In noaptea magica de Sanziene se deschid cerurile

Tradiţia sărbătorii Sânzienelor, a Solstiţiului de vară şi a zilei Sfântului Ioan Botezătorul

Noaptea de Sânziene  este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului
şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie,
noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele. 

Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale,
fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare
de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore
ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase.
Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă,
predispusă la mişcări foarte rapide.  

Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului,
aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor,
tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste
făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele.

Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce
situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe
culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca
să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale
Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt
lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că
cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat
de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord
datează de secole, cu mult înaintea creştinismului. 

După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul
spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc
hai-hui prin lume. De aceea, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de
Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.

În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la
streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce
noroc şi belşug. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce
sunt aruncate pe casă.

Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de
câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară,
în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care
mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea
premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va
visa cu siguranţă ursitul. Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai
atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în
apă curgătoare devin mai frumoase.

În medicina populară, Sânziana are numeroase întrebuinţări, dar pentru a avea eficienţa dorită trebuie culeasă
după un anume ritual: florile se culeg în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi seminţele, cum este
şi firesc, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietăţile lor sunt miraculoase. Astfel, întăresc copiii debili
şi limfatici, dacă se pun în apa lor de baie; vindecă frigurile; puse în alcool vindecă rănile şi urmele loviturilor; roua
căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi şi piele.

În acelaşi timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de Sf. Ioan
Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată. La trei zile după Solstiţiul de Vară, ziua începe
deja să scadă. Întreaga vegetaţie îşi pierde cîte puţin sevele şi aromele. De aceea, ultima zi de culegere a
plantelor vindecătoare este ziua de Sânzâiene, fiind considerată cea mai bună zi din an pentru aceasta, florile
potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul. Multe din florile şi ierburile care se culeg în
această zi, sunt duse la biserică, cu credinţa ca vor fi sfinţite şi prin aceasta vor fi curăţate de influenţele negative
ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale pădurilor. 

Pentru ţărani această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă
plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene,este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua
neîncetat.

Din seria obiceiurilor legate de această zi face parte şi tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan
Botezătorul (24 iunie). Aceasta se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi
supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an. Există de
asemenea obiceiul unui scăldat ritual pentru păstrarea sănătăţii. Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape
din sălbaticie. Se mai spune că dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânziană, aceasta purifică şi
este aducătoare de noroc, iar dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume
– obligatoriu şi Sânziana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.

Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată:

- În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate
înţelege graiul şi poate afla multe taine.

- Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va
culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori
ascunse.

- În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta
pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga
duhurile rele.

- Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în
acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc.

- Perioada solstiţiului de vară este şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi iarmaroacelor, pentru
întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgurile de Fete).

- Una dintre plantele deosebit de folosite în medicina populară este verbina. Pentru ca să aibă eficienţă, verbina
se culege doar în nopţile de Sânziene, de Înălţarea la Cer şi de Sf. Petru şi Pavel. Acestei plante i s-a acordat o
importanţă şi un respect deosebit, încă din antichitate: romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că
este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă se punea pe câmp,
atunci aducea prosperitate şi recoltă bogată. Dacă se punea în pantofi, îţi lua oboseala pe loc. Se spune că nu e
voie să o scoţi din pământ cu un obiect din fier, ci doar cu unul din argint. Însă înainte de a o scoate se toarnă pe
pământ ceară şi miere. După ce este scoasă (în noaptea sărbătorilor amintite) trebuie să fie pusă uşor pe pământ
şi să fie vegheată pînă la răsăritul zorilor. În medicina populară se mai spune că dacă culegi această plantă
înainte de asfinţitul soarelui, tot anul următor nu vei avea dureri de cap.

- La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel
vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană
şi înlătură durerea de cap.

- Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.

- Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur. Iar dacă găseşti o furnică în
portmoneu, este un semn indubitabil că vei avea un an foarte bogat.

- În unele zone se obişnuieşte ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc, în felul acesta
întregul an care urmează vei fi sănătos. Crenguţe de soc sunt atârnate la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul
acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai
vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh sau o
zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc, copacul despre care
ţăranii spun că „în faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”.

- Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf. Ion Botezătorul petalele florii de grâu, numită
albăstrica, tot anul vei avea noroc în toate.
de Melania Radu                                                                                    
Bibliografie:
Mihail Sadoveanu, Nopţi de sânzâiene. Paştele blajinilor, Editura Minerva, 1980
Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae
Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti, 1985
Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4722&lang=RO - See more at: http://suntsanatos.ro/in-
noaptea-magica-de-sanziene-se-deschid-cerurile-3559.html#sthash.88f0cFyl.dpuf

Sărbătoarea Sânzienelor
Începutul anului corespundea la unele popoare cu începutul sau sfârşitul
ciclurilor biologice ale plantelor şi animalelor de pe urma cărora îşi câştigau
existenţa. Marcând perioada pârguirii şi coacerii cerealelor, deci perioada
încheierii ciclului biologic al celor mai importante plante alimentare
cultivate de om, zilele de Sânziene, Sfântul Petru şi Rusalii au asimilat un
ritual ancestral sezonier, asemănător celui de început de an. Principalele
sărbători ale verii se împart în două categorii: cu dată fixă (Sânzienele-24
iunie şi Sfântul Petru-29 iunie) şi cu dată variabilă (Rusaliile) în funcţie de
zilele de Paşti.

Sânzienele prezic viitorul

Sărbătoarea Sânzienelor, marcând solstiţiul de vară, dădea prilej la

numeroase practici de divinaţie, de prospectare magică a ceea ce se va desfăşura în viitorul apropiat sau
îndepărtat.

Cea mai obişnuită metodă consta în împletirea unei coroniţe de flori şi aruncarea ei de către fete sau băieţi,
peste casă sau peste ocolul vitelor. Cununile fetelor erau împletite în formă rotundă, cele ale băieţilor în
formă de cruce.
Dacă cununa rămânea pe acoperiş, celui care a aruncat-o îi mergea bine tot anul următor, dacă, dimpotrivă,
cununa cădea, era semn rău.

Din întreaga floră spontană a României, sânziana este cea mai îndrăgită floare, mai ales din punct de vedere
simbolic. Până în zilele noastre, în Maramureş înfloritul sânzienelor indică momentul favorabil pentru cositul
fânului şi începutul secerişului.

Umblatul cu făclia

Momentul cel mai important al sărbătorii, în unele sate maramureşene, este umblatul cu făclia. Făclia era
lucrată meşteşugit dintr-un lemn de molid uscat şi crăpat la un capăt, unde se fixează răşină de brad cu
surcele uscate de molid şi fire de cânepă. O dată cu lăsarea serii, copiii şi feciorii urcau pe coama dealurilor,
se strângeau în cerc pentru a-şi aprinde făcliile şi apoi se aşezau în linie dreaptă, la o depărtare suficientă
unul de altul pentru a nu se arde cu răşina topită ce sare în timpul rotirii făcliilor.

Este interesant că făcliile se rotesc numai într-un singur sens, cel al mersului aparent al soarelui pe bolta
cerească, adică în sensul invers rotirii acelor de ceas.

Din punct de vedere subtil, focul şi mirosul de răşină purifică atât spaţiul înconjurător, cât şi oamenii care
participă la ritual, având un efect asemănător tămâiei. Când făcliile sunt pe cale a se stinge, tinerii coboară în
sat şi le împlântă în mijlocul gradinilor, între starturi. Rotocoalele de foc şi învârtirea făcliei de la răsărit la
apus ţin, cu siguranţă, de un cult solar care exprimă, printre altele, bucuria victoriei luminii asupra
întunericului, iar aducerea făcliilor în curţi şi plantarea lor în mijlocul grădinilor sunt secvenţe purificatoare şi
fertilizatoare ale obiceiului.

Locul aparte al Sânzienelor în calendarul popular este subliniat de culegerea rituală a plantelor de leac
(sânziana, usturoiul, cicoarea, cimbrişorul, trifoiul alb, sulfina şi altele) şi de indicarea celei mai mari zile din
an, cea a solstiţiului de vară, prin două repere importante: înfloritul sânzienelor şi încetarea cântecului
cucului.

Ursita apare în vis

Prin diferite practici, fetele sperau că îşi vor vedea în vis ursitul şi că vor deveni, practicând un ritual magic,
„frumoase şi curate ca roua, ca apa neîncepută”. Ritualul era o baie purificatoare realizată în noaptea de
Sânziene, în roua florilor şi în apa râurilor. În acea noapte, susţine tradiţia maramureşană, toate apele
curgătoare se află sub protecţia unei zâne numite „Frumuseţea verii”. De altfel, unii cărturari consideră
Sânziana ca fiind o zână a recoltelor şi grânelor.

Astfel, sărbătoarea zilei de Sânziene devine o participare plină de bucurie şi recunoştinţă a omului la procesul
de creştere şi înflorire a naturii, care îl hrăneşte şi i se oferă.

Chiar şi astăzi, deşi multe din obiceiuri s-au pierdut, la sate, în seara de sânziene oamenii se îngrijesc să îşi
împodobească hainele şi camera cu flori proaspete de Sânziene şi să aprindă la căpătâiul patului o lumânare
cu ocazia acestei sărbători.