Farmacologie-S5

Antibiotice si chimioterapice

Sunt substante care se caracterizeaza printr-o actiune de distrugere sau

inhibarea a cresterii celulelor bacteriene. Se clasifica in 2 grupe mari:
 Dezinfectantele sau antisepticele-au actiune specifica si prezinta efecte toxice
atat fat de agentii patogeni, cat si fata de celulele organismului gazda. Nu pot fi
folosite decat pentru dezinfectia mediului vaselor instrumentare si aplicatia externa
pe tegumente si mucoase.
 Chimioterapicele si antibioticele-au actiune toxica specifica fata de
microorganisme sau paraziti sau celule atifice, adica celule canceroase si efecte
toxice mult mai reduse sau absente fata de celulele organismului gazda.
Chimioterapicele sunt obtinute prin sinteza chimica, iar antibioticele sunt
produse de diferite specii de microorganisme.
Generalitati: in aprecierea eficacitatii unui agent antimicrobian trebuie sa
luam in considerare 2 factori esentiali:
-activitatea asupra germenilor patogeni-spectrul de activitate si aparitia
rezistentei microbiene;
-activitatea asupra organismului gazda-reactiile adverse.
Spectrul de activitate inseamna totalitatea tipurilor de germeni care pot fi
influentati de un anumit antibiotic. Astfel, se deosebesc:
-antibiotice cu spectru ingust: sunt active pe cocigram pozitiv
(penicilina) si pe cocigram negativ (streptomicina); au avantajul ca permit o terapie
rationala, bine tintita, fara riscul producerii unor dezechilibre microbiene importante;
-antibiotice cu spectru larg: sunt active si pe cocigram pozitiv si negativ
si pe alte microorganisme (tip tetraciclina); sunt utile in infectii polimicrobiene sau in
situatii de urgenta; au dezavantajul ca se produce usor rezistenta microbiana si
dismicrobismele;
-antibiotice cu spectru limitat (antituberculoasele).
Dupa modul de actiune, antibioticele se impart in:
-bactericide-distrugerea germenilor cum ar fi penicilinele,
cefalospolinele, aminoglicozitele…;
-bacteriostatice-inhiba multiplicarea germenilor si ii fac vulnerabili la
fortele de aparare ale organismului (tetraciclina, eritromicina…).
Mecanismele generale de actiune ale antibioticelor:
 actiune la nivelul peretelui celulei bacteriene (penicilina, cefalospolitele);
 actiune la nivelul membranei citoplasmatice care intervine in reglarea
schimburilor ionice si sintezei proteice a celulei bacteriene (aminoglicozitele);
 actiune asupra proceselor metabolice intracitoplasmatice.
Rezistenta microbiana este insensibilitatea germenilor la un anumit
antibiotic. Poate fi naturala sau dobandita de germenii care au fost initial sensibili la
antibiotic, dar si-au pierdut aceasta caracteristica dupa un numar de contacte.
Aceasta rezistenta dobandita este favorizata de concentratia scazuta de
antibiotice, de tratamentele de scurta durata sau de tratamentele de durata medie,
dar cu o densitate mare a germenilor.
Rezistenta microbiana reprezinta cea mai importanta problema ridicata de
utilizarea antibioticelor. Rezolvarea ei prin inmultirea numarului de antibiotice si
introducerea in terapeutica a unor compusi noi nu reprezinta decat o solutie
 2

temporara. De regula microorganismele rezistente la un anumit antibiotic sunt

rezistente la toate substantele inrudite chimic cu el. Uneori apare rezistenta
incrucisata, care implica substante diferite chimic (eritromicina si lincomicina).
Rezistenta aceasta se poate instala rapid fiind de tip streptomicina sau lent fiind de
tip penicilina.
Efectele adverse ale antibioticelor pot fi de 4 feluri:
 reactii alergice-cele mai frecvente sunt pentru penicilina; sunt favorizate de
contactul repetat prelungit cu concentratii mari pe suprafate intinse si de terenul
alergic. Aceste reactii alergice sunt incrucisate in cadrul aceleasi grupe de antibiotice
sau intre antibiotice apropiate ca structura. Clinic imbraca forme variate de la simple
eruptii cutanate pana la soc anafilactic.
 reactii toxice-intereseaza un organ sau tesut (aminoglicozidele sunt ototoxice si
nefrotoxice; tetraciclina si eritromicina-hepatotoxice; penicilinele in doze mari pot fi
neurotoxice).
 reactii idiosincratice-apar ca urmare a unor enzimopatii genetice.
 reactii adverse de ordin biologic:
-reactiile de exacerbare (Herxheimer) sunt rezultatul distrugerii masive
de germeni cu eliberare de endotoxina si se manifesta printr-o simptomatologie
variata (tulburari digestive, circulatorii, nervoase). Apare de obicei in cursul
tratamentului cu penicilina al sifilisului;
-rezistenta microbiana;
-fenomenele de dismicrobism-germenii sensibili ai florei normale dispar
si se inmultesc cei rezistenti, care pot fi sau deveni patogeni.
Astfel se produc suprainfectii. Aceste dismicrobiene sunt mai frecvente
dupa antibioticele cu spectru larg.
Antibioterapia locala-se recomanda limitarea utilizarii locale a antibioticelor
datorita riscului de sensibilizare sau dezvoltarii tulpinilor rezistente. Se folosesc de
regula substante care nu se administreaza obisnuit pe cale generala, datorita
toxicitatii prea mari; de preferinta antibioticele au actiune bactericida cu capacitate
alergizanta redusa si bine tolerate de tesuturi (polimixina B).
Profilaxia cu antibiotice are indicatii limitate. Se foloseste cert in profilaxia
reumatismului articular acut, endocardita bacteriana si alte infectii recidivante.
Indicatii posibile: profilaxia scarlatinei, meningitei meningococice, tuberculoza, sifilis.
Se mai foloseste posibil post operator in interventiile chirurgicale ginecologice sau
interventii pe colon si rect.
Asociatiile de antibiotice sunt indirecte numai in infectii grave, cu germeni
neidentificati sau in infectii mixte sau cand exista o tendinta mare la dezvoltarea
rezistentei bacteriene.
Greseli in antibioterapie si cauze de insucces: utilizarea gresita in
tratamentul febrei de origine necunoscuta; utilizarea in infectii virale necomplicate;
utilizarea unor doze prea mari sau prea mici, calea de administrare gresita; utilizarea
unui antibiotic la care s-a dezvoltat rezistenta bacteriana; utilizarea in continuare a
antibioticului in prezenta unor reactii adverse serioase; utilizarea unor asocieri
gresite, nemodificarea tratamentului cand se suprapun infectii cu germeni rezistenti;
utilizarea antibioterapiei in locul unor interventii chirurgicale salvatoare (drenajul
infectiilor localizate).
Clasificarea antibioticelor: in functie de structura chimica:
 betalactamine-penicilinele si cefalospolinele;
 aminoglicozide-streptomicina, canamicina, gentamicina;
 macrolide-eritromicina, spiramicina;
 3

 polipeptide-polimixina, bacitracina;
 tetracicline-tetraciclina, doxiciclina;
 fenicoli-cloramfenicol.
Sulfamidele sunt substante de sinteza, derivati ai acidului sulfamiric.
Principalii derivati au actiune antibacteriana. Unele sunt lipsite de aceasta actiune,
fiind utilizati ca antidiabetice, diuretice si altele. In ultimii ani importanta lor a crescut
prin sinteza unor noi derivati cu avantaje terapeutice si in special cu utilizarea in
asociere cu un alt chimioterapic bacteriostatic si anume trimetoprimul (cotrinoxazonul
sau biseptolul). Biseptolul are actiune bactericida.