Astronomie

Bibliografie
1. V. Nadolschi, Astronomie generala, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1963.
2. A.Pal, V. Ureche, Astronomie, Ed. Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1982.
3. V. Ureche, Universul vol I si II, Ed. Dacia, Cluj Napoca,
1982.
4. A. Pal, V. Pop, V. Ureche,Astronomie, Culegere de
probleme (cu solutii), Presa Universitara Clujeana, 1998
5. H. Karttunen et. al, Fundamental Astronomy 5th edition,
2006.
6. A. E. Roy, Orbital Motion, Institute of Physics, 2005.
7. C. D. Murray, S.F. Dermott, Solar system dynamics,
Cambridge University Press, 1999.
 Introducere
Obiectul astronomiei
Astronomia este stiinta care studiaza miscarea, structura
fizica, compozitia chimica, originea si evolutia corpurilor
ceresti si a sistemelor de corpuri precum si interactiunea
acestora cu campurile in care se gasesc
“astron” = astru si “ nomos” = lege
Universul = totalitatea corpurilor ceresti si a campurilor cu
care interactioneaza;
Materia din Univers:
• sub forma organizata: planetele, stelele, galaxiile
• sub forma neorganizata: meteoritii, materia interstelara,
materia intergalactica
 Principalele probleme ale
astronomiei
• Studiul miscarilor aparente si reale ale corpurilor ceresti
• Determinarea dimensiunilor, formelor si maselor
corpurilor ceresti si a distantelor pana la acestea;
• Studiul interactiunilor gravifice, radiative si magnetice
ale corpurilor ceresti;
• Studiul structurii fizice si a compozitiei chimice ale
corpurilor ceresti;
• Originea si evolutia corpurilor ceresti individuale si a
sistemelor de corpuri ceresti;
 Aplicatii
a) Determinarea timpului (ora exacta- “serviciul timpului”
si calendarul);
b) Alcatuirea hartilor geografice si hartilor stelare;
c) Prevederea unor fenomene naturale: fazele Lunii,
eclipse, ocultatiile, tranzitul planetelor inferioare etc.;
d) Navigatia maritima;
e) Navigatia cosmica si aplicatiile sale (in telecomunicatii,
meteorologie etc.)
f) Interactiunea fenomenelor solare cu cele terestre si
problema captarii energiei solare.
 Metodele astronomiei

1. Metoda observatiei
2. Metoda modelelelor
3. Metoda experimentala
 Ramurile astronomiei

1. Astrometria
a) Astronomia sferica
b) Astronomia practica
2. Mecanica cereasca
3. Astrofizica
a) Astrofizica practica
b) Astrofizica teoretica
4. Astronomia stelara
5. Cosmogonia
6. Cosmologia
 Structura partii accesibile a Universului -
Metagalaxia

1. Sistemul Solar (Prima unitate de materie din Univers)

-Soarele sau corpul central: o stea care contine 99,86% din masa sistemului;
-8 planete mari (Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun);
-peste 60 de sateliti ai planetelor;
-peste 300 000 asteroizi;
-aproximativ 600 de comete;
-banda Kuiper (in jur de 800 de corpuri descoperite pana in prezent)
-materie interplanetara.
Pe langa aceste corpuri situate pana la distanta de 40 U.A. sau 1/60000 din
distanta la cea mai apropiata stea, sistemul poseda o coroana sferica cu raza
exterioara de 1/3 din distanta la cea mai apropiata stea, numita norul lui
Oort, care contine miliarde de comete.
Sistemul Solar
 2. Galaxia (a doua unitate din Univers)

Galaxiile reprezinta un sistem de stele si materie interstelara situate intr-un spatiu

avand diametrul de la cateva mii de ani lumina la cateva sute de mii de ani
lumina. Galaxiile au diverse forme: spirale, lenticulare, eliptice sau neregulate.
O galaxie se compune din: 107 pana la 1012 stele simple, duble sau multiple;
nebuloase difuze; nebuloase planetare; roiuri stelare (globulare sau deschise);
materie interstelara.
Galaxia noastra, Calea Lactee (Milky Way) numara in jur de 150-200 miliarde de
stele, are forma spirala, diametrul de 100 000 a. l. si grosimea de 16 000 a.l.
Soarele se afla in planul galactic la 30 000 a.l. de nucleul Galaxiei. Cele mai
apropiate galaxii sunt Marele nor al lui Magellan si Micul nor al lui Magellan
la 160 000 a.l. de Soare.
Cea mai apropiata galaxie gigantica este galaxia M31 (nebuloasa din Andromeda)
la distana de 2 000 000 a.l.
Formele galaxiilor
Galaxia Andromeda
Horsehead Nebula
M20 - Trifid Nebula - Sagittarius
M57 (Ring Nebula) - Lyra
Pleiades - M45
M2-(Roi globular)
3. Roiul de galaxii ( a treia unitate de materie
din Univers)

Galaxiile sunt distribuite in grupuri continand in jur

de 20-30 de galaxii. Galaxia noastra si Galaxia
M31 fac parte dintr-un roi de galaxii numit grupul
local, care contine peste 35 de galaxii. Centrul
gravitational al acestora se afla undeva intre
Galaxia noastra si Nebuloasa din Andromeda.
Grupul Local
In toate aceste sisteme stelare au loc transformari si
miscari continue. Unele stele isi incheie existenta,
iar altele iau nastere. Stelele au miscari proprii,
spre exemplu Soarele se deplaseaza in directia
stelei Vega cu 20 km/s. S-au descoperit miscari le
stelelor in ansamblul lor, rotatia intregii Galaxii
(200 milioane ani pt. Galaxia noastra) si miscarea
intregii Galaxii.
Astronomia sferica
 1. Pamantul corp ceresc
Forma, dimensiuni, coordonate

A) Forma si dimensiunile Pamantului. In prima aproximatie, Pamantul

are forma sferica si a fost dovedita de:
-forma circulara a orizontului si cresterea razelor lui cu altitudinea;
-variatia inaltmii Polului Nord Ceresc daca observatorul se deplaseaza
spre Nord sau spre Sud de-a lungul unui meridian (10 la fiecare 111
km);
-forma circulara a umbrei Pamantului pe discul Lunii in timpul
eclipselor de Luna;
-fotografiile Pamantului obtinute din cosmos cu ajutorul navelor
cosmice, satelitilor artificiali etc.
Eclipsa de Luna
Fotografie realizata de Apollo 8 in 1968
Determinarea razei Pamantului (Eratostene 276-195 i. H.)
Datorita rotatiei toate planetele au o forma turtita asemanatoare cu forma unui elipsoid de
revolutie. Pentru Pamant raza ecuatoriala este a = 6378,137 Km si raza polara b =
6356,752 Km.
In realitate, forma Pamantului este cea a unui geoid. Geoidul este acea suprafata de nivel (o
suprafata la care normalele sunt verticale in fiecare punct) a carei parte vizibila coincide
cu suprafata neagitata a oceanelor; prelungind suprafata oceanelor sub continente (cu
conditia ca normalele sa fie verticale) se obtine suprafata geoidului.
B) Coordonate. Presupunand ca Pamantul are forma sferica, o localitate de pe suprafata sa
se determina prin intermediul a doua coordonate. Planul de referinta este planul
ecuatorial, perpendicular pe axa de rotatie a Pamantului. Fixand ca meridian zero,
meridianul localitatii Greenwich, cele doua coordonate sunt (vezi figura):
-latitudinea astronomica (sau geografica)--unghiul facut de verticala locului cu planul
ecuatorial.
-longitudinea—unghiul dintre planele meridiane ale localitatilor Greenwich si
observatorului.
In cazul Pamantului considerat ca elipsoid de revolutie se pot defini inca doua latitudini
diferite, longitudinea ramanand neschimbata, si anume:
-latitudinea geocentrica—unchiul dintre raza vectoare a observatorului si planul ecuatorial
terestru
-latitudinea geodezica—unghiul dintre normala la elipsoid si planul ecuatorial terestru.
Direct din observatii se determina latitudinea astronomica. Din masuratori gravimetrice si
geodezice se determina deviatia normalei de la verticala locului care face posibila
determinarea latitudinii geodezice. Aceasta deviatie nu depaseste 3 secunde de arc si in
astronomie se neglijeaza.
Latitudinile geocentrica si astronomica pot sa difere cu pan la 11 minute si 40 secunde.
In practica se utilizeaza formula

1
(φ − φ ) =
' ''
206264,8 e 2 sin( 2φ )
2