Șef lucr. dr.

Grigoraş Adriana

Facultatea de Medicină

Lucrarea practică nr. 19

Tema lucrării practice
Sistemul digestiv (2 ore)
Stomac: regiune pilorică, regiune fundică. Intestin subţire: duoden, jejun, ileon. Intestin
gros: colon, apendice ileo-cecal

Bibliografie
Adriana Grigoraş, Alina Floarea-Strat ,,HISTOLOGIE ILUSTRATĂ” ed. Junimea 2009,
pg. 140-149.
Ross MH, Pawlina W, Histology. A text and atlas With Correlated Cell and Molecular
Biology, 7th edition, Wolters Kluwer Health, 2015

Sistemul digestiv
Stomacul
Stomacul este un segment al tubului digestiv, care din punct de vedere morfologic
prezintă 3 zone: cardia, zona fundică şi zona pilorică. Peretele stomacului este organizat
pe 4 tunici:
1) tunica mucoasă este alcătuită din epiteliu simplu prismatic înalt, omogen şi secretant
de mucus. Epiteliul de suprafaţă se înfundă şi formează criptele sau foveolele gastrice;
sub epiteliu de tapetare se află un corion de apărare (lamina propria), iar separarea de
tunica submucoasă se face prin muscularis mucosae. În lamina propria, în raport cu
regiunea stomacului, sunt prezente glande de mai multe tipuri: glande cardiale, glande
fundice şi glande pilorice.
Muscularis mucosae este formată din două straturi subţiri de fibre musculare
netede dispuse circular la interior şi longitudinal la exterior. La nivelul stomacului
muscularis mucosae apare ca o „bandă continuă”, glandele fiind localizat exclusiv la
nivelul mucoasei în lamina propria.
Criptele gastrice preiau rolul canalelor de excreţie a glandelor din lamina propria
şi au o lungime diferită în raport cu regiunea stomacului.
În zona cardiei criptele gastrice ocupă aproximativ jumătate din grosimea
mucoasei, iar glandele cardiale sunt glande tubulo-acinoase simple sau ramificate de tip
mucos.
În regiunea fundică criptele gastrice sunt scurte şi ocupă cca. 1/3 din grosimea
mucoasei şi la nivelul lor se deschid glandele fundice .
Glandele fundice sunt glande tubulare simple drepte sau uşor sinuoase situate una
lângă alta, paralele între ele şi separate printr-un ţestut conjunctiv (corion) redus, dând
impresia unei mase celulare dense la examinările cu obiective mici .
Structural glandele au o bază (fund), un corp şi un gât scurt, iar în alcătuirea lor
intră mai multe tipuri celulare: celule mucoase (accesorii), celule parietale (oxintice),
celule principale (pepsinogene, bazofile), celule endocrine.

1
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

Celulele exocrine:
- celulele mucoase (accesorii) – puţine la număr sunt localizate la gâtul glandei; ele
sunt celule cubice care secretă mucus, şi frecvent prezintă figuri mitotice; celulele
mucoase sunt celulele care asigură regenerarea epiteliului glandular, dar şi a
epiteliului de tapetare gastric;
- celulele parietale (oxintice) – sunt localizate în principal la nivelul corpului glandei
fundice şi au rolul de a produce acid clorhidric şi factorul intrinsec Castle; în
microscopie optică apar ca celule mari, rotunde, care aparent depăşesc conturul
glandei, cu citoplasma intens acidofilă şi nucleu central, rotund;
- celulele principale (pepsinogene) – sunt localizate la baza şi corpul glandei fundice,
ele fiind celulele care secretă pepsinogen şi labferment; în MO se prezintă ca celule
prismatic înalte cu citoplasma bazofilă şi cu un nucleu ovalar situat la polul bazal .
Celule endocrine (enteroendocrine) sunt celule dispersate printre cele exocrine ale
glandei fundice, fiind necesare coloraţii speciale cu săruri metalice (argint) pentru
identificarea lor în MO.
În regiunea pilorică criptele gastrice sunt lungi, ele ocupând aproximativ 2/3 din
grosimea mucoasei , iar glandele sunt reprezentate de glandele pilorice (glande tubulo-
ramificate de tip mucos) .
2) tunica submucoasă este formată din ţesut conjunctiv lax cu vase şi plexul nervos
Meissner;
3) tunica musculară este alcătuită din fibre musculare netede dispuse pe trei straturi:
oblic intern, circular la mijloc şi longitudinal la exterior; între stratul circular şi
longitudinal de fibre musculare netede apare şi plexul nervos Auerbach; stratul circular
este bine reprezentat la nivelul cardiei şi pilorului unde formează cele două sfinctere;
4) tunica externă (seroasa) este formată dintr-un ţesut conjunctiv lax cu vase şi nervi.

Intestinul subţire
Intestinul subţire prezintă 3 zone distincte anatomic şi morfologic: duodenul,
jejunul şi ileonul.
Fiind sediul principal al fenomenelor de absorbţie, intestinul subţire posedă o
serie de structuri care măresc suprafaţa de contact între peretele intestinal şi conţinutul
său. Aceste structuri sunt: valvulele conivente (repliuri permanente ale mucoasei şi
submucoasei), vilozităţile intestinale (proeminenţe ale mucoasei intestinale) şi
microvilozităţile intestinale de la polul apical al enterocitelor.
Intestinul subţire are un perete organizat tot pe 4 tunici care pornind de la interior
sunt:
1) tunica mucoasă prezintă trei elemente: un epiteliu de tapetare, simplu prismatic înalt,
heterogen, secreto-absorbtiv (vezi cap. Ţesutul epitelial), un corion de apărare
(lamina propria), cu maximă dezvoltare la nivelul jejunului şi muscularis mucosae;
mucoasa (epiteliu şi lamina propria) ascensionează pentru a forma vilozităţile
intestinale; acestea apar în MO ca zone de mucoasă cu forme şi lungimi variate în
raport cu regiunea intestinului subţire şi au un ax conjunctiv (corion de apărare)
mărginit de epiteliul de tapetare intestinal, cu enterocite şi celule caliciforme; lamina

2
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

propria de la nivelul vilozităţilor intestinale conţine un chilifer central, vase sanguine

şi câteva fibre musculare netede desprinse din muscularis mucosae, care formează
muschiul lui Brucke; acestea din urmă au rolul de a orienta, direcţiona vilozităţile
intestinale şi de a facilita evacuarea limfei din chiliferul central; în lamina propria, pe
toată lungimea intestinului subţire, apar glandele Lieberkühn (glande tubulare simple
drepte), care se deschid la baza vilozităţilor intestinale;
2) tunica submucoasă este delimitată de mucoasă prin muscularis mucoasae; ea este
reprezentată de un ţesut conjunctiv lax bine vascularizat, care conţine plexul Meissner
şi care are glande Brunner în duoden şi plăcile Peyer în ileon;
3) tunica musculară este tunica formată din 2 straturi de fibre musculare netede, dispuse
circular intern şi longitudinal extern, între cele două straturi existând plexul nervos
Auerbach;
4) tunica seroasă este formată dintr-un ţesut conjunctiv lax cu vase, nervi şi adipocite
albe, care este tapetat de mezoteliu.
Particularităţi morfologice ale peretelui intestinului subţire în raport cu regiunile sale:
- în duoden – vilozităţile intestinale sunt ceva mai late (au formă de frunză de ferigă),
glandele Lierberkühn sunt mai puţin adânci (lungi) ca în jejun, iar muscularis
mucosae este discontinuă, deoarece este străbătut de glandele Brunner din
submucoasă ; acestea sunt glande tubulo-acinoase mucoase, care se deschid în
glandele Lieberkühn, ce funcţionează ca şi canale de excreţie şi prin care se deschid
la baza vilozităţilor intestinale; adenomerul glandelor Brunner este tapetat de un
epiteliu simplu prismatic, celulele având o citoplasmă spumoasă, slab acidofilă şi
nucleul împins la polul bazal; ele produc un mucus alcalin, care are rolul de a
neutraliza chimul gastric acid care ajunge în duoden;
- în jejun – vilozităţile intestinale sunt lungi, efilate, numeroase, iar glandele
Lieberkühn adânci şi dese; glandele Lieberkühn au în structura lor celule Paneth mai
numeroase în duoden şi ileon decât în jejun; submucoasa nu are elemente
caracteristice , iar muscularis mucosae este continuă ; tunica musculară şi seroasa nu
prezintă aspecte deosebite ;
- în ileon – vilozităţile intestinale sunt mai scurte, mai late şi mai puţine numeric decât
în jejun, iar glandele Lieberkühn mai puţin adânci ; în epiteliul de suprafaţă ca şi cel
al glandelor Lieberkühn, pe măsura apropierii de colon, creşte numărul de celule
caliciforme în detrimentul enterocitelor; submucoasa conţine în plus şi în mod
permanent foliculi limfatici primari şi secundari grupaţi, care sunt cunoscuţi sub
denumirea de plăcile Peyer; prezenţa lor în submucoasa ileonului determină
discontinuitatea muscularis mucosae; datorită prezenţei plăcilor Peyer ileonul este
considerat parte componentă a ţesutului limfoid ataşat mucoaselor.

Intestinul gros
Este segmentul tubului digestiv care prezintă la rândul său mai multe regiuni: cec,
colon, apendice, rect şi anus. Morfologic nu există diferenţe între cec şi colon.
Colonul are un perete structurat pe 4 tunici concentrice, ca şi restul tubului digestiv:

3
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

1) tunica mucoasă este formată din epiteliu de tapetare, lamina propria şi muscularis
mucosae; epiteliul de tapetare este unul simplu prismatic înalt, heterogen, secreto-
absorbtiv cu numeroase celule caliciforme şi mai puţine enterocite; caracteristica
intestinului gros este că nu conţine vilozităţi intestinale; corionul (lamina propria) este
unul de apărare, în care se remarcă prezenţa glandelor Lieberkühn; acestea, în
comparaţie cu cele din intestinul subţire, sunt mai scurte, au mai multe celule
caliciforme, mai puţine enterocite, nu au celule Paneth şi se deschid la nivelul
suprafeţei epiteliului de tapetare; tot în lamina propria (dar şi/sau submucoasă),
adesea se remarcă existenţa unor infiltraţii limfoide (de tip T-dependent şi/sau T-
independent) cu caracter tranzitoriu, ca urmare a pătrunderii unor antigene luminale la
acest nivel;
2) tunica submucoasă este un ţesut conjunctiv lax cu vase şi plex nervos Meissner, care
este separat de mucoasă prin muscularis mucosae continuă;
3) tunica musculară este formată din fibre musculare netede aranjate pe două straturi,
circular intern (continuu) şi longitudinal extern (discontinuu, formând trei benzi
înguste conoscute sub denumirea de tenia coli);
4) tunica seroasă este un ţesut conjunctiv lax cu vase, nervi şi adipocite albe, tapetat de
mezoteliu.

Apendicele ileo-cecal – segment reminescenţă a intestinului gros, are un perete subţire

(comparativ cu colonul), dar care este organizat tot pe 4 tunici concentrice:
1) tunica mucoasă - epiteliul de tapetare are mai puţine celule caliciformecomparativ
cu colonul şi mai multe celule enteroendocrine; mucoasa nu formează vilozităţi
intestinale, iar glandele Lieberkühn din corionul mucoasei se deschid direct în lumen;
ele sunt mai scurte şi mai puţine numeric, decât cele din intestinul subţire şi au în
structura lor celule Paneth lamina propria (corionul de apărare) prezintă pe lângă
glandele Lieberkühn şi numeroase infiltraţii limfoide (T-dependente şi T-
indepentente) cu caracter permenent; acestea ocupă toată mucoasa şi coboară uneori
şi în submucoasă şi de aceea muscularis mucosae este discontinuă, motiv pentru care
apendicele ileo-cecal este parte componentă a ţesutului limfoid ataşat mucoaselor ca
şi ileonul;
2) tunica submucoasă este un ţesut conjunctiv lax cu vase şi plex Meissner, ocupat
parţial de infiltraţiile limfoide extinse din corionul mucoasei;
3) tunica musculară este formată din două straturi subţiri de fibre musculare netede,
dispuse circular intern şi longitudinal extern;
4) tunica seroasă are o structură similară cu cea a colonului.