Șef lucr. dr.

Grigoraş Adriana

Facultatea de Medicină

Lucrarea practică nr. 17

Tema lucrării practice

Sistemul endocrin (2 ore)
Glande endocrine: tiroidă, paratiroide, suprarenală, pancreas endocrin

Bibliografie
Adriana Grigoraş, Alina Floarea-Strat ,,HISTOLOGIE ILUSTRATĂ” ed. Junimea 2009,
pg. 127-131.
Ross MH, Pawlina W, Histology. A text and atlas With Correlated Cell and Molecular
Biology, 7th edition, Wolters Kluwer Health, 2015

Tiroida

Tiroida este un organ format din doi lobi uniţi printr-un istm. Ea este situată
anterior faţă de trahee şi laringe, rolul acestei glande endocrine fiind acela de a produce
hormonii tiroidieni (tiroxina –T4 şi tri-iodotironina – T3) şi calcitonina.
Din punct de vedere morfologic este formată din capsulă, stromă şi parenchim.
Capsula - este un ţesut conjunctiv dens semiordonat din care se desprind septuri fine care
conduc vasele şi nervii spre interior.
Stroma - tiroidei este un ţesut conjunctiv lax redus cantitativ, dar bogat în capilare
sanguine de tip fenestrat şi fibre nervoase.
Parenchimul - este reprezentat de către foliculii tiroidieni şi celulele parafoliculare.
Foliculii tiroidieni sunt formaţiuni sferice tapetate de un epiteliu simplu aşezat pe o MB
şi care conţine în interiorul său un material numit coloid tiroidian (tireoglobulina). În
raport cu starea de activitate a folicului tiroidian şi de nivelul său de secţionare, pe
preparatele microscopice apare un aspect de mozaic (foliculi tiroidieni de dimensiuni
diferite). Epiteliul de tapetare a folicului tiroidian este un epiteliu simplu cubic (în
ortofuncţie) care suferă variaţii de înălţime în raport de starea sa de activitate, astfel el
devenind simplu cubic-aplatizat în foliculul tiroidian în hipofuncţie şi simplu cubic-înalt
în foliculul tiroidian în hiperfuncţie. Epiteliul foliculului tiroidian este alcătuit din celule
denumite tireocite. Acestea în MO, pe coloraţia H.E., apar ca celule cu o citoplasmă
bazofilă şi un nucleu rotund cu nucleol evident .
Coloidul tiroidian (tireoglobulina) este sintetizată de către tireocite, el fiind modalitatea
de stocare extracelulară a tiroxinei, iar în MO acesta apare sub forma unei mase acelulare
omogenă, eozinofilă şi P.A.S. pozitivă. Foliculii tiroidieni în hipofuncţie au dimensiunile
cele mai mari şi cantitate mare de coloid tiroidian, la polul opus fiind foliculii tiroidieni în
hiperfuncţie, de dimensiuni mici şi cu puţin coloid tiroidian. În MO, la limita dintre
epiteliul tiroidian şi coloid apar spaţii optic goale (numite şi vacuole), care au fost

1
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

considerate în histologia clasică a fi vacuole de rezorbţie. Astăzi aceste spaţii optic goale
se ştie că sunt artefacte de prelucrare histologică .
Celulele parafoliculare (celulele C, celulele clare)
Celulele parafoliculare sunt celule care apar sub formă de mici grupuri printre celulele
epiteliului tiroidian, care le acoperă, astfel încât celulele C nu vin în raport cu lumenul
foliculului tiroidian şi coloidul tiroidian. Uneori, pe lamele microscopice, datorită
incidenţelor secţionale sunt observate celule C şi în plină stromă tiroidiană. În MO ele
sunt celule mai mari decât tireocitele, au o citoplasmă mai palidă, eozinofilă şi un nucleu
ovalar situat central. Celulele parafoliculare pot fi identificate şi folosindu-se coloraţii
speciale cu săruri de argint (sunt celule argirofile). Ele produc calcitonina, care este un
hormon hipocalcemiant (ce normalizează calcemia).

Paratiroidele

Paratiroidele, în număr de 4, sunt situate pe faţa posterioară a tiroidei, în capsula

conjunctivă a acesteia.
Ele sunt organe care au o capsulă proprie, ce le asigură individualizarea de
parenchimul tiroidian.
Capsula - este subţire şi este formată dintr-un ţesut conjunctiv dens semiordonat din care
se desprind septuri fine ce pătrund în interior.
Stroma - este reprezentată de un ţesut conjunctiv lax, redus cantitativ, dar cu multe fibre
de reticulină şi vase sanguine.
Parenchimul - este alcătuit din celule endocrine numite celule principale, care sunt
aranjate în cordoane anastomozate între ele, glandele paratiroide având o
histoarhitectonie de tip cordonal-
reticular compact. Celulele principale se prezintă ca celule poligonale, cu citoplasmă
bazofilă şi nucleu central, hipocrom. După pubertate în mod progresiv, printre celulele
principale apar, izolate sau aranjate în mici grupuri, o serie de celule de dimensiuni mai
mici, cu citoplasmă acidofilă şi nucleu hipercrom. Acestea sunt celulele oxifile, ele fiind
considerate de către cei mai mulţi autori a fi posibil celule principale în involuţie (!deşi în
ME s-a observat că sunt celule cu un număr mare de mitocondrii).
Tot cu vârsta la nivelul paratiroidelor apar tot mai numeroase adipocite albe.
Paratiroidele prin celulele principale produc parathormonul care are o acţiune
hipercalcemiantă şi hipofosfatemiantă.

Suprarenala

Suprarenala este un organ pereche situat la polul superior al rinichiului. Ea este de

fapt un organ dublu ca origine şi funcţie: corticosuprarenala şi medulosuprarenala. Din
punct de vedere structural suprarenala este formată din capsulă, stromă şi parenchim.

2
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

Capsula - este reprezentată de un ţesut conjunctiv dens semiordonat din care se desprind
septuri fine, care nu determină organizarea organului în lobuli şi prin care sunt conduse
vasele şi nervii.
Stroma - suprarenalei este un ţesut conjunctiv lax bogat în fibre de reticulină şi capilare
sanguine de tip fenestrat.
Parenchimul
La nivelul corticosuprarenalei este format din celule dispuse în cordoane celulare.
Modalitatea de aranjare spaţială a cordoanelor celulare a determinat împărţirea
corticosuprarenalei în trei zone, pornind de sub capsulă:
- zona glomerulată (15% din grosimea corticosuprarenalei) – formată din cordoane
celulare arcuate, sub formă de glomeruli;
- zona fasciculată (75% din grosimea corticosuprarenalei) – în care cordoanele celulare
sunt paralele între ele şi perpendiculare pe capsulă;
- zona reticulată (10% din grosimea corticosuprarenalei) – în care cordoanele celulare
se anastomozează între ele determinând structurarea unei reţele cu ochiuri mici) .
Celulele corticosuprarenalei produc hormonii corticosteroizi, ele stocând în citoplasmă
precursori ai acestora. Ele se prezintă ca celule poligonale cu o citoplasmă palid
eozinofilă (datorită acumulării de picături lipidice la nivelul ei). Nucleul celulei este
rotund şi situat central. Citoplasma cea mai palidă o au celulele din zona fasciculată, care
sunt denumite generic şi spongiocite.
Ca şi tipuri de hormoni în cele trei zone ale corticosuprarenalei se
produc: mineralocorticoizi (aldosteron) în zona glomerulată, glucocorticoizi (cortizol şi
corticosteron) în zona fasciculată şi hormoni sexuali în zona reticulată.
Medulosuprarenala are origine ectodermică, celulele parenchimatoase fiind practic
neuroni care au ca principală funcţie secreţia de hormoni. Ea apare localizată în interiorul
suprarenalei, fără a fi delimitată de corticosuprarenală prin alte structuri histologice, mai
mult, vascularizaţia celor două teritorii comunică. Stroma este similară cu cea a
corticosuprarenalei, iar parenchimul este reprezentat de celule organizate în cordoane
scurte, anastomozate, cu formarea unei reţele cu ochiuri mari. Celulele parenchimatoase
(corpii celulari ai neuronilor simpatici preganglionari transformaţi în celule secretorii)
produc catecolamine, adrenalină şi noradrenalină, medulosuprarenala fiind un ganglion
simpatic periferic transformat secretor, care mai primeşte filete nervoase preganglionare,
dar care nu mai emite fibre nervoase postganglionare.
În MO celulele parenchimatoase sunt celule mai mari ca cele din zona
corticosuprarenalei, au formă poliedrică, citoplasmă bazofilă şi nucleu rotund situat
central. Ele sunt celule cromafine şi argentafine, deoarece reacţionează cu sărurile de
crom şi cele de argint. Diferenţierea între cele două tipuri celulare (celulele care produc
adrenalină şi cele care produc noradrenalină) este dificilă în MO şi coloraţiile uzuale.
Diferenţierea lor în ME este mai facilă pe baza aspectului granulaţiilor de secreţie.

3
 Șef lucr. dr. Grigoraş Adriana

Pancreasul endocrin

Componenta endocrină a pancreasului (2% din masa totală a organului) este

reprezentată de către insulele Langerhans, acestea apărând dispersate în cadrul
pancreasului exocrin .
Celulele endocrine sunt dispuse în cordoane celulare anastomozate generând o
reţea compactă. Stroma pancreasului endocrin este tot un ţesut conjunctiv lax bogat
vascularizat (conţine multe capilare sanguine de tip fenestrat).
Pe secţiunile histologice insulele Langerhans apar ca mase celulare de dimensiuni
variabile, cu o tentă acidofilă, dispersate pe fondul bazofil dat de acinii seroşi ai
pancreasului exocrin . În MO şi coloraţia H.E. nu se pot diferenţia tipurile celulare care
intră în structura pancreasului endocrin.
Cele mai multe celule endocrine sunt celulele B (β) ce reprezintă cca. 70% din
numărul total al celulelor şi care secretă insulină.
Celelalte celule din structura insulelor Langerhans sunt: celulele A sau α (20%
dintre celulele endocrine) care secretă glucagon, celulele D sau δ (5% dintre celulele
endocrine) ce produc somatostatin, restul fiind celulele G care secretă gastrină şi celulele
PP care produc polipeptidul pancreatic.