1. Cum este definită problema?

Problema avortului şi implicit, a sănătăţii femeilor influenţează într-o manieră

fundamentală evoluţia întregii societăţi. Nu se poate vorbi de o societate puternică în absenţa
unor familii solide, a solidarităţii între oameni şi între generaţii. Fără îndoială, rolul femeii în
cadrul familiei a fost şi continuă să fie unul esenţial. De aceea, problemele femeilor sunt şi ale
societăţii. Mortalitatea maternă în România este de 6 ori media Uniunii Europene în ciuda
declinului de după 1990 (de la 83,6 decese la 100.000 de naşteri vii în 1990 la 33 la 100.000 de
naşteri vii în 2000).1 Mortalitatea prin avort reprezintă mai bine de jumătate din totalul acestor
decese. Chiar dacă incidenţa avortului a scăzut, el rămâne totuşi cea mai frecventă metodă
folosită pentru evitarea sarcinilor nedorite. Practica avortului a devenit atât de naturală încât
aproape nimeni nu-şi face probleme nici pentru zecile de vieţi aruncate la coş zi de zi, nici
pentru consecinţele dramatice pe care le poate suporta femeia în urma acestei intervenţii, nici
pentru efectele negative asupra întregii societăţi.
Dacă în Europa Occidentală se înregistrează, în medie, mai puţin de un avort pe toată
durata vieţii unei femei, o femeie din România are 3-4 avorturi pe durata vieţii sale. Care sunt
factorii care determină alegerea acestei opţiuni?
Femeile recurg la avort din diferite motive sociale, economice, medicale. În ciuda
aspectelor religioase şi politice din jurul avortului, pentru multe femei acesta este o opţiune
valabilă în cazul unei sarcini nedorite, opţiune influenţată de: vârsta, starea materială, educaţia
sau planurile de carieră, relaţia cu partenerul, numărul copiilor deja existenţi, stabilitatea
emoţională, valorile morale sau religioase, relaţia cu părinţii (în cazul adolescentelor), sursele
de suport familiale şi profesionale, starea de sănătate.

1. Factorul social
O parte a femeilor care au recurs la avort a menţionat că a ales această metodă pentru că
nu îşi doreşte copilul la aceastã vârstă. Motivul cel mai des invocat a fost acela că nu se simt
pregătite să fie mame încă. De asemenea, s-a constatat că 53% îşi fac studiile, şi 43% nu
practică nici o ocupaţie. Însă unele dintre femei ajung la 7 sau 8 sarcini întrerupte voit, deşi au
un soţ, un serviciu bine plătit şi nu au copii. Altele sunt nevoite să renunţe la sarcină din cauza
1
http://www.gov.ro/comunicat-de-presa__l1a14315.html, site accesat la data de 2 decembrie 2008
instabilităţii familiale. Aici se încadrează femeile necăsătorite, cele care au rămas accidental
însărcinate sau care se află înaintea unui divorţ.

2. Factorul financiar
La categoria 18-30 de ani, motivele avorturilor sunt în special financiare. Contracepţia
este mai scumpă decât avortul: luarea pilulelor timp de un an costă de la 100 la 240 ron, în timp
ce un avort costă în jur de 80 ron. Apoi, persoanele care apelează la avort fie nu au un loc de
muncă, fie şi-l pot pierde. Tot mai frecvent apar femei care se plâng că le dau afară patronii
dacă rămân însărcinate2.

3. Lipsa informării şi a educaţiei sexuale

Dar, apreciază unii medici, în ciuda problemelor sociale şi economice, lipsa educaţiei
reprezintă una dintre cauzele principale ale numărului mare de avorturi înregistrate în România.
„Apelează la avort nu numai femeile fără studii sau adolescentele care nu au avut cu cine
discuta această problemă. Sunt şi femei cu studii, care ar avea bani pentru anticoncepţionale.
Pur şi simplu ignoră problema. Majoritatea sunt femei singure, care au relaţii ocazionale şi care
nu se complică şi cu problema contracepţiei atât timp cât pot face oricând un avort care le scapă
uşor de o sarcină nedorită”3, apreciază conf.dr. Ştefan Butureanu, director adjunct al
Maternităţii „Elena Doamna” din Iaşi. O altă explicaţie pe care au găsit-o specialiştii în legătură
cu numărul mare de întreruperi de sarcină făcute de tinere este că informaţiile despre
contracepţie şi despre pericolul avortului nu au pătruns în toate colectivităţile unde sunt
adolescente, mai ales în cazul celor care nu merg la şcoală. „Nu îi putem obliga să nu îşi
înceapă viaţa sexuală, dar le cerem să apeleze cel puţin la serviciile unui medic sau ale unui
consilier. Avortul nu este o soluţie, mai ales dacă femeia este la prima sarcină” 4, a explicat dr.
Culeţu. Un alt motiv ar fi acela că populaţia, în general, a putut afla doar punctul de vedere al
instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale care promovează avortul şi „dreptul la avort”.

2
http://ro.novopress.info/?p=141, site accesat la data de 16 decembrie 2008
3
Idem
4
www.telegrafonline.ro/pdf/088112e3f8543250abef565f5905b5ee.pdf, site accesat la data de 15 decembrie 2008
4. Factorul medical
O mică parte a femeilor consideră că avortul este necesar pentru a preveni anumiţi
factori de risc în ceea ce priveşte naşterea copiilor cu anumite dizabilităţi. Ele aleg avortul după
ce află de defecte ale fetusului. Numărul de avorturi făcute din acest motiv va creşte fără nici
un dubiu, deoarece testele prenatale devin din ce în ce mai uzitate şi anomaliile din ce în ce mai
frecvente.
Acestea sunt motivele pentru care un număr mare de femei recurg la avort. Din punct
de vedere medical, avortul numit şi chiuretaj este o întrerupere accidentală sau provocată a
gravidităţii înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern. Avortul se produce prin
diferite proceduri, cum ar fi: pilula de dimineaţa următoare, RU486 (Mifepristone), , avort prin
aspirare şi chiuretaj, avort provocat de hormonul Prostaglandine (la sarcini mari, peste 6 luni şi
jumatate), avort prin dilatare şi evacuare, avort prin dilatare şi extragere ( naştere parţială),
avort prin histerotomie (operaţie cezariană), avortul empiric.
De ce este totuşi un fenomen atât de grav această întrerupere de sarcină?

Consecinţele avortului

Acest fenomen social contribuie la deteriorarea sănătăţii adolescentelor şi femeilor, la

destabilizarea familiilor şi la vicierea mediului social. Doctorul Antun Lisec din Croaţia
relatează despre consecinţele avorturilor asupra mamei, familiei, personalului medical şi asupra
societăţii ca întreg.
1. Consecinţele asupra femeilor care au apelat la avort pot fi fizice sau psihice. Dintre
urmările fizice se pot enumera : leziunea colului uterin, perforaţia uterului, hemoragii, lezarea
intestinelor sau a altor organe abdominale ale mamei, inflamaţia uterului, a trompelor, a
pelvisului şi a întregii cavităţi abdominale, tromboembolie, endometrioza, obturarea trompelor
uterine, endometrioza, creşterea frecvenţei sarcinilor extrauterine şi a avorturilor spontane,
predispoziţie la naşteri premature, prelungirea naşterii, dereglări în perioada a treia a naşterii,
atonia uterului, izoimunizare, insuficienţa placentei. Un studiu publicat în 1994 în Jurnalul
Institutului Naţional de Cercetare a cancerului constata că „în rândul femeilor care au fost
însărcinate cel puţin o dată, riscul cancerului de sân pentru cele care au suferit un avort
provocat a fost cu 50% mai mare decât în cazul altor femei“. Infertilitatea este poate cel mare
risc la care se expun femeile care fac avorturi. 20 % din femeile din ţara noastră sunt nefertile
ca urmare a unor complicaţii datorate avortului.
Un avort nu înseamnă numai riscuri fizice, ci poate cauza şi probleme psihice: depresii,
sentimentul de vinovăţie, tristeţe, insomnii şi visuri grele, atacuri de anxietate, frustrare,
pierderea respectului faţă de sine, apariţia răcelii emoţionale şi a pesimismului, pierderea
motivaţiei şi a interesului pentru activităţile desfăşurate, reacţii schizofrenice, psihoza afectivă,
pierderea memoriei, dificultăţi de concentrare, gânduri de sinucidere. Pot apare şi dereglări de
comunicare cu alţi oameni precum şi cu partenerul de căsătorie şi cu copiii deja născuţi.
2. Consecinţele asupra familiei sunt determinate de efectele avortului asupra părinţilor.
Pierderea motivaţiei, "răceala" emoţională, dezamăgirile şi alte stări nevrotice simt şi copiii
născuţi.
3. Urmările avortului asupra celor care au participat la îndeplinirea acestui act constau
în o parte din problemele psihice enumerate anterior. Există exemple care arată că medicii
obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial,
a fost constituită Societatea Centurionilor, organizaţie internaţională care include foşti medici
care au practicat avortul. Foarte mulţi dintre aceştia, după perioada de recuperare, şi-au asumat
opinii pro-vita.
4. Consecinţele asupra societăţii
Orice boală fizică sau psihică a indivizilor se reflectă asupra întregii societăţi. În afara
de aceasta, avortul la cerere, devenit posibil după 26 decembrie 1989, odată cu abrogarea
Decretului 777 din 1967, reprezintă o problemă de interes naţional, din cauza impactului
demografic pe care îl are. În primii ani după "liberalizarea" avortului, România s-a situat pe
primul loc în lume la numărul acestor intervenţii realizate la cerere: 200 de avorturi la 1.000 de
femei fertile sau altfel spus numărul de avorturi din ţara noastră efectuate în perioada 1989-
2000 este de aproximativ 11 milioane. Numai în anul 1990 s-au efectuat un milion de avorturi
în România.
Liberalizarea avorturilor a avut un impact negativ asupra sănătăţii femeilor şi asupra
populaţiei influenţând natalitatea şi demografia. Natalitatea, cea de-a treia componentă a
dinamicii populaţiei, pe lângă mortalitate şi migraţie, este singura componentă asupra căreia se
poate acţiona cu rezultate eficiente, vizibile pe termen scurt şi având efecte pozitive de durată
în ceea ce priveşte reducerea scăderii demografice din România.
 Pentru a preveni diminuarea excesivă a numărului generaţiei de vârstă mică se impune
adoptarea unor politici care să contribuie la reducerea ratei avorturilor, scăderea mortalităţii
materne prin avort, scăderea mortalităţii infantile şi la posibilitatea îndeplinirii ţintelor de
reducere a ratei mortalităţii materne (50%) şi a ratei mortalităţii infantile (40%), specificate de
Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului.
Actorii
O parte a definirii problemei e reprezentată de identificarea şi înţelegerea poziţiilor
adoptate de diverşi indivizi sau grupuri în legătură cu problema avortului. Nu trebuie uitate nici
perspectivele celor afectaţi de adoptarea unor eventuale măsuri, dorindu-se crearea unei imagini
de ansamblu asupra evoluţiei societăţii pe termen mediu şi lung. Persoanele interesate de
remedierea acestor probleme privesc din puncte de vedere diferite necesitatea unei politici a
avortului putând fi chiar împotriva ei dacă aceasta le poate afecta activitatea în mod negativ.
Printre principalii actori implicaţi în această problemă putem identifica: Guvernul,
cetăţenii, organizaţiile non-guvernamentale, organizaţiile internaţionale, Biserica, prestatorii
de servicii, instituţii ce trebuie să se implice într-o acţiune bine-direcţionată pe termen lung.
Cum este definită problema de către părţile implicate? Care sunt interesele fiecărei părţi
implicate?

a. Guvernul
Instituţie cheie, responsabilă de politici şi de organizarea serviciilor, Guvernul adoptă o
poziţie oarecum contradictorie. Pe de o parte, propune strategii care au drept scop scăderea
numărului de avorturi, iar pe de altă parte a susţinut, prin unul din miniştrii săi, mărirea
termenului legal în care se poate face avort. Guvernul nu este interesat de problema avortului
în sine ci de implicaţia acestuia asupra scăderii natalităţii şi implicit a scăderii demografice.
Însă politicile privind redresarea natalităţii au ca obiective şi scăderea ratei avorturilor.

b. Cetăţenii
Cetăţenii pot identifica problema avortului la nivelul mai multor paliere: lipsa unui cadru
legislativ eficient, lipsa de interes a guvernanţilor. În prezent există două curente: cel pro-life,
curent împotriva avortului care militează pentru drepturile embrionului şi fătului şi cel feminist,
pro-choice care susţine că femeia are libertatea de a face ce vrea cu corpul ei. Multe femei se
plâng de implicaţiile negative ale avortului asupra sănătăţii lor şi a stabilităţii familiei, dar
contextul socio-economic sau ignoranţa le obligă la această ultimă soluţie.

c. Organizaţiile non-guvernamentale
Organizaţiile pro-vita care se ocupă cu monitorizarea situaţiei avortului în România,
furnizarea servicii sociale şi promovarea drepturile omului sunt considerate parteneri sociali cu
un interes deplin justificat în problema avortului. Ele îşi propun protejarea vieţii umane încă de
la conceperea ei. În acest sens, desfăşoară numeroase demersuri în vederea sensibilizării
factorilor de decizie politică şi administrativă cu privire la acest fenomen.

d. Organizaţiile internaţionale
Organizaţiile internaţionale s-au arătat îngrijorate de numărul mare de avorturi din România.
UNFPA (Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie), USAID (Agenţia Statelor Unite pentru
Dezvoltare Internaţională), Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii desfăşoară
numeroase proiecte în colaborare cu statul român în încercarea de a face metodele
contraceptive moderne accesibile categoriilor populaţionale defavorizate şi în zonele rurale. Ele
promovează în genere dreptul femeilor de a folosi orice metoda contraceptivă doresc, inclusiv
avortul dacă e necesar, văzut totuşi ca o ultimă soluţie.

e. Biserica
Biserica Ortodoxă Română se opune vehement avortului. Ea consideră că viaţa unui om
începe de la concepţie, atunci când celula sexuală masculină şi cea feminină se unesc, formând
astfel o nouă fiinţă umană. Avortul este un act inuman – „întreruperea de sarcină“ însemnând
întreruperea vieţii unui copil nevinovat, lipsit de apărare şi deci o crimă. Deşi Biserica
Ortodoxă Română şi-a exprimat poziţia, fie prin publicarea unor documente oficiale, fie prin
atitudini luate de diverşi preoţi şi teologi, nu s-a înregistrat nici o acţiune concretă pentru a
îmbunătăţi actuala legislaţie proavort. În septembrie 1997, a fost depus un proiect de lege
antiavort la Parlament, dar iniţiativa s-a stins în această fază.
Preoţii din ţară, în colaborare cu reprezentanţii mai multor organizaţii
neguvernamentale, au iniţiat proiecte de prevenire a avortului, proiecte menite să aducă la
cunoştinţa şi conştiinţa atât a mamelor cât şi a cadrelor medicale riscurile şi efectele negative
produse de întreruperea de sarcină, dar şi păcatul pe care îl reprezintă o asemenea faptă.

e. Prestatorii de servicii (medicii specialişti, medicii de familie)

Colegiul Medicilor din România a observat cu îngrijorare că actuala legislaţie împinge
medicii la avort, călcând peste principiul autonomiei profesiei medicale. Medicul este pus în
situaţia nu de a apăra viaţa, ci de a o distruge. El este pus în situaţia falsă de a trata sarcina ca
pe o boală, să facă „terapie” prin uciderea unui copil, să uite de faptul că, în cazul femeii
însărcinate, are de-a face cu doi pacienţi. Medicii susţin că „a încerca să ni se impună
obligativitatea de a efectua avorturi este o gravă încălcare a libertăţii de conştiinţă a unor
cetăţeni şi a autonomiei profesiei medicale. Mesajul profesiei medicale este de a apăra viaţa sub
orice formă şi un medic nu poate fi obligat să distrugă un embrion sau un făt, după principiul
«mâna care vindecă nu poate fi mâna care ucide»”5.
În România, din februarie 1990, a luat fiinţă Asociaţia Medicilor Creştini. „Ne-am
hotărât să ne structurăm într-o organizaţie, care să combine standardele profesionale cu
filozofia de viaţă creştină... Corpusul medical din România devine sensibil la dimensiunea etică
a avortului. Există deja nuclee sau centre de informare şi de acţiune în lumea medicală.
Asociaţia Medicilor Creştini din România a început să ia atitudine publică vizavi de avort, prin
conferinţe, prin seminarii, prin declaraţii, prin scrisori trimise Parlamentului”6, susţine Ileana
Radu, preşedinte al AMC din România.
Pe de altă parte, medicul Gheorghe Peltecu, directorul Spitalului „Filantropia” din
Bucureşti, ginecolog de profesie, îi consideră pe „medicii ginecologi principalii răspunzători
pentru creşterea numărului de avorturi, deoarece aceştia văd în chiuretaje o activitate zilnică, pe
care vor să o păstreze”7 şi care le aduce câştiguri financiare considerabile.

2. Criteriile de evaluare
5
http://cmr.ro/content/view/264/1/, site accesat la data de 16 decembrie 2008
6
http://www.provita.ro/index.php/interviuri/42-medicii-din-romania-devin-tot-mai-sensibili-la-dimensiunea-etica-
a-avortului, site accesat la data de 16 decembrie 2008
7
Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vieţii, Ed. Provita Media, Bucureşti, 2003
 2.1.Costurile
Guvernul şi administraţia publică centrală sunt actorii cei mai vizaţi în ceea ce priveşte costurile
politicilor privind avortul. Statul doreşte să plătească pentru a evita viitoare dezechilibre majore în
sistemul de pensii, costurile ce trebuie avute în vedere fiind fondurile ce sunt alocate:
1. companiilor şi firmelor de producere şi comercializare a metodelor contraceptive;
2. Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru
implementarea programelor de susţinere a familiilor, susţinerii campaniilor de informare şi
conştientizare a populaţiei asupra problemei şi a politicii publice propuse.
Din perspectiva cetăţenilor, costurile vizează investiţiile făcute în vederea naşterii şi creşterii
copiilor, costuri ce nu pot fi cuantificate monetar.
2.2. Beneficiile
Beneficiile sociale imediate ale politicilor privind avortul au în vedere creşterea numărului de copii,
sănătatea femeilor şi implicit a societăţii. Pe termen lung, stabilitatea demografică şi menţinerea unui
echilibru în cadrul sistemului de pensii şi asigurări sociale reprezintă beneficii demne de luat în
considerare.
2.3. Eficacitatea: în ce măsură o alternativă va produce rezultatele scontate: scăderea
numărului de avorturi şi a deceselor materne datorate avortului? Va soluţiona problema actuală?
2.4. Accesibilitatea: cât de uşor este accesul populaţiei la beneficiile politicilor adoptate?
Cetăţenii trebuie să suporte anumite costuri pentru a avea acces sau au acces limitat la îmbunătăţirile
aduse de politica în cauză (transport, acte)?
2.5. Acceptabilitatea politică
Printre politicieni, există diferite curente de opinie, conform cărora politicile privind avortul nu va
putea înlocui această practică socială. Majoritatea politicienilor deplâng situaţia României în ceea ce
priveşte numărul mare de avorturi şi găsesc ca principală cauză sărăcia. Mona Muscă, fost deputat
PNL declara că „e bine să nu se ajungă la avort, pentru că, în felul acesta, cea mai frumoasă lucrare a
omului, care este copilul, e pusă într-o situaţie foarte discutabilă din punct de vedere etic. Nivelul de
trai foarte scăzut îi face pe oameni să-şi pună întrebarea dacă să aibă sau nu copii(…) Eu am
convingerea că un nivel de trai mai ridicat ar da mai mare siguranţă tinerilor şi ar schimba în
totalitate mentalitatea oamenilor“8. Pe de altă parte, creşterea conştientizării publice asupra problemei

8
Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vieţii, Ed. Provita Media, Bucureşti, 2003
avortului, presiunea comunităţilor şi variatele iniţiative la nivel internaţional, regional şi local au
început să se instituie în puternici catalizatori ai unui curent de opinie contrar.
2.6. Acceptabilitate etică
Un alt criteriu folositor în evaluarea politicilor publice privind avortul este acceptabilitatea etică.
Orice evaluare a alternativelor trebuie să încerce să determine dacă o politică este corectă din punct
de vedere moral: este corect şi bine ce se face? „Valorile morale şi interesele pe care le are societatea
noastră referitor la autonomia individuală şi viaţa privată, la importanţa familiei, la demnitatea
corpului uman şi la valoarea practicilor sociale care susţin sau întăresc altruismul şi sentimentul
comunităţii“9 trebuie să facă parte din criteriile de evaluare a soluţiilor privind problema avortului.

3. Identificarea alternativelor
a. planificarea familială
b. posibilitatea non-acţiunii
c. crearea unui sistem de adopţii
d. crearea unor parteneriate cu Biserica şi ONG-uri
e. lege restrictivă a avortului
f. crearea unui sistem de ajutor financiar
g. program agresiv de informare

4. Evaluarea alternativelor
Ce impact probabil va avea fiecare politică? În ce măsură fiecare alternativă satisface
criteriile de evaluare?

4.1. Planificarea familială

Una din alternativele împotriva avortului este planificarea familială voluntară.
Planificarea familială defineşte capacitatea persoanei sau cuplului de a anticipa şi de a avea
numărul dorit de copii, la momentul ales şi la intervalele de timp dintre naşteri pe care le
hotărăsc singuri.

9
The Hastings Center apud David L. Weimer, Aidan R. Vining, Analiza politicilor publice: concepte şi practică,
Ed. ARC, Chişinău, 2004
 Ministerul Sănătăţii oferă periodic sume foarte mari pentru achiziţionarea masivă de
contraceptive orale, DIU şi prezervative. Numai în 1997, au fost cheltuiţi 500 de mii de dolari,
bani împrumutaţi de la Banca Mondială, pentru procurarea şi distribuirea de contraceptive, „în
mod gratuit, pentru eleve, studente şi femei cu afecţiuni cronice”10. În anul 2003, au fost alocaţi
pentru achiziţionarea de contraceptive 14 miliarde de lei. În 2004 , Ministerul Sănătăţii a venit
în ajutorul populaţiei printr-un program în valoare de 35 miliarde de lei care a avut în vedere
creşterea accesului populaţiei la serviciile de planificare familială în asistenţă primară. Toate
femeile care trăiesc în mediul rural, elevele, studentele, şomerele, femeile fără venituri sau cele
care efectuează avort la cerere într-o unitate sanitară au posibilitatea să se adreseze medicilor de
familie, pregătiţi în acest sens de specialiştii în planificare familială, pentru a învăţa ce
înseamnă metodele contraceptive şi cum pot evita un avort prin folosirea acestora, precum şi ce
înseamnă o sarcină nedorită în viaţa unui cuplu şi cum poate fi prevenită aceasta.
Efectele scontate şi avantajele planificării familiale sunt următoarele:
- scăderea morbidităţii şi mortalităţii materne prin spaţierea naşterilor, accesul la planificare
familială putând reduce mortalitatea maternă cu o treime şi decesele infantile cu 20% dacă
intervalul dintre naşteri este de minimum 2 ani;
- prevenirea unor boli: sarcina ectopică, cancerul de ovar şi de endometru, chisturile ovariene,
noduli de sân, sângerările menstruale abundente şi anemia secundară acestora, dismenoreea,
infecţiile cu transmitere sexuală;
- reducerea cheltuielilor legate de medicamente, servicii medicale în cazul avortului şi
îmbolnăvirilor secundare sarcinilor nedorite;
- îmbunătăţirea relaţiei de cuplu;
- alegerea momentului potrivit de a avea copiii doriţi, care vor fi mai bine îngrijiţi, mai bine
alimentaţi, mai bine educaţi, mai sănătoşi;
- prevenirea fenomenul de abandon al copiilor în maternităţi şi spitale;
- redistribuirea fondurilor care nu sunt consumate pentru probleme de sănătate ce pot fi evitate
către alte nevoi ale comunităţii.

Limitele preconizate şi dezavantajele politicii de planificare socială sunt:

10
Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vieţii, Ed. Provita Media, Bucureşti, 2003
 - acces limitat la cabinele de planificare familială şi chiar la cabinetele medicilor de familie,
mai ales în zonele rurale;
- familiile sărace, care au într-adevăr nevoie de ajutor, nu au curajul de a apela la metodele de
contracepţie;
- mentalitatea învechită şi prejudecăţile unor femei, aspectul moral-religios al folosirii
contraceptivelor;
- lipsa informaţiilor despre activitatea acestor cabinete;
- metodele contraceptive pot avea efecte secundare asupra sănătăţii sau pot eşua în prevenirea unei
sarcini nedorite;
- promovarea contracepţiei nu este însoţită de programe de educaţie sexuală adecvate.

4.2. Posibilitatea non-acţiunii

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, instituţie care monitorizează
activitatea profesională a medicilor din România şi care cunosc cel mai bine problemele de
sănătate ale românilor, atrag atenţia asupra unor realităţi grave, care, după cum arată statisticile
actuale, urmează să se accentueze: scăderea natalităţii. Această viziune sumbră este susţinută,
şi în accepţiunea sociologilor, de scăderea în continuare a numărului naşterilor (în 1999, rata
totală a fertilităţii a fost de 1,29 copii la o femeie). Analizele ONU proiectează o scădere cu
16% a populaţiei României în 2020, faţă de cea din 1996. Această prognoză, însă, pare a fi
depăşită de realitate, având în vedere rezultatele recensământului din 2002. În 2030, dacă se
menţin actualele tendinţe, scăderea ar putea ajunge la -17%, faţă de 1996 (3,8 milioane de
oameni).
Un studiu recent al Organizaţiei Naţiunilor Unite susţine în continuare aceste previziuni,
arătând că, în 2050, România va avea mai puţin cu 4 milioane de locuitori. O viziune şi mai
sumbră oferă cercetătorii americani de la World Population Prospects. Pe termen lung, situaţia
se va deteriora în acelaşi ritm. Pentru anul 2050, se estimează că, la o populaţie de 16 milioane
de locuitori, vor fi doar 2 milioane de copii.11
Această soluţie este indezirabilă datorită consecinţelor catastrofale pentru viitorul
societăţii româneşti. Doar fezabilitatea administrativă, criteriu satisfacut doar pentru ca soluţia

11
Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vieţii, Ed. Provita Media, Bucureşti, 2003
nu presunpune schimbarea status-quo-ului, nu este un motiv puternic pentru alegerea acestei
alternative.

4.3. Crearea unui sistem de adopţii

Copiii „nedoriţi” pot fi salvaţi prin darea în adopţie sau plasament familial temporar
până li se găseşte o familie care să-i adopte. Sunt multe cupluri infertile care vor să adopte un
copil. Înainte să ia această decizie, femeia trebuie să fie pregătită mintal să renunţe la copilul ei
şi la orice contact cu el. Ca exemplu, în fiecare an peste 50000 de femei din America fac
această alegere.
În Polonia, mamelor le este recunoscută prin lege opţiunea de a-şi lăsa nou-născuţii în
spitale atunci când nu au suficiente condiţii de a-i creşte. Spitalele cooperează cu casele de tip
familial, cu centrele de adopţie şi cu familiile care vor să adopte copii.
Efecte scontate şi avantajele ale sistemului de adopţie sunt:
- salvarea vieţilor copiilor;
- creşterea gradului de satisfacţie al familiei adoptive, al mamei şi al copilului;
- costuri joase;
- soluţie acceptabilă din punct etic;
Limitele preconizate şi dezavantajele unei astfel de politici sunt:
- sistem greu de implementat din cauza birocraţiei;
- procedură costisitoare din punctul de vedere al timpului alocat;
- lipsa unor prevederi similare cazului Poloniei;
- soluţie dependentă de statutul socio-economic al familiei adoptive,fiind posibil ca acea
familie să se folosească de pretextul adopţiei doar pentru sprijinul financiar oferit de stat;
- posibilitatea ca acel copil să nu să se acomodeze în familia adoptivă.

4.4. Crearea unor parteneriate cu Biserica şi ONG-uri

Pentru prevenirea recurgerii la avort se consideră că este nevoie de un intens proces de
mediatizare a gravităţii acestui fenomen (luându-se în calcul toate aspectele lui medicale,
psihologice, sociale, religioase). Societatea civilă (organizaţii nonguvernamentale, Biserica)
poate oferi soluţii concrete prin întreprinderea unui întreg efort de educare a omului de azi cu
privire la scopul sexualităţii umane, sensibilizarea tuturor factorilor care au ca obiect educarea
populaţiei sau se îngrijesc de sănătate. În plus, aceste organizaţii oferă servicii gratuite ca:
găzduire, consiliere, asistenţă socială, spirituală şi medicală, sprijin material, consiliere de
cuplu, grup de suport pentru mămici. Deseori, acestea colaborează cu maternităţile publice din
ţară şi realizează campanii de sensibilizare şi informare a populaţiei, forurilor medicale, sociale,
religioase şi politice cu privire la consecinţele avortului prin manifestaţii publice sau publicaţii
informative.
O altă soluţie, dar în acelaşi spectru, este oferită de Asociaţia Provita pentru născuţi şi
nenăscuţi, condusă de părintele Nicolae Tănase. În localităţile Valea Plopului şi Valea Screzii,
sunt primite şi găzduite tinere care nu au vrut să facă avort, femei victime ale violenţei în
familie, tineri majori care au crescut în centrele de plasament. În casele construite de asociaţie
locuiesc peste 100 de mame împreună cu copiii lor, alţi 200 de copii abandonaţi fiind adoptaţi
de localnici.
Efectele scontate şi avantajele acestor parteneriate ar fi:
- diminuarea costurilor din perspectiva Guvernului;
- satisfacţie atât pentru femeile care renunţă la soluţia avortului, dar şi pentru partenerii sociali
care îşi văd astfel confirmat rolul în societate;
- scăderea numărului de avorturi;
- soluţie acceptabilă din punct de vedere moral;
- efecte benefice asupra consolidării societăţii civile.
Limitele preconizate şi dezavantajele acestei alternative pot fi:
- reticenţa actorilor guvernamentali faţă de şansele de reusită ale unor de iniţiative ale Bisericii
sau ONG-urilor;
- o oarecare timiditate a asociaţiilor nonguvernamentale în a-şi susţine revendicările;
- resurse materiale limitate a organizaţiilor neguvernamentale.

4.5. Reglementarea restrictivă a avortului

Avortul reprezintă o realitate socială care nu poate fi abolită prin prevederi legislative,
fiind strîns legată de condiţia femeii. Problema avortului trebuie să fie strict reglementată dar în
acelaşi timp trebuie asigurate protejarea şi respectarea drepturilor şi deciziilor indivizilor şi
cuplurilor privind dorinţa de a avea sau nu copii. Ca răspuns la problema complexă a avortului,
propunem micşorarea perioadei în care o femeie însărcinată poate recurge la avort de la 12 la
6 săptămâni, introducerea obligativităţii consilierii femeilor înainte şi dupa avort, precum şi a
unor drepturi ale embrionului şi fătului.
Avortul este judecat în multe situaţii în raport cu ideea de libertate. Cei care susţin
liberalizarea legislaţiei avortului susţin că incriminarea avortului are un impact redus asupra
incidenţei sale, având ca efect creşterea celui ilegal, realizat în condiţii nesigure, cu efecte
negative asupra stării de sănătate a populaţiei feminine. Pe de altă parte, avortul ilegal
constituie un argument neprobat în practică. Şi Polonia, şi Irlanda au o legislaţie restrictivã la
avort, iar statisticile indică un număr foarte mic de avorturi ilegale înregistrate în ultimii ani în
aceste ţări. Mai mult, un raport recent al ONU arată că starea de sănătate a femeilor este mai
bună în ţările în care avortul este interzis. Mortalitatea maternă este mai mare în SUA şi Rusia,
decât în ţările în care avortul este restricţionat (Polonia şi Irlanda).

4.6. Crearea unui sistem de asistenţă financiară şi socială

Dat fiind faptul că în România se vorbeşte despre un declin demografic, Guvernul poate
elabora politici de protecţie socială activă în direcţia sprijinirii familiei şi, pe cale de consecinţă,
naşterii, educaţiei şi întreţinerii copiilor. Dintre acestea putem enumera:
a. Regândirea prestaţiilor sociale, direcţionate ferm către beneficiari: - asigurarea îngrijirii
prenatale, la naştere şi a nou-născutului, - alocaţia pentru copii nou – născuţi, - indemnizaţia de
maternitate;
b. Prestaţii sociale pentru îngrijirea copilului: - indemnizaţia pentru creşterea copilului; -
stimulentul lunar pentru mamele care se întorc la serviciu; - program de lucru flexibil pentru
părinţii cu copii mici;
c. Prestaţii pentru familiile cu copii: - alocaţii pentru copii, - alocaţia de plasament, - alocaţia
pentru susţinerea familiei monoparentale, - alocaţia familială complementară, -întărirea
reglementărilor privind păstrarea locurilor de muncă pentru părinţii care cresc copii, - venitul
minim garantat, - ajutoare pentru încălzirea locuinţei.
Efectele scontate şi avantajele acestor sisteme de asistenţă financiară şi socială sunt:
- redresarea natalităţii12 ;
- sistem vital pentru familiile foarte sărace;
- susţinere din partea politicienilor;
12
http://www.unfpa.ro/presa/com_presa/natalitatea/, site accesat la data de 21decembrie 2008
 Limitele preconizate şi dezavantajele unui astfel de sistem sunt:
- deteriorarea condiţiilor de viaţă prin revenirea la un venit net inferior, diminuat atât prin
întoarcerea la un salariu mic, cât şi prin apariţia copilului, va pune familiile în faţa unor
dificultăţi financiare care nu pot fi ignorate;
- riscul creşterii numărului de copii plasaţi în instituţii de protecţie a copiilor, daţi spre adopţie
sau chiar abandonaţi;
- costuri ridicate pentru actorii guvernamentali (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale) şi deci sustenabilitate financiară redusă în condiţiile impasului
economic naţional;
- măsurile exclusiv economice nu au efect pe termen lung;
- discrepanţă foarte mare între programele guvernamentale şi realitate, subvenţionarea
insuficientă în vederea asigurării cheltuielilor de administrare şi funcţionare a cabinetelor
medicale;
- familiile au posibilitatea de a beneficia de alocaţii doar până la al patrulea copil;

4.7. Program agresiv de informare şi educaţie sexuală

O altă strategie importantă în vederea înlăturării avortului constă în accentuarea rolului
informării populaţiei în ceea ce priveşte importanţa serviciilor de planificare familială şi felul în
care pot fi ele utilizate astfel încât să ducă la îmbunătăţirea vieţii cuplurilor, informarea
populaţiei despre consecinţele fizice, emoţionale şi psihice ale avortului asupra femeii,
informarea tinerilor cu privire la opţiunile pe care le au în privinţa vieţii sexuale, căsătoria şi
sarcina, promovarea unor dezbateri publice la nivel naţional şi local cu privire la drepturile
femeilor şi ale bărbaţilor asupra trupurilor lor, sănătăţii, educaţiei şi accesului la resurse.
Efectele scontate şi avantajele programului de informare sunt:
- cost relativ scăzut;
- metodă fără efecte secundare asupra sănătăţii femeilor;
- stimularea tinerilor pentru a se implica în împărţirea pliantelor, în felul asta "educând" atât
publicul ţintă cât şi tinerii care se ocupă cu pliantele;
Limitele sau dezavantajele programului de informare sunt:
-eficienţă dependentă de gradul de receptivitate al populaţiei, ea putând ignora mesajul
transmis;
-inexistenţa unor indicatori care să măsoare eficacitatea;
-fără o componentă morală, programul de informare ar putea determina o înţelegere greşită a
informaţiilor ducând la începerea tot mai timpurie a vieţii intime;

5. Compararea alternativelor
Cost Beneficiu Eficacitate Acccesabilitate Acceptabilitate Acceptabilitate
Criterii politică etică

Alternative
1.Planificarea 2 3 3 2 3 2
familială
2.Posibilitatea 3 1 1 2 1 1
non-acţiunii
3.Crearea unui 2 2 2 2 2 3
sistem de
adopţii
4. Crearea 1 3 2 3 2 3
unor
parteneriate cu
Biserica şi
ONG-uri
5.Legislaţie 1 2 2 3 2 3
restrictivă a
avortului
6.Crearea unui 3 3 3 3 3 3
sistem de
asistenţă
financiară şi
socială
7.Program 2 3 1 2 3 3
agresiv de
informare şi
educaţie

1 – redus/redusă 2 – mediu/medie 3 – ridicat/ridicată

Pentru a stabili gradul de dezirabilitatea unei alternative am folosit următoarea formulă de
calcul:
Dezirabilitate=B+E+A+AP+AE-C
Din scurta analiză comparativă a alternativelor propuse reiese faptul că atenuarea
incidenţei avortului solicită participarea tuturor actorilor sociali. Avortul este un flagel social
împotriva căruia trebuie luptat cu toate armele: planificarea familială, sprijin financiar al
guvernului, parteneriate cu Biserica şi ONG-urile pentru a uşura povara financiară a
guvernului, reducerea termenului legal a avortului, informarea populaţiei.

6. Monitorizarea implementării
Experienţa societăţii româneşti de după anii 2000, reflectă tocmai o abordare de acest
gen a problematicii avortului văzut drept una din principale cauze ale scăderii natalităţii. Astfel,
un rol important în scăderea numărului de avorturi îl are implementarea cu succes a
programului naţional de ocrotire a mamei si copilului, iniţiat în 2001 de către Ministerul
Sănătăţii.
În plus, pe măsură ce se îmbunătăţeşte practica contraceptivă prin accesul la metodele
moderne, se aşteaptă ca incidenţa avortului să se reducă. În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi
români apelează la serviciile de planificare familială. Statisticile arată că, dacă în 2002 doar 53
000 de cupluri se protejau prin utilizarea metodelor contraceptive moderne, în 2003 numărul
acestora a crescut la 150 000. În anul 2004, Ministerul Sănătăţii a venit în ajutorul acestora
printr-un program în valoare de 35 miliarde de lei care a avut în vedere creşterea accesului
populaţiei la serviciile de planificare familială în asistenţă primară.
Pe de altă parte, multe din organizaţiile pro-vita din România au gestionat cu succes
cazuri de sarcină la adolescente, au iniţiat activităţi de sprijinire a adolescentelor în criză de
sarcină prin consiliere şi chiar sprijin material.
Măsurile legislative şi cele privind planificarea familială adoptate de Guvern în perioada
2003-2005 au avut rezultate bune, chiar dacă nu şi-au atins în totalitate obiectivele. În această
perioadă, numărul avorturilor a scăzut.
 Tabel nr. 1: Evoluţia numărului avorturilor în anii 2003-2006
AvortAn 2003 2004 2005 2006 (9 luni)
la cerere 166 672 135 161 111 951 76 278
incomplet 58 014 55 776 51 367 40 651 (în creştere)
provocat 121 101 41 38 (în creştere)
Total 224 807 191 038 163 359 116 967
Sursa: Ministerul Sănătăţii

Mai mult, în perioada 2003 – 2005 numărul naşterilor a crescut. În 2003 s-au născut
212.500 copii, în 2004 – 216.300, iar în 2005 – 221.000. Marea majoritate a acestor naşteri a
fost înregistrată în rândul femeilor salariate din oraşe. În 2004, pentru prima dată în istoria
demografică a României, numărul de născuţi din oraşe l-a depăşit pe cel al născuţilor de la sate.
Această tendinţă se păstrează şi în prezent.
În 2003, când indemnizaţia era proporţională cu venitul mamei, creşterea numărului de
născuţi a avut loc aproape exclusiv la femeile salariate cu studii postliceale şi superioare. Din
2004, odată cu uniformizarea sumei acordate, indiferent de venitul mamei, creşterile s-au
înregistrat mai ales în rândul femeilor salariate cu studii liceale, gimnaziale şi profesionale.
Explicaţia ar putea fi că indemnizaţia este în medie mai mare decât venitul persoanelor cu acest
nivel de studii. De asemenea, a contribuit şi faptul că măsura a stârnit multe discuţii publice şi a
ajuns să fie cunoscută publicului larg. Deşi s-a argumentat că soluţia uniformizării
indemnizaţiei a nedreptăţit populaţia feminină cu studii postliceale şi superioare, mare parte a
specialiştilor au susţinut ideea solidarităţii pe orizontală. Un alt semn de întrebare l-a ridicat
deteriorarea condiţiilor de viaţă prin revenirea la un venit net inferior, diminuat atât prin
întoarcerea la un salariu mic, cât şi prin apariţia copilului, diminuare ce va pune familiile în
faţa unor dificultăţi financiare care nu pot fi ignorate. Tocmai de aceea, Guvernul României a
căutat diverse soluţii viabile împotriva scăderii natalităţii, soluţii ce au avut efect pozitiv asupra
reducerii numărului de avorturi.
În concluzie, măsurile pur economice nu oferă soluţii pe termen lung. Nivelul scăzut al
performanţelor economiei româneşti face ca resursele să fie mai reduse şi impactul social
estimat unul cu implicaţii adânci. Atenuarea lui nu depinde de câţiva factori, ci solicită
participarea tuturor actorilor sociali. Avortul este un flagel social împotriva căruia trebuie luptat
cu toate armele: planificarea familială, sprijin financiar al guvernului, parteneriate cu Biserica
şi ONG-urile pentru a uşura povara financiară a guvernului, informarea populaţiei.
Ioan Mărginean preciza, într-un studiu privind politicile demografice din România, că
pentru a preveni diminuarea excesivă a numărului generaţiei de vârstă mică, s-ar putea accepta
o politică demografică pronatalistă. Această opţiune este condiţionată însă de adecvarea
mijloacelor de acţiune, care pot fi mai degrabă de natură socială şi economică, educativă,
culturală decât strict demografice. Sunt şanse mai mari de a se accepta nu atât o politică
demografică propriu-zisă (cu obiectivul creşterii numărului populaţiei), cât o politică socială cu
efecte şi în plan demografic.