TIPURILE PSIHOLOGICE ŞI BOALA, CORELATE PSIHOLOGICE ALE BOLII

TIPURI DE PERSONALITATE: A ŞI C
Lectia 5 psihologie medicala

TIPUL DE PERSONALITATE A ( TABP) :

Un astfel de comportament este prezent la indivizii cu diferite tipuri de personalitate –

psihastenic, isteric, paranoid, unificaţi prin posesia unor însuşiri comportamentale
asemănătoare, faţă de realizarea unei sarcini şi de raportare la cei din jur, şi posesori ai
tipului comportamental A, descris de Friedman.Acest tip de comportament este întâlnit
la cei care sunt şefi sau au veleităţi de şef.
Componentele tipului A : A = amibiţie maximă, S = nelinişte, H = competivitate, ostilitate,
J = implicare profesională majoră.
Nucleul toxic al tipului psihocomportamental A = sindromul AHA = ostilitate, agresivitate,
presiunea timpului.
Posesorii de tip A vor rezona disproporţionat prin secreţie excesivă de catecolamine şi
cortizol la o arie extrem de largă de stimuli psihici negativi.
Tipul A reprezintă un tip ideal pentru creearea, de către însuşi individul apartenent, a
unor premise pentru colecţionarea facilă a numeroaselor şi variatelor stresuri psihice şi
prin acestea, el devine un important factor de risc pentru o serie mai largă de boli.

TIPUL DE PERSONALITATE C :

Tipul C – represiv, descris pe baza dimensiunii reprimare/vigilenţă.

Acest tip comportamental este considerat ca fiin inductor de risc specific cancerului. El
este caracterizat prin : mecanisme de apărare puternice, incapacitate de verbalizare şi
de recunoaştere a emoţiilor, în special a celor negative de genul supărării, un complex
de reacţii negative, secundare precum autodepreciere, sentimente de neputinţă şi de
pierdere a controlului.
Relaţia tipului C cu cancerul este văzută ca fiind nu cauzală, ci în sens invers inclusiv ca
o amplificare a simptomelor sau o afectivitate negativă. Interiorizarea emoţiilor
reprezintă elementul central al acestui tip de psihocomportament.

PERSONALITĂŢI ACCENTUATE :

Se consideră că indivizii care se încadrează în tiparele testelor psihologice ar fi

consideraţi normali. Acestă normalitate devine banală la un moment dat lucru care
poate duce la un moment dat la saturaţie afectivă. Aceste persoane denumite «   ca la
carte « ajung să producă o senzaţie de iritare ascunsă sau o monotonie exasperantă,
care de cele mai multe ori se soldează cu divorţuri declanşate de partenerii aşa zişilor « 
normali ».
Criteriul care permite diferenţierea faţă de anormalitate este, menţinerea evoluţiei
persoanei persoanei respective în cadrul unei adaptări sociale, cel puţin acceptabile,
fără situaţii conflictuale zgomotoase cu sine şi cu lumea din jur. In cadrul acestei zone
de trenziţie se încadrează o serie de trăsături accentuate de personalitate –
emotivitatea, impulsivitatea, tendinţele obsesive, a căror prezenţă la un individ conferă
acestuia un grad de originalitate, adeseori apreciat de cei din jur.
Se cunosc numeroase cazuri însă de persoane considerate accentuate. Aceste
persoane au următoarele trăsături accentuate : hiperseverenţă, hiperexactitate, foarte
demonstrativ, teatral, nestăpânire.

DIMENSIUNI TIPOLOGICE ÎN BIOGRAFIE

Sfera de preocupări a Psihologiei Medicale , deşi centrată pe ceea ce Pavlov denumea

“răsunetul subiectiv al bolii şi tratamentului”, include şi analiza – la nivelul unor aprecieri
generale, a unor concepte şi probleme ţinînd de domeniul psihosomaticii. Aceasta, la
rîndul ei, nu se poate dispensa de cadrul de desfăşurare a acţiunilor de combatere a
influenţei negative a stressului psihic asupra organismului, cadru reprezentat de relaţia
interpersonală dintre medic şi pacient. Asistăm astfel la o interferenţă a celor două sfere
noţionale (ale PM şi psihosomaticii), realizată în zona unor problematici comune, dar
accentuată în mod diferit de fiecare dintre ele:
-analiza implicării factorilor psihocomportamentali în apariţia şi evoluţia diferitelor
îmbolnăviri (studiată de către psihosomatică la nivel de mecanisme, şi aprofundată în
cazul concret al bolilor psihosomatice : HTA, boala ulceroasă, astmul bronşic,
cardiopatia ischemică, etc.) ;
-analiza modificărilor în plan psihologic produse de îmbolnăvire, accentuată de
PM în planul situaţiei de impas existenţial trăită de bolnav;
-analiza relaţiei interpersonale medic-bolnav, realizată de către PM într-un
context mai larg, cu implicaţii şi referiri la domenii variate ale ştinţelor umaniste, ca
psihologia generală şi socială, etnografia, filozofia culturii, sociologia medicală, etc.
(A.Athanasiu,1983).Din analiza acestui capital, psihosomatica extrage modalităţi de
optimizare a dialogului dintre medic şi pacient, de selecţie a metodelor de psihoterapie,
adecvate fiecărui caz, şi de colaborare cu psihologul sau cu psihiatrul.
Se poate considera , în acelaşi timp, că ambele (PM şi psihosomatica) acordă un
interes aproximativ egal unor problematici generale, situate, de asemenea, în această
zonă de interferenţă, cum sunt :
-stressul psihic, al cărui implicaţii în patogeneză trebuie cunoscute atît la nivelul
de patologie psihică propriu-zisă, cît şi de patologie somatică (şi mai ales
psihosomatică) ;
-delimitarea factorilor de risc psihocomportamentali, inclusiv analiza unor tipuri
comportamentale ca de ex. A-type (Rosenmann şi Friedmann), implicat în apariţia bolii
coronariene, sau C-type , pus în legătură cu incidenţa crescută a neoplaziilor;
-statuarea unor principii, la îndemîna oricărui medic practician de instituire a unei
psihoterapii simple suportive , ca şi selecţia bolnavilor care necesită consult psihologic
şi/sau psihiatric, inclusiv apelul la metode speciale de psihoterapie sau la medicaţie
psihotropă.
Încercînd o delimitare de esenţă, se poate afirma că psihologia medicală
operează dominant cu concepte de ordin psihologic-filozofic, în timp ce psihosomatica
utilizează argumente predominant fiziologice sau fiziopatologice , ambele acţionînd cu
operatorii respectivi asupra datelor furnizate de clinică.
PARTICULARITĂŢI PSIHOFIZIOLOGICE ŞI REACŢIA FAŢĂ DE BOALĂ:

Tulburările de personalitate; dezorientarea spaţiotemporală

autopsihică şi allopsihică a persoanei.
Tulburarea globală a personalităţii: derealizarea,
depersonalizarea.

Suferinţa–paradigma situaţională a persoanei concrete

Situaţia de suferinţă. Oboseala. Stresul psihic

Nomal şi anormal – binom conceptual util în aprecierea situaţiei de suferinţă

Suferinţa şi opiniile, credinţele, decepţia şi grija
evitării deluzionării şi dezamăgirii. Tristeţea.
Durerea şi stările subiective condiţionate de nivelul somatic al suferinţei.

Indici clinici ai expresivităţii suferinţei

Reacţii psihogene. Modificări în planul motricităţii.
Modificări în planul vigilităţii (câmpului de
conştiinţă). Indici de psihodiagnoză clinică a
modificărilor cu substrat psihofiziologic
predominant neurovegetative.

Criteriile endogen-exogene în cadrul psihologiei medicale

Elemente definitorii. Forme clinice.

Modificările stărilor de
conştiinţă prilejuite de suferinţa
maladivă..
Destructurările predominant cantitative, calitative
ale conştiinţei. Tulburările conştiinţei în cadrul
bolilor psihice, intoxicaţiilor şi stărilor infecţioase.

Simptomatica şi sindromatica uzuală în abordările de psihologie medicală

Beneficiile secundare şi primare. Sindromul
astenic, obsesional, isteric, afectiv, confuzional,
paranoid- halucinator, discordant şi demenţial.

Caracteristici de bază ale unor suferinţe maladive considerate urgenţe psiho-

medicale.
Comentariu, agresivitatea, agitaţia psihomotorie,
conduita suicidară, evenimentul letal.

Relaţia medic-bolnav considerată din perspectiva psihologiei medicale.

Precizări. Psihologia situaţională a bolnavului.
Atitudini. Rolul bolnavului şi rolul medicului în
vederea menţinerii sănătăţii.
Modele şi contradicţii ale relaţiei medic-pacient
Abordare din perspectiva comunicării şi
comportamentului interpersonal. Conflicte de rol în relaţie. Regresie. Transfer.
Contratransfer.

Psihologia persoanei concrete

Constituţie şi tip. Tipologii : psihofiziologice,
psihologice, clinice.

Stresul psihic. Implicarea stresului în psihopatogeneză.

Eustres/distres. Simptomele stresului. Clasificările agenţilor stresori. Mecanisme de
coping. Implicarea stresului în psihopatogeneză.

Modificări psihologice în situaţia de suferinţă cardiovasculară.

Modificări psihologice în situaţia de
suferinţă reumatoidă. Aspecte psihologice în dependenţe.
Factori declanşatori : biologici, sociali, psihologici.
Principalele tulburări cardiovasculare şi reumatoide şi modificările psihologice induse de
acestea.
Profilul psihologic al dependenţelor.

Aspecte psihologice în tuberculoza pulmonară.

Aspecte psihologice în psihosomatica oncologică.
Factori etiologici. Principalele tipuri de tulburări.
Profilul de personalitate al bolnavului în
tuberculoza pulmonară şi în cancer.
Aspecte psihologice în
intervenţiile chirurgicale.
Aspecte psihologice în
Tipuri de tulburări. Factori etiologici. Profilul de
personalitate al persoanelor care prezintă una dintre aceste tulburări.

Psihosomatica alergologică.
Aspecte psihologice în situaţia de suferinţă endocrinologică.

Relaţia asistent medical-pacient. Psihologia situaţională a bolnavului. Comunicarea

asistent medical-pacient. Conflicte de rol în relaţia asistent medical - pacient.

CORELATE PSIHOLOGICE ALE BOLII – TRANSFORMĂRI

PSIHOCOMPORTAMENTALE INDUSE DE BOALĂ:
Modificările psihocomportamentale prezintă o relativă persistenţă şi adeseori sunt
accesibile nu numai observaţiei avizate a psihologului ci şi membrilor familiei sau
anturajului individului. Prin releu psihosomatic toate aceste urmări se repercută asupra
tuturor organelor şi aparatelor , generând tulburări şi chiar boli somatice.
Tulburări nevrotice : tremor, cefalee, epilepsie, hiperestezii, migrene.
Digestiv : supralimentaţie, bulimie, inapetenţă, spasme, diaree, ulcer, colon iritabil.
 Tulburări de adaptare socială : tulburări disociative de conversie,.
Tulburarea posttraumatică de stres.

PSIHOLOGIA MEDICAMENTULUI ŞI COPLIANŢA TERAPEUTICĂ :

e terapeutice s specifice medicinii generale prescrierea si eficienta unei terapii: medicatie, doze
poate avea indicatii si contraindicatii precum şi efecte secundare
- monoterapia, asociatiile medicamentoase, polipragmazia: interferente, sinergii,
neutralizări
- prescrierea medicamentelor noi
- terapia pe termen lung
- terapia naturistă:
- folosirea unor principii active din plante si identificarea altora noi
- valorificarea resurselor naturale balneo-fizioterapeutice;
- valorificarea metodelor si tehnicilor din medicina traditională
- terapia geriatrică
- complianta terapeutică
- relatia cost-eficientă
- eficienta unor metode de psihoterapie (training autogen Schultze, muzicoterapia etc.)
- folosirea aparaturii i echipamentelor medicale moderne în unitătile de medicină
generală
- monitorizarea si preventia secundară.

EFECTUL PLACEBO:

Placebo este o substanţă fara efect farmacologic obiectiv. Cuvântul placebo reprezintă
forma – la viitor – a verbului latin placeo/placere şi poate fi tradus stricto sensu prin: voi
plăcea, sau, mai liber, voi fi plăcut (agreabil).

Cuvântul Placebo are sensul de agreabil, plăcut – în sens de promisiune – şi deci poate
defini aşteptarea unui bolnav – când i se dă un medicament – la acţiunea utilă, plăcută a
acesteia (Bradu Iamandescu I. şi Necula I., 2002).

Încercând o delimitare semantică a noţiunilor din domeniul factorilor pshihologici care

însoţesc actul terapeutic, G. Ionescu (1985) propune următoarea definiţie operaţională:
"Efectul placebo cuprinde ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau
persoana sănătoasă căreia i s-a administrat, în scop therapeutic sau experimental, o
substanţă neutră din punct de vedere farmacodinamic".

De exemplu lactoza per os sau ser fiziologic parenteral . Se foloseşte datorită faptului că
anumiţi factori individuali (stare psihică, emoţie sau autosugestie) pot constitui factori
care influenţează efectele farmacodinamice, proba cu placebo fiind obligatorie în mod
special pentru medicamentele psihotrope (tranchilizante, antidepresive).

Efectul placebo este efectul atribuit unei substanţe placebo.

Placebo reactiv este persoana care raportează un efect placebo.

Caracterele generale ale efectului placebo:

 substanţa administrată este inertă farmacodinamic;

 efectul este simptomatic;
 durata efectului este, de regulă, scurtă;
 instalarea efectului este mai rapidă decât a unei substanţe farmacodinamice
active;
 acţiune nespecifică.