Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE


PROGRAMUL DE STUDII : MANAGEMENT ȘI ADMINISTRAȚIE
EUROPEANĂ, ANUL I

Funcția publică europeană

Coordonator ştiinţific:
Conf. univ. dr. Alunica MORARIU
Student:
Diana-Elena STREDIE

Suceava 2021
Distincția dintre discreția profesională și principiul transparenței

O preocupare permanentă a legiuitorului român din perioada actuală a fost accea de a


dezvolta reglementarea internă pe baza acquis-ului comunitar, preluând texte şi normative europene,
fie în temeiul unei recomandări a Uniunii Europene, fie pe fondul impunerii venite din partea acestei
entităţi de a ne adapta legislaţia în vederea aderării.
Un domeniu reglementar esenţial în cadrul capitolelor deschise de către părţi în procesul de
aderare este reprezentat de statutul funcţionarului public, care în perioada comunistă nu şi-a găsit o
consacrare favorabilă sau care a fost vitregit prin norme restrictive, de natură a a servi funcţionarul
superiorului ierarhic
Factorul politic ales își pune amprenta pe direcția politicilor publice, dar funcționarul în
administrație este chemat să implementeze aceste politici, să realizeze comunicarea continuă cu
cetățeanul, și să asigure funcționarea serviciilor publice într -o manieră corectă și continuă.
Pentru o mai bună percepţie asupra sistemului funcţiei publice şi funcţionarilor publici din
România au fost operate unele modificări şi completări de substanţă ale Legii nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici1.
În prezent, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind
Codul Administrativ2, au fost abrogate un cumul de legi, dintre care și Legea nr.188/1999 privind
Stautul funcționarilor publici și Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor
publici3, dar și alte legi incidente în sfera administrației publice. Astfel, funcția publică din România
își găsește actualmente reglementarea în cuprinsul Codului Adminstrativ.
În ceea ce privește funcția publică europeană, actuala reglementare privind funcționarii
publici europeni este reprezentată de Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene, adoptat prin
Regulamentul CE, EURATOM nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a
Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene ca şi regimul aplicabil altor categorii de agenţi ai
Comunităţilor. În preambulul acestui document sunt prezentate motivele de fapt şi de drept care au
determinat necesitatea adoptării unei noi reglementări statutare la nivel comunitar.
Funcţia publică a fost definită ca un „complex de puteri şi de competenţe, organizat de lege
pentru satisfacerea unui interes general, în vederea ocupării, în chip temporar, de un titular(sau
mai mulţi), persoană fizică, care, executând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea
scopului pentru care a fost creată funcţiunea”4.
Potrivit prevederilor legislative, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de
către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative
autonome.
Pornind de la conţinutul funcţiei publice, funcţionarul public a fost definit în literatura de
specialitate „ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau instituţie publică

1
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007 şi din nou modficată şi completată.
2
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019.
3
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007
4
Negulescu Paul, (1934),Tratat de drept administrativ, vol I, Editura Mârvan, Bucureşti, p. 571

2
aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal învestită cu exerciţiul unei funcţii publice executive,
de regulă pentru o perioadă de timp nedeterminată, fiind salarizată pentru activitatea depusă“5.
Având în vedere că administraţia înseamnă a conduce cu oameni o acţiune determinată în
favoarea altor oameni şi că valoarea unei administraţii şi eficienţa ei depind de valoarea şi
productivitatea factorului uman, se are în vedere necesitatea unei formări, a unei pregătiri cât mai
complete a funcționarilor, profesional-teoretică, performantă şi diferenţiată pe ramuri sau domenii
de acţiune, și implementarea unui sistem de supraveghere care să permită observarea și
identificarea situațiilor în care funcționarii, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, încalcă principiile
și normele de drept. Această „monitorizare” devine necesară, chiar obligatorie, tocmai pentru a
evita încălcarea obligațiilor profesionale sau exercitarea abuzivă a drepturilor în activitatea
funcționarilor publici.
Funcționarii publici, ca o categorie profesională specială, care interacționează cu oamenii
având un puternic impact mediul social de circumscriere, beneficiază de un cod de conduit propriu.
Ca și în cazul medicilor, psihologilor și consilierilor sociali, magistraților și avocaților,
funcționarilor publici le sunt aplicabile un set de norme care exceed cadrul legal ce reglementează
drepturile, obligațiile și atribuțiile profesionale. Aceste norme etice sunt de asemenea specifice,
anumitor categorii de subiecți de drept, în rândul normelor de conduit socială și alcătuiesc un corp
legal separat, Codul Etic al profesiei.
Principiile etice care guvernează activitatea funcționarilor publici sunt relevate de caracterul
activității pe care această categorie socioprofesională îl desfășoară - realizarea serviciului public și
punerea în slujba intereselor cetățenilor,ca principali beneficiari ai activității administrației.
Examinarea statutului funcționarilor publici (atât la nivelul României, cât și la nivel
European) este o problemă de actualitate în condițiile crizei existente, care duce la restructurări în
administrația publică, făcându-se resimțite problemele începutului și sfârșitului carierei
funcționarilor publici și chiar ale drepturilor și libertăților de care aceștia beneficiază.
La baza activităţii funcţionarilor publici, a comportamentului lor profesional, a conduitei lor
atât în interiorul, cât şi în afara instituţiei publice, stau o serie de principii de bază, dintre care
amintim: egalitatea de tratament faţă de terţii beneficiari serviciului public; respectarea supremaţiei
Constituţiei; credinţă şi fidelitate faţă de ţara căruia îi aparţine funcţionarul public; discreţie
profesională privind informaţiile pe care le primeşte şi le deţine în exerciţiul funcţiei sale; obligaţia
de supunere şi respect faţă de şeful ierarhic; apărarea şi respectarea demnităţii şi intimităţii
uzagerilor serviciului public și alte asemenea.

Principiul transparenței în funcția publică conform Codului Administrativ

Principiile care guvernează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici români şi a celor


europeni sunt diferite, tocmai datorită caracterului naţional al funcţiei publice româneşti şi celui
supranaţional al funcţiei publice europene. Mai mult, ţin să precizez că, spre deosebire de principiile
care guvernează funcţia publică românească, principii care sunt înscrise în Statutul funcţionarilor
publici români (abrogate în prezent prin Codul Administrativ) de unde au fost preluate şi analizate,

5
A. Iorgovan, V. Gilescu, (1986), Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Partea introductivă. Funcţia publică din
administraţia de stat, Tipografia Universităţii din Bucureşti, , p. 224

3
principiile care guvernează exercitarea funcţiei publice europene nu sunt toate înscrise în Statutul
funcţionarilor Uniunii Europene.
Precizăm, de asemenea, că principiile funcţiei publice româneşti, aşa cum sunt desprinse din
Statutul funcţionarilor publici români se regăsesc ca obligaţii ale funcţionarilor europeni, aşa cum
sunt prevăzute în Titlul al II-lea al Statutului funcţionarilor Uniunii Europene. Cu notă de exemplu,
principiul transparenței consacrat în prezent în art. 373 lit. f) din Codul Adminstrativ îl regăsim
drept îndatorire în cuprinsul art. 17 din Statutul funcţiei publice europene.
Principiile care guvernează exercitarea drepturilor și obligațiilor funcționarilor publici
români sunt chiar principiile care guvernează funcția publică și, o parte din ele6, guvernează
serviciul public.
Pornind de la corespondența dintre principiul transparenței din Codul Administrativ și
îndatorirea de rezervă și discreție a funcționarilor publici europeni, în continuare, ne vom concentra
atenția asupra implicațiilor celor două concepte pentru a evidenția deosebirile dintre acestea, precum
și modul în care se influențează reciproc.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 3 lit. e din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică Publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003 7,
obligaţia de transparenţă reprezintă datoria autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a
supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor
administrative şi la minutele şedinţelor publice. Problema transparenţei în activitatea administraţiei
este în prezent pusă cu insistenţă nu numai pentru administraţia publică, dar şi pentru întreaga viaţă
publică din ţara noastră8.
În România, lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii de
reglementare, conduce la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative.
Absenţa consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o
accentuată instabilitate legislativă şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal existent. Aplicarea
reală a principiului transparenţei ar duce la o mai mare încredere în legi şi reglementări, din moment
ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesaţi. Încrederea în cadrul legal va avea ca rezultat
un mai mare grad de respectare a legii, cu consecinţe pozitive asupra dezvoltării economice şi a
menţinerii unor relaţii de cooperare între aparatul guvernamental şi societate.
Legea transparenţei asigură deschiderea activităţii administraţiei publice centrale şi locale
către cetăţeni prin intermediul a două mecanisme importante: participarea publicului la procesul de
elaborare a reglementărilor, pe de o parte, și participarea publicului la procesul de luare a deciziilor
pe de altă parte.
Dispoziţiile din Legea transparenţei nu trebuie confundate cu cele din Legea nr. 544 din 12
octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public9 , şi nici cu democraţia directă.
Spre deosebire de Legea accesului la informaţiile de interes public, care permite accesul
cetăţeanului la informaţiile publice gestionate de diverse instituţii publice, Legea transparenţei oferă
6
Stabilitate, profesionalism, transparență, eficiență, imparțialitate, orientare către cetățeni, dar și în interesul autorităților
și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, în conformitate cu dispozițiile art.1. alin.2 din Legea
nr. 188/1999, republicată.
7
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 5 noiembrie 2013.
8
V. Vedinaş, (2004), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările ulterioare, republicată,
comentată, Ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 14.
9
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001.

4
posibilitatea cetăţenilor de a participa activ la procesul de elaborare de reglementări prin sugestii
adresate autorităţilor administraţiei publice. De asemenea, spre deosebire de democraţia directă,
Legea transparenţei nu conferă cetăţenilor dreptul de a lua decizia finală cu privire la reglementările
care vor fi adoptate.
Acest rol va fi în continuare asumat de autorităţile administraţiei publice care vor decide
dacă includ sau nu în proiectele de reglementări informaţiile şi sugestiile primite din partea
cetăţenilor, organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiilor oamenilor de afaceri, proiecte ce urmează
a fi adoptate. După acest moment, destinatarii reglementărilor, persoane fizice sau juridice, au
posibilitatea de a formula sugestii şi recomandări cu privire la executarea reglementările care le-au
fost prezentate în stadiu de proiect. Cu privire la participarea publicului la procesul de luare a
deciziilor, legea prevede posibilitatea celor interesaţi de a participa şi de a-şi exprima punctele de
vedere în cadrul şedintelor organismelor menţionate mai sus.
Dintre avantajele participării cetăţeneşti pentru administraţia publică putem aminti10:
restabileşte şi construieşte încrederea între administratia publică şi cetăţeni; ajută administraţia să
identifice nevoile comunităţii mai repede şi cu o satisfacţie mai mare pentru cetăţeni; oferă gratuit
administraţiei publice informaţii în legatură cu deciziile ce trebuie luate ; conduce comunitatea către
consens şi nu către conflict; administraţia şi cetăţenii sunt capabili să abordeze împreună problemele
şi oportunităţile într-un mod mult mai creativ.
Accesul cetățenilor la informațiile de interes public se traduce, de fapt, prin aplicarea
principiului deschiderii și transparenței, principiu înscris nu doar în Statutul funcționarilor publici, ci
și în articolul 3 lit. i) al Codului de conduită a funcționarilor publici români, conform căruia
„activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi
supuse monitorizării cetățenilor”.
În expunerea principiului transparenţei funcţiei publice, trebuie să menţionăm importanţa pe
care o are acest principiu în organizarea şi desfăşurarea concursurilor în procesul recrutării
funcţionarilor publici.
Transparenţa se manifestă prin punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor
referitoare la modul de desfăşurare a concursului, dând posibilitatea în acelaşi timp, datorită
caracterului său public, realizării unui control din partea candidaţilor, dar şi a cetăţenilor, în general,
asupra modalităţii în care se realizează recrutarea personalului în administraţia publică.
O prevedere importantă este cea din art. 70 al H. G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor
privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici 11, conform căreia autoritatea sau
instituţia publică organizatoare a concursului pune la dispoziţie candidaţilor interesaţi, la solicitarea
acestora, documentele elaborate de comisia de concurs, respectiv de comisia de soluţionare a
contestaţiilor, care sunt informaţii de interes public, cu respectarea confidenţialităţii datelor cu
caracter personal, potrivit legii.

10
Aşa cum au fost definite de Asociaţia română pentru transparenţă în „Transparenţa decizională în administraţia
publică”, p. 13.
11
Publicat în Monitorul Oficial nr. 530 din 14 iulie 2008.

5
Discreția profesională – îndatorire fundamentală a funcționarului public
european

Transparenţa activităţilor publice ale adminsitraţiei publice centrale şi locale şi accesul la


informaţiile de interes public reprezintă antidoturi eficiente impotriva corupţiei, în combaterea
căreia am putea folosi sloganul „transparenţa este regula, discreţia este excepţia”.
Așa cum am menționat anterior, în timp ce „transparența” în funcția publică este ridicată la
rang de principiu fundamental conform legislației din România, „discreția profesională”,
reglementată în Statutul funcției publice europene, este clasată în categoria obligațiilor și
îndatoririlor ce i se incumbă funcționarului public european.
Discreţia constă de fapt în interdicţia funcţionarilor publici români de a dezvălui informaţii
care nu au caracter public sau „remiterea unor documente care conţin asemenea informaţii, la
solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi ori instituţii publice” 12. De asemenea, este interzisă
dezvăluirea informaţiilor cu privire la datele personale ale cetăţenilor, potrivit legii13.
Îndatorirea de rezervă şi de discreţie, cunoscută şi în majoritatea sistemelor naţionale ale
funcţiei publice se regăseşte prevăzută expres şi de Statutul funcţiei publice europene. Această
îndatorire îi interzice funcţionarului public divulgarea informaţiilor de care are cunoştinţă din
exercitarea funcţiei sale.
Din conţinutul articolului 17 din Statutul funcției publice europene conchidem că
„rezerva/discreția profesională” reprezintă o îndatorire foarte importantă , ceea ce a determinat
legiuitorul să o reglementeze nu doar ca pe o simplă „discreţie", ci în formula „cea mai mare
discreţie", evocându-se astfel importanţa deosebită care i-a fost acordată.
Din punct de vedere al conţinutului ei, această îndatorire vizează orice informaţie de care
funcţionarul ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiei sale dacă respectivele informaţii nu au fost făcute
deja publice sau nu sunt accesibile pentru public.
Mai mult decât atât, această obligaţie subzistă atât în timpul exercitării funcţiei, cât şi după
încetarea raportului de funcţie publică europeană.
Prin articolul 19 se reglementează un aspect specific al obligaţiei de discreţie, respective
dreptul funcţionarului de a dezvălui în justiţie sau în faţa comisiei de disciplină, informaţii de care ia
cunoştinţă datorită funcţiei sale. Funcţionarului european îi este astfel interzis, prin articolul 17 alin.
2 să publice sau să facă să dea publicităţii, singur sau în colaborare, vreun text ce are legătură cu
activitatea Comunităţilor, fără să aibă autorizarea necesară emisă de autoritatea învestită cu puterea
de numire.Această autoritate este la rândul ei obligată să emită autorizaţia respectivă, ea nu o poate
refuza decât dacă publicaţia respectivă ar fi de natură să prejudicieze interesele legitime ale
Comunităţilor. Obligaţia de discreţie este generală, sub rezerva autorizării, şi se regăseşte şi la alte
categorii de funcţionari internaţionali, cum ar fi cei din cadrul ONU, NATO .
Îndatorirea de rezerva a funcţionarului european se concretizează, conform articolului 12, în
obligaţia acestuia de a se abţine de la orice act sau comportament care s-ar putea reflecta negativ
asupra funcţiei sale.
12
Care este permisă numai cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, în conformitate cu dispoziţile
articolul 7 alineatul 4 al Codului de conduită a funcţionarilor publici români.
13
Care este permisă numai cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, în conformitate cu dispoziţile
articolul 7 alineatul 4 al Codului de conduită a funcţionarilor publici români.

6
Analiza acestei îndatoriri nu poate ignora raportarea ei la un drept fundamental, pe care l-am
identificat a fi, în partea consacrată drepturilor, libertatea de exprimare, care presupune în exerciţiul
ei o atitudine de rezervă, care reprezintă obligaţia corespunzătoare dreptului respectiv.
La ora actuală, obligaţia de discreţie profesională trebuie armonizată cu problema
transparenţei în administraţia publică, viu discutată de doctrina din toate statele.

Discreția profesională VS principiul transparenței

Obligația de reținere în manifestarea opiniilor, în special a opiniilor politice, este o obligație


a funcționarilor publici de natură să nu aducă prejudicii serviciului public sau autorității ierarhice și
să nu se creeze impresia că administrația nu respectă obligația de neutralitate.
Referindu-ne la obligația de discreție profesională, aceasta derivă din obligația
funcționarului de a servi statul cu credință și constituie un principiu general, aplicabil chiar în lipsa
unei reglementări. În plus, această îndatorire are o dublă semnificație: pe de o parte obligația de
păstrare a secretului profesional cu privire la problemele de serviciu care prin natura lor trebuie să
rămână secrete, iar pe de altă parte, obligația la discreție profesională.
Deși obligația de discreție este în aparentă contradicție cu cerința transparenței
administrative, cu publicitatea documentelor, deoarece transparența există pentru majoritatea datelor
și informațiilor pentru care funcționarul public nu are obligația de reținere, „discreția” se menține în
legătură și cu circularele interne și uneori este înțeleasă, voit, greșit de către funcționarii publici.
Corectă este înțelegerea concepției moderne a transparenței administrative ce determină
motivarea actelor administrative, precum și obligarea funcționarilor publici de a satisface solicitările
de informare ale publicului, în limitele legale.
Desigur, concilierea obligației de discreție profesională cu cea de informare a publicului,
depinde de gradul de dezvoltare socială, decizia politică, de echilibrul ce trebuie realizat între
necesitățile serviciilor publice și cerințele de informație, de transparență ale publicului.
Obligației funcționarilor europeni de a informa cetățenii europeni, îi corespunde dreptul
acestora de a avea acces la documentele europene. În atare context, trebuie făcută diferența în acest
context între două cazuri în care este necesară comunicarea de documente.
Primul este cel în care cererea emană de la public, iar cel de-al doilea este când cererea nu
emană de la public.
În primul caz, funcționarul european trebuie să respecte regulile aflate în cele două coduri
enumerate mai sus. De exemplu, dacă o cameră de comerț națională dorește să ia cunoștință de un
nou document ce are legătură cu activitatea sa și care a fost aprobat, această cerere este conformă
regulilor descrise.
În cel de-al doilea caz, în care un funcționar comunică o informație din proprie inițiativă,
mai ales dacă această informație influențează imaginea și funcționarea instituției din care face parte
(acesta poate fi cazul unor informații controversate), dovedește necunoașterea și încălcarea
dispozițiilor de rezervă prevăzute de Statut.
În consecință se poate ivi un conflict între cele două obligații, cea de a informa cetățenii și
cea de a se abține în a face declarații publice care ar putea aduce atingere demnității funcției publice.

7
Bibliografie
Acte normative
1) H. G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei
funcționarilor publici, Publicat în Monitorul Oficial nr. 530 din 14 iulie 2008.
2) Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică Publicată în
Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003
3) Ordonanța de Urgență a Guvernului OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul
Administrativ, Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai
2007 şi din nou modficată şi completată
4) Statutul Funcţionarilor Comunităţilor Europene, adoptat prin Regulamentul CE, EURATOM
nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcţionarilor
Comunităţilor Europene

Literatura de specialitate
1) V. Vedinaş, (2004), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu
modificările ulterioare, republicată, comentată, Ediția a III-a revăzută şi adăugită, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2004
2) Iorgovan, V. Gilescu, (1986), Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Partea
introductivă. Funcţia publică din administraţia de stat, Tipografia Universităţii din
Bucureşti,
3) Negulescu Paul, (1934),Tratat de drept administrativ, vol I, Editura Mârvan, Bucureşti

Publicații
1) Asociaţia română pentru transparenţă în „Transparenţa decizională în administraţia
publică” (sursă: http://www.apd.ro/files/publicaţii/Transparenţa decizională în administraţia
publică.pdf )

8
Răspunsuri la posibilele întrebări pentru un interviu afferent unei funcții
publice europene
1. Ce vă motivează?

Principalul aspect care mă motivează este posibilitatea de a avansare profesională. Accesând


o funcție europeană, voi avea posibilitatea de a-mi pune în practică deprinderile teoretice și de a-mi
exersa abilitățile de corelaționare, într-un context cu oportunități net superioare funcției publice din
România. Este vorba despre o motivație intrinsecă, care derivă în principiu din nevoia de reușită
profesională și de dezvoltare.

2. Cum vă conformați dispozițiilor superiorilor dvs.?

În ceea ce privește relația cu superiorii, vorbim despre un raport de subordonare care se


bazează pe respect și corectitudine, ceea ce implică automat o conduită morală și asumată atât din
parte angajatului, cât și din partea angajatorului. În calitate de angajat, cataloghez dispozițiile
acestuia drept puncte de orientare în demersul profesional, motiv pentru care analizez cu atenție
sarcinile și indicațiile pe care mi le oferă, le tratez cu responsabilitate și depun toate diligențele în
vederea îndeplinirii acestora cu brio, într-un timp util.

3. Cum faceți față criticilor?

În momentul în care mă aflu în ipostaza de a fi „victima” unor critici, prefer să mă


concentrez asupra conținutului lor, și nu a modului în care au fost expuse. Cu alte cuvinte, criticile
sunt făcute să ne ajute să realizăm că există anumite aspecte pe care trebuie să le îmbunătățim (fie la
modul în care acționăm, fie la modul în care relaționăm, sau chiar modul în care ne organizăm).
Orice critică trebuie preluată drept o sursă de motivare spre perfecționare. Este totuși
important să distingem scopul pentru care ne-a fost adresată critică: să ne demoralizeze (o critică
neconstructivă din partea unui coleg cu care suntem în conflict) sau să ne stimuleze (din partea unui
prieten, sau a unui superior care dorește să ne vadă progresând). Indiferent de situație, personal,
preiau criticile drept un feedback vis-à-vis de modul în care îmi desfășor activitatea,ceea ce mă ajută
să descopăr percepția celorlalți asupra mea.

4. Care este stilul dvs. de lucru?

În ceea ce privește stilul personal de lucru, afirm cu convingere că sunt o persoană


organizată și calculată, întrucât îmi planific toate activitățile în avans și încerc să îmi aloc un anume
interval de timp pentru fiecare sarcină pe care o am de îndeplinit.
Experiența acumulată în urma job-urilor pe care le-am avut până în prezent, constituie pentru
mine un atu în vederea planificării eficiente a activităților legate de locul de muncă. Fiecare sarcină
care îmi revine reprezintă un angajament pe care îl preiau cu seriozitate. De regulă nu lucrez într-un

9
stil alert, îmi aloc suficient timp pentru a îndeplini sarcinile cu brio, însă nu depășesc timpul
estimate anterior pentru a finaliza un anumit aspect (doar în cazul în care apar lucruri neprevăzute ce
nu țin de persoana mea). Atunci când mi se solicită ajutorul de către un coleg de muncă, îmi pun la
dispoziție timpul și cunoștiințele pentru a-I furniza ajutorul necesar.
Consider că un aspect important referitor la stilul de lucru al oricărui angajat este seriozitatea
cu care tratează sarcinile care i se atribuie, motiv pentru care atunci când mi se încredințează o
sarcină depun toate eforturile pentru a o realiza în persoană, refuz să încredințez altei persoane
atribuțiile care sunt de obligația mea, însă nu refuz ajutorul sau recomandările celor din jur (și care
sunt în măsură să furnuzeze acest ajutor).

4.1.Lucrați în echipă?

Munca în echipă reprezintă un aspect foarte important în cadrul unui loc de muncă,
indiferent de domeniul de activitate, lucrul în echipă fiind de fapt secretul unei relaționări
armonioase și menținerea echilibrului în relațiile colegiale de la locul de muncă. De regulă sunt o
persoană care preferă mai mult sarcinile individuale, însă nu am refuzat niciodată ocaziile de a lucra
în echipă. Din experiențele de la ultimele locuri de muncă am învățat că este foarte important să
asculți părerile tuturor colegilor înainte de a te orienta spre o anumită modalitate de soluționare a
problemei și,de asemenea, este important să accepți ajutorul atunci când situația respectivă solicită
acest lucru. Lucrul în echipă ajută angajații să lucreze mai repede și mai efficient dacă există o bună
comunicare și o corectă repartizare a sarcinilor. De asemenea, lucrând în echipă înveți să asculți, să
motivezi oamenii, să ajuți și să te temperezi pe tine însuți.

4.2.Care sunt abilitățile dvs. interpersonale?

Abilitățile interpersonale care mă definesc sunt, în principal, abilitatea de comunicare atât


verbal, cât și scrisă – abilitate pe care o deprinsesem încă din perioada studiilor liceale, și pe care am
reușit să o perfecționez prin contactul direct cu publicul, datorită job-urilor pe care le-am avut până
în prezent. Abilitatea de a vorbi în public este de asemenea un atu pe care l-am dezvoltat, și pe care
îl consider esențial în cariera unui funcționar public European. De asemenea, posed abilitatea de
colaborare eficientă în echipă și de management al conflictelor, întrucât remedierea conflictelor este
necesară pentru a evita situațiile tensionate care ar putea afecta reușita echipei. Având în vedere
exigențele impuse de angajator la ultimul loc de muncă, care m-au impulsionat să lucrez constant la
anumite aspect legate de modul în care acționez și lucrez, am dezvoltat abilitatea de (auto)critică
constructivă, a cărei utilitate o regăsesc cu fiecare ocazie în care îmi doresc să mă perfecționez .
Alte abilități interpersonale cheie care mă caracterizează sunt abilitatea de a socializa, de a asculta,
de gândire creativă, de motivare, de autocontrol.

5. Sunteți un bun jucător în echipă?

Dacă raportăm sintagma „jucător de echipă” la domeniul de activitate profesională, consider


că pot fi catalogată drept un „pion de bază” în cadrul unei echipe de angajați, întrucât abilitățile
interpersonale care mă caracterizează și pe care am reușit să le dezvolt de-a lungul timpului îmi
permit să mă adaptez cu ușurință oricărui mediu de lucru. Motivul pentru care afirm acest lucru este,
în principiu, faptul că la locurile de muncă anterioare, colegii (și chiar angajatorul însuși) s-au arătat
10
mulțumiți vis-à-vis de aportul pe care l-am adus la materializarea sarcinilor de echipă, și au
continuat să îmi solicite implicarea activă în alte proiecte de echipă. Un exemplu concret de la
ultimul loc de muncă este reprezentat de momentul în care am reușit să elaborez un document-tip
conform unor exigențe legislative, ceea ce a reprezentat un real ajutor pentru colegii mei întrucât le-
a facilitat îndeplinirea sarcinilor individuale.

6. Cum lucrați în echipă?

Din experiențele anterioare la locurile de muncă, am deprins abilitatea de a mă adapta


situațiilor care solicită lucrul în echipă. Un aspect important este conștientizarea rolului echipei și a
misiunii acesteia, întrucât în aceste situații trebuie să ne concentrăm asupra îndeplinirii obiectivelor
echipei și nu a intereselor personale. De regulă nu am întâmpinat dificultăți în a colabora cu
membrii echipei în cadrul activităților de serviciu, dovedind o bună capacitate de comunicare și
înțelegere, ascultare, autocontrol, empatie. Atunci când mi se solicită să mă implic în proiectele de
echipă sau sarcinile în grup, încep prin a analiza rolul fiecărui coleg în echipă pentru a stabili cum
urmează să acționez și care sunt sarcinile care îmi revin. Atunci când există „semne” care trădează
izbucnirea unui conflict, de regulă, prefer să privesc lucrurile din exterior pentru a nu acționa cu
subiectivitate, analizez cauza conflictului și îmi ofer ajutorul în vederea remedierii acestuia. Nu sunt
o fire autoritară, ci accept opiniile și părerile celorlalți atunci când sunt justificate și sunt rationale.

7. Când ați început activitatea într-un nou loc de muncă, cum ați stabilit relații bune cu
noii colegi și cu conducerea?

Este firesc ca în cadrul primelor interacțiuni cu noii colegi și cu superiorii la un loc de


muncă , anagajatul să manifeste o oarecare reticență și timiditate. Pentru a stabilii relații „bune” cu
colegii și conducerea, la locurile de muncă anterioare, am adoptat o atitudine prietenioasă, deschisă,
încercând să dovedesc astfel dorința de integrare în grup. În relația cu colegii, am încercat să
deschid subiecte de discuții diverse, de la felul în care se desfășoară activitatea în mod obișnuit la
respectivul loc de muncă, până la dezbaterea unor subiecte personale - preferințe din aria hobby-
urilor, planuri de viitor (pe termen scurt), impresii, țeluri. Pentru a stabili o relație „sănătoasă” cu
superiorii, am încercat să dau dovadă de interes vis-à-vis de locul de muncă, să tratez cu seriozitate
sarcinile și indicațiile oferite, și să manifest o dorință constantă de informare pentru a acumula cât
mai multe informații, și să mă implic activ în orice activitate în a cărei materializare puteam aduce
un aport benefic.

8. Ce ați face dacă superiorii v-ar aloca o sarcină pe care nu sunteți pregătit să o
îndepliniți?

Atunci când ne aflăm în ipostaza de a ni se aloca sarcini pe care nu ne considerăm pregătiți


să le îndeplinim, este important să nu le refuzăm, ci să acceptăm respectivele îndatoriri ca pe
obligație vis-à-vis de dezvoltarea noastră profesională.
Personal, aș accepta respectiva sarcină tocmai pentru a depăși teama de eșec și pentru a-mi
demonstra atât mie, cât și superiorilor, că un angajat bun este un angajat care nu refuză provocarea
de a se autodepăși.

11
În primul rând, faptul că nu ești „pregătit” presupune că ai anticipat posibilitatea unei
asemenea situații, iar acum, în fața faptului împlinit, trebuie să acționezi astfel încât temerile să fie
învinse de reușită.Documentarea,cercetarea, planificarea, stabilirea obiectivelor sunt primii pași în
vederea materializării unei sarcini. Chiar dacă nu ești pregătit, este important să nu refuzi, să nu negi
faptul că mai sunt lucruri pe care trebuie să le îmbunătățești și să soliciti ajutorul când situația o
impune.

9.Cum abordați un proiect obișnuit?

În realizarea unui proiect există o serie de aspecte pe care, de regulă, prefer să le încadrez cu
prioritate din fază incipientă. Planul pe care îl urmez presupune :
-identificarea și formularea principalei probleme sau chestiuni care trebuie rezolvată prin proiect
- formularea obiectivelor proiectului
-structurarea proiectului
-planificarea fiecărei etape și alocarea unui timp corespunzător.
Indiferent de gradul de dificultate al proiectului sau complexitatea lui, acesta trebuie tratat cu
aceeași seriozate pentru realizarea lui. Dacă vorbim despre un proiect în echipă, avem mereu în
vedere repartizarea sarcinilor în funcție de aptitudinile și calificarea fiecărui membru.

10.Cum lucrați în condiții de stres?

Stresul reprezintă, de cele mai multe ori, un factor perturbator pentru desfășurarea
activităților în care suntem implicați. Acesta ne poate afecta rațiunea și ne poate determina să luam
decizii eronate.
În ceea ce mă privește, stresul acționează ca un stimul care mă determină să performez într-
un ritm mult mai rapid. Deși există situații când tind să mă suprasolicit din cauza stresului, de cele
mai multe ori încerc să mă focalizez asupra obiectivelor principale pe care trebuie să le realizez și să
îmi planific fiecare acțiune.
Există mai multe cauze care determină apariția stresului și, de aceea,trebuie să identificăm
motivul pentru care s-a instalat acest factor perturbator și cum putem să îl anihilăm. În condiții de
stres, tind de cele mai multe ori să îmi evaluez de mai multe ori activitatea și felul în care acționez,
pentru a mă asigura că rezultatele nu au fost afectate. De asemenea, stresul mă determină să fiu mult
mai exigentă cu mine însămi și să îmi focalizez atenția doar asupra lucrurilor importante și de
maximă urgență care trebuie solicitate. Autocontrolul este de asemenea un aspect important de care
trebuie să ținem cont atunci când lucrăm în condiții de stres.

12
Rezultate test EPSO

13