimului juridic al unor imobile şi pentru modificarea unor acte normative publicată în M.Of. nr.
402/30 mai. 2014.
13 Constituția României, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în
M.Of. al României, Partea I, nr. 758/29.10.2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152
din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare(art. 152 a
devenit, în forma republicată, art. 156).
14. Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala publicată in M. Of. nr. 204/2001 republicată in
M. Of. nr. 123/2007 modificata prin Legea nr. 13/2012 publicata in M. Of. nr. 48/2012.
15. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei publicata în M.
Of. nr. 279/2003 modificata prin Legea nr. 134/2011 publicata in M. Of. nr. 481/2011.