Sunteți pe pagina 1din 11

Despre lupta cu oboseala, cu lenevirea sufletului si cu

slăbirea voinţei. Cum să încălzim sufletul răcit


“Iată ce se intâmplă cu mine: câteva zile dispoziţia sufletească
este mai bună, vin mai des in fire şi mă rog chiar şi la muncă,
după care vine iarăşi o oboseală şi o lenevire, voinţa slăbeşte,
nici nu mai am dorinţa de a mă indeletnici cu cele duhovniceşti;
pe urmă starea asta trece din nou şi apare o dorinţă, măcar
firavă, de a mă ruga”.
Păi şi? Vedeţi că starea asta vine şi trece. Ca atare, când va
veni nu este cazul să vă speriaţi ca de o nenorocire
ireparabilă. Poate că asta vine de la neputinţa trupului, poate că
vine de la nevoia de odihnă sufletească, poate că este vorba de
unul dintre lucrurile care i se intâmplă omului atunci când creşte
duhovniceşte — insă orice s-ar intâmpla nu trebuie să vă
speriaţi. Nu trebuie să vă speriaţi, insă nici să rămâneţi in
nepăsare. Trebuie să vă faceţi griji, să vă incordaţi, să vă
siliţi. Lemnul este rece, dar dacă freci lemn de lemn se va
incălzi şi chiar se va aprinde. Aşa trebuie frecat şi sufletul care
s-a răcit şi mai bine ar fi dacă aţi putea in asemenea situaţii să
daţi fuga la biserică, dar poate incă şi mai bine ar fi să vă ocupaţi
atenţia cu cugetarea la tainele credinţei noastre, care sunt toate
insufleţitoare, mai ales pătimirile şi moartea Domnului şi
Mântuitorului nostru. Repetaţi-i sufletului nesimţitor: „Câte a
făcut pentru mântuirea ta Domnul, iar tu, ca un bolovan, nu
vrei să te mişti nici un pic!”
Aduceţi-vă aminte de moarte şi de judecată şi de hotărârea
cea de pe urmă: „pleacă” sau „vino” — şi nu este de mirare că
„pleacă” va umple de groază, iar „vino” va veseleste cu
nădejdea. Aduceţi asupra sufletului contemplări de felul
acesta ba una după alta, ba toate odată, şi el se va mişca din
loc. Lentila, concentrând razele imprăştiate intr-un singur
punct, dă foc: şi aceste contemplări, concentrându-se in
1
atenţie asupra inimii, o aprind, trezesc energia, iar răceala şi
moleşeala ce ne-au cuprins se destramă. Cred că nu va fi
deloc  rău dacă în clipele acelea veţi face câte un lucru bun
care cere incordare — de pildă, să vizitaţi vreun bolnav, să-l
slujiţi şi să-l ajutaţi, ori să treceţi pe la vreun sărac şi să-l
mângaiaţi cu vorba sau cu ajutorul după putere. Oricum ar
fi, să nu vă lipsiţi de această „frecare” şi silire — şi Domnul,
văzând cum vă străduiţi, Se va milostivi de dumneavoastră şi  Se
va grăbi să vă ajute.
Despre lupta cu imprăştierea. Cum să dobândim si să
păstrăm căldura si concentrarea lăuntrică. Cum să dăm
tuturor treburilor noastre un caracter plăcut lui Dumnezeu
Dimineaţa te rogi, citeşti, şi te incălzeşti puţin, dar după
aceea vin una după alta treburile şi strică totul — te faci ca
piatra.
Cum să-ţi păstrezi concentrarea şi căldura lăuntrică?
Concentrarea şi căldura incep să rămână in suflet tot timpul,
cu toate treburile şi celelalte pricini de imprăştiere, atunci
când devin o calitate esenţială a vieţii noastre lăuntrice —
iar pe această treaptă se ridică atunci când în suflet se
aprinde focul rugăciunii, de care v-am scris mai inainte (…).
Şi inainte de asta puteţi intrebuinţa insă anumite metode pentru a
vă imprăştia mai puţin cu toate treburile şi intâlnirile. Cea dintâi
este să nu vă grăbiţi şi să nu vă agitaţi. Să faceţi totul ca omul
care duce un pahar cu apă temându-se să nu-l verse, dar fără să
tândălească fără rost, străduindu-se să facă totul cât mai bine. Ca
sufletul dumneavoastră să rămână intotdeauna la locul său,
aşezaţi-vă şi inşiraţi toate treburile şi intâlnirile pe care le
aveţi de obicei, şi hotărâţi dinainte cum să vă ţineţi intr-o
treabă şi imprejurare sau alta ca să nu vă imprăştiaţi tare.
Dacă experienţa va arăta că ceea ce aţi hotărât vă duce la ţintă să
faceţi intotdeauna aşa, iar dacă va arăta că nu merge, găsiţi
2
altceva. Procedând aşa, in scurtă vreme veţi găsi felul de a vă
purta care e cel mai potrivit pentru a păstra gândurile
neimprăştiate şi inima caldă.
Cea de-a doua este să nu faceţi nimic cu neglijenţă, ci să faceţi
totul cu temere, ca şi cum cineva care are stăpânire asupra
dumneavoastră vă priveşte şi este gata să vă tragă imediat la
răspundere pentru orice nebăgare de seamă. De fapt, acest
cineva există: este ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu, care e
indreptat spre dumneavoastră, este ingerul păzitor, care vă
insoţeşte intotdeauna; şi sfinţii lui Dumnezeu ne văd.
Cea de-a treia: cu toate că în cea mai mare parte sunt lumeşti,
toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi pot fi făcute in aşa
fel, incât să capete un caracter duhovnicesc, plăcut lui
Dumnezeu. Să nu faceţi nimic din egoism, ci totul spre
ajutorarea şi mulţumirea celor ce vă inconjoară: astfel, vă
veţi exersa lepădarea de sine şi dragostea. Dacă veţi reuşi să
legaţi de orice treabă porunca potrivită ei, ca să o faceţi din
supunere faţă de voia lui Dumnezeu, din iubire de
Dumnezeu şi din dorinţa de a-I plăcea, prin aceasta veţi face
ca în mijlocul treburilor lumeşti să fiţi ca in slujba lui
Dumnezeu. Acest gând are mai multă putere decât oricare
altul să ţină sufletul in luare-aminte neimprăştiată. Eu cred
că atâta este de ajuns ca să nu se mai intâmple cu
dumneavoastră nimic din cele de care vă plângeţi — dar,
bineinţeles, totul ţine de osârdia cu care vă veţi apuca de
lucrarea duhovnicească. Lucrul făcut fără tragere de inimă
seamănă cu mutarea de pe un picior pe altul, care nu-i bună de
nimic şi la nici un sfârşit bun nu duce.
Despre starea de răceală. Căldura pleacă in urma
îngăduinţei fată de sine
Scrieţi că v-aţi sălbăticit şi că starea de răceală continuă.
Rugaţi-vă cu osârdie şi ţineţi-vă cu răbdare de acele
3
rânduieli ale vieţii evlavioase care s-au statornicit la
dumneavoastră. Domnul Se va milostivi şi va reface în
dumneavoastră buna aşezare de mai inainte. Să vă amintiţi
insă cât mai des cum s-a intâmplat totul şi să acoperiţi totul cu
simţăminte de pocăinţă. De ce v-aţi sălbăticit? Pentru că aţi
pierdut luarea-aminte la Domnul. Dar de ce aţi pierdut-o?
Fiindcă aţi fost ingăduitoare faţă de sine. Din ce raţiuni şi cu
ce nădejdi aţi făcut aceasta? Din simţământul că v-aţi ostenit
destul, drept care vă este ingăduit să vă şi odihniţi, şi din
incredinţarea trufaşă că şi dacă se va intâmpla vreo
neorânduială nu vă va lua mult ca să refaceţi rânduiala
cuvenită, că doar ştiţi toate rânduielile vieţii duhovniceşti. Să
vă amintiţi toate acestea şi să le spălaţi cu lacrimi. Harul lui
Dumnezeu s-a depărtat tocmai pentru insuşirea unor
drepturi care nu sunt ale dumneavoastră şi pentru
nădăjduirea in sine. Of şi vai! Bine că v-aţi dat seama repede,
insă oricum va trebui să vă osteniţi până la năduşeală, pentru
că Domnului nu-i place când omul este comod. Nu v-aţi
invăţat cu propria minte să preţuiţi cum trebuie buna stare
lăuntrică şi s-o păziţi cu osârdie, ca pe cea mai de preţ
comoară. Acum Domnul vă va invăţa chiar El amândouă
lucrurile acestea — prin experienţă. Intrucât aceasta este prima
dumneavoastră scăpare, ori samavolnicie, se prea poate ca
Domnul să vă inapoieze degrabă ceea ce aţi pierdut. Oricum,
insă, vă va inapoia; trebuie doar să alergaţi la El cu cât mai
multă osârdie, cu frângere de inimă şi credinţă. Osteniţi-vă.
Domnul să vă dea binecuvântare!
Iarăşi incepeţi cu obişnuita dumneavoastră filosofie despre
neamestecul vicleanului vrăjmaş in treburile noastre. Spunând:
„Vinovată sunt numai eu” aveţi insă dreptate. Oricat de mare
ar fi ispita din partea vrăjmaşului şi oricât de limpede ar fi
că vine de la el, toată vina cade asupra celui ce a păcătuit,
căci dacă nu s-ar fi învoit cu ispita, păcatul nu ar fi avut loc
— iar invoirea ţine întotdeauna de libera voinţă a omului. Si
4
dumneavoastră sunteţi pe de-a-ntregul vinovată, dar nu incape
indoială că vrăjmaşul v-a şoptit la ureche şi v-a dat ghes. Nici un
păcat nu are loc fără amestecul lui, dar asta nu
dezvinovăţeşte pe nimeni. Nu vă dezvinovăţeşte nici pe
dumneavoastră. Toate gândurile prin care aţi ajuns la
„dreptul de a vă oferi confort şi distracţie” au fost insuflate de
către el. După aceea, tot el a aţâţat dorul de „libertate”: să
vă plimbaţi, să staţi de vorbă şi să vă uitaţi la una şi la alta
pe săturate. In urma tuturor acestora a mers insă invoirea
dumneavoastră liberă, care vă şi face intru totul vinovată de
toate. Lăsaţi orice filosofare şi apucaţi-vă să luati aminte la sine
cu cât mai multă osârdie, trecând orice gând prin focul
rugăciunii către Domnul Mântuitorul. Va face faţă? Bine! Nu
va face faţă? Să piară!
Duhovnicul nu v-a dat epitimie. Rău a făcut. Să faceţi câte
trei metanii mari dimineaţa şi seara, o lună de zile, spunând:
„Doamne, iartă-mă pe mine, nepăsătoarea, împrăştiata, care
cred lucruri mari despre mine insămi şi nădăjduiesc in mine
insămi!”. Domnul va vedea smerenia şi osteneala
dumneavoastră, şi vă va ierta păcatul, şi Se va milostivi de
dumneavoastră.
Luarea-aminte este rădăcina vieţii duhovniceşti. Înarmându-
se impotrivă, vrăjmaşul insuflă gândul la înlesniri şi
distracţii. Despre pravila de rugăciune
Aţi lăsat-o moale, ingăduindu-vă puţină imprăştiere, şi nu v-
aţi ferit: nu v-aţi păzit nici ochii, nici limba, nici gândurile.
De aceea, căldura a plecat şi aţi rămas deşartă. Asta nu este
deloc bine. Grăbiţi-vă să refaceţi cuvenita rânduială
lăuntrică, cerând asta prin rugăciune: inchideţi-vă şi să nu
faceţi altceva decât să vă rugaţi şi să citiţi despre rugăciune
pâna când luarea-aminte se va uni cu Dumnezeu in inimă şi
acolo se va sălăşlui duhul frângerii de inimă şi al umilinţei,
5
care, propriu-zis, este semnul după care trebuie să  vă daţi
seama dacă sunteţi  in rânduiala cea bună ori aţi ieşit din ea.
După cât se pare, dumneavoastră socotiţi luarea-aminte o
asprime de prisos — or, dimpotrivă, ea este rădăcina vieţii
duhovniceşti. De aceea vrăjmaşul se războieşte cel mai mult
tocmai impotriva ei, plăsmuind din răsputeri inaintea
ochilor sufletului năluci amăgitoare, insuflând gânduri la
inlesniri şi distracţii. Ei, uite că v-a şi amăgit: v-a băgat in
cap că puteţi s-o lăsaţi mai moale, iar dumneavoastră aţi
ascultat şi aţi scăpat de tot frâiele din mână; a inceput libera
mişcare, libera vorbire, libera privire — libertate pentru toate:
şi pentru gânduri, şi pentru simţăminte, şi pentru dorinţe.
Acum desfătaţi-vă de roadele inţelepciunii dumneavoastră!
Asta este plata vrăjmaşului pentru cuvintele pline de
nădăjduire in sine: „De ce dă târcoale vrăjmaşul?! Doar ştie
că o să rezist”. Se vede cât sunteţi de meşteră in a rezista! Daţi-
vă seama, cel puţin, că răcirea şi neorânduiala lăuntrică v-au
venit pe merit, ca pedeapsă. Dumnezeu dă căldura
duhovnicească pentru ostenelile luării-aminte la sine
inaintea feţei Lui. Ce reiese că aţi făcut? Aţi luat acest dar
atât de preţios al lui Dumnezeu şi l-aţi aruncat pe fereastră.
Dacă atunci când eraţi in lume servitoarea dumneavoastră ar fi
indrăznit să arunce pe fereastră un lucru pe care i l-aţi dăruit şi
care nu putea fi atât de preţios, ce i-aţi fi făcut?! Aşadar,
judecaţi singură: ce aţi merita să vă facă  Dumnezeu, al
Cărui dar atât de mare l-aţi dispreţuit?! Insă El, Milostivul,
nu este aspru cu unii ca aceştia, ci este gata să le dea inapoi
darul Său, pe care l-au aruncat, insă nu face asta indată — şi
işi mărgineşte pedeapsa la atât. O să vedeţi.
Este foarte bine şi foarte potrivit pentru dumneavoastră, mai ales
in tulburarea lăuntrică prin care treceţi acum, că aţi inceput să vă
indepliniţi pravila de rugăciune inlocuind citirea rugăciunilor
rânduite prin metanii cu câte o scurtă rugăciune proprie,
6
intrucât citirea continuă nu lasă să se unească degrabă
luarea-aminte cu singurul lucru de trebuinţă, din pricina
multelor gânduri care vin din citire în virtutea cuprinsului
celor citite.
Domnul să vă dea să vă uniţi iarăşi cu El cât mai degrabă, iar
după aceea să rămâneţi nedespărţită de El şi când şedeţi, şi
când umblaţi, şi la biserică, şi acasă, şi când lucraţi, şi când
nu lucraţi! Ce este mai vrednic de necontenită luare-aminte şi
contemplare cu mintea decât Domnul! Să ii daţi această cuvenită
intâietate, şi să nu vă cufundaţi in gânduri, care in cea mai mare
parte sunt deşarte, ci să tindeţi a privi cât mai stăruitor, adânc şi
pătrunzător faţa Domnului, Celui ce vede toate şi este
pretutindeni, spunând in sinea dumneavoastră: căutatu-Te-a
faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta. Frica de Dumnezeu,
frica de Dumnezeu, frica de Dumnezeu să nu se depărteze de
la inima dumneavoastră!
Trebuie să avem nădejde în milostivirea lui Dumnezeu, nu în
propriile osteneli. Ce este epitimia
Incă nu aţi recăpătat ceea ce aţi pierdut. Regret asta
impreună cu dumneavoastră, dar să nu vă descurajaţi.
Milostiv este Domnul. Veţi recăpăta, dacă veţi căuta cu
smerenie, fără să cârtiţi că nu vi se dă degrabă şi fără să vă
pierdeţi nădejdea. Trebuie să aveţi nădejde in milostivirea
lui Dumnezeu, nu in propriile osteneli. De ostenit trebuie să vă
osteniţi până la istovire, dar nădejdea trebuie să v-o puneţi,
totuşi, doar in milostivirea lui Dumnezeu. A te sprijini cu
nădejdea in ceva propriu, fie şi cât un fir de păr, este deja
abatere de la calea dreaptă, iar totodată piedică pentru
primirea lucrului căutat. Dacă v-aţi insingurat cu gândul:
„Lasă că mă apuc de metanii, de citit, de statul in picioare
noaptea la priveghere, şi totul se va intoarce”.

7
Domnul intr-adins va amâna dăruirea a ceea ce căutaţi până
când se va evapora nădejdea in propriile osteneli, ca să vă
inveţe prin experienţă că darurile Lui nu depind de
ostenelile dumneavoastră, chiar dacă fără ele nu veţi primi
nimic, ci cu cât vă veti osteni mai mult şi osârdnic, cu atât
mai grabnic vi se va inapoia ceea ce doriţi — ceea ce aţi
pierdut. Trebuie să vă osteniţi fără să credeţi că ostenelile
dumneavoastră vă dau dreptul la ceva. Din această experienţă
să inţelegeţi ce este epitimia. Cine se pocăieşte este primit in
mila lui Dumnezeu, insă darurile milostivirii nu sunt date
indată, ci uneori după destul de multă vreme. Tocmai
această amânare a intoarcerii darurilor milostivirii este
epitimia dumnezeiască, pe care o au de purtat toţi cei ce
săvârşesc păcate mari sau mici. Domnul nu vesteşte cât  timp
va ţine această epitimie, ci ţine asta in secret. De aceea, mila,
simţământul miluirii, se intoarce intotdeauna pe neaşteptate,
şi atunci este sărbătoare in suflet. Epitimia de la duhovnic se
dă pentru scurtarea epitimiei de la Dumnezeu. Ea arată
primirea de bunăvoie a ostenelilor pocăinţei, incordează
conştiinţa propriei vinovăţii şi Îl pleacă pe Dumnezeu spre
milostivire sau face sufletul mai în stare să primească această
milostivire.
Vedeţi acum ce gingaşă floare este căldura duhovnicească
lăuntrică. Văzând aceasta, să luaţi hotărârea de a o păzi cu
toată luarea-aminte atunci când Domnul va găsi de cuviinţă
să v-o inapoieze. Acum este greu, iar dacă o veţi mai scrânti
o dată, va fi şi mai greu. Luati seama, căci cu primejdie
umblati (Efes. 5, 15). Pomeniţi de părinţia duhovnicească. Să nu
uitaţi insă că Unul este Tatăl tuturor, Care este in ceruri.
Pomeniţi, de asemenea, de invăţătoria duhovnicească. Să nu
pierdeţi insă din vedere nici că Unul este invăţătorul nostru,
Hristos Domnul, şi că in afara Lui nimeni nu a fost incă
invăţat aşa cum trebuie să se mântuiască... Nu trebuie inţeles
că El invaţă prin mijlocirea altora. Nu: El invaţă nemijlocit să se
8
mântuiască fiecare suflet care se mântuieşte. Este adevărat insă
şi că trebuie să invăţăm şi din Dumnezeiasca Scriptură, şi
din scrierile Părinţilor, trebuie să primim lecţii şi de la
ceilalţi fraţi, de la celelalte surori. Toate acestea sunt insă
doar inceputul, pregătirea. Intotdeauna Domnul este Cel ce
intipăreşte in suflet adevărurile in forma lor autentică…
Aşadar, să ţineţi minte asta şi aşa să cugetaţi in această privinţă.
Despre depărtarea pedepsitoare si învăţătoare a harului.
Trebuie să ne altoim pe crucea Domnului
Două scrisori. Intr-una scrieţi că totul s-a intors, iar in cealaltă:
„Nu, totul este ca inainte, nimic nu s-a intors.” Asta inseamnă
că milostivirea lui Dumnezeu se va intoarce curând de tot şi
a dat de ştire despre aceasta; s-a apropiat, după care s-a
depărtat iarăşi. Aşadar, imbrăcaţi-vă in seninătate şi in
nădejde, şi incredinţaţi-vă in mâinile Domnului. Noi suntem
robii Lui, cumpăraţi de El, şi suntem păziţi de El. El ştie,
fără indoială, ce şi cum trebuie să facă incât să fie cel mai
bine pentru noi. Acum parcurgeţi cel mai insemnat articol din
invăţătura Lui. Aşadar, fiţi atentă – iar cât priveşte ceea ce aţi
scris: „Pesemne sunt lepădată”, n-aveţi deloc dreptate. Se
pare că v-am scris deja – şi vă repet iarăşi – că depărtarea
harului, prin care treceţi acum, nu este una pedepsitoare, ci
una invăţătoare. In cea pedepsitoare harul se depărtează de tot,
pe când in cea invăţătoare doar se ascunde, cu toate că e acolo:
nu lipseşte de ajutorul trebuincios, dar ia de la om
mângâierile sale sau nu i le dă. Tocmai acesta este cazul
dumneavoastră. Pentru dumneavoastră Domnul a socotit de
trebuinţă să facă aşa, dar Se va milostivi şi iarăşi va incepe să vă
dea mângâieri cu milostivire. Nu este neapărată nevoie de
mângâieri. Neapărată nevoie este de ajutor, iar acesta se
vede la dumneavoastră. Mai răbdaţi puţin, se va intoarce şi
mângâierea.

9
„Este greu”, spuneţi. Păi cum altfel? Trebuie să ne altoim pe
crucea Domnului – iar pe cruce cum se altoieşte omul? Prin
cruce – prin necazul greu ca crucea Lui. Şi ostenelile
dumneavoastră sunt necazuri – dar intrucât inainte
mângâierile harului făceau să nu vă simţiţi apăsată şi
strâmtorată de către ele – iar de simţământul apăsării şi
strâmtorării aveţi nevoie ca să vă altoiţi pe crucea Domnului
acum vi se dă să simţiţi asta in urma depărtării harului.
Crucea era şi inainte asupra dumneavoastră, insă n-o
simţeaţi, de parcă o purta pentru dumneavoastră o mână
străină. Acum insă a fost lăsată să vă apese cu toată
greutatea sa: o purtaţi singură, şi uite că gâfâiţi. De gâfâit
gâfâiţi, dar totuşi o purtaţi cu voie bună. Domnul este
aproape şi ajută. Incă puţin, şi El va va inapoia şi
mângâierea.
Căutaţi să aflaţi de ce refacerea stării dumneavoastră de mai
inainte ţine atât de mult. Păi v-am spus: este nevoie de asta
pentru educaţia dumneavoastră duhovnicească. Căutaţi
insă. Poate că veţi mai găsi ceva care să vă smerească. Nu v-
aţi inchipuit cumva vreodată: „Gata, am găsit calea, simt
imbrăţişarea Tatălui Ceresc”, punând un mare merit in
seama ostenelilor şi lipsurilor pe care le-aţi indurat? Aceasta
este o nedreptate, fiindcă mângâierile harului nu ţin de vreun
lucru dinafară, ci sunt intotdeauna roada milei şi bunăvoirii
dumnezeieşti, şi de aceea vi se dă acum o lecţie: „Poftim,
incearcă să iei mângâierile harului prin propriile osteneli”. De
aceea vă osteniţi, iar roada nu se vede. Prin asta vi se dă de
inţeles că nu in osteneli este cheia — şi ca să invăţaţi cât mai
bine această lecţie predarea ei ţine atât de mult. V-am spus deja
că poate atunci când vă imprăştiaţi v-aţi gândit: „Lasă că
mă mângâi puţin, imi dau puţin frâu liber, iar după aceea mă
apuc iar de lucru, că ajunge să mă apuc ca totul să meargă
bine, cu toate bucuriile vieţii in Domnul”. Intrucât in felul
10
acesta aţi pus prea mult pe seama propriilor puteri, Domnul,
luând de la dumneavoastră mângâierile Sale, vă şi dă acum
să vedeţi cum merge când v-aţi apucat de lucru doar cu
propriile puteri. Ce vedeţi? V-aţi incordat toate puterile, şi
nu vă merge nimic.
Aşadar, invăţaţi această lecţie: fără Domnul nimic nu ne iese,
nimic. Dacă vă daţi seama că sunteţi vinovată de vreunul dintre
lucrurile acestea, vă pocăiţi şi de acum inainte să nu vă mai
ingăduiţi nicidecum să gândiţi aşa. Să vă incredinţaţi pe de-a-
ntregul Domnului, arătându-vă gata să primiţi cu voie bună
şi bucurie tot ce va plăcea inaintea Lui să vă trimită, atât
dinafară, cât şi lăuntric. Unele dintre lucrurile pe care vi le
spun vi se par apăsătoare, insa eu n-am avut niciodată
intenţia de a vă spori povara. Scriu totul să vă previn, incât să
vă cercetaţi cu mai multă luare-aminte ca să vedeţi dacă este in
dumneavoastră vreo problemă de acest fel. Nu este, vorbele
mele să fie in vânt. Uneori, poate, veţi vedea o problemă.
Atunci, bineinţeles, vorbele mele nu vor mai fi in vânt. Aş dori
mult ca totul să vă meargă ca pe roate şi — lucrul cel mai
insemnat — să vă iasă temeinic: nu pentru o vreme, ci pentru
totdeauna. Piedici apar când in inimă se ascunde ceva ce nu e
după Dumnezeu. Eu vreau tocmai să vă ajut să descoperiţi
lucrurile de acest fel şi să le daţi afară. „Luaţi seama, vă zic,
in dumneavoastră trăieşte boieroaica — personalitate care nu
se potriveşte deloc cu felul de viaţă pe care vi l-aţi ales!”
Dumneavoastră spuneţi: „A plecat deja”. Eu mă indoiesc de
asta. Ea este atât de dibace şi se pricepe atât de bine să se
ascundă, cum dumneavoastră nici nu vă trece prin cap. Uitaţi-vă
bine, puneţi-vă ochelari, folosiţi binoclu…
(din Sfantul Teofan Zavoratul, Despre felurite probleme de
credinta si viata, Editura Sophia, 2012
„E simplu să trăieşti complicat, dar cel mai complicat e să trăieşti simplu!“
Rabindranath Tagore (1861-1941)
11