Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de 

bizantini, în memoria trecerii lor în Dacia Orientală

și îi dădură numele de Basilica, după numele împăratului Basile Bulgaroctonul (descrierea lui
Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). Academicianul Victor Spinei a arătat că numele
orașului ar proveni de la migratorii pecenegi sau cumani (secolele X-XII) [5] La Vaslui s-a constituit în
secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice
bizantine în pictură, broderie, miniatură. Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, ctitorie a lui Ștefan cel Mare,
a fost realizată în stil moldovenesc, o îmbinare între stilul gotic și cel bizantin, între elementele
arhitectonice occidentale și cele de iconografie ortodoxă. [necesită  citare]
Un hrisov de la 1491, ilustrează prețuirea de care s-a bucurat Vasluiul în timpul domniei sale, numit
de el „târgul nostru”, când domnitorul dăruiește Vasluiului 17 sate. În pământ au fost sădiți atunci
zece stejari și un frasin, în trunchiurile cărora, mai târziu, meșteri pricepuți au încrustat însemnul
Moldovei - capul de bour.
Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează
continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 î.e.n). Faptul că vatra târgului era
amplasată pe terasele Dealului Morii constituia o adevărată barieră naturală în fața atacurilor din
afară și, tocmai de aceea, Vasluiul capătă și conotația de reședință domnească - mai ales în timpul
de după moartea lui Alexandru cel Bun. De asemenea, poziția favorabilă a orașului - situat fiind la
confluența râurilor Bârlad, Vasluieț și Racova - a constituit cadrul propice de dezvoltare urbană a
acestui târg. În atare condiții, în 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea Vaslui devine reședință
domnească și centru administrativ al Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o
curte domnească. Loc de popas și adăpost pe drumul comercial dintre Halici și Dunăre, care făcea
legătura dintre cetățile de pe țărmul Mării Negre și cele de la Marea Baltică, unul dintre cele mai
vechi târguri din Moldova, dar și una din așezările medievale de seamă ale Moldovei, alături
de Suceava, Roman sau Siret.
Târgul Vasluiului își afirmă importanța atât pe tărâmul comercial, cât și pe cel politic și strategic.
Începând cu secolul al XIV-lea această așezare face parte din categoria târgurilor cu o populație
care a variat foarte mult de-a lungul secolelor. Astfel, în secolul al XV-lea târgul de pe Vaslui a ajuns
de prim rang, cu o populație ce se apropia de cea a Iașului. Importanța sa crește considerabil din
anul 1490, când Ștefan cel Mare îi acordă mari privilegii, aici reconstruiește Curtea Domnească și
construiește în amintirea bătăliei de la Podul Înalt o frumoasă biserică. După moartea marelui
voievod, orașul Vaslui intră într-un declin. Curtea Domnească se ruinează, populația luptă pentru
păstrarea privilegiilor. Târgul Vasluiului rămâne o așezare liniștită, peste care au trecut hoardele
tătare și turcii, distrusă și apoi renăscută, însă nu la faima de odinioară de care amintesc
documentele. Vasile Alecsandri îl face cunoscut în literatura românească prin poezia Peneș
Curcanul.

Parte a complexului Curții Domnești

Îndeletnicirile care le-au adus faimă pe vremuri vasluienilor au fost albinăritul și pescuitul. În 1939 a
apărut un început de industrie, prin construirea unei topitorii de cânepă. Dezvoltarea Vasluiului ia
amploare cu adevărat în anul 1968, când în România s-a realizat ultima organizarea administrativ–
teritorială, revenindu-se la împărțirea României pe județe. De atunci orașul devine capitala județului
Vaslui, iar din anul 1979 devine municipiu cu o arhitectură modernă.
În perioada 1965-1985 s-a efectuat o industrializare în regiune, în scopul redresării situației
economice, prin construirea de capacități de producție, fapt ce a determinat calificarea forței de
muncă și formarea unui număr mare de specialiști în orașul Vaslui (industria constructoare de
mașini - ventilatoare și instalații de ventilație (Mecanica s.a.), industria chimică - fire poliesterice
(Moldosin s.a.), industria materialelor de construcții - ind. lemnului (Mobila s.a.), ind. textilă și a
confecțiilor, ind. alimentară). Ulterior privatizării, astăzi aceste societăți nu mai funcționează. După
anul 1989, sectorul cel mai dinamic devine comerțul, care s-a adaptat cel mai rapid economiei de
piață