MOARA Lui ASSAN

Potenţialul patrimoniului industrial captiv ȋn ţesutul central al oraşului
POTENŢIALUL PATRIMONIULUI INDUSTRIAL
CAPTIV IN ŢESUTUL CENTRAL AL ORAŞULUI
MOARA lui ASSAN, BUCUREŞTI
1
CUPRINS
PLAN de IDEI 4
INTRODUCERE
Argument introductiv 7
Metodologia lucrǎrii 9
Prezentarea termenilor cheie 10
CAPITOLUL 1 PATRIMONIU INDUSTRIAL
1.1. Valoarea şi semnificaţia patrimoniului industrial 13
1.2. Abordǎri ale conservǎrii şi posibile reutilizǎri
14
1.3. Realizarea potenţialului zonelor industriale
17
CAPITOLUL 2 RUINELE POSTINDUSTRIALE şi

ANTROPOLOGIA MORŢII 20
CAPITOLUL 3 RECUPERARE şi REGENERARE URBANǍ
3.1. Contribuţia clǎdirilor istorice la regenerare urbanǎ 24
3.2. Acţiuni care determina regenerarea urbana 26
3.3. Influenţe ȋn contextul social 27
3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru Bucureşti 30
2
CAPITOLUL 4 EXEMPLE REPREZENTATIVE
4.1. Argumentarea alegerii exemplelor 34
4.2. SESC Pompeia. Lina Bo Bardi. 1986. 35
4.3. STANISLAVSKY FACTORY. John McAslan + Partners.2011. 40
4.4. Concluzii 43
CAPITOLUL 5 STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, Bucureşti
5.1. Apariţia zonei industriale Bulevardul Ştefan cel Mare – Gara Obor 46
5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Apariţie şi evoluţie. Situaţie actualǎ. 47
5.3. Intervenţii reuşite/nereuşite ȋn zona industrialǎ studiatǎ 55
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
3
ANEXA SURSA ILUSTRAŢIILOR

PLAN de IDEI
INTRODUCERE
Argument introductiv
Metodologia lucrǎrii
Prezentarea termenilor cheie
CAPITOLUL 1 PATRIMONIU INDUSTRIAL
1.1. Valoarea şi semnificaţia patrimoniului industrial
Pentru a ȋnţelege mai bine noţiunea de patrimoniu industrial trebuie studiat succint momentul
apariţiei şi cauza dispariţiei industriei ȋn oraş. Este important atȃt modul ȋn care funcţiona şi cum
se raporta la oraş, cȃt şi impactul pe care l-a avut asupra dezvoltǎrii acestuia.
Utilizarea actualǎ a spaţiilor industriale ȋn contextul actual al oraşului, o dezbatere ȋntre

„muzeificarea” artefactelor şi clǎdirilor industriale şi conversia funcţionalǎ a acestora ȋn spaţii cu
valenţe contemporane.
1.3. Realizarea potenţialului zonelor industriale pǎrǎsite
Datoritǎ evoluţiei şi extinderii ţesutului urban, spaţiile industriale ale secolului al XIX-lea au fost
ȋnglobate ȋn oraş. Realitatea urbanǎ contemporanǎ creazǎ o percepţie a ansamblurilor industriale
ca spaţii moarte, dar ele pot fi percepute şi ca oportunitǎţi pentru inserţii la scara mare de
revitalizare a zonei centrale.
CAPITOLUL 2 RUINELE POSTINDUSTRIALE şi ANTROPOLOGIA MORŢII
4
Realizarea unei tranziţii de la teoria patrimoniului industrial la intervenţiile de regenerare urbanǎ

a acestora prin studiul antropologiei morţii, doriind sǎ explice starea incertǎ şi suspendatǎ ȋn timp
pe care ansamblurile industriale o au ȋn acest moment, astfel necesitatea intervenţiei.
CAPITOLUL 3 RECUPERARE şi REGENERARE URBANǍ
3.1. Contribuţia clǎdirilor istorice la regenerare urbanǎ
Clǎdirile de patrimoniu şi de patrimoniu industrial reprezintǎ elemente de reper ȋn viaţa

rezidenţilor şi comunitǎţii unei zone, aceştia identificȃndu-se cu evoluţia clǎdirii sunt guvernaţi
de un puternic sentiment de aparteneţǎ faţǎ de sursa simbolicǎ a comunitǎţii. Regenerarea urbanǎ
trebuie sǎ profite de aceste particularitǎţi.
3.2. Acţiuni care determinǎ regenerarea urbanǎ
Regenerarea urbanǎ nu reprezintǎ rezultatul unor intervenţii general valabile, indiferent de zonǎ,
ea trebuie formulatǎ şi aplicatǎ ȋn funcţie de particularitǎţile fiecǎrui spaţiu sau ansamblu. Din
practici anterioare, pot fi extrase ȋnsǎ o serie de acţiuni care pot aduce un rezultat pozitiv.
3.3. Influenţe ȋn contextul social
Momentan, ȋn Bucuresti nu existǎ o alternativǎ la modul actual de viaţǎ sedentarǎ sau a

excursiilor ȋntregii familii la mall. Acest lucru marginalizeazǎ şi creazǎ o societate uniformizatǎ
concentratǎ pe consum. Se doreşte crearea spaţiilor publice exterioare care sǎ stimuleze şi sǎ
atragǎ, din toate punctele de vedere, atȃt social cȃt şi cultural. Strada sǎ devinǎ, ȋncǎ o datǎ,
spaţiul de ȋntȃlnire, de socializare şi de recreere.
3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru Bucureşti
La nivel macro, toate aceste spaţii pot fi vǎzute ca o serie de alveole publice conectate ȋntre ele
prin trasee urbane care sǎ asigure o alternativǎ la viaţa socialǎ a bucureştenilor. Se propune o
viziune alternativǎ la crearea unui oraş al maşinii şi a vitezei, prin crearea unui sistem pietonal ȋn
paralel şi ȋn spatele bulevardului destinat maşinii.
CAPITOLUL 4 EXEMPLE REPREZENTATIVE
4.1. Argumentarea alegerii exemplelor
5
Identificarea şi studierea unor exemple relevante, care sǎ aibǎ caracteristici asemǎnǎtoare cu situl
industrial studiat la Diploma, este importantǎ scara, poziţia faţǎ de oraş şi direcţia
refuncţionalizǎrii.
4.2. SESC Pompeia. Lina Bo Bardi. 1986.
4.3. STANISLAVSKY FACTORY. John McAslan + Partners.2011.
4.4. Concluzii
CAPITOLUL 5 STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, Bucureşti
5.1. Apariţia zonei industriale Bulevardul Ştefan cel Mare – Gara Obor
Pentru a ȋnţelege mai bine situl industrial studiat trebuie analizatǎ succint zona industrialǎ din
care face parte, este necesarǎ ȋnţelegerea evoluţiei acestuia ȋn paralel cu istoria şi a celorlalte
industrii din zonǎ.
5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Apariţie şi evoluţie. Situaţie actualǎ.
Prima moarǎ de cereale acţionatǎ cu aburi a oraşului Bucureşti, fondatǎ ȋn anul 1853 cu extinderi
ulterioare ȋn 1892, 1903, 1906 şi ȋn perioada comunistǎ. Ansamblul se aflǎ ȋn lista monumentelor
istorice de importanţǎ naţionalǎ, grupa valoricǎ A, cod monument: B-II-m-A-19692.
5.3. Intervenţii reuşite/nereuşite ȋn zona industrialǎ studiatǎ
La nivelul oraşului Bucureşti au fost realizate doar cȃteva intervenţii pe situri industriale, care sǎ
nu includǎ şi demolarea acestora, dintre care douǎ fac parte din aceeaşi zonǎ industrialǎ.
Necesitatea studiului acestora este evidentǎ şi trebuie fǎcutǎ din perspectiva succesului sau
eşecului lor pentru a mǎrii şansele de reuşitǎ a intervenţiei de la Moara lui Assan.
CONCLUZII
6
ARGUMENT INTRODUCTIV
Ȋncepȃnd cu mijlocul secolului al XIX-lea, industria devine parte din oraş, introduce un
nou peisaj arhitecural, influenţȃnd transformarea oraşului din punct de vedere economic, cultural
şi social. Urmǎtorul pas al istoriei economice a oraşului este orientarea dezvoltǎrii acestuia prin
intermediul serviciilor. Astfel se produce dezindustrializarea, o parte din industrii dispare, iar
cealaltǎ parte se mutǎ ȋn afara oraşului (datoritǎ nevoii de extindere, a costurilor proprietǎţiilor şi
a cheltuielilor de ȋntreţinere).
Ȋn urma acestui proces, oraşul rǎmȃne cu o cicatrice industrialǎ ȋn ţesutul sǎu. Una din
cele mai importante probleme este cǎ ceea ce, la ȋnceput, reprezenta o serie de structuri situate ȋn
zona medianǎ a oraşului devine, o datǎ cu transformarea oraşului, parte centralǎ a acestuia.
Astfel, centrul devine ȋmpȃnzit de ”maidane industriale”, considerate, de cele mai multe ori,
surse de poluare socialǎ şi vizualǎ.
Totodatǎ, aceste ”maidane industriale” sunt considerate, de o parte a societǎţii, ca fiind o

sursǎ de identitate socialǎ, o inimǎ a zonei care a crescut o datǎ cu ea şi, mai ales, datoritǎ ei.
Oraşul a evoluat ȋn raport cu industria şi ȋn jurul acesteia, astfel ȋncȃt beneficiile şi calitǎţile
platformelor industriale sunt de necontesat.
Ȋntrebarea, care poate vine mult prea tȃrziu pentru contextul Bucureştiului, este: cum pot
siturile industriale sǎ reprezinte ȋncǎ o datǎ structuri benefice ale oraşului?
Argument istoric şi social
Arhitectura reprezintǎ o formǎ tangibilǎ a evoluţiei istorice şi sociale a unui oraş. Ȋncǎ de
la primele construcţii se poate afirma cǎ arhitectura a reprezentat o oglindǎ a gradului de
dezvoltare şi civilizaţie a unui oraş, aceasta reprezentȃnd un mod de exprimare a ţesutului urban
faţǎ de realitatea fiecǎrui secol. Opera arhitecturalǎ reprezintǎ o exprimare materialǎ a unei
societǎţi, a modului de viaţǎ şi a evoluţiei acesteia, cultura unei comunitǎţi. Ȋn plus arhitectura
industrialǎ are sfera de calitǎţi istorice şi sociale mǎritǎ prin statul de relicve şi mǎrturii ale epocii
7
industriale, o perioadǎ de schimbǎri culturale şi sociale desfǎşurate cu o vitezǎ uluitoare pentru

istoria de pȃnǎ ȋn acel moment.
Arhitectura contemporanǎ este afectatǎ şi ea de globalizare astfel tot ceea ce ȋnainte

ȋnsemna o arhitecturǎ a locului, a timpului, a unei comunitǎţii şi a gȃndirii acesteia, acum
reprezintǎ o generalizare a arhitecturii ȋn timp şi spaţiu. Clǎdirile istorice surprind o etapǎ, o
atmosferǎ trecutǎ care nu mai poate fi recǎpǎtatǎ sau recreatǎ prin tehnici contemporane. Astfel,
acestea pot lua forma unui catalizator al unei regenerǎri urbane, datoritǎ elementelor sale
distinctive care ajutǎ la pǎstrarea identitǎţii unui spaţiu dar şi la crearea unei particularitǎţi
spaţiale.
Argument sustenabil
Creşterea conştiinţei ecologice a creat o punte de trecere ȋntre epoca industrialǎ şi cea
postindustrialǎ. Presiunea publicǎ a comunitǎţilor locale, a celor guvernamentale dar şi dorinţa de
a avea mai mult profit duce la mutarea siturilor industriale ȋn afara oraşului pentru a reduce
poluarea. Dacǎ ȋntr-o primǎ fazǎ, ȋn istoria ansamblurilor industriale sustenabilitatea a condus la
retragerea producţiei ȋn afara oraşului, acum aceleaşi principii sustenbile au ȋn vedere
conservarea şi reabilitarea acestora prin conversie funcţionalǎ.
De ce reutilizarea fabricilor are o componentǎ ecologicǎ? Datoritǎ faptului cǎ orice

construcţie nouǎ genereazǎ un consum de energie foarte mare, emisii de gaze cu efect de serǎ,
care ȋn timp şi ȋnsumat devine nociv planetei. Ȋn plus principiile dezvoltǎrii durabile impun
gestiunea resurselor naturale cȃt şi a celor antropice, astfel trebuie intervenit atȃt pentru prezent
cȃt şi pentru viitor, crearea unor condiţii de dezvoltare şi existenţǎ a viitoarelor generaţii.
Conservarea şi reabilitarea construcţiilor deja existente se ȋnscrie ȋn parametrii de aplicare

a principiilor dezvoltǎrii durabile, datoritǎ diminuǎrii exploatǎrii resurselor, diminuǎrii distrugerii
spaţiului verde, dar ȋn acelaşi timp satisface nevoile prezentului, fǎrǎ a compromite posibilitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satiface propriile nevoi sau de a priva aceste generaţii de cultura şi
ȋnvǎţǎturile trecutului.
8
METODOLOGIA LUCRARII
Acestǎ lucrare reprezintǎ o ȋncercare de a gǎsi soluţii cȃt mai eficiente de a reactiva
ansamblurile industriale din spaţiul central al oraşului Bucureşti. Ȋn acest sens am urmat o serie
de obiective:
 investigarea parcursului pe care patrimoniul industrial l-a avut de-a lungul timpului, de la
ȋnfiinţarea fabricilor pȃnǎ la transformarea lor ȋn ruine;
 explorarea modului ȋn care patrimoniul industrial poate fi un catalizator puternic pentru
regenerarea urbanǎ;
 investigarea exemplelor de bune practici şi identificarea acelor elemente ce ar putea avea
succes şi ȋn cazul Morii lui Assan, Bucureşti;
Lucrarea este structuratǎ ȋn cinci capitole, fiecare ȋmpǎrţit ȋn mai multe subcapitole ȋn
funcţie de complexitatea fiecǎrui subiect abordat.
Primul capitol al lucrǎrii este structurat ȋn trei subcapitole, care cuprind o incursiune
succintǎ ȋn domeniul patrimoniului industrial cu scopul de a ȋnţelege termenul, dar şi de a
ȋnţelege problemele şi provocǎrile pe care o astfel de intervenţie le ridicǎ.
Deşi poate neconvenţional, cel de-al doilea capitol face un ocol ȋn studiile de
antropologie a morţii, doriind sǎ explice starea incertǎ şi suspendatǎ ȋn timp pe care ansamblurile
industriale o au ȋn acest moment, pentru a face tranziţia de la teoria patrimoniului industrial la
intervenţiile de regenerare urbanǎ a acestora.
Capitolul trei este structurat ȋn patru subcapitole, abordeazǎ problema regenerǎrii urbane
ȋn contextul clǎdirilor şi ansamblurilor introduse ȋn patrimoniu industrial, subliniind potenţialul
acestor tipuri de interventii. Este exploratǎ şi ideea de a lua ȋn considerare siturile industriale ca
spaţii urbane contemporane generate şi susţinute de istorie şi patinǎ, spaţii unice, create pentru
oameni, ȋn mijlocul oraşului.
Cel de-al patrulea capitol exploreazǎ douǎ exemple de refuncţionalizǎri a unor fabrici
amplasate ȋn ţesutul urban al oraşului şi ȋncearcǎ sǎ emitǎ ȋn final caracteristici generale pe care o
astfel de intervenţie ar trebui sǎ le cuprindǎ.
9
Ultimul capitol aduce ȋn discuţie subiectul de prediplomǎ, reabilitarea şi conversia

funcţionalǎ Morii lui Assan. Structurat ȋn trei subcapitole exploreazǎ istoria zonei şi pe cea a
ansamblului industrial. Aduce ȋn discuţie şi douǎ exemple de refuncţionalizǎri realizate ȋn zona
studiatǎ pentru a analiza mai exact intervenţiile pe care ţesutul zonei le acceptǎ sau le respinge.
PREZENTAREA TERMENILOR CHEIE
Introducerea termenilor consideraţi cuvinte cheie deoarece aceştia subliniazǎ şi ȋntǎresc

conţinutul şi, ulterior, concluziile lucrǎrii de faţǎ, şi anume:
 Patrimoniul industrial constǎ ȋn vestigiile culturii industriale care sunt de importanţǎ

istoricǎ, tehnologicǎ, socialǎ, arhitecturalǎ sau ştiinţificǎ. Aceste vestigii constau ȋn
clǎdiri şi utilaje, ateliere, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi finisare,
depozitare şi vȃnzare, locuri ȋn care este generatǎ energie, transmisǎ şi utilizatǎ, transport
şi toatǎ infrastructura acestuia, cȃt şi spaţiile folosite pentru activitǎţi sociale relaţionate
cu industria, cum ar fi locuinţe, educaţie sau spaţii de cult1;
 Arheologia industrialǎ reprezintǎ o metodǎ interdisciplinarǎ de studiu al tuturor
dovezilor, materiale sau imateriale, a documentelor, artefactelor, stratigrafie şi structurǎ,
aşezǎri umane, naturale şi peisaj urban, create pentru sau de unul sau mai multe procese
industriale2;
 Restaurarea constituie momentul metodologic al recunoaşterii de artǎ, ȋn consistenţa sa
fizicǎ şi ȋn dubla sa polaritate esteticǎ şi istoricǎ, ȋn vederea transmiterii ei cǎtre viitor3;
 Conversia este ȋn primul rand o schimbare de funcţiune, dar şi una ȋn care existǎ o
tensiune, uneori chiar una acutǎ, ȋntre funcţiunea-plecare şi funcţiunea-sosire4;
 Spaţiu public poate fi considerat acea parte a domeniului public neconstruit, afectatǎ
folosirii publice, fiind deci format dintr-o formǎ de proprietate şi de afectarea prin
folosinţǎ5;
1
The Moscow Charter for Industrial Heritage The Internationam Committee for the Conservation of the Industrial Heritage – TICCH;
2
The Moscow Charter for Industrial Heritage The Internationam Committee for the Conservation of the Industrial Heritage – TICCH;
3
definirea metodologicǎ a restaurǎrii dupǎ C. Brandi;
4
Augustin Ioan „Despre conversii” Atelier LiterNet;
5
Merlin, P. & Choay, F. „Dictionnaire de l’urbanisme et de l’amenagement”;
10
 Regenerarea urbanǎ este o acţiune care conduce la soluţionarea problemelor urbane şi

gǎsirea unei ȋmbunǎtǎţiri de lungǎ duratǎ pentru condiţiile economice, fizice, sociale şi de
mediu ȋntr-o zonǎ care trebuie schimbatǎ. Principiile generale ale regenerarii urbane
sunt6:
 Regenerarea se bazeazǎ de analiza adecvatǎ a condiţiilor locale;
 Regenerarea urbanǎ trebuie sǎ se orienteze cǎtre o schimbare simultanǎ a
stǎrii fizice a clǎdirilor, a structurii sociale, a bazei economice şi a
condiţiilor de mediu;
 Regenerarea este ȋn concordanţǎ cu obiectivele dezvoltǎrii durabile;
 Regenerarea trebuie sǎ utilizeze eficient resursele naturale, economice şi
umane disponibile;
 Regenerarea se bazeazǎ pe participare şi consens ȋntre actorii implicaţi.
CAPITOLUL I_______________________________________PATRIMONIU INDUSTRIAL

6
ROBERTS Peter W.,” Urban Regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000, p.9;
11
1.1. Valoarea şi semnificaţia patrimoniului industrial
12
Ȋn a doua jumǎtate a secolului al XVIII-lea are loc, ceea ce ulterior ajungem sǎ numim,
Revoluţia Industrialǎ. Apar tehnologii noi, noi metode de organizare a muncii, introducerea
maşinilor acţionate cu abur ȋn fabrici, noi structuri industriale, noi forme de aşezǎri. Aceste noi
comunitǎţi industriale au generat o nouǎ culturǎ industrialǎ cu metode şi condiţii de muncǎ
inovative, ȋnlocuind tradiţiile sezoniere şi incertitudinea producţiei care caracterizau economia
agricolǎ preindustrialǎ. Patrimoniul industrial reprezintǎ un amalgan de locuri şi de oameni,
procese şi practici, care continuǎ sǎ explice originile industriei cum o cunoaştem astǎzi şi sǎ
uimeascǎ prin efectele pe care le-a avut asupra dezvoltǎrii7. Ȋn majoritatea ţǎrilor urbanizarea a
reprezentat consecinţa principalǎ a industrializǎrii, din punct de vedere social şi economic.
Astǎzi, pentru prima data ȋn istorie, majoritatea populaţiei trǎieşte la oraş.
Ordinea economiei mondiale se schimbǎ, centrele industriale se schimbǎ. Ȋn momentul ȋn

care o noua naţiune ȋncepe procesul de industrializare, cele vechi trebuie sǎ ȋşi reconsidere
poziţia ȋn ordinea mondialǎ. Care este viitorul lor, şi ce vor face cu trecutul lor8?
Pe cȃt de dramaticǎ şi de impact a fost industrializarea, efectele declinului acesteia au fost

proporţionale. Acesta este şi cazul oraşului Bucureşti, ȋncepȃnd cu secolul al XIX-lea industria a
fost o prezenţǎ importantǎ ȋn peisajul oraşului apoi ȋn ultimii 20-25 de ani acesta a ȋnceput sǎ se
restrȃngǎ generȃnd un amplu proces de dezindustrializare. Oraşul nu se mai dezvoltǎ pe
industrie, ci pe servicii (activitǎţi bancare, economie, activitǎţi imobiliare etc.).
Descoperirile arheologiei industriale şi rafinarea percepţiei asupra proiectelor de

conservare, reabilitare şi comemorarea unor etape, au determinat expansiunea cȃmpului
cronologic ȋn care se ȋnscriu monumentele istorice. Frontierele domeniului lor a depǎşit graniţele
perioadei industriale, plasȃndu-se din trecut pȃnǎ ȋntr-un prezent din ce ȋn ce mai apropiat.
Astfel, produsele activitǎţii industriei au dobȃndit aceleaşi privilegii şi drepturi la conservare şi
inventariere, ca şi capodoperele arhitecturale din cele mai vechi timpuri9.
Patrimoniul industrial reprezintǎ o nouǎ ramurǎ a patrimoniului cu o esteticǎ total

diferitǎ. Ȋn analiza valorilor alǎturate patrimoniului industrial trebuie sǎ ȋnţelegem cǎ ȋn ciuda
impactului foarte puternic pe care industrializarea a avut-o asupra vieţii noastre, percepţia
publicului faţǎ de aceasta derivǎ din rǎdǎcinile, sentimentele şi atitudinile create la ȋnceputul
7
DOUET, James, „Industrial heritage re-tooled”, Carnegie Publishing, Lancaster, 2012, pag.8;
8
DOUET, James, „Industrial heritage re-tooled”, Carnegie Publishing, Lancaster, 2012, pag.7;
9
CHOAY, Francoise, „Alegoria patrimoniului”, editura Simetria, Bucureşti, 1998;
13
perioadei, dar şi a esteticii diferite10. Peisajele industriale sunt ȋnţelese astǎzi ȋn 2 moduri diferite,
pe de-o parte unul negativ care ȋi creazǎ o imagine de mediu toxic, maidan, periculos, iar pe de
alta parte sunt ȋnţelese ca o sursǎ istoricǎ capabilǎ sǎ regenereze comunitǎţi şi identitǎţi culturale
prin reutilizare.
Aşa cum industrializarea a reprezentat un fenomen social şi economic, nou şi unic,

conservarea produselor materiale generate de aceasta necesitǎ abordǎri inovative. Patrimoniul
industrial reprezintǎ un discurs cultural unic, aduce provocǎri diferite şi necesitǎ rǎspunsuri noi
deoarece existǎ puţine precedente.
Industrializarea, şi mai apoi dezindustrializarea, a produs la nivelul oraşelor nenumǎrate

ansambluri şi spaţii industriale pǎrǎsite, dar nu toate pot fi pǎstrate şi protejate. Ce spaţii vor fi
considerate ca parte din patrimoniu şi ce fel de structuri vor fi neglijate? Au fost evidenţiate patru
criterii ȋn funcţie de care este decisǎ sau nu clasarea unei fabrici ca patrimoniu industrial:
 criteriul istoric - relaţionarea fabricii cu un eveniment istoric sau tehnic care a

avut un impact substanţial la nivel industrial sau social;
 criteriul cantitativ – la nivel de sector industrial, regional sau naţional trebuie ales
un ansamblu reprezentativ pentru industria respectivǎ;
 criteriul semnificaţiei – identificarea clǎdirilor remarcabile din punct de vedere al
limbajului arhitectural, al tehnologiei constructive sau al personalitǎţii industriale
de care ȋşi leagǎ ȋnfiinţarea;
 criteriul tehnologic – industrii particulare sau procese industriale inovative pentru
acele timpuri11;
Dupǎ ce a fost definitǎ semnificaţia pe care o are ansamblul industrial, urmeazǎ

dezvoltarea unui plan de reabilitare şi conservare care trebuie sǎ stabileascǎ importanţǎ fiecarui
component ȋn parte. Acest componente pot include clǎdiri, structuri, peisaje, documente, obiecte
sau mecanisme, şi trebuie sǎ fie inventariate şi analizate pentru cǎ nu toate elementele au acelaşi
nivel de importanţǎ.
10
DOUET, James, „Industrial heritage re-tooled”, Carnegie Publishing, Lancaster, 2012, p.9;
11
14
Trebuie stabilite oportunitǎţile şi constrȃngerile pe care le are un spaţiu sau un ansamblu

ca mai apoi sǎ fie dezvoltatǎ strategia de intervenţie. Cele mai ȋntȃlnite constrȃngeri de pe un sit
industrial sunt starea avansatǎ de degradare a clǎdirilor sau a infrastructurii şi clǎdirile
parazitare12.
Reutilizarea patrimoniului industrial poate fi realizată prin diferite intervenţii de

conversie, restaurare şi de inserţie a unor obiecte arhitecturale contemporane. Scopul acestor
intervenţii este acela de a genera spaţii atrǎgǎtoare şi rentabile financiar, pentru aceasta fiind
necesarǎ alegerea funcţiunii sau funcţiunilor noi introduse ȋntr-un mod responsabil şi ȋn
conformitate cu realitatea urbanǎ şi industrialǎ a sitului. Ȋn cele ce urmeazǎ voi prezenta o parte
din direcţiile pe care aceste intervenţii o pot urma.
Functiune industrialǎ. Reabilitarea unui ansamblu industrial nu ȋnseamnǎ neapǎrat schimbarea

totalǎ a funcţiunii, fiind posibilǎ şi o adaptare la o serie de industrii noi, la scarǎ micǎ, care prin
colaborǎri pot crea spaţii interactive şi inedite care sǎ atragǎ publicul. O altǎ abordare poate fi şi
preluarea unei fabricii de cǎtre o companie de talie naţionalǎ sau internaţională, care prin
intermediul acesteia sǎ ȋşi ȋntǎreascǎ prestigiul şi sǎ creeze un mediu de lucru diferit faţǎ de
multinaţionale, ȋmbunǎtǎțind mediul de lucru şi imaginea sa.
Funcţiune rezidenţialǎ. Monotonia şi repetivitatea locuinţelor colective au generat spaţii anoste

şi fǎrǎ identitate. Fabricile şi depozitele reprezintǎ spaţii ideale pentru crearea unui mod inedit de
locuire, patina şi caracterul industrial oferiind imagini şi spaţii unice (zona SoHo din New York,
Gazometrele din Viena).
Birouri. Refuncţionalizarea vechilor fabrici ȋn birouri reprezintǎ deja o practicǎ de foarte mulţi
ani. Multe conversii au fost realizate la o scarǎ micǎ pentru firme cu profil de design sau media,
care cautǎ un design simplu, costuri reduse dar şi protejarea mediului. Spaţiile largi cu deschideri
mari ale fabricilor şi depozitelor reprezintǎ locuri ideale pentru spaţii de lucru de tipul open-
space (fabrica de ciocolatǎ Menier preluatǎ de Nestle, Noisel).
Funcţiuni mixte. Ȋn cazul complexelor industriale, datoritǎ riscului financiar şi a diversitǎţii

volumetrice a clǎdirilor, de cele mai multe ori reabilitarea abordeazǎ o soluţie de mixt funcţional.
Funcţiuni complementare, cum ar fi birouri cu zone rezidenţiale, comerciale şi culturale, se pot
alimenta reciproc, realizȃnd un spaţiu mai atractiv pentru o gamǎ mai largǎ de actori urbani, cu o
12
15
viaţǎ urbanǎ ȋndelungatǎ (Salts Mill din Saltaire combinǎ birouri, workshop-uri, restaurante,
galerii de artǎ şi zone comerciale).
Funcţiune culturalǎ. Un element important care trebuie introdus ȋn cazul unui proiect ‘mixed
use’ este centru cultural deoarece este capabil sǎ atragǎ un numǎr mare de vizitatori şi sǎ se
foloseascǎ la potenţialul maxim al interiorului deschis al fabiricilor (Snape Melting din Suffolk
care cuprinde şi o salǎ de concerte). Totodatǎ artiştii şi curatorii preferǎ potenţialul clǎdirilor
industriale ca spaţiu de expunere ȋn detrimentul spaţiului alb şi curat al muzeelor tradiţionale
(Bankside Power Station din Londra transformatǎ ȋn Muzeul de Artǎ Contemporanǎ Tate
Modern).
Funcţiune muzealǎ. Ȋn antitezǎ cu restul intervenţiilor prezentate anterior, patrimoniul industrial

a fost reabilitat sub formǎ de muzeu. Aceastǎ soluţie trebuie luatǎ ȋn calcul ȋn spaţii industriale cu
personalitate şi istorie foarte puternicǎ, care au potenţialul cultural şi muzeal suficient de mare
pentru a fi capabil sǎ atragǎ vizitatori, sǎ creeze un flux rentabil din punct de vedere atȃt
financiar cȃt şi cultural şi comunitar (moara Arkwright din Cramford, Derbshire)13.
Exploatarea patrimoniului istoric poate fi condamnată pe termen lung dacǎ fluxul de

consumatori creat este unul foarte mare. Aceastǎ industrie rǎspunde ȋn mod adecvat cererii
societǎţii de agrement şi oferǎ ȋn plus statutul social şi consumul de bunuri patrimoniale, dar
trebuie sǎ inventeze modǎlitǎţi de controlare şi temperare a fluxului 14. Francoise Choay prezintǎ
ȋn cartea sa, “Alegoria patrimoniului”, ideea de muzeu imaginar, care sǎ contribuie la limitarea
parcusurilor şi vizitelor ȋn anumite zone, cu condiţia ca spaţiile sǎ fie bine organizate şi ȋnsoţite
de texte explicative.
Ȋn concluzie, intervenţiile ȋn spaţiile industriale trebuie sǎ protejeze elementele istorice şi

tehnice, sǎ pǎstreze caracterul spaţial şi industrial, ținând cont de faptul cǎ dacǎ noua lor
destinație nu este compatibilǎ cu morfologia şi scara lor, atunci acestea nu vor fi integrate şi
conservate ȋn viaţa contemporanǎ.
1.3. Realizarea potenţialului zonelor industriale pǎrǎsite
Oraşele evolueazǎ şi ȋşi extind graniţele, cercurile concentrice o datǎ considerate limite
exterioare, se dilatǎ ȋncorporȃnd zone care iniţial aveau alte funcţiuni. Din aceastǎ cauzǎ, multe
13
STRATTON, Michael, „Industrial Buildings. Conservation and regeneration”, editura E&FN Spon, Londra, 2000, p. 36-43;
14
CHOAY, Francoise, „Alegoria patrimoniului”, editura Paideia, Bucuresti, 2002;
16
fabrici ajung, ȋn timp, ȋn centrul oraşului, ȋnconjurate de case unifamiliale/plurifamiliale, de

clǎdiri de dimensiuni mari, sau chiar sǎ fie ȋnglobate zonei centrale de afaceri15. Siturile
industriale ocupǎ de cele mai multe ori spaţii vaste, care ȋntr-un ţesut aproape edificat total
reprezintǎ poate singura oportunitatea de a mai interveni ȋn zona centralǎ.
Fabricile pǎrǎsite sunt de cele mai multe ori flancate şi ascunse de noile funcţiuni pe care
oraşul le cere, de aici pot fi extrase atuuri şi dezavantaje ale acestor spaţii. Una dintre
principalele probleme este accesbilitatea, atȃt din punct de vedere vizual cȃt şi fizic, dar care
poate reprezenta un avantaj datoritǎ faptului cǎ prin retragerea şi izolarea de la stradǎ, creazǎ un
mediu liniştit, rupt de traficul oraşului, potrivit unui spaţiu public. Captivitatea fabricii ȋn
interiorul unor zone funcţionale noi şi strǎine reprezintǎ un avantaj ȋn cazul unei refuncţionalizǎri
care poate fi generatǎ de lipsurile intervenţiilor din jur, dar şi un dezavantaj ȋn cazul unei
reorientǎri ale tipului de industrie.
Locurile şi peisajele urbane care creeazǎ oraşe atractive nu sunt pur şi simplu acolo, gata
sǎ fie vizitate sau consumate de locuitori şi turisti; ele sunt „produse” similare creǎrii unui brand:
selecţie, ȋnfrumuseţare şi promovare16. Un ansamblu industrial are o identitate datǎ de istorie, de
arhitecturǎ şi de o tipologie spaţialǎ diferitǎ, care oferǎ imprevizibilul şi ciudatul, iar curiozitatea
ȋi creeazǎ un brand care susţinut de o serie de intervenţii poate deveni unul de referinţǎ.
Regenerarea urbanǎ este necesarǎ ȋn zona centralǎ a oraşului, iar incintele fabricilor
pǎrǎsite ale secolului al XIX-lea au spaţiu necesar şi o identitate suficient de puternicǎ pentru a
asigura succesul unei intervenţii.
CAPITOLUL II___________RUINELE POSTINDUSTRIALE si ANTROPOLOGIA MORTII
“But this exclusion is not final. In the same way as the collective consciousness does not
believe in the necessity of death, so it refuses to consider it irrevocable. Because it believes in
itself a healthy society cannot admit that an individual who was part of its own substance, and
on whom it has set its mark, shall be lost for ever. The last word must remain with life […]”
15
CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, Bucureşti, 2008, p.25;
16
17
Robert Hertz_ A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of Death
Ȋnainte de a trece la analiza potenţialului patrimoniului industrial, ar trebui exploratǎ

starea actualǎ a acestora, situarea lor ȋntr-o poziţie incertǎ ȋntre ruinǎ şi monument. Ansamblurile
industriale au fost remarcate pe de-o parte pentru “frumuseţea” lor dar ȋn principal pentru
conexiunea puternicǎ pe care o au cu istoria, puterea de a invoca perioada industrializǎrii ȋntr-un
18
mod foarte evident, caracterul industrial accentuat le face inconfundabile. Ȋn momentul de faţǎ,
datoritǎ dezindustrializǎrii, ele sunt situate ȋntr-o poziţie ambiguǎ ȋn dinamica economicǎ şi
culturalǎ urbanǎ contemporanǎ17. Rǎmǎşiţele fizice ale fabricilor abandonate, demolate sau ȋncǎ
parţial funcţionale dar degradate, sunt astfel spaţii care nu aparţin prezentului dar nici trecutului,
sunt spaţii captive ȋntre douǎ lumi temporale.
Ȋn cartea sa, Liviu Chelcea introduce subcapitolul cu acelaşi nume “Ruinele

postindustriale şi antropologia morţii”. Acestǎ parte a cǎrţii cuprinde un mod inedit de percepere
a fabricilor pǎrǎsite, comparȃnd cronologia siturilor industriale cu studii legate de antropologia
morţii. Traseul neterminat de la fabricǎ la ruinǎ, senzaţiile pe care un spaţiu pǎrǎsit, devastat,
dǎrȃmat şi abandonat le creeazǎ, şi mai ales modul ȋn care acestea sunt suspendate ȋn timp,
inaccesibile prezentului, reprezintǎ motivaţia de a cǎuta rǎspunsuri ȋn mai multe domenii
teoretice de literaturǎ.
Unul dintre cel mai citat studiu despre antropologia morţii, realizat de Robert Hertz,
sugereazǎ faptul cǎ moartea este de naturǎ socialǎ. Moartea nu se rezumǎ doar la ȋncheierea
fizicǎ a vieţii unui individ, aceasta distruge ȋn acelaşi timp şi rolul social pe care individul ȋl juca
conştiinţa unei comunitǎţi18, fǎcȃnd parte din sistemul care o susţine şi o alimenteazǎ. Aceastǎ
excludere care se produce forţat, nu este una definitivǎ deoarece conştiinţa colectivǎ refuzǎ sǎ
considere aceast eveniment unul final şi irevocabil. Ȋn mod similar, ansamblurile industriale şi-au
consumat durata de viaţǎ din punct de vedere tehnic şi funcţional, dar oamenii din jurul lor ȋncǎ
se raporteazǎ şi depind de ele, au nevoie de existenţa lor ca simbol şi ca sursa de dezvoltare.
Datoritǎ modului ȋn care oraşul relaţioneazǎ cu ţesutul sǎu, schimbarea este inevitabilǎ şi soluţia
trebuie cǎutatǎ ȋn modul ȋn care se desfǎşoarǎ viaţa: persoana decedatǎ se va ȋntoarce ȋn lume sub
forma unui nou individ19. Acest pas de trecere dintr-o lume ȋn alta, de reintegrare, implicǎ o
schimbare profundǎ a personalitǎţii, o reȋnnoire a corpului şi a sufletului care sǎ facǎ posibilǎ
reintegrarea20. Conversia unei incinte industriale trebuie sǎ reprezinte obiectul unui studiu
complex, intervenţia trebuie sǎ fie capabilǎ sǎ regenereze spaţiul prin functiuni şi obiecte noi
care sǎ invoce contemporaneitatea. Dacǎ ȋn ordinea pǎmȃnteascǎ acest lucru este realizat de o
forţǎ supremǎ, ȋn realitatea materialǎ trecerea de la o funcţiune la alta trebuie realizatǎ prin
17
18
HERTZ, Robert, “A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of Death”, p. 11;
19
20
19
colaborarea instituţiilor private şi de stat, care coordonate de specialist, sǎ gǎseascǎ acea

“reȋncarnare” idealǎ a spiritului vechii clǎdiri.
Relaţia dintre corpul decedat şi suflet este un alt subiect discutat de Hertz ȋn cartea sa,
acesta susţine cǎ ȋn multe culturi atȃta timp cȃt corpul este ȋn stare de degradare şi
descompunere, sufletul este neliniştit. Liniştea este regǎsitǎ prin comemorǎri care echivaleazǎ cu
reanimarea şi reȋnvierea socialǎ a rǎposatului. Ruinele industriale din nucleul urban al
Bucureştiului reprezintǎ o categorie ambiguǎ care trezeşte curiozitatea, un fel de “mort viu” 21.
Chiar dacǎ existǎ ca fond construit ȋntr-o stare avansatǎ de degradare, patrimoniul industrial nu a
reapǎrut ca memorie, ȋncǎ nu a revenit ȋn formǎ de muzee, centre culturale, centre comunitare, de
afaceri sau ȋn orice altǎ formǎ contemporanǎ.
Repere ale secolului XIX-lea şi ȋnceputul secolului XX-lea, vechile fabrici ale
Bucureştiului dispar ȋn anonimat prin demolǎri şi furturi, sunt distruse treptat fǎrǎ ca pǎrţi din ele
sǎ fie conservate sau sǎ fie introduse ȋn muzee, unde curiozitatea trecutului industrial poate
prinde viaţǎ. “Moartea este consumatǎ ȋn totalitate doar cȃnd descompunerea s-a terminat”.
Astfel, spaţiul industrial al secolelor trecute este suspendat, el nu poate fi consumat din punct de
vedere istoric, nu poate fi ȋnsuşit dacǎ nu este inventariat şi studiat. Ansamblurilor industriale le
trebuie gǎsit deznodǎmȃntul, fie el unul de dezasamblare şi vȃnzare, unul de adaptare a
tehnicilor, reorientare a industriei practicate sau conversie.
Amploarea şi lungimea perioadei de comemorare a unei persoane dispǎrute este

proporţional cu statutul social al decedatului 22, cu cȃt individul are o poziţie mai ȋnaltǎ cu atȃt
creşte şi numǎrul de persoane care ȋl deplȃng. Privind aceastǎ afirmaţie ȋn analogie cu clǎdirile
dispǎrute sau pe cale de dispariţie, se poate spune cǎ atenţia faţǎ de patrimoniul bucureştean nu a
fost uniform distribuitǎ23, dar nici nu a ȋnvǎţat din aceste pierderi. Intervenţiile abuzive realizate
la o scarǎ diferitǎ de cea a oraşului din perioada comunistǎ au provocat dezbateri şi analize, au
creat controverse şi au adus critici. Clǎdirile ţesutului iniţial rǎmase captive ȋn volumetriile
masive, case, biserici şi fabrici, au fost lǎsate ȋn spatele unui zid fiind considerate eşecul şi
consecinţa sistematizǎrilor din acea perioadǎ, deşi ele nu au o legaturǎ istoricǎ cu acestea.
Acuzǎm intervenţiile “ceauşiste” şi deplȃngem tot ceea ce a dispǎrut o datǎ cu ele, dar nu
21
CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, Bucureşti, 2008, p. 363;
22
23
CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, Bucureşti, 2008, pag. 363;
20
ȋnvǎţǎm din ele şi distrugem ȋn continuare clǎdiri de patrimoniu, pe care din motive necunoscute
le deplȃngem mai puţin, pentru a face loc aceloraşi bulevarde masive, funcţionaliste.
Ȋn analiza finalǎ, moartea ca fenomen social constǎ ȋntr-un proces dual şi dureros al
dezintegrǎrii şi al sintezei mentale. Doar ȋn momentul ȋn care acest proces este complet,
societatea poate triumfa ȋn faţa morţii24. Fabricile pǎrǎsite trebuie sǎ foloseascǎ acelaşi proces,
trebuie sǎ fie descompuse ȋn funcţie de oportunitǎţile pe care le prezintǎ, apoi trecute printr-un
filtru al sintezei pentru a ajunge la un rezultat care sǎ înglobeze doar pǎrţile cu adevǎrat
importante ce au puterea de a se reintegra ȋn oraş.
Ȋn concluzie, reabiliatarea, conversia sau distrugerea fabricilor pǎrǎsite trebuie fǎcute

ţinȃnd cont de impactul social pe care acestea le au ȋn prezent dar şi de potenţialul pe care ȋl pot
atinge ȋn viitor. Metafora morţii este folositǎ pentru a ȋnţelege etapele la care o fabricǎ a fost
supusǎ, de la ȋnfiinţare, funcţionare, abandon şi ȋn prezent la stadiul de ruinǎ. Prin ȋnţelegerea
acestui proces, cresc şansele de reuşitǎ a intervenţiei.
CAPITOLUL III_________________________RECUPERARE şi REGENERARE URBANǍ
24
HERTZ, Robert, “A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of Death”, pag. 16;
21
3.1. Contribuţia clǎdirilor istorice la regenerarea urbanǎ
Ȋn decursul anilor s-au cǎutat explicaţii pentru diversele probleme apǎrute ȋn mediul
urban al oraşului, ȋn final ajungȃndu-se la concluzia cǎ o problemǎ la nivelul unei zone este de
cele mai multe ori cauza mai multor acţiuni realizate ȋn timp, şi doar de foarte puţine ori este
influenţatǎ de o decizie sau un eveniment singular. Procesul invers, de reintegrare al zonei , de
gǎsire a unor soluţii pentru ȋmbunǎtǎţirea calitǎţii vieţii, reprezintǎ şi el un rezultat al mai multor
intervenţii25. Efortul necesar regenerǎrii urbane este susţinut de efectul negativ pe care o
problemǎ urbanǎ ȋl are asupra unei varietǎţi largi de actori urbani: autoritǎţi, comunitǎţi locale,
firme private, pietoni şi chiar turişti.
Aceste concluzii demonstreazǎ ȋncǎ o datǎ ideea cǎ orice acţiune are nevoie de o
reacţiune care sǎ redea echilibrul. Ȋn cazul oraşului Bucureşti, de-a lungul istoriei, au fost
realizate o serie acţiuni brutale care au cicatrizat ţesutul urban, cea mai brutalǎ fiind reprezentatǎ
de incursiunile din perioada comunistǎ care au tǎiat noi bulevarde, au ȋngrǎdit istorie şi au creat
discrepanţe spaţiale şi volumetrice. Este nevoie de reacţiuni, la scarǎ macro şi micro, care sǎ
revitalizeze şi sǎ regenereze zone izolate de oraş, conducȃnd spre o coerenţǎ urbanǎ.
Un eveniment care conduce la o schimbare urbanǎ, cum ar fi ȋn cazul de faţǎ ȋnchiderea

unei fabirici, reprezintǎ o decizie luatǎ ȋntr-o incintǎ ȋnchisǎ aflatǎ probabil la kilometrii distanţǎ
de zona care resimte aceastǎ acţiune. Persoanele care stau ȋn spatele unei astfel de decizii ȋşi
bazeazǎ alegerile pe factori financiari strict legaţi de compania pe care o reprezintǎ. Tendinţa de
dislocare a deciziilor de consecinţele cu care se confruntǎ zona din imediatǎ apropiere este un
fenomen generalizat, care pe fondul dezindustrializarii oraşului a fǎcut ca soarta ansamblurilor
industriale sǎ fie decisǎ de entitǎţi total rupte de realitatea locului.
Oraşele sau pǎrţi ale acestora se schimbǎ ȋn decursul anilor, acest proces este inevitabil şi
poate fi considerat şi benefic. Este inevitabil deoarece operaţiunile sistemelor politice,
economice şi sociale sunt ȋn permanentǎ cǎutare de noi oportunitǎţi şi genereazǎ noi cerinţe
pentru asigurarea progresului economic şi ȋmbunǎtǎţirea mediului social. Schimbarea este
beneficǎ, deşi mulţi ar contrazice acest lucru, deoarece simpla existenţǎ a acestor forţe care
25
ROBERTS Peter W., ”Urban Regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000, p. 23;
22
schimbǎ şi cresc oraşul creeazǎ oportunitatea ajustǎrii şi ȋmbunǎtǎţirea condiţiilor din mediul
urban26.
Succesul regenerǎrii urbane ȋnseamnǎ crearea sau readucerea vieţii sociale, economice şi
ȋmbunǎtǎţirea mediului de viaţǎ ȋntr-o zonǎ la scarǎ macro sau micro. Transformǎ spaţii, ȋntǎreşte
imaginea comunitǎţii şi creeazǎ spaţii atractive şi viabile care ȋncurajeazǎ activitatea urbanǎ atȃt
la nivel economic cȃt şi social 27. Clǎdirile istorice, ansamblurile istorice sau industriale sunt
rǎspȃndite pe tot parcursul oraşului şi includ spaţii diverse, peisaje particulare, parcuri şi spaţii
verzi, strǎzi istorice, zone şi clǎdiri, şi situri arheologice.
Clǎdirile de patrimoniu şi de patrimoniu industrial au reprezentat un rol foarte important

de-a lungul istoriei, ȋn foarte multe zone şi oraşe. Acestea creeazǎ caracterul unui spaţiu şi au un
impact foarte mare asupra rezidenţilor şi a comunitǎţilor 28, identificȃndu-se cu evoluţia clǎdirii,
aceştia sunt guvernaţi de un puternic sentiment de aparteneţǎ faţǎ de sursa simbolicǎ a
comunitǎţii. Regenerarea urbanǎ trebuie sǎ profite de aceste particularitǎţi, sǎ le promoveze şi sǎ
le introducǎ ȋn spaţiul urban.
Ȋn afara diversitǎţii vizuale, clǎdirile istorice şi ansamblurile istorice, oferǎ „o situare

contextualǎ ȋn timp, datarea vieţii noastre” 29. Identificarea acestora cu istoria oraşului şi cu
locuitorii acestuia, oferǎ un reper ȋn timp şi spaţiu al vieţii noastre. Ȋn prezent, arhitectura a
evoluat şi ea odatǎ cu societatea, ajungȃnd ȋn momentul globalizǎrii, aliniindu-se cu multe alte
domenii, industrie, producţie, ȋnvǎţǎmȃnt etc. Aceastǎ evoluţie (sau involuţie) a arhitecturii, o
generalizeazǎ şi ȋi extrage proprietǎţile de particularizare pentru fiecare oraş, zonǎ sau culturǎ.
Dacǎ ȋnainte obiectul arhitectural era produsul unui moment ȋn istoria unei comunitǎţi, acum
soluţiile sunt transferate, adaptate şi reutilizate ȋn mai multe oraşe şi regiuni. Identitatea se
pierde, lucru care transformǎ clǎdirea istoricǎ ȋntr-un obiect de foarte mare valoare, care dacǎ o
datǎ a avut puterea sǎ genereze o zonǎ acum trebuie sǎ o regenereze.
3.2. Acţiuni care determinǎ regenerarea urbanǎ

26
ROBERTS Peter W., “Urban Regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000, p. 23;
27
Mendip District Council, English Heritage, “Regeneration and the Historic Environment”, p.2;
28
House of Commons London, “The Role of Historic Buidings in Urban Regeneration”, Volume I – Report, p.8;
29
IOAN, Augustin, „O (noua) estetica a reconstuctiei”, editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 18;
23
Oraşul este un sistem deschis şi dinamic, cu o multitudine de componente conectate ȋntre

ele prin relaţii variate, ierarhizate şi multidirecţionate. Regenerarea urbanǎ reprezintǎ un proces
prin care se intervine ȋn interiorul acestui sistem şi se realizeazǎ douǎ tipuri de schimbǎri, la
nivelul componentelor şi/sau al relaţiilor acestora, cu scopul de a crea noi relaţii şi de a
ȋmbunǎtǎţi sau schimba elemente astfel ȋncȃt spaţiul sǎ raspundǎ ȋncǎ o datǎ cerinţelor.
Regenerarea urbanǎ poate fi vazutǎ ca:
 acţiune de intervenţie;
 o acţiune care influenţeazǎ viaţa publicǎ, privatǎ şi comunitatea unei zone;
 o acţiune care este posibil, ȋn timp, sǎ sufere modificǎri considerabile ȋn
structurile sale instituţionale ca rǎspuns la schimbǎrile economice, sociale, de
mediu şi politice;
 un mijloc de mobilizare colectivǎ a efortului şi de furnizare a bazei de discuţie
pentru gǎsirea unor soluţii eficiente;
 un mijloc de creare a unor polici şi acţiuni care sǎ ȋmbunǎtǎţeascǎ condiţiile
urbane ale unei zone şi sǎ creeze structurile instituţionale necesare pentru
implementarea soluţiilor30;
Regenerarea urbanǎ reprezintǎ o acţiune de modernizare la nivelul unei zone, care se

materializeazǎ ȋn ţesutul urban prin acţiuni de reconstrucţie, renovare, reabilitare, amenajare şi
chiar introducerea unor clǎdiri noi, depinde de situaţie.
Deşi fiecare intervenţie este unicǎ şi trebuie creatǎ sau adaptatǎ pentru fiecare caz ȋn
parte, existǎ o serie de caracteristici pe care regenerǎrile urbane de succes le au ȋn comun:
 viziune puternicǎ pentru viitor care are puterea de a inspira şi de a atrage oamenii
sǎ se implice;
 respectul pentru rezindenţii locali şi pentru micile afaceri locale care au susţinut
de-a lungul timpului zona, luptȃndu-se ȋmpotriva declinului; asigurarea includerii
acestora ȋntr-un parteneriat ȋn strategia de regenerare urbanǎ;
 o conexiune tangibilǎ cu trecutul; datoritǎ faptului cǎ aceste locuri nu au fost
create ȋntr-un spatiu vidat faţǎ de oameni şi oraş, aceştia au nevoie de obiecte
30
ROBERTS Peter W., “Urban Regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000, p. 22;
24
familiare, elemente vizuale care sǎ le aducǎ aminte de trecut şi care sǎ creeze

impresia continuitǎţii;
 ȋnţelegerea zonei studiate; dacǎ cunoaștem modul ȋn care s-a constituit, cum şi de
ce a evoluat la forma actualǎ, este mult mai uşor sǎ preconizǎm viitorul;
 respectarea existentului; asigurarea pǎstrǎrii spaţiilor, a clǎdirilor importante
pentru oameni şi pǎstrarea lor ȋn viitor;
 pǎstrarea şi ȋnregistrarea tuturor documentelor şi a situaţiei ansamblului ȋnainte de
a se realiza intervenţia, pentru a asigura ȋnţelegerea de cǎtre generațiile viitoare a
evoluției spațiului;
 o abordare sustenabilǎ şi integratǎ care sǎ nu fie bazatǎ doar pe implementarea
unei singure funcţiuni adresatǎ unui obiectiv singular social, economic sau de
mediu
 calitatea intervenţiei, a design-ului şi a materialelor folosite trebuie sǎ fie foarte
ridicatǎ pentru a crea un spaţiu distinctiv şi de mȃndrie localǎ31;
3.3. Influenţe ȋn contextul social
„Cercetȃnd istoria oraşelor, se observǎ cu uşurinţǎ cǎ structura şi planificarea urbanǎ

ȋncurajeazǎ un anumit mod de operare a aşezǎrilor şi comportamentul urban”. Cu aceastǎ
propoziţie ȋşi ȋncepe Jan Gehl pledoaria pentru aducerea oraşelor la scarǎ umanǎ ȋn beneficiul
tuturor pietonilor şi viitorilor pietoni pe care oraşul ȋi poate dobȃndi. Ȋn aceeaşi carte, „Oraşe
pentru oameni”, acesta ne aratǎ cum ȋntr-o primǎ fazǎ cu o serie de sacrificii, trebuie sǎ modelǎm
noi oraşele ca mai apoi sǎ le lǎsǎm pe ele sǎ ne modeleze pe noi.
Comportamentul uman este modelat şi generat de mediul ȋnconjurǎtor, de mediul creat de

arhitecţi şi urbanişti, un mediu care poate fi benefic dezvoltǎrii individuale şi a celei colective
sau poate, din contră, sǎ fie ȋndreptat contra individului şi substituit unor legi de control de masǎ,
de uniformizare. Impactul pe care organizarea ţesutului urban ȋl are asupra omului este profund
vizibil ȋn istorie, prin analiza diferitelor spaţialitǎţi pe care oraşul le-a oferit societǎţii32.
31
Mendip District Council, English Heritage, “Regeneration and the Historic Environment”, p.6;
32
GEHL, Jahn, „Orase pentru oameni”, editura IglooMedia, Bucureşti, 2012, p. 9;
25
Imperiul roman arǎta puterea prin structura oraşului, prin impunerea unei reţele rigide
atȃt ȋn colonii cȃt şi ȋn propriile oraşe. Statura şi importanţa clǎdirilor publice, a forurilor,
construirea drumurilor şi podurilor ȋn zonele nou cucerite, reprezentau un mod de exprimare al
puterii imperiului.
Ȋn perioada medievalǎ, oraşele erau organizate ȋntr-un ţesut compact, cu distanţe scurte,
uşor de parcurs pe jos care sǎ faciliteze mobilitatea locuitorilor. Trama stradalǎ era generatǎ
organic şi de cele mai multe ori se raporta pieţelor şi scuarurilor, acestea reprezentȃnd spaţiile
cele mai importante ale oraşului, prin care acesta ȋşi exercita principalele funcţiuni, acelea de
centre comerciale şi meşteşugǎreşti.
Ȋn a doua jumǎtate a secolului al XVIII-lea are loc Revoluţia Industrialǎ care genereazǎ
noi comunitǎţi industriale cu o nouǎ culturǎ industrialǎ cu metode şi condiţii de muncǎ inovative.
Industrializarea genereazǎ urbanizarea intensǎ a oraşelor, oamenii migreazǎ din mediu rural ȋn
mediu urban. Datoritǎ dezvoltǎrii tehnologice din acea perioadǎ relaţia oamenilor cu munca şi cu
oraşul se schimbǎ, aceştia devin forţa de muncǎ pentru o societate ȋn care succesul este mǎsurat
ȋn producţie.
Acestea reprezintǎ doar cȃteva exemple a modului ȋn care oraşul se impune ȋn faţa
populaţiei. Ȋnaintȃnd ȋn istorie, ȋntr-o perioadǎ mai apropiatǎ de prezent, ajungem ȋntr-un punct
semnificativ pentru Bucureşti: intervenţiile din perioada comunistǎ. Remodelarea urbanǎ din
acea periaoda a fost o unealtǎ de control asupra societǎţii prin impunerea unei imagini totalitare
menite sǎ creeze iluzia succesului puterii. Coridoarele create de aliniere a ȋnaltelor contrucţii la
stradǎ creau doar un mijloc de control al maselor mult mai eficient decȃt ȋntr-un ţesut medieval,
zone largi erau controlate cu foarte puţine puncte de control. Totodatǎ, austeritatea clǎdirilor
creau un oraş rece şi nelocuibil, care nu te invitǎ ȋn centrul lui, descuraja orice formǎ de
socializare, ȋncremenire chiar şi pentru o secundǎ ȋn spaţiul public, lucru ȋn perfectǎ armonie cu
ideologia prezentului de atunci. Un oraş gȃndit şi creat pentru modelarea oamenilor ȋn personaje
supuse care ȋşi duc existenţa pentru a deservi scopului partidului.
Care este ȋnsǎ prezentul oraşului? Şi ȋn ce fel influenţeazǎ acesta viaţa societǎţii? Dupǎ
cum s-a scris şi s-a dezbǎtut ȋn nenumǎrate rȃnduri, trǎim ȋntr-o epocǎ a vitezei, care ne
guverneazǎ viaţa şi ne-o organizeazǎ. Pe fondul unei creşteri foarte mari a vitezei de comunicare,
de lucru şi de evoluţie, societatea cere din ce ȋn ce mai mult de la fiecare individ, ȋntr-un timp
26
foarte scurt. La nivelul oraşului impactul este foarte vizibil. A fost creatǎ o infrastructurǎ care sǎ
susţinǎ aceastǎ cerere: bulevarde din ce ȋn ca mai mari care sǎ fluidizeze traficul şi sǎ transporte
cȃt mai multe maşini ȋntr-un timp cȃt mai scurt, care sǎ facǎ o legǎturǎ cȃt mai eficientǎ ȋntre
ȋncaperea de dormit şi cea de lucru. Viaţa este redusǎ astfel la un culoar ȋntre douǎ puncte, faţǎ
de care depindem şi faţǎ de care trebuie sǎ ne raportǎm. Abaterile de la acest traseu sunt mici şi
pentru prea puţini dintre noi.
fig.1 – Imaginea spatiul urban din Copenhaga dupa intervenţii
Ȋn faţa acestei probleme contemporane a oraşului, Jan Gehl aduce ȋn discuţie exemplul
oraşelor Copenhaga şi Melbourne, ca intervenţii de succes asupra modului de gȃndire a traficului
care au schimbat faţa urbanǎ a acestora şi o datǎ cu asta şi viaţa socialǎ a locuitorilor. Ȋncepȃnd
ȋncǎ din 1970, municipalitatea din Copenhaga a introdus diverse reglementǎri ȋn trama stradalǎ,
cum ar fi tǎierea benzilor de circulaţie, introducerea benzilor de bicicletǎ dar şi dezvoltarea
transportului ȋn comun. Ȋn paralel au fost eliminate parcǎrile centrale care ocupau spaţiul public
şi care ȋncurajau mobilitatea cu automobilul personal. Ȋn timp, toate aceste reglementǎri au dus la
schimbarea vieţii urbane a oraşului. Nimeni nu credea cǎ un oraş nordic poate avea o viaţǎ
urbanǎ atȃt de activǎ, dar s-a dovedit cǎ strǎzile pietonale sunt prea mici pentru locuitori şi turişti.
Astfel, ȋn Copenhaga s-a dezvoltat o puternicǎ culturǎ a bicicletei care cuprinde toate vȃrstele şi
toate categoriile sociale, bicicleta devenind cea ai ieftinǎ şi rapidǎ cale de trasnport ȋn oraş.
„Concluzia exemplului oferit de Copenhaga este farǎ echivoc: cȃnd invitǎm oamenii, nu
maşinile, ȋn oraş, traficul pietonal şi vitalitatea urbanǎ cresc corespunzator”33.
Centrul oraşului Melbourne era alcǎtuit dintr- o serie de clǎdiri de birouri şi blocuri
ȋnalte, fǎrǎ viaţǎ urbanǎ, care a condus la denumirea de „gogoaşǎ” deaorece era practic gol ȋn
33
27
centru. Ȋn 1985 se hotǎrǎşte revitalizarea centrului, crearea unui nod central atractiv. Au fost
implementate o serie de programe printre care: ȋnmulţirea unitǎţilor de locuit din oraş,
construirea unor noi pieţe publice, promenade şi alei de-a lungul rȃului, ȋncurajarea mersului pe
jos prin lǎrgirea troturelor şi eliminarea obstacolelor, iluminat nocturn, artǎ urbanǎ etc. Aceste
schimbǎri au mǎrit traficul pietonal ȋn toatǎ zona cu aproape 40%34.
fig.2 – Viaţa urbanǎ din Melbourne dupǎ intervenţii
Intervenţiile şi analizele realizate pe oraşele Copenhaga şi Melbourne sunt interesante

deoarece documenteazǎ şi demonstreazǎ faptul cǎ ȋmbunǎtǎţirea condiţiilor pentru traficul
pietonal şi viaţa urbanǎ influenţeazǎ modul de utilizare a oraşului, arǎtȃnd astfel o conexiune
directǎ ȋntre calitatea spaţiului urban şi dinamica vieţii urbane.
Ȋn concluzie, comportamentul şi atitudinea societǎţii faţǎ de oraş este strȃns legatǎ de

ceea ce acesta este dispus sǎ ȋi ofere. O culturǎ a spaţiului public şi al unei vieţi comunitare
active va fi posibilǎ doar atunci cǎnd oraşul va fi capabil sǎ ȋi ofere un peisaj adecvat de
desfǎşurare, “un cadru care sǎ sugereze fericirea, cǎci fericirea trebuie sugeratǎ, provocatǎ şi
nu aşteptatǎ, numai de norocul fiecǎruia”35.
3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru Bucureşti
Scara oraşului Bucureşti este totuşi diferitǎ de cea a oraşului Copenhaga, dar exemplul şi
reuşita din Melbourne creeazǎ o speranţǎ şi pentru oraşul nostru. Regȃndirea spaţiilor publice şi a
34
35
CANTACUZINO, G.M., „Despre o estetica a reconstructiei”, editura Paideia, 2001, Bucureşti, p.43;
28
infrastructurii trebuie implementatǎ ȋn etape, cu schimbǎri de impact dar care sǎ nu sperie

populaţia profund atatşatǎ ȋn momentul de faţǎ de confortul fizic şi psihologic oferit de maşinǎ.
G.M. Cantacuzino descria ȋn cartea sa experienţa pe care un pieton o are ȋn momentul ȋn care
doreşte sǎ se deplaseze ȋn interiorul unui oraş din Romȃnia:
“dar sǎ revenim la omul de pe stradǎ, sǎ-i cerem parerea lui umilǎ

asupra propriului sǎu decor, sǎ cercetǎm puţin drepturile sale la luminǎ, la
frumuste şi bineȋnteles la securitate.[…] Viaţa omului de pe stradǎ e mereu
ameninţatǎ, el umblǎ cu frica ȋn sȃn, n-are dreptul sǎ fie distrat, adicǎ atent la
lumea lui interioarǎ, n-are dreptul sǎ se bucure de venirea primǎverii, sǎ
hoinǎreascǎ cu capul ȋn sus. Ȋnghesuit pe un trotuar ȋngust, malaxat de mulţime,
el se furişeazǎ de-a lungul zidurilor pȃnǎ la casa lui, unde ajunge buimǎcit. Dar
omul de pe stradǎ nu se plȃnge. El crede cǎ aşa trebuie sǎ fie, cǎ aşa a fost
ȋntotdeauna, cǎ oraşul e un moloh care ȋl striveşte, dezumanizȃndu-l treptat, pȃnǎ
ce devine o fantomǎ anonimǎ şi docilǎ ce trece cu capul plecat de-a lungul
faţadelor monotone şi triste.”36
Acestǎ experienţǎ a trecǎtorului nu poate fi schimbatǎ decȃt ȋn urma unui proces foarte
lung şi complex. Ceea ce poate fi oferit ȋntr-o manieră mult mai rapidǎ este o oazǎ ȋn care acesta
sǎ fie liber sǎ viseze, sǎ se plimbe şi sǎ reflecteze. Astfel, o soluţie incipientǎ pentru Bucureşti
poate fi crearea unor zone pietonale locale, cu limite bine definite atȃt pentru maşini cȃt şi pentru
pietoni, care sǎ ofere siguranţa şi atractivitate. O astfel de alternativǎ este oferitǎ şi de proiectul
TUB, care ȋncǎ din anul 2008 ȋncearcǎ sǎ implementeze un traseu urban care sǎ revitalizeze
centrul oraşului, susţinut de o serie de “camere urbane” gȃndite sǎ atragǎ şi sǎ genereze pietoni
prin caracter şi funcţiuni diferite 37. Prima camerǎ urbanǎ realizatǎ este cea de la Bursa de
Mǎrfuri, care prin conversie şi restaurare a fost transformatǎ ȋntr-un centru cultural atractiv.
Ulterior pe baza acestor implementǎri şi prin definirea lor ca intervenţii de success, multiplicarea
acestora şi conectarea lor, ȋn paralel cu dezvoltarea transportului ȋn comun.
Oraşul Bucureşti nu are o culturǎ a spaţiului urban. Spaţiul public, insula civicǎ ȋn care
problemele oraşului trebuie dezbǎtute, ȋntȃlniri, dezbateri, dar şi spaţii de relaxare şi culturale,
lipsesc ȋn oraş, a fost rǎpit şi preluat de spaţii de parcare, de interese private sau pur şi simplu de
maidan. Această ideologie este exprimatǎ la scara cea mai mare posibilǎ de Casa Poporului, acel
36
CANTACUZINO, G.M., „Despre o estetica a reconstructiei”, editura Paideia, 2001, Bucureşti , p.40;
37
http://www.t-u-b.ro/
29
edificiu al oamenilor, care este printr-un caracter rural ȋnconjurat de un gard masiv, care desparte
clǎdirea de oraş38, şi simbolic oamenii de oameni, puternic de slab.
Dar ce este spaţiul public şi care trebuie sǎ fie scara lui urbanǎ? Spaţiul public reprezintǎ
un spaţiu definit de fondul neconstruit care este dat folosirii publice, este un spaţiu ȋn care
oameni privesc şi sunt priviţi. Oamenii interacţioneazǎ cu oraşele la o scarǎ redusǎ, trebuie
concepute peisaje urbane pentru 5km/orǎ, iar calitatea oraşului la nivelul ochiului trebuie
considerate un drept fundamental al oamenilor39. Din punct de vedere al interacţiunii urbane ȋn
spaţiul public, pietonul poate relaţiona doar cu primele etaje ale unei clǎdiri multietajate, cele
care ȋi sunt ȋn raza vizualǎ şi care ȋi poate atrage. Dupǎ etajele 3-4 ale unei clǎdiri se pierde
contactul cu solul şi cu pietonul,astfel clǎdirile joase sunt ȋn armonie cu modul ȋn care se
deplaseazǎ oamenii şi cu modul ȋn care funcţioneazǎ simţurile40.
Oraşele trebuie optimizate pentru mersul pe jos, dar totodata trebuie facilitatǎ stationarea
şi interacţiunea cu spaţiul şi cu pietonii, deoarece calitatea unui oraş este oglinditǎ prin numǎrul
oamenilor care stau nu care merg41. Din aceastǎ perspectivǎ Bucureştiul poate fi considerat un
“non-oraş” datoritǎ lipsei de spaţii publice active, astfel insulele pietonale ȋn ţesutul urban trebuie
sa devinǎ o practicǎ, sǎ depǎşeascǎ stadiul de utopie.
CAPITOLUL IV_________________________________________________STUDIU de CAZ
“Refolosirea este fǎrǎ ȋndoialǎ forma cea mai paradoxalǎ, ȋndrǎzneaţǎ şi dificilǎ de punere ȋn
valoare a patrimoniului; ea constǎ ȋn reintroducerea unui monument dezafectat ȋn circuitul
folosinţelor curente, ȋn smulgerea lui dintr-un destin muzeal. […] monumentul este sustras ȋn
acest fel riscurilor dezafectǎrii, pentru a fi expus uzurii şi uzurpǎrilor utilizǎrii: a-i atribui o
38
IOAN, Augustin, „O (noua) estetica a reconstuctiei”, editura Paideia, Bucureşti, 2002, p. 92;
39
40
GEHL, Jahn, „Viaţa ȋntre clǎdiri”, editura IglooMedia, Bucureşti, 2011, p. 98;
41
GEHL, Jahn, „Orase pentru oameni”, editura IglooMedia, Bucureşti, 2012;
30
destinaţie nouǎ este o operaţie dificilǎ şi complexǎ, care nu trebuie sǎ se ȋntemeieze doar pe
asemǎnarea cu destinaţia originarǎ. Ea trebuie, ȋnainte de toate, sǎ ţinǎ cont de starea materialǎ a
edificiului care, astǎzi, se cere apreciatǎ ȋn funcţie de fluxul utilizatorilor sǎi potenţiali.”
Francoise Choay_”Alegoria patrimoniului”_Integrarea ȋn viaţa contemporanǎ_165
4.1. Argumentarea alegerii exemplelor
Industria şi spaţiile fizice ale fabricilor abandonate sau ȋncǎ funcţionale, dar ȋn stare
avansatǎ de degradare, sunt o serie de obiecte care nu aparţin ȋn totalitate trecutului fiind ȋncǎ
prezente ca ruine, nici prezentului fiind scoase din circuitul productiv şi urban. Ȋn alegerea
exemplelor pentru studiu trebuie luat ȋn considerare modul ȋn care intervenţia a lucrat cu trecutul
şi modul ȋn care acesta a fost adus ȋn prezent. Am ȋncercat evitarea unor exemple care propun
muzeificarea trecutului deoarece consider cǎ acest gest este important şi necesar doar ȋn
31
momentul ȋn care avem de-a face cu o fabricǎ a cǎrei istorie este legatǎ de schimbǎri ale
procesului de prelucrare şi invenţii la o scara internaţionalǎ şi amplasarea ei face posibilǎ acest
lucru (Moara lui Assan neȋncadrȃndu-se din punctul meu de vedere ȋn acestǎ categorie, un muzeu
al morǎritului sau unul industrial putȃndu-şi gǎsi sediul ȋntr-un spaţiu mult mai adecvat decȃt
acesta).
Totodatǎ o foarte importantǎ componentǎ a unei intervenţii de acest gen este locaţia cȃt şi
scara fabricii pe care se intervine. Majoritatea exemplelor de reabilitǎri au fost realizate pe situri
industriale aflate ȋn afara oraşului, de multe ori dezvoltarea unui oraş eliminȃnd obstacolul
reprezentat de un sit industrial prin dǎrȃmarea. Astfel, am cǎutat spaţii aflate ȋn oraş, ȋnconjurate
de acesta, zone urbane care au fost redefinite de aceste intervenţii şi care acum reprezintǎ un
etalon şi un reper pentru oraş.
O altǎ calitate pe care am considerat-o importantǎ este multifuncționalitatea produsului

final deoarece un ansamblu mixed use este capabil sa creeze o viaţǎ urbanǎ puternicǎ, care sǎ
trǎiascǎ indiferent de perioada anului sau momentul zilei. Pe de altǎ parte, acesta genereazǎ o
diversitate socialǎ, intelectualǎ şi de vȃrstǎ care mǎreşte sfera de impact şi de informare a
locuitorilor despre fosta fabricǎ şi despre impactul revoluţiei industriale.
Refuncţionalizarea fabricilor pǎrǎsite este o operaţiune foarte dificilǎ mai ales cȃnd
acestea sunt aşezate ȋn zone centrale. Fiecare caz ȋn parte trebuie tratat individual şi analiza
trebuie pornitǎ de la zero deoarece intervenţia realizatǎ pentru o fabricǎ poate reprezenta eşecul
pentru o alta. Ȋn cele ce urmeazǎ am expus douǎ de exemple, considerate de succes prin modul ȋn
care intervenţia respectǎ trecutul şi arhitectura acestuia dar o şi pune ȋn valoare şi oferǎ un spaţiu
atractiv şi interactiv.
4.2. SESC Pompeia. Pompeia Factory Leisure Center. Lina Bo Bardi. 1986
„[...] I never disregard the surrealism of the Brazilian people, their inventions,
their pleasure in gathering together, dancing, singing. Therefore I dedicated my
work at Pompeia to the youngsters, to the children and to the third age: all
together.”
Lina Bo Bardi
32
locaţie Sao Paulo, Brazilia
arhitect Lina Bo Bardi, Sao Paulo, Brazilia
temǎ discuţiile legate de noua funcţiune pe care centru urma sǎ ȋl aibǎ au plecat de la
modul ȋn care spaţiul era folosit ȋn momentul intervenţiei; SESC (Servico Social
do Comercio) avea ȋn derularea o serie de activitǎţi culturale şi sportive ȋn spaţiile
rǎmase pustii; ȋn incinta fabricii ȋşi desfǎşurau activitatea foarte multe grupuri,
spotive sau culturale: echipe de fotbal, cercetaşi, o trupǎ de amatori de teatru, club
de dans şi multe altele care implicau persoane de diferite vȃrste; prin intervenţie s-
a dorit pǎstrarea tuturor acestor activitǎţi dar şi amplificarea lor; discuţiile
referitoare la programul dorit conduc spre un Centru de Relaxare, ȋn loc de un
Centru Cultural şi Sportiv, arhitecta motivȃnd: “is too weighty, and can make
people think they should perform cultural activities by decree. And that can lead
to inhibition or traumatised dullness”; tot ea a sustinut cǎ ar trebui sǎ nu mai
abuzǎm de cuvȃntul culturǎ, şi sǎ lǎsǎm cultura sǎ ȋşi gǎseascǎ substratul şi
semnificaţia, iar termenul de ‘sport’ implicǎ competiţie şi disputǎ pe care aceasta
le considerǎ o tendință dăunătoare într-o societate deja excesiv de competitivǎ; ȋn
concluzie, va fi doar un centru pentru relaxare42.







42
www.linabobarditogether.com
33




fig.3 – Plan. Machetǎ SESC Pompeia
 Istoric
Prima etapǎ a proiectul a ȋnceput ȋn 1982 prin reabilitarea fabricii fraţilor Mauser (Mauser
Brothers) care se ocupa cu producerea de butoaie metalice (ulterior fabrica de refrigerare Ibesa-
Gelomatic). Ȋn timpul cercetărilor istorice, Lina a descoperit cǎ structura vechii fabrici a fost
realizatǎ de unul dintre pionierii betonului armat din secolul al 20-lea, francezul Francois
Hennebique. Fiind probabil singura clǎdire de beton de acest fel din Brazilia, aceasta a fost
supusǎ unui proces de curǎţare, eliminarea straturilor de tencuialǎ şi de vopsea, pentru a cǎuta
structura aparentǎ a clǎdirii43.
fig.4 – perspective intervenţie SESC Pompeia
 programul
43
www.plataformaarquitectura.cl
34
Cheia succesului acestui proiect a fost elaborarea unui program cȃt mai cuprinzǎtor şi
deshis publicului, care sǎ atragǎ interes din toate grupele de vârstă și clase sociale, fără
discriminǎri, precum și soluții spațiale care sǎ asigure accesibilitatea (aducerea vieţii publice şi a
pulsului strǎzii în Centru)44. Strada deschisă și primitoare, cu spații expoziționale, restaurante
publice cu mese comune, interdicţia accesului auto, activitățile în aer liber, toate acestea
culminezǎ în zona de terase din lemn, o zonǎ care a devenit principala atracţie a oraşului Sao
Paulo ȋn timpul verii: toate acestea au făcut SESC Pompeia o cetate de libertate, un vis al vieții
civice a fost făcut real45.
fig.5 – Spaţii comunitare. Strǎzi urbane pietonale.

Destinat promovǎrii convieţuirii, simţului comunitar şi a producției culturale, centrul oferǎ
spaţiile ideale pentru ca vizitatorii sǎ se bucure de sport, de agrement, piscinǎ pentru copii,
terenuri de sport cu plafoane joase care nu ȋndeplinesc înălțimea minimă cerută de federația
sportivǎ și, prin urmare, nepotrivite pentru competiţii. Ideea acestor activitǎţi a fost promovarea
şi ȋntǎrirea ideii de relaxare prin sport46.
 soluţia arhitecturalǎ
Modulul de beton destinat sporturilor a fost deschis ȋn 1986 şi a provocat un șoc la nivelul
oraşului. Douǎ noi turnuri de beton au fost construite, unul cu goluri ȋn formǎ de „intrare ȋn
peşterǎ” ȋn loc de ferestre şi unul cu goluri ȋmpuşcate pǎtrate. Ȋn afarǎ de acestea, un al treilea
44
45
www.plataformaarquitectura.cl
46
35
turn cilindric pe care arhitecta ȋl considerǎ un omagiu adus unui mare arhitect mexican din
perioada modernǎ, Luis Barragna.
Legǎtura dintre cele douǎ turnuri, între vestiare și terenurile de sport, este realizatǎ prin opt
pasarele din beton pre-tensionat cu deschideri de până la 25 m și creeazǎ o senzație unicǎ,
expresionistǎ, evocând filmul lui Fritz Lang, Metropolis. Este important de menţionat faptul cǎ
aceste pasarele nu reprezintǎ un gest formal sau arbitrar, ci un rǎspuns foarte inteligent asupra
constrȃngerilor formulate de sit, zona de sub pasarele este o zonǎ non edificabilǎ deoarece pe
acolo curgea un pȃrȃu, Black Waters Stream47.
Soluţia arhitecturalǎ a reabilitǎrii fabricii creeazǎ o oazǎ de comfort ȋn ţesutul urban al oraşului
Sao Paulo, cel mai mare oraş din Brazilia, cu o viaţa urbanǎ agitatǎ şi densǎ. Spectacolele de
muzicǎ, de circ, festivaluri multiculturale, expoziţii de referinţǎ sau pur şi simplu spaţiu de
ȋntȃlnire, spaţiu ȋn care sǎ te relaxezi pe una dintre canapelele publice de lȃngǎ apǎ sau de lȃngǎ
foc, creazǎ un spaţiu unic ȋn inima oraşului.
47
36
4.3. STANISLAVSKY FACTORY. Business and cultural masterplan.
„The modern office is becoming a more and more dynamic organism. All the
customary canons of working space and organisation are being re-examined and
discarded. The new economy does not tolerate repetitions and demands
innovations and a more creative approach to each working day. This makes the
most common place routine in thriving companies less boring and tedious. In
response, at Stanislavsky we placed many activities and functions together to
dissolve the traditional boundaries between work, leisure and living. And this is
splendid!”
Sergey Gordeev, Horus Capital48
48
JOHN McASLAN + Partners, „Stanislavsky factory. Business and cultural masterplan”;
37
locaţie strada Stanislavskogo, Moscova, Rusia
arhitect John McAslan + Partners, Londra, Marea Britanie
temǎ plan de regenerare urbanǎ care sǎ aducǎ istoria sitului ȋn prim plan; necesitatea
unui mixt de restaurare, reparare şi refuncţionlizare a 6 clǎdiri cȃt şi construcţia de
noi apartamente; clientul dorea pǎstrarea şi reutilizarea clǎdirilor existente ca
birouri, hotel şi un restaurant; cea mai importantǎ parte a proiectul era
reprezentatǎ de restaurarea teatrului aflat ȋntr-o stare avansatǎ de degradare şi
transformarea acestuia ȋntr-un centru contemporan de artǎ.
fig.7 – Reabilitare fabricǎ Stanilavski
fig.8 – Imagini stare iniţialǎ. Plan.
38
 Istoric
Fabrica fost contruitǎ ȋn 1854-1856, aceasta s-a dezvoltat ca o afacere de familie care avea ca
principalǎ ocupaţie prelucrarea de aur şi argint. Afacerea ȋncepe ȋn 1746, pornitǎ de Aleksy
Petrov ȋn Moscova şi se dezvoltǎ ȋncepȃnd sǎ furnizeze materiale pentru clasa aristrocatǎ şi
pentru bisericǎ. Numele fabricii provine de fapt de la cel care intrǎ ȋn afacerea familiei ȋn 1882,
Konstantin Stanlslavky şi cǎruia i se datoreazǎ ȋnfiinţarea Moscow Art Theatre ȋn camera de
lecturǎ a fabricii, trupa de teatru fiind alcǎtuitǎ din muncitorii fabircii. Ȋnfiinţarea teatrelor ȋn
Moscova nu era o acţiune susţinutǎ de municipalitate deoarece autoritǎţile suprimau libertatea
activitǎţilor civile şi culturale, astfel aceast gest are un impact foarte mare ȋn oraş. Popularitatea
teatrului conduce la construcţia teatrului ȋn incinta fabircii ȋn 1900, o salǎ de 250 de persoane49.
 Masterplan
John McAslan + Partners propune un masterplan complex ȋn care combinǎ structuri noi, locuinţe
şi un centru de afaceri, cu structurile existente pe care le refuncţionalizeazǎ, hotel, alimentaţie
publicǎ, zone comerciale, muzeu, sau le pastreazǎ funcţiunea iniţialǎ, treatrul 50. Clǎdirile şi
fondul neconstruit nu aveau coerenţǎ, nu erau ordonate sau relaţionate ȋntre ele și astfel spaţiul
public introduce o ordine spaţialǎ care oferǎ sitului unitate şi ȋl defineşte ca ansamblu.
 Amenajare peisagisticǎ
Amenajarea peisagisticǎ s-a dorit a fi un factor integrator pentru clǎdirile aflate pe sit, crearea
unei unitǎţi arhitecurale a spaţiului. Zona propusǎ spre reabilitare cuprinde 13 clǎdiri care variazǎ
din punct de vedere al situlului, vechimii şi a finisajului exterior, astfel amenajarea peisagisticǎ
leagǎ aceste clǎdiri şi include noi curţi, grǎdini şi parcaje supraterane. Circumstanţele au dus la
crearea unei amenajǎrii ȋn interiorul sitului cu o geometrie proprie care sǎ aducǎ identitate
spaţiului interior al ansamblului, fiind realizat un spaţiu public prin conectarea unor grǎdini cu
personalitǎţi diferite capabile sǎ atargǎ un public divers.
fig.9 – Imagini intervenţie.
49
JOHN McASLAN + Partners, „Stanislavsky factory. Business and cultural masterplan”;
50
www.mcaslan.co.uk
39
Ca puncte de interes şi de referinţǎ ȋn spaţiu au fost create 2 curţi acoperite de platforme din
lemn. Un alt punct foarte important al amenajǎrii a fost cǎutarea unor specii speciale de plante
care sǎ poatǎ face faţǎ variaţiilor climatice extreme din Moscova51.
Spaţiul amenajat pentru parcare ocupǎ o suprafaţǎ mare, de aceea a fost consideratǎ ca parte din
amenajarea peisagisticǎ generalǎ. Rȃnduri de copaci, fȃşii de pavaj şi linii plantate sunt folosite
ca intrumente de unificare a parcǎrii şi a grǎdinilor, ȋmpreunǎ integrȃdu-se ȋn expresia generalǎ a
peisajului.
4.4. Concluzii
Reabilitarea unei foste fabrici, un spaţiu ȋn care domina munca manualǎ foarte solicitantǎ,
un testament al puterii şi forţei de muncǎ, ȋntr-un spaţiu de relaxare şi de adunare, fǎrǎ a-i şterge
ȋnsǎ istoria, fac ca SESC Pompeia şi Fabrica Stanislavski sǎ fie locuri speciale. Grija cu care au
fost restaurate, astfel ȋncȃt sǎ fie asiguratǎ autenticitatea fabricii şi menţinerea aspectului
industrial cȃt şi modul ȋn care au fost inserate noile facilitǎţi dau o nouǎ viaţǎ fostelor fabrici,
animatǎ şi personalizatǎ.
SESC Pompeia reprezintǎ un exemplu de urmat ȋntr-o intervenţie pe un sit industrial

datoritǎ tuturor atuurilor pe care arhitectura le-a creat acestui ansamblu. Un spaţiu plin de
constraste, turnuri masive de beton printre care se scurge apa de ploaie, care impresioneazǎ cu
fiecare pas, creeazǎ un parcurs plin de surprize. Limbajul arhitectural ale noilor clǎdiri s-a
ȋncadrat şi a ȋntǎrit caracterul industrial al complexului prin modul ȋn care materiale au fost
utilizate. Se poate considera faptul cǎ inserţia contemporanǎ este foarte violentǎ, ȋntrerupe scara
cǎrǎmizilor care compuneau iniţial ansamblul, dar pe de altǎ parte impactul industrial al imaginii
de silozuri sau containere imense ale noilor clǎdiri subliniazǎ şi aduc ȋn discuţie memoria
perioadei industriale.
Ȋn contrast cu imaginea pe care Pompeia o oferǎ dupǎ momentul intervenţiei, Fabrica

Stanislavky creazǎ o atmosferǎ mult mai urbanǎ şi elegantǎ, care aproape pune caracterul
industrial al fabricii ȋn al doilea plan. Vechile clǎdiri sunt restaurate la un nivel foarte ȋnalt, şi
sunt lǎsate sǎ domine spaţiile, sǎ atragǎ şi sǎ creeze atmosfera ansamblului, toate intervenţiile
51
www.mcaslan.co.uk
40
contemporane sunt realizate ȋntr-o manierǎ foarte subtilǎ. Deşi nu are o atitudine şi personalitate
la fel de puternicǎ, intervenţia este fǎcutǎ sǎ completeze ansamblul şi nu sǎ intre ȋn competiţie
urbanǎ cu acesta, aşa cum monoliţii de la Pompeia ȋn mod sigur o fac.
Cele douǎ exemple aratǎ versatilitatea pe care o are un ansamblu industrial, este de
datoria intervenţiei arhitecturale sǎ stabilizeze sistemul interior al sitului, sǎ foloseascǎ toate
atuurile acestuia şi sǎ le scoatǎ ȋn evidenţǎ. O intervenţie brutalǎ care atrage atenţia şi ȋntǎreşte
caracterul industrial versus o intervenţie subtilǎ care sǎ scoatǎ ȋn evidenţǎ arhitectura locului dar
care ȋi estompeazǎ caracterul industrial. Amȃndouǎ sunt la fel de funcţionale şi de atractive la
nivel urban, reprezintǎ un pol de interes pentru oraşul lor.
Funcţional, ansamblurile studiate exploateazǎ ideea de a crea spaţi ȋn antitezǎ cu

funcţiunea iniţialǎ de fabricǎ, spaţii de relaxare, ȋntȃlnire şi comunicare conectate ȋntr-un spaţiu
public. Ȋn cazul fabricii Stanilavsky, ajutaţi de istoria legatǎ de evoluţia teatrului din oraş,
motorul principal de generare al consumatorilor devine teatrul dar ajutat şi susţinut de un muzeu,
spaţii comerciale şi de alimentaţie publicǎ. Zonele dedicate locuirii şi birourilor vin ȋn
completarea acestor activitǎţi, menţinȃnd activitatea ȋn timpul zilei şi ȋn dupǎ-amiezele fǎrǎ
spectacol. Pompeia creazǎ un spaţiu care genereazǎ consumatori prin diversitatea activitǎţilor
ansamblului, sporturi diverse, culturǎ, spaţii comunitare, teatru, spaţii comerciale şi spaţii
publice.
Atmosferǎ, esteticǎ şi atitudine diferitǎ, aceste lucruri fac ca cele douǎ intervenţii sǎ fie
total opuse dar infinit atrǎgǎtoare. Fiecare intervenţie trebuie realizatǎ conform cerinţelor sitului,
istoria şi caracterul industrial pot fi puse ȋn valoare ȋn mod diferit. Nu existǎ o soluţie general
valabilǎ şi acest lucru este ȋn mod clar evidenţiat de aceste douǎ exemple, şi trebuie sǎ fie
evidenţiat prin fiecare intervenţie viitoare, pentru cǎ istoria, arhitectura, contextul urban, social şi
economic sunt diferite.
41
CAPITOLUL V___________STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, Bucuresti
„Prins ca o piatrǎ ȋn inelul de stele, Bucureştiul nocturn ȋmi umplea ferestele, se vǎrsa ȋnǎuntru
şi-mi pǎtrundea ȋn corp şi ȋn creier atȃt de adȃnc [...]. Ȋntr-adevǎr stȃnd noaptea pe lada de la
studio, cu picioarele pe calorifer, nu numai eu contemplam oraşul, ci şi el mǎ spiona, şi el mǎ
visa, şi el se excita; cǎci el nu era decȃt substitutul fantomei mele gǎlbui care mǎ privea din
fereastrǎ cȃnd era lumina aprinsǎ. Aveam mai mult de douǎzeci de ani cȃnd am pierdut imaginea
asta. Atunci s-au pus fundaţiile blocului de vizavi, s-a hotǎrȃt lǎrgirea şoselei, asfaltarea ei,
demolarea centrului de pȃine, a celui de sifoane şi a chioşcurilor şi construirea unui zid de
blocuri [...]”
Mircea Cǎrtǎrescu
”Orbitor, volumul Aripa stȃngǎ”
42
5.1. Apariţia zonei industriale Bulevardul Ştefan cel Mare – Gara Obor
Ansamblul industrial studiat reprezintǎ doar un fragment din zona industrialǎ din estul
Bucureştiului şi ȋncepe sǎ se dezvolte ȋn anul 1860, cȃnd apar mai multe mori şi brutǎrii
mecanizate, iar datoritǎ depozitelor de argilǎ din bazinul rȃului Colentina apar şi cȃteva fabrici
de cǎrǎmidǎ şi cariere de nisip52. Zona ȋşi ȋncepe dezvoltarea cu adevarat ȋn 1904, cȃnd CFR
construieşte Gara Obor pentru a prelua din traficul de cǎlǎtori care aglomerau Gara de Nord.
Ȋncepȃnd cu acest moment zona atrage foarte multe industrii ȋn jurul gǎrii care preia traficul de
marfuri, acestea fiind conectate ȋn mod direct la infrastructura feroviarǎ a Bucureştiului. Atȃt ȋn
perioada comunistǎ cȃt şi ȋnainte de aceasta, zona era diversificatǎ economic ȋnglobȃnd activitǎţi
de prelucrare a metalelor, a cerealelor, textile, pielarie, construcţii şi produse chimice53.
fig.10 – Plan 1914 SOCEC
Ȋn urma unui studiu al planului Bucureştiului, ȋntocmit de Atelierele Socec ȋn anul 1914,
se pot indentifica ȋn jur de 10 fabrici amplasate pe Şoseaua Ştefan cel Mare, ȋntre Piaţa Victoriei
52
53
43
şi Gara Obor: fabrica de Cǎrǎmizi Cerchez, fabrica de Frȃnghii, Direcţia Tramvaielor Vechi,
Moara Stancovici, fabrica de Cǎrǎmida Tonolla, Moara Olmazu, Direcţia Tramvaielor Noi
(depoul Vasile Lascar), Fabrica de vopsele „Moara lui Assan” şi Manutanţa Colentina. Ulterior
apare ȋn 1920 şi tipografia Cartea Romaneasca.
Şoseaua Ştefan cel Mare este supusă unor tranziţii succesive marcate de diferite
intervenţii dar şi de evoluţia oraşului. Dacǎ ȋn anii 1870-1890, bulevardul era considerat graniţa
administrativǎ a oraşului54, ulterior la ȋnceputul secolului al XX-lea acesta devine parte a
industriei ca mai apoi sa fie ȋnglobat total ȋn interiorul oraşului. Astfel, bulevardul evolueazǎ
treptat de la grǎdini de zarzavat, la centura a oraşului, la zonǎ industrialǎ, la zonǎ rezidenţialǎ ca
ȋn final sǎ ajungǎ sǎ fie considerat zonǎ centralǎ a Bucureştiului. Evoluţia spaţiilor cu caracter
industrial accentuat sau mai puţin accentuat este diferitǎ, iar ȋn prezent pot fi citite doar o parte
din aceste foste fabrici ȋn ţesutul oraşului.
Printre cele care ȋncǎ ȋşi pǎstreazǎ amprenta se numarǎ Direcţia Tramvaelor Vechi care a
evoluat o datǎ cu oraşul reuşind sǎ se adapteze schimbǎrilor, acum fiind cunoscut sub numele de
Depoul de tramvaie Victoria, tipografia Cartea Romȃneascǎ care este ȋn prezent reabilitatǎ şi
modernizatǎ din anul 2009, amprenta spaţiului fostului Depoului Vasile Lascǎr care ȋnsǎ a fost
eliberat de clǎdiri pentru viitoare intervenţii (care ȋn mod cert se va pierde ȋn ţesutul existent), o
fabricǎ de cǎrǎmidǎ care s-a reconfigurat ȋn forma Atelierelor Societǎţii de Transport Bucureşti şi
care funcţioneazǎ ȋn prezent ca Uzina de Reparaţii Atelierele Centrale şi Moara lui Assan care a
fost preluatǎ succesiv de societǎţiile Grȃul şi Solaris şi care ȋn momentul de faţǎ este pǎrǎsitǎ55.
5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Aparitie si evolutie. Situatie Actuala.
Obiectul studiului. Prima moarǎ de cereale acţionatǎ cu aburi a oraşului Bucureşti, fondatǎ ȋn
anul 1853 cu extinderi ulterioare ȋn 1892, 1903, 1906 şi ȋn perioada comunistǎ. Ansamblul
architectural studiat este constituit din fostele fabrici Assan, preluate de Fabrica de morǎrit şi
panificatie ‘Grȃul’ (S.C. Grȋul S.A.) şi Fabrica de ulei S.C. Solaris S.A., iar ȋn prezent nu mai
este funcţional. Ansamblul se aflǎ ȋn lista monumentelor istorice de importanţǎ naţionalǎ, grupa
54
55
CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, Bucureşti, 2008, p.191-211;
44
valoricǎ A, cod monument: B-II-m-A-19692. Nu existǎ prevederi speciale din punct de vedere
urbanistic deoarece situl nu se aflǎ ȋntr-una din zonele de protecţie a Municipiului Bucureşti56.
Proprietatea este ȋncǎ dezbǎtutǎ la nivel juridic. Ȋn anul 2012 Moara lui Assan se afla ȋn
proprietatea a doua societǎţi, ȋntre timp ansamblul a devenit proprietatea SC Solaris SA
(societate declaratǎ falimentarǎ şi aflatǎ ȋn procedura de lichidare judiciarǎ la acea datǎ).
Lichidatorul judiciar SC IPCMG SA (o firmǎ de imobiliare) care a preluat toate bunurile fostului
proprietar devine şi deţinǎtorul Morii lui Assan. Ȋn prezent, dupǎ afirmaţiile ziarului ‘Libertatea’,
“Primăria sectorului 2 a propus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a monumentelor
istorice ce alcătuiesc Moara lui Assan, în vederea salvării acestora de la distrugerea totală”57.
fig.11 – Moara lui Assan. Imagini seculu XX.
Contextul apariţiei ansamblului. La ȋnceputul secolului al XIX-lea ȋn Bucureşti existau doar

morile cu apǎ care funcţionau de-a lungul rȃurilor Dȃmboviţa şi Colentina, construite ȋncǎ din
secolul al XV-lea. Ȋncercarea de reparare şi de modernizarea a acestora, prin poruncile repetate
ale lui Alexandru Ipsilanti (1802,1803,1809)58, nu puteau ajuta foarte mult aceastǎ industrie
deoarece pe lungi perioade ale anului era opritǎ datoritǎ ȋngheţului din timpul iernii şi secetei din
timpul verii. Se ȋncearcǎ o dezvoltare a industriei morilor de vȃnt dar acestea nu au succes
probabil datoritǎ lipsei unor condiţii de bunǎ funcţionare.
56
IAMANDESCU, Irina, AIR (Asociatia pentru Arheologie Industriala), „Studiu istoric sintetic – Moara lui Assan, municipiul Bucureşti”;
57
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/moara-lui-assan-afacere-33-milioane-euro-398230.html;
58
45
Ȋn acest context, ȋn anul 1853, este ȋnfiinţatǎ Moara lui Assan, prima moarǎ acţionatǎ cu aburi
din Bucureşti. Chiar dacǎ la ȋnceput brutarii nu pǎreau foarte uşor de convins sǎ macine grȃul
aici deoarece credeau cǎ dacǎ maşina cu aburi este acţionatǎ cu foc arde automat şi fǎina59, ȋn
timp moara devine un success fiind capabilǎ sǎ deserveascǎ unei populaţii foarte mari şi sǎ
funcţioneze indiferent de condiţiile climatice.
Evoluţia ansamblului. Momentul ȋnfiinţǎrii ȋn 1853 a ansamblului Moara lui Assan, de cǎtre
negustorii George Assan (1821-1866) şi Ioan Martonovic (1820-1882), reprezintǎ un punct de
referinţǎ pentru dezvoltarea industriei romȃneşti, atȃt prin calitatea arhitecturalǎ a clǎdirilor cȃt şi
prin dotarea tehnicǎ a acestora. La momentul ȋnfiinţǎrii, proprietarii deţineau o prǎvǎlie sub
numele de “Crucea de aur” din Hanul Şerban Vodǎ, pe strada Lipscani, şi pornind de la o
instalaţie de prese de ulei mişcate manual şi cȃteva pietre de macinat grȃu mişcate de cai 60,
aceştia reuşesc sǎ dezvolte ȋntre 1853 şi 1948 o adevaratǎ afacere de success.
fig.12 – Evoluţia ansamblului. 1847- 1895
59
60
IAMANDESCU, Irina, AIR (Asociatia pentru Arheologie Industriala) Fisa patrimoniului arhitectural industrial”;
46
Dorind creşterea producţiei şi evoluţia fabricii, ȋn 1853 aceştia intrǎ ȋn tratative cu firma Siegel
din Viena prin intermediul cǎreia aduc la Bucureşti o maşinǎ cu vapori şi instalaţia adiacentǎ
funcţionǎrii unei mori. Aducerea instalaţiei a reprezentat o operaţiune complexǎ, aşa cum este
descrisǎ ȋn studiul istoric realizat de Asociaţia pentru Arheologie Industrialǎ:
“Transportul cazanului, în greutate de 7000 kg., s-a făcut în două etape: două
săptamâni pe Dunăre, de la Viena la Giurgiu şi patru săptămâni de la Giurgiu la
Bucureşti, pe drumurile aflate într-o stare foarte proastă. Cazanul a fost
transportat circa 60 km. pe un car tras de zece perechi de boi, cu roţile ferecate
şi o platformă solidă, fiind necesară refacerea şi consolidarea tuturor podurilor
şi podeţelor de pe traseu. De asemenea, pe porţiunile unde şoseaua era în stare
proastă, se puneau scânduri groase care după ce erau depăşite se mutau iar in
faţă”61.
61
47
Noul ansamblu industrial este instalat pe un teren de 40.000 mp pe Şoseaua Ştefan cel Mare
nr.103 (mai tȃrziu 131-139) şi devine ȋntr-un timp foarte scurt o sursǎ de controverse. “Moara de
foc de la Obor” sau “vaporul lui Assan” aşa cum era denumit de locuitori, ȋntȃmpinǎ ȋntr-o primǎ
fazǎ greutǎţi ȋn construcţia coşului de fum care urma sǎ aibǎ 24 m ȋnalţime62, pe motiv cǎ: “ce, o
sǎ ajungǎ la cer?...”63, urmȃnd ca mai apoi autoritǎţiile sǎ aprobe continuarea construcţiei. O altǎ
problemǎ pe care o ȋntȃmpinǎ este lipsa de ȋncredere a brutarilor de a mǎcina grȃu aici, datoritǎ
tehnicii foarte avansate şi a procesului necunoscut ȋncǎ, aceştia credeau cǎ fǎina va fi arsǎ.
Dupǎ ce ȋn anul 1865, George Assan rǎmȃne singurul proprietar al fabricii, ȋn 1866 acesta se
stinge din viaţa. Fabrica este preluatǎ iniţial de soţia acestuia pȃnǎ ȋn 1884, iar mai apoi fii preiau
afacerea familiei, care decid transformarea radicalǎ a fabricii, prin modernizǎri moara ajunge sǎ
macine 7 vagoane de grȃu ȋn 24 de ore, şi prin lǎrgirea domeniului de activitate, ȋn 1894 fiind
ȋnfiinţate o nouǎ secţie de lacuri şi culori.
Un alt moment de referinţǎ al istoriei acestui ansamblu industrial este anul 1903, ȋn care
societatea ȋndeplineşte o jumǎtate de secol de la ȋnfiinţare. Cu acestǎ ocazie se ȋncepe construcţia
mai multor clǎdiri, printre care şi un nou siloz, cu o capacitate de 28 de silozuri şi douǎ etaje
capabile sǎ ȋnmagazineze 700 de vagoane, clǎdire care devine cea mai ȋnaltǎ clǎdire din
Bucureşti (41m), şi o uzinǎ proprie prin care fabrica va fi alimentatǎ independent cu energie
electricǎ. Ȋmplinirea a 50 de ani de la ȋnfiinţare este sǎrbǎtoritǎ simbolic prin aşeazarea pe
silozul principal al unui “ceas mare, avȃnd dedesubt, ȋn cifre de bronz anii 1853-1903. Ceasul
lui Assan, care funcţiona foarte exact, a fost zeci de ani mǎsurǎtorul timpului pentru toţi
oamenii din cartierul Obor-Colentina”, dupa G. Ponta64.
Evoluţia fabricii conduce ca ȋn 1930 moara sǎ fie transformatǎ ȋn Societate Anonimǎ (la
momentul acela aveau 33 de lucratori) sub denumirea de “Fabricile Assan” care ȋnglobau 4
industrii: mǎcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri şi culori. Modernizarea permanentǎ a
fabricii şi implicarea fraţilor Assan de a utiliza procese cȃt mai noi ȋn producţie, reuşeşte
menţinerea şi chiar creşterea productivitǎţii şi a profitului ȋn timpul rǎzboiului, ȋn 1946 fabrica
avȃnd 400 de funcţionari şi lucrǎtori.
62
Document Arhivele Nationale, Direcţia Municipiului Bucureşti;
63
64
48
Ȋn perioda comunistǎ, fabrica este preluatǎ de stat prin Legea de Naţionalizare, de la 11 iunie
1984, iar mai apoi este datǎ ȋn folosinţa fabricii de morǎrit şi panificaţie Grȃul S.A. care este mai
tȃrziu preluatǎ de S.C. Solaris S.A.
Situaţie actualǎ. Ȋn momentul de faţǎ ansamblul este pǎrǎsit, situaţia este criticǎ datoritǎ
neglijenţei proprietarilor care indirect a dus la incendii, furturi de materiale şi distrugeri. Cea mai
mare problemă este faptul cǎ furturile sunt ȋndreptate ȋn cea mai mare parte din partea structuralǎ
a clǎdirilor, apariţia unor centre de colectare de fier vechi ȋn zonǎ demonstreazǎ profitul pe care
aceastǎ afacere o realizeazǎ.
Ȋn ciuda tuturor acestor intervenţii ilegale, ȋn momentul de faţǎ mai existǎ o serie de clǎdiri din
diferite perioade de timp. Ȋn cele ce urmeazǎ voi inventaria şi analiza aceste clǎdiri din punct de
vedere architectural cu scopul de a stabilii valoarea şi importanţa acestora necesarǎ pentru o
decizie la nivel urban ȋn ceea ce priveşte clǎdiri parazitare sau importante ale sitului.
49
fig.15 – Moara lui Assan. Situaţie existentǎ.
1_amprenta fostei mori65_diverse corpuri ante 1899 şi post 1911 - ante 1927
Ȋn momentul de faţǎ se pot citi 5 corpuri dependente unul de celǎlalt şi construite ȋn etape
diferite. Starea de degradare este foarte avansatǎ, se pǎstreazǎ ȋn principal doar coaja faţadei,
acoperişurile, planşee intermediare sau tȃmplǎria fiind furate sau distruse.
2_silozul principal 1903-1906
Se pǎstreazǎ ȋn stare bunǎ cu structura şi decoraţiile originale ȋn cǎrǎmidǎ aparentǎ. Interioarele

şi faţadele parterului sunt ȋn stare de degradare mai avansatǎ, inclusiv din punct de vedere
structural. Au fost distruse elementele decorative metalice de pe acoperiş şi ceasul, iar structura
acoperişului şi şarpanta s-au prǎbuşit.
3_structura (depozit grȃne uleioase conform planului de situaţie din 1913 66) post 1899 –
ante 1913
Din punct de vedere architectural, construcţia nu reprezintǎ un interes. Ȋn plus se aflǎ ȋntr-o stare
avansatǎ de degredare fiind rǎmasǎ doar structura şi ea ȋntr-o stare avansatǎ de distrugere.
4_clǎdire post 1911 – ante 1924
65
Document, Arhivele Nationale, Direcţia Municipiului Bucureşti;
66
Plan de situatie 1913 si autorizatie, Arhivele Nationale, Direcţia Municipiului Bucureşti;
50
5_siloz post 1924 – ante 1974 (posibil ante 1956)67
Din punct de vedere arhitectural, construcţia nu reprezintǎ un interes. Structura de beton ȋn cadre,
cu faţade simple fǎrǎ goluri, interesantǎ datoritǎ zonei de parter liberǎ ȋn care se pot citi silozurile
şi astfel funcţiunea clǎdirii. Clǎdirea este consideratǎ importantǎ ȋn cadrul ansamblului deoarece
ȋi oferǎ un caracter industrial; reprezintǎ singura mǎrturie materialǎ a faptului cǎ aici cȃndva
exista o fabricǎ.
Stare avansatǎ de degradare, fǎrǎ valoare arhitecturalǎ.
7_ magazia B (conform planului de situaţie din 1913) ante 189968
Clǎdirea se aflǎ ȋntr-o stare avansatǎ de degradare, ȋn urma furturilor abuzive una dintre faţade a
cǎzut, acoperisul lipseste partial, lipsesc buiandrugii, tȃmplǎria şi planşeele intermediare. Din
punct de vedere architectural, clǎdirea din cǎrǎmidǎ aparentǎ rezoneazǎ şi continuǎ estica şi
limbajul architectural a silozului principal, cu detalii şi decoraţiuni asemǎnǎtoare.
8_clǎdire 191369
Clǎdirea este ȋntr-o stare avansatǎ de degradare, fǎrǎ valoare arhitecturalǎ. La nivelul ochiului
clǎdirea reprezintǎ un impediment spaţial şi estetic ȋntre cele 2 magazii care comunicǎ ȋntre ele şi
pot genera un spaţiu de tip piaţǎ publicǎ foarte atractivǎ.
9_clǎdire cǎrǎmidǎ aparentǎ 191670
Clǎdirea prezintǎ o serie de degradǎri la nivelul faţadei (lipsa tȃmplǎriei, degradare a cǎrǎmizii ȋn
unele locuri) şi la nivelul acoperişului. Din punct de vedere architectural, clǎdire din cǎrǎmidǎ
aparentǎ cu o esticǎ şi un limbaj architectural care rezoneazǎ cu magazia B şi cu silozul
principal.

67
Plan de situatie 1924, Arhivele Nationale, Direcţia Municipiului Bucureşti;
68
69
Plan de situatie 1913, Arhivele Nationale, Direcţia Municipiului Bucureşti;
70
51
Clǎdire fǎrǎ valoare arhitecturalǎ.
Clǎdire fǎrǎ valoare arhitecturalǎ.
fig.16 – Moara lui Assan. Evoluţie ultimii ani.
5.3. Intervenţii reuşite/nereuşite ȋn zona industrialǎ studiatǎ
Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center. Acest ansamblu apare pe hǎrţile Bucureştiului ȋncepȃnd
din 1911 dar a fost ȋnfiintat pe vremea cȃnd tramvaiele erau ȋncǎ trase de cai, ȋn 1871 cȃnd
primǎria oraşului concesioneazǎ terenul „Societǎţii Romȃne de Tramvaie”. Depoul este martor
mai multor premiere ale transportului ȋn comun la nivelul oraşului: ȋn 1894 ȋnfiinţeazǎ prima
linie de tramvai electric care fǎcea legǎtura ȋntre Uzinele Grozǎveşti şi Piaţa Obor, desfiinţeazǎ
ȋn 1929 ultima linie trasǎ de cai de pe strada Vasile Lascǎr iar ȋn 1935 introduce primele linii de
autobuz71. Pe fondul evoluţiei transportului ȋn comun, a construcţiei unor noi depouri, cel din
Vasile Lascǎr devine inutil. Dupǎ 1990 depoul este preluat de compania de taximetrie Getax72.
Ansamblul este cumpǎrat de grupul Anador care, deşi majoritatea investiţiilor erau fǎcute
cu scop strict financiar, decide pe lȃngǎ motivaţia comercialǎ, sǎ alǎture o iniţiativǎ culturalǎ.
71
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1197088-carturesti-primul-depou-tramvaie-cai-din-bucuresti.htm;
72
52
Opteazǎ pentru o reconversie a structurii industriale, a vechilor hale prin crearea unui amplu
centru comercial şi a unei noi librǎrii Cǎrtureşti.
fig.17 – Reabilitare Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center.
Proiectul a fost ales ȋn urma unui concurs denumit „Proiecteazǎ tu urmǎtoare librǎrie
Cǎrtureşti” şi a fost cȃştgat de o echipǎ formatǎ din arhitectul Adrian Soare şi 3 studenţi de la
UAUIM (Marius Mitran, Alexandru Belenyi şi Irina Niculescu) 73. S-a dorit respectarea istoriei
prin implementare unui proiect care sǎ nu fie distructiv şi care sǎ profite la maximdin punct de
vedere financiar de valoarea şi amplasamentul sitului prin reconfigurarea totalǎ. Modernizarea şi
renovarea a fost realizatǎ fǎrǎ a intervenii pe strutura originalǎ, este pǎstrat iluminatorul central
de sticlǎ. Un proiect care şi-a propus readucerea ȋn actualitate a unui spaţiu ȋncǎrcat de premiere
pentru Bucureşti printr-o nouǎ premierǎ, prima refuncţionalizare a unui spaţiu industrial a
oraşului.
Deşi proiectul pǎrea cǎ deţine caracteristici ale unui proiect de succes, acesta a fost ȋn
scurt timp dezafectat, iar situl eliberat de toate construcţiile pentru a face loc unui nou ansamblu
rezidenţial74.
Acest proiect, fie el poate considerat un eşec la nivelul oraşului, aratǎ doriinţa de a
conserva şi de a ne raporta la trecut dar şi faptul cǎ trǎim ȋntr-o realitatea care ne aratǎ cǎ orice
investiţie trebuie sǎ aibǎ profit, dacǎ nu aceasta este anulatǎ lǎsȃnd loc unei noi intervenţii mai
profitabile.
73
http://www.observatorcultural.ro/La-zi*articleID_13730-articles_details.html;
74
http://www.popp-si-asociatii.ro/pagini/complex-anador-p28e-bucuresti.php;
53
Tipografia „Cartea Romȃneascǎ”. Metropolis Center. Tipografia ia nastere din

fuziunea mai multor edituri şi tipografii cu tradiţie, sub iniţiativa rectorului Universitǎţii
Bucureşti, Ion Athnasiu şi a profesorului universitar Ion Simionescu care şi-au propus „tipǎrirea
unei biblioteci ieftine cu conţinut literar, dar mai ales ştiinţific pentru raspȃndirea culturii”. Ȋn
perioada comunistǎ editura este ȋnchisǎ datoritǎ publicaţiilor declarate fasciste şi antisovietice, ca
mai apoi ȋn 1970 sǎ fie reȋnfiinţatǎ sub patronajul scriitorului Marin Preda, ca editura a Uniunii
Scriitorilor. Dupǎ moartea acestuia la conducerea tipografiei ce succed personalitǎţi de culturǎ,
pȃnǎ ȋn anul 2005 cȃnd din cauza situaţiei economicei, tipografia este preluatǎ de editura
Polirom75.
fig.18 – Reabilitare Tipografia Cartea Romȃneascǎ. Metropolis Center.
Ȋn anul 1911, ȋn planul Bucureştiului, terenul apare neconstruit şi ȋn proprietate Elenei

Bibescu, clǎdirea (subsol şi parter) şi locuinţa patronului fabricii dateazǎ din 1913. Ȋn 1927
acestea sunt cumpǎrate şi se hotǎrǎşte concentrarea atelierului ȋntr-o singurǎ clǎdire. Din acest
punct, ansamblul ȋncepe sǎ se dezvolte sub ȋndrumarea mai ȋntȃi a arhitectului Al. Davidescu
(supraȋnǎlţarea clǎdirii şi alte anexe) apoi arhitectul J. Geggerle construieşte cantina. Creşte şi
evolueazǎ de-a lungul anilor pȃnǎ ȋn 2005 cȃnd tipografia este cumparatǎ76.
Ansamblul este preluat de dezvoltatorul austriac Soravia care ȋn anul 2009 transformǎ
fosta tipografie ȋntr-un spaţiu modern care ȋnglobeazǎ un hotel de patru stele, birouri şi spaţii
comerciale sub numele de Metropolis Center. Ȋn urma acestei intervenţii a rǎmas doar faţada
75
http://www.cartearomaneasca.ro/despre-noi/istoric/;
76
http://jurnalul.ro/timp-liber/casa/vechea-tipografie-din-soseaua-bonaparte-6967.html;
54
principalǎ din cǎrǎmidǎ aparentǎ dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara şi clǎdirea

administrativǎ care a fost restauratǎ integral.
Intervenţia a fost una destul de brutalǎ şi care a adus controverse şi debaterii datoritǎ
demolǎrilor necesare pentru a face loc noilor funcţiuni. Din punct de vedere arhitectural, vechea
faţadǎ şi clǎdirea administrativǎ au fost puse foarte bine ȋn valoare, spaţiul public dinspre
bulevard este poate o premierǎ pentru Bucureşti. Este de admirat şi de urmat iniţiativa de a nu
construi un spaţiu integral ȋnchis şi exclusivist, deşi probabil o investiţie care va aduce cȃştiguri
foarte mari aceasta a oferit şi oraşului ceva, un obiect de arhitecturǎ unic, un spaţiu public şi o
cafenea care ȋncearcǎ sǎ invoce trecutul şi sǎ ȋl aducǎ ȋn discuţie (Readers Cafe). Deşi poate
faţada aleasǎ pentru noua intervenţie nu este cea mai reuşitǎ fiind puţin prea prezentǎ, prin
constrastul dintre nou şi vechi, prin lǎsarea vechiului, a patinei şi caracterului acestuia sǎ domine,
intervenţia este una beneficǎ oraşului din mai multe puncte de vedere: estetic, funcţional,
arhitectural şi istoric.
CONCLUZIE
55
Arhitectura contemporanǎ ce conduce, de cele mai multe ori, la apariţia unor spaţii şi
construcţii care nu aparţin locului, este generalizatǎ din ce ȋn ce mai mult. Datoritǎ acestei
evoluţii sau involuţii, este necesarǎ o revenire la o arhitectura a contextului, oraşul trebuie ȋnţeles
ca un ţesut de obiecte care expune povestea şi istoria acestuia. Astfel, recuperarea şi conservarea
trecutului reprezintǎ o atitudine de actualitate care consolideazǎ caracterul şi modul de percepere
al oraşului.
Industrializarea a reorganizat spaţiul urban, a afectat şi a decis soarta lumii contemporane

prin impactul sau fǎrǎ precedent şi prin consecinţele sale asupra ştiinţei, societǎţii şi economiei.
Invers proporţionalǎ, dezindustrializarea a golit spaţiile fabricilor şi a reorientat oraşul spre noi
oportunitǎţi, astfel arhitectura industrialǎ devine importantǎ prin contextul dispariţiei sale. Poziţia
şi atmosfera siturilor industriale, indiferent dacǎ se aflǎ ȋn ţesutul urban sau ȋntr-un peisaj
impresionat pe care l-a marcat prin extracţii, sunt calitǎţi pe care o intervenţie le poate transforma
ȋntr-un spaţiu atractiv.
Evoluţia Bucureştiului a condus la ȋnglobarea zonelor industriale ȋn ţesutul central al

oraşului, dar datoritǎ intervenţiilor ulterioare acestea sunt rupte de realitatea vizualǎ a acestuia.
Pe cȃt de prezente pe atȃt de absente, fostele fabrici sunt demolate şi o datǎ cu ele istoria
industrialǎ ştearsǎ. Trebuie studiatǎ şi urmatǎ atitudinea capitalelor lumii care prin programe
ample de conversii, reabilitǎri şi restaurǎri, şi-au conservat caracterul urban, au construit cu
oraşul, nu peste sau ȋmpotriva acestuia.
Intervenţiile realizate ȋn Bucureşti se pierd ȋn propria lor mǎrime, proiectele sunt gȃndite
la nivel macro şi pierd din vedere scara umanǎ, ascund şi dǎrȃmǎ detalii arhitecturale importante
pentru oraş. Moara lui Assan reprezintǎ doar un ansamblu de cȃteva clǎdiri, din sute de clǎdiri de
patrimoniu din capitalǎ, dar prin exemplul lui şi prin succesul lui poate genera mult mai mult
decȃt o regenerare urbanǎ a zonei.
Importanţa istoricǎ şi contextul urban ȋn care se aflǎ, transformǎ Moara lui Assan ȋntr-un
atractor puternic care poate conduce la evoluţia zonei. Din punct de vedere istoric, nu este
justificatǎ transformarea spaţiului ȋntr-un muzeu deoarece evoluţia fabricii şi istoria acesteia nu
ar putea susţine un flux de oameni care sǎ asigure succesul financiar. Trebuie astfel cǎutatǎ o
soluţie particularǎ de conversie funcţionalǎ, adaptatǎ la spaţiu, formǎ şi zonǎ. Deşi captivǎ ȋn
spatele unor blocuri masive, ansamblul trebuie sǎ ȋşi ia propriile defecte şi sǎ le reinterpreteze.
56
Problema aceesibilitǎţii şi vizibilitǎţii pot fi transformate ȋntr-un atuu al intervenţiei: ȋn loc sǎ

privim spaţiu ca inaccesibil, el poate fi privit ca o oazǎ de linişte ascunsǎ ȋn spatele unuia dintre
cele mai aglomerate bulevarde din Bucureşti. Astfel, se poate crea o alveolǎ pietonalǎ care sǎ
preia şi sǎ dezvolte traficul pedestru din oraş. La nivel macro, acest lucru poate fi gȃndit pe toatǎ
lungimea Bulevardului Ştefan cel Mare, o serie de spaţii peitonale interconectate care creazǎ
alternativa la o stradǎ dedicatǎ vitezei echilibrȃnd astfel sistemul oraşului.
Potenţialul zonelor industriale din centrul oraşului constǎ tocmai din faptul cǎ acestea
pot reprezenta o infrastructurǎ pietonalǎ care sǎ nu intre ȋn competiţie cu ‚strada maşinii’. Ȋn
prezent sunt excluse din oraş la fel cum şi pietonii, cu fiecare intervenţie, devin entitǎţi
inexistente. Dubla negaţie deobicei duce la o afirmaţie, astfel negarea pe de o parte a pietonilor
şi pe de cealaltǎ parte a patrimoniului industrial, adunate pot conduce ȋmpreunǎ la un rezultat
pozitiv.
BIBLIOGRAFIE
 CANTACUZINO, G.M., „Despre o estetica a reconstructiei”, editura Paideia, Bucureşti,

2001;
57
 CHELCEA, Liviu, „Bucurestiul postindustrial”, editura Polirom, Bucureşti, 2008;

 CHOAY, Francoise, „Alegoria patrimoniului”, editura Simetria, Bucureşti,1998;
 DOUET, James, „Industrial heritage re-tooled”, Carnegie Publishing, Lancaster, 2012;
 GEHL, Jahn, „Orase pentru oameni”, editura IglooMedia, Bucureşti, 2012;
 GEHL, Jahn, „Viata intre cladiri”, editura IglooMedia, Bucureşti, 2011;
 IOAN, Augustin, „O (noua) estetica a reconstuctiei”, editura Paideia, Bucureşti, 2002;
 ROBERTS, Peter W., „Urban regeneration: A Handbook”, editura Sage, Londra, 2000;
 STRATTON, Michael, „Industrial Buildings. Conservation and regeneration”, editura
E&FN Spon, Londra, 2000;
eBOOKS
 IAMANDESCU, Irina, AIR (Asociatia pentru Arheologie Industriala), „Studiu istoric

sintetic – Moara lui Assan, municipiul Bucuresti”, 2009; „Fisa patrimoniului arhitectural
industrial”, 2010;
http://industrial-heritage.ro/sites/default/files/releveu_02_bucuresti_moara_lui_assan_2.pdf
 HERTZ, Robert, “A Contribution to the Study of the Collective Reprezentation of

Death”;
http://www.scribd.com/doc/105303636/Hertz-A-Contribution-to-the-Study-of-the-Collective-Representation-of-Death
 Mendip District Council, English Heritage, “Regeneration and the Historic

Environment”;
http://www.helm.org.uk/guidance-library/regeneration-and-historic-environment/regenerationandhistoricenvironment2005.pdf
 House of Commons London, “The Role of Historic Buidings in Urban Regeneration”,

Volume I – Report;
http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200304/cmselect/cmodpm/47/47.pdf
 JOHN McASLAN + Partners, „Stanislavsky factory. Business and cultural masterplan”,

Horus Capital, Moscow;
http://www.mcaslan.co.uk/admin/uploads/Reference/Downloads/Stanislavsky%20Factory%20without%20creep
%2002032011%20low%20res.pdf
DOCUMENTE
 Arhivele Naţionale, Direcţia Bucureşti
58
WEBOGRAFIE
 www.plataformaarquitectura.cl
 www.linabobarditogether.com
 www.mcaslan.co.uk
 www.e-architect.co.uk
 http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1197088-carturesti-primul-depou-tramvaie-cai-din-
bucuresti.htm
 http://www.observatorcultural.ro
 http://www.cartearomaneasca.ro/despre-noi/istoric/
 http://www.libertatea.ro/detalii/articol/moara-lui-assan-afacere-33-milioane-euro-
398230.html;
 http://www.t-u-b.ro/
Anexa SURSA ILUSTRAŢIILOR
fig.1 – Imaginea spaţiul urban din Copenhaga dupǎ intervenţii
59
http://www.cooltownstudios.com/2008/12/05/pedestrianization-now-an-official-movement
http://bikedenton.wordpress.com/2010/08/08/what-is-str%C3%B8get-and-who-is-jan-gehl/
http://www.nydailynews.com/life-style/copenhagen-bike-wonderful-wonderful-article-1.1268131
fig.2 – Viaţa urbanǎ din Melbourne dupǎ intervenţii

http://www.asla.org/ContentDetail.aspx?id=31346
http://www.pps.org/blog/it-takes-great-places-to-create-great-architecture/
http://melbourne.metblogs.com/2006/09/29/chess-on-swanston/
fig.3 – Plan. Machetǎ SESC Pompeia

http://www.plataformaarquitectura.cl/2011/05/24/clasicos-de-arquitectura-sesc-pompeia-lina-bo-bardi/
http://www.phaidon.com/agenda/architecture/picture-galleries/2010/september/03/lina-bo-bardi/?idx=3
fig.4 – Perspective intervenţie SESC Pompeia

http://www.thecoolist.com/brazilian-architecture-10-breathtaking-modern-monuments/the-sesc-pompeia-cultural-
center-by-lina-bo-bardi-2/
http://www.cidadedesaopaulo.com/sp/br/o-que-visitar/atrativos/pontos-turisticos/1178-sesc-pompeia
http://casaeclima.blogspot.ro/2012/03/sesc-pompeia.html


http://linabobarditogether.com/2012/08/03/the-making-of-sesc-pompeia-by-marcelo-ferraz/
http://www.archdaily.com/208542/lina-gio-the-last-humanists-an-exhibit-at-the-architectural-association-school-of-
architecture/
fig.7 – Reabilitate fabricǎ Stanilavski

http://www.mcaslan.co.uk/projects/stanislavsky-factory-masterplan
fig.8 – Imagini stare iniţialǎ. Plan.

http://www.mcaslan.co.uk/admin/uploads/Reference/Downloads/Stanislavsky%20Factory%20without%20creep
%2002032011%20low%20res.pdf
60
fig.9 – Imagini intervenţie.

http://www.mcaslan.co.uk/projects/stanislavsky-factory-masterplan
fig.10 – Plan 1914 SOCEC
fig.11 – Moara lui Assan. Imagini seculu XX.

Arhivele Nationale, Direcţia Municipiului Bucureşti

plan Borrozyn 1846/1852
plan Orascu 1893
plan Institutul Geografic Armatei 1895

plan 1911

plan Director de Sistematizare 1935-1939
http://www.observatorulurban.ro/auto-demolare-spontana-monument-istoric-moara-lui-assan-la-inceput-de-
2012.html
fig.15 – Moara lui Assan. Situaţie actualǎ.
fig.16 – Moara lui Assan. Evoluţie ultimii ani.

http://archiphotos.com/
fig.17 – Reabilitare Depoul Vasile Lascǎr. Anador Center.

http://tramclub.org/viewtopic.php?t=12951&sid=f4fb5a15a43d6793c22bbbea1299ac39
CHELCEA, Liviu, „Bucureştiul postindustrial”, editura Polirom, Bucureşti, 2008, p.200;
fig.18 – Reabilitare Tipografia Cartea Romȃneascǎ. Metropolis Center.
61
http://www.rezistenta.net/2013/01/cartea-romaneasca-vs-30-xii-vs.html
http://www.finantistii.ro/birouri/compania-reckitt-benckiser-se-muta-de-langa-piata-spaniei-in-metropolis-center-
aproape-de-perla-77498
62

MOARA Lui ASSAN

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

MOARA Lui ASSAN

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Potenţialul patrimoniului industrial captiv ȋn ţesutul central al oraşului

POTENŢIALUL PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

CAPTIV IN ŢESUTUL CENTRAL AL ORAŞULUI

MOARA lui ASSAN, BUCUREŞTI

Prezentarea termenilor cheie 10

CAPITOLUL 1 PATRIMONIU INDUSTRIAL

1.1. Valoarea şi semnificaţia patrimoniului industrial 13

1.2. Abordǎri ale conservǎrii şi posibile reutilizǎri

1.3. Realizarea potenţialului zonelor industriale

CAPITOLUL 2 RUINELE POSTINDUSTRIALE şi

CAPITOLUL 3 RECUPERARE şi REGENERARE URBANǍ

3.1. Contribuţia clǎdirilor istorice la regenerare urbanǎ 24

3.2. Acţiuni care determina regenerarea urbana 26

3.3. Influenţe ȋn contextul social 27

3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru Bucureşti 30

CAPITOLUL 4 EXEMPLE REPREZENTATIVE

4.1. Argumentarea alegerii exemplelor 34

4.2. SESC Pompeia. Lina Bo Bardi. 1986. 35

4.3. STANISLAVSKY FACTORY. John McAslan + Partners.2011. 40

CAPITOLUL 5 STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, Bucureşti

5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Apariţie şi evoluţie. Situaţie actualǎ. 47

5.3. Intervenţii reuşite/nereuşite ȋn zona industrialǎ studiatǎ 55

ANEXA SURSA ILUSTRAŢIILOR

CAPITOLUL 1 PATRIMONIU INDUSTRIAL

1.1. Valoarea şi semnificaţia patrimoniului industrial

1.2. Abordǎri ale conservǎrii şi posibile reutilizǎri

Utilizarea actualǎ a spaţiilor industriale ȋn contextul actual al oraşului, o dezbatere ȋntre

1.3. Realizarea potenţialului zonelor industriale pǎrǎsite

CAPITOLUL 2 RUINELE POSTINDUSTRIALE şi ANTROPOLOGIA MORŢII

Realizarea unei tranziţii de la teoria patrimoniului industrial la intervenţiile de regenerare urbanǎ

CAPITOLUL 3 RECUPERARE şi REGENERARE URBANǍ

3.1. Contribuţia clǎdirilor istorice la regenerare urbanǎ

Clǎdirile de patrimoniu şi de patrimoniu industrial reprezintǎ elemente de reper ȋn viaţa

3.2. Acţiuni care determinǎ regenerarea urbanǎ

Momentan, ȋn Bucuresti nu existǎ o alternativǎ la modul actual de viaţǎ sedentarǎ sau a

3.4. Alveole pietonale la scarǎ umanǎ, o alternativǎ pentru Bucureşti

CAPITOLUL 4 EXEMPLE REPREZENTATIVE

4.1. Argumentarea alegerii exemplelor

4.2. SESC Pompeia. Lina Bo Bardi. 1986.

4.3. STANISLAVSKY FACTORY. John McAslan + Partners.2011.

CAPITOLUL 5 STUDIU de CAZ situl industrial MOARA lui ASSAN, Bucureşti

5.2. MOARA lui ASSAN. Istoric. Apariţie şi evoluţie. Situaţie actualǎ.

5.3. Intervenţii reuşite/nereuşite ȋn zona industrialǎ studiatǎ

Totodatǎ, aceste ”maidane industriale” sunt considerate, de o parte a societǎţii, ca fiind o

Argument istoric şi social

industriale, o perioadǎ de schimbǎri culturale şi sociale desfǎşurate cu o vitezǎ uluitoare pentru

Arhitectura contemporanǎ este afectatǎ şi ea de globalizare astfel tot ceea ce ȋnainte

De ce reutilizarea fabricilor are o componentǎ ecologicǎ? Datoritǎ faptului cǎ orice

Conservarea şi reabilitarea construcţiilor deja existente se ȋnscrie ȋn parametrii de aplicare

Ultimul capitol aduce ȋn discuţie subiectul de prediplomǎ, reabilitarea şi conversia

PREZENTAREA TERMENILOR CHEIE

Introducerea termenilor consideraţi cuvinte cheie deoarece aceştia subliniazǎ şi ȋntǎresc

 Patrimoniul industrial constǎ ȋn vestigiile culturii industriale care sunt de importanţǎ

 Regenerarea urbanǎ este o acţiune care conduce la soluţionarea problemelor urbane şi

CAPITOLUL I_______________________________________PATRIMONIU INDUSTRIAL

1.1. Valoarea şi semnificaţia patrimoniului industrial

Ordinea economiei mondiale se schimbǎ, centrele industriale se schimbǎ. Ȋn momentul ȋn

Pe cȃt de dramaticǎ şi de impact a fost industrializarea, efectele declinului acesteia au fost

Descoperirile arheologiei industriale şi rafinarea percepţiei asupra proiectelor de

Patrimoniul industrial reprezintǎ o nouǎ ramurǎ a patrimoniului cu o esteticǎ total

Aşa cum industrializarea a reprezentat un fenomen social şi economic, nou şi unic,

1.2. Abordǎri ale conservǎrii şi posibile reutilizǎri

Industrializarea, şi mai apoi dezindustrializarea, a produs la nivelul oraşelor nenumǎrate

 criteriul istoric - relaţionarea fabricii cu un eveniment istoric sau tehnic care a

Dupǎ ce a fost definitǎ semnificaţia pe care o are ansamblul industrial, urmeazǎ