Dokumen - Tips Poduri Metal

5/24/2018 podurimetal-slidepdf.com
CUPRINS
PREFAŢĂ 5

1. CARACTERISTICI DE CALCUL ALE SECŢIUNILOR 7
2. CARACTERISTICI DE CALCUL UTILIZATE ÎN EC 3 16
3. ALCĂTUREA CONSTRUCTIVĂ A 28
ELEMENTELOR COMPRIMATE
4. FENOMENUL DE PIERDERE A STABILITĂŢII 40
5. BARE CU SECŢIUNE UNITARĂ. 53

FORŢE CRITICE DE FLAMBAJ
6. BARA CU SECŢIUNE UNITARĂ. 73

EXEMPLE DE CALCUL
7. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC 84

CU SECŢIUNE COMPUSĂ
8. STABILITATEA PEREŢILOR ELEMENTELOR COMPRIMATE 97
9. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE CONFORM EC 3 110
10. LUNGIMI DE FLAMBAJ 132
11. ELEMENTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE CU ÎNCOVOIERE 141
12. VERIFICAREA LA OBOSEALĂ 168
13. STABILITATEA GENERALĂ A TĂLPII COMPRIMATE 175
14. ELEMENTE REALIZATE DIN PROFILE 186

TUBULARE UMPLUTE CU BETON
15. CONSOLIDAREA ELEMENTELOR COMPRIMATE 199

BIBLIOGRAFIE 207

3
http://slidepdf.com/reader/full/poduri-metal 1/70

CONTENT
PREFACE 5

1. DESIGN CARACTERISTICS OF SECTIONS 7
2. DESIGN SECTION CHARACTERISTICS USED IN EC 3 16
3. CONSTRUCTIVE DESIGN OF COMPRESSION MEMBERS 28

4. STABILITY PHENOMENON 40
5. UNIFORM COMPRESSION MEMBERS. 53

CRITICAL BUCKLING FORCES
6. UNIFORM COMPRESSION MEMBERS. 73

WORKED EXAMPLES
7. BUILT-UP COMPRESSION MEMBERS. 84
8. MEMBER WALLS STABILITY 97

9. STEEL PLATE STABILITY ACCORDING TO EC 3 110
10. BUCKLING LENGTHS 132
11. UNIFORM MEMBERS IN BENDING AND AXIAL COMPRESSION 141
12. FATIGUE VERIFICATIONS 168
13. GENERAL STABILITY OF TRUSSES 175
14. CONCRETE – FILLED STEEL TUBULAR HOLLOW SECTION 186

15. COMPRESSION MEMBERS CONSOLIDATION 199
REFERENCES 207

4

PREFAŢǍ
Structurată pe 15 module de calcul specific, cu scopul de a permite o cât mai

bună sistematizare a materialului tehnic prezentat, lucrarea Elemente metalice
comprimate, urmăreşte să prezinte noţiunile fundamentale privind calculul
elementelor comprimate ale structurilor de construcţii şi poduri metalice, având la bază
normele europene de proiectare EN 1993-1, EN 1993-2 şi EN 1994-2.
Lucrarea permite asimilarea normelor europene de proiectare a construc ţiilor din
oţel, preluate şi de ţara noastr ă, de către studenţii Facultăţii de Construcţii, cu deosebire a
celor de la Ciclul de master , precum şi de către inginerii specialişti din domeniu.
Modulele de calcul teoretic sunt înso ţite de exemple, analize şi aplicaţii numerice
rezolvate de autori, care facilitează în ţelegerea metodologiei de aplicare a bazei de calcul
prezentată în euronorme.
Exprimăm mulţumiri anticipate tuturor celor care vor aduce observa ţii şi propuneri
de îmbunătăţire a materialului editat sub această formă combinată de teorie şi aplicaţii.
Apreciem că lucrarea r ăspunde cerinţelor necesare unei lucr ări de specialitate,
având calitatea necesar ă pentru învăţământul superior tehnic de construcţii.
Autorii
5

PREFACE
Structured on 15 specific design modules, to offer a good systematization

of the technical material, the book Compression steel members, has the main
scope to present the fundamental notions regarding the design of the steel constructions
and bridges according to the European codes EN 1993-1, EN 1993-2, and EN 1994-2.
The work facilitates the understanding of the application methodology of the
European norms by the students of the Civil Engineering Faculty, especially MS students
and is also adressed to engineers who work in the design field of the steel structures.
The theoretical design modules are accompanied by working examples solved by
authorsWeto respond better
would like to the objective
to express thanks inundertaken
anticipationbytothe
all book.
those who might contribute to
the improvement of the material by making both theory and working examples
observations and suggestions.
It is belief that the present work meets requirements of a typical technical-
constructions education standard.
Authors
6

1 CARACTERISTICI DE CALCUL A SECŢIUNILOR
1.1. Aspecte generale

În primele module ale lucr ării se vor prezenta caracteristicile geometrico - sectoriale ale
secţiunii barelor cu pereţi subţiri (BPS), prezentate detaliat la disciplina de Rezistenţ a materialelor,
precum şi caracteristici legate de calculul elementelor de construcţii şi poduri metalice în
conformitate cu normativul SR EN 1993 (EC 3).
Se apreciază c ă celelalte caracteristici de calcul ale secţiunii (arie brută, arie netă, moment
static, moment de iner ţie, modul de rezistenţă) sunt bine cunoscute de la disciplinele de Mecanica
construc ţ iilor , acestea având o utilizare „curentă” în activitatea de dimensionare şi verificare a
structurilor.
O atenţie deosebită în practica de proiectare trebuie acordat ă sistemului de axe în care se
lucreaz , acesta nefiind unitar în cadrul disciplinelor de specialitate, normative i standarde de
proiectare,
ă programe de calcul etc., tabelul 1.1. În lucrare se va utiliza sistemul de axe ş EN 1993.
Tabelul 1.1
Rezistenţa materialelor;
Material Tabele de produse
EC3, Tabele cu
tehnic laminate (neactualizate)
europrofile
Sistem
de axe
Observaţie:
În calculele de stabilitate (ex. flambaj prin încovoiere-r ăsucire, flambaj lateral), în cazul secţiunilor
monosimetrice, axele principale se aleg în mod uzual ca în figura 1.1.
Fig.1.1
1.2. Caracteristici geometrico - sectoriale ale BPS

Coordonata (aria) sectorial ă la BPS cu sec ţi une deschisă
Coordonata (aria) sectorială a unui punct curent S(s), care se determină în raport cu un pol
P(yP , zP ) , se notează cu ωP (s ) şi se defineşte prin integrala:
7

∫
ωp (s) = r P ⋅ ds [L2 ] (1.1)
sQ
unde rP este distanţa de la punctul P la tangenta dus ă în punctul curent M al axei mediane a BPS
> 0 dacă raza vectoare r P parcurge arcul ds în sens orar), fig. 1.2.
(produsul r P ⋅ ds
ωP (s) , Fiec
ărui punct de pe axa mediană a BPS, S(y,z), îi corespunde o valoare proprie pentru
de aceea aria sectorială ωP (s) poate fi privită ca o coordonată a punctului respectiv. Ea
reprezintă dublul ariei delimitate de raza polar ă origine PQ, raza polar ă PS a punctului considerat,
şi por ţiunea QMS din axa mediană a BPS.
Coordonata sectorială depinde de poziţia

polului P(y P , z P ) şi de poziţia punctului origine
Q(s Q ) , de măsurare a ariei sectoriale. Punctul
Q(s Q ) se numeşte punct sectorial nul
(ωP (sQ ) = 0 ) .
Reprezentând grafic legea de variaţie a
ariei sectoriale funcţie de arcul s, se obţine
diagrama sectorială ωP .
Coordonata sectorial ă principal ă ω(s ) , este
aria sectorială care se determină faţă de acel pol
C(y c , z c ) şi acel punct sectorial nul O(y 0 , z 0 ) care
satisfac condiţiile:
a a a
∫0 ω ⋅ y ⋅ dA = 0 ; ∫0 ω ⋅ z ⋅ dA = 0 ; ∫0 ω ⋅ dA = 0 (1.2)
Fig. 1.2. Coordonata sectorial ă

la BPS profil deschis
Polul C (y c , z c ) care satisface primele două condiţii (1.2) se numeşte pol principal şi
coincide cu centrul de încovoiere al secţiunii, iar punctul sectorial nul O(y 0 , z 0 ) care satisface
ultima condiţie (1.2) se numeşte punct sectorial nul principal.
Dacă se cunoaşte diagrama coordonatelor sectoriale ωP determinate faţă de polul arbitrar
P
C((yy c ,, zz c )) , cui ajutorul
P P ş punctul sectorial nul arbitrar Q(s Q ) , se poate preciza poziţia polului principal
relaţiilor:
1
∫∫
y c = yP + ω ⋅ z ⋅ dA
Iy A P
(1.3.a)
1
z c = zP − ∫∫ ω ⋅ y ⋅ dA
Iz A P
(1.3.b)
Coordonata sectorială a punctului sectorial O(s 0 ) faţă de un punct sectorial nul arbitrar, se
determină din relaţia:
a
QO 1 QS
ω (s) = ω (s) ⋅ ds (1.4)
A 0
∫
8

Coordonata (aria) sectorial ă la BPS cu sec ţi une închisă
Aria sectorială pentru BPS profil închis o singur ă dată are expresia:

s
ds
s
g ∫ s
0 r
ωP = ωP − Ω ds = ωP − Ω a r (1.5)
g ∫
unde:
ωP - aria sectorială corespunzătoare tubului deschis, figura 1.3;
s
ds
sr = ∫g
s
- lungimea redusă a arcului s;
0
ds
a r = ∫g - lungimea redusă a conturului axei mediane a BPS profil închis;
Ω = r ⋅ ds - dublul ariei delimitat ă de axa mediană a BPS.

∫
Aria sectorial ă generalizat ă principal ă
ω este acea arie sectorial ă generalizată care
satisface condiţiile:
∫ ω ⋅ y ⋅ dA = 0
∫ ω ⋅ z ⋅ dA = 0 (1.6)
⋅ dA = 0
∫ ωPolul principalC (y c , z c ) coincide cu
centrul de încovoiere şi are coordonatele:
Fig. 1.3. Coordonata sectorial ă
la BPS profil închis
1
Iy ∫ P
y c = yP + ω ⋅ z ⋅ dA (1.7.a)
z c = z P − 1 ∫ ωP ⋅ y ⋅ dA (1.7.b)
Iz
∫
Condiţia ω ⋅ dA precizează poziţia punctului sectorial nul principal O(y 0 , z0 ) .
Observaţii:
Pentru simplificarea calculelor în vederea determinării poziţiei polului principal C se recomandă să
fie avute în vedere următoarele:
• sistemul de axe coordonate Gyz este central principal;
• dacă secţiunea admite o axă de simetrie, punctul sectorial nul Q se ia la intersec ţia acesteia cu axa
mediană a profilului, acesta fiind chiar punctul sectorial principal O;
• pentru determinarea coordonatelor polului principal C , poate fi folosită regula de integrare
Vereşceaghin, atunci când axa median ă este poligonală (în această situaţie diagramele ωp , y şi z
sunt liniar variabile);
• dacă axa mediană a BPS admite o axă de simetrie polul principal C se află pe această axă;
9

• la secţiunile BPS a căror axă mediană este alcătuită din segmente concurente, polul principal C se
află în punctul de intersecţie al acestor segmente;
• la profilele care au simetrie polar ă, centrul de încovoiere-r ăsucire coincide cu centrul de simetrie
polar ă, care este şi centrul de greutate al secţiunii;
• în cazul secţiunilor BPS care au două axe de simetrie, centrul de r ăsucire coincide cu centrul de
greutate al secţiunii barei;
• în
în cazul secţiunilor închise
locul coordonatelor urmeazăă coordonatele
ω seseutilizeaz aceeaşi calegeneralizate ω . profil deschis, cu observaţia că
ca în cazul BPS
În figura 1.4. se prezintă poziţia polului principal C pentru câteva secţiuni de BPS.
Fig. 1.4. Pozi ţ ia polului principal C
Momentul static sectorial
Momentul static sectorial S ω , al por ţiunii de secţiune cuprinsă între punctele O(s 0 ) şi S(s)

se defineşte ca fiind:
s
∫
S ω = ω ⋅ dA [ L4 ] - pentru secţiuni deschise (1.8.a)
s0
s
∫
S ω = ω ⋅ dA [ L4 ] - pentru secţiuni închise (1.8.b)
s0
Momentul static sectorial SRω ,

al por ţiunii de secţiune cuprinsă între punctul R(s = 0 ) , care
este originea de măsurare a arcelor şi punctul curent S(s) de pe axa mediană a BPS, este:
s
SRω ∫0
= ω ⋅ dA - pentru BPS profil deschis (1.9.a)
s
R
S ω = 0 ω ⋅ dA - pentru BPS profil închis
∫ (1.9.b)
Punctele de maxim ale diagramei SRω sunt puncte de nul sectorial.
10

Momentul de iner ţi e dirijat
Momentul de iner ţie dirijat, Id , este prin definiţie:

Id = r 2 dA
∫ [ L4 ] (1.10)
A
Momentul de iner ţi e sectorial
Momentul de iner ţie sectorial Iω şi Iω sunt definite prin relaţiile:

Iω = ω 2 ⋅ dA
∫ [ L6 ] - la BPS profil deschis (1.11.a)
A
∫
Iω = ω ⋅ dA
2
[ L6 ] - la BPS profil închis (1.11.b)
A
Momentul de iner ţie dirijat şi momentul de iner ţie sectorial sunt caracteristici geometrice ale
întregii sec
secţiunile cuţiunii, calcululă poligonal
axa median lor poateă. fi f ăcut utilizând regula de integrare Vere şceaghin pentru
Momentul de iner ţi e echivalent (convenţ ional)
BPS profil deschis:
Momentul de iner ţie echivalent (convenţional) la r ăsucire liber ă a BPS profil deschis, It , se

calculează cu relaţia:
a
1 3
It =
3 ∫
g ds (1.12)
0
În cazul profilelor deschise alcătuite din mai multe dreptunghiuri înguste, momentul de
iner ţie convenţional la r ăsucire liber ă este egal cu suma momentelor de iner ţie convenţionale ale
por ţiunilor componente.
Dacă pe por ţiuni, grosimea “g” este constantă, expresia pentru It este:

1 n
It =
3 j=1∑a j ⋅ g j3 (1.13)
Pentru profilele laminate formula de calcul pentru It este de forma:

c n 3
∑
It = 3 j=1 a j ⋅ g j (1.14)
unde c este un coeficient ce depinde de forma secţiunii transversale a profilului şi ţine seama de
efectele racordării dintre dreptunghiurile elementelor separate, tabelul 1.2.
Tabelul 1.2
Tipul secţiunii C
Profil I laminat 1,20
Profil U laminat 1,12
Profil cornier, grinzi I sudate f ăr ă rigidizări 1,00
Grinzi I sudate cu rigidizări dese 1,50
Grinzi I nituite 0,50
11

BPS profil închis:
Momentul de iner ţie echivalent (convenţional) la r ăsucire liber ă a BPS profil închis, Ir , se
calculează cu relaţia:
Ω2
Ir = It + (1.15)
∫
ds
g
unde:
∫
Ω = r ⋅ ds - este dublul ariei delimitate de axa mediană a BPS profil închis;
1 - momentul de iner ţie convenţional al BPS, contur închis,
It = ∫ g3 ⋅ ds care se consider ă de secţiune inelar ă deschisă.
3
1.3. Exemple de calcul

E1. Exemplu numeric 1
Să se calculeze caracteristicile geometrico – sectoriale ale sec ţ iunii din figura E1.1.
Cu sistemul de axe din figura E1.1 rezultă: Iy= 9005.6 cm4; Iz=706.25 cm4; A=60 cm2.
Deoarece secţiunea are o axă de simetrie, centrul de r ăsucire se va afla pe această axă; se
va calcula numai abscisa yc.
Se alege polul P, la intersec ţia

axei de simetrie y-y cu axa mediană a
profilului şi se trasează diagramele
coordonatelor sectoriale ωP şi a
ordonatelor z, figura E1.2.
ω1P = ωP3 = 0; ωP2 = 15 ⋅ 10.5 = 157.5 cm2 ;

ωP3 = - 15 ⋅ 10,5 = −157.5 cm2 .

Fig. E1.1
Se calculează abscisa centrului de r ăsucire, integrând cu regula Vereşceaghin diagramele

ωP şi z.
1
2 ⋅ ⋅ 157,5 ⋅ 10,5 ⋅ 15 ⋅ 1,5
Rezultă: y c = −2.75 − 2 = − 6.88 cm .
9005,6
Se trasează diagrama ω faţă de punctul C, figura E1.3, calculând:
ω1 = −ω3 = 4.13 ⋅ 15 = −61.95 cm 2 ; ω2 = −ω 4 = −61.95 + 15 ⋅ 10.5 = 95.55 cm 2
12


Fig. E1.2
Se calculează momentul de iner ţie sectorial, Iω , integrând diagrama ω cu ea însăşi:

⎛ 1 2 1 2 1 2 ⎞
Iω = 2⎜ ⋅ 61.95 ⋅ 15 ⋅ ⋅ 61.95 ⋅ 1 + ⋅ 61.95 ⋅ 4.13 ⋅ ⋅ 61.95 ⋅ 1.5 + ⋅ 95.55 ⋅ 6.37 ⋅ ⋅ 95.55 ⋅ 1.5 ⎟
⎝ 2 3 2 3 2 3 ⎠
Se obţine:
Iω = 112 385 cm 6
Momentul de iner ţie convenţional la

r ăsucire liber ă It este:
1
It = (30 ⋅ 13 + 2 ⋅ 10 ⋅ 1.53 ) = 32.5 cm 4
3
Caracteristicile geometrice ale secţiunii
transversale sunt centralizate în tabelul E1.1.
Fig. E1.3
Tabelul E1.1
Ag YP yC Iy Iz It I iy
iz i02
U.M. cm2 cm cm cm 4 4
cm cm 4 6
cm cm cm cm2
60 2.75 6.88 9005.6 706.25 32.5 112 385 12.25 3.43 209.2
Să se calculeze caracteristicile geometrico – sectoriale ale sec ţ iunii din figura E2.1.
Cu sistemul de axe din figura E2.1, rezultă:

Iy=2.642 ⋅ 10 6 cm4; Iz=3.953 ⋅ 10 6 cm4; A=928 cm2.
13

Fig. E2.1
Deoarece secţiunea are o axă de

simetrie, centrul de r ăsucire se va afla pe
această axă; se va calcula numai abscisa zc.
Se alege polul P, la intersec ţia axei
de simetrie z-z cu axa mediană a profilului şi
se trasează diagramele coordonatelor
sectoriale ωP şi a ordonatelor y, figura E2.2.
4 2
ωP = 70 ⋅ 122,5 = 8575 cm ;
ωP5 = 8575 + 20 ⋅ 122,5 = 11025 cm 2 ;
ωP6 = 8575 − 20 ⋅ 122,5 = 6125 cm 2
Se calculează abscisa centrului de

r ăsucire, integrând cu regula Vereşceaghin
diagramele ωP şi y şi rezultă:
Fig. E2.2
⎧ 8575 ⋅ 122,5 ⋅ 70 + 3 ⋅ 40 [(2 ⋅ 11025 + 6125 ) ⋅ 50 + (11025 + 2 ⋅ 6125 ) ⋅ 90]⎫

2 ⋅ ⎨1.2 ⎬
2 6
z c = −51 − ⎩ 6
⎭ =
3.953 ⋅ 10
= −51 − 57,8 = −108.8 cm
Se trasează diagrama ω faţă de punctul C, figura E2.3 şi se calculează momentul de

iner ţie sectorial, Iω , integrând diagrama ω cu ea însăşi.
14

Fig. E2.3

Se obţine:
⎧⎪ 5780 2 ⋅ 100 ⎛ 4046 2 ⋅ 57. 8 4529 2 ⋅ 64.7 ⎞
Iω = 2 ⋅ ⎨2 ⋅ + 1,2⎜⎜ + ⎟+
⎟
⎪⎩ 3 ⎝ 3 3 ⎠
40 ⎫
+ 3 ⋅ [(2 ⋅ 923 + 8135 ) ⋅ 923 + (2 ⋅ 8135 + 923) ⋅ 8135 ]⎬ = 1.223 ⋅ 1010 cm6 .
6 ⎭
Momentul de iner ţie convenţional la r ăsucire liber ă It este:
1
It = (200 ⋅ 23 + 2 ⋅ 120
⋅ 1.23 + 2 ⋅ 40 ⋅ 33 ) = 1 392 cm 4 .
3
Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale brute sunt centralizate în tabelul E2.1.
Tabelul E2.1
2
Ag ZP zC Iz Iy It I

iy iz i0
x 106 x 106 x 1010
U.M. cm2 cm cm cm4 cm cm cm2
cm4 cm4 cm6
928 51 108,8 3.953 2.642 1392 1.223 53.36 65.26 18 944

15

2 CARACTERISTICI DE CALCUL
UTILIZATE ÎN EC 3
2.1. Coeficienţi par ţiali de siguranţă
Coeficienţii par ţiali de siguranţă utilizaţi în euronorme pentru calculul elementelor au
următoarele valori:
γ M0 = 1.00 ;
γ M1 = 1.10 (pentru clădiri, γ M1 = 1.00 );
γ M2 = 1.25
2.2. Clasificarea secţiunilor transversale

Scopul clasificării secţiunilor transversale este acela de a identifica în ce m ăsur ă rezistenţa
lor şi capacitatea de rotire sunt limitate de apariţia pierderii stabilităţii locale.
Sunt definite patru clase de sec ţiuni transversale:
Secţiuni transversale Clasa 1 – sunt cele care permit formarea articula ţiilor plastice, care
pot atinge, f ăr ă reducerea rezistenţei, capacitatea de rotire cerută de modelul de calcul plastic.
Secţiuni transversale Clasa 2 – sunt cele care permit dezvoltarea momentului de

încovoiere plastic al secţiunii, dar care posedă o capacitate de rotire limitată din cauza pierderii
stabilităţii locale.
Secţiuni transversale Clasa 3 – permit dezvoltarea numai a momentului de încovoiere

elastic al secţiunii, dar pentru care pierderea stabilităţii locale poate împiedica dezvoltarea
momentului plastic.
Secţiuni transversale Clasa 4 – sunt cele pentru care pierderea stabilităţii locale se
produce în unul sau mai mulţi pereţi ai secţiunii transversale, înainte de a atinge limita de curgere.
Pentru secţiunile Clasa 4, pot fi utilizate lăţimile eficace pentru a lua în considerare
reducerea de rezistenţă din efectele pierderii locale a stabilităţii.
Stabilirea clasei secţiunii transversale depinde de raportul l ăţime pe grosime a pereţilor
supuşi la compresiune.
Prin pereţi supuşi la compresiune se înţelege fiecare perete al secţiunii transversale, par ţial
sau total comprimat, sub efectul grupării de încărcări considerate.
Pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase
diferite, clasa unei sec ţ iuni transversale fiind definit ă prin clasa cea mai mare a pereţ ilor săi
comprimaţ i . De asemenea clasa secţiunii transversale poate fi diferită pentru solicitarea de
compresiune axială sau pentru solicitarea de încovoiere.
Valorile limită ale supleţilor pereţilor comprimaţi sunt prezentate în tabelele 2.1.
Toate clasele de secţiuni pot fi verificate în raport cu rezisten ţa lor elastică, cu condiţia
utilizării pentru Clasa 4 a caracteristicilor secţiunii transversale eficace.
16


Tabelul 2.1.a
INIMI (pereţi perpendiculari pe axa de încovoiere) şi
TĂLPI (pereţi interiori paraleli cu axa de încovoiere)
CLASA Încovoiere Compresiune Încovoiere şi compresiune
Distribuţ ia
tensiunilor
(semnul “+”
pt compresiune)
pentru α > 0,5 :
1 c / t ≤ 72ε c / t ≤ 33ε t ≤ 396 εα/(≤130,α5 −: 1)

c / pentru
c / t ≤ 36ε / α
pentru α > 0,5 :
c / t ≤ 456 ε /(13α − 1)
2 c / t ≤ 83ε c / t ≤ 38ε
pentru α ≤ 0,5 :
c / t ≤ 41,5ε / α
Distribuţ ia
tensiunilor
(semnul “+”
pt compresiune)
pentru ψ > −1 :
c / t ≤ 42ε /( 0,67 + 0,33ψ )
3 c / t ≤ 124 ε c / t ≤ 42ε
pentru ψ ≤ −1 :
c / t ≤ 62ε (1 − ψ ) ( −ψ )
ε = 235 / f y f y (N/mm2) 235 275 355 420 460
ε 1 0,92 0,81 0,75 0,71
17

Tabelul 2.1.b
TĂLPI ÎN CONSOLĂ:
Talpa încovoiată
CLASA Talpa comprimată şi comprimată
margine comprimată margine întinsă
Distribuţ ia tensiunilor
(semnul “+” pt
compresiune)
9ε 9ε
1 c / t ≤ 9ε c/t ≤ c/t ≤
α α α
10ε 10ε
2 c / t ≤ 10ε c/t ≤ c/t ≤
α α α
Distribuţ ia tensiunilor
(semnul “+” pt
compresiune)
3 c / t f ≤ 14ε c / t f ≤ 21ε k σ , k σ - coeficient de voalare
ε = 235 / f y f y (N/mm2) 235 275 355 420 460

ε 1 0,92 0,81 0,75 0,71
2.3. Caracteristici ale secţiunilor eficace

Calculul caracteristicilor secţiunilor eficace ale secţiunilor transversale de clasa 4 se
bazează pe lăţimile eficace ale pereţilor comprimaţi.
Lăţimile eficace ale pereţilor comprimaţi sunt definite în tabelul 2.2.a pentru pere ţii interiori
ai secţiunii şi în tabelul 2.2.b pentru pereţii în consolă.
Coeficientul de reducere ρ se determină astfel:
18


- pereţi interiori ai secţiunii:
⎧1 − pentru λ p ≤ 0.673
⎪
ρ = ⎪⎨ λp − 0,055 (3 + Ψ ) (2.1.a)
≤ 1 − pentru λ p > 0.673, unde (3 + ψ ) ≥ 0
⎪⎩ λ2p
- pereţi comprimaţi în consolă:
⎧1 − pentru λ p ≤ 0.748
⎪
⎪
ρ = ⎨ λp − 0,188 (2.1.b)
⎪ 2
≤ 1 − pentru λ p > 0.748
⎪⎩ λp
− f y bp / t 235
unde: λ p = σ cr = 28,4 ⋅ ε ⋅ k σ ; ε = f y
k σ - coeficientul de voalare, tabelul 2.2.a şi tabelul 2.2.b.
bp (notată şi cu b) - lăţimea peretelui considerat, definită conform tabelelor pentru
stabilirea clasei secţiunii transversale.
Un calcul foarte exact ţine cont şi de grosimea cordoanelor de sudur ă, în cazul secţiunilor
alcătuite sudat.
În cazul pereţilor prevăzuţi cu rigidizări marginale, calculul se bazează pe ipoteza că
rigidizarea lucrează ca o grindă pe mediu elastic, iar acest mediu elastic are o rigiditate tip resort
care depinde
peretelui de rigiditatea la încovoiere a pereţilor plani adiacenţi şi de condiţiile de margine ale
respectiv.
Axa neutr ă (trecând prin centrul de greutate) a sec ţiunii eficace se va decala cu o distan ţă
„e” faţă de cea a secţiunii brute şi se va ţine cont de momentul suplimentar ΔM = N ⋅ e N , dacă
secţiunea este supusă la efort axial (fig. 2.1 ).
În practică această deplasare a axei neutre se poate neglija, ceea ce permite o evaluare

mai rapidă a capacităţii portante, doar sub solicitarea de compresiune centrică, conducând la o
uşoar ă supraestimare a capacităţii elementului.
Fig.2.1
19

Tabelul 2.2.a
PEREŢI INTERIORI COMPRIMAŢI
Distribuţ ia tensiunilor Lăţ imea eficace
(semnul “+” pt. compresiune) beff
ψ = +1:
b eff = ρ ⋅ b p

b e1 = 0,5 ⋅ b eff
b e2 = 0,5 ⋅ b eff
1> ψ ≥ 0 :
b eff = ρ ⋅ b p
2 ⋅ b eff
b e1 =
5−ψ
b e2 = b eff − b e1
ψ<0:
bp
b eff = ρ ⋅ b c = ρ ⋅
1− ψ
b e1 = 0,4 ⋅ b eff
b e2 = 0,6 ⋅ b eff
ψ = σ 2 / σ1 +1 1> ψ >0 0 0> ψ >-1 -1 -1 > ψ > -3

Coeficientul 8,2
de voalare 4,0 7,81 7,81 − 6,29 ψ + 9,78ψ 2 23,9 5,98( 1 − ψ ) 2
kσ 1,05 + ψ
Alternativ, pentru 1 ≥ ψ ≥ −1:

16
kσ =
[(1 + ψ ) + 0,112(1 − ψ ) 2 ] 0,5 + (1 + ψ )
2
20

Tabelul 2.2.b
PEREŢI COMPRIMAŢI ÎN CONSOLĂ
Distribuţ ia tensiunilor Lăţ imea eficace
(semnul “+” pt compresiune) beff
1 > ψ ≥ 0:

b eff = ρ ⋅ b p
ψ <0:
bp
b eff = ρ ⋅ b c = ρ ⋅
1− ψ
ψ = σ 2 / σ1 +1 0 -1 + 1 ≥ ψ ≥ −1
Coeficientul de
0.43 0.57 0.85 0.57 − 0.21 ψ + 0.07ψ 2
voalare k σ
1> ψ ≥ 0:

b eff = ρ ⋅ b p
ψ <0:
bp
b eff = ρ ⋅ b c = ρ ⋅
1− ψ
ψ = σ 2 / σ1 +1 1 > ψ > 0 0 0 > ψ > −1 -1

Coeficientul de 0.578 2
voalare k σ 0,43 ψ + 0.34 1.70 1.70 − 5ψ + 17.1ψ 23.8
21

2.4. Exemple numerice

Să se evalueze aria efectiv ă a sec ţ iunii din figura E1.1, a unei bare solicitat ă la
compresiune axial ă. Bara este alc ătuit ă din oţ el S 235 (a se vedea şi exemplul 1.3-E2).
A g = 928 cm 2
Iy = 2.642 ⋅ 10 6 cm 4

6 4
Iz = 3.953 ⋅ 10 cm
Iω = 1.223 ⋅ 10 6 cm6
Fig. E1.1
Sec ţ iunea transversal ă eficace
Aria eficace a tălpilor
Talpa superioar ă
Talpa superioar ă se descompune în două elemente rezemate pe o singur ă latur ă

(consolele) şi placa
Consolele interioar
sunt ă dintre
supuse inimile secuniform
la compresiune ţiunii, rezemat ă pe
ă, figura două laturi.
E1.2.
σ2
c / t = 14. 7 > 14ε ⇒ Clasa 4 ; σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa profilului este k σ = 0.43
bp / t 29.4 / 2
λp = = = 0.79 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 0.43
λ p − 0.188
Rezultă: ρ = 2
= 0.96
Fig. E1.2 λp
Lăţimea eficace a tălpii b eff = ρ ⋅ bp = 0 .96 ⋅ 29.4 = 28.0 cm .
Por ţiunea de talpă dintre inimi,

figura E1.3, placă rezemată pe două
laturi, comprimată uniform:
c / t = 69. 4 > 42 ε ⇒ Clasa 4 ;
σ
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = 2 = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa
Fig. E1.3 profilului este k σ = 4
22

bp / t 138.8 / 2
λp = = = 1.22 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 4
⎛ ⎞
⎜ 0.22 ⎟ 1 ⎛ 0.22 ⎞ 1
Pentru Ψ = 1 rezultă ρ = ⎜1 − − ⎟ ⋅ − = ⎜1 − ⎟⋅ = 0.67
⎜ ⎟ ⎝ 1.22 ⎠ 1.22
p p
Lăţimea eficace a tălpii: ⎝ λ ⎠ λ
b eff = ρ ⋅ bp = 0 .67 ⋅ 138.8 = 93 cm , beff .1 = beff .2 = b eff / 2 = 46.5 cm .
Talpa inferioar ă
Fiecare talpă este alcătuită din două console (plăci rezemate pe o singur ă latur ă), figura

E1.4, comprimate uniform.
c / t = 6.47
< 9ε ⇒
σ 2Clasa 1
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = = +1
σ1
Rezultă ρ = 1
Fig. E1.4
Aria eficace a inimii
Inima profilului este un element rezemat pe dou ă laturi, supus la compresiune uniformă,
figura E1.5.
c / t = 100 > 42 ε ⇒ Clasa 4

σ
σ 2 = σ1 ⇒ ψ = 2 = +1; k σ = 4
σ1
Fig. E1.5
λp = bp / t = 120 / 1.2 = 1.76 > 0.673

28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 1⋅ 4
⎛ ⎞
⎜ 0.22 ⎟ 1 ⎛ 0.22 ⎞ 1
Pentru Ψ = 1 rezultă ρ = ⎜1 − − ⎟ ⋅ − = ⎜1 − ⎟⋅ = 0.50
⎜ ⎟ ⎝ 1.76 ⎠ 1.76
⎝ λp ⎠ λp
h eff = 0.50 ⋅ 120 = 60 cm ; h eff .1 = h eff .2 = h eff / 2 = 30 cm
Secţiunea eficace a profilului este prezentat ă în figura E1.6.
23

Rezultă aria secţiunii eficace:
A eff = 2(75.7 ⋅ 2 + 40 ⋅ 3 + 2 ⋅ 30 ⋅ 1.2)

2
A eff = 686.8 cm
Fig. E1.6

Să se stabileasc ă clasa sec ţ iunii şi aria efectiv ă, pentru sec ţ iunea din figura E2.1, bara fiind
solicitat ă la compresiune axial ă. Elementul este alc ătuit din oţ el S 355.
Observaţ ie: Punctul „S” (shear) este echivalent cu punctul „C” (centrul de încovoiere - r ăsucire din
literatura tehnic ă română ).
Oţel: S 355; f y = 355 N / mm 2

ε = 235 / f y = 0.81
A g = 174 cm 2
I y = 1 .179 ⋅ 105 cm 4
I z = 2 .145 ⋅ 10 4 cm 4
I w = 8.93 ⋅ 10 6 cm 6
W y.el .t = 2885 cm 3
W y.el .c = 5321 cm 3
Fig. E2.1
Clasa sec ţ iunii. Sec ţ iunea efectiv ă
Talpa superioar ă
Talpa comprimată este alcătuită din două plăci în consolă, solicitate la compresiune
uniformă, figura E2.2.
ψ = 1 ; k σ = 0.43
Fig. E2.2
24

c (500 − 8 ) / 2
= = 13.67 > 14ε = 11.34 ⇒ clasa 4
t 18
bp / t 246 / 18
λp = = = 0.91 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43
λ p − 0.188
ρ= 2
λp = 0.87 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.87 ⋅ 246 = 214 mm
Talpa inferioar ă
Talpa inferioar ă comprimată este alcătuită din două plăci în consolă, solicitate la
compresiune uniformă, figura E2.3.
ψ = 1 ; k σ = 0.43
Fig. E2.3
c (300 − 8 ) / 2
= = 12.17 > 14ε = 11.34 ⇒ clasa 4
t 12
bp / t 146 / 12
λp = = = 0.81 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81 ⋅ 0.43
λ p − 0.188
ρ= 2
= 0.95 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.95 ⋅ 146 = 139 mm
λp
Inima
Inima este o placă rezemată pe două laturi, solicitată la compresiune uniformă, figura E2.4.
ψ = 1 ; k σ = 4

Fig. E2.4
M
c 600
= = 75 > 42 ⋅ ε = 34.02 ⇒ clasa 4
t 8
bp / t 600 / 8
λp = = = 1.63 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 4
λ p − 0.055 (3 + ψ )
ρ= 2
= 0.53 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.53 ⋅ 600 = 318 mm
λp
Rezultă:
b e1 = b e2 = b e = b eff / 2 = 159 mm
25

Secţiunea transversală a barei este Clasa 4.
Secţiunea
compresiune efectivă ăa înbarei
este prezentat figura pentru
E2.5. solicitarea de
A eff = 138.24 cm 2
Fig. E2.5

Să se stabileasc ă clasa sec ţ iunii şi caracteristicile efective, pentru sec ţ iunea din figura E3.1
(identic ă cu cea din exemplu 2.4-E2), bara fiind solicitat ă în acest caz la încovoiere pur ă.
Elementul este alc ătuit din oţ el S 355.
Oţel: S 355; f y = 355 N / mm 2

ε = 235 / f y = 0.81
A g = 174 cm 2
I y = 1 .179 ⋅ 10 5 cm 4
I z = 2 .145 ⋅ 10 4 cm 4
I w = 8.93 ⋅ 10 6 cm 6
W y.el .t = 2885 cm 3
W y.el .c = 5321 cm 3
Fig. E3.1
Clasa sec ţ iunii. Sec ţ iunea efectiv ă
Talpa superioar ă
Talpa comprimată este alcătuită din două plăci în consolă, solicitate la compresiune uniformă,

figura E3.2.
ψ = 1;

k σ = 0.43
Fig. E3.2
26

c (500 − 8 ) / 2
= = 13.67 > 14ε = 11.34 ⇒ clasa 4
t 18
bp / t 246 / 18
λp = = = 0.91 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43
λ p − 0.188
ρ= 2
λp = 0.87 ⇒ b eff = ρ ⋅ b p = 0.87 ⋅ 246 = 214 mm
Inima
Inima este o placă rezemată pe două laturi, solicitată la încovoiere, figura E3.1.

z 398 202
σ 2 = − 2 σ1 = − σ1 = −1 .97 ⋅ σ1 ⇒ Ψ = −1.97 < −1 α = = 0.34 < 0.5 ;
z1 202 600
W y.el.c
Observaţie: Ψ≈
Wy.el.t
c 600
t = 8 = 75 < 36ε / α = 85.7 ⇒ Clasa 1
Secţiunea transversală a barei este Clasa 4 = max [clasă talpă; clasă inimă].
Secţiunea efectivă pentru solicitarea de

încovoiere este prezentată în fig. E3.3.
A eff = 162 .5 cm 2
I y.eff = 1.123 ⋅ 10 5 cm 4
I = 1.513 ⋅ 10 4 cm 4
z.eff
I w = 8.391 cm 6
Wy.eff .t = 2854 cm 3
Fig. E3.3
Observaţie:
În cazul în care secţiunea transversală

ar fi dublu simetrică, figura E3.4, am avea:
Ψ = −1
c 600
83 ⋅ ε = 67.23 < = = 75 < 124 ⋅ ε = 100.44
t 8
Inima Clasa 3
Fig. E3.4
27

3 ALCĂTUIREA CONSTRUCTIVĂ
A ELEMENTELOR COMPRIMATE
3.1. Aspecte generale
Modul de alcătuire al barelor drepte solicitate la eforturi axiale depinde de tipul construc ţiei
din care acestea fac parte, de m ărimea efortului axial la care sunt supuse şi de natura acestuia,
respectiv întindere sau compresiune.
Barele drepte solicitate la eforturi axiale intr ă de regulă în alcătuirea grinzilor cu zăbrele,
dar pot fi întâlnite şi ca elemente independente (stâlpi, piloni, etc.).
Barele cu solicitări reduse se alcătuiesc din unul sau mai multe profile laminate, iar cele mai
puternic solicitate se realizează de secţiune compusă, din profile laminate U sau I, solidarizate
între ele continuu sau discontinuu. De asemenea pot fi utilizate bare alc tuite din platbande
îmbinate între ele prin sudur ă sau nituire. Barele solicitate la eforturi axiale auă cel puţin o axă de
simetrie, aflată în planul de simetrie al structurii şi care este totodată şi plan al acţiunii încărcărilor
exterioare.
În figura 3.1 sunt prezentate câteva tipuri de secţiuni de bare solicitate la eforturi axiale.
Fig. 3.1. Sec ţ iuni de bare solicitate la eforturi axiale
28

3.2. Solidarizarea elementelor componente

ale secţiunii transversale
Barele solicitate la eforturi axiale (întindere sau compresiune) pot fi de secţiune unitar ă sau
compusă.
În categoria secţiunilor unitare intr ă şi barele cu secţiune compusă, ale căror ramuri sunt
apropiate la distanţa unui guseu (utilizate mai ales ca elemente ale contravântuirilor).
Barele de secţiune compusă pot fi realizate în una din variantele:
• bare din elemente alipite;
• bare din elemente puţin depărtate;
• bare din elemente mult depărtate.
Elementele componente ale secţiunilor barelor compuse se solidarizează astfel încât să li
se asigure o comportare de ansamblu apropiată celor de secţiune unitar ă.
În cazul barelor de secţiune compusă, distanţele între nituri, şuruburi sau piesele de
solidarizare discontinuă trebuie să respecte anumite valori limită, date în tabelul 3.1.
La alcătuirea barelor solicitate axial, trebuie avute în vedere următoarele recomandări şi
prescrip•ţ ii normative:
nu se admit secţiuni compuse la care ambele axe principale ale sec ţiunii transversale
sunt imateriale (nu taie materialul ramurilor);
• la barele alcătuite din elemente puţin depărtate, intervalul dintre elemente trebuie să
permită accesul în vederea întreţinerii (cur ăţire şi vopsire) a pieselor componente,
figura 3.2;
• dacă distanţa “tg”, figura 3.3, a barelor compuse îndeplineşte condiţiile t g ≥ 15 mm şi
t g ≥ h / 6 , spaţiile dintre feţele învecinate ale pieselor se lasă libere, în caz contrar acest
spaţiu se umple cu o furur ă continuă.
Solidarizarea elementelor componente ale secţiunii se face cu plăcuţe (fururi) nituite sau
sudate:
• în lungul barei distanţa între fururi se ia diferit pentru barele întinse şi cele comprimate,
aceasta depinzând de raza de giraţie, i1 , a unui element independent în raport cu axa
z1 , paralelă cu axa principală z, imaterială a întregii secţiuni (tabelul 3.1);
• se recomand ă ca pe lungimea unei bare comprimate, compus ă din elemente puţin
depărtate, să se prevadă cel puţin două fururi cu rol de solidarizare;
• barele compuse din elemente mult depărtate se solidarizează cu plăcuţe, zăbreluţe sau
diafragme. În cazul solidarizării cu plăcuţe a elementelor barelor compuse, num ărul
plăcuţelor trebuie să fie par (numărul de intervale dintre pl ăcuţe să fie impar);
• în cazul solidarizării cu zăbreluţe, cele mai utilizate moduri de z ăbrelire sunt cele date în
figura 3.4;
Fig. 3.2. Condi ţ ii pentru realizarea între ţ inerii
29

Tabelul 3.1
30

Fig. 3.3. Spaţ iu între profile
Fig. 3.4. Moduri curente de z ăbrelire
Secţiunile unitare cele mai des folosite sunt următoarele:

- secţiuni dublu T;
- secţiuni cheson deschise, π;
- secţiuni cheson închise.
Pentru barele comprimate ale grinzilor principale cu zăbrele se folosesc în special secţiuni
cheson
funcţiuni:deschis sau închis. În acest caz, solidarizările barelor comprimate îndeplinesc următoarele
- leagă pereţii chesonului, obligând conlucrarea lor;
- stabilizează pereţii împotriva voalării, având deci rolul de rigidizări;
- împiedică deformarea pereţilor în cazul unor acţiuni locale.
Solidarizările se amplasează, în principiu, în toate nodurile comprimate, în special în
dreptul reazemelor, a antretoazelor şi în punctele de aplicare a unor sarcini locale. Solidarizările se
realizează din diafragme transversale fixate de pere ţi, fie cu corniere, în cazul alc ătuirii secţiunilor
prin nituire, figura 3.5, fie prin sudare, în cazul secţiunilor alcătuite sudat, figura 3.6;
31

Fig. 3.5. Diafragme la bare alc ătuite nituit
Fig. 3.6. Diafragme la bare alc ătuite sudat
Diafragmele nu se sudează direct de pereţii chesoanelor, ci prin intermediul unor plăcuţe

intermediare. În acest mod se evit ă executarea cordoanelor transversale efortului principal în
lungul barei, care ar conduce la o suprapunere periculoas ă a eforturilor din bar ă cu cele produse
de sudur ă.
În figura 3.7 se prezintă bare cu secţiune compusă, realizate din două ramuri, solidarizate
între ele cu plăcuţe sau zăbreluţe.
32


Fig. 3.7. Bare cu sec ţ iune compusă
Solidarizarea barelor compuse în dreptul guseelor
Pentru ca barele cu secţiune compusă să se comporte ca o sec ţiune unitar ă, acestea se

solidarizeaz ă în dreptul guseului.
Solidarizarea se realizează atât în interiorul guseelor, cât şi imediat în afar ă. Solidarizările
se pot realiza din plăcuţe sau cupoane de profile laminate, figura 3.8.
33

Fig. 3.8. Solidarizarea barelor compuse în dreptul guseelor
3.3. Alcătuirea barelor grinzilor cu zăbrele

Principii de alc ătuire a sec ţi unilor
Dimensiunile secţiunilor transversale ale barelor depind de următorii factori:

- valoarea efortului axial;
- semnul efortului;
- modul de alcătuire a secţiunii:
34

• cu un perete;
• cu doi pereţi.
- metoda de îmbinare folosită:
• cu nituri sau şuruburi;
• îmbinare sudată.
În alegerea secţiunilor transversale ale barelor se pleacă de la secţiunea tălpii comprimate.
Stabilind dimensiunile secţiunii transversale a tălpii, înălţimea h şi lăţimea b, acestea se menţin
constante în lungul grinzii, adaptarea sec ţiunii la variaţia eforturilor se face prin varia ţia grosimii
platbandelor la secţiunile sudate. Fiind bar ă comprimată, materialul se distribuie cât mai departe
de centrul de greutate al secţiunii, dar se are în vedere şi faptul că prin aceasta creşte consumul
de material pentru elementele de leg ătur ă (solidarizări, diafragme), iar pe de altă parte, dezvoltând
secţiunea pe înălţime iau naştere eforturi suplimentare în bare, datorită prinderii rigide în noduri.
În literatura tehnică există relaţii prin care se determină cele două dimensiuni – h şi b
pentru talpa comprimată, dimensiuni ce se adoptă şi pentru talpa întinsă.
Cu notaţiile din figura 3.9, dimensiunile h şi b se stabilesc astfel:
Fig. 3.9. Dimensiunile t ălpii comprimate
• relaţiile lui SCHAPER:

h(cm) = L(m) − L2 (m) / 400 (3.1.a)
b(cm) = h( cm) − 0,1⋅ L(m) , L<50 m (3.1.b)
b(cm) = h( cm) − 0,2 ⋅ L(m) , L>50 m (3.1.c)
• relaţiile HARTMANN:
b(cm) = 20
+ 0,4 ⋅ L(m) (3.2.a)
h(cm) = b ( cm) + 0,1⋅ L(m) (3.2.b)
• relaţiile lui SCHULTZ:

⋅ L(m)
320
h(cm) = (3.3.a)
320 + L(m)
b(cm) = h(cm ) − (0,1...0,2) ⋅ L(m) (3.3.b)
Observaţie: Înălţimea h se limitează la 1/10 din lungimea teoretic ă a barei.
După stabilirea dimensiunilor principale ale sec ţiunii transversale a tălpilor comprimate (h şi

b), se aleg elementele secţiunii care să satisfacă condiţiile constructive privind grosimea minimă a
platbandelor şi dimensiunile minime ale profilelor laminate care se pot utiliza, încheind etapa de
predimensionare.
În continuare se verifică condiţiile care trebuie satisf ăcute de bar ă şi anume:
• condiţia de rezistenţă;
• condiţia de stabilitate a barelor comprimate;
• condiţia de stabilitate a pere ţilor la barele comprimate;
• condiţia de oboseală;
• condiţiile constructive (acces pentru întreţinere).
În funcţie de mărimea solicitărilor, secţiunile tălpilor se pot executa cu un perete sau cu doi
pereţi. La alcătuirea secţiunii barelor trebuie avute în vedere anumite reguli şi recomandări, astfel:
35

- secţiunile cu doi pereţi se alcătuiesc din două ramuri amplasate simetric faţă de planul
de simetrie al grinzii;
- secţiunile orizontale şi înclinate vor avea un element continuu, amplasat astfel încât s ă
protejeze celelalte componente de ac ţiunea apei etc.;
- se vor evita secţiuni în formă de jgheab;
- materialul din secţiune va fi repartizat preponderent în cei doi pereţi paraleli cu guseele,
- pentru
numărulo scurgere cât mai
elementelor directă a eforturilor;
componente ale unei secţiuni să fie minim, iar sortimentul de
laminate să fie cât mai redus;
- nu se admit bare compuse la care ambele axe ale secţiunii să fie imateriale (să nu
intersecteze materialul);
- să se respecte condiţia prin care să fie posibilă întreţinerea barelor (cur ăţare, vopsire).
Sec ţ iunea barelor
În figurile 3.10...3.13 sunt prezentate

secţiuni de bare utilizate la grinzile cu z ăbrele
de poduri metalice.
Fig. 3.10. Sec ţ iunile barelor alc ătuite nituit,

cu un perete
Fig. 3.11. Sec ţ iunile barelor alc ătuite nituit, cu doi pereţ i
36

Fig. 3.12. Sec ţ iunile barelor sudate, cu un perete
Fig. 3.13. Sec ţ iunile barelor sudate, cu doi pere ţ i
37

3.4. Prinderea barelor în noduri

Aşa cum bine se cunoaşte, una din regulile de baz ă în alcătuirea grinzilor cu zăbrele, este
centrarea tuturor barelor în nod. Pentru zăbrele centrarea nu reprezintă nici o dificultate, însă
tălpile având secţiunea variabilă, centrarea se execută după excentricitatea medie conform relaţiei:
e= ∑nei (3.4)
Barele se prind în noduri cu nituri, şuruburi sau sudat.
Câteva precizări privind rezolvarea constructivă a prinderii barelor în noduri vor fi

prezentate în continuare:
• zăbrelele se introduc cât mai aproape de nodul teoretic;
• prinderea zăbrelelor direct de elementele tălpii este posibilă când eforturile în ele sunt
mici şi în consecinţă numărul elementelor de prindere este redus;
• prinderea zăbrelelor în nod prin intermediul guseelor se face atunci când acestea
transmit eforturi mari, iar prinderea poate fi:
-- prindere
prindere prin
prin suprapunere
suprapunere şdirect
i eclisă;ă;
- prindere cu eclisă şi furur ă.
În figura 3.14 se prezintă două detalii de prindere prin suprapunere directă, niturile lucrând
la forfecare simplă şi presiune pe gaur ă.
Fig. 3.14. Prinderi prin
suprapunere direct ă a barei
În figura 3.15 se prezintă un detaliu de prindere prin suprapunere şi eclisă, niturile
n1 lucrează la dublă forfecare, iar niturile n2 la forfecare simplă.
Fig. 3.15. Prinderea prin

suprapunere şi eclisă
38

Un exemplu de prindere cu eclis ă şi furur ă este prezentat în figura 3.16, unde niturile
n1 lucrează la dublă forfecare, iar grupul de nituri n2 , care transfer ă jumătate din efortul din profil
lucrează la forfecare simplă.
Fig. 3.16. Prindere cu eclisă şi furur ă
Prinderea sec ţi unilor casetate în noduri

Prinderea zăbrelelor cu secţiune casetată în nodurile grinzilor cu zăbrele cu perete dublu se
face prin suprapunere introducând sec ţiunea casetată între cele două gusee. Pentru a putea
realiza prinderea capetele barelor casetate se prelucrează, existând două posibilităţi:
• transformarea secţiunii casetate, în dreptul guseului într-o secţiune dublu T, figura 3.17;
• prinderea secţiunilor casetate prin orificii practicate în pere ţii normali pe planurile
guseelor, figura 3.18.
Fig. 3.17. Prinderea sec ţ iunii casetate în nod (varianta I)
Fig. 3.18. Prinderea sec ţ iunii casetate în nod (varianta II)
39

4 FENOMENUL DE PIERDERE AL STABILITĂŢII
4.1. Stări de echilibru

Teoria clasică a stabilităţii precizează condiţiile în care un sistem structural, sau un element
structural aflat iniţial în stare de echilibru, încetează a mai fi stabil. În termeni generali, stabilitatea
unui sistem fizic poate fi definită ca abilitatea sistemului respectiv de a se întoarce în starea de
echilibru iniţială, după ce a fost uşor perturbat.
Pentru un sistem mecanic fenomenul de pierdere a stabilit ăţii elementelor de rezistenţă
utilizate în construcţii poate fi descris utilizând noţiunile de mecanică clasică.
Considerând energia totală, E , introdusă în sistem de către o for ţă perturbatoare, se poate
scrie următoarea ecuaţie de echilibru, în virtutea legii de conservare a energiei:
E = Ec + Ep = constant (4.1)
în care:
- Ec - este energia cinetică a sistemului;
- Ep - este energia potenţială a acestuia.
O creştere a energiei cinetice este însoţită de o scădere a energiei potenţiale si invers, în
conformitate cu legea conservării energiei. Dacă sistemul este iniţial într-o configuraţie de echilibru
cu energie potenţială minimă, atunci energia potenţială din ecuaţia de conservare a energiei creşte
si în aceste condiţii energia cinetică datorată mişcării sistemului, trebuie să scadă. Astfel,
deplasarea din starea iniţială de echilibru în urma perturb ării sistemului cu o for ţă exterioar ă va
r ămâne mică si starea de echilibru este una stabilă.
Acest fenomen poate fi foarte bine ilustrat pe modelul mecanic binecunoscut din figura 4.1,
cu ajutorul unui corp rigid sferic pe o suprafaţă curbă. Dacă în starea iniţială de echilibru sfera se
află pe o suprafaţă concavă (figura 4.1a), atunci echilibrul este stabil; dacă sfera este scoasă din
poziţia iniţială cu energie potenţială minimă, aceasta va începe să oscileze si, în cele din urmă, va
reveni la poziţia de echilibru. Dacă sfera se afla pe o suprafaţă convexă, într-o poziţie de energie
potenţială maximă (figura 4.1c), atunci o perturbare a pozi ţiei iniţiale conduce la creşterea energiei
cinetice, respectiv la scăderea energiei potenţiale si sfera se va îndepărta cu viteză tot mai mare
de poziţia iniţială de echilibru. În acesta situaţie se spune că echilibrul este instabil. Starea de
echilibru indiferent este ilustrată de modelul mecanic prin sfera pe un plan orizontal (figura 4.1b), în
care pentru orice vecinătate a poziţiei iniţiale de echilibru, energia potenţială este aceeaşi.
Fig.4.1. Analogia între comportamentul modelului mecanic cu corp rigid si

comportamentul unui element structural pentru definirea st ărilor de echilibru [39]
40

Se poate face o analogie între comportamentul modelului mecanic cu corp rigid şi

comportamentul unui element structural (bara comprimată) pentru definirea stărilor de echilibru ale
acestuia. Se presupune bara ideală comprimată (perfect dreaptă, f ăr ă imperfecţiuni, cu un
comportament de material perfect elastic) din figura 4.1.a, aflată iniţial în stare nedeformată,
solicitată la o for ţă axială de compresiune N .
Dacă se perturbă poziţia de echilibru a acesteia, spre exemplu cu o for ţă concentrată de
intensitate redusăprin
echilibru stabil, , aplicat ă orizontal la mijlocul înălţimii, bara va suferi o încovoiere. Poziţia de
analogie cu modelul mecanic, presupune ca după anularea for ţei
perturbatoare, bara revine în poziţia dreaptă sub acţiunea for ţei N . Dacă se măreşte treptat for ţa N ,
se constată că bara revine din ce în ce mai greu la poziţia iniţială nedeformată după anularea for ţei
perturbatoare. Pentru o anumită valoare a for ţei de compresiune N = N cr , bara nu mai revine în
poziţia iniţială după anularea for ţei perturbatoare si va r ămâne în poziţia deformată sub acţiunea
for ţei N cr . Aceasta este situaţia de echilibru indiferent pentru bara comprimată, în care, la limită, pot
exista sub acţiunea for ţei de compresiune N cr , două configuraţii de echilibru a barei: pozi ţia iniţială
dreaptă, în absenţa for ţei perturbatoare, sau poziţia deformată, după ac ţiunea for ţei perturbatoare
cu intensitate redusă.
Dacă for ţa de compresiune este mai mare decât valoarea N cr , bara se deformează
accentuat la cea mai mică for ţă perturbatoare. Depăşirea lui N cr conduce la pierderea stabilităţii
echilibrului (cedarea elementului prin pierdere de stabilitate, sau cedarea elementului prin flambaj).
Situaţia N > N cr corespunde situaţiei de echilibru instabil.
4.2. Flambajul prin bifurcarea echilibrului

Exemplele intuitive prezentate anterior arată că stabilitatea unui sistem este legat ă de
energia potenţială a acestuia. Cu toate acestea, stabilitatea unui sistem elastic (a unui element
structural sau a unei structuri) poate fi exprimată si prin conceptul de rigiditate al sistemului. Cu
referire la figura 4.1.a, în cazul modelului mecanic, derivata energiei poten ţiale în raport cu
deplasarea este rigiditatea sistemului dată de panta suprafeţei.
În cazul barei comprimate, rigiditatea sistemului este dată de rigiditatea la încovoiere a
acesteia, care depinde de secţiunea transversală, lungimea barei, modulul de elasticitate al
materialului din care este alcătuită si nu în ultimul rând de condi ţiile de rezemare. Toate aceste
caracteristici reprezintă, în calculul structurilor pentru construc ţii, parametrii care condiţionează
fenomenul de instabilitate.
În consecinţă, o rigiditate pozitivă a sistemului implică o stare stabilă de echilibru, în timp ce
în situaţia de echilibru indiferent rigiditatea devine nulă. Pentru o structur ă de rezistenţă, rigiditatea
este dată sub forma matriceală (matricea de rigiditate a structurii), care dacă este pozitiv definită
garantează starea de echilibru stabil a structurii. Punctul în care starea unui element sau sistem
structural elastic trece din starea de echilibru stabil în cea de echilibru indiferent define şte “starea
limită de stabilitate” a elementului sau a structurii.
Comportamentul barei ideale comprimate poate fi definită prin caracteristica for ţă de
compresiune – săgeată la mijlocul barei deformate, a şa cum se arată în graficul din figura 4.2 [36].
Punctul critic din acest grafic, corespunzător atingerii for ţei Ncr , după care, pentru o for ţă
perturbatoare foarte mică deplasările sistemului devin mari şi se produce flambajul barei, se
numeşte “punct de bifurcare”. Acest tip de pierdere a stabilit ăţii echilibrului unui element structural
(sau a unei structuri), în care în punctul de bifurcare sunt posibile două forme de echilibru, aşa cum
se arată si în figura 4.2, una descrisă de caracteristica for ţă-deplasare primar ă de echilibru
(echilibru instabil în configuraţia nedeformată), respectiv de caracteristica secundar ă de echilibru,
în configuraţia deformată (curba post-critică), se numeşte pierdere de stabilitate prin bifurcarea
echilibrului, sau flambaj prin bifurcare.
Dacă bara nu este iniţial dreaptă (există imperfecţiuni, definite printr-o curbur ă iniţială a
barei), săgeata creşte odată cu încărcarea N şi nu se mai produce o pierdere de stabilitate brusc ă
prin bifurcarea echilibrului. În acest caz există o creştere continuă accentuată a deplasărilor, aşa
cum se mai
caz, nu aratăexist
în figura 4.3
ă o limit [36],ăacest
ă strict fenomen fiind denumit “divergen ţă a echilibrului” şi, în acest
de stabilitate.
41

Fig. 4.2. Stabilitatea barei comprimate drepte f ăr ă

imperfec ţ iuni. Flambaj prin bifurcarea echilibrului
Dacă materialul r ămâne elastic, aşa cum s-a presupus iniţial, rigiditatea barei comprimate,
dată de panta caracteristicii for ţă – deplasare, este întotdeauna pozitivă, dar o creştere mică de
for ţă axială implică un spor important de deplasare.
Fig. 4.3. Stabilitatea barei comprimate drepte cu imperfec ţ iuni ini ţ iale [36]
Reducerea rigidităţii unui element structural se datoreaz ă în general unor schimbări în

geometria acestuia, sau a propriet ăţilor mecanice. Reducerea rigidităţii datorită doar modificării
geometriei elementului în cazul elementelor ideale, cu un comportament de material perfect
elastic, nu cauzează întotdeauna pierderea de stabilitate, dar conduce la deplas ări mari. Pe de altă
parte, reduceri substanţiale de rigiditate ale elementului pot fi rezultatul schimb ării proprietăţilor
mecanice, care conduc la cedarea elementului. Este de menţionat faptul că modelul fizic cel mai
apropiat de realitatea fenomenului de instabilitate este cel al divergenţei echilibrului, care stă la
baza calculului de stabilitate al elementelor structurale din o ţel, în conformitate cu normele de
calcul europene. Acest model se aplică la bara reală, afectată de imperfecţiuni, care pot fi asimilate
cu o ăcurbur
odat cu creă ini ţială (figura
şterea încărcă4.3.a). Dacăde
rii, gradul în plasticizare
acest modelasecelei
ţine mai
cont solicitate
şi de plasticizarea
sec ţiuni materialului,
transversale
(secţiunea de la mijlocul barei, pentru modelul de bar ă dublu-articulată la capete cu curbur ă
iniţială, solicitată la compresiune cu încovoiere), micşorează gradientul de creştere al momentului
încovoietor, obţinut prin reducerea for ţelor interioare. Astfel, creşterea efortului moment încovoietor
ajunge în “divergenţă” cu creşterea momentului exterior (dat de for ţa de compresiune prin s ăgeata
barei) şi echilibrul devine instabil, producându-se astfel cedarea barei.
În acest modul, se vor prezenta doar aspectele legate de cedarea prin flambaj a
elementelor care prezintă un comportament al materialului perfect elastic.
După punctul de bifurcare, definit în Figura 4.2, pentru caracteristica de comportament for ţă
– deplasare post-critică pot să apar ă trei situaţii, funcţie de tipul sistemului structural.
În figura 4.4 se prezintă curbele de echilibru ale sistemului perfect, respectiv a sistemului
cu imperfecţiuni pentru cele trei situaţii. În această figur ă, N este încărcarea aplicată, δ este o
deplasare a unui punct din structur ă si ξ  este amplitudinea imperfecţiunii.
42


Fig. 4.4. Comportamentul post-critic [36]
În situa ţia flambajului prin bifurcare simetrică stabilă (fig. 4.4.a), comportamentul post-critic
nu este afectat de semnul imperfecţiunilor (spre exemplu, la bara comprimată cu imperfecţiuni, nu
contează sensul curburii iniţiale în comportamentul post-critic). Imperfec ţiunile pozitive sau
negative au efect similar si conduc la o curbă post-critică stabilă, în care creşterea deplasărilor se
face odată cu creşterea încărcărilor.
În situa
rol important înţiamodificarea
flambajuluicomport
prin bifurcare simetricăstructural,
ării sistemului instabilă (fig. 4.4.b),
acestea imperfecţoiunile
introducând înc ăjoac
rcareă un
de
cedare mai mică decât încărcarea critică. Acest tip de comportament apare spre exemplu la
cilindrul circular comprimat sau la arcul dublu-articulat încărcat radial.
În situaţia flambajului prin bifurcare nesimetrică (fig. 4.4.c), comportamentul post-critic
depinde de sensul imperfecţiunilor. Pentru valori mici ale imperfecţiunilor negative, curba post-
critică este stabilă, iar sistemul î şi poate pierde stabilitatea la o încărcare limită (încărcare ultimă
N u) mult redusă faţă de încărcarea critică N cr .
4.3. Flambajul prin limitarea echilibrului

Flambajul prin bifurcarea echilibrului nu este singura form de instabilitate care poate s
apar ă. Pentru anumite structuri elastice, la care deformata pre-critic ă ă cuprinde deformata de ă
instabilitate, flambajul prin limitarea echilibrului apare atunci când caracteristica încărcare-
deplasare iniţială stabilă devine instabilă la atingerea unui maxim local al încărcării (încărcarea
ultimă N u), denumită punct limită al sistemului structural, figura 4.5.
Pentru astfel de sisteme structurale, r ăspunsul aceluiaşi sistem cu imperfecţiuni este
similar cu cel al sistemului perfect, diferen ţa constând în valoarea încărcării ultime a sistemului cu
imperfecţiuni, care poate fi superioar ă sau inferioar ă încărcării ultime a sistemului perfect, funcţie
de sensul imperfecţiunilor.
Tipic pentru acest mod de pierdere al stabilit ăţii este că, după atingerea încărcării ultime,
deplasările cresc f ăr ă creşterea suplimentar ă a încărcărilor.
Există structuri cu o configuraţie similar ă care î şi pot pierde stabilitatea în cele dou ă moduri
diferite, respectiv prin bifurcare şi prin limitarea echilibrului.
43

Fig. 4.5. Flambaj prin limitarea echilibrului pentru

un sistem f ăr ă imperfec ţ iuni geometrice, respectiv
pentru un sistem cu imperfec ţ iuni [36]
4.4. Forme de instabilitate a barelor comprimate centric

Flambajul barelor zvelte comprimate centric se produce, în general, prin încovoiere în jurul
axei principale minime de iner ţie a secţiunii transversale, sub for ţa de compresiune critică, N cr ,
figura 4.6.a.
coincide Încucazul barelor
centrul cu secţsau
de greutate), iunechiar
transversal deschis
cu secţăiune ă, dublu-simetrică (centrul de tăiere
mono-simetric ă (T, corniere cu aripi egale),
la care rigidităţile la încovoiere în raport cu axele principale sunt apropiate ca valoare, poate s ă
apar ă flambajul prin r ăsucire sau torsiune, sub for ţa de compresiune critică, N cr,T . Flambajul prin
r ăsucire se produce prin rotirea secţiunii transversale în jurul axei longitudinale, figura 4.6.b.
Flambajul prin încovoiere–r ăsucire, sub for ţa critică de compresiune, N cr,TF , apare la barele
cu secţiune transversală deschisă mono-simetrică sau cu secţiune oarecare, la care centrul de
tăiere nu coincide cu centrul de greutate şi pentru care rigiditatea la încovoiere în raport cu axa de
simetrie are valori apropiate de rigiditatea la încovoiere în raport cu axa perpendicular ă pe axa de
simetrie. Flambajul prin încovoiere – r ăsucire se produce prin rotirea secţiunii transversale în jurul
axei longitudinale, concomitent cu încovoierea elementului în lungul axei, figura 4.6.c.
Pierderea de stabilitate prin încovoiere – r ăsucire este caracteristică elementelor
comprimate cu secţiune transversală deschisă, cum ar fi spre exemplu corniere, profile U, sau
secţiuni în T, pentru care rigiditatea la torsiune este redusă.
Evident, există întotdeauna posibilitatea pierderii stabilităţii prin încovoiere în raport cu axa
de iner ţie principală minimă şi o astfel de verificare trebuie efectuată. Pentru barele comprimate cu
secţiune I sau H, modul critic de pierdere a stabilităţii este, în mod normal, flambajul prin
încovoiere. Totu şi, în prezenţa imperfecţiunilor, inerente, şi aceste bare î şi pot pierde stabilitatea
prin r ăsucire, prin urmare o verificare din acest punct de vedere este necesar ă. Doar barele
comprimate cu secţiuni tubulare, circulare sau rectangulare, pot fi considerate ferite de pierderea
stabilităţii prin încovoiere-r ăsucire.
Fig. 4.6. Flambaj prin încovoiere, r ăsucire şi încovoiere – r ăsucire

pentru bare comprimate centric
44

4.5. Calculul încărcării critice de flambaj prin

încovoiere la bare ideale comprimate centric
Încărcarea critică elastică de flambaj prin încovoiere, N cr (încărcarea critică Euler), se
defineşte ca fiind valoarea for ţei de compresiune pentru care, o bar ă ideală, încărcat exclusiv cu
for ţa axială, poate să prezinte si deplasări laterale. Flambajul prin încovoiere a unei bare ideale
comprimate centric este ilustrat în figura 4.7. Încărcarea critică corespunde punctului de bifurcare a
echilibrului.
Fig. 4.7. Flambajul prin încovoiere al barei ideale (Euler)
Pentru calculul încărcării critice elastice a barei comprimate rezemat ă articulat la ambele
capete, cu secţiune transversală constantă pe toată lungimea elementului, se consider ă
următoarele ipoteze:
- materialul are un comportament liniar elastic;
- nu există imperfecţiuni geometrice si nici tensiuni reziduale;
- încărcarea se aplică perfect centric;
- este valabilă teoria micilor deplasări.
Până în momentul atingerii înc ărcării critice elastice de pierdere a stabilităţii, bara se
deformează doar axial. După pierderea stabilităţii, bara este încovoiată si apar deplasări laterale.
Condiţia de echilibru static în poziţia deformată, luând în considerare si momentul încovoietor
produs de for ţa axială (după axa z ) prin deplasările laterale, este dată de următoarea ecuaţie:
d2 y
EIz 2 + Ny = 0 (4.2)
dx
în care E este

transversale dupmodulul de elasticitate
ă axa perpendicular ă pealplanul
materialului si I (dup
încovoierii z este momentul de iner ţie al secţiunii
ă axa z ).
Ecuaţia diferenţială are soluţia:
y = C1 sin( kx ) + C2 cos(kx ) (4.3)
în care: k 2 = N /(EIz ) .
Impunând condiţiile de margine (deplasările laterale sunt nule pe reazeme), rezultă:
- pentru: y(x = 0) = 0 ⇒ C2 = 0;
- pentru: y(x = L) = 0 ⇒ C1 sin (k L) = 0;
Soluţia C1 = 0 nu interesează deoarece înseamnă că bara nu se deformează, prin urmare
r ămâne rezolvarea ecuaţiei sin (k L) = 0.
Soluţia k = 0 nu interesează, deoarece înseamnă că N = 0 si nu ar exista for ţa de
compresiune, soluţia ecuaţiei este, în aceste condiţii kL = n·π.
Încărcarea critică de pierdere a stabilităţii se obţine în consecinţă din condiţia:
45

n2 π 2 N
kL = nπ ⇒ k 2 = 2
= (4.3)
L EIz
Încărcarea critică minimă, corespunzătoare configuraţiei deformate din figura 4.7 este dată
de formula (Euler):
π2EIz
Ncr = L2 (4.4)
În concluzie, pentru o bar ă ideală, încărcarea critică elastică de pierdere a stabilităţii
depinde de rigiditatea la încovoiere, de lungimea acesteia si de condiţiile de rezemare.
Pentru alte condiţii de rezemare, ca alternativă la rezolvarea ecuaţiei diferenţiale,
încărcarea critică poate fi obţinută direct, înlocuind în formulă lungimea reală L cu lungimea de
flambaj Lcr .
Lungimea de flambaj Lcr a unui element este definită ca lungimea barei echivalente dublu
articulate, pentru care încărcarea critică este egală cu încărcarea critică a barei reale. Lungimea
de flambaj mai poate fi definit ă ca fiind distanţa dintre două puncte de inflexiune succesive pe
deformata de pierdere a stabilităţii barei, egală cu lungimea unei semiunde. Aceasta interpretare
este ilustrată în figura 4.8, în care sunt ar ătate lungimile de flambaj pentru bara ideal ă cu diverse
condiţii de rezemare.
Fig. 4.8. Lungimea de flambaj L cr func ţ ie de lungimea real ă a barei,

pentru diverse condi ţ ii de rezemare
Tensiunea critică se obţine împăr ţind încărcarea critică la aria secţiunii transversale a barei:
π2EI π2E
σcr = 2 = 2 (4.5)
AL cr λ
în care:- λ = L / i - este zvelteţea barei;

cr
- i = I / A - este raza de giraţie a secţiunii.
Pentru o bar ă f ăr ă imperfecţiuni, cu un material având un comportament elasto-plastic (aşa
cum se poate considera, în mod ideal, pentru oţelul obişnuit pentru construcţii), cedarea se
produce prin flambaj în domeniul elastic, dacă tensiunea critică este inferioar ă limitei de curgere f y .
Pentru o bar ă scurtă, cu zvelteţe redusă, cedarea se produce prin curgerea sec ţiunii
transversale, când tensiunea aplicată este egală cu limita de curgere, adică atunci când:
σ = N / A = f y
Limita dintre cele două tipuri de comportament este dată de o valoare a zvelteţii, notată λ1,
care depinde de limita de curgere a materialului, dat ă de:
σcr = π 2E = f y ⇒ λ1 = π E
2
(4.6)
λ1 f y
46

Funcţie de zvelteţea λ1 , zvelteţea relativă a barei (adimensională) se obţine cu formula:

λ Af y
λ= = (4.7)
λ1 Ncr
Comportamentul unei bare f ăr ă imperfecţiuni, solicitată la compresiune, funcţie de zvelteţea
acesteia, este reprezentat în figura 4.9.
Fig. 4.9. Relaţ ia tensiune – zvelteţ e pentru

bara comprimat ă f ăr ă imperfec ţ iuni
4.6. Efectul imperfecţiunilor

În structurile reale, imperfecţiunile nu pot fi evitate şi, în general, cedarea se produce
înainte de atingerea valorii încărcării critice.
Imperfecţiunile pot fi clasificate în două tipuri:
- imperfecţiuni geometrice (curburi ale elementelor, excentricităţi ale încărcărilor);
- imperfecţiuni de material (tensiuni reziduale).
Pentru a determina efectul imperfecţiunilor, se consider ă bara comprimată din figura 4.10.a,
având o configuraţie iniţial deformată cu o curbur ă sinusoidală:
⎜ x ⎞⎟
y 0 = e0 sin⎛ π (4.8)
⎝ L ⎠
Fig. 4.10. Bara cu imperfec ţ iune ini ţ ial ă
Ecuaţia diferenţială a echilibrului barei dublu-articulate cu imperfec ţiuni este:

d2 y
EIz dx 2 + N ( y + y 0 ) = 0 (4.9)
47

Introducând expresia (4.8) în ecuaţia (4.9) si considerând condiţiile de margine y (0)=0 si

y (L)=0, se obţine următoarea soluţie:
y=
e0 ⎛ πx ⎞
sin⎜ ⎟ (4.10)
Ncr ⎝ L ⎠
−1
N
în care N cr este încărcarea critică elastică Euler.
Ecuaţia deformatei totale a elementului se obţine funcţie de încărcarea aplicată N cu
formula:
y t = y + y0 =
1 ⎛ πx ⎞
e sin⎜ ⎟ (4.11)
Ncr 0 ⎝ L ⎠
1−
N
Valoarea maximă, notată cu e, care se obţine pentru x =L/2, este dată de formula:
e0
e= (4.12)
N
1−
Ncr
O deformată iniţială a barei, chiar pentru valori reduse ale for ţei axiale N , produce un
moment încovoietor, dat de formula:
M( x ) = N( y + y 0 ) = N
1 ⎛ πx ⎞
e sin⎜ ⎟ (4.13)
N 0 ⎝ L ⎠
1−
Ncr
care cauzează o creştere progresivă a deplasării laterale.
Relaţia dintre deplasarea laterală maximă si încărcarea aplicată este reprezentată în figura
4.10.b. Pentru un element cu un comportament de material perfect elastic, cu o configuraţie iniţială
deformată, deplasările încep să crească de la valori reduse ale încărcării, în mod asimptotic, pe
măsur ă ce încărcarea aplicată tinde spre încărcarea critică (pentru bara f ăr ă imperfecţiuni). În
această situaţie, nu mai există punct de bifurcare a echilibrului.
Referitor la imperfecţiunile de material, în cazul elementelor din oţel, tensiunile reziduale
apar
procesedatorită r ăcirii diferenţiate pe secţiunea transversală, în urma laminării la cald sau a altor
tehnologice care implică temperaturi înalte (sudare, tăiere cu flacăr ă etc.), sau în urma
formării secţiunilor transversale la rece prin îndoire.
Aceste tensiuni schimbă comportamentul secţiunii transversale pe ansamblu, chiar dacă
formează un sistem în echilibru.
Tensiunile reziduale în pofilele tubulare depind de modul de fabricare a acestora, precum şi
de forma secţiunii transversale – rectangulare sau circulare.
În cazul tuburilor laminate la cald, tensiunile reziduale provin din r ăcirea neuniformă a
diferitelor păr ţi ale secţiunii, la cele de form ă circular ă fiind mai reduse în compara ţie cu secţiunile
rectangulare.
Tensiunile reziduale în profilele obţinute prin deformare plastică la rece sau prin laminare la
rece sunt rezultate din deformaţiile care depăşesc limita de elasticitate a oţelului.
Secţiunile obţinute prin asamblare sudată, de obicei cu sudur ă electrică automată, r ămân
încărcate cu tensiuni reziduale importante în zona cordoanelor de sudur ă, în figura 4.11 fiind
prezentată distribuţia acestor tensiuni pentru câteva situaţii practice.
Cu toate că tensiunile reziduale interne se află în echilibru pe întreaga sec ţiune
transversală, aceste tensiuni se suprapun peste tensiunile produse de încărcările exterioare, astfel
încât anumite păr ţi ale secţiunii se află în zona limitei de curgere a oţelului şi nu mai contribuie la
rigiditatea secţiunii, cu consecinţele care decurg de aici privind stabilitatea şi deformaţiile
elementului comprimat.
În urma numeroaselor încercări experimentale, s-a constatat faptul că pentru valori reduse
ale zvelteţii relative, cedarea barei se produce prin plastificarea secţiunii transversale (valorile
raportului tensiune/limită de curgere mai mari decât unitatea apar datorită ecruisării).
Pentru valori mari ale zvelteţii relative, cedarea se produce prin flambaj în domeniul elastic,
imperfecţiunile neavând o influenţă importantă. Pentru valori intermediare ale zvelteţii relative,
48

cedarea se produce prin flambaj elasto-plastic. Acesta este domeniul în care imperfecţiunile joacă
un rol important, în care rezultatele experimentale deviază mult de la curba teoretică.
Fig. 4.11. Tensiuni reziduale
Calculul rezistenţei barelor comprimate centric în SR EN 1993-1-1, se bazeaz ă pe curbele

europene de flambaj (ECCS, 1977), care relaţionează raportul tensiune / limita de curgere (dată de
factorul de reducere χ = σ / f y ) şi zvelteţea adimensională λ .
Ca rezultat al unui important program experimental şi numeric (ECCS, 1976), care a
considerat toate imperfecţiunile posibile ale elementelor reale (curbura ini ţială, excentricitate a
încărcării, tensiuni reziduale), au fost stabilite cinci curbe de flambaj, func ţie de tipul secţiunii
transversale şi axa principală a secţiunii transversale după care se produce flambajul.
Imperfecţiunile au fost definite statistic în urma unei campanii extinse de măsur ători care a
permis adoptarea unor imperfecţiuni iniţiale sinusoidale în simulările numerice.
Formularea analitică a curbelor de flambaj (determinarea factorului de reducere χ ),

prezentată în continuare, a fost realizată de către Maquoi si Rondal (1978), fiind bazată pe formula
Ayrton-Perry, considerând o deformată iniţială sinusoidală, în care amplitudinea deformatei a fost
calibrată astfel încât să reproducă efectul tuturor imperfecţiunilor.
Pentru a calcula factorul de reducere χ , se consider ă elementul comprimat centric,
dubluarticulat, cu o configuraţie a deformatei iniţiale sinusoidală, dată de formula (4.8).
Considerând că elementul nu are tensiuni reziduale, plastificarea fibrelor extreme ale
secţiunii transversale se produce când este îndeplinită condiţia:
Nmax Nmax e
+ = f y (4.14)
A Wel
în care:
- Nmax - este valoarea maximă a for ţei de compresiune N (limitată de N cr );
- e - este deplasarea laterală corespunzătoare for ţei N max ;
- Wel - este modulul de rezistenţă elastic al secţiunii transversale.
49

Relaţia poate fi scrisă într-o forma adimensională înlocuind amplitudinea deformatei cu

formula (4.12) si împăr ţind toţi termenii la f y:
Nmax Nmax e0 A
+ = 1 (4.15)
Npl ⎛ Nmax Npl ⎞
Wel ⎜⎜1 − ⎟Npl
⎟
⎝ N pl N cr ⎠
Dacă se notează χ = Nmax / Npl se obţine:
χ e0 A
χ+ = 1 (4.16.a)
⎛ W
⎜1 − χ ⋅ λ ⎞⎟
2
⎝ ⎠
e A
(1 − χ ) ⎛
⎜1 − χ ⋅ λ ⎞⎟ = 0 χ = ηχ
2
sau: (4.16.b)
⎝ ⎠ W
care reprezintă forma de bază a ecuaţiei Ayrton-Perry (Maquoi si Rondal, 1978).
Notaţia η reprezintă imperfecţiunea generalizată iniţială care poate fi utilizată pentru
estimarea efectelor tuturor imperfecţiunilor care apar într-un element real. Deoarece influenţa
unora dintre aceste imperfecţiuni este legată de lungimea elementului, s-a ales exprimarea
termenului η prin următoarea formulă: A
η = α (λ − 0.2) = e0 (4.17)
W
Dacă bara comprimată este proiectată utilizând o analiză elastică, excentricitatea iniţială,
ca imperfecţiune geometrică, e0 ,este următoarea:
⎧ Wpl
⎪⎪α (λ − 0.2) A − daca sec tiunea lucreaza in domeniul plastic
e0 = ⎨
⎪α (λ − 0.2) Wel − daca sec tiunea lucreaza in domeniul elastic
⎩⎪ A
Dacă bara comprimată este proiectată printr-o analiză elasto-plastică, valorile imperfecţiunii
geometrice e sunt funcţie de lungimea de flambaj şi sunt date în tabelul 4.1.
0
Tabelul 4.1
Curba de Factor de Imperfecţiunea geometrică e0

flambaj imperfecţiune
α Elasto-plastic Plastic
a 0.21 L/600 L/400
b 0.34 L/380 L/250
c 0.49 L/270 L/200
d 0.76 L/180 L/150
Factorul de imperfecţiune α , introdus în relaţie, depinde de forma secţiunii transversale,

axa principală după care se produce flambajul etc., iar 0.2 define şte lungimea intervalului în lungul
căruia factorul de reducere χ are valoare unitar ă.
Formula (4.16.b) poate fi scrisă sub forma
(1 − χ) ⎛
⎜1 − χ ⋅ λ ⎞⎟ = αχ(λ − 0.2)
2
(4.18)
⎝ ⎠
Soluţia minimă a ecuaţiei este:
2
φ − φ2 − λ
χ= 2
(4.19)
λ
φ = 0.5 ⎡⎢1 + α(λ − 0.2) + λ ⎤⎥
2
în care:
⎣ ⎦
50

Expresia finală a factorului de reducere, care ţine cont de riscul de pierdere al stabilit ăţii
elementului comprimat prin încovoiere, aşa cum se regăseşte si în SR EN 1993-1-1, este (func ţie
de zvelteţea adimensională si de factorul de imperfecţiune):
1
χ= (4.20)
2 2
φ+ φ −λ
4.7. Efectul deformaţiei din forfecare

asupra for ţei elastice critice
Pentru cazul barei articulate, solicitată la eforturile M, N şi V, figura 4.12, se pot scrie
următoarele relaţii:
M = N ⋅ y (4.21.a)
dM dy
V = =N (4.21.b)
dx dx
Deformaţia totală a axei barei este dată

de suma a două componente:
y = y1 + y 2 (4.22)
unde:
y1 - deformaţia produsă de M;
y 2 - deformaţia produsă de V.
Fig. 4.12
Ecuaţia diferenţială de echilibru este:

d2 y 1 M Ny
2
=− =− (4.23)
dx EI EI
Panta din lunecarea produs

dy 2 ă deVV este:N dy
=β =β (4.24)
dx GA GA dx
- β - factor de formă a secţiunii transversale a barei ( β =1.11- secţiuni circulare pline;
β =1.2 - secţiuni rectangulare).
Curbura din lunecarea produsă de for ţa tăietoare este dată de ecuaţia diferenţială:
d2 y 2 β dV N d2 y
= = β (4.25)
dx 2 GA dx GA dx 2
Curbura totală a axei barei deformate este obţinută din însumarea efectului M şi cel al V:
2 2 2 2
d y = d y1 + d y 2 = − EI
N + β GA
N d y2 (4.26)
dx 2 dx 2 dx 2 dx
51

Ecuaţia (4.26) se poate pune sub forma:
d2 y N
2
+ y =0 (4.27)
dx ⎛ 1 N ⎞
⎜ −β ⎟EI
⎝ GA ⎠
Adoptând
pune condi ţia: aceeaşi metodologie cu cea utilizată pentru determinarea for ţei critice Euler se
N π2
= 2 (4.28)
⎛ 1 N ⎞ L
⎜ −β ⎟EI
⎝ GA ⎠
Rezolvând ecuaţia în N, se obţine expresia pentru for ţa critică elastică:
1
Ncr .v = Ncr (4.29)
N
1 + Scr
v
unde:
π2EI
- Ncr = 2 - for ţa critică Euler, f ăr ă considerarea efectului
L
deformaţiilor produse de for ţa tăietoare;
GA
- Sv = - reprezintă rigiditatea la forfecare a barei.
β
Evident faptul că Ncr . v < Ncr ; cu cât

este mai mare raportul Ncr / S v , cu atât este
mai mic raportul Ncr .v / Ncr .
Raportul Ncr .v / Ncr este reprezentat
grafic în figura 4.13, funcţie de raportul
Ncr / S v .
Fig. 4.13
În cazul secţiunilor unitare (compacte), rigiditatea la forfecare S v este mare în raport cu N,
iar diferenţa între Ncr .v şi Ncr este foarte mică, prin urmare pentru cazurile obişnuite de proiectare
cele două for ţe critice se pot considera egale.
52


5 BARE CU SECŢIUNE UNITARǍ.
FORŢE CRITICE DE FLAMBAJ
5.1. Flambajul prin încovoiere, r ăsucire
şi încovoiere–r ăsucire
5.1.1. Bare cu pereţ i subţ iri (BPS) profil deschis
Barele cu pereţi subţiri solicitate la compresiune centric ă pot să-şi piardă stabilitatea prin
flambaj cuplat încovoiere-r ăsucire, îndeosebi barele comprimate cu sec ţiune deschisă.
V.Z. Vlasov (1940) sistematizează transcrierea matematică a fenomenului de flambaj prin
încovoiere - r ăsucire utilizând noţiunile din teoria elasticităţii, iar ulterior I.N. Goodier (1941) aduce
simplificări calculului alegând origine centrul de r ăsucire al secţiunii transversale a BPS.
Ipotezele de calcul considerate de Goodier au fost urm ătoarele:
• ipoteza nedeformabilităţii secţiunii transversale a BPS;
• secţiunea transversală a BPS este constantă pe lungime;
• for ţa de compresiune aplicată centric are caracter static;
• se neglijeaz ă efectul deformaţiilor specifice liniare din acţiunea for ţei axiale şi efectul
deformaţiilor specifice unghiulare din r ăsucirea împiedicată, astfel încât poziţia centrului
de r ăsucire poate fi considerată ca o proprietate geometrică a secţiunii barei;
• deformaţiile sunt mici în raport cu dimensiunile secţiunii transversale a barei;
• materialul este omogen, izotrop şi respectă legea lui Hooke;
• bara este lipsită de imperfecţiuni geometrice şi structurale.
Ecuaţiile diferenţiale în u, v şi ϕ care permit determinarea sarcinii critice Ncr , în cazul
flambajului prin încovoiere-r ăsucire sunt:
d2u
EIz + N ⋅ u + N ⋅ z c ⋅ ϕ = 0 (5.1.a)
dx 2
d2 v
EI y 2 + N ⋅ v − N ⋅ y c ⋅ ϕ = 0 (5.1.b)
dx
d4 ϕ ⎛ I ⎞ d2 ϕ ⎛ d2 v d2u ⎞
EIω 4 − ⎜⎜ GIt − 0 N ⎟⎟ 2 − N ⎜⎜ y c 2 − z c 2 ⎟⎟ = 0 (5.1.c)
dx ⎝ A ⎠ dx ⎝ dx dx ⎠
unde (fig. 5.1):
u, v - deplasările centrului de încovoiere r ăsucire;
ϕ - unghiul de r ăsucire al secţiunii transversale a BPS profil deschis;
I0 - momentul de iner ţie polar în raport cu centrul de r ăsucire C :
I0 = Iy + Iz + A ( y c2 + z c2 ) = i02 ⋅ A
Observaţie: În anumite materiale se folosesc notaţiile: Ic – pentru I0 ; ic – pentru i0 ; y c = y s ; z c = z s .
Î n cazul particular al BPS profil deschis a cărei secţiune transversală are două axe de
forma: (G=C , respectiv y c = z c = 0 ), cele trei ecuaţii diferenţiale (5.1.a, b, c) se simplific ă sub
simetrie
53

⎧ d2u
⎪EIz 2 + N ⋅ u = 0
⎪ dx
⎪⎪ d2 v
⎨EIy 2 + N ⋅ v = 0 (5.2.a,b,c)
⎪ dx
⎪ 4 I ⎞ d2 ϕ
⎪EIω d ϕ4 − ⎛
⎜⎜ GIt − 0 N⎟⎟ 2 = 0
⎩⎪ dx ⎝ A ⎠ dx
Fig. 5.1
Primele două ecuaţii (5.2.a şi 5.2.b) conduc la determinarea for ţelor critice Euler, faţă de
cele două plane principale de iner ţie:
π2EIy π2EI
Ncr .y = 2 ; Ncr .z = 2 z (5.3.a, b)
lfy lfz
Observaţie: Se mai folosesc notaţiile: Lcr . y − pentru lfy ; Lcr . z − pentru lfz
Cu înlocuirea I0 = i 02 ⋅ A , ecuaţia (5.2.c) devine:

d4 ϕ 1 2 d ϕ
2
− (GI t − N ⋅ i 0 ) =0 (5.4)
dx 4 EIω dx 2
Soluţia acestei ecuaţii este de forma:
π⋅x
ϕ = C ⋅ sin (5.5)
l f ω
unde:
lf ω - lungimea de flambaj a barei pentru flambajul prin r ăsucire.
Înlocuind soluţia (5.5) în ecuaţia (5.4) se obţine sarcina critică Nω :
1 ⎛ π 2EI ⎞
Nω = 2 ⎜ 2 ω + GIt ⎟ (5.6)
i 0 ⎜⎝  f ω ⎟
⎠
For ţa critică Nω este for ţa critică de pierdere a stabilităţii prin r ăsucire (torsiune) şi se
notează în normele Eurocod cu simbolul Ncr .T .
For ţa critică Ncr .T se poate pune sub forma utilizată în euronorme:
A g ⎛ π 2EIω ⎞
Ncr .T = Nω = ⎜ GI + ⎟ (5.7)
I0 ⎜⎝ t L2cr .T ⎠⎟
Analog expresiei lungimii de flambaj a barei în cazul flambajului prin încovoiere ( l f = μ ⋅ l ),
lungimea de flambaj în cazul flambajului prin r ăsucire al BPS poate fi scrisă sub forma:
l f ω = μ ω ⋅  (5.8.a)
sau:
L cr .T = k w ⋅ L (notaţia euronorme) (5.8.b)
unde: μ ω (sau kw) - coeficient care ţine seama de influenţa legăturilor la r ăsucire a
capetelor barei, tabelul 5.1.
54

Tabelul 5.1
Nr. Legăturile barei la capete μ ω (sau kw)
1 Reazeme articulate de tip furcă, cu posibilităţi de deplanare la capete 1
2 Bar ă încastrată la capete 0.5
Bara î şi pierde Nstabilitatea

cr .T <prin
Ncr .yr ă şsucire
i Nω =dac ă:
ω =N N cr
.T < Ncr .z
În relaţia (5.6) de determinare a lui Nω , termenii din paranteză reprezintă:
π 2EIω
2
- rigiditatea BPS profil deschis la r ăsucire cu deplanare împiedicată;
 f ω
GIt - rigiditatea la r ăsucire cu deplanare liber ă.
În general, barele solicitate la compresiune prezintă o rigiditate la r ăsucire cu deplanare

împiedicată mare şi în consecinţă Nω = Ncr .T este mai mare decât N y.cr şi N z.cr .
Barele cu secţiunea în cruce (care au Iω =0) îş i pot pierde stabilitatea prin r ăsucire, dacă
sunt îndeplinite condiţiile: Nω < Ncr .y ; Nω < Ncr .z .
În acest caz se obţine:
GI A g
Nω = Ncr .T = 2 t = GIt (5.9)
i0 I0
Revenind la cazul general al flambajului prin încovoiere-r ăsucire al BPS profil deschis,
pentru cazul  f y =  f z =  f ω =  (bara este liber ă să se deplaneze la capete şi s ă se rotească în
jurul axelor y şi z dar nu se poate roti în jurul axei x , şi de asemenea la capete nu preia moment
încovoietor după direcţiile y şi z ), pentru x =0 şi x=  sunt îndeplinite condiţiile:
u = v = ϕ = 0
d2u = d2 v = d 2 ϕ = 0
dx 2 dx 2 dx 2
Ecuaţiile diferenţiale (5.1.a,b,c) admit soluţii generale de forma:
π⋅x π⋅x π⋅x
u = C1 ⋅ sin ; v = C2 ⋅ sin ; ϕ = C3 ⋅ sin ; (5.10)
  
Prin înlocuirea acestor soluţii în ecuaţiile diferenţiale (5.1), sistemul de ecuaţii se poate
pune sub forma:
( N − N cr .z ) ⋅ C1 + N ⋅ z c ⋅ C 3 = 0
N − N cr .y ⋅ C2 – N ⋅ y c ⋅ C3 = 0 (5.11)
N ⋅ z c ⋅ C1 – N ⋅ y c ⋅ C 2 + i02 ( N − N ω ) ⋅ C 3 = 0
Pentru ca sistemul de ecua ţii omogene (5.11) să admită pentru constantele C1 , C 2 şi C 3
şi alte soluţii decât soluţia banală este necesar ca determinantul acestuia să se anuleze:
(N − Ncr .z ) 0 N ⋅ zc
0 (N − Ncr .y ) − N ⋅ y c = 0 (5.12)
2
N ⋅ zc − N ⋅ y c i0 (N − Nω )
Se obţine ecuaţia cubică în N :
f (N) = i02 ( N − Ncr .y ) ( N − Ncr .z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z 2c ( N − Ncr .y ) − N2 ⋅ y c2 ( N − Ncr .z ) = 0 (5.13)
Semnul funcţiei f (N ) = 0 , admiţând Ncr . y < Ncr .z este dat în tabelul 5.2.
55

Tabelul 5.2
N 0 Ncr .y Ncr .z N > Ncr .z
f (N) – + – +
Ecuaţia f (N ) = 0 are trei r ădăcini reale pozitive şi se poate demonstra că în toate cazurile
una din r ădăcini este mai mică decât min Ncr .y ; Ncr .z ; Nω , iar alta este mai mare decât
max Ncr .y ; Ncr .z ; Nω .
În cazul barei a cărei secţiune are o singur ă

axă de simetrie (axa y-y), figura 5.2, determinantul
nul (5.12) devine:
N − Ncr .y − N ⋅ yc
− N ⋅ y c i02 ( N − Nω ) = 0 (5.14)
Se obţine ecuaţia de gradul 2 în N:
i02 ( N − Ncr .y ) (N − Nω ) − N2 ⋅ y c2 = 0 (5.15)
Fig. 5.2
Rezultă for ţa critică pentru flambajul prin încovoiere-r ăsucire:

⎡ (I + I ) ⎤
Nmin = Ncr .TF = 2 (I I0+ I ) ⎢⎢(Ncr .y + Ncr .T ) − (Ncr .y + Ncr .T ) 2 − 4 y I z Ncr .y Ncr .T ⎥⎥ (5.16)
y z ⎣ 0 ⎦
unde: Ncr .T = Nω = ⎜ GI + ⎟ ; axa y-y - axa de simetrie
I0 ⎜⎝ t L2cr .T ⎠⎟
I0 = I y + Iz + A g ⋅ y c2 = i02 ⋅ A g ; Ag – aria brută a secţiunii
În cazul sec ţiunilor dublu T, sistemul de axe care se adoptă este cel prezentat în figurile
5.3 şi 5.4 (axa z-z – axa de simetrie), iar for ţa de compresiune critică pentru flambajul prin r ăsucire
sau prin încovoiere-r ăsucire este:
⎧ A ⎛ π 2EIω ⎞
⎪N = g ⎜ GI + ⎟ − flambaj prin rasucire
⎪ cr .T I0 ⎝ ⎜ t L2cr .T ⎠⎟
Ncr = min .⎨ (5.17)
⎪ I0 ⎡ 2 (I y + I z ) ⎤
⎪Ncr .TF = 2(I + I ) ⎢( Ncr .z + Ncr .T ) − ( Ncr .z + Ncr .T ) − 4 I Ncr .zNcr .T ⎥
⎪⎩ y z ⎣ ⎢ 0 ⎥⎦
Pentru secţiunile dublu simetrice, figura 5.3, avem egalitatea:
Ncr .T = Ncr .TF = Nω
unde: Ncr .T = Nω = ⎜ GI + ⎟; axa z-z - axa minimă de simetrie ;
I0 ⎜⎝ t L2cr .T ⎠⎟
I0 = Iy + Iz + A g ⋅ z c2 = I y + Iz = i 02 ⋅ A g ; Ag – aria brută a secţiunii; z c = 0
56

Observaţie:
Este utilizată de asemenea notaţia Iw pentru Iω -
momentul de iner ţie sectorial.
Centrul de încovoiere-r ăsucire C este notat cu S
(shear) în euronorme ( y c = y s ; z c = z s ).

Fig. 5.3 Fig. 5.4
Efortul unitar critic la care se produce pierderea stabilit ăţii barei prin r ăsucire sau prin
încovoiere-r ăsucire este:
σ k = min [σ T ; σ TF ] (5.18)
Ncr .T N
unde: σT = ; σ TF = cr .TF (5.19)
A g A g
5.1.2. Bare cu pereţ i subţ iri (BPS) profil închis
Pentru BPS profil închis având o axă de simetrie (axa z-z), figura 5.5, ecua ţia diferenţială a
încovoierii păstrează aceiaşi formă cu cea pentru BPS cu sec ţiunea deschisă, dar se modifică
ecuaţia diferenţială a r ăsucirii împiedicate.
În cazul BPS contur închis o singur ă dată, sistemul de

ecuaţii diferenţiale, servind determinării sarcinii critice Ncr devine:
⎧( N − Ncr .z ) C1 + N ⋅ z c ⋅ C2 = 0
⎨ N ⋅ z ⋅ C + i2 (N − N )C = 0 (5.20)
⎩ c 1 d ω 2

unde Nω este sarcina critică corespunzătoare flambajului prin
r ăsucire a BPS secţiune închisă o singur ă dat ă (simplu conexă) şi
se calculează cu relaţia:
Fig. 5.5. BPS sec ţ iune
închisă
π2EIω
2
+ G Ir ⋅ ν

Nω = (5.21)
⎛ E Iω π2 ⎞
i2d
⎜ν +
⎜ G Id ⋅  2 ⎟
⎟
⎝ ⎠
ν este coeficientul strâmbării liniei mediane, dat de relaţia lui Ebner:
ν = 1 − II r ; i 2d = A
Id
d
57

Pentru ca C1 şi C2 să admită şi alte soluţii decât soluţia banală trebuie ca determinantul
sistemului 5.20 să se anuleze:
N − Ncr .z N ⋅ zc
= 0 (5.22)
N ⋅ zc id ( N − Nω )
2
sau:
i2d ( N − Ncr .z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ zc2 = 0 (5.23)
Din această ecuaţie se determină valorile N1 şi N2, respectiv Ncr = min [N1;N2 ] ,
reprezentând sarcina critică pentru flambajul prin încovoiere – r ăsucire a BPS profil închis, la care
secţiunea transversală are o axă de simetrie (axa z-z).
Datorită rigidităţii mari la r ăsucire, barele cu pereţi subţiri de secţiune închisă sunt mai puţin
susceptibile de a-şi pierde stabilitatea prin încovoiere – r ăsucire, de cele mai multe ori fenomenul
flambajului prin încovoiere este cel determinant.
5.2. Rezistenţa elementelor comprimate cu

secţiune unitar ă (compactă) conform EC 3
5.2.1. Rezistenţ a sec ţ iunii transversale
Valoarea de calcul a for ţei de compresiune, NEd , trebuie să satisfacă pentru fiecare
secţiune transversală condiţia:
NEd
≤ 1.0 (5.24)
Nc.Rd
Rezistenţa de calcul la compresiune axială a unei secţiuni transversale uniforme, Nc.Rd , se
determină astfel:
⎧ A ⋅ f y
⎪γ − sec tiuni transversale clasele 1, 2, 3
⎪ M0
⎪⎪ A ⋅ f
Nc.Rd = ⎨ eff y − sec tiuni transversale clasa 4 (5.25)
⎪ γM0
⎪ A ⋅ σlim
⎪ − pentru tensiuni lim ita
⎪⎩ γ M0
Tensiunea limită a celei mai „slabe” păr ţi a secţiunii transversale se determină cu relaţia:
ρ x ⋅ f y
σ lim = γ M0 (5.26)
unde: ρ x - factor de reducere care depinde de zvelteţea plăcilor componente, λ p , pentru a
lua în considerare fenomenul de voalare (se va trata la stabilitatea plăcilor).
În cazul secţiunilor nesimetrice de Clasa 4 se va ţine seama de momentul încovoietor

suplimentar ΔMEd datorat excentricităţii axei centrului de greutate al sec ţiunii efective (active),
figura 5.6, unde valoarea momentului încovoietor adiţional este:
ΔMEd = NEd ⋅ eN (5.27)
Pentru elementele structurale solicitate la compresiune axială nu este nevoie să se ţină
seama de slăbirile produse de găurile pentru mijloacele de îmbinare (nituri, şuruburi), cu excepţia
găurilor sau degajărilor de dimensiuni mari.
58

Fig. 5.6
5.2.2. Rezistenţ a la flambaj
Verificarea la flambaj a unui element comprimat axial, cu sec iune uniform , se face cu
relaţia: ţ ă
NEd
≤ 1.0 (5.28)
Nb.Rd
Într-un calcul exact, în cazul secţiunilor nesimetrice de Clasa 4, se va ţine seama de
momentul încovoietor suplimentar ΔMEd , rezultat din modificarea centrului de greutate a secţiunii
eficace faţă de secţiunea brută.
Rezistenţa de calcul (capacitatea portantă sau efortul capabil) la flambaj a unui element
comprimat este dată de relaţia:
⎧ χ ⋅ A ⋅ f y
⎪ − sec tiuni Clasa 1, 2 sau 3
⎪ γ M1
Nb.Rd = ⎨⎪ χ ⋅ A eff ⋅ f y (5.29)
⎪⎩ γ M1 − sec tiuni Clasa 4
Pentru elemente cu secţiune transversală constantă (elemente uniforme), solicitate la

compresiune axială constantă, valoarea coeficientului de reducere χ se determină în funcţie de
coeficientul de zvelteţe redus λ , cu relaţia:
1
χ= ; χ ≤ 1 (5.30)
2
φ + φ2 − λ
în care:
φ = 0,5⎡1 + α λ − 0,2 + λ ⎤ ; α - factor de imperfec iune, tabelul 5.3.
2
⎢⎣
⎧ A ⋅ f y
( ) ⎥⎦ ţ
⎪ - secţiuni Clase1, 2 şi 3
⎪ N cr
λ=⎨ (5.31)
⎪ A eff ⋅ f y - secţiuni Clasa 4
⎪ N
⎩ cr

Tabelul 5.3
Curba de flambaj a0 a b c d
Factor de imperfecţiune 0.13 0,21 0,34 0,49 0,76
59

În figura 5.7 este prezentat graficul λ − χ , corespunzător curbelor de flambaj, iar în tabelul
5.4 se prezintă încadrarea secţiunilor transversale în curbele de flambaj.
În tabelul 5.5 se prezintă valoarea coeficienţilor de reducere pentru curbele de flambaj.
NEd
Pentru zvelteţe λ ≤ 0.2 sau pentru ≤ 0.04 efectul flambajului poate fi neglijat.
Ncr
Fig. 5.7
Flambajul prin încovoiere

În cazul flambajului prin încovoiere, coeficientul de zvelteţe redus λ devine:
⎧ A ⋅ f y L cr 1 - Clase secţiuni 1, 2 şi 3
⎪ =
⎪ N cr i λ 1
λ = ⎪⎨ A eff (5.32)
⎪ A ⋅ f
⎪ eff y = L cr A - secţiune Clasa 4
⎪⎩ Ncr i λ1
unde:
- Lcr – lungimea de flambaj în planul de flambaj considerat;
- i - raza de giraţie a secţiunii în raport cu axa considerată, calculată cu aria
brută;
E 235
- λ1 = π = 93.9 ⋅ ε ; ε =
f y f y
⎧1 − Clase 1, 2, 3
Cu notaţia: β A = ⎨ , λ se poate pune sub forma:
⎩ A eff / A − Clasa 4
β A ⋅ A ⋅ f y A ⋅ f y
λ= = ⋅ β A ; (A=Ag) (5.33.a)
Ncr Ncr
unde:
60

⎡ π 2 ⋅ E ⋅ Iy π2 ⋅ E ⋅ Iz ⎤⎥
- Ncr = min⎢Ncr .y = Ne.y = 2
; Ncr .z = N e.z = 2

⎢⎣  f y  f z ⎥⎦
- Ncr . y = Ne.y - for ţa critică elastică (Euler) în raport cu axa y-y;
- Ncr . z = Ne.z - for ţa critică elastică (Euler) în raport cu axa z-z.
A f f
sau: λ = β A ⋅ ⋅ y = y ⋅ β A (5.33.b)
Ncr σk
⎡ Ne.y N ⎤
unde: σ k = σ cr = min⎢σ e.y = ; σ e.z = e.z ⎥ ; A = Ag – aria brută (gross area).
⎣ A A ⎦
Tabelul 5.4
61

Tabelul 5.5
62

Flambajul prin r ăsucire sau prin încovoiere – r ăsucire

În acest caz coeficientul de zvelteţe redus λ = λ T se calculează cu relaţia:
β A ⋅ A ⋅ f y f y

λT = Ncr = σ k ⋅ β A ; (A=Ag)) (5.34)
N
unde: σk = σ cr = cr
A
Ncr se determină corespunzător flambajului prin r ăsucire pur ă sau prin încovoiere-
r ăsucire.
Pentru secţiuni monosimetrice se va lua:
Ncr = min [Ncr .T ;Ncr .TF ] (5.35.a)

respectiv: σk = min[σ T ; σ TF ] (5.35.b)
Pentru secţiuni monosimetrice (z-z – axa de simetrie) se utilizeaz ă relaţia (5.17) pentru
determinarea for ţei critice:
⎧ A ⎛ π 2EI ⎞
⎪Ncr .T = g ⎜ GI t + 2 ω ⎟ − flambaj prin rasucire
⎪⎪ I0 ⎜⎝ L cr .T ⎠⎟
Ncr = min .⎨
⎪ I0 ⎡ 2 (I y + Iz ) ⎤
N =
⎪ cr .TF 2(I + I ) ⎢( N cr .z + N cr .T ) − ( N cr .z + N cr .T ) − 4 N cr .z cr .T ⎥
N
⎪⎩ y z ⎢⎣ I0 ⎥⎦
I0 = Iy + Iz + A g ⋅ z c2 = i02 ⋅ A g ; Ag – aria brută a secţiunii.
Pentru secţiunile dublu simetrice, avem egalitatea:
Ncr .T = Ncr .TF = Nω
A ⎛ π 2EI ⎞
unde: Ncr .T = Nω = g ⎜ GI t + 2 ω ⎟
I0 ⎜⎝ L cr .T ⎠⎟
Pentru secţiuni f ăr ă simetrie, Ncr se obţine din ecuaţia (5.13):
f (N) = i02 ( N − Ncr .y ) ( N − Ncr .z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z c2 ( N − Ncr .y ) − N2 ⋅ y c2 ( N − Ncr .z ) = 0
5.2.3. Verificarea condi ţ iei de rigiditate
Satisfacerea condiţiei de rigiditate constă în verificarea inegalităţii:
λ ≤ λa (5.36)
unde, pentru barele cu sec ţiune unitar ă:
λ = max λ y ; λ z
λ a - coeficientul de zvelteţe admisibil al barei comprimate,
dat în funcţie de felul elementului verificat, tabelul 5.6 (literatura tehnică română).
63

Tabelul 5.6
Element λa
- Tălpi comprimate
1 100
- Diagonalele finale ale grinzilor f ăr ă montanţi finali
2 - Diagonale şi montanţi 120
5.3. Observaţii sintetice

Problema pierderii stabilităţii barelor comprimate prin fenomenul de flambaj prin încovoiere
– r ăsucire simultană este complexă şi implică un volum de calcul mai ridicat, comparativ cu
verificarea la flambaj prin încovoiere simplă.
În calcule intervin caracteristicile geometrico – sectoriale ale secţiunii, care se determină
prin stabilirea în prealabil a centrului de încovoiere r ăsucire şi trasarea diagramelor coordonatelor
sectoriale ω sau ϖ .
La BPS profil deschis, pierderea stabilităţii generale se poate produce prin încovoiere–
r ăsucire, în cazul în care for ţele critice corespunzătoare acestui mod sunt inferioare valoric celor
corespunz ătoaresec
În cazul for ţţiunilor
elor critice Euler. for ţa critică de pierdere a stabilităţii este inferioar ă valorilor
nesimetrice,
Ncr.y ; Ncr.z ; Nω, adică Ncr < min [Ncr.y ; Ncr.z ; Nω], astfel încât pierderea stabilităţii se produce
întotdeauna prin fenomenul de încovoiere – r ăsucire simultană.
Dacă secţiunea transversală a barei este alcătuită din segmente concurente (secţiuni în
cruce, T, L etc.), centrul de încovoiere – r ăsucire C(S) se află la intersecţia axelor mediane ale
acestora, iar momentul de iner ţie sectorial este nul, Iω = 0 (dacă se neglijează grosimea pereţilor).
În acest caz for ţa critică de pierdere a stabilităţii poate avea valoare foarte mică şi în consecinţă
efortul capabil al barelor comprimate, cu astfel de secţiuni, este foarte redus.
În cazul BPS profil închis (cheson), datorită valorii mari a for ţei critice N ϖ , pierderea
stabilităţii barei comprimate se produce în general prin încovoiere, însă se recomandă ca, şi în
acest caz, să se efectueze verificarea la pierderea stabilităţii prin încovoiere – r ăsucire, ţinând
seama de condiţiile reale de rezemare la capete a barei.
Evaluarea capacităţii portante la compresiune centrică a barei în conformitate cu EC 3 se
face ţinând seama de secţiunea eficace a barei şi într-o evaluare mai exactă şi de momentul
încovoietor rezultat prin deplasarea axei neutre faţă de secţiunea brută.
În tabelul 5.7 este sintetizat modul de evaluare a for ţei de compresiune critică.
5.4. Analiză şi exemplu numeric

Să se analizeze influenţ a formei sec ţ iunii transversale asupra for ţ ei critice de pierdere a
stabilit ăţ ii şi a capacit ăţ ii portante la flambaj a unei bare realizat ă în următoarele variante
constructive:
• Cazul 1: Sec ţ iune nesimetric ă, cu t ălpile opuse faţă de inimă;
• Cazul 2 : Sec ţ iune tip U, nesimetric ă;
• Cazul 3: Sec ţ iune dublu T, monosimetric ă;
• Cazul 4: Sec ţ iune dublu T, dublusimetric ă.
În toate cazurile aria sec ţ iunii transversale are aceeaşi valoare şi se păstreaz ă constant ă
dimensiunea inimii, respectiv:
A = 140 cm 2 ; A w == 500 x10 mm 2 = 50 cm 2 .
Se cunosc următoarele date de proiectare:
• sec ţ iunea transversal ă a barei;
• material: oţel S 355: f y = 355 N / mm 2 ; ε = 0.81;
• lungimile de flambaj (critice):
L= 8.00 m; μ y = 1 ; μ z = μ ω = 0.5 ; L cr .y = μ y ⋅ L = 8.0 m ; L cr .z = L cr .ω = μ z (μ ω ) ⋅ L = 4.0 m .
64


Tabelul 5.7
65

Cazul 1: Sec ţ iune nesimetric ă, cu t ălpile opuse faţă de inimă, figura E1
Caracteristici:
A = 140 cm2
Iy = 7.833 ⋅ 10 4 cm 4
Iz = 6 518 cm 4
Iω = 4.552 ⋅ 10 6 cm6
It = 119 cm4
i y = 23.7 cm
iz = 6.8 cm
y s = 5.4 cm
z s = 10.1 cm
Fig. E.1
Determinarea for ţ ei critice de flambaj

⎧ π2EI π2 2.1⋅ 106 ⋅ 7.833 ⋅ 10 4 − 2
⎪Ncr .y = 2 y = 10 = 25 341 kN
⎪ L cr .y 800 2
⎪
teor . ⎪ π2EI π2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 6518 − 2
Ncr = ⎨Ncr .z = 2 z = 10 = 8 435 kN
⎪ L cr .z 400 2
⎪⎪ 1 ⎛ π2EI ⎞ 1 ⎛ 2 6 6 ⎞
Nω = 2 ⎜⎜ 2 ω + GIt ⎟⎟ = ⎜ π 2.1⋅ 10 ⋅ 4.552 ⋅ 10 + 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 119 ⎟ ⋅ 10 − 2 = 9 293 kN
⎪ ⎜ 2 ⎟
⎩ io ⎝ L cr .ω ⎠ 737.23 ⎝ 400 ⎠
I + I + A y 2s + z 2s (7.833 + 0.6518 ) ⋅ 10 4 + 140 (5.4 2 + 10.12 )
unde: io2 = y z = = 737.23 cm2
A 140
Pentru secţiuni f ăr ă simetrie, Ncr se obţine din ecuaţia:
f (N) = i02 ( N − Ncr .y ) ( N − Ncr .z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z 2s ( N − Ncr .y ) − N2 ⋅ y 2s ( N − Ncr .z ) = 0
Numeric:
737· (N - 25 341) (N – 8 435) (N – 9 293) - N2·10.12(N – 25 341) – N2·5.42(N – 8 435) = 0
Rezultă:
Ncr = min .[N1; N2 ; N3 ] = min .[ 6 407 ; 13 619 ; 27 695 ] = 6 407 kN
Talpa superioar ă
Talpa superioar ă este un element rezemat pe o singur ă latur ă supus la compresiune

uniformă, figura E.2.
66

σ2
ε = 11.34 ⇒ Clasa 4 ; σ 2 = σ1 ⇒ ψ =
c / t = 14.5 > 14 = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa profilului este k σ = 0.43 .
λp = bp / t = 290 / 20 = 0.96 > 0.748

28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43
λp − 0.188
Fig. E.2 Rezultă: ρ = 2
= 0.84 .
λp
Lăţimea eficace a tălpii b eff = ρ ⋅ bp = 0.84 ⋅ 290 = 244 mm .
Talpa inferioar ă
uniformTalpa inferioar
E.3. este un element rezemat pe o singur latur supus la compresiune
ă ă ă
ă, figura
σ2
c / t = 12.67 > 14ε = 11.34 ⇒ Clasa 4 ; σ 2 = σ1 ⇒ ψ
= = +1
σ1
Coeficientul de voalare pentru talpa profilului este k σ = 0.43 .
bp / t 190 / 15
λp = = = 0.84 > 0.748
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 0.43
λ p − 0.188
Fig. E.3 Rezultă: ρ = 2
= 0.92 .
λp
Lăţimea eficace a tălpii: b eff = ρ ⋅ bp = 0.92 ⋅ 190 = 175 mm .
Aria eficace a inimii
Inima profilului este un element rezemat pe dou ă laturi, supus la compresiune uniformă,
figura E.4.
c / t = 50 > 42 ε ⇒ Clasa 4

σ2
σ2 = σ1 ⇒ ψ = = +1 ; k σ = 4
σ1
Fig. E.4
bp / t 500 / 10
λp = = = 1.09 > 0.673
28.4 ⋅ ε ⋅ k σ 28.4 ⋅ 0.81⋅ 4
67

Pentru Ψ = 1 rezultă:
λ − 0.22
ρ= p 2 = 0.73 ;
λp
h eff = 0.73 ⋅ 500 = 365 mm ;
h eff .1 = h eff .2 = h eff / 2 = 182 mm
Secţiunea efectivă (eficace) este

prezentată în figura E.5.
Fig. E.5
Capacitatea portant ă a barei (rezistenţ a la flambaj)

Coeficientul de zvelteţ e redus:
A eff ⋅ f y 115 ⋅ 3550
λ = λFT = = = 0.798
Ncr 6407 ⋅ 10 2
Coeficientul de reducere:
Secţiunea se încadrează în curba „d ” de flambaj ⇒ χ = 0.58
Rezistenţ a la flambaj:
A ⋅ f 115 ⋅ 3550
Nb.Rd = χ eff y = 0. 58 10 − 2 = 2 153 kN
γ M1 1.1
Cazul 2 : Sec ţ iune tip U, nesimetric ă, figura E.6
Caracteristici:
A = 140 cm2
Iy = 6.783 ⋅ 10 4 cm 4
Iz = 9 933 cm 4
Iω = 3.461⋅ 106 cm6
It = 119 cm4
i y = 22.0 cm
iz = 8.4 cm
y s = 17.9 cm
z s = 4.7 cm
Fig. E.6
68


⎧ π2EI π2 2.1⋅ 106 ⋅ 6.783 ⋅ 10 4 − 2
⎪Ncr .y = 2 y = 10 = 21 944 kN
⎪ L cr .y 8002
⎪ 2 2 6
Ncr ⎪Ncr .z = π 2EIz = π 2.1⋅ 10 2⋅ 9 933 10 − 2 = 12 854 kN
teor . = ⎨
⎪ L cr .z 400
⎪
⎪N = 1 ⎛ ⎜ π2EIω
+ GI
⎞
⎟ =
1 ⎛
⎜ π2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 3.461⋅ 10 6
+ 0 .807 ⋅ 10 6
⋅ 119
⎞ − 2
⎟ ⋅ 10 = 6 057 kN
⎪ ω 2⎜ 2 t ⎟ 898 ⎜ 2 ⎟
⎩ i o ⎝ L cr
.ω ⎠ ⎝ 400 ⎠
I + I + A y 2s + z 2s (6.783 + 0.9933 ) ⋅ 10 4 + 140 (17.9 2 + 4.7 2 )
unde: io2 = y z = = 898 cm2
A 140
Ncr se obţine din ecuaţia:

f (N) = i02 ( N − Ncr .y ) ( N − Ncr .z ) ( N − Nω ) − N2 ⋅ z 2s ( N − Ncr .y ) − N2 ⋅ y 2s ( N − Ncr .z ) = 0
Numeric:
898· (N - 21 944) (N - 12 854) (N - 6 057) - N2·4.72(N - 21 944) – N2·17.92(N - 12 854) = 0
Rezultă:
Ncr = min .[N1; N2 ; N3 ] = min . [5 348 ; 13 155 ; 39 254 ] = 5 348 kN

Fig. E.7

A eff ⋅ f y 115 ⋅ 3550
λ = λFT = Ncr = 5348 ⋅ 10 2 = 0.874
69

Secţiunea se încadrează în curba „d ” de flambaj ⇒ χ = 0.53
A ⋅ f 115 ⋅ 3550
Nb.Rd = χ eff y = 0. 53 10 − 2 = 1 967 kN
γ M1 1.1
Cazul 3: Sec ţ iune dublu T, monosimetric ă, figura E.8
Caracteristici:
A = 140 cm2
Iy = 6.646 ⋅ 10 4 cm 4
Iz = 5 504 cm 4
I = 2.192 ⋅ 106 cm6
ω
It = 119 cm4
i y = 21.8 cm
iz = 6.3 cm
y s = 0.0 cm
z s = 10.9 cm
Fig. E.8

⎧ π2EI π2 2.1⋅ 106 ⋅ 6.646 ⋅ 10 4 − 2
⎪Ncr .y = 2 y = 10 = 21 501 kN
⎪ L cr .y 8002
⎪
teor . ⎪ π2EI π2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 5 504 − 2
Ncr = ⎨Ncr .z = 2 z = 10 = 7 123 kN
⎪ L cr .z 400 2
⎪
⎪N = 1 ⎛ π2EIω ⎞ ⎛ 2 ⎞
6 6
ω
⎜ + GI t
⎟ = 1 ⎜ π 2.1⋅ 10 ⋅ 2.192 ⋅ 10 + 0.807 ⋅ 106 ⋅ 119 ⎟ ⋅ 10 − 2 = 5 998 kN
⎪ io2 ⎜⎝ L2cr .ω ⎟ ⎜ 4002 ⎟
⎩ ⎠ 633 ⎝ ⎠
2 4 2
unde: io2 = Iy + Iz A+ A ⋅ z s = (6.646 + 0.5504140 ) ⋅ 10 + 140 ⋅ 10.9 = 633 cm2
Secţiunea fiind monosimetrică, for ţa critică pentru flambajul prin încovoiere-r ăsucire, se
determină cu relaţia :
I0 ⎡ (I + I ) ⎤
Ncr .TF = ⎢(Ncr .z + Ncr .T ) − (Ncr .z + Ncr .T )2 − 4 y z Ncr .zNcr .T ⎥ =
2 (Iy + Iz ) ⎢⎣ I0 ⎥⎦
8.862 ⎡ 2 7.20 ⎤
= ⎢(7 123 + 5 998 ) − (7 123 + 5 998 ) − 4 7 123 ⋅ 5 998 ⎥ = 4 520 kN
2 ⋅ 7.20 ⎣⎢ 8.862 ⎦⎥
unde: Ncr .T = Nω = 5 998 kN ; I0 = i02 ⋅ A = 8.862 ⋅ 10 4 cm 4 .
Având în vedere rezultatele
pentru Nob
ţinute rezultă c ă, flambajul barei se produce prin fenomenul
cuplat încovoiere-r
ăsucire, cr = N cr .TF = 4 520 kN .
70


Tălpi: Clasa 1;
Inima: Clasa 4.

Fig. E.9

A eff ⋅ f y 126 .4 ⋅ 3550
λ = λFT = = = 0.996
Ncr 4520 ⋅ 10 2
Secţiunea se încadrează în curba „c ” de flambaj ( t f < 40 mm ; axa z-z) ⇒ χ = 0.54
A ⋅ f 126 .4 ⋅ 3550 − 2
Nb.Rd = χ eff y = 0.54 10 = 2 203 kN
γ M1 1.1
Cazul 4: Sec ţ iune dublu T, dublusimetric ă, figura E.10
Caracteristici:
A = 140 cm2
Iy = 7.011⋅ 10 4 cm 4
Iz = 6 754 cm4
Iω = 4.473 ⋅ 10 6 cm6
It = 84.17 cm 4
i y = 22.4 cm
iz = 6.9 cm Fig. E.10
Iy + Iz (7.011 + 0.6754 ) ⋅ 10 4
i2 = = = 549 cm2
o A 140
71

⎧ π2EIy π2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 7.011⋅ 10 4 − 2

⎪Ncr .y = 2 = 10 = 22 682 kN
⎪ L cr .y 8002
⎪
teor . ⎪ π2EI π2 2.1⋅ 10 6 ⋅ 6 754 − 2
Ncr = ⎨Ncr .z = 2 z = 10 = 8 740 kN
⎪ L cr .z 4002
⎪N = 1 ⎛ ⎜ π EIω
2 ⎞⎟ 1 ⎛
⎜ π 2.1⋅ 10 ⋅ 4.473 ⋅ 10 + 0.807 ⋅ 10 6 ⋅ 84.17 ⎞⎟ ⋅ 10 − 2 = 11 780 kN
2 6 6
⎪ ω i2 ⎜ L2 + GIt ⎟ = 549 ⎜ 400 2 ⎟
⎩ o ⎝ cr .ω ⎠ ⎝ ⎠
Având în vedere rezultatele obţinute rezultă c ă, flambajul barei se produce prin încovoiere
faţă de axa z-z, pentru Ncr = N cr .z = 8 740 kN .
Tălpile: Clasa 3;
Inima: Clasa 4.

Fig. E.11

A eff ⋅ f y 126.4 ⋅ 3550
Coeficientul de zvelteţ e redus: λ = λ FT = = = 0.716
Ncr 8740 ⋅ 10 2
Secţiunea se încadrează în curba „c ” de flambaj ( t f < 40 mm ; axa z-z) ⇒ χ = 0.71
A ⋅ f 126 .4 ⋅ 3550 − 2
Nb.Rd = χ eff y = 0.71
10 = 2 896 kN
γ M1 1.1
Rezultatele analizei sunt centralizate în tabelul E1.
Tabelul E1
CAZUL A eff [cm 2 ] Ncr [kN] Nb.Rd [kN]
1 115 6 407 2 153
2 115 5 348 1 963
3 126.4 4 520 2 203
4 126.4 8.740 2 896
Se observă faptul că, deşi for ţa critică minimă se obţine pentru Cazul 3, datorită secţiunii

efective mai mari, bara are o capacitate portantă mai ridicată decât în Cazul 2.
În cazurile 1, 2 şi 3 pierderea stabilităţii se produce prin flambaj cuplat încovoiere-r ăsucire,
iar în cazul 4 prin flambaj din încovoiere.
Capacitatea portantă maximă a barei se ob ţine pentru secţiunea dublu-simetrică (Cazul 4),
iar capacitatea portantă minimă este obţinută în cazul barei cu sec ţiune U nesimetrică (Cazul 2).
72

Dokumen - Tips Poduri Metal

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dokumen - Tips Poduri Metal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2. CARACTERISTICI DE CALCUL UTILIZATE ÎN EC 3 16

5. BARE CU SECŢIUNE UNITARĂ. 53

6. BARA CU SECŢIUNE UNITARĂ. 73

7. ELEMENTE COMPRIMATE CENTRIC 84

8. STABILITATEA PEREŢILOR ELEMENTELOR COMPRIMATE 97

9. STABILITATEA PLĂCILOR PLANE CONFORM EC 3 110

10. LUNGIMI DE FLAMBAJ 132

11. ELEMENTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE CU ÎNCOVOIERE 141

12. VERIFICAREA LA OBOSEALĂ 168

13. STABILITATEA GENERALĂ A TĂLPII COMPRIMATE 175

14. ELEMENTE REALIZATE DIN PROFILE 186

15. CONSOLIDAREA ELEMENTELOR COMPRIMATE 199

2. DESIGN SECTION CHARACTERISTICS USED IN EC 3 16

3. CONSTRUCTIVE DESIGN OF COMPRESSION MEMBERS 28

5. UNIFORM COMPRESSION MEMBERS. 53

6. UNIFORM COMPRESSION MEMBERS. 73

7. BUILT-UP COMPRESSION MEMBERS. 84

8. MEMBER WALLS STABILITY 97

10. BUCKLING LENGTHS 132

11. UNIFORM MEMBERS IN BENDING AND AXIAL COMPRESSION 141

12. FATIGUE VERIFICATIONS 168

13. GENERAL STABILITY OF TRUSSES 175

14. CONCRETE – FILLED STEEL TUBULAR HOLLOW SECTION 186

Structurată pe 15 module de calcul specific, cu scopul de a permite o cât mai

Structured on 15 specific design modules, to offer a good systematization

1 CARACTERISTICI DE CALCUL A SECŢIUNILOR

1.1. Aspecte generale

1.2. Caracteristici geometrico - sectoriale ale BPS

Coordonata sectorială depinde de poziţia

∫0 ω ⋅ y ⋅ dA = 0 ; ∫0 ω ⋅ z ⋅ dA = 0 ; ∫0 ω ⋅ dA = 0 (1.2)

Fig. 1.2. Coordonata sectorial ă

Coordonata (aria) sectorial ă la BPS cu sec ţi une închisă

Aria sectorială pentru BPS profil închis o singur ă dată are expresia:

Ω = r ⋅ ds - dublul ariei delimitat ă de axa mediană a BPS.

Fig. 1.4. Pozi ţ ia polului principal C

Momentul static sectorial

Momentul static sectorial S ω , al por ţiunii de secţiune cuprinsă între punctele O(s 0 ) şi S(s)

Momentul static sectorial SRω ,

Momentul de iner ţi e dirijat

Momentul de iner ţie dirijat, Id , este prin definiţie:

Momentul de iner ţi e sectorial

Momentul de iner ţie sectorial Iω şi Iω sunt definite prin relaţiile:

Momentul de iner ţi e echivalent (convenţ ional)

BPS profil deschis:

Momentul de iner ţie echivalent (convenţional) la r ăsucire liber ă a BPS profil deschis, It , se

Dacă pe por ţiuni, grosimea “g” este constantă, expresia pentru It este:

Pentru profilele laminate formula de calcul pentru It este de forma:

BPS profil închis:

1.3. Exemple de calcul

Se alege polul P, la intersec ţia

ω1P = ωP3 = 0; ωP2 = 15 ⋅ 10.5 = 157.5 cm2 ;

Se calculează abscisa centrului de r ăsucire, integrând cu regula Vereşceaghin diagramele

Se trasează diagrama ω faţă de punctul C, figura E1.3, calculând:

ω1 = −ω3 = 4.13 ⋅ 15 = −61.95 cm 2 ; ω2 = −ω 4 = −61.95 + 15 ⋅ 10.5 = 95.55 cm 2

Se calculează momentul de iner ţie sectorial, Iω , integrând diagrama ω cu ea însăşi:

Iω = 112 385 cm 6

Momentul de iner ţie convenţional la

E2. Exemplu numeric 2

Cu sistemul de axe din figura E2.1, rezultă:

Deoarece secţiunea are o axă de

Se calculează abscisa centrului de

⎧ 8575 ⋅ 122,5 ⋅ 70 + 3 ⋅ 40 [(2 ⋅ 11025 + 6125 ) ⋅ 50 + (11025 + 2 ⋅ 6125 ) ⋅ 90]⎫

Se trasează diagrama ω faţă de punctul C, figura E2.3 şi se calculează momentul de