Sunteți pe pagina 1din 6

Exerciții pentru receptarea și prelucrarea textului

1. Citiți textul de mai jos și rezolvați sarcinile propuse:

„Chiar azi dimineaţă Garrone ne dădu o dovadă de inima lui cea bună.
Ajunsesem cam târziu la şcoală, fiindcă mă oprise profesoara de clasa I superioară, ca să
mă întrebe la ce oră ar putea să vină la noi, acasă. Profesorul nu venise încă şi trei sau
patru băieţi necăjeau pe bietul Crossi, băiatul cu părul roşu şi cu mâna legată de gât, a
cărui mamă e precupeaţă. Îl loveau cu liniile, îi azvârleau coji de castane în ochi şi îi
ziceau mereu;
— Ciungule, slutule! Unii îl imitau, în bătaie de joc, cum îşi ţinea mâna legată de gât.
Sărmanul băiat stătea singur în fundul clasei şi nu zicea nimic; însă se uita când la unul,
când la altul, parcă i-ar fi rugat, să-l lase în pace. Dimpotrivă ei se îndârjiră şi mai tare.
Atunci Crossi începu să se roşească şi să tremure de necaz, dar tot răbda. Deodată,
răutăciosul Franti se sui pe o bancă şi imită pe mama lui Crossi, cum îşi poartă coşurile
cu zarzavaturi în mâini, când vine la poarta scolii, ca să aştepte pe fiul său.
Mulţi băieţi începură să râdă cu hohote; Crossi îşi pierdu cumpătul; apucă o călimară şi o
azvârli din toate puterile în capul lui Franti.
Franti îşi plecă repede capul, iar călimara lovi în piept pe profesorul care tocmai intra în
clasă. Toţi şcolarii alergară speriaţi pe la locurile lor. Profesorul îngălbeni şi urcându-se
la catedră îi întrebă supărat:
— Cine a azvârlit? Nimeni nu răspunse. Profesorul întrebă iarăşi, ridicând glasul:
Răspundeţi, cine?
Atunci lui Garrone făcându-i-se milă de bietul Crossi, se sculă repede şi zise hotărât:
„Eu!”. Profesorul se uită la el, se uită şi la ceilalţi şcolari, pe care îi văzu că stau minunaţi
şi zise cu glasul potolit:
— Nu este adevărat! adăugase, vinovatul n-o să fie pedepsit, să se ridice!
Crossi se sculă şi zise înecat de plâns:
— Mă băteau şi mă batjocoreau; de necaz mi-am ieşit din fire şi am azvârlit cu călimara!
— Şezi, zise profesorul. Să se scoale cei care l-au întărâtat. Patru elevi se sculară în
picioare, plecându-şi capul.
(„O faptă generoasă” de Edmondo de Amicis)
1. Citește enunțurile și decideți dacă sunt adevărate sau false:

1. Întâmplarea relatată s-a petrecut în curtea școlii.

2. Autorul ne poveștește o întâmplare din viața lui de elev.
3. Crossi a fost victima unui abuz din partea unor colegi.
4. Durerea cea mai mare a lui Crossi a fost de natură emoțională.
5. Călimara aruncată nu l-a atins pe profesor.
6. Profesorul a dorit să identifice vinovații.
7. Din solidaritate față de colegul rănit, Garrone a luat toată vina asupra lui.
8. Crossi nu vrea să recunoască că a greșit.
9. Vinovații identificați au plecat rușinați, capul.

2. Potriviți cuvintele din coloana din partea stângă cu sinonimele contextuale din
coloana din partea dreaptă a paginii. Scrieți rezultatele în tabelul de mai jos:

1. dovadă a) recipient cu cerneală

1.
2. precupeaţă b) fire 2.
3. linii c) argument 3.
4. a se îndârji d) negustoreasă 4.
5. cumpăt e) rigle 5.
6. călimară f) a se înfuria 6.

3. Scrie mai departe!

a) Autorul este deosebit de impresionat de ………………………………………
b) Câțiva colegi de clasă îl……………………………………………………….
c) Fața lui Crossi …………………………………………………………………
d) Crossi a rezistat până când ……………………………………………………
e) Înfuriat, băiatul rănit………………………………………………………….
f) Călimara a ajuns ………………………………………………………………….
g) Profesorul a efectuat o anchetă ca să …………………………………………….
4. Completați următorul cadran:

Personajele: ............................................... Ce s-a întâmplat?

.................................................. .......................................................................
................................................. .......................................................................
.................................................. .......................................................................
..................................................... ......................................................................
..................................................... .......................................................................

Scrisoare către Garrone Desen

Dragă Garrone,
Am fost profund impresionat de .................
......................................................................
......................................................................
......................................................................

5. Identificați în primul fragment al textului două cuvinte care conțin diftongi și un

cuvânt care conține vocale în hiat. Scrieți-le în spațiul de mai jos:
..........................................................................................................................................

6. Scrieți 5 cuvinte din câmpul lexical al cuvântului „școală”

școala
7. Joc „Pro/ Contra”. Ce părere aveți despre fapta lui Crossi? A făcut bine sau nu
când a decis să arunce cu călimara cu cerneală, după Franti?
8. Imaginați-vă că sunteți profesorul lui Crossi, elevul care-a fost abuzat emoțional și
fizic de câțiva colegi și aveți o discuție, după ore. Continuați dialogul, adăugând 6
replci.

- Crossi, te rog să te apropii de catedră!

- Da, domnule!
- Te rog să-mi mai spui încă o dată, calm,
ce s-a întâmplat înainte de a intra în
clasă?
- Domnule, câțiva băieți.............................
.................................................................
- .................................................................
- ................................................................
- ..................................................................
...............................................................
- ..................................................................
................................................................
- ..................................................................
...............................................................

9. Potriviți expresiile din coloana din partea stângă cu explicația lor, în coloana din
partea dreaptă.

1. om cu inima bună a) m-am înfuriat

2. își pierduse cumpătul b) cu toată forța
3. din toate puterile c) om sufletist
4. mi-am ieşit din fire d) își pierduse controlul

10. Alcătuiți enunțuri cu expresiile din coloana din partea stângă.

.........................................................................................................................................

....
11. Activitate pe grupe
a) Împărțiți-vă în grupe de 4 elevi.
Realizați un afiș cu titlul: „STOP, BULLYING-ULUI ÎN ȘCOALĂ!”în care să
inserați expresii și imagini pentru a stopa acest fenomen de nedorit. Desemnați un
reprezentant care să prezinte în 3-4 minute afișul vostru!

STOP, BULLYING-ULUI ÎN ȘCOALĂ!

b) Completați schema de mai jos în care să notați cum credeți că se ajunge la

escaladarea fenomenului Bullying în școală. Desemnați un coleg care să
susțină ideile voastre.

...........
.......

...........
...........
..........

Bullying

...........
...........
.........
12. Redactați un text de 10-12 rânduri în care să vă exprimați opinia față de
fenomenul Bullying în școală. Relatați un eveniment la care ați fost martori, din
experiența voastră școlară. Argumentați-vă opiniile.

........................................

.........................................................................................................................................................

.............................................................................................................................................

S-ar putea să vă placă și