Sunteți pe pagina 1din 90

Cuprins:

Introducere………………………………………………………………...……...…3

CAPITOLUL I. INSTRUMENTE, FORME SI M ODALIATI DE PLATĂ FOLOSITE PE


PLAN INTERN..............................................................................................
1.1. Cecul ...................................................................................................10
1.2. Ordinul de plată ..............................................................................15
1.3. Cambia ................................................................................................18
1.4. Biletul la ordin ..............................................................................22
1.5. Debitarea directa .............................................................................23
1.6. Plati programate (standing order) .................................................24
1.7. Instrumente utilizate pentru operaţiunile de în încasari de către
unităţile bancare..............................................................................25
1.8. Instrumente utilizate pentru operaţiunile de plăţi numerar de către
unităţile bancare..............................................................................26

CAPITOLUL II. CARDUL.....................................................................................27


2.1. Scurt istoric....................................................................................27
2.2. Concept, tipologie .........................................................................29
2.3. Cardurile in România.....................................................................32
2.4. Sisteme electronice de transfer al fondurilor ................................33
2.5. Piaţa cardurilor in România...........................................................34
2.6. Frauda prin Carduri...........................................................................43
2.6.1. Măsuri împotriva infractorilor............................................44
2.6.2. Cum se fură carduri.............................................................44
2.6.3. Fraude cu calculatorul..........................................................45

CAPITOLUL III. SERVICII BANCARE ELECTRONICE OFERITE PE PIAŢA


BANCARĂ ROMÂNEASCĂ...................................................46
3.1. Scurt istoric..................................................................................46
3.2. Oferta de instrumente de plată cu acces la distanţă existentă în ţara
noastră..................................................................................................................... 47
3.2.1. Banca Comercială Română (BCR).......................................47
3.2.2. Banca Română pentru Dezvoltare (BRD)............................49
3.2.3. Banc Post............................................................................50
3.2.4. Alpha Bank.........................................................................50
3.2.5. Eximbank............................................................................51
3.2.6. Banca Transilvania.............................................................51
3.2.7. HVB Bank România..............................................................53

CAPITOLUL IV. TEHNICI DE PLATĂ ÎN OPERAŢIUNILE BANCARE CU


STRĂINĂTATEA.........................................................................................5
4
4.1. Acreditivul......................................................................................54
4.2. Incasso-ul.........................................................................................59
4.3. Ordinul de plată extern...................................................................60
4.4. Scrisoarea de credit comercial.......................................................
61
4.5. Scrisoarea de garanţie bancară (SGB)........................................... 62
4.6. Cecul in valută.............................................................................. .62

CAPITOLUL V. TEHNICA DECONTARILOR BANCARE................................63


5.1. Decontari intrabancare..................................................................67
5.1.1. Sfera de cuprindere a decontărilor intrabancare ..................67
5.1.2. Clasificarea decontărilor intrabancare.........................................67
5.1.3. Etapele decontării intrabancare.........................................................68
5.2. Decontari interbancare...................................................................69
5.2.1. Sfera de cuprindere a decontărilor interbancare.................69
5.2.2. Clasificarea decontărilor interbancare................................69
5.2.3. Decontări între băncile comerciale.....................................69

CAPITOLUL VI. PREZENTAREA SISTEMULUI ELECTRONIC DE PLAŢI


INTERBANCAR........................................................................7
0
6.1. Aspecte generale...........................................................................70
6.2. Avantajele sistemului electronic de plăţi......................................77
6.3. Centrala incidentelor de plăţi........................................................78
6.3.1. Aspecte generale.................................................................78
6.3.2. Structura bazei de date şi modul de transmitere a
informaţiilor la CIP.............................................................81
6.3.3. Transmiterea şi înscrierea în FNIP şi FNPR a informaţiei
privind refuzurile la plată ale instrumentelor......................83
6.3.4. Transmiterea şi inscrierea in FNIP a informaţiei privind
ierderea, furtul, distrugerea sau anularea instrumentelor...84
6.3.5. Transmiterea şi înscrierea în FNIP şi în FNPR, de către cip
şi alte instituţii, a informaţiei privind incidentele de plăti..84
2
6.3.6. Interdicţia bancară..............................................................84

Concluzii...................................................................................................................86
Bibliografie...............................................................................................................88

3
INTRODUCERE

Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului şi


acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării
producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei . Legate de
nevoile comerţului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor
comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .
În epoca contemporană , locul şi rolul băncilor în economie este strâns
legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii investiţii , relaţie
hotărâtoare în creşterea economică .
Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un
rezultat necesar al evoluţiei societăţii obţinerea de economii ale agenţilor
economici sau persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă
şi destinată utilizării viitoare. În cadrul aceloraşi concepte, investiţiile reprezentând
achiziţia de instalaţii şi echipament, structuri, maşini şi inventar, destinate
dezvoltării producţiei, reprezintă o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce
afectează pe agenţii economici .
Agenţii economici îşi găsesc resursele necesare realizării investiţiilor pe
două căi: fie prin utilizarea propriilor economii, fie prin recurgerea la creditele ce
le sunt acordate prin bănci, în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor
monetare în economie .
În acest fel se crează condiţiile unei ample redistribuiri a capitalurilor, tot
mai mari odată cu evoluţia istorică, vehiculate de o largă reţea de intermediari care
au fost exclusiv, la început, şi preponderent apoi, în structura sistemului bancar în
formare, băncile comerciale sau de depozit .
Creaţia monetară, ca factor specific al funţionalităţii băncilor, a stat la
rândul său la baza definirii locului şi rolului băncilor în economie .
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, a căror caracteristică
principală este posibilitatea de a pune în circulaţia creanţe asupra lor înseşi, care
sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare.
Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea
activelor monetare în monedă. Forma principală a creaţiei monetare este emisiunea
de bancnote. La început aceastã funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca
ulterior să fie una specifică băncii de emisiune .
O altă tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor o întreagă epocă, este
specializarea băncilor, care deşi în descreştere, nu încetează să caracterizeze lumea
băncilor. Separarea şi independenţa băncilor specializate este în momentul
delimitării sferei de competenţă şi de activitate a băncilor de depozit .
Poziţia societăţilor bancare în sistemul bancar românesc

Lansarea reformei in economia românească nu este de conceput fără realizare


unei reforme şi în sistemul bancar. Această reforma necesită în primul rând ba
Restructurarea economiei in general, a sistemului bancar în special necesită de asemen
bani. Susţinerea procesului investiţional, ca şi o componentă esenţială a creşterii economi
implică de asemenea bani. Este vorba de bani, bani şi iarăşi bani. M anipularea acestora es
realizată prin intermediul unor societăţi comerciale specializate în lucrul cu banii: băncile.
Banca foloseşte un ansamblu de tehnici, procedee şi instrumente specifice î
vederea derulării propriei activităţi. Prin lege, aceste activităţi, ce definesc o bancă su
considerate ca fiind cele de atragere de depozite şi acordare de credite, dar. adăugăm noi.
numai.
La baza constituirii unei societăţi bancare stă Legea nr. 31/1990 privind societăţil
comerciale şi Legea nr. 58/1998 - Legea bancară. în plus activitatea de constituire es
reglementată şi prin Normele B.N.R. privind autorizarea băncilor nr. 2/1999. Forma
constituire este aceea a societăţilor comerciale pe acţiuni, iar funcţionarea lor e
condiţionată de existenţa unei aprobări în acest sens, aprobare emisa de Banca Naţionala a
României.
Constituirea societăţilor bancare se poate realiza prin subscrierea integrală şi
simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie
publică.
In desfăşurarea propriei activităţi, banca îndeplineşte mai multe funcţii1:
1. Funcţia de schimb: ea asigură posibilitatea clienţilor de a realiza schimbul
disponibilităţilor băneşti din forma lor actuală îi orice altă formă de prezentare.
2. Funcţia de depozit: se identifică în oferta bancară sub forma depozitelor pe care
clienţii băncii le pot constitui pe diverse scadenţe sau alte clauze de condiţionare.
3. Funcţia de transfer asigură posibilitatea deplasării disponibilităţilor clienţilor intre
diverse conturi sau între diverşi tituiari de conturi, conform dorinţelor acestora.
4. Funcţia de finanţare: asigură posibilitatea acoperirii cererii suplimentare de bani
prin intermediul creditelor bancare puse la dispoziţia clienţilor.
Toate aceste funcţii se adresează în egală măsură clienţilor băncii persoane
juridice sau persoane fizice.
In vederea realizării acestor funcţii banca dispune de tehnici, instrumente şi o
legislaţie proprie, concretizate în final într-un set de mecanisme bancare. Este cazul:
Mecanismul de atragere a disponibilităţilor băneşti existente în
1
Ungurean Pavel, Produse si operatiuni bancare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag. 20
economie şi de mobilizare în depozite de orice natură;
Mecanismul de decontare (operaţii de încasări şi respectiv de plăţi) cu
defalcarea acestora, ulterior, pe cele două mari componente: operaţii cu numerar şi
respectiv operaţii fără numerar (viramente bancare);
> Mecanismul de asigurare a derulării tranzacţiilor valutare bancare;
Mecanismul de creditare a clienţilor. Este unul dintre mecanismele cu cel
mai înalt grad de particularizare pentru fiecare societate bancară. Se pot regăsi
elemente distincte de individualizare a creditării pentru fiecare bancă în ceea ce
priveşte:
o Structurarea creditelor acordate clienţilor;
o Destinaţiile acceptate ale creditelor;
o Scadenţele de creditare;
o Garanţii acceptate;
o Ponderi de creditare;
o Proceduri de creditare;
o Criterii de stabilire a bonităţii clienţilor;
o Modalităţi de rambursare a creditelor;
o Acoperirea riscului creditării;
o Modul de soluţionare al litigiilor etc
> Mecanismul / sistemul de informare şi consulting bancar, de interogare
a clientelei privind cererea de produse bancare şi pe această bază, de redirectionare a
ofertei. Toate aceste mecanisme se subordoneză atingerii a două obiective:
Profitabilitatea bancară, la un nivel maxim, în codiţiile
încadrării în limitele impuse de normele de prudenţialitate bancară:
lichiditate, solvabilitate, expuneri mari etc;
Competitivitatea bancară, ea presupune asigurarea unei
game cât mai diversificare de produse bancare precum şi a unei calităţi
corespunzătoare a acestora, obiectiv necesar în vederea menţinerii
poziţiei pe piaţă.
In vederea atingerii acestor obiective este necesară respectarea a trei principii
de gestiune a resurselor bancare:
- Principiul prudenţei bancare - vizează gestiunea riscurilor ce apar în
activitatea curentă. Este vorba de două mari categorii de riscuri:
1. riscuri cu caracter general:
- riscul lichidităţii;
- riscul solvabilităţii;
- riscul managerial;
- riscul de ramură etc.
2. riscuri cu caracter specific:
- riscul creditării;
-riscul nerambursării creditelor la scadenţă;
- riscul valutar;
3. riscul marjei dobânzii;
4. riscul de bancă corespondentă etc.
Gestiunea acestor riscuri se realizează parţial prin procedee unitare
impuse prin normele Băncii Naţionale a Românie iar parţial prin propriile norme
de lucru ale societăţilor bancare.
- Principiul echilibrului bilanţier bancar, impune asigurarea unei permanente
corelaţii între componentele ce definesc structura activului respectiv a pasivului
bilanţier bancar. Este necesar să se urmărească şi corelaţiile ce privesc maturitatea
componentelor activului cu a pasivului bilanţier. în acest sens se impune corelarea
activului cu pasivul în structura lor urmărită pe criteriul scadenţei. Se au în vedere, de
asemenea şi corelaţiile impuse de normele ce definesc: noţiunea de expunere mare;
structura creditelor; fondurile proprii;provizioanele de risc etc.
- Principiul profitabilităţii vizează asigurarea caracterului profitabil al fiecărui
segment al activităţii bancare, al fiecărei activităţi generatoare de costuri bancare. în
acest punct intervine o dată în plus rolul managerului şi a managementului bancar de a
adopta calea cea mai simplă şi eficientă de creştere a profitabilităţii. Se poate vorbi de
profitabilitate pe diverse nivele de cuantificare: Profitul activităţii generale; Profitu
activităţii de „exploatare"; Profitul aferent fiecărui tip de produs; Profitul aferent fiecăru
sector de activitate; Profitul aferent fiecărui cont bancar; Profitul aferent fiecărui lucrăto
bancar etc. Pornind de la aceste considerente, cu atât mai mult în ultimul timp se pune u
accent deosebit pe promovarea unui management bancar eficient, bazat pe tehnicile ALCO
Assets And Liabilities Comitee).
De modul de gestiune a resurselor financiare ale unei bănci sunt interesate în mod
egal diverse categorii de persoane:
□ Acţionarii:ei au ca şi principal obiectiv fructificarea optima a capitalului
propriu, fructificare asigurată în condiţiile în care dividendele obţinute din
plasamentul în acţiuni ale societăţilor bancare înregistrează o tendinţă de
creştere;
□ Managerii:sunt direct interesaţi deoarece rezultatele bune ale activităţii
proprii se vor concretiza într-o poziţie corespunzătoare pe piaţă, în
atragerea ne noi clienţi, în reputaţia profesională proprie precum şi în alte
avantaje colaterale;
□ Personalul:pe principiul îmbinării răspunderii materiale cu stimularea în
funcţie de rezultatele activităţii proprii;
□ Clienţii băncii:indiferent de poziţia lor faţă de bancă - aceea de creditor
sau debitor. Stabilitatea unui bănci cu care aceştia sunt în legătură este o
garanţie a stabilităţii şi securităţii banilor proprii, indirect şi a afacerilor
proprii.
In derularea activităţii bancare se regăseşte o structură organizatorică şi
funcţională proprie reprezentată de centrala bancară, sucursale, agenţii, puncte de lucru
Acestea au la bază un regulament de ordine interioară specific la care se adaugă contractul d
societate şi statutul propriei societăţi bancare. Toate aceste unităţi bancare funcţionează p
principiul unei autonomiei sporite în realizarea gestiunii financiare. Această autonomie s
realizează prin delegarea competenţelor personalului bancar. Limitele autonomiei sun
stabilite de către centrala bancară şi vizează pe de o parte o tendinţă de creştere a autonom
cu efectul de creştere şi a operativităţii activităţii bancare iar pe de altă parte se manifest
tendinţă de restrângere a autonom iei în vederea diminuării riscurilor bancare. Nivelul optim
limitelor autonomiei unităţilor operative bancare rămâne o problema de decizie la niv
centralei bancare în funcţie de politica proprie de management al riscului.

CAPITOLUL I. INSTRUM ENTE, FORM E SI MODALIATI DE


PLATĂ FOLOSITE PE PLAN INTERN

Instrumentele de plăţi sunt anumite documente bancare operaţionale pe


suport hârtie, magnetic sau electronic, care funcţionează pe baza unor tehnici
specifice de operare, circuite şi securizare în vederea transferului de fonduri de la
ordonator la beneficiar. Aceste instrumente sunt emise de banca centrală (moneda
efectivă) şi băncile comerciale (moneda scripturală) cu aprobarea băncii centrale
pentru a se asigura o formă standardizată şi un conţinut economic şi juridic care să
permită transferul de fonduri în deplină siguranţă şi delimitarea responsabilităţilor
participanţilor la transferul bancar.
Instrumentele de plăţi se împart în două mari categorii: instrumente cu
numerar şi instrumente fără numerar.
Instrumentele de plată cu numerar sunt reprezentate prin moneda
metalică şi bancnote (moneda de hârtie) şi reprezintă cea mai veche formă de
circulaţie monetară. Pentru a îndeplini funcţia de instrument de plată, moneda
metalică şi bancnotele - numerarul în termeni bancari - necesită un complex de
tehnici şi reglementari cu caracter normativ emise de banca centrală şi băncile
comerciale.
Instrumentele de plată fără numerar sunt documente standardizate
care conţin instrucţiuni de plată date de plătitor băncii sale pentru transferul
fondurilor către banca beneficiarului. Pe baza instrumentului de plată se fac
înregistrări în conturile partenerilor de la băncile lor care atestă diminuarea
respectiv majorarea creanţelor monetare asupra băncilor.
Distincţia dintre instrumentele de plată pe suport hârtie şi
instrumentele de plată pe alte suporturi nu este întotdeauna foarte clară, anumite
instrumente putând să aparţină ambelor categorii. In acest sens poate fi evocat
exemplul cărţilor de credit pentru care iniţial toate plăţile implicau şi
completarea cu informaţiile necesare a unui formular pe suport hârtie şi care,
mai de curând, sunt procesate de terminale electronice care citesc aceste
informaţii de pe o bandă magnetică.
Instrumentele de plată folosite în tranzacţii sunt următoarele: ordinul de
plată, cambia, cecul, biletul la ordin, cardul. De asemenea, mai sunt unele
instrucţiuni de plată care generează transferuri de fonduri ca: debitul direct şi plăţile
programate.
Orice document de plată conţine două tipuri de informaţii: financiare şi
nonfinanciare.
Informaţia financiară (monetară sau informaţie bani) se referă la suma de
bani ce trebuie plătită, valuta, scadenţa, băncile participante şi conturile debitoare şi
creditoare, numele părţilor participante la tranzacţie, iar responsabilitatea pentru
acurateţea acesteia revine emitentului.
Informaţia nonfinanciară cuprinde elemente adiacente plăţii ca scopul
acesteia sau anumite instrucţiuni cu caracter specific. Deşi instrumentele de plată
diferă destul de mult unele de altele în funcţie de specificul plăţii, totuşi acestea au
unele caracteristici comune care permit clasificarea acestora după mai multe
criterii:
a) Din punct de vedere al obligaţiilor juridice create2:
■instrumente de credit (din iniţiativa debitorului) – ordinul de plată;
■instrumente de debit (din iniţiativa creditorului) - cecul, cambia, biletul
la ordin.
b) După suportul instrumentului:
■instrumente pe suport hârtie - cecul, ordinul de plată, cambia, biletul la
ordin
■ instrumente pe suport magnetic - cardul;
■ instrumente pe suport electronic - ordinul electronic de plată, cecul
electronic.
c) După modul de transmitere:
■ letric;
■ automatizat - telex, fax, telefon, reţea electronică.
d) După natura juridică a iniţiatorului:
■plăţi pentru persoane juridice - plăţi profesionale, instituţionale;
■plăţi pentru populaţie.
e)După raportul de timp între scadenţa obligaţiei şi emiterea instrucţiunii:
■instrumente de plată anticipată;
■instrumente de plată neîntârziată;
■instrumente de plată întârziată.
f) După raportul de spaţiu:
■plata directă (faţă la faţă);
■ plata la distanţă.
g) După valoarea plăţii:
■plăţi de valori mari;
■ plăţi de valori mici.
Evoluţia în domeniul instrumentelor de plată se manifestă în trecerea de
la suportul hârtie la suportul magnetic şi electronic, precum şi înmagazinarea unui
volum cât mai mare de informaţii care să poată fi prelucrate informatic, astfel ca
plata să se facă aproape în timp real, similară cu plata numerarului.
1.1. Cecul

2
Bente Corneliu, Tehenica operatiunilor bancare, Editura Universitatii din Oradea, 2005, pag. 108
Cecul reprezintă:
>un instrument de plată care pune în legătură, în procesul creării sale trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul;
>un înscris prin care trăgătorul dă ordin băncii sale denumita tras de a
plăti la vedere în favoarea unui terţ o sumă de bani, de care trăgătorul dispune3;
>o instrucţiune scrisă către o bancă de plăti, din contul celui ce ordonă
plata, o anumită sumă de bani unei persoane specificate. Cecul poate fi emis cu
condiţia ca titularul contului (clientul băncii) să aibă suficiente fonduri în cont,
pentru ca banca să îi poată onora plăţile solicitate.
Pentru a fi valid, din punct de vedere juridic, un cec trebuie să cuprindă
următoarele menţiuni obligatorii:
■ denumirea de cec trebuie să figureze pe înscris, utilizându-se formula
consacrata "plătiţi în schimbul acestui cec", deci formula este imperativa; lipsa
denumirii de cec atrage nulitatea instrumentului.
■ ordinul necondiţionat de plată a unei sume de bani înscrisă pe cec (în
cifre şi litere) şi cu menţiunea monedei; de regulă, moneda este cea valabilă la locul
plăţii, respectiv pentru plăţile efectuate în ţara noastră moneda va fi leul, iar pentru
cele din străinătate moneda ţarii respective; orice condiţii, limitări sau
contraprestaţi menţionate pe cec duc la nulitatea acestuia.
■ numele trasului este numele băncii plătitoare care, de regulă, este
imprimat pe înscris;
■ locul de plată, respectiv localitatea şi adresa băncii unde urmează a se
face plata pentru ca beneficiarul să ştie unde să se prezinte pentru ridicarea sumei sau
ca banca beneficiarului să solicite plata; trăgătorul poate menţiona ca loc al plăţii şi
o altă unitate bancară decât aceea a trasului, înscriind pe cec denumirea şi adresa
acesteia;
■ data şi locul emiterii, respectiv ziua, luna şi anul pentru a se putea
cunoaşte termenul până la care posesorul trebuie să prezinte la plată cecul, termen
după expirarea căruia posesorul decade din drepturile sale de regres; data mai
permite constatarea capacităţii legale de plată a trăgătorului în momentul aplicării
semnăturii pe cec; locul emiterii trebuie menţionat lângă dată, iar în cazul în care nu
este precizatse consideră localitatea trăgătorului;
■ semnătura trăgătorului este explicită (nume şi prenume) şi olografa
(scrisă de mână); pentru persoanele juridice se solicită şi ştampila unităţii; aplicarea
numai a ştampilei sau parafei fără semnătura autografă anulează cecul; pentru a
putea trage cecuri, orice trăgător trebuie să depună la banca unde are contul
specimenul de semnătură.
Părţile implicate în emiterea unui cec sunt: trăgătorul, beneficiarul şi
3
Zăpodeanu Daniela, Moneda si credit, Editura Universităţii Oradea, 2003, pag. 177
trasul.
Trăgătorul este persoana care emite (scrie) cecul, fiind titularul unui cont
bancar care va fi debitat când cecul va fi plătit;
Beneficiarul este cel care va încasa cecul; acesta poate fi un terţ sau însuşi
trăgătorul, dacă are nevoie de numerar;
Trasul este întotdeauna banca unde trăgătorul îşi are deschis contul. Trasul
este un prestator de servicii; va onora cecul la prezentare numai dacă trăgătorul are
suficient disponibil în contul său.
Crearea cecului.
Cecul poate fi:
-la ordinul trăgătorului însuşi, care se află în poziţia de beneficiar al
cecului;
-tras pentru contul unui terţ.
Cecul nu poate fi tras asupra trăgătorului însuşi, cu excepţia cecului tras
între anumite stabilimente ale aceluiaşi trăgător dar cu personalitate juridică
diferită.
Transmiterea cecului. Cecurile cuprinzând sau nu menţiunea "la ordin "
pot circula prin gir.
Cecurile cuprinzând menţiunea "nu la ordin " sau o expresie echivalentă
sunt transmisibile numai sub forma şi cu efectele unei cesiuni de creanţă ordinară
(operaţiune prin care creditorul numit cedent transmite dreptul său de proprietate
asupra cecului altei persoane numite cesionar).
Iniţiativa aparţine trăgătorului care, în baza unui disponibil constituit în
prealabil la o societate bancară, dă un ordin necondiţionat acesteia, care se află în
poziţie de tras, să plătească la prezentare o sumă determinata unei terţe persoane sau
însuşi trăgătorului emitent aflat în poziţie de beneficiar.
Procurarea carnetelor de cecuri se realizează în mod centralizat de către
societăţile bancare, acestea distribuindu-le apoi către toate unităţile teritoriale din
subordine. Astfel, clienţii pot să le cumpere de la ghişeele unităţilor bancare unde îşi
au deschise conturile, plata făcându-se din contul de disponibilităţi al solicitantului
sau prin achitarea în numerar.
Termenele de prezentare la plată a cecurilor, între data emiterii şi data
prezentării la banca trasă (inclusiv circuitul bancar) sunt următoarele:
>8 zile dacă cecul este plătibil chiar în localitatea în care a fost emis;
>15 zile dacă cecul este plătibil între localităţi diferite;
>30 de zile în cazul cecului circular.
Termenele de prezentare la plată a cecurilor se calculează începând cu
ziua următoare datei emiterii cecului de către trăgător.
Revocarea cecului. După expirarea termenelor de prezentare la încasare
poate fi revocată plata cecului în cazul în care clientul în calitate de posesor al
cecurilor, optează pentru remiterea lor la banca trasă prin circuitul bancar.
Cecurile se pot primi spre remitere la banca trasă şi după expirarea
termenelor, banca ne asumându-şi nici o răspundere dacă
acestea ajung la banca trasă după expirarea termenului de prezentare şi
trăgătorul a revocat termenul de plată.
Suma de plată trebuie să fie indicată atât în cifre cât şi în litere clare şi fără
alteraţii ale textului în cifre sau litere. în cazul diferenţelor între sumele înscrise între
cifre şi litere se ia în calcul suma înscrise în litere. Dacă pe cec sunt înscrise mai
multe sume, în cifre sau litere, suma de plată este suma cea mai mică.
Pentru a putea trage cecuri, orice trăgător trebuie să depună la societatea
bancară la care are disponibil, specimenul semnăturii sale şi ale mandatarilor şi
reprezentanţilor săi.
Incasarea cecului. Prezentarea cecului spre încasare se poate face:
1.direct la unitatea bancară trasă pentru încasare:
a. in numerar:
-se prezintă cecul referentului de ghişeu;
-se verifică cecul;
-se semnează şi se ştampilează cecul pe faţă;
-se prezintă şefului de serviciu;
-se înregistrează în jurnalul de casă;
-se remite la casierie pentru plată;
-clientul semnează pe spatele cecului de primire.
b. în cont:
>se introduce cecul în bancă de către posesor însoţit de borderou de încasare (3
exemplare: primul se reţine la banca trasă, al doilea se remite beneficiarului, iar al
treilea se restituie beneficiarului | după semnare şi ştampilare).
2.1a unitatea bancară care deserveşte posesorul, caz în care poate fi încasat numai
în cont: posesorul introduce filele de cec la banca sa.
Girul reprezintă un act prin care posesorul cecului numit girant transferă altei
persoane numită giratar, prmtr-o declaraţie scrisă şi I subscrisă pe instrument odată
cu predarea acestuia, toate drepturile decurgând din cecul astfel redactat şi completat
în vederea achitării unei terţe obligaţii.
Pot circula prin gir, cecurile cuprinzând sau nu clauza "la ordin". Cecul
poate fi girat în folosul trăgătorului sau a oricărui alt obligat.
Girul trebuie să fie necondiţionat. De asemenea, girul dat de tras este nul.
Tot nul este şi girul parţial. Prin gir se transmite proprietatea titlului.
Avalul reprezintă o garanţie personală prin care o persoană denumită avalist,
adică cel care dă avalul, garantează obligaţia asumată de una dintre persoanele
obligate prin cec, direct sau pe cale de regres, persoană denumită avalizat, pentru
toată suma menţionată pe cec sau pentru o parte din ea.
Validitatea avalului presupune ca suport existenţa măcar formală a
obligaţiei, al căror accesoriu este.
Avalul poate fi dat de către un semnatar al cecului, altul decât trăgătorul.
Girantul poate da un aval, deoarece el este obligat numai faţă de posesorii
care dobândesc cecul ulterior girului său.
Avalul poate fi dat printr-o simplă semnătură a avalistului, pusă pe faţa
cecului, pe spatele cecului (caz în care nu trebuie confundat cu girul), pe o copie sau
pe un duplicat al cecului.
Avalul trebuie să fie necondiţionat.

Cecurile se pot clasifica după următoarele criterii4:


1. Din punct de vedere al beneficiarului:
■ Cec nominativ care are înscris în textul sau numele beneficiarului şi după
dispoziţia pe care o cuprinde este de doua feluri:
(a) cec plătibil unei anumite persoane cu sau fără clauza "la ordin" (girabil),
ceea ce înseamnă că cecul poate fi transmis altei persoane, prin gir, cu toate drepturile
care decurg din aceasta; clauza "la ordin" nu este obligatorie să fie menţionata pe cec
întrucât simpla înscriere a cuvântului "cec" implică prin ea însăşi posibilitatea
transmiterii prin gir,
(b)cec plătibil unei anumite persoane cu clauza "nu la ordin", înseamnă ca
cecul nu poate fi transmis prin gir, ci numai prin cesiune ordinară de creanţe.
■ Cec la purtător care în momentul emiterii nu se indică expres
beneficiarul sau se menţionează "la purtător", "plătiţi purtătorului"; acest cec este
plătit purtătorului instrumentului care se prezintă la banca.

2. După modalitatea de plată, cecurile pot fi: cec pentru numerar, cec
virament, cec barat, cec circular şi cec de călătorie.
■ Cecul pentru numerar se foloseşte pentru obţinerea de numerar de la
bancă pe baza disponibilului din contul curent al titularului.
■ Cecul virament se utilizează pentru plata prin cont a bunurilor sau a
serviciilor. Dintre toate tipurile de cecuri, cecul virament este cel mai larg utilizat în
relaţiile de decontare comerciale şi necomerciale pentru că este valabil în orice
tranzacţie.
Intrucât în practică există, deseori, anumite suspiciuni cu privire la
capacitatea de plată a partenerului, beneficiarul solicită trăgătorului o confirmare
bancară pe cec din care să rezulte expres existenţa disponibilului şi astfel să fie
4
Cezar Basno, Operatiuni Bancare, Editura Didactica si Pedagogică, Bucuresti, 1996, pag. 125
sigur că la prezentarea pentru încasare va primi imediat suma datorata de partener.
Această confirmare se dă de către tras prin expresia "cec certificat" menţionată pe
cec, sub semnătură autorizată şi ştampila băncii, înaintea remiterii cecului către
beneficiar. Banca blochează suma certificată care nu mai poate fi retrasă de trăgător
până la expirarea termenului de prezentare la plată a cecului. Prin certificare, trasul
are obligaţia ca în caz de neplată, să-1 despăgubească pe posesorul cecului.
■ Cecul barat este tipul de cec care are doua linii paralele, verticale sau
oblice, între care se înscrie banca către care se va face plata. Bararea se face de
trăgător la emiterea cecului sau pe parcursul circulaţiei acestuia de către oricare din
posesori.
Cecul barat este de două feluri: cec cu barare generală şi cec cu barare
specială.
■ Cecul cu barare generală este acela care în spaţiul dintre cele două linii
nu are înscrisă nici o bancă şi poate circula prin girare, fiind valabil la plată în
posesia ultimului giratar care completează spaţiul dintre linii cu denumirea şi
adresa băncii sale.
■ Cecul cu barare specială este acela care are înscrisă între cele două linii
denumirea băncii către care se va face plata, Bararea generală se poate transforma în
barare specială prin înscrierea denumirii unei bănci între cele două linii paralele.
Beneficiarul cecului cu barare specială depune cecul la banca sa care îl trimite
pentru încasare la banca aflată în poziţia de tras.
■ Cecul circular este un titlu de credit la ordin emis de o banca
asupra unităţilor sale bancare sau asupra altei bănci. Cecul circular se foloseşte în
cazul unor plăţi în numerar în alte localităţi decât cea a clientului.
■ Cecul de călătorie este tipul de cec care are înscrisă o anumită sumă
care se poate ridica în numerar de la o bancă sau o agenţie de turism ca mandatară a
unei bănci. Cecul de călătorie, aşa cum arată şi numele, se foloseşte în activitatea de
turism şi înlocuieşte transportul banilor, fiind un instrument de transformare a banilor
scripturali în bani efectivi, respectiv numerar.
Refuzul cecurilor la plată
Un cec care nu îndeplineşte condiţiile sau elementele obligatorii va fi
restituit beneficiarului de banca la care a fost depus (fără a intra în circuitul bancar).
Cecurile remise la încasare la banca beneficiarului şi refuzate de banca
trasă vor fi returnate băncii beneficiarului cu scrisoare de restituire după ce banca
trasă a declarat incidentul la Centrala Incidentelor de plăţi. Este foarte important ca
cecurile refuzate în termen să ajungă foarte repede la beneficiar, pentru ca acesta să
nu piardă dreptul de protest.
Protestul cecului
Posesorul cecului poate exercita dreptul de regres împotriva:
- trăgătorului;
- celorlalţi obligaţi, dacă:
-cecul este prezentat la plată în termen util şi nu este plătit;
-refuzul la plată este constatat: fie prin protest, fie printr-o declaraţie a
trasului, fie printr-o confirmare oficială a unei case de compensaţii.
Posesorul cecului poate cere pe cale de regres: suma, dobânda sau
cheltuielile de protest.
Pierderea, furtul, anularea sau sustragerea cecurilor Un cec pierdut,
sustras sau distrus poate fi anulat prin declarare la Centrala Incidentelor de Plăţi de
către bancă, la iniţiativa persoanei care doreşte anularea.
Un cec se poate anula şi din iniţiativa băncii atunci când tragatorul, ca
urmare a producerii unui incident major a fost declarat în interdicţie bancară, şi nu
a restituit băncii în maximum 10 zile, formularele de cec cumpărate anterior de la
aceasta şi solicitate prin somaţie.
Emiterea unui cec de către un trăgător, fără ca acesta să dispună de
fondurile necesare la tras în momentul emiterii lui, atrage obligaţia bănci trase de a
refuza cecul la plată, iar pentru trăgător sancţiuni civile şi penale. Falsificarea
cecurilor se pedepseşte conform legilor în vigoare.

1.2. Ordinul de plată

Ordinul de plată reprezintă dispoziţia necondiţionată dată de către


emitentul acesteia unei societăţi bancare de a pune la dispoziţia unui beneficiar o
anumită sumă de bani.
Această dispoziţie este ordin de plată, numai dacă plătitorul dispune de
fondurile băneşti necesare efectuării operaţiunilor de transfer a fondurilor băneşti şi
nu prevede ca plata să fie la ordinul beneficiarului.
Pot utiliza ordinul de plată atât persoanele fizice cât şi persoanele
juridice, cu condiţia de a avea un cont deschis la bancă.
Pe un ordin de plată este obligatorie înscrierea următoarelor menţiuni:
denumirea instrumentului "ordin de plată"; data emiterii; ordinul necondiţionat de
a plăti ("plătiţi"); moneda şi suma de bani; numele plătitorului şi codul IBAN;
numele beneficiarului şi codul IBAN; banca emitentă şi codul BIC; banca
colectoare şi codul BIC; semnătura olografă a emitentului sau a persoanei
împuternicite; referinţe privind conţinutul economic al plăţii.
Pe ordin pot fi înscrise şi elemente facultative, precum data finalizării
plăţii, alta decât cea normală, ordinul expres ca plata să se facă printr-un anumit
sistem de plăţi sau o anumită bancă intermediară, codul unic de înregistrare sau codul
numeric personal al emitentului. Nu pot fi înscrise însă elemente care să
restricţioneze plata, iar existenţa acestora determina nulitatea ordinului.
Ordinele de plată se emit pe suport hârtie sau electronic având structuri
diferite, respectiv cele pe suport hârtie au un format standard tipărit (formular), în
timp ce modelele electronice se prezintă sub forma unor mesaje codificate.
Obligaţiile băncii iniţiatoare
Autentificarea ordinului de plată reprezintă procedura de recunoaştere a
persoanelor pe care emitentul ordinului de plată le autorizează să semneze autentic.
Aceasta se efectuează prin confruntarea semnăturilor şi a ştampile înscrise în ordinul
de plată, cu cele din fişele specimenelor de semnături.
Emitentul poate fi reprezentat şi de alte persoane pe carele împuterniceşte
prin procura autentică.
Acceptarea ordinului de plată reprezintă recunoaşterea de către unitatea
bancară a valabilităţii ordinului de plată după verificarea existenţei disponibilului
în contul plătitorului.
Se aplică ştampila, data şi semnătura referentului de ghişeu referentului
de ghişeu pe toate exemplarele ordinului de plată.
Dacă nu există disponibil sau nu sunt îndeplinite alte condiţii, ordinul de
plată se restituie clientului.
Executarea ordinului de plată se realizează cel mai târziu în ziua bancară
următoare emiterii.
Unitatea bancară iniţiatoare debitează contul plătitorului şi remite ordinul
de plată în scopul transferării fondurilor băneşti la beneficiar.
Ordinul de plată acceptat la plată se va transmite la sediu prin decontare
electronică, telex sau letric pe bază de aviz OIS.
Obligaţiile băncii intermediare.
In cazul decontărilor interbancare, băncii intermediare îi revin anumite
obligaţii. Al doilea exemplar al ordinelor de plată primite se remite prin agenţii de
compensare societăţilor bancare destinatare.
Pentru filiale sau agenţii exemplarul numărul doi al ordinelor de plată se
remite pe parcurs intrabancar electronic, în vederea acceptării sau refuzării lor, în
maximum două zile lucrătoare de la data compensării lor.
Obligaţiile băncii destinatare.
Ordinele de plată sosite telex servesc la creditarea contului clientului
beneficiar numai după , verificarea amănunţită a acestuia.
Ordinele de plată refuzate sau neacceptate se restituie pe circuit intra sau
interbancar şi în funcţie de modalitatea de decontare utilizată, referentului de ghişeu
care administrează contul plătitorului pentru a fi inapoiate emitentului, operaţiunea de
debitare a plătitorului anulându-se.
Obligaţiile clientului plătitor.
Clientul plătitor are următoarele obligatii:
-să prezinte băncii numai formulare aprobate de Banca Naţională
a României;
-să întocmească ordinul de plată şi să-1 prezinte cu toate menţiunile
obligatorii;
-să emită ordinul de plată numai în limita disponibilului din cont;
-ordinele de plată să fie semnate de persoanele autorizate şi ştampilate în
cazul persoanelor juridice.
Obligaţiile clientului beneficiar.
Clientul beneficiar are obligaţia de a aduce la cunoştinţa băncii, în
termen de două zile lucrătoare de la ridicarea extrasului de cont, orice neconcordanţă
apărută între sumele anexate.
Refuzul ordinului de plată în cazul unui transfer-credit:
1.La banca iniţiatoare refuzul poate avea următoarele motive:
>data plăţii "P"- ca menţiune suplimentară nu poate fi respectată;
>lipsa totală sau parţială a disponibilului în contul plătitorului;
>vicii de completat, cum ar fi: elemente lipsă, ştersături, tăieturi, repetări, e
In acest caz se solicită instrucţiuni suplimentare emitentului, în cadrul
termenului de acceptare. Dacă nu se elimină nici în acest fel cauzele imposibilităţii
executării ordinului de plată, se întocmeşte C.R.E. (comunicare de refuz la
executare), care se predă plătitorului, anexat ordinului de plată, în cadrul
termenului de executare.
2. La banca destinatară refuzul poate avea următoarele motive.
>ordinele de plată au conţinut şi/sau formă contrare reglementărilor în
vigoare;
>unitatea bancară receptoare nu este banca intermediară menţionată de
plătitor sau destinatara respectivului ordin de plată;
>nu corespunde contul cu titulatura;
>nu corespunde suma în cifre cu suma în litere;
>cont închis;
>alte motive;
Transferuri-credit nefînalizate, eronate sau întârziate
Unitatea bancară iniţiatoare este obligată să returneze plătitorului suma
primită în baza ordinului de plată, prin creditarea contului acestuia (după primirea
fondurilor transferate de la celelalte societăţi sau unităţi bancare participante la
transferul-credit).
Pentru transferurile-credit întârziate băncile participante, datorează
dobânzi de întârziere, care se vor recupera de la banca vinovată de aceste
întârzieri.
Societăţile bancare receptoare sunt obligate să plătească emitentului
ordinului de plată penalităţi pentru orice sumă primită de la acesta pentru perioada
în care a reţinut-o.
Incepând cu introducerea compensării automate din anul 2005 ordinul
de plată pe suport hârtie nu mai funcţionează decât în relaţia client -
sucursală/agenţie a băncii emitente. La sucursală/agenţie se debitează contul
emitentului şi ordinul de plată se transmite sub forma unui mesaj electronic către
centrala băncii emitente care va participa la compensarea automata pe plan central.
In acest fel, sucursala/agenţia s-a descărcat de gestiune şi s-a încărcat
centrala băncii emitente. După efectuarea compensării are loc transferul de fonduri
între conturile centrale ale celor două bănci participante şi bineînţeles descărcarea
şi încărcarea de gestiune. Fondurile se transmit apoi sucursalei/agenţiei băncii
colectoare care trebuie să crediteze contul beneficiarului. In acest moment se
finalizează transferul de credit.

1.3. Cambia

Cambia este unul din cele mai vechi instrumente de plată folosit în
activitatea comercială internă şi internaţională, care sub diverse forme şi cu unele
modificări funcţionale se foloseşte şi astăzi.
Din punct de vedere istoric, cambia a apărut în China prin anii 500 - 600,
apoi s-a extins în Italia. Comerţul dintre Extremul Orient şi Europa era mijlocit de
arabi şi italieni şi cambiile au devenit un instrument de plată internaţional pentru
comercianţi.
In ţara noastră, primele informaţii scrise despre efectele comerciale
datează de la începutul secolului al XVIII-lea, cambia fiind denumită "poliţa".
Noţiunea de cambie vine de la un cuvânt de origine italiană, cambio, care
înseamnă schimb. Acest aspect apare normal, întrucât Italia era în acea perioadă
ţara cu cea mai dezvoltată activitate comercială şi locul unde au apărut primele
bănci comerciale.
Cambia este mai puţin folosită ca instrument de plată, ponderea acesteia,
fiind în ţările dezvoltate din Europa de 1% - 3% din volumul plăţilor fără numerar iar
în România sub 2% şi se foloseşte sub anumite forme care diferă de cea iniţială.
Cambia este un titlu de credit negociabil şi instrument de plată care
exprimă obligaţia debitorului (tras) de a plăti la vedere sau la termen o sumă de
bani determinată la o dată fixă unei persoane numită beneficiar, la ordinul unei
persoane denumită trăgător (creditor)5.
Cambia poate fi creată:
5
Ungurea Pavel, Produse si operatiuni bancare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag. 49
1.1a ordinul trăgătorului însuşi, care este şi beneficiarul;
2.trasă asupra trăgătorului care este şi tras;
3.trasă pentru contul unui terţ.
a. Trăgătorul poate fi beneficiar în situaţia în care vrea să-şi recupereze
direct o creanţă de la debitor.
b. Trăgătorul poate fi şi tras atunci când se obligă prin cambie.
c. Beneficiarul poate, fie să încaseze suma înscrisă în cambie, fie prin
girarea acesteia să-şi achite alte obligaţii ale sale.
Cambia poate deveni nulă, în lipsa unuia dintre următoarele elemente:
>denumirea de cambie;
>ordinul necondiţionat, imperativ "plătiţi ";
>numele sau denumirea trasului;
>beneficiarul;
>numele sau denumirea celui care emite cambia.
-în schimb, pot lipsi:
>scadenţa (se plăteşte la vedere);
>locul de plată (se ia în considerare locul de lângă tras);
>locul emiterii (se ia în considerare locul de lângă trăgător).
Intre trăgător şi beneficiar poate să nu existe o relaţie direct interpunându-
se un terţ, care nu este expres indicat pe cambie, dar fata de care trăgătorul are o
obligaţie de plată.
Cambia poate fi domiciliată, atunci când fie trăgătorul cu ocazia emiterii, fie
trasul cu ocazia acceptării cambiei, pot să indice ca loc plăţii domiciliul unui terţ din
aceeaşi localitate cu trasul sau din localitate. Clauza domicilierii poate fi înscrisă pe
cambie numai de trăgător sau de către tras, domicilierea făcută de un girant
considerandu-se inexistentă.
Completarea menţiunilor de pe o cambie emisă în alb de către posesorii
succesivi, nu poate depăşi trei ani de la data reală a emiterii cambiei, astfel încât în
momentul prezentării la plată, titlul să conţină în mod obligatoriu toate elementele
cerute de lege şi să aibă completat numele ultimului posesor.
Pe cambie se poate indica o clauză referitoare la faptul că suma înscrisă
pe cambie este purtătoare de dobândă, nivelul acesteia pe an şi data de la care curge.
Prezentarea cambiei la acceptare poate fi făcută oricând, dar nu mai
târziu de data scadenţei.

Acceptarea cambiei este operaţia prin care trasul se obligă să plătească la


scadenţă suma înscrisă pe cambie posesorului legitim al titlului.
Prezentarea la acceptare a cambiei va fi făcută în cadrul termenului
stabilit pentru aceasta de trăgător sau, în lipsa acestei menţiuni, prezentarea la
acceptare va putea fi făcută oricând, până cel mai târziu în ziua scadenţei.
După acceptarea cambiei de către tras, acesta devine obligatul principal
(debitorul) într-o relaţie cambială.
Prezentarea cambiei la acceptare poate fi:
>facultativă, dacă nu există o indicaţie specială în sens contrar în text
(menţiunea acceptării obligatorii sau menţiunea neacceptabilă).
>obligatorie, când trăgătorul sau unul dintre giranţi prevăd în mod expres
aceasta sau când cambia este plătibilă la un anumit termen, deoarece de la data
prezentării la acceptare curge termenul pentru scadenţă;
>interzisă, când trăgătorul menţionează expres acest lucru, cambia
devenind astfel, neacceptabilă;

Girarea cambiei este operaţiunea prin care posesorul titlului numit


girant, transferă altei persoane, numită giratar, odată cu predarea titlului, toate
drepturile decurgând din acesta pentru achitarea unei terţe
Cambiile cuprinzând sau nu menţiunea "la ordin" pot circula prin gir.
Cambiile cuprinzând menţiunea "nu la ordin" sau o expresie echivalentă
sunt transmisibile numai sub forma şi cu efectele unei cesiuni de creanţă ordinară
(operaţiune prin care creditorul numit cedent transmite dreptul său de proprietate
asupra cambiei altei persoane numite cesionar).
Girul trebuie să fie necondiţionat. Orice gir parţial este nul.
Girul transmite proprietatea titlului. Posesor legitim al titlului este
ultimul dintr-o serie neîntreruptă de giruri.

Scontarea cambiei reprezintă:


>încasarea acesteia înainte de scadenţă la banca beneficiarului acesteia cu
cedarea unei părţi din valoarea titlului în favoarea băncii;
>cedarea cambiei în favoarea băncii cu toate drepturile ce decurg din
aceasta, banca urmând să o încaseze la scadenţă;
>modalitate prin care posesorul cambiei îşi poate procura prin gir bani
înainte de scadenţă.
Dacă în contul trasului nu există disponibil la scadenţă, banca
beneficiarului se va îndrepta pe calea protestului împotriva acestuia daci nu există un
aval dat pe titlu, şi împotriva avalistului atunci când aceste este dat anterior
scontârii.

Avalizarea cambiei reprezintă o garanţie personală dată de către o


persoană denumită avalist, care garantează obligaţia unuia dintre obligaţii cambiali
numit avalizat, pentru suma menţionată pe titlu sau pentru o parte din ea.
Menţiunea de avalizare se poate inscripţiona:
>pe faţa cambiei, la rubrica "avalizat", completându-se numele sau
denumirea avalistului şi semnătura acestuia, numele sau denumirea avalizatului,
precum şi data la care s-a dat avalul.
>pe spatele titlului, caz în care pe lângă elementele menţionate la
alineatul de mai sus, va trebui să apară expres, pentru a nu fi confundat cu girul,
menţiunea „pentru aval";
>pe o alonje a cambiei prin arătarea elementelor prezentate la alineatul de
mai sus.
Avaslistul este obligat să indice persoana pentru care dă avalul şi suma,
în cazul în care este mai mică decât cea înscrisă pe cambie.
Dacă lipseşte indicarea avalizatului, atunci avalul se consideri dat pentru
trăgător.
Cambia cu scadenţă la un anumit timp de la data emiterii sau la o dată
fixă, trebuie plătită în ziua scadenţei, sau în cel mult două zile ( lucrătoare după
scadenţă.
Cambia cu scadenţă nescrisă este considerată plătibilă la vedere.
Scadenţa trebuie să fie unică, certă şi posibilă, titlul cu scadenţe succesive,
imposibile sau anterioare emiterii fiind nul.
Efectele plăţii unei cambii sunt următoarele:
>numai plata la scadenţă stinge obligaţia trasului;
>posesorul cambiei nu poate fi silit să primească plata înainte de scadenţă;
>orice acţiuni rezultând din cambie împotriva acceptantului se prescriu în
termen de 3 ani socotiţi de la data scadenţei;
>trăgătorul răspunde de acceptarea şi plata cambiei.
Orice cambie refuzată la plată se declară la Centrala Incidentelor de Plăţi
(CIP), ca incident minor sau major în funcţie de gravitatea acestuia şi de momentul
prezentării cambiei la plată. Declararea se face de către banca trasă, în ziua
producerii incidentului respectiv.

Protestul cambiei este un act public şi solemn întocmit la cererea


posesorului cambiei, de către executorul judecătoresc de la judecătoria în a cărei
rază teritorială se găseşte locul plăţii acesteia, prin care se constată refuzul de
acceptare sau de plată, după caz, din partea obligatului principal.
Protestul poate fi:
>de nedatare;
>de neacceptare;
>de neplată.
Protestul poate fi tăcut în următoarele termene:
>protestul de neacceptare pentru cambiile cu scadenţa la odată fixa sau la
un anumit termen de la data emiterii va putea fi făcut până în ziua precedentă
scadenţei, iar pentru cambiile cu scadenţă la vedere sau la un anumit teren de la
vedere, protestul va putea fi făcut în termen de 1 an de la data emiterii cambiei.
>protestul de neplată a unei cambii plătibile la o zi fixă, la un nit termen
de la data emiterii sau la un anumit termen de la vedere, trebuie să fie făcut în una
din cele două zile lucrătoare, care urmează zile în care cambia este plătibilă, iar
pentru cambia plătibilă la vedere "protestul" trebuie făcut în termen de 1 an
calculat de la data emiterii cambiei.
Protestul poate fi redactat pe originalul cambiei, pe un adaos al acesteia
sau pe un act separat (caz în care pe cambie se face menţiunea "protestat").
Protestul nu poate fi întocmit în cazul în care trăgătorul (girantul sau
avalistul) a înscris pe cambie clauza „fără protest".

Suma înscrisă pe cambie. Dacă există diferenţe între suma înscrisă în


cifre şi cea în litere se ia în considerare cea în litere.
Dacă suma de plată e înscrisă de mai multe ori pe faţa cambiei, fie în cifre,
fie în litere, suma care se plăteşte este suma cea mai mică.
De regulă cambia trebuie plătită în moneda locului plăţii, respectiv în lei
pentru cambiile platibile pe teritoriul României.
Relaţiile dintre participanţi sunt următoarele:
1. beneficiarul are o creanţă asupra trăgătorului;
2. trăgătorul trage o cambie asupra trasului în favoarea beneficiarului;
3. trasul plăteşte suma către beneficiar şi prin aceasta se sting obligaţiile
trasului faţă de trăgător şi ale trăgătorului faţă de beneficiar.

1.4. Biletul la ordin

Biletul la ordin este o variantă a cambiei care pune în legătura numai două
persoane, debitor şi creditor, spre deosebire de cambie cate j stabilea relaţii între trei
persoane.
Prin definiţie, biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnătura
privată, care pune în legătură două persoane, subscriitorul (emitentul) şi
beneficiarul.
Biletul la ordin este emis şi subscris (completat şi semnat) de emitent care în
calitatea sa de debitor se obligă să plătească o sumă de bani la un anumit termen sau
la prezentare, beneficiarului în calitate de preditor al emitentului sau al oricărui
posesor legitim al titlului.
La emitere, biletul la ordin este o promisiune scrisă formală (oficială)
care se transformă în instrument de plată în momentul prezentării la plată.
Acesta emite la cererea creditorului (beneficiarului) ca o recunoaştere a datoriei
debitorului pentru activele transferate.
Obligaţia subscriitorului este aceeaşi cu cea a trasului acceptant cazul
cambiei.
Ca şi cambia, biletul la ordin poate avea următoarele tipuri de scadenţe:
>la vedere -l an din momentul emiterii;
>la o dată fixă;
>la un anume timp de la data emiterii;
>la un anume timp de la vedere.
Se poate cere plata biletului la ordin în ziua scadenţei, maxim 2 zile
lucrătoare după scadenţă.
Avizarea biletului la ordin constă în înscrierea pe acesta a îelui şi
prenumelui emitentului, datei, semnăturii şi a ştampilei.
Refuzul, protestul, elementele obligatorii, elementele facultative,
Sdalităţile de utilizare a biletului la ordin de către posesor sunt ţleaşi ca şi în cazul
cambiei.

1.5. Debitarea directa

Debitul direct ( direct debit) este tipul de transfer de debit prin care
bancile sunt autorizate de clientii platitori sa efectueze automat decontarea
serviciilor din conturile lor la simpla cerere a furnizorilor ci de transfer a sumelor la
bancile acestora6.
Pentru efectuarea acestor plati este necesar sa se asigure un cadru juridic
intre participantii la tranzactii si intre acestia si bancile lor privind derularea
operatiunilor, astfel: intre furnizor si debitor se incheie o conventie privind dreptul
furnizorului de a initia piata fara acordul prealabil al debitorului; intre banca
płatitoare ci debitor se incheie o conventie de mandat pnvind acceptul debitorului
pentru piata din cont fara ordinul expres al acestuia; si intre banca colectoare si
furnizor se incheie un angajament privind debitarea directa.
In acest fel, banca plătitoare devine mandatarul debitorului dea executa
instrucţiunile de plată primite de la furnizor în favoarea acestuia. Mandatul devine
un act juridic întrucât se transferă anumite drepturi de dispoziţie altei persoane decât
proprietarul fondurilor şi care are caracter permanent până la revocarea acestuia de
către debitor.
Un asemenea procedeu se foloseşte în special pentru plata serviciilor cu
caracter de repetabilitate ca: energia electrică, telefon, gaze, apă etc.
6
Diaconescu Mariana, Bănci, sisteme de plăţi, riscuri, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 19
Avantajele pentru ambii parteneri sunt substanţiale, în sensul ci furnizorii
îşi pot încasa creanţele la termen, ceea ce este un deziderat ai acestora, iar beneficiarii
dispun de o modalitate destul de comodă de descărcare de obligaţie pentru serviciile
prestate.
Dezavantajul îl constituie posibilitatea apariţiei unor debite nereale care
se decontează automat înainte de clarificarea acestora practică s-a adoptat procedeul
ca decontarea să aibă loc la un anumit interval de la facturare, perioadă în care
eventualele neconcordanţe sa se clarifice.
Din punct de vedere operaţional, relaţiile de decontare se stabilesc între
banca colectoare (banca furnizorului) şi băncile plătitoare unde debitorii au
conturile. Banca colectare transmite fişierele electronice cu debitorii, conturile şi
sumele de plată fiecărei bănci plătitoare şi primeşte de la acestea fondurile, prin
intermediul casei de compensare, pe care le înregistrează în contul furnizorului.
In vederea decontării, partenerii încheie mai întâi o convenţie de plată prin
debit direct (1), apoi debitorul încheie cu banca un mandatde debitare directă (2), iar
furnizorul încheie tot cu banca un angajament de debitare directă (3). Furnizorul emite
factura către client (4) şi ulterior transmite documentaţia de încasare la bancă,
respectiv fişierul electronic de plăţi cu denumirea clienţilor, conturile acestora şi
sumele datorate (5). Banca emite o nota contabila de debitare a conturilor curente ale
plătitorilor şi creditare a contului curent al furnizorului pe baza căreia se fac
operaţiunile în conturi (6-7) şi astfel plăţile se finalizează.

1.6. Plati programate (standing order)

Plată programată (standing order) este o variantă a viramentului de debit


în care banca plătitorului acceptă să plătească, la anumite date o sumă fixă în favoarea
unui furnizor, potrivit contractului încheiat de parteneri, fără a mai fi necesare
instrucţiuni de plată exprese. In acest sens între bancă şi debitor se încheie un
contract de mandat în vederea executării unor instrucţiuni date în prealabil de
debitor. Prin mandat, banca este autorizată să constituie disponibilităţile necesare de
fonduri sau să asigure creditele care se impun pentru satisfacerea volumului de
plăţi, ceea ce echivalează cu un management de trezorerie (cash management).
Deosebirea fata de debitul direct o constituie faptul că plata este iniţiata de
debitor fără intervenţia furnizorului, urmând ca la finele lunii să se facă regularizarea
între cei doi parteneri. Un astfel de procedeu se practică, de regulă, în cazurile în
care sunt livrări zilnice de materii prime şi într-un volum relativ constant, plăţile
având un caracter de repetabilitate.

1.7. Instrumente utilizate pentru operaţiunile de încasari de către unităţile


bancare

Unităţile operative ale băncilor comerciale primesc, prin intermediul


caselor încasări, depunerile în numerar ale agenţilor economici bancnotele
uzate retrase din circulaţie, alte încasări7.
Operaţiile de primire a numerarului, prin casele de încasări efectuează pe
baza următoarelor documente:
foaie de vărsământ cu chitanţă;
ordinul de încasare;
borderoul însoţitor;
documentele de casă emise de calculator.
Pentru depunerea numerarului de către clienţi la casele de încasări ale
băncii, în timpul programului operativ sau prelungit de lucru, se foloseşte
imprimatul foaie de vărsământ cu chitanta compus din două file (chitanţă şi foaie
de vărsământ). Cu ocazia primirii lor la ghişeu foile de vărsământ se verifică de c
administratorul de cont, din punct de vedere al formei şi îndeosebi al conţinutului
după care se înregistrează în jurnalul de casă urma efectuării acestei operaţii, cele
două file ale foii vărsământ, semnate şi stampilate de către referent se transmi
casierie în vederea încasării sumelor pe care le conţin. Dupa încasarea numerarului
de către casierul încasator, primul exemplar al foii de vărsământ, respectiv chitanţa
se restituie depunătorului căruia îi serveşte ca dovadă a depunerii sumelor şi ca act
de casă în contabilitatea proprie, iar al doilea exemplar, respectiv foaia de vărsământ
propriu-zisă rămâne la casierie ca document de casă.
Pentru depunerile de numerar din operaţiunile interne ale băncii
(restituiri de avansuri spre decontare neutilizate, salarii neplătite, depunerea
numerarului rezultat din vânzarea imprimatelor cu regim special, a certificatelor de
depozit, etc.) se foloseşte ordinul de încasare. Filiera efectuării încasărilor în baza
ordinului de încasare este, în general, asemănătoare foilor de vărsământ.
In toate cazurile în care depunerea numerarului de către unităţile
economice se face în genţi sigilate, fie direct la ghişeele băncii, fie prin colectare cu
aparatul de transport valori al băncii, se foloseşte ca document de depunere
borderoul însoţitor.
Primirea numerarului prin genţi sigilate se face numai de la clienţii cu un
volum mare de încasări, care au obligaţia să concentreze numerarul de la
subunităţile lor. Pentru aceasta banca încheie cu clientul respectiv o convenţie
scrisă prin care se stabilesc obligaţiile reciproce ale părţilor.

1.8. Instrumente utilizate pentru operaţiunile de plăţi numerar de către


7
Zăpodeanu Daniela, Tehnica operatiunilor bancare, Editura Universităţii din Oradea, 2002, pag. 22
unităţile bancare

Prin casele de plăţi se efectuează plăţi în timpul program de lucru stabilit.


Operaţiile de eliberare a numerarului efectuează pe baza următoarelor documente:
cec simplu;
ordin de plată;
documente de casă emise de calculator;
cererea pentru răscumpărarea certificatelor de depozit;
cambia şi biletul la ordin.

CAPITOLUL II. CARDUL

2.1. Scurt istoric

Premisele apariţiei cardului bancar au fost create în 1946 de către John C.


Biggins. Acesta a elaborat un nou plan de creditare denumit "Charge-It" care utiliza
bonurile valorice în schimbul cărora cumpărătorii puteau face achiziţii de la
comercianţii participanţi la acest nou sistem. Comercianţii depuneau bonurile
valorice obţinute într-un cont bancar, iar banca factura contravaloarea acestora.
Cam în aceeaşi perioadă, în 1950, Dinners Club introducea primul card
pentru călătorii şi consum (Travel&Entertainment Card). Acest nou card a stârnit
interesul băncilor de a lua în considerare o nouă formă de acordare de credite
pentru consum pe baza unui card de plastic care funcţiona într-un mod similar cu
bonurile valorice introduse de Biggins. Ideea de creditare pe baza cardurilor de
plastic s-a transformat într-un instrument propriu-zis abia în 1960, când Bank of
America a lansat Bank Americard (în prezent VISA Internaţional).
Noul instrument de plată a fost utilizat la început de foarte puţini
consumatori, pentru ca apoi în numai zece ani, statisticile să indice existenţa a peste 20
de milioane de deţinători de carduri. Pentru a avea însă o imagine clară, trebuie
precizat că tot în 1570 s-au prelucrat peste 170 milioane de bonuri de vânzări, fiecare
reprezentând câte o singură achiziţie. Până în 1980 numărul cardurilor emise ajunsese la
73 de milioane, in 1991 această cifră creşte la 100 milioane, iar în prezent se
estimează cca 1 miliard de deţinători de carduri.
Odată cu succesul cardului Bank Americard, un grup de 17 bancheri din
diferite instituţii financiare s-au decis să-şi creeze propria carte prin care să-şi
accepte reciproc credit-cardurile locale. Astfel. în 1966 aceste 17 bănci înfiinţează
Asociaţia Interbancară de carduri care se ocupă de procedurile de autorizare, clearing şi
decontare. Până în 1970 peste 5000 de instituţii financiare aderaseră la Master Charge
şi existau 36 milioane deţinători de csrduri. Odată cu dezvoltarea pe plan
internaţional a acestei organizaţii, în 1970 aceasta şi-a schimbat denumirea în
Mastercard. Astfel, această organizaţie a cunoscut, ca şi Bank Americard (VISA
Internaţional), o dezvoltare rapidă, ajungând ca în 1990 să aibă peste 90 milioane
carduri Mastercard în circulaţie
Motivele pentru care acest nou instrument a fost absorbit într-o perioadă atât
de scurtă pot fi analizate din următoarele puncte de vedere: al deţinătorilor de carduri,
al comercianţilor şi al băncilor.8

Avantajele deţinătorilor de carduri9:


>uşurinţa în utilizare;
>eliminarea manipulării numerarului şi eliminarea probleme-lor ivite în
utilizarea cecurilor;
8
R. Popescu, C. Tudorancea. F. Berbec ,Cardul - instrument modern de plată, Editura Tribuna Economică,
Bucuresti, 1998, pag18
9
Heteş- Gavra Iosif, Organizarea şi operaţiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003, pag.
130
>obţinerea foarte rapidă a unor credite, indiferent de locul unde se află
clientul sau momentul la care se solicită;
>cardul are funcţionalitatea unui cont curent;
>reducerea timpului de operare cu contul curent;
>posibilitatea de a obţine sume în numerar, 24 de ore pe zi, 7 zile pe
săptămână, prin utilizarea cardurilor la automate (ATM);
>monitorizarea şi controlul cheltuielilor curente pe extraselor
decont ce se pot solicita la automatele bancare;
>servicii de asistenţă, etc.

Avantajele folosirii cardurilor de către bănci:


>banca îşi poate mări sfera de cuprindere a clienţilor, oferind carduri unor
clienţi aflaţi la sute de kilometri distanţă;
>deţinătorii de carduri devin potenţiali clienţi pentru alte servicii
bancare;
>comercianţii plătesc un comision băncii, pentru prestarea serviciilor de
prelucrare şi decontare pentru fiecare tranzacţie efectuată cu carduri;
>la emitere, posesorul de card plăteşte o taxă numită taxa de emitere şi
anual va achita o taxa de administrare;
>sumele din conturile de card reprezintă o sursă financiară relativ ieftină.

Avantajele comercianţilor acceptori:


>eliminarea riscurilor şi reducerea timpului alocat manipulării
numerarului;
>creşterea numărului de avantaje oferite deţinătorilor de carduri a condus
la creşterea numărului de utilizatori, şi în consecinţă la creşterea volumului
vânzărilor la comerciant;
>facilitatea organizării sistemului de creditare al clienţilor;
>scad costurile de manipulare a numeralului.;
Se poate observa astfel creare unei relaţii de interdependenţă între cele
trei părţi participante la sistemul de decontare prin card.

2.2. Concept, tipologie

Cardul reprezintă un mijloc de plată apărut ca o alternativă la instrumentele


clasice de decontare: numerarul şi cec-ul.
Este un suport de tranzacţie standardizat, securizat şi informatizat care are
următoarele elemente definitorii: numărul cadului, denumirea şi sigla emitentului, o
hologramă vizibilă la lumina naturală, o bandă magnetică şi un panel pentru semnătura
deţinătorului.
Un cad este în mod uzual acceptat de către comercianţi ca mijloc de plată a
obligaţiilor asumate de către utilizator la procurarea mărfii, consumul de servicii sau
obţinerea de avansuri în numerar.
Tipuri de caduri10:
Cadurile, indiferent de funcţiunile îndeplinite, au o serie de trăsături comune
care le conferă uniformitate tehnologică şi recognoscibilitate universală. Aceste trăsături
comune sunt:
suport fizic din material plastic cu dimensiuni standard;
pe aversul cadurilor este inscripţionat prin tipărire, gofrare (embosare) sau
gravare laser numele emitentului, logo-ul organizaţiei de caduri şi holograma standard
de securitate (diferită numai ca formă în funcţie de marca de emisiune, respectiv VISA,
Dinners etc).
A. Tipuri de caduri în raport de modul de stocare a caracteristicilor de
securizare
Nevoia crescândă de securizare a acestui instrument de decontare precum şi
dezvoltările tehnologice actuale au condus la existenţa şi funcţionarea a două tipuri
esenţiale de caduri, respectiv:
1)Cadul cu bandă magnetică asigură pe trei piste distincte incriptarea şi
securizarea unor informaţii despre utilizatorul cadului, emitentul acestuia, precum şi a
algoritmului unic de codare/decodare a datelor de verificare a validităţii acestui
instrument de plată.
2)La cadurile cu microprocesor (chip) - smartcardurile - chip-ul ataşat pe
avers asigură stocarea informaţiilor de securitate direct în acest chip şi pot, opţional,
asigura alimentarea şi golirea financiară (transfer efectiv de fonduri). In acest ultim caz,
cadurile cu chip funcţionează pe principiul unui portofel electronic, începând cu anul
1992, cadurile cu chip au început să-şi extindă aria de răspândire, iar din anul 1998 marii
operatori ai acestui instrument de decontare (VISA International, MasterCard, AMEX
etc.) promovează pe scară largă chip-ul.

B. Tipuri de caduri în raport cu sursa de acoperire a cheltuielilor


In raport cu sursele de acoperire a cheltuielilor, cardurile pot apărea sub
urmatoarele forme:
1. Debit-carduri;
2. Credit-carduri.
1. Cardurile de debit asigură achiziţionarea de bunuri sau servicii sau
retrageri de numerar fără prezenţa efectivă a însemnelor monetare. Condiţia
esenţială de funcţionare a acestui tip de card o reprezintă prerezervarea unor
10
Ungurean Pavel, Produse şi operatiuni bancare, Editura Dacia, 2001, pag. 137
fonduri într-un cont de card şi efectuarea de cheltuieli în limita soldului disponibil.
Pentru a se apropia de nevoile clienţilor, tot mai multe bănci emit carduri
multifuncţionale.
Cardul multifuncţional este orice debit card care are şi alte funcţiuni care
îl pot face recunoscut ca şi mijloc de plată care ăl pot face recunoscut ca mijloc de
plată, cum sunt:
>cartea de numerar sau cash card, care este un card utilizabil exclusiv
pentru automate programabile care pot distribui numerar sau
>cartea de garantare a cecurilor (cheque guaranted card) care asigură
garantarea unui cec emis şi semnat până la o anumită sumă specificată de către
banca emitentă a cardului (trasă prin cec).
2. Cardurile de credit asigură utilizatorului achiziţionarea de bunuri şi
servicii sau retrageri de numerar, iar plăţile se efectuează dintr-un credit sau o linie
de credit acordate pe numele posesorului de card.
Cardurile de credit pot îmbrăca două forme esenţiale, luând în
considerare gradul de expunere al băncii faţă de creditul potenţial:
1. Pentru utilizatorii fără o credibilitate bancară considerabilă, sau în
lipsa cunoaşterii unor comportamente bancare anterioare, cardul de credit pus la
expoziţie este de tipul „charge", caz în care posesorul este obligat ca într-un
anumit termen (maxim o lună) să acopere depăşirea unui sold înregistrată (credit
overdraft) sau creditul temporar acordat.
2. Pentru utilizatorii cu "punctaje" de credit rezonabile, banca pune la
dispoziţie cardul de credit cu funcţiuni depline, cheltuielile fiind acoperite printr-un
plafon sau linie de împrumut negociată anterior.

C. Tipuri de carduri in raport cu calitatea emitentului


Din punctul de vedere al emitentului, cardurile pot fi grupate după cum
urmează:
1. Carduri emise de bănci;
2. Carduri emise de alte instituţii sau organizaţii.
1. Cardurile bancare fac parte din instrumentele de plată şi de retragere
autorizate de bănci. Extinderea lor în întreaga lume a făcut ca numărul deţinătorilor
şi volumul plăţilor reglate prin cărţi bancare să crească considerabil. In acest
context a apărut un nou fenomen, „interbancaritatea", care permite deţinătorilor de
carduri, indiferent de banca care le-a emis, să le utilizeze în toate distribuitoarele de
numerar şi pe lângă toţi comercianţii.
2. Cardurile private sunt emise de întreprinderi comerciale pentru a
facilita plăţile cumpărătorilor din magazine şi eventual de a le oferi facilităţi de
credite. Fiecare card este emis de o filială a băncii comerciantului.
Multe dintre marile magazine sau companii de servire a populaţiei (de
exemplu benzinării) au introdus propriile carduri care, i într-un fel, concurează
credit cardurile emise de bănci. Majoritatea marilor magazine preferă să emită
propriul instrument de plată denumit store card (carte de magazin), din mai multe
considerente, printre care i pot fi enumerate următoarele: constituie un element
important în procesul de asigurare a loialităţii clienţilor pentru magazinul respectiv,
determină creşterea vânzărilor prin facilităţile de plată oferite şi furnizează
comercianţilor informaţii de piaţă valoroase.

D. Tipuri de carduri in functie de momentul inregistrarii tranzactiei


In funcţie de momentul înregistrării tranzacţiei în contul deţinătorului de
card, există trei sisteme de decontare:
Sistemul "pay later" : deţinătorul de card îşi reglează datoriile faţă de
bancă la anumite intervale de timp stabilite de comun acord cu acesta, după ce
tranzacţia între el şi comerciant a avut loc. Acesta este singurul sistem care a fost
folosit, până acum, în tranzacţiile internaţionale, iar la baza lui stau aşa-numitele
„cărţi de credit ": banca creditează deţinătorul de card până la data convenită
pentru reglarea cheltuielilor.
Există două tipuri de cărţi de credit: credit-card - posesorul de card are
deschisă permanent o linie de credit, având obligaţia reglării periodice a soldului
contului şi charge card - posesorul de card are obligaţia ca la sfârşitul fiecărei luni
să-şi regleze cheltuielile.
Sistemul "pay before" : deţinătorul de card plăteşte serviciile pe care le
facilitează cardul înainte de beneficia de ele (în momentul în care i se eliberează
cardul); este cazul cardurilor de acces la metrou, al cardurilor pentru telefon,etc.
Sistemul "pay now": deţinătorul de card plăteşte bunurile cumpărate
sau serviciile de care beneficiază în momentul derulării tranzacţiei, prin debitarea
automată a contului. Sistemul presupune utilizarea aşa-numitului "debit card" .

2.3. Cardurile in România

In ţara noastră sunt utilizate atât carduri internaţionale cât şi carduri


naţionale.
In martie 1994 a fost creată societatea Romcard pentru procesarea şi
autorizarea tranzacţiilor pe bază de carduri cu utilizare internaţională, în sistem VISA
International, Mastercard şi Eurocard. Băncile româneşti care s-au asociat în acest
scop au fost: Banca Comercială, Bancorex, Banca Agricolă, Banca Ion Tiriac şi
Banca Română pentru Dezvoltare.
Romcard se constituie ca o entitate de legătură (interfaţa) între aceste
bănci şi sistemul de utilizare internaţională a cardurilor care, în cadrul organizaţie
VISA International, are centrul pentru Europa la Londra. Acest sistem a fost
conceput astfel încât să permită procesarea cu uşurinţă şi a altor tipuri de carduri care
vor fi introduse în viitor pe românească. Referitor la operarea cardurilor
internaţionale, băncile comerciale româneşti dezvoltă, în principiu două tipuri de
activităţi:
>acceptarea la plată a cardurilor internaţionale emise de bănci sau
instituţii din străinătate,
>emiterea propriilor carduri internaţionale în baza acordurilor încheiate
în acest scop.
Activitatea de acceptare, de exemplu a cardurilor VISA
presupune:
- eliberarea de numerar la ghişeele băncii comerciale;
- decontarea tranzacţiilor pe bază de carduri efectuate de clienţi ai băncii
care acceptă acest instrument de plată (comercianţi).
Activitatea de emitere a cărţilor (carduri) de plată internaţională a debutat
în august 1995.
Printre sistemele mondiale majore care asigură cu succes globalizarea
plăţilor prin carduri, se pot aminti: VISA International, EUROPAY International
(EPY), American Express, Mastercard International, Dinners (Belgia), JCB, etc.
Aceste sisteme mondiale sau regionale au asigurat sub forma lor
organizaţii non-profit, generarea unui comportament de plăţi "uniform", excluzând
orice barieră naţională, monedă tradiţională sau comportament financiar particular.
Bancorex a fost prima bancă comercială românească care a lansat cardul
VISA, tipul Business şi apoi Classic, denumite Bancorex VISA.

2.4. Sisteme electronice de transfer al fondurilor

Sistemul electronic de transfer al fondurilor reprezintă ansamblul


dispozitivelor şi procedeelor speciale care asigură deplasarea fluxurilor
monetare de la posesor la beneficiar într-un mediu exclusiv electronic. Prin
intermediul acestui sistem, plăţile se efectuează în timp real şi nu mai solicită
prezenţa suportului de hârtie doveditor.
In domeniul plăţilor cu carduri, transferurile electronice de fonduri
pot fi realizate cu ajutorul următoarelor echipamente specializate:
1.Puncte electronice de vânzare la comercianţi (EFT-POS)
2.Dispozitive automate de eliberare de numerar (ATM)
1. Puncte electronice de vânzare la comercianţi (EFT-POS = Electronic
Fond Transfer Point Of Sales) reprezintă medii electronice de efectuare a
tranzacţiilor comerciale. Acestea sunt dispozitive automate care asigură
autorizarea operaţiunilor, stocarea informaţiilor financiare şi decontarea
tranzacţiilor efectuate prin intermediul cardurilor.
Pos-ul se află de obicei doar în custodia agentului economic,
dreptul de proprietate asupra dispozitivului deţinându-1 banca ce 1-a
amplasat.
Avantajele utilizării unui astfel de dispozitiv11:
>eliminarea factorului uman în procesul de autorizare şi
decontare;
>creşterea vitezei de operare;
>eliminarea numerarului şi a tuturor angajamentelor legate de
administrarea sa;
>alimentarea conturilor comercianţilor cu contravaloarea bunurilor
şi serviciilor vândute prin sistemul de carduri;
>constituirea unui portofoliu constant de clienţi ai comercianţilor
care acceptă cardurile ca mijloc de plată.

2. Dispozitive automate de eliberare de numerar (ATM = Automat Telling


Machine) este un ghişeu de bancă automat.
Operarea ATM-urilor implică un card pe care utilizatorul îl introduce în
maşină în vederea identificării. După identificarea sa, utilizatorul poate beneficia
de anumite servicii care depind de funcţiunile încorporate în ATM şi de tipul
cardului pe care utilizatorul îl posedă. Aceste servicii pot fi:
>eliberare de numerar din contul clientului;
>obţinerea extrasului de cont;
>alimentarea contului deţinătorului de card.
In general, eliberarea de numerar pe baza cardurilor trebuie se realizează
fie direct la ghişeele băncilor, fie prin intermediul ATM-urilor. Utilizarea ATM-
urilor prezintă următoarele avantaje faţă de operatorul uman:
a. siguranţa operaţiunilor, cu ajutorul PIN-ului (Personal Identification
Number);
b. disponibilitate nelimitată, 24 de ore din 24;
11
Heteş-Gavra Iosif, Operganizarea şi operaţiunile băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003, pag.
140
c. prestarea serviciului de eliberare de numerar în locuri în care nu există
ghişee ale băncii;
d. descongestionarea ghişeelor băncilor;
e. plata salariilor prin conturi bancare constituie o metodă foarte bună de
atragere de disponibilităţi de către bancă;
f. alte facilităţi oferite utilizatorilor, cum ar fi eliberarea extraselor de
cont.

2.5. Piaţa cardurilor in România

Pe piaţa românească de carduri se întâlnesc toate cele trei tipuri


principale de card existente pe plan mondial: de debit, de credit şi overdraft
(descoperire de cont).
Cele mai utilizate sunt cărţile de debit, a căror principală funcţie este cea
de plată a salariilor. De obicei opţiunea pentru un astfel de card nu aparţine
utilizatorului propriu-zis, ci companiei la care este angajat.
Totuşi se remarcă pe piaţă o tendinţă de echilibrare, deoarece numărul
clienţilor care solicită emiterea de carduri l-a egalat pe cel al clienţilor convinşi de
bănci să plătească angajaţii cu ajutorul caidului.
Debit-cardurile se emit în lei sau în valută şi se adresează atât
persoanelor fizice cât şi celor juridice.
Debit-cardurile în lei se pot utiliza numai pe teritoriul naţional spre
deosebire de cardurile pe valută care se pot utiliza şi în străinătate.
Cărţile de credit au intrat şi ele pe piaţa românească. Banca Română
pentru Dezvoltare emite cardul de credit în lei, iar Romanian International Bank
(RIB) emite cardurile de credit internaţional Mastercard în variantele Standard şi
Gold.
Toate cărţile de credit sunt embosate (prezintă caractere în relief), putând
fi folosite în mediu mecanic (Zip-Zap cu inprinter) sau electronic (POS şi ATM), în
ţară sau străinătate.
Ultima categorie a cardurilor care a intrat pe piaţă este cea a cardurilor
„overdraft" (cu descoperire de cont). In cazul în care utilizatorul doreşte, poate
depăşi suma aflată în cont, rămânând cu soldul negativ. In momentul în care soldul
este pozitiv, clientului i se acordă dobândă. Pentru zilele în care soldul este negativ,
clientul plăteşte o dobândă de trei ori mai mare decât cea pe care o primeşte.
In prezent B.R.D, oferă această facilitate pe cardul Maestro, folosit
pentru plata salariilor, descoperirea de cont mergând până la 70% din salariu.
In martie 1993 BCR a devenit membru VISA, iar din 1995 a devenit şi
membru EUROPAY, moment la care banca a fost certificată ca emitent şi acceptor
de carduri al celor două sisteme internaţionale de carduri. De altfel, BCR a emis
primul card domestic pe valută "BCR VISA Business".
Actualmente banca emite şi gestionează următoarele tipuri de carduri:
>BCR VISA Business - card emis în valută, destinat firmelor ai căror
angajaţi călătoresc în străinătate;
>BCR VISA International- card emis în valută (USD), pentru persoane
fizice ce poate fi utilizat oriunde în ţară şi în lume;
>BCR VISA Classic - card emis în lei pentru persoanele fizice ce poate
fi utilizat numai pe teritoriul României;
>BCR Eurocard Business - card emis în lei destinat angajaţilor persoane
juridice utilizabil pe teritoriul României;
>BCR Eurocard Mastercard Business - card de credit embosat, emis în
valută (USD), destinat firmelor ai căror angajaţi călătoresc în străinătate;
>BCR Eurocard Mastercard - card de credit, embosat, emis în lei pentru
persoanele fizice, utilizabil oriunde pe teritoriul României;
>BCR Maestro - card emis în lei, utilizabil oriunde pe teritoriul
României;
>BCR VISA Electron- card de debit, emis în lei pentru persoanele fizice
ce poate fi utilizat atât în ţară cât şi în străinătate;
Reţeaua de terminale electronice a Băncii Comerciale Române numără
380 de POS-uri şi 225 de ATM-uri, din care 80,respectiv 50 se regăsesc în
Bucureşti La acestea se adaugă posturile de lucru cu acceptare manuală (Zip-Zap
cu inprinter) în număr de 600 de ţară şi 302 în capitală.
O altă bancă ce deţine un important segment de piaţa cardurilor din
România este Bancpost.
Reţeaua punctelor de lucru Bancpost cuprinde un număr de 220 ATM-uri,
din care 20 în Bucureşti şi 250 de POS în teritoriu. în prezent Bancpost are emise
patru tipuri de carduri, trei sub sigla VISA, şi unul sub sigla Europay:
>VISA Ultra (Electron & Plus), pe lei utilizabili doar pe teritoriul
României) cât şi în străinătate,
>VISA Business Suprema, în USD, utilizabil atât pe teritoriul României
cât şi în străinătate;
>VISA Classic Prospera, în USD, utilizabil atât pe teritoriul României
cât şi. în străinătate;
>Maestro/Millenium, în lei, utilizabil atât pe teritoriul României cât şi în
străinătate;

A. Activitatea de emitere
Anul 2004 a însemnat lansarea în afacerea cu carduri a trei bănci
(Unicredit, Banca Italo Romena si Eurom Bank) şi a primei instituţii financiare
non-bancare (Eurolme Retail Services S.A.) care a pus în circulaţie chiar un card de
credit de tip proprietar. De asemenea, în luna noiembrie 2004, San Paolo IMI Bank
a devenit live cu procesatorul PayNet pe partea de emitere şi urmează ca cel mai
târziu în ianuarie 2005 să aibă loc şi demararea activităţii comerciale pe carduri.
Printre băncile care au mai semnat cu PayNet în vederea emiterii şi
procesării cardurilor se numără şi Daewoo Bank, activitatea efectivă de emitere
pentru public fiind demarată în primul trimestru din 2005
După emiterea a 15.000 de carduri proprietar, care vor fi acceptate şi în
afara Complexului Mall Bucureşti, Finansbank şi-a completat oferta de produse
prin lansarea în luna octombrie 2004 a gamei complete de carduri Visa. Banca va
continua sa fructifice experienţa acumulată pe piaţa din Turcia de unde vor aduce
toate produsele care sunt în prezent ofertate de Finansbank către public.
Acest lucru va face şi mai interesantă piaţa cardului co-branded în
România, ştiut fiind că Turcia este cea mai importantă piaţă europeană din acest
punct de vedere.
De altfel, emiterea de carduri co-branded a continuat şi în 2004,
parteneriatele fiind dintre cele mai diverse, nu neapărat neaşteptate. Este vorba de
cardul de debit emis de Emporiki Bank pentru fanii Clubului Sportiv Dinamo
Bucureşti şi cardul de credit lansat de Raiffeisen Bank pentru abonaţii companiei de
telefonie mobila MobiFon (Connex).
Acest produs este semnalul cel mai clar că piaţa telefonieimobile se
intersectează cu cea a cardurilor pentru a exploataoportunităţile de afaceri
oferite de complementaritatea serviciilor. Foarteprobabil că aceste tipuri de
parteneriate nu se vor opri aici, având în vedere că deja sunt două exemple de
carduri co-branded emise de bănci în colaborare cu companii de telefonie mobilă.
Este de aşteptat ca cel puţin Zapp să facă mutări similare, poate chiar pe
o platformă de card de credit pentru clienţii persoane juridice.
In fapt, cardurile de business în România continuă să nu fie foarte
căutate de către manageri iar băncile studiază posibilitatea \introducerii de diverse
facilităţi pentru a face aceste produse mai !atractive iar oferirea unei linii de credit
este una dintre opţiuni.
In piaţă există un singur card pentru sectorul de corporate, cu linie de
credit de tip revolving, dar şi acesta a trebuit relansat în 2004 prin extinderea
adresabilităţii produsului de la exclusiv pentru IMM, la toate tipurile de companii.
In plus, banca emitentă a trecut şi la majorarea plafonului de credit.
Sunt şi alte bănci care intenţionează să acorde companiilor linii de credit
pe card, chiar pe o platformă de Visa Electron Business. Aşa cum sugeram şi mai
sus, salutând această tendinţă de emitere de carduri de credit pentru sectorul de
corporate, este mai probabil ca un co-branded cu o companie de telefonie mobilă,
pe o platformă de card de credit, sa aibă mai mult succes.
In ceea ce priveşte cardul de credit pentru persoane fizice, pe piaţă se
manifestă tendinţa ca acordarea şi gestionarea creditului de consum să se realizeze
pe un card de plastic, nu obligatoriu bancar. Sunt deja două exemple în acest sens -
cardul Avantaj şi cardul Euroline - iar 2005 va mai aduce noi astfel de produse non-
bancare de credit, de tip proprietar.
Până la a deveni evidentă această tendinţă, constatăm că toate băncile
care s-au lansat pe piaţa cardurilor în cursul anului 2004 au pus în circulaţie carduri
de credit. Practic, în 2004, 11 instituţii financiare au lansat nu mai puţin de 13 carduri
prevăzute cu linie de credit revolving, depăşind astfel numărul total al cardurilor de
credit puse în circulaţie din 1996 şi până în 2003.
Explozia lansărilor de noi tipuri de carduri de credit este o reacţie
firească la înfiinţarea biroului de credit, pe de o parte, şi a evoluţiei pieţei de retail
în 2003 când am asistat la o creştere fără precedent a creditului de consum. Acesta
chiar punea în pericol, la un moment dat, balanţa comercială a României astfel încât
a obligat BNR sa intervină.
Aşa a apărut Norma 15/18 decembrie 2003 care stabileşte masuri pentru
limitarea riscului de credit la creditul de consum şi reglementează condiţiile de
acordare, garantare şi derulare a acestui tip de credit începând cu data de 1 februarie
2004. Urmare a acestui act normativ, creditul de consum era relativ prohibit prin
cereri de garanţii suplimentare. In plus, lua şi din atractivitatea cardului de credit
pentru ca limitează plafonul de credit la maximum de trei ori veniturile lunare nete,
certe şi cu caracter permanent ale solicitantului.
Pentru a putea oferi plafoane de credit mai mari, fără a încălca insa norma
BNR, băncile au permis solicitanţilor să constituie depozite colaterale, valoarea
creditului pe card fiind direct proporţională cu cea a depozitului constituit. S-a ajuns
astfel la o culme bancară în România astfel încât cardul de credit stimulează
economisirea.

Figura nr.12: Piaţa cardului de credit la 31 decembrie 2004


Sursa: Raport al Pieţei Cardurilor din România. în perioada 1996-2004
realizat de catre firma de consultanţă financiară ZERO CASH SRL

De această conjunctură au beneficiat din plin companiile financiare non-


bancare care au emis carduri de credit ce pot fi obţinute direct de la comercianţi.
Mai mult, creditul se acordă numai prin prezentarea buletinului pentru valori de
până la 500 Euro, echivalent lei.
Sunt foarte multe cazuri când beneficiarii creditului vin ulterior cu
adeverinţă de salariu pentru a obţine o mărire a plafonului. Pentru români, o
asemenea abordare este mult mai pragmatică şi mai oportună decât cea bancară iar
rezultatele vorbesc în acest sens.
Peste jumătate dintre cardurile de credit emise în 2004 sunt de tip
proprietar, cu utilizare exclusiv naţională. In urma unei campanii extrem de
agresive, numai Euroline Retail Services S.A. a reuşit sa emită aproximativ 65.000
de carduri de credit non-bancare în mai puţin de opt luni (primul card fiind emis în
luna mai 2004). De reţinut că aceste carduri nu sunt emise sub licenţă Visa sau
MasterCard.
Aşadar, pentru români nu contează brand-ul sub care este emis un card
de credit ci facilităţile oferite de acel card.
Este totuşi surprinzător cum normele BNR privind creditele de consum
nu au inhibat băncile în ceea ce priveşte emiterea cardului de credit. Probabil că
produsele trebuiau oricum lansate în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Ca şi constatare, cardurile de credit sub licenţa MasterCard au înregistrat
în ultimii doi ani o creştere susţinută comparativ cu cele lansate sub licenţa Visa
care au consemnat chiar o uşoară contracţie -urmare şi a eliminării cardurilor
inactive din portofoliului BRD, care continuă să fie lider de piaţă cu aproximativ
170.000 de carduri de credit valide în circulaţie (la 31 decembrie 2004).
Per total, numărul cardurilor valide la sfârşitul anului 2004 se situa în
jurul a 5,7 milioane, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Aceasta reprezintă o depăşire cu un milion a numărului de salariaţi din România.
Diferenţa se explică pe de o parte, prin faptul că tendinţa de migrare de la o bancă
la alta, observată în 2003,s-a materializat în 2004 astfel încât un procent apreciabil
de angajaţi deţine mai mult de un card - peste 500.000.
Pe de altă parte, diferenţa relativ mare dintre numărul de carduri şi
numărul de salariaţi este explicată şi prin aportul altor categorii de clienţi care deţin
un card. Este cazul studenţilor care îşi primesc bursa pe card, în jur de 150.000, şi al
pensionarilor care îşi încasează pensia în cont de card. In această ultimă categorie
intră cel puţin 100.000 de persoane.
In ceea ce priveşte activitatea de emitere pe 2005, am asistat la o premieră
absolută: punerea în circulaţie a cardurilor cu cip. BCR a lansat propriul card cu
cip. Insă cel mai concret pas în acest sens 1-a făcut deja San Paolo IMI Bank care a
semnat cu PayNet, încă din mai 2004, un contract general care prevede şi emiterea,
personalizarea şi procesarea cardurilor cu cip.

B. Activitatea de acceptare
Datele statistice oferite de organizaţiile internaţionale de plată relevă
faptul că la 30 septembrie 2004, cardurile emise în România au generat 111,6
milioane de tranzacţii în valoare de 5.874 milioane USD. Dacă luam în calcul cele
5,4 milioane de carduri valide câte erau în circulaţie la sfârşitul de perioadă sus
amintit, rezultă o medie de 53 USD per tranzacţie şi sub două tranzacţii pe lună per
card.
Din punct de vedere al mediei tranzacţiilor per card nu sunt schimbări
majore faţă de anii precedenţi când cele două tranzacţii însemnau de fapt, ca şi
acum, retragerea salariului de la automatul bancar în doi timpi: mai întâi avansul şi
ulterior lichidarea.

Numărul de carduri valide, numărul tranzacţiilor şi valoarea


tranzacţiilor MasterCard respectiv Visa
Surea: MasterCard Europe & Visa CEMEA
O Nr. carduri Nr Valoarea
rganizatia valide* tranzactii ** tranzactiilor ** (mil. $)
M 2.873.000 65.7 3.424
asterCard 69.200
V 2.576.000 45.8 2.450
isa 77.217
T 5.449.000 11.6 5.874
otal 46.417
* la 30 septembrie 2004
**1 octombrie 2003 - 30 septembrie 2004

Media tranzacţiilor este scăzută şi ca urmare a faptului că pe piaţă sunt


încă sute de mii de carduri valide dar inactive. Cel mai bun argument în acest sens
este diferenţa de 20 milioane tranzacţii între cardurile MasterCard şi cele Visa
realizate într-un an, in condiţiile în care numărul de carduri este oarecum
comparabil - MasterCard având cu numai 300.000 mai multe carduri.
Din punct de vedere al valorii tranzacţiilor, mulţi reprezentanţi ai pieţei
cardurilor apreciază că anul 2004 a marcat o creştere calitativă întrucât ritmul de
creştere al cardurilor a fost devansat de cel în care a crescut valoarea tranzacţiilor.
Era însă firesc să se întâmple astfel întrucât salariul mediu net a crescut în cursul
anului 2004.
Numai în luna noiembrie, salariul mediu net pe economie a ajuns la
6.245.148 lei (sau 162 EURO dacă luăm în calcul cursul ROL/EURO la sfârşit de
perioadă), în creştere cu 2,9% faţă de luna precedentă.
Toata această evoluţie nu are nici o legătură cu dezvoltarea calitativă a
pieţei cardurilor ci cu mediul economic în general şi politica salarială, în special.
O îmbunătăţire în sensul calitativ ar fi însemnat creşterea sensibilă a
numărului mediu al tranzacţiilor pe card, ceea nu s-a întâmplat. Este adevărat că a
explodat volumul cumpărăturilor pe card de la comercianţi - de la 4% în 2003 la
peste 6% în 2004 - însă numărul celor care preferă să-şi utilizeze cardul (şi) pentru
plăţi în magazine este atât de mic, raportat la marea masă de posesori, încât nu
influenţează media generală a tranzacţiilor ce revin pe un card.
Dacă ar fi să nominalizăm cele mai importante succese în 2004 In ceea
ce priveşte acceptarea am include aici creşterea susţinută a reţelei şi implementarea
cu succes a standardului 3D Secure.
In ceea ce priveşte reţeaua de acceptare, în 2004 s-au instalat peste 7.000
de POS-uri şi 700 de ATM-uri. Cum era de aşteptat, viteza de creştere a fost net
superioară în cazul instalărilor de noi echipamente la comercianţi. Practic, dacă în
2001 raportul ATM-POS era de aproape unu la unu, după numai trei ani el a ajuns de
1 la 6 şi tinde spre 1 la 8 in 2005.
Această evoluţie nu este doar statistică, ea fiind vizibilă la nivelul străzii
prin mult mai multe locaţii comerciale care acceptă cardul la plată. In cazul Visa de
exemplu, numărul locaţiilor unde se pot face cumpărături prin card Visa s-a dublat
în perioada decembrie 2002-septembrie 2004, ajungând la un total de peste 15.000
de puncte de desfacere.
Pentru reţeaua de ATM-uri, creşterea faţă de decembrie 2003 este de
aproximativ 30% până la un total de 3.300 de echipamente operaţionale la nivelul
întregii ţări. In continuare se manifestă două modalităţi distincte de exploatare a
automatelor bancare: prima, în care ATM-ul este concentrat exclusiv pe distribuire
de numerar, şi a doua, în care rolul aparatului este acela de distribuitor de servicii,
permiţând astfel şi efectuarea de plăţi.

Figura nr. 13: Evoluţia infrastructurii de acceptare

Sursa: Raport al Pieţei Cardurilor din România, în perioada 1996-2004


realizat de către firma de consultanţă financiară ZERO CASH SRL
Figura nr.14: Evoluţia reţelei de locaţii comerciale Visa

Sursa: Raport al Pieţei Cardurilor din România, în perioada 1996-2004


realizat de către firma de consultantă financiară ZERO CASH SRL
Prima opţiune - al cărei promotor principal este Raiffeisen Bank - a făcut
ca în România să se achiziţioneze peste 400 de automate refurbished în perioada
2001 - 2004. Din perspectiva migrării către standardul EMV, care permite şi
acceptarea smart cardurilor, aceste echipamente vor necesita investiţii ulterioare
dacă nu chiar înlocuirea lor completă.
Din fericire, marea majoritate a băncilor au achiziţionat ATM-uri care
sunt prevăzute cu cititor de smart card. Mai mult, principalii jucători din piaţă au
tendinţa de a folosi ATM-ul ca pe o locaţie comercială, un loc de unde se pot face
plăţi. In vara lui 2000 Banc Post şi BRD au spart gheaţa prin introducerea
posibilităţii de plată a facturii de telefon mobil. Intre timp, în meniul de plăţi facturi
de la ATM-uri au fost introduse o serie de alte utilităţi iar acum băncile caută să-şi
extindă opţiunile de plată.
Cel mai recent exemplu este Banca Transilvania care, din noiembrie
2004, permite plata facturii Avon de la automatul bancar.
Un alt mare succes al pieţei de acceptare în 2004 l-a reprezentat
implementarea Standardului 3D Secure în România care permite magazinelor
virtuale autohtone sa vândă on-line în lumea largă. Primele tranzacţii se realizau în
martie 2004 iar în luna decembrie, acelaşi an, se înregistrau peste 60 de comercianţi
ale căror magazinele virtuale au generat 10.800 de tranzacţii şi un volum de peste 2
milioane USD.
In ciuda acestor performanţe, piaţa rămâne deficitară la capitolul
promovare şi comunicare astfel încât mesajul către posesorul de card fie nu ajunge,
fie nu este înţeles. In circulaţie există încă foarte multe carduri neutilizate iar
motivaţia principală nu este lipsa banilor. Rezultatele unui studiu efectuat de
Mercury Research în august 2004 relevau faptul că românul nu foloseşte cardul în
primul rând pentru că nu ştie cum. Lipsa banilor sau reţeaua insuficientă de
comercianţi erau abia pe locurile trei şi respectiv patru.
Incet se depăşesc bariere, unele inerţiale, iar românul este dispus să înveţe
dacă i se arată. Comunicarea avantajelor deţinerii şi utilizării unui card va fi
adevărata provocare pentru emitenţi în anii următori.
Cheltuielile de promovare a cardurilor deţin o pondere de 10% din totalul
fondurilor alocate de emitenţi pentru publicitatea serviciilor financiare în mass-
media românească.

Figura nr.l5:Bariere în utilizarea cardurilor pentru plăţi


Sursa: Raport al Pieţei Cardurilor din România, în perioada 1996-2004
realizat de către firma de consultanţă financiară ZERO CASH SRL

In anul 2003, întregul sistem bancar - sprijinit şi de asociaţiile


internaţionale de carduri - a alocat doar 4,5 milioane Euro (la nivel de rate card)
pentru promovarea cardurilor. De reţinut că efortul strict al băncilor a fost de numai
200.000 Euro.
Spre comparaţie, Orange a alocat în acelaşi an aproximativ 30 milioane
Euro pentru promovarea serviciilor de telefonie.
In fapt, de modul în care se realizează această comunicare va depinde şi
îmbunătăţirea acceptării la plată. Din fericire, la emitenţii bancari s-au adăugat deja
şi cei non-bancari, al căror număr este în continuă creştere.
In aceste condiţii, efortul de promovare a utilităţii cardurilor va fi unul
concertat, mesajul urmând a fi trimis prin mult mai multe canale de distribuţie: de la
hipermarketuri, unde au început deja să se emită carduri de credit non-bancare, şi
până la factura de telefonie mobilă.

2.6.1. Frauda prin Carduri

Inceputurile activităţii cu carduri în România au fost marcate, cum era şi


normal, de tentative de fraudare din partea infractorilor.
Pe măsură ce cardul a început să fie folosit în mod uzual ca instrument de
plată, fraudele s-au înmulţit îngrijorător. In anul 2000, ele crescuseră semnificativ (la
peste 500,000 dolari în trimestrul al doilea), în special la cardurile emise în
străinătate care erau prezentate la acceptare comercianţilor în România.
Activitatea infractorilor era uşurată de faptul că, la acel moment, piaţa
românească nu avea constituite mecanisme eficiente care să poată să protejeze
deţinătorii de carduri, comercianţii şi băncile.
Cele mai importante măsuri pentru limitarea flagelului fraudei prin carduri
le-au constituit semnarea unui acord care a stabilit o serie de principii de operare
privind acceptarea la plată pe teritoriul României a cardurilor emise sub sigla Visa şi
Europay şi constituirea unei baze de date care cuprinde comercianţii frauduloşi sau
suspecţi şi care este localizată la Romcard ( care se ocupă de întreţinerea şi
permanenţa ei actualizare).
Astfel, atunci când o bancă intenţionează să semneze un contract cu un
comerciant, este obligată să consulte baza de date existentă la Romcard, pentru a
se asigura că nu este vorba de un comerciant fraudulos.
Aşa se explică şi scăderea numărului de contracte cu comercianţii,
numărul punctelor de desfacere unde sunt acceptate carduri scăzând, din voinţa
băncilor, de la 7.182 la 31.12.2000 la 6.364 la 31.12.2001.

2.6.2. Măsuri împotriva infractorilor

In ultima vreme, tot mai multe persoane fizice cad prada infractorilor care
cooperează după aşa numita „metodă libaneză".
Aceasta constă în plasarea, în fanta ATM, unde se introduce cardul pentru
a se extrage numerar, a unei folii subţiri, care are rolul de a împiedica citirea cărţii
de plată şi astfel, de a-1 bloca în interior, Pe ATM sunt plasate afişe care sfătuiesc
utilizatorii să sune, în caz de necesitate, la unul sau mai multe numere de mobil,
unde s-ar afla specialiştii băncii căreia îi aparţine ATM. De fapt aceste numere de
telefon corespund unor cartele furate, iar la capătul firului se ai infractori a căror
principală preocupare este aceea de a alfa codul PIN al cardului blocat in ATM.
După ce proprietarul cardului pleacă liniştit ca a anunţat băncii situaţia şi
că s-a blocat posibilitatea utilizării lui, infractorii îl extrag cu o pensetă, după care,
cunoscând PIN-ul, îl golesc de bani.

2.6.3. Cum se fură carduri

Cea mai simplă metodă este furtul propriu zis din buzunare, existând în
ultimii ani reţele specializate de hoţi în furtul de carduri. Avantajul constă în faptul
că, de cele mai multe ori, odată cu cardul sunt extrase şi actele de identitate, putând
astfel să-şi substituie identitatea cu cea a deţinătorului real.
O alta metodă este furtul cardurilor în timpul trimiterii lor prin poştă
către adevăraţii proprietari. Neavând pe spate semnătura adevăratului titular, ele
pot fi folosite mai mult timp decât cele furate din buzunare sau pierdute.
2.6.4. Fraude cu calculatorul
Răspândirea şi perfecţionarea computerelor a condus la apariţia unui nou
tip de fraudă. Cu ajutorul unor programe ce pot fi găsite pe internet, sunt generate
numere de cărţi de credit valide, însă nu şi data expirării. In încercarea de a face rost
de ea, infractorii pot încerca lansarea unei cereri de autorizare de la un POS pe care îl
utilizează după orele de program.
Impotriva acestei metode, băncile au dezvoltat programe informatice care
detectează cererile repetate de autorizare pentru acelaşi număr de card, la care datele
nu sunt corecte şi nu acordă autorizări ale plăţilor de pe astfel de carduri.
Dintre infracţiunile cu carduri, cea care creează cele mai mari pagube
este falsificarea acestora. Folosindu-se de noua tehnologie, din ce în ce mai
accesibilă, falsificatorii au ajuns la performanţe deosebite.
Cea mai utilizată metodă de falsificare este rescrierea benzii magnetice
originale. Ea este copiată cu ajutorul unui dispozitiv numit skimmer, plasat, de obicei,
în interiorul sau în continuarea unui POS, după care cu ajutorul unui laptop şi al unui
dispozitiv de rescris carduri, informaţiile sunt transferate pe cardul pierdut sau furat.

CAPITOLUL III. SERVICII BANCARE ELECTRONICE OFE-


RITE PE PIAŢA BANCARĂ ROMÂNEASCĂ

3.1. Aspecte generale

Tot mai multe bănci se implică pe segmentul serviciilor bancare


electronice, mizând pe accesibilitatea acestora oricând şi de oriunde din lume. Succesul
a fost asigurat de faptul ca ele nu presupun prezenţa clientului la ghişeul băncii.
Dezvoltarea puternică a Internetului şi telecomunicaţiilor mobile nu a
ocolit, din fericire, România, astfel că o serie de industrii pot beneficia de
avantajele majore ale noilor tehnologii. Astfel, industria bancară a venit în ultimii ani
cu o noutate pe piaţă: lansarea serviciilor bancare electronice, o alternativă viabilă la
serviciile bancare clasice, care presupun prezenţa clientului la ghişeul băncii.
Serviciile bancare electronice sunt împărţite în trei categorii Internet
Banking, Home Banking şi Mobile Banking12. Aceste servicii permit derularea unor
tranzacţii bancare cu ajutorul calculatorului conectat la Internet (Internet Banking şi
Home Banking) sau al telefonului mobil (Mobile Banking). Astfel, prin intermediul
serviciului de Internet Banking, utilizatorul are posibilitatea de a realiza operaţiuni
bancare în lei şi/ sau valută, online, de la distanţă.
Prin Home Banking, clientul unei bănci poate afla informaţii detaliate despre
situaţia curentă a conturilor (de card, de depozit sau de credit) precum şi despre
istoricul tranzacţiilor realizate. In plus, prii intermediul unei aplicaţii informatice
furnizate de bancă, se pot efectuai o serie de operaţiuni bancare, fără a fi necesară
deplasarea la sediul băncii.
Prin Mobile Banking, băncile oferă clienţilor informaţii financiar-bancare,
private sau publice, sau posibilitatea de a derula unele tranzacţii, direct de pe telefonul
mobil. Acest serviciu este furnizat de bancă în parteneriat cu unul sau mai mulţi
operatori de telecomunicaţii mobile prezenţi pe piaţa românească (Orange, Connex
şi Zapp).
Numărul utilizatorilor de instrumente de plată cu acces la distanţă s-a
dublat în cursul unui an de zile, conform unui comunicat al Ministerului
Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI).
Din cele 39 de bănci active pe piaţa românească, 21 puneau la dispoziţia
clienţilor 28 de instrumente de plată cu acces la distanţa, 14 dintre acestea fiind soluţii
de Internet Banking, 12 de Home Banking si 2 de Mobile Banking. Treisprezece
dintre instrumentele de plată cu acces la distanţă au fost auditate din punct de vedere
al securităţii. Cinai aplicaţii de tip Internet Banking, Home Banking şi Mobile Banking
al primit avizul în conformitate cu Ordinul 218/2004, urmând ca pe baza aceluiaşi act
normativ să fie eliberate avize pentru alte 10 astfel de soluţii informatice după
12
Benţe Corneliu, Tehnica operatiunilor bancare, Editura Universităţii din Oradea, 2005, pag. 129
evaluarea documentaţiei depuse.
Mediul bancar oferă clienţilor tot mai multe servicii bazate pe soluţii
informatice. In momentul de faţă, 21 de bănci de pe piata românească dispun de
instrumente de plată cu acces la distanţă, 18 dintre aceste aplicaţii fiind avizate de
MCTI, dintre care, până în acest moment, 5 auditate din punct de vedere al securităţii
de către experti independenţi, certificaţi ca auditori de sisteme informatice - CISA.
Alte 10 bănci sunt în curs de avizare de către MCTI.
Asigurarea condiţiilor de securitate a serviciilor electronice bancare şi a
operaţiunilor este o condiţie de bază, având în vedere că, doar în trimestrul al II-lea
al acestui an, peste 2 miliarde euro şi alte peste 230.000 de miliarde în lei au fost
tranzacţionate de către bănci prin instrumente de plată online.
In prezent, există aproape 28.000 utilizatori ai cel puţin unui instrument
de tip Internet banking, Home banking sau Mobile banking faţa de 14.000 în cel de-
al doilea trimestru al anului trecut.
Instrumentele de plată la distanţă permit utilizatorului accesul direct la
fondurile sale, efectuarea de plăţi sau transferul de fonduri, cu ajutorul acestor
instrumente putând fi obţinute informaţii privind situaţia conturilor şi a operaţiunilor
realizate de către utilizator.

3.2. Oferta de instrumente de plată cu acces la distanţă existentă în ţara noastră

3.2.1. Banca Comercială Română (BCR)


A. MIILTICASH-BCR - Produsul se adresează clienţilor persoane
juridice/ IMM, permiţând acestora realizarea de operaţiuni bancare, de la sediul
acestora, pe cale electronică (prin modem sau Internet). Clientul semnează
Convenţia pentru persoane juridice, privind efectuarea de operaţiuni bancare prin
MultiCash şi e_BCR/ şi Cererea de acces la serviciul e_BCR. Societatea trebuie să
dispună de o dotare minimă, constând în: calculator compatibil IBM şi modem/
conectare la Internet.
Operaţiunile care se pot efectua prin intermediul produsului MultiCash/
e_BCR;
► plăţi în lei şi valută; vânzarea/ cumpărarea de valută la licitaţie;
► vizualizarea extraselor de cont pentru conturile proprii şi pentru
subconturi (în lei şi valută);
► constituirea de depozite la termen din contul curent;
► consultarea buletinului informativ al Direcţiei de Trezorerie care
cuprinde informaţii cu privire la: cursurile valutare, cotaţiile Bursei de Valori.

Dintre avantajele clientului pot fi menţionate:


instalarea programului şi asistenţa tehnică sunt gratuite;
legătura electronică permanentă cu banca în scopul obţinerii informaţiilor
financiar - bancare on-line;
transfer rapid al sumelor în valută spre şi dinspre România,
beneficiarii sumelor primite nu plătesc comision;
siguranţa şi confidenţialitatea tranzacţiilor efectuate. Utilizarea
produsului MultiCash este comisionabilă.
Astfel, se percepe lunar un comision în valută în funcţie de tipul modulelor
achiziţionate:
- extras de cont pentru conturile proprii (în lei şi valută) - 8 USD
- extras de cont pentru subconturi (în lei şi valută) - 8 USD
- ordine de plată (în lei şi valuta) - 8 USD
- ordine de vânzare/cumpărare de valută la licitaţie - 8USD
- constituirea de depozite la termen din contul curent - franco
- buletinul informativ al Direcţiei de Trezorerie - 5 USD
Comisionul se încasează în lei din contul/subcontul clientului in ultimele 5
zile lucrătoare ale lunii. In cazul solicitării de către client a cel puţin 3 servicii
comisionabile, în valoare de minim 24 USD, acesta poate beneficia de restul
serviciilor fără comisionarea lor.

B. e-BCR
Serviciul e-BCR adresat persoanelor fizice, permite accesul permanent,
uşor şi convenabil la conturile titularului, de la calculatori personal, în condiţii de
deplină siguranţă. Serviciul permite realizai» prin intermediul Internet-ului, a unei
game extinse de operaţiuni:
►plăţi în lei, din contul curent, în sistem intră şi interbancar;
► transferuri în valută în sistem intrabancar, între diferite: conturi
personale;
► alimentarea conturilor de card de debit emise de BCR, din conturile
curente în lei şi valută;
► obţinerea extraselor de cont pentru conturile în lei şi valută si pentru
conturile de card de debit;
► achitarea taxelor şi impozitelor locale;
►constituirea de depozite la termen în lei şi valută si
cumpărarea/răscumpărarea de certificate de depozit cu discont;
►achitarea ratelor de credit în lei şi valută, inclusiv la cardurile de credit;
►vânzarea/cumpărarea de valută;
► accesul la informaţii financiar-bancare utile, cuprinse în Buletinul
Informativ;
► transmiterea de mesaje informative tip „text" între bancă şi client, în
legătură cu operaţiunile efectuate;
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru accesul la e-BCR sunt
următoarele: acces la Internet şi adresă de e-mail, deţinerea sau deschiderea unui
cont curent în lei, de forma 2511,2-cic... /ROL.
Pentru autorizarea lucrului prin e-BCR, clientul va trebui să parcurgă
următorii paşi:
- să semneze la ghişeul băncii unde are deschis contul curent, convenţia
şi cererea de acces la serviciul e-BCR;
- după semnarea formularelor va intra în posesia unui fişier PLUG-IN (pe
dischetă/CD/e-mail) pe care îl va instala şi lansa pe calculatorul personal şi pe baza
căruia se va iniţializa ca utilizator al serviciului e-BCR;
- va transmite prin fax şi va duce la bancă scrisoarea de iniţializare; va
primi arhiva cu funcţiile suplimentare, acest lucru fiind echivalent cu activarea
accesului la e-BCR.
Pentru operaţiunile realizate prin e-BCR, se percepe acelaşi comision ca
în cazul operaţiunilor realizate la ghişeu.

3.2.2. Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) - Groupe Societe Generale *


MultiX®
Instrument de gestiune a conturilor bancare, MultiX®, permite stabilirea
unei legături permanente cu banca şi efectuarea unei game diverse de operaţiuni fără
a mai fi nevoit sa va deplasaţi la sediile unităţilor. Serviciul poate fi adaptat astfel
încât să corespundă perfect necesităţilor oricărui client.
Astfel, acesta are libertatea de a alege dintre funcţionalităţile de cash
management pe care le oferă banca, doar pe acelea care sunt utile inactivitatea
desfăşurată.
MultiX® conţine următoarele funcţionalităţi:
► extrase de cont zilnice;
► cursurile de schimb valutar cotidiene;
► ordine de plată în lei;
► semnătura electronică securizată;
► instalare monopost.
La care se poate adăuga "Intraday", "Ordine de plată în valută", "Limita de
semnătură". Pornind de la vizualizarea "Extraselor de cont" obţineţi propriul produs
MultiX prin combinarea a cel puţin două din următoarele funcţionalităţi:
► intraday-reactualizarea extraselor de cont pe parcursul zilei;
► cursurile de schimb valutar cotidiene;
► ordine de plata în lei;
► ordine de plată în valută;
► ordine de plată multiple (un debit şi mai multe credite • ex.salarii, care
va fi în curând disponibil);
► semnătura electronică securizată;
► limita de semnătură - parametrarea limitelor pentru sumele autorizate.

3.2.3. Banc Post


Internet Banking
Acest serviciu pus la dispoziţie de Banc Post oferă persoanelor fizice şi
juridice posibilitatea efectuării diverselor operaţiuni bancare prin intermediul unui
calculator cu conexiune Internet, indiferent de localizarea acestuia, şi a unui
dispozitiv de autentificare (Digipass 300) Accesul la acest serviciu este asigurat în tot
timpul anului, 24 de ore pe zi.
Procesarea tranzacţiilor ordonate de client se face în concordanţă cu
programul de funcţionare al băncii. Utilizând Internei Banking, clienţii pot efectua
plăţi prin ordine de plată de compensare sau de trezorerie, pot transfera intrabancar
sume între conturile propri de card şi/sau curente, pot face plăţi valutare interne sau
externe, vizualiza în orice moment soldurile conturilor lor deschise la Banc Post pot
afla informaţii despre diversele cursuri valutare şi dobânzi practicate de bancă.
De asemenea, prin modulul eTax pot fi achitate datoriile către bugetul local
de către contribuabilii cu domiciliul în jurisdicţii Primăriilor ce au încheiate
convenţii în acest sens cu Banc Post.
In scopul asigurării unui înalt nivel de siguranţă, acest serviciu a fost
dezvoltat pe o infrastructura care respecta standardele internaţionale de securitate a
informaţiei.
Din momentul conectării clientului autorizat, orice schimb de date se va
efectua sub protocol securizat - SSL3, ce utilizează o cheie de criptare de 128 biţi
(cea mai puternica existentă pe piaţă în momentul actual) - şi un algoritm DES.
In plus, site-ul pentru acest serviciu este asigurat şi garantat de firma
Verisign, astfel încât clientul poate recunoaşte şi verifica cu uşurinţă autenticitatea
acestuia.

3.2.4. Alpha Bank


Alphaline - numai pentru persoane juridice
Este produsul de home banking oferit de ALPHA BANK clienţilor săi
persoane juridice. Produsul poate fi instalat pe propriul PC la locul de muncă.
Sunt oferite următoarele facilităţi:
► ordine pentru transfer de fonduri între conturile proprii sau la terţi,
► interogări ale bazei de date pentru mişcările din cont sau soldurile
curente,
► obţinerea de informaţii legate de ratele de schimb valutar,

3.2.5. EXIMBANK
INTERNET eBANKTNG
Internet eBanking permite clienţilor EXIMBANK efectuarea de plaţi
electronice şi transmiterea de informaţii la distanţă pentru: iniţierea de plăţi,
constituirea sau lichidarea de depozite, efectuarea de operaţiuni valutare,
obţinerea de informaţii referitoare la situaţia contului, informaţii despre ratele de
dobândă practicate de EXIMBANK şi cursurile valutare practicate de
EXIMBANK.
In funcţie de tipul de conexiune ales, clientul va primi din partea
EXIMBANK elementele de securitate care îi vor asigura accesul la acest serviciu.
Avantajele acestui serviciu sunt:
contractul este gratuit pentru o perioadă de şase luni pentru clienţii
EXIMBANK;
► siguranţa informaţiilor;
► în orice moment clientul poate iniţia tranzacţii care sunt transmise
EXIMBANK;.
► confidenţialitatea tranzacţiilor;
► dinamizarea operaţiunilor derulate de clienţi.
La începerea operaţiunilor bancare este indicat să se ia in considerare
ora limită de procesare a tranzacţiilor. Dacă banca primeşte o plată internă sau
ordin de schimb valutar după ora limită de procesare a tranzacţiilor, acestea vor fi
procesate în ziua următoare. In cazul schimbului valutar rata de schimb utilizată
este cea validă în ziua lucrătoare respectivă.

3.2.6. BANCA TRANSILVANIA


A. BT-NET
BT Net este cel mai nou şi mai modern serviciu electronic al Băncii
Transilvania, oferind clienţilor săi acces on-line permanent la conturile lor, fiind în
acest moment cea mai bună soluţie pentru Internet Banking.
Accesul on-line presupune legătura directă cu banca, oferind posibilitatea
realizării de operaţiuni în timp real (se elimină astfel I decalajul dintre efectuarea
operaţiunii asupra unui cont şi actualizarea acestuia).
BT Net oferă o mare mobilitate clienţilor săi, aceştia putându-se conecta
de pe orice calculator, din ţară sau străinătate, de acasă sau din maşina, 24 de ore pe
zi, 365 de zile pe an. Instrucţiunile primite vor fi executate de banca în programul
de lucru normal.
Sistemul de securitate al tranzacţiilor beneficiază de cel mai exigent
standard de securitate de pe plan mondial dedicat aplicaţiilor civile, fiind omologat
de o echipă de auditori autorizaţi. Tehnologiile de protecţie includ firewall-uri,
tehnologie de criptare pe 128 biţi, tehnologie SSL, certificate de identitate şi
semnături digitale, monitorizarea încercărilor de acces eşuate, nivele multiple de
acces la informaţie şi autorizare.
Comisioanele aferente operaţiunilor bancare beneficiază de o reducere
specială de 7-15% faţă de tarifele uzuale. Abonamentul lunar pentru persoanele
juridice este de 10 USD, iar pentru persoanele fizice este de 3 USD.

B. BT Ultra - pentru persoane fizice Acest serviciu vă permite:


► efectuarea, validarea şi transmiterea către bancă a ordinelorde plată;
► primirea informaţiilor privind încasarea sumelor, soldul şi cadenţa
creditelor,
► valoarea şi scadenţa depozitelor constituite la Banca ransilvania;
operaţiuni de schimb valutar;
► obţinerea informaţiilor privind tranzacţiile efectuate, extrasele de cont
şi alte situaţii pe baza criteriilor de selectare stabilite de dumneavoastră;
► obţinerea de informaţii generale privind cursurile valutare;
► cursurile BNR;
► cotaţiile valutelor faţă de USD şi evoluţia acestora.
BT Ultra - pentru persoane juridice Acest serviciu vă permite:
► efectuarea, validarea şi transmiterea către bancă a ordinelorde plată;
► primirea informaţiilor privind încasarea sumelor, soldul şi scadenţa
creditelor;
► valoarea şi scadenţa depozitelor constituite la Banca Transilvania;
► plata salariilor în cont sau pe card pentru angajaţii firmei;
operaţiuni de schimb valutar;
obţinerea informaţiilor privind tranzacţiile efectuate, extrasele de cont şi
alte situaţii pe baza criteriilor de selectare stabilite de dumneavoastră;
► obţinerea de informaţii generale privind cursurile valutare, cursurile
BNR, cotaţiile valutelor faţă de USD şi evoluţia acestora.

3.2.7. HVB Bank România


Online Banking
Permite clienţilor HVB Bank România folosirea acestui serviciu pentru a
verifica şi obţine forma imprimată a soldului contului şi tranzacţiilor din cont,
pentru a efectua transferuri interne, plăţi interne în lei şi în valută, plăţi externe,
ordine de plată programate şi pentru constituirea de depozite la termen.
Din motive de securitate, serviciul Online banking foloseşte codificarea
datelor 128-bit SSL, în prezent cel mai folosit algoritm de codificare a datelor în
domeniul comercial. Ceea ce este nou pe piaţa românească este sistemul de acces cu
trei nivele de securitate.
Prin folosirea numelui de identificare al clientului, a codului PIN, care
este necesar pentru a procesa cu ajutorul unui dispozitiv de securitate Digipass 300
un aşa numit token (simbol), un cod de intrare de siguranţă, serviciul oferă protecţie
maximă. O altă importantă măsură de siguranţă este valabilitatea limitată în timp a
simbolului, care este schimbat automat la fiecare 30 de secunde.
Prin intermediul serviciului Online banking, clienţii HVB Bank România
pot efectua tranzacţii 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, din orice loc: de acasă, de
la locul de muncă sau chiar în vacanta (daca aveţi acces la Internet).
Noua metodă de servicii bancare este convenabilă, rapidă, sigură şi
asistată de un serviciu clienţi care este operativ între orele 8.00 a.m. - 00.00 p.m. In
plus, clientul poate economisi bani, deoarece taxele pentru tranzacţii şi comisioanele
sunt cu 50% mai mici decât tranzacţiile pe suport de hârtie.
Pentru a avea acces la acest serviciu, clientul trebuie să aibă un cont curent
la HVB Bank România şi să încheie un contract de servicii Online Banking.

CAPITOLUL IV. TEHNICI DE PLATĂ ÎN OPERAŢIUNILE BANCARE CU


STRĂINĂTATEA
Dacă pe plan intern mecanismul plăţilor şi decontărilor este relativ
simplu prin virarea sumei din contul debitorului în contul creditorului, în cazul
plăţilor internaţionale mecanismul se complică, deoarece: întotdeauna una din părţi
este străină; apare o bancă străină corespondentă; plata se face într-o monedă
străină.
In cazul schimburilor internaţionale, modalitatea de plată este determinată
de modul în care părţile contractante convin efectuarea plăţilor şi înregistrarea
operaţiunilor în contul bancar.
Criteriile de clasificare a modalităţilor de plată sunt următoarele13:
- din punctul de vedere al monedei în care se face plata:
• plăţi efectuate în devize liber convertibile - caz în care plăţile
efectuate de bancă se înregistrează în contul de devize (valută);
• plăţi efectuate în clearing-barter - caz în care plăţile dispuse şi
efectuate se înregistrează de bancă în contul barterului, disponibilităţile putând fi
utilizate numai în condiţiile stabilite prin acordul respectiv de barter.
- din punctul de vedere al mecanismului tehnic bancar de execuţie:
• plăţi efectuate în devize libere sau în clearing-barter pe bază de
acreditiv;
• plăţi efectuate prin incasso sau prin ordin de plată.
- în funcţie de caracterul plăţii:
• efectiv - se efectuează plăţi efective anticipate sau realizate în
momentul schimbului internaţional de mărfuri sau servicii (acestea se realizează
prin ordin de plată);
• la termen - se efectuează prin utilizarea temporară a unui credit
comercial (aceste plăţi se pot realiza pe bază de acreditiv documentar, incasso,
scrisoare de credit);
• compensaţii prin livrări reciproce, echivalente de mărfuri şi de servicii
în cadrul acordurilor de barter şi clearing.

4.1. Acreditivul

Prin această modalitate de plată banca emitentă, acţionând la cererea


clientului său, urmează să efectueze plata către beneficiar sau să accepte să se
plătească efecte de comerţ14. Ea poate de asemenea să autorizeze o altă bancă să
efectueze plăţi în baza unor documente stipulate iniţial. Funcţia este asemănătoare
13
Heteş-Gavra Iosif, Organizarea si Operatiunile Bancilor, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2003, pag.141
14
Ungureanu Pavel, Produse şi operatiuni bancare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag. 108
cu cea a acreditivului în lei.
Plata prin acreditiv implică următoarele părţi:
► ordonatorul (importatorul) - este clientul băncii care iniţiază
acreditivul urmând să stabilească toate condiţiile de derulare a acestuia.
Se urmăreşte descurajarea cuprinderii unor clauze excesive în cuprinsul
acreditivului, sau referinţe la un alt acreditiv anterior;
► banca emitentă (banca importatorului) este cea care la solicitarea
ordonatorului îşi asumă angajamentul de achitare a documentelor emise de
exportator - beneficiarul acreditivului - în condiţiile stipulate prin acreditiv;
► beneficiarul acreditivului (exportatorul) - este cel în favoarea căruia
este deschis acreditivul şi care în momentul depunerii documentelor ce atestă
efectuarea prestaţiei, conform contractului, urmează să se încaseze contravaloarea
acestuia;
► banca exportatorului - este cea care deserveşte beneficiarul
acreditivului.
Din punct de vedere al fermităţii acreditivele pot fi15:
acreditive revocabile;
acreditive irevocabile;
acreditive irevocabile confirmate.
In relaţiile internaţionale se utilizează de regulă acreditivul irevocabil.
Acesta oferă exportatorului certitudinea încasării valorii prestaţiilor cu condiţia
respectării condiţiilor contractuale. Pentru plus de certitudine faţă de acreditivul
irevocabil poate să apară cea de-a treia formă a acreditivului care implică şi o bancă
confirmatoare.
Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat cu condiţia ca această
operaţie să fie efectuată înainte de depunerea documentelor în bancă. Această formă
dezavantajează exportatorul şi presupune existenţa unei încrederi între cei doi
participanţi la relaţia de import-export.
Dacă nu există nici o menţiune în acest sens, acreditivul este considerat ca
irevocabil.
Acreditivul poate conţine o clauză privind plata şi anume:
► plata la vedere - în momentul prezentării documentelor;
► plata la termen - în momentul stabilit prin acreditiv;
► plata cu acceptare, care poate fi realizată în două moduri şi anume:
de către banca emitentă,
de către o altă bancă, pentru cazul tratelor.
► plata prin negociere - specifică scrisorilor de credit ce
presupun utilizarea unui efect de comerţ- cambie sau bilet la ordin.
15
Heteş-Gavra Iosif, Organizarea şi Operatiunile Băncilor, Editura Orizonturi Universitare, Timisoara, 2003, pag.144
Domiciliul acreditivului reprezintă locul unde este situată banca abilitată
să efectueze verificarea documentelor şi să dispună efectuarea plăţii. Astfel,
domicilierea acreditivului poate fi: în ţara exportatorului, în tara importatorului sau
într-o terţă ţară.
In funcţie de modul de domiciliere al acreditivului se va diferenţia durata
de finalizare a decontării exporturilor în raport cu momentul depunerii
documentaţiei la bancă de către exportator. Cel mai convenabil, din punctul acestuia
de vedere este prima modalitate de domiciliere.
Acreditivul poate fi sau nu transferabil. Această clauză permite
beneficiarului acreditivului (exportatorul) să ceară băncii care efectuează plata să
facă acreditivul utilizabil pentru un alt beneficiar (integral sau parţial), sa pentru alţi
beneficiari. Transferabilitatea este valabilă o singură dată, excepţie făcând situaţia în
care nu se prevede altfel în acreditiv.
In derularea unui acreditiv pot apărea următoarele clauze:
a. acreditiv revolving - valoarea sa se reîntregeşte automat până la
plafonul stabilit, după fiecare livrare decontată. Reîntregirea acreditivului se poate
stabili în funcţie de timp sau de valoare, până la atingerea valorii totale finale.
Acest acreditiv poate fi:
► necumulativ - când pentru fiecare perioadă plăţile se fac în limita sumei
prestabilite;
► cumulativ, când sumele neutilizate într-o perioadă anterioară pot fi
reportate şi utilizate într-o perioadă viitoare.
b. acreditiv clauza roşie, permite efectuarea plăţii în
favoareaexportatorului înaintea prezentării documentelor care atestă exportulmărfii.
Reprezintă o formă de finanţare anticipată şi presupune o încredere deplină între
partenerii contractuali.
c. acreditiv spate în spate - presupune existenţa simultană aunui
acreditiv de import şi a unui acreditiv de export. Un client al bănciieste în primul caz
în poziţia de importator, iar în al doilea caz în poziţia de exportator. El este acela
care corelează cele două acreditive şi le asigură corelarea. Pentru prima situaţie este
în poziţia de ordonator al acreditivului, iar pentru a doua situaţie este în poziţia de
beneficiar al
acreditivului. Factura emisă pe numele său, achitată în baza acreditivului de import va
fi schimbată cu o altă factură, pe numele noului importator şi achitată în baza
acreditivului de export. Intre cele două facturi pot apărea diferenţe reprezentând
comisionul perceput de acest intermediar.
Deschiderea acreditivului - se realizează în baza unei cereri a clientului său
aflat în poziţia de importator. In acest caz, banca emitenta verifică dacă clientul său
are acoperirea necesară sub forma disponibilului existent în cont sau a unei linii de
credite disponibilă şi clarifică împreună cu clientul - ordonator al acreditivului
toate condiţiile aferente acestuia.
Dar nu întotdeauna beneficiarul acreditivului are deschis cont la banca
emitentă. In acest caz se apelează la o bancă corespondentă care să realizeze
avizarea acreditivului şi asigurarea băncii emitente că plata se realizează doar în
conformitate cu condiţiile iniţial prevăzute în textul acreditivului.
In circuitul acreditivului mai poate apărea şi o banca
confirmatoare. Această confirmare, pe baza autorizării sau la cererea băncii
emitente, constituie un angajament suplimentar de plată din partea băncii
confirmatoare. Confirmarea se poate extinde şi asupra modificării acreditivului.
Banca notificatoare şi confirmatoare (banca exportatorului) verifică
autenticitatea şi conţinutul acreditivului, solvabilitatea si reputaţia băncii
emitente, riscurile ţării importatorului. In cazul în carte nu apar probleme sau
elemente de risc ea va confirma acreditivul.
Această informaţie se va comunica totodată şi băncii emitente, urmând ca
în acreditiv să se menţioneze şi clauza de angajare sau neangajare, în funcţie de tipul
acreditivului: revocabil sau irevocabil. In cazul în care se angajează ea devine bancă
confirmatoare şi răspunde solidar cu banca emitentă pentru finalizarea decontării
tranzacţiei, iar în caz contrar - de neangajare - ea rămâne doar în postura de bancă
notificatoare.
In acreditiv sunt menţionate şi documentele care sunt necesare pentru
efectuarea plăţii. Cele mai des folosite documente sunt următoarele:
►documente privind asigurarea mărfurilor pe timpul transportului, până
la destinaţie;
► documente privind calitatea mărfurilor;
► documente de transport;
► certificat de origine al mărfurilor;
► documente de identificare a obiectului acreditivului (factura comercială
externă emisă de beneficiarul acreditivului);
► certificat de greutate, cantitate a mărfii expediate;
► certificat fitosanitar, sanitar-veterinar;
INCOTERMS cuprinde regulile privind condiţiile de livrare a mărfurilor şi
sunt elaborate de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris. Cele mai utilizate sunt:
• Franco - transportator (FCA - Free Carrier) ceea ce înseamnă că
exportatorul livrează mărfurile şi le predă cărăuşului care este plătit de importator,
• Franco la bordul vasului (FOB), în cazul în care exportatorul
transporta mărfurile, le încarcă la bordul vasului şi obţine un conosament curat iar
importatorul plăteşte transportul.
In general, termenele şi condiţiile stabilite prin acreditivul documentar
sunt:
• valoarea acreditivului documentar, respectiv suma maximă de plată la
care se angajează banca;
• valabilitatea sau intervalul limită de timp scurs de la emiterea acreditivului,
în care banca este angajată la plată, iar exportatorul trebuie să prezinte documentele;
• intervalul de timp de la data expedierii mărfii, în cadrul căruia trebuie
prezentate documentele de plată (RUU 500 - prevede un interval maxim de 21 de
zile, dar fără a depăşi valabilitatea acreditivului);
• utilizarea acreditivului, modul de efectuare a plăţii, la vedere sau la o
altă dată expres precizată (ex: 60 de zile) prin acceptare;
• natura, cantitatea şi starea mărfurilor;
• condiţia de livrare a mărfurilor, conform cerinţelor INCOTERMS 1990;
• documentele pe care trebuie să le prezinte la bancă exportatorul pentru
a încasa banii;
• alte precizări, cum ar fi: livrări parţiale (permise / nepermise),
transbordări.

Utilizarea acreditivului. Exportatorul după livrarea mărfii şi primirea


notificării acreditivului, va expedia importatorului, la termenul convenit,
documentele necesare pentru încasare în conformitate cu menţiunile înscrise în
acreditiv.
Dacă nu există nici o discrepanţă între clauzele privind documentele,
termenele de prezentare, etc, banca confirmatoare va credita contul exportatorului,
debitând contul corespondent al băncii emitente şi îi trimite acesteia documentaţia
aferentă direct sau printr-o bancă de rambursare. Banca de rambursare este o bancă
corespondentă atât a băncii emitente cât şi a băncii confirmatoare.
Banca emitentă, la primirea documentaţiei de la banca confirmatoare sau
cea de rambursare, verifică la rândul ei dacă acestea corespund termenilor şi condiţiilor
acreditivului după care informează banca de la care le-a primit dacă le acceptă sau
nu.
Dacă nu se acceptă plata, banca ce a efectuat plata trebuie să restituie
băncii emitente suma plătită, comisioanele, eventualele dobânzi de întârziere şi alte
posibile cheltuieli.
Dacă apar discrepanţe între documentele prezentate băncii şi condiţiile
acreditivului, banca poate refuza beneficiarului plata, transmiţându-i o notificare în
acest sens.
In cazul acreditivului pot apărea comisioane în următoarele cazuri:
-la deschiderea acreditivului;
-la notificarea acreditivului;
-la confirmarea acreditivului;
-la utilizarea acreditivului;
- comision pentru efectuarea plăţii;
- comision pentru plata decalată;
- taxe de corespondenţă aferente acreditivului;
- alte costuri;
Dacă nu este prevăzut altfel în acreditiv aceste costuri se suportă de către ordonatorul
acreditivului.

4.2. Incasso-ul

O formă de decontare practicată de către bănci cu scopul de obţine


acceptarea unor documente şi/sau efectuarea plăţii acestora şi de a remite documente
contra acceptare şi/sau - după caz - contra plată, conform instrucţiunilor primite de la
client o reprezintă incasso - uf documentar.
Cele două bănci implicate în circuit nu se angajează la plată, ele participă
doar în calitate de gestionari ai documentelor menţionate de către exportator.
Prin documente se înţeleg atât documentele comerciale facturi, acte de
expediţie - cât şi documente financiare, cambii, bilete la ordin, cecuri, etc.
Formele pe care le poate îmbrăca incasso-ul sunt:
a. incasso simplu - care vizează încasarea documentelor financiare
neînsoţite de documente comerciale;
b. incasso documentar - care are în vedere încasarea documentelor
comerciale însoţite sau nu de documente financiare.

In cazul incasso-ului sunt implicate următoarele părţi:


► iniţiatorul - respectiv clientul ce încredinţează băncii documentele spre
încasare. Acesta se va afla în final în poziţia de beneficiar al sumei rezultate din
tranzacţia comercială sau financiară.
► trasul - persoana care trebuie să achite suma de plată şi căreia I se
înaintează documentele spre acceptare şi/sau plată;
► banca remitentă - banca căreia i s-au încredinţat de către iniţiator
documente pentru remitere şi încasare;
►banca prezentatoare - banca ce prezintă trasului documentele, aceasta
putând să coincidă sau nu cu banca prezentatoare.
Derularea operaţiunilor de incasso se face întocmai cu operaţiunile
primite de la iniţiator. Astfel, banca prezentatoare va fi desemnată de către iniţiator,
sau în lipsa unei instrucţiuni în acest sens va fi o bancă aleasă de banca remitentă.
In vederea protecţiei împotriva neplăţii, exportatorul poate proceda astfel:
► mărfurile nu trebuie trimise direct pe numele importatorului, iar
întocmirea documentelor se poate face pe numele unei bănci corespondente, cu
acordul acesteia;
► în cazul posibilităţii ne recepţionării mărfii, datorită unor calamităţi,
este recomandabilă realizarea unei asigurări care va fi andosată pe numele băncii
cumpărătorului, iar în caz de refuz aceasta va andosa asigurarea la dispoziţia
exportatorului;
► în cazul în care există dubii privind buna credinţă a importatorului sau
capacitatea sa de plată la scadenţă a mărfurilor livrate, garanţia o reprezintă
realizarea unei menţiuni în contractul dintre exportator şi importator privind folosirea
unei cambii emise de exportator asupra importatorului.
Plata documentelor se poate efectua la vedere sau la termen, drept care,
după prezentarea pentru avizare (în ambele cazuri), prezentarea pentru plată în cazul
documentelor cu plata la termen se va face doar în momentul scadenţei.
Reemiterea documentelor financiare trasului se face doar după efectuarea
plăţii lor integrale dar, se poate accepta o plată parţială cu condiţia existenţei unei
menţiuni exprese din partea iniţiatorului.
In cazul activităţii de import centrala transmite pentru avizare prin
sucursală clientului documentele în termen de 24 de ore; de asemenea în termen de
24 de ore transmite sucursalei eventualele modificări primite de la banca remitentă
sau/şi transmite acesteia răspunsul de la sucursală din partea trasului.
Banca prezentatoare are sarcina de a ţine evidenţa scadenţelor, iniţiază
protest în caz de neacceptare sau neplată a documentelor către tras, obţine acordul şi
remite centralei dispoziţiile de plată valutare sub referinţa cărora a fost avizat
incasso-ul, efectuează operarea plăţilor în contul trasului.
In cazul operaţiilor de export, banca remitentă preia dispoziţia de încasare
valutară ce are menţiunea incasso şi se solicită documentele de livrare aferente:
factura comercială întocmită într-o limbă de circulaţie internaţională şi
documentele de transport.

4.3. Ordinul de plată extern

Prin intermediul acestui instrument de plată emitentul dispune băncii să


efectueze plata unor mărfuri sau servicii prestate în favoarea furnizorului/prestatorului
acestora. De regulă plata are loc după recepţia acestora cât şi a documentelor
însoţitoare.
Există două forme în care se utilizează ordinul de plată şi anume:
a. ordinul de plată simplu - se foloseşte pentru mărfurile sosite şi
recepţionate, fiind necesară prezentarea declaraţiei vamale de import, a facturii
originale a contractului sau a comenzii externe confirmate, licenţa de export dacă
este cazul.
Poate fi utilizat şi pentru plata unor avansuri de până la 20% din valoarea
contractului, caz în care este necesar - în general să existe şi o garanţie de restituire a
avansului în cazul nerespectării clauzelor contractuale.
b. ordinul de plată documentar - se utilizează pentru plata unor mărfuri
care încă nu au sosit în ţară sau nu au fost recepţionate. In unele ţări este asemănat cu
acreditivul.
Documentul presupune existenţa unei depline încrederi între partenerii
contractului, din care cauză pentru onorarea acestuia este necesară prezentarea
documentelor ce atestă livrarea: documentelor sau de expediere a mărfii sau
facturii. Exportatorul poate să încheie o asigurare a mărfii pe parcursul extern şi
pentru neplata mărfii de către partenerul extern.
Ordinul de plată se transmite de către banca plătitorului către cea a
beneficiarului fie letric- sub forma unui formular tipizat completat de către plătitor,
telegrafic, telex- sub forma unui mesaj transmis de către banca plătitorului, SWIFT-
variantă codificată a mesajului iniţial.
De regulă ordinul de plată în valută se utilizează în combinaţie cu o
formă de asigurare a plăţii datorită riscului mare de neîncasare pe care îl prezintă
pentru exportator.

4.4. Scrisoarea de credit comercial

Poate fi utilizată de către bancă în unele cazuri pentru decontarea


exporturilor cu străinătatea. Reprezintă de fapt o formă de garantare a plăţii de către
banca emitentă. Scrisoarea de credit comercială presupune manifestarea unui
angajament irevocabil din partea băncii emitente de a achita o cambie trasă asupra
ei, cambie desemnată în favoarea unui exportator desemnat prin aceasta.
Scrisoare de credit comercial are următoarele caracteristici:
► se utilizează prin intermediul cambiilor;
► este domiciliată întotdeauna în străinătate, în raport de exportator;
► nu presupune acoperirea ei în momentul emiterii;
► este remisă direct exportatorului;
In utilizarea scrisorii de credit comercial, premisa de la care se pleacă este
că importatorul îşi va onora obligaţiile de plată, aceasta fiind doar o formă
asiguratorie suplimentară pentru diminuarea riscului de neplată.
Banca va urmări înainte de emiterea scrisorii de credit comercial modul de
evoluţie a bonităţii clientului solicitant precum şi resursele de acoperire eventuală a
acesteia.
4.5. Scrisoarea de garanţie bancară (SGB)

Scrisoarea de garanţie bancară în valută funcţionează asemănător cu


scrisoarea de garanţie bancară în lei, efectul fiind acelaşi şi anume de garantare a
efectuării plăţii în valută de către bancă, garanţie la care se apelează în cazul în
care trasul nu îşi onorează obligaţia de plată.
SGB se utilizează ca o măsură asiguratorie în cazul operaţiilor a căror plată
se efectuează prin incasso sau ordin de plată.
In cazul mărfurilor livrate la export, agenţii economic vor întocmi
declaraţia de încasare valutară, în 4 exemplare. Aceasta se depune la bancă pentru
avizare, exemplarul nr. 1 se reţine, iar exemplarele nr. 2,3,4 se restituie
clientului. Declaraţia de încasare valutară este necesară la vamă pentru ieşirea
mărfurilor din ţară. Aici exemplarele 2,3,4 sunt vizate, organele vamale reţinând
exemplarul 2, iar 3 şi 4 se remit agentului economic exportator. Exemplarul numărul
3 al declaraţiei, împreună cu documentele ce atestă exportul se depun la bancă în
termen de 5 zile de la data vămuirii.

4.6. Cecul in valută

Acest instrument ce permite decontarea obligaţiilor dintre participanţi la


o relaţie comercială internaţională este un ordin titularului - tărgător - dat unei alte
persoane - tras - de regulă o bancă, de a plăti o sumă dată unei terţe persoane -
beneficiar. Pentru emiterea unui cec este obligatorie existenţa la tras a sumelor
necesare ordonarii plăţi

CAPITOLUL V. TEHNICA DECONTARILOR BANCARE


Sistemul de plăţi concentrează toate tranzacţiile de schimb din economie
pentru descărcarea de obligaţii pecuniare şi se constituie într-un mecanism integrat
cunoscut sub numele de sistem de plăţi de interes naţional aflat sub supravegherea
băncii centrale.
Sistemul de plăţi are două funcţii complementare: intermedierea
tranzacţiilor şi garantarea schimburilor.
Intermedierea este asigurată de băncile comerciale şi de alţi agenţi
nonbancari (companii de plăţi, brokeri, etc.) care efectuează servicii de transfer de
fonduri şi de stingere a obligaţiilor de plată.
Elementele componente ale unui sistem de plăţi cuprind instituţiile care
furnizează servicii de plăţi, diversele forme de creanţe transferate, metodele şi
mijloacele de transfer, mesajele şi canalele de comunicaţie.
In general, un sistem de plăţi are forma unei piramide cu mai multe
trepte.
Pe prima treaptă (la bază ) se afla masa persoanelor fizice şi juridice care
desfăşoară activităţi ce dau naştere la obligaţii de plată Populaţia reprezintă sursa
primară de economisire în societate, care face depozite şi beneficiază de serviciile
băncilor. Persoanele juridice sunt companiile care desfăşoară activităţi economice,
precum şi instituţiile publice şi cele nonprofit.
A doua treaptă o constituie sistemul bancar la care agenţii au conturi sau
unii agenţi nonbancari specializaţi (brokeri, etc).
Treapta a treia o constituie casele de compensaţie care pot fi stat sau
particulare, dar sub controlul băncii centrale.
Treapta a patra este agentul de decontare, una din băncile ( prim rang din
economie sau in unele cazuri acest rol îl îndeplineşte chiar banca centrală.
Ultima treaptă este banca centrală care are rolul de supraveghetor,
împrumutător de ultima instanţă şi garantor.
Plata reprezintă transferul de fonduri care are ca efect stingerea
obligaţiilor financiare dintre părţile participante la o tranzacţie economică şi
schimbul de proprietate a activului în timp ce transferul de fonduri are un conţinut
mai larg şi fără un scop economic ( de ex. transferul de bani dintr-un cont în altul,
transferul de bani către o altă persoană în scop umanitar sau pentru studii, transferul
de bani de către o persoană care lucrează în străinătate către familia din ţara de
reşedinţă etc).
Transferurile de fonduri pentru efectuarea plăţilor pot avea loc între
bănci diferite şi în acest caz acestea se numesc transferuri interbancare spre
deosebire de transferurile de fonduri între unităţile aceleiaşi bănci care se numesc
transferuri intrabancare.
Transferurile interbancare modifică situaţia soldurilor din conturile de la
banca agent de decontare, deci o modificare patrimonială, cele intrabancare
determinând numai o mişcare internă, soldul de la agentul de decontare rămânând
nemodificat.
Sistemele de plăţi de interes naţional (SPIN) sunt sisteme integrate care
cuprind mai multe subsisteme unde se ordonează relaţiile pecuniare dintre parteneri
şi se asigură descărcarea de gestiune şi transferul de proprietate asupra activelor
bani.
Toate subsistemele trebuie să folosească însă numai moneda băncii
centrale care este recunoscută de partenerii tranzacţiilor şi sistemul bancar prin
care se asigură canalele de circulaţie a acestei monede. Pentru necesităţile
decontării finale, relaţiile de plăţi sunt ordonate într-o formă piramidala prin
concentrarea pe bănci comerciale şi centralizarea la banca centrală unde plăţile se
fac definitiv şi irevocabil.
In ţara noastră, SPPN a fost creat în 1995 şi cuprinde mai multe
subsisteme: decontarea pe bază brută, compensarea şi decontarea pe baza netă,
decontarea brută a plăţilor de mare valoare, decontarea titlurilor de stat,
decontarea depozitelor constituite de bănci la banca centrală, decontarea brută la
sfârşitul zilei a tranzacţiilor bancare16.
Banca Naţională este unicul proprietar, administrator şi operator al
sistemului naţional de plăţi şi decontări interbancare, plăţile către trezoreria
statului, precum şi plăţile şi depozitarea titlurilor de stat.
In anul 2001 activitatea de compensare a fost externalizată de banca
centrală către TransFonD, o instituţie cu capital bancar privat şi de stat,
specializată în transferul de fonduri, iar din 2005 TransFonD gestionează şi noul
sistem electronic de plata cu decontare bruta în timp real.
Rolul băncii centrale este de definire şi implementare a politicilor în
sistemele de plăţi, precum şi de coordonare, supraveghere şi garantare (în unele ţări
şi de agent de decontare). In ţara noastră rolul băncii centrale este stabilit prin
Legea nr. 312/2004 de aprobare a Statutului BNR care prevede următoarele
atribuţii: reglementarea sistemului de plăţi ca un întreg, incluzând instrumentele
de plată; supravegherea sistemelor de plăţi individuale; identificarea etapelor
care trebuie parcurse pentru a preveni orice situaţie care ar putea pune în pericol
buna funcţionare a sistemelor de plăţi; monitorizarea şi prevenirea riscurilor ce
ar putea interveni în sistemele de plăţi şi a riscurilor de credit în sistemul bancar.
Rezultă deci rolul primordial al băncii centrale fără de care un sistem de
plăţi nu ar putea să funcţioneze.
In sistemul bancar au loc, zilnic, foarte multe operaţiuni de plăţi între
bănci, ca urmare a relaţiilor financiare care se stabilesc între clienţi, de natură
16
Benţe Corneliu, Tehnica operaţiunilor bancare, Editura Universităţii din Oradea, 2005, pag. 89
comercială sau necomercială.
Pentru a reduce volumul de fonduri şi a simplifica procedurile de lucru,
băncile au folosit sistemul de compensare a plăţilor prin înfiinţarea caselor de
compensaţie.
Compensarea înseamnă stingerea obligaţiilor de plată către o bancă cu
drepturile de creanţă pe care le are de încasat de la aceiaşi bancă şi stabilirea unui
sold care se decontează prin casa de compensaţie.
Din punct de vedere al sistemului de operare, compensările sunt de două
feluri:
■ compensări bilaterale;
■ compensări multilaterale.
Compensările bilaterale presupun relaţii reciproce între perechi de
bănci şi se fac atunci când există un volum apreciabil de operaţiuni între cele două
bănci şi cu caracter de permanenţă. Agentul de compensare stabileşte soldurile
debitoare şi creditoare şi le comunică agentului de decontare care efectuează
transferurile de fonduri în conturile deschise de cele două bănci la acesta.
Compensările multilaterale sunt cele mai numeroase şi practic
antrenează întreg sistemul bancar. Avantajul cel mai mare al compensărilor
multilaterale constă în economia de fonduri de transfer, plătitorii ne mai fiind
obligaţi să deţină moneda de plată în volumul necesar în vederea descărcării de
obligaţie. Compensările multilaterale aduc şi o reducere a canalelor de comunicaţii
interbancare, a transferurilor de fonduri şi a valorii de transfer.
Decontarea reprezintă transferul de fonduri între bănci şi încârcarea-
descărcarea de gestiune a băncilor participante la transfer, precum şi finalizarea
plăţii prin descărcarea de gestiune a plătitorului (debitorul) faţă de beneficiarul
plăţii (creditorul).
Decontările se împart în două mari categorii: decontări pe bază brută şi
decontări pe bază netă.
Decontările pe bază brută sunt cele care se efectuează operaţie cu
operaţie şi sunt specifice plăţilor de valori mari în timp ce decontările pe baza netă
sunt cele supuse compensării, când se plăteşte soldul net debitor sau se încasează
soldul net creditor şi sunt specifice plăţilor de valori mici.
Decontarea pe baza brută este plata individuală a unei instrucţiuni sau
pachet de instrucţiuni. Orice instrucţiune de decontare individuală este în fond un
transfer de credit care presupune mişcarea efectivă a fondurilor. Decontarea pe baza
brută a fost considerată multă vreme ca o formă greoaie, depăşită, care amplifică
volumul transferurilor şi în condiţiile creşterii numărului participanţilor devenea
chiar mai puţin operantă. Astăzi, progresele înregistrate pe linia automatizării, care
au oferit soluţii alternative de economie de fonduri şi de timp au repus în discuţie
eficienţa decontării pe bază brută şi posibilităţile pe care le oferă de păstrare a
integrităţii şi stabilităţii întregului sistem de decontare.
Decontarea pe baza netă17. Atât compensările bilaterale cât şi cele
multilaterale folosesc sistemul de decontare pe bază netă. Compensarea cu
decontare pe bază netă presupune compararea sumelor debitoare şi creditoare între
bănci şi stabilirea soldului final debitor sau creditor. In această acţiune intervin trei
părţi, cele două bănci şi casa de compensaţie.
Noţiunea de decontare se foloseşte mai mult în sistemul bancar iar cea
de plăţi în practica agenţilor economici şi a populaţiei în relaţiile cu băncile, dar
există o tendinţă de generalizare a noţiunii de plăţi şi în sfera activităţii bancare.
Progresele deosebite realizate în informatică şi comunicaţii au permis
apariţia plăţilor electronice şi a sistemelor de plăţi pe suport electronic. Noua
tehnologie s-a folosit mai întâi în domeniul transferurilor inter-bancare de
fonduri, apoi în tranzacţiile comerţului electronic şi în sfera serviciilor prin plăţi pe
bază de carduri, internet şi alte sisteme tehnice de plăţi (videotex, multicash,
telefonul mobil etc).
Aceste sisteme tehnice au permis plata de la distanţă fără să mai fie
necesară prezenţa la ghişeul băncii. Din punct de vedere al sistemului de plăţi,
schema piramidala şi rolul băncii centrale rămân aceleaşi, însă circuitele sistemului
cunosc modificări importante în special în sectorul bancar.
Instrumentele de plată care se folosesc în cadrul compensării sunt de
două feluri: de credit şi de debit.
Instrumentele de plată de credit sunt cele care circulă de la unitatea
bancară a plătitorului la unitatea bancară a beneficiarului, având ca efect debitarea
contului plătitorului şi creditarea contului beneficiarului
Instrumentele de plată de debit (cecul barat, cambia şi biletul la ordin) sunt
cele care circulă de la unitatea bancară a beneficiarului la unitatea bancară a
plătitorului şi au ca efect debitarea contului plătitorului şi creditarea contului
beneficiarului.
In practică, cele mai folosite sunt instrumentele de plată de credit care
devansează cu mult pe cele de debit. Potrivit datelor statistice pe o perioadă mai mare,
instrumentele de plată de credit deţin 87% din volumul total al decontărilor fără
numerar iar cele de debit 13%, ceea ce reflectă preferinţa clienţilor bancari pentru
instrumentele plată de credit care au un risc mai mic şi o perioadă de decontare mai
scurtă.

5.1. Decontari intrabancare

17
Diaconescu Mariana, Banci, sisteme de plăti, riscuri, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 35
Decontările intrabancare sunt rezultatul relaţiilor dintre clienţi care au
conturi la unităţi bancare ce aparţin aceleiaşi reţele.

5.1.1. Sfera de cuprindere a decontărilor intrabancare

Decontările intrabancare cuprind totalitatea operaţiunilor efectuate


între unităţile teritoriale (sucursale, filiale, agenţii), precum şi între acestea şi
centrală, care prin Direcţia Contabilităţii Generale asigură şi controlul asupra
acestor decontări.
Fiecare unitate bancară participantă la realizarea decontărilor
intrabancare se poate afla în poziţia de unitate bancară iniţiatoare denumită
sediul "A ", sau de unitate bancară destinatară — denumită sediul "B".
Sediul "A " este cel care ordonă o plată fără numerar pentru contul unui
client al său ori în numele şi pe contul său propriu, sau transferă, în calitate de
bancă intermediară, contravaloarea unor documente primite de la o altă societate
bancară, având astfel iniţiativa începerii unei operaţiuni de decontare.
Sediul "B " este cel care primeşte o plată fără numerar din partea unei
unităţi bancare iniţiatoare - sediul "A" - pentru contul unui client al său, în nume
şi cont propriu sau primeşte o plată fără numerar în calitate de bancă
intermediară, pe care urmează să o transfere altei societăţi bancare.

5.1.2. Clasificarea decontărilor intrabancare

Decontările intrabancare se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:


1.după locul de desfăşurare :
a. locale - când operaţiunile de decontare sunt efectuate între două
unităţi bancare situate în aceeaşi localitate (reşedinţă de judeţ);
b. intrajudeţene - când operaţiunile de decontare sunt efectuate între
două unităţi bancare situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ, dar nu în aceeaşi
localitate;
c. interjudeţene - când operaţiunile de decontare sunt efectuate între
două unităţi bancare situate pe teritoriul a două judeţe.
2.după modalitatea de transmitere:
a. decontări electronice,
b. decontări letrice,
c. decontări telex.
3.după natura operaţiunilor:
a. de debitare,
b. de creditare.
5.1.3. Etapele decontării intrabancare

Operaţiunile de decontare în sistem intrabancar parcurg din momentul


iniţierii lor până la cel al finalizării un circuit ce cuprinde mai multe etape, care au
conţinut diferit în funcţie de poziţia în care se află un sediu bancar în cadrul
circuitului amintit, respectiv de sediul " A" emitent ( iniţiator al operaţiunii de
decontare) sau de sediul "B" destinatar (primitor al operaţiunii de decontare).
Etapele sunt următoarele:
Sediul "A"
1. Prezentarea instrumentelor de plată la ghişeul băncii în vederea
decontării.
2. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de decontare.
3. Inregistrarea efectuării plăţilor în conturile bancare.
4. Transmiterea operaţiunilor de decontare şi remiterea documentelor
aferente acestora sediului "B ".
Sediul "B"
l. Recepţionarea operaţiunilor de decontare transmise şi a documentelor de
decontare remise de către sediul "A "
2. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de decontare
3. Inregistrarea efectuării plăţilor în conturile bancare.
4. Remiterea documentelor aferente operaţiunilor de decontare transmise
de către sediul "A " titularilor de cont.
Circuitul parcurs de fiecare operaţiune de decontare trebuie să se
efectueze într-un interval de timp care să permită respectarea întocmai a
termenelor obligatorii de efectuare şi decontare a plăţilor, termene stabilite prin
regulamente de Banca Naţională a României Aceste intervale de timp determină
modalitatea de transmitere a operaţiunilor între sedii, cu excepţia cazului în care
clientul plătitor a solicitat expres utilizarea unei anumite modalităţi.
In decontările intrabancare se foloseşte cu prioritate transmiterea
informaţiilor prin modem, respectiv decontarea electronică.
O altă modalitate de transmitere o constituie transmiterea prin telex.
Decontările telex sunt efectuate fie la solicitarea clientului, fie pentru urgentarea
finalizării unor operaţiuni.
In afara celor două tipuri de decontare amintite se poate utiliza şi
decontarea letrică la care se apelează, în special, atunci când operaţiunile de
decontare privesc conturi ale persoanelor fizice sau virări de solduri ale conturilor
bancare proprii.
5.2. Decontări interbancare

5.2.1. Sfera de cuprindere a decontărilor interbancare


Decontările interbancare au loc între parteneri cu conturi deschise la
bănci diferite. In funcţie de băncile care intră în relaţie, decontările interbancare
pot fi:
1.decontări între băncile comerciale pentru efectuarea plăţilor şi
încasărilor generate de operaţii ale clienţilor băncii.
2. împrumuturi pe care societăţile bancare le acordă reciproc;
3.decontări cu Banca Naţională a României.
Fiecare categorie de decontări are o soluţionare specifică în contabilitate.

5.2.2. Clasificarea decontărilor interbancare

Decontările interbancare între societăţile bancare se pot clasifica în


funcţie de sediul băncilor care participă la decontare astfel:
a.decontări locale, când cele două bănci îşi au sediul în aceeaşi
localitate.
b.decontări intrajudeţene, când cele două bănci au sedii diferite în
acelaşi judeţ.
c.decontări interjudeţene când cele două bănci au sedii diferite în
judeţe, diferite.

5.2.3. Decontări între băncile comerciale

Au următoarele forme:
a. decontări între băncile comerciale care nu au legături directe;
b. decontări între băncile comerciale care utilizează sistemul conturilor
de corespondent.
c.decontările între băncile comerciale care nu au legături directe se
realizează prin intermediul reţelei Băncii Naţionale a României, prin casele de
compensaţie multilaterală
d. decontările între băncile comerciale care utilizează sistemul
conturilor de corespondent. Pentru accelerarea decontărilor interbancare, băncile
pot folosi conturi corespondente. In funcţie de apartenenţă, acestea pot fi :
1.contul "nostro" operabil la banca proprietară a disponibilului din cont.
2.contul "loro " sau "vostro", operabil la banca ce gestionează
disponibilităţile altei bănci.
Contul "nostro" evidenţiază depunerile de disponibilităţi la vedere ale
unei bănci la altă bancă.
Contul "loro " evidenţiază depunerile de disponibilităţi la vedere
aparţinând altor bănci, gestionate de una din băncile componente al sistemului
bancar român.

CAPITOLUL VI. PREZENTAREA SISTEMULUI ELECTRONIC DE


PLAŢI INTERBANCAR

6.1. Aspecte generale

Sistemul naţional de plăţi a fost creat în anul 1995 de banca centrală şi


ca o componentă a acestuia s-a organizat sistemul de compensare la nivel naţional.
Inainte de 1995 compensările se făceau în sistem bilateral prin intermediul
conturilor de corespondent care se ţineau la sediul central al băncilor.In funcţie de
resursele existente şi de posibilităţile de completare a deficitelor se efectua
transmiterea plăţilor, unele prin intermediul sucursalelor băncii centrale iar altele,
direct, prin relaţiile de corespondent dintre bănci.
Acest sistem a creat numeroase nemulţumiri clienţilor care trebuiau să
aştepte perioade destul de mari, şi chiar băncilor care lucrau mai operativ dar intrau
în relaţii cu altele cu un sistem de operare mai lent. Ca urmare, începând cu anul
1995 s-a organizat Casa de compensaţii în cadrul băncii centrale pe două paliere:
casa de compensaţii interbancară la nivel central şi 41 de case de compensaţii
interbancare la nivel judeţean.
Continuându-se reforma în sistemul bancar, casa de compensaţii s-a
transformat în anul 2001 dintr-o instituţie publică intr-o instituţie a sistemului
bancar, denumită TransFonD (Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi
Decontări) la care Banca Naţională a României deţine 33% din capital şi restul
celelalte din sistem în cote egale.
în perioada 1996-2004 prin TransFonD s-a efectuat compensarea
multilaterală a plăţilor de mică valoare (sub 500 mii. lei) bazate pe instrumente de
plata pe suport hârtie (ordinul de plată, cecul barat, cambia şi biletul la ordin).
Compensarea se desfăşura în cadrul TransFonD pe două nivele: primul la
nivel judeţean al TransFonD la care participau unităţile băncilor comerciale unde în
urma compensării se stabileau soldurile creditoare sau debitoare pentru fiecare bancă
care apoi erau transmise, într-un interval de timp fixat, la sediul central al casei de
compensare; al doilea nivel, îl reprezenta compensarea de la sediul central al
TransFonD când, pe baza soldurilor de la nivel judeţean, se stabilea soldul final
pentru fiecare din băncile participante.
Băncile debitoare trebuiau să vireze sumele datorate casei de compensaţii
din disponibilităţile aflate în contul curent de la banca centrală sau să apeleze la
piaţa monetară iar în ultimă instanţă să obţină un împrumut de la banca centrală în
limita rezervelor constituite.
Compensarea se considera încheiată atunci când totalul soldurilor
creditoare era egal cu totalul soldurilor debitoare. Soldurile erau transmise băncii
centrale, care în calitate de agent de decontare, făcea transferurile de fonduri în
conturile băncilor participante. In acest moment, plata se considera finală şi
irevocabilă.
Sistemul era complex, deoarece la nivel judeţean, în prima parte a şedinţei
de compensare se procesau instrumentele de credit şi de debit (schimbul de
instrumente de plată pe suport hârtie între unităţile bancare, verificarea formală a
acestora şi confruntarea cu dispoziţiile de plată/încasare centralizatoare); în a doua
parte a şedinţei se introduceau eventualele corecturi în urma refuzurilor de
instrumente şi se făcea compensarea care se încheia când totalul soldurilor
creditoare era egal cu totalul sumelor debitoare; la finalul şedinţei instrumentele de
plată de debit erau transmise la acceptare şi se compensau a doua zi. Soldurile
băncilor participante erau transmise sucursalei băncii centrale pentru a fi operate în
conturi.
Tehnologiile moderne au permis trecerea de la compensarea bazată pe
două nivele la compensarea automată pe un singur nivel prin circuite electronice
directe ale băncilor cu casa de compensaţii, ceea ce creşte foarte mult operativitatea
şi simplifică procedurile. In acelaşi timp, se crează posibilitatea realizării mai
multor compensări pe zii urgentând decontările în avantajul ambilor parteneri.
Compensarea automată presupune însă funcţionarea unui sistem de plăţi în timp reali
pentru a se putea efectua decontarea între băncile participante.
Casa de Compensaţii Automate (Automated Clearing House-ACH) este un
sistem electronic de compensare în care fişiere de volum mare reprezentând
instrucţiuni de plată de valori mici (sub 500 mil. lei) atât transfer credit cât şi debit
direct18, sunt schimbate între bănci şi altei instituţii de credit după ce poziţiile nete
care vor rezulta din acestei fişiere au fost decontate prin sistemul plăţilor în timp
real.
Sistemul ACH îşi propune în primul rând să simplifice substanţial
sistemul de compensare şi decontare prin transmisa automată instrumentelor de plăţi,
să reducă la minimum timpul de decontare si să crească viteza de rotaţie a banilor,
contribuind astfel la realizarea unei calităţi superioare a serviciilor de plăţi.
In acelaşi timp, pune la dispoziţie noi mijloace de îmbunătăţire a
managementul lichidităţii şi al riscului de credit, obiective principale ale politicii
18
Heteş-Gavra Iosif, Organizarea şi Operaţiunile Băncilor, Editura Orizonturi Univesitare, Timişoara, 2003, pag 167
monetare. In acest scop, ACH are următoarele funcţii:
-administrează schimbul de instrucţiuni de plată între participanţi;
-efectuează compensarea, adică calcularea poziţiilor nete ale
participanţilor în raport cu casa de compensaţie;
- iniţiază decontarea prin transmiterea către sistemul de plăţi în timp real
a rezultatelor compensării;
-administrează garanţiile aferente decontării poziţiilor nete ale
participanţilor; informează participanţii;
- asigură monitorizarea compensării de către autoritatea de compensare;
-asigură un cadru eficient pentru implementarea procedurilor de
management al riscului de credit şi lichiditate;
-asigură calcularea comisioanelor pentru serviciile prestate
participanţilor;
-asigură facilităţi de arhivare a datelor aferente tranzacţiilor procesate şi
de prelucrare ulterioară a acestora.

ACH este format din două sisteme:


> unul central de compensare care calculează poziţiile nete ale
participanţilor în timpul şedinţelor de compensare şi apoi decontează poziţiile nete
prin sistemul de plăţi electronice;
> al doilea este cel al participanţilor care rulează la sediile acestora şi
este format din două module: MPF (modul de pregătire a fişierelor) pentru
procesare la compensare; MTF (modul de transfer fişiere) pentru trimiterea şi
primirea fişierelor.
MPF dă posibilitatea utilizatorului să identifice fişierele care se primesc
de la unităţile bancare (create de alte sisteme interne ale participantului), să
verifice formatul fişierelor, să pregătească fişierele prin sortare, control si aplicarea
semnăturii electronice şi să transmită fişierul către MTF.
In România, instituţia abilitată să administreze acest sistem este
TransFonD care dispune de o reţea electronică ce asigură legătura cu toţi
participanţii: banca centrală, băncile comerciale, trezoreria statului, casele
centrale ale cooperativelor de credit; TransFonD ca proprietar şi operator al
sistemului. Fiecare participant se conectează la sistem printr-un punct unic de
acces, respectiv unitatea centrală a participantului.
Spre deosebire de compensarea documentelor de plată pe suport hârtie
care avea loc mai întâi la sucursalele teritoriale ale TransFonD şi apoi la centrală,
compensarea prin ACH se realizează numai la nivel central, mesajele de plată
circulând de la unitatea bancară plătitoare la centrala băncii plătitoare care le
introduce în compensare, fiind apoi preluate de centrala băncii beneficiare care le
retransmite unităţii bancare beneficiare.
Sistemul electronic de plăţi interbancare este un proiect comun al Băncii
Naţionale a României şi TRANSFOND S.A., cu finanţare parţială din partea
Uniunii Europene prin programul PHARE, menit să contribuie la "arderea" unor
etape în dezvoltarea sistemului naţional de plăţi şi la reducerea unora dintre
decalajele care despart România, în domeniul plăţilor interbancare, de ţările din
Uniunea Europeană.
Participanţii la sistemul electronic de plăţi din România sunt toate
instituţiile de credit prezente pe piaţa interbancară din România, Ministerul
Finanţelor Publice, Bursa de Valori Bucureşti, Societatea Naţională de Compensare,
Decontare si Depozitare Valori Mobiliare, VISA, MASTERCARD şi Societăţile de
Servicii de Investiţii Financiare.
Sistemul electronic de plăţi (SEP)19 interbancare din România are trei
componente:
• sistemul de decontare pe bază brută în timp real a plăţilor de mare valoare,
denumit ReGIS;
• sistemul electronic de compensare a plăţilor de mică valoare, denumit
SENT;
• sistemul de decontare şi înregistrare a titlurilor de stat - SaFER
ReGIS (Romanian Electronic Gross Interbank Settlement System)
este sistemul care asigură decontarea finală (şi irevocabilă), bucată cu bucată, a
plăţilor de mare valoare (plăţile ce depăşesc 500 milioane lei) sau cele urgente.
SENT (Sistemul Electronic cu decontare pe bază Neta administrat de
TRANSFOND S.A.) este destinat compensării interbancare a plăţilor de mică
valoare (sub 500 milioane lei) pe parcursul a mai multor sesiuni de compensare
pe zi.
Prin intermediul acestor sisteme, timpul de decontare al unei plăţi
interbancare se poate reduce la câteva ore, în cursul aceleiaşi zile.
Trebuie menţionat faptul că cei mai avantajaţi de introducerea noului
sistem electronic de plăţi sunt acei clienţi ai băncilor, care au optat pentru servicii
de tip "Internet banking" (servicii bancare la distanţă prin intermediul unei legături
electronice securizate). Aceştia vor putea observa cel mai rapid modul în care
încasările şi plăţile generate de activitatea lor economică le afectează soldul
disponibil, fiind astfel abilitaţi să ia, practic în orice moment, decizii bazate pe
informaţii corecte şi actualizate.
Situându-se între ultimii veniţi în această lume a sistemelor electronice
de plăţi, Sistemul Electronic de Plăţi interbancar din România beneficiază de
19
Regulament nr. 1 din 23 februarie 2005 - privind sistemele de plati care asigura compensarea fondurilor.
tehnologie de vârf (atât hardware, cât şi software), precum şi de experienţa
câştigată în domeniu de tarile europene, obţinându-se astfel un sistem competitiv,
de înaltă performanţă.
Sistemul SaFIR - Sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor
cu instrumente financiare ţine evidenţa emisiunilor de titluri aflate în circulaţie
(funcţie de registru), va asigura decontarea operaţiunilor cu titluri de stat cu
respectarea principiului "livrare contra plată" şi va realiza funcţiuni complementare,
cum ar fi evaluarea zilnică a emisiunilor, calculul automat al comisioanelor etc.
Cele trei componente ale sistemului au intrat în funcţiune eşalonat:
• prima componentă care a intrat în funcţiune este sistemul cu decontare pe
bază brută în timp real (ReGIS), pe 8 aprilie 2005,
• a doua componentă care a intrat în funcţiune este decontarea plăţilor de mică
valoare (SENT)- pe data de 13 mai 2005.
• Ultima componentă a Sistemului Electronic de Plăţi, sistemul SaFIR, este
operaţionalizat începând cu sfârşitul lunii august 2005.
Prin intermediul acestor sisteme timpul de decontare s-a redus substanţial.
Sistemul Electronic de Plăţi este utilizat în prezent pentru decontarea
ordinelor de plată, instrumentele de debit (cecuri, bilete la ordin) ne fiind incluse
încă în acest sistem.
Având în vedere faptul că ordinele de plată nu vor mai circula între
instituţiile de credit pe suport hârtie, s-a renunţat la formatul standardizat pe suport
hârtie, odată cu intrarea în funcţiune a sistemelor ReGIS şi SENT
Ordinele de plată pot fi completate de către plătitori:
• pe suport de hârtie - în două exemplare, din care exemplarul nr. 2
rămâne la plătitor, iar exemplarul nr. 1 se depune la instituţia iniţiatoare -
instituţia de credit, pentru efectuarea operaţiunilor ordonate,
sau
• suport electronic, în funcţie de termenii şi condiţiile
contractuale convenite cu instituţia iniţiatoare - instituţia de credit şi care
trebuie să cuprindă toate datele şi informaţiile stabilite pentru ordinul de
plată pe suport de hârtie.

a. Conţinutul ordinelor de plată interbancare


In cazul ordinelor de plată interbancare, elementele obligatorii fi incluse pe
ordinele de plată sunt:
• identificarea ca ordin de plată;
• identificarea plătitorului, prin nume/denumire şi codul IBAN al
contului acestuia deschis la instituţia iniţiatoare;
• identificarea plătitorului, prin nume/denumire şi codul IBAN al contului
acestuia deschis la instituţia iniţiatoare;
• identificarea beneficiarului, prin nume/denumire şi codul IBAN al contului
acestuia deschis la instituţia destinatară;
• identificarea instituţiei iniţiatoare, prin denumirea centralei sau, după caz, a
unităţii teritoriale şi/sau codul BIC (codul internaţional al băncii);
• identificarea instituţiei receptoare, prin denumirea centralei sau,
după caz, a unităţii teritoriale şi/sau codul BIC;
• suma şi denominarea sumei;
• data emiterii ordinului de plată, care trebuie să fie unici, posibilă şi certă;
• elementul sau elementele care sa permită verifica autenticităţii
ordinului de plată de către instituţia iniţiatoare.

b.Conţinutul ordinelor de plată către Trezoreria Statului prin care


contribuabilii achită impozite, contribuţii, taxe sau alte sume conturi de venituri
bugetare
In cazul ordinelor de plată către Trezoreria Statului prin care
contribuabilii achită impozite, contribuţii, taxe sau alte sume în conturi de venituri
bugetare, în plus faţă de elementele enumerate mai sus, este obligatorie completarea
următoarelor informaţii.
• codul de identificare fiscală al plătitorului;
• codul de identificare fiscală al beneficiarului;
• numărul de evidenţă a plăţii, alocat de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală;
• numărul ordinului de plată dat de plătitor;
• referinţe privind conţinutul economic al operaţiunii;
• data debitării contului plătitorului de către instituţia iniţiatoare (care se va
completa de către instituţia iniţiatoare).
Ordinul de plată pentru Trezoreria Statului poate fi obţinut cu ajutorul
aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de MFP (Ministerul Finanţelor Publice).
Acest format nu este obligatoriu pentru plăţile dispuse de contribuabili din conturile
deschise la instituţiile de credit.
In cazul în care nu se foloseşte aplicaţia MFP pentru tipărirea ordinului
de plată către Trezoreria Statului, acesta poate avea formatul solicitat de instituţia de
credit, cu condiţia respectării normelor şi regulamentelor în vigoare, aplicabile în
SEP şi a OMFP nr. 246/2005.
Odată cu intrarea în funcţiune a sistemului ReGIS şi SENT, a devenit
obligatorie completarea, pentru toate plăţile, a codurilor IBAN alocate de Ministerul
Finanţelor Publice conturilor Trezoreriei Statului precum şi a tuturor elementelor
enumerate mai sus.
Codurile IBAN alocate de Ministerul Finanţelor Publice conturilor
Trezoreriei Statului se găsesc în prezent pe pagina de Internet a Ministerului
Finanţelor Publice (www.mfinante.ro), la rubrica Portal ANAF, pagina de
Asistenţă a Contribuabililor9.
In cazul unora din plăţile efectuate pentru achitarea obligaţiilor către MFP
astfel cum este prevăzut în Ordinul MFP 246/2005), instituţia iniţiatoare are obligaţia
de a semna şi de a ştampila exemplarul nr. 2 al ordinului de plată pentru Trezoreria
Statului, care rămâne la plătitor, în scopul confirmării debitării contului plătitorului
cu suma respectivă.

Cod IBAN (acronim pentru International Bank Account Number)


inseamna un sir de caractere care identifica in mod unic la nivel international
contul unui client la o institutie, cont utilizat pentru procesarea platilor in cadrul
sistemelor de plati sau prin schemele de tip banci corespondent20;
Institutie inseamna oricare dintre urmatoarele:
- institutie de credit autorizata de Banca Nationala a Romaniei;
- Trezoreria Statului;
- Banca Nationala a Romaniei;
Generarea codurilor IBAN inseamna procesul, desfasurat o singura data,
de creare a unui unic cod IBAN pentru un cont.
Institutiile vor genera si utiliza coduri IBAN, in conformitate cu
prevederile regulamentului privind utilizarea IBAN, pentru conturile clientilor
acestora utilizate in scopul efectuarii de plati, in lei sau in orice alta moneda, prin
sistemele de plati sau prin schemele de tip banci corespondent.
Institutiile vor notifica clientilor lor codurile IBAN atribuite, acestea
urmand sa fie mentionate in extrasele de cont si in toate celelalte rapoarte
referitoare la conturile respective, emise de institutii clientilor.
Banca Nationala a Romaniei este exceptata de la obligativitatea
generarii, utilizarii si notificarii codurilor IBAN pentru conturile clientilor sai,
institutii de credit si Trezoreria Statului.
Structura codurilor IBAN atribuite in Romania de institutii conturilor
clientilor lor consta intr-un sir de 24 caractere alfanumerice care, considerate de la
stanga la dreapta, au urmatoarea semnificatie:

Nr. caractere Tipul caracterelor Semnificatie


2 Alfabetice Codul de tara al Romaniei (respectiv "RO".).
2 Numerice Caractere de verificare a codului IBAN.
20
Regulament nr. 2 din 17 februarie 2004 privind utilizarea codurilor IBAN in Romania .
4 Alfabetice Caractere care identifica in mod unic institutia, respectiv
primele patru caractere ale codului BIC atribuit institutiei (acronim pentru Bank
Identifier Code) .
16 Alfanumerice Caractere care identifica in mod unic unitatea
teritoriala a institutiei si contul clientului de la respectiva unitate teritoriala.

6.2. Avantajele sistemului electronic de plăţi

Când în fiecare zi un om de la fiecare bancă trebuie să ajungă la o şedinţă


de decontare, pentru a face schimb de pachete cu toţi oamenii trimişi acolo de
celelalte bănci, serviciul pentru care se organizează o astfel de ceremonie nu poate fi
decât scump. Nu este, totuşi, vorba decât despre procesarea unui simplu ordin de
plată, realizat în România, până de curând, într-un sistem bazat pe hârtie.
Intrarea în funcţiune, după mai multe amânări, a sistemului electronic de
decontare a schimbat situaţia. Realizate la o apăsare de buton, plăţile îşi reduc
durata la câteva secunde şi îşi diminuează costurile. Transfond şi BNR au realizat,
de la data de 8 august 2005, încă o scădere a comisioanelor percepute băncilor, cu
33%, după reducerea iniţială din primăvara aceluiaşi an, de 25%.
Astfel, pentru plăţile de mică valoare (prin sistemul SENT), sub 50.000
RON (500 milioane ROL), tariful total, scade la 1,1 R0N, urmând a fi suportat
integral de plătitor, în timp ce beneficiarul plăţii nu va mai achita nimic. Şi pentru
plăţile mai mari de 50.000 RON, precum şi pentru plăţile mici urgente (prin sistemul
ReGIS), comisionul total al tranzacţiei se reduce la 15 RON, plătit de asemenea
integral de banca plătitoare.
Având în vedere că aceste costuri se reflectau în mare parte şi în
comisioanele clienţilor, s-au redus începând cu 8 august 2005, comisioanele la
încasări sub 50.000 RON de peste trei ori şi de peste şapte ori pentru încasări mari
sau în regim de urgenţă.Pentru încasările în contul de salarii, unele societăţi bancare
nu mai percep nici un comision.
Funcţionarea sistemului electronic de plăţi va permite băncilor să introducă
şi produse sau servicii noi, ori să îmbunătăţească funcţionalităţile celor deja
existente. Astfel de schimbări vor determina băncile să fie şi mai inovatoare decât
până acum.
Intrarea în funcţiune a celei de-a treia componente a sistemului electronic
de plăţi - SaFIR (în septembrie), va fluidiza operaţiunile cu instrumente financiare,
intenţionând să ofere în continuare clienţilor posibilitatea achiziţionării de titluri de
stat direct de pe piaţa primară şi efectuării de operaţiuni pe piaţa secundară a
titlurilor de stat. O dezvoltare deosebită este de aşteptat în perioada următoare, la
majoritatea băncilor, cu precădere pentru produsele de internet banking şi
electronic banking.
Intrarea Trezoreriei în sistemul electronic de plăţi va înlătura multe
dintre neajunsurile celor care, având de achitat diferite obligaţii faţă de stat,
trebuiau să aştepte câteva zile confirmarea plăţii, riscând penalităţi de întârziere
sau, în cazul datoriilor vamale, eliberarea cu întârziere a bunurilor din vamă.
Alpha Bank a lansat de curând produsul Alpha Custom (gratuit pentru
clienţi), iar BRD modulul "e-VAMA", prin care firmele îşi pot deconta electronic
datoriile vamale. In punctele vamale au fost instalate aplicaţii informatice care vor
permite birourilor vamale să utilizeze forma electronică a ordinului de plată pentru
Trezorerie pentru a acorda "liber de vamă" clienţilor care importă sau exportă
bunuri, în maximum o oră după ce banca a transmis dovada plăţii taxelor. Un
serviciu asemănător există şi la BCR.
In epoca plăţilor pe suport hârtie, un transfer interbancar putea dura mai
multe zile şi presupunea cheltuieli mari. Cu o apăsare de buton, plăţile în sistem
electronic se realizează instantaneu şi costa de două ori mai puţin.

6.3. Centrala incidentelor de plăţi

6.3.1. Aspecte generale

Centrala Incidentelor de Plăţi, denumită în continuare "CIP", este un


centru de intermediere care gestionează informaţia specifică incidentelor de plăţi,
pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile utilizatorilor21.
Datele specifice incidentelor de plăţi sunt transmise, difuzate şi
valorificate pe baza informaţiilor, chiar anterioare plăţii, conţinute in evidenţe şi
care sunt ocazionate de acte şi fapte având potenţial fraudulos, litigios şi/sau
producând riscuri de neplată, inclusiv dintre cele care pot afecta finalitatea
decontării.
In înţelesul regulamentului Regulamentului nr. 1 din 23 februarie 2001
privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei
Incidentelor de Plăţi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) data prezentării la plată - data transmiterii instrumentului de la unitatea
prezentatoare la unitatea primitoare, conform circuitelor de compensare, în cazul
plăţilor interbancare, respectiv data la care titularul de cont depune la banca sa, în
vederea încasării, borderoul de încasare şi instrumentul, în cazul plăţilor
intrabancare;

21
Regulament nr. 1 din 23 februarie 2001 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a României a
Centralei Incidentelor de Plati.
la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la data emiterii sau
la o dată fixă, a fost refuzat(ă) din lipsă parţială de disponibil, în cazul prezentării la
plată la termen;
b) incidentul de plată - neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor
participanţilor, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului,
obligaţii rezultate prin efectul legii şi/sau a contractului care le reglementează, a
căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţa CIP de către persoanele declarante,
pentru apărarea interesului public;
c) incidentul de plată major - incidentul de plată determinat de
înregistrarea uneia din următoarele situaţii:
c1) In cazul cecului:
- cecul a fost emis fără autorizarea trasului;
-cecul a fost refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la
plată înainte de expirarea termenului de prezentare;
- cecul a fost refuzat la plată din lipsă parţială de disponibil, în cazul
prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare;
- cecul a fost emis cu dată falsă sau îi lipseşte o menţiune obligatorie;
- cecul circular sau cecul de călătorie a fost emis "la purtător";
- cecul a fost emis de către un trăgător aflat în interdicţie bancară;
c2) în cazul cambiei şi al biletului la ordin:
-cambia a fost scontată fără existenţa în total/în parte a creanţei cedate în
momentul cesiunii acesteia;
- biletul la ordin/cambia cu scadenţă ia vedere, a fost refuzat(ă) din lipsă
totală de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
- biletul la ordin/cambia cu scadenţă la vedere, a fost refuzat(ă) din lipsă
parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
- biletul la ordin/cambia cu scadenţă la un anume timp de la vedere, la un
anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă, a fost refuzat(ă) din lipsă totală
de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen;
-biletul la ordin/cambia cu scadenţă următoarele mijloace de plată:
cec, cambie, bilet la ordin;
d)interdicţia bancară - regimul impus de către bancă unui titular de cont
prin care se interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioadă de 1 an, conform
unor angajamente reciproce aplicabile plăţii tu cecuri, ca urmare a unor incidente de
plăţi majore produse cu cec;
e) nod de acces - persoana declarantă care, ca urmare a asigurării
condiţiilor tehnice corespunzătoare, are posibilitatea accesării in mod direct a
sistemului informatic al CIP;
g) persoana acreditată - angajatul autorizat de conducerea persoanei
declarante să furnizeze, să solicite şi să primească informaţii la şi de la CIP;
h) persoane declarante - băncile, persoane juridice române, inclusiv
unităţile teritoriale ale băncilor, sucursalele din România ale băncilor, persoane
juridice străine, denumite în continuare "bănci" şi CIP;
i) persoane cu risc - acele persoane fizice sau juridice, inclusiv bănci, care
au fost incluse în Fişierul naţional al persoanelor cu risc, ca urmare a unor incidente
de plăţi majore înregistrate pe numele lor;
j) utilizatori - persoanele declarante, Banca Naţională a României,
Massmedia, Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Ministerul
de Interne cu unităţile lor teritoriale, instanţele judecătoreşti, alte instituţii ale statului
cu atribuţii de supraveghere şi control, persoane fizice şi alte persoane juridice,
instituţii similare CIP din străinătate, cărora CIP le-a luat în evidenţă o cerere de
consultare a informaţiilor deţinute;
k) valorificarea informaţiei - exploatarea în interes privat sau public a
datelor puse la dispoziţie de CIP din proprie iniţiativă sau la cererea utilizatorilor,
l) ziua refuzului - ziua compensării instrumentului refuzat la plată parţial
sau în totalitate, în cazul plăţilor interbancare, respectiv ziua în care instrumentul
ajunge la unitatea plătitoare şi este refuzat, în cazul plăţilor intrabancare.
Persoanele declarante au obligaţia să furnizeze CIP informaţiile aferente
incidentelor de plăţi, în forma şi la termenele arătate în prezentul regulament,
precum şi orice informaţie solicitată de aceasta, în scopul desfăşurării propriei
activităţi.
Obligaţia prevăzută mai sus revine persoanelor declarante, astfel:
a) centralelor băncilor, inclusiv sucursalelor băncilor străine, pentru toate
informaţiile adresabile direct CIP, colectate de la titularii lor de cont sau de la cei
aparţinând unităţilor bancare proprii, precum şi de la alte persoane fizice sau
juridice;
b) unităţilor teritoriale ale băncilor, pentru toate informaţiile adresabile
direct CIP, în cazul în care acestea au capacitatea tehnică necesară iar conducerea
băncii le-a împuternicit să acceseze CIP sau prin intermediul propriilor centrale,
informaţii colectate de la titularii lor de cont şi/sau de la cei aparţinând altor unităţi
bancare, precum şi de la alte persoane fizice sau juridice, pe baza raporturilor între
bancă şi client sau ca urmare a angajamentelor, înţelegerilor sau convenţiilor
bilaterale intervenite între bănci în apărarea interesului public şi pentru menţinerea
încrederii clienţilor în comerţul făcut de bănci cu instrumente;
c) CIP, pentru toate informaţiile adresabile CIP, colectate de la Banca
Naţională a României şi de la sistemele de transfer de fonduri autorizate de către
Banca Naţională a României în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 şi ale
Legii nr. 101/1998.
CIP este abilitată să primească declaraţii de incidente de plăţi numai de
la persoane declarante, care răspund pentru veridicitatea şi integritatea informaţiei
transmise la CIP.
Persoanele declarante au obligaţia completării unei fişe de acreditare,
prin care sunt desemnate maximum 3 persoane acreditate. Această fişă va fi
întocmită în 1 sau 2 exemplare, după caz, având acelaşi conţinut, cu următoarele
destinaţii:
4. exemplarul 1 - se păstrează pentru evidenţele proprii;
5. exemplarul 2 (în cazul centralelor băncilor) - se transmite în regim confidenţial
la CIP.
In comerţul făcut cu cecuri, băncile vor acorda clienţilor dreptul de a
emite cecuri în care ele figurează ca bancă trasă, pe baza unei temeinice analize a
riscurilor pe care le implică această operaţiune, inclusiv pe baza informaţiilor
obţinute prin consultarea bazei de date a CIP.

6.3.2. Structura bazei de date şi modul de transmitere a informaţiilor la


cip

CIP organizează şi gestionează un fişier de interes general, numit


Fişierul Naţional de Incidente de Plăţi (FNIP), care va fi structurat astfel:
Fişierul naţional de cecuri (FNC);
Fişierul naţional de cambii (FNCb);
Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO).
Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR) este un fişier alimentat
automatde FNIP cu incidentele de plăţi majore înregistrate pe numele unei persoane
fizice sau juridice, inclusiv bănci.
Din proprie iniţiativă, precum şi la solicitarea oricărei bănci, CIP poate
organiza şi alte fişiere referitoare la incidentele de plăţi.
Informaţiile privind incidentele de plaţi vor fi menţinute în baza de date a
CIP pe o perioadă de 7 ani de la data înscrierii.
Transmiterea cererilor, declaraţiilor şi anulărilor de incidente de plăţi de la
nodul de acces la CIP se face pe suport electronic, excepţie făcând cererile sau
declaraţiile pentru care, în cuprinsul prezentului regulament, se prevede o altă
modalitate de transmitere.
Accesarea sistemului informatic al CIP de către persoanele acreditate la
CIP de la nodul de acces se face pe bază de nume şi parolă de acces unice atribuite
de Banca Naţională a României.
Persoanele declarante care sunt şi nod de acces la CIP au obligaţia
asigurării, la sediul lor, a condiţiilor tehnice care să permită transmiterea cu
operativitate, fără alterări, pe suport electronic, a informaţiilor privind incidentele
de plăţi.
Banca Naţională a României va asigura, la sediul său central, condiţiile
tehnice care să permită înregistrarea, gestionarea şi difuzarea, cu operativitate, fără
alterări, pe suport hârtie sau pe suport electronic, după caz, a informaţiilor privind
incidentele de plăţi.
Inscrierea informaţiei în FNIP poate fi efectuată dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) aceasta a fost cerută de către o persoană declarantă
b) cererea, declaraţia sau anularea a fost luată în evidenţă de către CIP.

6.3.3. Transmiterea şi înscrierea în FNIP şi FNPR a informaţiei privind


refuzurile la plată ale instrumentelor

In cazul în care o persoană declarantă - bancă, în calitate de bancă trasă, a


trasului sau a subscriitorului, a decis refuzul la plată al cecului, cambiei sau biletului la
ordin, aceasta are obligaţia ca, cel târziu în ziua refuzului, să transmită la CIP o cerere
de înscriere a refuzului bancar.
La nodul de acces, cererea va fi listată, prin intermediul aplicaţiei
informatice a CIP, în minimum 2 exemplare, cu următoarele destinaţii.
a) exemplarul 1 - se transmite persoanei declarante, pentru evidenţele proprii;
b)exemplarul 2 - se transmite clientului de către banca sa.
In cazul în care o persoană declarantă - bancă refuză la plată o cambie sau
un bilet la ordin pentru contul avalistului, aceasta are obligaţia să transmită la CIP o
cerere de înscriere a refuzului bancar pe numele respectivei persoane juridice/fizice.
In cazul în care cecul, cambia sau biletul la ordin este emis(ă) în valută şi este
plătibil(ă) în lei, cererea de înscriere a refuzului bancar va fi întocmită cu indicarea
sumei de plată specificată în lei pe borderoul de încasare.
In cazul în care cecul, cambia sau biletul la ordin este emis(ă) şi este
plătibil(â) în valută, cererea de înscriere a refuzului bancar va fi întocmită cu indicarea
sumei de plată şi a celei refuzate, în lei, la cursul de schimb al valutei respective
comunicat de Banca Naţională a României, aplicabil în ziua transmiterii cererii la CIP.
Pentru evidenţa acestor cazuri, cererea de înscriere a refuzului bancar, la care se
anexează o copie a instrumentului şi a borderoului de încasare, vor fi transmise prin
telefax la CIP.
In cazul în care banca trasă, a trasului sau a subscriitorului nu deţine
informaţii certe privind emitentul instrumentului (atunci când emitentul nu are cont
deschis la unitatea plătitoare sau când semnătura nu corespunde cu specimenul aflat în
bancă şi plătitorul nu recunoaşte emiterea instrumentului), aceasta nu va înscrie
incidentul de plată la CIP, însă va sesiza organul de poliţie competent privind acest
caz de înşelăciune şi va trimite la CIP, cel târziu în ziua bancară următoare zilei
refuzului, o declaraţie de neînscriere a incidentului de plată.
Această declaraţie se întocmeşte pe suport hârtie în minimum 2
exemplare, având acelaşi conţinut, cu următoarele destinaţii:
a) exemplarul 1 - se transmite la CIP pentru luare în evidenţă;
b) exemplarul 2 - se transmite împreună cu exemplarul 1 la CIP pentru vizare,
fiind ulterior returnat băncii, pentru evidenţele proprii.

6.3.4. Transmiterea şi inscrierea in FNIP a informaţiei privind ierderea,


furtul, distrugerea sau anularea instrumentelor

Persoana declarantă - bancă are obligaţia ca, la solicitarea unei persoane


fizice sau juridice care a pierdut, i-a fost furat sau care a distrus unul sau mai multe
formulare de cec, cambie sau bilet la ordin valabil emise, să transmită la CIP, în
aceeaşi zi bancară, o declaraţie.
La nodul de acces, declaraţia va fi listată, prin intermediul aplicaţiei
informatice a CIP, în minimum 2 exemplare, cu următoarele destinaţii:
a) exemplarul 1 - se transmite persoanei declarante - banca, pentru
evidenţele proprii;
b) exemplarul 2 - se transmite persoanei fizice sau juridice de către persoana
declarantă - bancă.
Prevederile de mai sus se aplică şi în cazul în care o persoană fizică sau
juridică pierde sau i se fură unul sau mai multe formulare de cec necompletate.
In cazul în care banca trasă a avut iniţiativa retragerii din circulaţie a
unor formulare de cec şi nu le-a recuperat în totalitate, aceasta are obligaţia să
declare ca anulate cecurile nerecuperate, prin transmiterea la CIP a declaraţiei.
Prevederile alineatului de mai sus se aplică şi băncii care nu mai poate
utiliza cecuri pe care aceasta figurează ca bancă trasă, în situaţii cum sunt: s-a
declanşat procedura falimentului, banca este supusă unor interdicţii ori persoanei
juridice i s-a retras autorizaţia de funcţionare ca bancă.
In cazul în care o persoană fizică sau juridică solicită unei persoane
declarante - bancă anularea propriilor cecuri necompletate sau greşit completate,
aceasta este obligată să reţină respectivele cecuri şi, ulterior, să le remită băncii
trase pe baza unui proces - verbal.
Pentru diminuarea riscului în utilizarea instrumentelor, băncile îşi vor
instrui clienţii cu privire la utilizarea acestora în conformitate cu legile şi
reglementările aplicabile şi, de asemenea, vor încheia cu aceştia o convenţie
privind declararea imediată la CIP a instrumentelor pierdute, furate, distruse
sau anulate.

6.3.5. Transmiterea şi înscrierea în FNIP şi în FNPR, de către cip şi alte


instituţii, a informaţiei privind incidentele de plăti

Compartimentele din cadrul Băncii Naţionale a României care


înregistrează incidente de plăţi în utilizarea instrumentelor au obligaţia semnalării
acestora la CIP, în aceeaşi zi bancară, pentru a fi înscrise în FNIP.
CIP, în calitate de persoană declarantă, va putea colecta, pe baza unor
convenţii încheiate pe principiul reciprocităţii, informaţii furnizate de instituţii
similare CIP din străinătate privind incidente de plăţi survenite în afara graniţelor
ţării în care sunt implicate persoane fizice sau juridice române.

6.3.6. Interdicţia bancară

Interdicţia bancară, notificată de persoanele declarante la CIP, asigură


prevenirea producerii unor noi incidente de plăţi şi sancţionarea titularilor de cont
care le generează în circuitul bancar.
In cazul refuzului la plată al unui cec ca urmare a producerii unui
incident de plată major asupra contului unui client, banca va lua, în aceeaşi zi
bancară, următoarele măsuri:
a) va notifica incidentul de plată la CIP printr-o cerere de înscriere a
refuzului bancar în FNC, care va cuprinde şi declaraţia de interdicţie bancară;
b)va adresa titularului de cont o somaţie, prin care îi va notifica acestuia
interdicţia de a emite cecuri pe timp de un an începând cu data înregistrării la CIP a
incidentului de plată major şi obligaţia de a restitui băncii (băncilor) al cărei (căror)
client este formularele de cec aflate în posesia sa şi/sau a mandatarilor săi.
In situaţia arătată mai sus, CIP are obligaţia transmiterii, pe suport
electronic, în aceeaşi zi bancară, tuturor centralelor băncilor a unei declaraţii, prin
care li se comunică acestora declararea respectivului titular în interdicţie bancară
de a emite cecuri de către persoana declarantă.
Centrala băncii care primeşte o declaraţie a CIP privind interdicţia
bancară are obligaţia ca, în aceeaşi zi bancară, să distribuie această informaţie în
propriul sistem intrabancar, în scopul evitării producerii riscului ca respectivul
client să genereze un nou incident de plată asupra unui alt cont al său.
In situaţia prezentată la alineatul precedent, centrala băncii sau unitatea
teritorială a băncii unde respectiva persoană fizică sau juridică are cont deschis, are
următoarele obligaţii:
a) să întreprindă toate măsurile necesare pentru recuperarea în cel mai scurt
timp a tuturor formularelor de cec necompletate sau greşit completate, eliberate
acesteia, cu excepţia cecurilor utilizate pentru retragerea de numerar care poartă pe
faţa lor înscrisul numerar, în scopul evitării riscului ca respectiva persoană fizică sau
juridică să producă noi incidente de plăţi prin utilizarea acestora în plăţi fără
numerar;
b) să transmită la CIP, pentru formularele de cec necompletate sau greşit
completate care nu au fost recuperate, într-un interval de maximum 15 zile
calendaristice de la data emiterii declaraţiei CIP, o declaraţie, prin care se declară
nule respectivele formulare.
La nodul de acces, declaraţia va fi listată, prin intermediul aplicaţiei
informatice a CIP, în minimum 2 exemplare, cu următoarele destinaţii.
a) exemplarul 1 - se transmite persoanei declarante-banci, pentru
evidenţele proprii;
b) exemplarul 2 - se transmite persoanei fizice sau juridice de către
persoana declarantă-bancă.
Banca are obligaţia să înscrie la CIP toate incidentele de plăti care apar la
cecurile de numerar, însă, în cazul producerii unui incident de plată major, titularul
de cont nu va fi declarat în interdicţie bancară.

CONCLUZII

Determinate de globalizarea şi integrarea pieţelor financiare, precum şi


de creşterea concurenţei în cadrul acestora, autorităţile publice manifestă o
preocupare din ce în ce mai evidentă pentru buna funcţionare şi pentru continuarea
dezvoltării sistemelor naţionale de plăţi cu obiectivul declarat al sporirii eficienţei
economice şi operaţionale în condiţiile stimulării cadrului concurenţial loial şi a
reducerii riscurilor specifice în acest domeniu.
Acţiunile desfăşurate atât la nivel naţional, cat si regional, privind
dezvoltarea şi diversificarea serviciilor oferite de sistemele de plăţi, se datorează în
mare măsură ritmului actual al creşterii economice şi transformărilor structurale
intervenite în cadrul economiei naţionale, precum şi necesităţii indeplinirii
criteriilor aderarii la Uniunea Europeană.
Un prim pas in acest sens a fost implementara cod-uri IBAN atribuit
contului clientului deschis la o institutie a statului si cod BIC atribuit institutie.
Alt pas ar fi infintarea Sistemului Electronic de Plăţi (SEP): sistemul de decontare
pe bază brută în timp real a plăţilor de mare valoare, denumit ReGIS; sistemul
electronic de compensare a plăţilor de mică valoare, denumit SENT; sistemul de
decontare şi înregistrare a titlurilor de stat SaFER.
Sistemul Electronic de Plăţi este utilizat în prezent pentru decontarea
ordinelor de plată, instrumentele de debit (cecuri, bilete la ordin) ne fiind incluse
încă în acest sistem.
Pe lângă tendinţa manifestă de implementare a noilor tehnologii în acest
domeniu cu influenţe notabile asupra eficienţei operaţiunilor, este important de
relevat că, la acest sfârşit de deceniu, una dintre caracteristicile esenţiale ale
procesului de dezvoltare a sistemelor de plăţi şi decontări o constituie faptul că
abordările politice în acest domeniu au un obiectiv comun, şi anume acela de
stimulare a reformei acestor sisteme în scopul creşterii eficienţei.
Procesul de reformă a sistemelor de plăţi şi decontări cuprinde mai multe
categorii de acţiuni, dintre care se disting în mod special următoarele:
(1) măsurile legate de accesul deschis şi echitabil al instituţiilor care
intermediază servicii de plăţi la operaţiunile acestor sisteme,
(2) stabilirea unor standarde de operare comune care să nu elimine, ci,
dimpotrivă, să încurajeze cooperarea între diferiţii participanţi pe piaţă în
condiţiile unei competiţii loiale şi
(3) măsurile privind diminuarea probabilităţii producerii riscurilor
specifice sistemelor de plăţi şi decontări. Toate aceste măsuri au fost şi sunt puse
în aplicare într-o strânsă concordanţă cu progresele rapide înregistrate către
implementarea politicilor monetare indirecte, liberalizarea financiară şi
convertibilitatea valutară.
La nivel internaţional, se manifestă din ce în ce mai pregnant cererea
participanţilor de pe pieţele financiare privind creşterea vitezei şi securităţii
operaţiunilor de decontare aferente tranzacţiilor încheiate. In acelaşi cadru de
preocupări trebuie menţionat că în paralel cu apariţia şi dezvoltarea unor noi
sisteme de plăţi autorităţile publice sunt preocupate şi de dezvoltarea unui cadru
legal şi regulamentar, adecvat în condiţiile necesităţii dar şi a tendinţei evidente de
armonizare a legislaţiei în domeniu aparţinând diverselor state. In acest context,
pot fi menţionate iniţiative cum ar fi: tendinţa concertată a băncilor centrale de
promovare a implementării sistemelor de decontare pe bază brută în timp real;
stabilirea de limite şi a obligativităţii garantării operaţiunilor de creditare efectuate
de banca centrală în conexiune cu decontarea finală a operaţiunilor acestor
sisteme; iniţiativele ţărilor din Uniunea Europeană în vederea dezvoltării unor
caracteristici comune ale sistemelor lor de plăţi, precum şi cooperarea dintre ţările
industrializate sub egida Băncii Reglementelor Internaţionale în coordonarea
principalelor aspecte ale politicilor lor în domeniul sistemelor de plăţi cu
obiectivul reducerii riscurilor în decontarea tranzacţiilor valutare (de ex. acţiuni în
direcţia armonizării orarelor de funcţionare ale principalelor sisteme de plăţi care
decontează aceste tip de tranzacţii la nivel internaţional).
Un alt domeniu major de acţiune îl constituie în prezent adoptarea
standardelor de livrare contra plată în sistemele de decontare a tranzacţiilor cu
valori mobiliare prin stabilirea unor legături directe între acestea şi sistemele de
plăţi.
In concluzie, trebuie menţionat o dată în plus că sistemele de plăţi şi
decontări într-o economie de piaţă modernă sunt unele dintre cele mai importante
domenii asupra cărora se concentrează atenţia publică şi privată, ele fiind
considerate a fi mecanismele specializate care sprijină implementarea politicilor în
domeniul economiei reale, a pieţelor financiare, fiscal şi chiar social.
Procesul de dezvoltare a acestor sisteme în orice ţară este favorizat de
existenţa unui cadru legal şi a unui regim monetar clar formulate, de o infrastructură
tehnică modernă, sigură si eficientă, precum şi de o bună şi permanentă colaborare
între instituţiile componente ale financiar-bancar, respectiv banca centrală,
băncile comerciale, societăţile de mobiliare, instituţiile de compensare şi
decontare a pieţelor secundare, autorităţile financiare de stat, precum şi alte
instituţii financiare.
Bibliografie:

Benţe Corneliu – „ Tehnica operaţiunilor bancare”, Editura Universitaţii din


Oradea, 2005
Cezar Basno, Nicolae Dardac – „Operatiuni bancare. Instrumente si tehnici de
plata”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996.
Diaconescu Mariana – „Banci sisteme de plaţi, riscuri”, Editura Economica,
Bucuresti, 1999.
Iosif Hateş-Gavra – „Organizarea si Operatiunile băncilor”, Editura Orizonturi
Universitare, Timisoara, 2003.
Ungurean Pavel – „Produse si operatiuni bancare”, Editura Dacia, Cluj- Napoca,
2001
R. Popescu, C. Tudorancea. F. Berbec ,Cardul - instrument modern de plată,
Editura Tribuna Economică, Bucuresti, 1998
Zăpodeanu Daniela – „Tehnica operatiunilor bancare”, Editura Universitaţii din
Oradea, 2002.
Zăpodeanu Daniela – „Monedă si credit. Instituţii Monetare si de credit”, Editura
Universitaţii din Oradea, 2003.
Norma nr. 1 din 19 ianuarie 2005 -privind modul unitar de completare a
mentiunilor din ordinele de plata an mesajele electronice utilizate an
sistemul ReGIS si an casa de compensare automata.
Regulament nr. 1 din 23 februarie 2005 - privind sistemele de plati care asigura
compensarea fondurilor.
Regulament nr. 2 din 23 februarie 2005 - privind ordinul de plata utilizat an
operatiuni de transfer-credit.
Regulament nr. 4 din 13 iunie 2002 -privind tranzactiile efectuate prin intermediul
instrumentelor de plata electronica si relatiile dintre participantii la
aceste tranzactii.
Regulament nr. 2 din 17 februarie 2004 privind utilizarea codurilor IBAN in
Romania .
Regulament nr. 1 din 23 februarie 2001 privind organizarea si functionarea la
Banca Nationala a României a Centralei Incidentelor de Plati.
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Nationale a Romaniei.
Regulament nr 1 din 3.07.2003 stabileste principiile şi modul de desfaşurare a
compensării bilaterale a plăţilor de mica valoare in relaţia cu
Trezoreria statului, a plăţilor intertrezorerii, indiferent de valoare, şi a
decontarilor acestora pe baza netă.
Regulament nr 9 din 23.09.2005 cre modifica si completeaza Regulamentul nr
1/2005 privind sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor.
Circulara 35 din 09.09.2002 prevede ca reglementările BNR in domeniul
sistemelor de plăţi să se aplice in mod corespunzător si organizatiilor
cooperatiste de credit autorizate de BNR.
Circulara nr. 31 din 21.08.2002 modifica prevederile Regulamentului BNR nr
1/2002 privind sistemul de transfer de fonduri de mare valoare.