Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
2 TRANSFERUL DE CǍLDURǍ
PRIN CONDUCŢIE
dT
q S [W/m2]. (2.1)
dx
A A' T
T T dx
x
dQx1 dQx2
C C'
dQy2
D D'
dQz1
x
O
y
Fig.2.1. Conducţia termică printr-un element de volum
cǎldura acumulatǎ
= în corp (dQ )
3
Căldura intrată în elementul dv prin conducţie după direcţia Ox, se poate scrie,
utilizând ecuaţia legii lui Fourier:
T
dQ x1 q s dydzd dydzd [J], (2.3)
x
unde: dxdz este suprafaţa de schimb de căldură prin care intrǎ căldura după direcţia Ox.
Căldura ieşită din elementul dv după aceeaşi direcţie, ţinând seama că temperatura
T
feţei A'B'C'D' a elementului dv este T dx , va fi:
x
T
dQ x 2 T dx dydzd [J]. (2.4)
x x
Căldura rămasă în elementul dv după direcţia Ox va fi atunci:
T T
dQx dQx1 dQx 2 dydzd T dx dydzd
x x x
[J]. (2.5)
2T 2T
2 dxdydzd 2 dv d
x x
În mod analog se poate scrie cantitatea de cǎldurǎ rǎmasǎ în elementul dv după
direcţiile Oy şi Oz:
2T
dQ y dv d , (2.6)
y 2
2T
dQz dv d. (2.7)
z 2
Cantitatea totală de căldură intrată prin suprafaţa laterală a elementului dv şi
rămasă în aceasta va fi:
2T 2T 2T
dQ1 2 2 dv d 2Tdv d, (2.8)
x y z
2
unde: 2T este laplacianul temperaturii.
Cantitatea de căldură generată de sursele interioare de căldură uniform distribuite
este:
dQ2 q v dv d [J] . (2.9)
Căldura acumulată în corp se poate determina utilizând relaţia:
T T
dQ3 m c p d c p dv d [J] . (2.10)
Înlocuind valorile lui dQ1 , dQ2 , dQ3 în ecuaţia bilanţului termic (2.2), se obţine:
T
cp dv d 2Tdvd qv dv d , (2.11)
sau:
T q
2T v . (2.12)
cp cp
Definind difuzivitatea termică a c ecuaţia generală a conducţiei are forma:
p
1 T q
2T v (2.13)
a
1 2
x
Fig.2.2 Condiţii la limită de ordinul IV
În cazul în care contactul între cele două corpuri este perfect (nu există rezistenţe
termice de contact), fluxul termic unitar de suprafaţă fiind acelaşi în ambele corpuri,
condiţiile la limită de ordinul IV se scriu:
dT dT
1 1 2 2 . (2.18)
dx p dx p
Tf1
Tp1
Tp2
Tf2
x x =p
qs
dT
q s (2.22)
dx
Prin separarea variabilelor şi integrare se obţine:
p Tp 2
q dx dT
0
s p
T p1
, (2.23)
sau:
q s p p T p1 T p 2 . (2.24)
Rezultǎ:
T p1 T p 2
qs
p [W/m3] . (2.25)
p
Comparând ecuaţia (2.25) cu ecuaţia analogiei electrice (1.8), rezultǎ cǎ rezistenţa
termicǎ conductivǎ pentru un perete plan este:
p
Rs [(m2K)/W] (2.26)
p
Fluxul termic va fi:
Q = qs S [W] (2.27]
T p1 T p 2
Tx T p1 x . (2.29)
p
Rezultǎ cǎ variaţia temperaturii prin perete este linearǎ.
În cazul în care conductivitatea termicǎ nu este constantǎ, ci variază liniar cu
temperatura:
dT
q s 0 (1 T ) [W/m2] . (2.31)
dx
Prin separarea variabilelor şi integrare se obţine:
2
q s p 0 T p1 T p 2
2
T p1 T p22 , (2.32)
sau:
0 T Tp2
qs 1 p1 T p1 T p 2 [W/m2] , (2.33)
p 2
m
qs Tp1 Tp 2 [W/m2] . (2.34)
Rezultǎ cǎ în acest caz pentru determinarea fluxului termic unitar se poate utiliza
aceeaşi ecuaţia ca pentru cazul = ct., conductivitatea termicǎ calculându-se la
temperatura medie a peretelui Tm = 0,5 (Tp1 + Tp2).
În cazul în care = 0 (1 + T), câmpul de temperaturǎ, determinat analog ca
pentru = ct., are forma:
2
1 2q s x 1
T ( x) T p1 . (2.35)
0
Variaţia temperaturii prin perete în acest caz este prezentatǎ în figura 2.8.
T
T(x)
Tp1
= const.(=0)
<0 >0
Tp2
=0(1+t)
O x x
În acest caz mărimile cunoscute sunt temperaturile celor douǎ fluide Tf1 şi Tf2, cei
doi coeficienţi de convecţie 1 şi 2, grosimea şi conductivitatea termicǎ a peretelui p şi
p, suprafaţa de schimb de căldurǎ S.
Se cere determinarea fluxului termic unitar qs, a fluxului termic şi a
temperaturilor peretelui Tp1 şi Tp2.
Fluxul termic unitar de suprafaţǎ se poate scrie în acest caz:
p
q s 1 T f 1 T p1 T p1 T p 2 2 T p 2 T f 2 [W/m2] (2.36)
p
Din aceste egalităţi vor rezulta:
1
T f 1 T p1 qs
1
p
T p1 Tp 2 qs
p
1
T p 2 T qs
f 2
2
(2.37)
Prin însumare se obţine:
1 p 1
T f 1 T f 2 qs . (2.38)
2
1 p
unde: Rs1 este rezistenţa termicǎ convectivǎ la transferul între fluidul cald
şi perete; Rs2 rezistenţa termicǎ conductivǎ prin perete; Rs3 rezistenţa termicǎ
convectivǎ de la perete la fluidul rece; Rst rezistenţa termicǎ totalǎ.
T f T p T
q s T f T p
1 Rs . (2.41)
Rezultǎ cǎ rezistenţa termicǎ convectivǎ în cazul peretelui plan este:
1
Rscv [(m2K)/W] . (2.42)
T Tf 1 Tf 2
qs
Rst 1 p 1 [W/m2] . (2.43]
1 p 2
Se defineşte coeficientul global de transfer de cǎldurǎ Ks:
1 1
Ks
Rst 1 p 1 [W/(m2K)] . (2.44)
1 p 2
unde:
T0 este temperatura cunoscutǎ într-un punct de referinţǎ;
Rs,ox rezistenţa termicǎ între punctul de referinţǎ şi punctul cu Tx.
Aplicând relaţia (2.46) rezultǎ:
T p1 T f 1 q s Rs1 T f 2 q s Rs 2 Rs 3 ,
sau:
1 p 1
T p1 T f 1 q s T f2 qs
1 ; (2.47)
p 2
şi
T p 2 T f 1 q s Rs1 Rs 2 T f 2 q s Rs 3 ,
sau:
1 p
Tp 2 T f 1 qs T f 2 qs 1 . (2.48)
2
1 p
Dacǎ douǎ suprafeţe plane vin în contact una cu cealaltă, contactul fizic direct,
datoritǎ rugozităţii suprafeţelor, se realizează pe o suprafaţǎ Sc, care reprezintă o micǎ
parte din suprafaţǎ totalǎ de contact S (figura 2.9)
Tc
Rsc [(m2K)/W] . (2.49)
qs
Mǎrimea inversǎ rezistenţei termice de contact este conductanţa termicǎ de
contact:
1
* [W/(m2K)] . (2.50)
Rsc
Rezistenţa termicǎ de contact este compusǎ din douǎ rezistenţe termice legate în
paralel: rezistenţa termicǎ prin punctele solide de contact Rss şi rezistenţa termicǎ prin
fluidul din interstiţii Rsf:
1 1 1
* [W/(m2K)] . (2.51)
Rsc Rss Rsf
Fluxul termic transmis în zona de contact va fi:
T1 T2 T T2
Q Sc 1 S f * S T1 T2 [W] . (2.52)
Rss Rsf
Dar:
1 2
Rss , (2.53)
1 2
Rsf . (2.54)
f
Înlocuind valorile Rss şi Rsf în ecuaţia (2.52) şi făcând ipoteza: 1 = 2 = /2,
rezultǎ:
1 S 2 Sf
* c 1 2 f , (2.55)
S 1 2 S
sau:
1 S Sf
* c med f [W/(m2K)] , (2.56)
S S
unde: med este media armonicǎ a conductivităţii celor douǎ corpuri în contact (1 şi 2).
Din relaţia (2.56) rezultǎ cǎ rezistenţa termicǎ de contact, respectiv conducţia
termicǎ de contact sunt dependente de:
presiunea de strângere a celor douǎ suprafeţe;
rugozitatea suprafeţelor;
rezistenţa la rupere r a materialului cu duritate mai micǎ;
conductivitatea termicǎ a celor douǎ solide;
conductivitatea termicǎ a fluidului din interstiţii.
Temperatura
Rugozitatea
Curba Perechea de Fluidul din medie de
suprafeţelor
nr. materiale interstiţiu contact
m
C
1 Aluminiu 1,221,65 Vid (10-2 Pa) 43
2 Aluminiu 1,65 Aer 93
0,150,2 Foiţǎ de plumb
3 Aluminiu 43
(neplane) (0,2 mm)
4 Oţel inoxidabil 1,081,52 Vid (10-2 Pa) 30
5 Oţel inoxidabil 0,250,38 Vid (10-2 Pa) 30
6 Oţel inoxidabil 2,54 Aer 93
7 Cupru 0,180,22 Vid (10-2 Pa) 46
Oţel inoxidabil
8 0,761,65 Aer 93
aluminiu
0,20,41 30
9 Magneziu Vid (10-2 Pa)
(oxidat)
10 Fieraluminiu Aer 27
d) Perete plan neomogen cu straturi perpendiculare
pe direcţia de propagare a căldurii
Tc q s R sc q s
*
1 Tp3
T p 2 q s R sp 2 q s 2
Tp4 2
1
1 2 T2 q s R s 2 q s
2
qs Tf2
1 2
Tf1 Tp1 Tp2 Tp3 Tp4 Tf2
a)
1 1 1 2 1
Rs1 Rsp1 Rsc Rsp 2 Rs 2
1 1 * 2 2
b)
Fig. 2.11 Transferul căldurii între douǎ fluide printr-un perete omogen
cu straturi perpendiculare pe direcţia de propagare a căldurii:
a distribuţia temperaturii; b schema electricǎ echivalentǎ.
Se cer: fluxul termice unitar de suprafaţǎ qs, fluxul termic Q şi temperaturile pereţilor Tp1,
Tp2, Tp3, Tp4.
Vom porni de la schema electricǎ echivalentǎ care este formatǎ din 5 rezistenţe
termice înseriate. Rezultǎ:
Tf 1 Tf 2
qs 5
[W/m2] , (2.57)
Rsi
i 1
1
T p 2 T f 1 q s Rs1 Rs 2 T f 1 q s 1 ; (2.62)
1 1
1 1
T p 3 T f 1 qs Rs1 Rs 2 Rs 3 T f 1 qs 1 * ; (2.63)
1 1
1
T p 4 T f 2 q s Rsp T f 2 q s . (2.64)
2
e) Perete compozit
Pentru exemplificarea acestui caz vom considera faţada unei clǎdiri (figura 2.12)
constituitǎ din beton cu conductivitatea termicǎ 1 (haşurat) şi un material izolant (aer sau
polistiren) cu conductivitatea termicǎ 2 [1].
Ţinând seama de simetria sistemului, acesta se poate descompune, în elemente de
înǎlţime identicǎ b. Schema electricǎ echivalentǎ este compusǎ din 7 rezistenţe termice
legate în serie şi paralele.
1 2 1
b1
Tf1 Tf2 b2
1 2 b
b3
b
Rs3
1
Rst Rs1 Rs 2 Rs 6 Rs 7
1 1 1 . (2.65)
R s 3 Rs 4 Rs 5
Pentru determinarea rezistenţelor termice vom scrie fluxul termic unitar pe fiecare
zonǎ, considerând o lăţime a peretelui z, astfel ca zb=1m2. Vom obţine pentru zonele
omogene 1, 2, 4 şi 5:
1
q s 1T1 T2 1 T4 2 T5 . (2.66)
1 1
Rezultǎ:
1 1
Rs1 ; Rs 2 1 ; Rs 6 1 ; R s 7 [(m2K)/W] (2.67)
1 1 1 2
Pentru zona 3 care este neomogenǎ fluxul termic unitar va fi:
qs qs1 qs 2 qs 3 2 b1 z 1 b2 z 2 b3 z T3 . (2.68)
2 2 2
Rezultǎ:
1 b
Rs 3 2 2
2 b1 z 2 b1 z 2 b1 ; (2.69)
2
1 b
Rs 4 2 2
1b21 z 1b2 z 1b2 ; (2.70)
2
1 b
Rs 5 2 2
2b3 z 2 b3 z 2b3 . (2.71)
2
ql q s d [W/m] . (2.72)
T ql
Tf1
Tp1 r dr
dT
l=1
m
a)
Tp2 d
Tf2
ri
=const. re
di
de
Pentru determinarea fluxului termic unitar linear se porneşte de la ecuaţia legii lui
Fourier:
dT
Q q l l S . (2.73)
dr
Suprafaţa de schimb de căldurǎ este: S = 2rl. Rezultǎ:
dT
ql 2r . (2.74)
dr
Separând variabilele şi integrând se obţine:
Tp 2 re
qe dr
Tp1
dT 2
ri
r
, (2.75)
de unde:
T p1 T p 2
ql
1 r [W/m] . (2.76)
ln e
2 ri
Din analogia electricǎ va rezulta valoarea rezistenţei termice lineare pentru peretele
cilindric:
1 r 1 d
Rl ln e ln e [(mK)/W] . (2.77)
2 ri 2 d i
ql r
T p1 T (r ) ln . (2.78)
2 ri
Înlocuind valoarea lui ql din (2.77), se obţine:
T ( r ) T p1 T p1 T p 2
ln ( r / ri )
, (2.79)
ln ( re / ri )
relaţie care aratǎ cǎ distribuţia temperaturii în peretele cilindric este de tip logaritmic.
În cazul în care conductivitatea termicǎ este variabilǎ linear cu temperatura: =
0 (1+T) ecuaţia (2.74) devine:
dT
ql 0 1 T 2r . (2.80)
dr
q ln r / r1 1
2
1
T ( r ) T p1 l . (2.81)
0
Distribuţia temperaturii prin perete în funcţie de semnul lui este prezentatǎ în
figura 2.14
În acest caz mărimile cunoscute vor fi: temperaturile celor douǎ fluide Tf1 şi Tf2,
coeficienţii de convecţie i, e, diametrele şi lungimea peretelui: di, de, l şi
conductivitatea termicǎ .
Pentru determinarea fluxului termic unitar linear se va utiliza analogia electricǎ a
transferului termic pentru schema echivalentǎ din figura 2.13.
ql T
Tp1
>0
const.(=0)
T(r)
Tp2 r
<0
=0(1+T)
d1
d2
Tf 1 Tf 2
ql [W/m] , (2.82)
Rl1 Rl 2 Rl 3
unde: Rl1 şi Rl3 sunt rezistenţe termice convective, în mK/W; Rl2 rezistenţa termicǎ
conductivǎ, în mK/W.
Pentru determinarea valorii rezistenţei termice convective se pleacă de la relaţia
legii lui Newton:
Tf 1 Tf 2
ql
1 1 d 1 [W/m] . 2.86)
ln e
d i i 2 d i d e e
Definind coeficientul global linear de transfer de căldurǎ:
1
Kl
1 1 d 1 [W/(mK)] , (2.87)
ln e
d i i 2 d i d e e
fluxul termic va fi:
Q K l l T f 1 T f 2 [W] . (2.88)
Pentru determinarea temperaturilor pereţilor se va aplica relaţia (2.46):
1
T p1 T f 1 ql Rl1 T f 1 ql ; (2.89)
d i e
1 1 d
T p 2 T f 1 ql Rl1 Rl 2 T f 1 ql ln e
d i i 2 d i
. (2.90)
1
T f 2 q l Rl 3 T f 2 q l
d e e
c) Perete cilindric neomogen cu straturi perpendiculare
pe direcţia de propagare a căldurii
1
* Tc q l Rlc q l
d 2 *
1 Tp3 1 d
T p 2 q l Rlp 2 q l ln 3
Tp4 2 2 d2
1
T2 q l Rl 2 q l
1 2 d 3 2
Tf2
d1
d2
d3
Fig. 2.15 Transferul căldurii printr-un perete cilindric neomogen
cu straturi perpendiculare pe direcţia de propagare a căldurii
1
Kl
1 1 d 1 1 d 1 [W/(mK)];(2.92)
ln 2 ln 3
d11 21 d1 d 2 2 2 d 2 d 3 2
*
ql K l T f 1 T p1 [W/m] . (2.93)
T Tp1
dT
T(r)
r1 Tp2
r dr
r2
d2
d1
0
=const.
Fig. 2.16 Transferul căldurii prin conducţie
printr-un perete sferic omogen
Q S
dT
dr
4r 2
dT
dr
[W] . (2.95)
Rezultǎ:
Q 1 1
T p1 T p 2 . (2.97)
4 r1 r2
Fluxul termic va fi:
4T p1 T p 2 T p1 T p 2
Q
1 1 1 1 1 [W] . (2.98)
r1 r2 2 d1 d 2
1 1 1
Rtcd [K/W] (2.99)
2 d1 d 2
1 1
Q 1 1
T p1 T p1 T p 2
r1 r
T (r ) T p1 (2.100)
4 r1 r 1 1
r1 r2
Relaţia (2.100) aratǎ cǎ variaţia temperaturii prin perete este în acest caz de tip
hiperbolic.
T
Q ST d 2 T
1 [W] (2.101)
d 2
sau:
Q K sf T f 1 T f 2 [W] . (2.104)