NOTE CURS

I. Dezmoştenirea

1. Noţiune, sediul materiei

Dezmoştenirea este reglementată în dispoziţiile art. 1074-1076 din Secţiunea a 5-a a
Capitolului III, intitulat Testamentul, din Cartea a IV-a (Despre moştenire şi liberalităţi) a
Codului civil.
Potrivit art. 1035 C.civ., „testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul
succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau
indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea
dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor
testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse
legatarilor sau moştenitorilor legali şi alte dispoziţii care produc efecte după decesul
testatorului”.
Potrivit art. 1074 alin. (1) C.civ., „dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care
testatorul îl înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre
moştenitorii săi legali”.
Dezmoştenirea moştenitorilor rezervatari (soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii
privilegiaţi) poate fi făcută numai în privinţa cotităţii disponibile a moştenirii, întrucât rezerva,
partea cuvenită lor, li se atribuie în puterea legii. Cu alte cuvinte, dezmoştenirea moştenitorilor
rezervatari este limitată la cotitatea disponibilă a moştenirii. Potrivit art. 1086 C.civ., „rezerva
succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în
virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori
dezmoşteniri”. „Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moştenirii care nu este rezervată
prin lege şi de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalităţi”, dispune art.
1089 C.civ.
În schimb, moştenitorii nerezervatari (ascendenţii ordinari, colateralii privilegiaţi, colateralii
ordinari) pot fi înlăturaţi de la moştenire total.

2. Felurile dezmoştenirii
Raportat la modul de manifestare a voinţei testatorului, dezmoştenirea poate fi directă sau
indirectă, potrivit dispoziţiilor art. 1074 alin. (2) C.civ.
 Potrivit art. 1074 alin. (2) C.civ., „dezmoştenirea este directă atunci când testatorul
dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali
(…)”. Astfel, dacă testatorul dispune în mod expres înlăturarea de la moştenire a unuia sau a
mai multor moştenitori legali, ne aflăm în prezenţa dezmoştenirii directe. Dacă dezmoştenirea
priveşte pe toţi moştenitorii legali sau pe unicul moştenitor legal, suntem în prezenţa unei
exheredări totale, generale. În caz de exheredare totală a tuturor moştenitorilor legali
nerezervatari, dacă testatorul nu a instituit legatari, moştenirea devine vacantă. Dacă
exheredarea vizează doar o parte dintre moştenitorii legali nerezervatari ai săi ori doar a unuia,
a mai multor sau a tuturor moştenitorilor rezervatari exheredarea este parţială.
Dezmoştenirea este indirectă, potrivit art. 1074 alin. (2) teza II C.civ., atunci când
testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari, care urmează să culeagă întreaga moştenire sau
o parte a acesteia, fără a indica expres înlăturarea de la moştenire a moştenitorilor legali.
Dezmoştenirea indirectă a moştenitorilor legali nerezervatari are ca efect înlăturarea totală a
acestora de la moştenire. Dacă dezmoştenirea indirectă îi priveşte pe moştenitorii legali
rezervatari, aceasta va fi întotdeauna parţială, vizând înlăturarea acestora de la moştenirea
cotităţii disponibile a moştenirii.

3. Efectele dezmoştenirii
Efectele dezmoştenirii sunt reglementate în art. 1075 C.civ., legiuitorul referindu-se la mai
multe ipoteze:
a) prima ipoteză este cea reglementată de alin. (1) al art. 1075 C.civ. Astfel, „în cazul
dezmoştenirii soţului supravieţuitor, moştenitorii cu care acesta vine în concurs culeg partea
din moştenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soţului supravieţuitor ca urmare a
dezmoştenirii”.
b) cea de-a doua ipoteză este cea reglementată de alin. (2) al art. 1075 C.civ. Astfel, „dacă,
în urma dezmoştenirii, pe lângă soţul supravieţuitor, vin la moştenire atât cel dezmoştenit, cât
şi acela care beneficiază de dezmoştenire, acesta din urmă culege partea rămasă după
atribuirea cotei soţului supravieţuitor şi a cotei celui dezmoştenit”.
c) cea de-a treia ipoteză este cea reglementată de alin. (3) al art. 1075 C.civ. Astfel, „atunci
când, în urma dezmoştenirii, un moştenitor primeşte o cotă inferioară cotei sale legale,
moştenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoştenit”.
d) cea de-a patra ipoteză este cea reglementată de alin. (4) al art. 1075 C.civ. Astfel, „dacă,
în urma dezmoştenirii, o persoană este înlăturată total de la moştenire, cota ce i s-ar fi cuvenit
se atribuie moştenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moştenitorilor
subsecvenţi”.
În final, art. 1075 alin. (5) C.civ. arată că dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita
persoanelor incapabile de a primi legate. Textul se referă la cele patru ipoteze pe care le-am
analizat. Aşadar, pentru a putea profita de dezmoştenirea unor moştenitori legali,
comoştenitorul cu care acesta ar veni în concurs, sau moştenitorii subsecvenţi, deşi culeg
moştenirea în calitate de moştenitori legali, trebuie să aibă capacitatea de a primi legate.

4. Nulitatea dezmoştenirii
Art. 1076 C.civ. arată că „dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost
dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate absolută sau relativă, prevăzute de lege.
Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care cei
dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la
moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii”.

II. Execuţiunea testamentară

1. Sediul materiei. Noţiunea execuţiunii testamentare

Execuţiunea testamentară este reglementată în art. 1077-1085 C.civ.
Potrivit art. 1077 alin. (1) C.civ., „testatorul poate numi una sau mai multe persoane,
conferindu-le împuternicirea necesară executării dispoziţiilor testamentare. Executorul
testamentar poate fi desemnat şi de către un terţ determinat prin testament”.
Executor testamentar poate fi orice persoană fizică care are deplină capacitate de exerciţiu,
adică poate fi numit executor testamentar un moştenitor legal, un moştenitor testamentar sau
orice altă persoană, potrivit voinţei testatorului, atât profesionist, cât şi neprofesionist, precum
şi o persoană juridică. Pot avea calitate de executori testamentari şi notarii, cu singura condiţie
de a nu fi vorba despre cel învestit cu dezbaterea procedurii succesorale notariale. Şi avocaţii
pot fi numiţi executori testamentari.
În ce priveşte persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu
restrânsă, art. 1078 C.civ., arată expres că acestea nu pot fi numite executor testamentar.
Este de menţionat că poate fi numit executor testamentar şi o persoană incapabilă de a primi
de la testator (art. 990 şi 991 C.civ.), întrucât are capacitatea cerută de lege în acest sens.
 Momentul raportat la care se analizează capacitatea deplină a executorului testamentar este
data deschiderii moştenirii, întrucât din acel moment se produc efectele execuţiunii
testamentare.
În ce priveşte momentul de la care se execută misiunea, art. 1077 alin. (3) C.civ. prevede
că „puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin
declaraţie autentică notarială”.

2. Natura juridică a execuţiunii testamentare

Privitor la natura juridică a execuţiunii testamentare, se apreciază că aceasta reprezintă un
mandat special, soluţie care se sprijină actualmente pe dispoziţiile art. 1082 alin. (2) C.civ.,
care prevede că „executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea
dispoziţiilor testamentare”.

3. Atribuţiile, puterile şi drepturile executorului testamentar

Potrivit art. 1079 alin. (1) şi (2) C.civ., „executorul testamentar are dreptul să administreze
patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moştenirii, chiar
dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept.
Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul
succesoral sau la un termen mai scurt”. În privinţa acestui termen, art. 1079 alin. (3) C.civ.
prevede că acesta poate fi prelungit de instanţa de judecată, pentru motive temeinice, prin
acordarea unor termene succesive de câte un an.
Atribuţiile executorului testamentar se exercită, aşa cum prevede art. 1077 alin. (3) C.civ.,
de la data acceptării misiunii prin declaraţie autentică notarială.
Puterile executorului testamentar sunt cuprinse în art. 1080 C.civ. şi sunt următoarele:
a) va cere, în condiţiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moştenitori sunt şi minori,
persoane puse sub interdicţie sau dispărute;
b) va stărui a se face inventarul bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea
moştenitorilor;
c) va cere instanţei să încuviinţeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru
executarea legatelor. Instanţa va putea încuviinţa vânzarea imobilelor succesorale numai dacă
nu există moştenitori rezervatari;
d) va depune diligenţe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestaţie, pentru a
apăra validitatea sa;
 e) va plăti datoriile moştenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa
unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu
încuviinţarea instanţei;
f) va încasa creanţele moştenirii.
Răspunderea executorului testamentar este reglementată în art. 1082 alin. (2) C.civ., text
ce prevede că „executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea
dispoziţiilor testamentare”.
În privinţa drepturilor executorului testamentar, sunt de menţionat următoarele:
– are dreptul de a obţine restituirea cheltuielilor făcute din propriu patrimoniu, potrivit art.
1084 C.civ. (spre exemplu, taxele notariale plătite, cheltuielile avansate pentru inventarierea
bunurilor succesorale etc.);
– dacă în exercitarea atribuţiilor de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor testamentare, a
suferit anumite prejudicii, raportat la prevederile art. 2026 C.civ., va putea solicita repararea
acestora;
– dacă execuţiunea nu este gratuită, testatorul prevăzând remunerarea acestuia, executorul
testamentar va putea solicita moştenitorilor universali contravaloarea muncii prestate.

4. Încetarea execuţiunii testamentare

În ceea ce priveşte încetarea execuţiunii testamentare, art. 1085 C.civ. arată că aceasta poate
înceta în următoarele cazuri:
a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
b) prin renunţare în forma unei declaraţii autentice notariale;
c) prin decesul executorului testamentar;
d) prin punerea sub interdicţie a executorului testamentar;
e) prin revocarea de către instanţă a executorului testamentar care nu îşi îndeplineşte
misiunea ori o îndeplineşte în mod necorespunzător;
f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în
care instanţa decide prelungirea termenului.