Johann Sebastian Bach

Eisenach 1685-Leipzig 1750

Johann Sebastian Bach învaţă să cânte la vioară şi îşi însuşeşte primele noţiuni
de teorie muzicală de la tatăl său, Johann Ambrosius Bach, organist în Eisenach.
Rămas orfan de la 10 ani, el părăseşte oraşul natal pentru a locui la fratele său,
Johann Cristoph, care îi va da şi primele lecţii de clavecin.
În 1703 devine violinist la curtea de la Weimar şi apoi în acelaşi an, activează
ca organist în Arnstadt.
În 1708 este numit tot la Weimar organist şi muzician de cameră la curte,
devenind în timp unul dintre cei mai importanţi organişti germani.
În această perioadă compune câteva din cele mai frumoase cantate ale sale.
Bach intră într-o nouă fază a creaţiei sale din 1717, când se stabileşte la Kothen în
funcţia de capelmaistru al curţii. Aici nu mai este nevoit să compună muzică religioasă,
reuşind să se concentreze asupra compoziţiilor instrumentale.
Din această perioadă datează concertele sale pentru vioară, cele 6 Concerte
Brandenburgice, numeroase sonate, suite şi lucrări pentru clavecin.
Creează câteva lucrări cu scop didactic: Invenţiunile şi Clavecinul bine temperat.
În 1720 moare soţia sa Maria Barbara Bach şi în anul următor se recăsătoreşte cu
Anna Magdalena Wilcke.
Ultima etapă a vieţii sale se va desfăşura la Leipzig, unde din anul 1723, Bach
este cantor la Biserica Sf. Toma.
În primii ani de şedere, Bach va compune o cantitate imensă de muzică
bisericească:cantate, magnificate, Patimile după Ioan, Patimile după Matei, etc.
Moare în 1750 la Leipzig, lăsând în urmă o creaţie ce cuprinde practic toate
genurile muzicale ale timpului său în afară de operă.
În cele mai sobre compoziţii polifonice, întrezărim şi freamătul patetic al
improvizatorului, iar în cele libere descifrăm logica sa componistică. Tributar vechii
polifonii, el îmbină limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic. Conţinutul
generalizat, filosofic al muzicii sale, depăşeşte formele create de predecesori, pe care
le desăvârşeşte.
În operele sale a sintezat împlinirile muzicale anterioare, făurindu-şi un limbaj
inconfundabil şi atingând una dintre culmile muzicale universale. Ca toate geniile
umanităţii, el se ridică deasupra epocii sale, creaţia sa fiind atotprezentă, depăşind
timpul şi spaţiul, ca orice permanenţă a spiritului uman.
 Pasionat şi echilibrat, plin de fervoare creştină şi generozitate umană, trăind în
permanentă comuniune cu divinitatea, Bach şi-a închinat viaţa şi opera Creatorului
divin şi celor mai înălţătoare idealuri întru desăvârşirea umană.