REZUMAT MUC CEL MIC DE WILHELM HAUFF

Rezumatul poveștii "Muc cel Mic" de Wilhelm Hauff despre un băiat care era
scund ca un pitic și avea o înfățișare ciudată ce îi făcuse copilăria foarte tristă.
Când tatăl său a murit, rudele l-au îndemnat pe Muc cel Mic să plece de acasă
pentru a-și găsi norocul, iar acesta a făcut întocmai, plecând doar cu hainele mari
ale tatălui său.

În orașul Nicheea trăia un om care se numea Muc cel Mic și avea o înfățișare cam
ciudată. Era scund ca un pitic, cu corpul mic și plăpând și un cap mare pe care era
așezat un turban. Mergea târându-și picioarele din cauza încălțărilor prea mari și
stârnea râsul copiilor care se luau de el de câte ori ieșea pe stradă.

Muc cel Mic avusese o copilărie foarte tristă din cauza înfățișării lui și era mereu
ignorat de tatăl său, căruia îi era rușine de felul cum arată. Din această cauză, Muc
cel Mic nu a primit nici educația pe care ar fi trebuit, mai ales că era fiul unui om
de vază din oraș. Când tatăl său a murit, el a fost obligat de rude să plece în lume
să-și găsească norocul. A plecat doar cu hainele tatălui său pe el, pe care le-a
scurtat dar a uitat să le strâmteze.

A mers timp de trei zile și a ajuns la o cetate, unde a început să colinde pe străzi
obosit de pe drum și flămând. Muc cel Mic a auzit o femeie bătrână că își chema
pisicile la masă, și cum era mort de foame, a intrat și a cerut și el o porție de
mâncare. Bătrâna l-a îndrăgit pe Muc și i-a propus să muncească pentru ea. Cum
nu avea altceva de făcut, Muc cel Mic a intrat în slujba ei și pentru o perioadă
lucrurile au mers bine, dar apoi pisicile au început să facă numai stricăciuni și toate
cădeau în vina lui.

Muc cel Mic a vrut să plece, dar cum nu-și primise plata, a găsit în casa bătrânei o
cameră secretă unde credea că va da peste o comoară. Bani nu a găsit, dar a luat o
pereche de conduri pentru a-și schimba încălțămintea și a mai luat un toiag cu
măciulia ca un cap de leu. A plecat în fugă și abia pe drum și-a dat seama că
condurii erau fermecați și că ei îl făceau să fugă așa de repede. A învățat cum să-i
folosească și apoi a realizat că și toiagul este fermecat și că acesta poate găsi orice
comoară ascunsă în pământ.
Își puse din nou condurii în picioare și se opri la poarta unei cetăți, unde găsi un
străjer și îi spuse acestuia că vrea să intre în slujba împăratului ca cea mai rapidă
ștafetă. Crezând că se va amuza pe seama lui, împăratul îl primi, dar rămase
surprins când Muc cel Mic câștigă concursul și apoi îl luă în slujba lui. Lui Muc cel
Mic îi mergea bine, doar că unii dintre curteni nu-l sufereau și el se gândi că dacă
va găsi aur cu toiagul lui fermecat și îl va da curtenilor, aceștia îl vor îndrăgi și ei.

Într-o seară căută cu toiagul prin grădină și dădu peste o cutie cu bani de aur, pe
care începu să-i împartă oamenilor de la curte. Printre aceștia era și vistiernicul
Arhaz care imediat se duse la împărat și-i spuse că Muc cel Mic a furat galbenii din
visteria împărăției. Împăratul îl aruncă pe Muc cel Mic în temniță și după doar o zi,
îl osândi la moarte. Pentru a scăpa, i-a povestit împăratului despre conduri și
toiagul fermecat, dar când împăratul a încercat condurii, aceștia au fugit cu el până
când împăratul a căzut leșinat.

Muc cel Mic a fost izgonit din împărăție și după mult mers pe jos, a reușit să iasă
din împărăție, îndreptându-se apoi spre o pădure supărat pe oamenii care i-au
pricinuit numai probleme. S-a culcat sub niște copaci, iar când s-a trezit, era mort
de foame. S-a uitat în sus și a văzut în copacul sub care dormise niște smochine de
toată frumusețea. Muc cel Mic a mâncat până s-a săturat și apoi s-a dus la râu să
bea apă. Când s-a uitat în oglinda apei, a văzut că-i crescuse niște urechi ca de
măgar și nasul i se lungise și el.

Mai târziu, foamea îl răzbi iar și mâncă din nou smochine. Cum se gândea el să-și
ascundă urechile mari sub turban, dădu cu mâna să le prindă, dar mare îi fu uimirea
când nu le mai găsi. Se uită în oglinda apei și văzu că urechile și nasul nu mai erau,
așa că imediat înțelese că dacă mănâncă smochine din primul copac îi cresc
urechile și nasul, iar dacă mănâncă din al doilea, acestea dispar. Culese smochine
din ambii copaci și se întoarse în împărăția pe care o părăsise.

Muc cel Mic se așeză într-o piață aproape de ușa palatului și nu trecu mult până
când marele bucătar al împărăției veni să cumpere fructe pentru ospățul
împăratului. El văzu smochinele lui Muc cel Mic și imediat cumpără o cantitate
mare, pentru că împăratului îi plăceau foarte mult fructele. La ospăț, împăratul
mâncă din smochine și împărți și mesenilor. Nu trecu mult timp și la toți le
crescură urechi și nasuri mari.
Muc cel Mic schimbat de haine pentru a nu fi recunoscut, veni și îl vindecă pe unul
din prinți cu smochinele care făceau urechile și nasul mare să dispară. Când văzu
împăratul, îl duse pe Muc cel Mic în visteria palatului și-i spuse să-și aleagă ce
dorește de acolo, numai să-l vindece de înfățișarea urâtă cu care se alesese. El luă
condurii și toiagul fermecat, se dezbrăcă de haine pentru a fi recunoscut și îi spuse
împăratului că nu-l va vindeca și că va rămâne pentru totdeauna așa.

Muc cel Mic fugi cu ajutorul condurilor și se întoarse în orașul natal, unde deveni
un om demn de laudă și respectat.