Întâlnire în Pleiade:

O privire din interior asupra OZN-urilor

Autori: Preston B. Nichols şi Peter Moon

Copertă: viziune artistică asupra florei

şi faunei din Alderon, o planetă din constelaţia
Pleiadelor. Koala a fost ales ca animal-totem, simbol al
aspectelor interdimensionale ale Pleiadelor. Culoarea
roz a acestuia reflectă o nuanţă nepămantească, dar
reprezintă şi simbolul energiei vindecătoare a inimii.
Intre toate constelaţiile care apar pe cerul nopţii, nici
una nu a avut vreodată un
impact atat de mare asupra minţii umane ca
Pleiadele. Artişti, poeţi, oameni de ştiinţă,
graficieni ai miturilor sau profeţi, cu toţii au citat
Pleiadele ca sursă de inspiraţie pentru
opera lor, considerand că fără cunoaşterea acestei
constelaţii nu vom putea inţelege
niciodată originile umanităţii şi relaţia acesteia cu
principiile creatoare ale existenţei.
Cartea de faţă prezintă povestea incredibilă a unui om
care s-a trezit dus in Pleiade,
unde a fost examinat şi instruit de forme inteligente
de viaţă cu o infăţişare umană.
Pleiadienii i-au oferit o educaţie care i-a permis nu
numai să işi redobandească starea de
sănătate, dar şi o inţelegere fără precedent a ştiinţei
electromagnetice şi a rolului pe care il
joacă aceasta in tehnologia OZN-urilor.Întâlnire în
Pleiade prezintă o istorie a fizicii şi a OZN-ologiei, dar
şi experienţele personale ale lui Preston Nichols, şi
oferă o viziune nemaiintalnită pană acum asupra
tehnologiei farfuriilor zburătoare şi a fenomenelor care
le insoţesc. Niciodată nu a fost
explicat subiectul complex al OZN-urilor atat de
simplu şi de convingător ca in această

1
carte, care va fi apreciată deopotrivă de oamenii de
ştiinţă şi de cititorii profani.
Această carte este dedicată lui Robert Lee Nichols
Introducere
In anul 1986, Preston Nichols a şocat multă lume şi a
intrigat serviciile secrete ale
Statelor Unite atunci cand a anunţat public, in faţa
unui grup de circa 300 de persoane din
Chicago, că a participat la un „proiect negru” secret
desfăşurat in Long Island. Cunoscut
oficial in cercurile militare şi ale serviciilor secrete sub
numele de Proiectul Phoenix, el a
căpătat in timp denumirea populară de Proiectul
Montauk (după numele localităţii in care sa
desfăşurat proiectul: Montauk, New York) şi a fost
descris pe larg intr-o carte care a făcut
furori, intitulată: Proiectul Montauk: experimente cu
timpul. Această carte, care l-a făcut
faimos pe Preston Nichols, prezintă o serie de
evenimente majore legate de descoperirile
unor ştiinţe secrete, precum controlul vremii şi
controlul minţii. In timp, aceste experimente
au condus la fenomene precum teleportarea şi
materializarea obiectelor, iar apoi chiar la
controlul timpului.
După publicarea cărţii Proiectul Montauk, investigaţiile
au continuat, pentru a găsi
şi mai multe dovezi in sprijinul celor afirmate in carte.
Au rezultat astfel alte două lucrări,
care continuă seria (O nouă vizită în Montauk şi
Piramidele din Montauk), in care se aduc
numeroase argumente care atestă faptul că la
Montauk s-a intamplat ceva cu totul
neobişnuit, care continuă pană astăzi. Tot mai mulţi
oameni confirmă la ora actuală că
proiectul a existat.

2
Cercetările lui Preston au fost ridicate in slăvi de unii
şi condamnate de alţii, dar
nimeni nu poate contesta cunoştinţele sale in
domeniul tehnologiei electromagnetice şi
faptul că a fost implicat intr-un proiect guvernamental
secret de cercetare. Sunt cercuri
oficiale in care părerile şi sfaturile sale profesionale
continuă să fie foarte apreciate.
Cartea de faţă prezintă doar unul din aspectele
proiectului secret la care a participat
Preston, şi anume cel referitor la OZN-uri. Lucrarea
Întâlnire în Pleiade: o privire din
interior asupra OZN-urilor are două părţi. Prima parte
este semnată de Preston Nichols şi
se referă la experienţele directe ale acestuia legate de
OZN-uri, extratereştri şi tehnologia
acestora. Ea incepe cu descrierea intalnirilor
personale ale lui Preston cu extratereştrii, cand
a urcat la bordul unui OZN, la cererea oficialităţilor
militare, pentru a vedea cum este
construit vehiculul. Cartea continuă cu revelarea pas
cu pas a acestui secret atat de bine
ascuns, conducand in final către o viziune cu totul
surprinzătoare asupra realităţii şi
manierei de funcţionare a OZN-urilor. Anumite pasaje
sunt puţin tehnice, dar limbajul
folosit nu este deloc greu de inţeles. In rest, cartea
este literalmente impănată de aventuri.
A doua parte a cărţii este scrisă de mine, Peter Moon.
Am fost coautor al primelor
trei cărţi ale lui Preston, iar aceasta este a patra
colaborare pe care o avem. Relatarea incepe
cu descrierea propriilor mele aventuri in domeniul
paranormalului, care m-au condus către
cunoaşterea lui Preston Nichols şi către studierea
fenomenelor legate de OZN-uri. Relatarea

3
se incheie cu un studiu asupra mitologiei Pleiadelor, in
incercarea de a demonstra că această
constelaţie reprezintă premisa inţelegerii fenomenelor
legate de spaţiul interior şi exterior.
Întâlnire în Pleiade: o privire din interior asupra OZN-
urilor vă va conduce intr-o
călătorie aşa cum nu aţi mai trăit in planul conştiinţei,
către lumea interioară a fenomenelor
OZN. După ce veţi citi această carte, nu veţi mai privi
niciodată la fel subiectul farfuriilor
zburătoare.
Lectură plăcută.
NOTĂ: cartea de faţă conţine o serie de cuvinte unice
sau puţin familiare
majorităţii oamenilor. De aceea, am anexat la sfârşit
un glosar în care am explicat aceşti
termeni.
Partea I
De Preston B. Nichols
Capitolul 1
O istorie generală a OZN-urilor
Obiectele Zburătoare Neidentificate sau OZN-urile
sunt cunoscute in istorie, sub
diferite forme, incă de la inceputurile umanităţii.
Misterioasele farfurii zburătoare sunt
menţionate in vechile manuscrise sanscrite şi in Biblie.
Carul de foc inaripat al lui Ezechiel
din Vechiul Testament este vestit, dar mai există şi
alte descrieri in literatura antică. Chiar
dacă nu vorbim de o experienţă nouă, mai avem incă
mult pană la o inţelegere a naturii
exacte a acestor fenomene. De altfel, acesta este
scopul cărţii de faţă.
OZN-ologia modernă a devenit populară in anul 1947,
odată cu observaţiile făcute
de Kenneth Arnold in nord-vestul Statelor Unite şi cu
prăbuşirea de la Roswell, New
4
Mexico. Indeosebi prăbuşirea de la Roswell este foarte
bine documentată, fiind prezentată
in mai multe cărţi şi chiar intr-un film difuzat pe un
canal de televiziune. Toate aceste
evenimente au fost prezentate in presa vremii. Au
existat şi alte mărturii legate de OZN-uri,
anterioare acestora, dar care au rămas mai puţin
cunoscute. Din această perspectivă, am
putea plasa inceputul real al OZN-ologiei moderne pe
la inceputul anilor 30, dacă nu chiar
mai devreme. Prima relatare pe care am intalnit-o
personal a fost făcută in anul 1936.
Momentul nu a fost o simplă coincidenţă, căci s-a
suprapus cu primele experienţe ale
armatei legate de tehnologia radarului. Pentru prima
dată, militarii au putut observa pe cer
un obiect neidentificat, constatand pe ecranul
radarului că acesta avea o natură solidă şi nu
era doar un miraj. Aceasta a fost prima dovadă
ştiinţifică imposibil de contestat. In acea
perioadă, OZN-urile au devenit cunoscute sub
denumirea de „flying unknowns” ([obiecte]
necunoscute aflate in zbor), dar, dintr-un motiv sau
altul, prescurtarea FU nu a rezistat in
timp.
Zvonurile moderne legate de prăbuşirea OZN-urilor au
inceput tot in anul 1936, şi
au continuat pană după cel de-al Doilea Război
Mondial, pană la prima prăbuşire
documentată, cea de la Roswell, din anul 1947. De
atunci, rata prăbuşirilor a ajuns la
aproximativ una la 3-4 luni. De aceea, Departamentul
Forţelor Aeriene a iniţiat proiectul
Blue Book1, structurat pe cel puţin două nivele de
interes. Prima prioritate era legată de
descoperirea tuturor informaţiilor legate de atestarea
şi prăbuşirea OZN-urilor şi s-a născut
5
in urma unei intalniri la varf a serviciilor secrete
militare, acesta fiind considerat un
domeniu de interes pentru securitatea Statelor Unite.
Cea de-a doua prioritate se referea la
secretizarea acestor informaţii pentru a nu cădea in
mainile unor potenţiali duşmani. Aşa s-a
ajuns in timp la ascunderea lor inclusiv de ochii opiniei
publice americane.
Pe langă ascunderea informaţiilor din motive de
securitate naţională a mai apărut
un motiv de ingrijorare. Militarii se temeau că
dezvăluirea acestor informaţii ar fi putut
conduce la o panică generalizată, cu eventuale
consecinţe dezastruoase. Difuzarea la radio a
Războiului lumilor a provocat o isterie in masă,
demonstrand că reacţia publicului la aflarea
veştii că extratereştrii au sosit pe pămant poate fi intr-
adevăr extrem de excesivă. Auzind că
pe pămant au aterizat marţienii, oamenii care au
ascultat povestea lui H.G. Wells la radio
(cetăţeni ai statului New Jersey) s-au baricadat in
case, in timp ce alţii au luat-o la goană şi
au creat un adevărat haos, fără măcar ca
transmisiunea să fie o farsă a postului de radio sau
a lui Orson Wells, actorul care a citit povestea. Pe
scurt, postul de radio a anunţat detaliat la
inceputul transmisiunii că urmează o lectură a
faimoasei cărţi a lui H.G. Well.
Există o implicaţie antropologică incă şi mai profundă
care explică de ce este atat
de sensibil Guvernul Statelor Unite la subiectul OZN-
urilor şi de ce se grăbesc atat de tare
oficialităţile să infirme orice zvon legat de acestea.
Dacă intrebi un om mediu de pe stradă
unde crede că se află Dumnezeu, el iţi va indica cerul
şi iţi va răspunde că „Dumnezeu este

6
acolo, sus”. Dacă o civilizaţie extrem de avansată ar
apărea brusc intr-o navă spaţială, este
de bănuit că o mare parte a populaţiei i-ar venera pe
locuitorii acesteia ca pe nişte ingeri,
considerandu-i trimişi ai lui Dumnezeu pe pămant.
Există deja nenumărate secte religioase
care se inchină acestor fiinţe care locuiesc pe stele; de
aceea, Guvernul se teme că ar putea
pierde uşor controlul asupra populaţiei. Una peste
alta, este cert că ceea ce a inceput ca o
precauţie politică s-a transformat in timp intr-un
fenomen de control al maselor. Se vor găsi
chiar mulţi oameni care să pretindă că totul a fost o
chestiune de control incă de la bun
inceput. Oricum ar fi, oficialităţile alese de poporul
american pentru a-l guverna au refuzat
să facă publice aceste informaţii, presupunand că au
fost informate ele insele pe această
temă. Pe scurt, informaţiile legate de OZN-uri au
devenit apanajul exclusiv al unei elite a
puterii. Deşi aceşti oameni au toate motivele să le
păstreze secrete, este evident că au apărut
tot felul de scurgeri de informaţii, care au condus apoi
la tot felul de dezinformări, ce nu au
făcut decat să amplifice şi mai tare confuzia generală
şi sentimentul de manipulare.
Informaţiile prezentate in această carte provin
exclusiv din experienţele mele
personale. Sunt de profesie inginer şi inţeleg toate
aspectele legate de radar. Cunosc
personal o sumedenie de oameni care au lucrat in
această industrie şi care au foarte multe
lucruri de povestit pe această temă. Unele dintre ele
pot fi considerate scurgeri de
informaţii, in timp ce altele sunt mai degrabă deducţii
logice. Acesta este contextul in care

7
imi voi incadra povestea. Imi voi povesti aşadar
propriile mele experienţe legate de OZNuri,
incepand chiar din copilărie.
1 Textual: Cartea Albastră.
Capitolul 2
Întâlniri cu OZN-uri
Prima experienţă paranormală pe care am trăit-o s-a
petrecut pe cand aveam cinci
sau şase ani. M-am trezit din somn şi am văzut ceea
ce părea a fi faţa lui Dumnezeu
privindu-mă din cadrul uşii. Cu siguranţă, faţa
respectivă nu aparţinea unuia din părinţii
mei. Părea foarte luminoasă şi era inconjurată de un
păr argintiu, lung. Deşi aveam să
intalnesc de multe ori mai tarziu această faţă, pană in
adolescenţă experienţa nu s-a mai
repetat. Nici astăzi nu ştiu exact dacă faţa pe care am
perceput-o atunci a avut vreo legătură
directă cu intalnirile mele ulterioare legate de OZN-uri.
Nu am văzut primul OZN decat prin anul 1961 sau
1962, la varsta de 15 sau 16
ani. Nu cu mult timp inainte, părinţii mi-au construit o
mică baracă in fundul curţii. Eram
nebun după electronică şi doreau să scape de mine şi
de jucăriile mele, care incurcau locul
in intreaga casă. Atunci cand imi realizam
experimentele, pretindeau că făceam un zgomot
ingrozitor, cum nu au mai auzit vreodată. Evident, la
acea vreme nu invăţasem incă să
instalez feedback-ul negativ al unui amplificator radio.
Dacă experimentul este realizat
incorect, zgomotul care se aude seamănă intr-adevăr
cu ţipătul terifiant al unei banshee2.
Abia mai tarziu am inţeles ce se intamplă: nu trebuia
decat să inversez bornele
transformatorilor exteriori pentru ca ţiuitul să
inceteze. Pană cand mi-am dat seama de acest
8
lucru, a trecut probabil o săptămană, timp in care am
innebunit pe toată lumea.
Construindu-mi baraca, ai mei mi-au permis să imi
continui hobby-ul, dar au avut grijă să
fiu cat mai departe de casă in timp ce imi desfăşuram
experimentele. Nu a trecut mult timp
şi baraca mea era plină de receptoare radio şi de
televizoare vechi. Mi-am adus chiar cateva
echipamente de testare care păreau să fi fost luate
direct din laboratorul lui Marconi.
Intrucat aveam mai mult echipament electronic decat
oricare din colegii mei de şcoală, imi
imaginez că mă simţeam foarte special printre
aceştia.
Intr-o noapte, pe cand meşteream in laboratorul meu,
nu am putut scoate altceva
din receptoarele mele radio decat un bazait ciudat.
Subit, curentul electric s-a intrerupt şi
am rămas in intuneric. Am ieşit afară şi am văzut un
obiect luminos in formă de disc care
plutea deasupra curţii mele, la o inălţime de circa 70
de metri. Avea o lăţime de aproximativ
17 metri şi o inălţime de circa 7 metri. Emana o
lumină alb strălucitoare. Pe neaşteptate,
discul şi-a luat zborul pe deasupra capului meu şi a
dispărut. A inceput prin a se inălţa pe
verticală, apoi a făcut cateva manevre imposibile,
după care şi-a reluat zborul pe verticală.
Am remarcat cu această ocazie că luminile se
stinseseră in tot cartierul, nu numai in casa
mea. După o vreme de la dispariţia obiectului, s-au
reaprins.
Am văzut-o atunci pe mama alergand afară din casă.
Era foarte tulburată şi mi-a
strigat:
- Ai văzut? Ai văzut?
- Da, mamă, am văzut, i-am răspuns eu.
9
- Ştii ce a fost obiectul acela?
- Nu ştiu. Părea o farfurie zburătoare.
Mi-a spus că, orice ar fi fost, a oprit curentul electric in
casă. I-am răspuns că
acesta s-a intrerupt şi in baraca mea, intrerupandu-mi
munca.
Aceasta a fost prima mea „intalnire de gradul intai” –
termen popular in literatura
referitoare la OZN-uri, care se referă la vederea unui
OZN. „Intalnirea de gradul doi” se
produce atunci cand vezi un OZN aterizand in
imediata ta apropiere. „Intalnirea de gradul
trei” se produce atunci cand eşti luat la bord sau cand
comunici intr-un fel sau altul cu
2 Figură mitologică. Nu este văzută niciodată, dar
ţipetele ei sfaşietoare se aud noaptea şi pot scoate din
minţi orice om sănătos.
extratereştrii. Mai există şi experienţa răpirii,
cunoscută uneori sub numele de „intalnire de
gradul patru”.
Acea intalnire cu OZN-ul de deasupra curţii casei mele
a fost prima dintr-o lungă
serie. In acea perioadă (de la inceputul anilor 60) au
fost raportate foarte multe asemenea
privelişti in zona Islip, oraşul din Long Island in care
am crescut şi in care continui să
locuiesc şi astăzi. Intr-o zi, prin anul 1964, mă aflam la
liceu, impreună cu un grup de elevi.
Subit, liceul s-a golit, toată lumea alergand speriată
afară. Deasupra terenului de sport se
afla un obiect in formă de bumerang care făcea o
serie de manevre de zbor. Avea o formă
foarte ciudată şi nu depăşea 1,20 metri in diametru.
Nu ştiu nici astăzi ce a fost, dar la un
moment dat a dispărut. Aceasta a fost cea de-a doua
intalnire pe care am avut-o cu un OZN.

10
După ce am intrat la Colegiul Suffolk, asemenea
imagini s-au repetat foarte des.
De fapt, era un fenomen in masă, putand fi perceput
de toţi studenţii din campus. Intrucat
eram student la departamentul de tehnologie electrică
şi ştiam foarte multe lucruri despre
radio, m-am decis să fac ca lucrurile să devină şi mai
interesante, concepand tot felul de
analizoare de spectru, receptoare radio şi camere
video. In cele din urmă, am reuşit. Intr-o
noapte, am surprins pe peliculă un OZN care zbura pe
cer. Imaginile erau foarte clare şi toţi
cei care au rămas in acea noapte impreună cu mine
au putut vedea direct această privelişte.
La vremea aceea nu existau in campus nici un fel de
măsuri de securitate impotriva acestor
activităţi. De aceea, dimineaţa am rămas extrem de
dezamăgit să constat că filmul imi
fusese scos de cineva din camera de filmat. Se pare
că un coleg raportase autorităţilor ce
făceam. Consecinţa a fost că am fost luaţi in vizor de
acestea. Cand am obţinut prima
noastră dovadă, autorităţile s-au mişcat foarte rapid şi
ne-au confiscat-o.
Deşi efortul meu de a obţine pe peliculă imagini cu
OZN-uri a dat greş, am reuşit
să fac progrese intr-un alt domeniu. A fost prima dată
cand am reuşit să fac analiza undelor
electromagnetice sau a semnăturii electronice pe care
o generează aceste farfurii zburătoare.
Am invăţat astfel cum pot fi recunoscute OZN-urile.
Aceste aparate interferează in maniere
extrem de distincte cu undele radio scurte, dar şi cu
benzile VHF şi UHF. Spectrograma lor
arată de regulă ca o colină. In timp, am invăţat să le
recunosc in funcţie de sunetul care

11
apare in difuzoare atunci cand aparatul se află in
modul de detecţie AM, iar AGC
(Automatic Gain Control) este oprit. In aceste condiţii,
sunetele seamănă cu un bazait sau
un şuierat distinct, care poate fi deosebit. Există de
asemenea anumite tipare ale sunetelor
de fundal care pot fi recunoscute. La ora actuală, pot
recunoaşte oricand apariţia unui
asemenea aparat prin simpla ascultare a difuzoarelor.
Deşi foarte interesante, toate aceste fenomene nu
făceau parte direct din sfera mea
de interes de la acea vreme. Treptat, m-am implicat in
alte proiecte, fără legătură cu OZNurile.
Unul dintre cele mai bizare a fost un proiect legat de
antigravitaţie, pe care am
incercat să-l comercializez, dar am dat greş, după ce
asupra mea s-au făcut presiuni. Pe
scurt, următoarea intalnire dramatică cu un OZN nu s-
a mai produs decat in anul 1974.
Capitolul 3
La bordul unui OZN
In perioada anilor 70 am lucrat la o companie din Long
Island care avea contracte
cu Ministerul Apărării. In anul 1974 sau 1975, şeful mi-
a spus că am fost selectat pentru a
face parte dintr-o echipă care urma să cerceteze o
anumită tehnologie străină localizată la o
bază militară aflată intr-un loc nespecificat. Mi-am
imaginat că urma să cercetăm o
tehnologie rusească sau chineză şi am precizat că
eram incantat să merg. Mi-a răspuns
sobru că nu era o chestiune de voluntariat şi că eram
obligat să merg.
Echipa era formată din şase persoane. Am fost urcaţi
la bordul unui avion şi am
părăsit Long Island. După o vreme, am aterizat.
Privind din aer, mi-am imaginat că ne
12
indreptam către Ohio. Imediat ce a atins solul, pilotul
a părăsit pista şi a intrat intr-un
hangar. Am fost imbarcaţi apoi intr-o dubiţă fără
geamuri. După 2-3 ore de mers, nu mai
aveam nici o idee unde ne-am fi putut afla. In cele din
urmă, maşina s-a oprit şi uşile din
spate au fost deschise. Ne-am trezit intr-un fel de
hangar subteran, complet gol. Nimic nu
indica unde ne-am fi putut afla. Nu existau decat uşi
care se deschideau şi se inchideau. Una
dintre ele dădea intr-un coridor. Am trecut prin acesta
şi am ajuns intr-o cameră in care ni sa
făcut un instructaj de securitate.
Spuneam mai devreme că eram in total şase membri
ai echipei. Unul dintre aceştia
era şeful meu, dar nici el şi nici ceilalţi nu-şi mai
aminteşte mare lucru din ceea ce s-a
petrecut in continuare. Instructajul ni s-a făcut de
nişte membri ai forţelor aeriene, uşor de
recunoscut după uniformele lor. Şeful meu s-a
angrenat intr-o discuţie destul de lungă cu ei.
După ce ni s-a atras atenţia asupra mai multor factori
legaţi de securitate, am fost conduşi
intr-un alt hangar, in care am văzut un OZN in formă
de disc.
Am privit către unul din militarii care ne insoţeau şi
am spus:
- Hei, dar acesta este un OZN.
- Şş, mi-a răspuns acesta. Nu avem voie să rostim
asemenea nume. Tot ce ştim este
că avem de-a face cu un aparat străin.
A adăugat că ne aflăm la Departamentul pentru
Tehnologia Aparatelor de Zbor
Străine. Era un limbaj foarte criptic. Militarul ne-a
condus apoi intr-un tur al OZN-ului.
Din afară, aparatul era argintiu şi semăna cu orice
farfurie zburătoare in formă de
13
disc. Părea să aibă un diametru de aproximativ 17
metri şi o inălţime de 7 metri. In partea
de sus avea o formă de dom, cu o lăţime de circa cinci
metri. Nava se sprijinea pe trei
picioare care ieşeau de undeva de sub ea. O rampă
făcea legătura intre sol şi uşa aparatului.
Am descoperit cel mai surprinzător aspect legat de
această farfurie zburătoare abia
după ce am urcat la bord. In interior era absolut
uriaşă. Deşi diametrul exterior nu depăşea
17 metri, odată intraţi in interior am mers timp de
circa zece minute in aceeaşi direcţie, pe o
distanţă de sute de metri, poate chiar de ordinul
kilometrilor. La vremea respectivă mi s-a
părut neverosimil. Din ceea ce ştiu astăzi, mi se pare
evident că odată urcaţi pe navă, am
intrat intr-o realitate artificială. Aceasta este cheia
construcţiei unui OZN şi a capacităţii de
a călători dintr-un loc in altul cu ajutorul acestuia.
Vom dezvolta mai tarziu acest subiect.
Deşi spuneam mai devreme că am pătruns intr-o
realitate artificial construită,
aceasta părea la fel de reală ca şi mediul exterior sau
ca şi camera in care vă aflaţi
dumneavoastră acum. Următorul aspect interesant pe
care l-am observat era legat de lipsa
oricărui panou de control. Practic, nu existau butoane,
manşe sau indicatoare. Pe măsură ce
treceam dintr-un compartiment in altul, luminile se
aprindeau automat, cu puţin timp inainte
să intrăm in ele. După ce ieşeam, luminile se stingeau.
Iluminatul părea perfect controlat. In
timp ce continuam să inspectăm nava, unul din
militari ne-a informat că iniţial in interiorul
acesteia exista o atmosferă ciudată, dar că aceasta a
fost refăcută, astfel incat să devină
compatibilă cu fiinţele umane.
14
In cele din urmă, am ajuns intr-un compartiment care
părea să fie camera de
control. Cele mai importante piese erau trei fotolii
plasate chiar in faţă. Cand spun fotolii,
mă refer exact la aşa ceva: erau nişte scaune inclinate
şi confortabile, special concepute
pentru relaxare. In spate se aflau alte scaune
obişnuite, de dimensiuni mai mici. Ni s-a spus
că fotoliile erau inzestrate cu tot felul de dispozitive
electronice care se ataşau in zona
capului. Era evident că scopul lor era să preia
gandurile celor instalaţi in fotolii. Cei care au
citit Proiectul Montauk: experimente cu timpul, işi pot
da cu uşurinţă seama că această
tehnologie este exact cea folosită la construcţia
Scaunului din Montauk.
Pe pereţii din faţa fotoliilor se aflau patru ecrane. Şi
acestea păreau să fie conectate
la procesele mentale ale operatorilor. Stand in fotoliu,
aceştia puteau cere afişarea unor hărţi
stelare, a unor fotografii luate din exteriorul navei,
etc. Un simplu gand era suficient pentru
a vedea pe ecran ce se intampla in afara navei, in
orice direcţie.
In spatele ecranelor se afla o altă incăpere, de mici
dimensiuni, in care se aflau o
grămadă de cristale de stancă. Intre acestea erau
plasate tot felul de bobine, legate intre ele
prin cabluri. Pereţii incăperii nu conţineau altceva
decat ecrane. Nu existau ferestre nici in
această cameră, nici in vreun alt compartiment al
navei.
Am fost conduşi apoi pe un nivel superior, situat
deasupra camerei de control. Aici
se aflau camerele obişnuite ale echipajului. In afara
condiţiilor de confort de care are nevoie

15
orice om obişnuit, se mai aflau aici laboratoare şi un
fel de infirmerie. In laboratoare existau
mese uriaşe, folosite poate pentru experimente pe
oameni.
Sub camera de control, in partea de jos a farfuriei
zburătoare, se afla o incăpere
uriaşă plină cu pietre de forme diferite conectate intre
ele prin fire. Nici eu, nici colegii mei,
nu ne-am putut da seama la ce folosesc, exceptand
firele. In marea lor majoritate păreau să
fie minereu de aur, argint şi platină. Ni s-a spus că
elementul care lipsea cu desăvarşire era
cuprul.
Din această „cameră a pietrelor” foarte mare se intra
in alte patru camere mai mici,
care făceau legătura cu patru proeminenţe emisferice
situate chiar sub centrul navei. Fiecare
din aceste proeminenţe era inzestrată cu nişte fire
asemănătoare unor antene. Secţiunea
inferioară a farfuriei zburătoare era izolată de restul
navei şi era inconjurată de o bobină
uriaşă. De fapt, era vorba de o sarmă foarte groasă
bobinată, similară cu cele folosite pentru
televizoare. Uriaşa bobină era conectată la setul de
cristale din camera centrală, care părea
să fie principala sursă de energie a navei. In esenţă,
aşa era construită farfuria zburătoare.
Dată fiind tehnologia folosită, mi s-a părut evident că
manevrarea navei folosea
principiile electromagnetice. Cele patru proeminenţe
conţineau antene care generau un
camp electric. Campul magnetic era produs de bobina
de care am vorbit mai sus. Voi oferi
alte detalii ceva mai departe in carte.
Cand ni s-a permis să cercetăm nava, am activat
bobinele din ea şi am aşezat

16
voltmetre pe firele electrice pentru a măsura voltajele
produse. Am remarcat cu această
ocazie că era folosit un curent electric alternativ, cu
diferite forme-undă şi diferite frecvenţe.
Militarii au ridicat nava la circa 3-5 metri de podeaua
hangarului, pentru a putea face noi
experimente şi teste. Farfuria zburătoare era
inzestrată cu tot felul de antene şi echipamente
electronice sofisticate, unele dintre ele nemaivăzute
de noi pană atunci. Personal, nu am
văzut aşa ceva nici pană astăzi, cu excepţia acelei
unice ocazii. Existau analizoare de
semnătură electronică, analizoare de spectru şi
computere foarte avansate.
Bazandu-mă pe propriile mele observaţii şi pe teoriile
pe care le-a avansat mai
tarziu grupul nostru, pot afirma că nava conţinea un
sistem tehnic de producere a realităţii.
Ce inţeleg prin aceasta? Exact ceea ce afirm: un
sistem de producere a realităţii! Dacă
definim realitatea ca un sistem de percepţie şi
interacţiune care se supune anumitor reguli
precise, un sistem tehnic de producere a realităţii va fi
un sistem capabil să schimbe
realitatea iniţială, creand o realitate diferită, ce poate
interacţiona cu prima.
Personal, dacă mi-aş propune să construiesc o navă
spaţială, nu m-aş baza pe o
maşinărie capabilă să producă o realitate artificială in
interiorul unei capsule foarte mici.
Dacă maşinăria ar claca, intregul spaţiu din interior s-
ar contracta şi poate chiar ar dispărea
cu totul. Ar fi un coşmar. Dacă mi-ar sta in puteri, aş
crea mai degrabă un sistem pasiv, fără
electricitate. Nava pe care am văzut-o atunci avea in
interior o realitate alternativă. Felul in

17
care poate fi produsă aceasta este o altă discuţie şi il
vom explica mai tarziu in această carte.
După ce m-am consultat cu colegii din echipa mea,
am tras concluzia că nava era
inzestrată cu un singur sistem care prelua comenzile
ocupanţilor celor trei fotolii. Cluster-ul
de cristale din spatele camerei de control nu era
altceva decat un computer. Cluster-ul mai
mare de cristale de pe puntea inferioară a navei, la
care se adăugau antenele, totul fiind
inconjurat de marea bobină, era un generator al unei
alte realităţi spaţio-temporale. Era un
sistem separat de primul, care funcţiona de sine
stătător.
După ce am revenit la slujba mea din Long Island, nici
unul din colegii mei nu a
mai făcut vreo menţine referitoare la farfuria
zburătoare. Am semnat cu toţii un angajament
de confidenţialitate, potrivit căruia nu aveam voie să
vorbim de acest subiect. Cand le-am
pus totuşi anumite intrebări, am constatat că aceştia
nu işi mai aminteau nimic. Eu insumi
aveam anumite probleme cu memoria. Am trăit o
intreagă viaţă paralelă, pe care nu am
reuşit să mi-o amintesc pe deplin decat mulţi ani mai
tarziu. Am avut astfel ocazia să văd de
aproape un alt OZN, dar numai in această viaţă
„paralelă”. Mă aflam atunci in baza
subterană de la Montauk. In această a doua viaţă pe
care am trăit-o, am lucrat pentru
Laboratoarele Brookhaven şi la Proiectul Montauk,
ocazie cu care am putut vedea nava
spaţială amintită mai sus. Farfuria zburătoare avea o
formă mai ovoidală decat cea studiată
impreună cu colegii mei din Long Island. Avea aceleaşi
ecrane şi fotolii, dar era inzestrată şi

18
cu o serie de butoane suplimentare, precum şi cu alte
sisteme de operare. De data aceasta,
nu mi s-a mai propus să analizez din punct de vedere
tehnic această navă, ci doar să ajut la
dezmembrarea ei, şi in special a sistemelor de
operare. Secţiunile navei corespundeau
perfect cu cele atribuite in general extratereştrilor
cunoscuţi sub denumirea populară de
micii cenuşii. La ambele nave pe care am avut ocazia
să le examinez, fuzelajul părea să fie
construit dintr-o singură bucată (nu din mai multe
bucăţi asamblate).
In timp ce dezmembram nava de la Montauk, mi s-a
părut că identific un sistem de
control, un sistem de computere şi un fel de manşă de
conducere, dar nu mi-am putut da
seama cu exactitate la ce foloseau acestea. Exista de
asemenea un fel de unitate radio. In
mod evident, această navă nu era operată de un
sistem tehnic unitar, la fel ca cea de care am
discutat anterior. Farfuria zburătoare nu a fost testată
in acţiune de către membrii
personalului militar, dar nu ştiu de ce. Poate că nu
ştiau cum să o pună in funcţiune.
Din experienţa acumulată, mi-am dat seama că OZN-
ul de la Wright-Patterson
(primul din cele descrise mai sus) era cel mai avansat
ca tehnologie, un fel de Cadillac al
farfuriilor zburătoare3. Mai avansat decat atat nu-mi
pot imagina decat un vehicul pur
spiritual. Voi oferi mai multe detalii referitoare la
aspectele tehnice ale acestei capodopere
in randul farfuriilor zburătoare, dar nu inainte de a
prezenta o altă intalnire personală pe
care am avut-o cu un OZN.
Capitolul 4
Torpilarea OZN-ului
19
Următoarea intalnire pe care am avut-o cu un OZN s-a
produs in anul 1989, pe
cand incă mai lucram pentru Compania BJM. Aceasta
primise de la Guvern un contract prin
care trebuia să construiască un transmiţător UHF
special, dar nu a reuşit. Transmiţătorul a
fost construit cu ajutorul unei tehnologii foarte
avangardiste, extrem de modernă, dar pur şi
simplu nu funcţiona. Dată fiind reputaţia mea de
inginer specializat in proiecte „ciudate”,
mi s-a oferit o slujbă, cerandu-mi-se să-mi dau seama
ce nu merge.
Imediat după ce am primit această sarcină, am ridicat
telefonul şi am vorbit cu
clientul, care mi-a spus că doreşte un transmiţător
modulat in sistem puls care să transmită
pe o frecvenţă dată. Informaţia referitoare la
frecvenţa respectivă este strict secretă şi nu o
pot dezvălui. I-am spus pe loc că are nevoie de un
transmiţător tubular, nu de o componentă
solidă. După ce am vorbit cu el, m-am dus in depozitul
companiei BJM şi am luat de acolo
un transmiţător vechi, folosit pe timpuri de forţele
aeriene, capabil să scoată o frecvenţă
radio de 500W in regiunea UHF. L-am şters de praf, l-
am reparat, după care l-am pus să
funcţioneze conform specificaţiilor clientului. Avea o
frecvenţă modulată in sistem puls,
care opera in banda superioară UHF. Am luat apoi o
mică antenă elicoidală şi am montat-o
pe un tripod.
3 Vezi Anexa A, care conţine o listă cu alte tipuri de
farfurii zburătoare, mai puţin avansate din punct de
vedere tehnologic.
La scurt timp, mi s-a spus să iau transmiţătorul şi să-l
duc la Fort Meade. Am

20
semnat pentru el, l-am pus in Dodge-ul meu şi am
condus timp de cinci ore pană la
Maryland. Cand am ajuns la Fort Meade, am rămas
surprins să constat cat de slabă era
securizarea zonei. Cand m-am prezentat la poartă, mi
s-a spus că ştiau cine sunt şi că pot
merge liniştit pană la Hangarul 6A. Cand am ajuns
aici, au apărut doi agenţi
guvernamentali. Aceştia mi-au spus să instalez
echipamentul şi să aştept. Unul dintre ei
avea o staţie de emisie-recepţie. A luat legătura cu
cineva şi au inceput să vorbească.
- Suntem gata, a spus el in aparat.
Ghiciţi ce mi-a fost dat să văd in continuare.
De noi s-a apropiat o farfurie zburătoare de
dimensiuni mici, care a inceput să facă
ture deasupra noastră. Ascultand instrucţiunile
primite, am pornit transmiţătorul, iar farfuria
zburătoare a devenit brusc instabilă. Scotea tot felul
de zgomote ciudate şi părea să se
zdruncine.
Unul din agenţi mi-a spus:
- Inchide-l. Funcţionează.
Mi-au comunicat apoi să duc transmiţătorul inapoi la
BJM şi să-l las acolo. M-am
intors şi i-am spus şefului meu ce mi s-a transmis. Mi-
a răspuns că pot să-l las deocamdată
pe bancheta din spatele atelierului meu.
După două luni de la excursia la Maryland, am auzit că
grupul insărcinat cu
producerea de receptoare pentru sateliţi de la BJM
lucra la un echipament nou. Potrivit
rapoartelor pe care le-am primit, scopul era să
monitorizeze OZN-urile cu ajutorul
sateliţilor. In esenţă, nu făceau altceva decat să
culeagă semnalele trimise de sateliţii

21
insărcinaţi să urmărească navele spaţiale in funcţie de
semnătura electromagnetică a
acestora. Proiectul a inceput exact in perioada in care
Ronald Reagan a acordat fonduri
uriaşe Iniţiativei de Apărare Strategică, proiect
cunoscut popular sub numele de „Războiul
Stelelor”.
La data de 25 septembrie 1989, mi s-a spus să
semnez din nou pentru transmiţător
şi să il iau acasă. Dacă apărea vreo problemă, mi s-a
spus că echipamentul era acoperit de o
poliţă de asigurare a companiei. In aceeaşi seară, pe
la orele 9:00, am primit un telefon la
care mi s-a spus să duc transmiţătorul la capătul de
sud al parcării William Floyd Parkway.
Trebuia să fiu acolo cu el la ora 10:00. Urma să fiu
aşteptat de anumite persoane, de la care
trebuia să primesc instrucţiuni suplimentare. Pe la
9:30 au apărut doi asistenţi de la uzină,
care mi-au spus că trebuiau să mă insoţească pană la
parcare. Am urcat cu toţii in camionetă
şi am pornit la drum.
Cand am ajuns la destinaţie, am găsit acolo un baraj
al forţelor de poliţie. Le-am
spus ofiţerilor că transportam un echipament de la
BJM şi că trebuia să il predau in acel loc.
Poliţiştii mi-au răspuns că mă aşteptau. Mi-au spus să
fac la stanga şi să iau legătura cu
oamenii care mă aşteptau la capătul parcării. Am
făcut ce mi s-a spus şi am văzut că o parte
din cei care mă aşteptau acolo purtau echipament
militar, in timp ce alţii erau imbrăcaţi in
costume sau in haine obişnuite. Am fost prezentat
unui om care mi-a spus să aşez aparatul
in spatele unui jeep. Am urcat la randul meu in jeep,
impreună cu asociaţii mei, şi am pornit

22
printre dunele de nisip pană am ajuns la Smith Point,
o locaţie in cadrul parcului cu acelaşi
nume.
Cand ne-am oprit, ni s-a arătat o masă aranjată
special pentru noi. In partea stangă
se afla un camion mare, care avea montată pe el o
antenă radar aflată in plină mişcare de
rotaţie. In partea dreaptă se afla o antenă parabolică
uriaşă, de formă concavă, care avea in
mijloc ceva ce semăna cu un frigider. In mod normal,
aici ar fi trebuit să fie plasat
dispozitivul de recepţie al antenei. In faţa noastră,
către ocean, se afla un generator de 400
Hz, pornit, care scotea un zumzet.
Am aşezat transmiţătorul pe masă, iar unul din
oamenii care ne-au aşteptat l-a
conectat la o sursă de curent, după care a setat
modulaţia şi cablurile radio. Ne-a pus să-l
verificăm. Am făcut acest lucru şi am constatat că
totul era in perfectă stare de funcţionare.
Atunci, a deschis o staţie de emisie-recepţie şi a luat
legătura cu cineva.
In continuare, altcineva aflat in camionul din apropiere
ne-a spus:
- Daţi-i drumul. Suntem gata pentru test.
Cand am pornit transmiţătorul, din centrul uriaşei
antene parabolice a ieşit un fel
de luminozitate albăstruie. Provenea direct din
obiectul care semăna cu un frigider. Am
văzut cu toţii cum o rază de lumină albăstruie s-a
indreptat către cer. Cel care părea să
conducă operaţiunea a strigat că totul este in regulă.
Ni s-a spus să aşteptăm alături.
Testul a avut loc pe la ora 10:30 seara. In continuare,
pe la orele 11:00 sau 11:15
pe cer au apărut nişte elicoptere. Veneau dinspre nord
şi se indreptau către Moriches Bay.
23
Brusc, elicopterele au inceput să se rotească pe cer, in
jurul unui punct. In aceeaşi zonă au
apărut şi două lumini puternice. Impreună cu
elicopterele, luminile s-au indreptat apoi către
sud, pe deasupra golfului Moriches Bay. Cand au
trecut pe deasupra noastră, cei de faţă au
aprins nişte reflectoare, in lumina cărora am putut
vedea un OZN uriaş, in formă de pană.
Avea o formă triunghiulară şi părea să aibă cel puţin
100 de metri in lungime. A continuat
să se deplaseze către sud, pană cand a ajuns pe malul
oceanului. A făcut apoi un ocol şi s-a
indreptat din nou către nord. Cand a ajuns deasupra
golfului Moriches Bay, echipamentul
din jurul nostru a inceput să bazaie şi să zumzăie.
Imediat, OZN-ul a inceput să se clatine,
scoţand zgomote ciudate, după care a coborat brusc.
S-a auzit o explozie puternică.
Imediat, omul din camionetă a strigat că operaţiunea
s-a incheiat. Cel de langă
mine mi-a spus că pot deconecta transmiţătorul. L-am
pus inapoi in jeep. Ne-au spus apoi
să părăsim in grabă zona şi să dispărem cat mai rapid.
In scurt timp, mă inapoiam impreună cu colegii mei
către casă. Un fel de agenţi
ne-au urmărit tot timpul pe drum. Unul dintre ei a
rămas in faţa casei mele intreaga noapte.
Cand cei doi colegi de serviciu au plecat mai departe,
doi agenţi i-au urmat. Am incercat
telefonul, dar am constatat că linia era moartă. M-am
dus la vecini şi am incercat să imi sun
colegii de la ei. Deşi telefonul vecinilor mergea, nu mi-
a răspuns nimeni la celălalt capăt al
firului. Se pare că cineva se juca cu liniile noastre
telefonice.
A doua zi, m-am dus la serviciu şi am constatat că
sunt incă urmărit. Mi s-a făcut
24
imediat o şedinţă de debriefing4 şi mi s-a spus că
trebuie să uit tot ce am văzut in legătură
cu OZN-ul. La vremea respectivă, invăţasem deja cum
să contracarez aceste proceduri de
debriefing. De aceea imi şi amintesc incidentul.
Ceilalţi doi angajaţi ai companiei nu-şi mai
aduc aminte de nimic.
Povestea la care am asistat in acea seară a ajuns
cumva faimoasă in Long Island,
indeosebi in cadrul comunităţii OZN. Este cunoscută
sub numele de Prăbuşirea OZN-ului
din Moriches Bay.
Din acel moment, am inceput să fac eforturi pentru a
sparge sistemul de securitate
de la BJM, intitulat „Nu mă uita”. Din acest motiv, am
fost concediat. Am prieteni care
afirmă că prin această concediere, cei de la BJM mi-au
făcut de fapt un serviciu, căci mi-au
dat timp să studiez in linişte OZN-urile şi să imi aduc
aminte de experienţa mea de la
Montauk. Nu sunt neapărat de această părere, căci
dacă mi-aş fi continuat lucrul la BJM,
fără ca memoria să-mi fie ştearsă, mi-aş fi putut
probabil aduce aminte mult mai multe
informaţii.
Prăbuşirea OZN-ului la care am asistat in Moriches Bay
nu poate fi contestată de
nimeni. Ceea ce am văzut a fost cat se poate de real.
Ştiam cu precizie că agenţii
guvernamentali erau interesaţi să doboare o navă
aeriană, deci nu avea cum să fie nava lor.
4 Şedinţă de prelucrare şi manipulare psihologică,
pentru obţinere de informaţii şi stabilire a stării psihice
a
celui in cauză.
Concluzia nu poate fi decat una singură: că nava
doborată era de origine extraterestră,
25
provenind dintr-o altă lume. Probabil, Guvernul o
considera o ameninţare la adresa sa.
Acest incident confirmă ceea ce mulţi oameni din
structurile militare şi din comunitatea
OZN afirmă de multă vreme, şi anume că Iniţiativa de
Apărare Strategică nu a avut nici o
clipă drept scop protejarea americanilor de tehnologia
rusească, ci de cea extraterestră,
provenind din spaţiul cosmic. Insuşi preşedintele
Reagan a vorbit de această ameninţare la o
adunare ONU. Lucrurile sunt cat se poate de evidente.
Decis să studiez mai indeaproape fenomenul, mi-am
adunat caţiva prieteni, printre
care şi George Dickson, un expert in antropologie,
care a abordat fenomenele OZN din
această perspectivă. M-am consultat de asemenea cu
John Ford, fondatorul şi preşedintele
Organizaţiei de Studiere a OZN-urilor din Long Island.
Mi-am propus să studiez impreună
cu aceşti cercetători şi cu alţii in ce a constat de fapt
incidentul de la Moriches Bay. Intre
timp, am devenit consultant ştiinţific al Organizaţiei
de Studiere a OZN-urilor din Long
Island şi am avut ocazia să aflu foarte multe detalii
legate de acest subiect. Am aflat de
pildă că au existat numeroase apariţii de OZN-uri şi
prăbuşiri ale acestora in Long Island,
dar nu deţin informaţii specifice in legătură cu
acestea. Cei care le deţin fac parte dintr-un
alt departament al organizaţiei.
Sarcina mea a fost să studiez tehnologia OZN-urilor,
adică să descopăr ce sunt
acestea şi cum funcţionează ele. Obiectul meu de
studiu se referă inclusiv la modalităţile de
generare a realităţilor alternative şi de punere in
mişcare a acestor realităţi. Voi vorbi despre
acest subiect in capitolul următor al cărţii.
26
Capitolul 5
Tehnologia
Atunci cand am văzut pentru prima oară OZN-ul in
formă de disc de la Wright-
Patterson, cel mai mult m-a impresionat faptul că nu
existau modalităţi evidente de control
al aparatului cu ajutorul cărora să fie manevrat.
Singura soluţie posibilă la această enigmă
ar fi că unitatea de control era legată de cele trei
fotolii (intru totul asemănătoare, aşa cum
am mai spus, cu Scaunul de la Montauk) din camera
de control, inconjurate de cele patru
ecrane video. Pe scurt, acest tip de nave sunt
literalmente conduse cu ajutorul procesului de
gandire. Cei trei piloţi se gandesc probabil ce anume
doresc să facă nava (nu imi dau seama
cum este divizată munca intre ei). Un computer
culege apoi gandurile piloţilor şi comandă
aparatele care pun efectiv in mişcare nava.
Cand forţele militare au inceput să studieze pentru
prima oară aceste OZN-uri
extrem de avansate, cercetătorii s-au confruntat cu
dificultăţi foarte mari de inţelegere.
Singura tehnologie pe care o cunoşteau ei era propria
noastră tehnologie, alcătuită in mare
parte dintr-un computer de zbor şi un bord de control.
Putem face o anumită asociere intre
bordul de control şi scaunele piloţilor din OZN-uri. Cat
despre computerul de zbor, am
afirmat deja că acesta echivalează cu camera
cristalelor descrisă intr-un capitol anterior.
Mai departe, tehnologia noastră constă dintr-un
sistem de comunicaţii, motoare, manşe de
control, şi cate altele. Altfel spus, o navă aeriană
terestră conţine un mare număr de sisteme
tehnice extrem de diverse, controlate de computer.
Cel mai uimitor lucru legat de
27
tehnologia OZN-urilor este legat de faptul că acestea
nu conţin decat un singur sistem
operat de computer, şi nu o mulţime, aşa cum se
intamplă in cazul tehnologiei noastre.
Ideea că extratereştrii nu au decat un singur sistem
omogen pare absolut
rezonabilă, dacă ţinem seama ce au realizat forţele
militare cu ajutorul tehnologiei
simulatoarelor de zbor. Antrenarea piloţilor cu ajutorul
acestor simulatoare a inceput incă
din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu
prototipul computerului realizat de
John von Neumann. De atunci, lucrurile au evoluat
atat de mult incat la ora actuală celor
care se antrenează li se ataşează de creier nişte
electrozi cu ajutorul cărora işi pot conecta
voinţa la computer, putand deplasa imaginea
avionului (de pe ecran) către stanga, către
dreapta, etc., după cum doresc. Electrozii ataşaţi de
creierul lor servesc drept mouse pentru
computer. Acest tip de demonstraţie a fost prezentat
la televiziune, aşa că nu este greu să ne
imaginăm cat de departe a ajuns adevărata
tehnologie, prin comparaţie. Cei care cunosc cat
de cat tehnologia Stealth5 işi vor da imediat seama
despre ce vorbesc. Piloţii sunt practic
antrenaţi intr-o realitate virtuală. Mi s-ar părea foarte
interesant de aflat dacă bombardierele
stealth operează cu ajutorul gandurilor; deocamdată,
nu cunosc răspunsul la această
intrebare, dar nu sunt puţini aceia care numesc aceste
avioane OZN-urile armatei
americane, afirmand că acestea operează cu o
tehnologie identică cu cea a OZN-urilor.
Următorul aspect care merită să fie clarificat in
legătură cu tehnologia OZN se

28
referă la incredibilele acrobaţii pe care le fac acestea.
De pildă, o farfurie zburătoare poate
zbura cu o viteză de 3.500-16.000 de kilometri pe oră,
făcand apoi brusc un viraj de 90 de
grade, sau chiar o intoarcere la 180 de grade. Una din
cele mai cunoscute legi ale fizicii
afirmă că oricărei forţe i se opune o forţă adversă
egală cu ea. O intoarcere bruscă la o
viteză atat de mare a unui OZN ar trebui să implice
principiile accelerării pozitive şi
negative. Altfel spus, piloţii şi toate celelalte creaturi,
la fel ca şi obiectele nefixate, ar trebui
să se izbească de peretele opus al navei, din cauza
inerţiei. Nici un pilot nu ar putea
experimenta o asemenea traumă in condiţii normale.
Există teorii potrivit cărora călătorii in
spaţiu ar putea fi suspendaţi in băi lichide care să
acţioneze ca un tampon impotriva
opririlor sau intoarcerilor bruşte, dar personal mi se
par prea incredibile.
Aparatul pe care l-am putut examina la Wright-
Patterson era de o simplitate
extremă, dar tot mi-a trebuit un anumit timp pană
cand mi-am dat seama cum funcţionează.
Deşi folosea puterea antigravitaţiei, nu era el insuşi un
aparat antigravitaţional. Deşi
transmitea unde radio, nu era un transmiţător radio, ci
o combinaţie intre acestea, alături de
alte sisteme tehnice. Marea maşinărie din partea de
jos a navei, in care se aflau antenele şi
proeminenţele, era un generator electro-gravitaţional
al unei realităţi spaţio-temporale.
Altfel spus, era echipat pentru efectuarea unor
manevre antigravitaţionale, dar putea genera
şi propriile sale realităţi spaţio-temporale.
Fiecare din cele două moduri de operare mai sus
amintite are propriul său scop
29
particular. Dacă nava trebuie să alunece lent sau să
rămană suspendată deasupra unui
anumit punct, piloţii folosesc metoda
antigravitaţională de zbor. Numai in asemenea cazuri
poate fi văzută forma navei. Metoda presupune
controlul distribuţiei curenţilor
gravitaţionali in jurul navei. In acest mod de operare
sunt evitate schimbările bruşte de
direcţie, căci acestea sunt supuse legii inerţiei.
Atunci cand un OZN işi ia foarte rapid zborul, este
evident că operatorii săi
generează un camp gravitaţional. După ce depăşesc
cu mult viteza sunetului, ei trec in
celălalt mod de operare, in care işi generează propria
realitate. Altfel spus, creează o bulă a
unei realităţi artificiale, oarecum similară campului de
solotoni generat in timpul
Experimentului Philadelphia. După crearea acestei
bule, nava se poate deplasa cu viteze
ameţitoare, de neconceput pentru noi. Ori de cate ori
avem de-a face cu mărturii legate de
modalităţi imposibile de zbor ale unor OZN-uri, acesta
este cu siguranţă modul de operare.
După generarea „bulei realităţii artificiale” in jurul lor,
piloţii răman in interiorul
acesteia, tot restul fiind in afara bulei. Din perspectiva
bulei, ei se găsesc intr-o stare de
relaxare. Oricate mişcări bruşte ar face nava, ei nu
percep nici un fel de efecte, căci răman
in interiorul unei realităţi diferite. Evident, premisa
necesară pentru ca acest lucru să fie
posibil este ca masa bulei să fie zero. In condiţii de
masă egală cu zero, nu putem vorbi de
inerţie (inerţia = . mv2, unde m este masa şi v este
viteza). In cazul de faţă (cand masa este
zero), viteza nu mai contează (poate tinde către
infinit). Dacă un asemenea camp al realităţii
30
cu masă zero poate fi creat, operatorii navei o pot
deplasa in orice direcţie şi in orice fel
doresc, fără să se teamă de vreun efect.
Acesta este principiul după care sunt construite
majoritatea navelor interstelare.
Pentru ca zborul să nu dureze o veşnicie, este necesar
ca nava să călătorească cu o viteză
5 Tehnologia avioanelor invizibile.
mai mare decat viteza luminii. In acest scop,
realitatea generată in interiorul bulei trebuie să
fie diferită de realitatea noastră. Cu alte cuvinte, in
raport cu realitatea noastră ei depăşesc
viteza luminii, dar in raport cu realitatea din interiorul
bulei realităţii alternative se mişcă la
o viteză mult mai mică. Călătoria cu viteze
superluminice permite navelor să ajungă dintrun
capăt in altul al galaxiei noastre in cel mult o
săptămană (după timpul nostru). Ele se
deplasează cu o viteză de milioane de ori mai mare
decat viteza luminii prin crearea unei
realităţi diferite, care permite deplasarea bulei cu
viteza respectivă (in raport cu realitatea
noastră). In propria lor realitate, viteza nu depăşeşte
0,7 c sau 0,9 c, unde c este viteza
luminii.
Următorul aspect pe care trebuie să-l clarificăm se
referă la modul de generare a
bulei realităţii artificiale.
Capitolul 6
Twister-i şi spinner-i6
Pentru a vă face o părere in legătură cu maniera de
generare a unei realităţi
artificiale, este necesar să vă familiarizaţi mai intai cu
o serie de termeni de care probabil nu
aţi auzit niciodată pană acum: twister-i şi spinner-i.
Sunt termeni extrem de tehnici, folosiţi

31
de regulă in matematicile superioare. Este greu de
bănuit că majoritatea cititorilor acestei
cărţi sunt specializaţi in astfel de matematici. De
aceea, voi incerca să aduc aceste concepte
din domeniul ecuaţiilor matematice pure in cel al unor
concepte mai uşor de inţeles, care săi
permită cititorului să inţeleagă logica ce permite
generarea unei realităţi alternative. Sper
ca specialiştii să inţeleagă intenţia mea şi să nu mă
acuze de super-simplificare.
Inainte de a intra intr-o discuţie tehnică referitoare la
twister-i şi spinner-i, aş dori
să analizăm puţin conceptul de tornadă. Aceste
fenomene meteorologice sunt cunoscute in
diferite părţi ale lumii sub numele de twister-i (uneori
şi spinner-i). Deşi tornadele nu sunt
identice cu twister-ii şi spinner-ii de care vom vorbi in
continuare, ele sunt fenomene
asociate şi cred că pot fi un exemplu util, care va fi
inţeles de mulţi cititori. Dacă răsfoieşti
cărţile despre tornade care se găsesc de regulă in
librării, vei găsi in ele un lucru foarte
interesant. De-a lungul istoriei au fost raportate un
număr de anomalii extrem de ciudate cu
privire la aceste fenomene. După trecerea unei
tornade printr-o anumită regiune, poţi găsi
lucruri de genul unui pai incrustat intr-un pahar de
sticlă sau al unei maşini incrustate intrun
perete de oţel. Există chiar şi fotografii ale unor
asemenea fenomene. Aşa cum sunt
cunoscute la ora actuală, legile fizicii nu pot explica
aceste lucruri, care presupun o
incrustare a unor molecule in alte molecule.
Fenomenul este uimitor de asemănător cu cel al
marinarilor găsiţi incrustaţi in pereţii de oţel ai vasului
USS Eldgridge, in timpul
Experimentului Philadelphia.
32
Nu poate rezulta decat o singură concluzie: că in
imediata apropiere a unei tornade
se petrec fenomene paranormale, care sugerează o
activitate interdimensională. L. Frank
Baum se referă la acelaşi lucru in celebra sa carte,
Vrăjitorul din Oz, atunci cand descrie
răpirea lui Dorothy de către o tornadă care o duce
intr-o altă lume. Mulţi scriitori, in special
cei de science-fiction, se impiedică de adevăr atunci
cand işi exersează subconştientul.
Sper ca aceste explicaţii să servească drept punte
pentru inţelegerea aspectelor mai
tehnice care urmează, referitoare la twister-i şi
spinner-i.
Orice proces de creare a unei realităţi artificiale intr-o
farfurie zburătoare sau in
orice alt context trebuie să inceapă cu generarea unui
fenomen de tip twister de către un
computer. Aşa cum spuneam la inceputul acestui
capitol, cel mai bine poate fi inţeles acest
lucru cu ajutorul matematicii7. La fel ca intregul
domeniu al matematicii, un twister este un
concept abstract. El reprezintă un punct adimensional
care se deplasează pe circumferinţa
6 Termeni tehnici de specialitate, intraductibili. Se
referă la elemente care se răsucesc (to twist) şi care
se
invartesc in jurul propriei axe, ca nişte titireze (de la
verbul to spin).
unui cerc. Ii putem stabili existenţa numai cu ajutorul
ecuaţiilor care descriu traseul său.
Aceste ecuaţii arată faptul că un anumit punct se
deplasează la infinit pe un traseu circular,
deşi nu există in dimensiunea noastră (nu are
soliditate). Cu toate că nu poate fi observat in
spaţiul nostru tridimensional, el poate fi considerat
adiacent sau aflat in proximitatea acestui
33
spaţiu. Un twister este invizibil, dar reprezintă o
realitate matematică.
După identificarea şi recunoaşterea existenţei twister-
ului, următorul pas constă in
pătrunderea in interiorul lui. Acest lucru poate fi
realizat electromagnetic8. Orice generare a
unui camp electromagnetic presupune folosirea unor
variabile absolut ieşite din comun.
Evident, totul depinde de natura exactă a campului
electromagnetic utilizat.
Electromagnetismul creează o rezonanţă cu twister-ul
(orice magnetism reprezintă o reacţie
de rezonanţă), care il aduce in dimensiunea noastră şi
permite un anumit control asupra lui.
In timp ce incepe să se rotească intr-o manieră vizibilă
in dimensiunea noastră, particulafantomă
se alungeşte, devenind un spinner9.
Prima etapă in trecerea de la un twister la un spinner
constă in formarea unei unde
electromagnetice aflată intr-o mişcare in orbită, care
dă naştere unei structuri in formă de
profil semi-circular. Twister-ul este alungit apoi pană
devine un cilindru rotativ, numit
spinner. Metoda cilindrică este cea mai uşoară cale pe
care o cunosc de obţinere a unui
spinner. Există multe tipuri de spinner-i care pot fi
creaţi in funcţie de imaginaţie, dar mai
ales de tehnologia care iţi stă la dispoziţie. Insăşi
forma standard de vortex de care se
vorbeşte atat de mult in science-fiction şi in OZN-
ologie este un spinner conic. Conectarea
celor două capete ale unui cilindru rotativ permite
obţinerea unui spinner sferoidal. Cei cu o
imaginaţie bogată pot vizualiza şi alte forme de
spinner-i, precum forma unui bici (un
spinner alungit care urmează o cale aleatorie care ia
forma unui bici) sau alte asemenea
34
structuri complexe.
Este important să facem aici o referire la forma
sferoidală menţionată mai sus.
După cum se ştie, pămantul nostru este un asemenea
sferoid. Dacă ţinem cont că el este
literalmente construit pe o serie de grile energetice
care corespund unor spirale energetice,
ne putem da seama că insăşi planeta noastră a fost
creată iniţial dintr-un spinner10. Acest
lucru ne duce cu gandul la ipoteza că pămantul insuşi
ar fi putut fi creat printr-o inginerie
tehnică. Să fie vorba de Dumnezeu, sau de un inginer
extraterestru? Subiectul poate fi
speculat in fel şi chip, dar nu acesta este obiectul de
studiu al acestei cărţi.
Ideea că pămantul a fost creat ca un spinner conduce
la o alternativă a Teoriei Big
Bang-ului prin care a apărut universul. Teoria Big
Bang-ului afirmă că intregul univers a
inceput să existe ca urmare a exploziei unui singur
punct aflat in centrul său. Teoria
7 Cititorii familiarizaţi cu matematica vor fi interesaţi
să afle că termenul de twister s-a născut in cadrul unei
ştiinţe numite „Analiza tensorilor”, care derivă din
Analiza calculelor. Un tensor este un fel de vector care
trece simultan prin mai multe dimensiuni. Vă puteţi
face o idee mai clară cu privire la analiza tensorilor
dacă vă veţi imagina o minge de baseball strivită.
Analiza tensorilor poate fi folosită in acest caz pentru
a
crea o formulă care să descrie forma exactă a formei
mingii de baseball. Deşi mingea este un obiect
tridimensional, analiza tensorilor nu este limitată
exclusiv la spaţiul cu trei dimensiuni. Cititorilor care
doresc să afle mai multe in legătură cu acest subiect
le recomand cărţile lui Roger Penrose, printre care se

35
numără Ştiinţa calculelor spinner-ilor dubli şi
câmpurile relativiste şi Folosirea metodelor bazate pe
twister-i şi spinner-i în geometria timpului şi a
spaţiului.
8 Prin definiţie, această operaţie nu trebuie realizată
neapărat pe cale electromagnetică. Teoretic, ar putea
fi
realizată cu ajutorul oricărei alte forme de energie pe
care o putem controla.
9 Pentru cei care se pricep la matematică, doresc să
menţionez că twister-ul este generat cu ajutorul unei
funcţii in planul x, y. Pentru a-l alungi şi a-i da forma
unui spinner, funcţia x, y este distorsionată cu
ajutorul funcţiei x, z. Dacă lucrăm intr-un plan
imaginar, vom inlocui coordonatele x, y, z cu I, J, K,
aşa
cum se obişnuieşte in matematică. Un twister, iar apoi
un spinner, poate fi generat cu ajutorul unui camp
electromagnetic obţinut cu o antenă Delta-T. Este
vorba de o antenă de forma unui octaedru
tridimensional
inconjurată de bobine care creează axele X, Y şi Z.
Prin modularea campurilor x şi y in interiorul antenei
Delta-T, spinner-ul poate fi determinat să ia diferite
forme.
10 Centrul acestor spinner-i este vid, ceea ce
corespunde inclusiv conceptului de pămant gol in
interior.
Spinner-ului ar sugera că toate corpurile cereşti s-au
format prin manipularea realităţii de
către un inginer cosmic, care a creat campurile
electromagnetice corespondente fiecăruia
dintre ele. Teoria Big Bang-ului este corectă numai in
măsura in care afirmă că universul
cunoscut se desfăşoară in spirală, pornind dintr-un
anumit centru. In rest, establishment-ul

36
ştiinţific pare să incerce cu orice chip să ne convingă
de faptul că realitatea noastră este
exclusiv fizică. Altfel spus, avem de-a face cu o
propagandă curată. Desigur, orice formă de
propagandă are la bază şi anumite adevăruri.
Există tot felul de structuri care pot fi programate să
devină twister-i şi spinner-i.
Dacă ele sunt incărcate cu energie, se poate obţine
astfel o structură spaţială, in interiorul
căreia poate fi fabricată o realitate cu ajutorul unei
transmisii radio. La Montauk am folosit
un transmiţător de mari dimensiuni şi o antenă Delta-
T (in forma unui octaedru) pentru
acelaşi scop. Am făcut personal experimente de
imprimare a unor forme-gand in spaţiul
antenei Delta-T, dar nu am reuşit să creez nimic solid
(nici o realitate fizică). Pentru a crea o
asemenea realitate ar fi fost necesară o energie
uriaşă. Atunci cand am examinat OZN-ul de
la Wright-Patterson, am observat că acesta folosea o
anumită transmisie radio, dar nu am
reuşit să identific şi transmiţătorul.
Spuneam intr-o carte anterioară (Proiectul Montauk:
experimente cu timpul) că
intervalul de frecvenţă in care operează conştiinţa
umană este de 400-450 Megahertzi.
Altfel spus, orice frecvenţă din acest interval particular
poartă in sine informaţii sau idei
care fac parte din sau pot influenţa conştiinţa umană.
De pildă, din această categorie fac
parte frecvenţele radio şi ale televiziunii. Altfel spus,
folosirea acestui interval de frecvenţe
permite controlul minţii umane. Felul in care se
realizează acest control depinde de mai
mulţi factori. Cert este că o conştiinţă corect educată
şi antrenată poate influenţa o altă

37
conştiinţă pe această frecvenţă. Dacă tehnologia cu
care se operează (care presupune
amplificarea gandurilor şi numeroşi alţi factori) poate
asigura o fixare a ideilor operatorilor,
se pot obţine astfel o serie de circumstanţe prezente
in permanenţă, sau altfel spus, o
realitate. Subiectul este fascinant şi este cunoscut sub
denumirea tehnică de „fabricare a
realităţii”.
Pentru a recapitula, un twister nu are dimensiuni. El
poate fi generat de către un
computer, codificat şi alungit intr-un spinner. Acesta
incepe ca un cilindru rotativ, dar poate
căpăta apoi orice formă doreşte operatorul. In jurul
zonei-ţintă se creează astfel o structură
spaţială. Din considerente pragmatice, o putem
asemăna cu un vid. Ştiut fiind că natura are
tendinţa să umple orice vid, structura spaţială poate
servi ca fundament pentru o nouă
realitate, care nu este altceva decat o serie de
ganduri-formă transmise in intervalul de
frecvenţă: 400-450 MHz.
Aşa se poate obţine o bulă a unei realităţi alternative.
Inainte de a discuta modul de
interacţiune al acestei bule cu alte realităţi, vă propun
să facem o scurtă recapitulare a
istoriei ştiinţei fizicii.
Capitolul 7
O sinteză a ştiinţei fizicii
Inainte de apariţia lui Isaac Newton, care a creat
prima etapă a fizicii moderne,
lumea era foarte diferită. Principala ştiinţă care se
ocupa cu aflarea secretelor universului
era alchimia. Ea se ocupa cu aspectele calitative, nu
cantitative ale materiei. Altfel spus, se
ocupa cu studierea celor patru elemente: pămant,
apă, foc şi aer, dar şi a corespondenţelor
38
obiectelor materiale cu celelalte forţe din univers. Pe
scurt, era o ştiinţă a magiei.
Cărţile obişnuite de istorie a ştiinţei prezintă uneori
alchimia ca pe o ştiinţă bazată
pe observaţii infantile şi naive, care a pavat totuşi
calea către ştiinţa modernă. De cele mai
multe ori, alchimia este prezentată cu o oarecare
ironie, considerandu-se că principalul ei
scop era transformarea altor metale in aur. Deşi
afirmaţia nu este lipsită de un oarecare
temei, ea este totuşi falsă. In forma ei supremă,
alchimia era preocupată de transformarea
conştiinţei umane. Obiectele fizice erau considerate
simple forme de manifestare a
conştiinţei, şi nu obiecte independente sau obiective,
de sine stătătoare. Evident, cine
stăpanea capacitatea de transformare a conştiinţei
putea transforma inclusiv metalele in aur.
Pe scurt, alchimia este doar un alt nume pentru
metafizică. Cele două cuvinte au
conotaţii specifice, dar amandouă se referă la ideea
de forţe superioare lumii fizice in care
trăim.
Pe acest fundal s-a născut fizica modernă. Cine citeşte
cu atenţie vechile texte
alchimice descoperă că acestea au fost scrise intr-un
anumit cod. Altfel spus, un istoric
modern nu are nici o şansă să inţeleagă ceva din ele.
Adevăratele secrete ale alchimiei nu
erau cunoscute decat de societăţile secrete ale epocii.
Ştiinţa modernă a inceput odată cu descoperirea şi
formularea de către Isaac
Newton a legilor gravitaţiei şi mişcării. Aceste legi sunt
considerate valabile şi astăzi, fiind
extrem de practice. Newton a fost un om cu o
inteligenţă uluitoare, iar opera lui nu este cu

39
nimic mai puţin uimitoare. De pildă, el a susţinut tot
timpul că a fost inspirat de o sursă
superioară. Principala greşeală pe care a făcut-o a fost
că a considerat obiectele ca fiind
statice. Pentru uz practic, legile sale erau insă cat se
poate de utile. Aşa s-a născut era
mecanicii.
Următorul eveniment major in istoria ştiinţei s-a
petrecut in anul 1887, odată cu
faimosul experiment Michaelson-Morley. Deşi a fost
considerat un eşec de răsunet,
experimentul a transmis o adevărată undă de şoc in
comunitatea ştiinţifică, ce s-a perpetuat
pană astăzi. Albert Michaleson, un profesor de fizică,
şi Edward Morley, un profesor de
chimie, au incercat să dovedească existenţa unei
substanţe numite „eter”, despre care se
credea că umple intregul spaţiu, fiind mediul in care
călătoresc undele luminoase. Practic,
toţi savanţii epocii credeau in conceptul de eter.
Acesta era considerat un camp unificat, deşi
necunoscutele care il priveau erau foarte numeroase
in fizica populară a epocii.
Conceptul de eter a inceput odată cu apariţia
alchimiei. Alchimiştii din vechime şiau
imaginat că există un mediu care imbrăţişează
intreaga existenţă. Era considerat
nelimitat şi includea nu numai spaţiul normal, ci şi
aspectele subtile şi spirituale ale
existenţei. Cand fizica newtoniană a inceput să pună
accentul exclusiv pe aspectele strict
fizice ale realităţii, componente subtile ale eterului au
căzut in uitare. Pe măsură ce fizica se
dezvolta, conceptul de eter a inceput să fie folosit
doar ca o descriere a mediului prin care
călătoresc undele de lumină şi cele electromagnetice.
Premisa de la care se pornea era că
40
dacă sunetul este o undă care se propagă prin aer, iar
mişcarea apei generează unde sau
valuri, lumina ar trebui să călătorească sub formă de
unde printr-un mediu similar. Mai
departe, ipoteza afirma că lumina poate fi incetinită
dacă intalneşte in cale un fel de „vant”
eteric. De aceea, s-a incercat dovedirea existenţei
eterului şi măsurarea acestuia.
Michaelson şi Morley şi-au propus să dovedească
existenţa eterului prin emiterea a
două fascicule de lumină dintr-o singură sursă
luminoasă, măsurand apoi diferenţa de timp
necesară celor două fascicule pentru a se intoarce la
sursă. Ei au folosit in acest scop o serie
de oglinzi care determinau mişcarea unui flux luminos
in sensul orbitei pămantului, iar a
celuilalt flux in sens opus. La vremea respectivă exista
teoria potrivit căreia pămantul se
deplasează purtat de un „vant” eteric. Spre surpriza şi
dezamăgirea lor, Michaelson şi
Morley au descoperit că cele două raze de lumină s-au
intors la sursă in exact acelaşi timp.
Rezulta că eterul nu prezintă semne exterioare vizibile
ale existenţei sale. Altfel spus, nu
exista! Experimentul a şocat comunitatea ştiinţifică a
epocii, care a renunţat, din
considerente practice, la ideea de eter, ajungand chiar
să o ridiculizeze şi să o respingă cu
dispreţ.
Evident, prezumţia de la care s-a pornit a fost aceea
că eterul reprezintă o forţă
măsurabilă, şi este cunoscută rapiditatea cu care
resping oamenii de ştiinţă tot ce nu poate fi
măsurat. In realitate, experimentul nu a dovedit cu
nimic inexistenţa eterului. Pur şi simplu,
cei doi savanţi nu au descoperit ceva care să
corespundă ideilor lor preconcepute.
41
Probabil, mulţi dintre cititori nu au auzit niciodată de
experimentul Michaelson-
Morley, dar orice om de ştiinţă il cunoaşte foarte bine.
Valva care s-a făcut in jurul lui a
depăşit orice imaginaţie in istoria ştiinţei moderne,
fiind considerat un eşec de proporţii,
care a schimbat intreaga direcţie a gandirii ştiinţifice,
ingropand definitiv ideea de eter.
Simultan, a ingropat şi ideea de „alchimie” la nivelul
subconştientului colectiv.
Ce mi se pare interesant in legătură cu experimentul
Michaelson-Morley este
faptul că orice revoluţie in ştiinţă conduce la o serie
de descoperiri uimitoare, care
soluţionează tot felul de probleme. Deşi a avut un
impact atat de puternic asupra
comunităţii ştiinţifice, experimentul celor doi savanţi
nu a provocat nici un fel de revoluţie
tehnologică. Chiar şi Albert Einstein, următoarea
celebritate ştiinţifică ce şi-a lăsat
amprenta asupra istoriei, a afirmat că experimentul
nu a avut un impact major asupra operei
sale. Inainte de a examina această operă, vom analiza
cateva aspecte interesante legate de
povestea vieţii sale, mai puţin cunoscute de publicul
larg.
Capitolul 8
Povestea lui Einstein
Albert Einstein a fost una din cele mai curioase figuri
cunoscute in istoria ştiinţei.
Considerat una din cele mai briliante minţi pe care le-
a dat umanitatea, este la fel de vestit
pentru faptul că nu a reuşit să işi găsească propria
casă din Princeton. Cat timp a locuit la
Cal Tech, a depins tot timpul de alţii pentru a afla cum
poate ajunge la locul de muncă.

42
Există chiar o legendă care afirmă că a căzut intr-o
groapă in timp ce se plimba pe un drum.
Inainte de a examina contribuţia adusă de el ştiinţei,
merită să aruncăm o privire asupra
unor amănunte ale vieţii sale personale, trecute in
general cu vederea.
In ochii opiniei publice, Albert Einstein este cu
siguranţă cea mai faimoasă figură
pe care a dat-o vreodată ştiinţa fizicii. Cei mai mulţi
dintre oameni nu au auzit insă
niciodată că a studiat la Zurich impreună cu Hermann
Minkowski, un savant care preda
Teoria Campului Unificat. Majoritatea manualelor de
fizică il prezintă pe Minkowski ca
fiind profesorul lui Einstein, considerandu-se că el a
jucat un rol cheie in schimbarea ideilor
acestuia. De fapt, rolul său a fost cu mult mai
important.
Informaţiile referitoare la Minkowski şi la Teoria
Campului Unificat pe care o
preda acesta i-au fost comunicate lui Peter Moon de
către dr. Jean Keating, un medic din
Delaware. Conform acestor informaţii, Einstein a fost
trimis să studieze la Şcoala
Politehnică Federală Elveţiană (cunoscută astăzi sub
numele de Eidgenossische Technische
Hochschule sau ETH) de către consorţiul bancar al lui
Rothschild. Cand Einstein a căzut la
examenul de admitere, Rothschild a tras tot felul de
sfori pentru ca el să fie admis. In cartea
sa, Einstein: viaţa şi epoca, R. W. Clark il citează pe
Minkowski, care l-a descris pe
Einstein ca pe un „leneş, complet neinteresat de
matematică”.
Cand Einstein a absolvit in anul 1900, el şi-a găsit o
slujbă la Oficiul pentru

43
Patente din Berna, in Elveţia. Aici a creat el prima sa
teorie ştiinţifică majoră. Deşi există
oameni care susţin că slujba nu era potrivită pentru
cineva cu talentul lui Einstein, putem să
ne facem o anumită părere. Einstein a fost sponsorizat
de familia Rothschild, ale cărei
interese oculte sunt bine cunoscute, apoi obţine o
slujbă tocmai la oficiul patentelor, in care
capătă acces la cele mai recente descoperiri ştiinţifice
ale epocii. Creează apoi o teorie
ridicată in slăvi de presă, care a creat in jurul lui o
legendă de care nici un alt fizician nu a
mai beneficiat pană la el sau după el. Se ştie că –
printre altele – presa era controlată de
aceiaşi Rothschilzi.
Nu vreau să afirm prin aceasta că Einstein a fost
neapărat incorect, dar nu pot să nu
sesizez o serie de suspiciuni, legate de direcţia pe
care a luat-o de atunci fizica şi de
impactul pe care l-a avut descoperirea sa asupra
publicului larg. Einstein a fost ajutat pas cu
pas. Deşi descoperirile sale au lărgit enorm campul de
studiu al fizicii, ideile sale au fost
prezentate astfel incat să stimuleze şi mai mult
limitările oamenilor. Primul impact pe care
l-au avut teoriile sale asupra tehnologiei a fost crearea
bombei atomice, urmată de obţinerea
energiei nucleare, caţiva ani mai tarziu. Domeniul este
cel puţin controversat.
Proiectul bombei atomice a fost creat de fapt de John
von Neumann, dar cel care la
susţinut, inclusiv printr-o scrisoare trimisă
preşedintelui Roosevelt (lucru pe care l-a
regretat mai tarziu) a fost Einstein. Teoriile sale au
contribuit la pavarea drumului şi mulţi ii
atribuie direct intregul program. Deşi programul
spaţial al Statelor Unite a condus la
44
apariţia unor tehnologii uimitoare, impactul lui
Einstein asupra acestora a fost practic nul.
Cel care a creat prima rachetă cu combustibil solid,
deschizand astfel era spaţială, a fost un
magician pe nume Jack Parsons (care credea in
principiile alchimiei). Culmea ironiei face
ca Einstein să fie prezentat de regulă ca un umanist
bland, in timp ce Parsons a fost
considerat un adorator al diavolului.
Faptul că Einstein avea dificultăţi in a-şi găsi drumul
spre casă nu este singura
dovadă care sugerează că ar fi fost programat. Există
o menţiune foarte interesantă care ii
aparţine chiar lui, prezentată in cartea autobiografică
a lui Theodore von Karman, Vântul şi
dincolo de el. Prieten cu John von Neumann (amandoi
erau unguri la origine), von Karman
a fondat impreună cu Jack Parsons, Frank Malina şi Ed
Foreman Laboratorul pentru
Propulsie prin Jet. A fost liderul grupului şi este
considerat unul din cei mai mari savanţi pe
care i-au dat Statele Unite. In autobiografia sa, von
Karman işi incepe capitolul 33 cu o
afirmaţie ciudată. El povesteşte că s-a internat intr-un
ospiciu din Lake George, New York,
pentru a se recupera in urma unei operaţii intestinale.
Cine se internează intr-un ospiciu
pentru a se reface in urma unei operaţii intestinale?
Von Karman povesteşte in continuare că după ce s-a
imbolnăvit de carcinom, a
fost trimis intr-o clinică privată din New York City,
unde a fost operat de faimosul chirurg
german dr. Nissen. Citez in continuare de la pagina
267 din cartea sa:
„(Nissen) mi-a spus ulterior că mi-a salvat viaţa, dar
am constatat că după operaţie

45
am rămas cu o hernie. I-am spus medicului că dacă un
mecanic de avioane ar face o lipitură
metalică de felul celei făcute de el cu intestinele mele,
ar fi concediat pe loc. Dr. Nissen nu
avea insă simţul umorului. De aceea, i-a spus surorii
mele, aflată in vizită la mine, că am
suferit o tulburare mentală in urma operaţiei. Singura
mea consolare a fost aceea că, două
luni mai tarziu, l-a operat şi pe Albert Einstein, care a
rămas la randul lui cu o hernie in
urma operaţiei”.
Citatul de mai sus spune totul, dar mai există un
aspect al acestei poveşti, incă şi
mai bizar. Cei care au citit Proiectul Montauk şi O
nouă vizită la Montauk işi mai amintesc
probabil de personajul pe care l-am numit acolo dr.
Rinehart. Acesta a pretins in faţa mea că
este John von Neumann şi că a fost introdus intr-un
program de protecţie a martorilor. Cand
i l-am prezentat lui Peter Moon in septembrie 1993,
acesta a rămas uimit să constate că
omul avea o umflătură enormă intre picioare, semn al
unei operaţii nereuşite de hernie.
Greu de crezut, dar omul a trăit cu ea nu mai puţin de
12 ani.
Deşi circumstanţiale, toate aceste dovezi sugerează
faptul că aceşti oameni au fost
programaţi sau manipulaţi. Cineva a emis chiar
ipoteza că testiculele le-au fost extirpate cu
scopul de a le reproduce sperma. Există o teorie care
susţine că minţile cele mai
extraordinare pot fi reproduse printr-o inseminare
artificială. Faptul că medicul care a
realizat toate aceste operaţii era german nu face
decat să mărească şi mai mult misterul.
Oricat de greu de crezut ar putea părea, nu mi-am
propus aici să pun la indoială
46
teoremele şi descoperirile lui Einstein. Nu pot să nu
constat insă imensul accent pus de masmedia
asupra operei lui incă de la inceputul carierei sale
ştiinţifice. Opera lui Nikola Tesla
a fost mult mai remarcabilă şi a avut consecinţe
practice infinit mai profunde decat cea a lui
Einstein, dar el a rămas aproape un necunoscut prin
comparaţie cu Albert Einstein.
Personal, nu cred că teoriile lui Einstein sunt greşite,
dar cred că au rămas foarte
multe lucruri pe care a preferat să le treacă sub
tăcere. Incă din perioada Experimentului
Philadelphia s-a zvonit că Einstein ar fi terminat Teoria
Campului Unificat, dar a păstrat-o
secretă in faţa forţelor militare. Articolul următor,
preluat din revista Times, dă credit
acestor zvonuri.
Speranţa mea este că această scurtă sinteză a vieţii
lui Einstein ii va determina pe
cititori să ii privească opera cu alţi ochi (fără intenţia
de a o discredita in vreun fel). In
continuare, vom continua istoria ştiinţei fizicii, pornind
de la opera sa.
Articol
Documentarea Teoriei Câmpului Unificat a lui
Einstein
In timpul unei cercetări făcute la o bibliotecă publică
am dat peste un articol
interesant. Inainte să ajung la materialul pe care il
căutam, am remarcat o dungă galbenă pe
coperta unei cărţi. Pe ea era scris cu litere negre:
„1943”. Era o sinteză a unor articole
apărute in revista Times incepand din anul 1943. Am
scos cartea din raft şi am căutat
numerele din august 1943, data atribuită
Experimentului Philadelphia. Spre surpriza mea,

47
am găsit intr-adevăr un articol despre Albert Einstein
şi despre Institutul de Studii Avansate,
locul in care se presupune că a fost conceput
Experimentul Philadelphia. Articolul a apărut
in numărul din 9 august 1943 şi poate fi găsit in orice
bibliotecă. Este intitulat „Gătitul cu
apă” şi sună astfel:
„In Princeton există o şcoală in care profesorii nu le
predau nici o materie
studenţilor. Este vorba de Institutul pentru Studii
Avansate, infiinţat acum zece ani. Printre
profesorii care predau aici se numără şi Albert
Einstein. Cei 18 studenţi care studiază aici
fac cercetări post-universitare şi sunt consideraţi atat
de buni cunoscători ai domeniilor lor
de referinţă incat nu mai au practic nimic de invăţat
de la profesorii lor. Ceea ce se incearcă
aici este lărgirea viziunii studenţilor prin abordări
mixte ale unor domenii de cercetare,
privite din unghiuri noi. Studenţii se limitează să ia
parte la conferinţe, nu işi iau notiţe, nu
dau examene şi nu primesc note.
Totuşi, se pare că săptămana trecută toată lumea
muncea din greu la un anumit
studiu, considerat pe timpuri o specialitate a
europenilor. Insuşi Albert Einstein a muncit
intens la unificarea anumitor teorii ale forţelor
gravitaţionale şi electrice, pentru a rezolva
astfel diferite probleme de matematică şi de fizică
puse de marina Statelor Unite. Imbrăcat
in pantalonii săi ieftini, de culoare albastră, şi cu
aureola de păr alb şi răvăşit care ii
inconjoară capul, el ne-a spus: ‚Aici, noi gătim cu apă’,
ceea ce insemna (conform
explicaţiei unui coleg): ‚Noi nu facem miracole’. Pe
una din tablele incărcate cu formule

48
matematice ameţitoare, femeia de serviciu a găsit
expresia: „De şters”. Pe o altă tablă, pe
care scria ‚A nu fi şters’, era scrisă formula 2+2=4”.
Expresia era scrisă direct pe perete. Ceea ce mi se
pare amuzant era faptul că
autorul articolului il descria pe Einstein ca avand
pantalonii legaşi cu sfoară. Dacă vă mai
amintiţi de personajul numit dr. Rinehart (despre care
Preston crede că este una cu John von
Neumann), trebuie să precizez că şi acesta purta
pantaloni ieftini legaţi cu o sfoară. Oare
toţi savanţii specializaţi in teoria campului unificat au
ceva impotriva curelelor? Le
afectează oare combinaţia de piele şi metal procesul
de gandire? Sau, cine ştie, poate că
legarea pantalonilor cu sfoară le trezeşte intr-o
manieră necunoscută de noi o stranie putere
kundalini… Cel mai probabil, insuşi felul lor de a gandi
ii impiedică să acorde o importanţă
prea mare felului in care arată. Nu este mai puţin
adevărat că la inceputul carierei lor, atat
von Neumann cat şi Einstein obişnuiau să poarte
costume şi să se imbrace la modă. Ne
putem intreba pe bună dreptate dacă această
prăbuşire a respectului de sine nu este legată in
vreun fel de un anumit proces de programare.
Articolul de mai sus este semnat de Peter Moon şi a
fost retipărit integral in
numărul 6 din primăvara anului 1994 al revistei
noastre informative, The Montauk Pulse.
Capitolul 9
Viteza luminii
După eşuarea experimentului Michaleson-Morley din
anul 1887, următorul
eveniment care a cutremurat lumea fizicii a fost
apariţia Teoriei Speciale a Relativităţii,
lansată public de Einstein in anul 1905.
49
In capitolul 5 afirmam că realitatea generată in
interiorul unei bule trebuie să se
situeze in afara realităţii noastre. Altfel spus, călătorii
intr-o bulă a realităţii pot depăşi
viteza luminii in raport cu realitatea noastră, dar nu şi
in raport cu propria lor realitate (din
interiorul bulei). Am simplificat atunci puţin lucrurile,
căci potrivit Teoriei Speciale a
Relativităţii, emisă de Einstein, nimic nu poate călători
cu o viteză mai mare decat 300.000
kilometri pe secundă (viteza luminii). Teoria lui
Einstein include principiul potrivit căruia
nici o formă de energie nu se poate deplasa cu o
viteză mai mare decat c, viteza luminii. De
aceea, dacă cei care călătoresc in interiorul unei bule
de realitate cu o viteză rezonabilă in
propria lor realitate, dar cu o viteză mai mare decat
viteza luminii in raport cu propria
noastră realitate, inseamnă că este ceva in neregulă
cu afirmaţia potrivit căreia in realitatea
noastră nici o formă de energie nu se poate deplasa
cu o viteză mai mare decat c.
Inainte de a discuta mai in detaliu despre aceste
limitări ale teoriei, vă propun să
facem o scurtă trecere in revistă a felului in care a
evoluat in continuare fizica.
Cand a apărut Einstein şi şi-a lansat Teoria Specială a
Relativităţii, acesta a afirmat
că viteza luminii este constantă şi independentă de
viteza sursei luminii. Altfel spus, in orice
punct de observaţie ne-am afla, lumina se mişcă cu o
viteză constantă.
Această afirmaţie este extrem de interesantă, dar şi
mai fascinant este ceea ce nu
spune Einstein. El nu spune nimic despre ceea ce se
intamplă cu viteza luminii atunci cand

50
aceasta trece printr-o prismă. Se ştie că atunci cand
trece printr-o prismă, lumina albă se
descompune in diferite culori, care au viteze
diferenţiate. Frecvenţele inferioare au viteze
mai mari, in timp ce frecvenţele superioare au viteze
mai mici. La prima vedere, am putea
crede că viteza luminii nu este chiar constantă şi că
Einstein s-a inşelat.
Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă privim lumea
din jur, ne putem gandi că
Einstein nu a avut dreptate, căci pretutindeni nu
vedem decat culori diferite, care se
deplasează cu viteze diferenţiate. Lumina la care se
referă Einstein in Teoria Specială a
Relativităţii nu este insă cea pe care o vedem in viaţa
de zi cu zi. El vorbeşte de lumina care
călătoreşte intr-un vid perfect. De aceea, orice formă
de lumină am măsura, aceasta nu ar
face decat să tindă către viteza luminii, fără să o
atingă vreodată. Nici chiar spaţiul cosmic
nu reprezintă un vid perfect; de aceea, lumina care
călătoreşte prin el nu se mişcă cu viteza
indicată de Einstein, ci doar cu o viteză apropiată de
aceasta. Chiar vidurile create in
laborator la ora actuală sunt mai apropiate de
perfecţiune decat vidul din spaţiul cosmic.
Deşi nu sunt nici ele absolute, se apropie destul de
mult de acest statut.
In experienţa obişnuită nu există o referinţă a vitezei
de care vorbeşte Einstein.
Culorile pe care le vedem in viaţa de zi cu zi nu
reprezintă decat nişte distorsiuni ale
adevăratei lumini. In cea mai mare parte, lumina
captată pe pămant este emisă de soare, dar
este distorsionată de atmosfera terestră.
Deşi anumiţi fizicieni ai epocii afirmau că lumina este
alcătuită din unde continue,
51
cercetările lui Einstein l-au condus pe acesta să
creadă că lumina reprezintă un flux de
particule pe care le-a numit fotoni. De atunci,
dezbaterea ştiinţifică nu a incetat nici o clipă,
oamenii de ştiinţă intrebandu-se dacă lumina este
alcătuită din unde sau din particule.
Acesta a ajuns un domeniu de cercetare in sine şi
există oameni care au ajuns să se intrebe
care este punctul precis in care o undă se transformă
in particule, cu toate experienţele
transcendente care rezultă din acest fapt.
Intr-un vid pur, fotonii se vor manifesta ca o undă de
energie pură. Ei nu se
manifestă deloc ca particule. Aceasta este lumina
pură la care făcea referire Einstein in
Teoria Specială a Relativităţii. Cand intră intr-un camp
magnetic, lumina işi modifică starea
şi se divide in particule sau fotoni. In această stare,
viteza ei nu mai este c. Altfel spus, nu
mai avem de-a face cu aceeaşi lumină care se mişcă
cu o viteză constantă.
Din această perspectivă, putem spune că
magnetismul reprezintă un factor
intrinsec in crearea materiei, dacă nu cumva chiar
factorul primordial. Merită să observăm
de asemenea că tot ceea ce percepem in lumea din
jurul nostru este o lumină magnetizată,
adică o distorsiune a luminii pure (care călătoreşte cu
viteza c).
Ideea că magnetizarea luminii transformă această
energie in particule este extrem
de importantă. Corolarul ei este că prin
demagnetizarea luminii vom obţine o lumină pură,
cu condiţia ca experienţa să se petreacă intr-o stare
de vid.
Să analizăm puţin ce s-a intamplat in timpul
Experimentului Philadelphia. In acel
52
caz, marina militară a plasat o serie de bobine in jurul
unui vas. Militarii au incercat să
demagnetizeze carcasa vasului pentru a nu atrage
minele subacvatice (concepute astfel incat
să explodeze atunci cand intră sub incidenţa campului
magnetic al metalului din care sunt
alcătuite vasele). Intrucat in jurul navei respective a
fost creat inclusiv un camp de solotoni,
acesta a servit drept vid, dand astfel naştere unei bule
de realitate. Cand nava a fost
demagnetizată, particulele de materie au devenit
unde şi vasul a dispărut. Consecinţele au
fost extrem de ciudate, dar aceasta este o cu totul
altă poveste.
Principiul general este următorul: prin demagnetizarea
materiei (care poate fi
realizată cu ajutorul unor bobine, la fel ca in cazul
Experimentului Philadelphia, dar şi al
OZN-ului la bordul căruia am urcat), aceasta este
transformată in lumină pură, lucru care nu
poate fi experimentat in realitatea de zi cu zi. Aceasta
reprezintă o energie pură şi ar putea fi
considerată o lume in sine.
Dacă se doreşte utilizarea acestei energii pure,
obţinută prin demagnetizarea
luminii obişnuite sau a materiei, aceasta trebuie
controlată intr-un fel sau altul. Astfel intră
in scenă frecvenţa specială de 435 MHz. Aşa cum
spuneam mai devreme, intervalul de
frecvenţă 400-450 MHz reprezintă fereastra către
conştiinţa umană. Orice savant ştie că
există o sursă sonoră care emană din Calea Lactee,
produsă de stele, care are frecvenţa de
435 MHz. Se crede că tot ceea ce există in realitatea
noastră are ca fundal realitatea de pe
această frecvenţă. Altfel spus, frecvenţa de 435 MHz
pare să fie temelia care susţine
53
intregul univers in care ne aflăm11. Dacă lumina este
demagnetizată şi se află in stare de
undă, ea poate fi influenţată şi reasamblată sub formă
de particule. Prin proiectarea
conştiinţei asupra vidului demagnetizat, unda poate fi
programată să se materializeze la un
moment dat. Există mai multe posibilităţi de a face
acest lucru. De pildă, dacă in vidul
respectiv (in care există lumina demagnetizată) este
trimisă o transmisie pe frecvenţa de
435 MHz, in vid apare o formă-gand care
reasamblează lumina intr-o realitate.
Acesta este principiul general al călătoriei in spaţiu,
sarcină considerată
deocamdată imposibilă pe planeta noastră.
Capitolul 10
Distorsiunea
11 Nu există nici o indoială că frecvenţa de 435 MHz
permite nu doar accesul la conştiinţa umană, dar
emană din galaxia noastră. Din păcate, nu există
informaţii disponibile despre această frecvenţă.
Studiile
referitoare la ea sunt inconjurate in mister şi speranţa
noastră este că cineva dintre cititori ne va putea
furniza informaţii suplimentare. Nu este exclus ca
aceste informaţii să reprezinte unul din cele mai bine
păzite secrete ale universului nostru. Dacă aceasta
este frecvenţa pe care se manifestă intreaga noastră
realitate, cunoaşterea acestei informaţii ar permite
celui care o deţine să schimbe realitatea in care trăim
chiar sub ochii noştri. Cititorii cu inclinaţii tehnice sunt
rugaţi să consulte definiţia frecvenţei de 435 MHz
din glosarul de la sfarşitul cărţii.
După ce am examinat cateva din afirmaţiile lui
Einstein dintr-o perspectivă nouă,
vă propun să vedem in ce constă Teoria Specială a
Relativităţii (aşa cum este explicată
54
aceasta in Dicţionarul Webster):
1. Nu există o mişcare observabilă absolută. Există
doar mişcări relative.
2. Viteza luminii este constantă şi nu depinde de
viteza sursei luminii.
3. Nici o energie nu poate fi transmisă cu o viteză mai
mare decat cea a luminii.
4. Masa unui corp aflat in mişcare reprezintă o funcţie
a energiei pe care o conţine
acesta şi variază in funcţie de viteza sa.
5. Materia şi energia sunt echivalente.
6. Timpul este relativ.
7. Spaţiul şi timpul sunt interdependente şi alcătuiesc
impreună un continuum cu
patru dimensiuni.
8. Prezenţa materiei conduce la o „distorsionare” a
continuumului spaţio-temporal,
care face ca un corp aflat in mişcare care trece prin
apropiere să descrie o curbă. Acest efect
este cunoscut sub numele de gravitaţie şi este
evidenţiat de curbarea razelor de lumină care
trec printr-un camp gravitaţional.
Einstein afirmă că există un univers cu patru
dimensiuni alcătuit din timp şi din
spaţiul tridimensional. Nu trebuie să fii un geniu ca să
inţelegi că dacă „materia
distorsionează continuumul spaţio-temporal”,
inseamnă că tot ceea ce există in lumea
noastră reprezintă o distorsiune a unei realităţi mai
elementare (cea cu patru dimensiuni).
Această concluzie susţine afirmaţiile noastre, dar, aşa
cum spuneam mai devreme, o
campanie mas-media agresivă a prezentat
distorsionat intreaga operă a lui Einstein.
Dacă demagnetizăm lumina pură, aceasta se va curba
şi va fi distorsionată. Este

55
interesant de remarcat faptul că insuşi cuvantul
magnet derivă de la rădăcina „magus”, care
inseamnă magician sau practicant al magiei.
Analogiile şi corespondenţele alchimice pot fi
găsite pretutindeni; trebuie doar să ne dăm osteneala
să le descoperim. Universul
tridimensional in care ne aflăm nu este altceva decat
lumină magnetizată.
In capitolul precedent am arătat că materia poate fi
nu doar convertită in energie,
dar poate fi transformată intr-o energie superioară
celei cunoscute in universul nostru,
respectiv lumina demagnetizată. Am pornit de la
ideea călătoriei in spaţiu cu viteza luminii,
sau chiar cu o viteză mai mare decat aceasta. Pentru
a obţine acest lucru, este necesar ca
realitatea pe care o cunoaştem să fie transformată.
Invers, realitatea noastră curentă nu a
putut apărea decat prin distorsionarea realităţii
cvadri-dimensionale.
Cei care călătoresc intr-o bulă a realităţii prin spaţiu
ajung dintr-un punct in altul
printr-un fel de „truc”, căci energia nu poate să
dispară fără a reapărea intr-un alt loc.
Rezultă că bula călătoreşte printr-un fel de tunel sau
vortex care se deschide in spaţiu, fără
ca energia să fie inlocuită.
Pentru a obţine acest fenomen, este necesar ca
spaţiul să fie curbat sau distorsionat.
Dat fiind că timpul este asociat cu spaţiul intr-o
manieră intrinsecă şi matematic
demonstrabilă, rezultă că trebuie distorsionat nu doar
spaţiul, ci şi timpul. Pentru a inţelege
cum poate fi realizat acest lucru, este necesar să ne
continuăm călătoria prin istoria fizicii.
Pe măsură ce ştiinţa continua să se dezvolte la
inceputul secolului XX,
56
descoperirea fotonilor sau a particulelor de lumină de
către Einstein a condus la o ramură
nouă a fizicii, numită astăzi Mecanica Cuantică.
Această ramură studiază „cuantele” din
care sunt alcătuite particulele nucleare (protonii,
neutronii, electronii, etc.). Deşi Einstein nu
a studiat niciodată cu adevărat acest domeniu, alţi
savanţi renumiţi s-au aplecat cu atenţie
asupra lui. Unul dintre aceştia a fost John von
Neumann. Acesta a afirmat la un moment dat
că volumul lucrărilor matematice in domeniu a devenit
atat de mare incat nimeni nu le-ar
mai putea citi sau inţelege pe toate. După propriile lui
estimări, un savant nu ar putea
inţelege mai mult de 10% din totalitatea teoriilor
apărute.
Mecanica cuantică este un domeniu teoretic prin
excelenţă, care urmăreşte să
descopere şi să explice chiar şi cele mai infime
particule ale existenţei. Deşi sunt foarte
mulţi fizicieni care o acceptă, există şi unii care o
resping. Aşa-zişii fizicieni „purişti”,
specializaţi in fizica solidelor, refuză teoriile generale
sau particulare emise de fizicienii
cuantici. Deşi oferă uneori argumente valabile, cea
mai mare parte a criticii la adresa fizicii
cuantice provine din zona anumitor interese de grup.
Subiectul fizicii cuantice devine foarte interesant dacă
dorim să inţelegem ce
inseamnă un „vartej” (o distorsiune a continuumului
spaţio-temporal). Pentru aceasta,
trebuie să ne referim la una din particulele minuscule
studiate de fizica cuantică, şi anume
quarcul. Un quarc este o particulă subatomică. Altfel
spus, dacă spargem un atom in
particule elementare, vom descoperi că el este
alcătuit din quarci. Evident, fizica cuantică
57
modernă a descoperit tot felul de alte particule care
alcătuiesc sau insoţesc quarcii, dar
explicarea lor devine cu adevărat foarte complexă.
Doritorii pot găsi informaţiile care ii
interesează in lucrările de specialitate. Quarcii au un
interes particular pentru noi pentru
simplul motiv că observarea lor experimentală a
demonstrat că aceste particule sunt
instabile in raport cu timpul.
Altfel spus, particulele care alcătuiesc realitatea
noastră nu sunt stabile in raport cu
propria noastră realitate. Ele pot apărea, după care
dispar. Ii putem considera unde de
energie, dar aceste unde nu pot fi urmărite ca
fenomene electromagnetice normale in
realitatea noastră. La fel ca şi celelalte particule
subatomice, quarcii par să se afle in
legătură cu alte realităţi. Dacă nu ar exista o
asemenea legătură, ei ar fi stabili in raport cu
realitatea noastră. Dacă avem de-a face cu nişte
unde, acestea sunt emanate dintr-o altă
realitate. Mediul in care se propagă nu se află in
realitatea noastră (potrivit standardelor
curente de măsurare), dar are totuşi o anumită
legătură cu aceasta, căci ele pot fi parţial
detectate. Detectarea lor nu ar fi posibilă dacă mediul
in care se propagă nu ar avea o
legătură cu realitatea noastră. Singura noastră
problemă este că nu am descoperit pană acum
instrumentele cele mai precise de măsurare a lor.
Se poate demonstra astfel că un quarc face legătura
cu o altă realitate, şi asta in
mod regulat. Am dorit să vă prezint această teorie a
quarcilor pentru a vă demonstra că
există o punte intre realitatea noastră şi alte realităţi.
Unii teoreticieni vorbesc despre aceste

58
alte realităţi sub termenul generic de haos. Vom
discuta şi despre acest aspect imediat.
Atunci cand un OZN se mişcă dintr-un loc in altul cu o
viteză mai mare decat
viteza luminii, violand – in aparenţă – Teoria Specială
a Relativităţii lui Einstein, el trece
mai intai intr-o altă realitate, după care pătrunde din
nou in realitatea noastră. De altfel,
Einstein nu a afirmat niciodată că ieşirea din realitatea
noastră, depăşind astfel viteza
luminii, nu este posibilă. Unicul lucru pe care l-a
afirmat el a fost acela că viteza luminii nu
poate fi depăşită intr-un anumit cadru de referinţă.
In timp ce in interiorul OZN-ului se creează o bulă de
realitate, protejand astfel
creaturile de la bordul navei şi realitatea in care
trăiesc acestea, restul navei poate călători
cu viteze foarte mari, dar dacă doreşte să ajungă in
alte sisteme stelare intr-un interval de
timp rezonabil, ea va trebui totuşi să iasă din această
realitate, să intre intr-o realitate
paralelă, iar apoi să reintre in realitatea noastră, intr-o
manieră destul de asemănătoare cu
cea in care procedează quarcii.
Vorbeam puţin mai devreme de haos, concept care
devine foarte important atunci
cand discutăm despre OZN-uri, dar şi despre fizica
cuantică. Pe măsură ce această ştiinţă sa
dezvoltat, a devenit evident că oricat de evoluate ar
deveni teoriile, acestea nu le pot oferi
fizicienilor informaţii care să le permită acestora să
prezică cu precizie comportamentul
particulelor subatomice. Profesiunea oricărui om de
ştiinţă are la bază prezicerea anumitor
rezultate; de aceea, această lipsă de predictibilitate
este de natură să-i innebunească pe

59
savanţi. Intreaga mecanică cuantică are la bază
exclusiv teoria probabilităţilor. Altfel spus,
fizica cuantică nu poate prezice comportamentul
particulelor subatomice decat in termeni
statistici sau probabilişti, bazaţi pe observaţii
empirice. Este ca şi cum ai fi nevoit să
priveşti un meci de baseball, pentru a face o medie a
loviturilor unui anumit jucător.
Indiferent care este media sa, nu poţi prezice
niciodată cu precizie cum va fi următoarea sa
lovitură.
Einstein s-a despărţit definitiv de fizica cuantică atunci
cand a făcut celebra sa
afirmaţie: „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”.
La fel ca mulţi alţii, era şi el convins
că fizica cuantică nu face decat să descrie fenomene
care vor putea fi prezise candva in
termeni de cauză şi efect. Aşa cum a evoluat,
mecanica cuantică nu reprezintă din această
perspectivă decat o ştiinţă incompletă, care nu poate
prezice altceva decat probabilităţi.
Nefiind absolut precisă, dincolo de orice umbră de
indoială, Einstein şi alţii ca el au preferat
să o respingă.
Probabilităţile de care vorbeau fizicienii cuantici au
deschis noi perspective asupra
unui subiect care i-a făcut dintotdeauna pe oamenii de
ştiinţă tradiţionalişti să se simtă
foarte inconfortabil: haosul! Printr-o analogie nu lipsită
de umor, am putea considera haosul
„umbra” de dincolo de indoială.
A apărut astfel un nou domeniu de cercetare, numit
Teoria Haosului, care işi
propune să identifice şi să impartă pe categorii
fenomene rămase pană acum necunoscute.
Spre exemplu, materia din natură poate fi redusă la
anumite tipare repetitive, care dau
60
naştere unor forme geometrice nebănuite pană
atunci. Oricate simetrii şi ordini ar fi
descoperite, atat materia obişnuită cat şi cea biologică
ascund intotdeauna noi şi noi factori
impredictibili (haotici). Insuşi factorul radical al
evoluţiei poate fi incadrat in această
categorie.
Teoria Haosului afirmă că tot ceea ce poate fi
imaginat există deja sau va exista
candva. Este o viziune nelimitată asupra existenţei,
care corespunde epocii moderne, in care
tot mai multe fenomene paranormale sau anormale
incep să fie recunoscute. La randul lor,
OZN-urile se incadrează de minune in această teorie a
haosului.
Cuvantul haos a căpătat o reputaţie destul de sinistră,
care se datorează insă unei
neinţelegeri. Conceptul este cunoscut din Antichitate,
literatura ocultă populară folosind
expresia de „haos magic”. Peter L. Carroll defineşte
haosul ca fiind forţa care animă toate
evenimentele din cosmos. El afirmă că deşi alţii
folosesc termeni ca Tao sau Dumnezeu, el
preferă conceptul de haos, care „este lipsit de
semnificaţiile copilăreşti, antropomorfice, pe
care i le atribuie religia”. Evident, dacă cineva ar reuşi
să controleze forţele haosului, acesta
ar fi inzestrat cu puteri supranaturale. Ar putea fi
vorba de un Christos sau de un magician
negru, in funcţie numai de intenţiile celui care le
foloseşte.
Urmărind evoluţia fizicii, am ajuns astfel la un punct in
care această ştiinţă
incearcă să inţeleagă predictibilitatea intregului
univers. Acolo unde se termină ştiinţa,
incepe vidul creator nelimitat, care include tot ce este
fantastic, incredibil şi bizar. Deşi am
61
incercat să aduc o anumită lumină ştiinţifică asupra
OZN-urilor, fenomenele care le insoţesc
de regulă nu pot fi incadrate decat in categoria
fantasticului şi a bizarului.
Aceasta este premisa de la care vom porni in
continuare. Vom vorbi in capitolele
următoare despre extratereştri, răpiri şi implanturi.
Deşi mas-media şi o bună parte din
populaţie consideră aceste subiecte haotice şi
aberante, este important ca ele să fie studiate
şi impărţite pe categorii cu o acurateţe cat mai mare
posibilă, căci reprezintă fenomene de
masă care fac parte integrantă din realitatea noastră
şi nu mai pot fi negate de nimeni.
Voi incepe prin a descrie propriile mele experienţe
personale, care m-au condus la
intalnirea din Pleiade.
Capitolul 11
Contactul
In copilărie am fost destul de bolnăvicios. Am avut o
problemă cu limba, din cauza
căreia nu am putut vorbi pană la varsta de cinci ani.
Cand au descoperit despre ce este
vorba, doctorii m-au operat. Instantaneu, am inceput
să vorbesc. De fapt, mama povesteşte
că nu mă mai puteam opri din flecăreală. Ştiam şi
inainte să vorbesc, dar nu avusesem
ocazia să practic acest lucru. Deşi această problemă s-
a rezolvat, am continuat să mă
imbolnăvesc frecvent. Problemele mele au atins
apogeul la varsta de 12 ani, cand am leşinat
de două ori din cauza unei tulburări cardiace.
Lucrurile nu s-au imbunătăţit prea mult cand am
devenit adolescent. Mişcările
mele erau dezlanate şi nu mă putea coordona. In cele
din urmă, s-a descoperit că sufeream

62
de o boală neurologică, cunoscută popular sub
denumirea de paralizie cerebrală. Deşi
puteam gandi şi aveam o activitate cerebrală
normală, semnalele emise de creier nu
ajungeau corect la structura musculară, lucru care mă
făcea să par handicapat.
Cand am ajuns la varsta de 17 ani, aceste probleme
au dispărut subit, fără nici un
fel de explicaţii. Deşi puteam face orice doream din
punct de vedere fizic, fişa sănătăţii
mele i-a permis doctorului nostru de familie să mă
scutească de armată, incadrandu-mă la
rubrica 4-F. Nu este exclus ca incă de atunci să se fi
avut in vedere angajarea mea in
Proiectul Montauk.
Deşi nu există explicaţii oficiale care să justifice
revenirea stării mele de sănătate,
este posibil ca aceasta să se fi produs ca urmare a
unor vise extrem de ciudate pe care le-am
avut la varsta de 16 sau 17 ani. Cel mai des imi
apărea un fel de zeu uriaş, cu ochi albaştri,
păr blond şi o infăţişare cat se poate de umană.
Acesta mă lua cu el şi vizitam impreună tot
felul de locuri.
In aceeaşi perioadă cu aceste vise, am inceput să aud
o voce in mintea mea. Nu era
o voce demoniacă sau malefică, ci una foarte
inteligentă. Puteam discuta orice cu ea.
Visele şi vocea din cap au continuat să existe chiar şi
după ce starea mea de
sănătate s-a imbunătăţit dramatic, făcandu-mă să mă
intreb ce se intamplă. M-am temut
chiar să nu fi innebunit, căci era evident că aceste
experienţe nu făceau parte din
„normalitate”, aşa cum era inţeleasă aceasta de către
societate. In consecinţă, cand am intrat

63
la colegiu m-am decis să mă fac psihiatru. Am invăţat
cu această ocazie tot ce studiază
studenţii la psihiatrie şi am ajuns la concluzia că nu
sunt nebun.
La inceput, m-am temut că sufăr de sindromul
personalităţii multiple, dar am
renunţat curand şi la această temere. Cunoaşterea pe
care am dobandit-o era prea amplă
pentru a putea fi atribuită unei alte identităţi. Se
petrecea altceva.
Nu peste mult timp, am devenit senzaţia cursurilor de
hipnoză. I-am cerut
profesorului să mă aducă in stare de hipnoză şi să mă
trimită (prin regresie psihică) in
perioada viselor pe care le aveam. L-am convins pe
profesorul meu de hipnoză de
sinceritatea mea şi de faptul că eram in legătură cu
nişte extratereştri blonzi, bine făcuţi şi
cu o inălţime de 2,1-2,3 metri.
Următoarele regresii au scos la iveală faptul că aceste
creaturi erau foarte amabile
şi cat se poate de binevoitoare cu mine. I-am intrebat
pe extratereştri dacă imi vor face
vreun rău şi mi-au răspuns că nu. Au adăugat că
probabil mă gandesc la micii cenuşii, care
obişnuiesc intr-adevăr să facă examinări medicale pe
oameni, inclusiv de tip chirurgical.
Nu-mi mai amintesc numele acestui „zeu” blond, dar
ştiu că mi-a spus că rasa sa nu are
nevoie de asemenea operaţii medicale la nivelul
corpului fizic. M-a pus să stau in faţa unui
dispozitiv care i-a permis să imi stabilească pe loc
intreaga stare de sănătate. In total,
profesorul de hipnoză m-a pus să fac opt regresii in
faţa intregii clase. Acest lucru mi se
pare destul de remarcabil, căci la ora actuală nu mai
pot fi hipnotizat.
64
Regresiile au dezvăluit faptul că am fost luat in
custodia pleiadienilor la varsta de
15 ani, fiind transportat pe planeta lor pentru
restabilirea stării mele de sănătate şi pentru a
primi o educaţie corespunzătoare. Nu imi dau seama
dacă aceste intalniri s-au produs in
starea de vis sau in constelaţia propriu-zisă. Cert este
că după aceste experienţe, am căpătat
brusc o cunoaştere foarte profundă a domeniului
electronicii. Părinţii mei şi-au dat seama
de acest lucru şi au rămas perplecşi. Tot atunci mi-a
apărut şi vocea din minte, care imi
răspundea de multe ori la intrebările pe care le aveam
sau mă trimitea la sursa unde puteam
găsi răspunsurile care mă interesau. Indiferent care
este explicaţia obiectivă a acestor
experienţe, cert este că ele mi-au schimbat dramatic
viaţa in bine. Am dobandit o cunoaştere
incredibilă şi un corp mult mai sănătos decat fusese
vreodată pană atunci. Chiar şi efectele
neplăcute ale paraliziei cerebrale mi-au dispărut.
Este important să ţineţi cont de toate aceste
experienţe atunci cand veţi evalua
adevărul lucrurilor pe care le-am invăţat de la
pleiadieni despre ei inşişi şi despre planeta
lor.
Capitolul 12
Pleiadele
La varsta de 15 ani, am fost dus cu o navă spaţială la
o bază micuţă localizată pe
una din lunile lui Jupiter. Cred că era vorba de Europa.
Acolo, am fost examinat şi trecut
printr-o serie de teste. Nu am nici o amintire
neplăcută legată de acea experienţă.
Dimpotrivă, m-am simţit destul de bine. Imi amintesc
chiar că am mancat regeşte. Mi s-au

65
arătat de asemenea mijloacele prin care se distrau
extratereştrii, care erau foarte
asemănătoare cu alte noastre. Era vorba de filme,
jocuri pe calculator, etc. Era evident că
aceste fiinţe erau absolut umane şi că se bucurau de
aceleaşi lucruri ca şi oamenii de pe
pămant.
Am fost imbarcat apoi din nou pe navă şi am făcut o
călătorie lungă, care a durat
circa o zi terestră. Am ajuns astfel intr-o lume extrem
de frumoasă, in care predomina
culoarea verde şi pe care ei o numeau Alderon. Acolo,
am fost plimbat prin diferite oraşe,
cu clădiri din sticlă şi turnuri inalte. Cerul era albastru
şi peisajele aveau o frumuseţe care iţi
tăia respiraţia. Aerul era extrem de curat, nefiind
deloc poluat. Mi s-a spus că şi apa era
foarte pură. Cu mult timp in urmă, avuseseră şi ei
probleme cu poluarea, dar le-au corectat
şi au refăcut lanţul trofic natural.
Fauna de pe Alderon este foarte asemănătoare cu cea
de pe pămant. Atmosfera
planetei este mai bogată in oxigen cu circa 29-30 de
procente. Soarele lor este similar celui
de pe pămant, fiind situat la o distanţă de aproximativ
93.000.000 de mile.
Principala diferenţă intre pămant şi Alderon se referea
la construcţii şi la peisaje.
In timp ce planeta noastră este sufocată de construcţii
umane, case şi drumuri, pe planeta lor
predominau grădinile şi peisajele naturale. Existau
campii intinse, pline de verdeaţă, păduri
şi regiuni foarte mari acoperite cu o junglă sălbatică.
Pe scurt, mediul exterior lăsa impresia
unei grădini imense; chiar şi clădirile erau construite
in aşa fel incat să scoată in evidenţă

66
această impresie. In mod evident, ideea de ecosistem
avea prioritate pe planeta lor.
Refacerea oxigenului era situată in fruntea listei, iar
civilizaţia umană a fost construită ca o
anexă la marea grădină a naturii. Scopul nu era ca ea
să iasă in evidenţă, ci dimpotrivă, să
se amestece cu mediul in formă de grădină.
Mi s-a făcut un tur al oraşului. Oamenii arătau la fel ca
pe planeta noastră, dar mult
mai sănătoşi. Nu păreau nişte fiinţe controlate şi nu
consumau droguri. Din cate mi s-a spus,
fiecare făcea activitatea care ii plăcea cel mai mult şi
care i se potrivea cel mai bine, fără
restricţii. Nu exista un sistem monetar.
Clădirile erau construcţii in formă rectilinie, similare cu
alte noastre, cu excepţia
faptului că aveau colţurile rotunjite. Nu existau
acoperişuri din şindrile. Pereţii exteriori ai
clădirilor aveau o suprafaţă uniformă, ferestrele fiind
incastrate in ziduri, astfel incat să nu
deranjeze această uniformitate. Unele clădiri păreau
construite din metal, in timp ce altele
foloseau ca principal material de construcţie piatra.
Existau diferite culori, dar intotdeauna
in acord cu peisajul natural. Deşi nici o clădire nu era
rotundă şi nu avea formă de dom,
unele ferestre ieşeau in afară sub forma unor
emisfere.
Cel mai tare m-a uimit interiorul clădirilor, neputand
să-mi dau seama in ce fel
erau construite acestea. Nu existau colţuri sau
elemente de legătură. Totul părea un singur
perete omogen şi amorf. Nu exista nimic care să
amintească de o sudură, şi m-am intrebat
dacă nu cumva intreaga structură era turnată intr-o
singură matriţă.

67
In interior, pereţii erau zugrăviţi de regulă intr-o
singură culoare. Atmosfera era
foarte conservatoare, fără dungi sau alte structuri
care să iasă in relief. Mobila era simplă şi
părea construită din materiale plastice. Avea un punct
comun cu clădirile, in sensul că nu-ţi
puteai da seama cum era construită. Aveau fotolii şi
scaune cu manere, dar fără şuruburi.
Am pipăit unul dintre ele ca să-mi dau seama cum era
construit, dar nu am reuşit să inţeleg
cum ii funcţionau mecanismele.
Căminele nativilor erau unităţi familiale simple. Marea
majoritate erau risipite in
peisaj, fiind aranjate cu mult gust. Exceptand
suprafeţele plane şi colţurile rotunjite,
semănau destul de mult cu casele de pe pămant; se
incadrau insă mult mai armonios in
mediul exterior. In interior, erau mobilate bogat.
Aveau şi opere de artă, de o mare
frumuseţe. Marea majoritate erau picturi cu peisaje
ale naturii. Am văzut şi o pictură a unei
ferme. Existau asemenea ferme, deşi cea mai mare
parte a alimentelor lor erau sintetizate.
Aveau şi un fel ecrane care funcţionau pe post de
televizoare, inzestrate cu sunet, dar nu miam
putut da seama unde erau difuzoarele. Semnalul
sonor părea să fie transmis direct
simţurilor.
Nu existau străzi aşa cum le cunoaştem noi.
Transportul se făcea la pas, dar exista
şi un sistem de tele-transport public, cu ajutorul căruia
puteai ajunge in orice loc doreai.
Staţia de plecare era intotdeauna chiar in casa omului.
Nu existau vehicule de nici un fel.
După ce am terminat turul oraşului, am fost dus intr-o
instituţie educativă. Acolo,

68
am trecut printr-un proces de invăţare echivalent cu
obţinerea a patru doctorate pe pămant.
Subiectele pe care le-am studiat au fost: fizica,
electronica, psihologia şi divinitatea. Mi-au
spus că această cunoaştere imi va fi de mare folos in
timpul vieţii mele pe pămant.
In paralel cu educaţia, am fost dus la un centru
medical şi supus la tot felul de
teste. Mi-au vindecat problemele neurologice de care
sufeream, lucru care ar putea explica
dispariţia acestora aproape peste noapte in viaţa mea
terestră. Mi-au vindecat de asemenea
problemele cardiace. Medicul meu de familie mi-a
spus că s-a petrecut un miracol. Mi-a
ascultat personal inima şi a auzit o aritmie cat se
poate de clară; o lună mai tarziu, aceasta
dispăruse, şi nu putea inţelege cum. Mi-au fost
efectuate noi teste neurologice, dar
problemele de control dispăruseră. Pe scurt, eram
foarte mulţumit de noii mei prieteni din
Pleiade.
Pleiadienii sunt oameni la fel ca mine şi ca
dumneavoastră, dar mai evoluaţi.
Civilizaţia lor este mult mai veche. Trăiesc mult mai
mult decat noi, ajungand pană la varste
de 1000 de ani de-ai lor, care echivalează cu circa 700
de ani pămanteşti. Cei mai mulţi
seamănă identic, ca şi cum ar fi clonaţi. Au ochi
albaştri şi părul blond, dar personalităţile
lor diferă la fel de mult ca pe pămant. Se imbracă
simplu, de regulă intr-o singură culoare.
Practic, pe planeta lor nu există probleme de
sănătate.
In timpul şcolii, seara obişnuiam să merg acasă la
Savantul Şef. Pleiadienii au
camere pentru hobby-uri, iar camera lui era un
laborator situat in spatele casei, cu o
69
suprafaţă de circa 30 pe 10 metri. Era foarte bine
echipat şi incredibil de curat. Avea
produse electronice extrem de avansate, fără sisteme
de control pe care să le cunosc. La fel
erau şi aparatele electronice din clădirea guvernului
sau din centrele ştiinţifice pe care le-am
vizitat.
Acest om colecţiona piese tehnologice vechi, la fel
cum mie imi place să
colecţionez aparatură radio veche. Era hobby-ul lui şi
era o adevărată plăcere să-l vezi cum
se bucură de el. Mi-a spus că o parte din colecţia lui
avea o vechime de mii de ani. O parte
din aceste vechituri semănau cu echipamentele
tehnologice de pe pămantul nostru. Anumite
scule semănau de asemenea cu ale noastre, căci
nimic nu poate inlocui un om care stă la
masa sa de lucru, incercand un circuit. Nu am nici o
indoială că civilizaţia noastră se trage
din a lor. Am văzut inclusiv scaune similare cu cel de
la Montauk.
Savantul Şef a fost principalul meu profesor, dar au
mai existat şi alţii, care mi-au
explicat cum funcţionează sistemul lor stelar şi care
sunt inclinaţiile lor culturale.
Cluster-ul stelar cunoscut sub numele de Pleiade are
şase planete. Toate sunt
locuite şi alcătuiesc impreună o civilizaţie comună.
Trei din aceste lumi seamănă foarte
mult cu a noastră. Planeta Arian este centrul filozofic
şi cultural. Alderon este centrul
tehnologic, in care se efectuează toate cercetările
ştiinţifice şi intregul proces de producţie.
Aldebaran este numele planetei pe care este situat
centrul lor de apărare. Locuitorii acestei
planete se ocupă cu apărarea semenilor lor, cu care
sunt foarte protectori, uneori chiar in
70
mod excesiv.
Celelalte trei planete care alcătuiesc impreună cu
primele civilizaţia pleiadiană nu
sunt populate cu fiinţe umane. Fiinţele care trăiesc pe
ele sunt alcătuite din energie pură. Pe
una din aceste planete se situează Consiliul Suprem al
civilizaţiei (care nu este de natură
fizică). Acest consiliu este alcătuit din 12 super-fiinţe
care conduc civilizaţia pleiadiană. Nu
există o ierarhie intre ele. Sunt fiinţe de o mare
bunătate, care ar putea fi echivalate cu
ingerii din cultura noastră. Nici un pleiadian obişnuit
nu pune vreodată la indoială hotărarile
consiliului.
La fel de adevărat este faptul că nu am auzit vreodată
ca membrii consiliului să fi
luat o hotărare greşită. Practic, Pleiadele reprezintă o
societate liberă şi armonioasă, care din
perspectiva noastră ar putea părea o utopie.
Principalul factor care le-a permis să atingă
această stare extrem de evoluată a fost acela că şi-au
dezvoltat o conştiinţă colectivă care ii
leagă pe toţi unii de ceilalţi. Această conştiinţă
colectivă se manifestă ca o voce mentală pe
care o aud cu toţii şi cu care pot conversa. Nu este
vorba de un cor de voci, ci de o singură
voce; in plus, aceasta nu dă niciodată ordine şi nu
incearcă să controleze in vreun fel
individul. Este mai degrabă un prieten sau un
sfătuitor. In acest fel, fiecare pleiadian ocupă
un loc distinct in conştiinţa colectivă, fără a-şi pierde
astfel individualitatea. Dacă
umanitatea ar fi la fel de unită, nu cred că ar mai
putea avea loc vreun război sau vreo crimă
pe pămant. Există şi la noi un asemenea camp de
conştiinţă colectiv, dar este situat la nivel

71
subconştient. Cunosc personal existenţa acestui
camp, căci mi-am creat o legătură cu el, dar
nu aud o voce distinctă, aşa cum se intamplă cu
conştiinţa colectivă a pleiadienilor. Dacă
ne-am dezvolta cu toţii această calitate, am auzi
probabil şi noi această voce.
De regulă, vocea conştiinţei pleiadiene nu face decat
să mă sfătuiască şi să imi
spună unde pot găsi răspunsurile la intrebările care
mă frămantă. Din cand in cand, mă
aduce la exasperare, căci nu imi dă niciodată
răspunsuri directe, ci doar mă trimite la sursa
unde le pot găsi singur.
Din cate am aflat, istoria pleiadienilor este foarte
veche. Are mai mult de 100.000
de ani pămanteşti şi işi are originea in ceea ce ei
numesc Vechiul Univers. Au fost nevoiţi să
treacă printr-un prag şi au ajuns in această parte a
galaxiei noastre. S-au stabilit pe sistemul
stelar alcătuit din şapte stele pe care noi il numim
Pleiade. Sunt foarte convinşi insă că au
venit din altă parte a universului.
Felul in care definesc ei Vechiul Univers este destul de
vag. Este un fel de univers
pe care l-a creat la origini Creatorul şi toată povestea
seamănă intrucatva cu Războiul
Stelelor al lui George Lucas. Vechiul Univers nu era
foarte diferit de cel actual. Avea insă
anumite probleme, motiv pentru care a fost creat
universul fizic actual. Nici una din aceste
informaţii nu este insă foarte clară şi amintirile lor
despre Vechiul Univers alcătuiesc un fel
de memorie genetică. De cele mai multe ori, il
visează.
Pleiadienii susţin că ei cred intr-un Creator. Orice fiinţă
care conţine un crampei

72
din acest Creator (noi am numi acest crampei „suflet”)
este un fiu al Creatorului. In
viziunea lor, Christos a fost o proiecţie a
subconştientului colectiv al planetei noastre.
Acesta reprezintă aspectul care ne leagă pe noi cu
Creatorul universului. Christos a apărut
pe pămant pentru a ne „forţa” să ne reapropiem de
Creatorul nostru.
Nu cunosc in intregime planurile pleiadienilor in ceea
ce ne priveşte. Din cate miam
putut da seama, doresc să ne ajute să evoluăm, căci
sunt convinşi că intreaga evoluţie a
galaxiei depinde in mare măsură de planeta noastră.
Doresc de asemenea ca lucrurile să ia o
turnură mai naturală pe pămant, căci sunt foarte mari
naturalişti. Dintr-un alt punct de
vedere, sunt interesaţi de noi dintr-o perspectivă
antropologică, căci au convingerea că noi
trăim astăzi ce au experimentat ei cu sute de mii de
ani in urmă. Civilizaţia lor a inceput la
fel ca a noastră, iar studierea noastră (şi a altor
civilizaţii similare din univers) le oferă
indicii despre propria lor istorie.
Filozofia de viaţă a pleiadienilor este foarte simplă. Ei
acţionează sub incidenţa
„poruncii neamestecului in treburile interne ale
altora”. Societatea lor este in totalitate
liberă şi fiecare individ este incurajat să işi asume o
misiune sau o sarcină. Atat timp cat
sarcina respectivă corespunde unei nevoi a societăţii,
individul primeşte de la aceasta tot ce
are nevoie.
In Pleiade nu există criminalitate. Făcand cu toţii parte
dintr-o conştiinţă colectivă,
orice crimă a unui pleiadian impotriva altuia ar fi o
crimă impotriva propriei fiinţe. Atat

73
timp cat toţi acceptă filozofia de viaţă a colectivităţii,
ei nu pot cunoaşte ideea de crimă.
Singura crimă pe care o pot comite, considerată de
altfel cea mai mare intre toate, este
amestecul in treburile altui individ sau ale altei
civilizaţii. Nu pot sublinia indeajuns cat de
mult cred cu toţii in acest principiu. Orice interferenţă
in viaţa altei persoane sau a altei
civilizaţii este pedepsită cu moartea. De altfel, ei sunt
convinşi că această moarte nu este
doar fizică, ci şi spirituală. Ţin foarte mult la acest
aspect.
Acesta este motivul pentru care pleiadienii preferă să
işi trimită reprezentanţi pe
alte planete, stabilind contacte cu nativii şi
comunicand cu tot felul de fiinţe. Dacă acestea
acceptă principiile de viaţă ale pleiadienilor, ele sunt
considerate ambasadori ai planetei
respective. Bănuiesc că eu insumi sunt un asemenea
ambasador, dar există mii de fiinţe la
fel ca mine. Nu suntem cunoscuţi pe planetele pe care
trăim, dar menirea noastră este să
inducem o influenţă paşnică in mediul nostru. De
aceea, nu incurajăm nici un fel de
violenţă sau act terorist. Nu incurajăm nici măcar
actele de insubordonare civică. Pe de altă
parte, nu trebuie să uitaţi că şi noi, la fel ca şi
pleiadienii, suntem simpli oameni; de aceea,
nu putem respecta acest ideal in proporţie de 100%.
Deşi sunt convins că sunt un ambasador al
pleiadienilor, ale căror planuri nu par să
includă decat iubirea şi pacea, trebuie să recunosc că
nu inţeleg in totalitate ceea ce doresc
aceştia. Contactele mele pleiadiene nu mi-au dat pană
acum nici un motiv să nu-i cred, dar
asta nu inseamnă că trebuie să le acord un credit total
fără o analiză critică a motivaţiilor
74
lor.
Spre exemplu, ei cred că ei au fost cei care au
colonizat candva această planetă,
dar sunt alte persoane care afirmă că strămoşii noştri
au venit de pe Marduk sau de pe
Orion. Am ajuns să cred că toate aceste civilizaţii şi-au
stabilit colonii pe planeta noastră,
cam in aceeaşi perioadă de timp.
Alte suspiciuni legate de pleiadieni sunt cele născute
din contactele lor cu Hitler şi
cu cel de-al Treilea Reich. Este o temă foarte larg
circulată in OZN-ologie, aşa că merită să
o comentăm puţin. Din ceea ce mi-au spus contactele
mele, Hitler a primit misiunea să
prezerve sămanţa ariană (cuvant sinonim cu
„pleiadiană”) pe pămant. Acest lucru nu
presupunea in nici un caz uciderea super-duşmanilor
pleiadienilor: draconienii, care au
colonizat la randul lor pămantul, dand naştere rasei
semitice. Unica lui sarcină a fost aceea
de a proteja arienii de semiţi, creand o ţară pur ariană
pentru toţi cei care doreau să trăiască
intr-un mediu arian pur. Din păcate, Hitler a inţeles
greşit misiunea care i-a fost trasată,
deviind foarte mult de la ea.
Aşa cum spuneam mai devreme, agenda pleiadienilor
este una a iubirii şi a păcii.
Ea cuprinde inclusiv domeniul educaţiei. Scopul lor
este să ne educe in spiritul
discernămantului personal, astfel incat să nu cădem in
capcanele intinse de diferitele
organizaţii secrete care incearcă să controleze
această planetă. Pe scurt, consider contactele
mele cu pleiadienii ca un fenomen pozitiv, chiar dacă
neobişnuit, care nu poate fi contestat
sau ignorat.

75
Am studiat intensiv acest fenomen incepand de la
varsta de 25 de ani, incercand
să-mi fac un punct de vedere cat mai obiectiv. Cea
mai convingătoare dovadă a faptului că
aceste contacte sunt obiective a venit in anul 1991.
Intr-o zi, am primit un telefon de la cineva care mi-a
spus să mă duc la Gardiner
Manor Shopping Mall la ora 4:00 după-amiază. M-am
dus la mall şi am intrat inăuntru.
Totul părea in regulă. In interior erau un număr de
oameni care işi făceau cumpărăturile.
Cand am trecut de uşa de la intrare, m-am simţit de
parcă aş fi trecut printr-un zid. Luminile
s-au stins şi oamenii au dispărut. Mă simţeam de
parcă aş fi făcut un salt in timp. Am
incercat să-mi dau seama ce se intamplă. La un
moment dat, am intalnit un paznic de noapte
şi l-am salutat. Ceasul arăta ora 3:00 dimineaţa.
Am văzut apoi un coridor luminat care mergea in
direcţie opusă faţă de uşa de la
intrare. Mi-am adus aminte că atunci cand am primit
telefonul, mi s-a spus să o iau pe acest
coridor. La capătul lui am intalnit trei oameni care ar fi
trebuit să fie contactele mele
pleiadiene. Ca să fiu sigur că nu visez, am scris un
mesaj pe o foaie de hartie: „Am fost aici
la ora 3:00 dimineaţa”, pe care l-am aşezat intr-un
ghiveci cu flori, cu scopul de a verifica
mai tarziu dacă experienţa a fost reală sau nu.
Amintirile noastre sunt uneori inşelătoare.
Cert este că in acea noapte am avut un contact cu
sursele mele pleiadiene.
A doua zi dimineaţa, mi-am amintit o parte din aceste
experienţe şi m-am decis să
mă intorc la mall pentru a incerca să recuperez
bileţelul pe care l-am lăsat in ghiveciul cu

76
flori. Am intalnit acelaşi paznic cu care vorbisem
noaptea trecută şi am vorbit cu el. Şi-a
adus aminte de mine şi mi-a spus că in mod normal ar
fi trebuit să mă tragă la răspundere
pentru că mă plimbam prin mall după ora inchiderii,
dar, dintr-un motiv sau altul, nu a făcut
acest lucru. Nu-şi putea explica de ce. Am ajuns apoi
la locul in care se afla ghiveciul şi am
găsit in el bileţelul lăsat de mine. Acest lucru a
constituit pentru mine o dovadă dincolo de
orice indoială că am avut un contact paranormal, nu o
halucinaţie. Din punctul meu de
vedere, ţinand cont de toate experienţele prin care
am trecut şi pe care vi le-am povestit in
această carte, contactele cu pleiadienii au fost cat se
poate de reale.
Capitolul 13
Extratereştrii
Deşi contactele mele cu extratereştrii s-au produs prin
intermediul pleiadienilor,
asta nu inseamnă că nu există şi alte creaturi care ne
vizitează planeta. Intr-adevăr, există
mai multe rase extraterestre care sunt interesate de
planeta noastră. Informaţiile pe care le
deţin in legătură cu ele provin de la contactele mele
cu pleiadienii, dar şi din alte experienţe
personale, inclusiv din informaţiile pe care le-am
obţinut cat timp am lucrat pentru industria
de apărare.
Există tot felul de rase extraterestre, inclusiv unele
foarte inferioare, incapabile să
construiască nave spaţiale, sau măcar o maşină.
Pentru a putea construi ceva, o rasă trebuie
să fie capabilă de conceptualizare. Această calitate
asigură evoluţia ei pe un nivel superior
de conştiinţă.

77
De aceea, atunci cand vom discuta despre
extratereştri, nu voi aborda subiectul
raselor inferioare de pe alte planete. Cei care ne
interesează sunt extratereştrii capabili să
construiască nave spaţiale pentru a vizita pămantul şi
alte planete. Construirea unei nave
spaţiale presupune o cunoaştere de un nivel foarte
inalt, pe care nu o poate deţine decat o
rasă inzestrată cu o funcţie dinamică activă (sau
cuantică, după cum o numesc unii),
cunoscută in mod normal prin termenul de „suflet”.
Un suflet este o fiinţă care dispune de
această funcţie şi care este aruncată in continuumul
spaţio-temporal, unde este inzestrată cu
o conştiinţă. Altfel spus, noi inşine suntem fiinţe
inzestrate cu această funcţie dinamică
cuantică, fiind alcătuiţi parţial din haos (altfel spus,
fiind parţial imprevizibili). In
terminologia computerelor, un suflet poate fi definit ca
un program software autonom, care
poate primi, trimite, prelucra şi da naştere la
informaţii. De aceea, noi depăşim ca nivel de
evoluţie lumea plantelor şi animalelor, care sunt
programate exclusiv de către instinctul lor.
Extratereştrii pe care ii vom studia in continuare sunt
inzestraţi cu o conştiinţă şi cu un
suflet, fiind capabili să deducă, să raţioneze şi să işi
stabilească propria programare.
Tipurile de extratereştri sunt foarte diferite, dar forma
cea mai comună derivă din
mamifere sau din lumea animalelor. Toate acestea
sunt fiinţe umane sau umanoide, născute
candva din evoluţia animalelor de pe planeta lor. Ei
provin dintr-o lume asemănătoare
pămantului, in sensul că presupune o faună şi un
mediu capabil să susţină viaţa animalelor.

78
Animalele de pe respectivele planete au multe
similarităţi, dar şi deosebiri. De pildă, un
caine de pe o altă planetă poate fi uşor diferit de un
caine de pe pămant, dar va avea in
esenţă acelaşi statut biologic. In afara mamiferelor, pe
planetele respective există, la fel ca
pe pămant, microbi, plante, insecte şi reptile, bazate
pe acelaşi ciclu al carbonului ca şi viaţa
de pe planeta noastră. Motivul acestei asemănări este
simplu: carbonul, hidrogenul şi
oxigenul sunt elementele care interacţionează cel mai
uşor intre ele. Obţinerea amoniacului
sau a nitrogenului se realizează in condiţii mai dificile
(intrucat au molecule cu structuri
mai complexe) care nu predispun către apariţia vieţii.
Aşa se explică de ce viaţa pe pămant,
ca şi viaţa foarte multor specii de extratereştri, are la
bază ciclul carbonului. Este o simplă
chestiune de geometrie moleculară.
De aceea, cele mai comune forme umane de viaţă
extraterestră sunt cele pe
structură animală, la fel ca pe pămant. Pleiadienii fac
ei inşişi parte din această categorie.
Codul lor genetic este similar cu cel al maimuţelor.
Grupul K sau Krundenshen12, după cum
am inţeles că li se spune, este alcătuit de asemenea
din fiinţe umanoide. Aceşti extratereştri
sunt complet chei, dar dacă le pui o perucă pe cap,
seamănă destul de mult cu noi.
Altminteri, au o inălţime comparabilă cu a noastră, in
timp ce pleiadienii sunt mult mai
inalţi. Există multe alte grupuri in galaxia noastră cu o
formă umană. Printre ei se numără
inclusiv forme de viaţă mai particulare, precum
oamenii-pisică, oamenii-caini sau oameniiurşi.
Cu toţii intră in categoria mamiferelor, structura lor
genetică nefiind foarte diferită de
79
cea a oamenilor.
In afara tipului mamalian13 mai există cel reptilian şi
cel insectoid. Majoritatea
acestor forme de viaţă sunt bipede şi umanoide. Unele
au mai multe braţe sau picioare, dar
se pare că forma cea mai comună şi mai eficientă
rămane cea cu două braţe, două picioare
şi un tors. Pare să fie o chestiune de pragmatism al
evoluţiei. Desigur, din cand in cand apar
şi mutaţii.
Tipul cel mai comun de fiinţă reptiliană arată ca o
incrucişare intre un aligator şi
un om. Există un episod din Star Trek care prezintă
destul de inspirat acest tip, sub forma
unei creaturi pe nume Gorn, care s-a luptat cu
căpitanul Kirk la insistenţa unui grup de
fiinţe numite metroni. Metronii nu apar decat la
sfarşitul filmului şi seamănă destul de mult
cu pleiadienii, cu excepţia faptului că sunt mai scunzi.
Hollywood-ul a avut intotdeauna o
capacitate de neegalat de a intra in subconştientul
colectiv, extrăgand din el diferite
arhetipuri autentice. Acesta este doar un exemplu in
acest sens. Reptilienii de tipul lui Gorn
sunt destul de frecvent intalniţi in galaxia noastră,
deşi nu toţi au raturi atat de hidoase. De
regulă, sunt lenţi, dar puternici, şi nu se inţeleg deloc
bine cu rasele umane (de felul
pleiadienilor). Au capacităţi psihice remarcabile şi ii
pot hipnotiza pe oameni pur şi simplu
uitandu-se la ei.
12 Acest nume a fost receptat in stare de
mediumitate de Duncan Cameron.
13 Asociat cu mamiferele.
In afara mamalienilor şi a reptilienilor, forma de viaţă
cea mai comună din univers

80
este cea a insectoizilor. Cei mai des intalniţi sunt
extratereştrii cenuşii (sau micii cenuşii),
care reprezintă un fel de incrucişare intre o insectă şi
o rasă reptiliană. Ei păstrează
trăsăturile faciale ale reptilienilor, dar au schelete
exterioare, nu interioare (cunoscute
uneori şi sub numele de exo-schelete). Reptilienii şi
mamalienii au un schelet interior.
Există o celebră casetă video care prezintă un fel de
fiinţă cenuşie murind. Creatura se
zbate, mişcandu-se extrem de rapid. Dacă incetineşti
mişcarea cadrelor video, constaţi că ea
se mişcă intr-un interval de 1/30 dintr-o secundă. Nici
mamalienii şi nici reptilienii nu se
pot mişca atat de rapid, dar insectoizii pot. Micii
cenuşii au şi ei puterile hipnotice ale
reptilienilor, dar de multe ori sunt subjugaţi de
aceştia.
Micii cenuşii nu sunt singura rasă insectoidă, dar sunt
de departe cei mai populari
in literatura OZN. Mai există o specie de extratereştri
care seamănă cu călugăriţele
(insectele) noastre, cu singura diferenţă că au o
inălţime de circa doi metri. Sunt o rasă
foarte iubitoare, inclinată către vindecare, şi nu au
deloc virtuţi războinice.
Alte tipuri de extratereştri includ umanoizii inaripaţi
sau oamenii-păsări. Aceştia se
incadrează in categoria reptilienilor, păsările fiind ele
insele considerate reptiliene din punct
de vedere zoologic, deşi au sangele cald. Formele cele
mai inteligente de viaţă reptiliană au
sangele cald, spre deosebire de cele cu sange rece,
care sunt mai puţin avansate. Mai există
şi o a patra categorie de extratereştri despre care s-a
vorbit. Este vorba de nişte plante

81
inteligente, care o structură pe bază de celuloză.
Personal, nu am auzit niciodată despre
asemenea forme de viaţă, dar posibilitatea rămane.
Există apoi fiinţele non-fizice, alcătuite din inteligenţă
pură, despre care am vorbit
atunci cand am descris viaţa in Pleiade. Acestea
conduc destinele planetelor respective şi
promovează conştiinţa de grup care se extinde in
intreaga cultură pleiadiană. Reptilienii şi
alte forme avansate de viaţă au la randul lor o
conştiinţă de grup. Această facultate pare să
fie o etapă a dezvoltării evoluţioniste care uneşte
intreaga „bio-reţea” a unei rase.
Extratereştrii la care am făcut referire mai sus nu sunt
singurii care există in
univers. Sunt insă singurii despre care deţin informaţii,
şi oricum, reprezintă tipurile
esenţiale de viaţă din galaxie. Vom vorbi in continuare
despre felul in care au colonizat
aceste rase pămantul.
Capitolul 14
Colonizarea
Din cate mi s-a spus, primii care au aplicat ingineria
genetică pe pămant,
transformand maimuţele in oameni şi creand prima
rasă umană de pe planeta noastră, au
fost pleiadienii. Oamenii sunt atat de apropiaţi din
punct de vedere genetic de pleiadieni
incat se pot incrucişa fără probleme cu aceştia. De
fapt, suntem atat de inrudiţi cu ei incat
putem trage concluzia că intreaga umanitate de astăzi
este urmaşa lor. Pe pămant au venit
apoi şi alte rase, care au continuat să aducă schimbări
sistemului genetic al omului, astfel
incat acesta să se apropie de propria lor structură
genetică.

82
Rasa caucaziană sau ariană a fost prima rasă creată
de conştiinţa pleiadiană.
Despre rasa orientală se crede că reprezintă o
modificare genetică a pleiadienilor făcută de
micii cenuşii (cei insectoizi). Acest lucru ar explica de
ce orientalii au ochii oblici şi o
mentalitate asemănătoare albinelor lucrătoare.
Această informaţie nu reprezintă decat o
supoziţie făcută in urma anumitor sugestii provenite
de la diferite surse şi nu este menită să
ofenseze pe nimeni.
Următoarea rasă care a apărut pe pămant a fost
Abernache. Aceşti extratereştri
provin de pe planeta Marduk, citată de Sitchin in A
douăsprezecea planetă. Se presupune că
erau o rasă albă, dar au creat genetic rasa neagră. La
origini, această rasă era cunoscută sub
numele de nubieni şi au fost consideraţi nativi ai
acestei planete. Structura lor genetică a
fost incrucişată cu cea a pleiadienilor, obţinandu-se
astfel rasa neagră pe care o cunoaştem
astăzi. Marduk mai este cunoscută şi sub numele de
Nemesis sau Bete noir, care inseamnă
Bestia Neagră in limba franceză.
Reptilienii de pe Orion au făcut şi ei modificări
genetice asupra rasei pleiadiene,
creand astfel rasa semitică. Toate acestea explică de
ce rasa ariană este numită uneori şi rasa
conducătoare. Teoria afirmă că ea reprezintă arhetipul
uman primordial care a fost creat pe
pămant.
Pe langă rasele de mai sus, mai există şi cea a
nativilor americani (pieile roşii).
Deşi majoritatea legendelor lor indică faptul că provin
la randul lor din Pleiade, această
variantă nu este intru totul corectă. Identificarea lor
cu pleiadienii provine din influenţa
83
culturală a Atlantidei, care a fost o colonie pleiadiană
şi puterea conducătoare cea mai
recentă din istoria lor. Se crede că nativii americani
derivă dintr-o fiinţă care prezenta o
infăţişare umană, dar avea părul şi barba roşii,
provenită din galaxia Andromeda.
Dacă amestecăm intre ele toate cele patru rase
amintite mai sus, obţinem rasa
maronie, care poate fi considerată un amestec de
caucazieni, negri şi orientali, intr-o
combinaţie oarecare.
Insist asupra faptului că eu nu afirm că o rasă sau alta
este mai mult sau mai puţin
inteligentă decat celelalte. Tot ce am dorit a fost să
demonstrez felul in care au intervenit
diferitele rase extraterestre asupra umanităţii, dand
astfel naştere diferitelor rase umane şi
amestecului cultural care există la ora actuală pe
pămant.
Cartea Cheile lui Enoh, semnată de J.J. Hurtak, afirmă
că umanitatea de pe planeta
noastră işi trage rădăcinile de la elohim-i, care au
provenit din constelaţiile Orion şi Pleiade.
După părerea mea, această afirmaţie este corectă,
căci marea majoritate a interferenţelor in
istoria noastră au venit din această zonă.
Aceasta a fost, pe scurt, maniera in care a fost
colonizat pămantul. Vom examina in
continuare motivaţiile şi orientările diferitelor grupe
de extratereştri.
Capitolul 15
Confederaţiile de extratereştri
In galaxia noastră există trei grupe sau confederaţii.
Termenii pe care ii voi folosi
pentru a le descrie au fost receptaţi in stare de
mediumitate de către Duncan Cameron şi

84
provin de la sursa de informaţii a acestuia. Aceste
grupuri sunt: Neveronii, Confederaţia
Galactică şi Leveronii.
Grupul neveronilor este doar un alt nume pentru
Confederaţia Pleiadelor, pe care
am descris-o deja pe larg. Consideraţi de mulţi şi
„grupul extratereştrilor buni”, ei trăiesc
sub incidenţa legii neamestecului in treburile interne
ale altora.
Confederaţia Galactică este un organism similar
Naţiunilor Unite de pe planeta
noastră. Ea este alcătuită din numeroase grupuri care
s-au unit şi au format o confederaţie
de planete. Sunt un grup estul de neutru, care trăieşte
sub incidenţa aceleiaşi legi a
neintervenţiei derivată din Confederaţia Pleiadelor sau
a neveronilor, dar aplicată mai puţin
sever ca in cazul acestora. In timp ce Confederaţia
Galactică are un anumit cod care le
permite să intervină pentru a păstra echilibrul sau
pentru a salva pe cineva dintre ai lor,
codul neamestecului in treburile interne ale altora pe
care il aplică pleiadienii este
necondiţionat. Chiar dacă riscă să piardă o navă pe
această planetă, pleiadienilor le este
interzis să işi aplice tehnologia mai avansată pentru a
le face rău oamenilor şi a-şi salva
astfel semenii. Preferă mai degrabă să trimită pe
cineva să distrugă nava, pentru a nu o lăsa
astfel pe mainile noastre.
Cel de-al treilea grup este cel al leveronilor. Duncan a
receptat un cuvant mult mai
lung şi mai complicat, dar eu prefer să aplic această
simplificare fonetică, spunandu-le
Leveroni. Cuvantul „leviatan” (legat etimologic de
cuvantul „şarpe”) derivă de la acest grup

85
al leveronilor. Ei reprezintă arhetipul diavolului sau al
unor fiinţe extrem de malefice, latura
negativă a universului. Sunt oricand dispuşi să calce
peste cadavre pentru a obţine ceea ce
doresc şi cultivă principiul potrivit căruia scopul scuză
mijloacele. Alianţa leveronilor este
alcătuită din reptilieni şi cenuşii, iar liderul lor provine
de pe planeta Draco, care işi are
orbita in jurul lui Draco Major din constelaţia Orion.
Din acest motiv, leveronii mai sunt
numiţi uneori şi Alianţa Orion.
Există şi un grup de pleiadieni care au strans
legăturile cu alianţa Orion. Sunt
rebeli fugiţi din Pleiade, dar care işi protejează cu
stricteţe semenii (pleiadieni). De fapt,
există trei grupuri de pleiadieni. Primii sunt arienii (de
la care provine şi termenul nostru, cu
conotaţii similare). Aceştia sunt ganditori, filozofi şi
visători. Unii dintre ei refuză să lupte,
indiferent de circumstanţe. Al doilea grup de
pleiadieni, cei de pe Alderon, sunt cei care
acţionează. Gandesc la fel de pozitiv ca şi primii, dar
sunt mult mai pragmatici. Numele lor
apar inclusiv in filmul Războiul Stelelor. Sunt situaţi
cumva la mijloc, intre filozofii arieni şi
războinicii din cea de-a treia categorie, care provin de
pe Aldebaran. Celor din urmă li se
mai spune şi pleiadienii negativi. Ei sunt cei care l-au
contactat pe Hitler, dandu-i sarcina de
a-i proteja pe arieni. Erau convinşi că işi protejează in
acest fel fraţii; de altfel, sunt vestiţi
prin maniera extremistă in care acţionează uneori.
Deşi aldebaranii sunt tot pleiadieni, ei se
apropie cel mai mult de grupul Orion. Nu respectă cu
stricteţe codul neintervenţiei al
celorlalţi pleiadieni şi sunt oricand dispuşi să vină pe
această planetă pentru a-şi salva un
86
seamăn pleiadian din mainile unuia din celelalte două
grupuri.
Nu cunosc exact structura draconienilor, dar ştiu că
există cel puţin trei grupuri
diferite. Unii dintre ei par să fie de-a dreptul umani. Nu
toţi sunt reptilieni sau insectoizi ca
infăţişare.
Date fiind interesele lor divergente, este evident că
universul in care trăim nu este
lipsit de conflicte. Pe de o parte, există Alianţa
Pleiadiană, care ar dori ca nimeni să nu
intervină asupra vieţii altora. Există apoi Confederaţia
Galactică, care acceptă o interferenţă
condiţionată. In sfarşit, mai există şi leveronii sau cei
de pe Orion, care nu işi doresc altceva
decat să interfereze. Speranţa lor este să transforme
pămantul intr-o anexă a Imperiului
Draconian. Acest conflict conduce la o adevărată
bătălie pentru pămant, care se transmite
intr-o manieră subtilă in intreaga ţesătură culturală a
societăţii noastre. Războiul se referă
inclusiv la aerul pe care-l respirăm, la hrana pe care o
consumăm, la maşinile pe care le
conducem, la banii pe care ii folosim, la muzica pe
care o ascultăm, la politicienii pe care ii
votăm, etc.
In sinteză, viaţa de pe pămant nu este lăsată să
evolueze la voia ei. Toată lumea se
amestecă şi interferează. Fiecare grup incearcă să
caştige controlul asupra celorlalte, iar unii
dintre ei nu se sfiesc să folosească mijloace brutale
pentru a-şi atinge scopurile. Ajungem
astfel la una din cele mai sinistre modalităţi de
subjugare a populaţiei de pe pămant: răpirile
şi implanturile.
Capitolul 16
Răpirile
87
Majoritatea răpirilor pot fi clasificate in două grupe:
răpiri ale extratereştrilor şi
răpiri ale guvernului. Atunci cand spun „guvern”, nu
mă refer la oficialii aleşi de faţadă, ci
la acei Iluminaţi care alcătuiesc o societate secretă şi
misterioasă, care conduce cu adevărat
societatea, folosindu-se in acest scop de toate
instituţiile statului. Acest grup s-a infiltrat la
toate nivelele societăţii, aplicand mijloace de control
al minţii dintre cele mai abjecte, dar se
concentrează indeosebi asupra unor centre de putere,
cum sunt: armata, marile corporaţii şi
toate celelalte sfere de influenţă, inclusiv guvernul.
Este interesant de remarcat că pe la mijlocul anilor 90,
foarte multe programe de
televiziune au vorbit de fenomenul răpirilor de către
extratereştri. Ai fi zis că „adevărul”
incepe să iasă la suprafaţă. In realitate, extratereştrii
au fost folosiţi in acest caz ca paravan,
căci guvernul are propria sa agendă a răpirilor, dar ar
prefera ca aceasta să rămană secretă,
punand-o in intregime pe seama străinilor veniţi din
spaţiul cosmic. Şarada merge chiar mai
departe. Foarte mulţi oameni care işi amintesc sub
hipnoză că au fost răpiţi, pun acest lucru
pe seama extratereştrilor, chiar dacă au fost răpiţi de
guvern. In realitate, in mintea lor au
fost implantate amintiri superficiale, care se suprapun
peste cele profunde, pentru a fi
convinşi că au fost răpiţi de extratereştri, şi nu de
guvern. Pentru guvernanţi este foarte
convenabil să dea vina pentru toate răpirile pe
extratereştri. Potrivit anumitor estimări,
guvernul este responsabil pentru majoritatea răpirilor,
in timp ce micii cenuşii nu sunt
responsabili decat pentru 20-30% dintre acestea.

88
In grupa răpirilor făcute de extratereştri, avem trei
categorii: răpiri fizice, astrale şi
prin inducţie. Răpirile fizice se referă la răpirile in
corpul fizic ale celor in cauză, care sunt
aşezaţi apoi pe mese, unde li se fac anumite operaţii.
Răpirile astrale se referă la răpirea
sufletului in afara corpului fizic şi la manipularea lui
prin mijloace electronice sau altele,
mai subtile. Inducţiile se referă la pătrunderea astrală
in sufletul altei persoane şi executarea
anumitor operaţii la acest nivel, prin incălcarea
liberului arbitru al celui in cauză. Acest gen
de manipulări sunt cele mai greu de recunoscut.
Mulţi dintre cei care au fost supuşi acestor răpiri
afirmă că au trecut literalmente
prin pereţii casei lor, fiind traşi afară de o forţă
misterioasă. Este vorba de un procedeu de
inducţie fizică, extratereştrii avand tehnologia
capabilă să reducă masa corporală la zero,
astfel incat să poţi fi tras printr-un zid. Este posibil şi
fenomenul astral, dar cercetările pe
care le-am făcut mă fac să cred că majoritatea acestor
răpiri sunt fizice.
Răpirile fizice includ de regulă extracţia anumitor
mostre sexuale. De la femei este
luat un ovul, iar de la bărbaţi sunt prelevate celule
spermatice. Există şi cazuri in care s-au
făcut biopsii ale testiculelor sau ovarelor. In asemenea
cazuri, ei taie pielea din spatele
scrotului şi scot testiculele din săculeţ. Tubul care le
susţine este suficient de lung pentru a
permite acest lucru. După ce am auzit asemenea
rapoarte, am intrebat un medic, care mi-a
spus că tubul care susţine testiculele in interiorul
scrotului are o lungime de circa 13 metri14.
Celulele spermatice sunt stocate in tubul care face
legătura intre testicule şi glanda prostată.
89
Deşi acest gen de rapoarte sunt obţinute de regulă
prin regresie hipnotică, ele nu sunt deloc
imposibile din punct de vedere biologic. Un lucru este
cert: in toate aceste cazuri
extratereştrii prelevă probe genetice ale aparatului
reproductiv.
Există şi operaţii in urma cărora se prelevă mostre din
căptuşeala stomacului, atat
de la bărbaţi cat şi de la femei. In aceste cazuri, in
ombilicul persoanei este introdus un ac
mare, cu ajutorul căruia se prelevă biopsia. Dacă
extratereştrii deţin tehnologia producerii
celulelor-mamă15, ei ar putea chiar clona corpul
respectiv. Aceste celule stem conţin intregul
ADN al persoanei, in forma sa primordială.
Geneticienii au inceput să-şi dea seama că
atunci cand se diferenţiază in celule secundare, ADN-
ul celulelor primare se schimbă.
Aceste celule primare (stem) se găsesc de regulă la
nivelul stomacului, gurii, regiunii anale,
şi al altor porţiuni ale corpului aflate in contact cu
mediul exterior. Celulele din gonade
(testicule sau ovare) fac şi ele parte din această
categorie. Ele conţin intregul cod genetic al
organismului. Toate aceste lucruri sugerează că
răpirile fizice efectuate de extratereştri au
drept scop realizarea anumitor cercetări genetice.
Foarte multe persoane răpite au depus mărturie că au
văzut copii pe jumătate
umani, pe jumătate extratereştri. Nu cred că mai
există nici o indoială că cineva incearcă să
incrucişeze genetica extraterestră cu cea umană. Un
eventual motiv ar putea fi acela că rasa
extraterestră este foarte bătrană şi muribundă. Nu
este exclus ca, in timp, genetica lor să se
fi „atrofiat” sau să se fi deteriorat, determinandu-i să
incerce să işi recaştige tinereţea
90
genetică printr-o incrucişare cu rasa noastră. Este ca
şi cum ar incerca să repare stricăciunile
14 Acest gen de operaţie ar putea explica şi scrotul
imens al lui von Neumann, despre care am vorbit intr-
un
capitol anterior.
15 Cunoscute sub denumirea de celule stem (celule
nediferenţiate).
produse cu ajutorul genelor noastre. Toate aceste
fapte sugerează că extratereştrii care le
comit au o bază genetică comună cu a noastră.
Multe femei răpite işi amintesc că au intreţinut
raporturi sexuale cu un
extraterestru de sex masculin. In aceste cazuri,
extratereştrii lasă fătul să se dezvolte timp de
două luni (unii oameni vorbesc de trei luni), după care
femeia este răpită din nou şi fătul
este extras. De regulă, femeile descoperă că au rămas
gravide, dar nu ştiu cum. Două luni
mai tarziu, sarcina dispare. Asemenea rapoarte sunt
foarte frecvente şi provin de la femei
din toate regiunile ţării.
In astfel de cazuri există cel puţin două posibilităţi.
Una se referă la o fertilizare
propriu-zisă, cu ajutorul unui extraterestru de sex
masculin, la fel ca in cazul menţionat mai
sus, iar cealaltă alternativă se referă la o insămanţare
artificială a mostrei prelevate de la
femeia răpită, folosindu-se ADN extraterestru, după
care mostra este implantată la loc in
trupul femeii, unde este lăsată timp de două luni. In
final, femeia este răpită din nou, iar
fătul este extras, fiind suficient de dezvoltat pentru a
putea fi incubat in continuare. Această
posibilitate este susţinută de numeroase rapoarte care
descriu fiinţe pe jumătate oameni şi

91
pe jumătate alte forme de viaţă, cum ar fi plante,
reptile, etc.
Prelevarea mostrelor genetice şi incrucişarea lor nu
reprezintă singurul scop al
răpirilor fizice. Extratereştrii execută şi implanturi.
Uneori, acestea se reduc la implantarea
unui receptor/transmiţător (un aparat care permite
deopotrivă transmiterea şi recepţia de
informaţii). Acest aparat este acordat pe o anumită
frecvenţă şi programat să recunoască un
anumit cod. Cand codul este transmis, el declanşează
o transmisie care le permite
extratereştrilor să il localizeze pe cel in cauză oriunde
s-ar afla, pentru a-l putea răpi din
nou. Acest sistem este necesar, de pildă, in cazul
femeilor cărora li se implantează un făt
care trebuie extras două luni mai tarziu. Dacă prelevă
mostre genetice de la bărbaţi,
procedează la fel.
In cazul răpirilor unor bărbaţi, mostrele de spermă
sunt prelevate cu regularitate,
nu doar o singură dată. Cunosc cazul unui bărbat care
a făcut terapie pentru a nu mai putea
fi răpit; a reuşit acest lucru, dar s-a imbolnăvit din
cauza excesului de spermă. Era atat de
obişnuit cu golirea tubului seminal dintre testicule şi
prostată de către extratereştri incat nu
s-a masturbat niciodată. După incetarea răpirilor,
celulele spermatice s-au acumulat in
cantităţi atat de mari incat au sfarşit prin a putrezi,
infectand intregul scrot. Medicul care i-a
pus acest diagnostic i-a recomandat să işi golească
din cand in cand tubul seminal.
Majoritatea răpirilor fizice sunt executate cu scopul
examinărilor genetice şi al
efectuării de implanturi. Intre acestea din urmă se
numără şi programările şi condiţionările
92
de tot felul. Implanturile sunt realizate pe cale
chirurgicală. De regulă, in urma lor nu răman
cicatrice mari, ci unele foarte subtile, care nu iţi
permit să-ţi dai seama despre ce este vorba
dacă nu ştii exact ce cauţi. Adeseori, ridurile sunt
folosite pentru a masca aceste cicatrice.
La fel, semnele din naştere de pe corp. In unele
cazuri, o linie foarte fină poate fi văzută dea
lungul şirei spinării sau in apropiere de organele
sexuale.
Majoritatea răpirilor fizice sunt executate de
extratereştrii cenuşii sau de „guvern”.
Guvernul realizează el insuşi tot felul de cercetări
medicale clandestine cu ajutorul celor
răpiţi, dand apoi vina pe extratereştri. Eu nu afirm că
extratereştrii sunt buni sau răi, dar
planurile lor sunt destul de tulburătoare, deşi nici pe
departe atat de inspăimantătoare ca
cele ale guvernanţilor noştri.
Deşi guvernul prelevă tot felul de mostre de sange şi
altele, cercetările genetice nu
reprezintă in mod tradiţional principala sa zonă de
interes. Mai presus de orice, guvernanţii
sunt interesaţi de metodele de control care presupun
condiţionarea mentală şi implantarea a
tot felul de chipuri in corp.
Dacă supui o persoană care a fost răpită unei şedinţe
de hipnoză, primele amintiri
care ii apar sunt cele legate de extratereştri. Acestea
sunt amintirile superficiale de care am
vorbit mai sus. Dacă o conduci insă din ce in ce mai
profund in interiorul subconştientului,
extratereştrii se transformă brusc in oameni, purtand
de regulă uniforme militare. Procesul
invers, potrivit căruia extratereştrii ar implanta
asemenea amintiri in subconştientul profund

93
al celor răpiţi, este improbabil, căci nu ar avea nici o
justificare logică. Dacă ar dori să
credem că răpirile sunt executate de militari, ar aşeza
aceste amintiri in partea superficială a
subconştientului, şi nu in partea profundă.
Există două nivele tehnologice folosite pentru
realizarea răpirilor fizice. De multe
ori, extratereştrii ii răpesc pur şi simplu pe cei in cauză
din maşinile lor. De regulă, iţi poţi
da seama că ai fost răpit pentru că la intoarcere te
trezeşti intr-un alt loc şi trebuie să-ţi cauţi
maşina. In astfel de cazuri se foloseşte o tehnologie
de teleportare a oamenilor pe nava
spaţială sau inapoi, de pe aceasta. Atat timp cat
călătoresc pană la destinaţie, ei simt că
plutesc prin aer, pană cand se opresc. Cea de-a doua
tehnologie este folosită de guvern.
Dacă in casa celui care urmează să fie răpit se mai
află şi alte persoane, acestea sunt aduse
in stare de inconştienţă. La fel procedează şi
extratereştrii cu cei pe care nu-i doresc, dar de
cele mai multe ori astfel de cazuri au de-a face cu
guvernul.
Există numeroase programe in derulare care intră sub
incidenţa „răpirilor
guvernamentale”. Unul dintre cele mai importante se
referă la răpirile copiilor pentru a fi
programaţi şi integraţi intr-un fel de armată super-
secretă. Scopul este ca aceasta să fie
activată in cazul declanşării unui eventual haos
naţional. Copiii sunt programaţi să răspundă
la apelul puterii din momentul respectiv, care se
schimbă doar in aparenţă, ţelul ei fiind
intotdeauna acelaşi: puterea absolută.
Această programare fizică executată de guvern este
realizată printr-un sistem de

94
electro-şocuri similar maşinăriilor folosite in azilurile
de nebuni. Una dintre cele mai
eficiente tehnici folosite stimulează electric o stare de
excitaţie sexuală pană la limita
suportabilităţii. Cand subiectul este excitat la maxim
(chiar inainte de ejaculare in cazul
bărbaţilor şi chiar inainte de orgasm in cel al
femeilor), agenţii suspendă această stare, astfel
incat subiectul să rămană in ea pe o perioadă
nedeterminată. In această stare, mintea sa
devine deschisă, acceptand orice, de pildă, un blocaj
de memorie. Această tehnologie a fost
atat de mult perfecţionată incat orice agent o poate
pune in aplicare. Şocurile electrice sunt
operate printr-un program de calculator, pus pe o
dischetă şi care poate fi rulat de pe orice
computer portabil. Singurul lucru de care mai are
nevoie agentul este o diagramă care să-i
spună cand trebuie activat subiectul.
Primul lucru pe care il face el este să işi atragă
victima, intr-un fel sau altul, după
care o conectează la computer şi rulează programul
de pe dischetă. In mintea subiectului
pot fi inserate astfel blocaje succesive de memorie,
care ascund diferite amintiri. De
asemenea, pot fi implantate ganduri in diferite
secţiuni ale minţii. De fiecare dată cand
subiectul va intra intr-o stare de excitaţie sexuală,
gandul respectiv va fi activat. Aceşti
oameni sunt de regulă programaţi să intreţină cat mai
des relaţii sexuale, pentru a menţine
astfel implantul activ.
Subiecţii programaţi pot inclusiv să transmită
informaţiile care le-au fost inoculate
atunci cand se află intr-o stare de excitaţie sexuală.
Extazul sexual este o stare magnetică şi

95
hipnotică, fiind folosit in multe ritualuri de magie. Aflat
intr-o asemenea stare, subiectul ii
poate transmite partenerului informaţiile pe care a
fost programat să i le transmită. El poate
fi chiar determinat să işi controleze actul sexual pană
la momentul in care trebuie să
transmită informaţia dorită, fără a-şi da seama ce se
intamplă. In momentul orgasmului are
loc o fuziune a minţilor celor doi parteneri. Unii tineri
sunt astfel programaţi incat pot trezi
in anumite femei o dorinţă uriaşă, aproape
miraculoasă. Dacă programatorii doresc
răspandirea in masă a unui anumit program, ei
apelează la aceşti tineri, care răspandesc
pretutindeni sămanţa care le-a fost inoculată. O idee
sau un program pot fi astfel inserate in
societate intr-o manieră cat se poate de simplă.
Programul poate fi banal, de genul:
„Cumpăraţi detergentul ABC” sau „Votaţi-l pe
politicianul cutare”, dar poate fi şi mult mai
complex. Unii bărbaţi sunt programaţi astfel incat să
intreţină chiar mai multe contacte
sexuale pe zi, cu mai multe femei. Ei devin un fel de
incubi16, cu un efect devastator asupra
femeilor. După estimările mele, circa 10% din
populaţia sub 30 de ani a fost deja
programată in această manieră.
Procesul de condiţionare este legat de cel de
programare, dar se realizează intr-o
manieră diferită. Procedura cea mai obişnuită implică
tot electro-şocurile. Doi electrozi sunt
conectaţi la creierul subiectului, căruia i se arată apoi
o poză. Să spunem că se doreşte ca
oamenii să il urască pe preşedintele ţării. In acest caz,
agenţii vor pune poza preşedintelui in
faţa subiectului, după care ii vor aplica şocuri
electrice. După o vreme, acesta va ajunge să
96
reacţioneze agresiv ori de cate ori va vedea poza
preşedintelui in faţa ochilor. Va intra in
panică şi va simţi o stare de ură faţă de preşedinte.
Condiţionarea mai este folosită şi pentru controlul
comportamentului oamenilor.
Să spunem că cineva are un anumit tip de
comportament, care nu convine anumitor factori
de decizie. Persoana este răpită şi i se provoacă
răspunsul comportamental care trebuie
„vindecat”, după care i se induce o stare de şoc chiar
in acel moment. In timp, ea va ajunge
să facă tot ce ii stă in puteri (la nivel subconştient)
pentru a evita acel răspuns
comportamental. Există şi alte circumstanţe, mai
complexe, care pot fi provocate, dar de
regulă acestea sunt principiile de bază ale
condiţionării.
Extratereştrii nu au de ce să practice asemenea
metode de condiţionare. De fapt,
nici nu am auzit vreodată de un caz real de răpire
săvarşit de extratereştri in care să se fi
folosit şocuri electrice. Aceştia nu sunt nici pe departe
atat de empirici. Dacă doresc să
influenţeze mintea cuiva, dispun de tehnici mai
sofisticate, precum inducţia astrală.
Programarea astrală se realizează prin răpirea
sufletului (fiinţa astrală, acea esenţă
a omului, care nu este de natură fizică) din corpul
fizic. Orice om işi părăseşte noaptea
corpul fizic, călătorind in spaţiul astral. Unii sunt mai
conştienţi de acest proces, alţii mai
puţin. Există o tehnică ocultă străveche ce permite
conştientizarea viselor şi care a devenit
vestită in zilele noastre sub numele de visare lucidă.
Adevăratele călătorii astrale se produc
atunci cand omul işi poate părăsi in mod conştient
corpul fizic, călătorind prin mediul astral
97
şi experimentand situaţii obiective la acest nivel. Unii
oameni ajung la o cristalizare atat de
puternică a corpului lor astral incat pot apărea chiar in
formă fizică. Aşa explică unii
invierea lui Christos. Cel care işi dezvoltă suficient de
puternic această facultate poate
apărea simultan in mai multe locuri, realizand sarcini
diferite in acelaşi timp.
Extratereştrii au capacitatea de a răpi oamenii nu doar
in corpul lor fizic, ci şi in
corpul astral, ducandu-i pe nava lor. Răpirile astrale
sunt de natură energetică. Uneori,
extratereştrii nu doresc altceva decat simple mostre
de energie umană, eventual pentru a citi
modificarea nivelului energetic al corpului de la ultima
răpire. Alteori, ei doresc să ii
programeze pe oameni pentru ca aceştia să spună şi
să facă ce doresc ei. Programarea
astrală este foarte eficientă şi este practicată tot
timpul. De pildă, era folosită foarte frecvent
la Montauk.
Răpirile astrale pot fi uşor confundate cu cele fizice,
căci nu există diferenţe prea
mari intre ele. In ambele cazuri, corpul celui răpit
pluteşte către extratereştri (fie că este
vorba de cel astral, fie de cel fizic, a cărui masă a fost
redusă la zero). In cazul in care doriţi
să aflaţi dacă vi s-au făcut operaţii pe corpul fizic,
trebuie să căutaţi urme de cicatrice.
Durerea nu reprezintă o dovadă in sine, căci ea poate
fi provocată inclusiv astral.
Guvernul deţine şi el tehnologia răpirilor astrale, dar
nu aceasta reprezintă metoda
sa obişnuită de operare. Există un detaşament Psi de
agenţi guvernamentali capabili să
extragă fiinţa astrală din cea fizică. Operatorii lor pot
intra in mintea celui răpit, ştergandu-i
98
memoria sau implantand in ea ceea ce doresc aceştia.
La fel ca in cazul extratereştrilor, ei
pot face din cand in cand lecturi mentale ale celor in
cauză, fără ca aceştia să ştie. Există
oameni care sunt spioni fără să realizeze acest lucru.
Noaptea, ei sunt răpiţi, li se citeşte
16 Incub: entitate subtilă, care trezeşte prin posesiune
o dorinţă sexuală nesăţioasă (cu energia căreia se
hrăneşte).
mintea şi datele pe care le deţin sunt inregistrate.
Dacă doresc, agenţii pot răpi inclusiv fizic
persoana respectivă, făcand ceea ce doresc cu ea.
Vom discuta ceva mai tarziu despre
anumite implanturi care fac acelaşi lucru, dar acestea
nu sunt capabile să interogheze
memoria subiectului. Tot ce pot face ele este să
transmită datele culese de simţurile
acestuia.
Există cazuri in care extratereştrii şi guvernul lucrează
impreună. Se pare că există
un fel de tratat intre guvernul american şi cenuşiii din
Rigel. Guvernul nu scapă nici o
ocazie să nege acest lucru.
In afara răpirilor fizice şi astrale, mai există şi o a treia
categorie, cea a inducţiilor.
Acestea permit pătrunderea in corpul nefizic (psiho-
mental) pentru a face lecturi de date şi
programări. Procedeul diferă de cel al răpirilor astrale
intr-un singur punct: in loc să te ducă
pe tine la ei, vin ei la tine. Se pare că acest procedeu
este practicat de un grup de
extratereştri mai avansat decat cel al cenuşiilor
(probabil reptilienii). Aceştia pătrund in
corpul fizic al oamenilor (fiind ei inşişi in corpul astral)
atunci cand aceştia se află intr-o
stare vulnerabilă (de receptivitate). Aici, ei coabitează
cu gazda (fiinţa astrală a omului in
99
care pătrund) şi fac diferite operaţii. O inducţie poate
dura cateva secunde, cateva ore sau
chiar cateva luni. Scopul ei este similar celui al
răpirilor fizice sau astrale. Din cate am
aflat, guvernul nostru nu a reuşit să practice acest
procedeu.
Unii oameni confundă inducţia cu fenomenul de
posesiune. De aceea, doresc să
clarific acest aspect. Posesiunea se referă la intrarea
unui spirit in corpul unui om, preluand
in totalitate controlul asupra acestuia. De multe ori,
acest lucru se produce după o traumă.
Să spunem că cineva se sperie foarte tare cu o
anumită ocazie, părăsindu-şi corpul fizic.
Dacă acesta din urmă este incă operabil, o altă fiinţă
poate intra in el, luandu-l in posesiune,
chiar dacă a fost mort din punct de vedere clinic o
anumită perioadă de timp. In anumite
cazuri, preluarea corpului este provocată direct de
spiritul care doreşte acest lucru (care
sperie intenţionat gazda, pentru a o determina să
plece).
Asemenea fenomene se produc şi in alte cazuri. Să
spunem că unchiul Hector l-a
abuzat sexual pe micuţul Johnny atunci cand acesta
avea doar şapte ani. Johnny se sperie
atat de tare incat se decide să plece, ca să nu fie
nevoit să suporte experienţa. Inainte ca
unchiul Hector să-şi dea seama că Johnny a murit, o
altă fiinţă vine şi ii preia trupul.
Părinţii copilului observă apoi o schimbare dramatică
in personalitatea acestuia. Mai tarziu,
ei află că unchiul Hector l-a molestat şi pun
schimbarea pe seama acestui abuz. In acest fel,
ei nu-şi dau seama nici o clipă că Johnny nu mai este
Johnny, devenind intre timp Billy. El

100
invaţă să răspundă rapid la numele de Johnny şi viaţa
sa merge mai departe.
O preluare cu forţa este cu totul altceva. Ea se
produce atunci cand o fiinţă sileşte
forţat proprietarul unui corp să iasă afară din acesta,
lăsand astfel cale liberă pentru intrarea
unei alte fiinţe (eventual ea insăşi).
Deşi există şi alte scenarii posibile, acestea sunt cele
mai frecvent folosite de către
extratereştri şi de către agenţii guvernamentali. Am
scris destul de mult pe marginea acestui
subiect in celelalte cărţi ale mele din seria Proiectului
Montauk.
Capitolul 17
Aţi fost răpit vreodată?
După citirea capitolului precedent, imi imaginez că
mulţi cititori vor dori să ştie
dacă au fost vreodată răpiţi, şi dacă da, ce este de
făcut.
Mulţi oameni care au fost răpiţi au ajuns să fie siguri
de acest lucru. Alţii au trăit
tot felul de experienţe subiective, dar nu ştiu sigur ce
s-a intamplat sau ar dori să obţină o
confirmare că aceste lucruri chiar li s-au intamplat.
Mulţi ar dori să ştie cum le pot spune
celor din jur că au fost răpiţi.
Recunoaşterea unei răpiri sau a contactului cu
extratereştrii se produce la inceput
in vis. Se intamplă frecvent ca blocajele de memorie
implantate să se erodeze cu timpul,
amintirile ieşind la suprafaţă in starea de vis.
Următorul nivel este aducerea aminte in stare
de veghe a răpirii. Omul ajunge să jure că a fost luat
la bordul unui OZN, unde i s-au făcut
tot felul de operaţii. Dacă aprofundează introspecţia,
el poate descoperi in final că

101
extratereştrii nu erau decat o acoperire pentru o
răpire umană, care s-a petrecut in partea din
spate a unui camion sau intr-un alt loc obişnuit.
Printre indiciile că ai fost răpit se numără: pierderile
de memorie, imposibilitatea
de a-ţi aduce aminte ce ai făcut intr-un anumit
interval de timp, ţiuitul prelungit şi persistent
in urechi, trezirea inexplicabilă in timpul nopţii şi
apariţia subită a unor capacităţi psihice
imposibil de explicat.
Mulţi oameni doresc să investigheze ce s-a petrecut.
Unii dintre ei apelează la un
hipnotizator, cerandu-i să fie regresaţi in perioada de
timp pe care nu şi-o pot explica.
Există diferite tehnici de regresie, şi fiecare ar dori să
afle care este cea mai confortabilă
pentru el. Se pot face de-programări, dar de cele mai
multe ori simpla regresie prin hipnoză
de pe un nivel de conştiinţă pe altul este suficientă.
Din păcate, tehnicile obişnuite de
hipnoză nu reuşesc să pătrundă mai departe de
primele două straturi ale conştiinţei, care nu
permit accesul la adevăratele informaţii. Atat
extratereştrii cat şi guvernul incearcă să-şi
ascundă faptele murdare, apeland de regulă la
nivelele 3 şi 4 de conştiinţă. Există şi un al
cincilea nivel de conştiinţă, mult mai greu de accesat
insă, chiar şi de către extratereştri sau
de către guvern. Acesta este nivelul pe care se face
joncţiunea intre mintea fizică şi cea
nefizică.
Ştiu că mulţi cititori vor dori să afle mai multe despre
aceste nivele de conştiinţă;
de aceea, mă voi grăbi să afirm că acestea sunt foarte
greu de definit. Aceste diviziuni sunt
mai degrabă arbitrare, pornind de la răspunsurile
medii ale oamenilor pe care i-am observat.
102
Dacă lucrezi in acest domeniu, mai devreme sau mai
tarziu incepi să-ţi dai seama care sunt
aceste nivele de conştiinţă, chiar dacă nu le numeşti
ca atare. Există numeroase nivele de
conştiinţă care nici măcar nu au primit un nume
ştiinţific. De altfel, informaţiile corecte
legate de studiile asupra minţii umane nu prea sunt
date publicităţii. Unele cărţi afirmă că
există patru nivele de conştiinţă nefizice; după
părerea mea, sunt mai multe. Domeniul este
dificil de studiat, căci marea majoritate a oamenilor
trăiesc mai mult la nivel fizic.
Acest lucru se dovedeşte adeseori salvator, căci există
aspecte ale minţii in care
nimeni nu poate pătrunde – nici chiar cel mai ingenios
şi mai subtil dintre extratereştri. Cea
mai bună apărare in faţa răpirilor constă in a spune
„nu”. Există un adevăr ezoteric care
afirmă că nimic nu ţi se poate intampla dacă nu
permiţi tu insuţi acest lucru. Desigur, nu
este intotdeauna uşor să spui „nu”. In asemenea
cazuri, este de preferat să găsiţi pe cineva
de incredere cu care să lucraţi. Nu trebuie să uitaţi
totuşi că in ultimă instanţă, aveţi cu toţii
capacitatea directă de a vă determina singuri destinul.
Există şi un nivel superior de „răpire”, in care
subiectul simte că poate comunica
liber cu extratereştrii, fără ca liberul arbitru să-i fie
incălcat. Poate pătrunde astfel in diferite
dimensiuni, explorand aici anumite aspecte ale
existenţei, fără să suporte insă nici un fel de
traumă. Chiar şi aceşti oameni simt uneori nevoia să
fie ajutaţi să inţeleagă ce li se
intamplă.
In cazul celor care se confruntă cu probleme serioase,
primul aspect care trebuie

103
rezolvat este cel al sexualităţii. Acesta este nivelul
profund pe care se realizează orice
programare. Dacă această zonă este purificată,
celelalte blocaje vor fi mult mai uşor
rezolvate. Procesul de purificare trebuie realizat insă
cu cea mai mare precauţie. Un
practicant inţelept nu va permite niciodată ieşirea la
suprafaţă a intregii traume, ci doar a
unei mici părţi din aceasta. Majoritatea subiecţilor nu
ar putea suporta conştientizarea
bruscă a intregii traume. Orice om ascunde asemenea
probleme (traume psihice). Chiar
dacă acum nu mai simte nimic, au fost perioade in
viaţă cand a fost supus unor traume
fizice şi emoţionale puternice. Acestea nu dispar, ci
sunt depozitate undeva in memorie,
intr-un loc in care nu mai pot fi accesate cu uşurinţă.
Ieşirea bruscă la suprafaţă a acestor
amintiri poate reactiva intreaga durere din trecut.
Agenţii guvernamentali işi ascund programările pe
care le efectuează in spatele
unor asemenea traume. Ei prelucrează in aşa fel
mintea subiectului incat dacă acesta
incearcă să pătrundă in regiunea percepţiilor
extrasenzoriale ale minţii sale să intalnească
acolo o traumă. Acest blocaj reduce capacităţile
psihice ale celui in cauză. Cu cat trauma
este mai mare, cu atat mai reduse sunt percepţiile
extrasenzoriale ale subiectului, căci
nivelele 3 şi 4 ale conştiinţei sale sunt prea ocupate
cu trauma respectivă. Practic, orice om
şi-ar putea amplifica enorm puterile psihice dacă şi-ar
purifica mintea de traume.
Procedeul de ingropare a amintirilor in spatele unor
traume este foarte ingenios.
Ori de cate ori incearcă să se apropie de această zonă,
subiectul intră in panică, căci iniţial
104
nu vede altceva decat trauma sa. Cunosc oameni care
au incercat să treacă printr-un
procedeu rapid de de-programare, care nu a făcut
altceva decat să scoată la suprafaţă,
instantaneu, toate traumele la care au fost supuşi. Doi
dintre aceştia au fost suficient de
infumuraţi să creadă că pot face faţă. Amandoi au
clacat, iar unul dintre ei chiar a avut un
accident de maşină. Atat persoanele răpite, cat şi cele
care doresc să practice anumite
tehnici psihice, trebuie să ţină cont de aceste aspecte
atunci cand incearcă să pătrundă pe
nivelele profunde ale conştiinţei lor.
Capitolul 18
Implanturile
Vorbeam mai devreme de răpiri fizice şi astrale. In
mod similar, există implanturi
fizice şi astrale. Am avut inclusiv ocazia să văd o
unitate mentală (un gand) implantată in
aura unui individ. Acesta este implantul astral tipic,
prin care omul poate fi influenţat sau
„citit”.
Implanturile fizice se impart şi ele in două categorii:
implanturi inerte şi implanturi
biologice. Un implant inert sau pur fizic este o piesă
de metal, un cristal, un cip pe bază de
silicon sau o altă substanţă introdusă in corp. Aceste
cipuri sunt introduse de regulă la
nivelul sistemului nervos. Am descoperit recent că
multe asemenea implanturi sunt de
natură biologică. Atunci cand un subiect este răpit in
scopul de a i se face un implant
biologic, mai intai de toate i se prelevă o mostră de
structură celulară. Aceasta este apoi
manipulată genetic la nivelul ADN-ului, după care este
cultivată in condiţii de laborator,

105
pană cand rezultă un fel de organ biologic, capabil să
preia şi să transmită informaţii. Pare
foarte avangardist, dar nu există dovezi ştiinţifice care
să ateste că materialul biologic nu
poate fi folosit pe post de transmiţător radio. Spre
deosebire de un transmiţător normal, care
foloseşte fire electrice, unul biologic foloseşte
structurile bionice ale celulei, care pot fi
formatate in diferite circuite.
Recent, s-a descoperit un implant inserat in corp chiar
deasupra gonadelor la
bărbaţi. Nu sunt foarte sigur unde poate fi inserat el in
cazul femeilor. Scopul său este de a
semnala cand devine subiectul excitat din punct de
vedere sexual. Dacă acesta nu devine
excitat, nu se realizează nici o transmisiune.
Deşi aceste implanturi au de multe ori legătură cu
sexualitatea, există şi alte
situaţii. De pildă, am descoperit un caz in care
implantul era conectat la centrul optic al
creierului. Transmisiunea s-a schimbat de indată ce
mi-am fluturat mana prin faţa
subiectului respectiv.
Am descoperit un alt exemplu ciudat şi extrem de
plastic de implant biologic in
urma unei vizite pe care am primit-o din partea unui
tip din Brooklyn. Acesta mi-a cerut săi
fac o scanare pentru implanturi. La vremea respectivă
foloseam analizoare de spectru,
oscilatoare de reţea (un aparat care caută reţele de
rezonanţă) şi alte echipamente capabile
să descopere circuite radio. Deplasand un asemenea
aparat pe deasupra corpului său, am
descoperit un semnal in regiunea abdomenului. Dacă
indepărtam aparatul de abdomen,
semnalul scădea in intensitate, dispărand aproape
complet pe analizorul de spectru. Orice
106
electronist ştie că analizoarele de spectru nu sunt
foarte precise; de aceea, am setat
analizorul astfel incat să dea un semnal identic cu cel
receptat din trupul individului, pentru
a-l identifica. Speranţa mea era să descopăr frecvenţa
pe care emitea transmiţătorul
implantului. Spre uimirea mea, am descoperit că
aceasta era identică cu frecvenţa Canalului
25 din Brooklyn!
Era o descoperire de necrezut. Am convertit semnalul
astfel incat să poată fi citit
pe un monitor de televizor. Era indiscutabil Canalul
25, pe care l-am putut vedea pe ecran.
Omul intercepta frecvenţa unui post de televiziune.
Mai exista o ciudăţenie: transmiţătorul
său acţiona la fel ca un repetitor simplex. Acesta este
un aparat inzestrat cu un receptor care
primeşte un semnal. După o scurtă pauză, el
retransmite semnalul. Se numeşte repetitor
deoarece repetă semnalul. Implantul individului era
ciudat deoarece receptorul şi
transmiţătorul erau pornite in acelaşi timp. Un cititor
obişnuit nu va inţelege despre ce este
vorba, dar ca expert in electronică, am rămas uimit.
Nu am mai văzut niciodată un
asemenea aparat şi nu-mi imaginez cum poate fi
construit el.
După ce m-am gandit o vreme, mi-am dat seama că
cineva a creat un sistem cat se
poate de ingenios. Transmisiunile reale ale implantului
erau ascunse in spatele semnalului
Canalului 25. Dacă cineva se apropia cu un receptor
radio şi incerca să recepteze semnalul,
acesta era comutat pe cel al Canalului 25. Cum
individul trăia in zona in care emitea acest
post de televiziune, nimic nu ar fi părut ciudat.
Informaţiile video călătoresc printr-un puls
107
sincronizat. Aspectul ingenios al acestei transmisii prin
implant era legat de faptul că
aceasta se realiza chiar sub frecvenţa de puls
respectivă. Altfel spus, era o transmisiune
clandestină.
Cand omul nostru şi-a dat seama că are ascuns in
corp un transmiţător, s-a oferit
voluntar pentru raze X. I-au fost făcute mai multe
radiografii, dar nici un implant nu a fost
descoperit. Scanarea cu MRI a scos insă la iveală un
săculeţ de ţesut situat intr-un loc unde
nu avea ce căuta. Era un simplu depozit de grăsime,
conectat direct la vasele de sange, a
comentat doctorul. Lucrurile incepeau să se
lămurească. Se ştie că sangele este o soluţie
alcalină, acţionand ca un conductor perfect. Vasele de
sange treceau direct prin regiunea
genitală, acţionand ca o antenă pentru implant.
Acesta era acţionat biologic, fiind un
instrument viu.
Mai există o categorie de implanturi, care acţionează
parţial ca un computer
portabil, fiind situat sub osul pieptului. In partea
stangă, deasupra inimii, poţi găsi uneori un
cip. Acesta acţionează ca Unitate Centrală de
Procesare (UPC) a implantului. Aici sunt
inmagazinate memoria şi programele care trebuie
activate. In partea inferioară a cutiei
toracice se află implantul biologic, care acţionează ca
transmiţător. El receptează semnale
pe care le trimite la cipul UPC din partea superioară.
Ambele dispozitive sunt conectate
printr-o reţea extrem de fină de fire cu un alt cip,
situat la baza gatului. Acesta reprezintă
interfaţa neuronală care face legătura cu măduva
spinării sau cu creierul.

108
Acest tip de implant conţine cate un grup de cinci
electrozi pentru fiecare nerv.
Atunci cand un impuls nervos călătoreşte de-a lungul
unui neuron, el este receptat de unul
dintre aceşti electrozi. Un altul anulează impulsul, in
timp ce un al treilea poate reinsera
acest impuls, sau unul diferit. Ceilalţi doi electrozi fac
acelaşi lucru, dar cu impulsurile care
călătoresc in sens invers, anulandu-le. In acest fel
poate fi accesată intreaga „reţea
neuronală”, influenţand toate funcţiile motorii ale
omului. Evident, este un aparat foarte
sofisticat.
Alte cercetări au indicat că transmisiunile pe frecvenţe
inalte scoteau la iveală un
puls neregulat care semăna cu cele indicate de
informaţiile neurologice menţionate mai sus.
Acesta ar putea fi semnalul folosit pentru a face
transmisii cu acest tip de implant, dar nu
sunt foarte sigur de acest lucru.
Motivul pentru care acest implant nu a putut fi
descoperit anterior era că acesta se
inchidea automat la orice incercare de testare a
reţelei neuronale pentru a-l descoperi. Din
fericire, am avut ocazia să cunosc un tanăr la care
dispozitivul funcţiona prost şi nu s-a
inchis. I-am făcut imediat scanarea pentru implanturi
şi am descoperit un grup de
implanturi. Spre surpriza mea, am constatat că
puteam face legătura cu UPC folosind o
funcţie empatică care corespundea codurilor pe care
le cunoşteam de cand lucram pentru
Proiectul Montauk. Am putut astfel să inchid
dispozitivul, să-l repornesc, şi am putut chiar
scana o parte din amintirile care i-au fost inregistrate
atunci cand a fost programat. Toate

109
acestea se petreceau cu mult timp inainte să aflu că
eu insumi am fost cel care a conceput in
bună măsură aceste aparate (intrucat am lucrat in
echipa celor care le-au fabricat). Cei de la
Montauk au descoperit tehnologia implanturilor cu
ajutorul meu. Aşa se explică de ce am
putut inchide şi deschide implantul tanărului respectiv
la voinţă. Pur şi simplu, circuitul
care i-a fost implantat m-a recunoscut.
Intotdeauna mi-am dorit să cred că nu am fost
implicat personal in asemenea
proiecte malefice, dar am fost nevoit să privesc
realitatea in faţă şi să mărturisesc. Am fost
unul din cei care i-au testat şi i-au programat pe
băieţii din Montauk. Cand am descoperit
acest lucru, mi-am pus imediat intrebarea: oare am
fost programat inclusiv eu insumi? Miam
pus de multe ori această intrebare, iar la ora actuală
pot răspunde: da. Am fost
programat şi este probabil să mai fiu incă, intr-o
oarecare măsură. Aşa se explică de ce
lucrez cu oameni şi de ce fac aceste cercetări. Intre
timp, m-am inconjurat de un grup de
mediumi care imi verifică activităţile, urmărind dacă
ele se realizează in beneficiul
oamenilor implicaţi sau in cel al guvernului. Sunt
foarte preocupat de acest aspect al muncii
mele. Uneori am impresia că sunt singurul om care
poate face aşa ceva, căci sunt singurul
care a ieşit din proiectul guvernamental capabil să
facă asemenea de-programări. Dacă vrei
să de-programezi pe cineva, trebuie să ştii cum s-a
efectuat programarea iniţială. De multe
ori, reuşesc să-i de-programez aproape instantaneu pe
aceşti indivizi, căci am contribuit
personal la programarea lor. Aş fi incantat să descopăr
pe cineva care să cunoască aceste
110
metode şi să mă de-programeze pe mine insumi, dar
pană la ora actuală nu am găsit pe
nimeni in care să am o incredere absolută şi care să
fie dornic să inveţe aceste metode. In
plus, trebuie să fiu tot timpul in gardă in ceea ce
priveşte propria mea securitate.
Mai există şi alte tipuri de implanturi in afara celor
descrise. Spre exemplu, există
o intreagă categorie de implanturi menite să
recepteze şi să emită semnale către o sursă
exterioară. Aceste implanturi pot fi localizate oriunde
in corp, dar se găsesc de cele mai
multe ori in spatele urechii stangi. Arată ca nişte
cioburi de cristal sau ca nişte pietricele
negre, cu tot felul de fire in interior. Este o tehnologie
extrem de avansată şi este folosită de
extratereştri pentru a-i descoperi pe cei răpiţi. De
regulă, nu afectează procesul de gandire.
Sunt simple transmiţătoare care receptează semnalul
transmis de sursă, trimiţand inapoi un
alt semnal. Acesta permite apoi localizarea
subiectului.
De multe ori, aceste transmiţătoare sunt respinse de
organismul in care au fost
implantate, ieşind la suprafaţă. Un subiect a descris
un asemenea caz, in care din frunte i-a
ieşit un cristal, in timp ce altcineva a asistat la ieşirea
cristalului din capul penisului său.
După părerea mea, implanturile făcute de agenţii
guvernamentali in regiunea genitală au la
bază modelul extraterestru. După ce au descoperit
implanturi in regiunea scrotului,
penisului sau vaginului, ei şi-au pus intrebarea de ce
fac extratereştrii aşa ceva. Au inceput
apoi să creeze propriile lor implanturi. Următorul pas a
fost imbunătăţirea tehnologiei

111
implanturilor. Locul in care sunt amplasate acestea in
corp depinde de funcţia care trebuie
monitorizată sau de structura nervoasă pe care
trebuie să o intrerupă implantul.
De regulă, aceste aparate arată ca nişte pietricele in
formă de lacrimă. Colţurile
sunt rotunjite. In mod obişnuit, sunt plasate in ţesuturi
şi lăsate acolo. Uneori, din ele ies
fire electrice care sunt legate de ganglionii nervoşi.
Pană la ora actuală nu am reuşit să
culeg semnalele pe care le trimit aceste implanturi de
cristal, aşa că nu ştiu exact ce funcţii
au.
Mai există şi alte implanturi, dar sper că am reuşit să
vă ofer o viziune de
ansamblu referitoare la complexitatea acestora. In
continuare, vom discuta despre maniera
in care pot fi detectate şi eliminate aceste implanturi.
Capitolul 19
Detectarea şi eliminarea implanturilor
Există diferite maniere in care pot fi detectate
implanturile fizice. Unele pot fi
scanate cu ajutorul unei tehnologii de ultimă oră, de
creare a imaginilor pe bază de
rezonanţă magnetică. Pot fi de asemenea sesizate cu
diferite echipamente electronice. Cea
mai uşoară modalitate constă in scanarea prin
clarviziune a aurei subiectului.
Orice implant creează o distorsiune la nivelul aurei (la
fel ca orice alt obiect care
nu aparţine in mod firesc organismului). Aura este
campul electromagnetic care inconjoară
corpul uman. Poate fi definită şi ca o interfaţă intre
suflet şi corp. Există oameni care văd
aurele la fel de clar ca orice obiect din dimensiunea
fizică. Personal, pot scana aceste aure

112
cu ajutorul mainilor şi pot sesiza distorsiunile de la
nivelul lor. Procedeul imi revelează nu
doar prezenţa unui implant, ci şi locul acestuia in corp.
Marea majoritate a oamenilor nu au la dispoziţie
echipamente electronice capabile
să recunoască implanturile. Scanarea aurei poate fi
făcută insă de orice om intuitiv care se
antrenează puţin. Puteţi incepe prin a trece mainile pe
deasupra corpului fizic (fără a-l
atinge), incercand pur şi simplu să sesizaţi
distorsiunile la nivelul campului
electromagnetic. Evident, există diferite grade de
expertiză.
După detectarea implantului, acesta poate fi eliminat.
Mai intai de toate, subiectul
trebuie să facă insă un antrenament specific de
ridicare a energiei kundalini. La origini,
acest termen a fost un concept hindus, fiind definit ca
energia primordială sau forţa vieţii
care există in orice om, in stare latentă, la baza
coloanei vertebrale, şi care se manifestă pe
un traseu şerpuit.
Orice formă de energie, inclusiv viaţa, incepe să se
manifeste printr-o structură in
formă de spirală, care devine din ce in ce mai
complexă şi mai detaliată. Această spirală
poate fi văzută in forma flăcării (focului) şi reprezintă
o emanaţie primară. Toate structurile
geometrice din natură se formează in jurul acestor
spirale, dezvoltandu-se treptat in organe
biologice. Orice structură fizică are la bază un tipar
energetic in formă de vartej, care
aminteşte de un şarpe. La om, acest vartej energetic
poartă numele de kundalini, care
inseamnă chiar şarpe. Această energie fundamentală
incepe la nivelul gonadelor, acolo unde

113
se dezvoltă germenul vieţii, după care işi incepe
drumul in spirală in interiorul coloanei
vertebrale. Pe parcurs intalneşte şapte centre
energetice care reprezintă etape ale evoluţiei.
Aceste centre au o formă de vartej şi sunt cunoscute
sub numele de chakra-e. Prima chakra
este situată la nivelul gonadelor şi controlează
instinctul de supravieţuire. Ea este strans
legată de cea de-a doua chakra, care controlează
instinctul de reproducere (activitatea
sexuală). A treia chakra corespunde plexului solar şi
controlează puterea organismului de a
supravieţui (de a se impune intr-un mediu ostil).
Primele trei chakra-e sunt considerate
inferioare, acoperind funcţiile elementare ale vieţii.
Deşi sunt „inferioare”, ele sunt la fel de
necesare fiinţei ca şi chakra-ele superioare.
Dacă avansăm in sus pornind din centrul solar,
ajungem la cel de-al patrulea centru
energetic al fiinţei, situat la nivelul pieptului. Aceasta
este chakra inimii, care controlează
emoţiile şi sentimentele. La modul ideal, ea ar trebui
să facă legătura intre chakra-ele
inferioare şi cele superioare. Inima reprezintă centrul
echilibrului. Cardiacii se simt de
multe ori şocaţi de o informaţie sau alta, care
generează o stare de dezechilibru in structura
lor, manifestată printr-un atac de cord.
Deasupra inimii se află centrul gatului. Acesta
controlează expresia verbală, care,
la modul ideal, ar trebui să treacă mai intai prin inimă.
Cine vorbeşte din inimă are un
impact mult mai mare asupra celor din jur.
Pe măsură ce continuă să evolueze, viaţa ajunge pe
cel de-al şaselea nivel,
cunoscut in mod popular sub numele de „cel de-al
treilea ochi”. Centrul este situat chiar
114
deasupra nasului şi corespunde glandei pituitare, care
este glanda endocrină de control al
organismului. Acest centru controlează intelectul şi
capacitatea de vizualizare şi de
proiecţie. Dacă blocajele sunt eliminate in totalitate la
acest nivel, individul capătă puteri
psihice considerabile.
Spirala vieţii nu se termină cu intelectul, ci continuă,
ajungand la un centru situat
in interiorul creierului, căruia ii corespunde glanda
pineală. Acesta este cunoscut sub
numele de chakra coronară (din creştetul capului) şi
simbolizează conştiinţa universală.
Face legătura cu sursa infinită de putere, din care
poate extrage energie.
Hinduşii au reprezentat grafic această evoluţie a
energiei sub forma unui şarpe,
care apare in numeroase forme de artă din
Antichitate. Fiecare chakra este desenată
simbolic ca o floare, care se deschide ori de cate ori
şarpele energetic trece prin ea de-a
lungul traseului său evoluţionist. Insuşi şarpele din
Biblie reprezintă o versiune simbolică a
acestei structuri energetice care se manifestă in
intreaga creaţie. Nu intamplător, şarpele a
fost considerat un animal sacru in foarte multe culturi
din Antichitate.
Deşi spuneam mai devreme că există şapte chakra-e
principale, pe langă ele mai
există un număr practic nelimitat de centri energetici
de mai mică importanţă. Am vorbit de
sistemul celor şapte chakra-e deoarece foarte mulţi
oameni au ajuns să il cunoască, fiind
familiarizaţi cu el. Conform educaţiei pe care am
primit-o, mai există o a opta chakra,
localizată intre cea de-a doua şi cea de-a treia.
Aceasta controlează inteligenţa primordială
115
şi universală. Poate fi inţeleasă dacă examinăm
formele primare de viaţă, care au evoluat
pornind de la instinctul sexual şi continuand cu lupta
pentru putere. Pană cand organismul
capătă un intelect personal, fiinţa nu se poate baza
decat pe această inteligenţă universală,
dacă doreşte să evolueze. Acest aspect este conştient,
dar nu şi introspectiv (nu se apleacă
asupra conştiinţei de sine). L-am menţionat mai mult
datorită faptului că majoritatea celor
răpiţi sunt programaţi prin intermediul acestei a opta
chakra.
In sinteză, kundalini se referă la un traseu energetic
excepţional de puternic, care
emană din insăşi sămanţa vieţii. La limită, ar putea fi
asemănată cu un circuit electric, care
poate fi conectat la o sursă superioară. Altfel spus,
kundalini permite punerea in legătură a
fiinţei umane cu alte forţe exterioare din univers. Aşa
se explică receptarea de informaţii din
diferite surse subtile, considerate de majoritatea
oamenilor ca fiind „superioare”. Principiul
folosit este similar celui din radio şi televiziune, in care
energia este transformată in unde
care poartă informaţiile transmise.
La omul obişnuit, energia kundalini este intotdeauna
prezentă, dar se află intr-o
stare de blocaj (latentă). In cartea Porţile percepţiei,
Aldous Huxley afirmă că, de regulă,
creierul nostru receptează toate percepţiile posibile.
Dacă am conştientiza insă simultan
toate aceste percepţii, am fi literalmente bombardaţi
şi am intra intr-o stare de haos; pe
scurt, nu ne-am mai putea găsi nici măcar drumul
către camera alăturată. Huxley a descris o
funcţie pe care a numit-o „valva de reducere”, care
filtrează percepţiile, astfel incat să nu
116
fim preocupaţi decat de acele fenomene de care
depinde supravieţuirea noastră imediată. In
acest fel, noi nu acceptăm un număr foarte mare de
informaţii receptate de creierul nostru.
Acestea sunt cele 70-90 de procente din creier care
nu sunt folosite in mod curent (despre
care se tot vorbeşte).
Am putea face un intreg studiu referitor la „valva de
reducere”, analizand dacă
aceasta a fost o greşeală de evoluţie sau un blocaj, ori
dacă a fost realizată artificial de
anumite fiinţe interesate să ne menţină intr-o stare
inferioară de conştiinţă din care să nu
putem scăpa. Dacă ţinem cont de infernalul proces de
ascundere a informaţiilor la care se
pretează guvernanţii noştri, nu putem decat să
tragem concluzia că ultima ipoteză este cea
valabilă. Instrumentele cele mai puternice prin care
este realizat acest deziderat sunt
implanturile şi controlul gandurilor.
Toate acestea ne conduc la următoarea intrebare:
cine sunt cei care manipulează?
Există mai mulţi factori implicaţi, dar de ei ne vom
ocupa ceva mai tarziu. Deocamdată,
ceea ce ne preocupă sunt implanturile sau blocajele
din calea lui kundalini şi posibilitatea
de a le elimina.
Hinduşii cred că prin stimularea chakra-ei de la baza
coloanei vertebrale, energia
incepe să urce de-a lungul traseului său sinuos. Pe
măsură ce ajunge la nivelul unei chakra,
aceasta infloreşte şi se deschide, eliminand toate
toxinele care s-au acumulat de-a lungul
mai multor vieţi succesive. După ce deschide toate
chakra-ele, şarpele ajunge in cele din
urmă la chakra coronară, unindu-se cu conştiinţa
universală şi revărsandu-se ca o ploaie
117
energetică asupra fiinţei şi in jurul acesteia.
Altfel spus, energia este trezită şi işi incepe
ascensiunea de-a lungul coloanei
vertebrale prin stimularea energiei sexuale (aceasta
este energia situată la baza şirei
spinării). Atat timp cat nu este deschisă, fiecare
chakra reprezintă un blocaj. Deschiderea ei
echivalează cu eliminarea blocajului. Această viziune
corespunde nu doar misticismului
hindus, ci şi psihologiei moderne şi fizicii cuantice.
Procesul nu este foarte simplu, şi nu ar
trebui practicat decat de cineva care ştie bine ce face.
Uneori, activarea lui kundalini poate fi de-a dreptul
copleşitoare, căci această
energie scoate fiinţa din starea sa normală de
conştiinţă (lumea care ii este familiară),
activand tot felul de energii pe care nu le cunoaşte. Pe
de altă parte, fără acest proces de
purificare, nimeni nu poate spera să atingă un nivel
superior de conştiinţă. La urma urmei,
este vorba doar de o re-cunoaştere a unor energii
naturale care existau deja in constituţia
organismului.
Foarte mulţi mistici au afirmat de-a lungul istoriei că
lumea fizică poate fi
transcensă prin activarea energiei kundalini, dar că
această călătorie este periculoasă şi
dificilă, motiv pentru care nu trebuie intreprinsă decat
după mulţi ani de pregătire
prealabilă. Una din premisele care fac atat de dificilă
această călătorie este reprimarea
conştiinţei. La ora actuală, subiectul nu mai este atat
de secret, putand fi discutat de oricine.
Calea a devenit mai disponibilă, dar simpla ei
cunoaştere (teoretică) nu este suficientă;
fiecare trebuie să o parcurgă individual. Numărul
practicanţilor diferitelor căi spirituale a
118
crescut mult in ultima vreme, iar literatura pe
marginea acestui subiect poate fi găsită in
orice librărie, dar fiecare trebuie să-şi găsească
propria sa cale.
Nu trebuie să uităm că implanturile fizice sunt cele
mai puţine. Eliminarea lor
presupune o anumită pregătire specială. Implanturile
astrale şi blocajele generate prin
tehnici de control al minţii sunt mult mai numeroase,
dar pot fi eliminate mai uşor, chiar de
către practicantul insuşi. Informaţiile din acest capitol
nu trebuie insă considerate un tratat
complet de eliminare a implanturilor. Pentru aşa ceva,
am avea nevoie de o carte intreagă.
Scopul informaţiilor de faţă este doar acela de a
asigura un ghid pentru cei care au nevoie
de aşa ceva.
Capitolul 20
Războaiele stelelor
Un alt fenomen care se incadrează in categoria
implanturilor este cel referitor la
transmisiunile de control al minţii. Natura acestora
este totuşi diferită de cea a implanturilor
de care am vorbit pană acum. Pentru a fi mai bine
inţeles, voi ilustra modul de operare al
acestor mecanisme printr-o investigaţie din viaţa
reală.
In vara anului 1995, am primit un telefon de la o
femeie pe care o voi numi Susan
DaRe. Aceasta mi-a spus că simte că este supusă unor
transmisiuni de control al minţii care
ii induc stări de slăbiciune, etc. Povestea mi s-a părut
interesantă, aşa că m-am decis să-i fac
o vizită, in scopul unei scanări electromagnetice. Mă
duceam oricum la un targ de aparatură
radio care se ţinea in Virginia, iar casa ei imi era in
drum, fiind situată in apropiere de Fort
119
Meade, o bază militară din Maryland. Cand am ajuns,
am ieşit impreună la un restaurant,
impreună cu prietenul ei, Bruce. Aici, femeia a inceput
să-mi spună povestea vieţii ei.
Susan s-a născut in anul 1951, fiind adoptată de o
familie germană care s-a stabilit
in America după cel de-al Doilea Război Mondial, unde
a fost implicată in cel de-al Treilea
Reich al lui Hitler. Familia respectivă şi-a făcut o
afacere in Midwest, dar găzduia frecvent
membri ai unor servicii secrete precum CIA sau NSA.
Pe cand era adolescentă, Susan a
primit un fel de iniţiere magică, in urma căreia
pretinde că a rămas cu capacităţi psihice
uluitoare.
La maturitate, Susan şi-a căutat tatăl natural şi a
descoperit că acesta a făcut parte
din cea mai inaltă ierarhie a serviciilor secrete ale
armatei americane, fiind detaşat foarte
mulţi ani in Egipt. Acesta este unicul lucru pe care l-a
descoperit, cu excepţia faptului că
tatăl său nu dorea să ia legătura cu ea.
După ce şi-a incheiat povestea vieţii, Susan mi-a spus
că este in continuare
controlată şi că familia ei de adopţie continuă să aibă
foarte multe legături cu comunitatea
serviciilor secrete (CIA). A adăugat că este absolut
convinsă de adevărul teoriei care susţine
că originea CIA are legătură cu forţele naziste SS. Mi-a
spus că motivul pentru care este
monitorizată este legat de afacerea familiei sale. După
ce tatăl ei adoptiv a murit, ea a
moştenit jumătate din afacere, alături de fratele ei
vitreg. Afacerea era evaluată la circa 14
milioane de dolari. Susan credea că serviciile secrete,
in asociere cu unchiul ei (cel

120
specializat in magie neagră) doreau să scape de ea,
pentru ca fiul natural al familiei să pună
mana pe intreaga avere.
După masă, ne-am indreptat către casa lui Susan. Mi-
am inceput imediat studiul
electromagnetic, racordandu-mă la frecvenţa de 1080
MHz, pe care o studiam de o lună.
Am remarcat imediat că pe măsură ce mă apropiam
de maşina ei, semnalul a apărut. Cand
Susan a luat-o in faţă, semnalul a dispărut. Ai fi putut
jura că transmiţătorul semnalului se
afla in maşina femeii. Ştiam insă că acest lucru nu
este adevărat, intrucat receptasem
semnalul de-a lungul intregii regiuni Northeast şi ar fi
fost imposibil ca el să fie transmis
din maşina lui Susan. Mi-am dat seama că semnalul
de 1080 de MHz nu era direcţionat
către Susan.
După ce am sosit la ea acasă, am inceput scanarea
electromagnetică a locuinţei.
Am descoperit imediat semnalul de 1080 MHz, dar şi
un semnal de 435 MHz, specific
regiunii Montauk. Am identificat de asemenea o
puternică transmisiune ELF (extrem de
joasă frecvenţă), la limita de jos a intervalului pe care
il putea recepta echipamentul meu
(intre 50-400 KHz). Am afişat pe ecran curbele
diferitelor semnale.
Semnalul de tip Montauk mi s-a părut cu deosebire
interesant, căci de cate ori il
interceptam la Montauk, se diviza. Dacă puneam cap
la cap aceste semnale divizate, rezulta
un semnal la fel ca cel pe care l-am receptat in
Maryland. In timp ce Susan se plimba prin
casă, am remarcat o serie de schimbări subtile ale
semnalului de 435 MHz. Am pus-o să se

121
mişte intenţionat, şi am constatat că ori de cate ori se
oprea, pe osciloscop apărea o
schimbare subtilă, care apărea şi pe receptor. Am
cuplat pe semnalul de 1080 MHz şi am
incercat acelaşi lucru. Dacă Susan stătea nemişcată in
maşină, semnalul devenea foarte slab.
Dacă incepea să se mişte, semnalul redevenea
puternic.
Susan mi-a arătat apoi un raport al dr. Peter Moscow,
preşedintele Asociaţiei de
Psihotronică din SUA şi un mare savant in domeniul
magnetismului bioelectric. A studiat
radionica impreună cu Wilhelm Reich şi ii cunoşteam
foarte bine opera. Raportul său indica
faptul că Susan avea un traumatism cerebral şi că
fusese supusă unor campuri
electromagnetice aberante de tip ELF şi VLF. Am
identificat eu insumi aceste campuri
(semnalele de 1080 MHz şi de 435MHz).
In urma acestui raport, Susan şi-a făcut o scanare MRI,
care a indicat că invelişul
de mielină al anumitor porţiuni din creierul ei incepea
să dispară. Aşa incepe de regulă
scleroza multiplă. Femeia era de părere că această
boală se datora transmisiunilor
direcţionate către ea. Inclin să cred că acest lucru este
posibil şi am să explic imediat de ce.
Inainte, trebuie să explic insă ce inseamnă de
fapt reţeaua de frecvenţe 435-1080 MHz17.
Aceste semnale incep ca o transmisie de particule
asemănătoare celei descrise de
mine in Piramidele din Montauk (reprodusă in Anexa B
de la sfarşitul acestei cărţi).
Intreaga idee a unui accelerator de particule constă in
forţarea unei unităţi de energie
electromagnetică (atomul de azot este cel mai indicat
pentru a interacţiona cu atmosfera) săşi
122
mărească foarte mult viteza. Cand particulele ajung la
viteza luminii, ele emană o
cantitate uriaşă de energie.
Pe planeta noastră există circa 24-36 de asemenea
acceleratoare de particule.
Fiecare dintre ele face legătura cu o serie de sateliţi
micuţi, cunoscuţi şi sub numele de
sateliţi popcorn (n.n. de mărimea unei floricele de
porumb). Sistemul face parte integrantă
din Iniţiativa de Apărare Strategică (mai bine
cunoscută sub numele de Războiul Stelelor).
Aceste raze energetice alimentează o intreagă reţea
de sateliţi care inconjoară pămantul.
Unii dintre ei multiplică razele, in timp ce alţii le
combină. Prin controlul poziţionării şi
orientării sateliţilor, forţele armate pot direcţiona o
rază combinată către orice loc de pe
glob. Dacă intr-un anumit loc este necesară o undă de
particule, ei o pot defocaliza.
Există o enigmă foarte interesantă pe care am
observat-o in legătură cu aceşti
sateliţi. Transmisiunile de 1080 MHz au o frecvenţă
suficient de inaltă pentru a putea fi
detectate cu nişte antene puternice, care să-mi
permită să indic unde se află pe cer
respectivii sateliţi la un moment dat. Enigma constă in
faptul că in orice direcţie mi-aş
orienta antena pe cer, semnalul receptat este uniform.
Dacă ţinem cont şi de afirmaţiile dr.
Nicholas Begich, lucrurile devin şi mai interesante.
Dr. Begich a publicat o serie de informaţii legate de un
proiect cunoscut sub
numele de HAARP (de la High-Frequency Active
Auroral Research Project). De fapt, este
un proiect de control al vremii, dar dr. Begich a
receptat semnalele de 435 MHz emise de

123
HAARP şi a tras concluzia că acestea reprezintă o
modalitate de control al minţii.
Pe langă cercetările dr. Begich, există la ora actuală o
teorie care susţine că s-a
descoperit o funcţie neliniară ipotetică ce poate
comuta o frecvenţă pe o altă frecvenţă. Cred
că exact acest lucru se intamplă in cazul proiectului
HAARP. Semnalele de inaltă frecvenţă
emise prin proiectul HAARP au drept scop ionizarea
energiei din straturile superioare ale
atmosferei, alcătuite in principal din azot. Azotul
ionizat (N2) acţionează apoi ca un
translator care converteşte transmisia razei de
particule de pe frecvenţa de 435 MHz pe
frecvenţa de 1080 MHz. Procedeul este ingenios, căci
nu mai necesită prezenţa sateliţilor.
După părerea mea, aceasta este una din cele mai
recente descoperiri ale tehnologiei
specifice Războiului Stelelor.
Am inceput să-mi dau seama de acest lucru cand m-
am izbit pentru prima oară de
frecvenţa de 1080 MHz şi i-am cerut lui Duncan
Cameron să facă o lectură psihică in
legătură cu ea. După ce a ascultat semnalul, Duncan
mi-a spus că acesta reprezintă
aproximativ de 2,7 ori semnalul de 435 MHz. Valoarea
este destul de apropiată. Dacă ţinem
cont de faptul că intervalul de frecvenţă de 400-450
de MHz reprezintă fereastra către
conştiinţa umană, putem impărţi 1080 MHz la 2,7 şi
obţinem 400. Raportul de 2,7 joacă un
rol important.
17 Frecvenţa de 435 MHz se referă de fapt la orice
frecvenţă cuprinsă intre 400-450 MHz, iar cea de 1080
MHz la orice frecvenţă cuprinsă in intervalul 1000-
1200 MHz. Cititorii care se pricep la tehnică trebuie să

124
ştie că semnalul receptat de mine nu era cel emis de
Sistemul de Poziţionare Globală GPS, care transmite
pe frecvenţa de 1236 MHz şi este folosit de vasele
maritime şi de avioane pentru navigaţie.
Cand i-am comunicat această informaţie prietenului
meu, fizicianul Dan, acesta a
devenit brusc foarte agitat, căci 2,77 este raportul
azotului in aerul din atmosfera
pămantului. In termeni ştiinţifici, putem nota acest
raport astfel:
MATM = 2,77 MN2
Cu alte cuvinte, dacă impărţim masa atmosferei la
masa oxigenului, obţinem exact
2,77. Această informaţie ne-a arătat că există o relaţie
intre azot şi transmisiunile pe
frecvenţa de 435 MHz. Ţinand cont de experienţa sa,
Dan a tras concluzia că cel mai
probabil avem de-a face cu o rază alcătuită din
particule de azot. Datele legate de HAARP
ne-au explicat in cele din urmă despre ce este vorba.
Dan mi-a explicat şi un anumit efect secundar care se
produce atunci cand razele
de particule se anihilează reciproc. Atunci cand azotul
şi anti-azotul intră in coliziune, ele
emit un element numit xenon. O serie de teste de
radionică făcute pe oameni iradiaţi pe
frecvenţa de 1080 MHz au arătat că aceştia conţin un
procent foarte ridicat de azot şi de
xenon in organism. Simptomele prezentate de Susan
semănau cu narcoza produsă de azot.
Toate acestea au devenit incă şi mai interesante după
lectura psihică a lui Duncan,
care ne-a spus că sistemul razelor alcătuite din
particule poate fi folosit inclusiv in ingineria
genetică. I-am transmis această informaţie unui
prieten genetician, care a verificat-o şi a

125
descoperit că este valabilă, intrucat frecvenţa elicei de
ADN este de 1100 MHz. Simultan,
altcineva mi-a arătat o carte scrisă de un canadian in
care acesta afirma că prin crearea unei
anumite frecvenţe cu o lampă de xenon se poate
obţine o formă-gand regeneratoare şi
vindecătoare.
Ideea este că se poate face inginerie genetică prin
folosirea frecvenţei de 1100
MHz, intrand astfel in rezonanţă cu ADN-ul, care poate
fi deschis şi inchis la comandă.
Anihilarea particulelor (din accelerator) permite
stabilirea unui tipar după care să se
reasambleze ADN-ul. Xenonul poate fi folosit pentru
regenerarea noului ADN. Am discutat
despre acest lucru cu prietenul meu, Al Bielek, care
mi-a spus că are un prieten savant care
a studiat intreaga reţea de sateliţi. Acesta le-a spus
colegilor din compania sa că dacă acest
sistem ar fi direcţionat către intreaga populaţie, ar
putea distruge din punct de vedere
genetic rasa umană.
Vorbeam mai devreme in acest capitol de distrugerea
invelişului de mielină al lui
Susan DaRe; acesta ar putea fi chiar efectul
degenerativ asupra căruia a avertizat prietenul
lui Al. Poate aşa se explică apariţia subită a
numeroase cazuri de mielom care au apărut in
intreaga ţară. Se pare că aceste cazuri au crescut de
cel puţin 100 de ori in ultimii cinci ani.
Altfel spus, Războiul Stelelor ar putea fi folosit pentru
a ataca sistemul nostru
imunitar şi bunăstarea noastră mentală. Am afirmat
de mai multe ori că fereastra către
conştiinţa umană este intervalul de frecvenţă cuprins
intre 400-450 MHz. Frecvenţa de 435

126
MHz este frecvenţa specifică asociată cu apariţia OZN-
urilor. Se manifestă in intreaga Cale
Lactee şi se crede că este frecvenţa care susţine
intreaga noastră realitate. Sistemul numit
Războiul Stelelor (sau cel puţin o parte din el)
transmite un semnal cuprins intre 1000-1200
MHz cu ajutorul unei raze de particule pe bază de
azot. Acest semnal reprezintă o
multiplicare a frecvenţei de 435 MHz (frecvenţa
realităţii noastre).
Semnalele pe care le-am perceput in timpul acestei
scanări electromagnetice erau
cuprinse intre 1080 MHz (2,7 x 400) şi 1124 MHz (2,7
x 416), in condiţiile in care
frecvenţa de 1100 MHz este considerată a fi fereastra
către ADN-ul uman. Aceasta din urmă
este o frecvenţă aproximativă, căci geneticianul care
ne-a furnizat informaţia nu a putut-o
localiza cu precizie. Urmarea acestei teorii nu este
greu de imaginat, dacă ţinem cont de
faptul că structura moleculară a proteinelor conţine ca
principal ingredient azotul. Raportul
azot/aer devine cu atat mai concludent. Apariţia
azotului in proteine nu contrazice
argumentul că viaţa are la bază ciclul carbonului. Pe
măsură ce evoluează către forme de
viaţă superioare, viaţa creează din ce in ce mai
proteine, care au la bază azotul.
Intenţiile programării genetice par să depăşească cu
mult războiul biologic. Printre
ele se numără posibilitatea refacerii ADN-ului, care ar
corespunde inclusiv unei dogme
mult vehiculată de curentul New Age, potrivit căreia
rasa umană trece la ora actuală printrun
proces de schimbare transdimensională. Se afirmă că
pe pămant vor apărea ingeri sau

127
alte fiinţe asemănătoare, care vor restructura corpul
uman astfel incat să rezoneze cu o
frecvenţă superioară cu o octavă. O fi adevărat, dar
nu se ştie dacă cei care generează
schimbarea sunt nişte fiinţe din alte dimensiuni sau
guvernul secret (complexul militaroindustrial),
caz in care scenariul devine teribil de real.
Posibilităţile sunt nenumărate.
Primul lucru care imi trece prin minte in legătură cu
acest subiect este că cei care
deţin puterea pe această planetă se tem să renunţe la
ea. De aceea, principalul lor interes in
controlul ADN-ului ar fi tocmai o impiedicare a
migraţiei in masă către o altă dimensiune.
Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care
studiază această tehnologie. O a doua
posibilitate ar consta in ideea că fac acest lucru
pentru a ne ajuta. Sună cam utopic, orice aţi
spune!
O altă posibilitate constă in orchestrarea proiectului in
vederea unui experiment de
mari proporţii, care ar putea afecta in bine sau in rău
continuumul spaţio-temporal in care
ne aflăm. Poate că grupările malefice care conduc
această planetă au intenţia să distrugă,
sau cel puţin să subjuge rasa umană. Intre timp, eroii
pozitivi (maeştrii realizaţi) permit
derularea acestui experiment pană in ultima clipă,
cand vor interveni, determinand saltul
umanităţii pe un nivel superior de conştiinţă. Există şi
alte variante ale acestui scenariu.
Sunt tot felul de maeştri falşi, care ar putea fi
implicaţi in acest joc.
La nord de Long Island există o insulă cu o reputaţie
sinistră, numită Plum Island.
Nimeni nu are acces pe ea şi se crede că aici s-ar afla
un centru de cercetări bacteriologice
128
in vederea unui eventual război biologic. Acest lucru a
fost cat se poate de adevărat mulţi
ani la rand, dar ştiu din surse sigure că la ora actuală
cei de acolo se ocupă cu cercetările
geneticii umane cu ajutorul acceleratoarelor de
particule (care pot fi văzute din aer).
Nici una din aceste informaţii nu işi propune să
semene panica. Important este să
cunoaştem forţele care pot fi dezlănţuite impotriva
noastră. Asta nu inseamnă că ele vor fi
intr-adevăr folosite, iar cunoaşterea lor reprezintă
oricum primul lucru pe care il putem face
in apărarea noastră.
Capitolul 21
Salvatorii pleiadieni
In vara anului 1995 am continuat să monitorizez
ciudatele transmisii pe frecvenţa
de 1080 MHz pe care le-am identificat in Maryland.
Am observat cu această ocazie că ele
alcătuiau un triunghi intre următoarele puncte
geografice: Montauk Point, Block Island şi
Gardiners Island. Semnalul de 1080 MHz emana din
toate cele trei locaţii, altminteri foarte
apropiate. Avand in vedere corespondenţele cu
fenomenele petrecute in Triunghiul
Bermudelor, am numit această structură „Triunghiul
Montauk”. Spre exemplu, două
avioane mici care zburau prin această zonă au
dispărut şi nu au putut fi recuperate
niciodată, in pofida unor cercetări intense. Nu mi-am
incheiat investigaţia ştiinţifică pe
această temă, aşa că nu pot afirma cu precizie dacă
acest fenomen se incadrează in categoria
celor din Triunghiul Bermudelor, dar aproape că aş
băga mana in foc că da.
Intr-una din excursiile pe care le-am făcut in zonă,
pentru a supraveghea acest
129
triunghi, am intrat in vorbă cu un colonel care
pretindea că este şeful sistemului Star Wars
din Montauk. Mi-a spus că ştie de cercetările mele şi
că este impresionat de ele, dar că nu
deţin incă toate răspunsurile. Omul era foarte
ingrijorat de perspectiva că in spatele
sistemului de apărare intitulat Războiul Stelelor s-ar
putea ascunde un program de control al
minţii. După părerea lui, programul nu servea decat
unor scopuri militare, de genul
doborarii navelor spaţiale, a meteoriţilor, etc. A
adăugat că dacă in spatele sistemului se
ascunde şi un program de control al minţii, ar dori să
afle, ca să ştie ce decizii să ia in
continuare.
Nu imi dau seama care erau adevăratele sale intenţii,
dar nu este ceva neobişnuit ca
proiectele secrete să aibă mai multe nivele (domenii
de activitate). Spre exemplu, un proiect
secret poate fi ascuns in spatele unei organizaţii
umanitare de tipul Crucii Roşii, care cu
greu poate fi atacată de cineva. In spatele ei se află o
organizaţie administrativă, aparent
benefică şi care nu reprezintă un pericol pentru
nimeni. Ea poate opera cu o tehnologie
aparent obişnuită, cum ar fi de pildă o uzină electrică.
O cercetare mai aprofundată ar putea
scoate insă la iveală că in spatele acestei organizaţii
se ascunde o alta, care culege, să zicem,
mostre de ADN. Organizaţia administrativă nu
reprezintă decat o acoperire a unei operaţii a
serviciilor secrete, iar uzina electrică poate fi in
realitate un accelerator de particule ca şi cel
despre care am discutat mai sus. Vă puteţi imagina…
Dacă cineva ar dori să desfăşoare un proiect in
Montauk sau altundeva, operatorii

130
ideali ar fi nişte membri ai armatei care nu ar
cunoaşte prea mult, eventual manipulaţi prin
implanturi. Portretul seamănă cu cel colonelului cu
care am vorbit atunci. Omul nu mi-a
spus prea multe, dar părea interesat ca eu să-mi
continui investigaţiile, ca şi cum ar fi dorit
să afle ceva de la mine.
Mi-am continuat aşadar cercetările referitoare la
semnalele pe frecvenţa de 1080
MHz, in special pentru că păreau să aibă o legătură cu
acceleratorul de particule din
Triunghiul Montauk. Se pare că m-am apropiat insă
prea mult de adevăr. In septembrie
1995 am avut un accident de maşină in urma căruia
mi-am fracturat capul. După ce mi-a
făcut o radiografie cu raze X, medicul mi-a spus că risc
să imi distrug complet cavitatea
sinusurilor dacă nu voi face in cel mai scurt timp o
operaţie chirurgicală. Camioneta mea a
fost distrusă, iar investigaţia a luat sfarşit.
Accidentul pe care l-am suferit a reprezentat un
mister pentru mine. Mi-am pierdut
cunoştinţa şi dintr-o dată m-am trezit că cineva dă
peste mine. Nu avea nici o logică. Se
intamplă uneori ca agenţii guvernului secret să
aranjeze diferite accidente de maşină,
folosind in acest scop şoferi antrenaţi şi echipaţi
special. Mişcarea patrioţilor a depistat insă
prea multe accidente atribuite agenţilor
guvernamentali, lucru care a creat neplăceri
oficialităţilor. Poate părea şocant, dar este adevărat.
Mijloacele mas-media nu indrăznesc să
calce pe acest teritoriu, dar de la cazurile lui Ruby
Ridge şi Waco populaţia americană s-a
supărat mult mai tare pe guvern decat ne lasă să
credem mas-media.

131
In cazul meu nu a existat un şofer intr-o maşină care a
incercat să mă scoată de pe
şosea, dar un prieten a sesizat o maşină a guvernului
parcată in imediata apropiere. Eu eram
rănit, aşa că nu puteam să fac săpături pentru a
descoperi o eventuală conspiraţie impotriva
mea, dar prietenul meu a continuat să facă cercetări.
O doamnă care a asistat la intreaga
poveste i-a spus că a văzut un om care a stat multă
vreme in maşina sa, raportand chiar
cazul la poliţie. Prietenul meu a sunat la poliţia din
Sufflok County, dar i s-a spus că nu a
existat nici o plangere de acest fel. Cazul a rămas
invăluit in mister cateva zile la rand.
Intre timp, eu eram preocupat de operaţia pe care
trebuia să o fac. Nu eram sigur
dacă intenţia care se ascundea in spatele acestei
operaţii nu era aceea de a-mi face un
implant. Medicul meu părea sincer preocupat de
cavitatea sinusurilor mele, care ar fi avut
de suferit in lipsa operaţiei. Am cerut o a doua şi o a
treia opinie, şi in final am ajuns la
concluzia că trebuie să fac operaţia. I-am spus
medicului că sunt preocupat de o eventuală
inserare a unui implant şi m-a asigurat că nu se va
preta la o asemenea activitate. Ştiam deja
din alte surse că nu era calificat să facă implanturi. De
aceea, l-am informat că dacă se
doreşte efectuarea unui asemenea implant, agenţii
federali vor apărea in ultima clipă,
aducand cu ei propriul lor echipament medical. Işi vor
flutura insignele şi vor da pe toată
lumea afară, folosind inclusiv forţa, dacă va fi necesar.
Pentru a fi absolut sigur, mi-a
permis să instalez o cameră video miniaturală care să
supravegheze coridorul care duce

132
către sala de operaţie. Am introdus in cameră un
transmiţător care să permită vizualizarea
operaţiei de către un prieten personal, aflat intr-o altă
locaţie. Aveam şi alţi prieteni care
supravegheau spitalul din exterior, pentru a vedea
dacă nu apar vehicule sau persoane
suspecte. Decat să risc, am preferat să imi iau toate
măsurile de precauţie.
Inaintea operaţiei mi s-a făcut o anestezie generală şi
mi-am pierdut cunoştinţa.
Aflat in această stare de conştiinţă modificată, am
primit vizita a doi pleiadieni inalţi. Aveau
cu mult peste doi metri şi erau imbrăcaţi in halate
medicale. Eram intr-o stare asemănătoare
visului, aşa că nu pot afirma cu precizie dacă se aflau
in stare solidă sau nu. Pleiadienii miau
spus că mă aflam pe maini bune şi că nu trebuie să-mi
fac griji. Au adăugat că medicul
era el insuşi un agent pleiadian, deşi nu era conştient
de acest lucru. Urma să-mi implanteze
in cap o placă de titan care să mă protejeze de
transmisiile cu raze de particule despre care
am vorbit in capitolul precedent. Ştiam deja de la
medic că urma să-mi implanteze in cap o
placă cu o lungime de 15-18 centimetri, cu scopul de
a-mi proteja cavitatea sinusurilor.
Informaţia că această placă urma să-mi ofere şi o
protecţie suplimentară a fost o surpriză
plăcută.
La nivel fizic, operaţia s-a dovedit una de rutină şi a
avut un succes deplin. După
numai o zi m-am intors acasă. După o scurtă perioadă
de recuperare am primit vizita unui
poliţist pe care il cunoşteam şi care era in afara
serviciului. Avea la el o armă neletală de
ultimă generaţie şi dorea să-mi facă o demonstraţie.
M-a pus să o indrept către el şi să apăs
133
pe trăgaci. Arma avea trei butoane, pe care scria:
„nemişcat”, „moleşit” şi „rigid”. Am
incercat primele două setări şi omul a incetat intr-
adevăr să se mişte. De indată ce am setat
din nou butoanele pe poziţia normală, a revenit la
starea sa obişnuită. M-a rugat să nu incerc
şi ultima variantă („rigid”), căci ştia din experienţă că
in urma ei rămane cu dureri
musculare.
Cu această ocazie s-a lămurit şi misterul accidentului.
In maşina staţionată se afla
un agent cu o asemenea armă, care nu a făcut altceva
decat să apese pe un buton,
direcţionand arma asupra mea. Mi-am pierdut
cunoştinţa şi controlul asupra camionetei,
după care am intrat intr-o maşină care trecea cu
viteză pe langă mine. Sangele care mi-a
ţaşnit din frunte a improşcat harta de langă mine,
acoperind chiar porţiunea care demarca
acceleratorul de particule. Ocultiştii numesc acest
fenomen „avertismentul sangelui”. Am
luat eu insumi toată intamplarea ca pe un semn. De
altfel, a existat şi un alt aspect al
investigaţiei mele referitoare la acceleratorul de
particule, dar nu voi insista acum asupra
lui. Este mai degrabă de natură politică decat
ştiinţifică, aşa că prefer să păstrez tăcerea
pană cand se calmează lucrurile.
Ceea ce am afirmat mai devreme despre acceleratorul
de particule poate fi dovedit
ştiinţific. La urma urmei, nu există foarte mulţi oameni
care să ştie despre ce este vorba sau
care să aibă voie să discute liber despre acest subiect.
Legiuitorii au luat in serios munca
mea, dar au procedat cu precauţie. Informaţiile pe
care le-am descoperit recent (parte dintre

134
ele mi-au fost comunicate) ar fi putut crea un
adevărat scandal politic, care ar fi inflamat
Long Island săptămani la rand. Intrucat tocmai fusese
un incendiu de proporţii in Long
Island, chiar inaintea accidentului meu, am decis să
nu mai creez unul artificial, aşa că
deocamdată vom trece mai departe.
Situaţia in care s-a petrecut accidentul ilustrează un
scenariu interesant, mai ales
dacă ţinem cont de vechiul proverb care spune că nu
există nimic intamplător. Se pare că
cineva a incercat să mă atragă intr-o capcană, iar
pleiadienii au profitat de situaţie pentru ami
insera (printr-unul din agenţii lor) o placă de titan in
cap care să mă protejeze de razele
distrugătoare. Din punctul lor de vedere, acest tip de
acţiune nu reprezintă o ingerinţă in
treburile altei persoane.
Această teorie a prins contur atunci cand am făcut
prima excursie de după accident
la Montauk. Ori de cate ori acceleratorul din Montauk
făcea transmisii energetice,
percepeam in colţul ochilor nişte scantei. De data
aceasta nu am mai perceput nimic
(datorită plăcii de titan). Doi dintre prietenii mei, care
nu remarcaseră nimic pană atunci, au
văzut şi ei scanteile, atunci cand le-am atras atenţia
asupra lor. Interesant era faptul că
atunci cand se aflau la o distanţă mai mică de şase
metri de mine, scanteile dispăreau. Se
pare că placa de titan oferă o protecţie pe o rază de
şase metri.
Placa nu este confecţionată sută la sută din titan.
Conţine de asemenea aur, argint
şi alte aliaje. Este perforată in mai multe locuri şi ar fi
interesant un studiu in sine al felului

135
in care este construită. Pe de altă parte, nu doresc
nimănui să fie nevoit să poarte in cap o
asemenea placă pentru a se proteja de transmisiile pe
frecvenţa de 1080 MHz. Sper ca
experienţa mea cu accidentul să le fie invăţătură de
minte şi altora.
Capitolul 22
Arma secretă
Există multe alte aspecte legate de OZN-uri şi de
fenomenele care le insoţesc ce
merită să fie studiate.
Niciodată in istoria umanităţii nu au atras farfuriile
zburătoare atata atenţie şi
publicitate ca in ultimii ani. Biblia confirmă faptul că
sfarşitul se apropie. Există o
adevărată avalanşă de informaţii care ne copleşesc
din toate direcţiile şi din toate domeniile.
Speranţa că umanitatea se va trezi din somnul său de
moarte este astăzi mai mare ca
oricand.
Din păcate, este evident că oamenii nu fac ceea ce
trebuie. Dacă am obţine o mai
bună inţelegere a naturii noastre electromagnetice,
am putea să ne cunoaştem mai bine. Am
comunica astfel mai uşor cu semenii noştri, dar şi cu
maşinile. Ar putea apărea o nouă
generaţie de maşini, care să respecte structura
spirituală a oamenilor. Unificarea tehnologiei
cu umanitatea ar putea vindeca pămantul, ar elimina
poluarea şi ar conduce la o regenerare
a planetei, in locul degenerării actuale. Acesta este
principalul scop al cercetărilor mele.
In pofida progresului făcut de mine şi de alţii ca mine,
există incă foarte multe
aspecte care răman ascunse. Posesorii puterii, care
beneficiază de pe urma ascunderii

136
masive de informaţii, nu vor ceda prea uşor controlul.
Dacă un OZN aterizează sau se
prăbuşeşte intr-o anumită zonă, in cel mai scurt timp
apar echipe de agenţi care adună
bucăţile găsite. Ei folosesc detectoare magnetice sau
cu radiaţii, precum şi alte echipamente
de care au nevoie. Chiar şi solul radioactiv este
adunat şi inlocuit cu un sol normal. Pomii
sunt replantaţi. Urmează apoi o a doua echipă care
soseşte şi culege tot ce pare suspect.
Cine doreşte să investigheze locul unui asemenea
accident nu are nici o şansă să găsească
vreo dovadă că acolo s-a petrecut ceva neobişnuit.
Dacă in SUA apare un cerc intr-un lan de
grau, el este imediat inconjurat de o echipă de
militari, care ascund toate dovezile şi
impiedică răspandirea oricăror informaţii legate de
incident.
De ce işi dau aceşti oameni atata osteneală?
Din punctul lor de vedere, cunoaşterea referitoare la
celelalte dimensiuni este
complet interzisă. Există un grup restrans de oameni
care profită la maxim de pe urma
imensei colectivităţi de fiinţe spirituale numită
umanitate. OZN-urile şi ştiinţele legate de
ele reprezintă informaţii confidenţiale. Dacă vreo forţă
exterioară ar incerca să vă răpească
din această dimensiune, puteţi fi siguri că puterea
terestră nu va face nimic ca să vă ajute.
Dimpotrivă. Toate acestea ne conduc către eterna
intrebare:
Ce putem face?
Cea mai bună armă de care dispunem este
inţelegerea. Asta inseamnă că toţi cei
care deţin anumite informaţii şi sunt bine intenţionaţi
ar trebui să le comunice şi semenilor

137
lor, pentru ca cei care doresc să poată continua
cercetarea diferitelor aspecte ale acestor
fenomene. In plus, ii puteţi scrie congresmanului
dumneavoastră şi celorlalţi reprezentanţi
ai puterii pe care i-aţi ales. Foarte mulţi militari şi
lucrători din industria de apărare au jurat
să păstreze secretul. Uneori, acest lucru serveşte intr-
adevăr interesului naţional, dar de
multe ori nu serveşte decat anumitor interese
particulare. Dacă legislaţia ar permite
dezvăluirea acestor secrete, America ar fi invadată de
informaţii. Legislaţia poate fi mult
imbunătăţită din acest punct de vedere. Legea
Libertăţii de Informare a fost concepută in
aşa fel incat este aproape imposibil să afli ceva.
Drama este că americanii nu au stabilit incă
ce anume serveşte cel mai bine securităţii ţării lor.
Solicitaţi o nouă legislaţie, in acord cu
prevederile Constituţiei. Atacaţi prin toate mijloacele
vălul secretului care acoperă acest gen
de informaţii şi pe care toţi cei interesaţi de OZN-uri il
contestă. Aceasta este arma noastră
secretă, alături de o mai bună comunicare şi de o
educaţie corespunzătoare pe marginea
acestor subiecte. Bătălia nu va fi uşoară, dar victoria
va fi pe măsură.
Capitolul 23
Întoarcerea acasă
Spuneam in finalul capitolului precedent că cea mai
bună armă de care dispunem
este inţelegerea. Cu cat cercetăm mai mult aceste
subiecte, comunicand cu semenii noştri şi
creand astfel o intreagă comunitate de persoane
interesate să afle adevărul, cu atat mai
puternic va deveni campul colectiv al conştiinţei
noastre de grup. Mulţi oameni interesaţi de

138
OZN-uri se folosesc de acest subiect pentru a face
„propagandă creştină”. Altfel spus, ei se
folosesc de fenomenele legate de OZN-uri pentru a
răspandi anumite dogme pe care le
consideră de inspiraţie creştină. După părerea mea,
rolul religiei merită să fie studiat dintr-o
perspectivă mai profundă.
Să luăm creştinismul. Ce ne invaţă acesta?
Datorită unui păcat originar, umanitatea a pierdut
contactul cu Creatorul ei, avand
nevoie de un intermediar sau mantuitor pentru a
reajunge la Dumnezeu. Această lecţie ne
invaţă că noi nu ne mai aflăm in lumea creată de
Acesta. Ingerii căzuţi, elohim-ii sau cum
doriţi să le spuneţi, s-au separat de lumea Creatorului
şi şi-au creat propriul lor continuum
spaţio-temporal (propria lor realitate). In teologia
creştină, acest fenomen este identificat
prin expresia: „căderea omului din Paradis sau de pe
nivelul graţiei divine”.
Incă de la inceputul „căderii”, continuum-ul spaţio-
temporal pe care il cunoaştem
ca fiind universul nostru a trebuit să fie propagat
continuu, pe o bază repetitivă şi automată,
pentru a-şi putea păstra soliditatea. Acest lucru este
realizat prin diferite proiecte spaţiotemporale
de genul Proiectului Montauk (alături de foarte multe
altele). După părerea mea,
Proiectul Montauk este principalul proiect de acest fel,
şi am două motive să afirm acest
lucru. Pe de o parte, il cunosc foarte bine, căci am
lucrat personal la el. Pe de altă parte,
investigaţiile pe care le-am făcut mi-au indicat că el
reprezintă proiectul central din această
categorie. Această afirmaţie poate părea egocentrică,
dar cei care au citit cărţile despre

139
Montauk au aflat deja foarte multe informaţii despre
unicitatea acestui proiect. El solicită
un anumit tip de atenţie, diferită de cea acordată altor
proiecte despre care am mai auzit.
Chiar dacă ar fi să nu fie proiectul central, trebuie să
recunoaştem că imaginea pe care şi-a
creat-o corespunde perfect acestui rol.
Operatorii Proiectului Montauk şi ai celorlalte proiecte
spaţio-temporale au
manipulat de atatea ori continuum-ul incat a apărut o
nouă linie temporală. Ingerii căzuţi sau
jucat atat de mult cu creaţia originală a Creatorului
incat au obţinut o realitate complet
nouă, a cărei frecvenţă elementară este de 435 MHz.
Este o linie temporală nouă, paralelă
cu cea a Creatorului, care nu mai păstrează decat
nişte legături vagi cu aceasta. Conştiinţa
christică reprezintă interfaţa intre linia temporală
creată şi cea primordială. La acest lucru se
referea Christos atunci cand spunea: „Numai prin Mine
puteţi ajunge la Tatăl”.
Dacă am putea vizualiza linia temporală primordială a
conştiinţei, cea creată de
Fiinţa Supremă, am vedea o serie de distorsiuni şi
perturbaţii care apar sub forma unor
forme ondulatorii in jurul ei. Intreaga operaţie poate fi
monitorizată şi măsurată
electromagnetic, acesta fiind de altfel instrumentul
folosit pentru reglarea conştiinţei de
către cei care realizează aceste proiecte spaţio-
temporale. In mod evident, subiectul este
foarte tehnic şi de o mare complexitate.
Dacă il considerăm pe Dumnezeu ca pe o Fiinţă
infinită, un mileniu nu reprezintă
pentru El şi pentru fiinţele din linia Lui temporală
decat o clipă. Această clipă a fost insă

140
manipulată şi prelungită, căpătand proporţii ridicole.
„Gandul” primordial al Creatorului s-a
transformat intr-o groapă cu nisip mişcător, prin
manipularea lui. Privind lucrurile din
această perspectivă, am putea considera păcatul
originar ca pe o manipulare gandului
Creatorului, mergand pană la crearea unei realităţi
alternative, numai a noastră. In acest
context, conştiinţa christică devine suma totală a
realităţii noastre. Din cauza acestei
distorsiuni, noi nu mai avem acces la Creatorul nostru
sau la realitatea in care trăieşte El,
decat prin intermediul lui Christos. Ne putem intreba
pe bună dreptate: se va intoarce
Acesta vreodată?
Revenirea lui Christos sau a Creatorului in realitatea
noastră poate fi mai bine
inţeleasă dacă privim realitatea noastră (derivată din
păcatul originar) ca o linie temporală
paralelă cu cea primordială (care aparţine
Creatorului). Mai devreme sau mai tarziu, cele
două lunii se vor intersecta, conform teoriei
probabilităţilor. Crucea creştină nu este altceva
decat un simbol al acestei intersectări.
Unii oameni ar dori să ştie dacă această intersectare
s-a produs deja sau dacă se va
produce curand. Subiectul a provocat dezbateri
aprinse. In mod evident, crucea
bidimensională nu este altceva decat o reprezentare
simbolică a intersecţiei celor două linii
temporale. Există voci care susţin că sfinţii care au
realizat diferite miracole au trecut in
linia temporală primordială. Momentul de apogeu al
intersecţiei celor două linii este ilustrat
de crucificarea lui Iisus. După acest moment, cele
două linii temporale au continuat să se
indepărteze una de cealaltă.
141
Aşa cum rezultă din faptele descrise in Biblie, nu
foarte multă lume şi-a dat seama
la momentul respectiv de intersectarea celor două linii
temporale. Recunoaşterea a venit
abia mai tarziu, după petrecerea evenimentelor şi
după ce vestea s-a răspandit in intreaga
lume datorită mijloacelor mas-media rudimentare ale
vremii. La fel se petrec lucrurile şi la
ora actuală. Chiar dacă in prezent s-ar repeta
intersectarea liniilor temporale, nu toată lumea
şi-ar da seama de acest lucru. Ştiinţa convenţională
nu ar putea recunoaşte acest eveniment
decat dacă l-ar privi din perspectiva metafizicii, un
domeniu foarte vast de cunoaştere, din
care fizica nu reprezintă decat o mică parte.
Pentru mulţi oameni de ştiinţă, Metafizica reprezintă
un subiect spinos. De aceea,
chiar şi cei care nu mai pot contesta existenţa mai
multor dimensiuni preferă să folosească
termenul de „fizică hiperdimensională”. Aceasta este
insă o simplă chestiune de semantică
şi nu ar trebui luată prea in serios. Aceşti oameni se
tem să nu fie asociaţi cu astrologii sau
cu ghicitoarele de la carnavaluri; de aceea, evită
termenul de metafizică.
Există o bază de cunoaştere metafizică ce poate fi
accesată in intregime in
momentele de intersecţie a celor două linii temporale.
La ora actuală, ies la iveală tot mai
multe informaţii de acest fel, care prevestesc
evenimentele ce vor urma (la fel s-a intamplat
cu Christophor Columb, care a văzut mai intai păsările
ce prevesteau apropierea uscatului).
Baza de date autentic religioase care a existat pe
planeta noastră de la origini şi
pană astăzi a fost puternic distorsionată de oameni,
dar ea continuă să ascundă un adevăr
142
esenţial, care poate fi inţeles pe măsură ce ne
continuăm dezvoltarea şi evoluţia. Dacă vom
continua să ne apropiem de adevăr mergand pe
această cale, vom căpăta in curand acces la
marea bază de date cosmice şi la adevărul primordial.
Unul din principalele motive pentru care ştiinţa oficială
acceptă atat de greu aceste
adevăruri este legat de faptul că ea se află sub
controlul celor care manipulează planeta.
Oamenii de ştiinţă nu işi folosesc plenar conştiinţa
creatoare, fiind intr-o oarecare măsură
„creaţi” ei inşişi (manipulaţi).
Cine are şansa să acceadă la linia temporală
primordială descoperă că aici nu
există manipulare şi control. Aceasta este doar o
utopie, lipsită de orice motivaţie.
Guvernele secrete sau formale şi războaiele lor devin
inutile in această dimensiune.
Mişcarea metafizică New Age conduce astăzi către o
conştiinţă potenţial nefizică,
punand astfel in pericol baza de putere de pe această
planetă. Dacă va reuşi, grupul care
controlează astăzi destinele planetei işi va pierde
puterea şi semnificaţia. De aceea, acesta
cheltuieşte sume enorme pentru a-şi infiltra agenţii in
mişcarea New Age şi in cercurile
preocupate de OZN-uri. Aceşti agenţi stăpanesc
perfect arta infiltrării şi a devierii atenţiei
celor preocupaţi de adevăr conform agendei
guvernului secret. Perspectiva pe care o impun
ei este inevitabil materialistă. Aşa se explică de ce
mas-media atacă uneori cu furie o
mişcare spirituală sau alta. Chiar dacă la inceput
comunicarea unui medium cu o sursă
spirituală este autentică, aceasta este atacată prin
tehnicile invazive descrise anterior in

143
această carte, după care mediumul nu mai are acces
la sursa originală şi se compromite. El
ajunge să pretindă bani şi să recomande practici
compromiţătoare. Mas-media preia apoi
scandalul şi expune frauda. Cred că aţi inţeles cum se
procedează. Acest scenariu se repetă
la infinit, incă de la inceputul ieşirii din linia temporală
originară.
Pleiadienii mi-au spus că dacă 10% din fiinţele care
trăiesc in această galaxie ar
deveni conştiente de linia temporală primordială, ele
ar crea masa critică necesară şi
celelalte fiinţe le-ar urma. Este o simplă chestiune de
matematică, afirmă ei. Dacă acest
lucru este adevărat, tot ce avem de făcut este să
răspandim această lumină a conştiinţei.
Speranţa mea este să reuşim.
Vă urez călătorie plăcută in drumul către casă!
Partea a doua
De Peter Moon
Introducere la partea a doua
Sper că v-au plăcut incredibilele relatări ale lui Preston
Nichols şi că aţi invăţat
ceva nou in legătură cu universul in care trăim. Scopul
primei părţi a acestei cărţi nu a fost
doar unul informativ, ci şi de a elimina odată pentru
totdeauna indoielile şi incertitudinile
oamenilor in legătură cu controversatul subiect al
OZN-urilor şi al extratereştrilor. Cred că
orice om inzestrat cu o minte deschisă şi logică şi-a
putut face astfel o idee mai clară cu
privire la aceste subiecte. Chiar şi cei care preferă să-
şi păstreze cinismul trebuie să
recunoască faptul că Preston are o minte ordonată şi o
imaginaţie extrem de exotică. De
altfel, Preston nu a insistat niciodată că aventurile sale
ar fi adevărul suprem. El ia tot
144
timpul in calcul posibilitatea ca o parte din vizitele
primite sau din celelalte experienţe
paranormale trăite să fi fost influenţate de
subconştientul său sau să fie produsul imaginaţiei
minţii sale.
Cuvantul cheie in această ecuaţie este imaginaţia,
care este un atribut al conştiinţei.
Conştiinţa este singurul instrument care permite
inţelegerea tuturor misterelor existenţei,
indiferent dacă se referă la OZN-uri sau la miracolul
vieţii. In cea de-a doua parte a cărţii ne
propunem să pornim impreună intr-o nouă aventură a
conştiinţei, care să aprofundeze
viziunea noastră asupra OZN-urilor, inclusiv prin
descoperirea corespondenţelor care există
intre vechile mituri ale Pleiadelor cu teoriile lui Preston
referitoare la linia temporală
primordială.
Ne vom incepe aventura prin analiza unor aspecte
bizare ale existenţei. Voi
continua cu prezentarea propriilor mele experienţe
paranormale, care au condus la
colaborarea mea cu Preston Nichols şi la publicarea
acestei cărţi. Pe măsură ce ne vom
apropia de sfarşit, in faţa ochilor noştri se va revela o
privire de ansamblu care ne va
permite să inţelegem mai bine misterul Pleiadelor şi
rolul cheie pe care il joacă această
galaxie in conştiinţa noastră.
Capitolul 24
Psihologia OZN-urilor
Psihologia modernă şi-a inceput dezvoltarea prin
opera a două personalităţi
majore: Sigmund Freud şi Carl Jung. Freud a fost
părintele psihanalizei. El a descoperit că
in spatele oricărei disfuncţii psihice se ascunde un
impuls sexual. A respins vehement orice
145
avea legătură cu paranormalul, motiv pentru care a
intrat in conflict cu Jung, fostul său
student şi colegul său de la vremea respectivă. Jung a
studiat intens religiile orientale şi
domeniul ocultismului, făcand o sinteză intre
principiile invăţate de la Freud şi propriile
sale descoperiri18.
In acest capitol ne vom opri asupra operei lui Carl
Jung, care corespunde perfect
scopului discuţiei noastre. Cea mai genială inovaţie a
sa a constat in divizarea intregii
psihologii umane in arhetipuri. Un arhetip este definit
ca un prototip sau un model care stă
la baza tuturor celorlalte lucruri. In psihologia umană,
aceste arhetipuri corespund unor
structuri psihice stereotipice elementare care se
ascund dincolo de suprafaţa interacţiunii
noastre cu planul social. Aceste prototipuri primordiale
care există in interiorul psihicului
nostru pot fi uşor recunoscute şi inţelese dacă
analizăm diferitele reprezentări ale zeilor
mitologici. Un studiu rapid al diferitelor panteoane
care au existat de-a lungul istoriei scoate
la iveală o intreagă galerie de eroi, hoţi, trădători,
amanţi, vindecători, poeţi, etc., care
acoperă practic toate funcţiile de bază ale psihicului
uman. In viziunea lui Jung şi a
adepţilor săi, zeii nu sunt altceva decat expresii
ireductibile ale unor principii ale vieţii.
Orice personalitate individuală reprezintă o
combinaţie a acestor aspecte. Dacă ne reducem
calităţile pozitive şi negative la nivel de arhetipuri, ne
putem face o idee mai clară in
legătură cu noi inşine. Identificand structurile
comportamentale care ne-au condus la
identificarea cu un arhetip negativ, putem scăpa de
acesta, asumandu-ne astfel un destin mai
146
bun.
Jung a studiat acest subiect in profunzime şi a scris
numeroase cărţi pe marginea
lui. In acest scop, s-a folosit mult de cărţile de tarot,
care oferă o viziune asupra vieţii strict
arhetipală. La randul lui, tarotul işi are rădăcinile in
Cabala, un sistem filozofic care uneşte
toate credinţele şi toate mitologiile, incercand să
explice intreaga experienţă a vieţii umane.
In ultimii ani de viaţă, Jung a observat că OZN-urile au
devenit un fenomen de
masă, pătrunzand adanc in subconştientul colectiv
incepand din anii 50. Nu numai că a
văzut el insuşi asemenea OZN-uri, dar a scris şi o
carte despre ele. In pofida imensei lui
cunoaşteri şi a unei vieţi intregi petrecute in studiul
ocultismului, se pare că in domeniul
OZN-ologiei nu a reuşit să pătrundă esenţa acestuia. A
recunoscut existenţa OZN-urilor, dar
nu am intalnit nicăieri in cărţile sale un efort concertat
de a clasifica experienţele asociate
cu ele in structuri arhetipale. Poate dacă ar mai fi trăit
caţiva ani… Astăzi, această sarcină a
devenit mult mai uşoară, cultura populară fiind extrem
de bogată in poveşti legate de fiinţe
venite din Pleiade, Orion şi Sirius.
Principalul aspect pe care doresc să-l clarific in
legătură cu OZN-urile este că
acestea au devenit un fenomen acceptat in sfera
experienţei umane. Nu contează prea mult
18 In realitate, a existat şi o a treia personalitate
majoră la institutul lui Freud. Deşi i-a depăşit cu mult
pe cei
doi mari savanţi, aproape nimeni nu a auzit de el, căci
rezultatele sale au fost in mare parte ascunse.

147
Această personalitate a fost Wilhelm Reich, care a
făcut o sinteză intre invăţăturile legate de sexualitate
ale
lui Freud şi cele legate de ocultism ale lui Jung,
adăugand inclusiv propriile sale cercetări. Reich a
reuşit să
pătrundă in psihicul uman mai adanc decat oricine
altcineva. In ultimii ani de viaţă, a pretins că a
construit
o armă cu raze cu ajutorul căreia puteau fi doborate
OZN-urile. A fost arestat sub un pretext oarecare şi
ţinut la inchisoare pană cand a murit. Cărţile sale au
fost arse de agenţii guvernamentali. Preston Nichols a
descris o parte din opera sa in cărţile anterioare
referitoare la Proiectul Montauk.
dacă ai trăit personal o experienţă legată de ele sau
măsura in care crezi sau nu in ele. Cert
este că fenomenele asociate cu OZN-urile au fost
raportate de mii de oameni in decursul
ultimilor 50 de ani. Informaţiile adunate pot fi
sintetizate in mituri ce pot fi clasificate in
funcţie de mitologia tradiţională, adică de arhetipurile
psihologice. Altfel spus, oamenii
veniţi din spaţiu pot exista in diferite sisteme de
referinţă, putand fi consideraţi ingeri,
demoni, sau o categorie intermediară. Există deja o
bază imensă de date legate de
experienţele oamenilor, care ne permit să studiem
fenomenul OZN intr-o manieră
ştiinţifică, chiar dacă nu avem la dispoziţie dovezi
palpabile (care reprezintă un cu totul alt
subiect). Viziunea psihologică sau arhetipală ne oferă
un fundament de la care putem porni,
creand o grilă pe baza căreia putem elimina din start
numeroasele fantezii care se strecoară
inevitabil printre experienţele autentice.

148
Sunt conştient că mulţi cititori ai cărţii de faţă au trăit
ei inşişi experienţe legate de
apariţia unor OZN-uri sau au răpiţi de extratereştri.
Unii aşteaptă o confirmare că au trăit o
experienţă divină, in timp ce alţii nu ştiu cum să scape
de trauma experimentată. Există şi o
altă categorie de oameni, destul de numeroşi, care
incearcă să stabilească un contact cu
extratereştrii sau sunt curioşi in legătură cu aceştia.
Studierea OZN-ologiei din această
perspectivă şi compararea acestui domeniu cu
experienţele personale (acolo unde acestea
există) vă va provoca intelectul să pătrundă intr-o
lume care intr-un alt context vi s-ar părea
inexplicabilă. Chiar dacă nu inţelegeţi anumite lucruri,
puteţi apela oricand la mitologie
pentru a obţine răspunsuri. Mitologia oferă nu doar o
plasă de siguranţă pentru studiul pe
care ni-l propunem, ci şi piatra de temelie a tuturor
civilizaţiilor.
Acesta este contextul in care doresc să-mi relatez
propriile experienţe. Nu contează
prea mult dacă ceea ce vă voi povesti in continuare s-
a petrecut in realitate sau nu. Personal,
cred cu convingere că da. Ceea ce contează insă este
că am experimentat aceste lucruri şi că
ele fac parte dintr-un curent al conştiinţei din care
faceţi parte inclusiv dumneavoastră. In
caz contrar, nu aţi citi acum această carte. Scopul pe
care mi-l propun este să activez in
dumneavoastră propria funcţie cuantică dinamică19,
pentru a putea recunoaşte conştiinţa cu
care sunteţi inzestraţi şi a vă inălţa astfel către
potenţialul nelimitat care vă este
caracteristic.
Capitolul 25
Influenţe angelice
149
Probabil cel mai interesant aspect al copilăriei mele a
fost acela că am fost singurul
copil din cartier care nu a fost botezat in religia
creştină. Amandoi părinţii mei erau catolici.
In tinereţe, mama a urmat o şcoală catolică şi tata a
fost băiat de altar, dar lucrurile s-au
oprit aici. După ce s-au cunoscut, s-au căsătorit la
oficiul stării civile şi s-au ferit să mai
calce in biserică.
Intr-o dimineaţă, am luat micul dejun in compania
unei prietene cu calităţi
mediumice şi m-am intrebat intr-o doară dacă ar
putea să existe vreo legătură intre tata şi
Nikola Tesla. Prietena mea m-a privit cu atenţie şi m-a
intrerupt:
- Tatăl tău detesta religia organizată, nu-i aşa?
- Ca să fiu sincer, da, i-am răspuns eu.
A urmat o poveste din care rezulta că tata a fost
molestat de un preot. Pană atunci,
avusese incredere in cler, iar acum s-a simţit trădat.
Nu ştiu cat de adevărată era această
poveste, dar este cert că explica un anumit
comportament al tatălui meu. Ori de cate ori
avea ocazia, acesta tuna şi fulgera impotriva bisericii
catolice. Ii descria adeseori pe preoţi
ca pe nişte beţivi, povestind cum ii cereau vin imediat
după slujbă. Ca urmare a acestei
atitudini, am fost „protejat” de biserică, deşi părinţii
mei nu mi-au interzis niciodată să
19 Referire la trezirea sufletului.
particip la slujbe dacă doresc acest lucru. Chiar şi aşa,
Dumnezeu şi-a găsit calea şi a
pătruns in viaţa mea incă de la o varstă foarte
fragedă.
Intr-o zi, copiii din cartierul meu vorbeau despre
ingerii păzitori. Cei mai mulţi

150
dintre ei erau catolici şi imi povesteau adeseori ce
invăţau la lecţiile de catehism. In ziua de
care vorbesc, subiectul ales erau ingerii păzitori,
despre care auzeam pentru prima dată.
După ce i-am ascultat cu atenţie pe prietenii mei, m-
am dus acasă şi am intrebat-o pe mama
dacă ea crede in ingerii păzitori. Spre nu mica mea
surpriză, mi-a dat un răspuns afirmativ
şi cat se poate de ferm.
Cand am intrebat-o de ce crede in ei, mi-a povestit că
am fost salvat eu insumi de
un inger păzitor cand eram copil mic. Evenimentul s-a
petrecut intr-o zi caniculară, pe cand
ne aflam in Newhall, California. Mama m-a aşezat intr-
un cărucior, pe care l-a lăsat la
umbra unui copac mare. Ea insăşi stătea pe verandă,
destul de aproape de mine. Una din
crengile copacului a cedat şi era evident că urma să
cadă peste mine. Totul s-a petrecut
foarte repede, aşa că mama nu ar fi avut timp să
ajungă pană la mine. O clipă, s-a temut că
avea să-şi piardă copilul pentru totdeauna. Ar fi fost
imposibil să supravieţuiesc acelei
lovituri. Chiar in clipa in care creanga a căzut, s-a
starnit din senin un vant puternic, care a
indepărtat căruciorul din bătaia crengii. Ziua era
extrem de caniculară şi in afara acestui
moment, nu s-a simţit nici o boare de vant. Chiar
faptul că a reuşit să mişte din loc
căruciorul i s-a părut extrem de remarcabil mamei.
Deşi a crescut intr-o şcoală catolică, ea
şi-a abandonat in timp credinţa şi nu era deloc o
femeie religioasă, dar experienţa personală
a făcut-o să creadă in ingerii păzitori.
Am aflat mai tarziu că grecii aveau o zeiţă pe nume
Alcione, considerată una din

151
cele şapte pleiade, care controla vanturile şi furtunile.
Intrucat nu imi amintesc personal de
incidentul cu căruciorul, nu pot afirma cu tărie dacă a
fost o intervenţie celestă sau norocul
prostului. Se pare totuşi că o anumită forţă din univers
nu a dorit atunci ca eu să părăsesc
atat de prematur planul fizic.
Capitolul 26
Vreau afară din joc
Următoarea experienţă paranormală pe care am trăit-
o s-a petrecut la varsta
pubertăţii. Aveam 12 ani şi mă aflam in perioada
dificilă de dinainte de maturizare. Imi
amintesc că, odată, jucam in echipa de baseball a
şcolii, dar aveam o durere de cap
infernală. Ori de cate ori aruncam mingea sau loveam
cu bata, unde de şoc imi treceau prin
intregul corp. Normal ar fi fost să-i cer antrenorului să
mă scoată afară din joc, dar nu
doream să fac acest lucru. Mă rugase personal să
particip la acest meci şi abia aşteptam să
imi ajut colegii de echipă. In general, eram foarte
slabi, dar in ziua respectivă jucam cu
echipa cea mai bună din campionatul pe şcoli, şi
antrenorul nostru dorea să caştigăm cu
orice preţ. Personal, mă aflam intr-o stare de
conştiinţă modificată (din cauza durerii de
cap), aşa că tot ce imi mai doream era să execut
mecanic mişcările care trebuiau făcute, iar
la sfarşit să plec acasă.
Rotirea batei era atat de dureroasă incat m-am decis
să las toate mingile să treacă
pe langă mine. Decizia s-a dovedit destul de puţin
inspirată, căci aruncătorul nu a reuşit să
trimită nici o minge in poartă, aşa că a trebuit să mă
indrept către prima bază. Am

152
descoperit cu această ocazie că mersul imi provoca
dureri chiar mai mari decat balansarea
batei. Spre imensa mea surpriză, am reuşit să parcurg
intregul traseu dintre baze şi să
inscriu. Pe de altă parte, durerea pe care o simţeam
era innebunitoare. Echipa mea se
descurca foarte bine, dar eu nu imi mai doream decat
să pierdem, ca să pot pleca acasă.
Oricat de dureroasă era balansarea batei, mi-am dat
seama că durerea era mai
suportabilă decat in cazul alergării in jurul bazelor. De
aceea, am luat decizia să fac un efort
şi să resping toate mingile trimise de adversar.
Această hotărare era destul de neobişnuită
din partea mea, căci pană atunci singurul lucru care
mă interesa cu adevărat fusese sportul
(alergarea). De aceea, această atitudine nesportivă nu
corespundea deloc felului meu de a fi.
In pofida durerii, mi-am rotit bata şi am reuşit să obţin
două aut-uri pentru echipa
mea, care a rămas in joc. Colegii mei işi dăduseră deja
seama că mă comport ciudat.
Speranţa mea era ca antrenorul să mă scoată afară
din echipă, dar acesta m-a lăsat in joc.
Cand mi-a venit randul să lovesc mingea, mi-am
propus să arunc intenţionat in afara
terenului. Accidental, la a treia lovitură am reuşit să
inscriu, ocazie cu care am şi caştigat
meciul. Colegii mei au inceput să chiuie. Tot ce imi
mai doream era ca sfarşitul meciului să
imi aducă o oarecare uşurare. Tata imi promisese o
coca-cola. L-am rugat să-mi ia două, in
speranţa că băutura acidulată imi va reduce senzaţia
de disconfort. Acest truc mental a
funcţionat atat timp cat să ajung acasă.
Cand am ajuns in dormitorul meu, am vomat
instantaneu spaghetele pe care le
153
mancasem inainte de meci. Nimic nu mai părea să
funcţioneze normal in organismul meu.
Mama a curăţat mizeria şi m-a ajutat să urc in pat.
Noaptea care a urmat a fost una din cele mai oribile
experienţe din intreaga mea
viaţă. Nu ştiu nici acum dacă a fost pur şi simplu un
coşmar, sau o răpire in toată regula, dar
am simţit că mintea imi este absorbită de un
computer foarte puternic. Imi amintesc că
vedeam benzi de genul celor folosite de vechile
calculatoare din anii 60. Era ca şi cum
operatorii computerului ar fi dorit să imi inregistreze
fiecare amintire, intreaga operaţiune
dovedindu-se extrem de dureroasă. Procesul a
continuat multă vreme, şi cand nu am mai
suportat am inceput să ţip din răsputeri. Poate că imi
verificau pragul de suportabilitate la
durere. Am mai ţipat şi inainte in vise, dar fără ca
ţipetele mele să fie auzite in planul fizic.
Altfel spus, cei care dormeau in camera alăturată nu
au auzit niciodată nimic. In cazul de
faţă, tata a auzit ţipetele mele isterice şi a venit să
vadă ce se intamplă. Nu a manifestat
niciodată un interes deosebit faţă de metafizică sau
de experienţele paranormale, dar de data
aceasta s-a arătat fascinat de ceea ce ii povesteam,
dorind să obţină cat mai multe
informaţii. Mi s-a părut o reacţie extrem de ciudată.
Această intruziune forţată in mintea mea a durat o
săptămană, timp in care nu am
putut manca nimic. După cateva zile, am inceput să
vomez acid stomacal şi mama a devenit
cu adevărat ingrijorată. O săptămană mai tarziu, m-a
dus la doctor. Diagnosticul a fost
destul de sumbru. Doctorul le-a spus părinţilor mei că
aş putea muri dacă voi continua să nu

154
mănanc nimic. Altminteri, nu avea nici o idee despre
ceea ce se intampla cu mine. Nu este
exclus să-mi fi făcut o injecţie cu penicilină, dar nu-mi
amintesc cu precizie. Nu le-a oferit
părinţilor mei nici un fel de alinare şi nu le-a sugerat
să mă treacă pe perfuzii. Tot ce le-a
spus a fost că dacă nu voi putea manca nici după zece
zile, să-l cheme, dar să se aştepte la
tot ce putea fi mai rău.
In cea de-a zecea zi nu mai puteam merge din cauza
slăbiciunii. Şi eu, şi părinţii
mei, stăteam ca pe spini. Singurul lucru care mi-a mai
ridicat puţin starea de spirit a fost o
vizită a tatălui celui mai bun prieten al meu, un fost
vecin. Eram numai piele şi os. Nu ştiu
dacă vizita acelui om a declanşat miracolul, dar
pentru prima oară in zece zile am putut să
mănanc ceva fără să vomit. Cand mi-a sugerat să mă
intorc cu el şi să imi petrec următoarea
săptămană in cartierul in care am locuit candva, mi-a
venit să chiui de bucurie. Am mancat
din nou şi m-am simţit ceva mai intărit. In scurt timp,
am reinceput să merg. Tata era foarte
ingrijorat de intenţia mea de a pleca in această stare
de slăbiciune, dar l-am convins prin
entuziasmul meu şi al fostului său vecin. Am plecat şi
revederea locului in care am crescut
mi-a dat aripi. In scurt timp, starea de sănătate mi-a
revenit in totalitate.
Deşi m-am refăcut complet, am ajuns să mă intreb
frecvent dacă nu sunt spionat de
cineva. Mi se părea că fiecare mişcare imi este
urmărită. Nu am făcut neapărat o legătură cu
experienţa anterioară, fiind convins că orice om trece
din cand in cand prin aşa ceva.
Gandul că aş putea fi spionat nu m-a deranjat foarte
tare, căci consideram această
155
posibilitate ca fiind foarte greu de crezut.
Una peste alta, această experienţă trăită chiar in
pragul pubertăţii m-a schimbat
dramatic. Am părăsit pentru totdeauna echipa de
sport care mi-a fost atat de dragă, lucru
extrem de neobişnuit pentru mine. Ştiu că
adolescenţii obişnuiesc să işi schimbe părerile şi
sfera de interese, dar in cazul meu această schimbare
de comportament a fost insoţită şi de o
ingerinţă in forţă in interiorul conştiinţei mele.
Capitolul 27
Dispariţia timpului
La trei ani după incidentul descris mai sus, m-am
mutat intr-un alt oraş şi m-am
trezit intr-un mediu social complet nou. Neavand
prieteni timp de circa un an de zile, am
descoperit lumea science-fiction-ului şi a literaturii
pentru tineret.
Cel mai mult m-au influenţat cărţile lui Hermann
Hesse, un iniţiat german intr-o
anumită şcoală a misterelor. Entuziasmul meu a ajuns
la apogeu cand am citit o carte
intitulată Jocul maestrului, de dr. Robert S. de Ropp,
un biochimist preocupat de ocultism.
Cartea sa vorbea de mai multe jocuri ale vieţii. Nu-mi
amintesc exact cum le-a clasificat
autorul, dar ştiu că le-a dat nişte denumiri amuzante.
De pildă, exista un joc al „porcului in
troacă”, pe care il jucau cei prea preocupaţi de
subzistenţa lor cotidiană pentru a mai avea
timp sau chef pentru orice altceva. Urma apoi
„cocoşul de pe grămada de bălegar”, care se
referea la indivizii manaţi exclusiv de egoul lor, care
adoră să trăiască din faima pe care şiau
cucerit-o. Acest joc poate fi aplicat deopotrivă unui
guru care se hrăneşte cu adoraţia

156
discipolilor săi sau unui şef de birou care nu mai poate
să trăiască fără admiraţia
necondiţionată a subalternilor săi. Existau şi alte jocuri
pe care nu mi le mai amintesc acum.
Cert este că in fruntea listei se situa un joc pe care el
il numea jocul maestrului. Acesta era
jocul suprem şi avea drept obiectiv atingerea
propriului potenţial.
După ce am citit această carte am primit o serie de
iniţieri de natură pur personală,
care au culminat cu angajamentul meu ferm de a-mi
revela conştiinţa la potenţialul ei
maxim. Am descoperit in scurt timp că in societate
existau două tabuuri majore. Primul era
extrem de evident: sexul. Revoluţia sexuală atrăgea la
vremea aceea atenţia tuturor
mijloacelor de mas-media, aşa că nu-mi trebuia o
putere de observaţie foarte subtilă pentru
a-mi da seama de acest lucru. Cel de-al doilea tabu
era mult mai important decat primul şi
se referea la cultivarea lucidităţii. Mi-am dat seama
foarte rapid că oamenii nu pot nici
măcar să discute acest subiect in mod obiectiv. La fel
ca astăzi, gandirea programată prevala
in intreaga societate.
In timpul acestei perioade de timp am invăţat două
adevăruri care aveau să-mi
folosească foarte mult. Mai intai, orice cale a iniţierii
incepe cu inima. Altfel spus, nimeni
nu ar trebui să se angreneze intr-o activitate in care
nu crede cu adevărat. Din punctul meu
de vedere, această concluzie a insemnat renunţarea
la toate carierele pe care mi le oferea
societatea. Al doilea adevăr a fost următorul: singurul
tău maestru adevărat nu poţi fi decat
tu insuţi. In cartea intitulată Psihoterapia orientală şi
occidentală, Alan Watts explică faptul
157
că maeştrii de yoga şi zen au urmat o tradiţie nobilă,
care se pierde in negura istoriei. A
adăugat insă că la nivel cultural, există de regulă o
convingere din partea societăţii că aceşti
maeştri sunt falşi. Chiar şi aşa, adepţii ii caută, in
speranţa că sunt autentici, dar mai
devreme sau mai tarziu descoperă adevărul. Maeştrii
diferă intre ei; unii sunt mai etici decat
alţii sau mai compatibili cu anumiţi discipoli. Un
maestru te poate invăţa anumite adevăruri,
dar acestea nu pot fi cu adevărat inţelese decat dacă
le experimentezi personal. Acest
avertisment mi s-a părut atunci (şi la fel mi se pare şi
astăzi) absolut minunat. Toţi maeştrii
sunt nişte ipocriţi. Dacă inveţi regulile de bază, poţi
afla totuşi ceva de la ei. Cel puţin, nu te
mai poţi plange mai tarziu că ai fost păcălit. La urma
urmei, tu singur eşti stăpanul
propriului tău destin.
Un alt lucru pe care l-am invăţat de la de Ropp este că
orice om trebuie să-şi
activeze propriul centru magnetic pentru a-i atrage
astfel pe cei care gandesc la fel ca el şi
grupurile compatibile cu el, din care ar putea avea
ceva de invăţat. Deşi la acea vreme
trăiam intr-o comunitate de hipioţi, mi-am dat seama
că acei oameni erau mult prea
dependenţi de droguri pentru a explora cu adevărat
potenţialul real al conştiinţei lor. I-am
scris doctorului Ropp in speranţa că mă va ajuta să
descopăr o metodă prin care să-mi
accelerez procesul de evoluţie şi de invăţare. De fapt,
locuia el insuşi undeva in apropiere.
Răspunsul lui s-a dovedit extrem de interesant. Mi-a
spus să imi termin şcoala, să
mă decid asupra unei cariere şi să fac o cerere de
admitere in Ligă. Era o trimitere la grupul
158
mistic din care făcea parte Hermann Hesse, pe care
acesta l-a menţionat in cartea sa,
Călătorie în Orient. Mi s-a părut că răspunsul lui Ropp
reprezintă un joc, dar era un sfat
sincer şi extrem de pragmatic. I-am pus noi intrebări şi
mi-a făcut legătura cu o persoană
din San Francisco, a cărei familie avea legături
străvechi cu „Liga”. Ceea ce mă interesa pe
mine era aspectul strict ezoteric al acestei poveşti.
Ceea ce nu ştiam la vremea aceea era
faptul că familia respectivei persoane avea preocupări
asidue in domeniul OZN; nu am aflat
acest lucru decat mulţi ani mai tarziu. In plus, arborele
genealogic al acestei familii este
legat de indienii Montauk. Nu am deocamdată
libertatea să dezvălui numele acestei familii,
căci membrii ei mai au incă anumite afaceri de
rezolvat.
Mi sa părut interesant să urmez această linie, dar
intreaga poveste a fost intreruptă
de o nouă aventură personală. Este vorba de
scientologie, cuvant care trezeşte un răspuns
emoţional in toţi cei care au auzit ceva despre el.
Inainte de a continua cu acest subiect,
doresc să subliniez că nu am mai fost implicat activ in
organizaţiile scientologice de mai
bine de 12 ani. Nu am plecat de la ei tunand şi
fulgerand, şi consider că mi-am păstrat
obiectivitatea in ceea ce ii priveşte. Descrierea tuturor
experienţelor pe care le-am trăit
alături de ei şi contextul in care s-au desfăşurat ele ar
presupune insă scrierea unei cărţi de
sine stătătoare, şi tot ar fi foarte dificil. In esenţă,
scientologia este simplă, dar are la bază o
anumită indoctrinare şi un limbaj al ei, care trebuie
inţeles in prealabil. Acest limbaj nu

159
poate fi inţeles din afară. Trebuie să faci parte din
organizaţie pentru a incepe să-l asimilezi.
De aceea, voi urmări să simplific cat mai mult faptele,
rezumandu-mă la aspectele cele mai
semnificative.
Scientologia inseamnă „a cunoaşte in sensul cel mai
profund al cuvantului”.
Provine de la rădăcina scio, care inseamnă a cunoaşte
sau a despica, inclusiv a diferenţia.
Definiţia şi scopul suprem al scientologiei corespund
gnosticismului (care provine din
cuvantul Gnoză, ce inseamnă de asemenea „a
cunoaşte in sensul cel mai profund al
cuvantului”), dar mijloacele folosite de adepţii acestui
curent sunt complet diferite.
Dacă scientologia este studiată şi aplicată corect, fără
aşteptări nerealiste, poţi
invăţa foarte multe lucruri despre tine insuţi şi despre
relaţia ta cu universul. In această
cunoaştere este inclusă reconcilierea cu vieţile
anterioare, dar şi eliberarea completă de
blocajele mentale şi emoţionale. Nu puţini sunt
scientologii care se vindecă singuri de boli
cronice sau care işi trezesc capacităţi paranormale. In
plus, scientologia oferă o cunoaştere
autentică a vindecării cu ajutorul remediilor, predă
anumite elemente de citire psihică şi
foarte multe alte lucruri interesante. Politica
organizaţiei este insă diferită de mijloacele
procedurale şi tehnice pe care le foloseşte.
Scopul consilierii scientologice este acela de a
imbunătăţi caracterul emoţional al
persoanei şi de a o elibera din punct de vedere
spiritual. Tehnicile ei sunt graduale, astfel
incat se incepe cu puţin, dar se poate obţine in final
foarte mult.

160
In primul meu an de scientologie am trăit experienţe
paranormale de genul
telepatiei, premoniţiilor psihice şi chiar al unei
experienţe extracorporale cu percepţie
vizuală completă. Cateva luni mai tarziu, am intrat in
organizaţia de elită a lui L. Ron
Hubbard (Sea Organization), al cărei scop declarat era
crearea unui număr cat mai mare de
organizaţii funcţionale de dianetică şi scientologie de-
a lungul şi de-a latul planetei.
„Funcţionale” insemna ca aceste organizaţii să nu
intampine opoziţia presei, opiniei publice
şi a altor instituţii. Se inţelegea de la sine că dacă era
aplicată corect, scientologia putea arde
orice fel de karma negativă.
După numai o lună de la inscrierea in respectiva
organizaţie, m-am trezit intr-un
avion cu o destinaţie necunoscută. Trebuia să mă
prezint intr-un apartament din Madrid,
apoi să mă pregătesc pentru un rendez-vous pe iahtul
Apollo, sediul şi centrul de cercetare
al lui L. Ron Hubbard. Parcă trăiam un film cu James
Bond. Din Madrid, am plecat la
Casablanca, in Maroc, unde am urcat la borul unui vas
mai lung decat un stadion de fotbal,
care găzduia 350-400 de oameni. Hubbard obişnuia să
muncească non-stop, aşa că nu se
intalnea niciodată cu oamenii de la bordul vasului său.
Cand am urcat pe vas, am primit un
ghid care mi-a făcut turul complet al navei. L-am putut
vedea in trecere şi pe Hubbard. Una
din primele intrebări pe care i le-am pus ghidului meu
a fost dacă au văzut vreodată un
OZN in timp ce navigau. Omul era un fost ofiţer de
pază de la Buckingham Palace şi era
foarte meticulos cu răspunsurile date. S-a gandit o
vreme, după care mi-a răspuns:
161
- O singură dată. Cineva a văzut atunci două farfurii
zburătoare pe cerul nopţii. L-a
intrebat apoi pe Comodor (referire la Hubbard) dacă a
văzut obiectele de pe cer.
A adăugat că Hubbard a răspuns imediat:
- Al naibii ce repede zburau, nu-i aşa?
Hubbard era foarte spontan şi nu-i scăpa nimic. Cei
care urcau la bordul navei lui
auzeau sute de anecdote de genul celei de faţă; din
păcate, nimeni nu şi-a dat vreodată
osteneala să le inregistreze pentru posteritate. Criticii
scientologiei au condamnat
intotdeauna prezentarea elogioasă făcută lui Hubbard
de membrii bisericii sale in pliantele
de prezentare, considerand că este un cult al
personalităţii. In realitate, poveştile care
circulau pe seama lui intre oamenii simpli erau cu
mult mai interesante decat prezentarea
oficială şi probabil că i-ar aduce la exasperare pe
critici, dacă aceştia le-ar cunoaşte.
La scurt timp după ce am urcat la bordul lui Apollo,
am avut o intalnire cu
Hubbard, pe care o consider şi astăzi drept una dintre
cele mai bizare experienţe pe care leam
trăit vreodată. La fel ca mulţi alţi nou-veniţi, am primit
anumite sarcini pe punte, aşa că
m-am trezit racaind rugina in apropiere de biroul lui
Hubbard. Acesta s-a furişat in spatele
meu şi a inceput „contemplarea capetelor”. Aşa
numea el plimbarea pe punte şi „citirea”
minţii celor pe care ii intalnea in cale. Eram conştient
de faptul că era in apropiere, dar miam
continuat munca, ingheţandu-mi complet gandurile. A
continuat să mă privească o
vreme. Era imposibil să nu-i simţi prezenţa. Nu ştiu
exact ce s-a intamplat in continuare, dar

162
timpul a dispărut. Este foarte greu de descris ce s-a
petrecut atunci, dar voi incerca. Mă
simţeam ca şi cum m-aş afla in două locuri deodată.
Un fel de amorţeală imi bloca percepţia
deplină a mediului exterior. A urmat apoi o imensă
strălucire şi o stare de plutire. M-am
trezit brusc altundeva. In minte mi-a rămas doar un
gand indepărtat că aveam o legătură
vagă cu un anumit corp care racaia rugina pe un vas.
Nu inţelegeam ce se intamplă, dar mam
decis să nu mă mai intorc. L-am auzit apoi pe Hubbard
vorbind cu şeful meu, care lucra
pe puntea superioară. Am continuat să imi văd de
treabă. Mă simţeam incă la mare distanţă
şi conştiinţa mea era aproape complet ruptă de planul
fizic. Nu am revenit la normal decat
atunci cand Hubbard a plecat. Deşi am menţionat
incidentul catorva prieteni, nu l-am
descris niciodată complet. Experienţa a fost absolut
năucitoare.
Lui Hubbard ii plăcea la nebunie să-i scoată pe oameni
din trupul lor fizic,
generandu-le experienţe extracorporale, ori de cate
ori putea face acest lucru. Era un fel de
pasiune personală şi, din anumite puncte de vedere,
considera că aceasta este cea mai mare
contribuţie pe care şi-o aduce la evoluţia umanităţii.
Era renumit pentru faptul că a „rupt
vălul” realităţii fizice. In cazul meu particular, cred că
a existat in plus un fel de comunicare
sau de transmisiune intre noi, pe care o voi explica
ceva mai tarziu. Se pare că Hubbard nu
s-a limitat doar să-mi exploreze psihicul, dar mi-a
cercetat inclusiv potenţialul rol in schema
generală a lucrurilor. Cu siguranţă, nu s-a simţit
ameninţat de mine, căci altfel m-ar fi

163
alungat de pe vas in cel mai scurt timp. Deşi extrem
de ciudată, experienţa nu a fost deloc
neplăcută sau traumatizantă. Pur şi simplu, nu m-am
putut impăca cu ea decat mulţi ani mai
tarziu.
Capitolul 28
În interiorul vârtejului
După experienţa dispariţiei timpului, celelalte intalniri
pe care le-am avut cu
Hubbard au fost cat se poate de obişnuite, in cea mai
mare parte. Ideea era să mă obişnuiesc
cu el ca om, lucru care nu era deloc uşor pentru foarte
mulţi membri ai echipajului. Intradevăr,
nu era deloc simplu să ai de-a face cu campul său
energetic. Era extrem de puternic
şi imi depăşea cu mult puterea la vremea respectivă.
Mi-am petrecut următorii zece ani studiind şi aplicand
scientologia, asupra mea,
dar şi asupra altora. Am lucrat de asemenea pentru
Hubbard, căruia i-am studiat istoria
personală şi modelele de comportament, atat timp cat
am putut. Nu cred că exista cineva
apropiat de el care să-l considere o persoană
obişnuită. Mă interesa să inţeleg ce energie il
animă, aşa că i-am supravegheat cu atenţie toate
acţiunile.
Pentru a nu lungi prea mult povestea, doresc să vă
spun doar că am trăit tot felul de
experienţe minunate, inclusiv ceea ce Hubbard numea
„starea de claritate”. Urmau apoi
nivelele superioare ale scientologiei, numite
„Operating Thetan”. „OT1”, „OT2” şi „OT3”
erau cele trei nivele care puteau fi atinse de adepţii
avansaţi. Cuvantul thetan era expresia
folosită de scientologi pentru a desemna spiritul. Era
derivat de la theta, litera grecească

164
considerată simbolul vieţii sau al forţei vieţii. Doresc
să fac o menţiune referitoare la aceste
nivele superioare; mi se pare un aspect important şi
absolut ironic.
Din cand in cand, mijloacele mas-media şi-au făcut un
titlu de glorie din a dezvălui
aceste nivele superioare din scientologie. Biserica
scientologică le consideră date secrete şi
sacre, care nu trebuie dezvăluite publicului larg, şi nici
chiar celorlalţi adepţi, pană cand
aceştia nu sunt pregătiţi să primească iniţierea in ele.
Emisiunea Nightline de pe postul de
televiziune ABC şi ziarul Los Angeles Times au
dezvăluit insă aceste informaţii publicului
larg, şi incă intr-o manieră deloc amabilă. Ei au
interpretat aceste informaţii intr-o manieră
grosolană, pierzand din vedere esenţa lor şi făcandu-
le să pară absurde şi ridicole. Orice
scientolog v-ar putea spune că ele au fost prezentate
in afara contextului lor real. Fără să
insist asupra părerii mele reale despre aceste
informaţii, doresc să precizez că de data
aceasta scientologii au dreptate. Informaţiile
respective au fost prezentate in afara
contextului, fără nici o legătură cu credinţele şi
practicile reale ale scientologilor.
Toate cărţile care critică scientologia prezintă rapoarte
şi comentarii asupra acestor
nivele superioare. „OT3” este considerat unul din cele
mai dificile nivele, presupunand
eliminarea anumitor implanturi care au fost inserate
inclusiv fiinţelor spirituale in
ansamblul lor. Acestea işi au originea intr-un implant
primordial care le-a fost inserat
fiinţelor spirituale acum circa patru cvadrilioane de
ani. El constă dintr-o serie de sunete

165
puternice, emise de un heruvim cu trompeta lui, care
se apropie şi se indepărtează20. Nu se
cunosc alte informaţii despre acest moment decat
aceea că se referă la inceputul apariţiei
timpului. Cei care cunosc Biblia ştiu că heruvimii
păzeau poarta către Grădina Edenului. Se
pare că Hubbard a descoperit drumul inapoi către
această Grădină a Paradisului, pe care
Preston Nichols o consideră linia primordială a
timpului.
Se presupune că cei care au atins acest nivel al
scientologiei nu mai ies din această
dimensiune. Ei simt că au lăsat in urma lor tone de
mizerii spirituale, conştientizandu-şi
plenar natura spirituală şi poate chiar linia primordială
a timpului. După ce ating acest nivel,
tot ce mai pot face ei este să ii ajute şi pe alţii să il
experimenteze.
Experienţa personală pe care am avut-o pe acest nivel
m-a făcut să descopăr că
principiul sincronicităţii joacă aici un rol cheie. Au
inceput să mi se intample tot felul de
lucruri care se legau intre ele, intr-o manieră pe care
nimeni altcineva nu ar fi recunoscut-o.
Sunt mult prea multe detalii pentru a le putea explica
pe toate, dar pot afirma că am trăit
cateva iluminări majore ca rezultat al experienţelor
mele scientologice. Apogeul s-a produs
in anul 1982, pe cand locuiam pe Cleveland Street, in
Clearwater, Florida. Am atins atunci
20 Această informaţie este preluată din cartea
Conductele înfundate ale cerului, de L. Kin.
un nivel spiritual pe care am descoperit că puteam
obţine orice doream. Pare exagerat, şi am
descoperit eu insumi că existau anumite limite dincolo
de care nu puteam trece. Oricum,

166
puteam face foarte multe lucruri. Am inţeles atunci că
ceea ce ii impiedică pe oameni să fie
fericiţi este materialismul care invăluie acest univers.
Nu mă refer aici la filozofia
materialistă, ci la insăşi materia fizică din care este
construit universul in care trăim. De
pildă, nu ar fi plăcut să poţi şterge prin puterea voinţei
un accident de maşină care s-a
petrecut deja? Deşi in natură există tot felul de
miracole, ştergerea unui accident de maşină
care s-a petrecut deja nu este deloc uşoară.
Intr-o zi din acel an mă simţeam excepţional de bine,
ca şi cum in universul meu
subiectiv nu mai existau nici un fel de limitări. Am
pătruns adanc in interiorul psihicului
meu şi am accesat acele ganduri care mă ţineau legat
de acest univers fizic. In spatele lor
am descoperit o matrice de ganduri care aparţin
tuturor formelor de conştiinţă. Am putea
spune că acest nivel extrem de profund al minţii
susţine intreaga construcţie a universului
fizic. Mi-am manifestat atunci voinţa, incercand să
dizolv acest univers material. In final,
am renunţat să mă mai gandesc la decizia pe care am
luat-o cu privire la marea schemă a
cosmosului. Pentru mine, acest lucru devenise o
realitate.
Numai cateva ore mai tarziu, mă aflam in parcarea de
pe strada mea, cand am
observat pe cer o explozie electrică de proporţii. Era
ca un foc de artificii, dar s-a produs
extrem de rapid şi intr-o manieră absolut bizară.
Primul lucru care mi-a trecut prin cap a
fost că am văzut cu siguranţă ceva şi că nu avea nici
un rost să neg acest lucru. Reacţia
tipică a oamenilor din cultura noastră este să nege
lucrurile pe care nu le inţeleg. Am privit
167
in jur şi am remarcat o antenă uriaşă in apropiere de
clădirea GTE. M-am intrebat dacă intre
aceasta şi fenomenul perceput anterior exista vreo
legătură. Am fost proiectat atunci din nou
in afara timpului. Ceea ce se intampla era foarte
ciudat.
La scurt tip, am văzut o fetiţă chinezoaică pe care o
cunoşteam şi i-am spus că am
văzut ceva ciudat pe cer. Mi-a confirmat ce am văzut
spunandu-mi că in direcţia respectivă
se petrec tot timpul lucruri ciudate. Am mai vorbit şi
cu alţi prieteni, dar lucrurile s-au oprit
aici. Mi-ar lua ani de zile să-mi dau seama ce s-a
intamplat de fapt.
De atunci, viaţa mea a inceput să se schimbe
dramatic. Aveam 29 de ani, varstă pe
care astrologii o consideră un moment de cumpănă,
dat fiind ciclul de 29 de ani al planetei
Saturn. M-am insurat, am lăsat-o mai moale cu
scientologia şi m-am mutat in Long Island,
cu numai cateva săptămani inainte de apogeul
Proiectului Montauk de pe data de 12 august
1983.
Caţiva ani mai tarziu, m-am intors la Clearwater ca să-
mi vizitez caţiva prieteni.
După o partidă de fotbal, am văzut antena uriaşă pe
care o remarcasem caţiva ani inainte. Iam
arătat-o prietenului meu Claude Hensley şi i-am spus
că acela a fost locul in care am
văzut cu caţiva ani in urmă explozia uriaşă. Ştia
povestea, aşa că l-am rugat să ne apropiem
ca să arunc o privire. Cand am ajuns in locul cu
pricina, Claude mi-a spus că a văzut odată
acolo un OZN. Nu ştiam acest lucru.
Au mai trecut ani buni pană cand am putut rezolva
misterul exploziei de pe cer şi
al dispariţiei timpului.
168
Capitolul 29
Secretul lui Excalibur
După ce m-am mutat la New York, in anul 1983, am
inceput o viaţă nouă. Deşi
Proiectul Montauk era la apogeu, eu nu ştiam nimic de
el. Căutasem adevărul spiritual timp
de 12 ani şi consideram că a sosit timpul să imi asigur
existenţa fizică. Eram tanăr insurăţel
şi impreună cu soţia mea aveam planuri mari legate
de intemeierea unei familii adevărate.
Acest lucru presupunea o slujbă, plata facturilor, etc.
După numai o săptămană petrecută in
New York, am remarcat că sensibilitatea mea psihică
devenise practic nulă. Am atribuit
acest lucru materialismului care caracterizează atat
de pregnant această zonă. Nu ştiam
nimic de transmisiunile din Montauk, care blocau
aceste capacităţi la oricine locuia in
vecinătatea Long Island.
Pe măsură ce treceam de la o carieră la alta, am
inceput să aprofundez din nou
chestiunile spirituale. O carte defăimătoare, intitulată
L. Ron Hubbard: Mesia sau nebun?,
mi-a captat curiozitatea. Am vorbit intr-o altă carte de
admiraţia lui Hubbard faţă de Aleister
Crowley, cel care s-a auto-intitulat Bestia şi care a fost
considerat cel mai malefic om de pe
pămant. Cartea de care vorbesc era scrisă de un
anume Ben Corydon cu anumite intenţii;
am intuit că tot ce spunea despre Crowley şi Hubbard
avea drept scop ascunderea
adevărului. In cazul meu s-a produs exact reacţia
inversă. Am inceput să caut tot ce se putea
găsi despre Crowley, inclusiv Cartea Legii, considerată
o comunicare primită dintr-o sursă
extraterestră.

169
Răsfoind literatura scrisă de Crowley, am dat peste un
vechi manuscris al lui
Hubbard, pe care l-am identificat ca fiind lucrarea sa
pierdută, Excalibur. Această carte a
fost legendară in scientologie. Se presupune că a fost
scrisă pe la sfarşitul anilor 30, cu mult
timp inainte de Dianetică. Se spunea despre ea că ar
conţine inseşi secretele vieţii şi ale
morţii. Exista o legendă care spunea că primii oameni
care au citit-o au murit, moment in
care Hubbard a scos-o din circulaţie. Ori de cate ori a
fost intrebat ulterior ce s-a intamplat
cu cartea, Hubbard a pretins că manuscrisul s-a
pierdut sau i-a fost furat cu mulţi ani in
urmă. Nu existau motive să se creadă că ar fi minţit.
In anul 1979 a inceput un proiect major de cercetare a
trecutului lui Hubbard in
scopul scrierii unei biografii laudative. Foarte multe
informaţii interesante au fost scoase
din arhiva lui personală, dar şi din alte arhive
existente in Statele Unite. Spre surpriza
tuturor, a fost descoperită şi cartea Excalibur. Se
spunea despre Hubbard insuşi că ar fi
rămas surprins.
Legendele care inconjoară această carte sunt extrem
de ciudate. Se spune că
Hubbard ar fi afirmat la un moment dat că toată ideea
a fost o glumă şi că lucrarea nu ar fi
existat niciodată. Se pare că in primele zile ale
Dianeticii ar fi cerut cateva sute de dolari
pentru un exemplar. Nimeni nu ştie dacă a fost o
simplă strategie de marketing sau dacă a
oferit intr-adevăr cartea la un preţ astronomic. Alte
relatări se referă la felul in care a scris
cartea. Ori de cate ori spunea că manuscrisul „s-a
pierdut sau a fost furat”, el menţiona

170
expres „manuscrisul”, şi nu cartea in sine. O altă
legendă afirmă că nu au fost tipărite decat
cateva exemplare din ea. Cert este că dacă examinăm
toate legendele ţesute in jurul acestei
lucrări, descoperim o imensă perdea de fum in jurul ei.
Personal, ştiam că lucrarea a existat pentru că unul
din amicii mei cu care jucam
fotbal o văzuse şi chiar o citise. Mi-a spus că era o
carte subţire, cu coperta necartonată, şi
că majoritatea informaţiilor existente in ea puteau fi
găsite in literatura curentă despre
scientologie. A adăugat că lucrarea i-a fost luată de
cineva care i-a returnat-o apoi lui
Hubbard şi care a primit mai tarziu sarcina de a-i scrie
biografia acestuia. Se pare că
persoana respectivă a fost destul de supărată că
prietenul meu a văzut cartea.
Manuscrisul pe care l-am găsit nu era intitulat
Excalibur, dar corespundea exact
descrierii făcute de prietenul meu. Era bătută la
maşina de scris. Citindu-l, mi-am dat seama
că fie este chiar un exemplar din Excalibur, fie conţine
extrase din acesta.
După descoperirea manuscrisului şi după răsfoirea lui,
am simţit un val de energie,
dar nu mi-am dat seama de acest lucru decat mai
tarziu in ziua respectivă, cand mă aflam in
parc. La momentul acela nici măcar nu citisem
integral manuscrisul, ci doar il copiasem la
xerox. Imi amintesc că eram foarte increzător că mă
aflu pe calea cea bună. Poate că
intrasem in rezonanţă cu imensa incredere in sine pe
care o manifesta de regulă Hubbard; in
mod normal, nu stăteam deloc bine la acest capitol.
De data aceasta nu a mai apărut
fenomenul transcenderii timpului, dar a doua zi
dimineaţă m-am trezit in casa prietenului
171
meu şi mi-au trebuit cateva minute bune să-mi dau
seama unde mă aflu. Mi s-a părut ciudat,
căci cunoşteam bine casa, in care mai dormisem de
cateva ori. Există totuşi o explicaţie
logică pentru ceea ce s-a intamplat.
Aşa cum spuneam mai devreme, cartea conţinea
informaţii legate de dianetică şi
de scientologie, integrate insă intr-un format nou, mai
interesant. De fapt, manuscrisul era
foarte vechi. Şi mai interesantă mi s-a părut o lungă
serie de simboluri geometrice
concepute pentru a debloca mintea conştientă. Nu le
văzusem in viaţa mea şi, deşi am
studiat aproape tot ce a scris Hubbard, nu dădusem
niciodată peste ele. Cititorii care au citit
Piramidele din Montauk işi vor aminti de importanţa
pe care o joacă simbolurile
geometrice. Acestea au fost folosite de diferite şcoli
ale misterelor, inclusiv de cea
pitagoreică, pentru a invoca experienţe in spaţiul cu
patru dimensiuni. Ideea este că dacă iei
un obiect bidimensional şi il converteşti intr-unul
tridimensional, poţi avea acces la cea de-a
patra dimensiune (dacă eşti norocos). Din această
categorie fac parte mandala-ele şi
anumite opere de artă ale Renaşterii.
Iată ce scria in această direcţie editorul cărţii (care ar
fi putut fi Hubbard insuşi):
„Simbolurile au fost folosite deseori pentru deblocarea
minţii conştiente şi pentru ieşirea de
sub teribilul ei control asupra omului. Deşi folosirea lor
nu este ceva nou, tehnicile de
evaluare care urmează conţin un element de noutate
in sensul că explică inclusiv
corespondenţele lor cu conţinutul subconştientului”.
In continuare, el precizează că simbolurile nu
reprezintă obiecte in sine, ci un cod
172
care poate fi folosit pentru a descoperi realitatea.
Aceste simboluri variază foarte mult de la
un individ la altul. Există proceduri diferite de aplicare
a lor, cea mai banală fiind simpla lor
contemplare vizuală.
Poate că afluxul de energie pe care l-am simţit atunci
avea o legătură cu studierea
acestor simboluri, pe care chiar le-am desenat
personal, pentru a avea eu insumi o copie.
Erau foarte multe simboluri şi am dorit să
economisesc banii de xerox (fiecare simbol fiind
desenat pe o pagină). La vremea respectivă nici nu
visam că voi scrie eu insumi cărţi şi că
voi face atatea cercetări in aceste domenii.
O altă explicaţie a impactului pe care l-a avut cartea
asupra conştiinţei mele este
legată chiar de cuvantul „Excalibur” şi de
circumstanţele in care a intervenit el in viaţa mea
personală. Nu am apucat să vă spun, dar una din
navele pe care am lucrat timp de doi ani in
perioada cat am participat la grupul de scientologie se
numea chiar Excalibur. Imi amintesc
şi acum de ziua cand i-am spus unui coleg scientolog
din oraşul meu natal că voi lucra pe
un vas cu numele de Excalibur.
Mi-a zambit şi mi-a spus:
- Lucrurile se leagă.
- De ce? l-am intrebat eu.
- Am auzit că Ron a fost intr-o altă viaţă Regele Arthur.
Se ştie că Excalibur era numele săbiei Regelui Arthur.
Aceasta era aluzia pe care o
făcea scientologul respectiv. Personal, nu l-am auzit
niciodată pe Hubbard spunand că a fost
Regele Arthur, dar nu mă indoiesc că s-ar fi putut
identifica uşor cu o asemenea figură
ilustră a mitologiei. La urma urmei, avea o origine
celtică şi şi-a numit fiul cel mic
173
„Arthur”.
Calitatea supremă a lui Hubbard era capacitatea lui de
a intra in rezonanţă cu
subconştientul, căpătand acces la puterile asociate cu
acesta. De acest lucru s-a folosit de
pildă atunci cand s-a furişat in spatele meu şi cand nu
m-am mai putut mişca. De fapt, s-a
jucat cu forţele subconştiente care la vremea
respectivă erau invizibile pentru mine, avand
probabil o anumită intenţie. Este greu de crezut că o
fiinţă ca Hubbard, oricum l-ar crede
oamenii, bun sau rău, comunica exclusiv prin
instrumentele obişnuite ale vorbirii.
Nici chiar cei mai teribili critici ai lui Hubbard nu
contestă faptul că acesta era
inzestrat cu puteri excepţionale. Una din cheile
acestei puteri ne este oferită de etimologia
cuvantului Excalibur şi de legenda care insoţeşte arma
Regelui Arthur.
„Excal” este o inversare a cuvantului latin „calx”, care
inseamnă calcar. Cuvantul
englez „calyx” inseamnă inveliş exterior. Ce obiect
credeţi că a fost acoperit in Antichitate
cu un inveliş exterior alcătuit din calcar? Marea
Piramidă de la Gizeh. Insuşi cuvantul
„California” derivă dintr-un cuvant spaniol care
desemnează o insulă legendară. Este vorba
de o insulă lemuriană pe care se crede că existau
piramide. Mai există un cuvant arab,
„calif”, care desemna succesorul Profetului in religia
islamică. Din punct de vedere
etimologic, titlul de „calif” echivalează cu cel de
maestru al Marii Piramide.
Sufixul „bur” provine de la verbul englezesc to burn (a
arde), adică de la lumină.
Lucrurile devin şi mai clare dacă examinăm rădăcina
galeză a cuvantului Excalibur, care
174
este „Caliburnus”. Această expresie inseamnă pur şi
simplu „foc in interiorul piramidei”,
sau „foc in timp”, dacă punem un semn de egalitate
intre „Cali” şi Kali, zeiţa hindusă a
timpului. Pentru informaţii suplimentare referitoare la
secretele Marii Piramide, vă
recomand lucrarea Piramidele din Montauk.
Potrivit legendelor despre Regele Arthur, Excalibur era
o sabie cu dublu tăiş
incastrată intr-o piatră cunoscută şi sub numele de
piatra filozofală21. Ea nu a putut fi trasă
afară din stancă decat de Regele Arthur. Sabia era
atribuită Zanei din Lac.
Piatra filozofală este un simbol alchimic bine cunoscut.
Ea reprezintă piatra
unghiulară a Marii Piramide care conţine intreaga
ştiinţă a Atlantidei. Această piatră
unghiulară nu a fost găsită niciodată şi reprezintă unul
din misterele nerezolvate ale istoriei.
Istoria ocultă afirmă că ea s-a dizolvat şi nu a mai
putut fi activată, transformandu-se intr-un
fel de „umbrelă” cvadri-dimensională in jurul Centurii
lui Van Allen. In Evul Mediu s-a
incercat intrarea in rezonanţă pe diferite căi cu
această „umbrelă”, care apare inclusiv in
legende de genul celei a Regelui Arthur. Uneori este
cunoscută sub numele de
„Creştinismul Graalului”. Povestea lui Arthur este de
fapt povestea lui Tahuti sau Toth,
considerat constructorul Marii Piramide. Programul
care permite accesarea cunoaşterii lui
Tahuti este conştiinţa christică. Această cunoaştere
depăşeşte tot ce ne putem imagina şi
poate transforma intreaga planetă. Dacă oamenii vor
deveni inţelepţi, ei se vor folosi de
această cunoaştere pentru a reaccesa linia temporală
primordială, şi nu pentru a se rătăci in
175
alte direcţii greşite (mergand pe căile egoismului).
Mai există un aspect referitor la Tahuti pe care merită
să-l menţionăm. Acesta era
cunoscut sub numele de Hermes la vechii greci şi de
Mercur la romani. Mama sa era Maia,
cea mai frumoasă dintre Pleiade (adică din cele şapte
zeiţe din mitologia greacă ce s-au
transformat in stele). Vom insista intr-un capitol
ulterior din această carte asupra
semnificaţiei mitice a Pleiadelor.
Deşi Regele Arthur a fost singurul capabil să tragă
sabia afară din stancă, aceasta
reprezintă un instrument care poate fi folosit de orice
om. Secretul ei este legat de lac. Din
această perspectivă, Excalibur apare ca fiind codul
secret al forţei feminine şi al manierei in
care poate fi folosită aceasta. Legenda Zanei din Lac
nu face decat să confirme acest lucru
(Zana işi avea sălaşul in apa lacului, adică in cel mai
feminin dintre elemente). Acesta este
darul lui Tahuti. De fapt, este un dar al zeiţei.
Toate acestea explică intr-o bună măsură talentele lui
L. Ron Hubbard. Deşi puţină
lume ştie acest lucru, el şi-a scris lucrările intr-o stare
de transă, fiind inspirat de o zeiţă pe
care a numit-o „Impărăteasa”.
Mai există un aspect interesant legat de sabia
Excalibur. Spuneam mai devreme că
intrarea in Grădina Edenului era păzită de heruvimi.
Biblia menţionează că aceştia aveau o
21 Este interesant de remarcat faptul că partenerul de
magie al lui Hubbard, Jack Parsons, este şi autorul
unei cărţi intitulate Libertatea este o sabie cu dublu
tăiş.
sabie arzătoare care bloca intrarea. Dacă Excalibur
reprezintă secretul energiei feminine,

176
rezultă că aceasta este calea revenirii la linia
temporală primordială.
Capitolul 30
Verigile lipsă
In timp ce făceam cercetări pe marginea subiectului
Excalibur, stăteam la un
prieten care avea in bibliotecă lucrarea lui Aldous
Huxley, Porţile percepţiei. Huxley a fost
un personaj interesant, care a lucrat cu Hubbard şi
chiar a fost supus de acesta unei regresii
in timp, prin anii 50. A primit o iniţiere şi foarte multe
informaţii direct de la Aleister
Crowley. El este cel care l-a invăţat pe Timothy Leary
cum trebuie administrat LSD-ul
pentru experimentele sale de la Harvard.
Porţile percepţiei este o carte despre accesarea acelor
regiuni ale minţii
considerate de ştiinţa convenţională drept o imensă
necunoscută. Principalul instrument pe
care l-a folosit experimental Huxley atunci cand a
scris această carte a fost mescalina, o
substanţă derivată din cactusul peyote. El
menţionează şi alte posibilităţi, pe care le
recomandă mai puţin, precum postul negru şi
autoflagelarea. Singurul instrument rezonabil
recomandat de el este privarea senzorială prin
plutirea intr-un container cu apă sărată22. Mi
s-a părut interesant, dar din păcate nu am putut găsi
un asemenea recipient. Mă simţeam
chiar frustrat.
Am continuat să studiez opera lui Aleister Crowley
referitoare la proprietăţile de
rezonanţă ale cristalelor. In august 1990 am cumpărat
două cristale mari din cuarţ. Mai
tarziu, am aflat că luna august era considerată de
vechii egipteni perioada transmisiunilor de

177
pe Sirius. Altfel spus, este perioada in care legătura
ocultă dintre Sirius şi Terra se află la
apogeu. Nu ştiu in ce măsură m-au ajutat aceste
cristale şi transmisiunile de pe Sirius, dar la
scurt timp după ce le-am cumpărat şi le-am aşezat in
casă am găsit ceea ce căutam: un
container pentru plutire.
Nu numai că l-am găsit chiar in Long Island, dar
proprietarul lui era insuşi
producătorul celor mai moderne asemenea aparate
disponibile la ora respectivă. Mi-a spus
inclusiv o poveste interesantă şi tragică, dar inainte de
a v-o relata, doresc să descriu puţin
acest recipient. Containerul este foarte uşor de folosit
şi are un contur ca de balenă. Spaţiul
interior este suficient şi există două intrerupătoare
pentru lumină şi pentru muzică. Apa este
filtrată igienic şi reprezintă o soluţie de sare amară,
astfel incat corpul să stea suspendat in
apă şi să fie extrem de relaxat. Nici o altă poziţie nu
permite relaxarea completă a
musculaturii ca senzaţia de plutire. In interiorul
containerului este intuneric, aşa că mintea
incepe să prelucreze tot felul de informaţii, pană cand
ajunge să se relaxeze la randul ei,
pătrunzand in straturile mai profunde ale conştiinţei.
Nu numai că experienţa mi s-a părut
extrem de amuzantă, dar mi-a deschis chiar o serie de
canale ale psihicului. Mi-am dat
seama că dacă toată lumea ar aplica această tehnică
de plutire, stresul s-ar diminua teribil de
mult in această lume şi productivitatea muncii ar
creşte la toate nivelele. Aici intervine
povestea cea tragică.
Producătorul acestor containere este Peter Shepherd.
Acesta mi-a spus că pe

178
vremuri avea o fabrică mare in Babylon, in care
obişnuia să producă asemenea recipiente pe
o linie de asamblare rapidă. Cu numai cateva
săptămani inainte ca fabrica să ii fie distrusă
de un incendiu, poliţa de asigurare i-a fost anulată in
mod arbitrar. Pompierii au afirmat că
sursa incendiului a fost trăsnetul. I-am spus că suna
ca o conspiraţie, deşi la vremea
respectivă nu aflasem incă de faptul că trăsnetul
poate fi fabricat de om. Şi-a pus el insuşi
tot felul de intrebări in legătură cu acest lucru şi cu
karma negativă care a condus la această
situaţie. Tot ce a putut face a fost să dea in judecată
compania de asigurări. Deşi a avut
pierderi masive şi a fost nevoit să reducă numărul de
containere fabricate, nu a renunţat
complet şi continuă să le producă pană astăzi.
22 Cunoscut şi sub denumirea de samadhi-tank.
Motivul care ar justifica o posibilă conspiraţie
impotriva fabricării acestor
containere pentru plutire este faptul că ele permit
ridicarea nivelului de conştiinţă. Preston
mi-a explicat odată că elicopterele negre care zboară
pe deasupra intregii Americi conţin o
serie de echipamente sofisticate care pot fi comparate
cu nişte analizoare de spectru. Ele
scanează diferitele vibraţii şi atunci cand recunosc
anumite structuri, emit frecvenţe precise
către locul respectiv. Scopul operaţiei este acela de a
monitoriza conştiinţa oamenilor.
Remarcabil in legătură cu containerul pentru plutire
mi s-a părut faptul că dacă incerci să
convingi pe cineva să intre in el, parcă ai incerca să-l
convingi să işi scoată o măsea. Scuza
cel mai frecvent intalnită este claustrofobia.
Containerele concepute de Peter nu predispun

179
deloc la claustrofobie, putand fi deschise intr-o
singură clipă de cel aflat in interiorul lor.
Evident, spaţiul interior al conştiinţei este mult mai
nelimitat decat cel exterior. Să nu uităm
că unul din principalele tabuuri ale societăţii moderne
rămane conştiinţa.
Singurul argument valid pe care il pot găsi impotriva
folosirii acestor containere de
plutire este legat de deschiderea interioară in faţa
unor eventuale atacuri psihotronice. Am
experimentat personal asemenea atacuri, dar există
mijloace prin care te poţi proteja. De
altfel, dacă nu rişti, nu poţi caştiga.
Experienţa plutirii mi-a deschis fantastic de mult
conştiinţa. O lună mai tarziu, de
Haloween, am văzut primul OZN din viaţa mea. M-am
trezit atunci dis-de-dimineaţă, fără
nici un motiv aparent, şi am privit pe fereastră. Am
văzut atunci ceva care lumina ca o stea
căzătoare, care s-a ridicat de la sol undeva in nordul
insulei. M-am gandit instantaneu că
stelele căzătoare nu zboară in sus. După numai 15
secunde, „o a doua stea căzătoare” s-a
ridicat de la sol.
Două zile mai tarziu, m-am intalnit cu Shelley Dumas,
o prietenă cu calităţi
mediumice care lucrează cu persoanele răpite sau
care au contactat extratereştri. I-am
relatat experienţa mea şi mi-a răspuns scurt: „Au vrut
să ii vezi”.
In săptămana următoare, am participat la o adunare a
Asociaţiei de Psihotronică
din Long Island. De fapt, doream să-l intalnesc pe
Preston Nichols, de ale cărui invenţii
auzisem foarte multe lucruri. In cele din urmă, am
rămas inclusiv la conferinţă şi am auzit

180
vorbind tot felul de oameni. Cea mai interesantă temă
mi s-a părut cea referitoare la
Experimentul Philadelphia din anul 1943, care ar fi
creat o breşă in continuum-ul spaţiotemporal,
prin care OZN-urile au putut intra in masă in realitatea
noastră.
Doi dintre cei care au vorbit atunci despre implicarea
lor in Experimentul
Philadelphia au fost Al Bielek şi Duncan Cameron. A
urmat Preston Nichols, care a vorbit
despre Proiectul Montauk. Au fost cele mai ciudate,
dar şi cele mai interesante informaţii pe
care le-am auzit vreodată. Am intrebat dacă nu există
o carte care să relateze aceste
evenimente. In scurt timp, m-am trezit că aveam să
scriu eu insumi această carte, impreună
cu Preston. Intorcandu-mă acasă in seara respectivă,
prin minte mi-a trecut un gand:
„Acesta a fost motivul pentru care a trebuit să mă mut
in Long Island”. In timp, acest gand
s-a adeverit cu mult peste aşteptările mele.
Nu m-am decis pe loc să scriu despre Proiectul
Montauk. Existau incă multe
aspecte care trebuiau lămurite şi o mare inerţie din
partea mea. Două incidente majore au
contribuit decisiv la hotărarea de a mă implica.
Primul eveniment s-a petrecut intr-o zi, pe la orele
6:00 seara, cand m-am intins in
pat şi am adormit. Nu obişnuiam să dorm la acea oră,
dar de data aceasta am aţipit
instantaneu. Ce s-a petrecut in continuare ar fi putut fi
o răpire astrală, exact aşa cum a
descris-o Preston in prima parte a cărţii. Chiar dacă a
fost un simplu vis, a fost cu siguranţă
unul extrem de neobişnuit.
M-am trezit la bordul unei nave spaţiale, unde se afla
şi Preston. Meşterea ceva la
181
un echipament şi mi-a spus: „Am semnătura ta”. Se
referea la frecvenţa electromagnetică
specifică a fiinţei mele, cunoscută sub numele de
„semnătură electromagnetică”.
Am fost apoi escortat intr-o altă cameră, cu pereţii
curbaţi, căci erau mărginiţi de
carcasa navei. Intr-un capăt erau aşezate nişte
recipiente din plastic. O femeie bătrană cu
aspect oriental stătea la o masă şi m-a rugat să mă
aşez pe scaunul din faţa ei. Mi-a spus să
intru in stare de transă, adăugand că voi face o
transmisiune in limba japoneză. Mi s-a părut
absurd, căci nu cunosc această limbă, dar a insistat
foarte ferm. Avea o mare putere mentală,
aşa că am incercat să intru in stare de transă.
Aproape instantaneu, am inceput să văd tot
felul de caractere japoneze, inţelegandu-le inclusiv
semnificaţia. Le-am citit cu voce tare.
După cateva minute de transmisiune lucidă, m-am
trezit disociat de intreaga operaţiune, ca
şi cum aş fi fost separat de corp. M-am concentrat
asupra acelei părţi a minţii mele care
controlează de regulă crizele de epilepsie şi atacurile
cerebrale. Ceva nu era in regulă. Miam
dat seama că voi experimenta un atac dacă voi
continua cu transmisiunea, aşa că am
incetat să o mai fac, printr-un act de voinţă pură.
Femeia m-a privit, dar şi-a dat seama că nu
va obţine nimic de la mine dacă va incerca să-mi
contracareze voinţa.
M-am trezit apoi transportat intr-un fel de cameră de
aşteptare. Atmosfera era
extrem de relaxantă. Mi-am concentrat gandurile şi
am redevenit pe deplin conştient cine
sunt şi unde mă aflu. Ştiam că mă pot trezi in camera
mea, revenind la starea normală de
veghe. Am decis să fac acest lucru şi am deschis ochii.
182
Ceasul arăta că nu am dormit mai mult de o jumătate
de oră. M-am intrebat ce s-a
intamplat, dar mi-am păstrat starea de relaxare pe
care am avut-o in timpul „răpirii din vis”.
Din acest punct de vedere, experienţa a avut mai
degrabă un efect pozitiv.
Privind retrospectiv, mi s-a părut că am fost testat.
Cineva a dorit să imi deschidă
centrii psihici, pentru a-i folosi probabil in scopuri
personale. Nu s-a potrivit insă cu intenţia
mea. Mi-am dat seama că dacă aş fi continuat să
transmit in starea de transă, mi-aş fi putut
dezvolta foarte mult capacităţile psihice. Aş fi devenit
poate chiar un medium faimos, dar aş
fi rămas doar umbra celui care am fost inainte. Cine
ştie, aş fi putut fi chiar internat intr-un
spital de nebuni…
Am considerat important să menţionez acest incident,
pentru că el demonstrează că
extratereştrii pot fi infruntaţi şi că experienţele
neplăcute la care ii supun pe oameni nu pot
fi realizate decat cu acordul acestora. Nimeni nu este
absolut neajutorat.
Cand i-am povestit lui Preston despre acest incident, a
negat că ar fi fost implicat
in mod conştient in el. Fiind un portal pentru foarte
multe energii psihice, nu este exclus ca
cineva să-l fi folosit pentru a mă localiza. Imaginile
care mi s-au părut un vis ar fi putut fi
reprezentări ale unor transferuri mentale sau ale unor
schimburi de energie obiective. Nu
cunosc explicaţia exactă, dar ştiu că nu m-am simţit
niciodată atat de relaxat după un vis
cum m-am simţit atunci. Singura comparaţie pe care o
pot face este cu experienţa din
containerul de plutire.

183
Următoarea experienţă ciudată pe care am avut-o s-a
petrecut intr-o stare de vis
ceva mai convenţională. M-am trezit din vis, dar nu m-
am regăsit in universul fizic. Am fost
tras afară din corp, intr-un fel de matrice alcătuită din
tuburi şi sfere. Era ca un fel de
diagramă tridimensională a Cabalei. Am recunoscut
această matrice, ştiind că există intre
spirit şi minte. Mai tarziu, Preston mi-a spus că
simbolizează sistemul imunitar. Dacă
matricea nu funcţionează corect, disfuncţia se
transmite mai devreme sau mai tarziu in
planul fizic, provocand o boală sau moartea.
Protejarea matricei reprezintă cel mai bun
mecanism de apărare.
Au apărut apoi doi ingeri-femei care au inceput să
facă un fel de operaţie
chirurgicală asupra liniilor şi sferelor. Mi s-a spus că
imi modificau ADN-ul şi ARN-ul.
Ştiam că se referă la un fel de schimbare
dimensională.
Abia după această experienţă am căpătat incredere in
mine, hotărandu-mă să scriu
despre Proiectul Montauk. Nu cred că femeile pe care
le-am văzut in vis erau ingeri in
sensul convenţional al cuvantului, ci fiinţe energetice
care modificau funcţiile sistemului
meu. Intre ele şi mine s-a stabilit o comunicare
mentală care mi-a permis să le vizualizez
sub forma unor ingeri.
După aceste două experienţe am inceput să văd tot
felul de OZN-uri, dar numai la
mare distanţă. Practic, ori de cate ori doream acest
lucru, puteam vedea noaptea OZN-uri pe
cer. In plus, le visam foarte frecvent. In mod
surprinzător, nu mai eram atat de interesat de

184
acest subiect, cat de tehnologia de manipulare a
timpului folosită la Montauk, care mi se
părea infinit mai fascinantă. Prin comparaţie cu ea,
OZN-urile mi se păreau de-a dreptul
plictisitoare. M-am lăsat totuşi atras intr-un scenariu
legat de OZN-uri. Următoarea
aventură pe care o voi descrie se referă la organizaţia
care controlează acest scenariu:
Iluminaţii.
Capitolul 31
Babalon
Am inceput să-i studiez pe Iluminaţi in perioada de
după conferinţa referitoare la
Montauk şi la Experimentul Philadelphia. L-am intrebat
pe Preston cum a ajuns să fie
implicat in toată această poveste şi mi-a răspuns că
intr-o viaţă anterioară el şi Duncam
Cameron au fost fraţi gemeni, numindu-se Preston şi
Marcus Wilson. Au fost primii
producători de instrumente ştiinţifice din Marea
Britanie şi au fondat o companie impreună
cu tatăl lui Aleister Crowley, cunoscută sub numele de
Thorne E.M.I. Mai tarziu, această
companie a scos caseta video cu filmul Experimentul
Philadelphia.
Am căutat orice referire la fraţii Wilson in scrierile lui
Aleister Crowley, dar nu am
reuşit să găsesc nici una. Tot ce am putut găsi au fost
nişte aluzii la Duncan Cameron şi la o
excursie pe care Crowley a făcut-o la Montauk in anul
1918. Nu există prea multe referiri la
aceste două aspecte, dar am descoperit in schimb
cele mai incredibile sincronicităţi legate
de familiile Cameron şi Crowley, despre care am
vorbit pe larg in cartea O nouă vizită la
Montauk. In cele din urmă, am aflat că soţia lui Jack
Parsons, fosta parteneră de magie a lui
185
L. Ron Hubbard, purta numele de Cameron. Mi s-a
părut prea mult, aşa că am căutat-o şi
am găsit-o printr-un concurs incredibil de imprejurări,
pe care l-am descris in aceeaşi carte.
Sincronicităţile dintre familiile Cameron şi Crowley au
fost sintetizate perfect de
Cameron. Aceasta mi-a povestit că numele ei real era
Wilson, dar a fost adoptată de unchiul
ei, Alexander Cameron, preluand inclusiv numele de
familie al acestuia. Mi-a spus că
familia Wilson descindea din clanul Cameron. Hubbard
insuşi era un Wilson. Tatăl său,
Harry Ross Hubbard, s-a născut in familia Wilson, dar
a fost ulterior adoptat.
Doi ani mai tarziu, am descoperit despre familia
Wilson ceva ce nici măcar
Cameron nu ştia. Cercetand genealogia familiei
soţului ei, am aflat că atat familia Cameron
cat şi familia Wilson aveau un strămoş comun: pe
Catherine Parr. Numele Parr s-a
transformat in timp in Parsons.
Jack Parsons a fost un membru al Ordinului
Iluminaţilor, cunoscut in cercurile
oculte şi sub numele de Ordinul Stelei de Argint, cu
referire la Sirius. Tatăl său a lucrat
pentru preşedintele Woodrow Wilson, al cărui renume
legat de Primul Război Mondial şi de
fondarea Ligii Naţiunilor este destul de negativ.
Simultan, a fost preşedintele in timpul
mandatului căruia a fost infiinţată Rezerva Federală.
Dacă veţi citi lucrarea Libertatea este o sabie cu două
tăişuri, a lui Jack Parsons,
veţi descoperi că acesta era de părere că s-a ajuns la
o distorsiune majoră a conştiinţei
acestei lumi, motiv pentru care şi-a asumat sarcina de
a o invoca pe zeiţa Babalon, mama

186
intregii creaţii. Adept al teoriei referitoare la Excalibur,
despre care am vorbit mai sus, el şia
dat seama că adevărata putere a universului era
inmagazinată in energia feminină. Parsons
a inceput o serie de experimente magice pe care le-a
numit Operaţiunea Babalon. Pentru a o
duce la bun sfarşit, ii lipsea insă un element
important, şi anume un familiar. Un familiar
este o creatură vie de care se foloseşte vrăjitorul
pentru a-şi duce la bun sfarşit vraja sau
intenţia. De regulă, este folosită o pisică. Parsons nu
avea o pisică, aşa că s-a decis să il
folosească pe L. Ron Hubbard, care ii servea şi drept
scrib. După ce au invocat-o timp de
trei zile pe zeiţa Babalon, la uşa casei lor a apărut din
senin Cameron. Corespunzand perfect
scenariului, aceasta a fost folosită ca vehicul sexual,
fără să ştie tot ce se petrecea.
La prima vedere, pare greu de inţeles ce legătură ar
putea să existe intre
Operaţiunea Babalon şi OZN-uri. Dacă ţinem cont că
Babalon este mama intregii creaţii, va
trebui să ne raportăm la mecanica cuantică şi la teoria
haosului de care a vorbit Preston in
prima parte a cărţii de faţă. Babalon este cea care
deschide poarta tuturor posibilităţilor din
creaţie, fără nici o discriminare. Ea ii intampină pe toţi
cu aceeaşi bunăvoinţă, ceea ce
inseamnă că tot ce a reprimat umanitatea in
subconştientul ei a ieşit la suprafaţă in urma
acestui experiment. OZN-urile reprezintă doar un
exemplu din această categorie. Lucrarea
lui Hubbard, Excalibur, şi-a propus acelaşi scop: să
deschidă porţile subconştientului.
Acesta este secretul energiei feminine.
Nu este deloc o coincidenţă că toţi cei trei eroi
principali in acest joc proveneau
187
din aceeaşi familie Wilson. Secretul constă in structura
lor genetică. Inainte de a ne ocupa
de această perspectivă, vă propun insă să vedem care
este natura generală a geneticii.
Creaţia este un proces geometric. Acest lucru poate fi
observat cu uşurinţă in
chimie şi biologie. Dacă nu ar fi aşa, matematica nu ar
putea fi folosită in aceste ştiinţe.
ADN-ul celulelor conţine nu doar matricea completă a
corpului uman, ci şi intreaga
conştiinţă şi manifestare a universului in ansamblul
său. In termeni psihologici, se poate
spune că ADN-ul conţine potenţialul tuturor
arhetipurilor şi al tuturor combinaţiilor
acestora. In termenii ştiinţei computerelor, ADN-ul
este codificat la fel ca un program,
putand manifesta in ultimă instanţă orice aspect al
universului.
Atunci cand este realizat un ritual sexual, acesta
stimulează procesul creator la
nivel biologic, trezind astfel potenţialul creator al ADN-
ului. Dorinţa sexuală are la bază un
program biologic care permite combinarea unei
matrice cu o alta, proces din care rezultă
imensa panoramă a evoluţiei. Procesul este absolut
fascinant.
In societatea umană, oamenii işi aleg singuri
partenerii de sex. Reproducerea in
cercuri restranse (cum ar fi familia, sau doar anumite
categorii de populaţie) este un
exemplu de reducere a calităţii vieţii printr-o folosire
incorectă a programelor codificate in
ADN. Naziştii au incercat să ridice calitatea vieţii prin
programele lor de reproducere, dar
nu au reuşit decat să o reducă, proces care a condus
la conflict şi distrugere. De secole,

188
oamenii şi-au implinit destinul, imperechindu-se cu
partenerii pe care li i-a scos in cale
destinul. De regulă, ei nu incearcă să schimbe acest
program, căci nu sunt conştienţi de
existenţa lui.
Magia sexuală are la bază ideea că programarea din
interiorul ADN-ului poate fi
modificată la voinţă sau prin proiecţia unor forme-
gand. Practica este cunoscută de mult
timp, secretul fiind păzit insă cu atenţie şi nefiind
incredinţat decat societăţilor secrete.
Acesta este nivelul pe care se intersectează cele două
tabuuri majore ale societăţii noastre:
sexul şi luciditatea. In sine, aceste două atribute nu
sunt deloc uşor de controlat intr-o
societate ca a noastră. Dacă incerci o combinare a
celor două tabuuri, urmărind să ridici
nivelul de luciditate prin folosirea unor practici
sexuale, calci pe un teren incă şi mai minat.
In timp ce manipularea sau influenţarea conştientă a
ADN-ului personal şi a ADN-ului
partenerului pare un act minor, magia sexuală arată
cum poate fi realizat acest lucru la o
scară mult mai mare. Pe scurt, aceasta este maniera
in care incearcă societăţile secrete să
influenţeze intregul program al evoluţiei. Jocul este
cunoscut şi practicat din cele mai vechi
timpuri. Nu este un joc copilăresc, de genul
campaniilor făcute de democraţi şi republicani
pentru a aduna fonduri şi voturi. Societăţile secrete
urmăresc orientarea intregii umanităţi
către diferite direcţii, care să le servească interesele.
Mai există un aspect, absolut fascinant, legat de
programarea ADN-ului prin magie
sexuală. Fiind el insuşi structurat pe simboluri
geometrice, ADN-ul este deschis inclusiv

189
către alte dimensiuni sau lumi. Dacă privim o tablă
bidimensională de şah sau de table şi ne
imaginăm că putem crea un cub pe care să jucăm un
joc de şah sau de table tridimensional,
ne dăm seama că la fel de bine ar putea exista şi o
lume cu patru dimensiuni.
Cameron mi-a confirmat această perspectivă in ultima
conversaţie pe care am
purtat-o cu ea, de ziua ei de naştere, cu puţin timp
inainte de a muri. Deşi era foarte
bolnavă, a citit Piramidele din Montauk, in care este
descrisă această geometrie, dar mult
mai detaliat. Mi-a spus atunci că am surprins exact
esenţa operaţiunii Babalon. La vremea
respectivă, a avut o sumedenie de viziuni geometrice,
pe care le-a exprimat mai tarziu in
arta ei. A adăugat că lucrarea mea a tradus in cuvinte
exact ce a experimentat ea in planul
conştiinţei. Ultima noastră conversaţie a fost una
fericită. Cameron s-a stins din viaţă la data
de 24 iulie 1995.
Revenind la clanul Wilson, trebuie să fim de acord că
ADN-ul acestei familii, sau
cel puţin al unora dintre membrii săi, avea o anumită
predispoziţie către bizar. In sine, acest
lucru nu este neapărat ceva rău, dacă nu ar exista
mutaţiile radicale ce pot conduce către
direcţii neaşteptate. Cand un prieten de-al meu pe
care il cheamă Wilson a auzit această
poveste, mi-a spus că a beneficiat de o primire cu
totul neaşteptată in Scoţia, pe cand a
vizitat această ţară. De cate ori spunea cum il
cheamă, localnicii il priveau cu suspiciune, ca
şi cum nu ar fi dorit să aibă nimic de-a face cu el.
Peste toate, este un om foarte sensibil.
Numele de „Wilson” şi „Cameron” au apărut de-a
lungul intregii mele cercetări
190
referitoare la călătoriile in timp şi la proiectele
secrete, făcand dovada unor sincronicităţi
uluitoare. Inseşi principiile sincronicităţii sunt descrise
de un scriitor faimos, pe nume
Robert Anton Wilson. Acesta afirmă că dacă atingi
orizonturile conştiinţei, vei intalni aici
principiul sincronicităţii. El face legătura intre locul in
care ne aflăm in această existenţă
tridimensională fixă şi posibila cale de ieşire din ea
printr-o realitate cu patru dimensiuni.
Farfuriile zburătoare sunt piese de şah dintr-un joc cu
patru dimensiuni. Aşa se şi
explică de ce Preston a descoperit că spaţiul se dilată
atunci cand a intrat intr-una dintre ele.
Structura lor are la bază o serie de configuraţii
geometrice şi o conştiinţă cu totul diferită de
cea care ne este specifică nouă, oamenilor de pe
această planetă.
In timpul operaţiunii Babalon, dezmăţul sexual a fost
total. Parsons intreţinea
relaţii sexuale cu Cameron pe altar, in timp ce
Hubbard făcea incantaţii şi incerca să capteze
energia. Au fost folosite incantaţii şi simboluri
geometrice, asemănătoare cu cele descrise in
cartea lui Hubbard (pe care am descoperit-o la
bibliotecă). Cei doi au operat in mod
deliberat cu aceleaşi energii şi tehnici pe care le-au
utilizat John Dee şi Edward Kelly in
timpul domniei reginei Elisabeta I (al cărei astrolog era
Dee), şi care le-au permis să intre in
contact cu marele necunoscut al subconştientului
cosmic.
Mulţi oameni cred că operaţiunea Babalon realizată in
anul 1946 a deschis calea
OZN-urilor, care au devenit atat de numeroase după
acel an. Cameron insăşi mi-a confirmat

191
această ipoteză, spunandu-mi că a văzut personal un
OZN aproape imediat după
experimentul Babalon. A adăugat că imaginea
acestuia i-a trezit o stare de fericire
indescriptibilă. In această perioadă Cameron şi fratele
ei lucrau la Laboratorul pentru
Propulsie prin Jet; OZN-ul i-a apărut pe cand se plimba
in perimetrul laboratorului. Deşi şia
avertizat fratele să nu povestească nimic in legătură
cu acest incident, acesta nu a ascultato,
fiind supus unei ridiculizări atat de mari din partea
colegilor incat nu a mai putut suporta
şi şi-a dat demisia. S-a angajat apoi la Ralph Parsons
Corporation, un concern internaţional
uriaş care construieşte – printre altele – oraşe şi căi
ferate subterane.
După ce operaţiunea Babalon s-a incheiat, Hubbard a
fondat Dianetica şi
scientologia, vorbind despre nişte subiecte foarte
puţin cunoscute la vremea respectivă. De
pildă, i-a descris pe extratereştrii din a Cincia Forţă
Invadatoare, care semănau cu nişte
insecte. A vorbit de asemenea despre implanturi. A
conceput un intreg sistem menit să
elibereze umanitatea de limitările realităţii
tridimensionale. Cat despre succesul sau eşecul
pe care l-a avut, acesta este un cu totul alt subiect.
Parsons şi-a continuat munca magică, dar a suferit un
aşa-zis accident petrecut ca
urmare a unei explozii, in anul 1952. Deşi era ruda
cea mai apropiată de el, soţia sa,
Cameron, nu a fost chemată să-i identifice cadavrul.
De fapt, nu i s-a permis nici măcar să il
vadă in ambulanţă sau la spital. Relatările din mas-
media sunt pline de informaţii ciudate.
Unul din ziariştii care au scris despre accident a fost
Omar Garrison, căruia i s-a propus mai
192
tarziu să fie biograful lui Hubbard. El a fost cel care a
ascuns adevărul despre Parsons, aşa
că era cel mai potrivit pentru a face acelaşi lucru şi in
ceea ce il privea pe Hubbard.
Cu cateva săptămani inainte de moartea lui Parsons,
deasupra Capitoliului s-a
produs o adevărată invazie in masă de OZN-uri. De
atunci, Parsons a fost asociat cu aceste
fenomene. Cand Cameron i-a făcut horoscopul lui Jack,
apeland la unul din cei mai vestiţi
astrologi din Los Angeles, ea nu i-a menţionat numele.
După o analiză detaliată, astrologul
a ajuns la concluzia că această persoană trebuie să fie
şeful CIA. Să nu uităm ce spuneam
mai devreme: Parsons a fost un membru al
Iluminaţilor.
Intre altele, el a fost fondatorul Laboratorului pentru
Propulsia prin Jet. Chiar şi
astăzi, cei de la NASA numesc acest laborator: JPL
(Jack Parsons Laboratory). Există o
intreagă dezbatere in jurul lui, considerandu-se că nu
a murit, ci continuă să controleze
lucrurile dintr-o locaţie secretă. Nu vom intra insă in
ea, căci nu acesta este scopul cărţii de
faţă. De altfel, dacă este intr-adevăr un lider al
Iluminaţilor, nu contează prea mult dacă este
viu sau mort, căci aceste personaje nu trăiesc după
regulile obişnuite ale existenţei umane.
Ei influenţează continuum-ul spaţio-temporal prin
ritualuri sexuale, manipularea morţii, a
impozitelor, a implanturilor, a răpirilor făcute de
extratereştri, şi altele.
Indiferent dacă a fost sau nu un lider al Iluminaţilor,
cert este că Jack Parsons a
avut ideea să o invoce pe zeiţa Babalon şi să schimbe
astfel lumea. Convingerea mea este

193
că a fost prins undeva la mijloc şi că sufletul său nu-şi
va găsi odihna pană cand zeiţa nu va
fi adorată ca divinitate supremă.
Cameron a avertizat la randul ei asupra judecăţilor de
valoare la adresa soţului său.
Odată, a afirmat cu inţelepciune că istoria nu poate
evalua un om de talia acestuia mai
devreme de cel puţin o sută de ani de la moartea lui.
Juriul mai are de aşteptat.
Operaţiunea Babalon şi personajele atat de colorate
care au declanşat-o continuă să
rămană un punct de referinţă pentru mulţi cercetători
in domeniul OZN. Legendele ţesute in
jurul lor nu fac decat să crească odată cu trecerea
timpului.
Cameron mi-a mai spus ceva interesant in ultima
conversaţie pe care am avut-o.
Cand i-am spus că lucrez la cartea de faţă, mi-a
răspuns că simte o conexiune extrem de
puternică cu Pleiadele. Se pare că există o legătură
intre acestea şi energia feminină
cunoscută sub numele de Babalon.
Capitolul 32
Luna
Ce putem spune despre Cameron, instrumentul
feminin al Operaţiunii Babalon?
La vremea respectivă, ea a fost uimită că Parsons a
ales-o pentru rolul de Babalon.
Au trecut mulţi ani pană cand s-a impăcat cu ideea şi
şi-a acceptat rolul. In particular, ştia
că este atotputernica energie feminină supranumită
Babalon, dar in public nu a recunoscut
niciodată acest lucru. Misterul zeiţei era ascuns in ea,
căci ea a fost vehiculul prin care s-a
produs magia şi comunicarea interdimensională.
Reporterii şi amatorii de senzaţional au

194
căutat-o de-a lungul anilor, dorind să afle secretele lui
Jack. Imi imaginez cat de amuzată,
dar şi de frustrată, trebuie să fi fost in tot acest timp.
Mi-a spus de multe ori că nimeni nu
părea să realizeze că aspectul manifestat de ea era
cel mai important intre toate. Nu era o
simplă laudă de sine, ci pur şi simplu inţelegerea
principiului feminin pe care il incarna.
Misterele Iluminaţilor pălesc prin comparaţie cu
secretele zeiţei, care nu inseamnă
altceva decat energia creaţiei. De altfel, organizaţiile
secrete care incearcă să controleze
planeta prin implanturi şi alte manipulări de acest fel
nu pot atinge succesul decat in măsura
in care fuzionează cu principiul feminin. Zeiţa este cea
care ne hrăneşte şi ne dă viaţă
tuturor. Pană acum, forţele care conduc pămantul au
preferat să se polarizeze exclusiv in
jurul aspectelor rigide ale principiului patriarhal,
punand sub semnul indoielii insăşi
continuitatea vieţii pe planeta noastră. Una din
primele teme ale literaturii science-fiction
moderne a fost lupta omului impotriva naturii. Chiar
această expresie: „omul impotriva
naturii” este sinonimă cu expresia: „Omul (bărbatul)
impotriva femeii”. Ca să fiu mai bine
inţeles, mă refer la lupta omului impotriva aspectelor
naturale manifestate de femei.
Aspectele profund naturale ale feminităţii nu sunt cu
adevărat celebrate decat de
străvechea tradiţie a vrăjitoarelor. Insuşi Jack Parsons
a scris in operele sale. „Noi suntem
vrăjitori”. Atat el cat şi Cameron făceau parte din
această tradiţie.
Un studiu obiectiv al vrăjitoriei va scoate la iveală o
legătură extrem de puternică

195
cu extratereştrii şi cu navele spaţiale. Literatura
populară prezintă de regulă vrăjitoarele ca
avand legături cu tot felul de fantome, spirite şi
demoni. La urma urmei, ce sunt aceste
spirite decat nişte creaturi ale subconştientului?
Extratereştrii şi OZN-urile fac parte din
aceeaşi categorie. La fel ca şi spiritele, şi ei se pot
manifesta pozitiv sau negativ. Atunci
cand o vrăjitoare ia capacul de pe cazanul care fierbe,
tot ce există in acesta iese la
suprafaţă. O vrăjitoare autentică va imbrăţişa
intotdeauna totalitatea creaţiei, nu doar
anumite aspecte ale acesteia.
Ritualurile din vechime aveau la bază ritmurile naturii.
Orice femeie se află prin
insăşi structura ei intr-o rezonanţă mai profundă cu
natura, căci ea este literalmente
responsabilă de crearea rasei umane. Aceste ritmuri
naturale sunt extrem de vizibile in
corpul feminin, sub forma ciclului menstrual.
La origini, Sabatul cădea in momentul acestui ciclu
lunar. In timp, el a fost
vulgarizat, fiind impărţit in patru zile pe lună, pentru a
colecta bani de la oamenii care au
uitat ce insemna Sabatul original. Intr-un an există 13
cicluri lunare. De aceea, acest număr
a devenit un punct de referinţă, reprezentand baza
calendarului lunar, care ilustrează cel mai
bine linia temporală a naturii. Ciudata superstiţie care
inconjoară acest număr in epoca
modernă nu inseamnă altceva decat o revoltă
impotriva naturii, un efort de a scoate energia
feminină in afara existenţei, prin manipulare.
Cand Parsons a declanşat operaţiunea Babalon, el nu
s-a limitat doar să o invoce
pe zeiţă, ci a incercat chiar să provoace naşterea unui
Copil al Lunii. Reporterii şi amatorii
196
de senzaţional ieftin au insistat tot timpul asupra
faptului că acest termen reprezintă o
referinţă la Anticrist, dar această afirmaţie nu este
tocmai adevărată. El trebuie inţeles ca un
Anticrist numai in măsura in care reprezintă opusul
falsului creştinism. Un act de magie
sexuală nu dă naştere unui copil fizic, dar are menirea
să conceapă un alt fel de copil: o
formă-gand care să propage intenţia magicianului.
Parsons a obţinut o dovadă a implicării
zeiţei atunci cand la uşa casei sale a apărut ca prin
minune Cameron. Impreună cu ea, a
incercat să creeze un fenomen incă şi mai miraculos.
I-am putea spune in diferite feluri, dar
in esenţă a incercat să inverseze linia temporală falsă,
reorientand-o către cea primordială
(autentică). Forţele lunare nu puteau fi ignorate, aşa
că Parsons s-a gandit să creeze un
Copil al Lunii, pentru a dezlănţui astfel puterea
feminină. Un Copil al Lunii este de fapt o
idee.
Cuvintele lună şi menstruaţie derivă din aceeaşi
rădăcină. Cuvantul latinesc mens
inseamnă simultan „lună” şi „minte”. In greaca veche,
cuvantul men desemna luna, fiind
rădăcina de la care au derivat instrumentul de
măsurare (timpul) şi menstruaţia. Menos
insemna simultan „lună” şi „putere”. Aceste cuvinte
işi au la randul lor originea in cuvantul
ma, mama intregii creaţii. Cuvantul egiptean pentru
subconştient era amenta.
Toate aceste cuvinte sunt strans legate intre ele: lună,
minte, menstruaţie23.
Menstruaţia a fost concepută ca un instrument natural
pentru a-i permite femeii să se
odihnească o dată pe lună, eliberandu-se astfel de
tensiunile vieţii. Acesta era Sabatul
197
original, care insemna „odihna inimii” in limbajul
babilonian. O femeie in stare pură (de o
feminitate absolută) poate accesa alte lumi in
perioada pre-menstruală şi in cea a
menstruaţiei propriu-zise. Ea poate avea viziuni, căci
centrul ei psihic se deschide şi
comunică in această perioadă cu cosmosul. Aceasta a
fost conexiunea cosmică ce a inspirat
oracolele din Grecia Antică şi din alte ţări. Din păcate,
la un moment dat au intervenit
preoţii şi au sechestrat aceste „femei inzestrate”,
blocand astfel canalul de comunicare cu
celelalte lumi. Dacă femeilor li s-ar permite să-şi
redobandească puterea, canalele
subconştiente ale universului s-ar redeschide. In loc
de răpiri şi implanturi, am putea vedea
atunci OZN-urile zburand in structuri armonioase pe
cerul planetei noastre.
La nivel fiziologic, insăşi imaginea vaginului este
modelată după celebra structură
geometrică numită vesica pisces. Simbolul de mai jos,
care seamănă cu o minge ovală de
fotbal (american), fiind situat la intersecţia a două
cercuri, reprezintă un simbol
bidimensional.
Punctul A
Dacă in locul celor două cercuri am avea două sfere,
am putea vizualiza mental o
reprezentare tridimensională a simbolului vesica
pisces. Mai există un aspect interesant
legat de acest simbol geometric: dacă am privi cele
două sfere tridimensionale din
perspectiva punctului A, ele s-ar suprapune una peste
alta, dand forma unui OZN.
Nu este deloc vorba de o simplă coincidenţă. Avem
de-a face cu o reprezentare

198
geometrică a două realităţi interferand una cu
cealaltă. Christos a fost reprezentat prin acest
simbol al vesica pisces tocmai pentru că a fost o fiinţă
interdimensională, care a incercat să
ne reorienteze către linia temporală primordială.
Aceste structuri geometrice explică
inclusiv de ce vaginul este considerat o poartă către
alte lumi de către practicanţii magiei
sexuale. In plus, el ne oferă o perspectivă structurală
asupra lucrurilor care s-au intamplat in
cadrul operaţiunii Babalon. Codurile genetice specifice
familiei Wilson nu puteau decat să
contribuie la succesul general al operaţiunii.
Publicarea acestei cărţi coincide cu cea de-a 50-a
aniversare a operaţiunii Babalon,
şi implicit a noii „epoci a OZN-urilor” care a urmat.
Deşi mai sunt incă foarte multe lucruri
de explicat, putem spune că ne-am apropiat cu un pas
de inţelegerea acestui fenomen
(inclusiv de Pleiade).
Capitolul 33
Proiectul KOALA
După prima sa vizită in Pleiade, Preston Nichols a
sfarşit prin a lucra la Proiectul
Montauk. Ai putea crede că pleiadienii sunt un fel de
piază rea, dar nu este cazul. Preston
este un fel de receptor radio, care se poate acorda la
orice frecvenţă din cosmos. Dacă i-aţi
vedea laboratorul radio, aţi inţelege ce vreau să spun.
De altfel, el susţine că a primit
inclusiv transmisiuni radio din trecut in acest
laborator. Fiind el insuşi un „receptor radio
uman”, a putut fi atras intr-un proiect care a făcut
foarte mult rău planetei.
La Montauk au fost implicate numeroase linii
temporale. De fapt, realitatea este

199
alcătuită dintr-un număr infinit de realităţi potenţiale,
care corespund unei multitudini de
linii temporale. Implicarea pleiadienilor in realitatea
noastră este foarte complexă, aşa că
am putea crede că ei au intrat in viaţa lui Preston mai
degrabă pentru a-l ajuta să renunţe la
Proiectul Montauk, incercand să ridice conştiinţa
planetară către linia temporală
primordială.
23 N. Tr. Analogia este mai evidentă in limba engleză:
moon, mind, menstruation.
Apropierea mea de Preston corespunde acestui din
urmă deziderat. Spuneam intrun
capitol anterior că am experimentat personal o
dispariţie a timpului in anul 1982, la scurt
timp după ce am luat decizia de a dizolva universul
fizic. Nu peste mult timp, m-am mutat
in Long Island. Ce-i drept, au mai trecut şapte ani, dar
in cele din urmă l-am descoperit pe
Preston Nichols. Ceea ce se intamplă in universul
nostru nu poate fi inţeles dacă nu ţinem
cont de persoana acestuia.
Mi-a luat mult timp ca să inţeleg ce s-a intamplat
atunci cand timpul a dispărut
pentru mine. A fost chiar o perioadă in viaţa mea cand
am uitat de acest lucru. Abia după ce
m-am intors in zona respectivă mi-am adus aminte in
detaliu ce s-a intamplat atunci. L-am
intrebat pe Prston ce crede, dar nu avea nici o idee.
Mi-a spus doar că intalneşte frecvent
oameni care nu-şi amintesc anumite perioade de timp
din viaţa lor. Răspunsurile au venit
abia mai tarziu, cand renunţasem să le mai caut.
Unul din aceste răspunsuri a venit după o ceremonie
la care am participat, alături
de Sharon Jackson (despre care am vorbit in
Piramidele din Montauk), femeia-şaman din
200
tribul Montauk. Inainte de intalnirea noastră, Sharon a
notat in scris cateva lucruri despre
mine pe care i le-a transmis Marele Spirit. Mi-a spus că
am avut acces la o lume care le-a
rămas interzisă lui Preston Nichols şi Duncan
Cameron, dar că m-am blocat la intoarcerea
din ea. Mai multe surse independente unele de altele
mi-au spus acelaşi lucru, fără măcar să
le fi intrebat. Am inţeles mai tarziu cu claritate că
decizia mea de a dizolva mecanismele
atat de dureroase ale planului fizic a avut un impact
imediat: viaţa mea s-a schimbat şi am
ajuns să mă mut in imediata apropiere a Montauk
Point, acest loc atat de special din New
York. La vremea cand am luat decizia, aveam mintea
perfect lucidă şi inima pură. A fost
probabil cea mai sinceră decizie pe care am luat-o
vreodată. In consecinţă, a urmat un fel de
teleportare a mea, dar in ce loc!
Următorul indiciu a venit de la prietena mea, Maia, un
medium care ţine legătura
cu Tahuti şi a cărei activitate seamănă foarte mult cu
ceea ce fac eu. Aceasta mi-a povestit
de existenţa unui proiect numit KOALA, care se va
derula in viitor, in anul 8885. KOALA a
fost creat de Reţeaua Luminii Interioare in perioada pe
care o trăim noi, dar a fost proiectat
printr-un tunel al timpului in viitor. Reţeaua Luminii
Interioare este o structură alcătuită din
toţi acei oameni de pe pămant care acţionează in
spiritul ordinii divine, in guvern şi in alte
domenii de activitate, mulţi dintre ei primind indicaţii
directe de la ultratereştri. KOALA
operează pe două nivele principale. Primul se referă la
sănătate şi ecologie, in beneficiul
liniei temporale actuale, iar al doilea constă in
conceperea unui „virus codificat” care
201
urmează să fie introdus in matricea creată de
extratereştri şi de Liga Lumii Unice (al cărei
nume codificat este OWL, de la One World League), cu
scopul de a manipula reţeaua
noastră temporală prin proiecte de tipul Montauk.
Dacă acest proiect va reuşi, virusul va
dizolva matricea şi va permite reinstaurarea domniei
lui Metatron24 in realitatea noastră.
Reţeaua Luminii Interioare a inclus printre randurile ei
oameni ca Rudolf Steiner
sau Nikola Tesla. KOALA este cel mai avansat centru
de cercetare al acestei reţele. Aici se
află centrul de control (cutia neagră) al timpului real,
situat langă Golden, in statul
Colorado, la 80 de metri sub pămant, intr-un complex
de mici dimensiuni. KOALA
acţionează in sens opus Proiectului Montauk,
menţinand lucrurile sub control şi avand pe
termen lung scopul de a-l dezactiva complet.
Montauk, Atlantis şi Cydonia (locul de pe Marte in care
se află faţa şi piramidele
ce pot fi văzute de pe pămant) fac parte din Fisura
Kali25, un alt nume pentru această linie
24 Metatron este definit ca un prototip al elementelor
de bază din care este alcătuită materia (subparticulele
acesteia). Se referă de asemenea la spirala luminoasă
integrală a materiei, care se deosebeşte de spirala
parţială (care este injumătăţită). Cu alte cuvinte,
energia metatronică corespunde energiei spectrului
luminos in integralitatea lui, adică luminii expansive
care emană din cauza primară.
25 Kali este numele zeiţei hinduse a timpului, despre
care se spune că devorează totul. Ii corespunde lui
Babalon şi este identificată cu „fluxul menstrual al
timpului”. Culorile ei: roşu şi negru, sunt purtate
frecvent de magicieni, dar şi de satanişti.

202
temporală falsă. In afară de Golden, mai există şi alte
noduri de echilibrare, precum Insula
Paştelui şi Ram-Set, un centru localizat sub Pentagon.
Deşi eşalonul superior al Proiectului Montauk ştie de
existenţa centrului KOALA,
el nu poate face nimic impotriva acestuia. KOALA este
situat intr-o dimensiune care nu le
este accesibilă acestor oameni şi există intr-o realitate
viitoare a planetei, numită de Tahuti
„Steaua Noului Pămant”. In momentul Marii Tranziţii
(numită şi Efectul Celei de-a o Suta
Maimuţă), in noua realitate nu va fi transportată decat
o mică parte din regiunea Montauk.
Povestea relatată de Maia este mult mai complicată,
fiind imposibil de relatat in
această carte, căci ar presupune foarte multe
explicaţii suplimentare. Deşi nu răspunde la
toate intrebările mele (referitoare la absenţa timpului
pe care am experimentat-o),
deocamdată reprezintă cea mai bună teorie pe care
am găsit-o.
In clipa in care am luat decizia să dizolv aspectul fizic
negativ al existenţei, am
fost recrutat in proiectul KOALA. Nimeni nu m-a
intrebat dacă doresc acest lucru. Pac – şi
timpul a dispărut! De atunci, viaţa mea s-a schimbat
dramatic. Toate experienţele care au
urmat au avut drept scop pregătirea mea in vederea
muncii alături de Preston Nichols. Nu
doresc să intru in detalii prea aprofundate, dar vă voi
oferi un singur exemplu: soţia mea.
M-am insurat cu o artistă foarte apreciată
(caştigătoare a unor premii de referinţă), care a
dat pur şi simplu viaţă acestor poveşti incredibile
legate de Montauk şi de pleiadieni prin
ilustraţiile ei incredibile. Acest lucru a ajutat
considerabil la vanzarea cărţilor scrise de
203
Preston şi de mine. Nici chiar cei mai bine plătiţi autori
de best-seller-uri nu şi-ar permite
serviciile ei sau al artiştilor din categoria ei. Nu numai
că soţia mea imi face această
favoare, dar imi şi permite să iau parte la procesul ei
artistic. Acesta este doar un exemplu
din multe, care ilustrează „norocul chior” sau
sincronicitatea evenimentelor din viaţa mea.
Coincidenţele merg pană acolo incat ne-am născut in
acelaşi spital. Şi aş putea continua la
nesfarşit cu aceste exemple.
Oricum ar fi, chiar dacă nu membrii KOALA au fost cei
care m-au atras in
proiectul lor, este limpede că cineva a făcut-o şi că
totul s-a dovedit pană la urmă o
experienţă benefică. Mi se pare absolut logic să existe
un contra-proiect care să se opună
Proiectului Montauk şi celorlalte proiecte spaţio-
temporale malefice care există. Dacă nu ar
fi fost aşa, am fi fost cu siguranţă distruşi pană acum.
In străvechile legende ale
aborigenilor australieni, ursul koala simbolizează
imposibilitatea de a fi ucis, lucru ilustrat
de următorul mit.
Se spune că ursuleţul koala a fost un orfan care a
căutat un refugiu in tribul său,
dar a fost tot timpul neglijat de membrii acestuia. De
pildă, in timpul secetei, rezervele de
apă erau foarte sărace şi nimeni nu dorea să-i dea de
băut. Chiar şi copiii il tratau cu răutate
şi bietul koala incepuse să plangă in somn.
Intr-o zi fierbinte de vară, cand intregul trib se afla la
vanătoare, koala a furat
intreaga rezervă de apă şi a plasat-o in nişte vase pe
care le-a ascuns in varful unui copac. A
furat chiar şi puţina apă care mai curgea in paraul din
apropiere. S-a urcat apoi in copac şi a
204
făcut un act de magie in urma căruia copacul a
inceput să crească pană cand a ajuns la cer.
Cand membrii tribului s-au intors acasă, au rămas
disperaţi văzand dispariţia apei.
Au remarcat apoi copacul uriaş care apăruse in
mijlocul satului şi l-au văzut in varful lui pe
koala agăţat de ramuri, cu rezerva lor de apă. Ori de
cate ori incercau să urce in copac ca săşi
recupereze apa, ursuleţul ii aştepta pană cand se
apropiau, apoi vărsa puţină apă peste
mainile lor, care deveneau astfel alunecoase, făcandu-
i să cadă. In cele din urmă, doi dintre
cei mai vanjoşi membri ai tribului s-au decis să il
păcălească pe ursuleţul koala, urcand in
serpentină pană la el. Din cauza acestei ascensiuni
şerpuite, cand koala a incercat să verse
apă peste ei, i-a ratat, căci cei doi işi schimbau tot
timpul poziţia. In cele din urmă, unul din
cei doi membri ai tribului a ajuns la koala, l-a inşfăcat
şi l-a aruncat din copac. Deşi s-a izbit
de pămant şi a luat inclusiv o mamă de bătaie de la
restul tribului, el nu şi-a rupt nici un os.
Ursuleţul avea o vitalitate ieşită din comun, pe care a
reuşit să şi-o prezerve urcand in
copaci. A descoperit că nu mai are nevoie de apă dacă
mestecă frunzele arborelui de
cauciuc. Cat despre oameni, pană in ziua de astăzi
aceştia se tem de magia ursului koala.
Acest mit explică de ce rezistă atat de bine urşii koala
fără apă. De fapt, ei
reprezintă nişte animale opiate, care simbolizează o
stare de conştiinţă modificată, şi se
caţără in copacii inalţi. Copacul care face legătura cu
cerul descrie in mod evident arborele
vieţii, menţionat de toate tradiţiile şi despre care vom
discuta şi noi mai tarziu in această

205
carte. Legenda arată că omul s-a impotrivit la un
moment dat puterilor superioare ale vieţii.
Dacă există intr-adevăr un proiect care incearcă să
anuleze rezultatele activităţii celor care
urmăresc coborarea nivelului de conştiinţă pe pămant,
acesta nu ar putea primi un nume
mai inspirat decat „KOALA”, care simbolizează
nemurirea şi aspectele superioare ale
conştiinţei.
Această legendă se potriveşte de asemenea de
minune cu cea relatată de Preston in
O nouă vizită la Montauk, referitoare la conştiinţa
christică. El a relatat aici o poveste
incredibilă despre felul in care Christos a răsturnat
planurile operatorilor malefici din
Montauk. De aceea, pană cand vom obţine mai multe
informaţii sau o explicaţie mai bună,
ne vom referi la toţi cei care fac eforturi pentru
intoarcerea acasă a planetei cu ajutorul
pleiadienilor sub numele codificat de KOALA. I-am
menţionat pe pleiadieni deoarece
constelaţia lor a fost locul in care a inceput intregul
proiect KOALA.
NOTĂ: Pentru informaţii suplimentare referitoare la
aceste subiecte şi la Şcoala
Misterelor numită Steaua lui Isis, trimiteţi 5 dolari (10
dolari dacă sunteţi în afara SUA) pe
numele Johannine Grove, PO Box 235, Crestone, CO,
81131. Verificaţi ca banii să poată fi
încasaţi la o bancă din SUA.
Capitolul 34
Miturile Pleiadelor
Aici se incheie descrierea experienţei mele personale,
care a condus la intalnirea
mea cu Preston Nichols. Totul a inceput cu mulţi ani in
urmă, ca o aventură in planul

206
conştiinţei inspirată de societăţile secrete ale
Germaniei, care işi trag rădăcinile din
Antichitate. Tradiţiile din care s-au inspirat aceste
societăţi provin din perioada Atlantidei şi
a constelaţiei tutelare a acesteia: Pleiadele, deşi
foarte puţine informaţii au fost făcute
publice in această privinţă.
Pleiadele sunt una din cele mai strălucitoare
constelaţii de pe cerul nopţii. Cei care
au o vedere foarte bună pot vedea şapte stele (ceilalţi
numai şase). In realitate, constelaţia
cuprinde peste 250 de stele, cu orbite foarte apropiate
intre ele.
Practic, toate mitologiile pămantului menţionează
Pleiadele in tradiţiile lor orale
sau scrise, considerand această constelaţie sacră sau
sursa intregii vieţi. In interiorul Marii
Piramide există şapte incăperi care comemorează
aceste şapte stele. Arabii şi berberii le
considerau sediul nemuririi, in timp ce diacii din
Borneo credeau că aici se află centrul
universului. Legendele sud-americanilor vorbesc şi ele
de Pleiade, in care locuiesc zeii care
au vizitat candva pămantul. Mayaşii se considerau ei
inşişi „copiii Pleiadelor”.
In capitolele care vor urma voi prezenta majoritatea
informaţiilor pe care le-am
găsit in legătură cu miturile Pleiadelor, triate şi
ilustrate astfel incat să poată fi uşor de
inţeles. Acolo unde va fi cazul, voi face o serie de
comentarii suplimentare, pentru a
completa informaţiile prezentate in această carte. Mă
voi referi inainte de toate la tradiţia
greacă şi la cea romană, căci literatura care ne-a
rămas de la aceste două civilizaţii este de
departe cea mai abundentă. Vom incepe cu creaţia
universului, după care vom identifica
207
linia ancestrală care a condus la crearea Pleiadelor
(din perspectiva mitologiei).
La inceput nu a existat decat un vid (sau un haos), din
care s-a născut principiul
creator, cunoscut sub numele de Mama-pămant sau
Gaia. In timp ce dormea, aceasta a
născut un fiu, pe Uranus (echivalentul grecesc al lui
ebraicului Metatron). Privind-o cu
dragoste, acesta a revărsat asupra ei o ploaie fertilă,
in urma căreia s-a născut natura
manifestată: păsările, copacii, florile şi animalele.
Impreună, cei doi au avut numeroşi copii,
intre care cei mai puternici au fost cei 12 titani. Şase
dintre aceştia erau de sex masculin şi
şase de sex feminin. Uranus avea o putere creatoare
uluitoare. Intre altele, el a creat şi
electronul. Astrologia afirmă că Uranus patronează
toate secretele electromagnetismului.
Creaţia sa s-a dovedit insă mai puternică decat el
insuşi, lucru ilustrat de revolta copiilor săi
şi de castrarea sa de către aceştia. Această imagine
corespunde căderii lui Lucifer din
Biblie. Satan este echivalentul biblic al lui Saturn,
purtătorul inelelor intre titani. Vechii
greci l-au numit pe Saturn Cronos (care corespunde in
tradiţia ebraică lui Melchisedek).
Acesta este numele timpului. Cronos şi-a devorat
propriii copii, pentru a nu avea parte de
soarta tatălui său. Această imagine simbolizează
creaţia timpului şi faptul că acesta ii
devorează pe toţi cei care indrăznesc să trăiască in
acest univers. Simbolul său era secera
primită de la mama sa, cu care şi-a castrat tatăl.
Saturn sau Cronos este prezentat adeseori şi
sub forma Doamnei cu Secera (morţii).
Saturn avea un frate, pe Oceanus, care reprezintă
personificarea divină a
208
elementului apă. El inconjoară pămantul ca un imens
ocean, in care este creată intreaga
viaţă şi unde totul trebuie să se intoarcă mai devreme
sau mai tarziu pentru a muri. Această
analogie simbolizează torus-ul (vezi glosarul) sau
Centura lui Van Allen, unde se presupune
că există inregistrările akasha-ice. Oceanus
fertilizează pămantul prin apele sale.
Soţia lui Oceanus se numea Thetis şi era mama eternă
a izvoarelor. Impreună, cei
doi au procreat Oceanidele, o multitudine de nimfe
care trăiau pe fundul mării. Una dintre
cele mai importante nimfe a fost Climene, care s-a
măritat cu titanul Iapetus, un frate al lui
Cronos. Din uniunea lor s-a născut Prometeu şi fratele
acestuia, Atlas. Cel din urmă avea să
devină părintele Pleiadelor.
Intre timp, Cronos continua să işi devoreze copiii, de
teamă să nu fie detronat, aşa
cum fusese tatăl său, Uranus. Soţia sa, Rhea, una din
femeile-titan, l-a păcălit pe cand era
pe punctul de a-şi manca cel mai mic dintre copii, pe
Zeus, inlocuindu-l cu o piatră. Drept
urmare, Zeus şi-a intrecut tatăl şi a devenit cel mai
puternic dintre zei.
Deşi Cronos insuşi a modificat intr-o oarecare măsură
linia primordială a
timpului, domnia sa a fost mult mai apropiată de
perioada originală a creaţiei decat domnia
lui Zeus, care i-a succedat. Piatra pe care a inghiţit-o l-
a condus pe Cronos la iluminare. In
mitologie, pietrele reprezintă adeseori depozite ale
cunoaşterii sau o serie de acţiuni. Ele
corespund programelor interioare ale cristalelor. Chiar
şi tehnologia cronometrelor
(ceasurilor) are la bază folosirea cristalelor. După ce
şi-a pierdut puterea, dar a cunoscut
209
iluminarea prin intermediul pietrei inghiţite, Cronos s-
a căit. In timp ce Zeus devenea
cunoscut sub numele de Jupiter sau Iehova, Cronos a
dezlănţuit asupra pămantului o teroare
pe care umanitatea nu a mai experimentat-o pană
atunci. El a ajuns astfel in Italia, unde a
devenit cunoscut sub numele de Saturn şi le-a dăruit
oamenilor agricultura. Sub patronajul
său stau recoltele, moartea şi ciclurile naturale ale
vieţii. Deşi a manifestat multe aspecte
teribile, a fost un prieten al umanităţii, fiind de o
corectitudine absolută. Zeus a fost mult
mai instabil in relaţiile sale cu oamenii, dovedind
adeseori un comportament malefic.
După detronarea lui Cronos, Atlas şi tatăl său, Iapetus,
au pornit un război
impotriva lui Zeus. Cei doi făceau parte din prima
generaţie de zei şi ii erau loiali lui
Cronos. După ce a obţinut victoria impotriva lor, Zeus
l-a izgonit pe Iapetus in Tartar şi l-a
condamnat pe Atlas să poarte pe umerii săi cerul.
Atlas a devenit astfel personificarea
matricei geometrice care stă la baza intregii creaţii.
Purtand pe umerii săi cerul (a cărui
personificare era unchiul său, Uranus), el era cel
responsabil de prezervarea liniei
primordiale a timpului. Această povară era cu
adevărat uriaşă, căci timpul fusese deja
modificat. De aceea, imaginile simbolice care il
prezintă au inlocuit cerul de pe umerii săi
cu pămantul. In cele din urmă, Atlas a fost transformat
in piatră cand Perseu i-a arătat capul
Meduzei.
Deşi nu era un om propriu-zis, Atlas avea trăsături
umane. Impietrirea lui
simbolizează căderea completă a omului in starea
tridimensională solidă, adică in matricea
210
artificială a pămantului. Cealaltă faţă a monedei se
referea la faptul că piatra a devenit un
simbol al corpului cristalin al cunoaşterii
experimentate de Atlas. Această cunoaştere
supremă a devenit centrul civilizaţiei Atlantidei, care a
apărut ca o revoltă impotriva lui
Zeus sau a lui Iehova. Atlanţii au luat numele zeului
grec Atlas.
Atlas a fost părintele celor şapte Pleiade, impreună cu
Pleione, fiica bunicilor săi
dinspre mamă: Oceanus şi Tetis. Cunoscute ca cele
şapte surori, Pleiadele au primit
următoarele nume: Maia, Electra, Taigete, Asterope,
Merope, Alcione şi Celaeno. Imediat
după ce s-au născut, Pleiadele au inceput să danseze
pe cer, fiind foarte fericite. Cand şi-au
dat seama că sunt singure, intregul univers s-a
intristat şi cerul s-a cutremurat. De aceea, au
fost chemaţi peţitori, dar nici unul nu a corespuns
naturii libere şi zburdalnice a Pleiadelor.
Deşi s-au măritat, acestea nu au fost niciodată
satisfăcute de soţii lor. Intre timp aceştia au
dispărut, dar Pleiadele continuă să aştepte, strălucind
pe cerul nopţii şi dorind să fie fericite
din nou, la fel ca la inceputuri.
Fiind nimfe, surorile pleiadiene erau considerate
simboluri ale fertilităţii cărora le
place jocul. Rădăcina cuvantului Pleiade inseamnă
simultan „a se juca” şi „a naviga”. In
religia celtică, data de 1 mai este numită sărbătoarea
Beltanului, aceasta fiind prima noapte
din an cand Pleiadele apar pe cerul nopţii. Este o
sărbătoare a fertilităţii, foarte populară in
zilele noastre sub numele de May Day (Ziua de Mai).
Pleiadele apun la sfarşitul lui
noiembrie. Aceste date coincid intre altele cu sezonul
de navigaţie in Marea Mediterană.
211
Grecii au considerat această perioadă şi ca un sezon
al fertilităţii culturale. In aceste luni, ei
navigau, explorau şi făceau comerţ. Dispariţia
Pleiadelor in noiembrie semnalează
inceperea anotimpului rece, care incheie sezonul de
navigaţie.
Unul din peţitorii Pleiadelor a fost Orion, un vanător
din randul giganţilor, de o
mare frumuseţe. Există numeroase legende legate de
acesta, dar toate prezintă acelaşi
comportament necioplit şi grosolan. Deşi foarte
frumos ca infăţişare, Pleiadele au incercat
să-l evite, căci manierele lui necioplite echivalau cu
păcatul originar, sau altfel spus cu
devierea liniei primordiale a timpului. Numele de
„Orion” este strans legat de cuvantul
„originar”. Simbolurile sale erau ursul şi porcul
mistreţ, căci era sclavul impulsurilor sale
inferioare. Atunci cand este aplicat oamenilor,
cuvantul „porc” simbolizează intotdeauna o
persoană necioplită, grosolană şi nemanierată. Orion
s-a născut ca ţăran in Beoţia, o
provincie rurală din Grecia. De aici s-a născut şi
cuvantul „boer26”, care inseamnă sclav
legat de glie sau ţăran.
Pleiadele s-au simţit distruse de ceea ce i s-a
intamplat tatălui lor, Atlas, atunci
cand Zeus l-a condamnat să ţină pe umeri cerul. S-au
simţit incă şi mai nenorocite cand
Perseu, fiul lui Zeus, l-a transformat in piatră,
arătandu-i capul Meduzei. Meduza era un
simbol al lui kundalini in ascensiune, care poate
scoate uneori la iveală cele mai hidoase
adevăruri. Din cauza vanităţii ei şi a nerespectării
aspectelor superioare ale vieţii, adevărul a
ieşit la iveală, sub forma unui curent energetic extrem
de puternic, care i-a făcut părul
212
măciucă pe cap (este cunoscută imaginea Meduzei cu
părul valvoi). Ea reprezintă simbolul
adevărului necontrolat, prea puternic pentru a putea fi
privit in faţă. Atlas şi intreaga
matrice-reţea a pămantului au fost paralizaţi, fiind
transformaţi intr-o linie temporală falsă.
Perseu era un iniţiat in misterele şarpelui, obţinand un
ochi clarvăzător de la trei vrăjitoare.
Acesta era un glob de cristal care ii permitea să vadă
adevărul. „Per” inseamnă „prin” şi
reprezintă rădăcina cuvantului „percepţie”. Cristalul
nu ii permitea insă lui Perseu să vadă
decat adevărul filtrat, adevărul gol-goluţ (necontrolat
şi periculos) fiind simbolizat de
Meduza. Perseu a fost considerat un erou şi
corespunde lui Quetzalcoatl, din tradiţia incaşă.
Căsătoria lui cu Andromeda simbolizează apariţia rasei
roşii.
Atlas s-a luptat cu Perseu pentru că acesta era fiul lui
Zeus. Legenda afirmă că
Perseu l-a transformat in piatră cu ajutorul capului
Meduzei – referinţă ocultă la
26 N. Tr. Nu putem stabili o similitudine cu cuvantul
romanesc “boier”.
inţelepciunea pietrei (cristalului). Piatra simbolizează
matricea-reţea a pămantului,
artificială şi blocată, dar şi cristalizarea misterelor lui
Atlas. Acest mit prezintă oribilul
adevăr al devierii timpului primordial.
Pleiadele au fost atat de afectate de ceea ce s-a
intamplat cu tatăl lor incat şi-au
luat vieţile, motiv pentru care au fost izgonite in ceruri
de Zeus, sub forma unor stele, căci
acesta le admira foarte mult frumuseţea. Ele au rămas
pană astăzi pe cer, strălucind noaptea
şi provocand umanitatea să le afle secretele.
Capitolul 35
213
Secretele Pleiadelor
Cele şapte surori au fost nişte creaturi ale iubirii.
Calităţile lor de nimfe şi
incapacitatea de a fi satisfăcute simbolizează procesul
necontenit al creaţiei. Faptul că nici
un bărbat nu a reuşit să le satisfacă arată că
ondulaţiile continue ale vaginului lor vor
continua să creeze prosperitate şi abundenţă pe
pămant. Ele continuă să işi aştepte pe cer
partenerii de cuplu, dorind să le impărtăşească
acestora secretele lor, ceea ce inseamnă că
această cunoaştere este pregătită şi aşteaptă să fie
revelată.
In epoca modernă a apărut ideea că umanitatea are o
origine pleiadiană şi că ar
trebui să se intoarcă acasă. Mulţi oameni au o reacţie
emoţională atunci cand aud de
Pleiade. Totul a căpătat o turnură de-a dreptul
poetică. Toate lecţiile şi tradiţiile mitice ne
arată că Pleiadele reprezintă cheia revenirii la linia
temporală primordială.
Deşi erau foarte supărate pe Zeus din cauza pedepsei
date de acesta tatălui lor,
Atlas, Pleiadele au acţionat cu viclenie. Ştiind că Zeus
deţine puterea in Olimp, una dintre
ele s-a decis să işi folosească farmecele feminine şi să
il seducă pe acesta. Scopul ei nu era
acela de a-l răni pe Zeus, ci de a concepe un copil
printr-un act de iubire, care să devină un
purtător al adevărului in faţa umanităţii. Pleiada
aleasă a fost Maia. In urma relaţiei dintre
aceasta şi Zeus s-a născut zeul Hermes, cunoscut şi
sub numele de Mercur la romani.
Hermes tutelează toate afacerile oamenilor, fiind
simultan zeul comerţului, al
comunicaţiilor, al hoţilor şi al ocultismului. Deşi
viclean şi răutăcios, a fost un ambasador al
214
zeilor şi a inventat alfabetul, muzica, astrologia, ştiinţa
măsurării şi gimnastica.
Egiptenii l-au numit pe Hermes Tahuti (cuvantul
grecesc corespondent este Thoth),
iar evreii Enoh. Tatăl său este echivalentul lui Iehova,
iar numele mamei sale, Maia,
seamănă suspect de mult cu Maria. De aceea, putem
stabili o corespondenţă intre el şi
Christos, care s-a inconjurat de hoţi şi chiar a fost ucis
pe o cruce intre doi talhari. Această
corespondenţă nu face decat să intărească ideea că
intre conştiinţa christică şi linia
temporală primordială există o legătură de
cauzalitate. Tot de la Hermes provine şi tradiţia
hermeneutică a şcolilor misterelor. Aşa cum este
prezentată in Biblie, viaţa lui Christos
corespunde perfect tradiţiei hermeneutice. Contează
mai puţin cat de adevărată a fost
această poveste. Simpla relatare a vieţii sale este
suficientă pentru a răspandi cunoaşterea
care permite intoarcerea la Tatăl ceresc. Pleiadele nu
sunt altceva decat un popas pe acest
drum. Altfel spus, tradiţia hermeneutică face parte
integrantă din conştiinţa christică.
Inainte de a discuta şi alte aspecte ale Pleiadelor, aş
dori să fac o scurtă descriere a
acestora, conform miturilor greceşti. Cea mai bine
cunoscută şi mai influentă pleiadă este
Maia, despre care am discutat deja. In ultima vreme,
tot mai multe femei incep să-şi spună
„Maia”, deşi majoritatea nu au nici o idee despre
legătura care există intre acest nume şi
pleiade.
Pleiada Celaeno a fost sedusă de Poseidon sau Neptun
şi a dat naştere unui fiu, pe
care l-a numit Lycus. Potrivit unei tradiţii, Lycus s-a
dus in Asia Mică şi a răspandit
215
misterele Demetrei şi ale Persefonei, cunoscute şi ca
misterele eleusinice (vezi Glosarul).
Alcione a fost o altă pleiadă iubită cu pasiune de
Poseidon, care i-a dăruit o mare
influenţă asupra mărilor. Este identificată adeseori cu
vanturile. Halcionele sunt perioade de
pace numite după numele ei. De regulă, incep cu
şapte zile inainte de solstiţiul de iarnă şi
durează două săptămani.
Merope a fost singura pleiadă care s-a măritat cu un
muritor. Numele acestuia era
Sisif. A fost condamnat să meargă in Tartar şi să ridice
continuu o piatră uriaşă pe un deal,
deşi ori de cate ori ajungea in varful dealului piatra se
rostogolea la vale. Merope s-a ruşinat
de căsnicia ei cu un muritor, aşa că a refuzat să mai
strălucească pe cer. Ea este steaua cel
mai greu vizibilă din constelaţia Pleiadelor. Mitul arată
inutilitatea investiţiilor făcute in
iluziile efemere, prin comparaţie cu adevărurile
eterne. Identificarea cu aceste iluzii nu
conduce decat la pierderea strălucirii personale.
Taigete a fost urmărită de Zeus, dar a fost salvată de
Artemis/Diana, zeiţa lunii şi a
vanătorii, care a transformat-o intr-o căprioară. In
final, i-a cedat lui Zeus şi ca urmare a
acestei legături a dat naştere unui fiu pe care l-a
numit Lacedemon, ai cărui descendenţi au
fondat cetatea Spartei. Elena din Troia este una din
descendentele acestei pleiade.
Asterope este singura pleiadă despre care nu se ştie
nimic. Reprezintă un mister.
Numele ei, Aster, inseamnă stea. De aceea, se crede
că ascunde misterul stelelor, care este
misterul suprem. In el intră diferitele aspecte ale
subconştientului colectiv despre care am
discutat anterior in această carte.
216
Pleiada Electra a fost urmărită la randul ei de Zeus,
dar s-a ascuns de acesta in
spatele Paladiului de pe Muntele Olimp. Paladiul era o
statuie a tatălui Atenei (sau a Atenei
insăşi, in funcţie de legendă). Manios, Zeus a aruncat
statuia din cer şi a sedus-o cu forţa pe
Electra, care i-a născut un fiu, pe Dardanus, care a
fost primul rege al Troiei. Statuia a fost
ulterior recuperată de troieni, care au făcut din ea
protectoarea oraşului. Se spunea că atat
timp cat statuia rămanea in Troia, oraşul nu va putea
fi cucerit. Extrem de preţuit de troieni,
Paladiul a fost păstrat in Templul Atenei. Cel care a
pătruns in templu prin viclenie
(folosind un pasaj subteran) şi a scos statuia din el a
fost Ulise. Abia atunci a putut fi cucerit
oraşul.
Troia a fost intemeiată de Dardanus ca o colonie
pleiadiană in care se predau
misterele eleusinice şi in care era proslăvită zeiţa. Mai
devreme sau mai tarziu, ea trebuia să
cadă. Electra a fost atat de ataşată de Troia, incat a
preferat să se despartă de celelalte
pleiade pentru a nu fi nevoită să asiste la distrugerea
ei. Acesta este un alt mit care explică
de ce este atat de greu vizibilă una din Pleiadele de pe
cer. El ne oferă de asemenea o
perspectivă diferită din care putem privi Războiul
Troian.
Capitolul 36
Troia – un avanpost pleiadian
Legenda Troiei incepe cu răpirea Elenei, care se referă
la in realitate la lupta pentru
energia zeiţei. Numele Elenei (Helena) provinde de la
Hel, zeiţa lumii subterane şi fiica lui
Loki. Elena din Troia intruchipează perfect arhetipul
principiului feminin. Nu era doar o
217
descendentă a pleiadelor, ci şi a lui Perseu şi a
Andromedei.
La acea vreme, regele Troiei era Priam. Acesta avea
un fiu pe nume Paris. Cand
era mic, a fost dus in munţi şi lăsat să moară, căci
clarvăzătoarea Cassandra a prezis că din
cauza lui, Troia va cădea. Paris a fost adoptat insă de
o ursoaică. Aceasta l-a alăptat,
simbolizand legătura lui Paris cu Orion. Tanărul a
crescut astfel departe de ochii troienilor,
care l-au considerat mort. A lucrat la o fermă de vaci
şi se spune că una din plăcerile sale
erau luptele intre tauri. Era un bărbat puternic,
manierat şi, mai presus de toate, drept.
Cuvantul Paris se trage de la rădăcina par, care
inseamnă echidistant sau drept. Chiar zeii lau
remarcat pentru cinstea lui ireproşabilă, respectandu-l
pentru această calitate.
Intregul panteon al zeilor a fost invitat la nunta mamei
lui Ahile, Thetis, cu
excepţia lui Eris (Discordia), care s-a răzbunat
aruncand un măr de aur in mijlocul
invitaţilor. Pe acesta erau inscripţionate cuvintele:
„Pentru cea mai frumoasă”. Zeiţele
Atena, Hera şi Afrodita au emis fiecare pretenţii
asupra mărului, aşa că Zeus l-a desemnat
pe Paris să hotărască cine era cea mai frumoasă
dintre ele, datorită spiritului său de
dreptate.
Cuvantul măr (apple) derivă de la afal, care inseamnă
„a cădea”. Mărul
simbolizează căderea din linia temporală primordială,
adică din Grădina Edenului de care
vorbeşte Biblia. Ironia a făcut ca descoperirea legii
gravitaţiei şi a intregii fizici newtoniene
să depindă tot de căderea unui măr.

218
Mărul discordiei şi-a indeplinit rolul, căci Paris a fost
copleşit de puterea de
seducţie a Afroditei şi a ales-o pe ea drept cea mai
frumoasă zeiţă. Decizia lui l-a costat
sprijinul Atenei (inţelepciunea) şi al Herei (conştiinţa şi
respiraţia), care i-au ajutat pe greci
in războiul impotriva troienilor. Paris a sedus-o pe
Elena şi a dus-o in Egipt, in care şi astăzi
pot fi văzute monumente istorice inchinate ei.
Călătoria in Egipt simbolizează schimbarea
de putere a zeiţei Isis, care nu a mai protejat Troia, ci
Grecia. Intr-adevăr, Egiptul a fost
sursa de putere ezoterică din care s-au inspirat grecii
secole la rand.
Chiar inainte de plecarea Elenei din Troia s-a petrecut
un ritual ciudat. Mulţi eroi
greci au luptat pentru mana ei, dar ea l-a ales pe
Menelaus din Sparta. Anterior, peţitorii ei
au făcut un pact, de a-l sprijini pe cel pe care il va
alege. Acest legămant a fost pecetluit
prin sacrificarea unui cal. Ritualul a constat in
dezmembrarea calului şi scăldarea eroilor in
sangele acestuia.
Calul sacrificat i-a fost oferit ca ofrandă lui Marte, zeul
roman al războiului. Zeul
grec al războiului era Ares, prezentat de regulă de
greci ca fiind crud şi brutal. In schimb,
romanii şi troienii l-au venerat. Calul este important
din două motive. Pe de o parte,
imaginea sa a fost folosită pentru a distruge Troia,
prin crearea faimosului cal troian. Pe de
altă parte, punctul central al Proiectul Montauk a fost
tot imaginea unui cal, mai exact a
unei statui aflată intr-un oraş distrus, in anul 6037.
Diferite persoane implicate in proiect au
afirmată că au fost trimise in viitor, unde au văzut
statuia unui cal pe un piedestal, care
219
conţinea o anumită tehnologie.
Corelaţia este evidentă: calul troian a presupus o
anumită manipulare a timpului,
afirmaţie susţinută şi de anumite fapte27. Originea
etimologică a cuvantului cal (horse) nu
este sigură. După părerea mea, nu există nici un
mister. Rădăcina hor inseamnă timp, lucru
ilustrat de cuvant orologie (horology), care este ştiinţa
măsurării timpului. Este şi rădăcina
numelui zeului egiptean Horus, manifestat ca Montus,
zeul războiului in formă de taur. Am
discutat pe larg despre corespondenţa dintre Montus
şi Montauk in Piramidele din
Montauk. Rădăcina hor reprezintă de asemenea o
derivaţie a cuvantul whore28, care se
referă la zeiţa-mamă Babalon, numită Kali de către
hinduşi, sau Tarfa Babilonului in Biblie.
Aceasta este foarte temută din cauza puterilor ei şi a
faptului că devorează creaţia.
Aş dori să mă intorc pentru cateva clipe la prietena
mea Maia (cea care mi-a oferit
informaţiile referitoare la proiectul KOALA, şi al cărei
nume pleiadian capătă o altă
semnificaţie in acest context), pentru a preciza ce mi-
a scris in prima scrisoare pe care mi-a
adresat-o. La vremea respectivă, membrii şcolii
misterelor din care face parte Maia erau
angrenaţi intr-un proiect in Grecia şi Turcia (acolo
unde se află ruinele Troiei), unde
incercau să „deschidă vechile portaluri rombice”. Iată
ce mi-a scris ea după ce a citit cartea
Proiectul Montauk:
Am „văzut” şi eu Calul de Aur. THOTH imi spune că
acest cal este un
„indicator al timpului” plasat intr-o „zonă moartă” in
care se intersectează mai

220
multe linii temporale. Imi mai spune că cei care au
plasat aceste indicatoare in
zone moarte sunt „capricornii” (de a căror existenţă
ştiu de mai bine de 15 ani).
Este vorba de nişte aparate energetice care conţine
campuri incredibil de puternice,
27 Există o carte scrisă de un portughez şi intitulată
Calul troian, al cărei subiect este o călătorie in timp
făcută la Ierusalim. Din păcate, nu dispunem de o
traducere a lucrării.
28 Prostituată (in limba engleză).
ce le permit celor a căror forţă spirituală este pusă in
rezonanţă cu Spirala Luminii
Integrale sau cu Metatron să „pătrundă” in aceste
indicatoare. THOTH le asemănă
cu nişte piese de şah, in sensul că ele conţin codurile
„jocului” in continuum-ul
universal.
Din punct de vedere mitologic, nu putem decat să
speculăm ce s-a intamplat la
Troia. Cert este că orice s-ar fi intamplat, a fost distrus
un imperiu măreţ, in care erau
predate misterele. In acest fel, linia temporală falsă s-
a accentuat.
Capitolul 37
Toate drumurile duc la Roma
După căderea Troiei, Pleiadele au intervenit din nou.
Electra s-a retras pe cer, dar
pleiada Maia a coborat din nou pe pămant, in
peninsula italiană, unde s-a măritat cu Faunus,
cunoscut şi sub numele de Pan la vechii greci. Faptul
că a ales un zeu incornorat este foarte
sugestiv. Unchiul ei, Saturn, care ieşise din graţiile
grecilor, se instalase deja in aceeaşi
regiune, ajutand la dezvoltarea civilizaţiei prin
intermediul agriculturii. De fapt, era vorba

221
de o adevărată conspiraţie care urmărea
reinstaurarea liniei primordiale a timpului. Saturn
nu este numai zeul timpului. In astrologie, planeta cu
acelaşi nume guvernează semnul
Capricornului. Aşa se explică şi referinţa Maiei la
„capricorni”, pe care i-a numit călători in
timp, din ultimul capitol. Din punct de vedere
mitologic, călătoria in timp este ilustrată de
capricorn, o creatură cu un „corn in frunte” (chiar asta
inseamnă de altfel cuvantul
„capricorn”). Vom explica acest lucru mai in detaliu
ceva mai tarziu.
Pe peninsula italiană Maia a devenit cunoscută sub
numele de Fauna. Impreună cu
Faunus, ea a avut un fiu pe care l-a numit Latinus, de
unde s-a născut cuvantul latin29.
Latinus a avut o fiică pe nume Lavinia, care a luat foc
in timpul unui sacrificiu. In mod
curios, ea nu a simţit nici o durere. Latinus şi-a
intrebat tatăl, pe Faunus, ce crede despre
acest miracol. Acesta i-a explicat că Lavinia trebuie să
aştepte sosirea unui mare războinic,
cu care urmează să se mărite. Acesta s-a dovedit a fi
Enea, singurul războinic troian care a
scăpat după căderea Troiei.
Enea era fiul lui Venus şi a fost crescut de nimfe. Era
rudă cu Priam şi cu Paris, dar
nu a dorit să participe la războiul troian pană cand
Ahile nu i-a furat vitele. Enea a fost un
luptător legendar, al cărui curaj l-a condus in multe
situaţii imposibile, din care il salvau de
obicei zeii. In timpul carnagiului din Troia, Enea s-a
dus pe Muntele Ida, impreună cu tatăl
său şi cu caţiva slujitori credincioşi. Printre aceştia se
numărau şi amazoanele, care au luptat
alături de troieni. După război, Enea a făcut o călătorie
care a durat şapte ani, oprindu-se in
222
Creta şi in Egipt, unde a fost iniţiat in mistere. Hera
era incă pornită impotriva troienilor,
aşa că i-a trimis nişte vanturi puternice, pentru a-i
bloca drumul, dar pleiada Alcione i-a
venit in ajutor, imblanzind furtuna.
In cele din urmă, Enea a ajuns in acea regiune care a
devenit mai tarziu imperiul
etrusc şi in care erau cunoscute misterele egiptenilor.
Mai tarziu, a ajuns rege in Latinum.
Descendenţii săi au fost Remus şi Romulus, care au
fondat Roma, menită să fie o altă
colonie pleiadiană.
Legendele acestei perioade de timp vorbesc şi de un
alt „zeu al timpului”, pe nume
Ianus. Acesta a ajuns in Italia cu o flotă, a fondat
Janiculum şi a devenit rege in Latinum. A
fost primul om care l-a intampinat cu bunăvoinţă pe
Saturn după izgonirea acestuia din cer.
Fără nici o indoială, Ianus a fost cel mai mare zeu din
panteonul roman, lucru absolut
remarcabil dacă ne gandim că zeul suprem din Olimp
era considerat Jupiter (echivalentul
lui Zeus). Se pare că iniţiaţii aveau nevoie de un nou
zeu, Ianus, pentru a arăta că problema
era legată de conştiinţa corectă a timpului. Este
absolut remarcabil.
29 Etimologii nu sunt siguri de derivatele acestui
cuvant. El este asociat cu latus, care inseamnă lat
(pămant
intins), cuvant apropiat şi de ebraicul lotus, din care a
derivat lot, care inseamnă cheie.
Ianus era prezentat ca un zeu cu două feţe, una care
privea inainte şi alta care
privea inapoi. Imaginea simbolizează darul primit de
acesta de la Saturn, al „dublei
cunoaşteri”, care se referă la cunoaşterea trecutului şi
a viitorului. Intre altele, Ianus era şi
223
divinitatea tutelară a uşilor, căci orice uşă are două
feţe. Există şi alte implicaţii temporale.
Ianus era zeul inceputurilor, luna ianuarie (january)
purtandu-i numele. Inceputul acestei
luni marchează un moment de trecere in revistă a
trecutului şi de proiecte pentru viitor,
ritual cunoscut ca momentul Anului Nou (Revelionul).
Era de asemenea zeul celor patru
anotimpuri. Primul nume al lui John von Neumann,
savantul maghiar care a manipulat
timpul in cadrul Proiectului Montauk, a fost Janus!
Revolta romană impotriva zeilor greci a fost mult prea
subtilă pentru a fi
accidentală sau pentru a ilustra doar alte inclinaţii
culturale. Ea este incontestabil legată de
zeiţă şi de timp. Civilizaţia greacă s-a conturat in jurul
Oracolului din Delfi, cunoscut şi sub
numele de Pitoneasa: femeia-şarpe. Apolo a cucerit
templul şi a uzurpat puterea pitonesei.
Despre Oracolul lui Apolo se spunea că domneşte
asupra intregului pămant. După
alungarea femeii-şarpe au apărut şi primele semne ale
decadenţei imperiului grec. Grecii
erau recunoscuţi ca o civilizaţie patriarhală, fiind
vestiţi pentru practicile de sodomie,
reluate identic mai tarziu, in timpul experimentului de
la Montauk.
Lupta pleiadiană de a o repune pe zeiţă in drepturi a
fost reluată in Roma. A fost
creat astfel templul Virginelor Vestale. Existau şapte
asemenea vestale, număr identic cu cel
al pleiadelor. Vesta era zeiţa căminului şi a vetrei,
simbolul ei fiind focul. Fiecare oraş
trebuia să işi aibă propriile vestale, care să vegheze
asupra căminelor şi asupra focului sacru
al libertăţii şi iluminării.

224
Rea Silvia a fost o asemenea vestală şi o descendentă
a lui Enea. Tatăl ei era
Numitor, regele Albei. Acesta a fost detronat de
fratele său Amulius, care a silit-o pe Rea
Silvia să devină vestală, pentru a se asigura că nu va
avea urmaşi care să-i ameninţe
puterea. Zeul Marte, fostul aliat al troienilor, a sedus-o
pe Rea Silvia, care a născut doi
bastarzi gemeni: pe Remus şi Romulus. Drept urmare,
unchiul ei Amulius a condamnat-o la
moarte şi i-a aruncat corpul in Tibru. Cat despre cei
doi gemeni, aceştia au fost lăsaţi să
plutească pe Tibru in jos, intr-un coş de răchită. Soarta
a făcut ca micuţul coş să ajungă la
ţărm, exact pe colinele pe care avea să fie construită
Roma.
Cei doi copilaşi au fost alăptaţi de o lupoaică, care
simbolizează legătura dintre
animale şi feminitate. Mai tarziu, ei au fost adoptaţi de
o familie de oameni şi au aflat care
este moştenirea lor regală. Drept urmare, şi-au
detronat unchiul şi au restaurat domnia
tatălui lor. Mai tarziu, au moştenit tronul şi au unificat
intreaga peninsulă italiană. Au fondat
Roma pe cele şapte coline, număr care corespunde de
asemenea celor şapte pleiade.
Remus şi Romulus au populat mai multe coline şi s-au
certat pe tema numelui
noului oraş: Roma sau Remora, după numele lor.
Potrivit legendei, Romulus a construit un
zid de mici dimensiuni pentru a proteja oraşul, dar
Remus l-a luat in ras, sărind cu uşurinţă
peste zid. Romulus a interpretat gestul său ca o lipsă
de respect şi şi-a ucis fratele. Ulterior,
el s-a căit30 şi şi-a inmormantat fratele cu cele mai
mari onoruri.

225
Acest mit are o serie de implicaţii extrem de profunde
in civilizaţia noastră actuală.
Există diferite legende legate de cei doi fraţi şi de
aventurile lor inainte de a fonda Roma.
Unele dintre ele pretind chiar că Remus a supravieţuit,
dar acestea sunt foarte greu de găsit,
fiind probabil ocultate in mod deliberat. Legenda lui
Romulus a fost rescrisă de multe ori,
pentru a corespunde politicii vremii. Deşi există o
anumită conexiune intre istorie şi mituri,
cea dintai a fost folosită adeseori ca un instrument
psihologic de control al maselor.
Naşterea magică a gemenilor, al căror tată a fost zeul
Marte, vorbeşte despre
colonizarea pămantului de către marţieni, la care m-
am referit in Piramidele din Montauk.
Rolul jucat de pleiade indică o altă influenţă. Dar
poate cel mai important aspect al mitului
este cel referitor la moartea lui Remus. Romulus a
continuat să domnească multă vreme,
30 Cuvantul englezesc remorse (căinţă) provine de la
numele lui Remus.
deşi a comis o crimă şi ştia că este vinovat. Cearta
celor doi fraţi a avut drept obiect
graniţele proprietăţii, ceea ce corespunde modului
patriarhal de a privi lucrurile. Remus a
inţeles inutilitatea graniţelor, simbolizand astfel
viziunea feminină asupra realităţii.
Uciderea lui Remus de către fratele său descrie astfel
o eliminare a elementului feminin.
Faptul că Romulus a domnit atata vreme are de
asemenea anumite implicaţii. Manuscrisele
care descriau supravieţuirea lui Remus au fost
ascunse, la fel ca şi intreaga sa viaţă
ulterioară. Numele lui a ajuns peste veacuri in
America, sub forma legendelor despre

226
Unchiul Remus, un negru bătran şi bun, care nu
reprezenta o ameninţare pentru nimeni.
Numele lui Remus a ajuns să fie folosit in poveşti de
adormit copiii! De altfel, această
asociere a rasei negre cu energia feminină indică
dispreţul pe care il aveau puterile care
conduceau America la acea dată pentru ambele
categorii, din care a rezultat acest stereotip
satiric.
Etimologia cuvantului Remus este una din cele mai
interesante pe care le-am
intalnit vreodată. Practic, toate cuvinte din limba
engleză care incep cu „rem” derivă din
acest mit. Remove, remiss şi remnant (a elimina,
indiferenţă/neglijenţă şi rămăşiţe/ruine)
sunt doar cateva din acestea. Cuvantul remit
inseamnă „a trimite inapoi”, dar derivă din
remittere – a ierta păcatul. Cuvantul remedy
inseamnă „a vindeca”. Toate aceste cuvinte
descriu un sentiment profund de pierdere, asociat cu
moartea lui Remus.
Remus a ales ca nume pentru oraşul său Remora. In
limbajul modern, acest nume
se referă la un peşte care se ataşează de rechini,
inghiţindu-şi prada printr-o deschizătură
ovală situată in creştetul capului. Rămane foarte mult
timp ataşat de rechinul-mamă. Faptul
mi se pare uimitor, dacă ţinem seama de ce se
intamplă cu un geamăn atunci cand ii moare
fratele. Spiritul acestuia continuă să bantuie pe
pămant, mai ales dacă moartea s-a produs la
naştere sau in pantecul matern. El se ataşează de
regulă de fratele care a supravieţuit, la fel
ca un peşte remora.
Dacă inversăm numele lui Remus, obţinem cuvantul
Sumer, numele unui imperiu

227
străvechi, despre care Zacharia Sitchin afirmă in
cartea sa, A douăsprezecea planetă, că a
fost centrul istoric al contactelor extraterestre cu
pămantul.
Am lăsat ce era mai bun pentru final. Cu o singură zi
inainte să fac ultima
corectură a acestui capitol mi-a căzut in mană o carte.
De fapt, mi-a fost trimisă de cineva,
fără să o fi cerut. Cartea se numea Dovezi istorice
despre unicorni şi era semnată de Larry
Brian Radka. Autorul afirmă că in limba ebraică,
cuvantul reem inseamnă unicorn. Deşi nu
am apucat să citesc cartea, mi s-a spus din alte surse
că unicornul a fost un animal real,
vanat pană la exterminare datorită puterilor
afrodiziace ale cornului său.
Simultan, unicornul este simbolul ascuns al
Capricornului. Cornul său spiralat o
simbolizează pe kundalini, dar şi vortex-ul ascuns in
Calul de Aur, de care am discutat ceva
mai devreme. Cornul este localizat chiar in dreptul
celui de-al treilea ochi. Puterile sale
afrodiziace fac trimitere la magia sexuală. In plus,
unicornul a fost folosit in multe mituri ca
simbol al conştiinţei christice. El este considerat o
creatură celestă, deşi adevărata sa natură
este una terestră, fiind o creatură a capricornului.
Unicornul face trimitere la o altă lume.
Poate că rasa sa nici nu a fost distrusă. Poate că
cineva a ascuns aceste animale, aşteptand
momentul potrivit pentru a le scoate din nou la
lumină. Oricum ar fi, tiparul genetic al
unicornilor continuă să existe in conştiinţa colectivă.
Este evident din mitologia Romei Antice că cineva ştia
despre linia temporală
primordială. Conştiinţa colectivă nu a uitat de aceasta.
Roma a fost concepută ca un oraş
228
echilibrat, construit pe şapte coline. Cand Romulus a
instaurat civilizaţia patriarhală,
pleiadienii sau mişcarea KOALA, cum doriţi să-i
spuneţi, au fost nevoiţi să se retragă un
pas. A fost pavată astfel calea către apariţia Bisericii
Catolice, care nu acceptă conceptul de
preoteasă care să facă legătura intre om şi
Dumnezeu. Pleiadienii nu au renunţat insă.
Virginele vestale continuă să supravieţuiască şi astăzi.
Sunt oameni reali, care au planuri la
fel de reale. Probabil, Pleiadele vor continua să
strălucească pe cer, pană cand vom inţelege
mesajul lor.
Capitolul 38
Conexiunea Montauk
Pentru a inţelege exact misterele Pleiadelor, trebuie
să examinăm un alt element
sacru: taurul. Un prim element a apărut in legendele
Troiei, in care se afirmă că lui Paris ii
plăceau luptele cu tauri. De fapt, aceasta a fost
principala pasiune a vieţii sale pană la
concursul de frumuseţe pe care a fost nevoit să-l
arbitreze. La randul lui, Enea s-a dus in
Egipt pentru iniţiere, făcand insă o escală in Creta,
ţara minotaurului şi a civilizaţiei
minoice.
Candva, taurul era considerat un simbol sacru
pleiadian. Există numeroase
artefacte antice, inclusiv monede şi statui, care fac
această asociere. Probabil, astrologii nu
sunt deloc uimiţi de acest lucru, căci atunci cand
Pleiadele apar pentru prima dată pe cer, la
data de 1 mai, soarele se află in constelaţia Taurului.
Datorită Precesiunii Echinocţiilor,
intre anii 4000-2000 i.Ch. pămantul se afla sub
influenţa Taurului, ceea ce explică apariţia

229
zeului-taur solar Mithras şi a civilizaţiei minoice a
Greciei. Aceasta a fost inclusiv perioada
in care a apărut legenda minotaurului. Luptele cu
tauri, atat de populare in ţările latine, sunt
o moştenire din această perioadă de timp. Biserica
Catolică, construită in jurul cultului lui
Mithras, continuă să-şi numească şi astăzi edictele
supreme „bule papale31”. Tot de aici s-a
născut şi cuvantul de argou bullshit32.
Masonii consideră Pleiadele o constelaţie sacră, motiv
pentru care au aşezat cele
şapte stele deasupra scării lor sacre. Unii sugerează
că insăşi originea francmasoneriei este
asociată cu constelaţia Taurului. „Echerul” lor
aminteşte de „crucea in T” a egiptenilor, care
reprezintă imaginea stilizată a unei feţe de taur. Insăşi
litera T (Tau) provine de la taurus,
care inseamnă taur.
Crucea in formă de T este de fapt chiar litera T. Era
simbolul lui Hermes sau
Mercur, de unde derivă şi numele de Tahuti sau Thoth.
Una din semnificaţiile literei „T”
este aceea de androgin. „T”-ul simbolizează capul
taurului care trage in jos bara orizontală
a crucii, obţinand astfel simbolul tradiţional al crucii,
adoptat de creştinism şi de alte religii.
Taurul care trage in jos bara orizontală a crucii
aminteşte şi de divizarea stării androginale
in cele două sexe. Aşa a apărut fertilitatea, ceea ce
explică de ce taurul este un simbol al
virilităţii. Intre altele, Tau mai inseamnă şi spirit
creativ.
Potrivit tradiţiei egiptene, Taurus a fost fiul lui Babalon
sau Isis (sau pleiada
Maia). Constelaţia Taurului de pe cerul nopţii era
considerată marele oraş al lui Dumnezeu,
mama revelaţiilor şi interpreta vocii divine.
230
Există şi o altă zeiţă egipteană a cărei etimologie este
suspect de apropiată de cea a
lui Taurus. Este vorba de Taurt, zeiţa-mamă
primordială adorată de egipteni sub forma unei
femele de hipopotam insărcinată sau a Bestiei Apelor
(respectiv spaţiului). Aceasta era
cunoscută ca fiind „Mama Revoluţiilor”, căci
constelaţia ei se roteşte intr-o mişcare de
revoluţie pe cer. Intruchipa ideea de timp, repetiţie,
ciclu, intoarcere şi lumină in noapte.
Ilustraţie
Zeul Montu priveşte in sus la cei care pătrund pe
domeniul lui, contempland
secretele sanctuarului interior care i-a fost consacrat
in Teba antică. Planeta care il
patronează, Marte, străluceşte dincolo de poartă,
reflectandu-se in structurile geometrice
care simbolizează matricea evoluţiei noastre.
31 N. Tr. In limba engleză: papal’s bull. Bull inseamnă
taur.
32 Textual, “balegă de taur”. Expresie folosită curent
in argoul verbal, cu sensul de „Prostii!”
Toate acestea trimit in mod evident către cuvantul
„Tarot”, care inseamnă roată şi
despre care se crede că este „Cartea Revoluţiilor
Secrete ale Stelelor şi ale Ciclurilor
Temporale Cosmice”. In mod incredibil, cuvantul
„Tau” face parte integrantă din numele
Montauk”, care poate fi impărţit astfel: Mon-Tau-K.
„Mon” este numele unui zeu. „Tau” a
fost explicat mai sus, iar sufixul „K” are o importanţă
in sine. Vom vedea in continuare care
este corespondenţa sa, folosind un citat din cartea lui
Kenneth Grant, Aleister Crowley şi
zeul ascuns:
„K”, ultima literă din cuvantul „magick”, este cea de-a
unsprezecea literă
231
in mai multe alfabete principale, fiind atribuită zeului
Jupiter, al cărui vehicul
(vulturul) simbolizează puterea magică in ipostaza ei
feminină; reprezintă
„simbolul acelei puteri gigantice a cărei culoare este
roşul stacojiu şi care are o
anumită afinitate cu Capricornul sau cu Babalon”.
Aspectul important al
Capricornului (ţapul) este revelat de atribuirea lui (in
tradiţia indiană) zeiţei Kali,
al cărei vehicul este sangele.
„K” reprezintă de asemenea Khn, Khou sau Coada,
simbolizată de coadă
sau de vagin, venerată in Egiptul antic ca sursă a Marii
Puteri Magice. De aceea,
atunci cand este scris cu „k”, cuvantul magick indică
natura precisă a curentului pe
care l-a intruchipat şi l-a transmis Therion (Crowley).
Există mai multe definiţii interesante ale cuvantului
„Montauk” care ar putea avea
la bază explicaţia de mai sus. Una dintre ele este
următoarea: „Revelarea zeiţei prin
manifestarea ei ca iluzie temporală”.
Pentru cititorii care nu au citit cartea Piramidele din
Montauk, doresc să precizez
că pe coperta acesteia era ilustrat un zeu cu capul de
taur, numit Menthu sau Montu (ilustrat
şi pe pagina precedentă). Acesta era echivalentul
egiptean al zeului Marte, aliatul troienilor
şi al romanilor din perioada de inceput a Romei.
Asocierea dintre Montu şi Montauk nu
este deloc intamplătoare. Cel care mi-a atras pentru
prima oară atenţia asupra acestui fapt a
fost chiar fiul nelegitim al lui Crowley, Amado Crowley.
El mi-a spus că tatăl său nu numai
că a fost la Montauk, dar şi-a consacrat chiar o parte
insemnată din opera sa zeului Menthu.
232
La scurt timp ce am descoperit corespondenţa care
există intre cuvintele Montu şi
Montauk, am intalnit o femeie medium care mi-a
transmis nişte informaţii pleiadiene. Numi
mai amintesc acum ce mi-a spus, dar ştiu că in
noaptea respectivă am avut un vis foarte
viu. Se făcea că m-am trezit intr-un pat frumos
ornamentat, pe care se afla o carte gigantică,
legată in aur. Avea o grosime de circa 20 centimetri şi
era chiar mai bogat impodobită decat
patul. Pe coperta de culoare indigo strălucea titlul,
care era scris cu litere metalice:
„Secretele Pleiadelor, de Aleister Crowley”. Din
păcate, m-am trezit inainte de a apuca să o
răsfoiesc.
Un prim indiciu despre această carte l-am descoperit
atunci cand am aflat că
fondatoarea mişcării teozofice, Madame Helene
Blavatsky, s-a născut in ziua de 12 august,
dată la care Proiectul Montauk (1983) a creat o punte
de legătură cu Experimentul
Philadelphia (1943). Mi-am amintit de asemenea că
Aleister Crowley era mandru că s-a
născut in anul 1875, anul in care Blavatsky a fondat
Societatea Teozofică.
Crowley avea lucruri foarte interesante de povestit
despre Madame Blavatsky. La
vremea ei, aceasta era foarte populară, fiind atacată
dur in numeroase ziare. Legenda spune
că a fost prinsă regizand miracole false pentru
spectatorii creduli. Au existat mai multe
rapoarte in această direcţie, care pot fi găsite in orice
biografie a ei. Discipolii ei jurau insă
că miracolele ei erau reale. Crowley a făcut propriile
sale observaţii in legătură cu acest
subiect. După părerea lui, Madame Blavatsky a regizat
cu bună intenţie o serie de miracole
233
false, pentru a fi prinsă cu ocaua mică. Numai aşa
putea scăpa ea de falşii adepţi şi de
băgătorii de seamă care o asaltau in permanenţă.
Adevăraţii adepţi cunoşteau adevărul din
scrierile ei şi nu se lăsau păcăliţi de acele show-uri de
paradă. Intr-un fel, era o separare a
graului de neghină. După expedierea celor interesaţi
doar de senzaţional putea incepe
adevărata predare a cunoaşterii, iar smantana se
ridica la suprafaţă. Nu ştiu dacă aceste
comentarii ale lui Crowley sunt corecte sau nu. Cert
este că opera ei merită să fie citită cu
orice preţ.
Doctrina secretă scrisă de Madame Blavatsky are
1500 de pagini şi reprezintă o
lectură foarte interesantă. Nu o poţi citi de la cap la
coadă fără să simţi dorinţa de a te
călugări. Am remarcat şi o altă proprietate ciudată a
acestei cărţi. Nu-ţi vine să o iei şi să-ţi
continui lectura decat atunci cand te simţi pregătit să
asimilezi cu adevărat informaţiile
cuprinse in ea. Dacă nu eşti pregătit, pur şi simplu nu
te interesează. Cartea incearcă să
explice intreaga existenţă a universului şi maniera in
care trebuie inţeles acesta. Nu am
apucat să citesc intreaga carte, aşa că nu-i pot face o
recenzie corectă, dar nu pot să nu
recunosc că este de-a dreptul uimitoare. Am auzit că
pană şi criticii lui Madame Blavatsky
nu se leagă de opera sa, ci doar de viaţa sa
particulară. Unii au acuzat-o de plagiat, lucru
absolut ridicol, căci cartea conţine la tot pasul note de
subsol in care sunt precizate sursele
de inspiraţie.
Doctrina secretă dezvăluie o serie de informaţii
extrem de interesante despre

234
Pleiade, in volumul II. Aflăm astfel că echivalentul
sanscrit al lui Marte, Karttikeya,
provine de la Krittika, cuvantul sanscrit care
desemnează Pleiadele. Tot aici este prezentat
punctul de vedere al unui anume dr. Kenealy, care
afirmă că Marte a fost simbolul cel mai
secret şi mai misterios dintre toate simbolurile
religioase şi astronomice. Iniţierea supremă
in acest mister al tuturor misterelor nu poate fi făcută
fără ajutorul celor şase pleiade
vizibile, la care se adaugă cea de-a şaptea, invizibilă
cu ochiul liber.
Ne vom ocupa mai indeaproape de acest mister in
capitolul următor.
Capitolul 39
Revelaţia Pleiadelor
Cel mai important aspect al Pleiadelor aşa cum apar
acestea descrise in
informaţiile mitologice şi ezoterice este povestea
pleiadei Maia, care este mama lui Hermes
şi a tradiţiei hermeneutice. Deloc, intamplător, orice
referire la Pleiade vorbeşte de Şapte
Surori, deşi numărul stelelor din constelaţie este mult
mai mare. Autorii miturilor nu
acceptă insă un număr mai mare de şapte pleiade, din
care una s-a stins din cauza războiului
troian.
Referinţa ezoterică la numărul „şapte” include multe
alte aspecte mitologice. Enea
a făcut o călătorie de şapte ani. Roma a fost clădită pe
şapte coline. La vechii ebraici,
numărul şapte simboliza principiul creator. Există
şapte ceruri, şapte chakra-e, şapte note
muzicale şi şapte culori ale curcubeului. Chiar şi zilele
săptămani sunt in număr de şapte,
simbolizand cele şapte zile ale creaţiei primordiale.
Cuvantul Babalon are şapte litere, iar
235
operaţiunea Babalon a avut la bază un simbol
geometric cu şapte colţuri, cunoscut sub
numele de Steaua lui Babalon. Pentru amuzamentul
dumneavoastră, vă pot spune că la ora
actuală, cartelul petrolului numără şapte companii
atotputernice, cunoscute şi sub
denumirea de „Cele Şapte Surori”.
Semnificaţia acestui număr sacru este legată de cele
şapte principii ale creaţiei.
Inainte de a ne referi la această semnificaţie, trebuie
să ne intoarcem puţin la Grădina
Edenului, despre care am afirmat ceva mai devreme
in această carte că este păzită de
heruvimi şi de o sabie de foc. Iată cum sună exact
citatul din Geneza 3:24:
„Şi El l-a alungat pe om, şi a aşezat in partea de est a
grădinii Edenului heruvimi şi
o sabie in flăcări care işi schimba in permanenţă
direcţia, păzind astfel calea către copacul
vieţii”.
„Copacul vieţii” se referă la linia temporală
primordială, dar mai are şi o altă
semnificaţie: aceea de Cabala mistică sau Cabala
sacră, considerată o cale prin care pot fi
inţelese paradoxurile universului. Intr-o carte ca cea
de faţă, nu ne putem opri decat foarte
pe scurt asupra acestui concept. Cititorilor interesaţi
le recomand să citească literatura de
specialitate in domeniu. Cabala poate fi inţeleasă ca o
matrice sau o interfaţă care există
intre aspectele spirituale şi cele mentale ale creaţiei.
Este considerată baza spirituală a
sistemului imunitar al corpului fizic.
Ceea ce ne interesează pe noi sunt cele zece aspecte
fundamentale ale creaţiei,
cunoscute ca cele zece sfere sau sefiroţi. Acestea
reprezintă un tipar ce poate fi regăsit in
236
intreaga natură. Primele trei sfere sunt separate de
celelalte şapte. Ele sunt considerate
supreme, căci sunt situate mai presus de planul
obişnuit de conştiinţă pe care il cunoaştem
noi. Numele ebraice ale acestor trei principii sunt:
Kether, Chokmah şi Binah. Kether
(echivalent cu misteriosul Tao din Orient) reprezintă
sursa divină din care s-a născut
intreaga creaţie. Chokmah reprezintă principiul pozitiv
sau masculin (Uranus sau
Metatron), in timp ce Binah reprezintă principiul
negativ sau feminin (Gaia sau Maria).
Altfel spus, ele simbolizează principiile yang şi yin ale
creaţiei. Aceste trei forţe primordiale
au condus la apariţia intregii creaţii.
In mod evident, cifra sacră „şapte” este legată de
celelalte emanaţii sau sefiroţi,
care alcătuiesc impreună intregul univers cunoscut.
Acestea sunt cele şapte puncte de
referinţă ale creaţiei, care corespund celor şapte
chakra-e. Cine studiază cărţi despre Cabala
şi despre chakra-e poate pătrunde aspectele invizibile
ale existenţei, constatand că aceste
„şapte” principii se repetă pretutindeni. Ele sunt
cărămizile din care este construit universul.
Acesta este misterul cifrei „şapte”.
In mod evident, studiul celor şapte principii este foarte
complex. Cartea de faţă nu
poate face decat o introducere la aceste mistere,
familiarizandu-ne din nou cu unele din ele
pe care le cunoaştem deja. Celor care doresc să
aprofundeze această cunoaştere le recomand
Doctrina secretă a lui Madame Blavatsky.
In mitologia ariană, cele şapte pleiade erau doicile lui
Marte, zeul războiului şi
comandantul oştilor cereşti. Termenul de „oşti cereşti”
se referă deopotrivă la yoghinii din
237
cer şi la inţelepţii de pe pămant. Din această
perspectivă, Marte devine echivalentul
Arhanghelului Mihail, luptătorul celest care a invins
dragonul sau şarpele.
Această viziune poate fi inţeleasă mai uşor dacă ne
raportăm la sistemul lui
kundalini, care stă la baza construcţiei intregului
univers. Acest sistem poate fi comparat pe
bună dreptate cu un software de computer. Putem
opta pentru a respecta sau nu acest
sistem, dar el există şi işi produce efectele. Viziunea
„creştină” ne-a recomandat să evităm
şarpele, dar Christos a spus textual: „Fiţi inţelepţi ca
şarpele şi blanzi ca un porumbel”.
Uciderea şarpelui de către Arhanghelul Mihail
reprezintă o metaforă care descrie controlul
celor şapte principii ale existenţei. Mihail sau Marte
apare astfel ca maestrul suprem al
yoghinilor şi al inţelepţilor. Această analogie a
războiului celest ne conduce la marea
Revelaţie.
Aspectul ascuns sau invizibil al celei de-a şaptea
pleiade se referă la cel de-al
şaptelea sigiliu menţionat in Cartea Revelaţiei lui Ioan
(Apocalipsa), care presupune
dizolvarea vieţii aşa cum o cunoaştem noi. Invăţăturile
ezoterice referitoare la acest aspect
al „pleiadei pierdute” indică faptul că toate secretele
oculte există intr-un singur depozit,
care poate fi deschis sau nu. Acesta este misterul
celui de-al şaptelea sigiliu. El poate fi
comparat şi cu ghicitoarea Sfinxului care blochează
accesul la Marea Bibliotecă a
Inregistrărilor Akasha-ice. Ieşirea la iveală a
informaţiilor ascunse depinde numai de
revenirea noastră la linia primordială a timpului. După
cum spunea Preston Nichols mai
238
devreme in această carte, dacă un număr suficient de
mare de oameni ar deveni conştienţi
de ceea ce se intamplă, intreaga umanitate ar face
tranziţia către lumea Creatorului.
Tarfa Babilonului de care vorbeşte Cartea Revelaţiei
face trimitere la subjugarea
lumii materiale de către sistemul lui kundalini. In
Tarotul lui Crowley, Babalon călăreşte pe
Bestie, simbolizand astfel principiul care guvernează
universul nostru. Ne place sau nu,
trăim intr-un univers al diviziunii guvernat de
instinctele animalice asupra cărora domneşte
Babalon. Este povestea Evei şi a şarpelui. In plan fizic,
acest principiu corespunde
impulsului sexual, care face legătura planului material
cu planul spiritual in interiorul
omului.
Aleister Crowley a predat Calea Mainii Stangi, care se
referă la fuziunea cu Duhul
Sfant prin intermediul sexualităţii. Calea Mainii Drepte
conduce la această fuziune prin
intermediul unor metode de o nobleţe absolută,
redate in poveştile romantice ale Graalului.
Sunt vestite avertismentele ezoteriştilor in privinţa
pericolelor asociate cu Calea Mainii
Stangi. Drama celor care urmează Calea Mainii Drepte
este că ei cad adeseori pradă unor
dorinţe asociate cu universul Căii Mainii Stangi, tocmai
pentru că nu le controlează şi nu leau
explorat suficient de mult pentru a le cunoaşte. Mulţi
adepţi o apucă pe Calea Mainii
Stangi din motive greşite, intre care cele mai notabile
sunt dorinţa de putere şi de sex.
Adevărul este că puţini dintre ei reuşesc să ajungă la
capătul acestei căi (lucru valabil şi
pentru cealaltă cale). Nu intamplător vorbea Buddha
de calea de mijloc. Intr-adevăr, trebuie
239
să existe un echilibru.
Preston spunea mai devreme in această carte că
singura posibilitate de a elimina
implanturile ce ne-au fost inoculate este descătuşarea
lui kundalini. Operaţiunea Babalon
realizată de membrii familiei Wilson a insemnat
practic o operaţiune la scară mare
concepută pentru a elimina implantul suprem al
universului. Scopul ei a fost de a deschide
calea in faţa revelării adevărului şi de a atrage
intreaga existenţă pe această cale.
Depozitul de informaţii despre care vorbeam mai
devreme este absolut esenţial. Cu
cat numărul informaţiilor care vor ieşi la iveală va fi
mai mare, penetrand conştiinţa
colectivă, cu atat mai mult se vor schimba lucrurile.
Puterile care au pus la cale Proiectul
Montauk au propria lor agendă, după cum a
demonstrat Preston. Ele nu urmăresc decat
păstrarea poziţiei lor de putere şi de control.
Investigaţia personală pe care am făcut-o asupra
acestor aspecte mi-a revelat un
tipar repetitiv foarte interesant. După ce am aflat
povestea Proiectului Montauk de la
Preston, am inceput să descopăr tot felul de
corespondenţe cu numărul 666. Printre acestea
se numără şi intalnirile mele cu Cameron, Amado
Crowley şi diferite alte evenimente
descrise in cărţile din seria Montauk. 666 este codul
lumii fizice, fiind perfect ilustrat de
structura atomului de carbon. Un atom de carbon
conţine 6 protoni, 6 neutroni şi 6
electroni. Dacă pornim de la premisa că intreaga viaţă
organică are la bază ciclul
carbonului, nu putem decat să tragem concluzia că
numărul 666 este codul care guvernează
viaţa trupească.
240
In termeni ezoterici, cartea de faţă face parte din
procesul tranziţiei către lumea lui
777, codul sistemului spiritual sau al conexiunii dintre
viaţa organică şi cea a spiritului pur.
Dincolo de lumea lui 777 se află lumea lui 888 –
numărul sacru al conştiinţei christice, care
reprezintă infinitul. De data aceasta nu mai avem de-a
face cu un univers obiectiv, care
poate fi analizat, căci cel care atinge conştiinţa
numărului 888 este proiectat direct la nivelul
liniei primordiale a timpului, reprezentată de numărul
999, inversul lui 666.
Atunci cand am luat decizia personală de a dizolva
condiţionarea mecanică a
universului fizic, căutam lumea lui 999, deşi la vremea
respectivă nu ştiam nimic despre ea.
Experienţele fantastice care au urmat sunt consecinţa
naturală a principiului: „Caută şi vei
găsi”. Conexiunea există şi ii aşteaptă pe toţi cei care
doresc să o cunoască.
Capitolul 40
Constelaţia Lira şi dincolo de ea
Mai există un aspect al Pleiadelor care merită să fie
comentat inainte de a incheia
această carte.
In lucrarea Măştile lui Dumnezeu: mitologia creatoare,
Joseph Campbell prezintă
un artefact interesant din anii de inceput ai
creştinismului. Este vorba de un sigiliu cilindric
pe care scrie Orpheos Bakkikos şi pe care este ilustrat
un om crucificat deasupra căruia se
află o lună in creştere. Pe cer sunt prezentate şapte
stele, pe care Campbell le identifică cu
Pleiadele. Adaugă apoi că Pleiadele erau cunoscute in
Antichitate sub numele de Lira lui
Orfeu.

241
Inscripţia Orpheos Bakkikos poate fi tradusă literal
prin: „Om Adevărat,
Dumnezeu Adevărat”. Orfeu a fost prototipul christic
care i-a precedat lui Christos in
mitologia greacă. A fost fiul lui Eagru, regele Traciei, şi
al muzei Caliope. Apolo il
simpatiza pe Orfeu şi l-a binecuvantat cu multe
talente. Intre altele, i-a dăruit o liră cu şapte
coarde.
Se spune că atunci cand Orfeu canta la lira sa, raurile
incetau să mai curgă, copacii
să mai foşnească, şi chiar şi pietrele il urmau. Avea de
asemenea puterea să imblanzească
cele mai sălbatice fiare ale pădurii. Vocea sa era atat
de blandă şi de plăcută incat putea
adormi cu ea chiar şi valurile sau dragonii. Se mai
spune despre el că a predat misterele
eleusinice după ce a fost iniţiat el insuşi in misterele
lui Osiris.
După ce a participat la căutarea Lanii de Aur alături de
argonauţi, Orfeu s-a insurat
cu o nimfă, care a fost muşcată de un şarpe şi a murit.
Copleşit de durere, el i-a cerut lui
Zeus permisiunea să o caute şi să o readucă pe
pămant din lumea adancurilor. Folosindu-şi
lira, a calmat animalele sălbatice şi furiile din Hades,
dar a fost avertizat să nu-şi privească
iubita pană cand nu va ajunge pe tăramul celor vii. Cu
puţin inainte să părăsească lumea
adancurilor, el nu a mai rezistat şi a privit in urmă,
pentru a se asigura că soţia sa il
urmează. Aceasta a dispărut insă chiar sub ochii lui şi
nu s-a mai intors niciodată. Chiar şi
după ce a revenit in lumea celor vii, Orfeu i-a rămas
credincios soţiei sale şi a respins
iubirea altor femei, care au sfarşit prin a complota şi
a-i sfarteca trupul in bucăţi.
242
Acest mit corespunde mitului lui Osiris, care a fost la
randul lui dezmembrat. El
indică faptul că iubirea lui Orfeu a transcens iubirea
pămantească, motiv pentru care a fost
respins de creaturile terestre. Cea mai importantă
parte a mitului se referă insă la lira sa cu
şapte coarde, care ilustrează puterea celor şapte
principii ale creaţiei. El putea controla
literalmente materia şi fiarele sălbatice.
Din această perspectivă, putem considera că Pleiadele
guvernează regatul
conştiinţei in care există tiparele creaţiei. Dacă dorim
să aflăm care sunt principiile care
stau la baza creaţiei terestre, suntem sfătuiţi să
vizităm Pleiadele. Oamenii de ştiinţă au
descoperit la nivelul constelaţiei Pleiadelor o formă de
energie extrem de inaltă, pe care au
numit-o Centura de Fotoni. Soarele nostru se roteşte
in jurul Pleiadelor la fiecare
aproximativ 24.000 de ani; de aceea, ne putem
intreba pe bună dreptate in ce fel ne
influenţează această centură de fotoni civilizaţia sau
entităţile care pretind că receptează
energie din această regiune. Cert este că această
zonă a galaxiei noastre este inundată de
lumină. In termeni pragmatici, putem spune că
pleiadienii operează cu liniile holografice.
Acesta a fost principiul de care s-a folosit Nikola Tesla
atunci cand şi-a vizualizat proiectele
mai intai la nivel mental, inainte de a le transpune in
practică. In acest fel, el nu a comis
niciodată greşeli.
Toate aceste informaţii, alături de aspectele
mitologice relatate in această carte,
indică faptul că experienţa din Pleiade a lui Preston
Nichols nu a fost un simplu vis. Dar

243
adevărul nu poate fi revelat decat in timp şi cu
ajutorul experienţelor personale.
Deşi multă lume se referă la Pleiade ca la o cameră de
developare, nimeni nu
precizează cine este arhitectul. Aceasta este o altă
poveste, dar un prim indiciu ni-l oferă
chiar lira lui Orfeu. După ce acesta a fost sfartecat in
bucăţi şi a murit, Zeus a răspuns
cererii lui Apolo şi a muzelor aşezandu-i lira pe cer, in
amintirea lui şi a operei sale. Această
constelaţie este cunoscută astăzi sub numele de Lira.
Arhetipul Lirei este comentat intr-o carte intitulată
Prisma Lirei. Potrivit
legendelor, toţi umanoizii care s-au instalat in Pleiade,
pe Sirius şi pe Orion, au provenit din
constelaţia Lira. Se crede că aceasta are forma unei
lire, căci după căderea din linia
temporală primordială conştiinţa s-a fragmentat din
lumină pură in şapte raze de lumină in
culorile curcubeului. Lira este considerată a fi
matricea din care s-a născut candva lumina.
Ajungem astfel la un alt subiect interesant, care
merită să fie studiat intr-o lucrare de sine
stătătoare: studiul luminii.
NOTĂ: Celor care doresc să studieze implicaţiile
arhetipale ale constelaţiei Lira
le recomand cartea „Prisma Lirei”, de Lyssa Royal şi
Keith Priest.
Epilog
Această carte a inceput cu descrierea experienţelor
personale ale lui Preston
Nichols. Scopul dezvăluirii acestor informaţii nu a fost
doar acela de a relata o poveste
interesantă, ci de a contribui la mai buna inţelegere a
OZN-urilor şi a fenomenelor asociate
cu acestea. In ceea ce priveşte partea a doua a cărţii,
in care am relatat experienţele mele
244
personale, scopul acesteia a fost de a demonstra
existenţa unor forţe invizibile ale
conştiinţei care operează in sensul iluminării
umanităţii, care ne-au permis inclusiv nouă să
scriem această carte.
Toate lucrările pe care le-am scris impreună cu
Preston Nichols sunt criticate de
unii ca fiind eclectice, şi cu siguranţă cartea de faţă nu
va face excepţie. Deşi fac tot ce imi
stă in puteri pentru a comunica cat mai clar ce am de
spus, există totuşi o explicaţie pentru
care piesele puzzle-ului nu creează intotdeauna o
imagine perfect unitară. Subiectele despre
care scriem noi transcend universul tridimensional.
Aceste fenomene nu fac parte din lumea
noastră şi informaţiile legate de ele nu pot fi inţelese
la fel de uşor ca şi un manual de
intreţinere a unei motociclete. Desigur, orice om şi-ar
dori să primească aceste informaţii pe
tavă, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil.
Nu mi-am propus să scriu acest epilog cu scopul de a-i
reduce la tăcere pe critici,
ci de a scoate la lumină un aspect important. Evoluţia
spirituală nu este un proces uşor. Nu
poţi atinge desăvarşirea numai citind o carte sau alta.
Deşi cărţile te pot inspira, ideile lor
trebuie transpuse in practică. Calea fiecărui individ
este separată de a celorlalţi. Cartea de
faţă conţine numeroase indicii pentru cei care doresc
să-şi găsească această cale. Mai
departe, tot ce aveţi de făcut este să vă consultaţi
propria intuiţie, urmand chemarea
conştiinţei dumneavoastră. Dacă nu auziţi nici o voce
interioară, inseamnă că nu a sosit incă
timpul dumneavoastră. De aceea, aş dori să inchei
această carte citand ultimele cuvintele
atribuite lui Buddha (inainte ca acesta să moară):
245
„Descompunerea este inerentă tuturor lucrurilor
complexe. Faceţi toate eforturile
pentru a vă elibera”.
Anexa A
Farfurii zburătoare antice
De Preston B. Nichols
OZN-ul pe care l-am descris in prima parte a acestei
cărţi este una din cele mai
avansate forme de farfurii zburătoare. Sistemul său de
operare corespunde navelor sferice şi
unora din farfuriile zburătoare in formă de disc. El
permite crearea unei realităţi virtuale
desăvarşite. Există şi alte tipuri de farfurii zburătoare,
despre care vom discuta in
continuare. Deşi le-am numit „farfurii zburătoare
antice”, ele depăşesc cu mult chiar şi cele
mai avansate tehnologii ale oamenilor.
Următorul nivel de tehnologie după cel mai avansat
(care corespunde discurilor şi
sferelor) se referă la navele in formă de pană. Există o
serie de similarităţi intre acestea şi
navele cele mai avansate, in sensul că sunt inzestrate
cu fotolii de comandă. Există două
pană la şase asemenea fotolii de comandă in interiorul
lor, in funcţie de complexitatea
navei. Una din diferenţe majore care apar la aceste
nave se referă la pupitrele de comandă,
care conţin diferite butoane şi ecrane video.
Convingerea mea este că există un buton de
pornire a intregului sistem. In rest, funcţiile de
navigaţie sunt preluate prin mijloace
neurologice de la operatorii care conduc navele (la fel
ca şi in cazul primei categorii).
In locul computerului de cristal, navele in formă de
pană conţin un computer mai
convenţional, care dispune de o tehnologie pe bază de
cipuri, multe mai avansată insă decat
246
a noastră. Acest computer face legătura cu o serie de
echipamente construite din materiale
asemănătoare celor de pe pămant, cum ar fi argintul,
aurul, platina, fierul, cuprul şi
aluminiul. Există insă şi aliaje imposibil de găsit pe
pămant.
Navele in formă de pană sunt inzestrate cu o
tehnologie mai apropiată de ceea ce
putem noi inţelege decat cele foarte avansate. Ele
operează insă pe baza aceloraşi principii
ale electro-gravitaţiei şi ale manipulării realităţii
pentru a se propulsa. Puterea lor este
generată de un fel de bulgăre radioactiv situat in
centrul unui cristal. Acest bulgăre a fost
identificat ca fiind elementul cu numărul 115 in
Tabelul lui Mendeleev. Am auzit
numeroase rapoarte care afirmă că navele in formă de
pană dispun de reactoare nucleare pe
bază de fuziune sau de fisiune. Depinde de cei care
susţin aceste rapoarte. Personal, nu am
văzut niciodată un asemenea reactor, aşa că nu pot
preciza natura sa exactă.
Convingerea mea este că pe aceste nave există arme
şi sisteme de comunicaţie
separate intre ele. Navele cele mai avansate conţin
sisteme integrate in celelalte funcţii
controlate de operatori.
Navele in formă de trabuc sunt alimentate de acelaşi
element cu numărul 115 şi
folosesc o tehnologie similară cu a noastră, cu
diferenţa că civilizaţia respectivă este mai
avansată decat noi cu circa 50-100 de ani. Există un
singur scaun pentru pilot şi un panou
uriaş de comandă. Sistemele lor sunt mai greoaie şi
mai diversificate, majoritatea
comenzilor fiind efectuate prin intermediul panoului
de control, şi nu pe cale neurologică.
247
Aceste nave folosesc sisteme antigravitaţionale şi
generatoare.
Interesant este faptul că toate farfuriile zburătoare
folosesc aceeaşi frecvenţă
pentru a-şi genera twister-ii şi spinner-ii de care au
nevoie (vezi capitolul 6 pentru
explicarea acestor termeni). Ori de cate ori am făcut
analiza semnăturii electromagnetice,
nu am auzit decat o singură semnătură
electromagnetică provenită de la OZN-uri. Este
vorba de frecvenţa de 435 MHz, care pare comună
tuturor navelor. Orice radioamator care
ştie ce să asculte in benzile de frecvenţă poate
recunoaşte această semnătură, ştiind cand un
OZN se află in apropiere.
Anexa B
Acceleratorul de particule
De Preston B. Nichols
NOTĂ: Informaţiile din această anexă au apărut în
cartea „Piramidele din
Montauk”.
In toamna anului 1993 am descoperit un accelerator
de particule ca urmare a unei
filmări video pe care am făcut-o zburand pe deasupra
Camp Hero. Cercul de mari
dimensiuni observat pe peliculă a fost identificat de
prietenul meu Danny, un fizician
nuclear, drept un accelerator de particule. In timp ce ii
arătam filmul, a devenit agitat şi m-a
rugat să opresc cadrul. A scos apoi diagrama unui
accelerator de particule şi a suprapus-o
peste ecran, identificand diferitele elemente ale
acestuia.
- Iată, acesta este generatorul de unde. Aceasta este
secţia de intreţinere. Aceasta
este secţia criogenică (cea care generează
temperaturi foarte scăzute, care influenţează
248
proprietăţile materiei). Acesta este punctul de injecţie
a particulelor.
Pe scurt, diagrama acceleratorului se suprapunea
exact peste imaginea de pe ecran.
Această descoperire aruncă o lumină nouă asupra
Proiectului Montauk. Am
inceput să fac cercetări şi să studiez acceleratoarele
de particule. Am aflat astfel că un
accelerator foarte mare este folosit pentru a alimenta
altele mai mici. Inclin să cred că
acceleratorul mai mare este localizat la Brookhaven
National Labs. Din cauza
interferenţelor energetice care se produc intre
acceleratoare, cele mai mici trebuie situate la
o anumită distanţă faţă de cel principal. Locaţiile
ideale pentru aceste acceleratoare mai
mici sunt oraşul Montauk şi capătul dinspre est al
Long Island.
In continuare, vă voi explica cum funcţionează un
asemenea accelerator de
particule. Dacă nu aveţi inclinaţii tehnice, puteţi sări
peste restul capitolului.
Procesul incepe prin injectarea de protoni in
acceleratorul principal. Un proton este
o particulă incărcată pozitiv din interiorul nucleului
unui atom. El este antiteza unui
electron. Protonii folosiţi in accelerator sunt obţinuţi
prin eliminarea electronilor din atomii
de hidrogen. Procesul incepe prin separarea
hidrogenului uşor de cel greu. Se obţine astfel
hidrogen uşor, in care nucleul atomilor este golit de
neutroni. In continuare, eliminarea
electronilor din atom devine foarte uşoară, obţinandu-
se astfel atomi de hidrogen cu o
sarcină pozitivă, adică protoni. Un flux de protoni este
injectat in acceleratorul principal, iar

249
protonii capătă o mişcare din ce in ce mai accelerată.
Ei se dilată şi ocupă un spaţiu din ce
in ce mai mare, pană cand devin practic virtuali.
In punctul de ieşire din acceleratorul principal, protonii
călătoresc deja cu 0,5 c (c
este viteza luminii, deci 0,5 c reprezintă jumătate din
viteza luminii). Din punctul de ieşire,
protonii sunt trimişi printr-un tunel magnetic şi
injectaţi in acceleratorul situat in baza
militară de la Montauk. Aici, viteza lor este şi mai mult
accelerată, ajungand la nivelul
vitezei luminii.
La acest nivel se poate opera cu formula lui Einstein,
potrivit căreia energia este
egală cu masa ori viteza luminii (E = mc2). O particulă
care călătoreşte cu viteza luminii
dispune aşadar de o anumită energie, conform
formulei de mai sus, care poate fi scrisă şi ca
E = mv2, unde v reprezintă viteza. Viteza maxim
posibilă este viteza luminii, astfel incat
energia maximă este obţinută atunci cand v este
egală cu c.
Scopul oricărui accelerator de particule este creşterea
continuă a vitezei unei
unităţi de energie electromagnetică (in cazul de faţă,
a unui proton, care acţionează ca o
particulă). Cand sunt aduse la viteza luminii,
particulele emană o mare cantitate de energie,
căci ies din lumea reală şi intră intr-o lume complet
virtuală, ce poate fi definită inclusiv ca
energie mentală.
In timp ce studiam acceleratorul de particule de la
Montauk, impreună cu Dan, in
mintea mea s-au aprins tot felul de beculeţe de
alarmă. In cele din urmă, am reuşit să-mi
explic o problemă cu care m-am confruntat ani de zile.
Ori de cate ori i-am rugat pe
250
mediumii cu puteri psihice să-mi spună ce putere
instalată există la Montauk, aceştia mi-au
dat un răspuns astronomic: un milion de megawaţi de
energie. Răspunsul mi s-a părut
intotdeauna absurd, căci pentru a alimenta un
amplificator cu un milion de megawaţi ai
nevoie de două milioane de megawaţi putere
instalată, lucru imposibil in Long Island.
I-am povestit toate aceste lucruri lui Dan, care a
inceput să-mi explice ce se
intamplă cu acceleratoarele in care particulele sunt
aduse la viteza luminii. Cand l-am
intrebat cată energie pot produce aceste
acceleratoare, Dan a luat un grafic cu date, in care
era trecută inclusiv energia produsă in raport cu
diametrul circular al acceleratorului.
Măsurasem deja cercul de la baza aeriană Montauk şi
am aflat că diametrul acestuia era de
210 metri. Această cifră figura cu precizie pe graficul
lui Dan. Să fi fost o simplă
coincidenţă?
Am estimat şi celelalte variabile necesare, inclusiv
diametrul fluxului de protoni şi
energia cu care era alimentat acceleratorul. Dan a
făcut apoi nişte calcule şi a ajuns la
concluzia că acceleratorul producea o energie
echivalentă cu cea a unei bombe nucleare de
o sută de megatone. A luat apoi un alt grafic şi l-a
consultat ca să vadă ce putere instalată
echivalează cu cea a unei bombe de o sută de
megatone. Cifra obţinută a fost de un milion
de megawaţi…
După intalnirea cu Dan, am continuat să studiez
problema acceleratoarelor de
particule. Am aflat astfel din mai multe rapoarte că
acestea au nevoie de amplificatoare

251
foarte mari, intrucat operează la 435 de MHz. Aceste
amplificatoare de mari dimensiuni
sunt numite klistroni şi inlocuiesc amplitronii uriaşi
folosiţi candva in ansamblul subteran.
Decizia a avut in mod evident o motivaţie tehnică,
intrucat doi sau trei klistroni pot inlocui
24 de amplitroni. In plus, sunt mai uşor de alimentat şi
acţionează la fel ca un magnetron,
cu excepţia faptului că sunt liniari (un magnetron este
o sursă de emitere a unui semnal de
tip microundă, similară unui cuptor cu microunde. Este
alcătuit dintr-un tub cu o orbită
pentru electroni, care produce o mare cantitate de
energie RF). Klistronii sunt tuburi cu o
lungime de aproximativ 33 de metri şi un diametru de
6 metri, nefiind in esenţă altceva
decat amplificatoare de mare putere pentru
microundele care alimentează fluxul
acceleratorului de particule.
Un amplificator al fluxului de particule (care este
sinonim cu un accelerator de
particule) foloseşte particule nucleare precum
neutronii şi protonii, spre deosebire de
magnetron sau amplitron, care foloseşte electronii.
Protonii şi neutronii sunt direcţionaţi
către o anumită orbită pentru a produce astfel o
rezonanţă in cavităţile acceleratorului. O
cavitate este un spaţiu de rezonanţă limitată de o
suprafaţă reflectantă de energie RF, cum ar
fi un scut sau o suprafaţă metalică. Rezonanţa se
produce din cauza vitezei, in cazul de faţă
egală cu viteza luminii.
Aceşti neutroni/protoni sunt special focalizaţi pe orbită
astfel incat să acţioneze ca
nişte focare energetice in interiorul unui magnetron
sau amplitron (care au electroni pe

252
orbită). In timp ce particulele din acceleratorul
principal sunt trimise in acceleratorul din
Montauk, apropiindu-se astfel de viteza luminii,
particulele din cavitate se unesc in pachete
de energie. Cavitatea intră astfel in rezonanţă cu
energia acestor particule. Dacă fluxul de
electroni este accelerat incă şi mai mult, el transferă
cavităţilor o energie care poate fi
ulterior externalizată.
Acceleratorul de particule are deja o orbită. Important
este ca particulele să fie
grupate astfel incat să aibă o viteză relativ uniformă.
In cazul in care se realizează acest
lucru, energia poate fi scoasă din accelerator cu
ajutorul unui grup de cavităţi, la fel ca in
cazul unui magnetron.
In cazul acceleratorului de la Montauk (cel cu
diametrul de 110 metri), două seturi
de cavităţi sunt poziţionate in unghiuri drepte in jurul
unui cerc. Folosind un transmiţător de
circa 30 de megawaţi, unul din cele două grupuri de
cavităţi este direcţionat de-a lungul
unei axe pe care o vom numi axa X. La fel ca in cazul
unui amplitron obişnuit, energia de
alimentare grupează fluxul de electroni de-a lungul
setului de cavităţi. Este vorba de aşanumita
structură ondulatorie lentă (undele lente sunt cele
care călătoresc la viteze inferioare
vitezei luminii). In cazul amplificatorului de particule
nu mai avem de-a face cu unde lente,
ci cu o structură ondulatorie inzestrată cu viteza
luminii. Cavităţile interioare grupează in
acest caz fluxul de particule la o viteză de aproximativ
0,9 c.
Pe măsură ce particulele sunt accelerate şi mai mult,
atingand viteza luminii, ele işi

253
eliberează intreaga energie de care dispun. Energia
astfel eliberată este colectată in
cavităţile de pe axa Y, situată la 90o de axa X, după
care energia este direcţionată aşa cum se
doreşte.
Pentru a extrage energia din amplificatorul de
particule, normal ar fi ca ea să fie
trimisă inapoi la turnul radar prin firele de inaltă
tensiune. Acest lucru este insă imposibil la
o putere de un milion de megawaţi, căci firele s-ar
arde. De aceea, in loc ca energia să fie
trimisă prin cabluri (sub formă de energie electrică),
constructorii au transformat
amplificatorul de particule intr-o antenă. Cercul din
jurul amplificatorului cu o putere de un
milion de megawaţi nu este altceva decat o antenă E
cuplată cu antena Delta T. Cu
siguranţă, puterea amplificatorului este suficient de
mare pentru a modifica timpul şi
spaţiul.
Cavitatea de ieşire a energiei a fost construită astfel
incat să treacă printr-un fel de
rectificator, al cărui scop nu-mi este incă foarte clar
deocamdată. O parte din această
energie este folosită pentru a alimenta antena Delta
T, al cărei varf este situat chiar sub
centrul zonei. Baza antenei este situată mult mai jos,
sub acceleratorul de particule. Pentru a
alimenta cu energie bobinele X şi Y ale antenei Delta
T, constructorii au amplasat
acceleratorul de particule chiar deasupra solului. Au
orientat apoi bobina Z către
acceleratorul din oraşul Montauk. Am bănuiala că şi
energia acestuia este accelerată pană la
viteza luminii. Nefiind modulată, aceasta generează
un semnal sonor care poate fi folosit ca

254
semnal de corelare pentru modificarea liniei timpului
(vezi capitolul 12 din Proiectul
Montauk).
Modificarea liniei timpului nu este singura destinaţie a
acceleratorului de particule.
La ora actuală el este folosit şi ca armă. Se ştie că
OZN-urile sunt sensibile pe o bandă de
frecvenţă de 435 pe 20 MHz. Unul din seturile de
cavităţi poate fi reglat astfel incat să fie
obţinută o frecvenţă de 435 MHz. Fluxul de particule
poate fi folosit astfel ca armă, prin
intermediul unui dispozitiv de focalizare magnetică
inzestrat cu oglinzi reflectorizante. Se
generează astfel două fluxuri elicoidale intrepătrunse,
care au aceeaşi funcţie ca şi caduceul.
Prin controlarea fazelor ondulatorii, fluxurile pot fi
trimise pană la o anumită distanţă, după
care pot produce interferenţe distructive, generand un
fel de găuri negre in miniatură.
Secretul străpungerii scutului de protecţie al OZN-
urilor este modulaţia, lucru cunoscut incă
din perioada radarului Sage, cand s-a inceput
doborarea OZN-urilor.
Glosar
Ciclu – unitate de activitate in cadrul unei unde care
se repetă continuu. Inainte de
a se repeta, un ciclu va avea o mişcare ascendentă şi
descendentă. Dacă ne imaginăm nişte
valuri oceanice de intensitate egală (uniforme), seria
de valuri va fi numită „undă”. In acest
caz, un val oceanic pe care călăreşte un surfer poate fi
numit un „ciclu”.
Delta T – prescurtare pentru „Delta Timp”. In ştiinţă,
litera delta este folosită
pentru a indica schimbarea. De aceea, „Delta T”
indică o schimbare in timp.

255
Antenă Delta T – antenă de forma unui octaedru
concepută pentru a curba timpul.
Arată ca două piramide cu bazele lipite. Prin definiţie,
poate facilita trecerea dintr-o zonă
temporală in alta. In jurul muchiilor piramidei sunt
plasate două bobine verticale, la un
unghi de 90°. O a treia bobină inconjoară baza
piramidei. Schimbarea zonelor temporale
poate fi obţinută prin conectarea antenei Delta T la o
sursă electrică de tip puls, aşa cum se
arată in capitolul 12 din Proiectul Montauk. Chiar dacă
antena nu este conectată la o sursă
de electricitate, ea are un efect interdimensional
subtil asupra naturii timpului.
Sticlă electromagnetică – acest concept se referă la
„efectul de sticlă” care apare
atunci cand un spaţiu specific este inconjurat de un
camp electromagnetic. Se consideră că
respectivul spaţiu se află in interiorul „sticlei”
electromagnetice. Oamenii sau obiectele care
există in acel spaţiu se află şi ei in interiorul „sticlei
electromagnetice”.
Undă electromagnetică – in jurul oricărei sarcini
electrice care oscilează se
creează un camp de natură simultan electrică şi
magnetică. El va oscila la randul lui,
generand astfel o undă care se va propaga in spaţiu.
Această undă este numită undă
electromagnetică.
Misterele eleusinice – şcoală a misterelor din Grecia
ale cărei rădăcini se trag din
cultul egiptean al lui Isis. Maeştrii ei predau aspectul
nocturn al energiei feminine. Se spune
că cea care a creat şcoala a fost Isis insăşi.
Elohim – dicţionarul Webster’s defineşte acest cuvant
prin „Dumnezeu”, dar mai

256
corectă ar fi definiţia de „prim născut din Dumnezeu”,
adică de inger. Prefixul „El”
inseamnă Dumnezeu, iar Elohim-ii sunt consideraţi
Ingerii Căzuţi sau Rasa Bătranilor, din
care ar fi apărut ulterior rasa oamenilor.
Extratereştri – in sensul cel mai larg al cuvantului,
extratereştrii se referă la tot ce
nu aparţine planetei Terra. La ora actuală, termenul
este folosit frecvent in OZN-ologie cu
referire la fiinţele venite din spaţiu care se folosesc de
umanitate in scopuri genetice sau in
alte scopuri mai mult sau mai puţin malefice pentru a-
şi favoriza propria evoluţie.
435 MHz – următoarea descriere a frecvenţei de 435
MHz i-a fost oferită lui
Preston Nichols de contactele sale pleiadiene. Am
inclus-o aici numai pentru cititorii cu
înclinaţii tehnice. Ţesătura continuum-ului spaţio-
temporal care oscilează in jurul frecvenţei
de 435 MHz are la bază spinner-ul realităţii noastre.
Numărul este legat de diametrul găurii
negre din centrul galaxiei noastre, care are o
rezonanţă ciclotronică (referire la particulele
care se rotesc pe o orbită circulară). Toate energiile
sunt atrase in această gaură neagră cu
viteza luminii, generand o ecuaţie diferenţială de
gradul trei (prin care sunt exprimate
spaţiul şi timpul), cu limite angulare in partea
trigonometrică a diferenţialului: limitele
angulare rezolvă ecuaţia dacă introduci in ecuaţie
frecvenţa de 435 MHz care se roteşte prin
π. Rata frecvenţei raportate la impulsul angular este
π/2.
Frecvenţă – număr de unde sau de cicli pe secundă.
Hertz – (abreviat prin Hz). Un ciclu al unei unde. Orice
undă este alcătuită din

257
nenumăraţi cicli, adică repetiţii ale unui ciclu. Dintr-o
perspectivă mai mecanică, un hertz
este o fluctuaţie completă a unei unde de la plus
(punctul cel mai inalt) la minus (punctul
cel mai de jos). Cinci hertz inseamnă cinci cicli pe
secundă.
Metatron – Metatron este definit ca fiind prototipul
elementelor de bază sau
subparticulelor materiei. Se referă de asemenea la
spirala luminoasă integrală a materiei,
spre deosebire de spirala injumătăţită. Altfel spus,
energia metatronică provine de la lumina
albă (cu spectrul integral) născută din sursa
primordială.
MHz – un megahertz, echivalent cu 1.000.000 Hz.
Băieţii din Montauk – referire la nişte băieţi
adolescenţi, majoritatea arieni cu
părul blond şi ochii albaştri, răpiţi in vederea
experimentelor de control al minţii efectuate
la baza militară dezafectată de la Camp Hero, din
regiunea Montauk, statul New York.
Băieţii au fost programaţi in funcţie de diferite
agende, una dintre acestea fiind aceea de a
institui o dictatură de tip lege marţială intr-un
eventual scenariu de haos social.
Scaunul din Montauk – aparat foarte complex,
construit după principii ezoterice,
in vederea obţinerii unui control asupra minţii
oamenilor. Era parţial alcătuit dintr-un fotoliu
cu trei seturi de bobine, in interiorul unei piramide.
Bobinele aveau senzori meniţi să
culeagă gandurile omului care stătea pe scaun.
Acestea erau apoi decodificate de un
computer şi amplificate printr-un transmiţător care le
trimitea in spaţiu, unde erau receptate
de diferite persoane neavizate. Pentru informaţii
suplimentare referitoare la această
258
tehnologie şi a manierei in care este folosită ea pentru
manipularea timpului, vă
recomandăm lucrarea Proiectul Montauk: experimente
în timp.
MRI – de la Magnetic Resonance Imaging (obţinerea
unor imagini prin rezonanţă
magnetică). Procedeu de scanare a unor imagini din
interiorul corpului uman, folosind
principiile electromagnetice. Aparatele de acest fel
sunt folosite frecvent de medici, oferind
mult mai multe detalii decat aparatele cu raze X de
altădată.
Oscilator – aparat care creează şi menţine oscilaţii. A
oscila inseamnă a genera o
mişcare inainte şi inapoi. In electronică, o oscilaţie se
referă la o variaţie regulată intre o
valoare maximă şi una minimă, cum ar fi curentul
electric sau voltajul.
Fază – intervalul de timp care se scurge intre
petrecerea unui anumit eveniment şi
inceperea unui alt eveniment.
Experimentul Philadelphia – experiment secret
realizat in anul 1943 la Şantierul
Naval din Philadelphia, prin care nava USS Eldridge a
fost inconjurată de nişte bobine
pentru a părea invizibilă pe radar. Potrivit martorilor,
nava a dispărut complet, fiind
teleportată pe coasta Virginiei.
Detaşament Psi – armă secretă a serviciilor secrete
din SUA, alcătuită din indivizi
cu puteri paranormale, special antrenaţi in aproape
toate tipurile de activităţi psihice
imaginabile. Printre activităţile lor se numără (intre
multe altele): vederea la distanţă,
controlul oamenilor prin intermediul viselor,
focalizarea asupra unei persoane cu scopul de

259
a-i face rău şi folosirea telepatiei pentru a afla
acţiunile uni inamic.
Psiho-activ – calitate care aparţine unei activităţi sau
funcţii care influenţează
mintea ori psihicul oamenilor. In cartea de faţă,
principalul sens dat acestei expresii se
referă la funcţiile electromagnetice sau la
echipamentul electronic cu ajutorul căruia poate fi
influenţată gandirea şi comportamentul uman.
Psihotronică – ştiinţă şi disciplină care studiază
modul de funcţionare a vieţii.
Include studierea interacţiunii tehnologiei cu mintea,
spiritul şi corpul omului. Reprezintă o
sinteză a ştiinţei, matematicii, filozofiei, metafizicii şi
studiilor ezoterice. Se ocupă inclusiv
de alte realităţi şi de felul in care interacţionăm noi cu
celelalte dimensiuni ale existenţei.
Modulaţii puls – transmisia unor serii de impulsuri
scurte separate de intervale
relativ lungi de timp in care nu este transmis nici un
semnal.
RF – de la Radio Frequency (frecvenţă radio).
Frecvenţele de peste 20.000 Hz sunt
numite frecvenţe radio, intrucat sunt utile in
transmisiunile radiofonice.
Undă radio – undă electromagnetică ce transportă
informaţii inteligente (imagini,
sunete, etc.).
Relativist – funcţiile relativiste se referă la acele
activităţi care nu fac parte din
cadrul nostru de referinţă normal. Fac de asemenea
referire la felul in care pot fi asociate
activităţile din alte cadre de referinţă cu cele din
cadrul nostru de referinţă. Relativitatea
include conceptul totalităţii fără limite, deci şi celelalte
dimensiuni sau universuri.

260
Bandă laterală – acea componentă a undelor radio
care poartă propriu-zis
informaţiile inteligente.
Soloton – camp electromagnetic conţinut in sine. Nu
se răspandeşte intr-o manieră
liniară, ci ajunge pană la o anumită limită, unde se
opreşte.
Continuum spaţio-temporal – orice om care
studiază fizica superioară işi dă
seama că spaţiul şi timpul sunt inextricabil legate
intre ele. De aceea, este greşit să ne
referim exclusiv la spaţiu sau la timp, ca la nişte
concepte individuale (tocmai pentru că nu
există in sine). Ar fi ca şi cum am spune că gura
noastră a mancat cina.
Torus – formă de gogoaşă. Fizicienii şi ezoteriştii
afirmă deopotrivă că universul
are această formă.
Transceptor – instrument care serveşte deopotrivă
ca receptor şi transmiţător.
Transmiţător – aparat sau unitate care trimite un
semnal sau un mesaj.
Ultraterestru – fiinţă aparţinand unei ordini
superioare care poate funcţiona in
cadrul spiralei metatronice (a luminii integrale).
Aceste fiinţe nu vampirizează şi nu
influenţează negativ fiinţele umane, ci acţionează in
virtutea unui plan divin.
Undă – o stare de mişcare care se ridică şi coboară
periodic este numită undă.
Poate fi transmisă dintr-o zonă in alta fără să necesite
transportul materiei. O undă este
alcătuită dintr-un mare număr de cicli şi poate
transporta imagini, sunete sau alte semnale.

261