IMPORTANȚA JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA SOCIO- EMOȚIONALĂ

A COPIILOR DE VÂRSTĂ TIMPURIE

Ricu Alina- Alexandra, Grădinița Nr. 160

Motto: “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)

Jocul reprezintă activitatea dominantă și ocupația cea mai captivantă pentru copii. Una
dintre accepțiunile termenului “joc” sugerează confruntarea plăcută a persoanei cu sine, cu
ceilalți, cu realitatea obiectivă. Pentru copil, “jocul este munca, binele, datoria, idealul vieții”
(Ed. Claparede, 1936).

Jocul este activitatea care ne permite observarea copilului în multitudinea

dimensiunilor dezvoltării sale: motorie, cognitivă, socio- afectivă.

În marea majoritate a timpului petrecut în grădiniță, copilul se joacă învătând și

asimilează jucându- se, în această manieră activând toate structurile personalității. Prin
componenta sa ludică, jocul are o contribuție majoră la nivelul instanței socio- emoționale.

Obiectivele socializării copiilor în mediul educațional, au în vedere familiarizarea

copilului cu joaca, cu optimizarea relațiilor interpersonale și vizează interiorizarea unor valori
morale și a unor comportamente specifice altor grupuri sociale decât cel al familiei. Ele
trebuie să acopere aspectele dezvoltării personale- morale, sociale și spirituale- precum și
capacitatea de evaluare personală și a celorlalți membri ai grupului.

Cercetările în domeniul psihologiei copilului au demonstrat ca autoevaluarea pozitivă

este primordială în demersul învățării eficiente și integrării în grup. Din acest punct de
vedere, este stringent necesară prezența unui climat psihoafectiv benefic pentru valorificarea
potențialului fiecărui copil.

Un copil care are un nivel adecvat de dezvoltare a abilităților sociale și emoționale,

manifestă urmatoarele comportamente:

 Recunoaște și denumește emoțiile pe care le trăiește el sau alte persoane;

  Exprimă în mod sănătos emoțiile de teamă și furie, fără să- i rănească pe
ceilalți sau pe sine;
 Identifică cum s- ar simți un alt copil într- o anumită situație;
 Își face prieteni și își menține relațiile de prietenie;
 Inițiază și întreține o conversație cu alte persoane;
 Își așteaptă rândul, în mod civilizat;
 Respectă regulile sociale aferente unui anumit context;
 Se integrează în jocul altor copii;
 Oferă și primește complimente sociale;
 Rezolvă adecvat situațiile conflictuale cu alți copii (negociază, face
compromisuri înțelepte);
 Cooperează cu ceilalți;
 Solicită și oferă ajutorul când este nevoie.

Abilitățile sociale și emoționale se dezvoltă în preșcolaritate, perioada în care, datorită

plasticității creierului, copiii învață 80% din abilitățile pe care le vor folosi în celelalte stadii
existențiale.

Starea emoțională pozitivă și competențele sociale reprezintă baza dezvoltării

abilităților cognitive și implicit a dezvoltării umane. În acest sens, dezvoltarea limbajului
depinde nu doar de un auz bun, de abilitatea de a diferenția sunetele sau de capacitatea de a
face legatura între semnificația diferitelor cuvinte, ci și abilitatea de concentrare a atenției și
de implicare în interacțiuni sociale.

Toate aceste abilități și competențe socio- emoționale se dezvoltă în contextul jocului.

Prin caracterul, conținutul și structura lor, jocurile sunt foarte variate. În funcție de
sarcinile educației, dar și de influența formativă a jocului asupra copilului, pot fi enumerate
următoarele: jocuri simbolice, jocurile de construcție, jocurile didactice, jocurile logice,
jocurile motrice, jocurile distractive, etc.

Jocurile simbolice au, poate, cea mai mare contribuție la nivelul dezvoltării socio-
emoționale a copiilor. Prin intermediul acestora, copiii prelucrează și transpun în plan
imaginar impresiile pe care le au despre realitatea înconjurătoare, jocul reflectând raportul
dintre copil și mediul social, ceea ce facilitează contactul direct cu ceilalți.
 Luând în considerare că esența jocului este concentrată în procesul de reflectare și
transformare pe plan imaginar a realității concrete, proces prin care devine posibilă și plăcută
pătrunderea copilului într- o realitate complexă, factorii cu rol principal în evoluția jocului, își
au originea în contactul copilului cu realitatea ce se află în imediata lui proximitate.

O importanță deosebită în realizarea dezideratului anterior menționat, o deține jocul

liber inițiat de copil în cadrul centrelor de activitate puse la dipoziție la grădiniță. Acest tip de
joc permite copilului să transpună în „realitatea” lui, dorințe, gânduri, insatisfacții, frustrări,
bucurii, etc. pentru că nu există cenzură în exprimarea sa în timpul jocului liber, indiferent de
ce tip de joc este.

Sentimentul de securitate emoțională, încredere și acceptare pe care i le oferă contextul

jocului, permite copilului posibilitatea de a- și exprima emoțiile, de a experimenta, de a
explora, de a depăși eșecurile. În lumea jocului nu există corect sau eronat, deoarece copilul
modifică/ concepe realități, reguli, personaje.

Bibliografie:

- Chateau J., Copilul și jocul, EDP, București, 1970;

- Rogers, Cosby S., Sawyers, Janet K., Play in the Lives of Children, N. A. E. C.,
Washington D. C., 1988;
- Șchiopu, Ursula, Psihologia modernă- Către o teorie generală a vârstelor, S. C.
Editura Diana Press SRL, 2008;