Regimul juridic al principalelor dispoziţii testamentare

NOTE DE CURS

1. Legatul

1.1. Noţiunea de legat. Sediul materiei. Caractere juridice. Desemnarea legatarului

Testamentul poate cuprinde o serie de acte juridice distincte, având natură juridică proprie,
însă obiectul principal al testamentului îl constituie dispoziţiile prin care testatorul transmite,
în tot sau în parte, patrimoniul său succesoral. Transmiterea patrimoniului defunctului în
integralitatea sa, parţial sau în privinţa anumitor bunuri determinate, se realizează prin
intermediul legatelor cuprinse în testament.
Potrivit art. 986 C.civ., „legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează
ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o
fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate”. În lipsa legatelor, patrimoniul
defunctului se va transmite potrivit regulilor devoluţiunii legale a moştenirii, analizate anterior
în lucrare.
Legatul reprezintă, alături de donaţie, o liberalitate. Aşadar, legatul reprezintă un act juridic
cu titlu gratuit mortis causa, în timp ce donaţia este un act juridic cu titlu gratuit inter vivos,
ambele fiind liberalităţi.
Din cuprinsul art. 986 şi al alin. (1) al art. 1054 C.civ., se desprinde principala clasificarea
legatelor, clasificare făcută în funcţie de obiectul lor, potrivit căreia legatul poate fi universal,
cu titlu universal sau legat cu titlu particular.
Există şi un alt criteriu de clasificare a legatelor, în acest caz, putem distinge între legate
pure şi simple şi legate afectate de modalităţi, respectiv legate cu termen, legate sub condiţie
sau legate cu sarcină [art. 1054 alin. (2) C.civ.].
În ceea ce priveşte caracterele juridice ale legatului, având în vedere că din definiţia dată
de legiuitor legatului acestea nu se desprind, în scopul de a le identifica vom analiza în primul
rând dispoziţiile art. 1034 C.civ. Textul art. 1034 C.civ. prevede că „testamentul este actul
unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre
formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă”. De asemenea, în operaţiunea
de identificare a caracterelor juridice ale legatului vom avea în vedere şi prevederile art. 984
alin. (2) C.civ., care stipulează că „nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat
cuprins în testament”. Cum legatul reprezintă principala dispoziţie testamentară, putem afirma
că din coroborarea textelor indicate se desprind următoarele caractere juridice ale legatului:
– legatul reprezintă un act juridic unilateral emanând de la testator;
– legatul este un act solemn care trebuie să îmbrace una dintre formele testamentare
prevăzute de lege;
– legatul este un act personal, ceea ce înseamnă că desemnarea legatarului va fi făcută
personal de către testator, nefiind admisă reprezentarea;
– legatul reprezintă un act cu titlu gratuit;
– legatul este un act mortis causa. Legatul îşi produce efectele la data morţii testatorului.
În ceea ce priveşte desemnarea legatarului, precizăm că acest lucru trebuie făcut personal
de către testator, în cuprinsul uneia dintre formele testamentare prevăzute de lege. Modul de
desemnare, respectiv desemnarea directă sau indirectă, este opţiunea personală a testatorului,
acesta nefiind ţinut de anumite formule sacramentale.
Art. 989 alin. (1) C.civ. prevede că, „sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul trebuie
să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel puţin să prevadă criteriile pe baza cărora
acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice”.
Legatarul poate fi o persoană prezentă sau viitoare. Persoana fizică concepută la data
deschiderii moştenirii poate fi gratificată prin legat, ca de altfel şi persoana juridică legal
constituită, precum şi cea aflată în curs de înfiinţare. Mai mult, potrivit art. 989 alin. (2) C.civ.,
„persoana care nu există la data întocmirii liberalităţii poate beneficia de o liberalitate dacă
aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcină pentru aceasta din urmă de
a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi posibil”.
Desemnarea legatarului este indirectă în situaţia în care testatorul cuprinde în actul său de
ultimă voinţă suficiente elemente care să permită identificarea legatarului, altele decât
indicarea numelui şi a prenumelui sau calitatea sa.

1.2. Clasificarea legatelor

Potrivit art. 1054 C.civ., „legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Legatul poate fi pur şi simplu, cu termen, sub condiţie sau cu sarcină”.
Textul legal menţionat ne arată care sunt cele două criterii în funcţie de care se clasifică
legatele. Astfel, un prim criteriu are la bază obiectul legatului, iar cel de-al doilea criteriu are
în vedere prezenţa sau absenţa modalităţilor care afectează liberalitatea făcută pe calea
legatului.
 1.2.1. Clasificarea legatelor după obiectul lor

Principalul criteriu de clasificare al legatelor are în vedere obiectul acestora. În funcţie de

acest criteriu, clasificarea legatelor se face în: legate universale, legate cu titlu universal şi
legate cu titlu particular.
Legatul universal are ca obiect întreaga avere a defunctului. Legatul universal conferă
legatarului vocaţie la întreaga moştenire a defunctului.
Legatul cu titlu universal are ca obiect o parte din averea defunctului, conferind aşadar
vocaţie la o fracţiune din moştenirea defunctului. Observăm că între legatul universal şi legatul
cu titlu universal există doar o diferenţă cantitativă, legatarul universal având vocaţie la întreg
patrimoniul succesoral, în vreme ce legatarul cu titlu universal are vocaţie doar la o fracţiune
din acesta. Legatul universal şi cel cu titlu universal au aceeaşi natură juridică.
Legatul cu titlu particular are ca obiect bunuri determinate, privite ut singuli. Legatul cu
titlu particular conferă vocaţie legatarului numai cu privire la bunurile respective. Între legatul
universal şi cel cu titlu universal, pe de-o parte, şi legatul cu titlu particular, pe de altă parte,
există o diferenţă calitativă, de natură juridică. Astfel, legatarii universali şi cei cu titlu
universal sunt ţinuţi de datoriile şi sarcinile moştenirii, întrucât ei moştenesc o universalitate
[art. 1114 alin. (2) C.civ.], în timp ce legatarii cu titlu particular nu răspund, în principiu,
pentru datoriile şi sarcinile moştenirii, ei dobândind doar un drept determinat asupra unuia sau
unor bunuri individualizate în cuprinsul testamentului [art. 1114 alin. (3) C.civ.].

1.2.1.1.Legatul universal

Art. 1055 C.civ. prevede că „legatul universal este dispoziţia testamentară care conferă
uneia sau mai multor persoane vocaţie la întreaga moştenire”.
Vocaţia la întreaga moştenire a legatarului universal nu înseamnă că acesta va culege în mod
efectiv întreaga moştenire. Emolumentul cules de legatar se va identifica doar la deschiderea
moştenirii. Astfel, dacă testatorul a numit mai mulţi legatari universali, aceştia au toţi vocaţie
la întreaga moştenire. La data decesului testatorului aceştia vor împărţi moştenirea între ei în
mod egal, dacă pot şi vor să vină la moştenire. Dar, dacă, spre exemplu, unul dintre legatarii
universali instituiţi de testator nu acceptă legatul sau dacă survine caducitatea unui legat
universal făcut în favoarea unuia dintre legatarii universali, vocaţia la întreaga moştenire
aparţine celorlalţi legatari universali instituiţi de testator, care făcând parte din aceiaşi
categorie, vor împărţi în mod egal emolumentul moştenirii, în temeiul dreptului de
acrescământ. Ceea ce interesează din punctul de vedere al legatului universal nu este
emolumentul efectiv cules, ci vocaţia, chemarea la întreaga moştenire conferită de acesta.
Legatul are caracter universal chiar dacă legatarul vine în concurs cu moştenitorii legali
rezervatari ai defunctului. Aşadar, în ipoteza în care la moştenire vine legatarul universal în
concurs cu moştenitorii rezervatari, acest aspect nu este de natură a transforma legatul universal
într-un legat cu titlu universal, legatarul păstrând în continuare vocaţia sa la întreaga moştenire.
În prezenţa moştenitorilor rezervatari care vin la moştenire este afectat doar emolumentul cules
de legatarul universal. Este posibil însă ca moştenitorii rezervatari ai defunctului să nu vrea sau
să nu poată veni la moştenire, situaţie în care legatarul universal va culege întreaga moştenire
lăsată de defunct, nu doar cotitatea disponibilă.
Sunt considerate a fi legate universale, chiar dacă nu sunt desemnate în actul de ultimă
voinţă sub această denumire, următoarele:
– legatul întregii moşteniri lăsate de testator;
– legatul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale testatorului;
– legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri lăsate de testator;
– legatul cotităţii disponibile a moştenirii;
– legatul prisosului sau al rămăşitei moştenirii, adică ceea ce rămâne după executarea
legatelor cu titlu universal sau cu titlu particular.
În ceea ce priveşte desemnarea legatarului universal, arătăm că nu există o formulă prin care
aceasta să fie făcută, astfel încât nu rămâne decât a se interpreta voinţa testatorului. Astfel,
chiar dacă formula de desemnare a legatarului universal este greşită, spre exemplu, legatarul
este desemnat ca fiind legatar cu titlu particular sau executor testamentar, trebuie interpretată
voinţa testatorului, care în final ne va arăta dacă este vorba despre un legat universal, şi nu de
denumirea dată de testator în cuprinsul manifestării sale de ultimă voinţă. În concluzie, nu
modalitatea de desemnare indicată de dispunător este cea care prezintă relevanţă, ci intenţia
reală a dispunătorului, aceasta reprezentând criteriul de calificare.

1.2.1.2.Legatul cu titlu universal

Legatul cu titlu universal este acela care conferă legatarului vocaţie numai la o cotă-parte
din universalitatea bunurilor testatorului.
Potrivit art. 1056 alin. (1) C.civ., „legatul cu titlu universal este dispoziţia testamentară
care conferă uneia sau mai multor persoane vocaţie la o fracţiune din moştenire”.
 În actuala reglementare a Codului civil, art. 1056 alin. (1), punctează esenţa legatului cu
titlu universal, respectiv vocaţia legatarului la o fracţiune din moştenire, iar în alin. (2) al
aceluiaşi text legal indică ce reprezintă fracţiunea unei moşteniri. Astfel, „prin fracţiune a
moştenirii se înţelege: a) fie proprietatea unei cote-părţi din aceasta; b) fie un dezmembrământ
al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire; c) fie proprietatea sau un
dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor
determinate după natura sau provenienţa lor”.
Aşa fiind, arătăm că legate cu titlu universal pot fi considerate, în temeiul art. 1056 alin. (2)
lit. a) C.civ.:
– legatul unei cote-părţi din întreaga moştenire (cuprinzând totalitatea bunurilor mobile şi
imobile ale moştenirii);
– legatul unei cote-părţi din nuda proprietate a moştenirii;
– legatul unei cote-părţi din cotitatea disponibilă a moştenirii;
– legatul unei cote-părţi din prisosul sau rămăşita moştenirii.
În ipoteza reglementată de art. 1056 alin. (2) lit. b) C.civ. se încadrează legatul uzufructului
(sau a altui dezmembrământ al dreptului de proprietate) asupra totalităţii moştenirii sau
asupra unei cote-părţi din moştenire.
În ipoteza reglementată de art. 1056 alin. (2) lit. c) C.civ. se încadrează:
– legatul proprietăţii asupra totalităţii bunurilor mobile sau imobile;
– legatul proprietăţii unei cote-părţi din totalitatea bunurilor mobile sau imobile, după caz;
– legatul proprietăţii asupra unei cote-părţi din totalitatea bunurilor cumpărate sau din
totalitatea bunurilor primite prin liberalităţi (donaţie sau testament) sau prin moştenire legală;
– legatul uzufructului asupra unei cote-părţi a tuturor bunurilor mobile sau imobile, după
caz.
Din nou, în toate aceste cazuri, cota-parte poate varia, în funcţie de opţiunea testatorului.

1.2.1.3.Legatul cu titlu particular

Potrivit art. 1057 C.civ., „orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un
legat particular”. Observăm că noul Cod civil nu formulează o definiţie pozitivă a legatului cu
titlu particular, ci indică criteriile negative în funcţie de care se delimitează legatul cu titlu
particular.
De asemenea, textul art. 986 C.civ. ne indică faptul că legatul poate avea ca obiect „anumite
bunuri determinate”, referindu-se aşadar la legatul cu titlu particular.
 Legatul cu titlu particular este acela care conferă vocaţie legatarului la unul sau mai multe
bunuri determinate, spre deosebire de legatul universal şi cu titlu universal, care conferă
vocaţie, chemare la o universalitate, respectiv la o parte dintr-o universalitate.
În ceea ce priveşte obiectul legatului cu titlu particular, acesta poate consta în bunuri
individual determinate, bunuri de gen, precum şi bunuri incorporale cum sunt creanţele. Prin
legatul cu titlu particular se poate transmite dreptul de proprietate exclusivă sau o cotă-parte
ideală din dreptul de proprietate comună, nuda proprietate sau alte drepturi reale (uz, uzufruct,
abitaţie etc.) asupra unui bun individual sau asupra unor bunuri determinate. Obiectul legatului,
astfel cum am precizat anterior în lucrare, trebuie să îndeplinească condiţia de a fi determinat
sau cel puţin determinabil, potrivit dispoziţiei testatorului, instanţa de judecată neputând decât
să interpreteze voinţa testatorului, şi nu să stabilească obiectul legatului, atunci când acesta nu
este determinat de dispunător. Pentru a ne găsi în prezenţa unui legat cu titlu particular valabil
este necesar, aşadar, ca testatorul să identifice în concret bunurile ce fac obiectul legatului, fie
prin individualizarea lor concretă, fie prin fixarea criteriilor în funcţie de care acestea se vor
identifica (spre exemplu, legatul sumelor ce se vor găsi la BCR şi BRD, legatul caselor pe care
testatorul le deţine în Constanţa etc.). În această din urmă situaţie este necesar ca grupul de
bunuri legate să nu constituie o fracţiune din moştenire, astfel cum aceasta este definită la art.
1056 alin. (2) C.civ., pentru că atunci ne-am afla în prezenţa unui legat cu titlu universal. Dacă,
spre exemplu, testatorul instituie legatul caselor pe care le deţine în Constanţa, ne aflăm în
prezenţa unui legat cu titlu particular, însă dacă este vorba despre legatul tuturor imobilelor,
acesta va constitui un legat cu titlu universal.
Legatarul universal şi cel cu titlu universal suportă datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu
bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia [art. 1114 alin. (2) C.civ.],
spre deosebire de legatarul cu titlu particular. Astfel, potrivit art. 1114 alin. (3) C.civ.,
„legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin
excepţie, el răspunde pentru pasivul moştenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează
obiectul legatului, dacă:
a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moştenire culeasă de
către testator şi nelichidată încă; în acest caz, legatarul răspunde pentru pasivul acelei
universalităţi;
c) celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi a sarcinilor
moştenirii”.
 1.2.2. Clasificarea legatelor după criteriul modalităţilor care le afectează

Potrivit acestui criteriu, legatele se împart în:

-legate pure şi simple,
-legate cu termen,
-legate sub condiţie şi legate cu sarcină [art. 1054 alin. (2) C.civ.].

1.2.2.1.Legatul pur şi simplu

Legatul pur şi simplu este acela neafectat de nicio modalitate. Legatul pur şi simplu poate fi
legat universal, legat cu titlu universal sau legat cu titlu particular.
În cazul legatului pur şi simplu, drepturile legatarului se dobândesc din momentul
deschiderii moştenirii, la fel ca în cazul moştenitorilor legali. Aceasta înseamnă că legatarul
devine titularul dreptului real sau de creanţă ce reprezintă obiectul legatului, din momentul
deschiderii moştenirii, indiferent care este momentul exercitării dreptului de opţiune
succesorală şi necondiţionat de punerea sa în posesie. Începând cu acest moment, legatarul
poate dispune prin acte între vii de dreptul dobândit prin legat, urmând a distinge după cum
obiectul legatului îl constituie un legat cu titlu particular (privind un bun individual determinat
sau un bun de gen) sau dacă legatul este universal sau cu titlu universal. Dacă obiectul legatului
îl constituie un bun individual determinat, legatarul îl poate înstrăina prin vânzare, donaţie etc.
Dacă obiectul legatului îl constituie un bun de gen, din ziua deschiderii moştenirii legatarul
poate cesiona dreptul său de creanţă, deoarece până la executarea legatului acesta are doar un
drept de creanţă împotriva celor obligaţi să-l execute (moştenitori legali, legatar universal sau
legatar cu titlu universal).
Situaţia se prezintă similar şi în cazul în care obiectul legatului îl constituie bunul altuia,
pentru că legatarul, în acest caz, are tot un drept de creanţă împotriva celui obligat la executare.
Dacă legatul este universal sau cu titlu universal, legatarul poate înstrăina drepturile sale prin
aplicarea regulilor valabile în cazul vânzării unei moşteniri reglementate în art. 1747-1754
C.civ.
Dacă survine decesul legatarului ulterior deschiderii moştenirii testatorului, iar acesta nu
şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, acesta se va transmite către propriii săi moştenitori
(art. 1105 C.civ.).
 1.2.2.2.Legatul cu termen

Testatorul poate supune legatul unui termen. Termenul poate fi suspensiv sau extinctiv,
aplicându-se în acest caz dreptul comun din materia modalităţilor actului juridic.
Aşadar, în ipoteza în care legatul este afectat de un termen suspensiv, drepturile legatarului
se vor naşte, ca şi în cazul legatului pur şi simplu, din momentul deschiderii moştenirii, acesta
fiind momentul de la care ele pot fi transmise inter vivos sau mortis causa. În schimb,
executarea legatului este amânată până la împlinirea termenului suspensiv.
Dacă legatul este afectat de un termen extinctiv, acesta îşi va produce efectele din momentul
deschiderii moştenirii, întocmai ca un legat pur şi simplu, însă la împlinirea termenului
extinctiv dreptul ce constituie obiectul legatului se va stinge ex nunc.

1.2.2.3.Legatul sub condiţie

Testatorul poate supune legatul unei condiţii suspensive sau rezolutorii.

Aşadar, legatul sub condiţie este acel legat a cărui naştere sau stingere depinde de un
eveniment viitor şi nesigur în ceea ce priveşte producerea lui.
În ipoteza în care condiţia ce afectează legatul este suspensivă, legatarul nu devine proprietar
sau creditor la momentul deschiderii moştenirii, ci doar din momentul realizării condiţiei.
Până la împlinirea condiţiei suspensive legatarul va putea ceda dreptul său condiţional, atât
prin acte inter vivos, cât şi mortis causa, ele transmiţându-se însă afectate de condiţia
suspensivă. Odată realizată condiţia, fie că este pozitivă sau negativă, legatarul devine
proprietar sau creditor de la data deschiderii moştenirii, cu efect retroactiv. Aceasta semnifică,
că în ipoteza transmisiunii dreptului condiţional, actele se consolidează.
De asemenea, potrivit art. 1409 C.civ., „creditorul poate, chiar înainte de îndeplinirea
condiţiei, să facă orice acte de conservare a dreptului său”. Aceasta înseamnă că, până la
împlinirea condiţiei, legatarul poate lua măsuri conservatorii, ca, de exemplu, întreruperea unei
prescripţii.
Dacă însă înainte de îndeplinirea condiţiei survine decesul legatarului, legatul va fi caduc şi
nu va trece la proprii moştenitori, chiar dacă condiţia se îndeplineşte ulterior decesului
legatarului. Această soluţie se întemeiază pe prevederile art. 1071 lit. e) C.civ., care arată că
orice legat devine caduc atunci când legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei
suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal.
 În ipoteza în care condiţia ce afectează legatul este rezolutorie, drepturile legatarului se nasc
din momentul deschiderii moştenirii, ca şi în cazul legatului pur şi simplu. Dacă condiţia
rezolutorie se realizează (eveniente conditione), legatul se va desfiinţa retroactiv de la data
deschiderii moştenirii. Pe cale de consecinţă, se vor desfiinţa toate actele între vii sau pentru
cauză de moarte prin care succesorii în drepturi ai legatarului au dobândit drepturi.
Pendente conditione, legatul poate face obiectul transmisiunii prin acte între vii sau pentru
cauză de moarte.
Dacă condiţia rezolutorie nu se realizează sau dacă este sigur că ea nu se va realiza,
drepturile legatarului se consolidează definitiv, ca şi cum ar fi fost un legat pur şi simplu.

1.2.2.4.Legatul cu sarcină (sub modo)

Sarcina reprezintă o modalitate specifică liberalităţilor. Astfel, sarcina este o modalitate

specifică liberalităţilor (donaţiei şi legatului) ce constă într-o obligaţie de a da, a face sau a nu
face ceva, impusă gratificatului (fie el donator sau legatar) de către dispunător. În materia
supusă analizei, odată ce legatarul a acceptat legatul făcut în favoarea sa, el este ţinut să
îndeplinească sarcina trasată de testator. Sarcina, ca modalitate a legatului, poate fi instituită
atât în privinţa legatului universal, cât şi a celui cu titlu universal sau a celui cu titlu particular,
adică se poate institui în cazul tuturor legatelor.
Sarcina instituită nu afectează dobândirea dreptului asupra legatului, drept care se naşte din
momentul deschiderii succesiunii, la fel ca în cazul legatului pur şi simplu. Se remarcă faptul
că sarcina, ca şi condiţia rezolutorie, nu afectează dobândirea dreptului în privinţa legatului.
Însă, în caz de neexecutare a sarcinii, la fel ca şi în cazul realizării condiţiei rezolutorii, se vor
produce efecte retroactive ce urcă până în momentul deschiderii moştenirii.
În caz de neexecutare a sarcinii, se poate recurge la executarea silită a acesteia şi obligarea
la daune-interese sau se poate pronunţa revocarea judiciară a legatului pe motiv de neexecutare
a sarcinii. Revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii trebuie solicită prin acţiune în
instanţă şi este reglementată în art. 1069-1070 C.civ. În ceea ce priveşte neîndeplinirea
sarcinii, este de precizat că textul art. 1069 alin. (1) C.civ., se referă la neîndeplinirea, fără
justificare, adică la neîndeplinirea culpabilă a sarcinii. Dacă este vorba despre o neîndeplinire
fortuită a sarcinii, potrivit art. 1069 alin. (1) teza finală C.civ., aceasta va atrage revocarea,
numai dacă, potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea
sarcinii. Acţiunea în revocarea judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii se
prescrie în termen de un an de la data la care sarcina trebuia executată (art. 1070 C.civ.). În
schimb, acţiunea prin care se solicită executarea sarcinii se prescrie în termen de 3 ani de la
data la care sarcina trebuia executată.
În ceea ce priveşte persoanele care pot cere executarea silită a sarcinii, arătăm că acestea
sunt: beneficiarul sarcinii, creditorii beneficiarului sarcinii, executorul testamentar. Revocarea
judecătorească a legatului pentru neîndeplinirea sarcinii poate fi solicitată de orice persoană
interesată, adică de moştenitorii legali ai testatorului, legatarii acestuia sau de către creditori.
Sarcina poate fi stipulată:
- în favoarea unui terţ,
- în favoarea testatorului sau
- în favoarea legatarului însuşi.

1.2.2.5.Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular

Art. 1060 C.civ. reglementează sarcina excesivă a legatului cu titlu particular. Potrivit
acestui text legal, „dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său
fără a depăşi valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând
beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor. Valoarea
bunurilor lăsate prin legat şi a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii moştenirii”.
În acest caz, legiuitorul a avut în vedere ca în ipoteza în care sarcina impusă legatarului cu
titlu particular devine excesivă, respectiv se poate ajunge la depăşirea valorii bunului lăsat
legat, legatarul se poate elibera de această obligaţie predând beneficiarului sarcinii bunurile ce
i-au fost lăsate legat sau valoarea acestora. Acest lucru se poate întâmpla, spre exemplu, dacă
testatorul stipulează sarcina unei întreţineri viagere în favoarea soţului său supravieţuitor sau a
unui descendent de-al său, când la momentul deschiderii moştenirii întinderea acestei obligaţii
este incertă în privinţa întinderii sale, datorate duratei de viaţă a beneficiarului, şi deopotrivă
necesităţilor de zi cu zi ale debitorului întreţinerii. Potrivit textului legal, legatarul poate alege
fie între a preda bunurile primite beneficiarului, fie valoarea acestora la data deschiderii
moştenirii.

1.2.2.6.Revizuirea sarcinilor şi condiţiilor liberalităţilor

Menţionăm, de asemenea, că există posibilitatea de a solicita revizuirea condiţiilor şi a

sarcinilor liberalităţii (adică atât în cazul legatului, cât şi al donaţiei).
 Art. 1006 C.civ. prevede că, „dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile
beneficiarului, survenite acceptării liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor sau executarea
sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă
pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor”.
În soluţionarea cererii de revizuire, arată art. 1007 C.civ., „cu respectarea, pe cât posibil, a
voinţei dispunătorului, instanţa de judecată sesizată cu cererea de revizuire poate să dispună
modificări cantitative sau calitative ale condiţiilor şi ale sarcinilor care afectează liberalitatea
ori să le grupeze cu acelea similare provenind din alte liberalităţi. Instanţa de judecată poate
autoriza înstrăinarea parţială sau totală a obiectului liberalităţii, stabilind ca preţul să fie
folosit în scopuri conforme cu voinţa dispunătorului, precum şi orice alte măsuri care să
menţină pe cât posibil destinaţia urmărită de acesta”.
„Dacă motivele care au determinat revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor nu mai subzistă,
persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii”, arată art. 1008
C.civ.
În acest context trebuie menţionate şi prevederile art. 1009 alin. (1) C.civ., care stipulează
că „este considerată nescrisă clauza prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau
restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu conteste validitatea unei clauze
de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea condiţiilor sau a sarcinilor”.
Concluzionând, arătăm că instanţa de judecată sesizată cu o cerere de revizuire a sarcinilor
şi a condiţiilor, respectând, pe cât posibil, voinţa testatorului nu atât în litera ei, cât mai degrabă
în spiritul ei [potrivit art. 1007 alin. (1) C.civ.], va putea pronunţa următoarele soluţii:
– să dispună modificări cantitative, adică diminuarea valorică sau reducerea prestaţiilor
ce afectează legatul;
– să dispună modificări calitative, adaptând sarcinile şi condiţiile potrivit destinaţiei ce
corespunde cel mai bine cu voinţa testatorului (de exemplu, înlocuirea unor prestaţii constând
în alimente cu unele constând în alte bunuri);
– să dispună gruparea condiţiilor şi a sarcinilor cu acelea similare provenind din alte
liberalităţi;
– să autorizeze înstrăinarea parţială sau totală a obiectului liberalităţii, stabilind ca preţul
astfel rezultat să fie folosit în scopuri conforme cu voinţa testatorului;
– şi, în final, să dispună orice măsuri care să menţină pe cât posibil destinaţia urmărită de
testator.
 1.2.2.7.Cheltuielile predării legatului

Potrivit art. 1066 C.civ., „în lipsa unei dispoziţii testamentare sau legale contrare,
cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moştenirii, fără ca prin aceasta să se aducă
atingere rezervei succesorale”.
Cheltuielile predării legatului sunt sarcini ale moştenirii, care iau naştere la deschiderea
acesteia. Regula este că aceste cheltuieli sunt în sarcina moşteniri, cu excepţia cazurilor în care
legea prevede altfel sau dacă testatorul a dispus în alt mod. Cu toate acestea, dacă cheltuielile
predării legatului aduc atingere rezervei succesorale cuvenite moştenitorilor rezervatari, legatul
se va reduce astfel încât să se respecte rezerva succesorală.